Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada Traian Gheorghiu,

În plimbările mele prin   cartierul Craiovița Nouă,  mai precis pe strada Elena Farago înspre Bulevardul Oltenia, am ajuns la intersecția cu strada Traian Gheorghiu. Am  cotit  la stânga  și am lăsat în dreapta blocurile 117 și 116. Am ajuns în Bulevardul  Tineretului , în apropierea sensului giratoriu de la intersecția  cu Bulevardul Oltenia. Strada este de fapt o alee, așa cum sunt multe dintre  căile de acces  din cartierele cu blocuri și care au primit, în ultimii ani, numele unor personalități născute în Craiova sau care și-au  desfășurat activitatea  la Craiova.

Mi-am adus aminte că, în urmă cu câțiva ani, căutam informații despre oameni născuți în satul meu,Cosovăț, din județul Mehedinți. Mama îmi  povestise despre  un boier din sat, Bungețianu, care a avut un băiat, Dimitrie, născut în 1860, și care a ajuns mare om de știință. În 1911, Dimitrie Bungețianu era  profesor de fizică la Facultatea de științe a Universității din București. Traian Gheorghiu despre care  mi-am propus să vă povestesc a fost asistentul lui Dimitrie Bungețianu, născut în satul mehedințean, Cosovăț.

Traian Gheorghiu s-a  născut în data de 19 februarie 1887 în Craiova. Primele clase le-a urmat la școala deschisă în 1880 în Casa Parohială a Bisericii Sf. Nicolae-Belivacă, devenită mai târziu Școala ”Traian”  care funcționează și azi în clădirea construită în 1908 pe  actuala stradă Principatele Unite la nr. 7. A urmat Liceul Carol I din Craiova după  s-a  înscris la Facultatea de științe a Universității din București. În 1911 a obținut Licența în Științe fizico-chimice după care, până în 1919, a lucrat ca asistent în Laboratorul de electricitate condus de profesorul Dimitrie Bungețianu, născut satul mehedințean Cosovăț. În această perioadă obține și licența în matematică. În 1920, un alt  craiovean, Nicolae Vasilescu-Karpen, reușea  înființarea  Școlii Politehnice  din București și dorea dezvoltarea profilului electric. În acest context istoric, Traian Gheorghiu a pleact în Franța, la Școala Superioră de electricitate unde obține, în 1920 diploma de inginer.În perioada 1929-1933 a lucrat la Universitatea Sorbona, în laboratorul profesorului Aimé Cotton care se ocupa cu studiul luminii. În 1933 și-a susținut Teza de doctorat cu titlul ”Măsurări fotoelectrice cu celule fotolectrice cu gaz”. Celula fotoelectrică  de atunci a fost înlocuită în zilele noastre de  fotodiodă sau fotorezistență, folosită în dispozitivele automate care sesizează prezența luminii.

A revenit în țară.În 1935  a fost numit conferențiar la Facultatea de științe, iar în 1938  și la Școala Politehnică  din București pentru disciplina  Electricitate și electrotehnică. Din 1948 a devenit profesor și Membru corespondent al Academiei Române. În septembrie 1949 a fost înființat Institutul de Fizică al Academiei Române, sub conducerea academicianului Horia Hulubei, iar Traian Gheorghiu a condus secția ” Cercetări de electricitate” până în 1960.

Cercetările lui Traian Gheorghiu  au vizat probleme tehnologice și de metodică exprimentală. Aș menționa cercetările inițiate în 1956 privind  fabricarea dispozitivelor semiconductoare ( tranzistoare, diode)  din siliciu.

Așadar, Traian Gheorghiu, licențiat în România și în Franța, membru al Academiei Române, născut în Craiova  în 1887 este apreciat  de craioveni și în zilele noastre.

Aleea Arhitect Duiliu Marcu

În ultimii 25 de ani s-au construit în Craiova multe case de locuit,  s-au construit și câteva clădiri pentru instituții publice. În opinia mea,stilul arhitectonic caracterizează perioada acestor  ultimi 25 de ani : lipsa unei strategii .În multe domenii au lipsit personalitățile care, prin profesionalismul lor, să impună o strategie specifică României.Sau poate, în vâltoarea vremurilor, n-au avut interlocutori. Oare  arhitectul Duiliu Marcu ar fi putut stavili valul produs de schimbările din 1989?

Duiliu Marcu s-a născut  la Calafat în data de 23 martie 1885 într-o familie modestă. Tatăl său era ofițer îân armata regală, iar mama sa, ca multe soții de ofițeri, era casnică. A început școala la calafay, iar din 1900 devine elev al Liceului Carol I din Craiova. Pentru talentul său la desen  a câștigat multe premii și a fost îndrumat către Școala de Arhitectură din București.În 1906 pleacă la Paris pentru a studia la Școala de Arte Frumoase din capitala Franței.În 1912 s-a reîntors în țară. A proiectat atât clădiri cu destinație de locuință cât și clădiri cu destinație publică îmbinând tradiția arhitecturii naționale cu tendințele  contemporane lui, funcționalitatea cu preferințele beneficiarului și cu propria concepție arhitecturală.

Arhitectul Duiliu Marcu a proiectat, în 1937 , Palatul Victoria din București care prin fațadă  de 90 m² și prin interioarele sale combină elementele clasice cu concepția geometrică a compoziției.Palatul Victoria a fost sediul Ministerului de externe,a Consiliului de Miniștrii, iar acum este sediul Guvernului. Din 2004 este inclus pe Lista monumentelor istorice.

