Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada Aristizza Romanescu

Mulți craioveni  au fost mâhniți de  o veste  neașteptată. Proiectul  ”Craiova  Capitală  Europeană a Culturii 2021”  nu se numără printre cele selectate  de o Comisie multinațională. Mâhnirea a trecut  destul de repede, deși  nu poate fi uitată așa ușor.

Mulți ingineri, care susțin că știința este o componentă a culturii, și-au adus aminte de Gogu Constantinescu, născut în 1881 la Craiova, școlit în Craiova. Pentru valoarea lui  fost inclus de englezi, în 1925, în grupul de 17 cei mai importanți oameni de știință din lume.

Alții și-au adus aminte că Brâncuși, născut în  1876  în Hobița oltenească, și-a început drumul  de artist  la Craiova , iar la Paris a fost  recunoscut ca valoare mondială.

Unii au afirmat că, în zilele noastre, prin Festivalul  Shakespeare, Craiova este capitala Mondială a Teatrului. Și dacă am ajuns aici, la Teatru, trebuie să o aminitim pe actrița Aristizza Romanescu născută în Craiova la data de 24 decembrie 1854, adică acum 161 de ani. S-a născut în familia artiștilor Costache Dimitriade și  Paulina Stavrescu . A crescut în familia artistului  Thedor Teodorini, unchiul său, Director al Teatrului Național din Craiova. Era cu trei ani mai mică decât  celebra Elena Teodorini,verișoara sa. Se poate spune că s-a născut și a crescut în ” cultura teatrului”. A urmat Școala Normală și Pensionul din Craiova apoi Conservatorul  din București. La 19 ani a debutat la Craiova în piesa ”Acum 16 ani”. A jucat și pe scenele Teatrelor din Iași și București. Timp de 12 ani, între 1880 și 1892 , a studiat și a jucat pe scenele teatrelor din Paris și din Europa. În amintirea trecerii ei prin Paris, francezii au montat o  Placă Memorială pe casa în care a locuit. I s-a oferit un contract la celebrul Teatru Odeon din Paris. A preferat să  revină la Teatrul Național din București.Timp de 21 de ani, între 1893 și 1914 a predat la Conservatorul de Artă Dramatică din București. A format multe artiste devenite, mai apoi, celebre. Printre ele Lucia Sturdza-Bulandra.

Avea o voce cristalină, o mimică extrem de sugestivă și o dicție impecabilă.

Legată de Craiova și de Teatrul din Craiova, revine acasă de mai multe ori cu diverse ocazii. Prin 1910, Teatrul din Craiova trecea printr-o perioadă grea și de aceea Artistizza Romanescu a jucat rolul Elizei Rareș din  piesa Mama, pusă în scenă la Craiova. De multe ori a jucat pentru a aduna fonduri destinate răniților, destinate lui Mihai Eminescu, bolnav, sau altor persoane aflate în nevoie.

A jucat în primul film românesc, Războiul Independenței, turnat în anii 1911-1912, în care a interpretat  rolul  unei surori de caritate.

Războiul a obligat-o să se refugieze la Iași. Acolo, în vara anului 1918, în 4 iunie, Aristizza Romanescu,cea mai proeminentă artistă a teatrului românesc de la sfârșitul secolului XIX,bolnavă,s-a stins din viața.

Așadar, Craiova este de multă vreme  o Capitală a culturii, o Cetate a culturii în care cei ce se dăruiesc culturii sunt respectați de comunitatea Cetății. Numele artistei Aristizza Romanescu este purtat de o stradă din Craiova. Strada Aristizza Romanescu este situată în cartierul Craiovița Nouă. Pornește din strada Toporași, trece de strada Craiovești și se îndreaptă spre Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, acum în construcție

Strada Nicolae Coculescu

Strada Nicolae Coculescu din Cartierul Craiovița Nouă , paralelă cu Bulevardul Oltenia și  Bulevarul Dacia  , cunoscut și sub numele de ” Rocadă” , face legătura între strada Tineretului și Aleea Castanilor. Latura lungă a blocurilor este paralelă cu axul străzilor. Imobilele sunt botezate cu o combinație de numere, litera B și încă o cifră. M-am străduit să găsesc o anumită corelare între   aceste combinații și poziția blocurilor.N-am găsit-o , dar vina îmi aparține mie.Tot căutând logica  acestor combinații mi-am adus aminte de un matematician , Victor Daimaca, singurul astronom român descoperitor de comete,  care l-a cunoscut pe Nicolae Coculescu, întemeietorul Observatorului astronomic din București. Așadar, strada Nicolae Coculescu poartă numele celui mai important  astronom din țara noastră, care, în 1908, a realizat Observatorul astronomic din București. Pentru aceasta a trebuit să insiste  12 ani pe lângă  guvernanții țării. Niciodată n-a fost simplu.I-a trebuit determinare, răbdare, insistență. Oltean îndârjit, ajutat și de Ministrul învățământului Spiru Haret, a reușit pînă la urmă să-și vadă visul îndeplinit, adică  să construiască Observatorul astronomic din București și să-l doteze cu echipamente utile și performante: marele ecuatorial Mertz-Prin , instalat în 1912 și marea lunetă meridiană Steinheil-Prin, instalată în 1926.

Nicolae Coculescu s-a născut la data de 31 iulie 1866 în Craiova. A urmat școală primară  apoi Școala centrală din Craiova, devenită din  1885 Liceul Carol I. A obținut licența în matematică la Universitatea din București în 1889. Apoi ,după  doi ani de studii la Universitatea Sorbona din Paris și  încă 4 ani de cercetări a obținut titlul de doctor îm mamtematici cu o temă legată mecanica cerească. Trebuie spus că la aceiași vestită Universitate Sorbona a obținut titlul de doctor și Spiru Haret, în 1878. Spiru Haret a fost primul străin și, evident, primul român care obținut titlul de doctor în matematici la Sorbona. Nu este de mirare că Spiru Haret, Ministrul Instrucțiunii publice, l-a ajutat pe Nicolae Coculescu să înființeze și să doteze Observatorul astronomic și meteorologic din București. Aveau aceiași dimensiune academică, aveau  aceiași valoare științifică.

