Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

11 Feb

11.02.2025.Oliviu Gherman, fondatorul școlii de fizică teoretică de la Craiova.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 11.02.25

Personalități din știință și tehnică

Oliviu Gherman, fondatorul școlii de fizică teoretică de la Craiova

Azi la emisiunea Personalități din știință și tehnică  mi-am propus să vă  spun povestea profesorului Oliviu Gherman, fondatorul școlii de fizică teoretică de la Craiova.

Învățământul superior din Craiova s-a dezvoltat începând cu anul 1947,   când a fost promulgată  Legea nr.138 pentru  înființarea și organizarea Universității  din Craiova. Dezvoltarea a  continuat cu înființarea, în 1951, a Institutului de Mașini și Aparate Electrice și cu înființarea Institutului Pedagogic de 3 ani, la 1 octombrie 1959.

Totuși, în anul 1966, prin înființarea, mai bine zis, prin reînființarea Universității din Craiova, cu șapte facultăți, Craiova devine un centru universitar cu forță. Desigur, forța academică a rezultat prin valorificarea potențialului uman local dar și prin  infuzia cu cadre didactice din alte centre universitare. Printre cei care au contribuit la creșterea  potențialului academic al Olteniei s-a numărat și profesorul Oliviu Gherman.

.

           Oliviu Gherman   s-a născut la data de 26 aprilie 1930, în prima sâmbătă după Paște, în comuna Mihai Viteazul, aflată la mai puțin de 6 km de Turda. A fost al zecelea copil al familiei Gherman. Tatăl său Octavian, a fost învățător, iar  mama, Maria, casnică.

          A început școala în comuna natală,  Mihai Viteazul. Din această perioadă, Oliviu Gherman a rămas cu amintirea unei isprăvi demne  de oamenii care știu să aplice știința de carte pentru a face dreptate în treburile de zi cu zi.

Iată isprava. Primăvara, oile din mai multe sate erau adunate într-o singură turmă. Se făcea proba mulsului  dimineața, la prânz și seara, cantitățile fiind, evident, diferite. Apoi, după  reguli  vechi, stăpânii oilor erau repartizați să vină să-și ia laptele dimineața, la prânz sau seara, dar unii dintre ei erau nedreptățiți și, evident, nemulțumiți. Oliviu, copilul de 6-7 ani,  a găsit o altă regulă de programare  care i-a mulțumit pe toți stăpânii oilor. Drept răsplată primea…lapte!

Apoi a dat admitere la Liceul „Regele Ferdinand”  din Turda. Parcurgea, în fiecare zi, dus-întors, iarnă-vară, cam unsprezece kilometri. A absolvit liceul în vara anului 1948, anul reformei învățământului, și a dat admiterea la Facultatea de matematică-fizică din Cluj.

Așadar, în toamna anului 1948 Oliviu Gherman era student în anul I la Cluj. A audiat cursul de

de fizică „predat entuziast  de profesorul Radu Țițieca”, fiul matematicianului Gheorghe Țițieca, născut la Turnu Severin. A audiat  cursul de algebră,  predat de profesorul Șerban Gheorghiu, cel care, în 1951  a venit la Craiova, la Institutul de Mașini și Aparate Electrice, nou înființat. A audiat cursul de mecanică rațională predat de profesorul Caius Iacob, devenit, peste câțiva ani, membru al Academiei Române. Una dintre colegele de an,  cu educație muzicală din familie, le-a transmis și celorlalți  interesul pentru muzică așa că, încă din anul I a  mers la spectacolele  susținute la Opera din Cluj.

          Am menționat aceste amănunte, stimați ascultători, având în vedere obiectivele acestei emisiuni subliniind, din nou, că personalitatea unui om se formează în tinerețe, mai precis în perioada în care urmează, cu interes, o școală.

          Anii ’50 au fost ani complicați pentru școala românească, inclusiv  din lipsă de cadre didactice. În acest context, având în vedere rezultatele obținute, Oliviu Gherman, student în anul III, este încadrat ca preparator la  Catedra  de „Electricitate și optică”. A absolvit facultatea  în 1952 ca șef de promoție. Obținuse diploma de licență în matematică așa că, „pentru conformitate”, s-a înscris la Universitatea din București, Facultatea de Fizică. Aici, la București, a audiat cursul de „Fizică statistică și Fizică cuantică”  predat de  profesorul Șerban Țițeica. Acesta l-a remarcat, i-a intuit valoarea profesională și, mai târziu,  l-a coordonat pentru elaborarea Tezei de doctorat.

          Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre episoadele acestei emisiuni a fost dedicat academicianului Șerban Țițeica și se încheia cu un citat dintr-un articol scris prin 2008 de către profesorul Oliviu Gherman.

          Dar să revenim la  tânărul Oliviu Gherman, asistent la Universitatea  „Babeș-Bolyai” din Cluj. În primăvara anului 1953 este numit cercetător cu jumătate de normă  la Secția de Fizică din Cluj a Academiei Române, iar în vara anului 1954 s-a înscris la doctorat, formă de perfecționare proaspăt înființată, dar după modelul sovietic, absolvenții primind titlul de „candidat în științe”.  Înscrierea la doctorat i-a asigurat tânărului Oliviu Gherman condițiile pentru ocuparea  postului de lector și  posibilitatea de a preda disciplina „Termodinamică și fizică statistică”.  După o muncă intensă, reușește ca în septembrie 1956 să finalizeze teza de doctorat în   care a studiat curgerea gazelor prin tuburi cilindrice, la presiuni medii și joase. Comisia care a analizat  Teza  a fost formată din conducătorul lucrării, Șerban Țițeica, academicianul Horia Hulubei, Ion Agârbiceanu și Alexandru Cișman, primiți în Academie câțiva ani mai târziu. Susținerea  a avut loc la București,  fiind prima teză  finalizată după noua procedură. Ministrul învățământului, Ilie Murgulescu, născut în  satul Cornu din județul Dolj, a avut și el un rol în derularea acestei  susțineri.

          Doi ani mai târziu, în martie 1958, a fost selecționat pentru  a lucra la Agenția Internațională  pentru Energie Atomică cu sediul la Viena. Contractul era pentru doi ani. Și-a început activitatea la Divizia de Documentare și Informare Științifică. O experiență complexă atât din punct de vedere profesional dar și al relațiilor interumane.

          Se reîntoarce la Cluj, în1960, la Universitatea  „Babeș-Bolyai”. Acumulase, la Viena, experiență internațională pe care și-a propus să o valorifice în țară. A inițiat, în cadrul Catedrei, „Seminarul de electrodinamică cuantică”. Participau cadre didactice dar și studenți printre care Liviu Tătar și Eugen Magyari, care după finalizarea studiilor vor veni ca asistenți la Universitatea din Craiova.

          Așadar, stimați ascultători,  viitoarele cadre didactice universitare  se formează încetul-cu-încetul. Subliniez, se formează, se selectează, se cern!

          Toată activitatea profesională desfășurată din 1958 a avut și  efecte. În 15 februarie 1962 a ocupat, prin concurs, postul de conferențiar în care era inclusă și disciplina de „Mecanică cuantică”, ceea ce însemna o recunoaștere a nivelului  său profesional.

          Iată ce spunea Oliviu Gherman despre experiența sa didactică: „Deoarece studenții care veneau de la cămin întârziau din cauza autobuzului, primele 5-6 minute era o forfotă deranjantă în sală. Inspirat  de motto-urile  din fața tuturor capitolelor  monografiei lui Messiah, am hotărât ca înaintea fiecărui curs să citesc o poezie a unui poet român, îndeosebi Blaga, Bacovia sau Pilat, potrivită cu spiritul  lecției de mecanică cuantică. De atunci, prezența la curs a fost punctuală”.

          În anii aceia funcțiile administrative nu se ocupau prin concurs. Era propusă o persoană, de regulă cu rezultate profesionale deosebite, iar conducerea instituției  făcea demersurile necesare. Așa se face că în toamna anului 1965, Oliviu Gherman este numit Decan al Facultății de Fizică din Cluj, calitate în care a continuat activitatea de cercetare  în domeniul fizicii matematice  dar a reușit să  revigoreze și  activitatea de cercetare în domeniul fizicii experimentale.

          O vorbă românească spune „Nu aduce anul ce aduce ceasul”. La suprafață apele păreau liniștite dar în adâncuri erau învolburate. Altă vorbă spune „ Nu pot încăpea două săbii într-o teacă și nici doi domni într-o țară săracă”.

          În 1966 s-a înființat, ca să nu spun că s-a reînființat, Universitatea din Craiova. Oliviu Gherman, conferențiar și Decan la Cluj, acceptă să vină la Craiova. Vine cu câțiva absolvenți valoroși de la Cluj cu care va  fonda o școală de fizică matematică și una de topologie. La început  a îndeplinit și funcția de prorector.

          A predat mai multe discipline, după cum era nevoie, domnia sa fiind „deschizător de drum”. A predat Fizică-Electrodinamică, Fizică atomică și moleculară, Fizică cuantică,  Fizică statistică, Termodinamică.  A stimulat interesul cadrelor didactice tinere pentru cercetarea științifică de nivel internațional.

           În acelaşi timp, însă, cu generozitatea marilor spirite, a cultivat şi a educat interesul tinerelor generaţii pentru marea ştiinţă, pentru gândirea carteziană, pentru cercetarea de cel mai înalt nivel. Așa cum se spune în mediul academic, a creat o școală.

            În 1967 a obținut calitatea de conducător de doctorat.

            Cred că este locul să menționez că primul conductor de doctorat din învățământul superior craiovean a fost Alexandru Buia, de la Institutul Agronomic, la vremea aceea, adică în 1960. În 1966 a fost înființată Universitatea din Craiova, iar în 1967 au primit dreptul de conducere doctorate doi dintre  profesorii noii universități: Eugen Dobrescu- matematician, și Oliviu Gherman-fizician,

            A scris articole științifice. A scris cărți printre care, în 1966,  capitolele „Mecanica cuantincă” și „Termodinamica și fizica statistică”  din Manalul inginerului…

          Anul 1990 a adus multe schimbări pe care mulți dintre noi  le-au trăit, iar alții le știu mai bine decât cei care le-au trăit.

          Profesorul Gherman, ca și alți profesori, decide să se implice  în  activitatea politică.

          S-a stins din viață la data de 11 octombrie 2020, în București.

          La finalul  fiecărui episod  fac câte o propunere care să contribuie la consolidarea informațiilor despre personalitatea evocată. La finalul fiecărui episod  fac câte o sugestie prin care să  asigur o conexiune a personalității evocate cu oamenii de azi.

          La finalul acestui episod o să povestesc despre una  dintre întâlnirile mele cu profesorul Oliviu Gherman,  de fapt o întâlnire cu Ambasadorul Oliviu Gherman.

          În 2001 Oliviu Gherman  a fost numit Ambasador în Franța. În acel an, 2001, în luna iulie,  în preajma zilei Franței, 14 iulie, am organizat o excursie la Paris cu un grup de studenți din Craiova.  Excursia a fost organizată  de Asociația Oltenia-Franța și susținută financiar de partenerii noștrii din Asociația France-Oltenie. De altfel, inițiativa i-a aparținut  Președintelui Asociației France-Oltenie,  Jackie Cavallin, impresionat de modul în care se implicaseră tinerii studenți de la Craiova în activitățile de voluntariat organizate de noi. Am ajuns și la Turnul Eiffel. O parte din grup  a vrut să urce în turn.  Pentru că Ambasada României este la câteva minute  de mers pe jos, ceilalți   ne-am propus să-i facem o vizită Ambasadorului României, profesorul Oliviu Gherman. O decizie  care nu a ținut seama de nici-o regulă de protocol, ca să nu zic de  bună-creștere.

          Și totuși, Ambasadorul Oliviu Gherman ne-a primit. Eram români și francezi, printre care  și Jackie Cavallin, președintele Asociației France-Oltenie. Profesorul Oliviu Gherman mă cunoștea bine de la Craiova dar aici, la Paris, la sediul Ambasadei, era altceva. Așa credeam eu. Ambasadorul Oliviu Gherman,  ardeleanul deschis la suflet și la minte, cu urme oltenești lăsate de șederea sa la Craiova din 1966,  a fost la înălțime. La înălțimea omului  de știință, la înălțimea omului cult și cultivat, la înălțimea unui diplomat.

          Timpul a trecut. În 2015 am publicat, la editura AGIR, cartea „Despre doctorat și doctoranzi la Facultatea de electrotehnică din Craiova”. În partea de început l-am prezentat și pe profesorul Oliviu Gherman. L-am invitat la lansarea cărții, programată pentru  data de 24 februarie 2016. M-a sunat și a motivat de ce nu poate  să vină. În 2016 Oliviu Gherman a publicat, tot la Editura AGIR, cartea autobiografică „O viață în diagonală”. Pe 28 octombrie 2016 a fost programată lansarea cărții, la sediul AGIR din București. Profesorul Oliviu Gherman mi-a trimis o Invitație pentru acest eveniment.

