Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada George Fotino

Strada George Fotino începe din strada Petre Ispirescu , din dreptul străzii Ion Mincu. În prima parte este paralelă cu strada Ștefan Velovan, apoi se intersectează cu una dintre ramurile străzii Ștefan Velovan. Nici această stradă nu a fost          ”croită” după tiparul unei străzi clasice. Numele a fost dat unor alei  care asigură accesul la blocurile din zonă așa că ieșirea acesteia în strada Horia mai mult se ghicește.

Numele Fotino este de origine greacă și apare în Muntenia încă din secolul XVIII.Unul dintre purtătorii acestui nume, Mihail Fotino,jurist stabilit la București, a elaborat un manual de legi, folosit mai apoi de alți juriști. Un altul, Dionisie Fotino, istoric, pedagog, pictor ,  a fost, în 1804,  secretar al domitorului  Ioan Gheorghe Caragea. Mulți dintre noi  l-au cunoscut, și-l amintesc pe  Mihai Fotino, actor la Teatrul din Brașov. I se mai spunea și Mișu Fotino. De fapt pe tatăl său îl chema Mișu. A fost tot actor. Și-a început activitatea la Craiova în 1910. Și soția lui, Aura Fotino, a fost actriță la Teatrul Național din Craiova timp de 25 de ani, între 1909 și 1934. Un alt Fotino, Scarlat Fotino, s-a născut în Craiova la data de 8 mai 1894. A fost elev al Liceului Carol I.A inventat , în 1923, o metodă și un dispozitiv de ditrugere a bacnotelor retrase din circulație, dispozitiv preluat și de Banca Națională a Belgiei.           Dar noi vorbim de George Fotino. Ei bine, două persoane cu numele George Fotino, sunt legate de Craiova. Unul dintre ei, compozitor și dirijor  s-a născut la București dar a fost profesor la Conservatorul ” Elefterie și Maria Cornetti” și la Liceul Frații Buzești. S-a stins din viață la Craiova în data de 3 martie 1946. Al doilea , jurist și istoric,s-a născut la Craiova în 31 iulie 1896 și s-a stins din viață la București, în 28 aprilie 1969. Am parcurs de câteva ori strada George Fotino cu speranța că pe una dintre plăcile indicatoare voi găsi un detaliu care să lămurească dilema. N-am găsit nimic din acest punct de vedere, dar am descoperit că este singura strada din Craiova  întreruptă de scări, pe una dintre ramurile sale. Este un detaliu interesant  pentru un turist care vrea să descopere Craiova. În orașul Liege, din Belgia, este o stradă celebră pentru scările ei: aleea Ursulinelor.

Așadar, în povestirea despre strada George Fotino voi evoca doua persoane cu același nume.

Primul George Fotino, compozitor și dirijor, s-a născut la data de 23 februarie 1858 în București.  A urmat Conservatorul din București timp de 7 ani, între 1871 și 1878. Încă din perioada studiilor a  făcut parte din orchestra Societății Filarmonica din București,  ca violonit, dar a fost și profesor la Gimnaziul  ” Gheorghe Lazăr”. La 22 de ani, în 1880,  își începe stagiul militar în Regimentul 7 Linie din Iași. În atmosfera emoțională de după Războiul de Independență  devine șeful muzicii militare la Iași, unde rămâne până în 1885. De altfel, fotografia din  documentele scrise pe care le am, îl prezintă pe  George Fotino în haină militară. A ocupat aceiași funcție, şef de muzică militară, și  în Regimentul 8 Linie din Tulcea – Ostrov timp de 5 ani ,între 1886 și 1891. Din 1891 s-a stabilit la Craiova și a făcut parte din Regimentul 1 Dolj până în 1914. Pe lângă activitatea desfășurată în cadrul armatei,  îl întâlnim în multe domenii muzicale civile. Pentru că leg numele lui George Fotino de  Craiova menționez doar  că a fost profesor  de canto la Școala Fiilor de Militari din Craiova ,în perioada 1897- 1911,  profesor de muzică la Gimnaziul și la Liceul ” Frații Buzești”   din 1899 până în 1925 , profesor de vioară la Școala Normală din Craiova în perioada 1905-1909. Fără îndoială că în  acest interval de timp a lucrat cu  pedagogul Ștefan Velovan, iar activitatea lor  profesională s-a împletit, atunci, așa cum cele două străzi, George Fotino și Ștefan Velovan, se împletesc  acum, în zilele noastre. A fost profesor de armonie  și la Școala de Muzică Vocală și Instrumentală ” Hora ”  din Craiova ( 1909-1911),  profesor de armonie și orchestrație timp de 24 de ani ( 1911-1935) la Conservatorul ” Cornetti” , profesor de vioară la Școala Normală de Fete din Craiova ( 1914-1916) dar și la                   Liceul Militar ” D.A.Sturdza”  din Craiova ( 1923 -1926). Și-a îndreptat atenția și spre folclor culegând și prelucrând   creațiile muzicale din zona Olteniei. Și-a legat numele de Societatea ” Lyra”  din Craiova pe care a fondat-o și a condus-o. A compus muzică de teatru . Menționez aici vodevilul ” Nuntă țărănească”,  libretul, textul fiind scris de Vasile Alecsandri.A scris muzică simfonică, cum ar fi, de exemplu  ” Hora Târgujanca”  pentru orchestră. A scris muzică de cameră și exemplific cu  Souvenir de Dolj, vals pentru pian. A scris muzică corală. La acest capitol trebuie aminitit   Imnul Societăţii „Lyra” (1896), pentru care a scris și versurile, Imnul Liceului ”Frații Buzești” din Craiova și Imnul Conservatorului ” Cornetti”. Nu lipsește din creația muzicală a lui George Fotino muzica pentru fanfară. S-a stins din viață în data de 3 martie 1946, la vârsta de 88 ani. O personalitate cu care Craiova se poate mândri mereu.

Al doilea George Fotino, jurist și istoric, s-a născut la data de 31 iulie 1896 la Craiova.A fost cel de al patrulea copil al familiei Gheorghe și Eufrosina Fotino. A început școala la Liceul Carol I din Craiova și a finalizat studiile liceale la Liceul Sfântu Sava din București. La declanșarea Primului Război Mondial avea 20 de ani. S-a înscris ca voluntar și , pentru fapte de vitejie, a primit medalia ” Virtutea Militară”. După război, s-a înscris la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie din București ( 1918-1922)  . Și-a continuat studiile la Facultatea de Drept din Paris ( 1923-1926) pe care le-a încheiat în 1926 cu susținerea Tezei ” Contribuții la studiul vechiului drept  românesc. Un capitol de istorie a proprietății în Evul mediu”.  Deoarece Teza cuprindea interpretări originale privind dreptul agrar în Țara Româneacă, prefața la Treză a fost scrisă de Nicolae Iorga cu care a avut apoi colaborări profesionale. Ca urmare, în 1928, au participat împreună la al VI-lea Congres internațional de științe istorice de la Oslo.  La rândul său, George Fotino, a publicat în 1965 studiul ” Nicolae Iorga ca istoric al vechiului drept românesc”. Merită menționată și lucrarea publicată în 1925 la Craiova, ”Obiceiuri la fixarea hotarelor” , în care face o  trimitere directă la practicile preromane în domeniul hotărniciei. George Fotino este cunoscut și pentru cele patru volume de documente intitulate ” Din vremea Renașterii Naționale.Boierii Golești”. În perioada 1939-1947 a fost profesor la Facultatea de Drept a Universității din București. A îndeplinit și funcția de Decan .A predat cursul de ” Istoria dreptului românesc”.În 1945 a fost admis ca membru corespondent  al Academiei Române.