Deși Hotelul  Athénée Palace fusese construit între 1912-1914,  fiind prima clădire cu structura din beton armat  din București, a fost modernizat în 1937 de arhitectul Duiliu Marcu care a păstrat aspectul special al acestuia, fațadele au fost complet schimbate prin utilizarea arcadelor adâncite.Hotelul a fost prevăzut, atunci, cu cele mai moderne instalații iar reorganizarea holului, a saloanelor de recepție și a sălii de mese i-au asigurat  caracterul funcțional și în zilele noastre.

            Lista clădirilor este lungă, dar trebuie menționate  Biblioteca Academiei Române și Academia Militară, Ministerul transporturilor. A proiectat clădirea Institutului Politehnic din Timișoara.A elaborat studii de sitematizare  pentru București, Brașov, Buzău,Timișul de Sus,Agigea.A proiectat clădiri de locuit de pe  Știrbei Vodă și Bd.Magheru, Bd. Ana Ipătescu din București dar și din  Sinaia. Între 1913 și 1915 , adică imediat după întoarcerea din Franța, a proiectat trei locuințe la Craiova.

A fost profesor la Institul de Arhitectură ” Ion Mincu”   din 1929 și până în 1953. Membru al Academiei Rom\ne din 1955. S-a stins din viața în data de 9 martie 1966 la București.

Strada Duiliu Marcu, de fapt Aleea Arhitect  Duiliu Marcu, din Cartierul Craiovița Nouă, face legătura între Strada George Enescu, din zona Catedralei Sf.Ioan Botezătorul, acum în construcție și Bulevardul Oltenia,zona complexului comercial Orizont. Aleea Arhiect Duiliu Marcu asigură accesul spre Școala generală nr. 30 ” Mihai Viteazul” și Gradinița nr.40.

Aleea Arhitect Duiliu Marcu,  din cartierul Craiovița Nouă, o zonă pietonală  cu personalitate din Craiova.

Strada Elena Farago,

Suntem  în febra sărbătorilor de iarnă: Crăciunul , Anul Nou. Gândurile noastre , ale celor maturi, alunecă, parcă fără voie, dar cu o bucurie imensă spre copii, spre copiii noștrii, spre copilăria noastră. Ne emoționează până la lacrimi nepotul, nepoata , copilul care, peltic, cu stângăcie, cu poticniri, cu ajutorul șoptit al celor din jur, recită, la serbarea de la școală sau lângă bradul din casa noastră  Cățelușul șchiop, sau Gândăcelul, sau Doi frați cuminți, sau altă poezie scrisă  de Elena Farago cu lacrimi de mamă luptătoare.

Elena  Paximade, căsătorită Farago, s-a născut în data de 29 martie 1878 la Bârlad. A rămas orfană așa că a fost nevoită să  muncească și să aibă grijă de ceilalți  frați. A lucrat ca guvernantă în casa lui Ion Luca Cragiale unde a cunoscut multe  persoane din lumea scriitorilor  printre care George Coșbuc, Alexandru Vlahuță dar și pe Francisc Farago, economist, cu care s-a căsătorit. Debutează ca poetă la vârsta de 25 de  ani. Colaborează  cu Nicoale Iorga la  revista ”Semănătorul” fiind un exemplu pentru mulți tineri.

Din 1907 se stabilește, cu familia,  la Craiova.Îl adoptă pe fiul Mihnea care o inspiră într-un mod miraculos. Scrie poeziile una după alta: ”Bobocica“, „Să nu plângem“, „Să fim buni“, „Într-un cuib de rândunică“, „A ciocnit un ou de lemn“. Nașterea fiicei, Coca- Cocuța, dublează inspirația  Elenei Farago. Face parte din  Comitetul de redacție al  revistei                 ” Ramuri” , înființată în 1905, iar ședințele de lucru se țineau în casa Farago care devenise  locul de întâlnire al oamneilor de cultură din Craiova. În 1921, Primarul Craiovei a numit-o directoarea Fundației ” Alexandru și Aristia Aman”  pe care o va conduce până în 4 ianuarie 1954 când a decedat. S-a mutat în locuința de serviciu a Fundației  care , în zille noastre, a devenit Casa memorială Elena Farago.

S-a bucurat de recunoașterea contemporanilor, obținând , printre altele, Premiul Național pentru Literatură, premiul “Adamachi” al Academiei Române , “Ordinul Meritul Cultural” acordat de Regele Carol al II-lea.În 1928, la vîrsta de 50 de ani, a fost aleasă ”Ceățean de onoare al Craiovei”.

Se bucură de apreciere și în zilele noastre.Biblioteca județeană organizează în fiecare an, în luna martie, ”Zilele Elena Farago”.O școală și o grădiniță din Craiova poartă numele ”Elena Farago”. O librărie din Craiova poartă numele Elena Farago.O stradă din Craiova poartă numele Elena Farago.

Strada Elena Farago este o prințesă a  Cartierului Craiovița Nouă. Are forma literei  S. Prima buclă începe din Bulevardul Dacia,trece pe lângă Școala 34 și ajunge la Școala 33, care îi poartă numele,Elena Farago, apoi, la a doua buclă, se întoarce spre Bulevardul Olteniei. Grădinița construită pe strada Elena Farago poartă numele poeziei ” Gândăcelul”  scrisă de Elena Farago.

