Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Petre Baniță, omul care a făcut „un paradis într-un deșert”.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre

Petre Baniță, omnul care a făcut „un paradis într-un deșert”.

Pământurile nisipoase din sudul Olteniei nu sunt cele mai potrivite pentru creșterea plantelor.  Și totuși, sunt plante care, de-a lungul timpului, s-au adaptat. Spre exemplu  secara are un sistem de rădăcini care i-a permis, în ani mulți, să se adapteze la solurile nisipoase din Oltenia. Nu departe de Craiova se află comuna Rojiște, nume de origine slavă care înseamnă „secară”. Aici se cultivă, de sute de ani, secară.

De-a lungul timpului, țăranii locului, au aplicat diverse metode pentru a cultiva bucățica lor de pământ nisipos. Mai spre vremurile noastre, oameni cu știință de carte, și-au dedicat întreaga energie pentru a transforma solurile nisipoase în soluri roditoare. Unul dintre aceștia a fost Petre Baniță.     

               Petre  Baniță s-a născut în comuna Breaza din județul Buzău.

 În România sunt mai multe localități cu numele Breaza și de aceea, stimați ascultători, o să fac o mică digresiune. Comuna Breaza din județul Buzău este situată la 6 km nord față de șoseaua care face legătura între Mizil și Buzău, pornind din Istrița de Jos, și la 15 km de vestita podgorie Tohani. Este o localitate cu istorie dacă ținem seama că aici se găsesc vestigii din  secolul IV, perioada migrațiilor, sau altele  din  Epoca Bronzului,  aparținând culturii Monteoru.

Acesta  este spațiul geografic în care Petre Baniță a urmat, între 1934 și 1938, școala primară  în comuna natală, Breaza. Bunicul său avea o pepinieră lângă Buzău. Vindea și butași de viță de vie. A fost atras, încă din copilărie, de munca în livezile din satul natal.

A urmat, apoi, Liceul „Bogdan Petriceicu Hașdău”, din Buzău, în perioada 1938- 1946, prinzând din plin greutățile războiului. După absolvirea liceului, s-a înscris la facultatea de Horticultură din București pe care a absolvit-o în 1950.

               După obținerea diplomei de inginer s-a angajat la Stațiunea Experimentală Drăgășani.

Este locul, stimați ascultători, să menționez că începând cu 1944  Stațiunea de la Drăgășani  cunoaște o perioadă  de extindere a bazei materiale și dezvoltarea componentei  de cercetare științifică. S-au înființat noi laboratoare, iar suprafața destinată  experimentărilor a ajuns, în 1957,la 229 ha, iar în 1967 ajunsese la 961 ha. Rezultatele obținute au fost aplicate, la vremea aceea, în județele învecinate Olt, Gorj și, evident, Vâlcea.

Dar să revenim la Petre Baniță.

La Drăgășani,  la Stațiunea Experimentală Drăgășani, în calitate de „șef de laborator”, unde a lucrat până 1 octombrie 1962,  a abordat teme de cercetare de agrotehnică viticolă.  A investigat agroviticultura în pepiniere, în plantații portaltoi, plantații cu vițe altoite, și plantații cu rădăcini proprii. În această perioadă a creat clonele „Drăgășani 37” și „Drăgășani 57” și a colaborat la crearea soiului „Crâmpoșie selecționată”.

A fost transferat la Stațiunea Experimentală Bechet, unde a fost numit director din 1965.  S-a ocupat de construirea unui nou sediu, în localitatea Dăbuleni. S-a stabilit în zonă din 1970. Se poate spune că, încet-încet, a devenit „de-al  locului”, adică din „Dăbuleni”.

Probabil că unii dintre dumneavoastră, stimați ascultători, nu știți foarte bine topografia locului și, din acest motiv, menționez că, plecând din Bechet spre Corabia, se trece mai întâi prin comuna  Călărași apoi se ajunge în orașul Dăbuleni. Distanța dintre Bechet și Călărași este de 7 km. Distanța dintre Călărași și  Dăbuleni este de numai 1 km. Strada principală din Călărași poartă numele Petre Baniță. Strada principală din Dăbuleni se numește strada  Victoriei. Liceul Tehnologic din Călărași  are patronimul „Petre Baniță”. La granița dintre Călărași și Dăbuleni   se află Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni”, adică fosta Stațiune Experimentală  Bechet.

După acest slalom printre nume de străzi, instituții și localități revenim la personalitatea despre care  vă povestesc azi: Petre Baniță.

 Aici, la Stațiunea Experimentală Bechet, Petre Baniță a continuat cercetările inițiate de profesorul Mircea Oprean  în domeniul cultivării viței de vie pe terenurile nisipoase din sudul Olteniei. A experimentat și a scris. A scris și a experimentat în toată această perioadă. Din lunga listă a lucrărilor publicate  menționez „Stabilirea metodei de plantare a viței de vie  pe nisipurile din Podgoria Dăbuleni”, publicată în 1969, și „Viticultura pe nisipuri”, publicată în 1985. Erudiția sa în domeniul viței de vie a fost confirmată prin participarea la editarea a patru volume, din cele 8, ale lucrării „Ampelografia Republicii Populare Române”, publicate începând cu 1959.

Precizez, stimați ascultători, că  Ampelografia este un domeniu al botanicii care se ocupă cu identificarea și clasificarea viței de vie prin compararea formei și culorii frunzelor și a boabelor de struguri.

Cercetător cu vocație, s-a ocupat și de adaptarea altor plante pe solurile nisipoase, iar rezultatele au fost publicate în 1972 în cartea „Cultura plantelor pe nisipuri nivelate și irigate în sudul Olteniei”.

Și-a susținut Teza de doctorat în 1971.

Petre Baniță a desfășurat și o consistentă activitate didactică pe care și-a început-o în 1963 la Institutul Pedagogic din Craiova și a încheiat-o în 1992 ca profesor la Universitatea din Craiova.  Institutul Pedagogic din Craiova  fusese înființat la 1 octombrie 1959 cu scopul de pregăti cadrele  didactice pentru învățământul gimnazial. Din anul universitar 1960-1961, Institutul Pedagogic  a fost reorganizat pe patru facultăți, printre care și Facultatea de Științe naturale, la care a predat Petre Baniță.

În anul universitar 1962-1963 s-a înființat Facultatea de Horticultură la care Petre Baniță  a predat cursul de Horticultură din 1963 până în 1972, respectiv cursul de Ampelografie în perioada  1966-1969. În partea de început, adică în 1963, a activat și la Stațiunea de cercetare Șimnic.   De asemenea, a predat  disciplina  de „Viticultură intensivă” și, mai târziu, disciplina de „Viticultură specială”. În această perioadă a publicat mai multe cărți de specialitate printre care „Altoirea în verde a viței de vie”, în 1963, „Un nou procedeu de forțare a vițelor altoite în seră”, în 1967.

Din 1986 a obținut calitatea de conducător de doctorat.

Pentru activitatea  desfășurată a fost distins cu mai multe distincții prin care  „Medalia Muncii”, „Ordinul Muncii , clada a III-a”, Medalia „Meritul Agricol”, Ordinul „Meritul Științific, clasa a II-a”. A fost membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice ASAS. În perioada 1966-2000 a  făcut parte din Parlamentul României, în calitate de deputat.

            S-a stins din viață în data de 3 august 2009. Este înmormântat în Cimitirul Sineasca din Craiova. La ceremonia  de înmormântare, un alt om al locului, care conduce acum Stațiunea de cercetare Dăbuleni, a spus: „A pornit de la zero, a rezolvat atât de multe taine ale nisipurilor, le-a făcut să rodească și ‹a creat un paradis într-un deșert ›”. Apoi a pus,  pe mormânt, un pumn de nisip adus de la Dăbuleni, așa cum îi ceruse profesorul Petre Baniță.

            Mai trebuie spus, stimați ascultători, că transformarea  nisipurilor  mișcătoare din sudul Olteniei într-un paradis a fost posibilă și prin  construirea sistemului de irigații Sadova-Corabia. Petre Baniță a fost prezent la inaugurarea Sistemului, împreună cu Președintele Fondului Monetar Internațional FMI, Mc Namara. Documentația pentru proiectarea și construcția sistemului de irigații a fost realizată de Institutul de Studii și Proiectări pentru Îmbunătățiri Funciare din România și Compania  Taylor- Woodroud Irrigation Group din Anglia. Sistemul de irigații a fost construit în perioada 1969-1973. Trebuie menționat că sistemul era complet automatizat, iar funcționarea era asistată  cu ajutorul unui calculator de proces. Subliniez: în 1973 un calculator de proces  urmărea funcționarea sistemului de irigații Sadova-Corabia și  afișa informații referitoare la starea de funcționare a echipamentelor și valorile parametrilor funcționali, debit și presiune. Trecerile de la un canal la altul erau prevăzute cu stăvilare  automatizate care asigurau un debit constant pe fiecare canal. În 1986 am străbătut ramura principală de la stația de  pompare a apei din Dunăre până la derivația spre terenurile din comuna Sadova. Am analizat, mai atent, construcția traductoarelor de nivel montate la fiecare stăvilar.  O construcție mecanică ingenioasă, bine adaptată pentru zona cu mult praf și temperaturi ridicate din sudul Olteniei. Am analizat, atunci dar și mai  târziu, sistemele de acționare  a pompelor care împingea apa  prin rețeaua de conducte îngropate.

            Am avut acolo, în sudul Olteniei, o bijuterie a tehnicii. Unii s-au grăbit să o strice. Oamenii locului încearcă, acum, să o readucă la ce a fost.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Petre Baniță,  venit dinspre dealurile Buzăului, stabilit în câmpia nisipoasă de  la Dăbuleni, și  care a făcut, cu ajutorul altor oameni, „un paradis într-un deșert”. Oamenii sunt importanți!

            În partea finală  acestui episod vă îndemn ca, într-o zi de lucru,  să mergeți până la Călărași, până la Dăbuleni, până la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni și  să vizitați câmpurile experimentale.

            Vă îndemn ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să faceți un circuit Craiova-Bechet-Călărași-Dăbuleni-Corabia-Craiova. Opriți-vă  pe strada Petre Baniță din Călărași și pe strada Victoriei din Dăbuleni.  Vorbiți cu oamenii locului. Vorbiți cu ei  despre lubenițele care  se hrănesc din nisip, vorbiți despre vița de vie care se hrănește din nisip, vorbiți despre pomii care se hrănesc din nisip, vorbiți despre Petre Baniță!

      Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.         

Petre Vancea, medic oftalmolog  celebru, născut în Rudari-Izvoarele, Dolj.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre  Petre Vancea, medic oftalmolog celebru, născut în Rudari, Dolj

Petre Vancea s-a născut la data de  27 iunie 1902 în comuna Rudari din  Dolj, într-o familie cu op copii, patru băieți și patru fete. Satul Rudari, se numește  acum    Izvoare. Numele  a fost schimbat, mai spre zilele  noastre, de primarul Constantin Constantinescu, argumentând că satul  este străbătut de mai multe izvoare. Copil fiind, mergeam la târg la Argetoaia unde rudarii, meșteri în confecționarea obiectelor din lemn,   vindeau  linguri, albiii, în care se frământa  și se dospea pâinea, copăi în care, vara, ne îmbăiau  bunicii.

            Iată ce spunea Petre Vancea despre oamenii din satul lui: „Mi-am trăit copilăria  printre oamenii care nu cunoșteau odihna și bineînțeles  nici plictiseala. În cadrul acestei existențe închinate muncii, voi descoperi ceea ce va constitui pentru mine singurul  sens al vieții. Totul se va cristaliza cu timpul, într-un sentiment puternic de  respect și pasiune creatoare”.

Satul Izvoare este situat pe  drumul care face legătura între Vârtop, de pe lina Craiova-Cetate, și  Giubega, de pe linia Craiova-Calafat.