          Vă îndemn, stimați ascultători, să citiți cartea „O viață în diagonală” scrisă de Oliviu Gherman, născut în localitatea   care poartă numele  celui care a unit, pentru prima dată, provinciile locuite de români, Mihai Viteazul.

                      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

10 Feb

10.02.2025.Mihai Nicolescu,  cercetătorul  preocupat de valorificarea   terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 10.02.25

Personalități din știință și tehniică.

Mihai Nicolescu,  cercetătorul  preocupat de valorificarea   terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Azi la emisiunea Personalități din știință și tehnică  mi-am propus să vă  spun câteva vorbe despre profesorul Mihai Nicolescu, cercetător preocupat de valorificarea terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Oltenia are, în zona de sud, peste 200.000 ha de soluri nisipoase. Deși oamenii locurilor s-au confruntat cu probleme legate de asigurarea apei, de încălzirea puternică a solului de la suprafață, de spulberarea nisipurilor, au găsit mereu soluții pentru a cultiva cele necesare traiului. În urmă cu zeci de ani, oamenii locului au cultivat cunoscutele lubenițe oltenești. În fiecare cuib puneau trei kilograme de gunoi, la adâncimea de 50 cm. Gunoiul nu este spulberat de vânt, nu se mineralizează rpede, reține apa și fertilizează solul pe durata culturii.

Oltenii, fie că este vorba de pandurii lui Tudor Vladimirescu, fie că  este vorba de oltenii adunați la Islaz în 1848, și-au dorit o Universitate, o școală de nivel superior. Au luptat! În 1947, la Craiova  s-au deschis porțile Facultății de Agronomie. Au venit aici oameni cu știință de carte care i-au învățat pe cei doritori cum să lucreze pământul cu câștig pentru oamenii locului dar și pentru alții. Printre cei care s-au școlit aici s-a numărat și Mihai Nicolescu.

           Mihai Nicolescu  s-a născut la data de 18 iunie 1942 în orașul Târgoviște, jud. Dâmbovița.

A urmat școala primară și gimnazială în orașul natal, Târgoviște. Avea 15 ani când a dat admiterea la liceu, la unda dintre cele mai vechi instituții de învățământ din țară, fiind înființată în 1860 cu numele „Școala normală  nr. 1 de fete” apoi, din 1993 a primit numele „Școala pedagogică de fete”. În 1957, anul în care Mihai Nicolescu a  susținut examenul de admitere la liceu, instituția a primit numele „Școala medie nr.2”, devenind școală mixtă, pentru băieți și fete. În acel an, 1957, multe școli au cunoscut această transformare în școli mixte. Mai trebuie spus că durata liceului era de trei ani.

          Cred că este locul să menționez, stimați ascultători, că la Târgoviște s-a născut marele om de cultură Ion Heliade Rădulescu, iar în 1972, când se împliniseră o sută de ani de la moartea acestuia, „Școala medie nr.2” a primit numele „Ion Heliade Rădulescu”.

          Dar să revenim la Mihai Nicolescu.

          În 1960 a absolvit clasa a X-a, ultima clasă de liceu din perioada respectivă, și s-a înscris la Institutul Agronomic „Tudor Vladimirescu” din Craiova, Facultatea de Agronomie.

          Preocuparea pentru activitatea de cercetare s-a manifestat încă din anul II când, în cadrul cercului științific  studențesc „Mecanizare” a realizat un dispozitiv, montat pe pluguri, pentru înregistrarea automată a adâncimii arăturii. Apoi, în anul III, participând la cercul științific studențesc „Agrofitotehnie” a decis să lucreze la tema „Dinamica umidității solului brun-roșcat de la Șimnic”, pe care a continuat-o până la absolvirea facultății, în 1965. Pentru elaborarea Proiectului de Diplomă s-a documentat la Stațiunea Didactică de la Șimnic unde laboratoarele de cercetare erau conduse de cadrele didactice de la Facultatea de Agronomie din Craiova.

          Vă reamintesc, stimați ascultători,  că am inițiat această emisiune pentru că personalitățile prezentate pot fi modele de viață pentru tinerii dar și pentru adulții din zilele noastre, pentru că din povestirile mele rezultă că școala a avut un rol important în formarea lor, că personalitățile s-au format în perioada în care au studiat.

          După absolvirea Facultății de Agronomie din  Craiova și-a început activitatea  profesională la

Stațiunea Centrală de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri din Dăbuleni. La început a fost încadrat ca inginer stagiar, apoi ca inginer de cercetare, iar din 1966 până  în 1974 a funcționat ca cercetător științific.

          În această perioadă s-a ocupat de stabilirea  tehnologiilor de lucru pentru succesiuni de culturi pe solurile formate din nisipuri, cu fertilitate redusă. Așadar, o luptă cu natura neprielnică din zona de sud a Olteniei.

Cercetător cu vocație, Mihai Nicolescu a plecat de la ipoteza  că pentru ca nisipul să nu fie spulberat de vânt,  terenul trebuie să fie cultivat cu ceva de primăvara până toamna.

A încercat să semene porumbul în miriștea borceagului de toamnă. Rezultatele au fost încurajatoare pentru tânărul cercetător care a reușit să stabilească  sistemul de fertilizare pentru porumb, adică suplimentul de fosfor și azot care asigură obținerea de plante sănătoase și producție bună.

A experimentat succesiunea orz- soia pentru boabe. Orzul se însămânțează toamna și se recoltează înaintea grâului. Soia, planta de aur a omenirii sau planta viitorului, poate aduce profit.

A experimentat și altă  succesiune: grâu- fasole.

            În documentele pe care le-am studiat am găsit multe date statistice dar, așa cum am mai spus, obiectivul emisiunii „Personalități din știință și tehnică” este de a prezenta exemple de bune practici,  modele care să-i convingă pe ascultători că activitatea de cercetare,  că cercetarea aplicativă din domeniul agricol, că cercetările pentru folosirea terenurilor nisipoase  din Oltenia  sunt utile  și aduc  foloase oamenilor.

          Este locul să vă reamintesc, stimați ascultători, că în perioada 1969-1973, s-a construit Sistemul de irigații Sadova-Corabia. Vă reamintesc și că în perioada 1965-1974   tânărul Mihai Nicolescu era cercetător la Dăbuleni. Așadar, inginerul Mihai Nicolescu a cercetat  modul în care  regimul de irigare, combinat cu sistemul de fertilizare  favorizează succesiunea  cultură de  cartof timpuriu urmată de cultura porumbului pentru boabe,  respectiv succesiunea cultură de grâu urmată de porumb pentru boabe.

            Aceste cercetări s-au concretizat prin  19 tehnologii originale.

            Rezultatele obținute au fost prezentate la manifestările științifice organizate în țară sau străinătate, la întâlnirile profesionale organizate la „Casa Agronomului” sau la Centrele de perfecționare din Dolj, Mehedinți, Gorj.

            Amintesc doar Simpozionul „Irigarea culturilor de câmp și horticole în sistemele de irigație din Oltenia”,  desfășurat la Universitatea din Craiova în 15-16 mai 1972, la care  Mihai Nicolescu, inginer la Stațiunea de Cercetare din Dăbuleni a prezentat lucrarea „Rezultate experimentale privind comportarea unor hibrizi de porumb, în condiții de irigare pe nisipuri‟.

            Experiența acumulată, rezultatele obținute i-au permis  inginerului Mihai Nicolescu  ca, în 1977, să-și susțină, la Universitatea din Craiova, Teza de doctorat cu tema „Contribuții la stabilirea unor succesiuni de culturi pentru boabe, în condiții de irigare, pe nisipurile din sudul Olteniei‟, conducător științific  fiind prof. dr. doc. Stratula Vasile.

            Din luna aprilie a anului 1978,  dr.ing. Mihai Nicolescu  este numit director la Stațiunea de Cercetare Agricolă Șimnic unde se va ocupa de  agrotehnica plantelor furajere pe luvisolul din Oltenia precum și de folosirea erbicidelor în cadrul unei succesiuni de plante, soia- grâu- porumb- porumb – floarea soarelui- sfeclă de zahăr,  în condiții de irigare.

            Ca rezultat al acestor cercetări s-a reușit îmbunătățirea  structurii culturilor furajere pe solurile din Oltenia și perfecționarea tehnologiilor specifice acestor culturi.

            Rezultatele obținute, experiența acumulată  au fost valorificate și în activitatea  didactică. Așadar  cercetătorul Mihai Nicolescu și-a continuat activitatea de cercetare  dar a predat disciplinele  „Fitotehnie” și  „Tehnologii intensive pentru cultura plantelor”   la Facultatea de Agronomie  a Universității din Craiova.

Iată cum îl descrie unul dintre  foștii săi studenți, Gheorghe Matei: Am avut șansa să îl cunosc  în  ipostaza de  cercetător  și de profesor la disciplina de Fitotehnie, unde lucrez acum. Ca profesor era captivant, extrem de generos cu expunerile la curs, îmbinând într-un mod deosebit cunoștințele teoretice cu exemple practice din vasta experiență acumulată în cadrul celor două stațiuni de cercetare unde a lucrat. Reușea să transmită nu numai informație, dar și emoție și să mobilizeze orice resursă a studenților pentru a-i determina să se pregătească cât mai bine, nu numai pentru examen, dar mai ales pentru ceea ce urma după absolvire: exercitarea unei profesii atât de complexe dar și nobile în același timp.

            Apoi, din 1995, obține calitatea de conducător științific de doctorat, la Universitatea din Craiova,  domeniul „Agronomie”, îndrumând mai mulți doctoranzi în specialitatea „Cultura plantelor de câmp” ,dintre care 26  au obținut titlul științific de doctor inginer.

            Coordonarea Cercetărilor  doctorale presupune atât competențe de cercetător dar mai ales competențe  de formator  privind identificarea  unei probleme din agricultură, analiza critică a soluțiilor existente,  propunerea și validarea unei soluții. Profesorul Mihai Nicolescu, prin implicare și prin competență a reușit să formeze profesioniști competitivi  care îi continuă  direcțiile  de cercetare.

            Iată cum îl descrie, Gheorghe Matei, unul dintre   foștii doctoranzi: „ Domnia sa și-a pus amprenta și a format zeci de tineri care au ales acest drum în viață, inclusiv subsemnatul beneficiind de îndrumare  atunci când am inițiat primele cercetări la programul de Doctorat. Acuratețea și profunzimea cercetărilor realizate alături de identificarea unor soluții tehnologice care să răspundă nevoilor regionale sau  naționale  pot fi elementele reprezentative ale activității științifice desfășurate de către profesorul Mihai Nicolescu”

Claudia Borleanu a completat: „O sursă inepuizabilă de inspirație,  un  vizionar în domeniul nostru, un mentor în formarea mea profesională. Prin îndrumarea  atentă, prin exigența  constructivă și prin generozitatea cu care împărtășea cunoașterea, mi-a insuflat  dorința de a urmări excelența în tot ceea ce fac”.

                        În acest context, câștigă, prin competiție,  finanțarea mai multor proiecte de cercetare. Se menționează Proiectul „Cercetări privind particularitățile sistemului de agricultură durabilă realizat în diferite condiții pedoclimatice și tehnologice din Oltenia‟, derulat în perioada 2006-2007.  Am ales  acest exemplu  deoarece, din punctul meu de vedere,  este reprezentativ pentru importanța continuității într-o tematică de cercetare.

          Istoria  ne-a demonstrat că  la dezvoltarea unui domeniu de activitate  contribuie cercetătorii  cu condiția ca  partea administrativă  să elaboreze politici  care să permită valorificarea rezultatelor cercetărilor. Din toate timpurile, istoria  oferă exemple de oameni de știință care  s-au implicat în administrație, în politica unei țări.

            Este o responsabilitate pe care Mihai Nicolescu și-a asumat-o  în perioada 1997-2004, în calitate de deputat în Parlamentul României, activând în Comisia de Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii specifice.  Ca rezultat al  profesionalismul de care a dat dovadă, în perioada  decembrie 2000- decembrie 2004, a fost vicepreședinte al acestei Comisii.

          În decembrie 2009   a fost ales, prin vot secret,  vicepreședinte al  Academiei de Științe Agricole și Silvice  „Gheorghe Ionescu-Șișești” din București. În această calitate s-a ocupat de consolidarea infrastructurii  unităților de cercetare,  de elaborarea strategiei de cercetare-dezvoltare și de inovare în agricultură, de viziunea asupra creșterii performanței sistemului de cercetare din domeniul agricol. Citez din spusele profesorului Gheorghe Matei de la Facultatea de Agronomie din Craiova: „Spirit înalt, identifica cu ușurință potențialul colaboratorilor și cu mult tact, uneori fără ca persoana respectivă să afle,  crea oportunități prin care facilita evoluția profesională, dar și umană a colegilor și colaboratorilor”

            Dintre cărțile publicate amintesc două: Cultura fasolei în județul Dolj, lucrare tipărită la Întreprinderea Poligrafică Oltenia în 1984 și   volumul „Particularități ale sistemului de agricultură durabilă din Oltenia”, publicat în 2008, la Editura SITECH din Craiova, elaborat în colaborare cu echipa de cercetători formată și de domnia sa, respectiv Matei Gheorghe, Mocanu Romulus, Paraschivu Marius.