E vacanță.Luați-vă  nepoții de mână și mergeți la Casa memorială Elena Farago situată lângă  Biblioteca  ” Aristia și Alexandru Aman”. Citiți în sala de lectură sau în curtea Bibliotecii poeziile ”Din traista  lui Moș Crăciun” , ”Într-o noapte de Crăciun” ,” Să nu minți, să nu furi”.Citiți poeziile Elenei Farago ! În acest spațiu plutește , parcă, îndemnul Elenei Farago: ”Fiți cuminți întotdeauna,Și fiți buni, copiii mei!”

Strada Aristizza Romanescu

Mulți craioveni  au fost mâhniți de  o veste  neașteptată. Proiectul  ”Craiova  Capitală  Europeană a Culturii 2021”  nu se numără printre cele selectate  de o Comisie multinațională. Mâhnirea a trecut  destul de repede, deși  nu poate fi uitată așa ușor.

Mulți ingineri, care susțin că știința este o componentă a culturii, și-au adus aminte de Gogu Constantinescu, născut în 1881 la Craiova, școlit în Craiova. Pentru valoarea lui  fost inclus de englezi, în 1925, în grupul de 17 cei mai importanți oameni de știință din lume.

Alții și-au adus aminte că Brâncuși, născut în  1876  în Hobița oltenească, și-a început drumul  de artist  la Craiova , iar la Paris a fost  recunoscut ca valoare mondială.

Unii au afirmat că, în zilele noastre, prin Festivalul  Shakespeare, Craiova este capitala Mondială a Teatrului. Și dacă am ajuns aici, la Teatru, trebuie să o aminitim pe actrița Aristizza Romanescu născută în Craiova la data de 24 decembrie 1854, adică acum 161 de ani. S-a născut în familia artiștilor Costache Dimitriade și  Paulina Stavrescu . A crescut în familia artistului  Thedor Teodorini, unchiul său, Director al Teatrului Național din Craiova. Era cu trei ani mai mică decât  celebra Elena Teodorini,verișoara sa. Se poate spune că s-a născut și a crescut în ” cultura teatrului”. A urmat Școala Normală și Pensionul din Craiova apoi Conservatorul  din București. La 19 ani a debutat la Craiova în piesa ”Acum 16 ani”. A jucat și pe scenele Teatrelor din Iași și București. Timp de 12 ani, între 1880 și 1892 , a studiat și a jucat pe scenele teatrelor din Paris și din Europa. În amintirea trecerii ei prin Paris, francezii au montat o  Placă Memorială pe casa în care a locuit. I s-a oferit un contract la celebrul Teatru Odeon din Paris. A preferat să  revină la Teatrul Național din București.Timp de 21 de ani, între 1893 și 1914 a predat la Conservatorul de Artă Dramatică din București. A format multe artiste devenite, mai apoi, celebre. Printre ele Lucia Sturdza-Bulandra.

Avea o voce cristalină, o mimică extrem de sugestivă și o dicție impecabilă.

Legată de Craiova și de Teatrul din Craiova, revine acasă de mai multe ori cu diverse ocazii. Prin 1910, Teatrul din Craiova trecea printr-o perioadă grea și de aceea Artistizza Romanescu a jucat rolul Elizei Rareș din  piesa Mama, pusă în scenă la Craiova. De multe ori a jucat pentru a aduna fonduri destinate răniților, destinate lui Mihai Eminescu, bolnav, sau altor persoane aflate în nevoie.

A jucat în primul film românesc, Războiul Independenței, turnat în anii 1911-1912, în care a interpretat  rolul  unei surori de caritate.

Războiul a obligat-o să se refugieze la Iași. Acolo, în vara anului 1918, în 4 iunie, Aristizza Romanescu,cea mai proeminentă artistă a teatrului românesc de la sfârșitul secolului XIX,bolnavă,s-a stins din viața.

Așadar, Craiova este de multă vreme  o Capitală a culturii, o Cetate a culturii în care cei ce se dăruiesc culturii sunt respectați de comunitatea Cetății. Numele artistei Aristizza Romanescu este purtat de o stradă din Craiova. Strada Aristizza Romanescu este situată în cartierul Craiovița Nouă. Pornește din strada Toporași, trece de strada Craiovești și se îndreaptă spre Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, acum în construcție

Strada Nicolae Coculescu

Strada Nicolae Coculescu din Cartierul Craiovița Nouă , paralelă cu Bulevardul Oltenia și  Bulevarul Dacia  , cunoscut și sub numele de ” Rocadă” , face legătura între strada Tineretului și Aleea Castanilor. Latura lungă a blocurilor este paralelă cu axul străzilor. Imobilele sunt botezate cu o combinație de numere, litera B și încă o cifră. M-am străduit să găsesc o anumită corelare între   aceste combinații și poziția blocurilor.N-am găsit-o , dar vina îmi aparține mie.Tot căutând logica  acestor combinații mi-am adus aminte de un matematician , Victor Daimaca, singurul astronom român descoperitor de comete,  care l-a cunoscut pe Nicolae Coculescu, întemeietorul Observatorului astronomic din București. Așadar, strada Nicolae Coculescu poartă numele celui mai important  astronom din țara noastră, care, în 1908, a realizat Observatorul astronomic din București. Pentru aceasta a trebuit să insiste  12 ani pe lângă  guvernanții țării. Niciodată n-a fost simplu.I-a trebuit determinare, răbdare, insistență. Oltean îndârjit, ajutat și de Ministrul învățământului Spiru Haret, a reușit pînă la urmă să-și vadă visul îndeplinit, adică  să construiască Observatorul astronomic din București și să-l doteze cu echipamente utile și performante: marele ecuatorial Mertz-Prin , instalat în 1912 și marea lunetă meridiană Steinheil-Prin, instalată în 1926.

