Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Din când  în când facem curățenie.Facem curățenie prin casă, facem curățenie prin bibliotecă, facem prin documente, facem curățenie prin amintirile noastre. Mai nou, din când în când, fac curățenie prin… poșta electronică. Azi, 21.09.2025, făcând crățenie prin poșta electronică am găsit un mesaj trimis de inginerul Paul Stavarache în data de 24.10.2010 (stavarache.paul@yahoo.com) la care era atașat articolul „Un inventator prolific”.

Un inventator prolific.

    Fiind student la Institutul de Masini si Aparate Electrice (IMAE) Craiova, in anul 1951 am avut conferentiar la Fizica pe domnul inginer Stefan Grosu  de la Electroputere.

    Inalt,bine facut,cu alura de sportiv (juca tenis), n-a purtat niciodata un palton sau un pardesiu. Folosea o basca numai in zilele in care ,,crapau pietrele,, de frig. Rar era vazut purtand o scurta. Fularul, era un adaus de imbracaminte necunoscut, ca sa numai vorbim de manusi sau cravata. Nu simtea frgul! Cu camasa descheiata la gat, cu mainile bagate in buzunarele scurtei si cu capul gol, era vazut in plina iarna prin oras, oricat de scazuta era temperatura..

     Explica foarte frumos si curgator. Cate odata, se oprea, cu creta intr-o mana si cu carpa de la tabla in cealalta mana. Creta, tinuta cu doua degete, si-o apasa pe buze: gandea! Uneori, carpa ajungea intr-un buzunar, altul, nu in care isi tinea batista. Atunci, noi, studentii, deveneam foarte aenti, nu la ce explica conferentiarul, ci la ce se va intampla cand va trebui sa stearga ceva. Va scoate carpa sau batista? Si nu rare ori fețele studentilor, arborau un zambet îndată ce mana domnului Grosu incepea sa stearga tabla cu batista.

       Vad statura lui inalta oprita la marginea podiumului dela catedra, cu capul usor aplecat spre fata, sprijinindu-si buzele cu creta si…tacere. Si deodata, se aude ,,in tacerea lui profunda,,:

– Ce este inteligenta?…Puteti s-o definiti?

Stupoare generala si o liniste apasatoare, care, la un moment dat, este strapunsa tot de glasul conferentiarului, care, se pare, ca nici nu astepta un raspuns:

–Un om inteligent este acela care dupa ce a uitat tot ce a invatat, poate reconstitui esentialul, folosind un creion si o foaie de hartie.

In aula  se aude un suflu de usurare, intrerupt imediat de o alta intrebare:

-Ce este prostia? 

….Acuma sprancenele conferentiarului se ridica, semn ca se intampla ceva deosebit si din nou se aude glasul domnului Grosu:

-Ei, sa stiti ca prostia este o organizatie secreta. Dar, spre deosebire de organizatiile secrete obisnuite, unde fiecare membru stie ca face parte din ea, dar nu-i cunoaste pe ceilalti membrii, membrii organizatiei in discutie nu stiu ca fac parte din ea, dar, in schimb, considera ca-i cunosc pe toti ceilalti membri.

        Spre sfarsitul facultatii domnul Grosu ne-a predat cursul de Tehnica Tensiunilor Inalte si, odata, la plecarea din facultate, ma intalnesc cu domnul Grosu si, printre altele, îi marturisesc:

-De abia astept sa termin cu facultatea! Sa fiu odata liber, fara cursuri, fara seminarii si fara examene!

        Domnul Grosu s-a oprit si-a dus doua degete la buze, s-a aplecat spre mine, dar parca, totusi, nu ma vedea si incet, parca pe ganduri, aproape soptit, mi-a spus:

-Nu stii ce pierzi! Odata cu facultatea pierzi cea mai frumoasa perioada din viata dumitale. Pierzi singura perioada de dreptate, in care faptele dumitale se cantaresc la justa lor valoare si se rasplateste munca. In viata cine ti le rasplateste? Cine–ti comensureaza faptele?

       Ma mandresc ca domnul Grosu m-a invatat sa fac o cerere de brevet de inventie. El care era ,in anul 1960, cel mai prolific inventator roman, cu 213 brevete de inventii.

        Ultima oara l-am vazut la aniversarea noastra de 20 de ani dela terminarea facultatii, 1976. Nimic nu ne facea sa banuim ca nu va trece anul si domnul Grosu va fii o amintire de nesters , pentru noi, cei ce l-am cunoscut.

             Ing.Paul Stavarache.                                                 

Personalități din știință și tehnică

Traian Vuia, pionier în aviația mondială

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă reamintesc contribuțiile lui Traian Vuia  în aviația mondială

Pe deasupra Craiovei zboară, din când în când, un avion cu elice  pentru dezinsecția orașului. Zboară la înălțime mică și, uneori, parcă îl ghicești pe pilot.

În partea de sud a Craiovei, zboară un avion cu elice, care tractează un aeroplan. Îl duce la înălțimea potrivită, apoi îl lasă să planeze  singur.

Destul de  des, câte un monoplan cu puțini oameni la bord, zboară la 2-3 km înălțime.

Aproape zilnic vedem elicopterul SMURD brăzdând  cerul Craiovei.

Ei bine, unul dintre conaționalii noștrii a avut  contribuții-pionier în zborul cu avionul și în zborul cu elicopterul. Este vorba despre Traian Vuia.

Traian Vuia s-a născut la data de 17 august 1872 în satul Surducul Mic din județul Timiș. Acum satul Surducul Mic, împreună cu  alte cinci sate formează comuna Traian Vuia, situată la 25 km Nord-este de Lugoj. Părinții săi au fost agricultori.

A urmat  școala primară în câteva localități apropiate, iar Liceul la finalizat  în 1892 la Lugoj. Documentele consemnează că a absolvit fiecare clasă cu calificative  maxime demonstrând, în același timp, aptitudini pentru mecanica aplicată. De aici până la pasiunea pentru construirea unui  avion a fost doar un pas. Jocurile  din copilărie l-au ajutat să fac acest pas. Iată  ce povestea Traian Vuia, peste ani: „La vârsta de zece ani, când frecventam școala elementară din Făget, în anul 1881, învățătorul Malher construise pentru băiatul său un zmeu. Acest zmeu, învelit cu hârtie albastră putea văzut din orice punct al orășelului. Mai târziu , ca elev la liceul din Lugoj, construisem mai multe zmeie și le experimentam pe câmpul  de sub poalele viilor”.

Să nu uităm, stimați ascultători: la liceu elevii își însușesc noțiuni de fizică și de mecanică. Învață despre portanță, adică despre forța care  ridică avionul în aer. Train Vuia a înțeles  lecțiile de fizică.

În 1892 s-a înscris la   Școala politehnică din Budapesta, Facultatea de Mecanică. Participarea la cursuri și laboratoare era obligatorie, iar cheltuielile  erau peste puterile financiare ale lui Traian Vuia. Se înscrie la Facultatea de Drept  pentru că, în această calitate, a putut să lucreze în birourile unor avocați. În 1901 a absolvit Facultatea de Drept și at fi putut să profesez în  acest domeniu dar  Traian Vuia  se gândea mereu la „automobilul cu aripi”.

La data de 27 iunie 1902 pleacă spre Paris, unde ajunge  la data de 1 iulie, ducând cu el modelul  aeroplanului-automobil și speranța că acolo, la Paris, va găsi atmosfera potrivită pentru finalizarea planurilor sale. Mai întâi s-a documentat. A constat că teoria zborului mecanic era  bine conturată. Iată ce spunea Traian Vuia în acea vreme: „Aveam certitudinea zborului cu mijloace mecanice. Și nu puteam să-mi explic de ce mașina  de zburat nu s-a inventat, deoarece toate condițiile tehnice erau date și toate principiile teoretice stabilite”.