          Afirm, stimați ascultători  că, de regulă, comunitatea specialiștilor, în general, comunitatea specialiștilor din  agricultură, le-a acordat membrilor săi onorurile pe care și le-au câștigat  prin muncă sistematică, utilă semenilor. Este și cazul profesorului Mihai Nicolescu. Astfel, în 1971 a primit „Medalia Muncii”, iar în 1974  i s-a acordat „Ordinul Muncii clasa a III-a”. Mai târziu, în 2004,  primit Ordinul Național „Serviciul Credincios”  în grad de Cavaler.

          S-a stins din viață la dat de 7 octombrie 2020.

          Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre un cercetător, Mihai Nicolescu, care, mulți ani s-a ocupat de  găsirea unor soluții pentru valorificarea solurilor sărace din Oltenia, solurilor nisipoase din Oltenia. Pentru consolidarea informațiilor  despre profesorul Mihai Nicolescu vă sugerez  să vizitați clădirea Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

          Înainte de a intra pe poarta monumentală a clădirii, îndreptați-vă privirea spre statuia lui Tudor Vladimirescu, realizată de  Margareta Cosăceanu-Lavrillier, nepoata lui Gogu Constantinescu, părintele Teoriei sonicității, născut în casa spre care privește Tudor Vladimirescu. Se poate spune că Tudor Vladimirescu privește și spre casa Glogoveanu, în care a lucrat ca administrator.  Mai trebuie spus că Brâncuși a văzut, în 1936, macheta acestei statui în atelierul artistei Margareta Cosăceanu și i-a sugerat  ca statuia să fie amplasată la Craiova, pe locul în care este acum.

          Intrați, apoi, în clădirea construită între 1925 și 1928. Atunci, în 1928, aici funcționa  Școala  secundară de fete „Regina Elisabeta”. Vizitând curtea interioară puteți să vă imaginați austeritatea unei școli de fete de acum 100 de ani.

          Vizitați parterul și etajele. Spații generoase, cu exponate legate de agricultură, de produsele agricole specifice Olteniei. Sălile de curs poartă numele marilor profesori care au funcționat aici. În aripa din partea dreaptă, la primul etaj, se afla biroul  care l-a găzduit pe profesorul Mihai Nicolescu.

          Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

04 Feb

04.02.2025.Victor Daimaca-  astronom român descoperitor de comete.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 04.02.25

Personalități din știință și tehnică.

Victor Daimaca-  astronom român descoperitor de comete.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Victor Daimaca,  singurul astronom român descoperitor de comete.

Vă reamintesc că am început această emisiune din dorința  de a vă prezenta viața unor oameni care au avut o contribuție  recunoscută la dezvoltarea științei și tehnicii. Nutresc speranța că unii dintre acești oameni pot fi modele  pentru  unii dintre noi.

 Pot fi modele  prin simplitatea  vieții pe care au dus-o, prin tenacitatea cu care își urmează pasiunea profesională.

Întâlnim zilnic, pe stradă, zeci de oameni. Toţi par să fie la fel. Unora, care nu sunt îmbrăcaţi „ la trei ace” , cum se spune într-o expresie plastică, care nu îşi expun cu vehemenţă punctul de vedere, care „ nu se bat cu pumnul în piept” , nici nu le dăm importanţă. Şi totuşi, unii  dintre ei au puterea ca printr-o muncă  de furnică , cu mijloace  financiare proprii, să acumuleze informaţii, să-şi formeze deprinderi şi, în final,   să deschidă porţi ale cunoaşterii nebănuite de ceilalţi  umblători prin viaţă. Unul dintre aceştia a fost Victor Daimaca, multă vreme profesor la țară, profesor de liceu dar care este   singurul astronom român descoperitor de comete.

Victor Daimaca s-a născut în data  de 22 august 1892, la Turnu Severin. Părinţii săi  Maria şi Dumitru Daimaca erau mici  negustori  şi aveau o casă „ semeaţă” în cartierul olarilor din Turnu Severin. A urmat şcoala primară în oraşul natal, apoi Liceul „Traian” pe care l-a absolvit în anul  1913. Încă de mic, dar mai ales în perioada liceului a fost pasionat de astronomie, aşa că şi-a continuat studiile la  Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, a desfăşurat diverse activităţi, iar din 1929 Victor Daimaca s-a stabilit în Târgu Jiu. La început  a funcţionat la Şcoala de meserii din satul în care s-a născut eroina Ecaterina Teodoroiu, Vădeni.  S-a remarcat prin rigurozitate şi tenacitate,  fiind apoi transferat  la Şcoala Normală de băieţi din Târgu Jiu  unde a predat  aritmetica, algebra şi  geometria.

În 1949, la vârsta de 57 de ani, s-a mutat în Bucureşti pentru a lucra la Observatorul Astronomic. S-a stins din viaţă la 20 mai 1969 în Bucureşti la vârsta 77 ani.

Pasiunea pentru astronomie a început  în vremea liceului  după ce  a descoperit în Biblioteca şcolii mai multe  volume mari, cu gravuri frumoase, interesante. Erau  lucrări de popularizare a astronomiei printre care câteva scrie de  Camille Flammarion: ,,Ce este cerul ?”, ,,Astronomie Populară”, ,,Stelele şi curiozităţile cerului”, ,,Pământurile cerului”.

Acumulase deja multe cunoştinţe când, în 1907, într-o dimineaţă de august, la vârsta de 14 ani, a văzut pentru prima dată o stea cu coadă. Era cometa Daniel.

În 1910, Revista „Orion”, pe care Victor Daimaca o citea cu regularitate, anunțase  despre trecerea a patru comete strălucitoare şi a altor trei comete slabe. A reuşit să le vadă folosind un binoclu, iar bucuria, satisfacţia a fost enormă. Folosind anuarul lui Flammarion din acel an, 1910, a văzut, folosind acelaşi binoclu, şi Planeta Uranus în constelaţia Arcaşul. Era din ce în ce mai  fascinat de bolta cerească, aşa că şi-a ,,construit” un observator astronomic în podul casei  părinteşti din  mahalaua olarilor.

 Tot în 1910 cometa Haley se  apropia de Soare, iar strălucirea ei  creştea şi se dezvolta, aşa că în  primăvara anului 1910  Victor Daimaca  a reuşit să o vadă cu ochiul liber  I-a scris  lui Victor Anestin, redactor la revista „Oriona”,  o scurtă relatare  publicată de acesta   în revista pe care o conducea darşi în ziarul Universul. Victor Daimca fusese  singurul  român  care văzuse  cometa Haley cu ochiul liber .

 În 1913  a terminat liceul şi a trebuit să-şi părăsească observatorul improvizat din podul casei părinteşti. S-a înscris la facultatea de ştiinţe din Bucureşti. A început războiul cu greutăţile lui.

În 1929 s-a stabilit la Tg. Jiu .Preocupat de activitatea didactică a lăsat pe plan secund  observarea bolţii cereşti. În 20 septembrie 1938 uzina electrică  din Tg. Jiu a luat foc şi oraşul a rămas într-un  întuneric total  care a făcut ca cerul să strălucească. Un bun prilej pentru Victor Daimaca de a  studia firmamentul. Apoi, camuflajul impus de război a menţinut condiţiile favorabile pentru observarea stelelor.

În 1943 a urmărit săptămâni la rând cometa  Whipple, până în luna mai când aceasta s-a depărtat   atât de mult încât nu mai putea fi văzută cu binoclul. Atunci s-a decis să caute comete noi, nedescoperite încă. Avea acum multe cunoştinţe de astronomie. Avea un atlas ceresc Dien-Flammarion cu stelele şi nebuloasele până la magnitudinea a 9-a. Avea un binoclu mai bun  care mărea de  15 ori şi care îi permitea să vadă comete până  la magnitudinea a 9-a.Şansa nu s-a lăsat aşteptată mult. În noaptea de 3 septembrie 1943,  spre zorii zilei, a îndreptat binoclul spre constelaţia Lynx. A văzut  o steluţă extrem de mică   ca  o pată rotundă, alburie, difuză.  A cercetat  atlasul. A găsit toate stelele din câmpul binoclului , dar steluţa alburie, difuză  nu era trecută. În a doua noapte a găsit-o deplasată spre Ursa Mare la 2 grade depărtare de locul iniţial. Aşadar  era  o cometă! În noaptea de 5 septembrie, ajunsese şi mai departe. A notat pe atlas poziţiile observate, a calculat deplasarea din timpul zilei, a estimat direcţia de deplasare şi a făcut o schiţă cu traseul cometei pentru următoarele nopţi .A trimis la Observatorul Astronomic din Bucureşti o telegramă: „Cometă nouă, mărimea a 8-a în Lynx, pe linia Alfa – Gemini – Ipsilon Ursa Mare, deplasare diurnă 2 grade spre omicron Ursa Mare”. Cometa se afla la 49,5 milioane kilometri de Pământ.

Telegrama  a ajuns la destinaţie după 3 zile  deoarece Gestapo-ul german  a crezut că este o telegramă cu conţinut cifrat legat de  lagărul de deţinuţi politici  de la Târgu Jiu.  În dimineaţa zilei de 9 septembrie 1943 Observatorul din Bucureşti a identificat cometa descrisă de Victor Daimaca şi a comunicat telegrafic descoperirea şi poziţiile cometei Biroului Central  al Uniunii Astronomice Internaţionale de la Copenhaga care le-a trimis în toată lumea.  Cometa nu mai fusese observată de nimeni înainte şi de aceea a primit numele Daimaca 1943.

În seara  zilei de  16 decembrie , a găsit cu binoclul o cometă în regiunea sudică a constelaţiei Aquarius. Observatorul din Bucureşti  a trimis informaţia  la Copenhaga. Cu câteva ore înainte  se primise o informaţie asemănătoare şi de la  Observatorul Astronomic de la Johannesburg din Africa de Sud. Un alt amator, american de origine, Peltier, identificase şi el cometa dar după Daimaca. În final aceasta  a primit numele  Cometa Van Gent – Peltier – Daimaca.

 Victor Daimaca a mai descoperit şi alte comete : la 30 iulie 1945 – cometa Kopf (ce a fost ulterior descoperită de un german, cometa purtând numele acestuia, deoarece telegrama lui Daimaca nu a ajuns în timp util la Copenhaga); apoi la 5 septembrie 1946 , la 14 octombrie 1947 , la 22 iunie 1948 . În 1955 , deşi locuia la Bucureşti, a revenit pentru o scurtă vacanţă la Tg. Jiu şi , întâmplător sau nu, în seara zilei de 25 iulie a descoperit Cometa Bakharov

Victor  Daimaca a descoperit cu ajutorul binoclului  7 comete,  dintre care 2 noi care îi poartă numele.  Pentru prima  cometă descoperită, a primit o medalie de bronz cu numele său gravat pe ea din partea Societăţii astronomice a Pacificului din San Francisco .

 Ca  omagiu adus marelui astronom, la Liceul ,,Traian” a luat fiinţă  în 1973 un cerc de astronomie care îi poartă numele, iar în 1976 a fost construit aici un observator astronomic menit să eternizeze numele lui Victor Daimaca,  într-o formă inedită, între Bucureşti şi Timişoara. De asemenea, câte o stradă din  Bucureşti  şi Tg. Jiu, respectiv Liceul de informatică  poartă numele Victor Daimaca.

După ce v-am povestit despre Victor Daimca, născut la Turnu Severin, singurul astronom român descoperitor de comete, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică  să încercați să descoperiți locurile de unde acesta, cu un binoclu, a descoperit câteva comete.Vă sugerez să mergeți la Târgu Jiu, în  cartierul Vădeni, fostul sat Vădeni, în care și-a început activitatea ca profesor la școala de meserii. Cartierul este la ieșirea spre Petroșani. S-a păstrat, ca odinioară, casa în care s-a născut și a trăit Ecaterina Teodoroiu, eroina de pe Jiul  care străbate Oltenia de la Nord la Sud. După ce vizitați casa memorială, reamintiți-vă de astronomul Victor Daimaca,  continuați drumul spre Petroșani până la primul sens giratoriu, virați la dreapta pe centura orașului. După aproape doi kilometri, pe stânga, pe  locul unde a existat lagărul refugiaților polonezi din timpul celui de al Doilea Război Mondial, puteți vedea un ceas solar, construit de polonezi. Un stâlp din beton, de cca. doi metri, plasat tagent pe partea de nord a unui cerc din beton, cadranul ceasului. O bară metalică, fixată în centrul cercului și sprijinită de stâlp, proiectează, la lumina Soarelui, o umbră care indică ora. Dacă nu-l mai găsiți aici, căutați Ceasul Solar în Parcul Insulița Jiului, un spațiu în care găsiți  și alte sculpturi în piatră. Victor Daimaca a privit cerul noaptea și a descoperit comete. În timpul zilei, vizitatorii privesc ceasul solar și află ora, află timpul.

            Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

03 Feb

03.02.2025.Cristea Mateescu, caracalean constructor de baraje şi hidrocentrale.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 03.02.25

Personalități din știință și tehnică  

Cristea Mateescu, caracalean constructor de baraje şi hidrocentrale.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Cristea Mateescu,  caracalean constructor de baraje și hidrocentrale.

Călătoresc des  în Ardeal, la Cluj-Napoca.  De cele mai multe ori am mers pe Valea Oltului. Am multe amintiri legate de râul Olt.Imi place şi legenda legată de geneza râurilor Mureş şi Olt.  Într-un an am fost în satul  Comana de Jos, situat pe malul stândg al Oltului. În anul acela plouase mult şi Oltul  ieşise din matcă. Apa  ajunsese în livada casei bunicului Alexandru  Furţea . Apa era de o palmă, iar merele căzute  din pomi   pluteau aproape nemişcate.Pe stâlpul porţii de la casa bătrânească erau mai multe semne ce  marcau nivelul la care , de-a lungul timpului, a ajuns Oltul revărsat. Dacă merg pe Valea Oltului, mă  opresc  sistematic la intrarea în defileul Oltului.Îmi place barajul construit aici care transformă năvalnicul Olt din legendă, într-un lac  cu luciu liniştit ca în livada bunicului.Mulţi ingineri s-au ocupat de proiectarea şi construcţia barajelor.Unul dintre ei a fost şi academicianul Cristea Mateescu.

Cristea Mateescu s-a născut  în  data de 11 august 1894    la Caracal. Tatăl său a fost funcţionar,iar mama casnică. A urmat  şcoala primară în oraşul natal,  apoi Liceul Carol I   la  Craiova şi Liceul din  Buzău. A candidat, în 1913,  la concursul de admiterea la  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, reuşind pe primul loc.A obţinut diploma de inginer  în 1919 şi   şi-a  continuat pregătirea  inginerească  în  Elveţia,   printr-un stagiu efectuat în  1920 şi 1921, şi în Franţa printr-un stagiu  efectuat în 1921 şi 1922. În aceste două stagii, susţinute financiar printr-o bursă de Academia Română,  a studiat, în mod special ,  amenajarea căderilor de apă şi  amenjarea lacurilor de acumulare destinate centralelor hidroelectrice. În Franţa l-a cunoscut pe profesorul  Denis Fydoux  care i-a facilitat vizitarea  mai multor centrale hidroelectrice deschizând astfel drumul profesional al lui Cristea Mateescu.

Imaginaţia  mea  poate  merge departe  şi mă pot   întreba dacă inginerul   Cristea  Mateescu, născut la  15 km de Olt , îndrăgostit de amenajări hidrotehnice, s-a gândit că râul  Olt va fi transformat  radical pe o lungime de 350 km  pentru a   se  construi 31 de centrale hidroelectrice,  cu o putere instalată  totală de 1.112,8 MW şi o producţie  de 3.040,6 GWh/an.

Oare şi-a imaginat  că  la Râmnicu Vâlcea se va construi în 1974 o hidrocentrală al cărui baraj măsoară 34 m înălţime , alimentată dintr-un lac cu suprafaţa de 319 ha şi care acumulează 319 milioane m3  de apă? Mă duce gândul la hidrocentrala de la Ioneşti, pusă în funcţiune în 1978 al cărei baraj  are o înălţime de 14 m, alimentată dintr-un lac  cu o suprafaţă de 466 ha şi un volum de 25 milioane  m3. Mă  gândesc  la hidrocentrala de la Turnu, construită în 1981 şi care are o înălţime de 44 m, iar lacul  acumulează 13 milioane m3  de apă într-un lac cu suprafaţa de 154 ha. Ce să mai spunem de hidrocentrala de la Drăgăneşti, construită în 1988, al cărui lac de acumulare are o suprafaţă de 1000 ha şi se întinde până dincolo de podul de cale ferată şi podul rutier care traversează Oltul ,  acoperind plaja pe care odinioară  copilul Cristea Mateescu se scălda şi se juca cu ceilalţi copii  de vârsta lui.

Dar să nu uităm hidrocentrala de la Islazul istoric.

Nu ştiu dacă inginerul Cristea Mateescu şi-a imaginat toate astea   dar se ştie sigur prima lucrare în domeniu a fost uzina electrică Sadu-Gorj.şi  că s-a făcut remarcat, în 1927,   cu lucrarea “ Amenajarea raţională a Ialomiţei superioare”.  De altfel, a  organizat şi condus pentru prima dată în  România un serviciu pentru studiul  hidroenergetic  al râurilor  Prahova, Ialomiţa, Târlung,Buzău-Bâsca, Siret. Se ştie sigur că a întocmit proiectul uzinei hiroelectrice de la Sadu V- Sibiu, cu baraj de anrocamente şi mască din beton armat, primul construit în România.Râul Sadu are istorie energetică. Iată câteva date. În 1896 a fost construită prima hidrocentrală de pe teritoriul ţării noastre, Sadu I. În 1907 se construieste în amonte a doua hidrocentrală, Sadu II, iar in 1955 hidrocentrala Sadu V, alimentată cu apa din lacul Negoveanu, având un baraj de 62m înălţime.

 Se ştie sigur că inginerul Cristea Mateescu a participat la proiectarea  barajului de la  Văliug, construit între 1946 şi 1949, că a partcipat la proiectarea hidrocentralei de la Bicaz, construită  între 1951 şi 1960. Se ştie sigur că a fost şef de proiect al compexului  hidroenergetic Vidraru-Corbeni, construit între 1958 şi 1966. Spre bucuria profesionistului îndrăgostit de meseria lui, Cristea Mateescu a trăit să vadă sau să citească despre amenajarea hidroenergetică a Oltului superior începută în 1974.

După finalizarea studiilor, în 1922,  a fost angajat la Societatea Anonimă  Română                “ Electrica” unde a funcţionat până în 1926. În acest context vreau să menţionez că în august 1884 a fost pusă în funcţiune Uzina Electrică a Castelului Peleş, iar în 1899  este dată în funcţiune  Hidrocentrala de la Sinaia, cea mai mare la vremea aceea de  la noi din ţară. În 1898, s-a înfiinţat Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice şi Industriale, care gestiona activitatea energetică din zona Prahova. La data de 11 mai 1901, aceasta  îşi va schimba  numele devenind „Electrica” Societate Română pe Acţiuni, iar în 1921  „Electrica” Societatea Anonimă  Română .Aşadar, Cristea Mateescu şi-a început activitatea la una dintre cele mai importante societăţi hidroelectrice din România devenită acum România Mare.

Rezultatele obţinute ca student, specializările făcute în Elveţia şi Franţa, rezultatele obţinute ca inginer l-au recomandat pentru activitatea didactică. Aşa se face că, începând cu 1926  este asistent la cursul de mecanică raţională şi rezistenţa materialelor.

În 1938  şi-a  susţinut teza de doctorat cu, a devenit conferenţiar în 1939, apoi profesor în 1946. A predat mai multe discipline, printre care  regimul şi amenajarea apelor,  la Institutul de Construcţii din Bucureşti, aşa cum se numea atunci  actuala Universitate Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Trebuie menţionat că timp de 14 ani, între 1950 şi 1964, a fost şeful Catedrei  de hidraulică şi construcţii hidraulice.

Cristea Mateescu s-a format ca inginer la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele  aşa că  în palmaresul său sunt incluse şi  proiecte pentru construcţii civile celebre, cum este blocul  “Asigurarea Română”  ARO-Patria   din Bucureşti.

A fost redactor-şef la revista “Hidrotehnica”. A colaborat la planul de electrificare a României.  A fost Preşedinte al Comitetului Naţional Român al Marilor Baraje în perioada  1957-1963. A evocat , în lucrările sale , personalităţile  a doi ingineri români : Alexandru Davidescu şi Ion Ionescu. A fost ales ca  membru corespondent al Academiei  Române în 1955 şi a devenit  apoi membru titular  în 1974.

Aşadar, un alt academician  cu rădăcini olteneşti.          

 S-a stins din viaţă la 14 iunie 1979 în  Bucureşti.Avea 85 de ani.

Unul dintre obiectivele acestei emisiuni  este de a oferi modele de viață pentru tineri dar și pentru adulți.

Activitatea  olteanului Cristea Mateescu  poate fi un model pentru oamenii ajunși la maturitate. Activitatea caracaleanului Cristea Mateescu poate fi un bun exemplu pentru cei care pot să  scrie despre înaintașii lor.

Cristea Mateescu a scris o carte despre Alexandru Davidescu și o altă carte despre Ion Ionescu.

            Am în biblioteca mea cartea scrisă de olteanul Cristea Mateescu, intitulată simplu: „Ion Ionescu”. Cartea a fost  publicată la Editura Științifică din București în 1966, în ciclul „Savanți de pretutindeni”. Ion Ionescu i-a fost profesor lui Cristea Mateescu.  Ion Ionescu  a scris despre profesorii lui. Cristea Mateescu a scris despre profesorul său Ion Ionescu. Acesta este modelul pe care vrem să-l promovăm prin această emisiune: elevul, după ce și-a depășit magistrul, scrie despre învățătorul lui. Și tot așa din generație în generație. Lumea nu începe cu noi și nu se termină cu noi. Nu se termină  cu noi dacă povestim despre cei de dinaintea noastră. Îndemnul meu este: să scriem despre dascălii noștri. Scriind despre dascălii, despre profesorii noștri, scriem istoria învățământului nostru, scriem istoria orașului nostru, scriem istoria Olteniei noastre.

La  final, stimați ascultători, vă reamintesc că  azi, la emisiunea „Personalități din știință și

tehnică”, v-am povestit  despre Cristea Mateescu,  caracalean constructor de baraje și hidrocentrale.

Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

28 Jan

28.01.2025.Ludovic Mrazek, un  pionier în geologia românească.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 28.01.25

Personalități din știință și tehnică  

Ludovic Mrazek, un  pionier în geologia românească.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Ludovic Mrazek, un pionier în geologia românească, care a elaborat, în 1920, prima hartă geologică a României.

Vă reamintesc că prin difuzarea acestei emisiuni mi-am propus să vă prezint oameni care au avut contribuții la dezvoltarea științei și tehnicii. Evocarea acestora este de datoria noastră  pentru că unele dintre aceste personalități pot fi  modele de viață pentru tinerii  dar și pentru adulții din zilele noastre. Din povestirile mele rezultă că școala a avut un rol important în formarea lor. Din toate timpurile personalitățile s-au format în perioada  de tinerețe, adică în perioada în care au studiat.

      Azi o să vă povestesc despre  Ludovic Mrazek,  una dintre personalităţile ştiinţifice   care a reprezentat şcoala şi cercetarea geologică românească la  evenimentele  ştiinţifice internaţionale ale vremii.

Ludovic Mrazek  s-a născut  la data 17 iulie 1867 în   Craiova.

Tatăl său , Ludovic Valeriu Severin, a fost farmacist, iar numele l-a luat de la mama sa, Alexandrina Mrazek. Şcoala primară şi liceul le-a urmat la actualul Colegiu Naţional Carol I. La insistenţele tatălui său, se înscrie la Facultatea de farmacie din Bucureşti unde l-a avut ca profesor pe Victor Babeş. Aspiraţiile lui se îndreptau către cercetări în spaţiul liber şi de aceea a renunţat la farmacie şi s-a apucat de mineralogie. A plecat la Geneva pentru specializare. Aici l-a întâlnit pe profesorul L. Duparc care l-a iniţiat  în cunoaşterea metodelor teoretice şi practice de studiere a tainelor pământului. Folosind cunoştinţele deja dobândite, a îmbinat creator ştiinţele fizico-chimice cu mineralogia, petrografia , tectonica .La Geneva obţine doctoratul în ştiinţe fizico-chimice şi docenţa în mineralogie.

La 1 decembrie 1894, este numit profesor de Cristalografie, Mineralogie şi Petrografie la Universitatea din Bucureşti, deţinând în perioada 1894-1937 funcţia de şef al Catedrei de Mineralogie. A predat cursul de “Cristalografie, Mineralogie şi Petrografie” la Facultăţile de Ştiinţe şi Ştiinţe Naturale (Universitatea din Bucureşti), la Facultatea de Farmacie şi la Facultatea de Chimie Industrială (Institutul Politehnic). Expunerile sale erau clare şi sistematice, legate de practica economică şi de viaţă,  profesorul fiind preocupat de punerea în valoare a esenţialului. A organizat şi dotat un laborator de mineralogie şi o bibliotecă în care a adus şi cărţile personale. Ludovic Mrazek  a elaborat primul curs  de mineralogie şi petrografie din România. În 1901 a fost ales membru corespondent  al Academiei  Române, iar în 1905 devine membru titular fiind apoi , între 1932 şi 1935 ,Preşedinte al Academiei  Române .Un fapt mai puţin cunoscut. Prin  Decretul Lege Nr. 2521 din 10 Iunie 1920, relativ la înfiinţarea şi organizarea şcolilor politehnice este numit în Consiliul de perfecţionare  al Şcolii  Politehnice din Timişoara, pe timp de 3 ani.

