Fat cells (red) and blood vessels (green)
A mouse’s fat cells (red) are shown surrounded by a network of blood vessels (green). Fat cells store and release energy, protect organs and nerve tissues, insulate us from the cold and help us absorb important vitamins.

Daniela Malide,  născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, lucrează la National Heart, Lung, and Blood Institute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

Deși este medic, participă cu o ” lucrare de artă” la o expoziție organizată pe Aeroportul  internațional din Washington.

Imaginea este  fantastică, este mai mult decât o lucrare de artă. Ingineria și-a adus prinosul său  prin perfecționarea microscopului  cu care s-a obținut această imagine. Studiul imaginii, studiu făcut de medici,    contribuie la îmbunătățirea sănătății oamenilor.  Acest studiu  este făcut  și de Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Cluj-Napoca.

Alte imagini puteți  vedea pe   http://www.nigms.nih.gov/education/life-magnified/Pages/default.aspx

RELOC Craiova – drumul de la reparația la fabricația de locomotive.
M-am obișnuit să citesc în fiecare dimineață presa locală de la Craiova. De curând am citit într-unul dintre ziare ,pe INTERNET ,(http://www.cvlpress.ro/21.05.2014/locomotiva-de-manevra-grea-%E2%80%9Eterranova-prezentata-in-premiera/ ) o știre de ultimă oră: ” Societatea Electroputere VFU – RELOC în parteneriat cu corporaţia americană Caterpillar SA a prezentat, ieri, în premieră, prima locomotivă Diesel 1250, destinată serviciului de manevră grea şi transportului de marfă. Locomotiva a fost botezată, simbolic, „TerraNova”, iar primele opt bucăți vor fi exportate în Europa de Vest, piaţa externă fiind cea vizată de producător” .

Deși mă întâlnesc sistematic cu unul dintre directorii tehnici, știrea m-a surprins. M-a surpins plăcut! Știam că RELOC   are ,cu noua conducere, planuri mari . Am asistat, în ultimii ani, la un declin de neînțeles pentru mine al multor întreprinderi din Craiova încât am crezut că sunt doar planuri pe hârtie.

La început, în 1968, a fost o Întreprindere de reparat locomotive – una din lanțul IMMR-urilor. A început cu repararea locomotivelor Diesel-electrice LDE 2100 CP, fabricate la Electroputere, vecina falnică de peste drum. IMMR Craiova a crescut constant : a atras specialiști, s-a dotat. În 1975 și-a verificat forțele prin modernizarea unei rame Diesel-electrice destinată transportului feroviar de rang guvernamental. Inimoșii ingineri care s-au ocupat atunci de repararea ei au tratat problema mult mai profund și, în final, a rezultat un nou tip de automotor Diesel cu transmisie electrică și reglare automată.A circulat multă vreme sub numele de ” Săgeata albastră”.
În 1990 era una dintre întreprinderile de frunte ale Craiovei. Și-a schimbat numele din IMMR în RELOC dar a rămas în frunte. Mai mult, colaborarea dintre RELOC și Facultatea de electromecanică ne-a încurajat să înființăm o specialitate nouă : Tracțiune electrică. Legăturile noastre s-au intensificat. Cei mai buni absolvenți au fost angajați la RELOC. Am avut și câteva contracte de cercetare pentru modernizarea echipamentelor utilizate pentru verificarea subansamblelor după reparație. Imi amintesc de emoțiile pe care le-am avut când s-a pus în funcție ștandul pentru încercarea compresoarelor după reparare. Eram acolo profesori și absolvenți de la secția de Tracțiune electrică. Ajunsesem pe culme.
Apoi…declinul.
Mulți au plecat de la RELOC .Unii dintre absolvenții Facultății de electromecanică au rămas și și-au asumat responsabilități demne de toată admirația. Au găsit greu beneficiari pentru serviciile de reparații locomotive, dar nu s-au lăsat cu una cu două.
Schimbările au continuat pe plaforma de est a Craiovei. Fabrica de aparataj a devenit  Shopping  Mall -Auchan,  Facultatea de electrotehnică și Facultatea de electromecanică s-au reunit sub numele de Facultatea de inginerie electrică. RELOC s-a asociat cu Electroputere VFU ( vehicule feroviare urbane). Această ultimă schimbare a fost de bun augur : RELOC a trecut de la reparația de locomotive la fabricația de locomotive. Un salt obținut prin perseverență , prin perfecționare, prin profesionalism.