În 16 februarie 1903 depune, la Academia de Științe din Paris, „Proiectul de aeroplan-automobil”. Lumea științifică nu putea depăși barierele cunoștințelor anterioare și  barierele  experiențelor contemporane. Nu a avut succes dar a înțeles că aeroplanul avea nevoie un motor care să antreneze elicea. Motorul încă nu exista.

În 15 mai 1903 depune la Oficiul de Brevete din Paris Cererea  pentru invenția sa „Aeroplan-Automobil”.  În 17 august 1903 obține Brevetul de invenție  nr.332.106. Soluția  brevetată prevedea trenul de aterizare și  triciclul  pe care se deplasa  aeroplanul.

Existența Brevetului i-a convins pe compatrioți, în special pe lugojeni  să strângă banii necesari așa că Aurel Vlaicu începe construirea aeroplanului  în toamna anului 1903. Termină partea mecanică în februarie 1905. Între timp, în toamna anului 1904 începe să construiască motorul pe care îl va finaliza  abia în decembrie 1905.

Traian Vuia  a realizat un aeroplan la care a adus câteva noutăți esențiale: trenul de aterizare, folosirea unei singure elice , adică a construit un monoplan, elicea este plasată în fața aripilor, iar  cârmele de profunzime și de direcție sunt montate în partea din spate a aeroplanului.

În decembrie 1905 aeroplanul era pregătit. Prima probă s-a făcut  spre  sfârșitul lunii decembrie pe un drum comunal  care lega  localitatea Montesson cu râul Sena Un drum necirculat pentru ca manevrele să poată fi făcute în liniște. La prima probă a participat numai Traian Vuia asistat de mecanicul său. Aeroplanul s-a deplasat pe drum, prin tracțiunea elicei, atingând viteza de 40 km/oră. Era o premieră. Vremea a fost rece, Traian Vuia contractează o răceală care îl va ține departe de aeroplanul-automobil până în februarie 1906.

În 5 februarie 1906, deși condițiile meteorologice erau nefavorabile, în prezența mai multor personalități franceze, cu preocupări în domeniul aeronautic,  precum și a jurnaliștilor, Traian Vuia a mai făcut o probă de reluare pe drumul comunal de la Montesson pentru a demonstra că avionul automobil se  deplasează tras de elicea avionului. Oamenii nu mai văzuseră încă așa ceva.

 În 6 martie s-a făcut o probă de accelerare a aeroplanului-automobil. A parcurs 400 de metri în 30 secunde.

Am insistat asupra acestor detalii, stimați ascultători, pentru că în aplicarea tuturor invențiilor pionier, adică a acelor soluții tehnice nemaiîntâlnite până atunci se procedează la fel: soluția este testată, este încercată pas cu pas, bucată cu bucată.

Așa s-a pregătit și evenimentul epocal din 18 martie 1906.

Train Vuia a rulat de mai multe ori pe drumul comunl de la Montesson.

A observat că arcurile pe care sunt montate roțile se destind. A observat că  denivelările drumului nu mai sunt resimțite de aeroplanul-automobil. Erau semne că  acesta se ridică de la sol.  A mai făcut o încercare. A rulat aproape 50 m, s-a desprins de la sol, s-a ridicat la înălțimea de 1 m, a zburat cca 12 m, apoi s-a așezat ușor pe pământ. Au fost de față mecanicul și doi prieteni. N-a fost și  presa, sau o persoană oficială, așa că evenimentul a trecut neobservat și …uitat.

Într-o discuție cu inginerul  George Lipovan, care a scris despre contribuțiile lui Traian Vuia în  aeronautică, acesta  a spus: „Ce importanță are cine a făcut  un lucru? Important este că el există. Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om”. Cu altă ocazie a mai spus: Eu nu lucrez pentru gloria mea personală ci lucrez pentru gloria geniului uman”.

A reluat încercările. Cele  din 7 și 14 octombrie 1906 le-a făcut pe câmpul de la  Issy-les-Moulineaux, omologat de  Aero-Clubul Franței. Aceste reușite sunt consemnate în istoria zborului cu un aparat mai greu decât aerul.

Traian Vuia s-a ocupat și de zborul cu ceea ce  numim azi elicopter. Prin articolele pe care le-a publicat și prin  conferințele pe care le-a susținut i-a convins pe contemporanii săi că aripa rotativă, adică elicea elicopterului,  poate să îndeplinească atât rol de sustentator cât și rol de propulsor.

În toamna anului 1946 Traian Vuia s-a  îmbolnăvit.  Multiplele șicanări l-au obosit. Singura dorință pe care o mai avea era aceea de reveni în țară. A revenit dar a rezistat doar până la 2 septembrie 1950 când s-a stins din viață.

Un liceu din Craiova poartă numele Traian Vuia.

Pentru consolidarea informațiilor despre Traian  Vuia, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să  vizitați Aeroclubul din Craiova, situat pe drumul spre Podari, pe partea dreaptă.

Apoi puteți să vă continuați excursia spre Liceul Traian Vuia. Intrați pe strada General Dragalina și mergeți până la intersecția cu strada Rovinari.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

William Harvey şi circulaţia sângelui.

   Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă prezint o personalitate din domeniul medicinei, William Harvey care, la vremea lui,  a înțeles  cum circulă sângele în corpul unui om.

În zilele noastre ştim multe despre  corpul omenesc. Au mai rămas multe necunoscute mai ales în legătură cu  funcţionarea sistemului nervos. Ştim care este rolul inimii, care este rolul ficatului, care este rolul plămânilor, care este rolul venelor şi arterelor. Dar până s-a ajuns aici, oamenii au formulat mai multe teorii, mai multe ipoteze. Prin cercetări, prin experimente, prin discuţii, unele ipoteze au fost confirmate, alte ipoteze au fost infirmate. În perioada 130- 200 e.n., adică după încheierea războaielor dintre daci şi romani, medicul Claudius Galenus sau Galen, o vreme medic al unei şcoli de gladiatori,  a demonstrat că urina se formează în rinichi, nu în vezica urinară, a  demonstrat că prin artere şi vene circulă sânge şi nu aer, cum se credea până atunci. Cu toată experienţa sa şi valoarea incontestabilă, considera că cel mai important organ intern al corpului este ficatul unde alimentele sunt transformate în sânge. Au trecut peste 1.400 de ani până când au fost descoperite  legile adevărate ale  circulaţiei sângelui  de către William Harvey.

William Harvey s-a născut la data de 1 aprilie 1578 în localitatea  Folkestone, Anglia. Tatăl său era  om de afaceri, iar cei cinci fraţi mai mici ai lui William au  continuat afacerile tatălui. William  a preferat studiul, învăţătura. La vârsta de 16 ani  cunoştea foarte bine  latina  şi greaca, sau altfel spus cunoştea două limbi de circulaţie internaţională la vremea aceea. A obţinut  o bursă la un colegiu din Cambridge unde a studiat medicina şi artele. În acea perioadă a asistat şi la câteva disecţii efectuate pe criminalii executaţi. A absolvit studiile la  Cambridge în 1597 şi a continuat să studieze  la Universitatea din Padova-Italia. Aici  mentorul său a fost celebrul Fabrizio d’Aquapendente  care  descoperise existenţa valvulelor venoase, dar nu  a înţeles rolul acestora. Harvey nu este mulţumit de explicaţiile date de maestrul său şi se angajează să rezolve problema circulaţiei sanguine.

Întors în Anglia, în 1602, s-a căsătorit Elizabeth Browne, fiica medicului care funcţiona la curtea  reginei Elisabeta I-a, alianţă care i-a permis  să ocupe mai multe funcţii importante  printre care şi cea de conferenţiar  de anatomie şi chirurgie. În 1616, adică acum aproape 400 de ani,  a ţinut primele cursuri de medicină.  Şi-a dedicat toate cercetările unei singure probleme: circulaţia sângelui în corpul uman. Până atunci se considera   că ficatul are rolul principal în circulaţia sângelui  şi  că prin artere circulă aerul din plămâni. Pentru a defini modul de mişcare al sângelui prin organism, a efectuat mai multe vivisecţii pe câini. Acestora le lega diferite vene şi artere din anumite părţi ale corpului. Blocând vena cavă a observat că vasele se tumefiază spre extremităţi. Această descoperire a fost tema unuia din cursurile pe care le-a ţinut, după anul  1615, la Lumley College, la catedra de chirurgie şi anatomie.

