Explicație,
În urmă cu câțiva ani m-am hazardat într-o cercetare la granița dintre inginerie și pedagogie.La început am fost entuziasmat de temă. Apoi am trecut prin perioade de frământări, de incertitudini. Am răsucit documentul rezultat din cercetare și pe față și pe dos. Am adăugat, am eliminat și iar am eliminat părți consistente din acest document. Încet-încet a căpătat identitate. Mi s-a părut că este clar. Este clar pentru mine, inginer,dar pentru cei care nu au pregătire inginerească? L-am rugat pe un pedagog să citească documentul final. I-am așteptat cu emoție verdictul. După ce l-am ascultat pe pedagog mi-am adus aminte de….cultura generală.
Cultura generală și ingineria
Capacitatea de a desfăşura o activitate intelectuală se dobândeşte, în liniile ei generale, prin pregătirea pe care ţi-o dă şcoala dar această pregătire nu este suficientă.
Dacă nu-i adaugi mereu elemente noi, dacă te privezi de emoţiile şi bucuriile pe care ţi le mijloceşte contactul cu cultura, poţi deveni un funcţionar care rezolvă o problemă de aici şi . . . până aici.
Capacitatea de a gândi creator, de a cunoaşte, de a avea o activitate raţională îşi are rădăcinile în munca de la liceu, în însuşirea cunoştinţelor de cultură generală.
În ultimii ani s-a răspândit meteahna, în rândul elevilor de liceu, dar şi în rândul profesorilor de liceu că un elev trebuie să-şi concentreze eforturile numai spre disciplinele la care se dă concurs de admitere pentru facultate.
Totuşi, în anii de liceu, ne construim casa spirituală care dacă are multe “ferestre” are multă “lumină”.
Ideea de cultură generală aparţine timpurilor moderne ca un corolar al specializării; antichitatea şi evul mediu nu au cunoscut-o.
Cultura generală reprezintă, dintr-un anumit punct de vedere, nevoia spirituală resimţită de umanitate ca o compensaţie la formarea unilaterală pe care o implică specializarea mărginită.
Fiecare tânăr care îşi formează aptitudinile într-un anumit domeniu, care are idealuri creative, trebuie să ştie că lipsa de receptivitate culturală frânează aptitudinile creative şi, în cele din urmă, anihilează însuşi actul creator care este, prin excelenţă, un act cultural, indiferent de domeniul în care se exercită. Le Corbusier, arhitectul vizionar, recomanda discipolilor săi studiul folclorului care “îi ajută să descopere nevoile adânci şi fireşti ale omului”. Maxwel [1], în adolescenţă şi tinereţe s-a străduit pentru o pregătire temeinică dar nu s-a mulţumit cu o pregătire unilaterală. Şi-a însuşit o cultură clasică îngrijită. A frecventat cursurile de filozofie ale lui William Hamilton. Audiate la o vârstă fragedă, în anii de formare a personalităţii şi de orientare a concepţiilor ştiinţifice, prelegerile filozofului scoţian i-au influenţat hotărâtor activitatea viitoare, stimulându-i înclinaţiile către raţionament, către dezvoltarea teoretică a cunoştinţelor şi investigaţiilor. Discuta, ocazional, probleme variate: atomii, sufletul, conştiinţa etc.
Cultura generală nu reprezintă un depozit de informaţii din toate domeniile, deşi cantitatea de informaţie produce calitate ideatică, ci un sistem de cunoştinţe, deprinderi, aptitudini creative. Acum nimeni nu va mai putea acumula totalitatea cunoştinţelor, principiile însă trebuie cunoscute.
De la un anumit nivel în sus, principiile unor discipline, aparent separate, se completează. Aceste principii formează osatura culturii generale. Adevărata cultură generală îl face pe om să fie receptiv la ceea ce depăşeşte cercul îngust al specializării lui. A-ţi forma o cultură generală înseamnă a şti să deosebeşti ce ţi se cere imediat de ceea ce ţi se pretinde oricând.
Mi se pare exemplificativ în acest sens ce scria Ion Moraru [4] , [5]despre Gogu Constantinescu.