Direcţiile de cercetare pe care le-a abordat profesorul  Ludovic  Mrazek s-au înscris într-un spectru foarte larg: Mineralogie, Petrologie metamorfică, Petrologie magmatică, Cartografie şi Geologie structurală, Geologia petrolului, Petrografie sedimentară, Zăcăminte de minereuri. Primele  cercetări în ţară le face între 1893 şi 1900 în zona  şisturilor cristaline din munţii Mehedinţului, Gorjului,  Muncelului  şi nordul Dobrogei. Cu această ocazie lămureşte originea granitului de Cozia- rocă granitică – şi explică  evoluţia zăcămintelor din Valea Jiului. A  doua etapă a cercetărilor sale , efectuate între 1900 şi 1930 , a avut ca obiect colinele subcarpatice  bogate în sare şi ţiţei. A explicat apariţia petrolului din materia organică  demonstrând că materia primă organică  din care s-a format petrolul este planctonul mărilor. El a definit termenul de “diapir” şi fenomenul de “diapirism” (deformări plastice şi ridicarea sării prin străpungerea formaţiunilor de deasupra zăcământului) pentru sarea gemă, demonstrând că ele pot oferi o capcană eficace pentru zăcămintele de hidrocarburi. În acest context, Ludovic Mrazek a explicat distribuţia acumulărilor de hidrocarburi în zona neogenă, subcarpatică.

În 1900, la Expoziţia Internaţională de la Paris,  a prezentat prima hartă a formaţiunilor de sare din România, iar la Congresul Mondial al Petrolului  (1907) a lansat teoria cutelor diapire. În  19 iunie 1906 a fost înfiinţat , prin Decret Regal,  Institutul Geologic al României, primul Director fiind Ludovic Mrazek, unul dintre iniţiatori. A condus acest institut  din 1906 până în 1930 , reuşind să impună un climat de colaborare şi înţelegere. Rezultatele erau prezentate în şedinţe săptămânale ţinute, de regulă vinerea. O sinteză a acestora a făcut  obiectul memoriului prezentat guvernului României şi intitulat „ Problema petrolului în România faţă în faţă cu problema mondială din 1919” în care se propunea instituirea unui monopol de stat asupra zăcămintelor  de petrol şi gaze naturale şi finalizat prin apariţia legii minelor în anul 1924.

            Sub conducerea sa, în anul 1920 a fost elaborată prima hartă geologică a României, au fost evaluate câmpurile petroliere şi gazeifere din Transilvania.

            În 1924 Ludovic Mrazek propune ca pe hărţile geologice executate  la scara 1:1.000.000 şi 1:500.000 să se reprezinte structurile de adâncime folosind datele obţinute cu ocazia  efectuării forajelor. Tot din  iniţiativa lui, unul dintre subiectele abordate la Congresele internaţionale de foraje, desfăşurate în perioada 1925- 1939  se referea la metodologia  folosirii  datelor din foraje  pentru studiul litosferei, adică a părţii solide de la exteriorul unei planete şi care, în cazul Pământului , variază de la câţiva km până la câteva sute de km.

            În 1926, sub coordonarea lui Mrazek, a fost  realizată şi  expusă la Congresul Geologic internaţional de la Madrid  , macheta Hărţii  Geologice a României, la scara 1:1.500.000, imprimată apoi în 1927.

În 1930 Ludovic Mrazek, la 63 de ani,  este pensionat în ciuda  contribuţiilor sale şi a capacităţii  sale de a conduce noi cercetări. Caracter de luptător, îşi dedică energia organizării de reuniuni ştiinţifice – printre acestea  cea din 28-30 septembrie 1930  la Petroşani- editării unui buletin ştiinţific , acţiuni care au dus la creşterea prestigiului ştiinţific al României. A susţinut conferinţe cu teme legate de  minele de aur din România, clasificarea flisului românesc, depozitele de sulf din România, originea lacurilor sărate, originea loessului, exploatările miniere din România etc. Ludovic Mrazek născut şi educat la Craiova, a reuşit, prin muncă şi dăruire,  să scrie o pagină de aur în istoria geologiei  româneşti

S-a stins din viaţă la  9 iunie  1944  în Bucureşti. Avea 77 de ani. Înainte de trecerea în lumea celor drepţi a cerut ca banii  pentru florile care  urmau să împodobească sicriul să fie dăruiţi oamenilor sărmani, iar oficialităţile să nu rostească nici-un cuvânt  considerând că atât el cât şi oficialităţile au spus deja ce au avut de spus  cât a fost în viaţă. O lecţie de modestie şi realism.  Trebuie să fiți de acord că avem nevoie de nevoie de astfel de lecții de modestie.

Numele său a fost  dat Amfiteatrului  Facultăţii de Geologie şi Geofizică din Bucureşti. O stradă  din Craiova, cartierul Sărari,   poartă numele său, Ludovic Mrazek

  Vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică  să încercați să descoperiți  strada Ludovic Mrazek. Plecând din Calea București, de la fosta Moara lui Drugă, porniți pe strada Sărarilor, lăsați în dreapta  noile corpuri ale Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” , vopsite într-un verde sănătos, treceți de intersecția cu strada Mircești, apoi de intersecția cu strada Nicolae Vasilescu-Karpen și ajungeți în strada Ludovic Mrazek. În timpul verii,  verdeața pomilor vă îndeamnă să mergeți până la intersecța cu strada Henri Conadă.

            Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

27 Jan

27.01.2025.Amza Jianu- olteanul  inventator  de metode chirurgicale.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 27.01.25

Personalități din știință și tehnică

Amza Jianu- olteanul  inventator  de metode chirurgicale

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Amza Jianu- olteanul inventator de metode chirurgicale.

            Când vorbim despre inventatori ne ducem cu gândul  la ingineri. Desigur, cea  mai  mare parte a inventatorilor este  din zona ingineriei. Nu trebuie să generalizăm, însă. Oricine dintre noi poate să inventeze. Oricine  dintre noi poate să imagineze o soluţie tehnică, un produs , o metodă  care să fie  nouă, să implice o activitate inventivă  şi să poată fi aplicată într-un sector de activitate. Oricare dintre noi poate să inventeze dacă  are cunoştinţe temeinice într-un domeniu al ştiinţei dar şi un spirit imaginativ. Pot să dau exemple din aproape toate  domeniile de activitate. Multe exemple  sunt din domeniul medicinei sau se referă la medici. Unul dintre aceşti medici  este Amza Jianu.

Amza Jianu  s-a născut la 7 iulie 1881   în comuna Fălcoiu, judeţul Olt . Comuna Fălcoiu  este situată la confluenţa  Olteţului cu râul Olt şi este atestată documentar din 1535. Legenda spune că numele comunei vine de la numele boierului Matei Fălcoianu. Acesta era mare vistier în vremea domniei lui Ioan Mavrocordat. Matei Fălcoianu , neavând moştenitori,  a lăsat întreaga avere satului cu condiţia  de a se construi în comună un spital pentru săteni. Acum localitatea  are cca. 4.300 locuitori .

Amza Jianu a urmat cursurile Liceului Carol I din Craiova apoi, din  1901,  Facultatea de Medicină din  Bucureşti.

A publicat,în 1908,  în Revista de chirurgie, câteva articole care l-au consacrat ca  promotor al chirurgiei experimentale în România.  În teza sa de doctorat, susţinută în  1908, intitulată „Terapeutica chirurgicală în ulcerul stomacului”, care avea 225 pagini, bogat ilustrată şi cu o amplă bibliografie, studiază experimental şi clinic rezultatele obţinute prin anastomoza gastro-duodenală, pilorectomia şi excluderea pilorului, modificările sucului gastric, ajungând la concluzii  valabile şi azi. Teza sa de doctorat a fost premiată cu Medalia de aur.

A fost  preocupat şi de fiziopatologia digestivă, domeniu în care efectuează o serie de cercetări  experimentale bazate pe metoda fistulei Pavlov  şi  elaborează   o tehnică  originală pe care a publicat-o în reviste de specialitate. A studiat  digestia gastrică a grăsimilor şi a cercetat  modificările mucoasei antrale în urma excluziei pilorice.

Preocupat de ameliorări de tehnică şi crearea de noi metode chirurgicale, imaginează

şi publică un procedeu original de tratament al paraliziei faciale prin transplantare de maseter,procedeu cunoscut  acum  în literatura de specialitate  ca metoda Jianu-Lexer.

            Avea doar 31 de ani când  a fost numit profesor  la clinica chirurgicală din Iaşi. Aici a organizat un centru de  chirurgie unde a abordat cu succes toate domeniile chirurgicale.Tot aici a introdus măsuri severe  de asepsie si antisepsie. Se pare ca este primul chirurg din ţara  noastră care a operat cu   mască, bonetă, mănuşi de cauciuc si halat sterile.

            Consacrarea internaţională  i-a fost adusă  de inventarea unui procedeu original de esofagoplastie, utilizând un tub confecţionat din marea curbură gastrică. Execută pentru prima dată esofagoplastia cu tub gastric pretoracic, pe care îl ridică până în regiunea cervicală.  A publicat detalii despre acest procedeu într-o revistă germană de specialitate în 1912 şi în 1914.  De atunci metoda este  menţionată în toate tratatele clasice şi , mai mult,  este utilizată şi în prezent în practica chirurgicală  .Cu toate îmbunătăţirile aduse ulterior ,ideea de bază şi meritul primordial rămân ale profesorului  Amza Jianu. Interesant de menţionat că  peste aproape 40 de ani , în 1951, un alt chirurg  român  de la Spitalul Universitar Bucureşti , profesorul Dan Gavriliu,  a  inventat  esofagoplastia cu material gastric,  înlocuind complet esofagul.

Reuşeşte să înfiinţeze, pe lângă clinica de chirurgie ,  un post de conferentiar de radiologie  şi organizează primul curs de radiologie din Iaşi, sub conducerea doctorului Vignal, medic al Misiunii Franceze.

A avut preocupări de neurochirurgie fiind considerat primul neurochirurg al ţării

noastre. A imaginat, în 1910,  un procedeu original de craniectomie decompresivă  şi  a efectuat , la Iaşi, extirpări de tumori ponto-cerebeloase.

În 1920 este transferat la Bucureşti  ca profesor titular la Clinica de Boli Urinare a Spitalului Colţea. Timp de 8 ani a practicat în această clinică chirurgia urinară,  şi chirurgia generală. Aici organizează o secţie de urologie şi, în 1928, “Centrul anticanceros”  cu 12 paturi, pentru radioterapie anticanceroasă.

În 1930, Amza  Jianu este numit profesor de clinică chirurgicală la Spitalul Colţea. Deşi  în 1946 clinica  este mutată la Spitalul Filantropia,   Amza Jianu va  functiona până la data pensionării, în 1949,  ca profesor de clinică chirurgicală.

Din 1936 devine   membru al Academiei de Medicină din România  şi membru al Societăţii internaţionale de Chirurgie.

Este primul chirurg care introduce la noi în  ţară cuiul Smith-Petersen pentru stabilizarea fracturilor de col femural, realizând un aparat original pentru orientarea cuiului şi foloseşte pentru prima dată metoda Kuntscher în fracturile oaselor lungi .

S-a stins din viaţă la 22 noiembrie 1962 în Bucureşti.

Pentru  a avea  imagine concretă despre Amza Jianu vă sugerez ca într-o sâmbătă, sau într-o duminică, să  mergeți până în comuna Fălcoiu din județul Olt.  

Vă recomand să  mergeți prin Balș, pe drumul vechi, prin oraș. Sâmbăta sau diminica circulația este  lejeră.Treceți de Pădurea Sarului, iar la Găneasa virați la dreapta spre Caracal. Vă recomand ca, în drum spre comuna Fălcoiu, să faceți un mic ocol spre Mănăstirea Brâncoveni. Apoi, după ce reveniți în drumul national, mai aveți 15 kilometri până în comuna Fălcoiu, localitatea în care sa născut Amza Jianu, cel despre care v-am povestit în această seară.

Pe semnul de circulație care indică intrarea în comună,  edilii localității au scris:

Drumețule din lumea toată,

Oprește-te aici puțin,

Cunoaște-ne așa cum suntem,

Harnici și buni cu cei ce vin.

            Eu vă recomand să zăboviți  câteva minute în fața conacului Demetrian.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

21 Jan

21.01.2025.Aristide Caranda, fabricat de aucumulatoare electrice.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 21.01.25

Personalități din știință și tehnică

Aristide Caranda, fabricant de acumulatoare electrice.