            Timp de 12 ani Harvey a condus experimente în faţa membrilor  Colegiului Regal al Medicilor din Londra.  Avea nevoie de susţinerea acestora pentru teoria  sa care schimba multe dintre teoriile existente. Spre exemplu, Harvey a introdus  ideea revoluţionară că sângele se mişcă într-un fel de circuit prin corp, pornind de la inimă către arteră, apoi către vene  şi se întoarce la inimă. Apoi, prin experimente pe animale şi oameni, Harvey a demonstrat cum circulă sângele prin corp. Când o artera e blocată, venele care o drenează nu mai functionează. Când o venă se blochează, ea se umflă sub locul blocajului, dar umflatura dispare când blocajul este îndepărtat.  El a  arătat că valvele  permit sângelui să circule numai în direcţia inimii. Toate aceste descoperiri au dovedit că sângele se mişcă într-un circuit prin corp, deci există o „circulaţie sanguină”, o circulație a sângelui.

 În anul 1628   Harvey a publicat, la Frankfurt, renumita carte „Despre mişcarea  şi  circulaţia  sângelui la animale”. Lucrarea conţinea descrierea sistemului circulator, al cărui element de bază este inima, care pompează sângele din artere în aortă şi mai departe spre extremităţi şi alte părţi ale corpului.  William Harvey a propus  metode fizice de studiu a curgerii lichidelor prin tuburi elastice  şi a folosit metode matematice  cantitative. A dovedit, folosindu-se de calcule hidraulice, că inima transfuzează la fiecare oră 245 litri de sânge. În prefaţa acestei cărţi scria  „Nu vă îndemn  să învăţaţi anatomia  din axiomele filozofilor  ci din disecţii şi din creaţiile  naturii”. Aşadar, William Harvey propunea ca experimentul să stea la  baza investigaţiilor din medicină. Descoperirea sa a fost comparată cu descoperirea telescopului care a răsturnat totul în astronomie. Descoperirea legii de circulaţie a sângelui a întors medicina pe dos. El a  demonstrat  în mod logic că  trebuie să existe o circulatie a sângelui, deoarece sângele ieşea dintr-o jumatate a inimii şi se întorcea în cealaltă,  într-o cantitate mult mai mare decât cea care ar fi putut încăpea la un moment dat în corp. Dar nu putea să vadă cum ajungea sângele dintr-o jumătate în alta. Existenţa vaselor capilare fine prin care curge sângele avea sa fie dovedită mai târziu de Malpighi, care a trăit în prioada 1628 – 1694, folosind un alt instrument optic nou, microscopul. Deşi  efectul imediat al descoperirii lui Harvey a fost neînsemant, ea a fost determinantă pentru evoluţia fiziologiei. Harvey a  impus imaginea organismului ca un complex de organe prevăzute cu un sistem de vase sanguine  care asigură hrănirea lor.

Și totuși, stimați ascultători, nimic nu apare pe teren nepregătit.

Fără a minimaliza  valoarea descoperirilor lui William Harvey, trebuie amintită  contribuţia  adusă cu cca. 100 de ani înainte de Andreas Vesalius, belgian, fiu de farmacist. Acesta, la vârsa de 23 de ani, în 1537 a obţinut, tot la Universitatea din Padova, diploma de medic şi a fost numit  şeful disciplinei de anatomie şi chirurgie. Încă din vremea  studenţiei făcea disecţii pe  muribunzi, înainte de a fi îngropaţi.Vesalius a angajat pictori pentru a desena anatomia corpului uman. În 1543 a finalizat şi publicat  un tratat de anatomie, în şapte volume, şi care conţinea peste 200 de desene de o valoare ştiinţifică remarcabilă  deoarece anatomia umană se baza pe disecţie  şi observaţii minuţioase, spre deosebire de etapa anterioară bazată pe texte rigide cu rădăcini încă din antichitate. După publicarea tratatului se refugiază la Madrid, unde, în 1555, apare ediţia a II-a. Aici    este condamnat, ca eretic,    la moarte prin ardere pe rug.  Pedeapsa este comutată într-o călătorie la Ierusalim dar  moare în timp ce călătorea pe Marea Mediterană.

În acest context trebuie  menţionat şi  tabloul Lecţia de anatomie a doctorului Tulp, pictat în 1632, de pictorul olandez  Rembrandt,  operă care se încadrează în genul pictural de grup tradiţional  legat  de breasla chirurgilor.

William Harvey s-a stins din viaţă la data de 3 iunie 1657, la vârsta de 79 de ani,  în urma unui accident vascular cerebral, în Essex, Anglia.

Cred că este momentul potrivit, stimați ascultători, să reamintesc de Ecorșeul sau Jupuitul lui Constantin Brâncuși. După absolvirea Școlii de Arte și Meserii din Craiova, Constantin Brâncuși s-a înscris la Școala Națională de Arte Frumose din București, clasa de sculptură. Aici a studiat anatomia cu medicul și profesorul Dimitrie Gerota, născut la Craiova.  Eoreșeul sau Jupuitul este statuie din ghips policorm, pictată cu migală de către Constantin Brâncuși pentru a delimita suprafețele anatomice. Statuia este  expusă la Muzeul de Artă din Craiova, în sala dedicată lui Constantin Brâncuși. Uneori Ecoreșeul este împrumutataltor muzee din țară pentru expoziții temporare.

La finalul acestui episod, vă recomand, stimați ascultători, să vizitați Muzeul de Artă din Craiova și să analizați Ecorșeul, un studiu despre anatomia corpului uman.

Vă mai recomand, stimați ascultători, să citiți cartea „O întâlnire astrală: Dimitrie Gerota- Constantin Brâncuși. Povestea Ecorșeului” în care povestea Ecorșeului, povestea corpului uman, inclusiv al sistemului circulator este prezentată cu mai multe amănunte.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică  

Fortunescu D.Constantin-cărturar care s-a născut în Craiova, a trăit în Craiova și pentru Craiova.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Fortunescu D.Constantin- cărturar  care s-a născut în Craiova, a trăit în Craiova și pentru Craiova.

În urmă cu ceva ani am sărbătorit 50 de ani de la absolvirea liceului. În cuvântul  rostit în fața colegilor, al elevilor și al profesorilor  cu care ne-am  întâlnit atunci, am spus : „Acum, după 50 de ani, mai bine spus și acum, după 50 de ani, le mulțumim profesorilor noștri de atunci pentru exigența lor, pentru bunătatea lor, pentru  dăruirea lor, pentru stângăciile lor, pentru prietenia lor. Din toate și de la toți am învățat ceva”.

Așa mi-am adus aminte de  Constantin D. Fortunescu.

În Dicționarul Personalităților din Dolj se menționează.

„Constantin Fortunescu s-a născut la data de 28 octombrie 1874 la Craiova. A absolvit Liceul Carol I din Craiova și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Elev fiind, face parte din grupul editorial al Revistei Școalei, sub îndrumarea profesorului și gazetarului Gheorghe T. Buzoianu. Profesor de limba franceză la Liceul Carol I din Craiova, timp de 40 de ani, între 1897și 1937. Pentru a se perfection în limba franceză a fost trimis la Paris,  de Spiru Haret, unde a stat un an. A înființat Societatea Prietenii Științei (1915), revista Arhivele Olteniei (1922) și Filiala Arhivele Statului (1931) al cărei prim director onorofic a fost. A fost secretar general la Ministerul Instrucțiunii Publice, sub ministeriatul lui Nicolae Iorga, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor Olteni (1937), președinte al Cercului franco-român din Craiova, delegatul profesorilor la congrese internationale din străinătate, cărturar cu mari contribuții la dezvoltarea vieții culturale a Craiovei, rafinat bibliofil, colecționar de opere de artă, profesor emerit. A colaborat la Ramuri, Oltenia și alte publicații.”