Timp de 11 ani, între 1927 și 1938, a fost membru activ al Partidului Național Liberal, motiv pentru care a fost arestat, închis în mai multe locuri , printre care  Jilava și Sighet , între 1950 și 1956, și scos din învățământ, inclusiv din Academie. De altfel, în 1948 au fost îndepărtați din Academie 113   academicieni. După 1956 a lucrat  ca cercetător științific la Institutul de Istorie ” N.Iorga”  unde s-a ocupat de vechiul drept românesc. O personalitate cu care Craiova se poate mândri.

Iată că am ajuns cu bine la sfârșitul povestirii despre strada George Fotino. O singură strada și două nume identice, George Fotino. Din tot ce am povestit aici  rezultă că numele Fotino face cinste Craiovei, indiferent de prenumele asociat : Aura, Mișu, Scarlat sau George.

Strada Ștefan Velovan

Voi începe povestea despre strada Ștefan Velovan având ca punct de plecare bustul acestuia amplasat pe Calea București, în fața Facultății de Mecanică, vis-a-vis de Teatrul pentru copii ”Colibri”. Bustul lui Ștefan Velovan a fost amplast în acest loc la data de 8 mai 1938, adică acum 77 de ani, iar dezvelirea s-a făcut într-un cadru festiv. Bustul a fost realizat de Anghel Chiciu, absolvent al Școlii de Arte și Meserii din Craiova. Locul nu a fost ales întâmplător. În clădirea actuală a  Facultății de Mecanică a funcționat Școala Normală de Învățători al cărui Director a fost multă vreme, iar din 1926 instituția  s-a numit ”Ștefan Velovan”. Clădirea a fost construită în perioada 1898 și 1901,iar  Școala Normală a funcționat aici până în 1977 când, datorită cutremurului din 4 martie, s-a mutat în localul situat pe strada Amaradia. Clădirea din Calea București a fost  repartizată Universității din Craiova pentru Facultatea de Mecanică înființată în toamna anului 1977.  Consolidarea s-a făcut sub coordonarea profesorului Nicu Vintilă, la vremea aceea Prorector al Universității din Craiova, și cu  forța de muncă a studenților și cadrelor didactice de la Facultatea de Electrotehnică.  O parte dintre studenții anului IV 1977/1978 , secției de Electrotehnică, a lucrat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar cealălaltă parte a lucrat la consolidarea fostei clădiri a Școlii Normale de Învățători ” Ștefan Velovan” în intervalul martie- mai 1978.  Am lucrat alături de ei, de studenți.A fost o experiență cu totul specială și pentru mine și pentru ei. Bustul  a rămas pe locul în care a fost  dezvelit în 1938, la 6 ani  de la moartea marelui psihopedadog Ștefan Velovan.

De aici, de la bustul lui Ștefan Velovan, pornim în căutarea străzii cu același nume. Mergem spre centru până la intersecția cu strada Petre Ispirescu. Clădirea din colț, Biblioteca, a rezistat schimbărilor.Acum este un șantier . Eu o știu acolo din anii ’60.  Și stația de autobuz a rămas în același loc  deși toate clădirile din jur au fost demolate .În locul lor s-au construit blocurile A1 și A2.  Dar să continuăm căutarea străzii Ștefan Velovan. Traversăm și cotim spre dreapta pe strada Petre Ispirescu. După cca. 300 de metri ajungem la strada  care poartă numele mareului  pedagog Ștefan Velovan. Este mai mult un mănunchi de alei de acces la blocurile din zonă. Seamănă cu un trunchi de copac din care se desprind ramuri ce merg în stânga, spre Calea București, în dreapta, spre strada George Fotino,  înainte spre Spitalul numărul 3 și  spre strada Horia. Seamană cu Ștefan Velovan: un trunchi din care pornesc multe ramuri.  Numerotarea blocurilor este amestecată: litere mici ( a8, b8) , litere mari (B1-B6) , combinații de litere și cifre ( A1p, A6p).  Și Ștefan Velovan a pornit de la un   haos  în metoda pedagogică din Țara Românească. A reușit să facă ordine!

Înainte de a vă spune cine a fost Ștefan Velovan și legătura lui cu Craiova trebuie să subliniez că este printre puținele personalități care au două statui în Craiova.Una pe Calea  București, despre care v-am spus, și una pe strada Amaradia , în curtea  actualului Colegiu  Național ”Ștefan Velovan”.

Ștefan Velovan s-a născut la  data de  22 septembrie 1852, în localitatea Rusca Montană, în familia preotului Nicolae  și Drăghina Velovan. A urmat cursul primar în comuna natală,  Rusca Montană, între anii 1859-1866, apoi Şcoala superioară  din  Timişoara. În 1872 este trimis la Viena pentru studii în Filosofie și Științe naturale, iar după 4 ani, în 1876  merge în Germania pentru o specializare în științe pedagogice.La întoarcere este angajat la Institutul pedagogic din Caransebeș, care fusese înființat de curând. Prin activitatea publicistică se face cunoscut și în Țara Româneacă, în Muntenia. Ministrul Instrucțiunii publice din acea vreme, Take Ionescu, îl convinge să vină la Școala Normală din București unde ocupă catedra de Pedagogie dar și funcția de Director. După câțiva ani, Școala Normală se mută la Câmpulung Muscel. În toamna anului 1896 Ștefan Velovan s-a transferat la Școala Normală din Craiova unde a înființat o Școală de aplicație unde elevii de la Școala normală făceau practică pedagogică. Ștefan Velovan a organizat Școala de aplicație ca pe un adevărat laborator pedagogic, iar Școala Normală din Craiova a devenit un centru de îndrumare metodică pentru toate școlile din  Principatele Unite.

În 1926, la vârsta de 74 de ani, după 49 de ani de activitate s-a pensionat. S-a retras la Rusca Montană, împreună cu soția sa, Anica, născută Biju, unde a trăit până la data de 26 iulie 1932 când a încetat din viață.

A scris multe cărți pentru formarea învățătorilor printre care „Metodica specială a Geometriei, a Ştiinţelor Fizico-Chimice, a Istoriei, a Religiei şi a Moralei”, „Ştiinţele în Şcoala Primară şi altele”. A scris și cărți de psihologie printre care  „Cercul apercepţiei, monografie psihologică asupra treptelor didactice formale”, ” Cercetări ,logico-psihologice” ,” Mecanica psihologică”. Ultimele două cărți au fost retipărite de Editura AIUS din Craiova și ele pot fi găsite ușor la Bibliotecile din orașul nostru. A scris și articole utile pentru părinții elevilor.  În ”Traiul firesc al copiilor”, publicat în 1909, dădea sfaturi despre alimentația elevilor.Istoria vieții se repetă.