            Azi  la Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” aș vrea să vă rețin atenția cu câteva informații despre Aristide Caranda,  fabricantul acumulatoarelor electrice cu același nume.

            La începuturile automobilismului pornirea motorului termic nu era o operație simplă. Șoferul folosea o manivelă mecanică cu care rotea  arborele cotit al motorului automobilului până când acesta pornea și funcționa singur. Șoferul avea nevoie de forță și de îndemânare pentru ca manevra de pornire să reușească.

            Acum ne urcăm în automobil, introducem cheia în contact, facem o mișcare simplă și motorul mașinii noastre pornește în câteva secunde.

            Această minune care înlocuiește forța și îndemânarea șoferului de altădată folosește un acumulator  de la care este alimentat un motor electric, unii îi spun electromotor, care rotește motorul termic.

            Fabricarea acumulatoarelor pentru automobile în țara noastră are o istorie de aproape 125 de ani, istorie scrisă de mai  mulți specialiști în acest domeniu. Printre ei se numără și Aristide Caranda.

Aristide Caranda s-a născut la data de 21 august 1931 în satul Glogova din județul Gorj,  situat pe Valea Motrului, pe drumul care face legătura între Motru și Baia de Aramă. Un sat cu  istorie, atestat documentar încă din 1537, așa cum rezultă dintr-un hrisov semnat de Domnitorul Țării Românești Radu Paisie. De aici, din Glogova, au  descins familiile boierilor Glogoveni, stabiliți la Craiova. Una dintre casele Glogoveanu există și acum, pe strada Brestei, colț cu  strada Iancu Jianu, în care funcționează acum, Tribunalul din Craiova. Numele satului Gologova  vine de la  numele slav al păducelului, Glog, arbustul cu flori albe și fructe roșii din care oamenii cu probleme cardiace  prepară ceai.

Tatăl lui Aristide Caranda, învățător în sat, i-a cultivat respectul pentru învățătură, pentru muncă. I-a stimulat ambiția pentru  lucrul bine făcut și dus până la capăt.

După absolvirea Liceului dn Turnu Severin, Aristide Caranda s-a înscris la Institutul Politehnic din București, Facultatea de Chimie Industrială, obținând diploma de inginer în 1956. Așa cum era în vremea aceea, a fost repartizat la întreprinderea Acumulatorul din București unde s-a angajat la data de 1 august 1956, adică   la puțin timp după terminarea facultății. Întreprinderea, situată pe Calea Dorobanți nr.105, era o fabrică  cu condiții grele de lucru, cu mediu toxic, cu noxe de plumb, dar și cu tehnologii electrochimice  învechite. Totuși, această întreprindere  era principalul furnizor de  acumulatoare din România  acelor ani.

            Cred că este locul să vă spun, stimați ascultători că fabricarea  de baterii auto și acumulatoare a început în România  în anul 1899. Atunci, la sfârșitul secolului XIX s-a înființat în București   „Atelierul de montaj și reparațiuni de acumulatori”, care era, de fapt o filială  a unei firme din Germania. La început, componnetele erau aduse din Germania și asamblate la București. Mai târziu, prin 1911, se transformă în „Societatea Anonimă TUDOR” . Numele TUDOR vine de  inventatorul tehnologiei de fabricare a acumulatoarelor cu plumb, Henry TUDOR.  Unul dintre directorii acestei fabrici, după 1921, a fost craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen, atunci Rector al Școlii Politehnice din București. Ocuparea acestei funcții nu a fost întâmplătoare, nu a fost de conjunctură. Nicolae Vasilescu Karpen, despre care v-am povestit într-unul dintre episoadele aceste emisiuni, a inventat celebrele Pile K, care funcționează pe un nou principiu, pe un principiu termodinamic.

Documentele  vremii menționează și alte fabrici pentru acumulatoare în București, Timișoara, Oradea, Brașov, Deva.          Întreprinderea Acumulatorul  din București a fost înființată în 1949 prin naționalizarea și unificarea  fabricilor din București. 

          Dar să revenim la tânărul inginer Aristide  Caranda.

          Își începe activitatea de inginer în secția de producție, implicându-se în organizarea și modernizarea procesului de fabricare a plăcilor din plumb. Concomitent cu modernizarea procesului tehnologic trebuia  pregătită forța de muncă, școlarizați munictorii. Exemplul tatălui său, învățător în satul Glogova din județul Gorj, i-a fost de folos  în această etapă a activității sale. I-a fost de folos și mai târziu.  S-a implicat  în asigurarea calității produselor, în respectarea riguroasă a tehnologiei de fabricare a acumulatoarelor.

          Această implicare  i-a asigurat  evoluția profesională devenind inginer tehnolog șef al fabricii.  Fabrica Acumulatorul crește ca volum de producție și, în  1958, se mută în noul spațiu construit pe strada Brăilei nr.84,  acum  strada Biruinței, din cartierul Pantelimon din București.

          Prin rezultatele obținute, prin profesionalismul  de care a dat dovadă, a reușit, în 1960, să convingă conducerea Ministerului să  cumpere o tehnologie modernă de la firma VARTA din Germania. S-au cumpărat utilaje și tehnologii dar s-a asigurat și perfecționarea  personalului  implicat în procesul de producție. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate  așa că, după alți 10 ani, în 1970, se retehnologizează producția  cu ajutorul firmei americane SINGER. După încă un deceniu, în1980, producția  de acumulatoare  se extinde și la Bistrița, în județul Bistrița-Năsăud.

          Iată ce spunea, după ani, Aristide Caranda despre această perioadă: „Am avut nemți alături de noi pentru integrarea producției și a calității. Răspunderea era mare, însă toți trăgeam în aceeași direcție”.

          Cred că este locul să menționez, stimați ascultători, că în anul 1990 ne-au lipsit oamenii cu viziune tehnică și organizatorică, oamenii onești care  „să tragă în aceeași direcție”, care să retehnologizeze fabricile pe care le aveam în Craiova, printre care și Electroputere.

          Să revenim, stimați ascultători,  la Aristide Caranda, olteanul din Glogova brăzdată de râul Motru,  cel care nu a stat pe gânduri și s-a implicat în construirea și punerea în funcțiune a noii fabrici de la Bistrița-Năsăud. Și aici, la Bistrița-Năsăud, l-a avut ca model pe tatăl său, învățător. I-a învățăt meserie pe muncitorii serioși  din zona de nord a Ardealului. În anul 1989 fabrica  Acumulatorul ajunsese la 1900 de angajați. Aristide Caranda a mai făcut ceva. A colaborat cu oamenii din cercetare, cu specialiști  în procesele de electroliză din institutele de cercetări din țară.                                              .
            Anul 1990 a adus multe schimbări în viața economică și socială a României. În acest context, în data de 5 septembrie 1991, Aristide Caranda decide  să-și folosească  experiența organizatorică și profesională  dezvoltând o afacere  proprie. A înființat  compania Electro Auto Service SRL (EAS).

            Și-a propus atunci câteva obiective  printre care: fabricarea în exclusivitate națională a acumulatorilor auto fără întreținere, organizarea unei rețele de centre de vânzare și service, certificarea sistemului de management al calității.

            Deși a lucrat mai bine de 30 de ani într-o întreprindere socialistă, a înțeles că într-o economie de piață numele, Marca, este importantă așa că  în 2005 a schimbat numele companiei. I-a dat  un nume potrivit pentru o economie de piață și a înregistrat  la OSIM Marca, numele: CARANDA BATERII. Era anul 1999.

            Aristide Caranda a ținut minte vorbele oamenilor din  Glogova, satul natal: „Obrazul subțire cu cheltuială se ține”.  A cumpărat  din Germania  un laborator automatizat pentru testarea acumulatoarelor. A investit în tehnologie și echipamente și, încet-încet, a devenit un nume pe piața acumulatoarelor electrice.

            În anul 2019 inginerul Aristide Caranda a fost invitat de către profesorul Florin Tănăsescu, o vreme Ministru Secretar de Stat la Ministerul Cercetării și Tehnologiei, multă vreme un actor principal în industria electrotehnică din România, să țină o conferință despre Istoria Industriei de acumulatoare din România. La finalul expunerii, inginerul Aristide Caranda a spus: „Sper că v-am stârnit curiozitatea și vă rog să priviți acest material ca pe o avanpremieră a unei cărți care trebuie scrisă pentru ca generațiile de ingineri,  ce vin după noi, să înțeleagă că au datoria patriotică, morală și profesională de a duce mai departe ștafeta aprinsă în urmă cu 120 de ani de oameni entuziaști, flacăra care a fost și este alimentată de energia vie  a acestor oameni, flacăra care nu s-a stins niciodată până azi tot așa cum bateria Karpen Vasilescu nu s-a oprit din 1950 până astăzi”.

            Din păcate, Aristide Caranda, a cărui energie părea inepuizabilă, s-a stins din viață la data de 23 ianuarie 2022.

          La finalul acestui episod, pentru consolidarea informațiilor despre Aristide Caranda, vă invit  să faceți o plimbare spre Valea Vlăcii din Craiova, până la kolometrul zero din Craiova.

Plecați de la fostele case Glogoveanu, acum Tribunalul Craiova. Boierii Glogoveni au rădăcini în satul Glogova,  ca și Aristide Glogoveanu. Lăsați pe stânga Liceul economic Gheorghe Chițu, fost Primar al Craiovei  care, la vremea lui, a înființat școli pentru copii negustorilor din Craiova. După alte câteva sute de metri ajungeți la clădirea care a adăpostit prima centrală  electrică din Craiova. Acum are altă destinație: găzduiește o sală de sport. În spatele  acestei clădiri, pe strada Nicolae Titulescu, funcționează un centru de vânzare și service  pentru acumulatoarele Caranda, de fapt primul centru de acest tip înființat în 1995 de către Aristide Caranda. Intrați și stați de vorbă cu oamenii de aici. Vorbiți despre acumulatoarele Caranda. Întrebați despre Aristide Caranda.                 .                                                            
  
            Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

20 Jan

20.01.2025.Nicolae Țăndăreanu, universitarul craiovean stegar al informaticii.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 20.01.25

Personalități din știință și tehnică.

Nicolae Țăndăreanu, universitarul craiovean stegar al informaticii.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să aduc în discuție  contribuția universitarului craiovean Nicolae Țăndăreanu la  dezvoltarea informaticii din România.

Învățământul superior din Craiova are rădăcini în Proclamația de la Islaz, citită la 9 iunie 1848 de către Ion Heliade Rădulescu. Proclamația prevedea, printre altele, o Universitate la București și alta la Craiova. Au mai trecut o sută de ani până în 5 aprilie 1947 când, prin Legea nr.138  se decide înființarea Universității din Craiova și Eforiei ei. Totuși, abia în 1966, Universitatea din Craiova capătă forța necesară pentru ca orașul nostru să devină un centru universitar atractiv pentru tinerii liceeni și pentru  viitoarele cadre didactice, printre care se numără și viitorul profesor Nicolae Țăndăreanu, stegar al informaticii din România.

           Nicolae Țăndăreanu s-a născut la data de 25 februarie 1947 la Câmpia Turzii, în familia CFR-istului Ioan Țăndăreanu. Mama sa, Aurelia Țăndăreanu, casnică, s-a ocupat de educația  celor doi copii, Nicolae și Ermina.

               A urmat școala primară la Bușteni, unde și-a petrecut o bună parte din copilărie.

               După un timp a venit în Craiova, la bunici, care locuiau pe strada Amaradia.

A urmat Liceul Pedagogic Ștefan Velovan din Craiova pe care l-a absolvit în 1965. Ca elev  al Liceului Pedagogic și-a descoperit  talentul  dar și aplecarea spre  activitatea didactică. În acest context, fiind preocupat de matematică  a decis să  urmeze  o  facultate de profil dintr-o universitate din țară. La vremea aceea existau  în Craiova două instituții de învățământ superior: Institutul Agronomic „Tudor Vladimirescu” , cu durata studiilor de cinci ani și  Institutul Pedagogic, cu durata studiilor  de trei ani.

                De aceea, în toamna anului 1965  a participat la concursul de admitere la Universitatea din București, Facultatea de Matematică- Mecanică. La vremea aceea,  examenul de absolvire a Liceului se numea  examen de Maturitate, se desfășura în luna iulie, iar examenele de admitere   în învățământul superior  erau programate în luna septembrie. Examenul de  admitere consta  dintr-o probă scrisă, de regulă la două discipline, și o probă orală. Nicolae Țăndăreanu a fost admis la facultatea de Matematică, așa cum și-a dorit, iar la 1 octombrie a început  cursurile  cu încredere în forțele lui.

