Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada Frații Golești

Am afirmat de mai multe ori că numele străzilor dintr-un oraș pot fi considerate ca o carte de istorie ale cărei pagini sunt deschise toate în același timp și rămân deschise zi și noapte,vară-iarnă.Un exemplu pentru a susține această afirmație este strada Frații Golești din Craiova. Numele Golescu, familia Golescu are rădăcini adânci în istoria și în viața neamului nostru. Ele, rădăcinile, care pot fi studiate de orice călător, sunt vizibile la Golești, localitate situată la câțiva kilometri de Pitești, accesibilă atât pe șosea cât și pe calea ferată.Din această rădăcină au apărut Radu Golescu,Iordache Golescu, Dinicu Golescu, Ana Golescu, Ștefan Golescu, Nicolae Golescu, Radu Golescu, Alexandru Golescu.
Sintagma, expresia Frații Golești se referă la copii Banului Radu Golescu care s-au implicat în Revoluția de la 1848 din dorința de a duce la bun sfârșit visul tatălui lor de a-i lumina pe români prin școală, reviste, cărți, teatru.
Mai întâi câteva cuvinte despre strada Frații Golești. Fostă ”Reforma agrară” , strada Frații Golești începe din Calea București, din zona fostului blocu S200 și intersecția cu strada Dezrobirii și se îndreaptă spre zona de nord a orașului, ieșirea spre Bălcești, Horezu. Intersectează strada Vasile Alecsandri, apoi strada Nifon Ivireanu. Rămâne în stânga strada Pictor Ion Negulici apoi intersectează strada Bogdan Petriceicu Hașdeu și coboară spre capătul de început al străzii Nicolae Iorga. Intersecția cu Bulevardul Carol, odată o intersecție complicată, este formată acum din două sensuri giratorii succesive. Intr-o vreme intersecta strada Păltiniș care acum rămâne în stânga. Intr-o vreme ajungea până la calea ferată. Acum se termină la intersecția cu Bulevardul Dacia. Toate numele pronunțate reprezintă file din istoria țării noastre, a neamului nostru.
A venit vremea să vorbim despre numele străzii adică despre Frații Golești.Ștefan,Nicolae,Radu, Alexandru Albu și vărul lor Alexandru Arăpilă (Negru).
Ștefan Golescu s-a născut în anul 1809. S-a dedicat carierei militare. A participat activ la Revoluția din 1848. După înfângerea Revoluției a plecat în exil dar s-a întors în 1857 și s-a implicat în viața publică, devenind Ministru de externe în 1867 apoi Prim ministru în perioaada 1867-1868. A trăit până în 1874.
Nicolae Golescu s-a născut în 1810 dedicându-se , ca și fratele său, carierei militare ajungând până la gradul de general. Fire veselă și iubitor de petreceri, era prețuit de cei jurul lui. În timpul Revoluției s-a ocupat de legătura cu revoluționarii din Ardeal. Se reîntoarce și el în 1857 ajungând Ministru de interne și război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În 1868 a ocupat postul de Prim minstru liberal.A trăit până în 1878.

Radu Golescu s-a născut în 1814.Nu s-a implicat în viața publică cu patosul fraților săi dar s-a îngrijit, frățește, de toată familia. A decedat în 1882, după ceilalți frați.
Alexandru Albu Golescu s-a născut în 1818.A fost trimis ca și frații săi la studii la Paris. A devenit inginer geolog și, după căutări sistematice și laborioase, a reușit să pună în valoare apele tămăduitoare de la Căciulata. Deși nu a avut funcții politice sau contribuții directe în Revoluția de la 1848 , a susținut idealurile familiei Golescu. Iată ce le scria, de la Paris, fraților săi :”Prefer de o mie de ori mai degrabă să vă văd în lipsuri, dar sensibili la răul altora, decât să vă văd avuți, dar insensibili”. Tot el scria că deși revoluția a fost înfrântă , “trebuia să se demonstreze lumii că există vitalitate în poporul român”. Tot el scria : “Dacă prin inimă aparținem familiei și mai ales bunei și iubitoarei noastre mame, tot prin inimă aparținem patriei noastre, României, această mamă iubitoare a noastră a tuturor; ea este mult mai în suferință și mult mai nenorocită și cât pe aci să fie smulsă dragostei noastre. Inima noastră, prin tot ce are ea mai duios, iubitor, omenesc, zboară spre inima mamei noastre. Prin tot ce are ideal și, aș spune, supraomenesc, revine de drept patriei noastre”.A trăit până în 1873.Este înmormântat în curtea conacului de la Golești.
Alexandru Golescu Arăpilă (Negru), văr cu ceilalți, s-a născut în anul 1819. A făcut studii de inginerie la Paris. A participat activ la Revoluția de la 1848. Guvernul provizoriu la trimis la Constantinopol apoi la Paris pentru a obține susținerea politică și militară a guvernelor din aceste țări. A rămas în exil la Paris de unde s-a întors în 1856. După reîntoarcerea din exil a ocupat funcția de Ministru de culte , în 1860, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și funcția de Ministru de finanțe , între 1860 și 1870, respectiv Prim ministru, în 1870, sub domnia lui Carol I. În perioada cât a fost Prim ministru s-a adoptat Legea privind organizarea Poliției și exploatarea căilor ferate. Este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Liberal. A trăit până în 1881.
Aceasta este, pe scurt, povestea fascinantă a Fraților Golești care și-au dedicat întreaga energie și o parte din avere pentru luminarea neamului nostru.