Copilul Petre a aflat de la părinții lui istoria familiei Vancea: „…primul Vancea menționat în registrele primăriei se numea Pătru, străbunicul meu și întemeietorul familiei noastre. Cât privește strămoșii dinspre  mamă, ei sunt rudăreni, olteni get-beget. Cronica orală a familiei vorbește  despre unul dintre ei că iubea poezia, compunând cu ușurință versuri, citea în stele și a prezis răscoala  țărănească din 1907. Erau oameni iubitori de pământ, energici și întreprinzători, și nu s-au dezlipit de locul lor de baștină. Munceau din greu, și în ciuda  vremurilor neprielnice, țineau să aibă cât mai mulți copii, mândria  de totdeauna a olteanului”.

Petre Vancea a urmat Școala primară  în  comuna natală. Din această perioadă își amintește: „ Nu eram ce s-ar putea  spune un copil lipsit de mijloace. Dar chiar bunăstarea nu scutea  pe nimeni din familie de obligația de a munci. Dimpotrivă, munca se impunea ca o necesitate  firească și o bună parte din ea le revenea copiilor care trebuiau să participe  zi de zi la treburile gospodăriei… În această privință, concepția olteanului  s-ar putea formula astfel: Un copil căruia nu-i ceri niciodată ceva ce nu poate face,  na va face niciodată tot ce poate face”.

            Petre își mai amintește: „Când mă întorc la copilăria mea constat că din tot ce mi-a oferit mediul familial până la 7 ani, nimic nu contravine pedagogiei moderne.  Oamenii puneau mare preț pe cei șapte ani de acasă”.

            Fratele său mai mare, Florea,  era elev la Craiova. Când avea opt ani  l-a vizitat la Craiova. I-a plăcut orașul și viața dinamică așa că, încă de atunci, s-a decis să urmeze  Liceul Carol I din Craiova.

            Iată cum își amintește Petre Vancea această perioadă de trecere de școala primară la Liceu: „ Am mers la școala primară din Rudari fiindcă trebuia. După absolvirea cursului primar, m-am înscris la Liceul Carol I din Craiova. Fiindcă și eu și părinții doream același lucru. Dar nimeni nu știa ce voi deveni, urmând liceul. Eu știam în schimb că trebuie să învăț”.

            Între timp a izbucnit Războiul Balcanic. Tatăl său a fost concentrat, iar războiul mondial bătea la ușă.  Tatăl său i-a spus: „ Vremurile sunt grele, Va trebui să te descurci singur”. Așa a decis, în 1914, să se mute la Liceul Militar Dimitrie Sturdza din Craiova  care îi asigura cazarea, masa, îmbrăcămintea, manualele școlare.

            A absolvit Liceul Militar în 1920 dar încă nu știa pe drum să meargă.

            Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este  ca,  prin evocarea unor personalități din Craiova, din Oltenia, să oferim modele de viață pentr tinerii dar și pentru adulții de azi.

            Absolvirea liceului este, pentru mulți tineri, un moment de răscruce. Așa a fost și pentru Petre Vancea. Iată cum a povestit Petre Vancea despre această perioadă într-o carte cu interviuri, publicată în 1979 la Editura „Scrisul românesc” din Craiova:

 „ Absolvind liceul militar, m-am înscris la Școala de artilerie. Avma vocație sau nu pentru așa ceva? Puteam deveni un bun artilerist? Nu aveam o indicație după care să mă ghidez  așa că am hotărât singur, după câteva zile să renunț la școala de artilerie. Mă trăgea ața în altă parte, dar încotro anume, cine mi-ar fi putut spune?

M-m gândit să mă înscriu la marină. Dar la rugămințile mamei, pe care o înspăimânta perspectiva de a călători pe ape, a trebuit să renunț. Iată că iar nu-mi era clar ce anume aș fi putut să devin în viață. Dar știam precis că, odată plecat din Rudari, nu trebuie să mă întorc acolo. Deci înainte!  Preceptul „Măsoară-ți forțele cu scopurile” e bine venit. Dar în viață ești nevoit adesea să-ți înzecești forțele ca să-ți atingi scopul propus.

Uneori însă, o întâmplare vine și rezolvă totul.

Într-o zi am trecut pe dinaintea Institutului Medico-Militar din București și, în curte, am zărit un grup de tineri, îmbrăcați ca și mine, în uniforma Liceului militar. Am intrat. M-am înscris la examen, l-am trecut și am scris acasă. Drumul meu în viață de aici înainte avea să fie marcat de această întâmplare”.

Iată cum îl descrie Petre Țuțea, student și el dar la altă facultate:

            „L-am cunoscut pe  Petre Vancea în anul I de studenţie, la Cluj, în 1920. Parcă-l văd, în uniforma lui de student al Institutului Medico-Militar, vioi şi suplu, vioiciune şi supleţe care s-au păstrat până azi. Îl întâlneam la diferite cursuri, la medicină, la litere şi filosofie, la ştiinţele naturale şi oriunde se ţineau conferinţe mai importante. Ne întâlneam la Institutul de Anatomie, datorită eleganţei profesorului Victor Papilian, ale cărui cursuri erau frecventate şi de studenţii de la alte facultăţi şi chiar de oameni care nu erau studenţi. Atunci s-a stabilit între noi o prietenie care durează şi astăzi. M-am apropiat de el fiindcă am fost surprins de câteva constatări care au punctat începutul carierei sale universitare. Profesorul Papilian a amintit într-unul din cursuri de uimirea lui Leonardo da Vinci când a constatat minunea corpului omenesc şi a explicat agonia ca o luptă a sufletului căruia îi vine greu să părăsească o astfel de construcţie. Petre mi-a spus că, după această poveste cu Leonardo da Vinci, a devenit mai încordat în timpul lucrărilor de disecţie, urmărind cu pasiune veridicitatea afirmaţiilor marelui italian.”

            Erau amândoi, atunci, doi tineri  cu puțin peste 18 ani,  care își căutau un drum în viață.

              În vemea aceea, imediat după Marea Unire, având în vedere lipsa cadrelor de specialitate, multe activități  didactice din anii mici erau suplinite de studenții din anii mari, cu rezultate foarte bune. În acest context, Petre Vancea este angajat ca preparator, între 1923 și 1927.Este intersant de menționat că își  susține lucrarea de licență în 1925 fiind, în același timp, și preparator până în 1927 apoi  asistent, până în 1929.

            În 1929  se specializează în oftlamologie, ocupă postul de șef  de lucrări  și își începe activitatea   în  domeniul în care va cunoaște consacrarea profesională. La Cluj devine conferențiar.

            Așa cum am mai spus, stimați ascultători, fiecare dintre noi are un model pentru viața profesională. Iată ce spunea Petre Vancea  despre alegerea oftalmologiei ca specializare științifică: „ Trebuie să spun că nu mă gândisem la oftalmologie înainte al cunoaște pe profesorl Michail. A fost un concurs de împrejuîri care m-au făcut să bat la ușa lui într-o zi. Eram student  în anul trei  de medicin. I-am spus că vreau să lucrez în clinica pe care o conduce. Puteam ajunge în altă parte, dar cum studenții nu se prea îndeptau către oftlmologie și cum eu doream să lucrez într-o clinică, am ales serviciul în care erau primiți studenții”.

            Pentru a avea o imagine corectă despre  modul în care un tânăr își pregătește drumul profesional încă din școală. Iată ce spunea Petre Vancea  desspre cum s-a gândit la inventarea unui vaccin pentru  tratarea trahomului sau conjunctivita granuloasă, o boală infecțioasă care duce la orbire: „ Eram student și intern la Institutul Medico-Militar. Observând numărul mare de oameni bolnavi de trahom dar și procedeele rudimentare de tratare m-am întrebat dacă nu se poate găsi o metodă de vaccinare”.

              Așadar, stimați ascultători, lumea medicală mondială a recunoscut, la vremea potrivită că, în România, eradicarea  bolii numite trahom, care duce la orbire, îi aparține lui Petre Vancea care a preparat un extract total de ochi de cornute folosit în această afecțiune.

            În 1940 se mută la Institutul  de Medicină și Farmacie din Iași și lucrează la Clinica  oftlamologică  până în 1963.

            Din 1963 se transferă la  Institutul de Medicină și Farmacie din București unde va lucra până  1969. Venirea la București coincide cu primirea  sa în Academia Română, ca membru corespondent. În 1969  devine membru al Academiei germane științe Leopodina in Halle.

            Mai trebuie spus că a scris două cărți „Din nou lumină” și „Călătorie în clar obscur”  în care povestește întâmplări, trăiri din viața personală și profesională.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Petre Vancea născut în comuna Rudari, așa cum se numea în vremea lui, sau Izvoare așa cum se numește azi, care, prin cercetările sale, a făcut  posibilă  eradicarea, eliminarea din România a bolii de ochi numită trahom.             

            La finalul acestui episod,  având în vedere exemplele din viața lui Petre Vancea, vă propun un exercițiu de … rememorare.

            Treceți în revistă momentele importante in viața dumneavoastră, legate de școală și de viața profesională.   

            Încercați să vă reamintiți cum ați trecut  prin aceste momente.

            Încercați să vă reamintiți o întâmplare  care v-a ajutat să luați o decizie importantă legată de școală și de viața profesională.

            Comentați cu un prieten aceste întâmplări și încercați să trageți o concluzie despre rolul întâmplării în viața dumneavoastră.

      Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Mircea Oprean şi horticultura din Oltenia

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Mircea Oprean și horticultura din Oltenia.

            Mulți dintre tinerii de azi sau de ieri, pleacă sau au plecat de lângă părinți pentru a merge în alt oraș, la studii sau cu serviciul. Este un moment pe care ni-l aducem aminte toată viața. De regulă, părinții au pregătite, cu grijă, câteva povețe pentru copii lor, chiar dacă aceștia sunt deja pregătiți pentru viață, iar povețele tatălui sau mamei nu mai schimbă mare lucru.

            Uneori, povețele sun trimise printr-o scrisoare. Vă citesc din scrisoarea unui parinte:

„Grijeşte de sănătate, pleacă urechea la cei necăjiţi şi nu uita că politeţea nu costă şi fii bun cu cei buni şi cu cei răi, mai bun..” Este un fragment dintr-o scrisoare a unui tată din zona Sibiului  către fiul său ajuns om important la Craiova. Era, la vremea scrierii  scrisorii, în 1965, Rectorul Institutului Agronomic din Craiova, Mircea Oprean.

Mircea Oprean  s-a născut în ziua de 28 mai 1915  în comuna Jina,  situată în judeţul Sibiu, la graniţa cu judeţul Alba., pe drumul care leagă Miercurea Sibiului de Obârşia Lotrului. Tatăl său, Nicolae Oprean, a fost notar în Poiana  Sibiului, comună învecinată cu Jina, şi a avut o puternică  influenţă asupra sa, aşa  cum rezultă  din multele scrisori pe care cei doi şi le-au trimis. Iată un fragment dintr-o scrisoare datată 29 augut 1956 „ Dacă acum ştiu de unde vin şi unde mă duc, dacă sunt liniştit în faţa viitorului, ţi se datoreşte în cea mai mare măsură dumitale”.  Mama sa,  Maria, născută Străulea, este evocată în scrisorile lui Mircea Oprean către tatăl său astfel: „ În mediul social am trăit admiraţia pe care o au oamenii pentru mama şi pentru dumneata”.   Primele cinci clase elementare le-a urmat în comuna învecinată  Poiana Sibiului, iar apoi a mers la Orăştie pentru a continua studiile liceale.

S-a înscris la  Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj  a obţinut diploma de inginer în 1939. În paralel  a urmat şi  Seminarul  Pedagogic Universitar, specializarea  viticultură.Remarcat de profesorii săi, a fost numit ca preparator  la catedra de viticultură  şi enologie începând cu data de 1 octombrie acelaşi an. În condiţiile  impuse de război, se refugiază la Timişoara  unde, după 8 luni de concentrare şi  16 luni de mobilizare pe front,  în 1942  ocupă postul de asistent. După terminarea războiului , revine la Cluj  unde, în  1947 devine şef de lucrări.

