Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Evoluție!

Copil fiind, mergeam, vara, în satul meu, Făuroia, înșirat pe câteva dealuri. Ca să-și spună păsurile, sau doar să-și dea binețe, vecinii se strigau între ei. Nu se vedeau dar se recunoșteau după glas, după strigătură.

Mai târziu, la oraș fiind, vorbeam la telefon cu cei de care aveam nevoie fie că locuiam aproape, fie că ne despărțeau sute de kilometri. Nu-i vedeam, dar îi recunoșteam după glas.

Acum vorbim la telefon, la alt tip de telefon, evoluat. Ne auzim dar ne și vedem., dacă vrem.

În prima zi a Nolului An l-am auzit pe vecinul meu trebăluind prin curte, la câțiva pași de mine.

Nu-l vedeam, gardul este înalt, gardul este compact.

L-am sunat la telefon, la noul tip de telefon, să-i urez spor la treabă și cele care se spun la vremea de sorcovit.

Îl auzeam la telefon, îl auzeam vorbind cu mine din curtea lui, în timp ce eu eram în curtea mea.Nu-l vedeam. Nici el nu mă vedea.

Ca pe vremuri! Oamenii nu se vedeau, ascunși prin verdeața pomilor, dar se auzeau!

Amintindu-mi de vremea copilăriei, mă întreb dacă am evoluat sau doar ne-am depărtat, unii de alții, fiind, totuși, fizic atât de aproape.

01.01.2023 Craiova

„Memoria” documentelor sau Despre Cercurile științifice studențești sau Despre Importanța Școlii

Sunt evenimente care mi s-au întipărit bine în memorie.

Totuși, fără să-mi dau seama, cu trecerea timpului detaliile s-au estompat, amănuntele s-au șters.

În ultimul timp, am fost obligat să mut, dintr-un loc într-altul, mai multe documente, personale sau legate de activitatea profesională. Așa se face că am regăsit „colecția” cu Programele manifestărilor științifice ( Seminarii, Colocvii, Congrese) la care am participat de-a lungul timpului.

1967- documente de acum 55 de ani

Țin minte prima Sesiune a Cercurilor Științifice Studențești la care am participat. Eram student în anul II. Am povestit de multe ori despre cercetarea sociologică efectuată atunci, în 1967, la care am elaborat lucrarea „Timpul liber al studentului”. Am răsfoit Programul și am regăsit multe detalii.

Comunicările au început vineri 19 mai, orele 16,45 și au continuat sâmbătă 20 mai, de la ora 8,00 la ora 14,00. Cuvântul de deschidere a fost rostit de prof.dr.ing. Aron Popa, Rectorul de la vremea aceea, și de Marin Ioțovici, student, Președintele Consiliului Uniunii Asociației Studenților Colegii mei de an, Panek Elisabeta și Fabry Arpad, au participat cu lucrarea „Asupra unor ecuații integrale duale” la cercul „Matematică, Fizică, Chimie”. Cei doi s-au căsătorit în anul V, pentru a putea fi repartizați împreună. Acum, pensionari, locuiesc în Baia Borșa. Din casa lor se vede muntele Pietrosu.

La Secția de Științe sociale, condusă de conf.Aurel Pop, lector Nicolae Toderici și lector Septimiu Krausz. s-au pezentat trei lucrări. Una dintre ele, „Republica Socialistă România în circuitul mondial”, a fost elaborată de colegii mei de an Cristian Sabău și Blaj David.

Eu am făcut parte dintr-o echipă formată din Dumitru Albulescu și Ion Stamatoiu, cu un an mai mari decât mine. Eu eram în anul II, iar ei erau în anul III. Așa cum am menționat, sub coordonarea lectorului Septimiu Krausz, am învățat să elaborăm un chestionar, să prelucrăm datele și să le includem într-un articol. Am învățat să prezint, oral, o lucrare științifică. Păstrez legătura cu profesorul Septimiu Krausz care, de curând, mi-a trimis cartea „Amintiri și posibile memorii”, publicată, în 2022, la Editura FOCUS din Petroșani. În capitolul „Succese în cercetarea studențească și complicațiile ivite” , pagina 84, este menționată și lucrarea noastră, „Timpul liber al studentului”.

Profesorul Septimiu Krausz a scris următoarea dedicație: „ Domnului prof.univ.dr. Gheorghe Manolea, cu alese sentimente de considerație și afecțiune” Martie 2022.

1968- documente de acum 54 de ani

Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești s-a desfășurat în zilele de 11-12 mai 1968. Lucrările au început vineri, 11 mai, după amiaza, la 16,30.