Ștefan Velovan, pedagogul de excepție, este prezent în viața noastră, a craiovenilor, prin cele două busturi, prin strada care îi poartă numele, prin cărțile pe care le-a scris dar mai ales  prin zecile, prin miile de învățători pe care i-a format sau care s-au format la Școala de învățători din Craiova, indiferent de numele pe care l-a purtat din 1870 și până acum, adică timp de aproape 145 de ani.Pe unii îi întâlnim și azi. Pe mulți nu-i știm. Eu îl întâlnesc, uneori,  pe unul dintre ei.A făcut istorie în învățământ. A scris Istoria învățământului.

Strada Frații Golești

Am afirmat de mai multe ori că numele străzilor dintr-un oraș pot fi considerate ca o carte de istorie ale cărei pagini sunt deschise toate în același timp și rămân deschise zi și noapte,vară-iarnă.Un exemplu pentru a susține această afirmație este strada Frații Golești din Craiova. Numele Golescu, familia Golescu are rădăcini adânci în istoria și în viața neamului nostru. Ele, rădăcinile, care pot fi studiate de orice călător, sunt vizibile la Golești, localitate situată la câțiva kilometri de Pitești, accesibilă atât pe șosea cât și pe calea ferată.Din această rădăcină au apărut Radu Golescu,Iordache Golescu, Dinicu Golescu, Ana Golescu, Ștefan Golescu, Nicolae Golescu, Radu Golescu, Alexandru Golescu.
Sintagma, expresia Frații Golești se referă la copii Banului Radu Golescu care s-au implicat în Revoluția de la 1848 din dorința de a duce la bun sfârșit visul tatălui lor de a-i lumina pe români prin școală, reviste, cărți, teatru.
Mai întâi câteva cuvinte despre strada Frații Golești. Fostă ”Reforma agrară” , strada Frații Golești începe din Calea București, din zona fostului blocu S200 și intersecția cu strada Dezrobirii și se îndreaptă spre zona de nord a orașului, ieșirea spre Bălcești, Horezu. Intersectează strada Vasile Alecsandri, apoi strada Nifon Ivireanu. Rămâne în stânga strada Pictor Ion Negulici apoi intersectează strada Bogdan Petriceicu Hașdeu și coboară spre capătul de început al străzii Nicolae Iorga. Intersecția cu Bulevardul Carol, odată o intersecție complicată, este formată acum din două sensuri giratorii succesive. Intr-o vreme intersecta strada Păltiniș care acum rămâne în stânga. Intr-o vreme ajungea până la calea ferată. Acum se termină la intersecția cu Bulevardul Dacia. Toate numele pronunțate reprezintă file din istoria țării noastre, a neamului nostru.
A venit vremea să vorbim despre numele străzii adică despre Frații Golești.Ștefan,Nicolae,Radu, Alexandru Albu și vărul lor Alexandru Arăpilă (Negru).
Ștefan Golescu s-a născut în anul 1809. S-a dedicat carierei militare. A participat activ la Revoluția din 1848. După înfângerea Revoluției a plecat în exil dar s-a întors în 1857 și s-a implicat în viața publică, devenind Ministru de externe în 1867 apoi Prim ministru în perioaada 1867-1868. A trăit până în 1874.
Nicolae Golescu s-a născut în 1810 dedicându-se , ca și fratele său, carierei militare ajungând până la gradul de general. Fire veselă și iubitor de petreceri, era prețuit de cei jurul lui. În timpul Revoluției s-a ocupat de legătura cu revoluționarii din Ardeal. Se reîntoarce și el în 1857 ajungând Ministru de interne și război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În 1868 a ocupat postul de Prim minstru liberal.A trăit până în 1878.

Radu Golescu s-a născut în 1814.Nu s-a implicat în viața publică cu patosul fraților săi dar s-a îngrijit, frățește, de toată familia. A decedat în 1882, după ceilalți frați.
Alexandru Albu Golescu s-a născut în 1818.A fost trimis ca și frații săi la studii la Paris. A devenit inginer geolog și, după căutări sistematice și laborioase, a reușit să pună în valoare apele tămăduitoare de la Căciulata. Deși nu a avut funcții politice sau contribuții directe în Revoluția de la 1848 , a susținut idealurile familiei Golescu. Iată ce le scria, de la Paris, fraților săi :”Prefer de o mie de ori mai degrabă să vă văd în lipsuri, dar sensibili la răul altora, decât să vă văd avuți, dar insensibili”. Tot el scria că deși revoluția a fost înfrântă , “trebuia să se demonstreze lumii că există vitalitate în poporul român”. Tot el scria : “Dacă prin inimă aparținem familiei și mai ales bunei și iubitoarei noastre mame, tot prin inimă aparținem patriei noastre, României, această mamă iubitoare a noastră a tuturor; ea este mult mai în suferință și mult mai nenorocită și cât pe aci să fie smulsă dragostei noastre. Inima noastră, prin tot ce are ea mai duios, iubitor, omenesc, zboară spre inima mamei noastre. Prin tot ce are ideal și, aș spune, supraomenesc, revine de drept patriei noastre”.A trăit până în 1873.Este înmormântat în curtea conacului de la Golești.
Alexandru Golescu Arăpilă (Negru), văr cu ceilalți, s-a născut în anul 1819. A făcut studii de inginerie la Paris. A participat activ la Revoluția de la 1848. Guvernul provizoriu la trimis la Constantinopol apoi la Paris pentru a obține susținerea politică și militară a guvernelor din aceste țări. A rămas în exil la Paris de unde s-a întors în 1856. După reîntoarcerea din exil a ocupat funcția de Ministru de culte , în 1860, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și funcția de Ministru de finanțe , între 1860 și 1870, respectiv Prim ministru, în 1870, sub domnia lui Carol I. În perioada cât a fost Prim ministru s-a adoptat Legea privind organizarea Poliției și exploatarea căilor ferate. Este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Liberal. A trăit până în 1881.
Aceasta este, pe scurt, povestea fascinantă a Fraților Golești care și-au dedicat întreaga energie și o parte din avere pentru luminarea neamului nostru.

