Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada Alexandru Buia

Numele profesorului Alexandru Buia este legat de  Institutul Agronomic din Craiova, înființat în 1947 și de Grădina Botanică  din Craiova.

Alexandru  Buia a venit de la Cluj unde  şcoala de botanică are rădăcini puternice. Alexandru  Buia ştia că fără o grădină botanică şi un herbar ştiinţific nu se poate asigura un învăţământ superior de  nivel mondial. Înfiinţarea Grădinii Botanice din Craiova a fost rezultatul implicării  mai multor persoane cu putere de decizie din Craiova şi din regiunea Oltenia, a fost rezultatul implicării afective a cadrelor didactice, a studenţilor şi a salariaţiilor Institutului Agronomic, dar persoana catalizatoare a acestor energii a fost profesorul Alexandru Buia. Mai întâi  s-a obţinut aprobarea Ministerului Agriculturii, care a asigurat şi finanţarea iniţială a lucrărilor de amenajare.Apoi, administraţia locală, prin Decizia  din 29 august 1952 a  repartizat Institutului Agronomic  terenul Parcului „ 7 Noiembrie- Fântâna Jianu”. Profesorul Buia  s-a implicat direct în elaborarea  proiectului de amenajare a Grădinii şi a prevăzut toate sectoarele unei grădini botanice universitare. Terenul inţial era plat, iar pentru crearea condiţiilor ecologice  a fost necesară  amenajarea unui microrelief  specific  cu înălţimi  cuprinse între 1,5 şi 30 m. Mai mult, folosind apa  colectată din izvorul fântânii Jianu, construită de Hagi Stan Jianu în jurul anului 1800, s-au amenajat 3 lacuri  , cu o suprafaţă totală  a luciului de apă  de 0,3 ha. Această amenajare a permis cultivarea de specii autohtone şi exotice, erbacee şi lemnoase.

O componentă importantă  o reprezintă  Herbarul. S-a început cu  herbarul  cumpărat de la familia Borza, format din  10.000 de coli  editate  şi a fost completat cu  herbarul profesorului Buia, compus din  cca. 20.000  de coli cu plante presate, colectate din aproape toate  regiunile ţării şi  determinate de acesta. Pe aceste coli a rămas, ca mărturie, scrisul holograf al profesorului Buia.

În 2002,  Senatul Universităţii  din Craiova, a  hotărât ca Grădina Botanică din Craiova să poarte numele ctitorului său, „ Alexandru Buia”.

Alexandru Buia  s-a născut la  data de 23 martie 1911 în localitatea  Sângeorz-Băi, mai demult Sîngeorzul Român, situată pe malul  Someşului Mare. A fost al zecelea copil dintr-o familie cu unsprezece copii. A urmat  Liceul  din Năsăud pe care l-a finalizat în 1929.

La terminarea studiilor universitare la Cluj, în 1934, a obţinut diploma de inginer agronom cu distincţie şi  a fost numit  asistent la  catedra de Botanică şi Fitopatologie, condusă de profesorul Iuliu Prodan.  Sub  îndrumarea acestuia  îşi elaborează teza de doctorat cu titlul „ Cercetări asupra Cuscutelor  din România” , susţinută în 1938 şi publicată un an mai târziu, în 1939. A descoperit mai multe unităţi sistematice noi pentru ştiinţă şi care îi poartă numele: Cuscuta  basarabica Buia, Cuscuta prodani Buia. În 1940 a devenit profesor, iar în 1945 a ocupat funcția de Decan al Facultății de Agronomie din Cluj.

Era o personalitate  cunoscută în lumea botaniştilor când, în 1948, a fost solicitat de Ministerul Învăţământului Public   să vină la Craiova pentru organizarea  Institutului Agronomic şi dezvoltarea  învăţământului agronomic în Oltenia.  Din 1955 şi până în 4 octombrie 1964 , când a trecut în nefiinţă  a fost Rector al Institutului Agronomic „Tudor Vladimirescu” din Craiova .

Strada Alexandru Buia, din cartierul Craiovița Nouă, pornește din strada Arhitect Constantin  Iotzu, oscilează printre blocurile 146, 147 , 150 și ajunge, parcă din întâmplare, în Bulevardul Oltenia.

Strada Emil Gârleanu

”Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschide ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa.

Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind. Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de supt o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul luminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea…

Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Și numai când acesta, înspăimântat, se topește în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morții.”

Este una dintre povestirilie lui Emil Gârleanu. Cărprioara, din volumul ”Din lumea celor care nu cuvântă” apărut în 1910.

Emil Gârleanu s-a născut la Iași, în 5 ianuarie 1878.

A venit la Craiova în  noiembrie 1911 , ca Director al Teatrului Național din Craiova.