Eram în anul III. Intrasem bine în specialitate așa că numărul colegilor de an care au participat la Cercurile științifice a fost mai mare.

Colegul nostru, Hirian Vasile, a participat la Cercul de Mecanică și a elaborat, sub conducerea șef lucr.ing. Vasile Zamfir, lucrarea „Determinarea experimentală a presiunii din pelicula de lubrifiant la un lagăr cu alunecare”. În cartea „Reconstituiri și conexiuni semicentenare”, publicată de Editura AGIR în 2020, am scris mai multe despre Vasile Hirean. Era (este și acum) mai mare decât mine cu zece ani, și avea multă experiență practică, dobândită la Uzina Mecanică Sadu unde a lucrat înainte de înscrierea la facultate. A fost unul dintre colegii care au contribuit la crearea unei atmosfere de emulație, de implicare. În cartea menționată mai sus am scris și despre profesorul Vasile Zamfir.

Cosma Nicolae, coleg și prieten, cu care am făcut multe excursii pe munte, inclusiv în Munții Apuseni, stabilit acum la Baia Mare, a prezentat lucrarea „Determinarea experimentală a forței din șurub la strângerea piuliței”. Deși păstrez legătura cu Niculiță Cosma, deși vorbim sistematic la telefon, uitasem că a fost unul dintre cei 50 de colegi de an care a participat la Cercurile științifice studențești.

Titlurile celor două lucrări, coordonate de șef lucr. Ing.Vasile Zamfir, demonstrează modul în care am fost educați, formați, îndrumați spre partea experimentală a activității inginerești.

La Cercul de Electromecanică minieră, specialitatea noastră, cinci lucrări din douăzeci au fost elaborate de colegii mei din anul III.

1.Teoria informației și posibilități de aplicare în automatizări în industria minieră, prezentată de Rodica Ardeleanu. Cercetarea a fost coordonată de conf. dr.ing. Dan Milcoveanu, născut la Slatina, școlit, mai târziu, la Universitatea din Strasbourg. Pentru noi a fost un model de profesor, elegant, distins, elevat. Mie mi-a dat să citesc ( nu m-a trimis la bibliotecă- mi-a dat cartea din biblioteca domniei sale), atunci în anul III, o carte despre viața lui Einstein. A fost un îndemn să citesc biografiile oamenilor de știință.

2.Tiratronul. Metode de comandă a fost elaborată de Ferencz Koronka sub coordonarea conf.dr.ing. Aurel Manea.

3.Examinarea unor scheme pentru determinarea ordinei de succesiune a fazelor sistemului trifazat a fost elaborată de Cornel Puiu și Mircea Herban. Mai târziu, amândoi, fiecare pe drumul lui, la Cluj-Napoca sau la Deva, au avut o activitate de cercetare remarcabilă.

4.Metode industriale pentru determinarea rigidității dielectrice a materialelor electroizolante i-a unit, o dată în plus, pe Arpad Fabry și Elisabeta Panek.

5.Determinarea frecvențelor cu ajutorul oscilografului catodic, elaborată împreună cu colegul și prietenul Ioan Căprar, a fost, pentru mine, primul exercițiu de identificare a unei metode și a unui instrument mult utilizate în cercetarea științifică.

Toate aceste lucrări au fost coordonate de conf.dr.ing. Aurel Manea, un cercetător cu vocație și un pedadgog special.

La Cercul de Fizică s-au înscris alți doi colegi de an, Blaj David și Marcu Burtea, care au prezentat lucrarea Contribuții la studiul materialelor ternare de tipul A II, B IV, C2 V.

1970 – documente locale de acum 52 de ani

În 1970 eram student în anul V, cu Proiectele de Diplomă aproape finalizate, așa că participarea la Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești a fost un bun exercițiu pentru susținerea lor oficială în Comisia de acordare a titlului de inginer. Studiind Programul celei de a XV-a Sesiuni a Cercurilor Științifice Studențești ( dar și cele menționate anterior) am constatat că la deschiderea lucrărilor din data de vineri, 8 mai 1970, ora 10, au vorbit două persoane: Rectorul Aron Popa și Emil Marica, Președintele Asociației Studenților, devenit mai târziu profesor Universitar. Se poate trage concluzia că Asociația Studenților era puternic implicată în activitatea cercurilor științifice studențești.

La secția Electrotehnică minieră au fost incluse 20 de lucrări, dintre care 11 au fost elaborate de studenții din anul V, adică de colegii mei. În anul I am fost admiși 50, iar la susținerea Proiectului de Diplomă am putut să ne prezentăm circa 30.