„Gogu Constantinescu beneficiază de o instrucţie divergentă, orientată preponderent spre o temeinică pregătire matematică, de care s-a îngrijit deliberat şi metodic mai ales tatăl său, profesor talentat de matematică, şi o iniţiere în arte, mai ales în muzică, aspect de care s-a ocupat mama sa, femeie dotată cu o aleasă sensibilitate artistică, ce interpreta la pian cu un talent remarcabil….. Liceul îl face la Craiova, unde talentul său pentru matematică uimeşte pe profesori şi pe tatăl său, care ţinea totuşi ca fiul să aibă o cultură generală solidă. Gogu Constantinescu matematicianul clasei, întrecând şi pe profesorii săi, prin soluţiile elegante şi simplificate pe care le găsea pentru rezolvarea problemelor. În afară de matematici îi plăceau fizica şi chimia, cărora le dedica timpul liber….. În afara preocupărilor de ordin tehnico-ştiinţific este atras de muzică, cântând la pian cu mult talent. Găsim în această pasiune originea cercetărilor sale de mai târziu la elaborarea unei teorii a armoniei muzicale, care îl va duce, printr-o remarcabilă asociaţie de idei, la acea admirabilă operă ştiinţifică, care este SONICITATEA…… Cultura generală solidă la care ţinea atât de mult tatăl său va constitui suportul informaţional al creativităţii şi creaţiei sale prodigioase,” zestrea de semanteme” ce va asigura matricea asociativ-analogică şi combinatorie a descoperirilor şi invenţiilor realizate.”
Un om este cu atât mai cult cu cât este mai capabil să folosească valorile spirituale şi materiale pentru progres.
De altfel, nici nu trebuie să se vorbească de “cultură de specialitate” şi “cultură generală”. Putem discuta despre cunoştinţe de specialitate şi cunoştinţe generale în cadrul unei culturi unice. Nu putem avea idei generale fără cunoştinţe de specialitate; dacă nu sunt legate de specialitate atunci ideile sunt vagi dar nu generale. O pregătire de specialitate care nu este înglobată într-o concepţie generală este mai degrabă o îndeletnicire decât o activitate creatoare.
În prezent, progresul rezultă din cooperarea ştiinţelor fundamentale şi inginereşti. Inginerii rezolvă în folosul societăţii ceea ce oamenii de ştiinţă, întâmplător sau nu, reuşesc să descopere. Ingineria, ca şi alte ştiinţe, are propriul său limbaj, are propria sa literatură, inaccesibilă celor neiniţiaţi. Începând cu a doua jumătate a secolului XX, se poate afirma că ingineria a devenit cultura dominantă în societate. În acelaşi timp filozofii au început să analizeze structura culturii tehnice, valorile tehnice, spaţiul şi timpul tehnic, puterea tehnică, invenţia tehnică. Din punct de vedere filozofic, tehnica este considerată un domeniu distinct al culturii ,comună tuturor activităţilor umane[2].
Cultura poate fi privită sub două aspecte, după cum urmează:
− ea este dovada istorică a faptului că oamenii şi-au asumat destinul lor;
− ea este condiţia orientării practice la timpul prezent.
Aceasta înseamnă:
− că un om cultivat poate să extragă din interdependenţa, cauzalitatea, legitatea dintre posibil şi real, dintre necesar şi întâmplător elementele care închid spaţiul şi timpul existenţei sale particulare, poate să recunoască şi să-şi asume istoria sa;
− cultura este o stare de frontieră: ea dezvăluie orizonturi şi asigură punţi între acestea.
În plus, descoperirile ştiinţifice sau tehnice reprezintă nu numai un efort de aprofundare ci şi de corelaţie cu alte discipline. Ştiinţele complementare, „de frontieră”, au reprezentat şi vor reprezenta, într-un proces sinergetic, zone de atracţie, de afirmare a creativităţii.
Şi totuşi, care sunt competenţele care rezultă din cultura generală?
Le-am putea defini în multe feluri dar şi astfel:
– capacitatea de a comunica eficient, de a emite sau a înţelege mesaje transmise printr-o multitudine de mijloace scrise, audiovizuale, tehnologice;
– obişnuinţa, îndemânarea de a rezolva probleme, de a găsi soluţii ţinând cont de cât mai multe restricţii folosind creativitatea şi intuiţia;
– uşurinţa de a formula judecăţi de valoare şi de a lua decizii proprii, ceea ce presupune capacitatea de a discerne valorile, de a rezolva conflictele de valori specifice procesului de luare a unei decizii;
– capacitatea de a înţelege lumea contemporană în care trăieşte, cu multiplele ei sfidări faţă de persoane şi colectivităţi pe plan economic, politic, social.
Bibliografie
1.Florea, I.C. Trei savanţi iluştri. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1978.
2.Jinescu, V.V. Elogiu ingineriei .Discurs de recepţie.Editura AGIR, Bucureşti, 2002.
3.Manolea Gh. Bazele cercetării creative , Editura AGIR ,București , 2006
4.Moraru, I. Psihologia creativităţii, vol.I Editura VICTOR, Bucureşti, 1997.
5.Moraru, I. Psihologia creativităţii ,vol.II. Editura VICTOR, Bucureşti, 1998.
