Strada Barbu Lăzăreanu.
Această stradă, Barbu Lăzăreanu, jumătate veche-jumătate nouă, este paralelă cu strada Frânarului și face legătura între strada Nicolae Iorga și strada Maramureș. Pe prima porțiune, urcând dinspre strada Nicolae Iorga până la intersecția cu strada I.G.Duca, sunt construite blocurile J35, J36 și J37. După intersecție, pe stânga ,câteva case scăpate de la demolare, iar pe dreapta curtea Liceului teoretic Tudor Arghezi. Unele dintre casele nedemolate au fost renovate sau reconstruite, iar altele s-au ruinat încet-încet. La poarta unei case, extinsă și renovată, s-a montat o tablă indicatoare , după modelul anilor ’50, pe care este desenată o foarfecă intercalată în textul ”Salon Frizerie”.
În Mic dicționar enciclopedic, ediția 1978, publicat de Editura științifică și enciclopedică, Barbu Lăzăreanu este prezentat ca istoric literar și publicist român. Oare ce caută o stradă care poartă numele unui publicist alături de strada Frânarului, Locomotivei, Fochistului?
Barbu Lăzăreanu s-a născut la data de 5 octombrie 1881 la Botoșani în suburbia Târgul Calicilor. Studiile primare le-a început la o școală din cartier, iar pe cele secundare la Liceul ” A.T.Laurian” din Botoșani. Aici face cunoștință cu mișcarea socialistă de care este atras foarte puternic, devenind un militant activ, motiv pentru care, în 1898, este eliminat din toate școlile din țară, fiind considerat un anarhist.
În 1905 pleacă la București unde lucrează ca redactor la ziarul ” Adevărul” condus de Constantin Mille, militant socialist și activist pentru apărarea drepturilor omului. Din cauza articolelor scrise este expluzat din țară așa că, în 1907 , pleacă la Paris. Aici își continuă activitatea de publicist ca redactor la ziarul „L’Humanite” și ține conferințe la o universitate muncitorească, frecventată și de muncitori români cu orientare socialistă. În 1912 se reîntoarce în țară și, folosind experiența acumulată la Paris, organizează la București o universitate similară unde susține, în fața muncitorilor, conferințe despre istoria mișcării socialiste, despre literatura română și universală. Continuă și activitatea publicistică cu articole sociale şi politice, poezii inspirate din viața muncitorilor, pamflete, portrete literare, polemici , glose, note despre scriitorii zilei, studii de folclor, reușind să facă o radiografie a vieții culturale și sociale. A colaborat la multe ziare printre care România muncitoare, Viitorul social, Adevărul.
Ca istorigraf al literaturii române și folclorului s-a remarcat prin profunzimea analizelor făcute asupra documentelor și manuscriselor inedite descoperite în cercetările efectuate. Rezultatele cercetărilor istoriografice le-a publicat într-un ciclu de articole intitulat ” Arheologie literară” sau în 24 de fascicule intitulate ” Cu privire la…”. Dintre lucrările legate de folclor aș menționa volumul ”Ursitul fetelor şi al vădanelor… şi alte schiţe de literatură populară şi păreri critice privitoare la destinul unor cuvinte” publicat în 1927 la Bucureşti.
Unele dintre notele și articolele scrise de Barbu Lăzăreanu au fost utilizate de George Călinescu la elaborarea Istoriei literaturii române, de la origini până în prezent, apărută în anul 1941 la editura ” Fundația Regală pentru Literatură și Artă”. Dintre lucrările citate de George Călinescu menționez următoarele articole scrise de Barbu Lăzăreanu: Notele zilnice ale lui Ștefan Petică, publicat în Adevărul din 31 mai 1925, Portretul lui Bolintineanu, publicat în Adevărul literar nr.125 din 1927, Cora Irineu- necrolog, publicat în Adevărul nr. 12 din 1925.Este interesant de spus că tânăra Cora Irineu s-a sinucis în 11 februarie 1924, la 34 de ani, din dragoste pentru colegul său de redacție, Constantin Beldie, recunoscut ca un ”bărbat atrăgător, plin de haz și vitalitate debordantă”. Tristul eveniment s-a produs cu puțin timp înainte de apariția volumului ”Scrisori Bănățene” , o culegere de note de călătorie scrise de Cora Irineu.
Mai multe dintre studiile publicate de Barbu Lăzăreanu au fost reunite în volumul ”Glose și comentarii de istoriografie literară” publicat în 1958.
În 1948 a fost primit în Academia Română fiind și Director general al Bibliotecii acestei instituții până în 19 ianuarie 1957, când a decedat.
Am menționat mai înainte că Barbu Lăzăreanu a publicat articolele sale și în Revista ”România muncitoare”, înființată și condusă de Ion Costache Frimu, I.C.Frimu, militant socialist. Acesta a participat la manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918, arestat și închis la Văcărești unde a murit după două luni. Între I.C.Frimu și Barbu Lăzăreanu a existat o legătură ideologică și profesională.
În martie 1945, din inițiativa Anei Pauker, s-a înființat Universitatea Muncitorească a Partidului Comunist Român devenită, în 1970, Academia ”Ștefan Gheorghiu”.Primul Rector al acestei Universități a fost Barbu Lăzăreanu și a ocupat această funcție până în 1948.Ștefan Gheorghiu a fost, de asemenea, un militant socialist, pe care Barbu Lăzăreanu l-a cunoscut.
Așadar , strada Barbu Lăzăreanu, jumătate veche-jumătate nouă, paralelă cu strada Frânarului, Locomotivei și Fochistului poartă numele unui istoric literar și publicist dar și militant socialist.