Strada Pictor Ion Neguilici

Strada Pictor Ion Negulici începe din strada Feldioara și se termină la intersecția cu strada Frații Golești. Lungimea ei nu depășește 400 de metri dar are o frumusețe aparte. Poate și pentru că, venind dinspre strada Frații Golești, ai mereu în față clădirea Bisericii Hârșu. Poate și prezența câtorva brazi te duce cu gândul la un oraș de munte. Și numele Ioan Negulici este legat de brazi și de munte.
Ioan Negulici s-a născut în 1812 la Câmpulung Muscel în familia preotului Dumitrache Negulici care slujea la Biserica Șubești, construită în apropierea cunoscutei Mănăstirii Negru Vodă. Numele bisericii vine de la citorii ei, breasla negustorilor de șube. Acum, în această zonă este strada Negulici, iar pe casa de la nr. 10 este montată o placă memorială prin care vizitatorilor, dar și localnicilor, li se aduce aminte că acolo s-a născut Pictorul Ioan Negulici, participant activ la Revoluția de la 1848. De altfel, muscelenii au avut grijă ca existența lui Ioan Negulici să fie marcată consistent.Bustul său este amplasat în Grădina Publică, iar potretul lui Ioan Negulici tronează la Muzeul Municipal de Istorie. În 1960 eram elev în clasa a VI-a. Atunci am fost într-o tabără școlară la Câmpulung Muscel. Am fost cazați la internatul Școlii normale din Câmpulung.În fiecare zi vizitam câte o bucățică din oraș. Multe imagini mi-au rămas întimpărite în minte din vrema aceea.
Cand Ioan Negulici avea 10 ani, adică în 1822, zugravul Șerban a înființat o școală de zugravi pentru icoane la care au învățat taina picturii atât copii acestuia, cât și Ioan Negulici. Și-a continuat studiile la București, la ”Școala de arte decorative” înființată de Ana Rosetti, și la Iași ,cu Niccolò Livaditti . În 1834, când avea 22 de ani, a plecat la Paris unde ia lecții de la pictorul Leon Cognet. Trebuie spus că a plecat la Paris cu Vasile Alecsandri, cu Alexandru Ioan Cuza și cu Nicolae Docan. La Paris a locuit împreună cu fraţii Goleşti. S-a reîntors în țară după trei ani, în 1837, și se face repede remarcat atât datorită talentului său dar și a bogatei culturi, inclusiv cunoașterea câtorva limbi străine precum și prin implicarea sa în campania de culturalizare a poporului român susținută de Ion Heliade Rădulescu prin ziarul „Curierul românesc”. A publicat traduceri, a elaborat un dicționar de neologisme. Le-a ilustrat cu desene și gravuri proprii. A tradus Călătoriile lui Guliver . Le-a ilustrat cu copii după gravurile lui Grandville.
S-a remarcat ca portretist atât prin personalitățile pictate cât și prin modul în care a reușit să le caracterizeze din punct de vedere fizic, psihologic și social. Ioan Negulici l-a pictat pe Nicolae Bălcescu, pe Cezar Boliac, pe Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell și pe mulți alți revoluționari de la 1848. Este cunoscut și prin câteva acuarele printre care ”Femeia în albastru”. Când se vorbește despre pictorul Ioan Negulici, se aduce în discuție și tabloul ” Vedere din Câmpulung”.
Ioan Negulici a rămas în istoria neamului și prin participarea lui activă la Revoluția de la 1848.Guvernul provizoriu îl numește, în 23 iunie 1848, Prefect al județului Prahova. Ordinul , semnat de Nicoale Golescu, Ministrul Treburilor din Lăuntru, apunea : ”Domnule, am onoarea a-ți face cunoscut că te-am orânduit administrator al județului Prahova. Ești rugat ca fără întârziere să te grăbești a pleca la postul ce ți se încredințează și, spre a ține liniștea și buna orânduială, să întocmești de îndată guardia națională, asemănat instrucțiunilor ce ți se alătură pentru aceasta”. Deși a îndeplinit această funcție un timp scurt, a rămas în memoria prahovenilor. Dovada este bustul lui Ion Negulici, plasat în apropierea Teatrului Municipal din Ploiești și unde a existat și o placă memorială pe care scria : ”În această casă a funcționat, în calitate de prefect al județului Prahova în timpul Revoluției de la 1848, pictorul revoluţionar I.D. Negulici 1812-1851”.
Revoluția de la 1848 a fost înfrântă ,iar actorii ei au fost oligați să plece în exil.Ioan Negulici a fost prins de turci și închis la Brusa , în Turcia. A mai pictat. A mai pictat puțin.La 5 aprilie 1851 a murit.
Pe strada Pictor Ion Negulici din Craiova au fost construite, destul de recent, două case care au câte un cerdac din lemn așa cum au și casele din Câmpulung Muscel. Desigur este o pură întâmplare dar brazii , cerdacurile din lemn, prezența Bisericii Hârșu, învecinarea cu strada Frații Golești, împreună cu numele străzii creează o atmosferă specială care te îndeamnă să-ți aduci aminte de Câmpulung Muscel și de spiritul novator care a însuflețit generația de la 1848.

Strada Elie Georgescu

Strada Elie Georgrescu are forma literei L. Începe din strada Traian Lalescu, vis-a-vis de strada Mihail Strajan, intersectează strada Câmpului și se înfundă în apropierea vechilor clădiri ale Fabricii de pâine  de la Moara lui Drugă.Pe partea dreaptă sunt construite blocuri, iar pe stânga este  depozitul fostei fabrici de margarină Wiessana și câteva magazii de la fostul Frigorifer.

Elie Georgescu s-a născut la 14 noiembrie 1864 în comuna Pantelimon,  din care s-a dezvoltat orașul Pantelimon, din județul Ilfov, și cartierul cu același nume din București. Școala primară a făcut-o în București, la Școala de băieți nr.1, apoi Gimnaziul Mihai Bravu. A urmat celebrul Liceu Sfântu Sava din București, pe care l-a absolvit în 1884. Atras de activitatea didactică  se înscrie la Școala Normală Superioară din București și obține Diploma de licență cu calificativul ” distincțiune” în 29 ianuarie 1891, în specialitatea științe ale naturii. Trebuie subliniat că această școală avea, la acea vreme, statut de  instituție de învățământ superior așa cum era și Școala Națională de Poduri și Șosele. Absolvenții ei erau pregătiți pentru  a fi profesori în licee. La început , după terminarea școlii, s-a angajat ca grădinar la Grădina Botanică din București.  Această instituție, Grădina Botanică din București,  fusese ianugurată în 1860 dar devenise, sub  conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, primul director, o puternică bază didactică și de cercetare. În plus , în 1874 a devenit parte componentă a Universității din București, iar în 1884 a primit cca 17 ha în zona Cotroceni, în care funcționează și în prezent . În acest context, Elie Georgescu a funcționat și ca preparator, adică a fost cadru didactic la Institutul Botanic din București, adică la Universitatea din București.Mai mult, a fost un colaborator direct al profesorului Dimitrie Brândză, Decan al Facultății de științe la acea vreme, dar și medic. Trebuie reținut că acum  Grădina Botanică din București poartă numele ”Dimitrie Brândză”.

Aceste precizări sunt importante pentru a demonstra că botanistul, naturalistul Elie Georgescu a  beneficiat  de o pregătire didactică și de specialitate de excepție.

Din 10 octombrie 1894 este angajat  la Liceul Carol I  din Craiova  ca profesor cu titlu provizoriu de științe naturale, iar după 4 ani, la 24 februarie 1898, devine profesor definitiv.  A fost caracterizat  de  profesorul  Constantin D. Fortunescu, ca unul din ” stâlpii ” Colegiului. O perioadă a predat  științele naturale și  la Gimnaziul ”Frații Buzești” și la Liceul Comercial ” Gheorghe Chițu”. Pentru o perioadă  scurtă, de la 1 august 1904 până la 1 aprilie 1905,   a fost chiar și Director la Școala Normală de Învățători din Craiova. Trebuie spus că Școala Normală din Craiova a fost înființată în 1870 , iar localul din Calea București 165  a fost construit între 1898 și 1901. În fața acestui edificiu este amplasat bustul lui Ștefan Velovan, pedagogul care a impus prestigiul instituției în întreaga țară. Dar să revenim la Elie Georgescu. Deși în urma unui accident de laborator  nu a mai putut să-și folosească mâna dreaptă, desena pe tabla  cu mâna stângă la fel de sigur și de repede. Din 1897  elevii bursieri erau cazați în internatul Liceului , amenajat în casele Brăiloiu  din zona Grădinii Mihai Bravu. La început, directorul internatului a fost Mihail Strajan, apoi această funcție a fost preluată de Elie Georgescu.