Observatorul astronomic a fost  conceput ca o unitate de cercetare   și de practică universitară unde  s-au format valorile  științifice  românești din domeniul astronomiei.

Echipamentele cumpărate cu banii țării au fost folosite de astronomii români pentru cercetări  utile. Aceștia au determinat poziții de comete și planete în coordonate ecuatoriale, au derminat pe cale fotografică polul nord, au determinat apexul solar. Având în vedere valoarea rezultatelor obținute, astronomii români, împreună cu Nicolae Coculescu, au participat , în perioada octombrie-noiembrie 1933 la determinări mondiale de longitudini.

Nicolae Coculescu, valoare științifică mondială, a fost, timp de 42 de ani, profesor  de astronomie și geodezie  la Facultatea de Științe a Universității din București.

Îi invit pe locuitorii cartierului Craiovița Nouă,  și nu numai pe ei, ca plimbându-se pe strada Nicolae Coculescu, să-și aducă aminte de constelația oamenilor de știință care s-au născut în Craiova, s-au format la școlile din Craiova și din România, s-au specializat la școlile din Europa dar s-au întors acasă pentru a da știință de carte altor tineri români.

Despre Doctorat și Doctoranzi la Facultatea de Electrotehnică din Craiova este  o carte-document.O carte-document  transmite un mesaj dar conține și informații concrete, date calendaristice referitoare la evenimente, nume de oameni.Mesajul dintr-o carte este , de cele mai multe ori, implicit dar poate fi descoperit de fiecare cititor și poate să coincidă sau nu cu mesajul pe care a vrut să-l transmită autorul.

Mi-am propus să adun câteva  informații-document pentru a marca astfel  împlinirea, în 2016, a 65 de Ani de învățământ electrotehnic la Craiova, pentru a marca 50 de Ani de la înființarea Universității din Craiova și a facultăților de început, printre care și Facultatea de Electrotehnică.

Una dintre componentele  activității universitare este doctoratul, perfecționarea prin prin doctorat, cercetarea doctorală, școala doctorală.

Organizarea activității de doctorat într-o Universitate, într-o Facultate arată, printre altele, valoarea corpului didactic și aspirațiile intituției în constelația Lumii științifice.

Cartierul Craiovița Nouă

Cartierul Craiovița Nouă este cel mai populat cartier al Craiovei, cu toate acestea sunt mulți Craioveni care nu l-au vizitat sau care au trecut întâmplător pe lângă el. Numele Craiovița are o vechime de câteva sute  de ani fiind întâlnit  ca moșie aparținând unor  Mănăstiri : Polovragi (1603),Horezu (1673),Dintrunlemn (1827), Brâncoveni (1858). Moșia Craiovița este menționată și în descrierea evenimentele legate de răscoala țăranilor din 1907. Din 1912 până în 1952 Craiovița a făcut parte din comuna Cernele, apoi, până în 1965,  a făcut parte din comuna suburbană Craiovița, de fapt actualul cartier Criovița Veche. Din 1965 Craiovița a fost inclusă, administrativ, în Craiova. Pe o hartă din 1931 zona Craiovița Nouă apare  desenată cu străzi drepte, perpendiculare pe Calea Severinului, care trecea atunci pe actuala stradă Toporași, și paralele cu strada Podbanița. Pe o hartă din 1962  se regăsește aceiași configurație și poartă numele Cartier Demobilizați. Denumirea ” demobilizați” și caroiajul regulat al străzilor este legat de hotărârea Primăriei din 1921 de a marca loturile pe care , în perioada 1926-1927, le-a repartizat veteranilor din Primul Război Mondial. Loturile aveau suprafețe care reflectau jertfa celor împropretăriți. În această zonă a funcționat și Regimentul 41 Infanterie, și de aceea, cartierul a mai purtat, neoficial și numele ”Cartierul 41”, după numele uneia dintre străzi. Numele străzilor aminteau de jertfele războiului: General Obogeanu, General Viișoreanu, Caporal Benedict Popescu. Avem prostul obicei de a schimba numele străzilor și școlilor după cum bate vântul așa că , din 1947, acestea devin strada Albăstrele, strada Verdi, respectiv strada Trifoiului. Strada Podbanița, cu o legendă frumoasă, și-a păstrat numele până aproape de zilele noastre.Acum se numește Constantin Brâncoveanu.

Așadar, în această zonă, în anii 1926-197, au primit teren veteranii din Primul Război Mondial.Apoi au primit teren și militarii activi, muncitorii de la întreprinderile care au apărut după 1947 , printre care 7 Noiembrie, dar și cei care au avut case fost demolați de pe actuala strada Nicolae Titulescu.

Istoria modernă a Cartierului Craiovița Nouă  începe în 1966 când s-a elaborat un Plan de sistematizare a Craiovei. Proiectul pentru acest cartier a fost repartizat tinerei arhitecte Georgeta Voia care, împreună cu arhitectul Viorel Voia, a propus o soluție care ținea seama de cele mai moderne norme urbanistice. Dovada : Marele premiu al Uniunii Arhitecților din România , acordat în 1970.

În Proiectul inițial era prevăzută o zănă centrală de cartier, cu patinoar, terenuri și sală de sport, o zonă plantată și de agrment și o zonă de locuit împărțit în 3 microraioane.

• Microraionul I cuprins între Bulevardul Dacia, str.Constantin Brâncoveanu,str.George Enescu și strada Tineretului
• Microraionul II cuprins între Bulevardul Dacia, strada Tineretului și Calea Severinului.
• Microraionul III cuprins între strada George Enescu, strada Tineretului,Calea Severinului și Constantin Brâncoveanu.