Secretar literar era Liviu Rebreanu. A reparat  și modernizat clădirea teatrului dar s-a ocupat și de condițiile de viață ale artiștilor. A introdus în repertoriul teatrului piese românești dar și piese străine traduse. A stabilit relații de colaborare cu teatre din țară și străinătate, făcând schimburi de spectacole. I-a respectat pe înaintași. Așa se face că în  1912, cu ocazia pensionării actorului craiovean Ion Anestin, Gârleanu a organizat un spectacol de omagiere. Mai mult, a organizat o ”galerie a marilor dispăruți cu portrete, fotografii, costume din spectacole, afișe”. Contemporanii au lăudat reușita lui Emil  Gârleanu privind  organizarea evenimentului ” Săptămâna Caragiale”, în 1912 când I.L.Caragiale împlinise 60 de ani. L-a invitat pe George Enescu la Craiova pentru fondarea unui Premiu Național de compoziție.L-a invitat pe istoricul  Vasile Pârvan să țină conferința ”Oltenia în epoca daco-romană”.

S-a implicat direct, împreună cu actorii Teatrului din Craiova, la realizarea unuia dintre primele filme românești,  ”Cetatea Neamțului”. S-a filmat în Parcul Romanescu, în  Bucovăț și Leamna.

Deși a făcut multe pentru Teatrul din Craiova, s-au găsit și unii care să-l acuze că n-a făcut  excedent, sau profit, cum se spune acum. S-a retras de la conducerea Teatrului în primăvara anului 1914 spunând ” Nimic nu e mai amar decât otrava prieteniei false”. În iulie a fost înmormântat în cimititul Belu din București. În Craiova, a locuit pe actuala strada Romul.

Strada Emil Gârleanu din cartierul Craiovița Nouă, începe din Bulevardul Oltenia, ocolește  fostul Cinematograf  și  după ce face două bucle, ajunge în strada Constantin Brâncoveanu.

Strada George Enescu

Strada George Enescu începe din strada Amaradia și ajunge până  în strada Tineretului din Craiovița Nouă. Pe timpuri, adică prin 1916, se numea strada Sineasca, iar cartierul era locuit de lăutari. Într-un document din 1962, strada apare cu numele George Enescu. Chiar la intersecția cu strada Amaradia este casa Aldea construită la jumătatea secolului XIX, adică în vremea în care se năștea George Enescu, renovată în ultimii ani, și care dă o notă aparte acestei prime porțiuni.

Pe stânga se intersectează cu strada Iancu Jianu și, după câțiva pași se ajunge la  Căminul şcoală nr. 8 , înființat în 1951 cu numele  Casa de copii infirmi „7 Noiembrie”. Acum se numește Școala generală specială ”Sf.Mina”. Pe partea dreaptă  se află clădirea Ocolului silvic Dolj și a Staținii de cercetare în domniul silvic. De la intersecția cu strada Plevnei se întind, pe partea stângă, blocurile din cartierul George Enescu apoi cele din Craiovița Nouă. Pe partea dreaptă,  vechile case  își păstrează și acum  croială de odinioară . La numărul 64 casa în care s-a născut Ioana Radu pe care fusese aplicată o placă de marmură. Acum, în locul ei, a rămas, simbolic,  doar un dreptunghi  de culoare albă. Tot pe dreapta, Cimitirul Sineasca cu istoria lui și amitirile noastre despre oamenii  care se odihnesc  aici.

După sensul giratoriu se  traversează pârâul Cornițoiu și zona mlăștinoasă din apropiere. Primul program de desecare  a acestei zone a fost lansat în 1898, adică acum 118 ani. Se pare că mai  avem nevoie de încă un secol pentru rezolvarea completă a problemei. Strada George Enescu  traversează strada Constantin Brâncoveanu, fostă Potbanița și  intră, triumfal, în cartierul Craiovița Nouă. De aici, strada George  Enescu are atributele unui bulevard: o arteră urbană largă, cu spațiu verde și alee pietonală pe mijloc.

George Enescu s-a născut în data  19 august 1881 în satul Liveni-Vîrnav din județul Botoșani, în familia  Costache  și Maria Enescu. Soarta a făcut ca cei șapte frați născuți înaintea lui să moară încă din copilările. El a trăit  și a demonstrat  întregii omeniri genialitatea lui ca violonit , ca pianist, compozitor și profesor de muzică

Despre George Enescu se poate povesti extrem de mult, dar eu voi aminiti  doar câteva dintre legăturile lui cu orașul nostru.

George Enescu l-a apreciat pe tenorul Grigore Gabrielescu, născut la Craiova , pe care l-a vizitat aici, în universul cultural al Craiovei, de mai multe ori.

