Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică

Victor Babeș, fondatorul școlii românești de microbiologie, tratamentul rabiei și pelagrei.

Azi, la emisiunea Personalități din știință și tehnică  mi-am propus să discutăm despre Victor Babeș, fondatorul școlii românești de microbiologie, tratamentul rabiei și pelagrei.

            Oamenii se îmbolnăvesc. Oamenii s-au îmbolnăvit din toate timpurile. În antichitate, oamenii, oamenii de știință, considerau  că maladiile sunt provocate de niște făpturi mici care ajungeau în corpul omului. Pentru  a evita îmbolnăvirea s-au formulat norme igienice stricte care, în multe cazuri, au dat rezultate deși micile făpturi nu puteau fi văzute.

            Prin  1600  se inventează microscopul. În 1665 Robert Hooke folosește microscopul în scop biologic.          Pe la 1880 Louis Pasteur se ocupa de conservarea vinului și de sănătatea  oamenilor. Pentru conservarea vinului a  pus la punct  o metodă numită, acum, pasteurizare prin care sunt distruse microorganismele. A găsit și microorganismele, adică micile făpturi care îi îmbolnăveau pe oameni. A găsit și metoda prin care oamenii se puteau apăra de aceste mici făpturi: metoda se numește vaccinare. Tot atunci, adică pe la 1882, lucrează cu un tânăr medic cu rădăcini românești, care va duce mai departe metoda imaginată de Pasteur. Acest tânăr era Victor Babeș.

Victor Babeș, deși are rădăcini bănățene, s-a născut  la Viena, în data de 28 iulie 1854, fiind al doilea copil din  familia  avocatului Vincențiu Babeș și Sofia Babeș. Tatăl său avea 30 de ani și  îndeplinea funcția de secretar al Înaltei curți de casație și justiție a  Austriei. Printre alte atribuiții o avea și pe aceea de a pleda pentru drepturile românilor din Transilvania, Bucovina și Banat. Copil dotat, Victor Babeș,  obține, la Viena, certificatul de absolvire  a claselor primare  după care urmează gimnaziul la Lugoj, apoi Liceul piariștilor din Buda. Aici, la Liceu, dă lecții altor copii reușind să-și ajute financiar familia, mai ales că tatăl său, Vincențiu Babeș  fusese îndepărtat din magistratură pe motiv că pledoariile sale sunt mult prea patriotice.

După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Medicină din Budapesta de unde, după un an, în toamna anului 1872  este înscris în anul doi la Facultatea de Medicină din Viena. Este captivat  de cursul de anatomie patologică, predat de profesorul Carl von  Rokitansky.

În 1875 ocupă un post de asistent la catedra de anatomie patologică a Facultății de Medicină din Budapesta. În 1881 obține titlul de doctor  pentru specializările chirurgie, oftalmologie și obstretică.

Publică mai multe articole, în reviste de specialitate, articole din care rezultă calitățile de cercetător dar și conturarea  domeniul în care dorea să  găsească soluții, bacteriologia, domeniu inițiat de Pasteur.  Dintre aceste articole amintesc doar „Cercetări experimentale asupra studiului influenței sistemului nervos asupra modificărilor patologice ale pielii”.

Deoarece  activitatea de cercetare de  la Facultatea de Medicină din Budapesta  nu îi oferea condițiile pe care și le dorea, în 1882 pleacă într-o călătorie profesională prin Germania și Franța. Împreună cu profesorul André Victor Cornil  elaborează primul  Tratat de bacteriologie  medicală, publicat în 1885 la Paris. În cercetările sale, Victor Babeș a corelat studiul leziunilor cu studiul bacteriilor,  cu studiul clinic, cu analiza  transmiterii bolii. Altfel spus,  a avut o viziune  sistemică urmărind legătura cauză-efect. În 1887, Academia de Științe din Paris  i-a premiat cartea „Bacteriile și rolul lor  în etiologia, anatomia și histologia  patologică a bolilor infecțioase”. Ședința de premiere a fost prezidată de Louis Pasteur.

Victor Babeș a explicat fenomenul de antibioză, pe care l-a cercetat în perioada 1883-1893, și a intuit inventarea antibioticelor. Iată ce spunea în 1885 despre antibiotice, pe care le-a numit substanțe difuzabile: „Va veni o vreme când chimiștii vor reuși să purifice aceste substanțe  difuzabile utilizându-le în terapie”.

Recunoașterea de care se bucura Victor Babeș obligă conducerea Facultății de Medicină din Budapesta să-i creeze un post  de profesor, pe care a funcționat doi ani, din 1885 până în 1887.

În luna ianuarie 1886 Victor Babeș  îl asistă pe Louis Pasteur la prepararea vaccinului antirabic și învață repede  cum poate fi aplicat. Mai mult, observă care ar fi posibilitățile de îmbunătățire a vaccinului din punct de vedere medical și al modului de administrare.   Louis Pasteur spera ca Victor Babeș să lucreze în continuare cu el, la Paris. Un concurs  de împrejurări, inclusiv  vizita  Ministrului Instrucțiunii Publice de la acea vreme,  Dimitrie Sturza,   face ca Victor Babeș să fie numit  profesor la Facultatea de Medicină din București și medic primar în spitalele din țară. Menționez că până atunci funcționase la Facultatea din Budapesta.

Mai mult,  parlamentul de la București aprobă înființarea unui Institut de patologie și  bacteriologie.  Așa se face că din 10 august 1887, Victor Babeș   se implică în amenajarea Institutului de patologie  în  fostul Palat  Bibescu Vodă, situat în apropierea Dealului Mitropoliei. După doisprezece ani, în 1899,  institutul a fost mutat într-un sațiu nou construit, situat și în prezent pe Splaiul Independenței nr.99-101, unde funcționează  sub numele „Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș”.

Institutul a avut, la început, patru secții. Prima secție, denumită mai târziu  Secția de bacteriologie și anatomie patalogică, era destinată  cercetării bolilor infecțioase la om.  La vremea aceea, adică în 1888  a fost condusă de doctorul Gheorghe Marinescu, cel care se va afirma, mai târziu, ca savant în neurologie.  În secția a doua, condusă de medicul veterinar  Constantin  Starcovici, se cercetau bolile infecțioase la animale. Secția a treia, condusă de  Aurel Babeș, doctor în chimie, fratele lui Victor Babeș, se ocupa de cercetări  de chimie patologică și biologică. În sfârșit,  secția a patra se ocupa de tratamentul antirabic, fiind condusă de doctorul Emil Pușcaru.

Pentru publicarea rezultatelor  cercetărilor  efectuate în institut, încă din 1889 a fost inițiată apariția Analelor Institutului  de patologie și bacteriologie  din București. Mai târziu, în 1893 a inițiat publicația „România medicală”, respectiv în 1895 „Archives des sciences médicales”.

S-au  efectuat cercetări privind  pelagra și enterohepatita la om.

În vremea aceea, bântuiau câteva molimi  care făceau prăpăd prin cirezile de animale: boala secetei, udeala roșie. Prin cercetările conduse de Victor Babeș s-a stabilit că agentul patogen era un parazit care, pătrunzând  și dezvoltându-se în învelișul celulei roșii, îl rupe determinând înroșirea urinei. Babeș numește  acest parazit „hematococus”.  Aplicând aceeași metodă de cercetare descoperă  cauza bolii numită „cârceagul oilor”. Ca recunoaștere a contribuției lui Victor Babeș în acest domeniu, lumea științifică numește aceste  boli „babesioze”.

În 1893 este primit în Academia Română. Mai târziu, a fost ales, de două ori, vicepreședinte, între 1899-1900 și 1918-1919.