Nicolae Coculescu s-a născut la data de 31 iulie 1866 în Craiova. A urmat școală primară  apoi Școala centrală din Craiova, devenită din  1885 Liceul Carol I. A obținut licența în matematică la Universitatea din București în 1889. Apoi ,după  doi ani de studii la Universitatea Sorbona din Paris și  încă 4 ani de cercetări a obținut titlul de doctor îm mamtematici cu o temă legată mecanica cerească. Trebuie spus că la aceiași vestită Universitate Sorbona a obținut titlul de doctor și Spiru Haret, în 1878. Spiru Haret a fost primul străin și, evident, primul român care obținut titlul de doctor în matematici la Sorbona. Nu este de mirare că Spiru Haret, Ministrul Instrucțiunii publice, l-a ajutat pe Nicolae Coculescu să înființeze și să doteze Observatorul astronomic și meteorologic din București. Aveau aceiași dimensiune academică, aveau  aceiași valoare științifică.

Observatorul astronomic a fost  conceput ca o unitate de cercetare   și de practică universitară unde  s-au format valorile  științifice  românești din domeniul astronomiei.

Echipamentele cumpărate cu banii țării au fost folosite de astronomii români pentru cercetări  utile. Aceștia au determinat poziții de comete și planete în coordonate ecuatoriale, au derminat pe cale fotografică polul nord, au determinat apexul solar. Având în vedere valoarea rezultatelor obținute, astronomii români, împreună cu Nicolae Coculescu, au participat , în perioada octombrie-noiembrie 1933 la determinări mondiale de longitudini.

Nicolae Coculescu, valoare științifică mondială, a fost, timp de 42 de ani, profesor  de astronomie și geodezie  la Facultatea de Științe a Universității din București.

Îi invit pe locuitorii cartierului Craiovița Nouă,  și nu numai pe ei, ca plimbându-se pe strada Nicolae Coculescu, să-și aducă aminte de constelația oamenilor de știință care s-au născut în Craiova, s-au format la școlile din Craiova și din România, s-au specializat la școlile din Europa dar s-au întors acasă pentru a da știință de carte altor tineri români.

Cartierul Craiovița Nouă

Cartierul Craiovița Nouă este cel mai populat cartier al Craiovei, cu toate acestea sunt mulți Craioveni care nu l-au vizitat sau care au trecut întâmplător pe lângă el. Numele Craiovița are o vechime de câteva sute  de ani fiind întâlnit  ca moșie aparținând unor  Mănăstiri : Polovragi (1603),Horezu (1673),Dintrunlemn (1827), Brâncoveni (1858). Moșia Craiovița este menționată și în descrierea evenimentele legate de răscoala țăranilor din 1907. Din 1912 până în 1952 Craiovița a făcut parte din comuna Cernele, apoi, până în 1965,  a făcut parte din comuna suburbană Craiovița, de fapt actualul cartier Criovița Veche. Din 1965 Craiovița a fost inclusă, administrativ, în Craiova. Pe o hartă din 1931 zona Craiovița Nouă apare  desenată cu străzi drepte, perpendiculare pe Calea Severinului, care trecea atunci pe actuala stradă Toporași, și paralele cu strada Podbanița. Pe o hartă din 1962  se regăsește aceiași configurație și poartă numele Cartier Demobilizați. Denumirea ” demobilizați” și caroiajul regulat al străzilor este legat de hotărârea Primăriei din 1921 de a marca loturile pe care , în perioada 1926-1927, le-a repartizat veteranilor din Primul Război Mondial. Loturile aveau suprafețe care reflectau jertfa celor împropretăriți. În această zonă a funcționat și Regimentul 41 Infanterie, și de aceea, cartierul a mai purtat, neoficial și numele ”Cartierul 41”, după numele uneia dintre străzi. Numele străzilor aminteau de jertfele războiului: General Obogeanu, General Viișoreanu, Caporal Benedict Popescu. Avem prostul obicei de a schimba numele străzilor și școlilor după cum bate vântul așa că , din 1947, acestea devin strada Albăstrele, strada Verdi, respectiv strada Trifoiului. Strada Podbanița, cu o legendă frumoasă, și-a păstrat numele până aproape de zilele noastre.Acum se numește Constantin Brâncoveanu.

Așadar, în această zonă, în anii 1926-197, au primit teren veteranii din Primul Război Mondial.Apoi au primit teren și militarii activi, muncitorii de la întreprinderile care au apărut după 1947 , printre care 7 Noiembrie, dar și cei care au avut case fost demolați de pe actuala strada Nicolae Titulescu.

Istoria modernă a Cartierului Craiovița Nouă  începe în 1966 când s-a elaborat un Plan de sistematizare a Craiovei. Proiectul pentru acest cartier a fost repartizat tinerei arhitecte Georgeta Voia care, împreună cu arhitectul Viorel Voia, a propus o soluție care ținea seama de cele mai moderne norme urbanistice. Dovada : Marele premiu al Uniunii Arhitecților din România , acordat în 1970.

În Proiectul inițial era prevăzută o zănă centrală de cartier, cu patinoar, terenuri și sală de sport, o zonă plantată și de agrment și o zonă de locuit împărțit în 3 microraioane.