Ca dotări social culturale  erau prevăzute 3 licee, 9 școli generale, 6 creșe-grădinițe, 5 dispensare umane, două cinematogarfice cu câte 500 de locuri, un oficiu poștal,o casă de cultură, un hotel cu 250 de paturi, o policlinică.

Dar, așa cum ne-am obișnuit și parcă ne-am resemnat deja, între proiectul din 1970 și realitatea de azi este mare diferență.

Strada Ecaterina Teodoroiu,

În urmă cu câteva zile tot neamul românesc  a sărbătorit  crearea României Mari. Evenimentul de la  1 Decembrie 1918 a însemnat, de-a lungul anilor de până atunci, și jertfa  multor români. Printre aceștia, un loc special  îl are  gorjeanca Ecaterina Teodoroiu, născută la Vădeni în 16 ianuarie 1894, secerată de gloanțe  în ziua de 22 august 1917 , pe Dealul Secului, satul Muncel, comuna Străoane, lângă Panciu, în Moldova.Jertfa Ecaterinei este un simbol prin tinerețea  și  prin  hotărârea cu care s-a implicat în luptele din Primul Război Mondial. Mai trebuie amintit că atunci,în august 1917, prin forța evenimentelor ,țara noastră fusesese redusă doar la Moldova din dreapta Prutului ca apoi, prin jertfe umane memorabile să reajungă, la 1 Decembrie 1918, de la Tisa până la Nistru

A fost rănită de câteva ori, a fost luată prizonier, dar a evadat, și-a regăsit tovarășii de luptă, lângă Filiași, pe întuneric și pe ploaie. A luptat și cu denunțurile calomnioase. Careva ființă  vorbitoare a trimis un denunț anonim la Marele Cartier  al Armatei că în cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se găsește o femeie. În Raportul întocmit s-a scris:” … ancheta a dovedit că această fată rămasă fără părinţi şi fraţi a luptat în adevăr în liniile de trăgători cu soldaţii Regimentului 18 Gorj, unde se ocupa cu hrana soldaţilor şi îngrijirea bolnavilor”.

S-a întors acasă, la Târgu Jiu cu trenul, într-un vagon rezervat numai ei, numai osemintelor ei.Vagonul, îmbodobit cu steagul tricolor, a săpat sentimentul numit ”Recunoștință” în memoria oamenilor care trăiesc pe fâșia de țară cuprinsă între    Focșani și Tg.Jiu.

În memoria eroinei Ecaterina Teodoroiu s-a  construit monumente la Tg. Jiu, la Slatina, la Azuga,la Brăila, la Mărășești, la Muncelu- Străoane, în apropierea locului în care a căzut  pe câmpul de luptă. Într-un august torid am trecut, în drum spre satul lui Moș Ion Roată, pe lângă monumementul de la Muncelu-Străoane. La baza  soclului din piatră fățuită pe care este  montat un basorelief ce  o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu erau flori proaspete.Sentimentul de Recunoștință este proaspăt mereu.

Multe Școli, în care eroina ar fi putut transmite copiilor știință de carte ,poartă numele Ecaterina Teodoroiu.

Casa  din Vădeni, acum cartier al orașului Tg.Jiu, în care s-a născut Ecaterina Teodoriu este păstrată frumoasă și curată ca și sentimentul de ”Recunoștință”.

Numărul orașelor în care o stradă poartă numele ”Ecaterina Teodoroiu”, este impresionant: Adjud, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa,Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Câmpina, Chișinău –Basarabia, Cluj-Napoca, Constanţa,Craiova, Dej, Focşani, Oradea, Ploieşti, Rădăuţi, Roman, Sibiu, Sighişoara, Slatina, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Tecuci, Techirghiol, Timişoara, Vaslui.

Strada Ecaterina Teodoroiu din Craiova începe de lângă Biserica Madona Dudu, de la intersecția străzilor Bucovăț – Câmpia Isalz și se îndreaptă spre strada Râului, în imediata apropiere a Stadionului ”Ion Oblemenco”.

Nu departe, pe dreapta, poate fi văzută și vizitată Biserica ”Sfântul Nicolae” Dorobănția, frumos restaurată. Pe stânga, cam pe la mijloc, se poate ajunge la Stadion.Două case atrag atenția prin frumusețea  și vechimea lor: 1904 și 1912. Două case din vremea când Ecaterina Teodoroiu era o tânără de 18 ani.

Strada Stefan Odobleja

În ultima perioadă cuvântul ” atac”  a fost folosit frecvent. Este folosit  în expresiile  ” atac cibernetic” ,  ” apărare cibernetică ” ,”securitate cibernetică”. Eram obișnuiți cu expresii de genul ” sistem cibernetic” , ” Facultatea de cibernetică”.

Istoria consemnează acest termen în Legile filosofului grec Platon cu semnificația de guvernare , de conducere a poporului, a maselor de oameni.

Și în zilele noastre termenul și-a păstrat semnificația inițială , ”arta de a conduce” dar este folosit  pentru sistemele tehnice , pentru a discuta despre conducerea sistemelor tehnice, despre conducerea automată, inteligentă a sistemelor tehnice.

Un automobil fără șofer este un exemplu de sistem automat cibernetic sau sistem automat inteligent. Automobilului i se ” spune”  care este drumul pe care trebuie să-l pracurgă, iar direcția de mers este verificată permanent de sistemul cibernetic prin compararea direcției impuse cu direcția reală. Sistemul cibernetic, ia decizia de a roti volanul automobilului la dreapta sau la stînga pentru ca acesta să se deplaseze pe traseul impus.

Cineva ar putea spune:

– Păi și omul, șoferul face la fel: urmărește  în  minte  distanțele față de reperele exterioare și decide să vireze dreapta, stânga  mai mult sau mai puțin.

Așadar, în cazul automobilului , sistemul cibernetic este reprezentat de creierul omului.Componenta specifică pentru un sistem cibernetic este legătura inversă sau bucla de reacție. Termenul consacrat folosit azi  este  ”feedback ”. La început, dar nu foarte de mult, prin 1948,  a fost folosit de Norbert Wiener , pentru descrierea sistemelor tehnice, iar azi este folosit în cele mai diverse situații.