1.Conceperea și realizarea unor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul funcționării mașinilor miniere, Ioan Căprar- anul V Electromecanică, coordonatori aș.ing. Mihai Păsculescu, as. ing. Nicolae Rusu.

2.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații miniere, Marcu Burtea- anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Siegfried Krüger. Burtea Marcu a lucrat în Bazinul minier Motru ocupând, din februarie 1991 postul de Director General al Sucursalei Motru, Regia Autonomă a Lignitului Oltenia. În 1998 a obținut titlul de doctor inginer. În perioada 1996- 2000 a fost Senator. În 2012, într-un interviu, declara :„…În clipa aia am înțeles că s-a terminat cu economia românească. Nu mi-am închipuit să ajung să spun cuiva cât de revoltat poți să fii atunci când numirile pe posturi importante în diverse domenii de activitate se fac pe alte criterii decât cele ale competenței”

3.Calculator electronic specializat pentru determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor, Cornel Puiu, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, aș.ing. Emil Pop. Trebuie spus că Puiu Cornel a fost repartizat la Cariera Aghireș, unde fuseseră montate câteva benzi transportoare automatizate pentru transportul pietrișului extras din această exploatare. Sintagma „ a fost repartizat” nu este cea mai potrivită pentru că, de fapt, atunci, în 1970, conducerea Carierei Aghireș a venit la Petroșani și a discutat cu conducerea Facultății despre angajarea unui absolvent cu experiență, cu inițiativă, bun organizator, bun la carte. Toate aceste cerințe ( cu siguranță au mai fost și altele) erau îndeplinite de colegul nostru Puiu Cornel. După câțiva ani a ajuns Șeful Centrului de Calcul din Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere Cluj-Napoca. L-am vizitat de mai multe ori la Cluj-Napoca. Inclusiv acasă. Pot afirma că, pentru el, Proiectul de Diplomă a însemnat deschiderea unui drum profesional în care a excelat.

4.Criterii de analiză a schemelor electrice de distribuție a energiei electrice în mine grizutoase, Vasile Hirean, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu.

5.Considerații aspra protecției împotriva electrocutării în rețelele electrice prin utilizarea releelor de scurgere selective, Dezideriu Koracsony, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu. Îmi amintesc că, la Proiectul de diplomă, a avut cea mai frumoasă realizare practică. Frumoasă și Funcțională.

6.Posibilități de utilizare a frânării electrice la unele din instalațiile de extracție din Valea Jiului, Nicolae Cosma, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Trebuie spus că Nicolae Cosma a lucrat mulți la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, iar în perioada 1992-2001 a ocupat funcția de Director General.

7.Comanda optimală a excavatoarelor cu roată port-cupe, Constantin Trif, anul V Electromecanică, Coroescu Tiberiu anul IV Electromecanică, coordonatori șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu, as.ing. Ion Miriță. Se obișnuia ca, la Cercurile științifice studențești, să se formeze echipe cu studenți din ani diferiți astfel încât cercetarea să poată fi derulată mai mulți ani consecutivi.

8.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop.

9. Simulator automat Monte-Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Lucrarea urmărea o aplicație foarte concretă, estimarea consumului de energie pentru o unitate de producție. În zilele noastre este o aplicație obișnuită. Cititorul pentru contorul de energie electrică ne vizitează o dată la trei luni, dar factura este emisă pentru fiecare lună care urmează, estimând-se, statistic, consumul. Fabry Arpad a lucrat, o viață, la EM Borșa și s-a ocupat de sectorul … energetic.

10.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, student anul V, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Herban Mircea a fost repartizat la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, apoi a venit la Institutul din Deva. În perioada 1999-2008 a fost Directorul General și Președintele Consiliului de Administrație al Institutului din Deva.

11.Considerații privind acționarea instalațiilor de extracție de la puțurile oarbe cu un singur motor asincron, Aurel Chirca, anul IV Electromecanică, Corina Schelker, anul V Electromecanică, Gheorghe Urîtu, anul IV Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Corina Schelker a fost colgă cu noi.

1970- documente naționale de acum 52 de ani

Se obișnuia ca lucrările premiate ( poate selectate și după alte criterii) la Sesiunile locale să fie înscrise la Seminariile Naționale.

Se obișnuia ca fiecare lucrare să aibă doi autori: primul autor era, de regulă, studentul din anul V ( care între timp obținuse diploma de inginer), iar al doilea autor era un student din anul IV care, se estima, va merge în anul următor cu lucrarea ( cu proiectul) lui.