Totuși, una dintre contribuțiile fundamentale aduse de Victor Babeș, se referă la seroterapie,  adică metoda  de „combatere a unei boli  microbiene prin tratarea ei cu serul din sângele celor care s-au vindecat de aceea boală”. Serul astfel obținut conține anticorpi care neutralizează microbul și toxinele produse de microb. Metoda pusă la punct de Victor Babeș, seroterapia, a fost privită ca o mare victorie  în lupta cu bolile microbiene.

Trebuie să menționez și tratamentul contra turbării. Vaccinul antirabic a fost descoperit de Louis Pasteur prin prepararea unui ser prelevat de la câini turbați.  Victor Babeș a plecat de la un virus izolat de la lupi turbați, iar serul antirabic  conține anticorpi gata pregătiți,  tratamentul fiind mult mai eficient.

Merită menționată prepararea  serului antidifteric care a fost, apoi, produs în mii de doze distribuite  spitalelor sau vândute în farmacii.

Trebuie să  vă spun că, la insistențele lui Victor Babeș, s-a construit, în 1889, un sistem de alimentare cu apă a Bucureștiului, sistem dotat  cu filtre cu nisip  și  cu un sistem  de sterilizare a apei. Constructorul sistemului de alimentare cu apă a fost inginerul  Elie Radu, cel care a construit și calea ferată Craiova-Calafat. Cu siguranță, acest sistem de alimentare cu apă i-a ferit pe bucureșteni de epidemia de holeră din 1892.

Dacă vorbim de holeră, trebuie spus că  Victor Babeș a preparat un vaccin antiholeric folosit de Armata Română în Războiul Balcanic din 1913.

Victor Babeș ține conferințe și publică articole din care rezultă starea de sănătate din România la începutul  secolului XX. Iată doar câteva titluri: Regenerarea poporului român,  Tuberculoza și combaterea ei, Expunere de motive  pentru crearea unui Minister al Sănătății Publice.

În 1918, după Marea Unire, Conducerea Universității din Cluj  îi trimite o  scrisoare:„ Consiliul Dirigent roagă pe domnul profesor Babeș să aducă jertfa de a primi catedra  de  Anatomie patologică și de bacteriologie la noua universitate al cărei tineret va fi fericit să urmeze  vestitele cursuri ale profesorului Babeș”.

În martie 1925, la propunerea Ministerului Instrucțiunii Publice, „Institutul de patologie și bacteriologie” din București va primi numele „Institutul dr.Victor Babeș”, „ca un omagiu pentru multele descoperiri fundamentale pornite de aici și destinate să renoveze știința medicală, să ridice sănătatea publică mondială și în special să regenereze sanitară a poporului român”.

Victor Babeș a încetat din viață în 19 octombrie 1926. Avea 72 de ani.

Un bust care îl reprezintă pe  dr.Victor Babeș este amplasat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În București funcționează  Muzeul memorial  dr. Victor Babeș. Mai multe spitale poartă numele dr. Victor Babeș.  Câte o strada din Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș și multe alte orașe poartă numele  dr. Victor Babeș.

Spitalul   de boli infecțioase din Craiova, situat pe strada Sărari,  are rădăcini  care încep de la 1900, iar din 1957 i s-a atribuit numele Dr.Victor Babeș. Un bust al doctorului Victor Babeș este amplasat în Grădina Botanică din Craiova.

La finalul acestui episod, pentru  consolidarea informațiilor despre dr. Victor Babeș, va sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să faceți o plimbare prin Grădina Botanică din Craiova. De la intrare, mergeți spre sere. Bustul doctorului Victor Babeș  este într-o companie selectă: poetul Alexandru Macedonski și profesorul Alexandru Buia.

De aici mergeți pe Calea București, până la intersecția cu strada Sărari.  Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftizilogie, înființat prin 1900, are, din 1957, patronimul dr. Victor Babeș.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

.

Personalități din știință și tehnică

Alexandu Proca, românul care a demonstrat teoretic existența mezonilor.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Alexandru Proca, românul care a demonstrat teoretic existența mezonilor.

În activitățile noastre folosim adesea expresia „am descoperit” sau „s-a descoperit” pe care o asociem cu elemente concrete, elemente fizice pe care le putem vedea, pe care le putem atinge.

Citim despre descoperirea unor stele folosind instrumente astronomice, folosind telescoape.

Citim despre descoperiri  făcute cu ajutorul microscopului, altfel spus cu ajutorul unui instrument pe care îl vedem, pe care îl putem atinge.

Și totuși, sunt cunoscute descoperiri intangibile,  făcute cu ajutorul instrumentului matematic, cum sunt mezonii, particule subatomice, cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron.

Unii dintre noi au puterea să imagineze aceste instrumente matematice. Unul dintre acești oameni  a fost și românul Alexandru Proca.

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, inginer constructor, a lucrat la ridicarea Gării de Sud din Ploiești, finalizată în 1872, situată pe magistrala București-Buzău. Alexandru Proca  a urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală, la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat, urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră.

Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice. A fost atras de partea teoretică, de matematică. Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti. Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii, recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein. Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică.

    Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi, în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50, nota maximă  fiind 20. Istoria spune că  diploma de licențiat  i-a fost înmânată chiar de Marie Curie, care pimise deja al doilea Premiu Nobel.

După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.        

 În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică „Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii: teoria relativităţii, elaborată de Einstein  şi teoria electronului, elaborată de Dirac.

În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România. În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice, cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor. Ministerul Afacerilor Externe din Franţa  îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr. Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”. 

În 1931 făcea parte din colectivul de redacție al revistei Annales de l’Institut Henri Poincaré, ocupându-se, printre altele, de promovarea activității mai multor savanți români tineri sau consacrați, prin care și matematicianul Simion Stoilow care atunci, în 1931, avea 44 de ani.

Așadar, stimați ascultători, deși departe de țară, Alexandru Proca i-a scos în față pe românii cu valoare științifică. Cred că este momentul să vă reamintesc că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a oferi modele de viață pentru tinerii dar și pentru adulții din zilele noastre. Alexandru Proca i-a scos în față, prin publicația la care lucra, pe românii cu valoare demonstrată.                                                                                                                                                                                                                                                                                          

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de împotrivirea mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.

Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949. Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, s-a simțit nedreptățit din punct de vedere profesional dar a luptat în continuare, a luptat scriind, ultimul articol fiind datat 18 octombrie 1955.

A predat, timp de patru ani, între 1940 și 1944, cursul de  Fizică teoretică la Universitatea din Porto. Apoi, din 1945 a condus Seminarul de Fizică Teoretică de la Sorbona. Istoria spune că, în toamna anului  1955, deși bolnav a vrut să participe la deschiderea  Seminarului la care participa și marele matematician român Simion Stoilow care fusese, în perioada 1946-1948, ambasadorul României în Franța.

Alexandru Proca a luptat mereu. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955. Peste două luni, la 13 decembrie 1955, boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Alexandru Proca, românul care a reușit să demonstreze existența unor particule subatomice, românul care a reușit să „descopere” cu ajutorul instrumentului matematic existența mezonilor, iar instrumentul dezvoltat poartă numele „Ecuațiile Proca”.  Sunt puțini  oameni al căror nume este asociat cu un instrument matematic.

La finalul fiecărui episod încerc să fac legătura între personalitatea  evocată și prezentul în care trăim.

Ei bine, în 2012, s-a înființat în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Inginerie Electrică ICPE CA București,  Centrul de excelență care poartă numele „Alexandru Proca” și care, într-un fel, continuă preocuparea lui Alexandru Proca de a promova tinerii cu valoare științifică. Centrul reunește  elevi olimpici, asigurându-se astfel, un climat de emulație, asigurându-se o „masă critică”  de  oameni cu  preocupări științifice de nivel ridicat. Oamenii sunt importanți. Omul care a reușit să catalizeze activitatea Centrului de excelență „Alexandru Proca” se numește Mircea Ignat care a descris  într-o carte, intitulată „Centrul de excelență: o poveste de succes” , epopeea acestui grup de tineri români cu valoare științifică.