George Enescu a venit la Craiova și în 1911-1912  la  invitația lui Emil Gârleanu, Directorul Teatrului Național din Craiova pentru a participa la două concerte  extraordinare destinate fondării unui Premiu Național de compoziție.

George Enescu a venit la Craiova și în luna mai a anului 1942. A fost și la Conservatorul Municipal de Muzică și Dicțiune ”Cornetti”,  unde avea mulți prieteni. Probabil că au discutat și despre audiția muzicală organizată de  Conervator pentru ziua  de duminică  7 iunie 1942, ora 10,45 pentru că, pe  Programul tipărit cu această ocazie, George Enescu a scris : ”Muzica nu este un lux, ci o artă care purifică și’nalță sufletele, deci este un element moralizator care trebuie încurajat și răspândit cât mai mult în toate clasele sociale căci tocmai posibilitatea de-a cultiva sufletul diferențiază pe om de animal. Școala de muzică, ori mai bine zis Conservatorul Cornetti trebuie să trăiască și să propage cultul frumosului”.

Școala de Arte și Meserii ”Cornetti” , care funcționează și azi pe strada Jiețului nr.19, a respectat îndemnul lui George Enescu. Mai mult, instituțiile muzicale ale Craiovei, Opera Română, Filarmonica, Liceul de Arte  ”Marin Sorescu” , Corul Medicinei dar și oferta Universității din Craiova în domeniul muzical, au diversificat ” arta care purifică și înalță sufletele”. Faceți o plimbare pe strada George Enescu! Mergeți la Opera Română din Craiova! Mergeți la Filarmonica din Craiova! Gândiți-vă și la suflet!

Strada Arhitect Constantin Iotzu

Numele arhitectului Constantin Iotzu este legat de câteva clădiri monumentale din Craiova: clădirea în care funcționează în prezent Primăria Craiovei, Casa Albă și  Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei situată pe strada Popa Șapcă nr.4.  Numele Iotzu  este legat și de clădirea actuală a Teatrului  Național din Craiova ” Marin Sorescu”, concepută de arhitectul Alexandru Iotzu, fiul arhitectului Constantin Iotzu.

Să le luăm pe rând.

Clădirea în care funcționează Primăria Craiova a fost proiectată în 1906 de celebrul arhitect Ion Mincu la solicitarea  proprietarului Băncii Comerțului, Constantin Neamțu, care începuse afacerea bancară cu 7-8 ani înainte, adică prin 1899. Era o bancă cu capital autohton, iar Constantin Neamțu, ca om politic, vroia să-i ajute pe craioveni. Multă vreme a fost numită de craioveni ”Banca Costică Neamțu”  sau ”Cloșca de Aur”.Construcția clădirii a fost încredințată inginerului Giovanni Peressutti care a  început lucrările  în 1912. Din păcate , în decembrie 1912 Ion Mincu a decedat, iar  execuția a fost urmărită  de arhitectul Constantin Iotzu,  discipol și colaborator al  arhitectului Ion Mincu. Inaugurarea Băncii  a avut loc în 1916,  fiind considerată  una dintre cele mai frumoase clădiri  din țară, atât datorită aspectului exterior cât și interiorului prevăzut cu  vitralii, candelabre, stucaturi și mozaicuri venețiene. Construcția a fost prevăzută cu sistem electric propriu, utilizat pentru iluminat și încălzire, dar și cu ascensor pentru  persoane care există și azi dar nu mai este funcțional.Clădirea și-a păstrat  destinația ințială – Banca Comerțului-  până în 1948. Apoi, până în 1968 a fost  sediul Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etongrafice și sediul ARLUS, adică Asociația  Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică . Din 1968 funcționează aici Primăria Craiovei.

Așa cum se întâmplă de obicei, succesul atrage alt succes. Arhitectul Constantin Iotzu a proiectat, în 1920, Palaturi Ramuri, aflat acum pe strada Popa Șapcă nr. 4, în care a funcționat Editura și Tipografia Ramuri, apoi Întreprinderea Poligrafică. După cutremurul din 1977 , clădirea a fost repartizată Muzeului Oltenia, iar în prezent  găzduiește  Secția de Științe ale Naturii a Muzeului Oltenia. Fațada a fost restaurată de curând ( 2005-2012) așa că vizitatorul poate admira fațada în stil neo-românesc, adoptat de arhitectul Constantin Iotzu, elementele etonografice, colanele scurte și arcurile trilobate care ornează balconul.

Toată lumea a fost mulțumită așa că arhitectul Constantin Iotzu primește, în 1923, o nouă comandă: proiectarea primului bloc de locuințe din Craiova cu 44 de apartamente destinat funcționarilor Băncii Comerțului, numit la început Palatul Nou, cunocut azi sub numele de  Casa Albă. Și această clădire a fost prevăzută cu lifturi pentru persoane.

