Blog – Prof. Gheorghe Manolea

POST- RESTANT
Pe vremea când viteza de comunicare era mică, iar dorința de comunicare era mare, ca și acum, oamenii foloseau Serviciul poștal special „POST- RESTANT”. Expeditorul scria pe plic numele destinatarului și localitatea unde trebuia să ajungă. Plicul era păstrat până când destinatarul venea să-l ridice.
În vara anului 1878, Mihai Eminescu a fost invitat de junimistul Nicolae Mândrea la Conacul său din comuna Florești, acum în județul Gorj. Eminescu a stat aici aproape două luni, iunie și iulie. A expediat câteva scrisori de la Gara din Filiași și a ridicat, de la Post Restant, scrisorile primite.
În amintirea acelor vremuri câțiva oameni inimoși au amplast bustul lui Mihai Eminescu în spațiul din spatele Gării din Filiași, pe care l-am vizitat de câteva ori în ultimii ani.
Știam și despre bustul amplasat în Parcul special amenajat în Florești, pe locul fostului conac, dar nu fusesem încă acolo, așa că …

Am găsit mai mult decât mă așteptam.
Am găsit și un Muzeu memorial Mihai Eminescu, organizat în vechea Școală primară din Florești.

2010 – cu Cabina telefon public cu cartelă

2020 cu Rețea de apă curentă, fără Cabina pentru telefonul public
Multe s-au schimbat în Florești.
Școală nouă.

Apă curentă.

Case noi.

Multe case noi.Mulțimea de case noi ( aș putea spune… lipsa caselor care stau să cadă), dimensiunea satului, pe care l-am traversat de multe ori doar „ pe linia principală”, m-au făcut să exclam din nou :Eterna diferență dintre realitate și ce cred oamenii!

Și totuși, a rămas amintirea lui Mihai Eminescu.
Soarta l-a trimis, pentru noi, cei de după el, la POST RESTANT Florești.
Eminescu ne așteaptă … să-l recitim!

Vrând-nevrând, în ultimele două luni,  am stat în casă mai mult ca de obicei. Un bun prilej să fac ordine  în … hârtii.

Am găsit  un document din perioada de început a activității mele în cercetare. Mai toate instituțiile aveau, și  în anii ’70 ,  un  avizier care purta numele  „Gazeta de perete”. Am scris  câteva articole dar mai toate s-au pierdut.  Documentul găsit  este ciorna unuia dintre ele.

L-am citit de multe ori. De fiecare dată cu emoție.De fiecare dată mă regăseam pe mine, cel de acum, în cel care a scris articolul în urmă cu aproape 50 de ani. Într-un târziu m-am decis să-l postez pe blogul gheorghe.manolea.ro.

Așadar…

Petroșani 1974

Ce am învățat !

De cîțiva ani merg pe un drum nou, uneori frumos, alteori spinos, și învăț. Învățînd, învăț cît de sus este adevărul.

Învățăm prin munca noastră și prin munca altora, iar recompensa  cea mai mare obținută pentru munca noastră  este stima și aprecierea celor cu adevărat învățați. Și alții se bucură cînd au obținut,  pentru munca lor , stima, respectul nostru.

În anii aceștia am învățat ce înseamnă respectul față de proprietatea de idei.

Fiecare idee e o creație științifică al cărei autor, care a realizat-o cu prețul unei mari trude, va suferi aceiași durere, văzându-și paternitatea furată, ca și o mamă căreia i se fură fructul iubirii sale.

Am învățat că trebuie să separ clar, pentru ceilalți, ideile care îmi aparțin, de ideile pe care le-am primit.

Nimic mai dureros decît anularea muncii colegului , printr-un singur gest, sau printr-o singură frază.

Nimic mai nepoliticos decît trecerea sub tăcere a contribuției tovarășului cu care am pornit la drum.

Puțini vor fi aceia care astfel ofensați nu vor plăti, sistematic, cu aceiași monedă.

Am învățat că trebuie să apreciez cu justețe și politețe munca colegului, chiar dacă s-a născut după mine sau înaintea mea, chiar dacă pe  „hîrtia” lui scrie muncitor, tehnician sau inginer.