Am corespondat  cu domnul dr.ing.Mircea Ignat. Mi-a trimis mai multe documente legate de activitatea Centrului de excelență. Mi-a trimis, în format electronic cartea „Curs scurt de inițiere privind ideea de cercetare științifică”în care, undeva, scrie:„În cadrul centrului, unde este o altă lume şi o altă Românie, ne întâlnim şi ne despărţim cu zâmbetul pe buze şi, în cele două ore în care ne întâlnim, deviza este jocul. În mod evident cercetătorii trebuie să fie „jucători inovativi”! Deci cercetarea este joc, dar nu divertisment! ”

Așadar stimați ascultători, ca un corolar al acestui episod, vă îndemn să urmăriți, într-un fel sau altul, activitatea Centrului de excelență care poartă numele „Alexandru Proca”.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

In urma cu mai bine de 10 ani ( 21 iunie 2014) am postat pe acest blog o  „fotografie” realizata de  dr. Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca.

De ani buni lucrează la National Heart, Lung and Blood Insitute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

21 iunie 2014. Artă, inginerie, medicină, viață.

A participat sistematic la diverse expozitii si concursuri la care a obtinut „dovezi de recunoastere”

De curand a obtinut Premiul III cu imaginea atasata.

Mai multe informatii gasiti  accesand

https://svi.nl/ImageContestWinners

This abstract art piece represents a cryostat cross-section of a mouse skeletal muscle labeled for myosin isoforms showing heterogeneous distribution. This cryostat muscle section was immunostained using antibodies for various myosin isoforms expressed in different fibers (myosin type I, cyan; myosin IIa, blue, myosin IIb-magenta, and laminin white). The 4 color zstack-tile image was acquired with a Zeiss 980 confocal, and stitched and deconvolved with Huygens, and MIP-rendered.

Personalități din știință și tehnică.

Nicolaus Copernic, părintele astronomiei  moderne

Astronomia a fost un domeniu  studiat de multe civilizații străvechi. Erudiții vremurilor studiau cu atenție pozițiile stelelor, urmăreau  cu atenție mișcările planetelor. Lipseau instrumentele pentru a face investigații cu adevărat științifice și, din acest motiv, astronomii acelor vremuri au imaginat  modele cosmice dintre cele mai ciudate. În India străveche, Universul era descris printr-un șarpe încolăcit peste care  stătea o broască țestoasă uriață. Vechii egipteni au creat un model cosmic asemănător cu Nilul care curge spre cer și se transformă în Calea Lactee. Prin secolul șase î.Hr.  , Pitagora a imaginat un model în care corpurile cerești se rotesc în jurul unui foc central. La începutul erei noastre, filsofoul Ptolomeu a propus un model în care Pământul este în centrul Universului, model numit geocentric. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică până când, aproape  de zilele noastre, un alt om, citind și observând mișcarea planetelor a propus modelul heliocentric, modelul în care Soarele este în centrul universului. Acest om s-a numit Nicolaus Copernic.

            Nicolaus Copernic s-a născut la data de 19 februarie 1473 în localitatea Toruń, situată pe malul râului Vistula, principalul fluviu din Polonia de azi, care trece prin capitala acesteia, Varșovia. Fluviul Vistula se varsă în Marea Baltică, în apropiere de Gdansk. La vremea aceea localitatea făcea parte din Imperiul Roman. Tatăl său, Nicolai, avea mai multe corăbii cu ajutorul cărora transporta mărfuri spre partea de vest a Europei, pe Marea Baltică. Și mama sa, Barbara, provenea dintr-o familie înstărită. Din păcate, tatăl său a decedat când Nicolaus avea doar 10 ani, așa că de educația lui s-a ocupat unchiul său, fratele mamei sale, care era episcop într-un alt oraș, Bidgostia. După absolvirea școlii primare  a lucrat cu un profesor care se ocupa și de confecționarea cadranelor solare.

            Este locul să menționez că  în timpul celui de al Doilea Război Mondial,  soldații polonezi,  adăpostiți în Lagărul de la Tg. Jiu,  au construit un ceas solar care se păstrează și azi, în apropierea Cimitirului orașului.

            Dar să revenim la Nicolaus Copernic.

            Asistând la construirea ceasurilor solare  și-a însușit multe cunoștințe legate de mișcarea soarelui, de mișcarea planetelor. La vârsta de 18 ani  s-a înscris la Academia din Cracovia, pe atunci  capitala Poloniei. Această presigioasă insituție de învățământ superior, care avea atunci 10.000 de studenți,  a devenit, peste timp, actuala Universitate Jagellonă. Aici, la Academia din Cracovia, a studiat astronomia  care, la vremea aceea, conform sistemului ptolomeic, considera că Pământul este în centrul Universului, iar celelate planete se rotesc în jurul său. Această concepție era o …axiomă științifică. Și totuși, matematicienii vremii puteau să calculeze traiectoria stelelor,  dar realitatea era alta. În 1497 Nicolaus Copernic  este trimis  să studieze  dreptul canonic la  Universitatea din Bologna. Prin aceste studii Nicolaus Copernic era pregătit să  intre în elita  bisericii catolice dar el era preocupat de astronomie.  Reușește să obțină o bursă pentru continuarea studiilor în Italia, la Padova, unde s-a îndreptat și  spre medicină.

            După câțiva ani se reîntoarce în orașul natal, Toruń. Lucra ca doctor al bisericii. Funcția îi permitea să se dedice studiului cărților scrise  de filosofii Greciei Antice, adică prin anii  600-300 îHr.

A studiat cu interes scrierile lui Pitagora, care a trăit între 580 și  500 î.Hr. În aceste cărți a găsit și alte concepții despre  corpurile cerești. A citit în aceste cărți că în centrul Universului este un „Foc Central” în jurul căruia se rotesc celelalte planete, inclusiv Pământul. Așadar în aceste cărți a citit că „Pământul nu este în centrul Universului”.

Copernic și-a adus aminte că „dacă observi un peisaj dintr-un vehicul în mișcare, uneori pare că vehiculul este fix, iar peisajul de deplasează în direcția opusă mersului vehicului”.  S-a gândit să aplice această observație mișcării corpurilor cerești în ipoteza  că Sorele se află în centrul Universului.         Apoi și-a pus întrebarea  „De ce  pare că Soarele se rotește în jurul Pământului o dată pe zi ?”. Și-a dat seama că această  mișcare relativă poate fi percepută dacă Pământul se rotește în jurul propriei axe o dată pe zi. După ce a formulat această ipoteză, totul i s-a părut clar : Soarele este în centrul Universului, iar Pâmântul  face o mișcare de rotație  în jurul axei sale  și o mișcare în jurul Soarelui.

Simțea nevoia să se consulte cu prietenii așa că le-a  scris o scrisoare :„Conform observațiilor  mele, predecesorii noștri au încercat să explice mișcarea aparentă a corpurilor cerești folosind concepte simple și restrictive”. Prietenii l-au încurajat să-și publice observațiile. Totuși, Copernic amâna publicarea observațiilor sale. Printre motive era și faptul că Biserica Catolică, al cărui slujitor era,  recunoștea teoria geocentrică a lui Ptolomeu. De asemenea, încă nu avea răspuns la alte întrebări :

• De ce este Pământul sferic ?
• Ce formă are Universul ?

 Totuși și-a continuat  observațiile și calculele  pentru  pregăti bine noul model cosmologic. A înțeles de ce Ptolomeu a respins ipoteza că Pământul se rotește în jurul axei sale. Acesta, adică Ptolomeu, era convins că forța centrifugă, forța care  apare la rotirea unui corp, ar respinge oamenii de pe suprafața sa.