Prețuirea de care s-a bucurat atât din partea elevilor cât și din partea colegilor poate fi demonstrată  prin decizia de suspendare a cursurilor în ziua înmormântării acestuia din luna noiembrie 1931. Până atunci nu se mai luase o asemenea măsură. În cartea profesorului Nicolae Andrei , ” Istoria învățământului din Craiova” am găsit următoarea caracterizare a  dascălului Elie Georgescu, făcută de profesorul, editorul și autorul de manuale Constantin D.Fortunescu, într-o zi de noiembrie a anului 1931 când Elie Georgescu a fost condus spre Cimitirul Ungureni: ”Posedând știința care o preda ca cel mai savant profesor de universitate, specialist desăvârșit, la curent cu tot ce era nou în materie ” de științele naturale,  de botanică ” spirit veșnic curios de a învața ceva nou și pasionant pentru obiectul său, Elie Georgescu, bătrânul profesor smolit la față , dar cu ochii atât de vioi sub ochelari, cel cu frumoase plete și cu bărbuța aproape albă, meșterul care, cu sfânta lui stângă , desena așa de frumos pe tablă, când explica lecția școlarilor săi, de acum încolo va lipsi cancelariei noastre și catedrei pe care o cinstea ca nimeni altul”.

A fost membru fondator al ” Societății Reuniunea profesorilor români din Craiova”  care avea ca obiectiv ”organizarea unei unități de învățământ model de excelență în educație și instrucție”.

În holul de la intrarea principală a Colegiului Național Carol I se găsesc  câteva busturi ale foștilor profesori. Printre acestea, ridicat pe un soclu sobru, bustul lui Elie Georgescu executat de sculptorul Anghel Chiciu, absolvent al Școlii de Arte și Meserii din Craiova.

Așadar, strada Elie Georgescu, poartă numele unui om care și-a dăruit întreaga energie școlii, educației tinerilor din orașul nostru. Să nu uităm acest nume –Elie Georgescu.

http://gheorghe.manolea.ro

Strada Lyon

Strada Lyon din cartierul Rovine are forma literei U sau de potcoavă, sprijinită pe strada Gogu Constantinescu. O stradă nouă  încadrată de blocuri botezate cu litera G urmată de un număr .

Lyon este numele unui oraș din Franța  situat la 460 km de Paris, spre nord-vest, și la  314 km de Marsilia, spre sud.

• De ce o stradă din Craiova poartă numele unui oraș din Franța ?, ar putea fi o întrebare pe care să o formuleze cineva .
• Pentru că Lyon este oraș înfrățit cu Craiova, sau mai exact este oraș partener cu Craiova, i-aș răspunde.

Craiova este înfrățită și cu alte orașe  din alte țări:  Finlanda,   Macedonia,   Bulgaria, China,  Suedia. Craiova este înfrățită și cu alt oraș din Franța,  Nanterre,  departament al Parisului. Înfrățirea dintre Craiova și Nanterre s-a  făcut în 1962. Eram elev la liceu când s-a parafat această înfrățire și am avut mai mulți colegi care au mers în excursii, în  schimburi bilaterale în Franța, la Paris.

Ideea înfrățirii între localități a apărut la începutul secolului XX și s-a materializat prin legături între orașe din Franța și din Anglia dar s-a dezvoltat foarte mult după al  Doilea Război Mondial ca metodă de reconciliere între  comunități din țări care făceau parte din sisteme politice diferite. Înfrățirea a avut un rol foarte important în extinderea Uniunii Europene. Înfrățirea are  un rol important în colaborarea dintre statele Uniunii Europene și de aceea, în prezent, sunt alocate fonduri pentru susținerea activităților specifice. Programul  de finanțare a fost lansat în 2014, se derulează în perioada 2014 -2020 și poartă numele ” Europa pentru cetățeni”. Programul este  derulat de Direcţia Generală Comunicare din cadrul Comisiei Europene și  îşi propune să promoveze cetăţenia europeană activă prin implicarea societăţii civile în construirea unei Europe unite, bazată pe valori istorice şi rememorarea unui trecut comun, pe aprofundarea dialogului intercultural şi pe concepte precum toleranţa, solidaritatea, democraţia, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă. Obiectivul general al Programului este acela de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.

Dar să revenim la strada Lyon, la orașul Lyon.

În 2009 am primit o invitație din partea comunității științifice din Lyon să prezint câteva repere din istoria ingineriei din România. În Lyon funcţionează patru instituţii de învăţământ superior. Una  dintre acestea poartă numele  inventatorilor cinematografului : fraţii Lumière. August şi Louis Lumière. Universitatea Lumière a fost  înfiinţată în 1973 prin reorganizarea Universităţii  din Lyon , creată în 1896.

Frații Lumière au făcut prima proiecție publică a unui film în 28 decembrie 1895,  la  cafeneaua “Grand Café” ,  din Paris. Filmul proiectat, realizat de  Frații Lumière , avea titlul  „Sosirea unui tren în gară”. Filmul durează doar 35 de secunde  şi prezintă intrarea unei locomotive cu abur în gara Ciotat, situată pe malul mării Mediterana, o staţiune estivală în vogă și cu un șantier naval în expansiune, la vremea respectivă.

În conferința pe care am ținut-o la Lyon în martie  2009 am povestit despre Petrache Poenaru. L-am ales pe el, pe Petrache Poenaru, pentru că la data de 25 mai 1827 a obținut Brevetul Francez 3208 pentru ”Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală” , invenție care a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, așa cum invențiile fraților Lumière au revoluționat industria fotografică și cinematografică. În conferința mea am avansat ipoteza că Petrache Poenaru, student la Ecole Polytechique din Paris, ar fi putut să-l întâlnească pe celebrul matematician și fizician  Andrè-Marie Amper, profesor la aceiași  universitate și care s-a născut la 20 ianuarie 1775 în localitatea Poleymieux-au-Mont-d’Or situată la 15 km de  Lyon.Locuitorii orașului Lyon se mândresc cu Andrè-Marie Amper așa cum noi ne mândrim cu Petrache Poenaru. Ipoteza mea a avut ecou  printre participanți pentru că, apoi, discuțiile s-au purtat într-o altă atmosferă.

Am vizitat împreună Institutul Lumière, de fapt Muzeul  cinematografului construit pe locul în care, în anul 1895,  Antoine Lumière, tatăl celor doi inventatori, fotograf în Lyon,  a deschis  uzina Monplaisir destinată fabricării aparatelor de fotografiat. Aici se găsește și Hangarul în care s-au proiectat primele filme și care, în 1995, adică în zilele noastre, a fost declarat Monument istoric.Și în Craiova  sunt multe clădiri care ar putea fi transformate în Muzee și să atragă turiști, să aducă beneficii orașului nostru.

Am vizitat împreună orașul vechi unde au funcționat multe ateliere de țesătorie.Acum sunt muzee în care s-au păstrat vechile utilaje de țesătorie. Am văzut acolo aceleași tipuri de utilaje care au existat și la fabrica de țesături din Craiova situată  pe strada ”Anul 1848 ” , clădire demolată de curând.

Am vizitat și o instalație ultramodernă de valorificare  termică a deșeurilor rezultate din epurarea apelor reziduale colectate din zona Lyon-St.Etienne. Instalația, complet automatizată, este echipată cu două reactoare termice care incinerează 40.000 t/an de nămol rezultat din epurarea apelor reziduale și care generează 21 de milioane de kWh/an utilizați pentru încălzirea a cca. 1000 de apartamente. După opinia mea, ar putea fi o temă de colaborare între Craiova și Lyon.