Alexandru Proca – românul cu cele mai substanţiale contribuţii în  fizica  teoretică       

“Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod  gîndirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul”. Aşa a definit celebrul  Henri Poincaré gândirea omenească.Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi  fizicianul  Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.

Incursiune biografică

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Gării de Sud din Ploieşti. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală , la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat , urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră. Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice.Istoria spune că în 1920 a făcut o vizită  de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin  din Philadelphia, SUA, iar prin raportul întocmit la întoarcere a convins  guvernul României se cumpere câteva maşini electrice.

A fost atras de partea teoretică, de matematică încă  din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfăşurată în calitate de corespondent  la Gazeta Matematică.Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  la Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti.Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii , recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein.

Activitatea de inginer                                                         

Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „ Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924 atât în limba română cât şi în limba franceză. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică, condusă de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, născut în Craiova şi inventatorul celebrelor pile  electrice care, miraculos, funcţionează şi azi la Muzeul Tehnicii din Bucureşti.

Alături de marii fizicieni ai lumii.                                                             

Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi , în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50,nota maximă  fiind 20.           După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie.  Era celebră pentru că în 1903  a primit Premiul Nobel  pentru fizică, iar din 1906  a devenit  prima femeie- profesor la Universitatea  din Sorbona. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.

În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică “Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii:teoria relativităţii, elaborată de Enstein  şi teoria electronului elaborată de Dirac. Întâmplător sau nu, Henri Poincaré, şi-a început activitatea de inginer  în industria extractivă ,la o mină din localitatea franceză Vesoul,iar apoi s-a dedicat teoriei, s-a dedicat matematicii.Întîmplător sau nu, Alexandru Proca, urmează aproape acelaşi drum profesional  ca şi Henri  Poincaré.În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România.În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice ,cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor.Deşi la vremea aceea nu se obişnuia în Franţa  ca tinerii cercetători să fie trimişi la stagii în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr.Altfel spus, valoarea sa l-a dus în sfera celor mai mari fizicieni ai lumii  de la vremea aceea.Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”.

Profesor de fizică teoretică 

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de invidia mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949

Recunoaştere târzie

Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, a fost afectat de nedreptăţile care i s-au făcut . Nu a putut să înţeleagă micimile şi răutăţile venite din partea confraţilor. A tăcut. A suferit. I-a scăzut însă entuziasmul. I-a scăzut rezistenţa fizică şi s-a îmbolnăvit. La începutul anului 1953 i s-a pus diagnosticul  de cancer la gât. A luptat în continuare. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955.Peste două luni, la 13 decembrie 1955 , boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.

Radu Gyr – Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru-o lopata de rumena pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru vazduhul tau liber de mâine,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tau curs prin santuri,

pentru cântecul tau tintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tau pus în lanturi,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâsnita-n masele,

ci ca sa aduni chiuind pe tapsane

o claie de zari si-o caciula de stele,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi

si-n ea sa te-afunzi ca un cer în bulboane

si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ti ies inainte,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!

Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,

ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

 (Poezie scrisa  de Radu Gyr, 1905-1975)

„O vorbă înţeleaptă din Orient spune că fiecare om întâlneşte în drumul vieţii  pe aceia pe care trebuie să‐i intâlnească … Dacă însă cineva se jeluieşte că viaţa  nu l‐a răsplătit cu întâlniri bune, să nu‐l credeţi! Mai degrabă el însuşi nu e bun: de aceea nu a fost răsplătit…”

N. M. Karamzin (1766 – 1826) – scriitor şi istoric

Doamnelor și Domnilor,

Discursul meu, intitulat „AGIR – arc peste timp, construit de oameni și sprijinit pe știință de carte „  va avea  două părți, o parte vorbită și o parte fizică și se va încheia cu  un mesaj.