Pentru a-l cunoaște mai bine pe Constantin Fortunescu merită să citez și din cartea profesorului Nicolae Andrei „Istoria învățâmântului din Craiova”:  „..în anul 1902, la 24 martie, ia ființă, din initiativa C. D. Fortunescu, societatea „Cooperațiunea școlară”. Societate alcătuită din totalitatea profesorilor și elevilor liceului. „Cooperațiunea școlară” avea drept scop  să realizeze o mai mare apropiere între elevi și profesori, pentru a facilita acestora din urmă îndeplinirea misiunii de educatori și institutori ai celor dintâi. Societatea își mai propunea să realizeze strângerea relațiilor de camaraderie între elevii școlii, dezvoltarea gustului literar și artistic al acestora, ajutorarea materială a elevilor săraci”.

A scris Istoria Tiparului Țărilor Române, rămas sub formă de manuscris și păstrat la Biblioteca Academiei Române.

În 1966 Liceul Nicolae Bălcescu, adică Liceul Carol I, sărbătorea 140 de ani de existență. Cu această ocazie  a fost publicat un volum omagial în care personalitățile  vremii au evocat profesorii care au făcut istorie la acest liceu.

Iată ce spunea, în 1966, profesorul Constantin Papastase despre măestria pedagogică  la care ajunsese Constantin Fortunescu.

„Acum 36 de ani când am venit în Craiova ( adică în 1930), profesorul Constantin.D. Fortunescu atinsese apogeul carierei sale profesionale. Era secretar al Ministerului Învățământului, ministru fiind Nicolae Iorga. În plinătatea lui fizică și intelectuală el domina activitatea culturală a orașului. Figura lui senină m-a atras, glasul lui blând mi-a mers la inimă…Constantin Fortunescu  întrunea în el nu un om, ci mai mulți deodată: profesorul, animatorul, omul de cultură. Cu glasul lui blând și modelat vorbea mișcător în fața elevilor. Răbdarea cu care stăruia pe lângă fiecare elev pentru a- ajuta să descifreze tainele limbii lui Moliére, La Fontaine, Victor Hugo, Balzac și ale altor titani ai literaturii francize, căldura cu care știa să îmbrace vorba  lui blândă și prietenească, intuiția cu care putea să descifreze în fiecare copil elemental poziti și să-l valorifice, toate găseau în profesor o îmbinare armonioasă care îl apropia de oamenii în devenire…Căci apa înțeleciunii sale era fermecată și fiecare (elev) devenea om, sorbind-o.

Bunătatea îi stimula acțiunile, înțelepciunea și omenia le da pecetea intelectualității”.

Constantin Fortunescu s-a stins din viață la data de 21 septembrie 1965. Avea 91 de ani.

Oamenii urbei noastre  îi recunosc valența de „cărturar născut la Craiova”  și prin strada care îi poartă numele: strada  C.D.Fortunescu.

Patronime  Nicolae Andrei

La finalul episodului de azi, în care v-am povestit despre un om care a trăit pentru Craiova,  vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să faceți o plimbare pe strada Constantin Fortunescu.

Strada C .D. Fortunescu începe din zona  Detașamentului de Pompieri, denumit în prezent Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltenia. Cei care n-au trecut prin zonă de mai multă vreme vor avea surpiza să găsescă o clădire nouă, impunătoare. În câteva minute se ajunge la intersecția cu strada Eugeniu Carada. Deși aici este o încrengătură de străzi, strada C. D. Fortunescu lasă în dreapta statuia lui Eugeniu Carada, în stânga Pasajul subteran și se continuă dincolo de strada Arieș. Atenție! Pietonii nu pot travesa prin această zonă.

Dacă tot suntem pe strada C. D. Fortunescu, vă reamintesc că profesorul C.D. Fortunescu a înființat  „Cooperațiunea școlară” care își propunea  să realizeze apropierea dintre elevi și profesori.  Le sugerez profesorilor din timpurile noastre ca, în săptămâna „școala altfel” , să facă, cu elevii, o plimbare tematică  pe această stradă,  dar și pe altele.

Sugestia este valabilă și pentru părinți. O plimbare pe strada C .D. Fortunescu, o plimbare pe străzile Craiovei este bine venită și pentru copii și pentru  părinți, este bine venită și pentru părinți și pentru copii. Este o afirmație pe care o fac bazându-mă pe propria experiență.

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Victor Babeș, fondatorul școlii românești de microbiologie, tratamentul rabiei și pelagrei.

Azi, la emisiunea Personalități din știință și tehnică  mi-am propus să discutăm despre Victor Babeș, fondatorul școlii românești de microbiologie, tratamentul rabiei și pelagrei.

            Oamenii se îmbolnăvesc. Oamenii s-au îmbolnăvit din toate timpurile. În antichitate, oamenii, oamenii de știință, considerau  că maladiile sunt provocate de niște făpturi mici care ajungeau în corpul omului. Pentru  a evita îmbolnăvirea s-au formulat norme igienice stricte care, în multe cazuri, au dat rezultate deși micile făpturi nu puteau fi văzute.

            Prin  1600  se inventează microscopul. În 1665 Robert Hooke folosește microscopul în scop biologic.          Pe la 1880 Louis Pasteur se ocupa de conservarea vinului și de sănătatea  oamenilor. Pentru conservarea vinului a  pus la punct  o metodă numită, acum, pasteurizare prin care sunt distruse microorganismele. A găsit și microorganismele, adică micile făpturi care îi îmbolnăveau pe oameni. A găsit și metoda prin care oamenii se puteau apăra de aceste mici făpturi: metoda se numește vaccinare. Tot atunci, adică pe la 1882, lucrează cu un tânăr medic cu rădăcini românești, care va duce mai departe metoda imaginată de Pasteur. Acest tânăr era Victor Babeș.

Victor Babeș, deși are rădăcini bănățene, s-a născut  la Viena, în data de 28 iulie 1854, fiind al doilea copil din  familia  avocatului Vincențiu Babeș și Sofia Babeș. Tatăl său avea 30 de ani și  îndeplinea funcția de secretar al Înaltei curți de casație și justiție a  Austriei. Printre alte atribuiții o avea și pe aceea de a pleda pentru drepturile românilor din Transilvania, Bucovina și Banat. Copil dotat, Victor Babeș,  obține, la Viena, certificatul de absolvire  a claselor primare  după care urmează gimnaziul la Lugoj, apoi Liceul piariștilor din Buda. Aici, la Liceu, dă lecții altor copii reușind să-și ajute financiar familia, mai ales că tatăl său, Vincențiu Babeș  fusese îndepărtat din magistratură pe motiv că pledoariile sale sunt mult prea patriotice.

După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Medicină din Budapesta de unde, după un an, în toamna anului 1872  este înscris în anul doi la Facultatea de Medicină din Viena. Este captivat  de cursul de anatomie patologică, predat de profesorul Carl von  Rokitansky.

În 1875 ocupă un post de asistent la catedra de anatomie patologică a Facultății de Medicină din Budapesta. În 1881 obține titlul de doctor  pentru specializările chirurgie, oftalmologie și obstretică.

Publică mai multe articole, în reviste de specialitate, articole din care rezultă calitățile de cercetător dar și conturarea  domeniul în care dorea să  găsească soluții, bacteriologia, domeniu inițiat de Pasteur.  Dintre aceste articole amintesc doar „Cercetări experimentale asupra studiului influenței sistemului nervos asupra modificărilor patologice ale pielii”.

Deoarece  activitatea de cercetare de  la Facultatea de Medicină din Budapesta  nu îi oferea condițiile pe care și le dorea, în 1882 pleacă într-o călătorie profesională prin Germania și Franța. Împreună cu profesorul André Victor Cornil  elaborează primul  Tratat de bacteriologie  medicală, publicat în 1885 la Paris. În cercetările sale, Victor Babeș a corelat studiul leziunilor cu studiul bacteriilor,  cu studiul clinic, cu analiza  transmiterii bolii. Altfel spus,  a avut o viziune  sistemică urmărind legătura cauză-efect. În 1887, Academia de Științe din Paris  i-a premiat cartea „Bacteriile și rolul lor  în etiologia, anatomia și histologia  patologică a bolilor infecțioase”. Ședința de premiere a fost prezidată de Louis Pasteur.

Victor Babeș a explicat fenomenul de antibioză, pe care l-a cercetat în perioada 1883-1893, și a intuit inventarea antibioticelor. Iată ce spunea în 1885 despre antibiotice, pe care le-a numit substanțe difuzabile: „Va veni o vreme când chimiștii vor reuși să purifice aceste substanțe  difuzabile utilizându-le în terapie”.

Recunoașterea de care se bucura Victor Babeș obligă conducerea Facultății de Medicină din Budapesta să-i creeze un post  de profesor, pe care a funcționat doi ani, din 1885 până în 1887.

În luna ianuarie 1886 Victor Babeș  îl asistă pe Louis Pasteur la prepararea vaccinului antirabic și învață repede  cum poate fi aplicat. Mai mult, observă care ar fi posibilitățile de îmbunătățire a vaccinului din punct de vedere medical și al modului de administrare.   Louis Pasteur spera ca Victor Babeș să lucreze în continuare cu el, la Paris. Un concurs  de împrejurări, inclusiv  vizita  Ministrului Instrucțiunii Publice de la acea vreme,  Dimitrie Sturza,   face ca Victor Babeș să fie numit  profesor la Facultatea de Medicină din București și medic primar în spitalele din țară. Menționez că până atunci funcționase la Facultatea din Budapesta.

Mai mult,  parlamentul de la București aprobă înființarea unui Institut de patologie și  bacteriologie.  Așa se face că din 10 august 1887, Victor Babeș   se implică în amenajarea Institutului de patologie  în  fostul Palat  Bibescu Vodă, situat în apropierea Dealului Mitropoliei. După doisprezece ani, în 1899,  institutul a fost mutat într-un sațiu nou construit, situat și în prezent pe Splaiul Independenței nr.99-101, unde funcționează  sub numele „Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș”.

Institutul a avut, la început, patru secții. Prima secție, denumită mai târziu  Secția de bacteriologie și anatomie patalogică, era destinată  cercetării bolilor infecțioase la om.  La vremea aceea, adică în 1888  a fost condusă de doctorul Gheorghe Marinescu, cel care se va afirma, mai târziu, ca savant în neurologie.  În secția a doua, condusă de medicul veterinar  Constantin  Starcovici, se cercetau bolile infecțioase la animale. Secția a treia, condusă de  Aurel Babeș, doctor în chimie, fratele lui Victor Babeș, se ocupa de cercetări  de chimie patologică și biologică. În sfârșit,  secția a patra se ocupa de tratamentul antirabic, fiind condusă de doctorul Emil Pușcaru.

Pentru publicarea rezultatelor  cercetărilor  efectuate în institut, încă din 1889 a fost inițiată apariția Analelor Institutului  de patologie și bacteriologie  din București. Mai târziu, în 1893 a inițiat publicația „România medicală”, respectiv în 1895 „Archives des sciences médicales”.

S-au  efectuat cercetări privind  pelagra și enterohepatita la om.

În vremea aceea, bântuiau câteva molimi  care făceau prăpăd prin cirezile de animale: boala secetei, udeala roșie. Prin cercetările conduse de Victor Babeș s-a stabilit că agentul patogen era un parazit care, pătrunzând  și dezvoltându-se în învelișul celulei roșii, îl rupe determinând înroșirea urinei. Babeș numește  acest parazit „hematococus”.  Aplicând aceeași metodă de cercetare descoperă  cauza bolii numită „cârceagul oilor”. Ca recunoaștere a contribuției lui Victor Babeș în acest domeniu, lumea științifică numește aceste  boli „babesioze”.

În 1893 este primit în Academia Română. Mai târziu, a fost ales, de două ori, vicepreședinte, între 1899-1900 și 1918-1919.

Totuși, una dintre contribuțiile fundamentale aduse de Victor Babeș, se referă la seroterapie,  adică metoda  de „combatere a unei boli  microbiene prin tratarea ei cu serul din sângele celor care s-au vindecat de aceea boală”. Serul astfel obținut conține anticorpi care neutralizează microbul și toxinele produse de microb. Metoda pusă la punct de Victor Babeș, seroterapia, a fost privită ca o mare victorie  în lupta cu bolile microbiene.

Trebuie să menționez și tratamentul contra turbării. Vaccinul antirabic a fost descoperit de Louis Pasteur prin prepararea unui ser prelevat de la câini turbați.  Victor Babeș a plecat de la un virus izolat de la lupi turbați, iar serul antirabic  conține anticorpi gata pregătiți,  tratamentul fiind mult mai eficient.

Merită menționată prepararea  serului antidifteric care a fost, apoi, produs în mii de doze distribuite  spitalelor sau vândute în farmacii.

Trebuie să  vă spun că, la insistențele lui Victor Babeș, s-a construit, în 1889, un sistem de alimentare cu apă a Bucureștiului, sistem dotat  cu filtre cu nisip  și  cu un sistem  de sterilizare a apei. Constructorul sistemului de alimentare cu apă a fost inginerul  Elie Radu, cel care a construit și calea ferată Craiova-Calafat. Cu siguranță, acest sistem de alimentare cu apă i-a ferit pe bucureșteni de epidemia de holeră din 1892.

Dacă vorbim de holeră, trebuie spus că  Victor Babeș a preparat un vaccin antiholeric folosit de Armata Română în Războiul Balcanic din 1913.

Victor Babeș ține conferințe și publică articole din care rezultă starea de sănătate din România la începutul  secolului XX. Iată doar câteva titluri: Regenerarea poporului român,  Tuberculoza și combaterea ei, Expunere de motive  pentru crearea unui Minister al Sănătății Publice.

În 1918, după Marea Unire, Conducerea Universității din Cluj  îi trimite o  scrisoare:„ Consiliul Dirigent roagă pe domnul profesor Babeș să aducă jertfa de a primi catedra  de  Anatomie patologică și de bacteriologie la noua universitate al cărei tineret va fi fericit să urmeze  vestitele cursuri ale profesorului Babeș”.

În martie 1925, la propunerea Ministerului Instrucțiunii Publice, „Institutul de patologie și bacteriologie” din București va primi numele „Institutul dr.Victor Babeș”, „ca un omagiu pentru multele descoperiri fundamentale pornite de aici și destinate să renoveze știința medicală, să ridice sănătatea publică mondială și în special să regenereze sanitară a poporului român”.

Victor Babeș a încetat din viață în 19 octombrie 1926. Avea 72 de ani.

Un bust care îl reprezintă pe  dr.Victor Babeș este amplasat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În București funcționează  Muzeul memorial  dr. Victor Babeș. Mai multe spitale poartă numele dr. Victor Babeș.  Câte o strada din Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș și multe alte orașe poartă numele  dr. Victor Babeș.

Spitalul   de boli infecțioase din Craiova, situat pe strada Sărari,  are rădăcini  care încep de la 1900, iar din 1957 i s-a atribuit numele Dr.Victor Babeș. Un bust al doctorului Victor Babeș este amplasat în Grădina Botanică din Craiova.

La finalul acestui episod, pentru  consolidarea informațiilor despre dr. Victor Babeș, va sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să faceți o plimbare prin Grădina Botanică din Craiova. De la intrare, mergeți spre sere. Bustul doctorului Victor Babeș  este într-o companie selectă: poetul Alexandru Macedonski și profesorul Alexandru Buia.