Constantin Iotzu, aromân,  s-a născut în Macedonia, localitatea Crușova, la data de 28 mai 1884 și a decedat la data de 1 augut 1962 în București.

Fiul său, Alexandru Iotzu, l-a urmat în cariera de arhitect și a lăsat Craiovei o clădire monumentală :Teatrul Național Marin Sorescu.

Strada Constantin Iotzu, este situată în Craiovița Nouă, șerpuiește printre blocuri făcând legătura între Bulevardul Oltenia și strada Tineretului.

Strada Ion Vasilescu,

Strada Ion Vasilescu, oficial Aleea Ion Vasilescu se pierde printre construcțiile din cartierul Craiovița Nouă. Piața , Complexul BIG, Clădirea Romtelecom  din Craiovița  Nouă sunt situate pe Aleea Ion Vasilescu.Așadar, multe repere pentru a identifica zona în care se află Aleea Ion Vasilescu.

Am consultat ”Un Dicționar al personalităților din Dolj”  publicat în 2005 .Surpriză. La numele Vasilescu se găsesc informații despre două personalități legate de Craiova. Un  compozitor , a cărui activitate  s-a împletit cu viața  culturală a Craiovei, și un medic, care s-a născut la Craiova, este înmormântat la Craiova, iar activitatea lui s-a împletit cu viața medicală a Craiovei.Aleea Ion Vasilescu poartă numele compozitorului sau poartă numele medicului? Aș putea rezolva această dilemă cerând detalii celor care au dat numele străzii.Pot rezolva problema mult mai simplu ! O să vă spun câte ceva despre fiecare. Și unul și altul merită ca numele Ion Vasilescu să fie purtat de o Alee din Craiova, chiar de o stradă.

Începem cu medicul Ion Vasilescu, pentru că s-a născut la Craiova în data de 20 aprilie 1900. A descoperit magia cititului la Școala elementară Petrache Trișcu,  construită și susținută financiar  din  averea fostului viceprimar al Craiovei, Petrache Trişcu-Mircea,  inaugurată la data  de 1 septembrie 1890.

A urmat apoi, între 1912 și 1919 – Liceul Carol I din Craiova.Pasionat de medicină, s-a înscris la cursurile Facultății de Medicină din București, al cărui student i-a fost  timp de șase ani, între 1920 și 1926.L-a atras  cardiologia  și de aceea, în 1930 , a plecat la Paris  pentru o specializare prin doctorat. Și-a susținut Teza în 1932 și este primit ca membru cprespondent  al Societății de cardiologie din Paris.

După terminarea  studiilor, în 1926, s-a angajat la Spitalul Militar din Craiova unde a funcționat până în 1945, devenind șeful secției medicale.Din 1946 a funcționat la Policlinica CFR din Craiova de unde , după 11 ani, adică în 1957 s-a mutat la Spitalul nr. 1 din Craiova ca Medic primar cardiolog.În același an, 1957, a înființat secția de cardiologie  de la Spitalul Filantropia din Craiova.Tot în 1957 este ale  Președintele Centrului de cardiologie din Craiova.

Putem spune, Ion Vasilescu, doctor de inimă.

Continuăm cu compozitorul Ion Vasilescu.

Deși s-a născut la București la data de 4 noiembrie 1903, a absolvit Liceul Carol I din Craiova. Studiile muzicale le-a făcut la Conservatorul din București dar și la Conservatorul Cornetti  din Craiova pe care le-a urmat, din cauza războiului, în două etape 1914-1916 și 1919-1923.A fost dirijor la Teatrul Național din Craiova în mai multe stagiuni, dar și la Teatrul de Estradă din București. A fost profesor de muzică la Liceul Frații Buzești, la Liceul Carol I, la Liceul Militar D.A.Sturdza și la Școala Normală din Craiova. Evident, a fost profesor  de teorie și solfegii la Conservatorul Cornetti din Craiova.

A compus multe șlagăre printre care: Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara,Țărăncuță,țărăncuță, Glasul roților de tren.

Putem spune, Ion Vasilescu, doctor pentru inimă.

Așadar, Aleea Ion Vasilescu din cartierul Craiovița Nouă poartă numele unor oameni care s-au ocupat, într-un fel saul altul, de inimă.

Strada Ion Anestin

De regulă vă  povestesc despre o singură persoană.Vă povestesc despre persoana al cărui nume este purtat de o stradă din Craiova.  De data aceasta vă voi povesti despre familia Anestin care  și-a împletit destinele cu istoria orașului nostru, Craiova.