Noul model cosmologic putea oferi o soluție  pentru neconcordanțele  din calendarul Iulian, care se folosea atunci. Spre exemplu, echinocțiul de primăvară avea loc la  10 zile după data indicată în calendar, în calendarul bisericesc.  Deși conducerea bisericii  era interesată de o schimbare a calendarului,  deși l-au invitat și pe Copernic să se implice în această schimbare, lui îi era teamă că o să fie  acuzat de erezie. Temerea lui era îndreptățită pentru că Jan Hus, aproape contemporan cu el, fusese ars pe rug pentru că  a criticat corupția sistemică din  sânul Bisericii Catolice. Mai mult. În vremea aceea lua amploare mișcarea protestantă, asociată cu Martin Luther, prin care o parte dintre catolici  protestau  împotriva corpuției din sânul  Bisericii Catolice. Trebuie spus că, totuși, Copernic a rămas fidel regelui catolic al Poloniei. Așadar, Copernic era preocupat mai mult  de viața lui decât de promovarea  teoriei sale privind mișcarea corpurilor cerești.

Rezolvarea a venit de la un tânăr matematician. Istoria spune că într-o zi a anului 1539, Copernic a fost vizitat de un tânăr profesor de matematică  la o universitate luterană, Rheticus, protestant, care avea cunoștințe temeinice de astronomie. La convins pe Copernic, care avea 66 de ani, să-l accepte ca discipol. Trecuseră douăzeci de ani de când Copernic a înțeles  cum se mișcă planetele, corpurile cerești. În acești douăzeci de ani Copernic și-a verificat ipotezele inițiale și a finalizat elaborarea modelul Universului bazat pe teoria  cosmologică heliocentrică, adică Soarele este în centrul Universului. Tânărul Rheticus, protestant,  acceptă să publice, sub numele său, un rezumat  al teoriei lui Copernic care, în felul acesta  nu se mai temea de  represaliile la care l-ar fi supus Biserica Catolică, instituția pe care o slujea, publicând o lucrare ce nu era în concordanță cu  învățătura Sfintei Scripturi. Tot tânărul Rheticus i-a sugerat lui Copernic să-și publice teoria  succesiv, progresiv, pe părți. Prima carte, numită „Prima expunere” a fost publicată  în orașul Danzig, din Polonia. Următoarea ediție „Primei expuneri”  a fost publicată în Elveția,  fiind  citită  de foarte multe persoane, inclusiv astronomi. Modul în care a fost apreciată  noua sa teorie l-a încurajat pe Copernic și, într-un final, a aceptat să-și publice teoria în întregime, într-o singură lucrare.

În 1543 teoria lui Copernic este publicată în cartea intitulată „Despre mișcarea de revoluție a corpurilor cerești”.  Nicolaus Copernic s-a stins din viață chiar în ziua  în care se publicase carte. Istoria spune că a reușit, în ultima clipă a existenței, să atină cartea și să o țină  la piept ca pe un dar neprețuit. Avea 70 de ani.

S-ar putea spune că a murit când trebuia. Biserica Catolică a reacționat furibund. A reprimat orice  inițiativă de  acceptare a teoriei  cosmologiei heliocentrice, conform căreia Soarele este în centrul Universului. Exemplul edificator este legat de Galileo Galilei care s-a născut  după 21 de ani de la moartea lui Copernic, adică la 21 de ani după publicarea cărții care a înfuriat Biserica Catolică. Acesta a inventat  un instrument, telescopul, cu care a observat, a studiat  mișcarea corpurilor cerești. Cercetările lui au confirmat teoria lui Copernic. A spus asta cu voce tare. Biserica l-a judecat, pentru erezie, și l-a condamnat la moarte prin ardere pe rug, cum se proceda pe la 1600. Ca să fie iertat, a fost obligat să-și retragă   dovezile științfice  expuse. Istoria spune că, după încheierea procesului, Galileo Galilei ar fi spus „ E pur si muove”, „Și totuși se învârte”.

Încet-încet astronomia s-a dezvoltat, instrumentele pentru studiul corpurilor cerești s-au perfecționat, modelele matematice s-a perfecționat.

Oamenii au reușit să lanseze primul satelit artificial al Pâmântului. Se întâmpla asta în 4 octombrie 1957.Unii dintre noi își amintesc  despre acest evenimet.

Destul de repede, doar peste 4 ani, la 12 aprilie 1961, un om, Iuri Gagarin, ajungea în spațiul cosmic.

La 20 iule 1969, alți oameni, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, au pășit pe Lună.

La finalul acestui episod vă îndemn, vă îndemn insistent, să vizitați Secția de Științele Naturii  a Muzeului Olteniei, situată pe strada Popa Șapcă nr.8 din Craiova. Aici  a fost amenjată o  expoziție cu tema „Universul și Sistemul nostru solar”.  Puteți să viiztați și Planetariu, adică  o amenajare specială  cu aspectul bolții cerești cu stelele și constalațiile. Aici puteți urmări deplasarea aparentă a planetelor, a Lunii și a Sorelui.

Dacă  ați ajuns aici, gândiți-vă la Nicolaus Copernic, astronomul care a avut puterea să spună că Pâmântul se rotește în jurul axei sale și în jurul Soarelui, altfel spus, să deschidă o poartă spre  studiul Universului.  Cheia cu care a deschis această poartă se numește „știință de carte”. Știința de carte ne ajută să înțelegem multe, ne ajută să-i înțelegem pe ceilalți oameni, ne ajută să ne înțelegem între noi, ne ajută să ne tolerăm unii pe alții.

Mențiune

Emisiunea „Personalități din știintă și tehnică”,  este  difuzată  la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și on line radiosud.ro (ASCULTA LIVE), de luni până vineri,  la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Nicolaus Copernic, părintele astronomiei  moderne

Astronomia a fost un domeniu  studiat de multe civilizații străvechi. Erudiții vremurilor studiau cu atenție pozițiile stelelor, urmăreau  cu atenție mișcările planetelor. Lipseau instrumentele pentru a face investigații cu adevărat științifice și, din acest motiv, astronomii acelor vremuri au imaginat  modele cosmice dintre cele mai ciudate. În India străveche, Universul era descris printr-un șarpe încolăcit peste care  stătea o broască țestoasă uriață. Vechii egipteni au creat un model cosmic asemănător cu Nilul care curge spre cer și se transformă în Calea Lactee. Prin secolul șase î.Hr.  , Pitagora a imaginat un model în care corpurile cerești se rotesc în jurul unui foc central. La începutul erei noastre, filsofoul Ptolomeu a propus un model în care Pământul este în centrul Universului, model numit geocentric. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică până când, aproape  de zilele noastre, un alt om, citind și observând mișcarea planetelor a propus modelul heliocentric, modelul în care Soarele este în centrul universului. Acest om s-a numit Nicolaus Copernic.

            Nicolaus Copernic s-a născut la data de 19 februarie 1473 în localitatea Toruń, situată pe malul râului Vistula, principalul fluviu din Polonia de azi, care trece prin capitala acesteia, Varșovia. Fluviul Vistula se varsă în Marea Baltică, în apropiere de Gdansk. La vremea aceea localitatea făcea parte din Imperiul Roman. Tatăl său, Nicolai, avea mai multe corăbii cu ajutorul cărora transporta mărfuri spre partea de vest a Europei, pe Marea Baltică. Și mama sa, Barbara, provenea dintr-o familie înstărită. Din păcate, tatăl său a decedat când Nicolaus avea doar 10 ani, așa că de educația lui s-a ocupat unchiul său, fratele mamei sale, care era episcop într-un alt oraș, Bidgostia. După absolvirea școlii primare  a lucrat cu un profesor care se ocupa și de confecționarea cadranelor solare.

            Este locul să menționez că  în timpul celui de al Doilea Război Mondial,  soldații polonezi,  adăpostiți în Lagărul de la Tg. Jiu,  au construit un ceas solar care se păstrează și azi, în apropierea Cimitirului orașului.

            Dar să revenim la Nicolaus Copernic.