Strada Pictor Ion Neguilici

Strada Pictor Ion Negulici începe din strada Feldioara și se termină la intersecția cu strada Frații Golești. Lungimea ei nu depășește 400 de metri dar are o frumusețe aparte. Poate și pentru că, venind dinspre strada Frații Golești, ai mereu în față clădirea Bisericii Hârșu. Poate și prezența câtorva brazi te duce cu gândul la un oraș de munte. Și numele Ioan Negulici este legat de brazi și de munte.
Ioan Negulici s-a născut în 1812 la Câmpulung Muscel în familia preotului Dumitrache Negulici care slujea la Biserica Șubești, construită în apropierea cunoscutei Mănăstirii Negru Vodă. Numele bisericii vine de la citorii ei, breasla negustorilor de șube. Acum, în această zonă este strada Negulici, iar pe casa de la nr. 10 este montată o placă memorială prin care vizitatorilor, dar și localnicilor, li se aduce aminte că acolo s-a născut Pictorul Ioan Negulici, participant activ la Revoluția de la 1848. De altfel, muscelenii au avut grijă ca existența lui Ioan Negulici să fie marcată consistent.Bustul său este amplasat în Grădina Publică, iar potretul lui Ioan Negulici tronează la Muzeul Municipal de Istorie. În 1960 eram elev în clasa a VI-a. Atunci am fost într-o tabără școlară la Câmpulung Muscel. Am fost cazați la internatul Școlii normale din Câmpulung.În fiecare zi vizitam câte o bucățică din oraș. Multe imagini mi-au rămas întimpărite în minte din vrema aceea.
Cand Ioan Negulici avea 10 ani, adică în 1822, zugravul Șerban a înființat o școală de zugravi pentru icoane la care au învățat taina picturii atât copii acestuia, cât și Ioan Negulici. Și-a continuat studiile la București, la ”Școala de arte decorative” înființată de Ana Rosetti, și la Iași ,cu Niccolò Livaditti . În 1834, când avea 22 de ani, a plecat la Paris unde ia lecții de la pictorul Leon Cognet. Trebuie spus că a plecat la Paris cu Vasile Alecsandri, cu Alexandru Ioan Cuza și cu Nicolae Docan. La Paris a locuit împreună cu fraţii Goleşti. S-a reîntors în țară după trei ani, în 1837, și se face repede remarcat atât datorită talentului său dar și a bogatei culturi, inclusiv cunoașterea câtorva limbi străine precum și prin implicarea sa în campania de culturalizare a poporului român susținută de Ion Heliade Rădulescu prin ziarul „Curierul românesc”. A publicat traduceri, a elaborat un dicționar de neologisme. Le-a ilustrat cu desene și gravuri proprii. A tradus Călătoriile lui Guliver . Le-a ilustrat cu copii după gravurile lui Grandville.
S-a remarcat ca portretist atât prin personalitățile pictate cât și prin modul în care a reușit să le caracterizeze din punct de vedere fizic, psihologic și social. Ioan Negulici l-a pictat pe Nicolae Bălcescu, pe Cezar Boliac, pe Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell și pe mulți alți revoluționari de la 1848. Este cunoscut și prin câteva acuarele printre care ”Femeia în albastru”. Când se vorbește despre pictorul Ioan Negulici, se aduce în discuție și tabloul ” Vedere din Câmpulung”.
Ioan Negulici a rămas în istoria neamului și prin participarea lui activă la Revoluția de la 1848.Guvernul provizoriu îl numește, în 23 iunie 1848, Prefect al județului Prahova. Ordinul , semnat de Nicoale Golescu, Ministrul Treburilor din Lăuntru, apunea : ”Domnule, am onoarea a-ți face cunoscut că te-am orânduit administrator al județului Prahova. Ești rugat ca fără întârziere să te grăbești a pleca la postul ce ți se încredințează și, spre a ține liniștea și buna orânduială, să întocmești de îndată guardia națională, asemănat instrucțiunilor ce ți se alătură pentru aceasta”. Deși a îndeplinit această funcție un timp scurt, a rămas în memoria prahovenilor. Dovada este bustul lui Ion Negulici, plasat în apropierea Teatrului Municipal din Ploiești și unde a existat și o placă memorială pe care scria : ”În această casă a funcționat, în calitate de prefect al județului Prahova în timpul Revoluției de la 1848, pictorul revoluţionar I.D. Negulici 1812-1851”.
Revoluția de la 1848 a fost înfrântă ,iar actorii ei au fost oligați să plece în exil.Ioan Negulici a fost prins de turci și închis la Brusa , în Turcia. A mai pictat. A mai pictat puțin.La 5 aprilie 1851 a murit.
Pe strada Pictor Ion Negulici din Craiova au fost construite, destul de recent, două case care au câte un cerdac din lemn așa cum au și casele din Câmpulung Muscel. Desigur este o pură întâmplare dar brazii , cerdacurile din lemn, prezența Bisericii Hârșu, învecinarea cu strada Frații Golești, împreună cu numele străzii creează o atmosferă specială care te îndeamnă să-ți aduci aminte de Câmpulung Muscel și de spiritul novator care a însuflețit generația de la 1848.

Strada Elie Georgescu

Strada Elie Georgrescu are forma literei L. Începe din strada Traian Lalescu, vis-a-vis de strada Mihail Strajan, intersectează strada Câmpului și se înfundă în apropierea vechilor clădiri ale Fabricii de pâine  de la Moara lui Drugă.Pe partea dreaptă sunt construite blocuri, iar pe stânga este  depozitul fostei fabrici de margarină Wiessana și câteva magazii de la fostul Frigorifer.

Elie Georgescu s-a născut la 14 noiembrie 1864 în comuna Pantelimon,  din care s-a dezvoltat orașul Pantelimon, din județul Ilfov, și cartierul cu același nume din București. Școala primară a făcut-o în București, la Școala de băieți nr.1, apoi Gimnaziul Mihai Bravu. A urmat celebrul Liceu Sfântu Sava din București, pe care l-a absolvit în 1884. Atras de activitatea didactică  se înscrie la Școala Normală Superioară din București și obține Diploma de licență cu calificativul ” distincțiune” în 29 ianuarie 1891, în specialitatea științe ale naturii. Trebuie subliniat că această școală avea, la acea vreme, statut de  instituție de învățământ superior așa cum era și Școala Națională de Poduri și Șosele. Absolvenții ei erau pregătiți pentru  a fi profesori în licee. La început , după terminarea școlii, s-a angajat ca grădinar la Grădina Botanică din București.  Această instituție, Grădina Botanică din București,  fusese ianugurată în 1860 dar devenise, sub  conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, primul director, o puternică bază didactică și de cercetare. În plus , în 1874 a devenit parte componentă a Universității din București, iar în 1884 a primit cca 17 ha în zona Cotroceni, în care funcționează și în prezent . În acest context, Elie Georgescu a funcționat și ca preparator, adică a fost cadru didactic la Institutul Botanic din București, adică la Universitatea din București.Mai mult, a fost un colaborator direct al profesorului Dimitrie Brândză, Decan al Facultății de științe la acea vreme, dar și medic. Trebuie reținut că acum  Grădina Botanică din București poartă numele ”Dimitrie Brândză”.

Aceste precizări sunt importante pentru a demonstra că botanistul, naturalistul Elie Georgescu a  beneficiat  de o pregătire didactică și de specialitate de excepție.

Din 10 octombrie 1894 este angajat  la Liceul Carol I  din Craiova  ca profesor cu titlu provizoriu de științe naturale, iar după 4 ani, la 24 februarie 1898, devine profesor definitiv.  A fost caracterizat  de  profesorul  Constantin D. Fortunescu, ca unul din ” stâlpii ” Colegiului. O perioadă a predat  științele naturale și  la Gimnaziul ”Frații Buzești” și la Liceul Comercial ” Gheorghe Chițu”. Pentru o perioadă  scurtă, de la 1 august 1904 până la 1 aprilie 1905,   a fost chiar și Director la Școala Normală de Învățători din Craiova. Trebuie spus că Școala Normală din Craiova a fost înființată în 1870 , iar localul din Calea București 165  a fost construit între 1898 și 1901. În fața acestui edificiu este amplasat bustul lui Ștefan Velovan, pedagogul care a impus prestigiul instituției în întreaga țară. Dar să revenim la Elie Georgescu. Deși în urma unui accident de laborator  nu a mai putut să-și folosească mâna dreaptă, desena pe tabla  cu mâna stângă la fel de sigur și de repede. Din 1897  elevii bursieri erau cazați în internatul Liceului , amenajat în casele Brăiloiu  din zona Grădinii Mihai Bravu. La început, directorul internatului a fost Mihail Strajan, apoi această funcție a fost preluată de Elie Georgescu.