Am învățat și m-am obișnuit să spun : Mulțumesc Omule!

Ing.Manolea Gheorghe

Cercetător științific.

Marca Universității  din Craiova, UNIVERSITAS CRAIOVENSIS, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci  în 06.12.2000 cu nr. M 2000 05157 și a obținut Certificatul de Marcă  combinată nr.044567/31.07.2001.

Marca este compusă  dintr-o  partea  verbală,  UNIVERSITAS CRAIOVENSIS,  și  dintr-o parte grafică , concepută de reputatul   heraldist Dan Ceronovodeanu.Culorile revendicate sunt:

– argintiu – fundal pentru semnele heraldice, fond leu, fond coperta carte;

– roșu – fundal pentru leu;

– albastru – fundal pentru carte;

– alb – fond carte;

– negru –  semne heraldice și  element verbal.

Marca a fost acordată pentru clasele: 38 Telecomunicații; 41 Educație, instruire, divertisment, activități  sportive și culturale; 42 Servicii de alimentație publică;cazare temporară; îngrijiri medicale,  de igienă și de frumusețe;servicii în domeniul veterinar și agricol; servicii juridice; cercetare științifică și industrială; programe pentru calculatoare.

     În mai 2014 Marca UNIVERSITAS CRAIOVENSIS  a fost reînnoită, conform  noii clasificării de la Nisa,  pentru  clasele:  38 Telecomunicații;  41 Educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale; 42 Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și de creație, referitoare la acestea; Servicii de analiză și cercetare industrială; Crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator; 43 Servicii de alimentație publică; Servicii de cazare temporară; 44 Servicii medicale; Servicii veterinare; Servicii de igienă și de îngrijire a frumuseții pentru oameni sau animale; Servicii de agricultură, horticultură și de silvicultură; 45 Servicii juridice; Servicii de siguranță pentru protejarea bunurilor și persoanelor; Servicii personale și sociale oferite de către terți, destinate să satisfacă nevoile indivizilor.

La inițiativa Secretarului Șef, Mircea Zăvăleanu,Marca- Sigla Universității din Craiova a fost concepută de reputatul heraldist  internațional   Dan Cernovodeanu  în perioada 1995- 1999 , perioadă în care acesta  a funcționat în calitate de cadru didactic asociat la Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie. Deoarece descrierea heraldică originală nu a rămas la Universitatea din Craiova, s-a făcut, în 2014, o reconstituire a acesteia cu ajutorul   d-lui dr.Toma Rădulescu, istoric la Muzeul de Istorie  Oltenia din Craiova. Forma electronică a fost realizată sub coordonarea d-lui șef.lucr.dr.ing.Marius Marian.

Descriere heraldică – Marca Universităţii din Craiova    

Scut scartelat care redă simbolic o carte, element fundamental al unei instituţii de învăţământ superior. El este   împărţit în trei cartiere, având în centru un scut mai mic. Sus, în cartierul din centru, stema Ţării Româneşti – acvila valahică “pe considerentul legitim al alegerii Bucureştilor ca centru politic unic” al României şi ca amintire a descendenţei  latine a poporului român (acvila romană), încoronată, conturnată, spre stânga, aripile deschise, cruce de aur în cioc, sepia şi topuzul în ghiare, totul deasupra a două suluri încrucişate – simbolul ştiinţei de carte. Securile consulare exprimă, de asemenea, latinitatea neamului, dar şi concepţia democratică de conducere statală. Acvila şi securile consulare romane se regăsesc și pe sigiliul Guvernului provizoriu   constituit la   9 iulie 1848, care , în  Proclamația de la Islaz, prevedea ” instrucțiune egală” precum și înființarea unei Universități la  București și la Craiova.