            Asistând la construirea ceasurilor solare  și-a însușit multe cunoștințe legate de mișcarea soarelui, de mișcarea planetelor. La vârsta de 18 ani  s-a înscris la Academia din Cracovia, pe atunci  capitala Poloniei. Această presigioasă insituție de învățământ superior, care avea atunci 10.000 de studenți,  a devenit, peste timp, actuala Universitate Jagellonă. Aici, la Academia din Cracovia, a studiat astronomia  care, la vremea aceea, conform sistemului ptolomeic, considera că Pământul este în centrul Universului, iar celelate planete se rotesc în jurul său. Această concepție era o …axiomă științifică. Și totuși, matematicienii vremii puteau să calculeze traiectoria stelelor,  dar realitatea era alta. În 1497 Nicolaus Copernic  este trimis  să studieze  dreptul canonic la  Universitatea din Bologna. Prin aceste studii Nicolaus Copernic era pregătit să  intre în elita  bisericii catolice dar el era preocupat de astronomie.  Reușește să obțină o bursă pentru continuarea studiilor în Italia, la Padova, unde s-a îndreptat și  spre medicină.

            După câțiva ani se reîntoarce în orașul natal, Toruń. Lucra ca doctor al bisericii. Funcția îi permitea să se dedice studiului cărților scrise  de filosofii Greciei Antice, adică prin anii  600-300 îHr.

A studiat cu interes scrierile lui Pitagora, care a trăit între 580 și  500 î.Hr. În aceste cărți a găsit și alte concepții despre  corpurile cerești. A citit în aceste cărți că în centrul Universului este un „Foc Central” în jurul căruia se rotesc celelalte planete, inclusiv Pământul. Așadar în aceste cărți a citit că „Pământul nu este în centrul Universului”.

Copernic și-a adus aminte că „dacă observi un peisaj dintr-un vehicul în mișcare, uneori pare că vehiculul este fix, iar peisajul de deplasează în direcția opusă mersului vehicului”.  S-a gândit să aplice această observație mișcării corpurilor cerești în ipoteza  că Sorele se află în centrul Universului.         Apoi și-a pus întrebarea  „De ce  pare că Soarele se rotește în jurul Pământului o dată pe zi ?”. Și-a dat seama că această  mișcare relativă poate fi percepută dacă Pământul se rotește în jurul propriei axe o dată pe zi. După ce a formulat această ipoteză, totul i s-a părut clar : Soarele este în centrul Universului, iar Pâmântul  face o mișcare de rotație  în jurul axei sale  și o mișcare în jurul Soarelui.

Simțea nevoia să se consulte cu prietenii așa că le-a  scris o scrisoare :„Conform observațiilor  mele, predecesorii noștri au încercat să explice mișcarea aparentă a corpurilor cerești folosind concepte simple și restrictive”. Prietenii l-au încurajat să-și publice observațiile. Totuși, Copernic amâna publicarea observațiilor sale. Printre motive era și faptul că Biserica Catolică, al cărui slujitor era,  recunoștea teoria geocentrică a lui Ptolomeu. De asemenea, încă nu avea răspuns la alte întrebări :

• De ce este Pământul sferic ?
• Ce formă are Universul ?

 Totuși și-a continuat  observațiile și calculele  pentru  pregăti bine noul model cosmologic. A înțeles de ce Ptolomeu a respins ipoteza că Pământul se rotește în jurul axei sale. Acesta, adică Ptolomeu, era convins că forța centrifugă, forța care  apare la rotirea unui corp, ar respinge oamenii de pe suprafața sa.

Noul model cosmologic putea oferi o soluție  pentru neconcordanțele  din calendarul Iulian, care se folosea atunci. Spre exemplu, echinocțiul de primăvară avea loc la  10 zile după data indicată în calendar, în calendarul bisericesc.  Deși conducerea bisericii  era interesată de o schimbare a calendarului,  deși l-au invitat și pe Copernic să se implice în această schimbare, lui îi era teamă că o să fie  acuzat de erezie. Temerea lui era îndreptățită pentru că Jan Hus, aproape contemporan cu el, fusese ars pe rug pentru că  a criticat corupția sistemică din  sânul Bisericii Catolice. Mai mult. În vremea aceea lua amploare mișcarea protestantă, asociată cu Martin Luther, prin care o parte dintre catolici  protestau  împotriva corpuției din sânul  Bisericii Catolice. Trebuie spus că, totuși, Copernic a rămas fidel regelui catolic al Poloniei. Așadar, Copernic era preocupat mai mult  de viața lui decât de promovarea  teoriei sale privind mișcarea corpurilor cerești.

Rezolvarea a venit de la un tânăr matematician. Istoria spune că într-o zi a anului 1539, Copernic a fost vizitat de un tânăr profesor de matematică  la o universitate luterană, Rheticus, protestant, care avea cunoștințe temeinice de astronomie. La convins pe Copernic, care avea 66 de ani, să-l accepte ca discipol. Trecuseră douăzeci de ani de când Copernic a înțeles  cum se mișcă planetele, corpurile cerești. În acești douăzeci de ani Copernic și-a verificat ipotezele inițiale și a finalizat elaborarea modelul Universului bazat pe teoria  cosmologică heliocentrică, adică Soarele este în centrul Universului. Tânărul Rheticus, protestant,  acceptă să publice, sub numele său, un rezumat  al teoriei lui Copernic care, în felul acesta  nu se mai temea de  represaliile la care l-ar fi supus Biserica Catolică, instituția pe care o slujea, publicând o lucrare ce nu era în concordanță cu  învățătura Sfintei Scripturi. Tot tânărul Rheticus i-a sugerat lui Copernic să-și publice teoria  succesiv, progresiv, pe părți. Prima carte, numită „Prima expunere” a fost publicată  în orașul Danzig, din Polonia. Următoarea ediție „Primei expuneri”  a fost publicată în Elveția,  fiind  citită  de foarte multe persoane, inclusiv astronomi. Modul în care a fost apreciată  noua sa teorie l-a încurajat pe Copernic și, într-un final, a aceptat să-și publice teoria în întregime, într-o singură lucrare.

În 1543 teoria lui Copernic este publicată în cartea intitulată „Despre mișcarea de revoluție a corpurilor cerești”.  Nicolaus Copernic s-a stins din viață chiar în ziua  în care se publicase carte. Istoria spune că a reușit, în ultima clipă a existenței, să atină cartea și să o țină  la piept ca pe un dar neprețuit. Avea 70 de ani.

S-ar putea spune că a murit când trebuia. Biserica Catolică a reacționat furibund. A reprimat orice  inițiativă de  acceptare a teoriei  cosmologiei heliocentrice, conform căreia Soarele este în centrul Universului. Exemplul edificator este legat de Galileo Galilei care s-a născut  după 21 de ani de la moartea lui Copernic, adică la 21 de ani după publicarea cărții care a înfuriat Biserica Catolică. Acesta a inventat  un instrument, telescopul, cu care a observat, a studiat  mișcarea corpurilor cerești. Cercetările lui au confirmat teoria lui Copernic. A spus asta cu voce tare. Biserica l-a judecat, pentru erezie, și l-a condamnat la moarte prin ardere pe rug, cum se proceda pe la 1600. Ca să fie iertat, a fost obligat să-și retragă   dovezile științfice  expuse. Istoria spune că, după încheierea procesului, Galileo Galilei ar fi spus „ E pur si muove”, „Și totuși se învârte”.

Încet-încet astronomia s-a dezvoltat, instrumentele pentru studiul corpurilor cerești s-au perfecționat, modelele matematice s-a perfecționat.

Oamenii au reușit să lanseze primul satelit artificial al Pâmântului. Se întâmpla asta în 4 octombrie 1957.Unii dintre noi își amintesc  despre acest evenimet.

Destul de repede, doar peste 4 ani, la 12 aprilie 1961, un om, Iuri Gagarin, ajungea în spațiul cosmic.