               Este locul să menționez, stimați ascultători, că Secția  „Mașini de calcul” de la Facultatea de Matematică fusese înființată în 1960 din ințiativa Academicianului  Grigore Moisil, vizionarul care a introdus informatica în învățământul superior românesc, inspirat de lucrările Congresului international al matematicienilor români, organizat la București în anul 1956. Durata cursurilor la Facultatea de matematică din acea vreme era de 5 ani, iar  în ultimii 2 ani de studiu studenții optau pentru  una dintre specializările „Statistică” sau  „Mașini calcul”. Nicolae Țăndăreanu a optat pentru grupa „Mașini de calcul” care, în anul cinci, a avut indicativul 506, adică grupa a șasea din anul cinci. Erau 31 de colegi.                                             Nicolae Țăndăreanu  a absolvit facultatea în 1975. La vremea aceea, primii din serie erau repartizați în învățământ sau cercetare. Nicolae Țăndăreanu a primit repartiție în învățământul superior, la facultatea  pe care tocmai o absolvise. Și-a început activitatea didactică la catedra de „Teoria algebrică a mecanismeleor automate”, înființată în 1957 și  condusă apoi  de academicianul Grigore Moisil. Așadar, Nicolae Țăndăreanu a făcut parte din pleiada pionierilor informaticii  românești.

               S-a înscris la doctorat avându-l conducător pe profesorul Constantin P.Popovici sub îndrumarea căruia a elaborat teza „Contribuții la studiul sistemelor automate probabiliste și al limbajelor  de programare a acestora”.

               Ați remarcat, stimați ascultători, că l-am numit pe Nicolae Țăndăreanu „stegar al informaticii”.

Unul dintre motivele pentru care am folosit  această sintagmă este legat și conducătorul său de doctorat, profesorul Constantin P.Popovici.  Acesta a absolvit, în 1969, un curs post universitar  de „Știința calculatoarelor” la Universitatea Cambridge din Anglia specializându-se în „informatică” iar în 1972 a  fost numit șeful catedrei  care, după câțiva ani, s-a numit „Informatică”. Nicolae Țăndăreanu a fost unul dintre primii doctoranzi ai profesorului Constantin Popovici, conducătorul catedrei  care se va numi, peste ceva timp „Catedra de informatică”. Așadar, Nicolae Țăndăreanu a făcut parte din primele „plutoane” de informaticieni, iar el, Nicolae Țăndăreanu  a dus mai departe steagul „informaticii”.

               A adus  „steagul informaticii” la  Craiova în anul 1978  când a obținut, prin concurs, postul de lector, sau de șef de lucrări, la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din Craiova.

               A predat cursuri de specialitate printre care „Limbaje de programare”, „Teoria grafurilor”, „Bazele informaticii”.  Cadru didactic preocupat de buna pregătire a studenților, a elaborat mai multe manuale didactice printre care „Aplicații la cursul de bazele informaticii: Funcții și algebre booleene, limbaje formale, aplicații la calculatoare”, lucrare tipărită în 1978, adică în anul în care și-a început activitatea la Craiova, iar în 1980 a  elaborat  cursul  „Teoria grafurilor” .

Păstrează legătura cu colegii de la Universitatea din București cu care  elaborează și alte  cărți utile în procesul didactic, printre care „Curs de bazele informaticii: circuite, automate, limbaje formale”.

Având în vedere rezultatele obținute atât în activitatea didactică dar și în activitatea de cercetare,  în 1990 a ocupat postul de conferențiar, iar din 1993 postul de profesor universitar.

Anul 1990 a reprezentat, pentru Nicolae Țăndăreanu, un nou început în activitatea de cercetare. Inițiază cercetări în domeniiile  „Inteligența artificială”, „Reprezentarea cunoștințelor”, „Sisteme expert”, „Software evoluat”.

 Mai mult,  din 2005 obține calitatea de conducător de doctorat.

Cred că este locul să menționez, stimați ascultători,  că primii conducători de doctorat de la Universitatea din Craiova au fost, începând cu anul 1967, profesorii Eugen Dobrescu și Oliviu Gherman.                 Profesorul Eugen Dobrescu  a obținut licența în matematici  în 1945 la Universitatea din București, secția matematică. Între 1946 și 1948 a urmat cursuri de specializare la Sorbona, iar în 1949 și-a susținut Teza de doctorat în matematici la  Universitatea din București.

Profesorul Oliviu Gherman a aboslvit Universitatea din Cluj, secția matematică-fizică, în 1951, apoi, în 1962, Universitatea din București, secția fizică. În 1957 și-a susținut Teza de doctorat în Fizică și Matematică, elaborată sub conducerea profesorului Șerban Țițieca, la Universitatea din București.

Dar să revenim, stimați ascultători, la Nicolae Țăndăreanu.

Din detaliile prezentate mai înainte se poate trage concluzia că Nicolae Țăndăreanu a lucrat înr-un mediu academic  în care cercetarea științifică  era la rang de cinste. În acest context, Nicolae Țăndăreanu    inițiază, în 2008,  înființarea Centrului de Cercetare în Inteligență artificială. Altfel spus pune bazele unei școli de cercetare în domeniul „Sinteza și recunoașterea vorbirii”.

A rămas în memoria contemporanilor ca un profesionist dedicat științei. Iată ce spunea unul dintre aceștia, Marin Vlada: L-am cunoscut și l-am admirat foarte mult pe profesorul Nicolae Țăndăreanu. In anul 1994, la susținerea unei teze de doctorat (sala 1 de la Facultatea de Matematică), ne-am întâlnit și am discutat despre preocupările fiecăruia. Din anul 1990 am început programul pentru doctorat în domeniul Inteligenței artificiale-baze de cunoștințe. Amândoi aveam interese științifice comune. Cu acea ocazie mi-a dăruit ultima sa carte publicată în anul 1994 „Programarea logică. Limbajul Prolog”. Cartea era dedicată „Nicoletei și lui Claudiu”. Mi-a scris dedicația: „Colegului și prietenului meu Marinică Vlada, cu alese sentimente de stimă și prețuire” N.Ț. În anul 1998, când mi-am susținut teza  de doctorat, profesorul Nicolae Țăndăreanu a fost în comisia de susținere a tezei de doctorat.

               În 2013, era într-o zi de luni,  în 24 iunie.  Aveam  treburi în clădirea centrală a Universității, situată pe strada A.I. Cuza nr.13. Am  intrat în hol. De cum am deschis ușa, m-a izbit fotografia profesorului Nicolae Țăndăreanu pusă lângă un buchet de flori și o candelă. Trecuse în neființă. Avea 66 de ani.

               Comunitatea academică din Craiova  îi cinstește memoria  prin  faptul  că  Centrul de Cercetare pentru Inteligență Aplicată, care funcționează  în cadrul Universității din Craiova, poartă numele – Nicolae Țăndăreanu

               A publicat 38 de  articole în  reviste din străinătate. Primul a fost publicat chiar în anul absolvirii facultății, adică în 1975.

               A publicat 49 de articole în Analele Universității din Craiova și în alte reviste din țară.

               A publicat  15 cursuri universitare și monografii la edituri din țară.

               A fost membru al mai multor  Asociații profesionale printre Societatea de Științe Matematice din România, din anul 1978,  Societatea Americană de Matematică, din 1980.

               Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Nicolae Țăndăreanu, universitarul craiovean stegar al informaticii.

               Pentru consolidarea informațiilor despre personalitatea prezentată azi, vă sugerez ca într-o zi de lucru să  vizitați clădirea centrală a  Universității din Craiova. A fost proiectată în 1890 de arhitectul Ion Socolescu, fiind destinată ca sediu pentru Palatul de Justiție. Peristilul intrării și cele patru coloane care îl încadrează, amintesc  de arhitectura clasică. Construcția a început în 1896 și a fost finalizată în 1912.

               În 1972 clădirea a fost completată cu o nouă aripă, simetrică, construită înspre Calea București, destinată, în principal,    sălilor  folosite de Biblioteca Universității. Noul corp a fost proiectat de arhitectul Petre Facon.

               Intrați în holul principal și îndreptați-vă spre scara monumentală cu o porțiune centrală, care urcă spre Aula  Regele Mihai I, cunoscută multă vreme cu numele „sala albastră”.  La mijlocul urcușului este o platformă de unde scara centrală se desparte în două scări laterale. Pe peretele din față este realizat un mozaic, o reproducere după pictura lui Gheorghe Tătărăscu, Renașterea României sau Deșteptarea României. Tabloul după care s-a realizat mozaicul a fost pictat la Roma, având ca temă renașterea țării prin știință, artă și credință.

               Urcați apoi până în holul din fața Aulei. Citiți din documentele de înființare a Universității din Craiova, apoi mergeți pe holul dinspre Rectorat. Pe stânga sunt amplasate tablourile care formează Galeria Rectorilor Universității din Craiova.

               Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

15 Jan

15.01.2025.Craioveanul Mihail Konteschweller şi telemecanica.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 15.01.25

Personalități din știință și tehnică.

Craioveanul Mihail Konteschweller şi telemecanica.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre craioveanul Mihail Konteschweller, considerat părintele telemecanicii în România.

Ne aducem aminte adesea  de jocurile  din copilărie. Ne minunăm de imaginaţia de care am dat dovadă. Privim adesea la jocurile copiilor din zilele noastre . Ne minunăm de imaginaţia de care dau dovadă în jocurile lor. Uneori părinţii îi încurajează în jocurile lor de-a dreptul  fabuloase.  De cele mai multe ori, noi , ca părinţi sau educatori, suntem interesaţi de performanţele instituţionalizate şi nu dăm importanţă dezvoltării imaginaţiei copiilor. Sunt multe exemple de soluţii tehnice de avangardă care au încolţit în mintea oamenilor în perioada copilăriei. Un exemplu este craioveanul  Mihail Konteschweller.

Mihail Konteschwellers-a născut în  data de 23 mai 1897  la Craiova.

Din păcate nu dispun de  date despre studiile primare şi secundare pe care, probabil, le-a făcut la Craiova. Documentele menţionează că în  1914, adică la vârsta de 17 ani , a făcut  mai multe fotografii aeriene  deasupra Craiovei. A folosit  un  zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat  şi pe care îl declanşa de la sol cu ajutorul  unei sfori .Se poate spune că a fost prima încercare de comandă de la distanţă, sau , altfel spus, de telemecanică, domeniu care l-a pasionat şi în care a fost un pionier recunoscut  în ţară şi în străinătate.

Studiile superioare le-a făcut în Anglia fiind preocupat de radiofonie.

În timpul primului război mondial  dar mai ales imediat după  terminarea  lui, interesul pentru  radiofonie şi telegrafia fără fir a crescut foarte mult .Craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen, instalează, la Bucureşti, lângă lacul Herăstrău,   în 1915 primul post de radiotelegrafie – cunoscut  sub acronimul TFF , telegrafia fără fir, din România  cu care a intrat în legătură cu staţii similare din Europa. . Avea o putere de  150 kW.De altfel, în 1917 Lucien Lévy inventează superheterodina , adică receptorul radio standard utilizat, ca schemă de principiu,   până în zilele noastre  atât în receptoarele de trafic cât şi în cele  casnice. În perioada 1924- 1925 Mihail Konteschweller a locuit şi a lucrat la Paris unde a realizat mai multe  aparate de radio de tip  ultra-reacţie  şi super-reacţie.

            Mihail Konteschweller publică   în reviste de specialitate rezultatele obţinute în domeniul radiofoniei. Una dintre acestea, RADIOFONIA,  cu apariţie bilunară, apărută  la 15 octombrie 1925  îl  avea  colaborator pe Mihai Konteschweller, alături  de prof.  Dragomir Hurmuzescu, comandor Boerescu,  ing. I. Halpern, ing. I. Bruneanu, ing. Sergiu Condrea si ing. Emil Petraşcu.     Cât de importantă a fost această revistă în răspândirea cunoştinţelor despre radiofonie rezultă şi din memoriile profesorului Mihail Gelep.” În anul 1926 întâmplarea face să-mi cadă în mână o revistă de radio, în care era descris un aparat cu 3 lampi, – invenţiunea unui  concetăţean de-al nostru stabilit la Paris, şi al cărui aparat pe vremea aceia era cotat ca cel mai bun – Super Reacţia Dr. Konteschweller. După multe, foarte multe încercări, din cauza neştiinţei am ajuns totuşi să înjgheb acest aparat care da audiţiuni satisfăcătoare..”.

 Experienţa acumulată în aceşti ani  a fost prezentată în două cărţi  :Actualităţi radiofonice,  publicată la Bucureşti  în 1931  şi  Radio pentru toţi (2 volume), publicată la  Bucureşti în 1930 şi 1931  de Tipografia “Dimitrie Cantemir”  şi premiată de Academia Română.