În 1947,  spre sfârşit de an,  se înfiinţează la Craiova Facultatea de Agronomie, iar din toamna anului 1949 Mircea Oprean  este transferat   aici ca şef de lucrări cu misiunea  spusă sau  doar hărăzită  de a contribuii la dezvoltarea învăţământului horticol, dezvoltare încununată de înfiinţarea Facultăţii  de Horticultură  în 1962.Acum, după trecerea anilor , se poate spune că aici, la Craiova, a abordat o problemă de interes naţional- valorificarea  solurilor nisipoase prin cultura viţei de vie.

În 1948 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în ştiinţe agronomice cu teza „Cercetări  asupra altoirilor forţate la viţa de vie ”, iar în 1965   devine doctor docent în ştiinţe.

La început, în 1950, s-a ocupat de  viticultură şi vinificaţie. După patru ani  încep primele experienţe de viticultură şi pomicultură pe  terenurile nisipoase de la  Tâmbureşti şi Piscul Sadovei. Împreună cu colaboratorii săi s-a ocupat de procesele biologice  legate de concreşterea la altoire şi tehnologia producerii materialului  săditor viticol. S-a stabilit adâncimea optimă de plantare, cele mai indicate tăieri şi modul de aplicare a îngrăşămintelor. S-au stabilit distanţele optime de plantare   şi cele mai indicate raioane, zone  unde  pot  fi plantate diferite soiuri de viţă de vie , inclusiv viţa de vie pentru strugurii de masă. Aşa se face că în vestitele podgorii mehedinţene  de la Oreviţa şi Golul Drâncei, lovite de invazia filoxerică,  s-au reînfiinţat plantaţii viticole pe 3000 ha  din care   s-au obţinut în anii ’70-’80 soiurile  de Merlot, cabernet Sauvignon, Pinot noir. Cercetările întreprinse  asupra tăierilor  de rodire aplicate viţei de vie au condus la o mai bună  valorificare a capacităţii de rodire, iar sistemul de tăiere „centrifugă”  şi în „cordon târâtor” a permis   mecanizarea unor lucrări  în plantaţie, inclusiv protecţia butucilor  în timpul iernii. A identificat  existenţa la viţa de vie a unei etape de „creştere inutilă „ diferită de la soi la soi, prin a cărei diminuare sau eliminare se pot obţine importante  creşteri ale producţiei de struguri.

 Cercetările efectuate  aici au fost expuse în mai multe lucrări ştiinţifice prezentate în ţară sau în străinătate, au fost adunate în câteva cărţi  printre care „Extinderea viilor pe nisipuri”  publicată 1956 de Editura Agro-Silvică Bucureşti , „Cultura viţei de vie pe nisipuri”  publicată de aceiaşi editură în 1964, „ Viticultură generală” , apărută la Editura Didactică şi Pedagogică  în 1975.

 Rezultatele obţinute  dar şi perseverenţa profesorului Mircea Oprean,  au favorizat   extinderea   Staţiunii Didactice de la Banu Mărăcine, în 1966,  cu o suprafaţă  de 318 ha. El spunea atunci că „ învăţământul agronomic fără o staţiune  didactică este ca un învăţământ medical fără clinică”. S-a ocupat, împreună cu profesorii Ştefan Teodorescu şi Marius Popescu,  de organizarea modernă a acestei Staţiuni .

 Foştii  studenţii  , acum oameni de vază  îşi aduc aminte de măiestria sa pedagogică şi spun :” Prin maniera în care ne-a prezentat cursul de viticultură a reuşit să stimuleze inventivitatea  şi cercetările ştiinţifice, iar prin conţinut să pună la îndemână  cât mai multe tehnologii alternative posibile .Folosind structura care rezultă din descoperirea cauzelor după descrierea  efectelor se dezvoltă interesul pentru o permanentă investigare ştiinţifică. Prezentând scopul înaintea mijloacelor a promovat interesul  pentru elaborarea  unor metode adecvate  şi pentru o aplicare creatoare a cunoştinţelor. La examen aveam să constat că evaluarea cunoştinţelor nu este la îndemâna oricui, fiind un moment  când profesorul prin harul său pedagogic reuşeşte să-l facă pe cel analizat să simtă că este un interlocutor aşteptat şi preţuit… ”.

Un altul îşi aminteşte :” În anii  ‘ 80 profesorul Oprean se apropia de pensionare. Mi-l aduc aminte ca pe un cadru didactic foarte inimos care punea pasiune în munca sa. Înainte de examen   ne chema la o recapitulare a materiei în sistem intensiv, aducă şase ore , fără pauză….Cursurile sale erau presărate cu povestioare înţelepte legate de viticultură ”

Sau. „ Erudiţia, talentul vorbirii, discernământul, vocea caldă dar fermă, intonaţiile  diferite folosite cu dibăcie, menite să înlăture monotonia, au asigurat  în toate cazurile nivelul elevat, clar şi la obiect al prelegerilor Maestrului.”

Obişnuia ca , în loc de rămas bun  să spună „ să fim optimişti !”.

Un salariat, a venit în audienţă la Rector cu o problemă personală. La ieşire a spus:” …mi-a vorbit aşa de frumos şi mi-a explicat cu foarte multă înţelegere imposibilitatea rezolvării, cel puţin temporar, încât eu mă consider satisfăcut şi onorat”.

Personalitate complexă, Mircea Oprean, a îndeplinit  mai multe funcţii publice  printre care se remarcă  funcţia de Rector al Institutului Agronomic , între  1964 şi 1966, apoi Rector al Universităţii din Craiova  între  1968 şi 1971. Mai trebuie menţionate şi funcţiile  de membru în Comisia  superioară de Diplome, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Pentru calităţile sale  pedagogice a  obţinut, în 1970, titlul onorific de „Profesor universitar emerit”

S-a stins din viaţă la data de 12 martie 1984 la Craiova. Avea 69 de ani.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre  Mircea Oprean, născut la Jina, lângă Sibiu, dar care și-a dedicat întreaga energie dezvoltării horticulturii în Oltenia.

La finalul acestui episod, pentru a vă  consolida informațiile despre profesorul Mircea Oprean, va sugerez  ca într-o zi, dacă sunteți pe strada A.I. Cuza, intrați în holul Universității din Craiova. Urcați la etaj, pe scara din stânga, apoi mergeți  pe holul din dreapta spre Rectorat.

Aici este organizată Galeria Rectorilor.

Într-unul  dintre tablouri este pictat profesorul Mircea Oprean.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Liviu Emil Pop  inventatorul arahidelor de Tâmburești

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc   despre Liviu Emil Pop -inventatorul arahidelor de Tâmburești.

Prin anii ’80 am  susținut un curs facultativ de Inventică la care au participat studenți de la Facultatea de electrotehnică. Întâlnirile se țineau la Casa de Cultură a Studenților, corpul vechi, situat pe strada Eugeniu Carada, care atunci se numea Ialomicioara. Clădirea, acum retrocedată și nefolosită, are niște săli splendide.  La fiecare întâlnire aveam câte un invitat, inventator, care își prezenta „istoria” invențiilor lui. Așa am aflat istoria fascinantă a alunelor de pâmânt, a arahidelor, adaptate pe terenurile nisipoase de la Tâmburești de către echipa condusă de profesorul Liviu Emil Pop.

Liviu Pop s-a născut la data de 10 decembrie 1919 în comuna Dragu, jud. Cluj, acum în  județul Sălaj. Bunicul său , Vasilică Pop, țăran cu stare materială mijlocie, era și cantor la biserica din sat. Tatăl său, Gavril, născut la data de 5 octombrie 1884, a dovedit sârguință pentru carte și înclinație pentru muzică și de aceea  a dus mai departe  tradiția familiei ca diac la biserică fiind, în același timp și învățător în sat. A rămas orfan de tată la vârsta de patru ani.

 Clasele primare le-a făcut în comuna natală. Copil fiind, a participat efectiv , cu plăcere,  la muncile câmpului: recoltatul fasolei, porumbului, cartofilor, uscatul fânului, topitul cânepii.

În toamna anului 1930 a fost înscris ca elev la Liceul de băieți „Emanoil Gojdu” din Oradea și a locuit la internatul greco-catolic unde copii orfani  aveau reducere la taxele de întreținere dar, unde, prin disciplina riguroasă impusă, a învățat să-și organizeze foarte bine activitatea. Din toamna anului 1935 s-a mutat cu școala la Liceul de băieți  „Simion Bărnuțiu” din Șimleul Silvaniei. Toamna, la recoltatul strugurilor, elevii mergeau  în localitatea Măgura din apropiere, un bazin pomiviticol mare. Aici a cunoscut și câțiva studenți din anul V de la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj care i-au povestit despre frumusețea meseriei de inginer de agronom, despre posibilitatea de a obține o bursă de studii dar și despre posibilitățile de angajare după terminarea facultății. În 1938 a absolvit  liceul, iar examenul de bacalaureat l-a susținut la Oradea. La vremea aceea, Diploma de bacalaureat le oferea tinerilor posibilitatea să ocupe orice funcție, iar admiterea la multe facultăți se făcea numai pe baza acesteia. Liviu Pop s-a hotărât ușor să se înscrie la Facultatea de Agronomie din Cluj datorită discuțiile avute cu studenții acestei facultăți în perioadele de practică dar și pentru că mama sa a obținut un post și locuință la școala normală din Cluj.

Admiterea la Facultatea la Agronomie din Cluj s-a făcut pe bază de concurs, iar nota obținută i-a asigurat o bursă de studii. L-a avut ca profesor, la disciplina Sistematică, Anatomia și Fiziologia Vegetală pe ilustrul  Iuliu Prodan, iar ca asistent pe Alexandru Buia, devenit mai târziu Rector al Institutului Agronomic din Craiova. De asemenea, l-a cunoscut, ca profesor , și pe Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj. Anul III  l-a continuat la Timișoara unde se mutase facultatea din Cluj datorită Dictatului de la Viena prin care România a fost obligată să cedeze nordul Ardealului. A susținut examenul de diplomă în data de 25 februarie 1943 și a obținut Diploma de inginer agronom în aprilie 1943, eliberată  de Școala Politehnică din Timișoara, fiind al doilea din promoție.

            Imediat după susținerea examenului de diplomă a fost convocat pentru continuarea pregătirii militare, până la 15 noiembrie 1943, la Secția militară a Școlii Politehnice din Timișoara. În aceiași perioadă, profesorul Amilcar Vasiliu i-a propus un post de asistent la catedra de Agrologie, fiind numit de Minister pe acest post  cu începere de la 1 iulie 1944. Procedura aplicată la vremea aceea impunea ca un asistent să facă un stagiu de 3 ani, timp în care asista la curs și la lucrările practice, trebuia să învețe o limbă străină și să pregătească un raport de sinteză pe o  temă dată. Tema pregătită de Liviu Pop se intitula „Controversă în clasificarea solurilor”   în funcție de conținutul de nisip, lut și argilă. A fost prima lucrare publicată de Liviu Pop în Analele Facultății de Agronomie din Cluj, în 1946.

În toamna anului 1945 Facultatea de agronomie a revenit la Cluj, iar Liviu Pop și-a continuat activitatea de asistent. L-a ajutat pe profesorul Amilcar Vasiliu să litografieze cursul „Cercetarea solului prin metode fizice”. Deoarece laboratoarele nu dispuneau de aparatura necesară, cadrele didactice s-au implicat în autodotarea acestora. Liviu Pop a conceput și realizat un sistem de site pentru determinarea stabilității la apă a agregatelor de sol și un aparat  pentru determinarea rezistenței la presiune a agregatelor  de sol, numit ”balanța Pop” .În octombrie 1948 a ocupat, prin concurs, un post de șef de lucrări. A participat la mai multe teme de cercetare printre care „Influența asolamentelor și lucrărilor agricole asupra structurii solului” , „Influența secetei asupra plantelor cultivate”. Rezultatele obținute au fost publicate în reviste dar și în ziarele destinate activităților din agricultură.