De fapt , la început a fost  ….românul Ștefan Odobleja.

            În 1938, adică cu 10 ani înaintea lui Norbert Wiener a scris o carte, în limba franceză,   cu titlul ”Psihologia consonantistă” în care afirmă că ” Legea fundamentală care guvernează spiritul și fizicul este ”legea reversibilității” sau  feedback -ul.Aceasta este esența și acesta este meritul lui Ștefan Odobleja.

Craiova îl cinstește pe Ștefan Odobleja în multe feluri.Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele Ștefan Odobleja.

Strada Ștefan Odobleja  începe  din dreptul Companiei de apă , situată pe strada Brestei, și urcă spre strada Nicolae Titulescu apoi,  cotește în unghi drept spre strada Maria Tănase.O stradă cu blocuri de locuințe,  o alee printre blocuri.

Ștefan Odobleja s-a născut la data de 13 octombrie 1902 în județul Mehediniți, în apropiere a Vânju Mare, în localitatea Izvorul Aneștilor.A urmat școala primară în satul natal unde a avut parte de un învățător exigent de la care a învățat, pe lângă buchia  cărții, cum să se instruiască și cum să-și dirijeze pasiunea.La Liceul ”Traian” din Turnu Severin a avut parte de un profesor  de la care a învățat atât de bine limba franceză încât și-a scris cărțile în această limbă de circulație internațională.

După liceu a fost învățător   în insula Ada-Kaleh, acum acoperită de lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Aici l-a vizitat fostul său profesor Teodor Costescu – directorul Liceului ”Traian” care  văzând preocupările fostului elev l-a îndemnat să urmeze studii universitare de medicină. Așa se face că în perioada 1922-1928  Ștefan Odobleja a urmat cursurile  Facultății de medicină ca bursier al Institutul Militar Medico-Legal  din București. Teza de doctorat a avut ca temă ”Acidentele de automobil”.

A funcționat ca medic militar, mutându-se dintr-o garnizoană.A participat și la al Doilea Război Mondial.”Era mic de statură, îndesat, animat de o forţă aspră, ce se degaja din întreaga sa figură. Avea o privire scrutătoare, în care se citea încleştarea voinţei ţăranului român hotărât să câştige bătălia cu soarta, conştiinţa dreptăţii şi revolta de a nu fi înţeles”. Cânta la vioară.Citea din Gogol, Tolstoi, Mark Twain.

În 1946 s-a retras din armată și a revenit în satul natal în care se simțea foarte bine. Deși prin cartea sa  , ”Psihologia consonantistă”  a revoluționat gândirea științifică fundamentând legile generale care guvernează sistemele, inclusiv sistemul cunoașterii științifice, oficialitățile vremii nu l-au susținut.A pierdut și Ștefan Odobleja dar a pierdut și România. Țara noastră a pierdut  o prioritate mondială în domeniul sistemelor cibernetice, în domeniul sistemelor inteligente. Ștefan Odobleja  s-a stins din viață în 1978, aproape neștiut. Mai târziu, Academia Română i-a recunoscut meritele alegându-l membru de onoare.Și Craiova îi cinstește valoarea. Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele Ștefan Odobleja.

Strada  doctor Nicolae Ionescu Sisesti

Ionescu este un nume obișnuit în România.Multe personalități au adăugat la numele de familie și un toponim, de regulă   numele localității în care s-au născut, pentru a se diferenția, pentru a se deosebi de alte persoane cu același nume. Șișești este o Comună importantă din județul Mehediniți. Un craiovean poate ajunge la Șișești  dacă merge  cu mașina până la Strehaia, virează la dreapta spre Motru apoi, din Broșteni spre stânga.

Istoria Șișeștiului începe de la daci și este legată de olărit și de oameni.Acolo, în costa dealului Bora, Dumnezeu a pus un altfel de pământ din care oamenii locului fac și acum oale și ulciore.Ceramica de Șișești este  vestită în toată lumea pentru brâul  ocru-gălbui care șerpuiește împrejurul oalei.Dumnezeu, în bunătatea lui, le-a dăruit oamenilor  născuți pe aceste meleaguri hărnicie, iar unora dintre ei ascuțime de minte.

În urmă cu aproape  150 de ani, preotul Constantin Ionescu  și-a întemeiat aici o familie. Preoteasa i-a dăruit 11 copii, dar au rămas în viață doar 8 , patru băieți  și patru fete,de educația lor, adică de cei șapte ani de acasă, ocupându-se,  cu dragoste, mama lor. Tot atunci s-a nimerit să fie în sat și un pedadog destoinic, învăţătorul Trandafirescu  care  aduna toţii copii satului într-o singură   încăpere  şi le preda, pe rând,  lecţiile de la clasa I-a până la clasa V-a. Copii preotului Ionescu erau mereu în frunte.Cel mai mare, Gheorghe, s-a născut la data de 16 octombrie 1885,iar al doilea,Nicolae,s-a născut la data de 11 februarie 1888.

Gheorghe a devenit, mai tîrziu, cea mai însemnată personalitate a agronomiei românești. De numele său se leagă înființarea Școlii Superioare de Agricultură de  la Herăstrău, care va deveni Academia de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.În urmă cu aproape 100 de de ani Gheorghe Ionescu-Șișești a făcut o afirmație valabilă și azi : “Când va încolţi în mintea organelor administrative că îmbunătăţirea producţiei agricole este o problemă fundamentală a satului nostru românesc, atunci greutăţile vor fi pe jumătate biruite.”

Atât pentru azi.

Mâine,duminică, de la ora 16,15 voi continua povestirea despre numele străzii doctor Nicolae Ionescu-Șișești.

Bună ziua, stimați ascultători!