• Microraionul I cuprins între Bulevardul Dacia, str.Constantin Brâncoveanu,str.George Enescu și strada Tineretului
• Microraionul II cuprins între Bulevardul Dacia, strada Tineretului și Calea Severinului.
• Microraionul III cuprins între strada George Enescu, strada Tineretului,Calea Severinului și Constantin Brâncoveanu.

Ca dotări social culturale  erau prevăzute 3 licee, 9 școli generale, 6 creșe-grădinițe, 5 dispensare umane, două cinematogarfice cu câte 500 de locuri, un oficiu poștal,o casă de cultură, un hotel cu 250 de paturi, o policlinică.

Dar, așa cum ne-am obișnuit și parcă ne-am resemnat deja, între proiectul din 1970 și realitatea de azi este mare diferență.

Strada Ecaterina Teodoroiu,

În urmă cu câteva zile tot neamul românesc  a sărbătorit  crearea României Mari. Evenimentul de la  1 Decembrie 1918 a însemnat, de-a lungul anilor de până atunci, și jertfa  multor români. Printre aceștia, un loc special  îl are  gorjeanca Ecaterina Teodoroiu, născută la Vădeni în 16 ianuarie 1894, secerată de gloanțe  în ziua de 22 august 1917 , pe Dealul Secului, satul Muncel, comuna Străoane, lângă Panciu, în Moldova.Jertfa Ecaterinei este un simbol prin tinerețea  și  prin  hotărârea cu care s-a implicat în luptele din Primul Război Mondial. Mai trebuie amintit că atunci,în august 1917, prin forța evenimentelor ,țara noastră fusesese redusă doar la Moldova din dreapta Prutului ca apoi, prin jertfe umane memorabile să reajungă, la 1 Decembrie 1918, de la Tisa până la Nistru

A fost rănită de câteva ori, a fost luată prizonier, dar a evadat, și-a regăsit tovarășii de luptă, lângă Filiași, pe întuneric și pe ploaie. A luptat și cu denunțurile calomnioase. Careva ființă  vorbitoare a trimis un denunț anonim la Marele Cartier  al Armatei că în cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se găsește o femeie. În Raportul întocmit s-a scris:” … ancheta a dovedit că această fată rămasă fără părinţi şi fraţi a luptat în adevăr în liniile de trăgători cu soldaţii Regimentului 18 Gorj, unde se ocupa cu hrana soldaţilor şi îngrijirea bolnavilor”.

S-a întors acasă, la Târgu Jiu cu trenul, într-un vagon rezervat numai ei, numai osemintelor ei.Vagonul, îmbodobit cu steagul tricolor, a săpat sentimentul numit ”Recunoștință” în memoria oamenilor care trăiesc pe fâșia de țară cuprinsă între    Focșani și Tg.Jiu.

În memoria eroinei Ecaterina Teodoroiu s-a  construit monumente la Tg. Jiu, la Slatina, la Azuga,la Brăila, la Mărășești, la Muncelu- Străoane, în apropierea locului în care a căzut  pe câmpul de luptă. Într-un august torid am trecut, în drum spre satul lui Moș Ion Roată, pe lângă monumementul de la Muncelu-Străoane. La baza  soclului din piatră fățuită pe care este  montat un basorelief ce  o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu erau flori proaspete.Sentimentul de Recunoștință este proaspăt mereu.

Multe Școli, în care eroina ar fi putut transmite copiilor știință de carte ,poartă numele Ecaterina Teodoroiu.

Casa  din Vădeni, acum cartier al orașului Tg.Jiu, în care s-a născut Ecaterina Teodoriu este păstrată frumoasă și curată ca și sentimentul de ”Recunoștință”.

Numărul orașelor în care o stradă poartă numele ”Ecaterina Teodoroiu”, este impresionant: Adjud, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa,Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Câmpina, Chișinău –Basarabia, Cluj-Napoca, Constanţa,Craiova, Dej, Focşani, Oradea, Ploieşti, Rădăuţi, Roman, Sibiu, Sighişoara, Slatina, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Tecuci, Techirghiol, Timişoara, Vaslui.

Strada Ecaterina Teodoroiu din Craiova începe de lângă Biserica Madona Dudu, de la intersecția străzilor Bucovăț – Câmpia Isalz și se îndreaptă spre strada Râului, în imediata apropiere a Stadionului ”Ion Oblemenco”.

Nu departe, pe dreapta, poate fi văzută și vizitată Biserica ”Sfântul Nicolae” Dorobănția, frumos restaurată. Pe stânga, cam pe la mijloc, se poate ajunge la Stadion.Două case atrag atenția prin frumusețea  și vechimea lor: 1904 și 1912. Două case din vremea când Ecaterina Teodoroiu era o tânără de 18 ani.

Strada Stefan Odobleja

În ultima perioadă cuvântul ” atac”  a fost folosit frecvent. Este folosit  în expresiile  ” atac cibernetic” ,  ” apărare cibernetică ” ,”securitate cibernetică”. Eram obișnuiți cu expresii de genul ” sistem cibernetic” , ” Facultatea de cibernetică”.

Istoria consemnează acest termen în Legile filosofului grec Platon cu semnificația de guvernare , de conducere a poporului, a maselor de oameni.

Și în zilele noastre termenul și-a păstrat semnificația inițială , ”arta de a conduce” dar este folosit  pentru sistemele tehnice , pentru a discuta despre conducerea sistemelor tehnice, despre conducerea automată, inteligentă a sistemelor tehnice.