Vă reamintesc, stimați ascultători că în 25 aprilie 1947 s-a înființat Universitatea din Craiova care avea în structura sa și Facultatea de Agronomie.  În 8 aprilie 1949 Aurel Moraru, Rectorul Institutului Agronomic din Craiova, i-a trimis  tânărului Liviu Pop următoarea telegramă: „Prin Decizia ministerială nr.134/31/03/1949 sunteți numit profesor la Catedra de Pedologie. Rugăm prezentați-vă de urgență”. Comisia Superioară de Diplome din cadrul Ministerului Educației și Învățământului, întrunită la data de 2 martie 1963. Așa a ajuns ardeleanul Liviu  Pop la Craiova.

În perioada 1957 – 1967 a funcționat, cu jumătate de normă, la Stațiunea Agricolă Șimnic. În calitate de Secretar științific al Consiliului profesoral s-a ocupat de publicarea  lucrărilor științifice elaborate de cadrele didactice. Astfel, în 1957 a apărut primul număr din  „Anuarul Lucrărilor Științifice a Institutului Agronomic din Craiova”, apoi, din 1958 „Buletin  științific” , iar din 1963  ” Analele Universității din Craiova. Seria Biologie-Agronomie și Horticultură”.

La 1 octombrie 1967  a fost numit Șef al Catedrei de Agrofitotehnie, iar în perioada 1968-1970 a fost Secretar științific al Senatului Universității din Craiova. La data de 1 martie 1967 a fost numit , prin Ordinul Ministerului Învățământului, în funcția de Decan al Facultății de Agronomie pe care a deținut-o până la data de 15 mai 1972.

În 1981 Ministerul Educației și Învățământului i-a acordat titlul de  „Profesor universitar evidențiat” , iar 1991 a  fost ales membru titular al Academiei Agricole și Silvice.

Și-a susținut Teza de doctorat cu tema  „Cercetări privind stabilirea sistemului de folosire a îngrășămintelor chimice în rotația secară-porumb pe nisipurile din stânga Jiului” la data de 29 februarie 1968 , elaborată sub conducerea prof.dr.Ioan Safta. A fost primul doctorat susținut la Craiova în cadrul Facultății de Agronomie. A obținut calificativul  „summa cum laude”. Diploma a fost eliberată de Universitatea din Craiova cu nr.1/15.03.1971. Începând cu anul universitar 1969-1970 i-a fost acordată  calitatea de conducător de doctorat.

În  februarie 1974 a susținut public, la Institutul Agronomic  „Nicolae Bălcescu” din București, în fața unei Comisii numită de Minister , un memoriu de activitate pe baza căruia a obținut titlul de doctor docent.

Cred, stimați ascultători, că este locul să vă povestesc o discuție  purtată cu profesorul  Liviu Pop. L-am vizitat de mai multe ori în laboratorul său din Facultatea de Agronomie. Venea dimineața și experimenta câte ceva.  Mai pe la început, impresionat de modestia domniei sale dar și de titlul științific de doctor docent, l-am întrebat:

• Ce ați făcut, domnule profesor, ca să obțineți această recunoaștere?

Domnia sa mi-a răspuns:

• Eu doar am muncit.   Cei din jurul meu au apreciat munca mea!

În 1957 a elaborat cursul de Agricultură Generală, în trei volume, litografiat în anii 1958 și 1959, fiind primul curs litografiat la Institutul Agronomic din Craiova. În anii universitari 1970-1972 a predat cursul  „Valorificarea rațională a nisipurilor” la anii IV și V de studiu. A predat și cursul  „Agrotehnică și Tehnică experimentală”.

În 1965  a participat la Conferința CAER de valorificare a solurilor  ușoare, desfașurată la  Budapesta unde a prezentat lucrarea  „Creșterea producției agricole pe solurile nisipoase cu ajutorul îngrășămintelor”. În 1970 a participat la Simpozionul  Internațional privind lucrările de bază ale solului cu lucrarea  „Cercetări privind lucrările  solului pe terenurile nisipoase din sud-vestul  României” .

În 1977 a publicat la Editura Ceres, împreună cu Ion Matei și Ion Chichea, cartea   „Agrofitotehnia pe terenurile nisipoase”, iar în 1986 a publicat la Editura Ceres monografia

 ” Cultura alunelor de pământ ( arahidele)” împreună cu Valeria Marghitu ,Victor Bârnaure, Ion Chichea. Ambele cărți au fost premiate de  Academia Română în 1990 cu premiul ” Ion Ionescu de la Brad”.

O bună parte din activitatea de cercetare a fost dedicată adaptării arahidelor pe terenurile nisipoase din Oltenia.În 1979 a introdus în rețeua de încercare a soiurilor mai multe linii de arahide, printre care linia T277, iar în 1983 a fost omologată pentru producție cu denumirea comercială  „Soi  de arahide Tâmburești” pentru care a obținut și Brevetul de invenție nr.89351, împreună cu Valeria Marghitu și Ioan Chichea. Invenția a obținut, în 1995, Medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva.

Atunci, în 1995, am  reprezentat Universitatea din Craiova la Geneva. Juriul, care a analizat invenția, a fost surprins să afle că,  după ce florile de arahide sunt fecundate, acestea se înfig natural în solul nisipos și de aceea fructul se formează în pământ. De aici numele de „alune de pământ”.

Activitatea științifică și publicistică desfășurată din 1954  la Craiova s-a concretizat în:208 lucrări științifice, 6 cărți și broșuri, 14 cursuri și manuale, 11 articole de îndrumare tehnică, 2 articole de popularizare științifică, 52 de articole de îndrumare tehnică, apărute în ziare

A încetat din viață la Craiova, la data de 3 noiembrie 2010.

Așadar, stimați ascultători, v-am povestit despre Liviu Emil Pop,  omul care a adaptat cultivarea alunelor de pământ pe terenurile nisipoase din Oltenia și a deschis, la Craiova, ușa cercetărilor  din domeniul alunelor de pământ.

Vă sugerez ca, într-o zi lucrătoare să vizitați Facultatea de Agronomie din Craiova unde o să descoperiți o lume de legendă.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Șontea Sever – fondatorul școlii de  metalurgia pulberilor sinterizate de la Craiova.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre Sever Șontea,  fondator al școlii de metalurgia  pulberilor sinterizate de la Craiova.

Când spunem „școală” ne gândim atât la clădirea în care se desfășoară activitatea  didactică dar mai ales la oamenii și la atmosfera dintr-o unitate școlară.

Pot spune că este mai ușor să construiești clădirea unei școli decât să  dezvolți „spiritul unei școli”. Omu  care a reușit să formeze spiritul școlii de metalurgia pulberilor la Craiova a fost profesorul Sever Șontea.

Sever Șontea s-a născut la data de 8 noiembrie 1928 în satul  Crainici, din comuna Prunișor, din județul Mehedinți. Școala primară a urmat-o în satul natal, Crainici, din 1935 până în 1940.

În 1941 s-a înscris la Liceul „Traian” din Turnu Severin, pe care l-a absolvit  în 1948. A urmat trei ani la Academia de Studii Economice din București, în 1949 și 1952, apoi Institutul Politehnic din București, Facultatea de Metalurgie, specializarea „Siderurgie”, pe care a absolvit-o în 1958.

După absolvirea facultății, în 1958,  a fost repartizat la Uzinele Electroputere , unde funcționează ca Șef laborator Metalografie până în 1971, când se transferă la Universitatea din Craiova.

La Uzina Electroputere se implică eficient în asimilarea unor materiale noi  și a  tehnologiilor   fabricare a acestora( exp. Contacte electrice sinterizate WCuNi pentru întrerupătoare electrice).  Ca inginer, în laboratoarele uzinei, a elaborat noi metode distructive sau nedistructive de  încercare a materialelor folosite la fabricarea mașinilor și aparatelor  electrice, la fabricarea locomotivelor diesel-electrice și electrice.

Este locul să menționez că mehedințeanul  Sever Șontea a contribuit la organizarea unui laborator pilot  pentru cercetări în domeniul metalurgiei pulberilor, activitate pe care o va continua și la Universitatea din Craiova, atât ca activitate de cercetare  dar și ca activitate de microproducție.

Și-a susținut Teza  de doctorat, cu titlul „Cercetarea factorilor metalurgici și tehnologici care influențează sudarea unor aliaje de aluminiu de înaltă rezistență de tip AlZnMg”,  la Institutul Politehnic din Timișoara, Facultatea de Mecanică, în anul 1969. Teza a fost elaborată sub coordonarea profesorului  Vladimir Popovici.

Este interesant de menționat că profesorul Vladimir Popovici  a fost, începând cu anul 1960, Director  tehnic la Uzina Electroputere din Craiova, unde a funcționat până în toamna anului 1964 când a ocupat, prin concurs, postul de profesor  la Catedra de Utilajul și Tehnologia Sudări, din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara, atribuindu-se  și calitatea de șef de catedră și conducător de doctorat.

Dar să revenim la personalitatea despre care vorbim  azi, Sever  Șontea.

Vă reamintesc că Universitatea din Craiova s-a înființat, aș putea spune că s-a reînfințat în 1966,  și s-a dezvoltat constant. Așa se face că în 1977, pentru a răspunde nevoilor industriei din Oltenia, unde construcția de  mașini Agricole și automobile  era la apogeu, a fost înființată Facultatea de Mecanică. Tot în 1977 a fost înființată, în cadrul Facultății de Electrotehnică, secția de Electromecanică. În acest context, Sever Șontea ocupă, prin concurs, postul de profesor la Facultatea de Mecanică.

În anii ’70 Institutele de cercetări din București au deschis Filiale în  centrele industriale sau în centrele  universitare din țară. În acest context, în perioada 1976-1978 a coordonat Filiala din Craiova a „Institutului de Cercetări și Proiectări pentru Sectoare Calde București”, unitate integrată în Universitatea din Craiova. În această calitate a contribuit la  punerea în funcțiune a liniilor tehnologice  de la IOB Balș, Forja Grea Drobeta Turnu Severin, VILMAR Râmnicu Vâlcea,  Forja Cristuru Secuiesc.

Având în vedere experiența acumulată în producție, a ocupat, din 1977, funcția de șef  al catedrei de „Tehnologia materialelor”,  până la pensionare, cu o intermitență între 1990-1992 când a fost prorector al Universității din Craiova.

A obținut 20 de brevete  de invenție și certificate de inovator referitoare la materiale noi, metalurgia pulberilor, tehnologii neconvenționale, tratamente termice.

Dintre acestea menționez Brevetul  nr.88624, obținut în 1986, Lagăre cu autolubrifiere de tip Fe-Cu-Grafit și procedeu de obținere a acestora. Aceste lagăre, dar și alte componente din pulberi sinterizate, a fost fabricate  câțiva ani buni  la Secția de Microproducție piese sinterizate din cadrul Facultății de Mecanică. A fost o experiență utilă pentru toți, dar mai ales pentru studenții care participau la organizarea întregului proces de fabricație.

Este momentul să povestesc  o întâmplare cu profesorul Sever Șontea.

Prin anii 1980 am ținut un curs facultativ de Inventică. Întâlnirile cu studenții erau programate în clădirea veche a Casei Studenților din strada Ialomiciora. O clădire impunătoare, cu camere mari care te îndemnau să-ți dai drumul la imaginația creatoare. La una dintre întâlniri  l-am invitat  pe profesorul  Sever Șontea. A fost  punctual, așa cum era mereu, iar  discuțiile  cu studenții despre invențiile domniei sale au fost la obiect,  educative, utile. S-a încadrat  precis în timpul alocat. Aceași punctualitate și eficiență a manifestat-o  și în perioada  cât a îndeplinit funcția de prorector al Universității din Craiova. Din păcate, clădirea veche  în care a funcționat Casa Studenților a fost retrocedată și, de 30  de ani, este închisă. Nu are nici-o destinație!