La 20 iule 1969, alți oameni, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, au pășit pe Lună.

La finalul acestui episod vă îndemn, vă îndemn insistent, să vizitați Secția de Științele Naturii  a Muzeului Olteniei, situată pe strada Popa Șapcă nr.8 din Craiova. Aici  a fost amenjată o  expoziție cu tema „Universul și Sistemul nostru solar”.  Puteți să viiztați și Planetariu, adică  o amenajare specială  cu aspectul bolții cerești cu stelele și constalațiile. Aici puteți urmări deplasarea aparentă a planetelor, a Lunii și a Sorelui.

Dacă  ați ajuns aici, gândiți-vă la Nicolaus Copernic, astronomul care a avut puterea să spună că Pâmântul se rotește în jurul axei sale și în jurul Soarelui, altfel spus, să deschidă o poartă spre  studiul Universului.  Cheia cu care a deschis această poartă se numește „știință de carte”. Știința de carte ne ajută să înțelegem multe, ne ajută să-i înțelegem pe ceilalți oameni, ne ajută să ne înțelegem între noi, ne ajută să ne tolerăm unii pe alții.

LOGO pentru CRIFST Filiala Craiova sau Proiectul care ne-a mobilizat, care ne-a unit.

Pe la începutul lunii iulie le-am trimis colegilor de la Craiova un mesaj, prin care le solicitam să propună, până la începutul lunii august, un LOGO, o imagine dedicată Filialei noastre pe pagina www.crifst.ro.

După câteva zile am primit o primă propunere după care s-a așternut o liniște de vară, accentuată de toropeala căldurii de afară.

Dintr-o dată, după ce temerile mele ajunseseră la dimensiuni de coșmar, mai mulți dintre colgi , parcă dornici să găsim soluția până la plecarea în vacanță, au făcut comentarii la prima propunere, au venit cu alte sugestii, au argumentat, au găsit variante, s-au implicat.

În câteva zile LOGO-ul a prins contur

Imaginea centrală reprezintă Regiunea Oltenia, pentru că, în prezent, CRIFST Filiala Craiova are membri din Dolj, Olt și Mehedinți. În plus, încă din 2015, unul dintre obiectivele noastre a fost să identificăm persoane din Vâlcea și Gorj care să facă parte din CRIFST Craiova.

Fiecare județ are altă culoare pentru a scoate în evidență structura geografică a Filialei noastre dar și „personalitatea” bine conturată a membrilor săi, iar nuanțele, suficient de atenuate pentru ca imaginea să nu fie stridentă, demonstrează disponibilitatea de adaptare la exigențele celorlalți.

În partea dreaptă, Coloana lui Brâncuși, o esență a Istoriei, transformată prin Știință și Tehnică într-o esență a Filosofiei, unește, sub emblema Academiei Române, componentele filialei noastre- CRIFST Filiala Craiova.

Oamenii sunt importanți: George Dan Mogoșanu, Simona-Mariana Crețu +Valentin Corzanu, Dumitru Otovescu + doctoranda, Radu Constantinescu, Victor Viorel Vătămanu, Mihaela Albu, Sorin Liviu Damean.

Evoluție!

Copil fiind, mergeam, vara, în satul meu, Făuroia, înșirat pe câteva dealuri. Ca să-și spună păsurile, sau doar să-și dea binețe, vecinii se strigau între ei. Nu se vedeau dar se recunoșteau după glas, după strigătură.

Mai târziu, la oraș fiind, vorbeam la telefon cu cei de care aveam nevoie fie că locuiam aproape, fie că ne despărțeau sute de kilometri. Nu-i vedeam, dar îi recunoșteam după glas.

Acum vorbim la telefon, la alt tip de telefon, evoluat. Ne auzim dar ne și vedem., dacă vrem.

În prima zi a Nolului An l-am auzit pe vecinul meu trebăluind prin curte, la câțiva pași de mine.

Nu-l vedeam, gardul este înalt, gardul este compact.

L-am sunat la telefon, la noul tip de telefon, să-i urez spor la treabă și cele care se spun la vremea de sorcovit.

Îl auzeam la telefon, îl auzeam vorbind cu mine din curtea lui, în timp ce eu eram în curtea mea.Nu-l vedeam. Nici el nu mă vedea.

Ca pe vremuri! Oamenii nu se vedeau, ascunși prin verdeața pomilor, dar se auzeau!

Amintindu-mi de vremea copilăriei, mă întreb dacă am evoluat sau doar ne-am depărtat, unii de alții, fiind, totuși, fizic atât de aproape.

01.01.2023 Craiova

„Memoria” documentelor sau Despre Cercurile științifice studențești sau Despre Importanța Școlii

Sunt evenimente care mi s-au întipărit bine în memorie.

Totuși, fără să-mi dau seama, cu trecerea timpului detaliile s-au estompat, amănuntele s-au șters.

În ultimul timp, am fost obligat să mut, dintr-un loc într-altul, mai multe documente, personale sau legate de activitatea profesională. Așa se face că am regăsit „colecția” cu Programele manifestărilor științifice ( Seminarii, Colocvii, Congrese) la care am participat de-a lungul timpului.

1967- documente de acum 55 de ani

Țin minte prima Sesiune a Cercurilor Științifice Studențești la care am participat. Eram student în anul II. Am povestit de multe ori despre cercetarea sociologică efectuată atunci, în 1967, la care am elaborat lucrarea „Timpul liber al studentului”. Am răsfoit Programul și am regăsit multe detalii.

Comunicările au început vineri 19 mai, orele 16,45 și au continuat sâmbătă 20 mai, de la ora 8,00 la ora 14,00. Cuvântul de deschidere a fost rostit de prof.dr.ing. Aron Popa, Rectorul de la vremea aceea, și de Marin Ioțovici, student, Președintele Consiliului Uniunii Asociației Studenților Colegii mei de an, Panek Elisabeta și Fabry Arpad, au participat cu lucrarea „Asupra unor ecuații integrale duale” la cercul „Matematică, Fizică, Chimie”. Cei doi s-au căsătorit în anul V, pentru a putea fi repartizați împreună. Acum, pensionari, locuiesc în Baia Borșa. Din casa lor se vede muntele Pietrosu.

La Secția de Științe sociale, condusă de conf.Aurel Pop, lector Nicolae Toderici și lector Septimiu Krausz. s-au pezentat trei lucrări. Una dintre ele, „Republica Socialistă România în circuitul mondial”, a fost elaborată de colegii mei de an Cristian Sabău și Blaj David.

Eu am făcut parte dintr-o echipă formată din Dumitru Albulescu și Ion Stamatoiu, cu un an mai mari decât mine. Eu eram în anul II, iar ei erau în anul III. Așa cum am menționat, sub coordonarea lectorului Septimiu Krausz, am învățat să elaborăm un chestionar, să prelucrăm datele și să le includem într-un articol. Am învățat să prezint, oral, o lucrare științifică. Păstrez legătura cu profesorul Septimiu Krausz care, de curând, mi-a trimis cartea „Amintiri și posibile memorii”, publicată, în 2022, la Editura FOCUS din Petroșani. În capitolul „Succese în cercetarea studențească și complicațiile ivite” , pagina 84, este menționată și lucrarea noastră, „Timpul liber al studentului”.

Profesorul Septimiu Krausz a scris următoarea dedicație: „ Domnului prof.univ.dr. Gheorghe Manolea, cu alese sentimente de considerație și afecțiune” Martie 2022.

1968- documente de acum 54 de ani

Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești s-a desfășurat în zilele de 11-12 mai 1968. Lucrările au început vineri, 11 mai, după amiaza, la 16,30.

Eram în anul III. Intrasem bine în specialitate așa că numărul colegilor de an care au participat la Cercurile științifice a fost mai mare.