 În cartierul din  stânga, pe email roşu,  leu afrontat, spre dreapta, având între cele două labe o stea cu şase raze, de aur. Leul este încoronat şi deasupra unei coroane ce aminteşte de vechea  stemă a Craioveştilor şi Buzeştilor care a devenit mai târziu stema banului Olteniei. Leul afrontat îşi are originea şi în vechea stemă a Ţării Româneşti. Conform lui Dan Cernovodeanu, cel mai cunoscut heraldist român,  leul îşi are originea ca arme autentice ale dinastiei  Basarab şi prin extindere de la sfârşitul secolului al XIII-lea pe linia Asăneştilor ( Ioniţă Asan apărea pe vechea stemă a Craiovei până la începutul secolului al XX-lea). Coroanele prezente aici constituie principalele semne de onoare, ale libertăţii şi puterii, ale indpendenţei şi suveranităţii şi exprimă rangul pe care deţinătorul stemei îl ocupă într-o ierarhie unanim acceptată. Paralelismul semnalat şi aici, vultur – leu, este cel al însemnelor heraldice româneşti în care pasărea heraldică (acvila) constituie armoreria Statului, în timp ce leul armoreriile dinastice. Vulturul,  desigur , provine din armele lui Negru Vodă, personaj legendar originar din Făgăraş şi simbolizează unitatea teritorială.

Cel de al treilea cartier din dreapta are deviza  UNIVERSITAS CRAIOVENSIS, scrisă pe o eşarfă cu negru pe fond alb. În centru se află un scut mai mic împărţit în patru carouri – stânga sus şi dreapta jos de culoare albă, dreapta sus şi stânga jos de culoare neagră- simbol al colaborării în cercetare în special cu celelalte universităţi de pe întregul mapamond.

Sigla Universităţii din Craiova este o expresie a tradiţiei, a statorniciei şi a continuităţii în care se regăsesc înaintaşii şi se identifică cu ei în calitate de membrii ai unei comunităţi umane definite care îmbină istoria cu realitatea contemporană  şi care îndeamnă la apărarea patrimoniului ştiinţific naţional şi în care se regăsesc zeci de generaţii, cu toate că în vremuri grele au fost silite să le abandoneze dar care le-au reluat când silnicia a încetat. Revenirea la vechea tradiţie heraldică este o necesitate pentru o cultură  cu pretenţii mondiale şi pe care le regăsim în stemele altor universităţi cu vechime milenară. Sigla Universităţii din Craiova este născută din fondul general european şi parte integrantă a acestuia. Ea păstrează în linii generale şi conceptuale proiectele întocmite de către Mihail Seulescu şi Stelian Metzulescu, craioveni de origine şi membrii ai Comisiei Naţionale de Heraldică, primul a fost şi preşedinte al acesteia, în perioada interbelică în vederea inaugurării unei instituţii de învăţământ superior la Craiova, deziderat realizat prin Legea nr.138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi  Eforiei ei ,  votată de Adunarea Deputaţilor , în şedinţa din 5 aprilie 1947 şi promulgată de Regele Mihai I la data de 21 aprilie 1947.

      Scurtă biografie a heraldistului Dan Cernovodeanu

S-a născut la data de 10 octombrie 1921 , la Ploiești și a decedat  la 25 noiembrie 1999 la Paris.

A absolvit Facultate de Istorie din București  în anul 1940 și s-a specializat în heraldică și în studiul steagurilor țărilor ( vexilologie) fiind recunoscut ca o somitate internațională. A avut o contribuție însemnată  în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti  și a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre.În 1978 a plecat din România și s-a stabilit la Paris, obținînd doctoratul la Sorbona.

După 1990 a revenit în țară unde a desfășurat o susținută activitate profesională. În 13 ianuarie 1999 a fondat, la Iași,  împreună cu Paul Cernovodeanu și Ștefan S. Gorovei,  Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” .

Lucrarea sa, “Ştiinţa şi arta heraldică în România” , publicată în 1977  la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică  din București,  este o  carte de referință în publicațiile de sprecialitate din România.

Gheorghe Manolea

Amintiri redescoperite

De mai mulți ani, Asociația Generală a Inginerilor din România- AGIR  acordă Premii anuale pentru realizări inginerești deosebite.

De regulă, Premiile se acordă pentru construcții inginerești: poduri, locomotive, mașini, aparate și multe alte creații din aceste categorii.

Deși oferta este abundentă, se premiază, cu greu, și cărți.