Istoria spune că în anul 1643, în timpul epidemiei de ciumă, orașul a fost salvat de la distrugere de  Fecioara Maria. În  8 decembrie 1852 municipalitatea  a inaugurat statuia Fecioarei Maria, amplasată pe vârful colinei Fourvière, iar locuitori au aprins, spontant , câte o lumânare la ferestrele caselor apoi au pornit într-o procesiune spre statuie.Așa a apărut Festivalul luminilor care se organizează anual între 8 și 12 decembrie.

Așadar, strada Lyon din Craiova poate fi un punct de plecare pentru un proiect european care să pună față în față oameni din Craiova, România, și Lyon ,Franța.

Strada Lyon ne îndeamnă să privim spre viitor !

Strada Barbu Lăzăreanu.

Această stradă, Barbu Lăzăreanu, jumătate veche-jumătate nouă, este paralelă cu strada  Frânarului și face legătura între strada Nicolae Iorga și strada Maramureș. Pe prima porțiune, urcând dinspre strada Nicolae Iorga până la intersecția cu strada I.G.Duca, sunt construite blocurile J35, J36 și J37.  După intersecție, pe stânga ,câteva case scăpate de la demolare, iar pe dreapta curtea Liceului teoretic Tudor Arghezi. Unele dintre casele nedemolate au fost renovate  sau reconstruite, iar altele s-au ruinat încet-încet. La poarta unei case, extinsă și renovată, s-a montat o tablă indicatoare , după modelul anilor ’50, pe care este desenată o foarfecă intercalată în textul   ”Salon  Frizerie”.

În Mic dicționar enciclopedic, ediția 1978, publicat de Editura științifică și enciclopedică, Barbu Lăzăreanu este prezentat ca istoric literar și publicist român. Oare ce caută o stradă  care poartă numele unui publicist alături de strada Frânarului, Locomotivei, Fochistului?

Barbu Lăzăreanu s-a născut la data de 5 octombrie 1881 la Botoșani în suburbia Târgul Calicilor. Studiile primare le-a început la o școală din cartier, iar pe cele secundare la  Liceul ” A.T.Laurian” din Botoșani. Aici face cunoștință cu mișcarea socialistă de care este atras foarte puternic, devenind un militant activ, motiv pentru care, în 1898, este eliminat din toate școlile din țară, fiind considerat un anarhist.

În 1905 pleacă la București unde lucrează ca redactor la ziarul ” Adevărul” condus de Constantin Mille, militant socialist și activist  pentru apărarea drepturilor omului. Din cauza articolelor scrise este expluzat din țară așa că, în 1907 , pleacă la Paris. Aici își continuă activitatea de publicist ca redactor la ziarul „L’Humanite” și ține conferințe la o universitate muncitorească, frecventată și de muncitori români cu orientare socialistă. În 1912 se reîntoarce în țară și, folosind experiența acumulată la Paris, organizează la București o universitate similară unde susține, în fața muncitorilor, conferințe despre istoria mișcării socialiste, despre literatura română și universală. Continuă și activitatea publicistică cu articole sociale şi politice, poezii inspirate din viața muncitorilor, pamflete, portrete literare, polemici , glose, note  despre scriitorii zilei, studii de folclor,  reușind să facă o radiografie a vieții culturale și sociale. A colaborat la multe ziare printre care România muncitoare, Viitorul social, Adevărul.

Ca istorigraf al literaturii române și folclorului s-a remarcat prin profunzimea analizelor făcute asupra documentelor și manuscriselor inedite  descoperite în cercetările efectuate. Rezultatele cercetărilor istoriografice  le-a publicat într-un ciclu de articole intitulat  ” Arheologie literară” sau în 24 de fascicule intitulate ” Cu privire la…”.  Dintre lucrările legate de folclor  aș menționa volumul ”Ursitul fetelor şi al vădanelor… şi alte schiţe de literatură populară şi păreri critice privitoare la destinul unor cuvinte” publicat în 1927 la  Bucureşti.

Unele dintre notele și  articolele scrise de Barbu Lăzăreanu  au fost utilizate de George Călinescu la elaborarea Istoriei literaturii române, de la origini până în prezent, apărută în anul 1941 la editura ” Fundația Regală pentru Literatură și Artă”. Dintre lucrările citate de George Călinescu  menționez următoarele articole  scrise de Barbu Lăzăreanu: Notele zilnice ale lui Ștefan Petică, publicat în Adevărul din 31 mai 1925, Portretul lui Bolintineanu, publicat în Adevărul literar nr.125 din 1927, Cora Irineu- necrolog, publicat în Adevărul nr. 12 din 1925.Este interesant de spus că tânăra  Cora Irineu s-a sinucis în 11 februarie 1924, la 34 de ani, din dragoste pentru colegul său de redacție, Constantin Beldie, recunoscut ca un ”bărbat atrăgător, plin de haz și vitalitate debordantă”.  Tristul eveniment s-a produs cu puțin timp înainte de apariția  volumului ”Scrisori Bănățene” , o culegere de note de călătorie scrise de Cora Irineu.

Mai multe dintre studiile publicate de Barbu Lăzăreanu  au fost reunite în volumul ”Glose și comentarii de istoriografie literară” publicat în 1958.

În 1948 a fost primit în Academia Română fiind  și Director general al Bibliotecii  acestei instituții până în 19 ianuarie 1957, când a decedat.

Am menționat mai înainte că Barbu Lăzăreanu a publicat articolele sale și în Revista   ”România muncitoare”, înființată și condusă de Ion Costache Frimu, I.C.Frimu, militant socialist. Acesta a participat la manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918, arestat și închis la Văcărești unde a murit după două luni. Între I.C.Frimu și Barbu Lăzăreanu a existat o legătură ideologică și profesională.

În martie 1945, din inițiativa Anei Pauker, s-a înființat Universitatea Muncitorească a Partidului Comunist Român  devenită, în 1970, Academia ”Ștefan Gheorghiu”.Primul Rector  al acestei Universități a fost Barbu Lăzăreanu și a ocupat această funcție până în 1948.Ștefan Gheorghiu a fost, de asemenea, un militant socialist, pe care Barbu Lăzăreanu l-a cunoscut.

Așadar , strada Barbu Lăzăreanu, jumătate veche-jumătate nouă,  paralelă cu strada Frânarului, Locomotivei și Fochistului poartă numele unui  istoric literar și publicist dar și militant socialist.