Strada doctor Nicolae Ionescu Șișești, situată în cartierul 1 Mai, începe din zona fostei Întrepinderi Poligrafice Oltenia sud,demolată în bună parte, a Complexului comercial Pelendava și Bisericii ”Sfinții Martiri Brâncoveni” ridicată în ultimii ani. În această zonă de început este un amestec de blocuri , clădiri cu destinație medicală și comercială care te amețesc.Apoi,de o parte și de alta se înșiră blocuri de locuințe , botezate cu litera I, urmată de un număr de la 46 la 98, aranjate într-o ordine care ține mai mult de teoria hazardului decât de o logică urbanistică. Strada, paralelă cu Bulevardul Nicolae Romanescu ,continuă până la intersecția cu strada Popoveni de unde se vede cupola și clădirea noului Centru Multifuncțional din cartierul Romanescu.A mai rămas, pe stânga, o clădire solidă care a adăpostit cândva un detașament de cavalerie al Armatei române.Pe dreapta clădirea Școlii Gimnaziale nr.36 ”Gheorghe Bibescu”, inaugurată în data de 2 octombrie 1992, având acum câteva sute de elevi și copii de grădiniță, vrea, parcă să contrasteze cu  școala din comuna mehedințeană  în care a învățat cel al cărui nume este purtat de strada doctor Nicolae Ionescu-Șișești.

Nicolae, spre deosebire de fratele său agronom, a urmat calea medicinei, a neurologiei.A început studiile universitare la București și le-a terminat la Paris.A lucrat la renumita clinică de neurologie a Spitalului Salpêtrière din Paris apoi, în 1932 s-a reîntors la București fiind unul dintre colaboratorii apropiați ai renumitului neurolog român Gheorghe Marinescu.A rămas în memoria studenților săi prin prelegerile  susținute cu har oratoric.A fost, multă vreme, directorul Clinicii de Neurologie  din Spitalul Colentina, București.Pentru contribuțiile sale științifice a fost ales , în 1939, membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață în anul 1954 în urma unei infecții contractate în laborator.

Strada doctor Nicolae Ionescu-Șișești amintește de vestita ceramică de Șișești dar și de importanța educației primită în familie și la școală de  copii preotului Ionescu din Șișești. Doi dintre ei, Gheorghe și Nicoale, ajungând, din coasta dealului Borza, din care se plămădesc și azi olale și ulcioare, până la strălucirea științifică a Academiei Române.

Strada Doctor Victor Gomoiu

Cartierul 1 Mai, cuprins între strada Tabaci și strada Popoveni este ” dominat” de medicină,  de străzi care poartă numele unor medici vestiți, de clădiri legate de medicină  : Clădirea Spitalului Județean, Clădirea nouă a Facultății de medicină, căminul, cantina. Una dintre străzi poartă numele dr.Victor Gomoiu. Este plasată în spatele Fabricii de confecții  și Complexului meșteșugăresc, fiind paralelă cu Bulevardul 1 Mai.Strada dr.Victor Gomoiu începe din strada Dimitrie Gerota, tot medic, din apropierea clădirilor Liceului economic. Aici este și sediul Inspectoratului în construcții din Craiova. De o parte și de alta a străzii  dr. Victor Gomoiu, până la joncțiunea cu strada Popoveni,  se înșiră blocurile botezate cu litera I urmată de un număr  și cele botezate cu litera S urmată de un număr. De la intersecția cu strada Popoveni se vede clădirea Centrului Multifuncțional din cartierul Romanescu.

Victor Gomoiu s-a născut la data de 18 aprilie 1882 – în  localitatea Vânju Mare , judeţul Mehedinţi .Studiile primare le-a făcut în comuna natală, apoi Liceul Traian din Drobeta Tr. Severin şi Facultatea de Medicină din Bucureşti ( 1900-1905). După patru ani de cercetări, a obţinut  , în 1909,   titlul de doctor în ştiinţe medicale cu   calificativul „ magna cum laudae”  cu  teza  : “ Anaplastia feţei şi capului”. Preocupările sale au depăşit , încă de la început, graniţele profesiei medicale. Aşa se face că , în 1906 , figura în colectivul de redacţie al revistei „Şezătoarea satului” Bumbeşti-Jiu,  alături de George Coşbuc , revistă în care a publicat mai multe articole legate de medicina în poezia populară românească. De altfel, acest subiect îl va dezvolta mai târziu în lucrările prezentate la Congrese internaţionale, începutul fiind Congresul de la Oslo din 1928 când a prezentat  lucrarea          „ Medicina populară în România”. De asemenea,  în 1935 , cu ocazia celui de al X-lea Congres de istorie a medicinei, Victor Gomoiu a propus înfiinţarea unei Comisii care să se ocupe  cu studierea medicinei populare.

În timpul Primului Război Mondial a activat ca medic militar fiind decorat pentru fapte de eroism. În acele condiţii specifice a imaginat o tehnologie şi a inventat un dispozitiv pentru efectuarea transfuziilor de sânge. După terminarea Primului război mondial se simţea o nevoie acută de spitale   care să acorde asistenţă medicală gratuită, aşa că  începând cu 1920 s-a implicat în construirea unui aşezământ medical numit la început “Complexul de asistenţă medico-socială de la Bariera Vergului”, apoi Spitalul „Sfânta Elena”, după ’44  s-a numit  Spitalul de copii „23 August” şi s-a specializat pe asistenţa pediatrică, iar din  1990 se numeşte  Spitalul Clinic de Copii “Prof. Dr. Victor Gomoiu Activitatea în domeniul asistenţei medicale a continuat prin  contribuţia la înfiinţarea altor spitale la Mangalia, Turnu Severin, Vânju Mare.

A condus , împreună cu dr.doc.M.Cănciulescu, revista Acta Medica Română (1928- 1948) în care a militat pentru înfiinţarea unei universităţi  de medicină la Craiova. Ca omagiu pentru această activitate unul dintre amfiteatrele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova îi poartă numele.