Prima parte a discursului.

Azi , 7 februarie 2014 , participăm la al XXIX –lea Congres AGIR la care s-a propus pentru dezbatere tema  „Formarea inginerului pentru societatea viitorului” .

Menționez că Primul Congres AGIR  s-a ținut la Iași în 1921.

Apoi, la Congresele următoare s-au dezbătut diverse teme importante la vremea aceea.

La Congresul al X-lea , desfășurat între 26 și 29 septembrie 1930 la Craiova ,  s-a dezbătut  ”Problema agricolă”. În documentele Congresului se spunea: ” În Capitala  Olteniei, regiune eminamente agricolă, s-au dezbătut ….. cele mai importante probleme în legătură cu cea agricolă, cea mai mare parte din discuțiuni consacrându-se acestei chestiuni   vaste pentru țara noastră”.  Menționez că la Congres au participat  doi membrii ai Guvernului și multe alte personalități publice. Printre acestea și Nicolae Vasilescu Karpen,  născut la Craiova în anul 1870,  la vremea aceea  Rector al  Școlii Politehnice din București.  A fost și Președintele AGIR între 1931 și 1934. Nicolae Vasilescu Karpen este cunoscut mai ales pentru pilele K,  dar s-a ocupat și de telegrafie și radiofonie. În acest domeniu a colaborat cu  inginerul Mihail Konteschweller, născut la Craiova în 1897. În 1935 Mihail Konteschweller  a făcut o demonstrație ,în Parcul Carol  din București,  cu un vaporaș  telecomandat prin radio. Este considerat, în România, părintele telemecanicii. A scris și două cărți. Una dintre ele, Radioelectricitate, publicată în 1944, a fost premiată de Academia Română.

A doua parte a discursului.

Cu ocazia celui de al XXIX –lea Congres AGIR, Sucursala Dolj oferă Bibliotecii AGIR  cartea scrisă de inginerul Mihail Konteschweller în anul 1944.

Mesajul  nostru.

Domnilor ingineri. Construiți și scrieți cărți ! Cărțile sunt folositoare!

Domnilor profesori. Scrieți cărți și construiți! Construcțiile dăinuie peste vremuri.

Domnilor ingineri și domnilor profesori. Formarea inginerului pentru societatea  viitorului se bazează pe știință de carte, adică pe școală și muncă.

București, 07.02.2014

Explicație,

În urmă cu câțiva ani m-am hazardat într-o cercetare la granița dintre inginerie și pedagogie.La început am fost entuziasmat de temă. Apoi am trecut prin perioade de frământări, de incertitudini. Am răsucit documentul rezultat din cercetare și pe față și pe dos. Am adăugat, am eliminat și iar am eliminat  părți consistente din acest document. Încet-încet a căpătat identitate. Mi s-a părut că este clar. Este clar pentru mine, inginer,dar pentru cei care nu au pregătire inginerească? L-am rugat pe un pedagog să citească documentul final. I-am așteptat cu emoție verdictul. După ce l-am ascultat pe pedagog mi-am adus aminte de….cultura generală.

 Cultura generală și ingineria

            Capacitatea de a desfăşura o activitate intelectuală se dobândeşte, în liniile ei generale, prin pregătirea pe care ţi-o dă şcoala dar această pregătire nu este suficientă.

            Dacă nu-i adaugi mereu elemente noi, dacă te privezi de emoţiile şi bucuriile pe care ţi le mijloceşte contactul cu cultura, poţi deveni un funcţionar care rezolvă o problemă de aici şi . . . până aici.

            Capacitatea de a gândi creator, de a cunoaşte, de a avea o activitate raţională îşi are rădăcinile în munca de la liceu, în însuşirea cunoştinţelor de cultură generală.

            În ultimii ani s-a răspândit meteahna, în rândul elevilor de liceu, dar şi  în rândul profesorilor de liceu că un elev trebuie să-şi concentreze eforturile numai spre disciplinele la care se dă concurs de admitere pentru facultate.