Pasiunea lui Mihail Konteschweller pentru telemecanică a  culminat în 1934 prin realizarea unui vaporaş telecomandat. Iată cum este descrisă această realizare în cartea „Enciclopedia invenţiunilor tehnice”, apărută în  1939 la Bucureşti sub îngrijirea ing. Nicolae Constantinescu .” În cadrul expoziţiei târg a industriei româneşti ţinută în Parcul Carol I în toamna anului 1935, vizitatorii au putut vedea un vaporaş pe lacul parcului, condus de pe mal prin ajutorul undelor electromagnetice. În aplicarea acestei demonstraţii, inventatorul ing. Mihai Konteschweller, a aplicat soluţii cu totul  originale, cu mijloace modeste şi într-un timp scurt. Vaporaşul poate primi 6 comenzi : înainte, înapoi, la dreapta şi înainte, la stânga şi înainte, sirenă şi oprire. Aceste comenzi sunt suficiente  spre a conduce vaporaşul în orice punct de pe suprafaţa lacului”. Contribuţiile lui Mihail Konteschweller, ajutat şi de ing. Gheorghe Volbură,   la realizarea telecomenzii se referă atât la pupitrul de comandă, mânuit de pe mal, cât şi la partea de recepţie montată pe vaporaş. Iată cum era descrisă această  componentă .” Chestiunea aceasta a releului e de o importanţă deosebită , căci de funcţionarea lui ireproşabilă depinde în cea mai mare parte siguranţa funcţionării. Releul  adaptat la vaporaş este improvizat  de inventator din 2 bobine de  receptor telefonic, montate pe un  miez magnetic. Pentru a asigura un reglaj mai fin al tensiunii paletei ( adică al cârmei ) s-a aplicat acestuia un resort de ceasornic. Vaporaşul a putut  fi condus pe toată suprafaţa lacului care  se întinde până la 2-300 de metri de postul de emisiune”.

Soluţiile imaginate şi rezultatele obţinute de Mihail Konteschweller   în domeniul comenzii de la distanţă au fost publicate în cartea   „ Telemecanica”     apărută la Tipografia  Cuvântul Românesc din Bucureşti în 1937.  Această carte, premiată de Academia Română,  l-a  consacrat ca promotor al telemecanicii  în ţara noastră. Termenul de telemecanică a fost utilizat în literatura de specialitate  din ţara noastră până în anii  80 ,  un exemplu fiind revista Automatica, Telemecanica.

Mihail Konteschweller    a mai scris încă două cărţi Televiziunea şi alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea, publicată în  1938 şi Radioelectricitatea, publicată în 1944 de  Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă.

Cartea  Radioelectricitatea  cuprinde  multe informaţii necesare, la vremea aceea,  unui tehnician , unui inginer care lucra în radiocomunicaţii, într-un studio de  Radio dar cuprinde  şi o descriere a posturilor de radiodifuziune  din România: „Radio Bucureşti de 12 kW , Băneasa-Otopeni , 1929;Radio România  de 150 kW , Bod- Braşov, 1935;Postul pe unde scurte de 4 kW , Bucureşti 1941;Radio Moldova de 5kW pe 259 m , Iaşi , 1941. Radio România  este unul dintre cele mai mari posturi de radiodifuziune din Europa.S-a ales o undă lungă ( 1875 m) pentru a reduce absorbţia produsă de munţi şi de păduri.Acest post deserveşte în undă directă aproape tot cuprinsul ţării, afară de regiunea Timişoarei.

            A lucrat ca inginer la Bristol (Anglia), la Reşiţa, la Casa Şcoalelor şi în cadrul Armatei române, iar în ultimii ani de viaţă a fost profesor la Politehnica din Iaşi, catedra de curenţi slabi. Deşi a  activat la Iaşi  numai doi ani,  1945- 1947, an în care a decedat la vârsta de 50 de ani, prezenţa sa a fost atât de  puternic recepţionată încât promoţia de ingineri din 1948 a Universităţii  „Gheorghe Asachi”  din Iaşi poartă numele de  „ promoţia prof. dr.ing. Mihail  Konteschweller”.

 Pentru  a avea  imagine concretă despre activitatea lui Mihail Konteschweller, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică  să descoperiți două relee radio-tv  din Oltenia: releul de la Șimnicul de Sus și Releul de la  Novaci-Rânca.

Plecați de la cele două sensuri giratorii situate la intersecția din Bulevardul Carol și strada Frații Golești în direcția Horezu. Treceți pe sub calea ferată, lăsați în stânga Centrala Termoelectrică CET  2 din  cartierul Bariera Vâlcii și traversați Centura de Nord a Craiovei. Deja se profilează  în față, pe dealul de la Șimnicul de Jos,  față Releul  Radio-TV. Puteți să rămâneți în zona, în pădurea de la Mlecănești, sau să mergeți mai departe spre Novaci. Aveți de parcurs aproape 100 de kilometric dar peisajul și obiectivele întâlnite merită tot efortul. De la Novaci până la Rânca sunt aproape 20 de kilometri. Aproape de stațiunea tursitică Rânca, pe partea dreaptă, se profilează releul radio-tv Novaci-Rânca.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »

14 Jan

14.01.2025.Ilie Murgulescu –  fiu de ţăran din Dolj, Preşedinte al Academiei Române.

Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 14.01.25

Personalități din știință și tehnică.

Ilie Murgulescu –  fiu de ţăran din Dolj, Preşedinte al Academiei Române.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Ilie Murgulescu, fiu de țăran din Dolj  care a ajns Președinte al Academiei Române.     

          Din timp îm timp, apare în lumea noastră câte  un tânăr cu o forţă intelectuală remarcabilă. Unii provin din familii de învăţători sau  din familii de oameni cu carte. Alţii vin dintr-un sat modest în care învăţătorul sau preotul au fost oamenii cu cea mai multă carte dar care s-au ocupat de educarea copiilor, i-au selectat pe cei cu potenţial intelectual şi i-au îndrumat spre şcoli înalte. Uneori părinţii acestor copii au înţeles repede că trebuie să facă eforturi financiare pentru a-l trimite pe copil la şcoli înalte. Alţii,  poate mai săraci, au avut nevoie  de insistenţa învăţătorului ca să-l suie pe copil în car şi să-l ducă  până în cel mai apropiat oraş pentru a-l înscrie la liceu. Ştiu multe istorii de acest fel. Pe unii dintre oamenii care au parcurs acest drum i-am cunoscut. Pe alţii nu i-am cunoscut personal dar i-am urmărit în presa vremii mele.Unul dintre aceştia a pornit dintr-un sat modest din Dolj, a învăţat la Craiova şi la Cluj, a muncit la Timişoara, iar apoi a mers la Bucureşti pentru a fi Rector, pentru a fi Ministru, pentru a deveni Academician. Acest om s-a numit Ilie Murgulescu.

Ilie Murgulescu s-a născut la data de 27 ianuarie 1902  în comuna Cornu, judeţul Dolj . După absolvirea şcolii primare din comuna natală urmeazã cursurile gimnaziului „Fraţii Buzeşti” şi Liceului „Carol I” din Craiova. Cu mai multe ocazii, Ilie Murgulescu   a evocat cu recunoştinţă  modul în care învăţătorul din comună  l-a convins pe tatăl său să-l  trimită la Craiova pentru a-şi continua studiile.

            A urmat, între 1922 şi 1928,  cursurile Facultăţii de Ştiinte a Universităţii româneşti „Regele Ferdinand” din Cluj. Această universitate fusese înfiinţată la 12 mai 1919, imdediat după marea unire şi s-a numit Universitatea „Daciei superioare” , iar apoi, din 1 februarie 1920,  s-a numit Universitatea „Regele Ferdinand I “. Din 1926, fiind   încă student , şi-a început activitatea didactică la Cluj, unde a funcţionat până în 1945.

            Din 1945 a fost profesor la  Institutul Politehnic din Timişoara pe care îl va conduce, în calitate de Rector între 1947 şi 1948.

În noiembrie 1947 a fost numit, alături de alte cadre didactice din ţară, în primul Consiliu Profesoral provizoriu al Facultăţii de Agronomie din Craiova. La întrunirile Consiliului profesoral s-au definitivat planurile de învăţământ, specializările şi  catedrele didactice ale Facultăţii de Agronomie din Craiova.

            Din 1949  este numit Rector al  Universităţii din Bucureşti, funcţie pe care o va ocupa până în 1950.  A fost Ministru al Învăţământului (1953-1956) şi al Învăţământului şi Culturii (1960- 1963).

După obţinerea, în 1930,  a titlului de doctor în Chimie, efectuează un stagiu de cercetare, între 1932 şi 1933, la Universitatea din Leipzig. În laboratorul de fotochimie condus de profesorul Fritz Weigert  s-a documentat asupra metodelor optice aplicate în chimie şi fotochimie. Cercetările ştiinţifice efectuate de profesorul Murgulescu în domeniul chimiei fizice au abordat teme legate de : structură moleculară şi spectroscopie, cinetică chimică, termodinamică chimică, electrochimie, radiochimie ,chimie anorganică si analitică. A efectuat, de asemenea, cercetări în domeniul cineticii chimice, combinaţiilor complexe ale tiosulfaţilor de argint şi cupru în prezenţa cationilor de sodiu, potasiu şi amoniu.  În domeniul chimiei analitice, Ilie  Murgulescu a stabilit noi metode pentru determinarea mercurului. A fost primul care a utilizat acidul ortoclorbenzoic în alcalimetrie şi acidimetrie, a stabilit noi metode conductometrice pentru titrarea molibdaților şi wolframaţilor utilizând azotatul de argint precum şi a ionilor complecşi cianici ai fierului aducând contribuţii la teoria proceselor de precipitare în analiza fizico-chimicã. A publicat studii privind punctul de echivalentã în titrimetrie şi determinarea potenţialului normal de electrod.

A avut contribuţii în domeniul reacţiilor redox, a descompunerii termice a metanului.A inventat pocedeul de polimerizare a acrilonitrilului.

Pentru activitatea sa ştiinţifică a fost distins  cu Medalia de Aur a celui de al 39-lea Congres International de Industrie Chimică (1970).     Profesorul Murgulescu a fost ales membru al Academiei Române în 1948, recunoscându-se astfel valoarea lucrărilor sale ştiinţifice. A fost ales vicepreşedinte (1959-1963) şi preşedinte al Academiei (1963-1966).

A  contribuit, prin personalitatea sa,  la reîncadrarea unor mari personalităţi în învăţământul universitar. Este vorba de George Călinescu, Tudor Vianu, Ion Zamfirescu, Constantin D.Papastate şi de mulţi alţii. Iată ce spunea,într-un inteviu, Nicolae Şerban Tanaşoca, istoric român :„Era ultima mare „purificare“ a studenţimii, cea din 1959, când foarte mulţi tineri cu origine zisă nesănătoasă au fost exmatriculaţi. Am tot făcut memorii fără răspuns la autorităţi până ce, în primăvara anului 1960, a venit în fruntea Ministerului Învăţământului Ilie Murgulescu, … şi acest nou ministru ne-a reînmatriculat aproape pe toţi. Ilie Murgulescu era socotit pe vremea aceea un nou Spiru Haret »

 A avut un rol important în înfiinţarea  la Craiova  a Centrului de Studii Socio-Umane  al Academiei Române , a Editurii Scrisul Românesc şi a revistei Ramuri.

Începând cu anul 1977 a fost marginalizat de mai marii vremii pentru că s-a opus ca Institutul  de chimie-fizică să  nu mai fie coordonat de Academia Română. Spe bucuria lui Ilie Murgulescu, în 1990, acest institut  a revenit în cadrul Academiei.

Soţia sa, Elena Murgulescu, a fost profesoară de matematică la Politehnica din Bucureşti, autoare a mai multor cărţi de specialitate, printre care „Geometrie analitică şi diferenţială”, publicată de Editura Didactică şi Pedagogică în  1965.

                                    Ca  recunoaştere a  realizărilor sale  ca profesor şi  cercetător , Academia Română a decis ca Institutul de  chimie fizică  din Bucureşti să poarte numele „Ilie Murgulescu” , iar Universitatea din București a numit sala de curs în care a predat chimia-fizică timp de 23 de ani, amfiteatrul Academician Ilie Murgulescu.Un liceu din Craiova poartă numele „Ilie Murgulescu”.

            S-a stins din viaţă la data de 28 octombrie 1991 în Bucureşti.

Ca să aveți o imagine concretă despre personalitatea evocată azi, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică  să încercați să descoperiți  satul Cornu, în care  s-a născut Ilie Murgulescu. Porniți din fața Facultăți de Agronomie  unde, în 1947, Ilie Murgulescu a venit de mai multe ori.  Virați la stânga, pe  strada Brestei, până la intersecția cu strada Maria Tănase. Mergeți tot înainte și, după mai puțin de 500 de metri, ajungeți la Liceul de Industrie Alimentară care poartă numele „Ilie Murgulescu”. La intersecția cu strada   Râului,  schimbată radical de curând, virați la stânga pe strada Râului până la intersecția cu strada Bucovăț unde virați la dreapta. De aici urmați drumul spre Cetate, un drum cu suișuri urmate de  coborâșiuri, curbe și serpentine. După o jumătate de oră ajungeți în comuna Vârtop unde virați la dreapta spre Orodel și Cornu, satul în care s-a născut Ilie Murgulescu, personalitatea despre care v-am povestit în acastă seară.

            Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »