Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada Felix Aderca

În zilele noastre termenul ” interviu”  este folosit frecvent. ”Am fost la un interviu și sper să obțin postul acesta pentru  că..” . ” Mă grăbesc, voi da un interviu la radio. Trebuie să ajung într-un sfert de oră”. ” Am  citit în ziarul de azi  interviul cu  antrenorul echipei de baschet”.

Noțiunea de interviu este asociată, în cele mai multe cazuri, cu jurnalismul, cu presa. Interviul jurnalistic este, prin excelență, informativ.  Și totuși, interviul este cunoscut și ca gen literar. Felix Aderca a impus  în literatura din România  acest gen literar ca mijloc de a cunoaște  o operă sau o personalitate. Spre deosebire de interviul jurnalistic, prin  interviul literar , reporterul caută să pătrundă în universul operei sau în universul personalității intervievate. Reporterul examinează acest univers din punctul său de vedere și din punctul de vedere al interlocutorului. În felul acesta interviul literar devine un schimb de idei între parteneri egali. Felix Aderca  a impus acest gen literar în 1929 prin publicarea volumului ” Mărturia unei generații” . Volumul cuprindea 29 de interviuri cu  personalități  notorii  din  România, luate într-un interval de aprope treizeci de ani.  Printre cei intervievați se numără Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu  Rebreanu, Mihail Sadoveanu.

Trebuie spus că Felix Aderca a intuit valoarea lui Tudor Arghezi în vremea în care alți confrați sau cronicari nu îl apreciau ba chiar în criticau zelos. Felix Aderca  cataloga  drept ”capodoperă”  romanul ” Ion” , scris de Liviu Rebreanu,  în vrema în care mai mirosea a cerneală tipografică.

.           Dar până să ajungă la această cunoaștere a valorilor și a psihologiei umane, Felix Aderca  a trăit cele mai diverse experiențe umane.

Felix Aderca,s-a născut în 26 martie 1891 la Vaslui, într-o familie cu cinci copii care, împinsă de sărăcie parcurge distanța până la Craiova într-o căruță cu coviltir. Tatăl său, Avram Aderca,  găsise o suljbă la Craiova. Distribuia tutun. Toată familia locuia la marginea Craiovei  într-o casă cu două încăperi. A muncit mereu pentru aș ajuta familia. Ca să-și cumpere uniforma de licean al Colegiului Carol I  din Craiova  s-a angajat în corul bisericii sau a vândut lumânări. Ca elev, a fost implicat într-o intrigă legată de Teza la istorie și a fost eliminat  din toate școlile din țară. A mers la Paris, dar s-a întors la începutul Primului Război Mondial pentru a se  înrola  în Armata română.  S-a prezentat la Regimentul de infanterie  din Craiova dar, surpiză, este arestat ca dezertor. Noroc cu un colonel care le-a spus acuzatorilor  că un dezeror nu vine singur de la Marsilia ca să se înroleze. A luptat cu îndârjire și a primit decorația ” Bărbăție și credință cu spade”. Totuși, prin articolele scrise  în presa vremii și-a expus dezacordul  față de atrocitățile care însoțesc , de obicei, un război.

Deși a primit o decorație  militară în Primul Război Mondial, în august 1941 este trimis într-un batalion de muncă  obligatorie pentru că era evreu. Și aceasta a fost o  experiență umană pe care a trăit-o Felix Aderca.

Din 1948 a lucrat 13 ani la o lucrare în trei volume ”Goethe și lumea sa”  pe care n-a reușit să o publice pentru că avea, după opinia directorului Editurii,  ” grave greșeli de ordin ideologic și politic”.

După o viață de luptă continuă,  începută în 1891, prozatorul, eseistul, publicistul și poetul Felix Aderca, și-a găsit liniștea veșnică în 12 decembrie  1962 , în București.

Strada Felix Aderca, fostă Krasnoff, este paralelă cu strada Unirii.            Craiova își exprimă prețuirea față de fostul său cetățean Felix Aderca, prin acordarea numelui său străzii care coboară din strada Madona Dudu spre Piața veche și urcă apoi spre  Hotelul și Restaurantul militar situat pe strada  Sfântul Dumitru.

Strada Mihail Moxa

            În nordul Olteniei se află vâteva mănăstiri bine cunoscute pentru arhitectura lor și picturile care le împodobesc. Printre ele se numără și Mănăstirea Bistrița, ctitorită între anii 1492-1494  de  boierii din neamul Craiovești : Barbu Craiovescu , Ban al Craiovei, Pârvu Craiovescu, vornic, Danciu Craiovescu, armaș,   și Radu Craiovescu, postelnic.

Mănăstirea Bistrița a fost, de-a lungul timpului, mai mult decât un lăcaș de cult. Mănăstirea Bistrița  a fost și un izvor de cultură. Istoria spune că aici a fost imprimată, în 1508, prima carte din România,  ”Liturghierul” lui Macarie. La Mănăstirea Bistrița s-au transcris multe  documente, unul dintre acestea datând din 1573. Pentru această muncă de transcriere era nevoie de știință de carte, așa că aici, la Mănăstirea Bistrița s-a înființat o școală la care tinerii primeau cunoștințe de ”limbă și literatură”.  Aici a învățat și Neagoe Basarab, viitor Domn al Țării Românești, despre care am învățat la școală, în primul an de liceu. Îmi amintesc și acum de principiile morale de educare a tineretului descoperite de noi, elevii, cu ajutorul profesoarei de limba română în  ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” .