            Totuşi, în anii de liceu, ne construim casa spirituală care dacă are multe “ferestre” are multă “lumină”.

            Ideea de cultură generală aparţine timpurilor moderne ca un corolar al specializării; antichitatea şi evul mediu nu au cunoscut-o.

            Cultura generală reprezintă, dintr-un anumit punct de vedere, nevoia spirituală resimţită de umanitate ca o compensaţie la formarea unilaterală pe care o implică specializarea mărginită.

            Fiecare tânăr care îşi formează aptitudinile într-un anumit domeniu, care are idealuri creative, trebuie să ştie că lipsa de receptivitate culturală frânează aptitudinile creative şi, în cele din urmă, anihilează însuşi actul creator care este, prin excelenţă, un act cultural, indiferent de domeniul în care se exercită. Le Corbusier, arhitectul vizionar, recomanda discipolilor săi studiul folclorului care “îi ajută să descopere nevoile adânci şi fireşti ale omului”. Maxwel [1], în adolescenţă şi tinereţe s-a străduit pentru o pregătire temeinică dar nu s-a mulţumit cu o pregătire unilaterală. Şi-a însuşit o cultură clasică îngrijită. A frecventat cursurile de filozofie ale lui William Hamilton. Audiate la o vârstă fragedă, în anii de formare a personalităţii şi de orientare a concepţiilor ştiinţifice, prelegerile filozofului scoţian i-au influenţat hotărâtor activitatea viitoare, stimulându-i înclinaţiile către raţionament, către dezvoltarea teoretică a cunoştinţelor şi investigaţiilor.  Discuta, ocazional, probleme variate: atomii, sufletul, conştiinţa etc.

            Cultura generală nu reprezintă un depozit de informaţii din toate domeniile, deşi cantitatea de informaţie produce calitate ideatică, ci un sistem de cunoştinţe, deprinderi, aptitudini creative. Acum  nimeni nu va mai putea acumula totalitatea cunoştinţelor, principiile însă trebuie cunoscute.

De la un anumit nivel în sus, principiile unor discipline, aparent separate, se completează. Aceste principii formează osatura culturii generale. Adevărata cultură generală îl face pe om să fie receptiv la ceea ce depăşeşte cercul îngust al specializării lui. A-ţi  forma o cultură generală înseamnă a şti să deosebeşti ce ţi se cere imediat de ceea ce ţi se pretinde oricând.

            Mi se pare exemplificativ în acest sens ce scria Ion Moraru [4] , [5]despre Gogu Constantinescu.

„Gogu Constantinescu beneficiază de o instrucţie divergentă, orientată preponderent spre o temeinică pregătire matematică, de care s-a îngrijit deliberat şi metodic mai ales tatăl său, profesor talentat de matematică, şi o iniţiere în arte, mai ales în muzică, aspect de care s-a ocupat mama sa, femeie dotată cu o aleasă sensibilitate artistică, ce interpreta la pian cu un talent remarcabil….. Liceul îl face la Craiova, unde talentul său pentru matematică uimeşte pe profesori şi pe tatăl său, care ţinea totuşi ca fiul să aibă o cultură generală solidă. Gogu Constantinescu matematicianul clasei, întrecând şi pe profesorii săi, prin soluţiile elegante şi simplificate pe care le găsea pentru rezolvarea problemelor. În afară de matematici îi plăceau fizica şi chimia, cărora le dedica timpul liber….. În afara preocupărilor de ordin tehnico-ştiinţific este atras de muzică, cântând la pian cu mult talent. Găsim în această pasiune originea cercetărilor sale de mai târziu la elaborarea unei teorii a armoniei muzicale, care îl va duce, printr-o remarcabilă asociaţie de idei, la acea admirabilă operă ştiinţifică, care este SONICITATEA…… Cultura generală solidă la care ţinea atât de mult tatăl său va constitui suportul informaţional al creativităţii şi creaţiei sale prodigioase,” zestrea de semanteme” ce va asigura matricea asociativ-analogică şi combinatorie a descoperirilor şi invenţiilor realizate.”