Strada Nicolae Julea

Pentru ca dumneavostră să localizați mai ușor această stradă o să fac, la început, câteva precizări lămuritoare. Strada Nicolae Iorga este legată de strada Dezrobirii prin strada Buciumului pe care sunt situate câteva corpuri de clădiri ale Unității Militare ” Scorpionii Roșii”. Paralel cu aceasta sunt încă trei străzi : Gilortului, pe care este situat Grupul Școlar ” Matei Basarab” , Desnățui și Nicolae Julea. Povestea mea este legată de cea din urmă, strada Nicolae Julea, de fapt este legată de numele acestei străzi, Nicolae Julea. Cine a fost Nicolae Julea? Care a fost legătura lui cu Craiova?
Nicolae Julea s-a născut la data de 8 decembrie 1908. În unele documente se scrie că s-a născut la Craiova pentru că satul său natal,Rasnicu, este pierdut printre dealurile situate la nord-vest de Craiova, între râurile Rasnic și Argetoia. Plecând din Craiova pe strada Brestei, se traversează Jiul iar la ieșirea din comuna Breasta se merge spre dreapta apoi spre stânga, pe drumul județean 606 B Craiova-Grecești, în direcția Cernătești, comună de care aparține satul Rasnicu. Drumul este situat în Câmpia colinară a Bălăciței, pe partea dreaptă a râului Rasnic. Satul Rasnicu are două părți : Rasnicu Bătrân și Rasnicu Oghian. Din centrul satului se desprinde drumul județean 606 G care ajunge în comuna Scăești. În anul în care s-a născut aici Nicolae Julea , adică în 1908, comuna Rasnicu aparținea de Plasa Jiul de Sus, avea cca. 1150 locuitori, o școală mixtă, care funcționa din 1866, și o biserică, cu hramul Sf.Gheorghe, fondată în anul 1846. În anul în care s-a născut Nicolae Julea, adică în 1908, comuna Rasnicu avea post telefonic și post de jandarmi. Pentru comparație, menționez că, în prezent, Comuna Cernătești, de care aparține satul Rasnic, are 1850 de locuitori.
Nicolae Julea a făcut studiile muzicale în Franța, la Paris, sub îndrumarea profesorului Vincent d’Indy. Menționez că Vincent d’Indy a contribuit la înființarea, în 1896, a Academiei de muzică Schola Cantorum, unde au studiat, în timp, mulți muzicieni celebri.La această școală a predat, după 1979, și celebrul dirijor român Sergiu Celibidache . Acum Academia de muzică Schola Cantorum este situată în Cartierul Latin din Paris
După finalizarea studiilor muzicale, Nicolae Julea, a revenit în țară și s-a înscris la Facultatea de Litere din București.
Avea 42 de ani când a revenit în Craiova și a funcționat, în perioada 1950-1957, ca profesor de pian Şcoala Populară de Artă din Craiova. Printre profesorii din acea vreme s-a numărat și Mihail Bârcă. Acum, în zilele noastre, această instituție poartă numele Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti” și are sediul pe strada Jiețului nr.19, în clădirea în care a funcționat multă vreme Comisariatul militar Craiova. Merită subliniat că Școala „Cornetti”, inaugurată în toamna anului 1911 sub numele ” Conservatorul Cornetti”, a fost prima instituţie de învăţământ muzical din Craiova. De asemenea, în prezent, în cadrul Universității din Craiova sunt organizate cursuri pentru specializările ” Pedagogie muzicală” , ”Interpretare muzicală –Canto și Instrumente”
Nicolae Julea a scris muzică de teatru, muzică simfonică şi muzică de cameră. Dintre lucrările lui se menționează Oratoriul „Jeanne d’Arc“, operă în trei acte, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, Simfonia a I-a, Răscoala 1907; Simfonia a II-a Rustică , Cvartetul de coarde nr. 1 şi nr. 2, Poemul simfonic „Barajul“.
În timpul vieții a primit distincții din partea Statului francez și din partea Statului român. A decedat în data 11 iunie 1986, la Bucureşti, dar Nicolae Julea nu a fost uitat de români.
În 8 decembrie 2008, pentru a marca 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Julea, Filarmonica din Craiova a organizat un concert cu lucrări ale compozitorului : Trio pentru pian, vioară şi violoncel, Cvartetul de coarde nr. 1 şi ” Dormi în pace” din opera Ioana d’Arc.
Nici locuitorii din satul natal nu l-au uitat. Începând cu data de 01.10.2011, Căminul Cultural din satul Rasnicul Oghian poartă numele “Compozitor Nicolae Julea”.
În data de 18 decembrie 2013, la Şcoala Gimnazială „Petrache Cernătescu“ din comuna Cernăteşti a fost omagiată personalitatea lui Nicolae Julea cu ocazia împlinirii a 105 ani de la nașterea acestuia. S-a cântat, atunci, Cvartetul de coarde nr. 2 compus de de Nicolae Julea.
Și pentru că vorbim despre străzi, vă reamintesc că o stradă din Craiova îi poartă numele.
Este bine cunoscută inițiativa Filarmonicii din Craiova de a susține concerte în spații publice. Cred că un concert cu unele dintre lucrările muzicale ale lui Nicolae Julea, organizat pe strada care îi poartă numele, Nicolae Julea, ar putea atrage un public nou atât la concertele susținute în spații publice cât și la concertele de la Filarmonică.
Sunt convins că un concert organizat la Școla nr.35 ” Ion Dezideriu Sârbu” cu câteva din lucrările lui Nicolae Julea poate fi un spectacol de succes. Iar dacă lucrările muzicale compuse de Nicolae Julea vor fi ” garnisite” cu lecturi din povestirile lui Ion Dezideriu Sârbu spectacolul va fi de mare succes.

Strada Virgil Madgearu

Strada Virgil Madgearu din cartierul Rovine urcă abrupt din strada Nicolae Iorga  până la intersecția cu strada Maramureș unde se mai păstrează pavajul cu piatră cubică. Într-o vreme era aici  fabrica de pâine  PANGRUP din care a mai rămăs doar  vechiul coș de  la centrala termică. În locul fabricii de pâine s-a construit un supermarket în care se vinde  acum pâine adusă  de aiurea.

Pe vremea când eram elev, adică prin anii ’60,  nu exista această stradă. Nici informații despre Virgil Madgearu nu prea existau.Am citit atunci, pentru prima dată,  despre Virgil Madgearu în Enciclopedia Română , publicată la Editura Minerva din Cluj în anul 1929. Atunci, în 1929, Virgil Madgearu era în plină putere. Mai am și acum această Enciclopedie. Iată ce se scria atunci .

Madgearu Virgil, născut în 1884, om politic român. Studii în Germania, profesor de economie națională la Academia de înalte studii comerciale și industriale din București. Desputat între 1919 și 1929. Membru marcant al Partidului Țărănesc  din 1919 fiind doctrinarul și Secretarul general al acestui partid și după fuzionarea din 1926 cu Partidul Național sub șefia lui Iuliu Maniu. În Parlament a dezvoltat o extraordinară activitate, vorbind la toate chestiunile importante economice, financiare, dând și soluții, pe care le realizează ca ministru de comerț și industrie ( din 1928) în guvernul  Maniu.A publicat studii prețioase pe lângă numeroase discursuri din Cameră: Țărănismul ( 1929) , Doctrina țărănistă (1923) ,Reforma parlamentului ( 1922), Revoluția agrară și evoluția clasei țărănești (1923).

Acum se pot găsi mult mai multe informații despre Virgil Madgearu.