Ei bine, Mihail Moxa a scris  în atmosfera de evlavie și învățătură de la Mănăstirea Bistrița. Era în anul 1620 când călugărul Mihail Moxa a scris ” Cronograful Țării Românești”  prima lucrare  de istorie universală  scrisă în limba română,  apărută pe teritoriul  țării noastre. Trebuie subliniat că Mihail Moxa s-a documentat  din scrierile vremii dar a inclus și evenimentele legate de Țara Românească. Manuscrisul Cronografului scris de Mihail Moxa a rămas în Biblioteca Mănăstirii Bistrița mai bine de 200 de ani.  În 1845  a fost  găsit, în Biblioteca Mănăstirii, de un rus, Vasili Grigorovici. L-a cumpărat și l-a dus la el acasă, adică la Moscova, dar  l-a făcut cunoscut și altora. Documentul a fostdescoperit în 1877 de  istoricul Grigore Tocilescu. A fost studiat și publicat de Bogdan Petriceicu Hașdeu. A fost studiat și de Academicianul nostru Constantin Nicolăescu Plopșor. Este studiat și azi de alți cărturari.

Mihail Moxa descrie în Cronograful său popoarele antice și popoarele medievale.Mihail Moxa amintește în Cronograful său  luptele lui Mircea cel Bătrân, luptele lui Iancu de Hunedoara și pe cele ale lui Ștefan cel Mare. Din scrierea lui Mihail Moxa s-a documentat și Mihai Eminescu  pentru a scrie  Scrisoarea a III-a.

Mihail Moxa a tradus, în anii 1640-1641,  Pravila de la Govora, o culegere  de legi biericești și laice. Pravila de la Govora cuprinde, în cele 164 de pagini ale sale, descrieri ale ritualurilor din existența unui om: botezul, căsătoria, funeraliile. Prin strădania lui Mihail Moxa  noi, cei de acum,  știm cum se botezau creștinii acum 400 de ani. În esență, ca și azi.

Strada Mihail Moxa este situată în zona centrală a Craiovei, între strada Împăratul Traian , fostă Silozului, și strada AI Cuza. Privită de sus,  strada Mihail Moxa are forma unui pahar cu picior. Piciorul se sprijină pe strada Înfrățirii.O parte a cupei se răsfrânge spre strada Împăratul Traian, iar cealălaltă parte  se răsfrânge spre strada 13 septembrie.

Așadar, numele lui Mihail Moxa este legat de primele scrieri în limba română și de Mănăstirea Bistrița, din nordul Olteniei, ctitorită de boierii din neamul Craioveștilor.

Strada Vasile Conta

Strada Vasile Conta este una dintre  cele mai vechi străzi din Craiova care și-a păstrat  configurația în ciuda  transformărilor impuse de noile construcții din zona centrală a orașului nostru. Începe din Calea București. Acum, în această zonă de început, este piciorul de sprijin al pasajului suprateran  peste  intersecția din Valea  Vlăicii. Începe din gangul dintre blocurile U1 și U2. Urcă și cotește puțin spre dreapta, apropiindu-se cu eleganță de primele blocuri de locuințe construite în Craiova prin anii ’50.  Trece pe lângă clădirea fostului Trust de Construcții Industriale, pe scurt TCIND Craiova,  apoi respiră ușurată la întâlnirea cu strada Ion Luca Caragiale, cu strada George Coșbuc și  cu strada Jean Negulescu.  Ajunge, indiferent de schimbările produse de noile construcții, în Bulevardul Carol I, în zona cunoscută sub numele ”Țărăncuța”. Casele construite în perioada 1890 – 1912, cu ornamente elegante, se  amestecă cu  casele   viu colorate, construite în ultimii ani.

Vasile Conta  a fost primul gânditor sistematic al poporului român, primul filosof român cu renume european, deși a trăit numai 36 de ani. S-a născut în data de 15 noiembrie 1845 în localitatea Ghindăoani ,comuna Bălțățești, din județul Neamț. A fost elev la Școală primară din Tg.Neamț, alături de binecunoscutul povestitor Ion Creangă, după care a urmat Gimnaziul central din Iași.

În 1868 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași dar, după un an, în 1869, obține o bursă pentru studii economice la Institutul de comerț din Anvers, Belgia. Obține Licența după doi ani, în 1871 dar mai rămâne un an în Belgia, la Bruxelles pentru aș finaliza studiile din domeniul dreptului. După absolvirea Universității din Bruxelles,  se întoarce în țară și se înscrie în Baroul  din Iași pentru a practica avocatura.Obține, prin concurs, postul de profesor de Drept Civil la  Facultatea de Drept a Universității din Iași.