            Un om este cu atât mai cult cu cât este mai capabil să folosească valorile spirituale şi materiale pentru progres.

            De altfel, nici nu trebuie să se vorbească de “cultură de specialitate” şi “cultură generală”. Putem discuta despre cunoştinţe de specialitate şi cunoştinţe generale în cadrul unei culturi unice. Nu putem avea idei generale fără cunoştinţe de specialitate; dacă nu sunt legate de specialitate atunci ideile sunt vagi dar nu generale. O pregătire de specialitate care nu este înglobată într-o concepţie generală este mai degrabă o îndeletnicire decât o activitate creatoare.

            În prezent, progresul rezultă din cooperarea ştiinţelor fundamentale şi inginereşti. Inginerii rezolvă în folosul societăţii ceea ce oamenii de ştiinţă, întâmplător sau nu, reuşesc să descopere. Ingineria, ca şi alte ştiinţe, are propriul său limbaj, are propria sa literatură, inaccesibilă celor neiniţiaţi. Începând cu a doua jumătate a secolului XX, se poate afirma că ingineria a devenit cultura dominantă în societate. În acelaşi timp filozofii au început să analizeze structura culturii tehnice, valorile tehnice, spaţiul şi timpul tehnic, puterea tehnică, invenţia tehnică. Din punct de vedere filozofic, tehnica este considerată un domeniu distinct al culturii ,comună tuturor activităţilor umane[2].

            Cultura poate fi privită sub două aspecte, după cum urmează:

−          ea este dovada istorică a faptului că oamenii şi-au asumat destinul lor;

−          ea este condiţia orientării practice la timpul prezent.

            Aceasta înseamnă:

−          că un om cultivat poate să extragă din interdependenţa, cauzalitatea, legitatea dintre posibil şi real, dintre necesar şi întâmplător elementele care închid spaţiul şi timpul existenţei sale particulare, poate să recunoască şi să-şi asume istoria sa;

−          cultura este o stare de frontieră: ea dezvăluie orizonturi şi asigură punţi între acestea.

            În plus, descoperirile ştiinţifice sau tehnice reprezintă nu numai un efort de aprofundare ci şi de corelaţie cu alte discipline. Ştiinţele complementare, „de frontieră”, au reprezentat şi vor reprezenta, într-un proces sinergetic, zone de atracţie, de afirmare a creativităţii.

            Şi totuşi, care sunt competenţele care rezultă din cultura generală?

            Le-am putea defini în multe feluri dar şi astfel:

– capacitatea de a comunica eficient, de a emite sau a înţelege mesaje transmise printr-o multitudine de mijloace scrise, audiovizuale, tehnologice;

– obişnuinţa, îndemânarea de a rezolva probleme, de a găsi soluţii ţinând cont de cât mai multe restricţii folosind creativitatea şi intuiţia;

– uşurinţa de a formula judecăţi de valoare şi de a lua decizii proprii, ceea ce  presupune capacitatea de a discerne valorile, de a rezolva conflictele de valori specifice procesului de luare a unei decizii;

– capacitatea de a înţelege lumea contemporană în care trăieşte, cu multiplele ei sfidări faţă de persoane şi colectivităţi pe plan economic, politic, social.

Bibliografie

1.Florea, I.C. Trei savanţi iluştri. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1978.

2.Jinescu, V.V. Elogiu ingineriei .Discurs de recepţie.Editura AGIR, Bucureşti, 2002.

3.Manolea Gh. Bazele cercetării creative , Editura AGIR ,București , 2006

4.Moraru, I. Psihologia creativităţii, vol.I Editura VICTOR, Bucureşti, 1997.

5.Moraru, I. Psihologia creativităţii ,vol.II. Editura VICTOR, Bucureşti, 1998.

                  După un timp, ficțiunea poate  deveni realitate.        