Se obișnuia ca grupul să fie însoțit de cel puțin un cadru didactic care se implica în pregătirea susținerii lucrărilor în secțiuni, inclusiv participarea cu întrebări .

În 1970, faza națională s-a organizat la Timișoara în perioada 20-22 noiembrie. În 1969 faza națională s-a organizat la București, iar eu l-am însoțit pe studentul ( absolventul) Teodor Mircea.

Ședința festivă de deschidere s-a ținut vineri, 20 noiembrie, 1970, ora 13,00. A vorbit Rectorul Institutului Politehnic din Timișoara, prof. ing. Constantin Avram, membru corespondent al Academiei și ing. Ioan Boldea Președintele Asociației Studenților din Institutul Politehnic din Timișoara. Menționez că, acum, Ioan Boldea este membru titular al Academiei Române. Altfel spus, la conducerea Asociației Studenților erau oameni de o valoare specială.

Noi, promoția 1970 de la Petroșani, am participat cu lucrări la toate cele trei subsecțiuni ale Seminarului: Subsecțiunea I „Mașini electrice, Utilizări și Elctroenergetică”, Subsecțiunea II „Calculatoare și Electronică”, Subsecțiunea III „Automatică”.

Cred că este bine să menționez personalitățile care au jurizat lucrările prezentate atunci, nume care, în timp, au devenit celebre.

Subsecțiunea I

Prof.dr. docent ing. Nicolae Boțan, Institutul Politehnic din Iași

Prof.dr.ing.Toma Dordea, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Prof.dr.ing. Gleb Drăgan, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.ing.Carol Saal, Institutul Politehnic din Brașov

Conf.ing.Ioan Filipiuc, Institutul Politehnic din Iași

Ing.Gheorghe Constantin, inginer șef adjunct la Întreprinderea Electromotor Timișoara.

Stud. Gheorghe Hauler, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.

Subsecțiunea II

Prof.ing.Alexandru Rogojan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Prof.dr.docent ing. Gheorghe Cartianu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.ing.Edmond Nicolau, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Mircea Petrescu,Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Tiberiu Mureșan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Ing. Ioan Mihăiescu, director tehnic, Centrul de Calcul teritorial din Timișoara

Stud.Vasile Sfederean, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Secțiunea III

Prof.dr.ing. Sergiu Călin, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.docent Constantin Belea, Universitatea din Craiova

Prof.dr.ing. Nicolae Marinescu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Marius Hăngănuț, Institutul Politehnic din Cluj

Conf.dr.ing.Nicolae Budișan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Ing.Dumitru Bălan, Șef serviciu, Întreprinderea de Rețele din Timișoara

Stud Florin Stănescu, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Peste ani am vorbit la telefon și am scris despre profesorul Nicolae Budișan.

Iată și lucrările prezentate de colegii mei.

Secțiunea I-a

1.Conceperea și realizarea nor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul parametrilor instalațiilor miniere, Ioan Căprar, anul V, Iosif Popa, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori aș.ing.Mihai Păsculescu, aș.ing.Nicolae Rusu

2.Simulator automat Monte Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V, Doru Tămaș, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

3.Considerațiuni tehnico-e asupra schemelor eleconomice asupra schemelor electrice de distribție a energiei electrice în abatajele mecanizate din exploatările miniere grizutoase, Vasile Hirian, anul V, Gheorghe Urîtu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu

Secțiunea a II-a

4.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, anul V, Gheorghe Țvein, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

Secțiunea a III-a

5.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații de extracție miniere, Marcu Burtea, anul V, Tiberiu Coroescu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator Siegrfied Krüger

6.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, student anul V, Mihai Cristea, student anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

Îmi amintesc bine de discuțiile purtate cu profesorul Constantin Belea ( pe care nu-l cunoșteam atunci) și comentariile profesorului Sergiu Călin. Atunci nu știam că cei doi aveau pregătită o carte, „Sisteme optimale și adaptive”, care a fost publicată la Editura Tehnică din București în 1971, adică la câteva luni după Seminarul Național al Cercurilor Științifice Studențești. Poate așa se explică faptul că am obținut Premiul III, deși au fost prezentate 21 de lucrări, inclusiv din centrele universitare din care proveneau membrii din juriu. Unele au fost conduse chiar de membri din juriu.

Pentru elaborarea Proiectului de diplomă m-am documentat, în bună parte, din reviste deoarece subiectul „comanda adaptivă” era încă la început. Nu ajunsese în cărți. Desigur a contat și acest aspect dar, cu siguranță, discuțiile purtate cu membrii jurului au cântărit greu.