            A fost deputat de Iași, remarcându-se ca un mare orator dar și ca un înfocat naționalist. A fost ministru al Instrucțiunii publice și cultelor din iulie 1880 până în aprilie 1881, intrând în istorie prin Proiectul de lege privind reforma învățământului  care îl propulsează  ca membru la Curtea de casație.

A scris versuri și articole filosofice pe care le-a publicat în revista ”Convorbiri literare” . Deoarece și-a petrucut  câteva vacanțe la Cahul, în sudul Basarabiei, unde tatăl său era preot, s-a  atașat de aceste ținuturi românești  așa cum o dovedește  volumul de poezii “Cântecele basarabene”  pe care i le-a trimis și lui Mihai Eminescu. Mai mult, imediat după Războiul de Independență de la 1877 a scris  câteva articole rămase în istorie printre care       ” Basarabia”  și  ” Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu”. A fost membru marcant al societății literare Junimea din Iași.

Vasile Ganta si-a expus concepțiile  filozofice într-o formă simplă , lipsită de schematisme. A păstrat claritatea în toate scrierile sale filosofice, rămânând mereu în domeniul sigur al  faptelor și observațiilor, începând cu prima sa lucrare, ”Teoria fatalismului” scrisă la vârsta de 25  de ani,  și până la ultima lucrare ” Întâile principii care alcătuiesc lumea” , apărută postum.

În încheierea povestirii mele despre  strada Vasile Conta, voi reda un citat din opera filozofolului Vasile Conta : Părinţii care nu se interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca acei proprietari care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi şi speculatori, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie prin ţările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu neputinţă.

Strada Ion Ionescu Argetoaia

Ionescu  este un nume  foarte răspânit  la români. Sunt mulți români care  sunt poartă numele Ionescu Ion. În România este o singură comună cu numele Argetoaia, atestată documentar  de  aproape 350 de ani.  Ion Ionescu Argetoia  desemnează, fără echivoc, o  singură persoană. Ion Ionescu Aregtoaia este, prin activitatea desfășurată și prin rezultatele obținute, o personalitate de prim rang, care nu poate fi confundată cu nimeni altul.

S-a născut  la data de 22 iunie 1880  în   localitatea Argetoaia, situată la cca 45 km NV de Craiova. A urmat școala primară în comuna natală unde s-a remarcat prin rezultatele obținute la învățătură așa că părinții l-au trimis să urmeze Liceul Carol I din Craiova. Documentele menționează că a fost coleg cu Nicolae Titulescu, deși acesta era cu un an și jumătate mai mare. Putem trage concluzia că a fost coleg de generație și cu vestitul Gogu Constantinescu.

După absolvirea Liceului s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale din București, înființată în 1866. Durata studiilor era de trei ani, iar absolvenții  deveneau profesori pentru școlile gimnazile. Ion Ionescu Argetoaia  dorea să facă mai mult și de aceea, după terminarea facultății, a plecat în Germania, la Unversitatea din Jena. Vă reamintesc că Universitatea din Jena se numără printre cele mai vechi universități din Germania fiind înființată în 1558.

S-a specializat în geologie, iar în Teza de doctorat s-a ocupat de ”Pliocenul în Oltenia cu privire specială asupra tectonicii  depresiunii getice”.După obținerea doctoratului s-a reântors în țară și a lucrat, din 1910 până în 1919 , la Institutul  geologic al României cu sediul în București. Acesta fusese înființat în 1906, iar primul său director a fost craioveanul Ludovic Mrazek. În aceiași perioadă a  funcționat și la catedra de geologie a Școlii Politehnice din Timișoara. Activitatea în învățământul superior s-a concretizat și prin două manuale  ”Contribuţii la studiul faunei molusce pliocene din Oltenia” și ” Curs de geologie stratificată”.

Revine în Craiova ca profesor de științe naturale la Liceul Frații Buzești pe care îl va conduce timp de 20 de ani, din 1920 până în 1940. Ion Ionescu Argetoaia a avut un rol important în construirea localului actual în care a și locuit multă vreme pentru a putea fi prezent tot timpul în școală. În  această perioadă se ocupă de organizarea muzeului de științe naturale al  școlii care cuprindea  specii dispărute din fauna Olteniei, păsări și mamifere. Pasionat în egală măsură și de geologie, a organizat o colecție mineralogică cu cca 1200 de roci specifice din Oltenia.

S-a implicat și în organizarea  Muzeului  de Istorie Naturală a Craiovei  care, la început, în 1922, a funcționat în clădirea Prefecturii.

Strada Ion Ionescu Argetoaia este paralelă cu Bulevardul 1 Mai. Începe din strada Dimitrie Gerota, trece pe lângă Liceului economic, se intersectează cu strada dr. Victor Papilian și ajunge până la gardul care împrejumiește Spitalul județean.

Ion Ionescu s-a născut în satul Argetoaia. Prin strădania sa a lăsat  Craiovei o moștenire de care beneficiază și azi mii de cetățeni ai   Craiovei- Clădirea Liceului Frații Buzești.

Strada Dimitrie Gerota.