De aici mergeți pe Calea București, până la intersecția cu strada Sărari.  Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftizilogie, înființat prin 1900, are, din 1957, patronimul dr. Victor Babeș.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

.

In urma cu mai bine de 10 ani ( 21 iunie 2014) am postat pe acest blog o  „fotografie” realizata de  dr. Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca.

De ani buni lucrează la National Heart, Lung and Blood Insitute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

21 iunie 2014. Artă, inginerie, medicină, viață.

A participat sistematic la diverse expozitii si concursuri la care a obtinut „dovezi de recunoastere”

De curand a obtinut Premiul III cu imaginea atasata.

Mai multe informatii gasiti  accesand

https://svi.nl/ImageContestWinners

This abstract art piece represents a cryostat cross-section of a mouse skeletal muscle labeled for myosin isoforms showing heterogeneous distribution. This cryostat muscle section was immunostained using antibodies for various myosin isoforms expressed in different fibers (myosin type I, cyan; myosin IIa, blue, myosin IIb-magenta, and laminin white). The 4 color zstack-tile image was acquired with a Zeiss 980 confocal, and stitched and deconvolved with Huygens, and MIP-rendered.

LOGO pentru CRIFST Filiala Craiova sau Proiectul care ne-a mobilizat, care ne-a unit.

Pe la începutul lunii iulie le-am trimis colegilor de la Craiova un mesaj, prin care le solicitam să propună, până la începutul lunii august, un LOGO, o imagine dedicată Filialei noastre pe pagina www.crifst.ro.

După câteva zile am primit o primă propunere după care s-a așternut o liniște de vară, accentuată de toropeala căldurii de afară.

Dintr-o dată, după ce temerile mele ajunseseră la dimensiuni de coșmar, mai mulți dintre colgi , parcă dornici să găsim soluția până la plecarea în vacanță, au făcut comentarii la prima propunere, au venit cu alte sugestii, au argumentat, au găsit variante, s-au implicat.

În câteva zile LOGO-ul a prins contur

Imaginea centrală reprezintă Regiunea Oltenia, pentru că, în prezent, CRIFST Filiala Craiova are membri din Dolj, Olt și Mehedinți. În plus, încă din 2015, unul dintre obiectivele noastre a fost să identificăm persoane din Vâlcea și Gorj care să facă parte din CRIFST Craiova.

Fiecare județ are altă culoare pentru a scoate în evidență structura geografică a Filialei noastre dar și „personalitatea” bine conturată a membrilor săi, iar nuanțele, suficient de atenuate pentru ca imaginea să nu fie stridentă, demonstrează disponibilitatea de adaptare la exigențele celorlalți.

În partea dreaptă, Coloana lui Brâncuși, o esență a Istoriei, transformată prin Știință și Tehnică într-o esență a Filosofiei, unește, sub emblema Academiei Române, componentele filialei noastre- CRIFST Filiala Craiova.

Oamenii sunt importanți: George Dan Mogoșanu, Simona-Mariana Crețu +Valentin Corzanu, Dumitru Otovescu + doctoranda, Radu Constantinescu, Victor Viorel Vătămanu, Mihaela Albu, Sorin Liviu Damean.

Evoluție!

Copil fiind, mergeam, vara, în satul meu, Făuroia, înșirat pe câteva dealuri. Ca să-și spună păsurile, sau doar să-și dea binețe, vecinii se strigau între ei. Nu se vedeau dar se recunoșteau după glas, după strigătură.

Mai târziu, la oraș fiind, vorbeam la telefon cu cei de care aveam nevoie fie că locuiam aproape, fie că ne despărțeau sute de kilometri. Nu-i vedeam, dar îi recunoșteam după glas.

Acum vorbim la telefon, la alt tip de telefon, evoluat. Ne auzim dar ne și vedem., dacă vrem.

În prima zi a Nolului An l-am auzit pe vecinul meu trebăluind prin curte, la câțiva pași de mine.

Nu-l vedeam, gardul este înalt, gardul este compact.

L-am sunat la telefon, la noul tip de telefon, să-i urez spor la treabă și cele care se spun la vremea de sorcovit.

Îl auzeam la telefon, îl auzeam vorbind cu mine din curtea lui, în timp ce eu eram în curtea mea.Nu-l vedeam. Nici el nu mă vedea.

Ca pe vremuri! Oamenii nu se vedeau, ascunși prin verdeața pomilor, dar se auzeau!

Amintindu-mi de vremea copilăriei, mă întreb dacă am evoluat sau doar ne-am depărtat, unii de alții, fiind, totuși, fizic atât de aproape.

01.01.2023 Craiova

„Memoria” documentelor sau Despre Cercurile științifice studențești sau Despre Importanța Școlii

Sunt evenimente care mi s-au întipărit bine în memorie.

Totuși, fără să-mi dau seama, cu trecerea timpului detaliile s-au estompat, amănuntele s-au șters.

În ultimul timp, am fost obligat să mut, dintr-un loc într-altul, mai multe documente, personale sau legate de activitatea profesională. Așa se face că am regăsit „colecția” cu Programele manifestărilor științifice ( Seminarii, Colocvii, Congrese) la care am participat de-a lungul timpului.

1967- documente de acum 55 de ani

Țin minte prima Sesiune a Cercurilor Științifice Studențești la care am participat. Eram student în anul II. Am povestit de multe ori despre cercetarea sociologică efectuată atunci, în 1967, la care am elaborat lucrarea „Timpul liber al studentului”. Am răsfoit Programul și am regăsit multe detalii.

Comunicările au început vineri 19 mai, orele 16,45 și au continuat sâmbătă 20 mai, de la ora 8,00 la ora 14,00. Cuvântul de deschidere a fost rostit de prof.dr.ing. Aron Popa, Rectorul de la vremea aceea, și de Marin Ioțovici, student, Președintele Consiliului Uniunii Asociației Studenților Colegii mei de an, Panek Elisabeta și Fabry Arpad, au participat cu lucrarea „Asupra unor ecuații integrale duale” la cercul „Matematică, Fizică, Chimie”. Cei doi s-au căsătorit în anul V, pentru a putea fi repartizați împreună. Acum, pensionari, locuiesc în Baia Borșa. Din casa lor se vede muntele Pietrosu.

La Secția de Științe sociale, condusă de conf.Aurel Pop, lector Nicolae Toderici și lector Septimiu Krausz. s-au pezentat trei lucrări. Una dintre ele, „Republica Socialistă România în circuitul mondial”, a fost elaborată de colegii mei de an Cristian Sabău și Blaj David.

Eu am făcut parte dintr-o echipă formată din Dumitru Albulescu și Ion Stamatoiu, cu un an mai mari decât mine. Eu eram în anul II, iar ei erau în anul III. Așa cum am menționat, sub coordonarea lectorului Septimiu Krausz, am învățat să elaborăm un chestionar, să prelucrăm datele și să le includem într-un articol. Am învățat să prezint, oral, o lucrare științifică. Păstrez legătura cu profesorul Septimiu Krausz care, de curând, mi-a trimis cartea „Amintiri și posibile memorii”, publicată, în 2022, la Editura FOCUS din Petroșani. În capitolul „Succese în cercetarea studențească și complicațiile ivite” , pagina 84, este menționată și lucrarea noastră, „Timpul liber al studentului”.

Profesorul Septimiu Krausz a scris următoarea dedicație: „ Domnului prof.univ.dr. Gheorghe Manolea, cu alese sentimente de considerație și afecțiune” Martie 2022.

1968- documente de acum 54 de ani

Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești s-a desfășurat în zilele de 11-12 mai 1968. Lucrările au început vineri, 11 mai, după amiaza, la 16,30.

Eram în anul III. Intrasem bine în specialitate așa că numărul colegilor de an care au participat la Cercurile științifice a fost mai mare.