Colegul nostru, Hirian Vasile, a participat la Cercul de Mecanică și a elaborat, sub conducerea șef lucr.ing. Vasile Zamfir, lucrarea „Determinarea experimentală a presiunii din pelicula de lubrifiant la un lagăr cu alunecare”. În cartea „Reconstituiri și conexiuni semicentenare”, publicată de Editura AGIR în 2020, am scris mai multe despre Vasile Hirean. Era (este și acum) mai mare decât mine cu zece ani, și avea multă experiență practică, dobândită la Uzina Mecanică Sadu unde a lucrat înainte de înscrierea la facultate. A fost unul dintre colegii care au contribuit la crearea unei atmosfere de emulație, de implicare. În cartea menționată mai sus am scris și despre profesorul Vasile Zamfir.

Cosma Nicolae, coleg și prieten, cu care am făcut multe excursii pe munte, inclusiv în Munții Apuseni, stabilit acum la Baia Mare, a prezentat lucrarea „Determinarea experimentală a forței din șurub la strângerea piuliței”. Deși păstrez legătura cu Niculiță Cosma, deși vorbim sistematic la telefon, uitasem că a fost unul dintre cei 50 de colegi de an care a participat la Cercurile științifice studențești.

Titlurile celor două lucrări, coordonate de șef lucr. Ing.Vasile Zamfir, demonstrează modul în care am fost educați, formați, îndrumați spre partea experimentală a activității inginerești.

La Cercul de Electromecanică minieră, specialitatea noastră, cinci lucrări din douăzeci au fost elaborate de colegii mei din anul III.

1.Teoria informației și posibilități de aplicare în automatizări în industria minieră, prezentată de Rodica Ardeleanu. Cercetarea a fost coordonată de conf. dr.ing. Dan Milcoveanu, născut la Slatina, școlit, mai târziu, la Universitatea din Strasbourg. Pentru noi a fost un model de profesor, elegant, distins, elevat. Mie mi-a dat să citesc ( nu m-a trimis la bibliotecă- mi-a dat cartea din biblioteca domniei sale), atunci în anul III, o carte despre viața lui Einstein. A fost un îndemn să citesc biografiile oamenilor de știință.

2.Tiratronul. Metode de comandă a fost elaborată de Ferencz Koronka sub coordonarea conf.dr.ing. Aurel Manea.

3.Examinarea unor scheme pentru determinarea ordinei de succesiune a fazelor sistemului trifazat a fost elaborată de Cornel Puiu și Mircea Herban. Mai târziu, amândoi, fiecare pe drumul lui, la Cluj-Napoca sau la Deva, au avut o activitate de cercetare remarcabilă.

4.Metode industriale pentru determinarea rigidității dielectrice a materialelor electroizolante i-a unit, o dată în plus, pe Arpad Fabry și Elisabeta Panek.

5.Determinarea frecvențelor cu ajutorul oscilografului catodic, elaborată împreună cu colegul și prietenul Ioan Căprar, a fost, pentru mine, primul exercițiu de identificare a unei metode și a unui instrument mult utilizate în cercetarea științifică.

Toate aceste lucrări au fost coordonate de conf.dr.ing. Aurel Manea, un cercetător cu vocație și un pedadgog special.

La Cercul de Fizică s-au înscris alți doi colegi de an, Blaj David și Marcu Burtea, care au prezentat lucrarea Contribuții la studiul materialelor ternare de tipul A II, B IV, C2 V.

1970 – documente locale de acum 52 de ani

În 1970 eram student în anul V, cu Proiectele de Diplomă aproape finalizate, așa că participarea la Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești a fost un bun exercițiu pentru susținerea lor oficială în Comisia de acordare a titlului de inginer. Studiind Programul celei de a XV-a Sesiuni a Cercurilor Științifice Studențești ( dar și cele menționate anterior) am constatat că la deschiderea lucrărilor din data de vineri, 8 mai 1970, ora 10, au vorbit două persoane: Rectorul Aron Popa și Emil Marica, Președintele Asociației Studenților, devenit mai târziu profesor Universitar. Se poate trage concluzia că Asociația Studenților era puternic implicată în activitatea cercurilor științifice studențești.

La secția Electrotehnică minieră au fost incluse 20 de lucrări, dintre care 11 au fost elaborate de studenții din anul V, adică de colegii mei. În anul I am fost admiși 50, iar la susținerea Proiectului de Diplomă am putut să ne prezentăm circa 30.

1.Conceperea și realizarea unor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul funcționării mașinilor miniere, Ioan Căprar- anul V Electromecanică, coordonatori aș.ing. Mihai Păsculescu, as. ing. Nicolae Rusu.

2.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații miniere, Marcu Burtea- anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Siegfried Krüger. Burtea Marcu a lucrat în Bazinul minier Motru ocupând, din februarie 1991 postul de Director General al Sucursalei Motru, Regia Autonomă a Lignitului Oltenia. În 1998 a obținut titlul de doctor inginer. În perioada 1996- 2000 a fost Senator. În 2012, într-un interviu, declara :„…În clipa aia am înțeles că s-a terminat cu economia românească. Nu mi-am închipuit să ajung să spun cuiva cât de revoltat poți să fii atunci când numirile pe posturi importante în diverse domenii de activitate se fac pe alte criterii decât cele ale competenței”

3.Calculator electronic specializat pentru determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor, Cornel Puiu, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, aș.ing. Emil Pop. Trebuie spus că Puiu Cornel a fost repartizat la Cariera Aghireș, unde fuseseră montate câteva benzi transportoare automatizate pentru transportul pietrișului extras din această exploatare. Sintagma „ a fost repartizat” nu este cea mai potrivită pentru că, de fapt, atunci, în 1970, conducerea Carierei Aghireș a venit la Petroșani și a discutat cu conducerea Facultății despre angajarea unui absolvent cu experiență, cu inițiativă, bun organizator, bun la carte. Toate aceste cerințe ( cu siguranță au mai fost și altele) erau îndeplinite de colegul nostru Puiu Cornel. După câțiva ani a ajuns Șeful Centrului de Calcul din Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere Cluj-Napoca. L-am vizitat de mai multe ori la Cluj-Napoca. Inclusiv acasă. Pot afirma că, pentru el, Proiectul de Diplomă a însemnat deschiderea unui drum profesional în care a excelat.

4.Criterii de analiză a schemelor electrice de distribuție a energiei electrice în mine grizutoase, Vasile Hirean, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu.

5.Considerații aspra protecției împotriva electrocutării în rețelele electrice prin utilizarea releelor de scurgere selective, Dezideriu Koracsony, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu. Îmi amintesc că, la Proiectul de diplomă, a avut cea mai frumoasă realizare practică. Frumoasă și Funcțională.

6.Posibilități de utilizare a frânării electrice la unele din instalațiile de extracție din Valea Jiului, Nicolae Cosma, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Trebuie spus că Nicolae Cosma a lucrat mulți la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, iar în perioada 1992-2001 a ocupat funcția de Director General.

7.Comanda optimală a excavatoarelor cu roată port-cupe, Constantin Trif, anul V Electromecanică, Coroescu Tiberiu anul IV Electromecanică, coordonatori șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu, as.ing. Ion Miriță. Se obișnuia ca, la Cercurile științifice studențești, să se formeze echipe cu studenți din ani diferiți astfel încât cercetarea să poată fi derulată mai mulți ani consecutivi.

8.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop.

9. Simulator automat Monte-Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Lucrarea urmărea o aplicație foarte concretă, estimarea consumului de energie pentru o unitate de producție. În zilele noastre este o aplicație obișnuită. Cititorul pentru contorul de energie electrică ne vizitează o dată la trei luni, dar factura este emisă pentru fiecare lună care urmează, estimând-se, statistic, consumul. Fabry Arpad a lucrat, o viață, la EM Borșa și s-a ocupat de sectorul … energetic.

10.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, student anul V, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Herban Mircea a fost repartizat la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, apoi a venit la Institutul din Deva. În perioada 1999-2008 a fost Directorul General și Președintele Consiliului de Administrație al Institutului din Deva.

11.Considerații privind acționarea instalațiilor de extracție de la puțurile oarbe cu un singur motor asincron, Aurel Chirca, anul IV Electromecanică, Corina Schelker, anul V Electromecanică, Gheorghe Urîtu, anul IV Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Corina Schelker a fost colgă cu noi.

1970- documente naționale de acum 52 de ani

Se obișnuia ca lucrările premiate ( poate selectate și după alte criterii) la Sesiunile locale să fie înscrise la Seminariile Naționale.

Se obișnuia ca fiecare lucrare să aibă doi autori: primul autor era, de regulă, studentul din anul V ( care între timp obținuse diploma de inginer), iar al doilea autor era un student din anul IV care, se estima, va merge în anul următor cu lucrarea ( cu proiectul) lui.

Se obișnuia ca grupul să fie însoțit de cel puțin un cadru didactic care se implica în pregătirea susținerii lucrărilor în secțiuni, inclusiv participarea cu întrebări .

În 1970, faza națională s-a organizat la Timișoara în perioada 20-22 noiembrie. În 1969 faza națională s-a organizat la București, iar eu l-am însoțit pe studentul ( absolventul) Teodor Mircea.

Ședința festivă de deschidere s-a ținut vineri, 20 noiembrie, 1970, ora 13,00. A vorbit Rectorul Institutului Politehnic din Timișoara, prof. ing. Constantin Avram, membru corespondent al Academiei și ing. Ioan Boldea Președintele Asociației Studenților din Institutul Politehnic din Timișoara. Menționez că, acum, Ioan Boldea este membru titular al Academiei Române. Altfel spus, la conducerea Asociației Studenților erau oameni de o valoare specială.

Noi, promoția 1970 de la Petroșani, am participat cu lucrări la toate cele trei subsecțiuni ale Seminarului: Subsecțiunea I „Mașini electrice, Utilizări și Elctroenergetică”, Subsecțiunea II „Calculatoare și Electronică”, Subsecțiunea III „Automatică”.

Cred că este bine să menționez personalitățile care au jurizat lucrările prezentate atunci, nume care, în timp, au devenit celebre.

Subsecțiunea I

Prof.dr. docent ing. Nicolae Boțan, Institutul Politehnic din Iași

Prof.dr.ing.Toma Dordea, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Prof.dr.ing. Gleb Drăgan, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.ing.Carol Saal, Institutul Politehnic din Brașov

Conf.ing.Ioan Filipiuc, Institutul Politehnic din Iași

Ing.Gheorghe Constantin, inginer șef adjunct la Întreprinderea Electromotor Timișoara.

Stud. Gheorghe Hauler, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.

Subsecțiunea II

Prof.ing.Alexandru Rogojan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Prof.dr.docent ing. Gheorghe Cartianu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.ing.Edmond Nicolau, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Mircea Petrescu,Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Tiberiu Mureșan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Ing. Ioan Mihăiescu, director tehnic, Centrul de Calcul teritorial din Timișoara

Stud.Vasile Sfederean, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Secțiunea III

Prof.dr.ing. Sergiu Călin, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.docent Constantin Belea, Universitatea din Craiova

Prof.dr.ing. Nicolae Marinescu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Marius Hăngănuț, Institutul Politehnic din Cluj

Conf.dr.ing.Nicolae Budișan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Ing.Dumitru Bălan, Șef serviciu, Întreprinderea de Rețele din Timișoara

Stud Florin Stănescu, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Peste ani am vorbit la telefon și am scris despre profesorul Nicolae Budișan.

Iată și lucrările prezentate de colegii mei.

Secțiunea I-a

1.Conceperea și realizarea nor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul parametrilor instalațiilor miniere, Ioan Căprar, anul V, Iosif Popa, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori aș.ing.Mihai Păsculescu, aș.ing.Nicolae Rusu

2.Simulator automat Monte Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V, Doru Tămaș, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

3.Considerațiuni tehnico-e asupra schemelor eleconomice asupra schemelor electrice de distribție a energiei electrice în abatajele mecanizate din exploatările miniere grizutoase, Vasile Hirian, anul V, Gheorghe Urîtu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu

Secțiunea a II-a

4.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, anul V, Gheorghe Țvein, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

Secțiunea a III-a

5.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații de extracție miniere, Marcu Burtea, anul V, Tiberiu Coroescu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator Siegrfied Krüger

6.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, student anul V, Mihai Cristea, student anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

Îmi amintesc bine de discuțiile purtate cu profesorul Constantin Belea ( pe care nu-l cunoșteam atunci) și comentariile profesorului Sergiu Călin. Atunci nu știam că cei doi aveau pregătită o carte, „Sisteme optimale și adaptive”, care a fost publicată la Editura Tehnică din București în 1971, adică la câteva luni după Seminarul Național al Cercurilor Științifice Studențești. Poate așa se explică faptul că am obținut Premiul III, deși au fost prezentate 21 de lucrări, inclusiv din centrele universitare din care proveneau membrii din juriu. Unele au fost conduse chiar de membri din juriu.

Pentru elaborarea Proiectului de diplomă m-am documentat, în bună parte, din reviste deoarece subiectul „comanda adaptivă” era încă la început. Nu ajunsese în cărți. Desigur a contat și acest aspect dar, cu siguranță, discuțiile purtate cu membrii jurului au cântărit greu.

Și dacă discutăm de „memoria documentelor”, abia acum, după ce am analizat mai atent Programul Seminarului de la Timișoara, știind mult mai multe despre profesorii din juriu, mi-am dat seama că, atunci, în 1970, am elaborat o lucrare valoroasă.

Cu siguranță, exigentul și mereu nemulțumitul profesor Profir Degeratu, și-a dat seama de valoarea lucrării și mi-a propus să o continui la doctorat. Totuși, pentru cercetarea doctorală am ales o altă temă, legată de activitatea mea de cercetător la SCSM=CCSM=INSEMEX Petroșani. E bine ca o cercetare doctorală să fie legată și de preocupările curente ale doctorandului.

În urmă cu cincizeci de ani pregătirea pentru activitatea de cercetare se făcea în cadrul Cercurilor Științifice Studențești. Aceste cercuri erau o Școală. Acum, perfecționarea prin doctorat se face în cadrul Școlilor doctorale, care au o structură specifică.

Pentru mine Școala a fost importantă.

Să comparăm informațiile!

Am găsit în biblioteca mea un exemplar din Revista Știință și Tehnică. Numărul 8, august 1968, Anul XX, Seria II. Pe prima pagină, un articol care mi-a atras atenția :„Prezent și viitor în cercetarea științifică”. Iată ultimul paragraf din acest articol.

„Dispunem în prezent în întrega țară de aproape 270 de unități de cercetare științifică.La aceasta se adaugă și 820 de catedre din învățământul superior, în cadrul cărora lucrează peste 13.000 de cadre didactice cu pregătire științifică superioară.În rețeaua de cercetare științifică lucrează aproape 23.000 de cadre, care au abordat în ultimii ani peste 60.000 de teme, obținându-se succese importante în cele mai diverse domenii științifice”

-Cum stăm azi? m-am întrebat.

Am găsit și răspunsuri pentru anul 2020-2021 :https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2021/Transparenta/Stare%20invatamant/Raport_stare_invatamant_superior_RO_2020_2021.pdf

–Număr de instituții de învățământ superior – 89

–Număr de Facultăți – 541

–Număr de persoane înscrise la doctorat (care fac cercetare) – 22.773

–Număr de persoane care au obținut titlul de doctor (în 2020-2021) -2015

– Număr de cadre didactice universitare- 50.112

–Număr de profesori universitari – 5.446

– Număr de studenți ce revin unui cadru didactic – 15

Ce concluzie aș putea să trag?

Mi-am adus aminte de Titu Maiorescu!

,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“