Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Ustensile –instrumente pentru scris

Papirus 3000 îChr.

Papirusul este atribuit ca aparținând egiptenilor, materia prima fiind tulpina trestiei cultivatã in Valea Nilului. Membrana exterioara era desfacuta in benzi verticale care se aşezau una lângã alta. Suprafaţa obtinutã este acoperita cu un lichid gumat peste care se aşezau alte benzi orizontale. Dupã  presare şi uscare se şlefuiau cu bucaţi de piatrã sau os.

Cerneala

În aceiaşi perioada se folosea pentru scriere cerneala neagrã, fabricatã din seu, gumã arabicã şi praf de cãrbune. Cerneala se se pãstra uscatã sub forma  de pastile. La 2500 îChr este semnalatã cerneala roşie obţinutã din cinabru.

Pergamentul 197 – 156 îChr.

Se pare ca acesta a apãrut ca urmare a rivalitaţii comerciale si culturale dintre Faraonul Ptolemeu si Regele Pergam. Faraonul a intrerupt livrarea cu papirus catre Pergam determinându-i pe scribii acestuia sã inventeze un nou suport pentru scris – pergamentul – confecţionat din piele de oaie, de caprã, de viţel, de antilopã si chiar de lup.

Hârtia.

O poveste lungã. Hârtia din mãtase era cunoscutã în China din anul 200  îChr. Hârtia din materiale vegetale a fost inventatã tot în China de Cai Lun – un eunuc al împãratului  Hedi (88-106).El a pus la punct o metodã de fabricaţie pornind de la scoarţã de capac, deşeuri de in. Prima hârtie reciclabilã dateazã  de la 1793, o perioadã care coincide cu o crizã  economicã. Tot dupã o perioadã de crizã, al doilea rãzboi mondial, a apãrut tehnica actualã de reciclare a hârtiei.

Istoria hârtiei are “semne” şi în ţara noastrã.

În 1539 braşovenii Johann Fuchs şi Johannes Benkner instaleazã în oraşul lor prima “moarã” (fabricã) de hârtie. Se presupune cã prima “moarã” de hârtie din Transilvania ar fi fost instalatã la Orlat, lângã Sibiu, pe valea Cibinului între 1534 şi 1539.

În 1768 începe sã funcţioneze “moara” de hârtie de Prundul Bârgãului care, modernizatã, funcţioneazã şi astãzi.

Creionul 1564.  Primul creion de grafit a fost inventat în Anglia – Cumberland. Documentele menţioneazã aceiaşi descoperire şi în în mania.

1794. Chimistul şi mecanicul francez Nicolas Jacques Conté (1755 – 1805), inventator foarte fecund, fabricã primele creioane de scris cu minã preparatã din grafit şi argint şi învelite în lemn de cedru. Conté a obţinut Brevetul nr. 32 în 1795 şi a fondat propria sa fabricã în Paris, str. Renard nr. 46. În 1993 societatea Conté a lansat în fabricaţie primul creion în întregime recicabil. El se numeşte Evolution.
1795. Se inventeazã  creionul mecanic. Primul creion care permitea avansul mecanic al minei, denumit Ever-Sharp Pencil, a fost inventat în 1915 de japonezul Tokuji Hayakawa.

Peniţa     1692     Bijutierul parizian Dalesme fabricã primele peniţe de scris din metal. Fabricaţia a fost perfecţionatã în 1772 de Fontaine.

• Germanul J. Jansen, din Aachen, inventeazã peniţa de scris din oţel moale dar care abia în 1802 intrã în fabricaţie industrialã şi uz curent.

1780    Englezul Samuel Harrison propune înlocuirea penei de gâscã    pentru scris cu peniţã confecţionatã din metal.

Stiloul          Surprinzãtor dar nu se ştie exact cine a avut ideea revoluţionarã a

Stiloului actual.

Un prim brevet pe aceastã idee dateazã de la 1709. Pe timpul lui

d’Alambert (1717 – 1783) şi Diderot (1713 – 1784) se pare cã erau

folosite astfel de stilouri primitive. Chiar şi Caterina a Rusiei nota                   în Memoriile sale din 1748 cã a folosit o “panã” fãrã sfârşit. Între 1800 şi 1900 au fost depuse peste 400 de brevete pe aceastã temã.