Colegul nostru, Hirian Vasile, a participat la Cercul de Mecanică și a elaborat, sub conducerea șef lucr.ing. Vasile Zamfir, lucrarea „Determinarea experimentală a presiunii din pelicula de lubrifiant la un lagăr cu alunecare”. În cartea „Reconstituiri și conexiuni semicentenare”, publicată de Editura AGIR în 2020, am scris mai multe despre Vasile Hirean. Era (este și acum) mai mare decât mine cu zece ani, și avea multă experiență practică, dobândită la Uzina Mecanică Sadu unde a lucrat înainte de înscrierea la facultate. A fost unul dintre colegii care au contribuit la crearea unei atmosfere de emulație, de implicare. În cartea menționată mai sus am scris și despre profesorul Vasile Zamfir.

Cosma Nicolae, coleg și prieten, cu care am făcut multe excursii pe munte, inclusiv în Munții Apuseni, stabilit acum la Baia Mare, a prezentat lucrarea „Determinarea experimentală a forței din șurub la strângerea piuliței”. Deși păstrez legătura cu Niculiță Cosma, deși vorbim sistematic la telefon, uitasem că a fost unul dintre cei 50 de colegi de an care a participat la Cercurile științifice studențești.

Titlurile celor două lucrări, coordonate de șef lucr. Ing.Vasile Zamfir, demonstrează modul în care am fost educați, formați, îndrumați spre partea experimentală a activității inginerești.

La Cercul de Electromecanică minieră, specialitatea noastră, cinci lucrări din douăzeci au fost elaborate de colegii mei din anul III.

1.Teoria informației și posibilități de aplicare în automatizări în industria minieră, prezentată de Rodica Ardeleanu. Cercetarea a fost coordonată de conf. dr.ing. Dan Milcoveanu, născut la Slatina, școlit, mai târziu, la Universitatea din Strasbourg. Pentru noi a fost un model de profesor, elegant, distins, elevat. Mie mi-a dat să citesc ( nu m-a trimis la bibliotecă- mi-a dat cartea din biblioteca domniei sale), atunci în anul III, o carte despre viața lui Einstein. A fost un îndemn să citesc biografiile oamenilor de știință.

2.Tiratronul. Metode de comandă a fost elaborată de Ferencz Koronka sub coordonarea conf.dr.ing. Aurel Manea.

3.Examinarea unor scheme pentru determinarea ordinei de succesiune a fazelor sistemului trifazat a fost elaborată de Cornel Puiu și Mircea Herban. Mai târziu, amândoi, fiecare pe drumul lui, la Cluj-Napoca sau la Deva, au avut o activitate de cercetare remarcabilă.

4.Metode industriale pentru determinarea rigidității dielectrice a materialelor electroizolante i-a unit, o dată în plus, pe Arpad Fabry și Elisabeta Panek.

5.Determinarea frecvențelor cu ajutorul oscilografului catodic, elaborată împreună cu colegul și prietenul Ioan Căprar, a fost, pentru mine, primul exercițiu de identificare a unei metode și a unui instrument mult utilizate în cercetarea științifică.

Toate aceste lucrări au fost coordonate de conf.dr.ing. Aurel Manea, un cercetător cu vocație și un pedadgog special.

La Cercul de Fizică s-au înscris alți doi colegi de an, Blaj David și Marcu Burtea, care au prezentat lucrarea Contribuții la studiul materialelor ternare de tipul A II, B IV, C2 V.

1970 – documente locale de acum 52 de ani

În 1970 eram student în anul V, cu Proiectele de Diplomă aproape finalizate, așa că participarea la Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești a fost un bun exercițiu pentru susținerea lor oficială în Comisia de acordare a titlului de inginer. Studiind Programul celei de a XV-a Sesiuni a Cercurilor Științifice Studențești ( dar și cele menționate anterior) am constatat că la deschiderea lucrărilor din data de vineri, 8 mai 1970, ora 10, au vorbit două persoane: Rectorul Aron Popa și Emil Marica, Președintele Asociației Studenților, devenit mai târziu profesor Universitar. Se poate trage concluzia că Asociația Studenților era puternic implicată în activitatea cercurilor științifice studențești.

La secția Electrotehnică minieră au fost incluse 20 de lucrări, dintre care 11 au fost elaborate de studenții din anul V, adică de colegii mei. În anul I am fost admiși 50, iar la susținerea Proiectului de Diplomă am putut să ne prezentăm circa 30.

1.Conceperea și realizarea unor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul funcționării mașinilor miniere, Ioan Căprar- anul V Electromecanică, coordonatori aș.ing. Mihai Păsculescu, as. ing. Nicolae Rusu.

2.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații miniere, Marcu Burtea- anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Siegfried Krüger. Burtea Marcu a lucrat în Bazinul minier Motru ocupând, din februarie 1991 postul de Director General al Sucursalei Motru, Regia Autonomă a Lignitului Oltenia. În 1998 a obținut titlul de doctor inginer. În perioada 1996- 2000 a fost Senator. În 2012, într-un interviu, declara :„…În clipa aia am înțeles că s-a terminat cu economia românească. Nu mi-am închipuit să ajung să spun cuiva cât de revoltat poți să fii atunci când numirile pe posturi importante în diverse domenii de activitate se fac pe alte criterii decât cele ale competenței”

3.Calculator electronic specializat pentru determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor, Cornel Puiu, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, aș.ing. Emil Pop. Trebuie spus că Puiu Cornel a fost repartizat la Cariera Aghireș, unde fuseseră montate câteva benzi transportoare automatizate pentru transportul pietrișului extras din această exploatare. Sintagma „ a fost repartizat” nu este cea mai potrivită pentru că, de fapt, atunci, în 1970, conducerea Carierei Aghireș a venit la Petroșani și a discutat cu conducerea Facultății despre angajarea unui absolvent cu experiență, cu inițiativă, bun organizator, bun la carte. Toate aceste cerințe ( cu siguranță au mai fost și altele) erau îndeplinite de colegul nostru Puiu Cornel. După câțiva ani a ajuns Șeful Centrului de Calcul din Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere Cluj-Napoca. L-am vizitat de mai multe ori la Cluj-Napoca. Inclusiv acasă. Pot afirma că, pentru el, Proiectul de Diplomă a însemnat deschiderea unui drum profesional în care a excelat.

4.Criterii de analiză a schemelor electrice de distribuție a energiei electrice în mine grizutoase, Vasile Hirean, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu.

5.Considerații aspra protecției împotriva electrocutării în rețelele electrice prin utilizarea releelor de scurgere selective, Dezideriu Koracsony, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu. Îmi amintesc că, la Proiectul de diplomă, a avut cea mai frumoasă realizare practică. Frumoasă și Funcțională.

6.Posibilități de utilizare a frânării electrice la unele din instalațiile de extracție din Valea Jiului, Nicolae Cosma, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Trebuie spus că Nicolae Cosma a lucrat mulți la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, iar în perioada 1992-2001 a ocupat funcția de Director General.

7.Comanda optimală a excavatoarelor cu roată port-cupe, Constantin Trif, anul V Electromecanică, Coroescu Tiberiu anul IV Electromecanică, coordonatori șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu, as.ing. Ion Miriță. Se obișnuia ca, la Cercurile științifice studențești, să se formeze echipe cu studenți din ani diferiți astfel încât cercetarea să poată fi derulată mai mulți ani consecutivi.

8.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop.

9. Simulator automat Monte-Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Lucrarea urmărea o aplicație foarte concretă, estimarea consumului de energie pentru o unitate de producție. În zilele noastre este o aplicație obișnuită. Cititorul pentru contorul de energie electrică ne vizitează o dată la trei luni, dar factura este emisă pentru fiecare lună care urmează, estimând-se, statistic, consumul. Fabry Arpad a lucrat, o viață, la EM Borșa și s-a ocupat de sectorul … energetic.

10.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, student anul V, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Herban Mircea a fost repartizat la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, apoi a venit la Institutul din Deva. În perioada 1999-2008 a fost Directorul General și Președintele Consiliului de Administrație al Institutului din Deva.