Anul acesta, 2018, a fost premiată o singură carte: Ingineri, pasiune și muzică.60 de ani împreună cu Orchestra inginerilor , publicată la Editura AGIR în 2017. Autor . Andrei Iliescu, inginer  cu experiență în fabricarea calculatoarelor, înzestrat cu harul muzicii, cu harul scrisului.

Am citit cartea și, pagină cu pagină, am descoperit istoria fascinantă a Orchestrei inginerilor  dar și Personalitățile marcante ale vieții științifice și publice – membri ai Orchestrei.

            Surpriza…

Printre personalitățíle care au făcut parte din Orchestra iniginerilor l-am găsit pe Nicolae M. Nicolae, pe care l-am cunosct în 1976 ca ambasador al României în SUA. În acel an, 1976, împreună cu alți 10-12 tineri am  făcut parte dintr-un grup  cu care am vizitat America timp de o lună.

După un zbor de 10 ore, cu un avion al companiei TAROM, am aterizat la New York unde ne-a întâmpinat  Ambasadorul României, Nicolae M. Nicolae. Apoi, la întoarcere, la Washington DC, am fost invitați la sediul Ambasadei unde am fost oaspeți de vază ai ambasadorului Nicolae M. Nicolae.

Au trecut mulți ani de atunci dar numele Nicolae M. Nicolae l-am ținut minte. Și întâlnirea de la Ambasadă am ținut-o minte. Cu siguranță atitudinea ambasadorului a fost un motiv esențial. După 42 de ani, citind cartea Ingineri, pasiune și muzică.60 de ani împreună cu Orchestra inginerilor am aflat, cu bucurie, mai multe detalii despre omul Nicolae M. Nicolae.

A absolvit Facultatea de electrotehnică din București în 1948. A cântat mereu la vioară. A fost Director  general al cunoscutei uzine Electrotehnica. A fost prim-vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Prieten cu marele  violonist Ion  Voicu, cu Valentin Lipatti, și el pasionat de vioară, mulți ani  ambasador al României la UNESCO, au cântat adesea, împreună, cu viorile lor celebre.

Asta… pentru comparație!

E bine să avem, mereu, un reper, un termen de comparație. În toate.

Citind  despre inginerul Nicolae M. Nicolae, membru al Orchestrei inginerilor, pe care l-am cunoscut ca ambasador în Statele Unite ale Americii,  am redescoperit amintirile   din vizita  care m-a făcut, atunci și de atunci, să privesc viața „cu alți ochi”.

Cascada Vălul Miresei.
Plecând din centrul orașului Huedin se merge cu mașina în direcția Beliș- Lacul Fântînele. Se trece prin localitatea Sâncraiu, apoi prin Călata.
După 9 km se ajunge la interescția cu drumul spre localitatea Răchițele. Șoseaua este bine asfaltată așa că cei 20 km prin satele Buteni, Ciuleni, Mărgău, Scrind Frăsinet sunt parcurși cu ușurință.
Din centrul comunei Răchițele se traversează, spre dreapta, podul foarte îngust peste pârâul de la care vine numele localității, Răchițele. După cca. 300 m o pancartă „Pâine caldă” te îmbie să oprești și să cumperi produsul care ne aduce aminte de pâinea coaptă de bunici pe vatra din bucătăria cu horn.
Drumul urcă încet 5-6 kilometri până în zona unor cabane. Mulțimea de mașini parcate dar și un indicator cu inscripția „Casacada 15 minute” arată că de aici începe druml de poveste spre cascada „Vălul Miresei”.

Drumul de macadam urcă ușor, iar deplasarea, cu pasul, la umbra copacilor și susurul pârâului din stânga este o plăcere, fie că mergi doar cu gândurile tale, fie că mergi alături de un tovarăș de excursie.

Cele 15 minute pot să se dilate la 30 sau 45 de minute dacă vrei să guști din plin plăcerea mersului pe jos.Drumul șerpuiește ușor, la stânga și la dreapta. Deodată o cotește puternic la stânga și te lasă să descoperi minunăția de cascadă.
Apa coboară formând două pânze înspumate, ca un văl de mireasă. Prima pânză, mai scurtă și mai îngustă, seamănă cu vălul prins pe capul unei mirese.A doua pânză, mai lungă, se lățește spre baza cascadei așa cum vălul miresei acoperă umerii și spatele fetei. Asemănarea este izbitoare așa că numele „Vălul Miresei” se transformă ușor în renume.