Prețuirea de care s-a bucurat atât din partea elevilor cât și din partea colegilor poate fi demonstrată  prin decizia de suspendare a cursurilor în ziua înmormântării acestuia din luna noiembrie 1931. Până atunci nu se mai luase o asemenea măsură. În cartea profesorului Nicolae Andrei , ” Istoria învățământului din Craiova” am găsit următoarea caracterizare a  dascălului Elie Georgescu, făcută de profesorul, editorul și autorul de manuale Constantin D.Fortunescu, într-o zi de noiembrie a anului 1931 când Elie Georgescu a fost condus spre Cimitirul Ungureni: ”Posedând știința care o preda ca cel mai savant profesor de universitate, specialist desăvârșit, la curent cu tot ce era nou în materie ” de științele naturale,  de botanică ” spirit veșnic curios de a învața ceva nou și pasionant pentru obiectul său, Elie Georgescu, bătrânul profesor smolit la față , dar cu ochii atât de vioi sub ochelari, cel cu frumoase plete și cu bărbuța aproape albă, meșterul care, cu sfânta lui stângă , desena așa de frumos pe tablă, când explica lecția școlarilor săi, de acum încolo va lipsi cancelariei noastre și catedrei pe care o cinstea ca nimeni altul”.

A fost membru fondator al ” Societății Reuniunea profesorilor români din Craiova”  care avea ca obiectiv ”organizarea unei unități de învățământ model de excelență în educație și instrucție”.

În holul de la intrarea principală a Colegiului Național Carol I se găsesc  câteva busturi ale foștilor profesori. Printre acestea, ridicat pe un soclu sobru, bustul lui Elie Georgescu executat de sculptorul Anghel Chiciu, absolvent al Școlii de Arte și Meserii din Craiova.

Așadar, strada Elie Georgescu, poartă numele unui om care și-a dăruit întreaga energie școlii, educației tinerilor din orașul nostru. Să nu uităm acest nume –Elie Georgescu.

Despre Oameni şi vieţile lor!

13 februarie  Ziua mondiala a Radioului.

Discuție purtată cu Andrada Cojocaru la Radio Craiova în data de 13 februarie, ca ”Invitat in studio”  la emisunea ” Pulsul zilei”.Documentul de bază

http://www.radiocraiova.ro/audio-ziua-mondiala-a-radioului

Contextul  discuției despre  Ziua mondială a Radioului

In cadrul Academiei Române își desfășoară activitatea Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei si Tehnicii  – CRIFST–. Deoarece în acest an, mai precis în data de 13 martie,  se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Dragomir Hurmuzescu, o personalitate  care a marcat istoria științei, istoria tehnicii, istoria învățământului din România , s-a propus ca în perioada 13 februarie – 13 martie să se organizeze mai multe activități în care să fie evocat Dragomir Hurmuzescu.

Reamintesc că Dragomir Hurmuzescu este fondatorul Societății Române de Radiodifuziune  ,  reamintesc că Dragomir Hurmuzescu  a coordonat  realizarea primului  receptor radiofonic din Romania . Radioreceptorul a fot montat   în laboratorului Institutului electrotehnic din București unde se organizau  audiții publice.  De două ori pe săptîmână,  joia și sâmbăta, de la ora 21,30 , oamenii  se adunau în curtea laboratorului  și ascultau  emisiunile radio transmise de posturile străine. Cel mai bine se auzea postul din Viena. Asta se întâmpla în 1925.

Ei bine,în acest context, adică al evocării lui Dragomir Hurmuzescu, ne-am propus  ca la începutul perioadei 13 februarie- 13 martie , să spune câteva cuvinte și despre 13 februarie –Ziua Mondiala  a Radioului.

Cand si cum s-a decis  alegerea datei de 13 februarie  ca ziua Mondiala a Radioului

In data de 3 noiembrie 2011 s-a desfasurat  Conferinta generala  a UNESCO,  Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură,  iar Delegatia Permanenta  a Spaniei   a prezentat   propunerea Academiei Spaniole de Radio  de  a se  marca prima emisiune a postului de radio al Natiunilor Unite facuta in 1946. Atunci , in noiembrie 2011, s-a propus  ca ziua de 13 februarie sa fie declarata si sarbatorita ca Ziua mondiala a Radioului. La 14 ianuarie 2013, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat în mod oficial proclamarea Zilei Mondiale Radio, marcată de UNESCO. Scopul acesti propuneri  este de sensibiliza populatia asupra rolului radioului și  de a promova  cooperarea internațională între radiodifuzorii din toata lumea. Eu aș traduce acest obiectiv în felul următor: rolul informativ și educativ al radioului este net superior în comparație cu  televiziunea.

Mai mult, aparatul de radio este accesibil comunităților izolate. De asemenea, emisunile radio pot fi ascultate fără a afecta mobilitatea ascultorilor. Emisiunile radio pot fi ascultate si de cei care nu au un telefon mobil .

Cât de inedită este această  propunere.

Ne-am obisnuit deja  să sărbătorim ziua nationala sau internationala a unor categorii profesionale sau a unor activitati. Spre ex. in 14 septembrie, ziua in care s-a inaugurat Podul  de cale ferata de la Cernavodă, se sarbatoreste  , in Romania, ziua Inginerului. Sau, in 26  aprilie se sarbatoreste Ziua mondiala a Proprietatii industriale.  De asemenea, ziua mondiala a apei, a inimii.

Asadar, a sarbatorii ziua nationala sau  mondiala a unei activitati nu este o noutate. Chiar si ziua Radioului  este deja sarbatorita.

Spre exemplu, în Rusia, ziua Radioului este sărbătorită în data de 7 mai. A fost alesă  această zi deoarece  la 7 mai 1895 Alexander Popov  a  făcut o demonstrație in  laboratorul de fizica al Universitatii  din Petersburg  privind functionrea unei instalatii de Telefonie Fara Fir –TFF. Popov a avut contributii si in realizarea antenei Radio.

Radioamatorii au  o Zi Internaţională, aniversată anual, 18 aprilie. La 18 aprilie 1925, s-a infiintat Uniunea Internaţională a Radioamatorilor.

În România, ziua de 1 noiembrie  este sărbătorită  ca ziua Radiodifuziunii Române având în vedere că la 1 noiembrie 1928  Dragomir Hurmuzescu transmitea primul mesaj radio ” Alo, alo, aici Radio București” . Desigur , este ziua Radiodifuziunii.

Justificarea  sarbatoririi  zilei  Radioului, zilei Mondiale a Radioului.

Scopul sărbătoririi Zilei Mondiale a Radioului este de a  sensibiliza populația asupra  rolului Radioului. In acest scop se dezbat  teme de interes larg. Spre exemplu in  2014 tema a fost ”Pe 13 februarie să celebrăm femeile din lumea Radioului și pe cei care le susțin” adică, oamenii ca dv. care faceti  ca radioul să fie un instrument de informare, o sursa de informatii culturale.

Asadar, din punctul meu de vedere, se justifica.

S-ar putea alege și altă zi?