S-a născut la data de 14 decembrie 1887 la Galați într-o familie de negustori de origine macedo-română.A aboslvit Liceul Vasile Alecsandri din Galați în anul 1907 după care s-a înscris la Universitatea din Leipzig, una dintre marile universități ale timpului la care studiase și celebrul matematician de mai târziu Leibnitz sau celebrul scriitor Goethe. În anul 1911 a obținut titlul de doctor în științe economice și financiare cu lucrarea ” Cu privire la dezvoltarea industrială a României” după care face o specializare de un an în Anglia. În 1912 se întoarce în țară și lucrează la Casa Centrală a Meseriilor și Asigurărilor Muncitorești dar scrie multe lucrări în domeniu. Printre acestea : Cercetări despre industria la domiciliu (1914), Industria la domiciliu și asigurările sociale (1914), Structura și tendințele băncilor populare în România (1914), Ocrotirea muncitorilor din România (1915), Politica socială și războiul (1915).

A fost numit profesor la  Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București   la 1 februarie 1916 și a predat cursul ” Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale”  și ” Studiul transporturilor în economia socială”. Se spune că acestea au fost primele cursuri de management predate într-o institiție de învățământ superior din România. Trebuie menționat că Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale fusese înființată în aprilie 1913  și era subordonată  Ministerului Comerțului și Industriei. A fost inclusă în   Ministerului Educației abia  în anul 1934. Mai târziu Virgil Madgearu a predat cursul de  Economie Națională care avea două părți: Economie industrială și Economie agrară. În anul 1927 a fondat, alături de alte personalități ale vremii, Institutul Român de Organizare Științifică în Domeniul Conducerii (IROM), afiliat la Consiliul Internațional de Organizare Științifică (CIOS).

Deși a fost mobilizat ca intendent în Primul Război Mondial, a desfășurat o susținută activitate didactică, publicistică și  asociativă. A fondat revista ” Independența economică” , care a  apărut până în 1947, și  asociația, devenită mai târziu, ” Institutul Social Român”. În articolele publicate susținea că,  în România, trebuie  dezvoltate ramurile industriale  bazate pe valorificarea produselor agricole  pe piața internă și pe piața externă.A militat pentru asocierea familiilor țărănești ca soluție pentru creșterea standardelor lor de viață, amintind despre vechiul obicei,  claca țărănească, formă de ajutor reciproc, practicată  de secole în satele românești, prin care s-a cultivat  dragostea de aproapele tău.

Din 1921 Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale a obținut dreptul de a organiza perfecționarea prin doctorat, iar Virgil Madgearu  a fost unul dintre pionierii acestei activități. Printre doctoranzii săi s-a numărat Gogu Rădulescu, demnitarul comunist de mai târziu, care a obținut titlul de doctor înainte de 1940, precum și Manea Mănescu, devenit Prim-ministru în perioada 1974-1975.

Ca om politic a inițiat mai multe legi printre care: Legea pentru reglementarea circulației pământurilor dobândite prin legile de împroprietărire, Legea pentru înființarea Regiei Autonome a CFR,  Legea Casei de Economii.

A fost asasinat în  aceiași zi cu Nicolae Iorga , 27 noiembrie 1940, în pădurea Snagov. A fost înmormântat, în Cimitirul Belu din București,în aceiași zi cu Nicolae Iorga. S-a scris mult pe seama acestor două asasinate.  Cert este că România a pierdut, prin  aceste asasinate, două minți strălucite. Cert este că și la Craiova cei doi sunt apropiați unul de altul  prin numele celor două străzi legate una de alta.

Strada Nicolae Iorga,

Strada Nicolae Iorga este una dintre străzile maestuoase din zonele noi ale Craiovei, pe măsura numelui pe care îl poartă. Are două benzi pe sens. Cam pe la jumătatea străzii este un spațiu generos, cu un monument în formă de flacără stilizată, așa cum a trăit Nicolae Iorga. În acest spațiu sunt amenajate locuri de joacă pentru copii. Nicolae Iorga a avut 10 copii. Strada Nicolae Iorga are formă de sabie dacică. Nici că se putea o formă mai potrivită pentru istoricul Nicolae Iorga.Începe din strada Frații Golești și se termină la intersecția cu strada Dezrobirii. Înspre strada Nicolae Iorga afluează strada Rovine, parcă pentru ai mulțumi istoricului Nicolae Iorga că a susținut ipoteza că bătălia de la Rovine s-a dat pe teritoriul actual al Craiovei. Din strada Nicolae Iorga pornește ,spre deal, strada Virgil Madgearu. Amândoi , Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, au fost asasinați în aceiași zi – 27 noiembrie 1940.Au fost înmormântați în aceiași zi.
Nicolae Iorga s-a născut la data de 5 iunie 1871 la Botoșani. A fost un copil minune. Studiile elementare și gimnaziale le-a făcut la Botoșani. Deși avea numai 9 ani, știa atât de multe despre Istoria României încât profesorii săi l-au îndemnat să le predea colegilor săi. Avea 13 ani când a scris primul articol în ziarul Românul.A început liceul la Botoșani dar la continuat la Iași pe care l-a absolvit în 1888 cu media 9,24 . S-a înscris la Universitatea din Iași pe care a absolvit-o într-un singur an, cu dispensă de la Minister, obținând diploma ” magna cum laude” . Lucrarea de disertație elaborată a fost remarcată atât de membrii Academiei române, care l-au considerat ” o minune de om” , cât și de opinia publică.
A obținut o bursă cu durata de patru ani pentru studii universitare. Și-a început studiile în Italia, apoi le-a continuat în Franța , la Paris,precum și în Germania la Berlin și Leipzig, obținând titlul de doctor în 1893, adică la vârsta de 23 de ani. În anul astfel câștigat s-a documentat asupra vieții domnitorului Petru Șchiopul și Mihai Viteazul. S-a reîntors în țară pentru scurt timp, apoi a plecat din nou în Olanda și Italia pentru a continua documentarea privind viața lui Mihai Viteazul.În 1897 a fost ales Membru Corespondent al Academiei Române.Avea 26 de ani. În 1911 a devenit Membru al Academiei Române. Cu această ocazie a ținut discursul ” Două concepții istorice”.
A făcut mai multe vizite de documentare în Transilvania, care aparținea atunci Austro-Ungariei, la Bistrița, Sibiu și Brașov, analizând rolul de precursor al lui Mihai Viteazul în Unirea Principatelor. Ca rezultat al acestor cercetări a publicat,în 1912 ,, Trei drame, grupând ”Mihai Viteazul”, ”Învierea lui Ștefan cel Mare” și ”Un domn pribeag”
Nicolae Iorga este cunoscut și pentru Școala de vară înființată la Vălenii de Munte în anul 1908, ca centru academic și cultural, la care au participat numeroase personalități din România și din întreaga lume.
A predat la Universitatea din București și la Paris, având o activitatea științifică impresionantă. A scris cca 1250 volume și 25.000 de articole și studii.
Opera istorică a lui Nicolae Iorga conține monografii privind armata ,Biserica, domnitori români, familii de boieri, tipărituri, orașe. A publicat 25 de volume în perioada 1901-1913 și 10 volume în perioada 1936-1939, privind istoria românilor, 5 volume privind Istoria imperiului otoman la care se adaugă numeroase articole.
Opera literară a lui Nicolae Iorga cuprinde poezii, romane istorice, memorii, volume de călătorii.
Pe Nicolae Iorga îl regăsim și ca istoric literar, prin lucrări precum Istoria literaturii române,Istoria literaturii religioase a românilor.
În activitatea politică , începută la vârsta de 36 de ani, îm 1907, a fost consilier regal, deputat în Parlament, Presedintele Adunării Deputaților,Președintele Consiliului de Miniștri, Președintele Partidului Naționalist-Democrat,Președintele Senatului,Ministru de Interne, Ministru de stat.
Așa cum spuneam la început, Nicolae Iorga a avut zece copii .Puțini dintre ei a ajuns la maturitate și s-au dedicat unor meserii diferite de a tatălui lor. Una dintre fiice, Magdalina, a devenit pictor, unul dintre băieți a făcut studii inginerești, iar al doilea băiat a făcut studii medicale. Doar Liliana Iorga , cunoscută pentru sculpturile sale, s-a ocupat și de istorie.
Nicolae Iorga s-a opus Gărzii de Fier, motiv pentru care , în după amiaza zilei de 27 noiembrie 1940, un grup de legionari l-au ridicat de la vila sa din Sinaia și l-au împușcat lângă localitatea Strejnicu, sitută la 12 km de Ploiești. Comunitatea internațională a fost consternată de această crimă. Mai multe universități din lume au arborat drapelul în bernă.În țară, datorită condițiilor politice din acea vreme, manifestările au fost interzise. Cel care ” a întrupat puterea de muncă intelectuală a nemaului nostru în gradul cel mai înalt” a avut parte, atunci,doar de o ceremonie la Academia Română.
În Craiova,strada Nicolae Iorga, este una dintre străzile maestuoase din zonele noi ale urbei nostre, pe măsura numelui pe care îl poartă.Nicolae Iorga