Și dacă discutăm de „memoria documentelor”, abia acum, după ce am analizat mai atent Programul Seminarului de la Timișoara, știind mult mai multe despre profesorii din juriu, mi-am dat seama că, atunci, în 1970, am elaborat o lucrare valoroasă.

Cu siguranță, exigentul și mereu nemulțumitul profesor Profir Degeratu, și-a dat seama de valoarea lucrării și mi-a propus să o continui la doctorat. Totuși, pentru cercetarea doctorală am ales o altă temă, legată de activitatea mea de cercetător la SCSM=CCSM=INSEMEX Petroșani. E bine ca o cercetare doctorală să fie legată și de preocupările curente ale doctorandului.

În urmă cu cincizeci de ani pregătirea pentru activitatea de cercetare se făcea în cadrul Cercurilor Științifice Studențești. Aceste cercuri erau o Școală. Acum, perfecționarea prin doctorat se face în cadrul Școlilor doctorale, care au o structură specifică.

Pentru mine Școala a fost importantă.

Să comparăm informațiile!

Am găsit în biblioteca mea un exemplar din Revista Știință și Tehnică. Numărul 8, august 1968, Anul XX, Seria II. Pe prima pagină, un articol care mi-a atras atenția :„Prezent și viitor în cercetarea științifică”. Iată ultimul paragraf din acest articol.

„Dispunem în prezent în întrega țară de aproape 270 de unități de cercetare științifică.La aceasta se adaugă și 820 de catedre din învățământul superior, în cadrul cărora lucrează peste 13.000 de cadre didactice cu pregătire științifică superioară.În rețeaua de cercetare științifică lucrează aproape 23.000 de cadre, care au abordat în ultimii ani peste 60.000 de teme, obținându-se succese importante în cele mai diverse domenii științifice”

-Cum stăm azi? m-am întrebat.

Am găsit și răspunsuri pentru anul 2020-2021 :https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2021/Transparenta/Stare%20invatamant/Raport_stare_invatamant_superior_RO_2020_2021.pdf

–Număr de instituții de învățământ superior – 89

–Număr de Facultăți – 541

–Număr de persoane înscrise la doctorat (care fac cercetare) – 22.773

–Număr de persoane care au obținut titlul de doctor (în 2020-2021) -2015

– Număr de cadre didactice universitare- 50.112

–Număr de profesori universitari – 5.446

– Număr de studenți ce revin unui cadru didactic – 15

Ce concluzie aș putea să trag?

Mi-am adus aminte de Titu Maiorescu!

,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“

Despre Ion Vînătoru sau …Prima mea lucrare științifică

Am terminat facultatea în 1970.

Am primit repartiție în cercetare, la SCSM Petroșani, împreună cu bunul meu prieten și coleg Ioan Căprar. Trecuseră mulți ani de când la Laboratorul electric nu mai fuseseră repartizați ( sau angajați) tineri absolvenți. Așa se face că oamenii de aici ne-au primit cu brațele deschise. Și-au pus speranțe în noi dar, fiecare în felul lui, ne-au ajutat să ne găsim un drum profesional.

Aș putea să povestesc cum fiecare dintre cei 10-15 ingineri de la Laboratorul electric m-au ajutat să descopăr „tainele cercetării” dar azi, 19 iunie 2022, o să scriu despre Ion Vînătoru.

Era în 1971.

Ion Vînătoru a aflat că Universitatea din Craiova , Facultatea de electrotehnică, va organiza, în a doua parte a anului, o Sesiune de Comunicări științifice, în colaborare cu Uzina Electroputere. M-a îndemnat să pregătesc o lucrare.

A trecut ceva vreme. Nu știam cum să încep. Nu știam ce titlu să propun.

Ion Vînătoru a intuit dilemele mele. M-a chemat la el și a spus:

– Îți propun ca lucrarea să aibă titlul „Protecţia antiexplozivă și antigrizutoasă a circuitelor electrice”.

Știam ce să scriu dar nu știam cum să încep.

După câteva zile Ion Vînătoru a venit la mine și mi-a propus structura, cuprinsul lucrării.

M-am luminat. Știam cum să încep.

Am scris lucrarea.

Am venit numai eu la Craiova, pentru prezentarea la Conferință. Era într-o vineri. Era 3 decembrie 1971.Nu-i știam pe organizatori. Nici organizatorii nu mă știau, dar au avut, față de mine, o atitudine extraordinar de caldă, de primitoare.

Din această experiență, legată de Ion Vînătoru, am învățat cum să scriu o lucrare științifică și am prins curaj.