In istoria radioului au  fost multe momente de o importanta istorica.Spre exemplu la 28 martie 1899 , Marconi a transmis prima radiograma peste Canalul Mânecii. Ziua de 28 martie ar putea fi Ziua Mondiala a radioului.  Sa nu uitma ca in 12 decembrie 1901 , Marconi a transmis prima radiograma peste Atlantic. Si ziua de 13 decembrie ar putea fi Ziua Mondiala a radioului. Academia de Radio din Spania a propus data de 13 februarie  pentru că in 13 februarie 1946  a fost facuta prima transmisie radio a postului Natiunilor Unite.  Este un argument  acceptat deja de  UNESCO -Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură .

Contribuțiile craiovenilor la dezvoltarea radioului din Romania.

Nicolae Vasilescu Karpen

Vasilescu-Karpen Nicolae s-a născut la data de 28 noiembrie 1870 în Craiova. Urmează şcoala primară  apoi   Liceul Carol I din Craiova unde s-a remarcat prin spiritul de analiză şi  prin  pasiunea sa pentru partea experimentală a disciplinei studiate, dar mai ales de partea practică a fizicii. S-a înscris, apoi,  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care a absolvit-o  în anul 1891 ca şef de promoţie .Încă nu împlinise 21 de ani când şi-a început activitatea la Serviciul Lucrărilor Publice din Bucureşti unde şi-a adus contribuţii remarcabile în realizarea echipamentelor de comunicaţie.

Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat mai multe activităţi industriale.Din 1906 a fost  şef al Diviziei tehnice a Poştei Telegrafului Telefoanelor. În această calitate a construit la Herăstrău un post de telegrafie fără fir folosit în timpului Primului Război Mondial pentru a comunica cu celelalte ţări europene. Staţia de emisie, asemănătoare cu cea instalată în Turnul Eiffel din Paris, avea o putere de 25 kW , o antenă de 80 m înălţime şi o rază de emisie de 2.000 km. În perioada 1914- 1915 s-a asigurat legătura  cu staţiile din Paris, Lyon, Atena, Sevastopol.A proiectat  lucrările de electrificare pentru localităţile  Constanţa, Vaslui, Câmpina , Râmnicu Sărat.

Mihail Konteschweller

Mihail Konteschweller s-a născut în  data de 23 mai 1897  la Craiova.A fost elev la actualul Liceu Fratii Buzesti .

Documentele menţionează că în  1914, adică la vârsta de 17 ani , a făcut  mai multe fotografii aeriene  deasupra Craiovei. A folosit  un  zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat  şi pe care îl declanşa de la sol cu ajutorul  unei sfori .Se poate spune că a fost prima încercare de comandă de la distanţă, sau , altfel spus, de telemecanică, domeniu care l-a pasionat şi în care a fost un pionier recunoscut  în ţară şi în străinătate

Studiile superioare le-a făcut în Anglia fiind preocupat de radiofonie.

În timpul primului război mondial  dar mai ales imediat după  terminarea  lui, interesul pentru  radiofonie şi telegrafia fără fir a crescut foarte mult .Craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen, instalează, la Bucureşti, lâgă lacul Herăstrău,   în 1915 primul post de radiotelegrafie – cunoscut  sub acronimul TFF , telegrafia fără fir, din România  cu care a intrat în legătură cu staţii similare din Europa. . Avea o putere de  150 kW.De altfel, în 1917 Lucien Lévy inventează superheterodina , adică receptorul radio standard utilizat, ca schemă de principiu,   până în zilele noastre  atât în receptoarele de trafic cât şi în cele  casnice.În perioada 1924- 1925 Mihail Konteschweller a locuit şi a lucrat la Paris unde a realizat mai multe  aparate de radio de tip  ultra-reacţie  şi super-reacţie.

Mihai Konteschweller publică   în reviste de specialitate rezultatele obţinute în domeniul radiofoniei. Una dintre acestea, RADIOFONIA,  cu apariţie bilunară, apărută  la 15 octombrie 1925  îl  avea  colaborator pe Mihai Konteschweller, alături  de prof. doctor D.Hurmuzescu, comandor Boerescu,  ing. I. Halpern, ing. I. Bruneanu, ing. Sergiu Condrea si ing. Emil Petraşcu.            Experienţa acumulată în aceşti ani  a fost prezentată în două cărţi  :Actualităţi radiofonice,  publicată la Bucureşti  în 1931  şi  Radio pentru toţi (2 volume), publicată la  Bucureşti în 1930 şi 1931  de Tipografia “Dimitrie Cantemir”  şi premiată de Academia Română

Strada Lyon

Strada Lyon din cartierul Rovine are forma literei U sau de potcoavă, sprijinită pe strada Gogu Constantinescu. O stradă nouă  încadrată de blocuri botezate cu litera G urmată de un număr .

Lyon este numele unui oraș din Franța  situat la 460 km de Paris, spre nord-vest, și la  314 km de Marsilia, spre sud.

• De ce o stradă din Craiova poartă numele unui oraș din Franța ?, ar putea fi o întrebare pe care să o formuleze cineva .
• Pentru că Lyon este oraș înfrățit cu Craiova, sau mai exact este oraș partener cu Craiova, i-aș răspunde.

Craiova este înfrățită și cu alte orașe  din alte țări:  Finlanda,   Macedonia,   Bulgaria, China,  Suedia. Craiova este înfrățită și cu alt oraș din Franța,  Nanterre,  departament al Parisului. Înfrățirea dintre Craiova și Nanterre s-a  făcut în 1962. Eram elev la liceu când s-a parafat această înfrățire și am avut mai mulți colegi care au mers în excursii, în  schimburi bilaterale în Franța, la Paris.

Ideea înfrățirii între localități a apărut la începutul secolului XX și s-a materializat prin legături între orașe din Franța și din Anglia dar s-a dezvoltat foarte mult după al  Doilea Război Mondial ca metodă de reconciliere între  comunități din țări care făceau parte din sisteme politice diferite. Înfrățirea a avut un rol foarte important în extinderea Uniunii Europene. Înfrățirea are  un rol important în colaborarea dintre statele Uniunii Europene și de aceea, în prezent, sunt alocate fonduri pentru susținerea activităților specifice. Programul  de finanțare a fost lansat în 2014, se derulează în perioada 2014 -2020 și poartă numele ” Europa pentru cetățeni”. Programul este  derulat de Direcţia Generală Comunicare din cadrul Comisiei Europene și  îşi propune să promoveze cetăţenia europeană activă prin implicarea societăţii civile în construirea unei Europe unite, bazată pe valori istorice şi rememorarea unui trecut comun, pe aprofundarea dialogului intercultural şi pe concepte precum toleranţa, solidaritatea, democraţia, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă. Obiectivul general al Programului este acela de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.

Dar să revenim la strada Lyon, la orașul Lyon.

În 2009 am primit o invitație din partea comunității științifice din Lyon să prezint câteva repere din istoria ingineriei din România. În Lyon funcţionează patru instituţii de învăţământ superior. Una  dintre acestea poartă numele  inventatorilor cinematografului : fraţii Lumière. August şi Louis Lumière. Universitatea Lumière a fost  înfiinţată în 1973 prin reorganizarea Universităţii  din Lyon , creată în 1896.

Frații Lumière au făcut prima proiecție publică a unui film în 28 decembrie 1895,  la  cafeneaua “Grand Café” ,  din Paris. Filmul proiectat, realizat de  Frații Lumière , avea titlul  „Sosirea unui tren în gară”. Filmul durează doar 35 de secunde  şi prezintă intrarea unei locomotive cu abur în gara Ciotat, situată pe malul mării Mediterana, o staţiune estivală în vogă și cu un șantier naval în expansiune, la vremea respectivă.