25 mai 1827 românul Petrache Poenaru – literat şi profesor, inventeazã la Paris şi obţine Brevetul pentru “condeiul portãreţ fãrã sfârşit alimentându-se însuşi cu cernealã”. Este primul toc rezervor, precursorul stiloului actual realizat ulterior de Brissant şi Ciffin în 1863 şi de Watterman în 1884.

Creionul cu bilã (pixul) 1939. Ungurul Ladislau Biro concepe creionul cu bilã folosit la început de aviatori la altitudini mari. Totuşi Brevetul pentru principalul bilei a fost obţinut în 1888 de cãtre D.J. Loud. Rãmânea nerezolvatã problema vîscozitãţii cernelei.

1943. Biro era jurnalist. În timpul unei vizite la impremeria ziarului la care lucra a fost impresionat de avantajul cernelei cu uscare rapidã. Dar încã nu gãsise “trucul”. Începând cu 1940 s-a refugiat în Argentina. Într-o zi, urmãrind un grup de copii care se jucau cu bile a constatat cã acestea, dupã ce treceau printr-un canal murdar lãsau în urma lor nişte urme negre. Aşa a gãsit “trucul”. A dezvoltat ideea şi a depus un brevet de invenţie în 10 iunie 1943. Creionul sãu a fost fabricat de firma Reynolds din SUA.

Creionul BIC.   

În 1953 baronul Bich (1914 – 1994) lansa o campanie publicitarã pentru prezentarea faimosului vîrf “BIC”. O reinventare, pusã la punct în 1949. Ca urmare Marcel Bich a cumpãrat toate brevetele lui Biro şi va pãstra un secret absolut asupra propriilor procedee de fabricaţie. Utilizarea vîrfului BIC în şcoli a fost autorizatã în 1965.

Creionul cu bilã care şi şterge. 1979. Firma americanã Gillette a lansat în 1979 primul stilou cu gumã numit Eraser Mate sau Replay. Este singurul stilou de acest tip deoarece secretul de fabricaţie este bine pãstrat. Pânã în prezent n-a fost încã copiat.

65 de ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR ELECTROTEHNIC LA CRAIOVA.

Etapa 1951-1966

În 2016 s-au împlinit 65 de ani de învățământ electrotehnic superior  la Craiova, ani în care mulți oameni  și-au dedicat energia, inteligența, visurile pentru  formarea inginerilor electrotehnicieni, pentru dezvoltarea  industriei electrotehnice din Craiova, din România.

În ultimii ani industria craioveană, inclusiv industria electrotehnică, a suferit transformări majore. Pentru a înțelege aceste transformări dar mai ales pentru a găsi și aplica soluții de fond la problemele de azi este necesar să ne amintim de oamenii  acestor 65 de ani și de faptele lor.

Am început cu oamenii din perioada 1951-1966.

Vom continua cu oamenii din perioada 1966-2016, cu convingerea că, periodic, oamenii viitorului își vor aminti de faptele celor de dinaintea lor.

Discurs rostit  la Ziua Facultăţii de inginerie electrică din Craiova

Doamnelor și Domnilor,

Rădăcinile învățământului tehnic din Craiova se întind adânc  în timp, iar evoluția acestuia este legată  de evoluția învățământului politehnic din România și de evoluția industriei din Oltenia.

În contextul discuțiilor de azi trebuie menționat că în 1948 Școlile politehnice  din București, Iași și Timișoara sunt tranfromate în Institute politehnice.

Tot în 1948 începe să funcționeze efectiv la Craiova Institutul Agronomic.

La 1 septembrie 1949 este înființată Uzina Electroputere prin preluarea Halelor industriale ale Uzinei Malaxa. În același an este dată în funcțiune Centrala Diesel Electrică Electroputere contectată cu cea deja existentă.

Așa a apărut conjunctura economică și socială favorabilă  pentru înființarea, la 7 iulie 1951, a Intitutului de Mașini și Aparate  Electrice  din Craiova, destinat pregătirii inginerilor necesari  pentru activitatea din Electroputere.

Înființarea Institutului de Mașini și Aparate Electrice a creat  în zonă o stare de emulație cu totul specială. Cei mai valoroși tineri din Oltenia erau atrași  de ingineria electrică deoarece puteau învăța la IMAE și puteau lucra la Electroputere.

Această atracție s-a  menifestat atât  în rândul elevilor  de la liceele de profil, cum a fost Școala medie electrotehnică din Craiova, dar și în rândul elevilor din liceele teoretice,  printre care și Nicolae Bălcescu, datorită  implicării profesorilor de matematică și fizică.