Dimitrie Gerota este o una dintre personalitățile de referințădin medicina românescă, născut  în orașul nostru Craiova. Dimitrie Gerota s-a născut în data de 17 iulie 1867,  la Craiova, în familia preotului Dimitrie Constantin Gerota.

Avea 19 ani când a fost admis la Facultatea de Medicină din București. La vremea aceea, adică în 1886, Facultatea de Medicină din București avea doar 29 de ani. Fusese înființată în 1857. După șase ani de studii, adică în 1892, obține licența în medicină și pleacă la Paris pentru continuarea studiilor. Rămâne patru ani la Paris. Ca toți tinerii români din acea perioadă, se întoarce în țară pentru a practica profesia pentru care s-a pregătit, medicina. Devine medic practician în București dar i se oferă și posibilitatea de a preda Anatomia tinerilor care  se pregăteu să devină pictori sau sculptori  urmând Școala Națională de Arte Frumoase din București.  Precizez că  Școala națională de Arte Frumoase  fusese înființată în octombrie 1864 prin Decretul Domnitorului Alexandru Iona Cuza, la îndemnurile pictorului Theodor Aman, absolvent al Școlii Centrale din Craiova și fost elev al craioveanului Constantin Lecca și ale pictorului Gheorghe Tăttărăscu.

Printre studenții celebrii ai Școlii se numără mulți craioveni sau olteni, cum ar fi Constantin Brâncuși , Corneliu Baba, Vasile Drăguț, Florin Mitroi.

Pe studentul Constantin Brâncuși, venit la București în 1898, i l-a recomandat  preotul Dimitrie Gerota, tatăl doctorului și profesorului de anatomie Dimitrie Gerota. Cei doi olteni, Dimitrie Gerota și Constantin Brâncuși, lucrează doi ani, între 1900 și 1902, la un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. A rezutat celebrul Ecorșeu, sau Jupuitul, expus la Ateneul Român în 1903 și multiplicat de către Constantin Brâncuși în patru exemplare, unul ajungând și la Colegiul Carol I din Craiova. Lucrarea prezenta atât de multe detalii încât, copii ale acesteia, au fost folosite multă vreme în școlile de medicină. Este interesant ce spunea Brâncuși despre profesorul Dimitrie Gerota. ”Seriozitatea si punctualitatea cu care își îndeplinea sarcinile didactice, bogăția documentării iconografice, expunerile sale clare și deloc pedante însoțite întotdeauna de desene în crete colorate făcute la tablă cu mâna lui, în timp ce vorbea, construcția regiunii sau a aparatelor făcute, plecând de la simplu la compus, fermeca pe student și-l obliga să urmărească această construcție pe care fiecare era tentat să o copieze pe caiet, desenând în acelați timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o îndatorire imensă”

Cercetările medicale efectuate de medicul Dimitrie Gerota au vizat anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui. Metoda de cercetare utilizată, injectarea vaselor limfatice cu o vopsea solubilă, este cunoscută sub numele ” metoda Gerota”. De asemenea, fascia renală anterioară poartă numele ”fascia lui Gerota”, iar fibroza retroperitoneală  este numită ”sindromul Gerota”.

A aplicat primele radiografii medicale în România și, de aceea , este considerat primul radiolog român.

Adept al operelor de caritate, a înființat, în 1907 un spital care, în acea vreme, i-a purtat numele ”Dr.Dimitrie Gerota”.

A fost ales  membru corespondent al Academiei Române.

În noiembrie 1935 l-a criticat, într-un articol, pe Regele Carol al II-lea, motiv pentru care a fost arestat și închis la Jilava. A murit în 3 martie 1939.

Strada doctor Dimitrie Gerota  face legătura dintre Bd.1 Mai și strada Râului. Începe din zona Fabricii de confecții, trece pe lângă Liceul economic, Complexul meșteșugăresc, Școala generală de hipoacuzici și ajunge în strada Râului.

Strada Vasile Cârlova

Ne mândrim cu tinerii care  devin cunoscuți, care devin celebrii la o vârstă fragedă. De multe ori, părerile sunt împărțite. Bietul  de el, nu se bucură de copilărie! Nu e meritul lui ci al părinților, sau al profesorilor! etc. Părinții cred că este numai meritul lor. Profesorii consideră că meritul esențial este al lor pentru că l-au descoperit.

Unii dintre acești copii, dintre acești tineri rămân în istorie.