            În  1992 a obținut conducerea de doctorat  în domeniul „Inginerie industrială” și a coordonat  25 de Teze, finalizate până în 2009. Subiectele abordate  au vizat rezolvarea unor probleme legate  de folosirea pieselor sinterizate din aliaje metalice, realizarea unor noi materiale pentru lagăre cu alunecare, fabricarea contactelor electrice pe bază de wolfram, obținerea de aliaje antifricțiune pe bază de fier.Unii dintre doctoranzi își continuă activitatea de cercetare, iar alții își continua activitatea în producție.

            S-a pensionat în  1999 dar și-a continuat activitatea ca profesor consultant.

            A  scris articole științifice și cărți la edituri locale și centrale,  cu subiecte legate de metalurgia pulberilor, sudarea materialelor și a aliajelor neferoase.

            Aș putea să citez mai multe titluri de cărți sau articole, dar prefer să amintesc doar două.

Prima: o broșură de cca. 125 de pagini „Dicționar de personalități din Oltenia”, publicată în 1998 la Editura SITECH din Craiova, cu sprijinul financiar  acordat de  Casa de Cultură a Municipiului Craiova.  La elaborarea dicționarului au partcipat 6 persoane, printre care și profesorul Sever Șontea. Îmi amintesc de meticulozitatea cu care aduna datele și exigența cu care selecta persoanele incluse în Dicționar. A rezultat un document elaborat, în bună parte, pe baza informațiilor culese direct de la persoanele incluse în Dictionar.

A doua carte pe care vreau să o amintesc: „Metalurgia pulberilor. Tehnologii de lucru și aplicații” publicată la Editura Universitaria din Craiova. Această carte pune în valoare două valențe ale profesorului Șontea. Prima: legătura cu practica industrială. A doua: formarea colaboratorilor pentru activitatea de cercetare, având în vedere echipa care lucrat la această carte, și anume: Mihail Mangra, Constantin Dumitru, Daniela Tărâță, Gheorghe Văduvoiu, Paul Herșcovici,

Dumitru Mazilu, Ileana Pascu.

Pentru activitatea desfășurată a primit  mai multe   Diplome și medalii. În 1983 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Ștințific ”, clasa a III-a. În 1999 a primit, din partea Asociației de Sudură din România  Medalia „Academician Corneliu Mikloș”. Medalia, cu diametrul de 60 mm  din metal turnat, este acordată  persoanelor care, de-a lungul activității profesionale, au contribuit în mod esențial la promovarea  tehnologiei sudării.

            A condus, la Craiova, Filiala „Tehnologii Neconvenționale” a Academiei Române.

            În 2005  a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Craiova”.

            În iunie 2015 a participat, în satul natal, Crainici,  la întâlnirea „Fii satului”. Ca de obicei, așa cum a făcut mereu în activitatea desfășurată, și-a pregătit  discursul cu atenție.

            Mai pe la început, explică de unde vine numele satului, Crainici, adică „locul cât vezi cu patru ochi”. În sat este un loc mai înalt din care oamenii  îi anunțau pe vecinii lor, strigând sau altfel,  despre  necazurile  aduse de năvălitori. Oamenii locului erau…crainici!

            Într-un paragraf vorbește despre un fiu al satului, inginerul  Adrian Dumitrescu, proiectant de nave fluviale, executate la Turnu Severin, care, printre altele, s-a ocupat și de construirea clădirilor Întreprinderii de Utilaj Greu din Craiova și care, acum, poartă numele „Popeci”.

            Spre finalul discursului spune:„Ca învățători în clasele I-IV l-am avut pe unchiul meu Ionică Cașotă și pe doamna Andone, care locuia în satul Capul Dealului  și venea la școală cu șareta. Așa cum am arătat, această dezvoltare a satului a provocat o emulație în cultură, astfel că mulți tineri și-au continuat studiile contribuind la creșterea vieții satului”. La finalul discursului său, profesorul Sever Șontea amintește multe nume de oameni din sat care au devenit învățători sau profesori, ingineri, militari, preoți, funcționari, comercianți, monahi, medici sau cadre medicale, lucrători la CFR.  Sunt menționate aproape o sută de persoane, cu nume și prenume și meseria pe care au practicat-o. Apoi, la final, le spune participanților la întâlnirea „Fii satului Crainici” din data de 5 iunie 2015: „Vă rog să vă reamintiți eforturile învățătorului Popescu  Gheorghe și ale  plutonierului  Raicu Petre care au revigorat  câmpiile și dealurile satului prin plantații pomicole, grădinărit și creșterea vitelor”.

             S-a stins din viață în data de 25 februarie   2019.

            Așadar, sitmați ascultători, azi la emisiunea  Personalități din știință și tehnică v-am povestit despre Sever Șontea, fondatorul școlii de Mealurgia  pulberilor sinterizate.

            Din povestea spusă  despre profesorul Sever Șontea o să fomrulșez câteva îndemnuri:

• Să nu ne uităm locurile natale!
• Să nu-i uităm pe cei de dinaintea noastră!
• Să nu-i uităm nici pe cei din generația cu care am crescut!
• Să nu-i uităm pe educatori!

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Constantin Belea, fondatorul școlii de automatică din Craiova.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre Constantin Belea, fondatorul școlii  de automatică din Craiova.

Învățământul superior electrotehnic își are una dintre rădăcini în Institutul de Mașini și Aparate Electrice IMAE  înființat la data de 7 iulie 1951. A funcționat până în 1958 când, din motive neștiute de mulți, spuse sau scrise  de câțiva, a fost mutat la București.

Vă reamintesc că oltenii au scris încă din 1848, în Proclamația de la Islaz  că își doresc o Universitate la Craiova, așa cu nu s-au lăsat cu una cu două. Așa se face că în 1966 a fost înființată, aș putea spune că a fost reînființată, Universitatea din Craiova, printre noile facultăți numărându-se și Facultatea de Electrotehnică. La început, adică în 1966, a avut două secții: mașini și aparate electrice, care va deveni secția de Electrotehnică, în 1973, respectiv automatică, transformată, tot din 1973, în secția de Automatizări și calculatoare.

Încă de la început, șeful, aș spune coordonatorul catedrei  care se ocupa de  secția de Automatizări și calculatoare a profesorul universitar, doctor docent, Constantin Belea.

Constantin Belea s-a născut la data de 6 martie 1929 în localitatea Slănic Prohova din județul Prahova.  A urmat Școala Medie Tehnică Metalurgică Plopeni, apoi,  în 1950 a intrat, prin concurs  la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București. După doi ani de studiu, în 1952, a fost selecţionat şi transferat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, la Academia Militară Tehnică din Bucureşti, Facultatea de Aviaţie. A absolvit facultatea în anul 1954, obţinând Diploma de inginer electrotehnic în specialitatea Instalaţii Electrice Bord-Avion. A urmat aspirantura la Academia Militară Tehnică, finalizată în ianuarie 1957.  Lucrarea de disertaţie a fost elaborată  şi susţinută  în anul 1959 la Academia Militară de Ingineri de Aviaţie Jucovski din Moscova, obținând  Diploma de Candidat în Ştiinţe Tehnice. Lucrarea avea tema „Oscilații neliniare în sistemele de reglare automată” și s-a publicat, la recomandarea Consiliului Ştiinţific al Academiei Jukovsky, sub forma unei monografii de 264 pagini, la  Editura Maşghiz din Moscova. In lucrare a elaborat o metodă exactă de determinare a regimurilor periodice din sistemele automate neliniare, a stabilit dependenţa  amplitudinii şi perioadei autooscilaţiilor de parametrii neliniarităţilor, a stabilit ecuaţiile caracteristice care rezolvă problema stabilităţii regimurilor periodice, a studiat câteva  posibilităţi de înlăturare a regimurilor periodice din funcţiile sistemelor automate neliniare.

A continuat activitatea de doctorand la Academia Militară de Ingineri de Aviaţie Jukovski prin elaborarea tezei de doctorat „Metode noi în teoria sistemelor de reglare automată”, pe care a susținut-o în 1962. A obținut Diploma de Doctor în  Ştiinţe Tehnice, eliberată de Comisia de Atestare din Ministerul Invăţământului Superior şi Mediu Special al URSS, şi recunoscută de Comisia superioară de diplome din Ministerul Invăţământului din România ca diplomă de doctor docent în ştiinţe tehnice.  In această perioadă a perfecţionat metode de calcul pentru sistemele automate, propunând două metode bazate pe serii de puteri rapid convergente, care să înlocuiască seriile trigonometrice şi seria clasică de dezvoltare a funcţiilor exponenţiale la calculul dinamic al sistemelor automate de diferite tipuri. Totodată, s-a ocupat de invarianţa coordonatică şi parametrică a  sistemelor automate, stabilind câteva teoreme importante.

In perioada 1962-martie 1965 a desfăşurat  activitate didactică şi ştiinţifică  la Catedra de Radioelectronică de la Academia Militară Generală, ca lector superior, unde a predat cursurile „Bazele reglării automate”, „Automatică”, „Maşini electrice de calcul”, „Cibernetică”. A coordonat activitatea de cercetare ştiinţifică a catedrei și a fost membru al colegiului de redacţie al Buletinului Academiei Militare Generale.

In perioada aprilie 1965–februarie 1966 a lucrat la Institutul de Proiectări – Automatizări București, IPA, ca proiectant șef la Secţia de Automatizări complexe, pe teme legate de  introducerea tehnicii de calcul în industrie.  

In perioada februarie 1966-septembrie 1966 a  lucrat  la Institutul de Energetică al Academiei României, ca şef al Sectorului de sisteme neliniare, continuându-şi activitatea cu o jumătate de normă, până în anul 1968, când a devenit cercetător onorific al aceluiași institut.

In activitatea ştiinţifică s-a ocupat în mod deosebit de teoria sistemelor neliniare şi metodele numerice de calculul dinamic al sistemelor automate.  În preocupările sale au intrat studiul sistemelor autoacordabile, principiile teoretice și metodele de optimizare a sistemelor automate, studiul şi construcţia unor dispozitive de calcul, studiul sistemelor parametrice, recepţionarea optimă a semnalelor, modelarea numerică a sistemelor neliniare, construcția sistemelor dinamice liniare pe baza teoriei distribuțiilor.

La 1 septembrie 1966 a fost numit profesor suplinitor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Electrotehnică, şef al catedrelor de Maşini şi Aparate Electrice (1966-1967), Automatică şi Aparate Electrice (1967-1969) şi Automatizări și calculatoare (1969-1975, 1976-1985).  A fondat Catedra de Automatică în anul 1967. În intervalul aprilie – noiembrie 1968,  respectiv 1969-1974  a îndeplinit şi funcţia de Prorector al Universităţii din Craiova. Din 1968 a fost conducător științific de doctorat în automatică, automatizări si telecomenzi. Sub îndrumarea sa au fost finalizate 10 Teze de doctorat. Dintre Tezele de doctorat menționez doar  lucrarea „Automatizarea complexă  a obiectivelor energetice cu sisteme adaptive”, elaborată de Dan Nicolae, devenit ulterior profesor la Facultatea de Electrotehnică din Craiova și, un timp, decan al acesteia.  Această teză de doctorat, demonstrează implicarea facultății de electrotehnică în rezolvarea problemelor concrete ale industriei din  România. Este necesar să subliniez că această valență este continuată și în prezent.

Constantin Belea, a înfiinţat  Institutul de Proiectări pentru Automatizări – IPA  Craiova şi a iniţiat, în 1980,  Simpozionul Naţional de Teoria Sistemelor care se desfăşoară cu regularitate şi astăzi. A fost Președintele Comisiei de Teoria sistemelor în cadrul Secţiei de Automatică a Consiliului National al Inginerilor şi Tehnicienilor, patronat de Consiliul Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie.

În anul 1983 a obtinut titlul de „Profesor universitar evidenţiat”, distincţie acordată prin Ordinul Ministerului Invăţământului nr. 5121/16.06.1983.