Multe am învățat de la Ion Vînătoru.

Ne-am întâlnit, de multe ori, și după ce am plecat de la CCSM.

Am păstrat legatura cu Ion Vînătoru până de curând.

Chiar și în vremea „pandemiei” ne-am întâlnit în căsuța lui, situată în apropierea Laboratorului electric.

Primeam de la el, prin mesageria electronică, fotografii frumoase. Primeam mesaje frumoase.

Din 19 iunie 2022 nu o să mai primesc mesaje electronice de la Ion Vînătoru.

Ion Vînătoru a plecat în călătoria eternă!

Amintirea despre Ion Vînătoru va rămâne asociată cu prima mea lucrare științifică, scrisă împreună cu Ion Vînătoru !

Cercetarea științifică între cerințe și realizări

Am adunat, de-a lungul timpului, reviste sau ziare în care am scris câte un articol. Le-am răsfoit în ultimele zile și am găsit un interviu din 1988. În anii care au trecut am desfășurat o activitate de cercetare aplicativă notabilă, care mă face să cred că am acumulat multă experiență. Am citit ce am spus în 1988. După 34 de ani aș răspunde la fel!

Așadar…

Interviu cu dr.ing.Gheorghe Manolea, publicat în „Catedra”, Foaie volantă editată cu prilejul „Zilei învățătorului” , 30 iunie 1988.

Statutul și rolul specialistului în societate au fost într-o continuă evoluție, determinată de relația om-natură, diviziunea socială a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicilor, totalitatea cunoașterii omenești, progresele școlii și învățământului.

Având în vedere exigențele epocii contemporane în ceea ce privește însușirea culturii și specializării, formarea profesională, civică și patriotică, stăpânirea tezaurului de cunoștințe acumulate de omenire, am avut o discuție cu tovarășul dr.ing.Gheorge Manolea, șef de lucrări la Facultatea de Electrotehnică a Universității din Craiova, pe tema cercetării științifice în ansamblul ei și cercetarea științifică a cadrelor didactice și specialiștilor din învățământul mediu.

Reporter: Este necesară cercetarea științifică la nivelul învățământului mediu?

G.M.:Cercetarea științifică aplicativă urmărește o finalitate concretă, ea reprezentând sarcina profesională a unui număr din ce în ce mai mare de specialiști, reuniți în institute specializate, grupați în echipe de cercetare – una dintre formele de organizare care, prin caracterul multidisciplinar, conduce la soluții de avangardă. După cum se știe, școala românească a optat pentru îmbinarea culturii generale cu cultura profesională, pentru că performanța ce i se cere produsului său final – absolventul – în anii de după școală, fie că lucrează ca muncitor cu înaltă calificare, fie că lucrează ca inginer specialist, ca economist sau medic, nu poate fi atinsă dacă pregătirea pentru performanță nu începe de timpuriu. De asemenea, aproape întotdeauna, descoperirea unui fapt sau a semnificației unui fenomen reprezintă, în fond, consecința aplicării unor principii care aparțin altor domenii.

Privite lucrurile din acest punct de vedere, rezultă că cercetarea științifică a cadrelor didactice și specialiștilor din învățământul mediu trebuie considerată ca o componentă permanentă a activității didactice.

Reporter: Cum poate fi realizat obiectivul cercetării științifice desfășurate de cadrele didactice și specialiștii din licee?

G.M.: Formarea de elevi creatori se poate obține prin activitatea didactică la clasă și prin activitate suplimentară de cercetare propriu-zisă, desfășurată în laboratoare, pe teren, în biblioteci etc. Spre exemplu, profesorul poate să-l învețe pe elev la clasă să culeagă informații din mai multe surse – documentarea – și să le prelucreze selectiv. Este la îndemâna oricărui profesor de liceu să folosească la disciplina lui atât manualul cât și alte tratate, reviste. Subliniez, însă, că simpla indicare a unei cărți sau a mai multora nu înseamnă că i-am învățat pe elevi să facă o documentare din literatură. Profesorul trebuie să compare informațiile și să le selecteze împreună cu elevul. Mai vreau să subliniez că documentarea numai în limba maternă poate fi echivalată cu a-l învăța pe elev doar să „audă” nu să și „vadă” și, de aceea, este absolut necesar ca absolventul de liceu să știe cel puțin să traducă din două limbi străine. Desigur bibliotecile școlare au un fond documentar minimal, dar dacă profesorul și elevul împrmută o carte sau o revistă de la Biblioteca Universității din Craiova – unde se găsește cel puțin un exemplar din oricare publicație românească – de la Biblioteca Centrală Universitară București, de la Institutul Național de Informare și Documentare INID București, de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci OSIM București înseamnă că au descoperit mai multe chei de aur.