Vasile Cârlova este un exemplu de tânăr talentat care a intrat în istoria literaturii române  deși a scris numai cinci poezii  și a murit la vârsta de 22 de ani. Vasile Cârlova se numără printre  precursorii  poeziei moderne românești, devansându-l pe Mihai Eminescu cu 30-40 de   ani. A fost remarcat de Ion Heliade Rădulescu care spunea ”  geniul său cel poetic făgăduieşte mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă sub pana lui ”. De asemenea, George Călinescu l-a inclus în  a sa Istorie  a literaturii române.            .
Vasile Cârlova  s-a născut la data de 4 februarie 1809 la Buzău. Tatăl său, Ioniță Cârlova, se trăgea dintr-o familie de boieri care l-au slujit pe Mihai Viteazu în misiuni diplomatice. Mama sa,  Sevastiţa Cârlova, provenea din familia Lăcustenilor, originari din localitatea doljeană Locusteni, situată în apropiere de Tâmburești și Mârșani. Avea numai doi ani când a rămas orfan de tată. În 1816, când avea de șapte ani,  moare și mama sa   și se mută, împreună cu cele două surori, la Târgoviște, apoi la București unde locuia Elena Hiotu, sora mamei sale. Oameni înstăriți, cu moșii în Oltenia și la Târgoviște, Nicolae și Elena Hiotu se ocupă de  educația copilului Vasile Cârlova, înzestrat de natură cu istețime și sensibilitate. Învață greaca și franceza, intrând în contact cu literatura franceză în perioada în care tema preromantismului era la modă.  Primele poezii le-a scris în limba greacă, considerată la vremea aceea de către boierii din Țara Românească și din Moldova ca fiind limba în care se poate studia filozofia, matematica, literatura. Vă reamintesc că abia în 1818 Gheorghe Lazăr a înființat Școala   de inginerie hotarnică cu predare în limba română.

În 1830, la aproape de zece ani la Revoluția  din 1821 în care pandurii lui  Tudor Vladimirescu au demonstrat importanța unei oștiri organizate și instruite,  s-a înființat Miliția Națională din care va rezulta, mai târziu  Armata  Română.  Tânărul Vasile Cârlova,  însuflețit de idealuri patriotice, se înscrie ca voluntar în 6 iulie 1830. A fost al treizecișitreilea voluntar. Era ofițer de cavalerie cu  grad  de sublocotenent.

În 1831 țările din Balcani și centrul Europei erau bântuite de holeră. În Țara Românească holera este adusă de trupele turcești. În acel an, Vasile Cârlova era încartiruit în garnizoana de la Craiova. Boala a debutat printr-o criză de dizenterie. Deși a fost supravegheat de medicii vremii din Craiova  și de vărul său Grigore Lăcusteanu, s-a stins din viață la data de 13 septembrie 1831. Avea 22 de ani. A fost înmormântat în cimitirul  aflat, la vrema aceea, lângă Biserica Madona Dudu. Unele documente menționează că în 1911 cimitirul a fost desființat, iar osemintele lui Vasile Cârlova  au fost mutate în Cimitirul Sineasca. Cert este că, în prezent, în curtea Bisericii Madona Dudu se află o  Troiță pe care este menționat că aici a fost înmormântat poetul Vasile Cârlova.

Cele cinci poezii scrise de Vasile Cârlova: Păstorul întristat, Înserarea, Ruinurile Tîrgoviștei, scrise în 1825 , Rugăciunea, Marșul oștirii române, scrise în 1830.  Ultima poezie, cunoscută și sub titlul ” Odă oștirii române  cu ocazia înălțării  steagului național”  a fost interzisă de cenzura vremii și de aceea a circulat scrisă pe foi volante.

Strada Vasile Cârlova începe din strada Caracal și încearcă să străbată triunghiul format de străzile  Matei Milo, Gheorghe Chițu și Caracal. Ca și poetul, strada nu reușește  să ajungă prea departe și se înfundă în grădinile caselor situate pe străzile vecine.

Vă îndemn, stimați ascultători să faceți o plimbare pe strada Vasile Cârlova, apoi să admirați clădirea Bisericii Madona Dudu. Poposiți o clipă și în fața Troiței ridicată în memoria celui care a scris doar cinci poezii dar a intrat în Istoria literaturii române.
 

Strada Eliza Opran

Familia Opran a marcat viața economică, socială și culturală  a Olteniei timp de două secole,  începând din vremea lui Tudor Vladimirescu până în zilele noastre.

Primul din neam a fost Grigore Opran, boier  din Botoșești Paia, comună situată la 50 km de Craiova, pe direcția NV, la granița cu județul Mehedinți. Fiul acestuia, Gheorghe Opran, a fost prietenul de suflet al lui Tudor Vladimirescu, dar și unul dintre cei care l-au susținut cu sume importante de bani. Gheorghe Opran, născut în anul 1780, a sporit averea primită de la tatăl său, având moșii atât în județul Mehedinți cât și în județul Dolj, la Botoșești Paia și Ișalnița. Și-a sporit averea făcând comerț cu produse agricole dar și din activități bancare. Ca negustor de grâne a înființat filiale comerciale în Țara Românească dar și în țările vecine. Averea sa i-a permis să ocupe diferite funcții administrative.  A fost pitar și se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești și a oștirii.  A fost clucer și se ocupa de magaziile și depozitele domnești.Ca serdar a comandat corpurile de oaste care luptau călare pe cai.

Gheorghe Opran a avut doi băieți :  Nicolae Opran și Petru sau Pera Opran.

Pera Opran s-a născut la Orșova în 1815, a urmat Facultatea de Drept de la Pesta devenind magistrat, fiind și procuror la Tribunalul din Craiova până la Revoluția de la 1848. După terminarea facultății a întreprins  cercetări în Italia privind trecutul latin al românilor. Este posibil  ca migrarea multor agricultori  italieni, din anii 1850, spre moșiile din Oltenia să fie legată de realațiile lui Pera Opran cu oamenii din regiunea de nord a Italiei, Friuli.