11.Considerații privind acționarea instalațiilor de extracție de la puțurile oarbe cu un singur motor asincron, Aurel Chirca, anul IV Electromecanică, Corina Schelker, anul V Electromecanică, Gheorghe Urîtu, anul IV Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Corina Schelker a fost colgă cu noi.

1970- documente naționale de acum 52 de ani

Se obișnuia ca lucrările premiate ( poate selectate și după alte criterii) la Sesiunile locale să fie înscrise la Seminariile Naționale.

Se obișnuia ca fiecare lucrare să aibă doi autori: primul autor era, de regulă, studentul din anul V ( care între timp obținuse diploma de inginer), iar al doilea autor era un student din anul IV care, se estima, va merge în anul următor cu lucrarea ( cu proiectul) lui.

Se obișnuia ca grupul să fie însoțit de cel puțin un cadru didactic care se implica în pregătirea susținerii lucrărilor în secțiuni, inclusiv participarea cu întrebări .

În 1970, faza națională s-a organizat la Timișoara în perioada 20-22 noiembrie. În 1969 faza națională s-a organizat la București, iar eu l-am însoțit pe studentul ( absolventul) Teodor Mircea.

Ședința festivă de deschidere s-a ținut vineri, 20 noiembrie, 1970, ora 13,00. A vorbit Rectorul Institutului Politehnic din Timișoara, prof. ing. Constantin Avram, membru corespondent al Academiei și ing. Ioan Boldea Președintele Asociației Studenților din Institutul Politehnic din Timișoara. Menționez că, acum, Ioan Boldea este membru titular al Academiei Române. Altfel spus, la conducerea Asociației Studenților erau oameni de o valoare specială.

Noi, promoția 1970 de la Petroșani, am participat cu lucrări la toate cele trei subsecțiuni ale Seminarului: Subsecțiunea I „Mașini electrice, Utilizări și Elctroenergetică”, Subsecțiunea II „Calculatoare și Electronică”, Subsecțiunea III „Automatică”.

Cred că este bine să menționez personalitățile care au jurizat lucrările prezentate atunci, nume care, în timp, au devenit celebre.

Subsecțiunea I

Prof.dr. docent ing. Nicolae Boțan, Institutul Politehnic din Iași

Prof.dr.ing.Toma Dordea, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Prof.dr.ing. Gleb Drăgan, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.ing.Carol Saal, Institutul Politehnic din Brașov

Conf.ing.Ioan Filipiuc, Institutul Politehnic din Iași

Ing.Gheorghe Constantin, inginer șef adjunct la Întreprinderea Electromotor Timișoara.

Stud. Gheorghe Hauler, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.

Subsecțiunea II

Prof.ing.Alexandru Rogojan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Prof.dr.docent ing. Gheorghe Cartianu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.ing.Edmond Nicolau, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Mircea Petrescu,Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Tiberiu Mureșan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Ing. Ioan Mihăiescu, director tehnic, Centrul de Calcul teritorial din Timișoara

Stud.Vasile Sfederean, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Secțiunea III

Prof.dr.ing. Sergiu Călin, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Prof.dr.docent Constantin Belea, Universitatea din Craiova

Prof.dr.ing. Nicolae Marinescu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București

Conf.dr.ing.Marius Hăngănuț, Institutul Politehnic din Cluj

Conf.dr.ing.Nicolae Budișan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Ing.Dumitru Bălan, Șef serviciu, Întreprinderea de Rețele din Timișoara

Stud Florin Stănescu, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara

Peste ani am vorbit la telefon și am scris despre profesorul Nicolae Budișan.

Iată și lucrările prezentate de colegii mei.

Secțiunea I-a

1.Conceperea și realizarea nor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul parametrilor instalațiilor miniere, Ioan Căprar, anul V, Iosif Popa, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori aș.ing.Mihai Păsculescu, aș.ing.Nicolae Rusu

2.Simulator automat Monte Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V, Doru Tămaș, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

3.Considerațiuni tehnico-e asupra schemelor eleconomice asupra schemelor electrice de distribție a energiei electrice în abatajele mecanizate din exploatările miniere grizutoase, Vasile Hirian, anul V, Gheorghe Urîtu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu

Secțiunea a II-a

4.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, anul V, Gheorghe Țvein, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

Secțiunea a III-a

5.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații de extracție miniere, Marcu Burtea, anul V, Tiberiu Coroescu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator Siegrfied Krüger

6.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, student anul V, Mihai Cristea, student anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.

Îmi amintesc bine de discuțiile purtate cu profesorul Constantin Belea ( pe care nu-l cunoșteam atunci) și comentariile profesorului Sergiu Călin. Atunci nu știam că cei doi aveau pregătită o carte, „Sisteme optimale și adaptive”, care a fost publicată la Editura Tehnică din București în 1971, adică la câteva luni după Seminarul Național al Cercurilor Științifice Studențești. Poate așa se explică faptul că am obținut Premiul III, deși au fost prezentate 21 de lucrări, inclusiv din centrele universitare din care proveneau membrii din juriu. Unele au fost conduse chiar de membri din juriu.

Pentru elaborarea Proiectului de diplomă m-am documentat, în bună parte, din reviste deoarece subiectul „comanda adaptivă” era încă la început. Nu ajunsese în cărți. Desigur a contat și acest aspect dar, cu siguranță, discuțiile purtate cu membrii jurului au cântărit greu.

Și dacă discutăm de „memoria documentelor”, abia acum, după ce am analizat mai atent Programul Seminarului de la Timișoara, știind mult mai multe despre profesorii din juriu, mi-am dat seama că, atunci, în 1970, am elaborat o lucrare valoroasă.

Cu siguranță, exigentul și mereu nemulțumitul profesor Profir Degeratu, și-a dat seama de valoarea lucrării și mi-a propus să o continui la doctorat. Totuși, pentru cercetarea doctorală am ales o altă temă, legată de activitatea mea de cercetător la SCSM=CCSM=INSEMEX Petroșani. E bine ca o cercetare doctorală să fie legată și de preocupările curente ale doctorandului.

În urmă cu cincizeci de ani pregătirea pentru activitatea de cercetare se făcea în cadrul Cercurilor Științifice Studențești. Aceste cercuri erau o Școală. Acum, perfecționarea prin doctorat se face în cadrul Școlilor doctorale, care au o structură specifică.

Pentru mine Școala a fost importantă.

Să comparăm informațiile!

Am găsit în biblioteca mea un exemplar din Revista Știință și Tehnică. Numărul 8, august 1968, Anul XX, Seria II. Pe prima pagină, un articol care mi-a atras atenția :„Prezent și viitor în cercetarea științifică”. Iată ultimul paragraf din acest articol.

„Dispunem în prezent în întrega țară de aproape 270 de unități de cercetare științifică.La aceasta se adaugă și 820 de catedre din învățământul superior, în cadrul cărora lucrează peste 13.000 de cadre didactice cu pregătire științifică superioară.În rețeaua de cercetare științifică lucrează aproape 23.000 de cadre, care au abordat în ultimii ani peste 60.000 de teme, obținându-se succese importante în cele mai diverse domenii științifice”

-Cum stăm azi? m-am întrebat.

Am găsit și răspunsuri pentru anul 2020-2021 :https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2021/Transparenta/Stare%20invatamant/Raport_stare_invatamant_superior_RO_2020_2021.pdf

–Număr de instituții de învățământ superior – 89

–Număr de Facultăți – 541

–Număr de persoane înscrise la doctorat (care fac cercetare) – 22.773

–Număr de persoane care au obținut titlul de doctor (în 2020-2021) -2015

– Număr de cadre didactice universitare- 50.112

–Număr de profesori universitari – 5.446

– Număr de studenți ce revin unui cadru didactic – 15

Ce concluzie aș putea să trag?

Mi-am adus aminte de Titu Maiorescu!

,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“