Totul mergea bine. Laboratoarele aveau o dotare de  excepție, asigurată de Ministerul învățământului  și de Ministerul  energiei electrice și industriei electrotehnice. Au fost înființate secții noi, Electricarea industriei, transportului și agriculturii. Au fost repartizați la IMAE tineri absolvenți de la Institutele politehnice din București, Iași , Timișoara sau care terminaseră facultatea la Leningrad sau Moscova.

Mai mult, facultățile au fost reunite administrativ într-o singură instituție care a purtat numele ” Institutul Tehnic”.  S-ar fi putut numi chiar Institut politehnic.

În 1957, aparent fără motiv, IMAE  ete  transformat în Facultatea de electrotehnică și transferat la Intitutul Politehnic din București. Toate echipamentele au fost duse la București.

Unii dintre asistenți au plecat la București , la Timișoara, la Petroșani,  la Iași. Mulți au rămas la Craiova. Au rămas la Electroputere, la Institutul Agronomic, la Institutul pedagogic, înființat între timp.

Dar au rămas la Craiova  absolvenții IMAE din 1955, 1956, 1957. Au revenit la Craiova și cei  care s-au înscris  ca studenți la IMAE dar au obținut diploma de inginer la București. Mulți dintre ei au contribuit  esențial la dezvoltarea ” fenomenului electrotehnic  Craiova ”, iar prin  ”fenomen ”  înțeleg învățământ , cercetare, industrie.

În anii care au urmat, oltenii, născuți în Oltenia sau  adoptați de Oltenia,  au făcut multiple demersuri pentru continuarea învățământului  electrotehnic superior la Craiova.

Ca urmare ,în 1966  s-a înființat Universitatea din Craiova și s-a reînfințat Facultatea de  electrotehnică, iar cadrele didactice, adică oamenii care au ” ars”  pentru  IMAE s-au reîntors la  catedră, s-au reîntors la Craiova.

Experiența  IMAE a continuat, prin oameni,   la Facultatea de electrotehnică.

În ultimii  ani , industria craioveană, inclusiv industria electrotehnică a suferit transfromări majore.

Pentru a înțelege aceste transformări , dar mai ales pentru a găsi soluții de fond la problemele de zi,  comunitatea inginerilor  din Craiova  a  organizat  mai  multe activități, inclusiv întâlnirea de azi. Printre acestea se  numără și  elaborarea unei Monografii dedicată  ” fenomenului  electrotehnic  Craiova ”.

În primul volum  , ” 65 de ani de învățământ  superior electrotehnic la Craiova. Etapa 1951-1966”  am prezentat, în special, oamenii acestei perioade : studenți, ingineri, profesori.

Ne dorim  ca evocarea acestor  oameni  să ne dea puterea    de a continua  ” fenomenul electrotehnic  Craiova ” , instituționalizat oficial în urmă cu 65 de ani.

Vă mulțumesc!

Prof.dr.ing.Gheorghe Manolea

03.noiembrie 2016.

Pledoarie pentru Tradiție

Universitatea Tehnică de Mine din Freiberg  a fost  înființată în anul 1765.

Așadar, o Universitate veche, veche.

Zilele trecute l-am întâlnit  pe profesorul Carsten Drebenstedt, Directorul Institutului de  Inginerie minieră. Venise la Conferința SIMPRO  2016 organizată de Universitatea din Petroșani  în zilele de 13-15 noiembrie 2016.

În toate aceste zile a purtat uniforma tradițională a minerilor din Germania.

Comunicări în Plen

Aula ” Alexandru Buia”

Moderatori

Mihai MIHĂIȚĂ Președinte Asociația Generală a Inginerilor din România AGIR

Aurel CÂMPEANU Președinte Filiala  Craiova a Academiei de Științe Tehnice din România ASTR

Gheorghe MANOLEA Președinte Sucursala AGIR Dolj

Secția 1 Infrastructură  și mijloace de  transport în comun și individual, monitorizarea traficului și parcărilor

Aula ”Alexandru Buia”

Moderatori: Vasile DRAGU Universitatea ”Politehnica” din București, Mircea BEJAN  Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Dumitru SACERDOȚIANU ICMET Craiova

Secția 2.Infrastructură și mijloace  pentru comunicații. Platforme IT pentru informarea și consultarea cetățenilor privind guvernarea orașului și activitățile de interes public.