Un automobil fără șofer este un exemplu de sistem automat cibernetic sau sistem automat inteligent. Automobilului i se ” spune”  care este drumul pe care trebuie să-l pracurgă, iar direcția de mers este verificată permanent de sistemul cibernetic prin compararea direcției impuse cu direcția reală. Sistemul cibernetic, ia decizia de a roti volanul automobilului la dreapta sau la stînga pentru ca acesta să se deplaseze pe traseul impus.

Cineva ar putea spune:

– Păi și omul, șoferul face la fel: urmărește  în  minte  distanțele față de reperele exterioare și decide să vireze dreapta, stânga  mai mult sau mai puțin.

Așadar, în cazul automobilului , sistemul cibernetic este reprezentat de creierul omului.Componenta specifică pentru un sistem cibernetic este legătura inversă sau bucla de reacție. Termenul consacrat folosit azi  este  ”feedback ”. La început, dar nu foarte de mult, prin 1948,  a fost folosit de Norbert Wiener , pentru descrierea sistemelor tehnice, iar azi este folosit în cele mai diverse situații.

De fapt , la început a fost  ….românul Ștefan Odobleja.

            În 1938, adică cu 10 ani înaintea lui Norbert Wiener a scris o carte, în limba franceză,   cu titlul ”Psihologia consonantistă” în care afirmă că ” Legea fundamentală care guvernează spiritul și fizicul este ”legea reversibilității” sau  feedback -ul.Aceasta este esența și acesta este meritul lui Ștefan Odobleja.

Craiova îl cinstește pe Ștefan Odobleja în multe feluri.Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele Ștefan Odobleja.

Strada Ștefan Odobleja  începe  din dreptul Companiei de apă , situată pe strada Brestei, și urcă spre strada Nicolae Titulescu apoi,  cotește în unghi drept spre strada Maria Tănase.O stradă cu blocuri de locuințe,  o alee printre blocuri.

Ștefan Odobleja s-a născut la data de 13 octombrie 1902 în județul Mehediniți, în apropiere a Vânju Mare, în localitatea Izvorul Aneștilor.A urmat școala primară în satul natal unde a avut parte de un învățător exigent de la care a învățat, pe lângă buchia  cărții, cum să se instruiască și cum să-și dirijeze pasiunea.La Liceul ”Traian” din Turnu Severin a avut parte de un profesor  de la care a învățat atât de bine limba franceză încât și-a scris cărțile în această limbă de circulație internațională.

După liceu a fost învățător   în insula Ada-Kaleh, acum acoperită de lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Aici l-a vizitat fostul său profesor Teodor Costescu – directorul Liceului ”Traian” care  văzând preocupările fostului elev l-a îndemnat să urmeze studii universitare de medicină. Așa se face că în perioada 1922-1928  Ștefan Odobleja a urmat cursurile  Facultății de medicină ca bursier al Institutul Militar Medico-Legal  din București. Teza de doctorat a avut ca temă ”Acidentele de automobil”.

A funcționat ca medic militar, mutându-se dintr-o garnizoană.A participat și la al Doilea Război Mondial.”Era mic de statură, îndesat, animat de o forţă aspră, ce se degaja din întreaga sa figură. Avea o privire scrutătoare, în care se citea încleştarea voinţei ţăranului român hotărât să câştige bătălia cu soarta, conştiinţa dreptăţii şi revolta de a nu fi înţeles”. Cânta la vioară.Citea din Gogol, Tolstoi, Mark Twain.

În 1946 s-a retras din armată și a revenit în satul natal în care se simțea foarte bine. Deși prin cartea sa  , ”Psihologia consonantistă”  a revoluționat gândirea științifică fundamentând legile generale care guvernează sistemele, inclusiv sistemul cunoașterii științifice, oficialitățile vremii nu l-au susținut.A pierdut și Ștefan Odobleja dar a pierdut și România. Țara noastră a pierdut  o prioritate mondială în domeniul sistemelor cibernetice, în domeniul sistemelor inteligente. Ștefan Odobleja  s-a stins din viață în 1978, aproape neștiut. Mai târziu, Academia Română i-a recunoscut meritele alegându-l membru de onoare.Și Craiova îi cinstește valoarea. Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele Ștefan Odobleja.

Strada  doctor Nicolae Ionescu Sisesti

Ionescu este un nume obișnuit în România.Multe personalități au adăugat la numele de familie și un toponim, de regulă   numele localității în care s-au născut, pentru a se diferenția, pentru a se deosebi de alte persoane cu același nume. Șișești este o Comună importantă din județul Mehediniți. Un craiovean poate ajunge la Șișești  dacă merge  cu mașina până la Strehaia, virează la dreapta spre Motru apoi, din Broșteni spre stânga.

Istoria Șișeștiului începe de la daci și este legată de olărit și de oameni.Acolo, în costa dealului Bora, Dumnezeu a pus un altfel de pământ din care oamenii locului fac și acum oale și ulciore.Ceramica de Șișești este  vestită în toată lumea pentru brâul  ocru-gălbui care șerpuiește împrejurul oalei.Dumnezeu, în bunătatea lui, le-a dăruit oamenilor  născuți pe aceste meleaguri hărnicie, iar unora dintre ei ascuțime de minte.