Ion Anestin, viitorul om de teatru, al cărui nume este purtat de strada Ion Enestin  s-a născut la București în 1847 dar și-a găsit liniștea veșnică la Craiova în luna mai a anului 1919. Era un copil de 12 ani când a jucat primele roluri în Rosa Magică și Coliba lui Moș Toma. În 1867, adică la vârsta de 20 de ani este angajat la Teatrul din Craiova de către Directorul Theodor Teodorini.Actor complex, capabil să susțină și spectacole de operetă,  La vârsta de 41 de ani, în 1888, era deja un actor complex, capabil să susțină și spectacole de operetă.În acest context Directorul Teatrului Național din București, celebrul scriitor Ion Luca Caragiale i-a propus să joace pe prima scenă românească. După un an, adică în 1889, a revenit la Craiova pentru a participa la constituirea Societății Dramatice . Atras de viața teatrală a Craiovei, se stabilește definitiv aici. A scris și piese de teatru, unele fiind jucate și la Craiova : O inspecție și Jianu, căpitan de haiduci.Istoria a reținut multe dintre rolurile interpretate de Ion Anestin, printre care Cetățeanul turmentat din cunoscuta  piesă a  lui Ion Luca Caragiale , O scrisoare pierdută pusă jucată la Craiova în stagiunile  din 1889, 1892-1893, 1903, 1906, 1908 și 1912, anul în care s-a pensionat. De altfel, în acel an 1912, Directorul Teatrului Național din Craiova, celebrul scriitor Emil Gârleanu, a organizat un spectacol omagial pentru activitatea lui Ion Anestin.

A cunoscut-o pe soția lui, craioveanca Maria Cristescu Anestin, în anul angajării sale la Teatrul din Craiova adică în 1867. Maria Antestin, era o prezență apreciată în trupele de teatru ale vremii, respectiv  trupa Matei Millo sau Costache Caragiale. Maria Anestin a jucat și pe scena Teatrului Național din București, dar a revenit la Craiova odată cu soțul său. A rămas în istoria teatrului prin măestria cu care a interpretat  personajul Zoe Trahanache  din bine cunoscuta piesă a lui Ion Luca Caragiale.

Fiul celor doi actori, Victor Anestin, a fost elev al Liceului Carol I din Craiova pe care l-a absolvit în 1892.Deși a fost preocupat de literatură,  astronomia l-a atras în mod deosebit. În 1907 a înființat Societatea Astronomică Română devenind , apoi membru în Societé Astronomique de France. A editat revista Orion prima publicație de astronomie din România , care a apărut timp de cini ani, între 1907 și 1912.

A fost coleg de liceu cu celebrul matematican Gheorghe Țițeica cu care a înființat, în 1913 Societatea Prietenii Științei. Li s-a alăturat și fizicianul Ștefan Hepites, vicepreședinte al Academiei Române la acea vreme. Victor Anestin, fiul lui Ion Anestin, a scris, în 1899,  primul roman științifico-fantastic din literatura românească, intitulat În anul 4000 sau O călătorie la Venus.

Românii de azi cinstesc memoria familiei Anestin. Observatorul astronomic din Bacău poartă numele ”Victor Anestin”. O stradă din Craiova poartă numele Ion Anestin. Strada Ion Anestin din Craiova, cu o formă atipică , este situată în Cartierul Craiovița Nouă, între strada Nicolae Coculescu și Bulevardul Dacia.

Anestin,un nume care dă greutate contribuției  Craiovei la dezvoltarea culturii artistice și a culturii științifice naționale

Strada Grigore Gabrielescu

Craiova are multe clădiri frumoase.Craiova are multe clădiri cu o vechime de peste 100 ani. Craiova are câteva instituții cu o tradiție de peste 100 de ani. Una dintre aceste instituții este Teatrul Național din Craiova care a fost înființat în 1850, adică în urmă cu mai bine de 165 de ani. De-a lungul vremii a avut parte de Directori care s-au dăruit acestei instituții. Unul dintre Directorii Teatrului Național de Craiova a fost Grigore Gabrielescu, personalitate complexă care , prin activitatea sa a ridicat  Craiova la statutul de Cetate a culturii. Grigore Gabrielescu a fost director al Teatrului Național din Craiova între 1904 și 1911.

Grigore Gabrielescu s-a născut în  Craiova la data de 13 ianuarie 1859 în casa situată acum pe strada Brânușa nr.14. A urmat Școala Obedeanu. Merită spus că Școala Obedeanu este prima Școală din Craiova, înființată în anul 1775 în chiliile Mănăstirii Obedeanu, adică acum aproape 250 de ani, folosind moștenirea lăsată de boierul Constantin Obedeanu.În această Școală au învățat, de-a lungul anilor, personalități de mare faimă ale României. Să păstrăm această Școală ca pe un simbol sacru al  Culturii craiovene!Înzestrat cu o voce de excepție, Grigore Gabrielescu a urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, apoi, în 1885, Conservatorul din Roma. A cântat pe scenele unor mari teatre din lume: Scala din Milano, Teatrul din Madrid, Teatrul  din Lisabona. Faima lui  a trecut  Oceanul Atlantic și a cântat pe scenele teatrelor lirice din Montevideo – Uruguay , Rio de Janeiro- Brazilia , Buenos Aires –Argentina.