Amfiteatrul ”Liviu Emil Pop” – parter L114

Moderatori :Mihaela POPA Universitatea ”Politehnica” din București, Vasile GRAMA Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, Florin RAVIGAN Universitatea din Craiova

Secția 3.Energia verde- producere, gestionare, utilizare.

Amfiteatrul ”Ioan Safta” – parter L119

Moderatori : Elena HELEREA Universitatea ”Transilvania” din Brașov, Ioan LUMINOSU Universitatea ”Politehnica” din Timișoara, Laurențiu ALBOTEANU Universitatea din Craiova

Secția 4.Alimentarea cu apă – distribuție, gestionare

Amfiteatrul ”Ioan Hațeganu” – etaj 1 L212

Moderatori :Paul VLASE Hydraulique sans Frontières, Franța, Ioan Aurel CHERECHEȘ , Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Traina  CRIȘU SC Nova Consult SRL

Secția 5. Materiale.Deșeuri. Eficiența energetică a clădirilor și a sistemului  de iluminat.

Amfiteatrul ” Marin Păun ” – etaj 1 L207

Moderatori : Elisabeta VASILESCU, Universitatea “Dunarea de Jos” din Galați, Radu PENTIUC, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Paul OLARU SCO Expert Pool Elveția

Secția 6.Educație, formare continuă specifică pentru   cetățenii unui oraș inteligent. Informarea și accesul la obiectivele turistice locale.

Amfiteatrul ”Marin Gâtan” –etaj 1 L219

Moderatori : Petru TODOS Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău,

Tiberiu BABEU Universitatea ”Politehnica” din Timișoara, Doinița BĂLĂȘOIU Colegiul ”Ștefan Odobleja” Craiova.

Secția 7. Proiecte  destinate unui oraș inteligent.Arhitectura unui oraș inteligent.Standardizare.

Amfiteatrul ”Ioan Maxim” – parter L126

Moderatori :Adrian  TULBURE Universitatea ”1 Dcembrie 1918” din Alba Iulia, Constantin CODREANU Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, Valentin BERCĂ  SC SILOGIC SRL Craiova, Președinte CT 345 – ASRO

Strada Felix Aderca

În zilele noastre termenul ” interviu”  este folosit frecvent. ”Am fost la un interviu și sper să obțin postul acesta pentru  că..” . ” Mă grăbesc, voi da un interviu la radio. Trebuie să ajung într-un sfert de oră”. ” Am  citit în ziarul de azi  interviul cu  antrenorul echipei de baschet”.

Noțiunea de interviu este asociată, în cele mai multe cazuri, cu jurnalismul, cu presa. Interviul jurnalistic este, prin excelență, informativ.  Și totuși, interviul este cunoscut și ca gen literar. Felix Aderca a impus  în literatura din România  acest gen literar ca mijloc de a cunoaște  o operă sau o personalitate. Spre deosebire de interviul jurnalistic, prin  interviul literar , reporterul caută să pătrundă în universul operei sau în universul personalității intervievate. Reporterul examinează acest univers din punctul său de vedere și din punctul de vedere al interlocutorului. În felul acesta interviul literar devine un schimb de idei între parteneri egali. Felix Aderca  a impus acest gen literar în 1929 prin publicarea volumului ” Mărturia unei generații” . Volumul cuprindea 29 de interviuri cu  personalități  notorii  din  România, luate într-un interval de aprope treizeci de ani.  Printre cei intervievați se numără Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu  Rebreanu, Mihail Sadoveanu.

Trebuie spus că Felix Aderca a intuit valoarea lui Tudor Arghezi în vremea în care alți confrați sau cronicari nu îl apreciau ba chiar în criticau zelos. Felix Aderca  cataloga  drept ”capodoperă”  romanul ” Ion” , scris de Liviu Rebreanu,  în vrema în care mai mirosea a cerneală tipografică.

.           Dar până să ajungă la această cunoaștere a valorilor și a psihologiei umane, Felix Aderca  a trăit cele mai diverse experiențe umane.