Este considerat părintele istoriei medicinei româneşti şi al muzeografiei medico-farmaceutice.   Câteva cărţi de referinţă: Spitalul- originea şi evoluţia sa (1920),Istoria medicinei în România (1939), Isoria medicinei, prin călători (1945).

Începuturile preocupărilor lui Victor Gomoiu  legate de istoria medicinei se regăsesc în cercetările  efectuate de acesta privind  metodele de tratament utilizate  în medicina populară şi publicate parţial în revista „Şezătoarea satului” încă din 1906. O contribuţie importantă în acest domeniu a fost adusă  în  1920 prin  publicarea cărţii „Spitalul- originea şi evoluţia sa” şi în 1923 prin publicarea  cărţii „Din istoria medicinei şi învăţământului medical românesc”.

S-a făcut remarcat în lumea istoricilor  medicinei atât prin participarea cu lucrări inedite dar şi prin iniţiativele sale. Reamintesc propunerea de înfiinţare a Comisiei pentru studierea medicinei populare .Fără îndoială că organizarea la Bucureşti, în perioada 10-18 septembrie 1932 , a celui de al IX-lea Congres  de istoria medicinei a fost o recunoaştere a meritelor lui Victor Gomoiu în acest domeniu dar şi o contribuţie remarcabilă a acestuia pentru ca „Istoria medicinei” să devină o disciplină necesară în formarea medicilor. În 1936, 1 februarie, a fost ales Preşedinte al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei şi a deţinut această  funcţie până în 1958  chiar dacă începând cu 1950, timp de mai bine de patru ani, a fost închis pe motive politice.

A înfiinţat Societatea Română de Istorie a Medicinei care a avut întruniri lunare între 1929 şi 1948.

Numele doctorului Victor Gomoiu  este legat și de Muzeul  medicinei din Craiova.

Începuturile au fost făcute  de farmaciştii Gheorghe Cismărescu şi Nicolae Zahacinschi care au amenajat în 1963 o Colecţie  cu documente de istoria farmaciei  la Casa medicului şi farmacistului care funcţiona , la vremea  aceea, pe strada Brestei unde est acum Hotel Golden House. Apoi, în 1973 profesorul Mihail Şchiau, cadru didactic la Facultatea de Medicină a  fondat Muzeul de Istoria Medicinii şi Farmaciei “Victor Gomoiu”, afiliat la Universitatea din Craiova .Patrimoniul iniţial  era constituit  din  cele mai valoroase  piese-document adunate de  chirurgul şi istoricul  Victor Gomoiu şi donate în 1972 de soţia acestuia dr. Viorica Gomoiu . La acestea s-au adăugat alte donaţii  ale unor personalităţi din lumea medicală dar şi ale studenţilor. Muzeul a funcţionat  până în  1979 în clădirea Facultăţii de Medicină apoi, până în 1996 într-o clădire istorică din strada Unirii nr.104.Clădirea a fost revendicată iar  colecţiile au fost transferate la Muzeul de artă  din Craiova, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi  la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu.

Victor Gomoiu a fost membru a 17 academii de ştiinţă din lume.A fost Ministru al sănătăţii  din iulie până în septembrie 1940, dar a renunţat la această funcţie  deoarece nu a fost de acord cu  regimul militaro-fascist instaurat în România acelor vremuri.Un spital de copii din Bucureşti  şi Liceul din Vânju Mare poartă numele  „ Dr.Victor Gomoiu”.

S-a  stins din viaţă în Bucureşti, la data de 6 februarie  1960

Strada Amilcar Săndulescu.

Duminică 25 octombrie a fost sărbătorită  Ziua Armatei Române.Printre altele, s-au depus coroane de flori la Monumentul  Eroilor din Cimitirul Sineasca. Acolo este un obelisc, aparent stingher, pe care scrie: Amilcar Săndulescu.În cartierul Brazada lui Novac este o stradă care poartă numele Amilcar Săndulescu.

Strada Amilcar Săndulescu poartă numele unui copil de 12 ani.

-Un copil de 12 ani? Dar ce-a făcut acest copil? Probabil a luptat în vre-un război, ar putea fi o întrebare , un comentariu.

-S-a  născut la 20 februarie 1911.Așadar la sfârșitul  Primului Război Mondial  avea doar șapte ani. Cu toate acestea  povestea lui este legată de Primul Război Mondial deși nu a participat la luptele crâncene în care au murit  mulți români. În plus, povestea lui Amilcar Săndulescu, un elev strălucit, este cutremurătoare prin tragismul ei.

Iată povestea.

În Primul Război Mondial au murit mulți români, mulți francezi, mulți englezi, mulți germani. Au murit mulți oameni. După ce apele s-au liniștit, cei rămași în viață au simțit nevoia să comemoreze pe cunoscuții uciși, pe cunoscuții dispăruți, pe cei mulți necunoscuți care s-au jertfit pentru ca ei să-și poată continua viața.Așa a apărut ideea de edifica un Monument al Eroului Necunoscut dar care să adăpostească ,totuși, osemintele unui erou, osemintele unui erou necunoscut.

În România reîntregită s-a constituit un Comitet condus de Scretarul General a Ministerului Apărărăii Naționale, generalul Alexandru  Gorsky, care să propună o modalitate de a duce la bun sfârșit  hotărârea ca alegerea Eroului Necunoscut să se facă  pe câmpul de la Măreșești, locul unde poporul român a dat cele mai multe jertfe, iar înhumarea Eroului Necunoscut să se facă pe terasa “Cuza Vodă” din faţa Muzeului Militar Naţional  din  Parcul “Carol”. S-a propus ca alegerea Ostașului Necunoscut să se facă dintre zece sicrie în care vor fi fost depuse osemintele a zece eroi căzuți pe frontul la Mărășești, Mărăști ,Oituz și Târgu Ocna, de  la Bălăria din județul Vlașca,de  la Azuga, de la Topraisar din Dobrogea, de la Chișinău, de la Ciucea din Ardeal. Pentru frontul din Oltenia a fost aleasă localitatea Rașovița situată între Târgu Jiu și Peștișani. S-a propus ca desemnarea sicriului cu osemintele Eroului Necunoscut să fie făcută de cel mai bune elev  din Liceele militare de la acea vreme:Liceul militar de la Mănăstirea Dealu, Liceul militar din Chișinău și Liceul militar din Craiova. În plus, acest elev trebuia să fie, la rândul său, orfan de război.

