Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

05 Dec

05.12.2015 Strada Ecaterina Teodoroiu

Posted in Strazile Craiovei si numele lor on 05.12.15

Strada Ecaterina Teodoroiu,

În urmă cu câteva zile tot neamul românesc  a sărbătorit  crearea României Mari. Evenimentul de la  1 Decembrie 1918 a însemnat, de-a lungul anilor de până atunci, și jertfa  multor români. Printre aceștia, un loc special  îl are  gorjeanca Ecaterina Teodoroiu, născută la Vădeni în 16 ianuarie 1894, secerată de gloanțe  în ziua de 22 august 1917 , pe Dealul Secului, satul Muncel, comuna Străoane, lângă Panciu, în Moldova.Jertfa Ecaterinei este un simbol prin tinerețea  și  prin  hotărârea cu care s-a implicat în luptele din Primul Război Mondial. Mai trebuie amintit că atunci,în august 1917, prin forța evenimentelor ,țara noastră fusesese redusă doar la Moldova din dreapta Prutului ca apoi, prin jertfe umane memorabile să reajungă, la 1 Decembrie 1918, de la Tisa până la Nistru

A fost rănită de câteva ori, a fost luată prizonier, dar a evadat, și-a regăsit tovarășii de luptă, lângă Filiași, pe întuneric și pe ploaie. A luptat și cu denunțurile calomnioase. Careva ființă  vorbitoare a trimis un denunț anonim la Marele Cartier  al Armatei că în cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se găsește o femeie. În Raportul întocmit s-a scris:” … ancheta a dovedit că această fată rămasă fără părinţi şi fraţi a luptat în adevăr în liniile de trăgători cu soldaţii Regimentului 18 Gorj, unde se ocupa cu hrana soldaţilor şi îngrijirea bolnavilor”.

S-a întors acasă, la Târgu Jiu cu trenul, într-un vagon rezervat numai ei, numai osemintelor ei.Vagonul, îmbodobit cu steagul tricolor, a săpat sentimentul numit ”Recunoștință” în memoria oamenilor care trăiesc pe fâșia de țară cuprinsă între    Focșani și Tg.Jiu.

În memoria eroinei Ecaterina Teodoroiu s-a  construit monumente la Tg. Jiu, la Slatina, la Azuga,la Brăila, la Mărășești, la Muncelu- Străoane, în apropierea locului în care a căzut  pe câmpul de luptă. Într-un august torid am trecut, în drum spre satul lui Moș Ion Roată, pe lângă monumementul de la Muncelu-Străoane. La baza  soclului din piatră fățuită pe care este  montat un basorelief ce  o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu erau flori proaspete.Sentimentul de Recunoștință este proaspăt mereu.

Multe Școli, în care eroina ar fi putut transmite copiilor știință de carte ,poartă numele Ecaterina Teodoroiu.

Casa  din Vădeni, acum cartier al orașului Tg.Jiu, în care s-a născut Ecaterina Teodoriu este păstrată frumoasă și curată ca și sentimentul de ”Recunoștință”.

Numărul orașelor în care o stradă poartă numele ”Ecaterina Teodoroiu”, este impresionant: Adjud, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa,Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Câmpina, Chișinău –Basarabia, Cluj-Napoca, Constanţa,Craiova, Dej, Focşani, Oradea, Ploieşti, Rădăuţi, Roman, Sibiu, Sighişoara, Slatina, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Tecuci, Techirghiol, Timişoara, Vaslui.

Strada Ecaterina Teodoroiu din Craiova începe de lângă Biserica Madona Dudu, de la intersecția străzilor Bucovăț – Câmpia Isalz și se îndreaptă spre strada Râului, în imediata apropiere a Stadionului ”Ion Oblemenco”.

Nu departe, pe dreapta, poate fi văzută și vizitată Biserica ”Sfântul Nicolae” Dorobănția, frumos restaurată. Pe stânga, cam pe la mijloc, se poate ajunge la Stadion.Două case atrag atenția prin frumusețea  și vechimea lor: 1904 și 1912. Două case din vremea când Ecaterina Teodoroiu era o tânără de 18 ani.

 

No Comments »