Felix Aderca,s-a născut în 26 martie 1891 la Vaslui, într-o familie cu cinci copii care, împinsă de sărăcie parcurge distanța până la Craiova într-o căruță cu coviltir. Tatăl său, Avram Aderca,  găsise o suljbă la Craiova. Distribuia tutun. Toată familia locuia la marginea Craiovei  într-o casă cu două încăperi. A muncit mereu pentru aș ajuta familia. Ca să-și cumpere uniforma de licean al Colegiului Carol I  din Craiova  s-a angajat în corul bisericii sau a vândut lumânări. Ca elev, a fost implicat într-o intrigă legată de Teza la istorie și a fost eliminat  din toate școlile din țară. A mers la Paris, dar s-a întors la începutul Primului Război Mondial pentru a se  înrola  în Armata română.  S-a prezentat la Regimentul de infanterie  din Craiova dar, surpiză, este arestat ca dezertor. Noroc cu un colonel care le-a spus acuzatorilor  că un dezeror nu vine singur de la Marsilia ca să se înroleze. A luptat cu îndârjire și a primit decorația ” Bărbăție și credință cu spade”. Totuși, prin articolele scrise  în presa vremii și-a expus dezacordul  față de atrocitățile care însoțesc , de obicei, un război.

Deși a primit o decorație  militară în Primul Război Mondial, în august 1941 este trimis într-un batalion de muncă  obligatorie pentru că era evreu. Și aceasta a fost o  experiență umană pe care a trăit-o Felix Aderca.

Din 1948 a lucrat 13 ani la o lucrare în trei volume ”Goethe și lumea sa”  pe care n-a reușit să o publice pentru că avea, după opinia directorului Editurii,  ” grave greșeli de ordin ideologic și politic”.

După o viață de luptă continuă,  începută în 1891, prozatorul, eseistul, publicistul și poetul Felix Aderca, și-a găsit liniștea veșnică în 12 decembrie  1962 , în București.

Strada Felix Aderca, fostă Krasnoff, este paralelă cu strada Unirii.            Craiova își exprimă prețuirea față de fostul său cetățean Felix Aderca, prin acordarea numelui său străzii care coboară din strada Madona Dudu spre Piața veche și urcă apoi spre  Hotelul și Restaurantul militar situat pe strada  Sfântul Dumitru.

Strada Mihail Moxa

            În nordul Olteniei se află vâteva mănăstiri bine cunoscute pentru arhitectura lor și picturile care le împodobesc. Printre ele se numără și Mănăstirea Bistrița, ctitorită între anii 1492-1494  de  boierii din neamul Craiovești : Barbu Craiovescu , Ban al Craiovei, Pârvu Craiovescu, vornic, Danciu Craiovescu, armaș,   și Radu Craiovescu, postelnic.

Mănăstirea Bistrița a fost, de-a lungul timpului, mai mult decât un lăcaș de cult. Mănăstirea Bistrița  a fost și un izvor de cultură. Istoria spune că aici a fost imprimată, în 1508, prima carte din România,  ”Liturghierul” lui Macarie. La Mănăstirea Bistrița s-au transcris multe  documente, unul dintre acestea datând din 1573. Pentru această muncă de transcriere era nevoie de știință de carte, așa că aici, la Mănăstirea Bistrița s-a înființat o școală la care tinerii primeau cunoștințe de ”limbă și literatură”.  Aici a învățat și Neagoe Basarab, viitor Domn al Țării Românești, despre care am învățat la școală, în primul an de liceu. Îmi amintesc și acum de principiile morale de educare a tineretului descoperite de noi, elevii, cu ajutorul profesoarei de limba română în  ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” .

Ei bine, Mihail Moxa a scris  în atmosfera de evlavie și învățătură de la Mănăstirea Bistrița. Era în anul 1620 când călugărul Mihail Moxa a scris ” Cronograful Țării Românești”  prima lucrare  de istorie universală  scrisă în limba română,  apărută pe teritoriul  țării noastre. Trebuie subliniat că Mihail Moxa s-a documentat  din scrierile vremii dar a inclus și evenimentele legate de Țara Românească. Manuscrisul Cronografului scris de Mihail Moxa a rămas în Biblioteca Mănăstirii Bistrița mai bine de 200 de ani.  În 1845  a fost  găsit, în Biblioteca Mănăstirii, de un rus, Vasili Grigorovici. L-a cumpărat și l-a dus la el acasă, adică la Moscova, dar  l-a făcut cunoscut și altora. Documentul a fostdescoperit în 1877 de  istoricul Grigore Tocilescu. A fost studiat și publicat de Bogdan Petriceicu Hașdeu. A fost studiat și de Academicianul nostru Constantin Nicolăescu Plopșor. Este studiat și azi de alți cărturari.