În conferința pe care am ținut-o la Lyon în martie  2009 am povestit despre Petrache Poenaru. L-am ales pe el, pe Petrache Poenaru, pentru că la data de 25 mai 1827 a obținut Brevetul Francez 3208 pentru ”Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală” , invenție care a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, așa cum invențiile fraților Lumière au revoluționat industria fotografică și cinematografică. În conferința mea am avansat ipoteza că Petrache Poenaru, student la Ecole Polytechique din Paris, ar fi putut să-l întâlnească pe celebrul matematician și fizician  Andrè-Marie Amper, profesor la aceiași  universitate și care s-a născut la 20 ianuarie 1775 în localitatea Poleymieux-au-Mont-d’Or situată la 15 km de  Lyon.Locuitorii orașului Lyon se mândresc cu Andrè-Marie Amper așa cum noi ne mândrim cu Petrache Poenaru. Ipoteza mea a avut ecou  printre participanți pentru că, apoi, discuțiile s-au purtat într-o altă atmosferă.

Am vizitat împreună Institutul Lumière, de fapt Muzeul  cinematografului construit pe locul în care, în anul 1895,  Antoine Lumière, tatăl celor doi inventatori, fotograf în Lyon,  a deschis  uzina Monplaisir destinată fabricării aparatelor de fotografiat. Aici se găsește și Hangarul în care s-au proiectat primele filme și care, în 1995, adică în zilele noastre, a fost declarat Monument istoric.Și în Craiova  sunt multe clădiri care ar putea fi transformate în Muzee și să atragă turiști, să aducă beneficii orașului nostru.

Am vizitat împreună orașul vechi unde au funcționat multe ateliere de țesătorie.Acum sunt muzee în care s-au păstrat vechile utilaje de țesătorie. Am văzut acolo aceleași tipuri de utilaje care au existat și la fabrica de țesături din Craiova situată  pe strada ”Anul 1848 ” , clădire demolată de curând.

Am vizitat și o instalație ultramodernă de valorificare  termică a deșeurilor rezultate din epurarea apelor reziduale colectate din zona Lyon-St.Etienne. Instalația, complet automatizată, este echipată cu două reactoare termice care incinerează 40.000 t/an de nămol rezultat din epurarea apelor reziduale și care generează 21 de milioane de kWh/an utilizați pentru încălzirea a cca. 1000 de apartamente. După opinia mea, ar putea fi o temă de colaborare între Craiova și Lyon.

Istoria spune că în anul 1643, în timpul epidemiei de ciumă, orașul a fost salvat de la distrugere de  Fecioara Maria. În  8 decembrie 1852 municipalitatea  a inaugurat statuia Fecioarei Maria, amplasată pe vârful colinei Fourvière, iar locuitori au aprins, spontant , câte o lumânare la ferestrele caselor apoi au pornit într-o procesiune spre statuie.Așa a apărut Festivalul luminilor care se organizează anual între 8 și 12 decembrie.

Așadar, strada Lyon din Craiova poate fi un punct de plecare pentru un proiect european care să pună față în față oameni din Craiova, România, și Lyon ,Franța.

Strada Lyon ne îndeamnă să privim spre viitor !

Strada Barbu Lăzăreanu.

Această stradă, Barbu Lăzăreanu, jumătate veche-jumătate nouă, este paralelă cu strada  Frânarului și face legătura între strada Nicolae Iorga și strada Maramureș. Pe prima porțiune, urcând dinspre strada Nicolae Iorga până la intersecția cu strada I.G.Duca, sunt construite blocurile J35, J36 și J37.  După intersecție, pe stânga ,câteva case scăpate de la demolare, iar pe dreapta curtea Liceului teoretic Tudor Arghezi. Unele dintre casele nedemolate au fost renovate  sau reconstruite, iar altele s-au ruinat încet-încet. La poarta unei case, extinsă și renovată, s-a montat o tablă indicatoare , după modelul anilor ’50, pe care este desenată o foarfecă intercalată în textul   ”Salon  Frizerie”.

În Mic dicționar enciclopedic, ediția 1978, publicat de Editura științifică și enciclopedică, Barbu Lăzăreanu este prezentat ca istoric literar și publicist român. Oare ce caută o stradă  care poartă numele unui publicist alături de strada Frânarului, Locomotivei, Fochistului?

Barbu Lăzăreanu s-a născut la data de 5 octombrie 1881 la Botoșani în suburbia Târgul Calicilor. Studiile primare le-a început la o școală din cartier, iar pe cele secundare la  Liceul ” A.T.Laurian” din Botoșani. Aici face cunoștință cu mișcarea socialistă de care este atras foarte puternic, devenind un militant activ, motiv pentru care, în 1898, este eliminat din toate școlile din țară, fiind considerat un anarhist.

În 1905 pleacă la București unde lucrează ca redactor la ziarul ” Adevărul” condus de Constantin Mille, militant socialist și activist  pentru apărarea drepturilor omului. Din cauza articolelor scrise este expluzat din țară așa că, în 1907 , pleacă la Paris. Aici își continuă activitatea de publicist ca redactor la ziarul „L’Humanite” și ține conferințe la o universitate muncitorească, frecventată și de muncitori români cu orientare socialistă. În 1912 se reîntoarce în țară și, folosind experiența acumulată la Paris, organizează la București o universitate similară unde susține, în fața muncitorilor, conferințe despre istoria mișcării socialiste, despre literatura română și universală. Continuă și activitatea publicistică cu articole sociale şi politice, poezii inspirate din viața muncitorilor, pamflete, portrete literare, polemici , glose, note  despre scriitorii zilei, studii de folclor,  reușind să facă o radiografie a vieții culturale și sociale. A colaborat la multe ziare printre care România muncitoare, Viitorul social, Adevărul.

Ca istorigraf al literaturii române și folclorului s-a remarcat prin profunzimea analizelor făcute asupra documentelor și manuscriselor inedite  descoperite în cercetările efectuate. Rezultatele cercetărilor istoriografice  le-a publicat într-un ciclu de articole intitulat  ” Arheologie literară” sau în 24 de fascicule intitulate ” Cu privire la…”.  Dintre lucrările legate de folclor  aș menționa volumul ”Ursitul fetelor şi al vădanelor… şi alte schiţe de literatură populară şi păreri critice privitoare la destinul unor cuvinte” publicat în 1927 la  Bucureşti.

Unele dintre notele și  articolele scrise de Barbu Lăzăreanu  au fost utilizate de George Călinescu la elaborarea Istoriei literaturii române, de la origini până în prezent, apărută în anul 1941 la editura ” Fundația Regală pentru Literatură și Artă”. Dintre lucrările citate de George Călinescu  menționez următoarele articole  scrise de Barbu Lăzăreanu: Notele zilnice ale lui Ștefan Petică, publicat în Adevărul din 31 mai 1925, Portretul lui Bolintineanu, publicat în Adevărul literar nr.125 din 1927, Cora Irineu- necrolog, publicat în Adevărul nr. 12 din 1925.Este interesant de spus că tânăra  Cora Irineu s-a sinucis în 11 februarie 1924, la 34 de ani, din dragoste pentru colegul său de redacție, Constantin Beldie, recunoscut ca un ”bărbat atrăgător, plin de haz și vitalitate debordantă”.  Tristul eveniment s-a produs cu puțin timp înainte de apariția  volumului ”Scrisori Bănățene” , o culegere de note de călătorie scrise de Cora Irineu.