A fost Director al Teatrului Național din Craiova timp de șapte ani , între 1904 și 1911, apoi Director al Școlii de muzică Elefterie și Maria Cornetti, până în 1915. În această perioadă a reușit redresarea financiară a Teatrului  din Craiova, a renovat clădirea acestuia, a organizat stagiuni la Tg.Jiu și Caracal, a invitat să joace la Craiova actori de talie internațională printre care  Aristzza Romanescu și Aglae Pruteanu. Viața culturală muzicală a Craiovei a cunoscut o efervecență specială. Grigore Gabrielescu  a înființat cursuri serale la Școala Cornetti, s-a ocupat de formarea corpului profesoral, a organizat o orchestră simfonică  formată din 60 de instrumentiști. Marele muzician George Enescu a apreciat în  mod deosebit activitatea lui Grigore Gabrielescu, iar ca dovadă a venit de câteva ori la Craiova.

A fost profesor la Conservatorul de declamație din Iași. A scris cărți cu caracter didactic pentru domeniul muzical, a compus lucrări muzicale pentru cor.

S-a implicat în viața comunității craiovene și a  înființat societățile corale Hora  și Armonia. Împreună cu doctorul I.Puțureanu , s-a ocupat de editarea publicației ”Revista culturală”. A colaborat ,cu articole din domeniul cultural, la ziarul Doljul și Adevărul.

Pentru activitatea sa bogată a fost ales Membru de onoare al Academiei de Muzică din Lisabona. De asemenea, Regele Portugaliei, Don Carlos I, i-a conferit Ordinul de Christo.

O stradă din București și una din Craiova poartă numele Grigore Gabrielescu. Strada Grigore Gabrielescu din Craiova este situată în cartierul Craiovița Nouă, paralelă cu strada Craioveștilor și strada George Enescu. Face legătura între strada Micșunele și Bulevardul Oltenia.Vă invit să faceți o plimbare pe strada Grigore Gabrielescu apoi pe strada Brândușa, să vă opriți câteva  minute și să citiți placa fixată pe casa de la nr.14. Puteți intra, apoi în Biserica Madona Dudu unde elevul Grigore Gabrielescu a cântat în corul Biericii, alături de Elena Teodorini. Așadar, azi v-am povesit despre tenorul Grigore Gabrielescu, un dar oferit de Craiova  spațiului cultural mondial.

Strada Traian Gheorghiu,

În plimbările mele prin   cartierul Craiovița Nouă,  mai precis pe strada Elena Farago înspre Bulevardul Oltenia, am ajuns la intersecția cu strada Traian Gheorghiu. Am  cotit  la stânga  și am lăsat în dreapta blocurile 117 și 116. Am ajuns în Bulevardul  Tineretului , în apropierea sensului giratoriu de la intersecția  cu Bulevardul Oltenia. Strada este de fapt o alee, așa cum sunt multe dintre  căile de acces  din cartierele cu blocuri și care au primit, în ultimii ani, numele unor personalități născute în Craiova sau care și-au  desfășurat activitatea  la Craiova.

Mi-am adus aminte că, în urmă cu câțiva ani, căutam informații despre oameni născuți în satul meu,Cosovăț, din județul Mehedinți. Mama îmi  povestise despre  un boier din sat, Bungețianu, care a avut un băiat, Dimitrie, născut în 1860, și care a ajuns mare om de știință. În 1911, Dimitrie Bungețianu era  profesor de fizică la Facultatea de științe a Universității din București. Traian Gheorghiu despre care  mi-am propus să vă povestesc a fost asistentul lui Dimitrie Bungețianu, născut în satul mehedințean, Cosovăț.

Traian Gheorghiu s-a  născut în data de 19 februarie 1887 în Craiova. Primele clase le-a urmat la școala deschisă în 1880 în Casa Parohială a Bisericii Sf. Nicolae-Belivacă, devenită mai târziu Școala ”Traian”  care funcționează și azi în clădirea construită în 1908 pe  actuala stradă Principatele Unite la nr. 7. A urmat Liceul Carol I din Craiova după  s-a  înscris la Facultatea de științe a Universității din București. În 1911 a obținut Licența în Științe fizico-chimice după care, până în 1919, a lucrat ca asistent în Laboratorul de electricitate condus de profesorul Dimitrie Bungețianu, născut satul mehedințean Cosovăț. În această perioadă obține și licența în matematică. În 1920, un alt  craiovean, Nicolae Vasilescu-Karpen, reușea  înființarea  Școlii Politehnice  din București și dorea dezvoltarea profilului electric. În acest context istoric, Traian Gheorghiu a pleact în Franța, la Școala Superioră de electricitate unde obține, în 1920 diploma de inginer.În perioada 1929-1933 a lucrat la Universitatea Sorbona, în laboratorul profesorului Aimé Cotton care se ocupa cu studiul luminii. În 1933 și-a susținut Teza de doctorat cu titlul ”Măsurări fotoelectrice cu celule fotolectrice cu gaz”. Celula fotoelectrică  de atunci a fost înlocuită în zilele noastre de  fotodiodă sau fotorezistență, folosită în dispozitivele automate care sesizează prezența luminii.

A revenit în țară.În 1935  a fost numit conferențiar la Facultatea de științe, iar în 1938  și la Școala Politehnică  din București pentru disciplina  Electricitate și electrotehnică. Din 1948 a devenit profesor și Membru corespondent al Academiei Române. În septembrie 1949 a fost înființat Institutul de Fizică al Academiei Române, sub conducerea academicianului Horia Hulubei, iar Traian Gheorghiu a condus secția ” Cercetări de electricitate” până în 1960.

Cercetările lui Traian Gheorghiu  au vizat probleme tehnologice și de metodică exprimentală. Aș menționa cercetările inițiate în 1956 privind  fabricarea dispozitivelor semiconductoare ( tranzistoare, diode)  din siliciu.

Așadar, Traian Gheorghiu, licențiat în România și în Franța, membru al Academiei Române, născut în Craiova  în 1887 este apreciat  de craioveni și în zilele noastre.

Aleea Arhitect Duiliu Marcu

În ultimii 25 de ani s-au construit în Craiova multe case de locuit,  s-au construit și câteva clădiri pentru instituții publice. În opinia mea,stilul arhitectonic caracterizează perioada acestor  ultimi 25 de ani : lipsa unei strategii .În multe domenii au lipsit personalitățile care, prin profesionalismul lor, să impună o strategie specifică României.Sau poate, în vâltoarea vremurilor, n-au avut interlocutori. Oare  arhitectul Duiliu Marcu ar fi putut stavili valul produs de schimbările din 1989?

Duiliu Marcu s-a născut  la Calafat în data de 23 martie 1885 într-o familie modestă. Tatăl său era ofițer îân armata regală, iar mama sa, ca multe soții de ofițeri, era casnică. A început școala la calafay, iar din 1900 devine elev al Liceului Carol I din Craiova. Pentru talentul său la desen  a câștigat multe premii și a fost îndrumat către Școala de Arhitectură din București.În 1906 pleacă la Paris pentru a studia la Școala de Arte Frumoase din capitala Franței.În 1912 s-a reîntors în țară. A proiectat atât clădiri cu destinație de locuință cât și clădiri cu destinație publică îmbinând tradiția arhitecturii naționale cu tendințele  contemporane lui, funcționalitatea cu preferințele beneficiarului și cu propria concepție arhitecturală.

Arhitectul Duiliu Marcu a proiectat, în 1937 , Palatul Victoria din București care prin fațadă  de 90 m² și prin interioarele sale combină elementele clasice cu concepția geometrică a compoziției.Palatul Victoria a fost sediul Ministerului de externe,a Consiliului de Miniștrii, iar acum este sediul Guvernului. Din 2004 este inclus pe Lista monumentelor istorice.

Deși Hotelul  Athénée Palace fusese construit între 1912-1914,  fiind prima clădire cu structura din beton armat  din București, a fost modernizat în 1937 de arhitectul Duiliu Marcu care a păstrat aspectul special al acestuia, fațadele au fost complet schimbate prin utilizarea arcadelor adâncite.Hotelul a fost prevăzut, atunci, cu cele mai moderne instalații iar reorganizarea holului, a saloanelor de recepție și a sălii de mese i-au asigurat  caracterul funcțional și în zilele noastre.

            Lista clădirilor este lungă, dar trebuie menționate  Biblioteca Academiei Române și Academia Militară, Ministerul transporturilor. A proiectat clădirea Institutului Politehnic din Timișoara.A elaborat studii de sitematizare  pentru București, Brașov, Buzău,Timișul de Sus,Agigea.A proiectat clădiri de locuit de pe  Știrbei Vodă și Bd.Magheru, Bd. Ana Ipătescu din București dar și din  Sinaia. Între 1913 și 1915 , adică imediat după întoarcerea din Franța, a proiectat trei locuințe la Craiova.