Ca absolvent al unei facultăți de drept și moșier, a scris, în cunoștință de cauză mai multe lucrări pe această temă cum ar fi  ” Chestiunea proprietății de moșii în Principatul România” publicată la Paris în 1858. Nu poate fi trecută cu vederea lucrarea ” Chestiunea navigației pe Jiu…”  publicată în 1871 care demonstrează spiritul vizionar al magistratului Pera Opran. S-a implicat și în politică fiind deputat și senator de Dolj din partea Partidului Liberal. Cultura generală și pregătirea enciclopedică l-au determinat să preia, în perioada 1853-1855 ,  conducerea  Teatrului din Craiova. A rămas în istorie prin apelul ” Chibzuire de zidire a unui teatru în orașul Craiova” prin care i-a chemat pe boierii olteni să doneze bani și materiale folosite pentru  construirea primului teatru din Craiova. Pereții erau construiți din scânduri de lemn, spațiul dintre cele două straturi fiind umplut cu pământ. Portretul lui Pera Opran a fost pictat de Constantin Lecca, ceea ce demonstrează poziția socială a acestuia. S-a stins din viață la 23 iunie 1885 în conacul său din comuna Ișalnița.

Eliza Opran, cea al cărui nume este purtat de strada evocată azi,  a fost fiica lui Pera Opran.   S-a născut în 1849 și a primit o educație aleasă,  pe măsura  preocupărilor culturale din famila sa  dar și a averii considerabile pe care a agonisit-o  tatăl său, Pera Opran. Spirit filantropic, a făcut donații pentru spitalele deschise în timpul Războiului de Independență de la 1877 dar și pentru oamenii nevoiași care lucrau pe moșiille familiei Opran. Multe dintre aceste donații au fost făcute pentru locuitorii din Ișalnița unde Eliza Opran, ”înstrăinată de lume”  își petrecea o bună parte din vreme .

A avut și preocupări literare, scriind sub pseudonimul Alba Monte.  Într-una din casele sale a funcționat, la începutul secolului XX, școala din Ișalnița. Acesta este unul dintre motivele pentru care școala actuală din Ișalnița poartă numele ” Eliza Opran” , iar în 7 septembrie 2014, cu ocazia Zilei Comunei, s-a dezvelit un monument  închinat lui Pera Opran și Elizei Opran.

Strada Eliza Opran este situată la marginea Craiovei. Începe din strada Brestei , pe partea stângă venind  spre  oraș, ajunge până zona ultimului ochi de apă  din salba de lacuri  Craiovița unde cotește spre stânga și ajunge în Calea Severinului, trecând pe lângă de Regia Autonomă de Transport Craiova.

O vizită pe această stradă este o adevărată aventură în istoria civilizației : de la asfalt și trotoare , la ulițe  cu gropi pline cu apa de la ultimele ploi, de la case cu termopane la cele din chirpici cu uși părelnice și fără tradiționalul gard. O stradă a indiferenței omenești și o dovadă a  neputinței administrației locale, a Primăriei.

Strada Gheorghe Baritiu.

O stradă centrală care face legătura între strada Jean Negulescu, fostă Borzești, și Bulevardul  Carol I. Pe partea stângă au mai  rămas doar opt case, parcă încremenite  de spaima demolării, înghesuite una în alta. Zugrăveala de la exterior           trădează trecerea anilor de așteptarea unor vremuri mai bune. Pe partea dreaptă , spectacolul obișnuit din spatele unui bloc a cărui față este îndreptată spre o arteră principală, Calea București. Mașinile parcate  pe dreapta și pe stânga  fac parte din peisajul specific străzilor din zona centrală a orașului.

Transilvăneanul  Gheorghe Barițiu a intrat în istorie   ca  excelent om de școală,  cu vederi didactice progresite,  ca luptător pentru  pentru dreptul la limba și cultura națională, ca revoluționar de la 1848, ca fondator al presei scrise în limba română din Ardeal.

Gheorghe Barițiu s-a născut la data de 24 mai 1812 în localitatea Jucul de Sus de lângă  Cluj. Tatăl său era preot greco-catolic. Acasă vorbea limba română, la  școala primară învăța în limba maghiară, dar  și-a însușit și germana, latina, franceză. În 1824 s-a înscris la gimnaziul din Blaj,  oraș în care s-au format mulți oameni de cultură din Transilvania, apoi la liceul romano-catolic din Cluj, capitala Marelui Principat al Transilvaniei, unde a urmat și facultatea de filozofie, timp de doi ani, 1829-1830. Pentru a avea un reper oltenesc, precizez că în 1826, adică aproape în aceiași perioadă,  Petrache Poenaru își completa studiile inginerești la Ecole Polytechnique din Paris. Gheorghe Barițiu, student la facultatea de filozofie, a studiat fizica, chimia, mecanica, matematica, istoria universală, filologia, filosofia și morala. Așadar, discipline fundamentale care i-au format cultura generală și cultura de specialitate.