In perioada 1981-1985 a fost titularul cursului „Dirijarea aparatelor de zbor şi navigaţie automată” la Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic Bucuresti.

            A fost distins cu premiul Traian Vuia al Academiei Române. Este autor a numeroase studii, cursuri universitare, monografii şi lucrări de sinteză în limbile romană, rusă şi engleză.  A publicat peste 200 de articole de specialitate în reviste din România și din străinătate printre care

 Automatica şi Electronica;  Studii şi cercetări de energetică şi electrotehnică;  Analele Universităţii din Craiova.

A tradus lucrări de sinteză din limbile rusă şi engleză.

Ca fondator al școlii de automatică din Craiova a inițiat mai multe direcții de cercetare considerate direcții „pionier” printre care  cea legată de sistemele optimale și adaptive.

A scris opt cărți publicate la Editura tehnică, la Editura Academiei  României sau la Editura Didactică și Pedagogică. Într-un cuvânt, edituri de mare prestigiu.

Pentru a  avea o imagine legată de viziunea tehnică și științifică a profesorului Constantin Belea, la începuturile  învățământului electrotehnic din Craiova, menționez  doar  cartea „Programarea la mașinile electronice de calcul” publicată în 1969 la Editura Militară din București.

S-a stins din viaţă, la Craiova, în data de 16  decembrie 1985.

În semn de prețuire pentru valoarea sa științifică și umană, Aula Facultății de Automatică, Electronică și Calculatoare poartă numele „Constantin Belea”.

Așadar, stimați ascultători, v-am povestit despre Constantin Belea, fondatorul școlii de automatică din Craiova.

În povestea mea am folosit multe cuvinte, multe expresii de specialitate, poate noi pentru unii dintre dumneavoastră și, din acest motiv, vă sugerez sa faceți un exercițiu.

Adunați câteva ambalaje din material plastic, PET-uri, pentru care puteți primi garanția de 50 de bani. Mergeți la un centru de colectare automată. În Craiova sunt montate câteva containere în zona magazinelor cu profil alimentar. Urmăriți, cu atenție, tot procesul, de la introducerea PET-ului în spațiul de colectare până la primirea documentului prin care vi se comunică suma pe care puteți să o obțineți  în  schimbul acestor ambalaje.

Este un exemplu concret de sistem automat, destinat preluări ambalajelor din material plastic. Gândiți-vă la complexitatea lui. Gândiți-vă la inginerii și tehnicienii care l-a proiectat, l-au construit, l-au montat. Gândiți-vă și la profesorii  care i-au școlit pe acești  creatori. În timp, printre profesori, a fost și Constantin Belea, profesor doctor docent la Universitatea din Craiova.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Charles Laugier ,născut la Cernele, organizatorul sistemului sanitar din Oltenia.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul   Charles Laugier, născut la Cernele, organizatorul sistemului sanitar din Oltenia.

            În Craiova funcționează, în prezent 25 de Licee sau Colegii. Unele dintre ele nu au un patronim. Marea majoritate au un patronim: Carol I, Elena Cuza, Frații Buzești,  Odobleja, Velovan etc. Nume românești pe care le știm din lecțiile de istorie. Unul dintre licee  portă un nume cu rezonanță franceză: Charles Laugier.

            Charles Laugier s-a născut la data de 21 ianuarie 1875 lângă Craiova, în comuna Cernele,  situată în partea vestică a orașului, la confluența râului Amaradia cu Jiul.

            Părinții săi erau originari din Franța dar, așa cum  s-a întâmplat cu mulți francezi  tineri, prin anii 1850, au preferat să emigreze în țări mai liniștite în care puteau să-și practice meseria.  Atunci, prin anii 1850,  România „era considerată America  Europei”. Așa s-a întâmplat și cu Victor Laugier, inginer  constructor și antreprenor.

            Victor Laugier, tatăl lui Charles,  s-a născut în anul 1844, în Marsilia,  ca și Blanche Laugier, mama lui Charles, născută Vivet, în anul 1857. Soții Victor și Blanche au avut doi copii Jules, devenit arhitect, și Charles, devenit medic.

            Având în vedere  originea sa, amândoi părinții fiind  francezi, primii ani de școală i-a făcut la Institutul de băieți  Gustav Arnold, între 1882 și 1885. Această școală privată a fost înființată în Craiova în anul 1855, de către Gustav Arnold, condusă apoi de fiul său, Gustav care era și profesor de germană. 

            Între anii 1885 și 1887  a urmat  școala secundară  la Liceul nr.7  apoi, când avea 12 ani, s-a mutat  la Liceul  Carol I pe care l-a absolvit în  1892, când avea  17 ani. A fost coleg cu Gheorghe Țițeica , Victor Papilian și Constantin D. Fortunescu.

            In 1892 s-a la Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o după șase ani, în 1898, cu teza „ Rezultate obținute în buza de epure simplă congenitală  la Spitalul de copii din București”, elaborată sub îndrumarea profesorului Râmniceanu pe baza studiilor făcute la Clinica Chirurgicală de copii. Profesorii săi i-au apreciat  priceperea și capacitatea de dăruire profesională, meticulozitatea cu care  îi examina și îi urmărea pe copii pe care îi îngrijea, fiind convinși de pregătirea lui  ca specialist în pediatrie, psihiatrie și igienă.

La un an după terminarea facultății, în 1899, se căsătorește cu Gabrielle Murgășeanu,  fiica unui  boier cu moșii în zona localității Murgași.

Laugier a obținut titlul de doctor în 1898 dar putea fi  considerat  specialist în pediatri și psihiatrie   deoarece, ca student,  timp de patru ani , a fost extern și intern la Spitalul de copii din București, apoi intern la spitalul Mărcuța, timp de un an și jumătate.

La începutul anului 1900 este numit medic al Plasei Oltețul de Sus, adică zona Balșului din zilele noastre. Spre sfârșitul anului, în octombrie 1900, este transferat în Plasa Ocolu, de care aparținea și comuna și comuna sa natală, Cernele. Lucrează aici până în 15 ianuarie 1903, când este numit  medic primar al județului Gorj.

Aici, în Gorj, se ocupă  de educația sanitară a tinerelor mame  scriind  o carte, o broșură. Pe coperta acesteia scrie  „Cum trebue să creștem să îngrijim și să ferim copiii de boală „ de Doctorul Ch.Laugier” Medic-primar al județului Gorjiu, Fost intern al spitalului de copii din Bucuresci. Tg. Jiu. Tipografia N.D.Miloșescu Furnisorul  Curții Legale 1904.

În octombrie 1908 vine la Craiova unde va ocupa postul de Inspector și Director  al Regiunii I-a Sanitare Oltenia. Mai întâi s-a informat asupra practicii medicale din Oltenia pentru a putea preveni și combate  cauzele care produc îmbolnăvirile. Va rămâne pe acest post toată viață, adică până în anul 1930 când se stinge din viață în deplină putere creatoare.

Om cu viziune, își dă seama că pentru pregătirea cadrelor sanitare este nevoie  școală. Înființează Școala de Oficianți  Sanitari din Craiova, iar absolvenții acestei școli au lucrat din Banat până în Cadrilater. Așa se explică numele pe care îl poartă Liceul din strada Brestei,  Liceul Charles Laugier, instituție cu poveste lungă.

Unul dintre primele sale obiective a fost combaterea tuberculozei. În acest scop a inițiat vacccinarea copiilor nou născuți și a construit  secția de tuberculoză, condusă multă vreme de doctorul A. Metzulescu.

În timpul Primului Război Mondial se angajează în Armată, ca șef de Ambulanță, ocupându-se de combaterea tifosului exantematic care decima armata română.

A publicat mai multe cărți, unele fiind retipărite. Este important să menționez cî în Biblioteca Universității din Craiova se găsesc, și pot fi consultate, 13cărți, printre care :  Igiena Craiovei. Evoluția tuberculozei,  Pelagra în Oltenia, Călăuza Sanitarului, Holera în Dolj în 1911.

În cartea  „Sănătatea în Dolj. Monografie sanitară”, publicată în 1910 la Editura „ Institutul Grafic Samitca” se ocupă, în cele 600 de pagini, de educația sanitară a locuitorilor județului. Descrie admnistrația sanitară a județului   dar și îmbrăcămintea săteanului, alimentația, munca la câmp și obiceiurile legate de igienă și medicina empirică.  Prin această activitate Charles Laugier   a încercat să  ridice nivelul de viață al țăranului  din Oltenia.

             Cartea „Contribuțiuni la etnografia medicală a Olteniei”, publicată în 1925 la Editura Scrisul Românesc din Craiova, a  fost premiată de Academia Română cu Premiul Demostene Constantinide în valoare de 4000 de lei, sumă pe care Charles Laugier a restituit-o Acadmiei.  Cartea este o sinteza privind mentalitatea  oltenilor asupra  vieții și asupra lumii, mitologia locală legată de prevenirea și tratamentul unor suferințe. Charles Laugier a cules și a publicat în această carte  67 de descântece folosite în satele oltenești.

Cartea „Conceptul geo-social-cultural în medicină”,  reprezintă modelul după care Charles Laugier și-a construit concepția medicală,  aceea de socio-culturalism, elaborând un plan de culturalizare a populației din Oltenia, un plan de popularizare a științei, de pregătire sanitară a elevilor de liceu.

            O componetă imporatntă  a activității doctorului Charles Laugier a fost  „Organizarea asisteneți medico-sanitare publice în Oltenia”. Iată ce scrie medicul Cristian Olaru în Teza sa de doctorat „Viața și activitatea doctorului Charles Hippolyte Laugier 1875-1930”, elaborată în 1998 sub coordonarea profesorului Șcheau Mihail:„  La Craiova, politicienii i-au dat mână liberă” lui Charles Laugier; nu s-au amestecat în treburile sanitare și nici nu l-au antrenta în vreun partid politic, încât a fost total independent. Acestea i-au permis  să se realizeze  „ ca cel mai mare animator cultural  și cel mai mare realizator în domeniul sanitar nu numai în orașul său  ci în toată Oltenia. Prin cadrele bine pregătite, care știau ce să facă, a înlocuit și vechii servitori și oameni de curte ai marilor proprietari”.

            Cred că este locul  să spun că profesorul Mihail Șcheau a fost artizanul  Muzeului Istoria Medicinei care a funcționat mulți ani pe strada Unirii din Craiova. Clădirea a fost retrocedată și fondul documentar s-a risipit. Printre cărțile din Arhiva Muzeului menționez cartea „Din amintirile mele.Oameni, locuri și fapte” scrisă în 1956 de Nicolae Popescu, colaborator și prieten cu Charles Laugier, care conține multe informații despre personalitatea evocată în acest episod.

            În titlul acestui episod am menționat că Charles Laugier a fondat și a reorganizat instituții sanitare din Oltenia pentru că  construit și renovat dispensarele rurale și urbane. Iată

Câteva exemple: construirea Spitalului din Dăbuleni, construirea de noi anexe la Spitalul Filantropia din Craiova. Istoria consemnează că doctorul Charles Laugier  a conceput planurile pentru Sanatoriul de la Leamna și că s-a ocupat de construirea acestuia, de punerea pietrei de temelie, în 1921, până la inaugurarea acestuia, în 1927.

Se poate menționa și spitalul din  Târgu Cărbunești, pe care l-a amenajat  ca  spital de tuberculoză.

            S-a stins din viață la data 16 august 1930. Avea 55 de ani. Este înmormântat în Cimitirul Catolic din Craiova

            „A fost un  model al medicului  hărăzit  cu aură de sfințenie”.

            La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să plecați din fața Liceului Charles Laugier, strada Brestei nr.129. Mergeți până la intersecția cu strada Râului, virați la stânga și mergeți până la intersecția cu strada Bucovăț unde virați a dreapta. După câteva sute de metri ajungeți la poarta cimitirului catolic. Monumentul  familiei Luagier este în față- stânga, la cca. 50 m.

            Un monument de o simplitate pilduitoare.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehncă.