A fost profesor la Institul de Arhitectură ” Ion Mincu”   din 1929 și până în 1953. Membru al Academiei Rom\ne din 1955. S-a stins din viața în data de 9 martie 1966 la București.

Strada Duiliu Marcu, de fapt Aleea Arhitect  Duiliu Marcu, din Cartierul Craiovița Nouă, face legătura între Strada George Enescu, din zona Catedralei Sf.Ioan Botezătorul, acum în construcție și Bulevardul Oltenia,zona complexului comercial Orizont. Aleea Arhiect Duiliu Marcu asigură accesul spre Școala generală nr. 30 ” Mihai Viteazul” și Gradinița nr.40.

Aleea Arhitect Duiliu Marcu,  din cartierul Craiovița Nouă, o zonă pietonală  cu personalitate din Craiova.

Strada Elena Farago,

Suntem  în febra sărbătorilor de iarnă: Crăciunul , Anul Nou. Gândurile noastre , ale celor maturi, alunecă, parcă fără voie, dar cu o bucurie imensă spre copii, spre copiii noștrii, spre copilăria noastră. Ne emoționează până la lacrimi nepotul, nepoata , copilul care, peltic, cu stângăcie, cu poticniri, cu ajutorul șoptit al celor din jur, recită, la serbarea de la școală sau lângă bradul din casa noastră  Cățelușul șchiop, sau Gândăcelul, sau Doi frați cuminți, sau altă poezie scrisă  de Elena Farago cu lacrimi de mamă luptătoare.

Elena  Paximade, căsătorită Farago, s-a născut în data de 29 martie 1878 la Bârlad. A rămas orfană așa că a fost nevoită să  muncească și să aibă grijă de ceilalți  frați. A lucrat ca guvernantă în casa lui Ion Luca Cragiale unde a cunoscut multe  persoane din lumea scriitorilor  printre care George Coșbuc, Alexandru Vlahuță dar și pe Francisc Farago, economist, cu care s-a căsătorit. Debutează ca poetă la vârsta de 25 de  ani. Colaborează  cu Nicoale Iorga la  revista ”Semănătorul” fiind un exemplu pentru mulți tineri.

Din 1907 se stabilește, cu familia,  la Craiova.Îl adoptă pe fiul Mihnea care o inspiră într-un mod miraculos. Scrie poeziile una după alta: ”Bobocica“, „Să nu plângem“, „Să fim buni“, „Într-un cuib de rândunică“, „A ciocnit un ou de lemn“. Nașterea fiicei, Coca- Cocuța, dublează inspirația  Elenei Farago. Face parte din  Comitetul de redacție al  revistei                 ” Ramuri” , înființată în 1905, iar ședințele de lucru se țineau în casa Farago care devenise  locul de întâlnire al oamneilor de cultură din Craiova. În 1921, Primarul Craiovei a numit-o directoarea Fundației ” Alexandru și Aristia Aman”  pe care o va conduce până în 4 ianuarie 1954 când a decedat. S-a mutat în locuința de serviciu a Fundației  care , în zille noastre, a devenit Casa memorială Elena Farago.

S-a bucurat de recunoașterea contemporanilor, obținând , printre altele, Premiul Național pentru Literatură, premiul “Adamachi” al Academiei Române , “Ordinul Meritul Cultural” acordat de Regele Carol al II-lea.În 1928, la vîrsta de 50 de ani, a fost aleasă ”Ceățean de onoare al Craiovei”.

Se bucură de apreciere și în zilele noastre.Biblioteca județeană organizează în fiecare an, în luna martie, ”Zilele Elena Farago”.O școală și o grădiniță din Craiova poartă numele ”Elena Farago”. O librărie din Craiova poartă numele Elena Farago.O stradă din Craiova poartă numele Elena Farago.

Strada Elena Farago este o prințesă a  Cartierului Craiovița Nouă. Are forma literei  S. Prima buclă începe din Bulevardul Dacia,trece pe lângă Școala 34 și ajunge la Școala 33, care îi poartă numele,Elena Farago, apoi, la a doua buclă, se întoarce spre Bulevardul Olteniei. Grădinița construită pe strada Elena Farago poartă numele poeziei ” Gândăcelul”  scrisă de Elena Farago.

E vacanță.Luați-vă  nepoții de mână și mergeți la Casa memorială Elena Farago situată lângă  Biblioteca  ” Aristia și Alexandru Aman”. Citiți în sala de lectură sau în curtea Bibliotecii poeziile ”Din traista  lui Moș Crăciun” , ”Într-o noapte de Crăciun” ,” Să nu minți, să nu furi”.Citiți poeziile Elenei Farago ! În acest spațiu plutește , parcă, îndemnul Elenei Farago: ”Fiți cuminți întotdeauna,Și fiți buni, copiii mei!”