Reporter: Care ar putea fi tematica cercetării științifice desfășurate în licee?

G.M.:În acest sens, experiența învățământului doljean este remarcabilă, ținând seama că s-au abordat teme din domeniul tuturor disciplinelor de învățământ. În ceea ce privește domeniul tehnic, consider că temele abordate împreună cu elevii nu trebuie să depășească nivelul lor de cunoștințe și posibilități pentru ca astfel ei să-și poată forma o gândire creativă. De asemenea, trebuie obișnuiți să găsească soluții simple, dar eficiente, care să conducă la îmbunătățirea și completarea materialului didactic, la ușurarea efortului fizic în ateliere, în școală, în gospodăriile personale, la creșterea productivității.

În ceea ce privește activitatea de cercetare, desfășurată numai de cadrele didactice și specialiști, consider că integrarea lor, acolo unde este posibil, în colectivele de cercetare din învățământul superior și institutele de profil ar putea duce la creșterea eficienței acestei activități. Oricum trebuie eliminat amatorismul și insistat pe profesionalism.

Reporter: Se poate stabili o metodologie unică de cercetare științifică?

G.M.: Deși toată lumea este de acord că nu se pot da rețete pentru cercetare, totuși, în fiecare act de creație se parcurg câteva etape tipice: observația (documentarea), analiza critică a ceea ce există ( ce este bun, ce nu este performant, ce este logic, ce are continuitate etc,), identificarea ipotezelor de lucru, formularea soluției, verificarea soluției (experimentarea).

Generalizând, puțin forțat, se poate spune că la fiecare disciplină predată în liceu, la mai multe sau mai puține lecții, se parcurg deja sau se pot parcurge aceste etape împreună cu elevii atât în secvența de predare cât și în secvența de verificare a cunoștințelor. Din aceste experimente de cercetare în clasă, elevul poate să tragă concluzia că activitatea de învățare nu este numai memorare și reproducere ci este o activitate de cercetare, de căutare, este un ansamblu de corelații între informații.

19 iunie 2022

Dumnezeu îi ajută pe oameni prin Oameni.

Cincisprezece noiembrie două mii treisprezece. O zi de vineri. O zi normală pentru mine. O zi plină, ca de obicei.

Spre seară aveam programată o întâlnire la biroul meu. Urcând scările am avut sentimentul că se petrece ceva cu mine, fără să-mi pot explica ce s-a întâmplat.

Am început discuția cu inginerul cu care aveam întâlnire dar, inexplicabil, nu reușeam să mă concentrez.

Mi-am cerut scuze și am amânat discuția, apoi am încercat, în fel și chip, să mă liniștesc. Aveam o durere în capul pieptului pe care o puneam pe seama unei indigestii.

Am plecat spre casă.

Durerea din capul pieptului nu a încetat, deși încercasem și alte remedii.

Oamenii de lângă mine s-au sfătuit și au chemat salvarea, adică o mașină. În salvare, adică în mașină, erau Oameni. O doamnă m-a consultat, mi-a dat și o pastilă, apoi mi-a spus:

– Nu trebuie să vă speriați, dar protocolul cere să vă ducem la spital!

Acolo, o doamnă doctor, adică un Om, m-a consultat apoi mi-a spus:

– Nu trebuie să vă speriați, dar protocolul cere să vă trimitem cu elicopterul la București.

De la spital la aeroport am mers cu o salvare. Era spre miezul nopții. Lângă elicopter erau alți Oameni. Au deschis o trapă spre un spațiu îngust din burta elicoperului. Uneori mi-e teamă de spații înguste. Gândul meu nerostit a fost auzit de unul dintre oamenii adunați în jurul elicopterului. Un Om, era tot o doamnă, m-a întrebat:

– Vreți să mai așteptăm sau putem să ne îmbarcam?

Au zăbovit puțin apoi am zburat spre Spitalul Militar din București.

Era deja sâmbătă și încă nu se luminase de ziuă.

Mai mulți oameni s-au ocupat de mine. Mi-au pus două „bucșe” pe vasele prin care circulă sângele. Pe Omul numărul unu nu l-am cunoscut. I-am aflat numele, mai târziu.

A mai trecut ceva vreme. Alți oameni, alt Om, mi-au scos inima, i-au făcut ce i-au făcut, au pus-o la loc și m-au trimis la Oamenii mei de acasă, la cei care au știut mereu cum să mă ajute.