Dan Dascălu și cercetările din domeniul microtehnologiilor din România

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul  Dan Dascălu și cercetările din domeniul microtehnologiilor din România

.           Cuvintele intră și ies din limbajul oamenilor. Cuvintele de specialitate intră și ies din dicționare în funcție de evoluția științei și tehnicii. La această emisiune vorbim despre personalități din știință și tehnică. Vrând-nevrând, vorbim despre știință și tehnică.

Unele cuvinte dispar pur și simplu. Unele cuvinte nu mai sunt folosite de oameni pentru că nu mai au legătură cu obiectele pe care le desemnau. Desigur, vorbim de cuvinte  folosite în știință și tehnică.

            Puțini dintre noi își mai amintesc de tuburile electronice, numite uneori lămpi, folosite în construirea aparatelor de radio și a televizoarelor.

            Unii dintre noi își mai amintesc de tranzistoare, dispozitivele  semiconductoare folosite pentru construirea aparatelor de radio și a televizoarelor.

            Atât tubul electronic cât și tranzistorul  au, din punct de vedere tehnic, același rol, îndeplinesc aceeași funcție: amplifică semnalul  electric transmis prin cablu sau prin unde electromagnetice.

            Cineva ar putea spune:

-Și totuși, acum avem în casele noastre cel puțin un televizor, un radio, un casetofon, un calculator. Cum este amplificat semnalul electric în aceste echipamente?

Principiul de amplificare a rămas același  dar  evoluția tehnologiei  a permis reducerea dimensiunii elementelor componente. La început a fost tubul electronic. În 1948 a fost inventat tranzistorul care a înlocuit tubul electronic, deși este de câteva zeci de ori mai mic. Deși tranzistorul a fost o invenție pionier, comunitatea științifică nu a reacționat. Nu a reacționat pentru că nu se întrevedea o aplicație. Nu a reacționat pentru că mentalitatea specialiștilor din 1948 era alta. Au mai trecut patru ani până când  dispozitivul semiconductor, numit tranzistor,  a fost folosit pentru prima dată, într-o aplicație cu impact social. A fost folosit la realizarea unui aparat auditiv. Avea toate atributele necesare: dimensiuni mici, consum de energie redus.

Așadar, stimați ascultători, se poate spune că  tehnologia a evoluat, istoric vorbind, pentru a răspunde unor necesități sociale.

 În 1960 a fost realizat primul circuit integrat,  sau CIP, care, deși  conține câteva zeci de tranzistoare, are dimensiunea unui  tranzistor clasic .Apoi, miniaturizarea a continuat.

Această evoluție pentru reducerea dimensiunilor componentelor electronoice este rezultatul  cercetărilor  făcute de specialiști.

Unul dintre cercetătorii  din acest domeniu a fost și craioveanul Dan Dascălu.

Dan Dascălu s-a născut la data de 5 aprilie 1942 în Craiova. Studiile primare le-a făcut la Școala Generală nr. 50 din București.

A urmat Liceul Sf. Sava din București pe care l-a absolvit în 1960. În același an  a fost admis la Institutul Politehnic din București,  Facultatea de electronică și telecomunicații, care fusese înființată cu doar șapte ani înainte, în 1953. A obținut titlul de inginer în 1965. A  urmat o specializare  în Anglia, la Universitatea din Birmingham, după care, în 1971, a obținut titlul  de doctor inginer. În 1976 a ocupat, prin concurs, postul de conferențiar universitar, iar în 1990 a devenit profesor. În 2012 a fost pensionat dar și-a continuat activitatea de cercetare.

După doi ani, în 1973, a înființat Laboratorul de cercetare pentru „Dispozitive semiconductoare de microunde”. Cercetările au avut un pronunțat caracter aplicativ, fiind realizate în colaborare cu unitățile de producție din acea perioadă: Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice ICCE și  Întreprinderea  de Piese Radio  și Semiconductori IPRS Băneasa, înființată în 1962. Componentele electronice realizate la IPRS Băneasa era exportate în țările  care, atunci, făceau parte din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc CAER, creat în 1949. Întreprinderea Electromagnetica București, înființată în 1930, a fost implicată în realizarea primelor radiorelee digitale  de microunde construite în România.

Pentru activitatea desfășurată și rezultatele obținute, a fost ales ca Membru Corespondent al Academiei Române, iar în 1993 a fost titularizat.

Din această poziție, în 1993 a fondat Institutul de Microtehnologie,  devenit mai târziu  Institutul Național de  Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie IMT București, primul institut dedicat microtehnologiilor din estul Europei. Decizia de înființare a acestui Institut  s-a dovedit una de perspectivă având în vedere că, în prezent, domeniul  este considerat cheia competitivității industriale.

Pentru  rezultatele oținute a primit, în 1974, Premiul Traian Vuia al Academiei Române, iar în 2000  Ordinul  „Serviciul  Credincios” , cu grad de Ofițer.

S-a stins din viață la data de 10 februarie 2021. Avea 79 de ani.

            De regulă, la finalul fiecărui episod, vă recomand să descoperiți locuri legate de personalitatea evocată. Azi voi face o recomandare și un apel către dumneavoastră.

            Vă recomand ca într-o zi de lucru, de luni până vineri, să mergeți la Muzeul Politehnicii din București, strada Polizu, mai bine spus strada Gheorghe Polizu nr.1. Muzeul funcționează într-unul dintre pavilioanele fostei Școli Naționale de Poduri și Șosele, transformată în 1920 în Școala Politehnică din București. Una dintre săli este dedicată aparatelor de radio și telecomunicațiilor. Găsiți aici un telefon pentru  mediu exploziv conceput de cel care vă vorbește în anii 1973-1975 și fabricat la Electromagnetica București până prin anul 2000. Acest telefon cântărește  două kilograme și a înlocuit, la vremea lui, adică în 1975, un telefon care cântărea 20 de kilograme.

            La final vă invit să ne gândim împreună cum am putea  aduna, la Craiova, exponate pentru  un Muzeu al Științei și Tehnicii. Să începem cu aparate de radio!

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Alexandru Buia, fondatorul Grădinii Botanice din Craiova.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc 

                        despre Alexandru Buia- fondatorul Grădinii Botanice din Craiova.

                        Trecem adesea pe strada Iancu Jianu fie că urcăm dinspre strada Brestei

spre strada Nicolae Titulescu, sau la coborâm. Ne-am obișnuit cu existența Grădinii

Botanice, iar vegetația bogată ne face să credem că acest peisaj este așa  de sute de ani.

            Și totuși, în urmă cu 75 de ani, adică o viață de om, peisajul arăta altfel.

 Schimările, inclusiv schimbarea peisajului, este legată de oameni.  Schimbarea de

pe strada Iancu Jianu a fost generată de înființarea Facultății de Agronomie,

adică de împlinirea unui vis al oamenilor din Craiova. În Proclamația  de la Islaz,

document legat de numele lui Nicolae Bălcescu și de  localitatea situată la vărsarea

Oltului în Dunăre, oamenii și-au scris, în 1848, mai multe dorințe printre care

instrucțiune egală apoi o Universitate la București  și la Craiova. Au trecut 100 de

ani pentru ca visul oltenilor să devină realitate. În 5 aprilie 1947 s-a dat o

lege pentru înființarea Universității din Craiova. Legea prevedea mai multe facultăți dar, până la urmă, s-a înființat, în martie 1948 numai Facultatea de Agronomie.

            Unul dintre oamenii care contribuit la dezvoltarea învățământului superior agricol din Oltenia a fost și Alexandru Buia.                                      

Alexandru Buia  s-a născut la  data de 23 martie 1911 în localitatea  Sângeorz-Băi, mai demult Sîngeorzul Român, o localitate frumoasă, situată pe malul  Someşului Mare. Localitatea este atestată documentar din 1245.   A aparţinut  din 1762  pînă în 1851 Districtului Grăniceresc Năsăudean, cunoscut şi sub numele de  Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17.A fost al zecelea copil dintr-o familie cu            unsprezece copii .A urmat  Liceul  din Năsăud, a cărui clădire a fost construită în 1888 şi la a cărui fondare a contribuit şi bunicul academicianului Grigore Moisil. Pe perioada studiilor liceale  a primit o bursă din fondurile grănicereşti. A absolvit liceul în 1929. Profesorii l-au remarcat şi l-au comparat cu alt om important al locurilor năsăudene, Florian Porcius ( 1816-1906), unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti, membru al Academiei Române  din 1882. Poate de aceea l-au îndemnat să se înscrie la Academia de Înalte Studii  Agronomice din Cluj. Poate şi pentru că un alt ilustru năsăudean, Iuliu Prodan, profesor  la catedra  de botanică descriptivă şi fitopatologie  de la Academie , fusese profesor secundar la Liceul din Năsăud.       

          Şi aici a fost  remarcat  pentru  sârguinţa cu care învăţa, pentru  altruismul manifestat în toate împrejurările, pentru calităţile de organizator şi orator. Aşa se  face că , în perioada studiilor universitare, a devenit  Preşedinte al Asociaţiei Studenţilor  din Centrul Universitar Cluj şi a participat, în 1934, la Congresul  Internaţional al Studenţilor ţinut la Veneția.

          La terminarea studiilor universitare, în 1934, a obţinut diploma de inginer agronom cu distincţie şi  a fost numit  asistent la  catedra de Botanică şi Fitopatologie, condusă de profesorul Iuliu Prodan.  Sub  îndrumarea acestuia  îşi elaborează teza de doctorat cu titlul „Cercetări asupra Cuscutelor  din România” , susţinută în 1938 şi publicată un an mai târziu, în 1939. O lucrare valoroasă, continuată mai apoi în cercetările sale,  în cadrul căreia a descoperit mai multe unităţi sistematice noi pentru ştiinţă şi care îi poartă numele. Iată numai câteva: Cuscuta  basarabica Buia, Cuscuta prodani Buia. Această lucrare  îl situează printre puţinii monografi din lume ai genului Cuscuta dar l-a recomandat, ştiinţific vorbind,  pentru ocuparea, în 1940, a postului de profesor suplinitor la Catedra de Botanică sistematică, anatomie şi  fiziologie vegetală, iar apoi, în 1943  ca profesor titular. În acea perioadă a elaborat şi publicat, în 1948, cursul de  „Botanică sistematică”. Calităţile sale  profesionale şi de bun organizator  l-au propulsat, de asemenea, din 1945,  în funcţia de Decan al Facultăţii de Agronomie din Cluj,   Era o personalitate  cunoscută în lumea botaniştilor când, în 1948, a fost solicitat de Ministerul Învăţământului Public   să vină la Craiova pentru organizarea  Institutului Agronomic şi dezvoltarea învăţământului botanic,  a învăţământului agronomic în Oltenia. Acum, după 77 de ani de la începuturile învăţământului agronomic la Craiova, se poate spune că profesorul Alexandru Buia şi-a îndeplinit cu brio misiunea de apostolat.

          A editat monografia  „ Flora Olteniae Exsiccata”. A publicat, în 1961 şi 1962 , „Elemente de morfologie vegetală”, cursul de „Morfologia plantelor”, a participat la elaborarea mai multor monografii, apărute după  decesul său. Este vorba de tratatul de       „Botanică agricolă” , apărut în 1965, de cursul „Botanică” apărut în 1967 sub coordonarea lui Mihai Răvăruţ, de „Flora mică a României” , lucrare coordonată de magistrul său, Iuliu Prodan şi care a apărut în trei ediţii: 1958, 1961 şi 1966.                                

Din 1955 şi până în 4 octombrie 1964 , când a trecut în nefiinţă  a fost Rector al Institutului Agronomic „Tudor Vladimirescu” din Craiova .    

Grădina Botanică – Alexandru Buia.        