Legenda pune:

„Trecând pe aici,odată, Dumnezeu

Se-opri pe această piatră și, aleasă,

O lacrimă din ochiul lui căzu.

Și-acest crescu din ea Văl de Mireasa ”

(Teofil Răchițeanu)

Mulțumit de priveliște, bucuros că am aflat o nouă legendă, cobor spre satul Răchițele. Ca într-o vrajă, pe drumul  scăldat în lumina Soarelui, am întâlnit o mireasă în carne și oase, răpită din misterul apei de un flăcău arătos și curajos.

Pentru a nu știu câta oară m-am convins că, de multe ori, realitatea se transformă în legendă apoi, când te aștepți mai puțin, legenda se transformă, din nou, în realitate.

Hai să descoperim … realitatea!

             Poveste imaginară despre Muzeul cărților vechi

Bibliotecile fac, din când în când, inventarul cărților pe care le au în depozit. Unele n-au mai fost cerute la împrumut de ani buni. Biblioteca are mai multe exemplare din aceste cărți de care „nu mai avem nevoie”. În cel mai bun caz oprește un exemplar. Celelalte exemplare sunt aruncate.

Oamenii adună, în viața lor, și cărți. Vine vremea când „nu mai au nevoie” nici de ele și nici de aminitirile legate de  aceste minunate cărți.

Omul vrea să le dea unui tânăr, elev sau student. Dar școala nu i-a recomandat această carte veche și foarte bună. Școala i-a recomandat una mai nouă care, la o privire mai atentă,  seamnă  cu  ceaslovul coșcovit așa că are de unde să se documenteze. Ba mai mult, o găsește și în format electronic. Ușor de folosit, ușor de preluat.  Soluția apare de la sine:

            -Le dau la „reciclabile”. Pe strada mea vine mașina și le ridică vineri, din două în două săptămâni.

Alți tineri, deveniți între timp bătrâni, nu se îndură să le arunce. Le duc la un anticar. Le dau unui profesor să le păstreze el. Profesorul le păstrează în biroul lui de la Școală. Profesorul le păstrează în Biblioteca lui de acasă care, încet-încet, devine neîncăpătoare

-O să le duc la Biblioteca-Muzeu de la Afumați ! gândește, cu voce tare, fără să vrea, profesorul.

-De ce se numește Biblioteca de la Afumați, întreabă strănepotul care tocmai se distra cu holograma unei cărți din care literele  jucăușe  ieșeau din text și se aranjau după gândurile copilului.

-Dragul meu, de mult, tare de mult, oamenii din partea locului aveau fețele înegrite de fumul focului din bordeie, iar satul lor a căpătat numele Afumați. Mai târziu, înspre vremurile mele, oamenii au adunat în clădirea gării din sat multe-multe cărți vechi. Cărțile  de acolo au paginile îngălbenite de fumul-timpului  cu care Oamenii au  reușit să țină cuvintele între coperțile cărților. Cuvintele vroiau mereu să zboare !-

De ce au vrut oamenii să țină cuvintele între coperți ?

– Pentru ca Urmele oamenilor să nu fie acoperite de Urmele timpului!

Copilul a continuat să se  distreze cu holograma cărții din care literele jucăușe ieșeau din text și se aranjau după gândurile lui. Se făcea că  niște gunoieri, uimiți de câte cărți aruncau oamenii, le-au adunat și le-au depozitat într-o clădire veche. Le-au îngrijit, ca în poveștile cu fântâni părăsite, le-au aranjat frumos, cu dragoste, așa cum numai gunoierii știu să o facă.

Mai târziu, clădirea a devenit  ”Muzeul cărților vechi”.

Era un Muzeu fermecat.

Fiecare carte răsfoită îi dădea cititorului … un bănuț de aur cu care …

Londonezii  vorbesc bine românește

În urmă cu ceva vreme am făcut o deplasare profesională la Londra.