Mai multe dintre studiile publicate de Barbu Lăzăreanu  au fost reunite în volumul ”Glose și comentarii de istoriografie literară” publicat în 1958.

În 1948 a fost primit în Academia Română fiind  și Director general al Bibliotecii  acestei instituții până în 19 ianuarie 1957, când a decedat.

Am menționat mai înainte că Barbu Lăzăreanu a publicat articolele sale și în Revista   ”România muncitoare”, înființată și condusă de Ion Costache Frimu, I.C.Frimu, militant socialist. Acesta a participat la manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918, arestat și închis la Văcărești unde a murit după două luni. Între I.C.Frimu și Barbu Lăzăreanu a existat o legătură ideologică și profesională.

În martie 1945, din inițiativa Anei Pauker, s-a înființat Universitatea Muncitorească a Partidului Comunist Român  devenită, în 1970, Academia ”Ștefan Gheorghiu”.Primul Rector  al acestei Universități a fost Barbu Lăzăreanu și a ocupat această funcție până în 1948.Ștefan Gheorghiu a fost, de asemenea, un militant socialist, pe care Barbu Lăzăreanu l-a cunoscut.

Așadar , strada Barbu Lăzăreanu, jumătate veche-jumătate nouă,  paralelă cu strada Frânarului, Locomotivei și Fochistului poartă numele unui  istoric literar și publicist dar și militant socialist.

Strada Nicolae Julea

Pentru ca dumneavostră să localizați mai ușor această stradă o să fac, la început, câteva precizări lămuritoare. Strada Nicolae Iorga este legată de strada Dezrobirii prin strada Buciumului pe care sunt situate câteva corpuri de clădiri ale Unității Militare ” Scorpionii Roșii”. Paralel cu aceasta sunt încă trei străzi : Gilortului, pe care este situat Grupul Școlar ” Matei Basarab” , Desnățui și Nicolae Julea. Povestea mea este legată de cea din urmă, strada Nicolae Julea, de fapt este legată de numele acestei străzi, Nicolae Julea. Cine a fost Nicolae Julea? Care a fost legătura lui cu Craiova?
Nicolae Julea s-a născut la data de 8 decembrie 1908. În unele documente se scrie că s-a născut la Craiova pentru că satul său natal,Rasnicu, este pierdut printre dealurile situate la nord-vest de Craiova, între râurile Rasnic și Argetoia. Plecând din Craiova pe strada Brestei, se traversează Jiul iar la ieșirea din comuna Breasta se merge spre dreapta apoi spre stânga, pe drumul județean 606 B Craiova-Grecești, în direcția Cernătești, comună de care aparține satul Rasnicu. Drumul este situat în Câmpia colinară a Bălăciței, pe partea dreaptă a râului Rasnic. Satul Rasnicu are două părți : Rasnicu Bătrân și Rasnicu Oghian. Din centrul satului se desprinde drumul județean 606 G care ajunge în comuna Scăești. În anul în care s-a născut aici Nicolae Julea , adică în 1908, comuna Rasnicu aparținea de Plasa Jiul de Sus, avea cca. 1150 locuitori, o școală mixtă, care funcționa din 1866, și o biserică, cu hramul Sf.Gheorghe, fondată în anul 1846. În anul în care s-a născut Nicolae Julea, adică în 1908, comuna Rasnicu avea post telefonic și post de jandarmi. Pentru comparație, menționez că, în prezent, Comuna Cernătești, de care aparține satul Rasnic, are 1850 de locuitori.
Nicolae Julea a făcut studiile muzicale în Franța, la Paris, sub îndrumarea profesorului Vincent d’Indy. Menționez că Vincent d’Indy a contribuit la înființarea, în 1896, a Academiei de muzică Schola Cantorum, unde au studiat, în timp, mulți muzicieni celebri.La această școală a predat, după 1979, și celebrul dirijor român Sergiu Celibidache . Acum Academia de muzică Schola Cantorum este situată în Cartierul Latin din Paris
După finalizarea studiilor muzicale, Nicolae Julea, a revenit în țară și s-a înscris la Facultatea de Litere din București.
Avea 42 de ani când a revenit în Craiova și a funcționat, în perioada 1950-1957, ca profesor de pian Şcoala Populară de Artă din Craiova. Printre profesorii din acea vreme s-a numărat și Mihail Bârcă. Acum, în zilele noastre, această instituție poartă numele Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti” și are sediul pe strada Jiețului nr.19, în clădirea în care a funcționat multă vreme Comisariatul militar Craiova. Merită subliniat că Școala „Cornetti”, inaugurată în toamna anului 1911 sub numele ” Conservatorul Cornetti”, a fost prima instituţie de învăţământ muzical din Craiova. De asemenea, în prezent, în cadrul Universității din Craiova sunt organizate cursuri pentru specializările ” Pedagogie muzicală” , ”Interpretare muzicală –Canto și Instrumente”
Nicolae Julea a scris muzică de teatru, muzică simfonică şi muzică de cameră. Dintre lucrările lui se menționează Oratoriul „Jeanne d’Arc“, operă în trei acte, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, Simfonia a I-a, Răscoala 1907; Simfonia a II-a Rustică , Cvartetul de coarde nr. 1 şi nr. 2, Poemul simfonic „Barajul“.
În timpul vieții a primit distincții din partea Statului francez și din partea Statului român. A decedat în data 11 iunie 1986, la Bucureşti, dar Nicolae Julea nu a fost uitat de români.
În 8 decembrie 2008, pentru a marca 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Julea, Filarmonica din Craiova a organizat un concert cu lucrări ale compozitorului : Trio pentru pian, vioară şi violoncel, Cvartetul de coarde nr. 1 şi ” Dormi în pace” din opera Ioana d’Arc.
Nici locuitorii din satul natal nu l-au uitat. Începând cu data de 01.10.2011, Căminul Cultural din satul Rasnicul Oghian poartă numele “Compozitor Nicolae Julea”.
În data de 18 decembrie 2013, la Şcoala Gimnazială „Petrache Cernătescu“ din comuna Cernăteşti a fost omagiată personalitatea lui Nicolae Julea cu ocazia împlinirii a 105 ani de la nașterea acestuia. S-a cântat, atunci, Cvartetul de coarde nr. 2 compus de de Nicolae Julea.
Și pentru că vorbim despre străzi, vă reamintesc că o stradă din Craiova îi poartă numele.
Este bine cunoscută inițiativa Filarmonicii din Craiova de a susține concerte în spații publice. Cred că un concert cu unele dintre lucrările muzicale ale lui Nicolae Julea, organizat pe strada care îi poartă numele, Nicolae Julea, ar putea atrage un public nou atât la concertele susținute în spații publice cât și la concertele de la Filarmonică.
Sunt convins că un concert organizat la Școla nr.35 ” Ion Dezideriu Sârbu” cu câteva din lucrările lui Nicolae Julea poate fi un spectacol de succes. Iar dacă lucrările muzicale compuse de Nicolae Julea vor fi ” garnisite” cu lecturi din povestirile lui Ion Dezideriu Sârbu spectacolul va fi de mare succes.