Jules Gabriel Verne s-a născut la data  de 8 februarie 1828 în localitatea Nantes, situată în vestul Franței, pe malul  fluviului Loire. În orașul lui funcționa , de aproape 400 de ani, o școală superioară ,  Universitatea,  fondată în 1460.

În 1865 scrie cunoscutul roman de ficțiune , pe vremea aceea, De la Pământ la Lună.  Se terminase războiul  civil  din America. Un grup de americani, la care se asociază și un francez, își propun să lanseze  un proiectil din Florida  spre Lună. Cartea a avut succes. S-au turnat  filme. S-au  montat piese de teatru.

Spre sfârșitul anilor  ’60 , Războiul Rece  era pe sfârșite.

În 1969 , 16 iulie,  a fost lansată   racheta Saturn V de la Centrul Spațial Kennedy  din Florida , care  a scos în spațiul cosmic  nava americană Apollo 11 cu trei oameni la bord. A ajuns pe Lună în 20 iulie. Neil Armstrong    a pășit pe satelitul natural al Pământului , așa cum își imaginase Jules Verne cu aproape 100 de ani în urmă. 

        În 1948 a fost inventat tranzistorul care a fost folosit prima dată pentru realizarea unui aparat auditiv. În 1954 a fost realizat primul aparat de radio complet tranzistorizat.

          Ray Bradbury  s-a născut la data  de 22 august 1920,  în Waukegan, Illinois, Statele Unite ale Americii.În 1953 scrie romanul de ficțiune Fahrenheit 451⁰  ( temperatura la care se aprinde  hârtia) publicată și în România în 1963 ,apoi și în 2013. Cartea are succes. S-au turnat filme. S-au montat piese de teatru.  Focul ,la Teatrul Național din Iași.

         Romanul tratează  o societate în care valorile au fost răsturnate,sunt negate.Romanul  tratează efectele televiziunii și mass-media , a reclamelor stereotipe difuzate peste tot, inclusiv în mijlocele de transport în comun, a  distracțiilor  facile  dar  care stimulează  secreția adrenalinei asupra oamenilor.    Oamenii  au uitat să se bucure de flori, de iarbă, de ploaie, de prieteni. Oamenii sunt pedepsiți dacă  păstrează cărți. Cărțile   și casele în care au fost ascunse sunt arse.  Mildred Montag, soția eroului principal, Guy Montag, pompier însărcinat cu arderea cărților și a caselor, este dependentă de telenovele, de căștile introduse în urechi, de droguri. Datorită lipsei cărților, a educației oamenilor prin cărți, majoritatea sunt indiferenți la evoluția societății, la deciziile celor care conduc societatea. Mildred Montag își denunță soțul pentru deținerea ilegală  de cărți, sustrase din casele pe care le incendiase. Căpitanul Beatty, pompierul-șef,  colegul  și superiorul direct al lui Guy Montag, altă-dată cititor de cărți, nu ezită să dea foc casei lui Guy Montag, colegul său, după ce acesta fusese denunțat de soția lui, obligându-l pe Guy să-și incendieze propria casă. O scenă de cinism pe care o întâlnim, în alte forme,  în zilele noastre și pe care ziarele și televiziunea ne-o servește sistematic.

         Și totuși, alți oameni au memorat conținutul multor cărți pentru a putea fi transmise din generație în generație.

         Spiritul cărților nu trebuie să dispară !

         Educația oamenilor prin intermediul cărților nu trebuie să dispară !

         Prețuirea, respectul dintre oameni nu trebuie să dispară!

         Valorile trebuie păstrate cu grijă !

Arc peste timp : profesor-student sau de la cartelă la calculatorul cuantic.

Eram student în anul IV când am participat la un curs  facultativ de ”Calculatoare”.

Profesorul Profir Degeratu se întorsese de curând din Polonia   unde toate  catedrele erau dotate cu calculatoare , iar domnia sa declara ceva mai târziu ” Venind în țară în 1965 , am dorit să continui formarea unui  colectiv și să realizez ceea ce am văzut bun acolo, în sensul dotării cu tehnică de calcul și al pregătirii colegilor în domeniile de vârf : calculatoare, teoria sistemelor,automatizări, optimizări”.