Strada Locomotivei.Strada Franarului

Am afirmat de mai multe ori că străzile dintr-un oraș, străzile din Craiova , pot fi considerate o Carte de istorie ale cărei pagini sunt deschise toate în același timp și rămân deschise zi și noapte, vară-iarnă. Unele pagini sunt rescrise dar altele rămân ca la început și povestesc, astfel, despre evoluția orașului.
Din strada Frânarului, situată în cartierul Rovine, a mai rămas doar o porțiune mică, între strada I.G.Duca și strada Maramureș. În vremurile de glorie ajungea până la gara Craiovei. Și strada Locomotivei a avut aceiași soartă.Mai are doar câteva dintre casele tip construite pentru lucrătorii de la CFR. Este însă mulțumită că i-a mai rămas capătul dinspre gară și aude, ca la început, zgomotul sacadat al vagoanelor care trec peste acele căii ferate. I-a rămas în vecinătate și strada Fochistului.
Numele acestor străzi este legat, evident, de construcția căii ferate și a gării Craiova.
Construcția căii ferate București-Pitești-Craiova-Vârciorova, a început la data de 22 septembrie 1869 și a fost inaugurată la data de 9 mai 1878, adică la un an după Războiul de independență. Stația Craiova a fost pusă în funcțiune la data de 5 aprilie 1875, cu patru linii, fiecare cu o lungime de 250 m. Gara construită în acea perioadă a funcționat până în 1966-1967 când a fost construită clădirea actuală. Studiile pentru magistrala Craiova-Calafat au început la data de 10 mai 1885, proiectarea s-a încheiat în luna mai 1886, iar lucrările au început în 1890.
Primele locomotive din țara noastră s-au construit la Reșița, începând cu anul 1872.După primul război mondial, în 1926 s-a construit o locomotivă cu abur foarte perfromantă, botezată ” Regele Ferdinard” , care a avut un asemenea succes încât ,începând cu anul 1930, România nu a mai importat locomotive. Construcția locomotivelor cu abur a continuat până în anul 1960 și au fost utilizate până în 1980.
Mai trebuie spus că istoria Craiovei se împletește cu istoria locomotivelor deoarece aici , în perioada 1941-1949, s-au reparat locomotive cu abur, iar apoi , din 1960 s-au construit locomotive Diesel-electrice. Primele locomotive electrice au fost livrate de Electroputere Craiova în anul 1967.Tot la Craiova s-a construit, în1977, prima ramă electrică românească. În 2014 a fost pusă în funcțiune de către firma craioveană SOFTRONIC o ramă electrică modernă , Hyperion, care poate dezvolta viteza de 160 km/h. La acestea se adaugă modernizările făcute de către fimele criovene SOFRONIC , PROMAT și RELOC la locomotivele electrice, Diesel –electrice sau Diesel –hidraulice.
Așadar, strada Locomotivei are istorie, are prezent și poate avea viitor dacă în zonă s-ar amenaja un Spațiu, un Muzeu al locomotivelor. Nu trebuie să ne gândim la expunerea locomotivelor în mărime naturală. La Electroputere s-au construit machete ale tuturor tipurilor de locomotive pe care le-a fabricat. Acum stau prăfuite pe undeva. Ar putea fi reunite într-un spațiu situat pe strada Locomotivei alături de zeci de machete funcționale, atractive pentru cei mici dar și pentru cei mari. Ca să fiu mai convingător , reamintesc că Muzeul Orsay din Paris a fost la început, în 1900, o gară. Acum este un spaţiu expozițional prin care trec anual 2,5 milioane de oameni din toate colţurile lumii. Muzeul Orsay , o fostă gară, este locul unde se împleteşte acum arta cu ingineria, iar liantul este istoria.
Meseria de frânar, de la care vine numele străzii Frânarului, a apărut o dată cu primele vagoane de marfă și de pasageri. Din motive de siguranță, pentru ca acestea să nu plece singure, au fost prevăzute frâne cu saboți care apasă pe suprafața de rulare a roții. Deplasarea saboților se făcea, la început, cu o manivelă acționată manual și atașată la fiecare vagon. Tot din motive de siguranță, la început trenurile de marfă erau însoțite de câte un frânar care trebuia să acționeze frâna cu saboți la coborârea pantelor, la staționarea în rampă sau aliniament sau în cazuri de urgență semnalizate de mecanicul locomotivei prin semnale sonore după un cod bine cunoscut de lucrătorii de la calea ferată. Din acest motiv, unele vagoane de marfă erau echipate cu o cabină pentru frânar, dar care nu avea nici-un sistem de încălzire. De aceea frânarul purta pe timp de iarnă o pufoaică îmblănită și niște cizme la care partea superioară, numită carâmb, care îmbracă gamba piciorului era confecționată din pâslă. Se numeau, în limbajul obișnuit, pâslari. Numele de pufoaică vine de la cuvântul rusesc fufaika. Multe dintre accidentele feroviare au fost legate și de sistemul de frânare, iar în multe cazuri frânarii au plătit cu viața.Spre exemplu,în noaptea de 20 septembrie 1939, la ora 23,55 trenul de marfă 1555 care circula spre Filiași, s-a ciocnit în stația Coțofeni, cu trenul persoanl 1006, care venea dinspre Filiași.În urma impactului 3 vagoane de călători și 10 vagoane de marfă au fost distruse, 2 persoane au murit iar 6 persoane au fost rănite. Printre răniți s-a numărat și frânarul Florea Hălălău. Un alt accident feroviar, produs la data de 20 februarie 1940 în stația Șibot, situată între Simeria și Vințul de Jos, în care a fost implicat trenul de coletările rapidă 2605 compus din 46 de vagoane, s-a soldat, pe lângă alte victime, cu decesul unui frânar și rănirea a încă doi frânari.
Numele de Frânar este folosit, uneori, și în sens peiorativ. Spre exmplu , suporterii echipei de fotbal ” Universitea Cluj” îi numesc ” frânari” pe suporterii echipei ”CFR Cluj”. Un prieten mi-a povestit că are un coleg care locuiește pe strada Frânarului. Acesta mi-a spus odată:
– Domnule, cred că omul ăsta a luat de la numele străzii lui obiceiul de a frâna orice inițiativă, de a frâna elanul fiecărui coleg. Datorită acestui obicei, a dus instituția noastră până la desființare.Dacă ar fi locuit pe strada Locomotivei poate am fi existat și acum.
Mai trebuie spus că strada Frânarului, din cartierul Rovine, este cea mai înclinată ,iar numele său este asociat cu o meserie acum dispărută dar care a avut un rol foarte important în siguranța căilor ferate din România