În urmă cu aproape  150 de ani, preotul Constantin Ionescu  și-a întemeiat aici o familie. Preoteasa i-a dăruit 11 copii, dar au rămas în viață doar 8 , patru băieți  și patru fete,de educația lor, adică de cei șapte ani de acasă, ocupându-se,  cu dragoste, mama lor. Tot atunci s-a nimerit să fie în sat și un pedadog destoinic, învăţătorul Trandafirescu  care  aduna toţii copii satului într-o singură   încăpere  şi le preda, pe rând,  lecţiile de la clasa I-a până la clasa V-a. Copii preotului Ionescu erau mereu în frunte.Cel mai mare, Gheorghe, s-a născut la data de 16 octombrie 1885,iar al doilea,Nicolae,s-a născut la data de 11 februarie 1888.

Gheorghe a devenit, mai tîrziu, cea mai însemnată personalitate a agronomiei românești. De numele său se leagă înființarea Școlii Superioare de Agricultură de  la Herăstrău, care va deveni Academia de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.În urmă cu aproape 100 de de ani Gheorghe Ionescu-Șișești a făcut o afirmație valabilă și azi : “Când va încolţi în mintea organelor administrative că îmbunătăţirea producţiei agricole este o problemă fundamentală a satului nostru românesc, atunci greutăţile vor fi pe jumătate biruite.”

Atât pentru azi.

Mâine,duminică, de la ora 16,15 voi continua povestirea despre numele străzii doctor Nicolae Ionescu-Șișești.

Bună ziua, stimați ascultători!

Strada doctor Nicolae Ionescu Șișești, situată în cartierul 1 Mai, începe din zona fostei Întrepinderi Poligrafice Oltenia sud,demolată în bună parte, a Complexului comercial Pelendava și Bisericii ”Sfinții Martiri Brâncoveni” ridicată în ultimii ani. În această zonă de început este un amestec de blocuri , clădiri cu destinație medicală și comercială care te amețesc.Apoi,de o parte și de alta se înșiră blocuri de locuințe , botezate cu litera I, urmată de un număr de la 46 la 98, aranjate într-o ordine care ține mai mult de teoria hazardului decât de o logică urbanistică. Strada, paralelă cu Bulevardul Nicolae Romanescu ,continuă până la intersecția cu strada Popoveni de unde se vede cupola și clădirea noului Centru Multifuncțional din cartierul Romanescu.A mai rămas, pe stânga, o clădire solidă care a adăpostit cândva un detașament de cavalerie al Armatei române.Pe dreapta clădirea Școlii Gimnaziale nr.36 ”Gheorghe Bibescu”, inaugurată în data de 2 octombrie 1992, având acum câteva sute de elevi și copii de grădiniță, vrea, parcă să contrasteze cu  școala din comuna mehedințeană  în care a învățat cel al cărui nume este purtat de strada doctor Nicolae Ionescu-Șișești.

Nicolae, spre deosebire de fratele său agronom, a urmat calea medicinei, a neurologiei.A început studiile universitare la București și le-a terminat la Paris.A lucrat la renumita clinică de neurologie a Spitalului Salpêtrière din Paris apoi, în 1932 s-a reîntors la București fiind unul dintre colaboratorii apropiați ai renumitului neurolog român Gheorghe Marinescu.A rămas în memoria studenților săi prin prelegerile  susținute cu har oratoric.A fost, multă vreme, directorul Clinicii de Neurologie  din Spitalul Colentina, București.Pentru contribuțiile sale științifice a fost ales , în 1939, membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață în anul 1954 în urma unei infecții contractate în laborator.

Strada doctor Nicolae Ionescu-Șișești amintește de vestita ceramică de Șișești dar și de importanța educației primită în familie și la școală de  copii preotului Ionescu din Șișești. Doi dintre ei, Gheorghe și Nicoale, ajungând, din coasta dealului Borza, din care se plămădesc și azi olale și ulcioare, până la strălucirea științifică a Academiei Române.

Strada Doctor Victor Gomoiu

Cartierul 1 Mai, cuprins între strada Tabaci și strada Popoveni este ” dominat” de medicină,  de străzi care poartă numele unor medici vestiți, de clădiri legate de medicină  : Clădirea Spitalului Județean, Clădirea nouă a Facultății de medicină, căminul, cantina. Una dintre străzi poartă numele dr.Victor Gomoiu. Este plasată în spatele Fabricii de confecții  și Complexului meșteșugăresc, fiind paralelă cu Bulevardul 1 Mai.Strada dr.Victor Gomoiu începe din strada Dimitrie Gerota, tot medic, din apropierea clădirilor Liceului economic. Aici este și sediul Inspectoratului în construcții din Craiova. De o parte și de alta a străzii  dr. Victor Gomoiu, până la joncțiunea cu strada Popoveni,  se înșiră blocurile botezate cu litera I urmată de un număr  și cele botezate cu litera S urmată de un număr. De la intersecția cu strada Popoveni se vede clădirea Centrului Multifuncțional din cartierul Romanescu.