Mai fusesem  în Anglia, dar la Londra nu.  Avionul pleacă din  Craiova spre seară și  ajunge pe aeroportul din  Luton, situat cam la 70 km  de Londra, după aproape 3 ore de zbor.

Așadar nu cunosc capitala Anglei și, din acest motiv, am preferat ca, pentru liniștea mea, să contactez o firmă care asigură, printre altele, transferul de la Aeroportul Luton la hotelul din Londra.

În ziua cu pricina, avionul a întârziat la venire în Craiova mai bine de două ore. Le-am trimis un mesaj celor de la firma de transfer, iar ei m-au asigurat că vom fi  așteptați. Mi-au dat și un număr de telefon  la care  va răspunde șoferul.

După un zbor liniștit am ajuns, într-un târziu, la Luton. Ne-am recuperat bagajele și  am ieșit în exteriorul  aeroportului. Mai multe autobuze așteptau, cu calm, să-i ducă pe călători la Londra deși întunericul se lăsase cam demultișor. Erau și taximetre.  Puteau  fi luate,  ordonat, cu calm, intrând într-un  mic  dispecerat.

I-am dat telefon șoferului care, într-o limbă română perfectă, cu ușor accent   botoșenesc, mi-a explicat  unde este locul de întâlnire. Pe drum, spre Londra, am mai primit și alte explicații, evident, în limba română.

A doua zi dimineața, la hotel, a început să sune alarma. Am ieșit pe hol speriat. Câteva uși batante erau deja închise iar liftul nu funcționa. Am intrat în panică dar camerista,  Maria, cu un calm specific englezilor și într-o limbă română perfectă, ne-a explicat  că  în fiecare săptămână, în aceași zi și la aceiași oră, se simulează un exercițiu de alarmare în caz de incendiu. Am înțeles bine despre ce este vorba  și m-am liniștit.

Am coborât pentru micul dejun. O sală  mare, pe măsura numărului impresionant de camere ale hotelului. La intrarea în sala de mese  câteva persoane așteptau să fie îndrumate spre o masă liberă. Am ajuns și  eu la  pupitrul unde  o tânără îi primește pe  oaspeți și notează  numărul camerei .

Am văzut pe ecuson numele Cristina, iar gazda  a sesizat  accentul meu așa că, dezinvolt, mi-a explicat, în limba română, cu un  ușor accent maramureșean,  în drum spre o masă liberă,  ce  se poate mânca la  micul dejun.

Vizita profesională a fost o reușită, iar la final, gazda, șeful departamentului de relații cu clienții, ne-a invitat, în limba română, folosind cu îndemânare perfectul simplu, să vizităm Londra și să mâncăm.

Am vrut să vizitez Piața Trafalgar. În cele câteva zeci de minute pe care le-am avut la dispoziție  am rememorat evenimentele legate de această piață, în mod particular ziua de 8 mai 1945, zi în care Churchill a anunțat sfârșitul războiului. Un reper în istoria noastră, a românilor.

Am găsit ușor un loc unde să  mâncăm. Oferta restaurantului – generoasă. Căutam în listă  un sos picant și mă simțeam jenat că ceilalți așteaptă după mine. M-a scos din încurcătură chelnerul, tânăr și prezentabil, cu o privire inteligentă care mi-a explicat, într-o limbă română clară, cu  accent moldovenesc inconfundabil, ce trebuie să aleg.

Acesta a fost momentul în care, fără să vreau, am gândit cu voce tare, dar cu amărăciune:

– Londonezii vorbesc bine românește !

Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, 26 aprilie 2017 “Inovarea – pentru o viaţă mai bună”

Mesajul Directorului general Francis Gurry

În ultima vreme se vorbeşte enorm despre inovare, şi pe bună dreptate. Inovarea este o componentă centrală a bunăstării noastre economice şi sociale.
Inovarea – şi, implicit, progresul tehnologic pe care aceasta îl reprezintă – are o contribuţie semnificativă la creşterea economică şi creează oportunităţi pentru noi şi tot mai bune locuri de muncă.
Campania dedicată Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale de anul acesta celebrează inovarea şi modul în care ea ne îmbunătăţeşte viaţa. Totodată îi sărbătorim pe toţi cei care îşi asumă riscul de a aduce schimbarea în bine prin inovare. Directorul general al OMPI, Francis Gurry
Rareori avem timp să reflectăm asupra multiplelor modalităţi în care inovarea duce la creşterea calităţii vieţii. Este însă suficient să facem doar o comparaţie între felul în care trăim astăzi şi felul în care se trăia acum 100 de ani. În ultimul secol am asistat la o extraordinară transformare a calităţii vieţii sub aspect material, graţie apariţiei a nenumărate tehnologii şi produse noi şi perfecţionate. Iar noile şi extraordinarele domenii tehnologice: realitatea virtuală, inteligenţa artificială, imprimantele 3D, cipurile neuromorfe, nanotehnologiile, robotica, sistemele de editare genomică CRISPR şi toate cele care vor urma, fac ca perspectiva progreselor viitoare să fie extrem de promiţătoare.
V-aţi putea întreba ce legătură are proprietatea intelectuală cu toate acestea?
Proprietatea intelectuală este o componentă esenţială a succesului sistemului de inovare. Ea asigură recompensarea celor care îşi asumă riscul de a introduce în economie “noul”, în termeni de produse şi servicii. Ea asigură cadrul în care se desfăşoară lungul şi complicatul drum de la idee la produsul sau serviciul disponibil la scară comercială.
Campania din acest an reprezintă pentru noi toţi o ocazie de a reflecta asupra a ce înseamnă să inventezi şi asupra provocărilor aferente acestui proces. În plus, ea se doreşte şi un imbold pentru a gândi cum putem pune inovarea în slujba întregii societăţi.
Vă doresc tuturor o Zi Mondială a Proprietăţii Intelectuale fericită, fructuoasă şi inovatoare.

Ustensile –instrumente pentru scris

Papirus 3000 îChr.

Papirusul este atribuit ca aparținând egiptenilor, materia prima fiind tulpina trestiei cultivatã in Valea Nilului. Membrana exterioara era desfacuta in benzi verticale care se aşezau una lângã alta. Suprafaţa obtinutã este acoperita cu un lichid gumat peste care se aşezau alte benzi orizontale. Dupã  presare şi uscare se şlefuiau cu bucaţi de piatrã sau os.

Cerneala

În aceiaşi perioada se folosea pentru scriere cerneala neagrã, fabricatã din seu, gumã arabicã şi praf de cãrbune. Cerneala se se pãstra uscatã sub forma  de pastile. La 2500 îChr este semnalatã cerneala roşie obţinutã din cinabru.

Pergamentul 197 – 156 îChr.

Se pare ca acesta a apãrut ca urmare a rivalitaţii comerciale si culturale dintre Faraonul Ptolemeu si Regele Pergam. Faraonul a intrerupt livrarea cu papirus catre Pergam determinându-i pe scribii acestuia sã inventeze un nou suport pentru scris – pergamentul – confecţionat din piele de oaie, de caprã, de viţel, de antilopã si chiar de lup.

Hârtia.

O poveste lungã. Hârtia din mãtase era cunoscutã în China din anul 200  îChr. Hârtia din materiale vegetale a fost inventatã tot în China de Cai Lun – un eunuc al împãratului  Hedi (88-106).El a pus la punct o metodã de fabricaţie pornind de la scoarţã de capac, deşeuri de in. Prima hârtie reciclabilã dateazã  de la 1793, o perioadã care coincide cu o crizã  economicã. Tot dupã o perioadã de crizã, al doilea rãzboi mondial, a apãrut tehnica actualã de reciclare a hârtiei.

Istoria hârtiei are “semne” şi în ţara noastrã.

În 1539 braşovenii Johann Fuchs şi Johannes Benkner instaleazã în oraşul lor prima “moarã” (fabricã) de hârtie. Se presupune cã prima “moarã” de hârtie din Transilvania ar fi fost instalatã la Orlat, lângã Sibiu, pe valea Cibinului între 1534 şi 1539.