În 1836 s-a stabilit la Brașov unde  s-a angajat să înființeze o școală  cu predare în limba română și germană pentru copii brașovenilor.  A început cu 12 elevi, dar numărul , lor a crescut datorită principiilor progresiste pe care le-a adoptat și prestigiului său pedagogic și moral.

Un popor are nevoie de cultură, iar cultura se construiește cu ajutorul școlii și al  ziarelor. În 1838 Gheorghe Barițiu înființează, la Brașov, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei, Gazeta de Transilvania, iar la Blaj  revista literară  numită ” Foia pentru minte, inimă și literatură”.   Primul număr al Gazetei de Transilvania conținea chemarea ” Deșteaptă-te și tu, române”. Amble publicații erau difuzate și în Țara Românescă și în Moldova. La realizarea acestor pubilcații a fost ajutat și de Andrei Mureșeanu, cel care, în mai 1848, a scris  poemul ” Deșteaptă-te, române” devenit, în 1990, imnul de stat al României.

Mai mult, pentru știrile locale a găsit corespondenți în mai toate localitățile din Transilvania, Moldova și Muntenia. Și la Craiova avea un corespondent.

Articolele erau legate de problemele agricole, industriale, comerciale și bancare, adică de viața economică a celor trei regiuni încă nereunite. A susținut crearea unei rețele de căi ferate, luptându-se aprig cu proprietari de cai care se împotriveau noilor mijloce de transport, introduse  deja în Europa. Prin articolele sale s-a opus legilor și practicilor de maghiarizare a populației românești din Transilvania.

Din inițiativa sa, a lui Timotei Cipariu și Andrei Șaguna, s-a înființat  Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român , ASTRA, care a avut un rol major în emanciparea culturală și politică a românilor.

Gheorghe Barițiu, pedagog și jurnalist, luptător pentru dreptul românilor la limbă și cultură națională care, prin ziarul său, a lansat chemarea ” Deșteaptă-te și tu, române”.

Strada Ion Tuculescu,

Eram elev în clasa a XI-a. Profesorul  nostru de desen, Trestian Alexandru, proaspăt absolvent de facultate, cu preocupări în zona picturii, ne-a povestit că la Muzeul de Artă din Craiova s-a deschis o expoziție  dedicată pictorului Ion Țuculescu. Pictorul murise în  27 iulie 1962. Ne-a trezit interesul și, împreună cu alți colegi, am vizitat expoziția deschisă pentru scurt timp, cred că numai o lună. Mai târziu am citit că în  perioada februarie- aprilie 1965 fusese organizată la Sala Dalles din București o expoziție retrospectivă, urmată de câteva expozții  la Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Sibiu… Ca student, am citit despre participarea României la Bienala de la Veneția din 1967 cu tablourile lui Ion Țuculescu. Tot în 1967  am cumpărat o carte scrisă de Petru Comarnescu, critic de artă,  publicată la Editura Meridiane din București, și dedicată lui Ion Țuculescu. Cartea are 71 de pagini  și conține 30 de reproduceri după tablourile lui Ion Țuculescu.  Am citit textul și am privit reproducerile. În 1973 s-a deschis la Craiova Casa memorială Ion Țuculescu. Era situată  la intersecția dintre strada Romul și Calea București. Am vizitat expoziția permanentă deschisă aici. Am recitit textul din cartea scrisă  de Petru Comarnescu și am privit  tablourile originale. Casa memorială a fost demolată. Tablorile au fost mutate la Muzeul colecțiilor, care a funcționat câțiva ani pe Calea Unirii nr. 4. Acum sunt expuse sau depozitate la Muzeul de Artă din Craiova. Le-am  revăzut la Craiova. Le-am descoperit și în alte Muzee sau expozții. Într-o vacanță de vară  am văzut câteva la Constanța. Am recitit des textul din cartea lui Petru Comarnescu. Așa a intrat pictorul Ion Țuculescu în viața mea.

În luna februarie a acestui an 2016 a fost lansată cartea concepută de Magda Buce Răduț și intitulată ”Ion Țuculescu la Craiova”. Multe informații despre viața personală, despre perioada petrecută pe front.  Eu l-am regăsit pe pictorul Ion Țuculescu descoperit de mine în 1965  ca elev de liceu.

Ion Țuculescu s-a născut la Craiova în data 19 mai 1910. A urmat școala elementară ”Ion Heliade Rădulescu” din Craiova unde locuia cu părinții, tatăl său fiind director. A fost elev al Liceului Carol I în perioada 1923-1928. La disciplina ”Desen” l-a avut ca profesor pe Eugen Ciolac care, intuindu-i talentul, i-a predat primele lecții de pictură. Tot în perioada liceului l-a vizitat pe pictorul craiovean Eustațiu Stoenescu care l-a determinat să încerce să picteze. Avea 15 ani când a participat la o expoziție de pictură organizată, în 1925, la Prefectura județului Dolj.