A îndeplinit aceste condiții Amilcar Săndulescu , elev în clasa I-a a Liceului Militar ” Dimitrie Sturdza” din Craiova. Tatăl său, Constantin Săndulescu, învățător în localitatea Mădulari din județul Vâlcea  murise într-una dintre luptele crâncene, dar nu se știa exact unde.

Ceremonia de desemnare a sicriului Eroului Necunoscut a fost programată pentru data de 14 mai 1923.Cele 10 sicrie au fost depuse în Biserica ” Buna Vestire ” din Mărășești.  După oficierea slujbei  religioase elevul militar Amilcar Săndulescu a intrat în Biserică , s-a oprit în dreptul unui sicriu și a spus : “Acesta este tatăl meu”. Îngenunchind s-a rugat: “Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, şi pe tatăl meu (…)”.

După ce  celelalte sicrie au fost înhumate în cimitirul din Mărășești,  sicriul Eroului Necunoscut a fost urcat într-o trăsură trasă de șase cai, și  s-a îndreptat spre gara din Mărășești urmată de cei  care asistatseră la ceremonie.

A doua zi , 15 mai 1923, la ora 7,00 , a plecat din gara Mărășești trenul  care transporta sicriul Eroului Necunoscut. Trenul s-a oprit în fiecare gară preț de câteva minute.La Focșani, la Râmnicu Sărat, la Buzău și la Ploiești garnitura s-a oprit zeci de minute bune. A ajuns la București spre după amiază. A doua zi, 16 mai , cortegiul cu sicriul Eroului Necunoscut s-a întreptat  spre Parcul Carol I unde a fost înhumat într-un mormânt simplu. Pe placa de beton scria ”  Aici  doarme  fericit  întru  domnul ostaşul  necunoscut săvârşit  din  viaţă în jertfa  pentru unitatea neamului  românesc.Pe  oasele  lui  odihneşte pământul României întregite. 1916 – 1919 .”Regele Ferdinand a ținut un discurs, iar în final a spus ” Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind, eşti al neamului întreg.”

Elevul Amilcar Săndulescu ” fiul” Ostașului necunoscut  a însoțit sicriul  de la Mărășești la București, Parcul Carol I.Apoi s-a întors la Craiova, la Liceul Militar ” Dimitrie Sturdza” . A terminat și clasa a II-a de Liceu tot ca elev fruntaș. Pentru rezultatele obținute la școală a obținut dreptul de a merge în vacanță la Marea Neagră. Ultima vacanță pentru fiul Eroului Necunoscut.În după amiaza zilei de 28 iulie 1923 Marea Neagră era furioasă. Izbea furioasă malurile Pământului parcă mai  nemulțumită ca oricând. Vroia să-și ia tributul ei de ”Mare Neagră” . L-a ales pe elevul militar Amilcar Săndulescu, fiul Ostașului Necunoscut din România. Un elev silitor, de o inteligență sclipitoare, o stăruință deosebită  în cele  întreprinse dar și de o sensibilitate aparte, așa cum rezultă din Jurnalul personal. Avea 12 ani.  Marea Neagră l-a înghițit, iar după ce și-a ostoit furia i l-a redat  Pământului.  Pământul Craiovei l-a primit, iar oamenii Craiovei îl cinstesc cum se cuvine.

Strada Amilcar Săndulescu este situată între clădirea fostului Liceu Militar ”Dimitrie Sturdza”,acum Liceul CFR,  unde a învățat cu dăruire elevul militar  Amilcar Săndulescu și Unitatea Militară de pe strada Amaradiei și Doljului unde ar fi putut activa, dacă ar fi trăit, Amilcar Săndulescu.

Strada are forma literei L . Începe din strada Brazda lui Novac și se termină în strada 1 Decembrie 1918, în apropierea Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate Dolj. Una dintre laturi se sprijină pe  curtea  Unității militare din zonă.

În încheierea acestei povestiri îi îndemn pe elevi, îi îndemn pe profesori, îi îndem pe oameni să facă o plimbare până la monumentul închinat lui Amilcar Săndulescu, fiul Eroului Necunoscut, un elev strălucit pe care soarta l-a ales să desemneze un Simbol pentru jertfa militară a poporului român.

Strada Ion Maiorescu,

Strada Ion Maiorescu  este una dintre puținele străzi  din Craiova pe care este amplasat bustul  persoanei al cărui nume este purtat de strada respectivă. Este adevărat că bustul nu a fost amplasat în locul actual încă de la început. Propunerea de realizare a bustului a fost făcută în 1909. A urmat strângerea fondurilor necesare prin subscripție publică, apoi lucrarea i-a fost  comandată sculptorului Ion Iordănescu care a finalizat-o în 1911.  Acesta a realizat un bust din bronz amplasat pe un soclu din piatră de Câmpulung în care este săpată inscripţia: “Lui Ioan Maiorescu 1811-1864, apostol al ideilor naţionale în trei ţări române”. Ansamblul a fost  dezvelit oficial în data de  7 ianuarie 1913  fiind   amplasat în Parcul Romanescu unde a rămas până în 1928 când a fost mutată   pe locul unde se găsește acum, adică locul în care ,în 1848, Ion Maiorescu s-a urcat într-un copac și a citit populației Craiovei Proclamația de la Izlaz după ce aceasta fusese  citită de Ion Heliade Rădulescu celor adunați în sala de festivității a Școlii Centrale din  Craiova, actualul Colegiu Carol I.