Victor Gomoiu s-a născut la data de 18 aprilie 1882 – în  localitatea Vânju Mare , judeţul Mehedinţi .Studiile primare le-a făcut în comuna natală, apoi Liceul Traian din Drobeta Tr. Severin şi Facultatea de Medicină din Bucureşti ( 1900-1905). După patru ani de cercetări, a obţinut  , în 1909,   titlul de doctor în ştiinţe medicale cu   calificativul „ magna cum laudae”  cu  teza  : “ Anaplastia feţei şi capului”. Preocupările sale au depăşit , încă de la început, graniţele profesiei medicale. Aşa se face că , în 1906 , figura în colectivul de redacţie al revistei „Şezătoarea satului” Bumbeşti-Jiu,  alături de George Coşbuc , revistă în care a publicat mai multe articole legate de medicina în poezia populară românească. De altfel, acest subiect îl va dezvolta mai târziu în lucrările prezentate la Congrese internaţionale, începutul fiind Congresul de la Oslo din 1928 când a prezentat  lucrarea          „ Medicina populară în România”. De asemenea,  în 1935 , cu ocazia celui de al X-lea Congres de istorie a medicinei, Victor Gomoiu a propus înfiinţarea unei Comisii care să se ocupe  cu studierea medicinei populare.

În timpul Primului Război Mondial a activat ca medic militar fiind decorat pentru fapte de eroism. În acele condiţii specifice a imaginat o tehnologie şi a inventat un dispozitiv pentru efectuarea transfuziilor de sânge. După terminarea Primului război mondial se simţea o nevoie acută de spitale   care să acorde asistenţă medicală gratuită, aşa că  începând cu 1920 s-a implicat în construirea unui aşezământ medical numit la început “Complexul de asistenţă medico-socială de la Bariera Vergului”, apoi Spitalul „Sfânta Elena”, după ’44  s-a numit  Spitalul de copii „23 August” şi s-a specializat pe asistenţa pediatrică, iar din  1990 se numeşte  Spitalul Clinic de Copii “Prof. Dr. Victor Gomoiu Activitatea în domeniul asistenţei medicale a continuat prin  contribuţia la înfiinţarea altor spitale la Mangalia, Turnu Severin, Vânju Mare.

A condus , împreună cu dr.doc.M.Cănciulescu, revista Acta Medica Română (1928- 1948) în care a militat pentru înfiinţarea unei universităţi  de medicină la Craiova. Ca omagiu pentru această activitate unul dintre amfiteatrele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova îi poartă numele.

Este considerat părintele istoriei medicinei româneşti şi al muzeografiei medico-farmaceutice.   Câteva cărţi de referinţă: Spitalul- originea şi evoluţia sa (1920),Istoria medicinei în România (1939), Isoria medicinei, prin călători (1945).

Începuturile preocupărilor lui Victor Gomoiu  legate de istoria medicinei se regăsesc în cercetările  efectuate de acesta privind  metodele de tratament utilizate  în medicina populară şi publicate parţial în revista „Şezătoarea satului” încă din 1906. O contribuţie importantă în acest domeniu a fost adusă  în  1920 prin  publicarea cărţii „Spitalul- originea şi evoluţia sa” şi în 1923 prin publicarea  cărţii „Din istoria medicinei şi învăţământului medical românesc”.

S-a făcut remarcat în lumea istoricilor  medicinei atât prin participarea cu lucrări inedite dar şi prin iniţiativele sale. Reamintesc propunerea de înfiinţare a Comisiei pentru studierea medicinei populare .Fără îndoială că organizarea la Bucureşti, în perioada 10-18 septembrie 1932 , a celui de al IX-lea Congres  de istoria medicinei a fost o recunoaştere a meritelor lui Victor Gomoiu în acest domeniu dar şi o contribuţie remarcabilă a acestuia pentru ca „Istoria medicinei” să devină o disciplină necesară în formarea medicilor. În 1936, 1 februarie, a fost ales Preşedinte al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei şi a deţinut această  funcţie până în 1958  chiar dacă începând cu 1950, timp de mai bine de patru ani, a fost închis pe motive politice.

A înfiinţat Societatea Română de Istorie a Medicinei care a avut întruniri lunare între 1929 şi 1948.

Numele doctorului Victor Gomoiu  este legat și de Muzeul  medicinei din Craiova.

Începuturile au fost făcute  de farmaciştii Gheorghe Cismărescu şi Nicolae Zahacinschi care au amenajat în 1963 o Colecţie  cu documente de istoria farmaciei  la Casa medicului şi farmacistului care funcţiona , la vremea  aceea, pe strada Brestei unde est acum Hotel Golden House. Apoi, în 1973 profesorul Mihail Şchiau, cadru didactic la Facultatea de Medicină a  fondat Muzeul de Istoria Medicinii şi Farmaciei “Victor Gomoiu”, afiliat la Universitatea din Craiova .Patrimoniul iniţial  era constituit  din  cele mai valoroase  piese-document adunate de  chirurgul şi istoricul  Victor Gomoiu şi donate în 1972 de soţia acestuia dr. Viorica Gomoiu . La acestea s-au adăugat alte donaţii  ale unor personalităţi din lumea medicală dar şi ale studenţilor. Muzeul a funcţionat  până în  1979 în clădirea Facultăţii de Medicină apoi, până în 1996 într-o clădire istorică din strada Unirii nr.104.Clădirea a fost revendicată iar  colecţiile au fost transferate la Muzeul de artă  din Craiova, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi  la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu.

Victor Gomoiu a fost membru a 17 academii de ştiinţă din lume.A fost Ministru al sănătăţii  din iulie până în septembrie 1940, dar a renunţat la această funcţie  deoarece nu a fost de acord cu  regimul militaro-fascist instaurat în România acelor vremuri.Un spital de copii din Bucureşti  şi Liceul din Vânju Mare poartă numele  „ Dr.Victor Gomoiu”.

S-a  stins din viaţă în Bucureşti, la data de 6 februarie  1960