În 1768 începe sã funcţioneze “moara” de hârtie de Prundul Bârgãului care, modernizatã, funcţioneazã şi astãzi.

Creionul 1564.  Primul creion de grafit a fost inventat în Anglia – Cumberland. Documentele menţioneazã aceiaşi descoperire şi în în mania.

1794. Chimistul şi mecanicul francez Nicolas Jacques Conté (1755 – 1805), inventator foarte fecund, fabricã primele creioane de scris cu minã preparatã din grafit şi argint şi învelite în lemn de cedru. Conté a obţinut Brevetul nr. 32 în 1795 şi a fondat propria sa fabricã în Paris, str. Renard nr. 46. În 1993 societatea Conté a lansat în fabricaţie primul creion în întregime recicabil. El se numeşte Evolution.
1795. Se inventeazã  creionul mecanic. Primul creion care permitea avansul mecanic al minei, denumit Ever-Sharp Pencil, a fost inventat în 1915 de japonezul Tokuji Hayakawa.

Peniţa     1692     Bijutierul parizian Dalesme fabricã primele peniţe de scris din metal. Fabricaţia a fost perfecţionatã în 1772 de Fontaine.

• Germanul J. Jansen, din Aachen, inventeazã peniţa de scris din oţel moale dar care abia în 1802 intrã în fabricaţie industrialã şi uz curent.

1780    Englezul Samuel Harrison propune înlocuirea penei de gâscã    pentru scris cu peniţã confecţionatã din metal.

Stiloul          Surprinzãtor dar nu se ştie exact cine a avut ideea revoluţionarã a

Stiloului actual.

Un prim brevet pe aceastã idee dateazã de la 1709. Pe timpul lui

d’Alambert (1717 – 1783) şi Diderot (1713 – 1784) se pare cã erau

folosite astfel de stilouri primitive. Chiar şi Caterina a Rusiei nota                   în Memoriile sale din 1748 cã a folosit o “panã” fãrã sfârşit. Între 1800 şi 1900 au fost depuse peste 400 de brevete pe aceastã temã.

25 mai 1827 românul Petrache Poenaru – literat şi profesor, inventeazã la Paris şi obţine Brevetul pentru “condeiul portãreţ fãrã sfârşit alimentându-se însuşi cu cernealã”. Este primul toc rezervor, precursorul stiloului actual realizat ulterior de Brissant şi Ciffin în 1863 şi de Watterman în 1884.

Creionul cu bilã (pixul) 1939. Ungurul Ladislau Biro concepe creionul cu bilã folosit la început de aviatori la altitudini mari. Totuşi Brevetul pentru principalul bilei a fost obţinut în 1888 de cãtre D.J. Loud. Rãmânea nerezolvatã problema vîscozitãţii cernelei.

1943. Biro era jurnalist. În timpul unei vizite la impremeria ziarului la care lucra a fost impresionat de avantajul cernelei cu uscare rapidã. Dar încã nu gãsise “trucul”. Începând cu 1940 s-a refugiat în Argentina. Într-o zi, urmãrind un grup de copii care se jucau cu bile a constatat cã acestea, dupã ce treceau printr-un canal murdar lãsau în urma lor nişte urme negre. Aşa a gãsit “trucul”. A dezvoltat ideea şi a depus un brevet de invenţie în 10 iunie 1943. Creionul sãu a fost fabricat de firma Reynolds din SUA.

Creionul BIC.   

În 1953 baronul Bich (1914 – 1994) lansa o campanie publicitarã pentru prezentarea faimosului vîrf “BIC”. O reinventare, pusã la punct în 1949. Ca urmare Marcel Bich a cumpãrat toate brevetele lui Biro şi va pãstra un secret absolut asupra propriilor procedee de fabricaţie. Utilizarea vîrfului BIC în şcoli a fost autorizatã în 1965.

Creionul cu bilã care şi şterge. 1979. Firma americanã Gillette a lansat în 1979 primul stilou cu gumã numit Eraser Mate sau Replay. Este singurul stilou de acest tip deoarece secretul de fabricaţie este bine pãstrat. Pânã în prezent n-a fost încã copiat.