A găsit un student de excepție, Pop Emil, pe care la îndrumat spre aceste domenii de vârf.

Profesor-student.

O parte din cursul de calculatoare a fost  predat de  fostul student Pop Emil, devenit între timp asistent. Îmi amintesc cu câtă însuflețire ne povestea despre  calculatorul de proces instalat la Combinatul Siderurgic de la Hunedoara pentru comanda instalației de tăiat produsele laminate. Tăiere  precisă, la aceiași lungime, eliminându-se pierderile de material.

Îmi amintesc că la unul dintre cursuri a venit cu o cartela utilizată pentru programarea calculatoarelor  din acea vreme. A luat-o în mâna dreaptă, a ridicat-o cât mai sus pentru a putea fi văzută de toții studenții.

–          Am aici  o cartelă pentru calculator, a spus domnia sa.

–          Aveți cumva și un bon la cantină ? a întrebat unul dintre colegi , deoarece  semăna, ca formă , cu cartela primită de studenți pentru a putea servi masa la cantina Institutului.

După audierea acestui curs, interesul nostru, al studenților, pentru utilizarea calculatoarelor a fost foarte mare. Așa se explică faptul  că multe proiecte de diplomă ale promoției 1970  au avut ca obiect calculatorul. Colegul nostru Cornel Puiu, devenit mai târziu Directorul unui Centru de calcul de Cluj-Napoca, s-a ocupat de  ”Proiectarea unui calculator specializat pentru determinarea proprietăților rocilor”. Eu am făcut , ca realizare practică la proiectul meu  de diplomă, un comparator de numere binare.

În același an, ca cercetător la un institut de cercetări am scris un articol intitulat ”Prietenul meu calculatorul” în care făceam apologia utilizării calculatoarelor în activitatea de cercetare.

                Apoi,în 1977, am venit la Craiova, la Facultatea de electrotehnică. Profesorul Profir Degeratu a introdus un curs nou în Planul de învățământ: Utilizarea calculatoarelor în acționările electrice. Mi-a fost încredințat mie. La început baza materială a fost redusă. Utilizam calculatoarele de la Centrul de calcul al Uzinei Electroputere sau de la Centrul de calcul al Universității. În 1981 am primit, prin repartiție guvernamentală, adică gratuit, un calculator M18 B ,  fabricat la Fabrica de calculatoare de la București. Nu a fost simplu dar nici imposibil.

                Programele puteau fi introduse și de la un cititor de cartele dar și de la o bandă magnetică sau de la un Floppy disk extern. Era un mare progres, un mare avantaj.

                Profesor-student.

                Timpul a trecut. Mulți dintre studenții care au utilizat M18B și-au croit un drum profesional legat de calculatoare. Cu  puțini dintre ei am păstrat legătura.

                În decembrie 2013  am scris un articol în Revista Tehnică și Tehnologie.

http://www.ttonline.ro/sectiuni/strategii/articole/11468-model-de-dezvoltare-afacerii-prin-inovare-vii-valorificarea-potentialului-creativ-din-

La scurt timp am primit un mesaj intitulat ”Arc peste timp”

O adevărată surpriză să vă “citesc” în revista Tehnică&Tehnologie (la care eu colaborez de câțiva ani).[Am fost studentul Dumneavoastră prin anii 1990.] Va trimit atașat un articol pe care l-am scris recent pentru revista CHIP, despre calculatoarele cuantice. Sănătate și La mulți ani! Cu respect, Mircea Băduț , Râmnicu-Vâlcea.

Am constatat ,apoi, că domnul ing.Mircea Băduț a scris 11 cărți despre  calculatoare. Cea mai recentă “Sisteme geoinformatice pentru electroenergetică”, Editura Polirom, 2008.

Am citit cu interes articolul despre Calculatorul cuantic. Mi-am adus aminte de întâmplarea cu cartela de calculator.

Așa mi-a venit ideea să scriu articolul Arc peste timp : profesor-student sau de la cartelă la calculatorul cuantic.