Una dintre realizările de primă importanţă ale profesorului Alexandru Buia a fost Grădina Botanică. Nu trebuie să uităm că a venit de la Cluj unde  şcoala de botanică are rădăcini puternice. Alexandru  Buia, ca de altfel toţi marii botanişti, ştia că fără o grădină botanică şi un herbar ştiinţific nu se poate asigura un învăţământ superior de  nivel mondial. Înfiinţarea Grădinii Botanice din Craiova a fost rezultatul implicării  mai multor persoane cu putere de decizie din Craiova şi din regiunea Oltenia, a fost rezultatul implicării afective a cadrelor didactice, a studenţilor şi a salariaţilor Institutului Agronomic, dar persoana catalizatoare a acestor energii a fost profesorul Alexandru Buia.

Mai întâi  s-a obţinut aprobarea Ministerului Agriculturii, care a asigurat şi finanţarea iniţială a lucrărilor de amenajare, pe baza  Memoriului elaborat de oamenii care lucrau în Catedra de Botanică, Fiziologie vegetală și Cultura Plantelor semnat de Al. Buia, I.Gr.Mihăilescu, I.Safta, N.Oprean, Patega Brumaru și V. Junou. În memoriu se propunea amenajarea unui teren pentru sportul universitar. Se mai menționa unicitatea conducerii din punct de vedere științific, didactic, practic și administrativ.

 Apoi, administraţia locală,  a  repartizat Institutului Agronomic  terenul Parcului „ 7 Noiembrie- Fântâna Jianu”, format din două parcele: una întabulată pe strada Lev Tolstoi, nr.24, actuala stradă Iancu Jianu, și a doua întabulată pe strada Comuna din Paris, nr.26, actuala strada Constantin Lecca.

Documentele  de primire au fost semnate  de prof.I.Lungu – Directorul Institutului Agronomic, prof.I.Maxim- Decanul Facultății de Agronomie și Alexandru Buia în calitate de responsabil al Grădinii Botanice.

Profesorul Buia  s-a implicat direct în elaborarea  proiectului de amenajare a Grădinii şi a prevăzut toate sectoarele unei grădini botanice universitare. Terenul inţial era plat, iar pentru crearea condiţiilor ecologice  a fost necesară  amenajarea unui microrelief  specific  cu înălţimi  cuprinse între 1,5 şi 30 m. Mai mult, folosind apa  colectată din izvorul fântânii Jianu, construită de Hagi Stan Jianu în jurul anului 1800, s-au amenajat 3 lacuri, cu o suprafaţă totală  a luciului de apă  de 0,3 ha. Această amenajare a permis cultivarea de specii autohtone şi exotice, erbacee şi lemnoase.             

În plus,  Institutul Agronomic, care atunci se numea „Tudor Vladimirescu”,  a construit și câteva sere pentru plante ecuatoriale,  tropicale și subtropicale.

În 1953 Grădina Botanică a fost deschisă pentru craioveni, pentru vizitatori, alăturându-se celor din Iași, deschisă în 1856, București, deschisă în 1860 și Cluj, deschisă în 1920.

Ca dovadă  recunoașterii contribuției  fondatorului  Grădinii Botanice, în 13 martie 2002, conducerea Universității din Craiova a decis ca aceasta să poarte numele „Alexandru Buia”.

La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să  vizitați Grădina Botanică din Craiova. Nu uitați să vizitați și serele pentru plante ecuatoriale, tropicale, subtropicale dar și multe alte  plante. Ajunși în zona  serelor o să descoperiți ușor bustul profesorului Alexandru Buia.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion Țuculescu – medic și pictor, un model de dăruire totală.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul  Ion Țuculescu medic și pictor, un model de dăruire totală.

.          

            În 1965 eram elev în clasa a XI-a. Profesorul  nostru de desen, Trestian Alexandru, proaspăt absolvent de facultate, cu preocupări în zona picturii, ne-a povestit că la Muzeul de Artă din Craiova s-a deschis o expoziție  dedicată pictorului Ion Țuculescu. Pictorul murise în  27 iulie 1962. Ne-a trezit interesul și, împreună cu alți colegi, am vizitat expoziția deschisă pentru scurt timp, cred că numai o lună. Mai târziu am citit că în  perioada februarie- aprilie 1965 fusese organizată la Sala Dalles din București o expoziție retrospectivă, urmată de câteva expoziții  la Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Sibiu… Ca student, am citit despre participarea României la Bienala de la Veneția din 1967 cu tablourile lui Ion Țuculescu. Tot în 1967  am cumpărat o carte scrisă de Petru Comarnescu, critic de artă,  publicată la Editura Meridiane din București, și dedicată lui Ion Țuculescu. Cartea are 71 de pagini  și conține 30 de reproduceri după tablourile lui Ion Țuculescu.  Am citit textul și am privit reproducerile. În 1973 s-a deschis la Craiova Casa memorială Ion Țuculescu. Era situată  la intersecția dintre strada Romul și Calea București. Am vizitat expoziția permanentă deschisă aici. Am recitit textul din cartea scrisă  de Petru Comarnescu și am privit  tablourile originale. Casa memorială a fost demolată. Tablourile au fost mutate la Muzeul colecțiilor, care a funcționat câțiva ani pe Calea Unirii nr. 4. Acum sunt expuse sau depozitate la Muzeul de Artă din Craiova. Le-am  revăzut la Craiova. Le-am descoperit și în alte Muzee sau expoziții. Într-o vacanță de vară  am văzut câteva la Constanța. Am recitit des textul din cartea lui Petru Comarnescu. Așa a intrat pictorul Ion Țuculescu în viața mea.

            În luna februarie 2016 a fost lansată cartea concepută de Magda Buce Răduț și intitulată „Ion Țuculescu la Craiova”. Cartea conține multe informații despre viața personală, despre perioada studenției la medicină.  Eu l-am regăsit pe pictorul Ion Țuculescu, descoperit de mine în 1965  ca elev de liceu.

            Ion Țuculescu s-a născut la Craiova în data 19 mai 1910 în familia învățătorului Ioan P. Țuculescu, o vreme director al Școlii elementare Ion Heliade Rădulescu. Mama sa, Maria Verginica era tot învățătoare.  Ion Țuculescu, a crescut în curtea bisericii Sfântul Spiridon din Craiova, unde bunicul său, Ioan Papinian, era preot. Se pare că aici, la intersecția străzilor Jean Negulescu și Vasile Conta, în curtea bisericii plină cu flori, a descoperit frumusețea  naturii, a descoperit secretele luminii filtrată de frunzele pomilor. Tot de aici, din curtea bisericii Sfântul Spiridon, a descoperit animația din Piața Centrală,  din Piața de Pește, situată peste drum.  Între 1917 și 1922 a urmat cursul primar la Școala Ion Heliade Rădulescu apoi, până în 1928, a urmat Liceul Carol I fiind, mereu, premiant de onoare, adică a avut în fiecare an media zece. Nu era de mirare pentru că „ s-a remarcat prin  felul frumos, expresiv,  în care povestea și prin modul îngrijit în care își scria temele date pentru acasă. … caietul părea pictat… la toate disciplinele își surprindea colegii  și profesorii  prin cunoștințele ce depășeau  cu mult manualele școlare”.

            Întâmplător sau nu, în acea perioadă s-a construit etajul I al clădirii   Liceului, etaj care adăpostește Biblioteca școlii. Pictura care decorează celebra Biblioteca a Liceului Carol I din Craiova a fost realizată  de pictorul  Francisc Tribalsky. Fiica acestuia, Freda Tribalsky  Delnevo  a fost profesoara de pictură a elevului Ion Țuculescu.

            La disciplina „Desen” l-a avut ca profesor pe Eugen Ciolac care, intuindu-i talentul, i-a predat primele lecții de pictură. Tot în perioada liceului l-a vizitat pe pictorul craiovean Eustațiu Stoenescu care l-a determinat să încerce să picteze. Avea 15 ani când a participat la o expoziție de pictură organizată, în 1925, la Prefectura județului Dolj. Cu această ocazie profesorul său de franceză  Constantin Fortunescu  scria: „acest copil nu a luat lecții  de pictură propriu-zisă, ci doar lecții de desen, în orele de clasă, cu profesorul său Eugen Ciolac”.

            În 1928 s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale  iar în anul următor, 1929, s-a înscris și la Facultatea de Medicină din București.  A absolvit Facultatea de științe în 1936.

            Fiind student la medicină, o cunoaște pe viitoarea soție, colegă de an, Maria Fotiade, cu care  s-a căsătorit în 5 mai 1935. I-a unit …desenul, planșele făcute  la disciplinele de la facultatea de medicină. Planșele desenate de studentul Ion Țuculescu erau o  simbioză naturală între artă și știință.

            În lucrarea de  licență în medicină, susținută în mai 1939, a abordat un subiect interdisciplinar „Contribuțiuni la studiul birefringenței și cristalelor  lichide din glandele suprarenale”. Conducătorul lucrării a fost  profesorul Nicolae Ionescu Șișești, mehedințean născut în comuna  Șișești.

            Iată ce scria Ion Țuculescu, în jurnalul său, după susținerea lucrării de licență în medicină:„ …mi-am dat și teza, la care doctorul Ionescu-Șișești, renumit neurolog și un orator de  o bravură maioresciană, a avut  interesanta și  ciudata idee să nu vorbească despre lucrare. În schimb  a spus despre mine cam așa: „Dumneata ești un om al Renașterii. O multilateralitate neobișnuită pentru epoca noastră se sbate în dumneata. Vei avea mult de furcă cu această multilateralitate. Vei lua totul în serios  și vei suferi enorm din cauza asta”.

            A fost trimis pe front ca medic.         

            Din 1950 a lucrat ca cercetător științific la Academia Română, apoi la Spitalul Brâncovenesc din București.

            Într-o conferință  soția lui, Maria Țuculescu, menționa: „Din 1938  și până în 1947  avut șapte expoziții personale. Fiecare expoziție aducea ceva nou în arta lui. Era un inovator, un cercetător și pentru acest lucru el era întotdeauna sever criticat. În 1943, când a avut expoziția câmpurilor cu rapiță, a fost un adevărat dezastru. S-au scris articole defavorabile, i s-a spus că asta nu mai e pictură, că a sărit dincolo de artă. Dra el nu s-a înspăimântat. Și astfel, expoziția a rămas deschisă până la sfârșit.

            În 1956 a organizat o expoziție în casa sa din București, strada Lizeanu nr.5, casa în care locuia cu soția și cele trei fiice, unde venea multă lume.

S-a îmbolnăvit în noiembrie  1961. În ianuarie starea sănătății  i s-a înrăutățit dar a refuzat să se interneze. Avea nevoie de timp  pentru aș face testamentul: o pânză de 3 metri pe 1,40 metri  pe care a pictat lupta dintre bine și rău. A scris pe tablou:  „Testamentul meu plastic” .

A decedat în data de 27 iulie 1962.

Ion Țuculescu- un model de dăruire totală.

Craiovenii au stiut să-i cinstească valoarea. Craiova îi apreciază valoarea.

            În anii 1973-1978 a existat, în Craiova, Muzeul „Ion Țuculescu”, secție a Muzeului de artă din Craiova. Cădirea era situată pe Calea Unirii  dar a fost demolată. Acum este un spațiu verde. Începând cu anul 1979, lucrările pictorului craiovean sunt expuse în  Secția „Colecțiilor”.

            O stradă  din Craiova, cartier Lăpuș,  poartă numele Ion Țuculescu. Începe din dreptul căminului studențesc nr. 10, trece pe lângă Școala gimnazială „Mihai Eminescu”  și ajunge până la calea ferată  Craiova-Calafat.

            Bustul său, realizat e sculptorul Lucian Irimescu, a fost amplasat pe Aleea  Marilor Personalități din Craiova, organizată în 2001. Încă mai sperăm că busturile, mutate la începerea construcției parcării subterane de la Teatru, vor fi readuse fie pe vechiul amplasament fie într-un alt perimetru. Ar putea fi amplasate pe strada Unirii, acolo unde a  funcționat Muzeul Țuculescu.

            La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să  mergeți la Muzeul de Artă din Craiova și să încercați să-l „descoperiți” pe Ion Țuculescu, un model de dăruire totală.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.