Acum, într-o altă zi normală pentru mine, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi l-a dat, am înțeles că Dumnezeu îi ajută pe oameni prin Oameni !

Vreau sa fii Păpădia mea!

Sunt aproape 20 de ani de când un Om îmi trimite o felicitare de ziua mea de naștere. A fost o vreme când mi-a trimis o Felicitare scrisă, cu o imagine frumoasă, imprimată pe carton, expediată într-un plic dedicat. Apoi, în alți ani, mi-a trimis un mesaj prin poșta electronică. Un mesaj simplu care menținea o legătură nevăzută între noi. Anul acesta mi-a trimis, de ziua mea, un mesaj pe telefon.

Anul acesta a fost simplu să-l sun la telefon. Nu mai vorbisem, direct sau la telefon, de foarte mulți ani.

Am discutat de una, de alta.

Am ajuns la copii.

Are o fetiță.

Vârsta ei este apropiată de vârsta nepoților mei, așa că l-am întrebat:

– Lucian, ce subiecte discuți cu fetița ta? Îți pun întrebarea asta pentru că, de multe ori, eu nu găsesc cele mai potrivite teme pe care să le discut cu nepoții mei.

După mai multe exemple, detalii din care am înțeles dorința lui, de tată, de a-și vedea copilul împlinit, mi-a spus că, într-o zi, în timpul unei drumeții pe Valea Jiețului, fetița l-a întrebat:

– Tată, cum ai vrea tu să fiu eu?

Întrebarea m-a luat prin surprindere, a continuat Lucian, așa că nu i-am răspuns imediat. Ne-am continuat drumul în tăcere, fiecare cu gândurile lui. După o cotitură, pe marginea drumului, am văzut o păpădie, care ieșise la lumina zilei printr-o crăpătura a asfaltului.

Ne-am oprit amândoi, fascinați de păpădia care, în lumina filtrată de frunzele copacilor, părea că se bucură de victoria ei asupra asfaltului. Rădăcinile, acoperite de asfaltul zgrunțuros, neprielnic, dar înfipte bine în pământul hrănitor pe care îl acoperea, i-au dat ei, Păpădiei, puterea să răzbată, semeață, la lumină.

Găsisem răspunsul la întrebare.

– Vreau să fii Păpădia mea!

Despre diacritice.

A fost o vreme când, la susținerea Proiectelor de Diplomă, insistam asupra importanței utilizării diacriticelor : ă, â, î, ș, ț.

Devenisem…plictisitor!, până când…

Un absolvent descria instalația de confecționare a înfășurărilor transformatoarelor electrice care conținea și un dispozitiv de „depănare”, de „derulare” a conductorului de cupru. Absolventul, din-nu-știu-ce-motive, în expunerea orală, a folosit litera „a” în loc de „ ă” și a spus că este … un dispozitiv de „depanare” ( de reparare), ceea ce dovedea modul superficial în care acesta și-a elaborat Proiectul.

Atunci, toți au apreciat insistențele mele asupra importanței utilizării diacriticelor în limba română.

Timpul a trecut.

Proiectul de Diplomă se numește acum Lucrare de Licență și este editată, de regulă, cu ajutorul unui calculator.

Problema a rămas și s-a … amplificat, iar eu insist, cu fiecare ocazie, asupra importanței utilizării diacriticelor.

Explicația obișnuită: tastatura calculatorului ...

În timp, problema s-a rezolvat. Meteahna de a scrie fără diacrtice a rămas!

De curând, în vreme de Pandemie, am participat la o întâlnire profesională cu oameni foarte competenți în domeniul lor de activitate dar, într-unele dintre documentele prezentate, nu se foloseau diacriticele. În contextul dat, comentariul meu privind importanța utilizării diacriticelor ar fi părut deplasată, nod-în-papură, așa că m-am abținut.

Fiind în vreme de Pandemie, toată lumea purta mască. Inclusiv vorbitorul. La un moment dat, din-nu-știu-ce-motiv, vorbitorul și-a îndepărtat masca și … am descoperit altă fizionomie, alt om.

Întâmplarea mi-a dat „puterea” să-mi expun „teoria” privind importanța utilizării diacriticelor în limba română.

Vorbitorul, un foarte bun profesionist, a argumentat de ce nu a folosit diacriticele în documentele prezentate:

– textele cu diacritice nu pot fi folosite pentru crearea de link-uri, importante în activitatea lui;

– textele cu diacritice nu pot fi traduse automat, operație importantă în activitatea lui.

Și totuși, folosirea diacriticelor în limba română este esențială!

În plus, orice problemă are soluție!

25.07.2021