Deși talentul său era recunoscut de familie și specialiști, cunoștințele dobândite în liceu despre științele naturale l-au fascinat și a decis, să se înscrie la Facultatea de științe naturale din București pe care a absolvit-o în 1936. S-a înscris și la Facultatea de medicină pe care a absolvit-o în 1939. Planșele desenate de studentul Ion Țuculescu erau o  simbioză naturală între artă și știință.

A fost pe front, ca medic,în 1943.Din 1950 a lucrat ca cecetător științific la Academia Română, apoi la Spitalul Brâncovenesc din București. S-a înbolnăvit și a decedat în data de 27 iulie 1962.

Strada Ion Țuculescu din Craiova, cartier Lăpuș, începe din dreptul căminului studențesc nr. 10, trece pe lângă Școala gimnazială ”Mihai Eminescu”  și ajunge până la calea ferată  Craiova-Calafat.

Le sugerez profesorilor de desen să meargă cu elevii  în atelierele pictorilor craioveni, la expozițiile de pictură din Craiova, la Muzeul de Artă din Craiova.

Strada Constantin Lecca.

Strada Constantin Lecca începe din spatele unui bloc situat pe strada Nicolae Titulescu, traversează strada Iancu Jianu, apoi strada Obedeanu și ajunge în strada Brestei. Într-o vreme s-a numit Comuna din Paris. Pe  această  stradă,  centrală și cu vechime, au fost construite multe case frumoase, arătoase. Unele s-au păstrat. Multe s-au renovat și amintesc de vremurile de glorie ale Craiovei. La numărul 29 se află casa construită de Constantin Lecca în 1841 pe un teren  cumpărat de la Grigore Otetelișanu,  unde s-a născut, în 1843, și unul dintre cei șapte copii ai săi, George Lecca, erou în Războiul de Independență. Trebuie spus că  soția lui Constantin Lecca,  Victoria, provenea din familia Otetelișanu. Tot aici, pe strada Constantin Lecca, se află și Casa Averescu, acum într-o stare avansată de degradare. Una dintre intrările în Grădina Botanică ”Alexandru Buia”  este pe strada Constantin Lecca, iar sediul adminsitrativ funcționează în casa Otetelișanu.

Constantin Lecca   s-a născut la  Brașov în 1807 și a venit la Craiova când avea vârsta de 26 de ani. A venit ca profesor de desen  și caligrafie la Școala centrală din Craiova, adică la actualul Colegiu Naționa Carol I. Trebuie spus că postul de  profesor de desen și caligrafie a fost înființat în Țara Românească la 1 iulie  1831. Așadar, Constantin Lecca a fost primul profesor de desen din Craiova. A fost un model de profesor dedicat meseriei lui, fapt remarcat și de Petrache Poenaru,  directorul Eforiei Școalelor, care propune  să i se mărească salariul de la 300 de lei la 400 de lei. Mai mulți dintre elevii săi au devenit pictori celebrii. Unul dintre ei, Theodor Aman, a pictat ”Hora Unirii la Craiova” în care a imortalizat clădirea Școlii Centrale din Craiova. Deși a stat la Craiova numai 15 ani a reușit să lase urme vizibie și azi. A pictat ”Portretul profesorului Grigore Pleșoianu”, unul dintre întemeitorii Școlii centrale. În perioada 1840-1844 a pictat biserica Sfântu Ilie și biserica Madona Dudu. Le-a pictat în stil ”occidental”, fiind primul pictor român care a folosit acest stil. Picturile nu s-au păstrat deoarece cele două biserici au fost dărâmate și apoi reconstruite.A introdus câteva noutăți în pictura bisericească printre care pictarea icoanelor pe suport metalic și pe mușama maruflată pe lemn.

Să nu uităm! Constantin Lecca a fost pictor dar a iubit istoria. Dovada. Picturile  domnitorilor din Moldova și Țara Românescă: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Dragoș Vodă, Radu Negru, Radu Șerban.

Cosntantin Lecca a fost pictor, a fost profesor dar s-a implicat foarte mult în activitatea culturală a Craiovei fiind un veritabil animator cultural. Ca student la Buda a învățat cât de importantă este o revistă pentru educația culturală a comunității, a învățat cum se editează și cum se tipărește o revistă. Apoi, ca cetățean al Craiovei a înființat, în 1837, prima tipografie din Craiova și a editat  revista ” Mozaicul”, prima revistă de culturală din Oltenia. Revista conținea articole științifice și literare prin care cititotul era îndemnat ”să ducă o viață simplă și morală”.  Tipografia a funcționat în casa  construită de el și  situată pe actuala stradă Constantin Lecca.

A participat activ la Revoluția de la 1848, iar după înfrângerea acesteia a plecat din țară. S-a reîntors când vremurile i-au permis și a locuit la București până în 3 octombrie 1887.

Azi v-am povestit despre numele străzii Constantin Lecca, pictor, profesor, animator cultural. Vă propun ca, după ce parcurgeți strada Constantin Lecca, să vă plimbați prin Grădina Botanică  ”Alexandru Buia”, apoi  să mergeți la Muzeul de Artă din Craiova unde sunt expuse multe dintre tablorile pictate de Constantin Lecca. Zăboviți o clipă mai mult în fața tabloului ”Uciderea Brâncovenilor”.