Strada Bogdan Petriceicu Hasdeu

Am început acest ciclu de emisiuni cu o legendă legată de numele orașului nostru, Craiova. Am vrut să subliniez astfel vechimea urbei noastre. Nu mi-am propus să prezint istoria străzilor. Mi-am propus să vă spun povestea personalităților al căror nume este purtat de străzile Craiovei.

Totuși, după ce am parcurs strada Bogdan Petriceicu Hașdeu de la un capăt la altul, consider că trebuie să vă reamintesc că prima mențiune oficială a Craiovei datează din anul 1475 , adică de acum 539 ani, în Hrisovul de danie a lui Laiotă Basarab Voievod.Domn al Țării Românești. Multe dintre clădirile maestuoase ale Craiovei au fost construite spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Una dintre acestea se găsește pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu. Pe unul dintre pereții exteriori este menționat, pe un frumos blazon, anul 1932. Și pe altă casă se poate vedea un blazon asemănător dar care nu indică anul construcției. Se poate trage concluzia că este una dintre străzile vechi ale Craiovei. Ea apare pe o hartă datată 1905 și se pare că a purtat numele strada Neptun.Acum are un farmec aparte. Un amestec savuros de case foarte vechi, cu cerdac închis cu scânduri de lemn frumos sculpate, case vechi nelocuite, din care nu te-ai mira să vezi ieșind un spirit străveziu, dar și case foarte noi, unele având la ferestre perdele clasice aranjate cu pedanterie.
Strada Bogdan Petriceicu Hașdeu începe de la Podișor, din strada Feldioara. La început pare că se desparte greu de aspectul pe care l-a avut în urmă cu aproape 100 de ani. Jumătatea din dreapta,asfaltată, este puțin mai sus decât jumătatea din stânga care este tăiată în pământ. Apoi,intersectează strada Frații Golești și ajunge în strada Rovine unde pare să se termine dar, după ce se traversează un gang între câteva case, strada își regăsește lărgimea și continuă până în strada Păstorului.
S-ar putea face multe comentarii dar, mai bine,să trecem la personalitatea al cărui nume este purtat de această stradă. Numele Hașdeu are rădăcini adânci în istoria neamului nostru, ajungând până în vremea lui Ștefan cel Mare. Bogdan Hașdeu s-a născut la data de 26 februarie 1838 în localitatea Cristinești situată lângă Hotin, în Basarabia. Mulți dintre noi își amintesc de Cetatea Hotinului , situată pe malul Nistrului, întărită de Ștefan cel Mare pentru a apăra granițele Moldovei. Și-a adăugat și numele Petriceicu pentru a arăta legătura sa cu domitorii moldoveni. Tatăl său, Alexandru Hașdeu, a fost profesor și un mare patriot. A urmat gimnaziul în câteva orașe din Polonia ,unde tatăl funcționa ca profesor, iar din 1850 a urmat liceul în Chișinău.
In vara anului 1852 se inscrie ca student la Universitatea din Harkov unde urmează atît cursuri de drept dar și istorie și filologie.Încă din perioada studiilor universitare se implică în activitatea publicistică și în studii privind istoria dacilor. După terminarea facultății,în 16 februarie 1857 ,vine la Iași cu pașaport rusesc. Pentru a demonstra ruptura cu Imperiul țarist, își rupe pașaportul și ăl trimite în această stare la Consulatul rusesc din Iași. Desigur, represaliile nu s-au lăsat așteptate.
În 1858 , mai precis pe data de 8 martie, este numit judecător la Cahul, localitate aflată acum în sudul Republicii Moldova și care, atunci, revenise României în urma războilului Crimeei, război la care a partcipat și Bogdan Petricicu Hașdeu ca ofițer. Deși a activat puțin timp la Cahul, prezența sa a fost foarte importantă motiv pentru care actuala Universitate paortă numele ” Bogdan Petriceicu Hașdeu”.
Viața lui Bogdan Petriceicu Hașdeu poate fi asemănată cu Marea Neagră pe timp de furtună: tot timpul în mișcare, cu valuri care lasă urme în viața socială a țării, cu vârfuri spumoase, cu retrageri și reveniri în forță. Toată această agitație a poate fi centrată pe o temă esențială : istoria românilor.
A fost ofițer în armată, s-a duelat, a fost judecător, a profesor de istorie, geografie și statistică, s-a implicat în politică, a susținut dinastia dar a și luat atitudine impotriva principelui străin când nu i-a plăcut atitudinea acestuia, a fost bănuit că că s-a implicat în Republica de la Ploiești și a stat închis aproape o săptămămână la Văcărești, a candidat la alegerile parlamentare de la Craiova, fără a obține numărul necesar de voturi.
A ținut cursul de Filologie comparată la Facultatea de litere din București, suspendat după un an de Ministrul Instrucțiunii ,Titu Maiorescu, reintrodus după încă un an de noul Ministru al Instrucțiunii , Gheorghe Chițu.
A înființat numeroase reviste. Prima ” România” ,în 1858, scrisă integral de Bogdan Petriceicu Hașdeu, în 1860 “Foița de istorie și literatură” . În 1862 editeză revista “Din Moldova”, iar în 1863 la București, editeaza “Aghiuță. Revista umoristică și critică” , în 1869 editează revista “Traian”, apoi în 1870 “Columna lui Traian” , în 1870, “Foaia Societății Românismul”, care își propunea să întărească conștiința națională a cititorilor. Pentru scurt timp a fost director la ” Revista literară și științifică”. În 1887 a scos “Revista nouă”, una dintre cele mai longevive și prestigioase reviste înființate de Hașdeu.În aceste reviste a publicat articole cu carcter istoric și literar.
A ținut numeroase dicursuri remarcabile : în 1868 , în Camera Deputaților, despre Legea organizării armatei, în 1881 cu ocazia dezvelirii statuii lui Ion Heliade Rădulescu în fața Universității din București, pe 13 iulie 1882, ca reprezentant al României la Paris la dezvelirea monumentului lui Jules Michelet, pe 11 iunie 1883 cu ocazia dezvelirii monumentului lui Ștefan cel Mare din Iași, pe 13 ianuarie 1902, la Academia Română, despre Ion Heliade Rădulescu.
Dintre lucrările literare ,cea mai cunoscută este drama ” Răzvan și Vidra” în care pătura țărănescă este prezentată cu multă căldură în contextul luptei pentru obținerea tronului Moldovei.