Acum  strada Ion Maiorescu începe din strada Mihai Viteazu, intersectează strada Popa Șapcă și ajunge până în strada  Madona Dudu. Până în anii ’80  strada Ion Maiorescu începea din strada Unirii, din dreptul sediului Băncii Naționale a României , trecea prin fața Bisericii Catolice ”Sfântul Anton”  și  a Liceului ”Elena Cuza” apoi urma traseul actual.În acea vreme bustul lui Ion Maiorescu era amplasat astfel  încât fața să fie îndreptată spre strada Ion Maiorescu, iar strada Mihai Viteazu se termina în strada Ion Maiorescu. Trebuie aminitit că de la începutul sistematizării Craiovei, strada a purtat numele lui Ion Maiorescu.

Pe partea dreaptă se ridică acum clădirea Colegiului Național Carol I. În  piața din fața Liceului, la intersecția cu strada Popa Șapcă, craiovenii au jucat, în 9 octombrie 1857, Hora Unirii, ca semn de adeziune  față de Hotărârea Divanului ad-hoc din Muntenia care votase pentru autonomia și unirea Țărilor Române. Momentul a fost  redat de pictorul Theodor Aman. Clădirea din pictura lui Theodor Aman fusese inaugurată în 1842. Ne aminitim versurile Horei Unirii, scrise de Vasile Alecsandri în 1856, pe care le cântăm în fiecare an pe data de 24 ianuarie pentru a marca Unirea dintre Țara Românescă și Moldova.  Uneori o reascultăm pe Maria Tănase interpretând cântecul drag nouă :  Hora Unirii. Din decembrie 2007,  în această piață  a fost amplasată  statuia  lui Carol I, realizată de sculptorul Mircea Spătaru.

Pe stânga,Biserica „Sfânta Treime“ , ridicată între  1765-1768, dotată de câțiva ani cu iluminat nocturn care îi pune în valoare frumusețea.În curtea Bisericii tronează statuia lui Știrbei Vodă, ” Domn stăpânitor pe toată Țara Românescă”, dezvelită la data de  8 decembrie 1912, primul monument public din Craiova. De lângă statuie pornește pasajul pietonal care face legătura cu ”blocurile constructorilor” și spațiile comerciale din zona Mercur, trecând peste  aminitirea  fostei străzi Grivița Roșie, numită  mai demult IC Brătianu. Amenjarea acestei zone demonstrează  că legătura adevărată dintre trecut și prezent înseamnă funcționalitate, înseamnă frumusețe. Poate fi un exemplu fizic pentru generațiile tinere de continuitate între trecut și prezent.

Vis-à-vis de Biserica Sfânta Treime, clădirea mică a Colegiului Carol I, în care a locuit între 1832 și 1871 doctorul Petre Beron, om de cultură și patriot bulgar, prieten al poporului român .În fața ei o fântână arteziană mai mult părelnică, separată de agitația străzii de un gard din fier forjat, un model asemănător cu gardul care a înconjurat Biserica Sfânta Treime până în urmă cu cîțiva ani. Mai jos,clădirea  cunoscută cu numele PROIECT, ridicată în anii ’60 , în care au lucrat proiectanții clădirilor, blocurilor, edificiilor din Craiova până aproape  de începutul secolului XXI, domină, prin înălțimea sa, întreaga zonă.

Ion Maiorescu, o stradă  pe care trecutul se împletește, la fiecare pas cu noul, cu prezentul, iar schimbările pun în valoare ce s-a făcut în urmă cu 100 de ani.O dovadă este spațiul, piața din fața Colegiului Național ”Elena Cuza” , reamenajat în această toamnă.

Ion Maiorescu s-a născut în Ardeal, într-un sat de lângă Blaj, în data de 29 august 1811.Purta atunci numele Ioan Trifu, dar l-a schimbat pentru a arăta, prin nume , legătura cu familia Maior, cu Petru Maior. A făcut studiile universitare la Viena unde și-a luat doctoratul în istorie și filologie. Și-a început activitatea didactică în 1836, ca suplinitor de învățător, la Cerneți, lângă Turnu Severin.Apoi , în 1837, a fost numit profesor de istorie al Școlii Centrale din Craiova, înființată cu 10 ani înainte. Revoluția de la 1848, căreia i-a pregătit la Craiova, prin activitatea sa militantă, un climat favorabil,  l-a găsit în funcția de Director al Școlii Centrale.

A fost Directorul Eforiei Instrucțiunii Publice, având o contribuție importantă la  dezvoltarea rețelei de școli sătești. În 1860 îi cerea Domnitorului A.I. Cuza ” dublarea bugetului alocat pentru învățământul național și propunea să se creeze noi școli, să se îmbunătățească salarizarea personalului didactic și educativ, să se construiască noi edificii școlare”.

Ioan Maiorescun s-a implicat direct în  elaborarea Legii Instrucțiunii Publice din 1864  în care se prevedea că ” învățătura primară este gratuită și obligatorie pentru fiecare romând.Școli primare se vor înființa în toate comunele”. Tot el, Ioan Maiorescu, a propus încă din 1860 să se înființeze, în toate orașele, școli de fete.

A  murit, în data de 24 august 1864, la varsta de numai 54 de ani, în  București.

Fiul său, Titu Maiorescu,născut la Craiova, i-a dus mai departe opera culturală.

Închei acest episod  cu vobele spuse elevilor de Ion Maiorescu și scrise pe soclul care îi susține bustul:”Eu, frate, încă am văzut multe, şi în toate aceste multe m-am convins că noi, fără carte, aici, în ţara aceasta, şi mai departe, în ţările acelea locuite de Români, multă viaţă nu vom avea. Am fost şi eu în ţările Apusului, şi, apoi, fost-am şi la Viena, şi pe acolo, pretutindeni, am înţeles că nimic alt nu întăreşte şi nu împodobeşte viaţa omului şi, deci, viaţa poporului mai mult ca învăţătura, ştiinţa şi artele”.