Mihail Moxa descrie în Cronograful său popoarele antice și popoarele medievale.Mihail Moxa amintește în Cronograful său  luptele lui Mircea cel Bătrân, luptele lui Iancu de Hunedoara și pe cele ale lui Ștefan cel Mare. Din scrierea lui Mihail Moxa s-a documentat și Mihai Eminescu  pentru a scrie  Scrisoarea a III-a.

Mihail Moxa a tradus, în anii 1640-1641,  Pravila de la Govora, o culegere  de legi biericești și laice. Pravila de la Govora cuprinde, în cele 164 de pagini ale sale, descrieri ale ritualurilor din existența unui om: botezul, căsătoria, funeraliile. Prin strădania lui Mihail Moxa  noi, cei de acum,  știm cum se botezau creștinii acum 400 de ani. În esență, ca și azi.

Strada Mihail Moxa este situată în zona centrală a Craiovei, între strada Împăratul Traian , fostă Silozului, și strada AI Cuza. Privită de sus,  strada Mihail Moxa are forma unui pahar cu picior. Piciorul se sprijină pe strada Înfrățirii.O parte a cupei se răsfrânge spre strada Împăratul Traian, iar cealălaltă parte  se răsfrânge spre strada 13 septembrie.

Așadar, numele lui Mihail Moxa este legat de primele scrieri în limba română și de Mănăstirea Bistrița, din nordul Olteniei, ctitorită de boierii din neamul Craioveștilor.

Strada Vasile Conta

Strada Vasile Conta este una dintre  cele mai vechi străzi din Craiova care și-a păstrat  configurația în ciuda  transformărilor impuse de noile construcții din zona centrală a orașului nostru. Începe din Calea București. Acum, în această zonă de început, este piciorul de sprijin al pasajului suprateran  peste  intersecția din Valea  Vlăicii. Începe din gangul dintre blocurile U1 și U2. Urcă și cotește puțin spre dreapta, apropiindu-se cu eleganță de primele blocuri de locuințe construite în Craiova prin anii ’50.  Trece pe lângă clădirea fostului Trust de Construcții Industriale, pe scurt TCIND Craiova,  apoi respiră ușurată la întâlnirea cu strada Ion Luca Caragiale, cu strada George Coșbuc și  cu strada Jean Negulescu.  Ajunge, indiferent de schimbările produse de noile construcții, în Bulevardul Carol I, în zona cunoscută sub numele ”Țărăncuța”. Casele construite în perioada 1890 – 1912, cu ornamente elegante, se  amestecă cu  casele   viu colorate, construite în ultimii ani.

Vasile Conta  a fost primul gânditor sistematic al poporului român, primul filosof român cu renume european, deși a trăit numai 36 de ani. S-a născut în data de 15 noiembrie 1845 în localitatea Ghindăoani ,comuna Bălțățești, din județul Neamț. A fost elev la Școală primară din Tg.Neamț, alături de binecunoscutul povestitor Ion Creangă, după care a urmat Gimnaziul central din Iași.

În 1868 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași dar, după un an, în 1869, obține o bursă pentru studii economice la Institutul de comerț din Anvers, Belgia. Obține Licența după doi ani, în 1871 dar mai rămâne un an în Belgia, la Bruxelles pentru aș finaliza studiile din domeniul dreptului. După absolvirea Universității din Bruxelles,  se întoarce în țară și se înscrie în Baroul  din Iași pentru a practica avocatura.Obține, prin concurs, postul de profesor de Drept Civil la  Facultatea de Drept a Universității din Iași.

            A fost deputat de Iași, remarcându-se ca un mare orator dar și ca un înfocat naționalist. A fost ministru al Instrucțiunii publice și cultelor din iulie 1880 până în aprilie 1881, intrând în istorie prin Proiectul de lege privind reforma învățământului  care îl propulsează  ca membru la Curtea de casație.

A scris versuri și articole filosofice pe care le-a publicat în revista ”Convorbiri literare” . Deoarece și-a petrucut  câteva vacanțe la Cahul, în sudul Basarabiei, unde tatăl său era preot, s-a  atașat de aceste ținuturi românești  așa cum o dovedește  volumul de poezii “Cântecele basarabene”  pe care i le-a trimis și lui Mihai Eminescu. Mai mult, imediat după Războiul de Independență de la 1877 a scris  câteva articole rămase în istorie printre care       ” Basarabia”  și  ” Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu”. A fost membru marcant al societății literare Junimea din Iași.

Vasile Ganta si-a expus concepțiile  filozofice într-o formă simplă , lipsită de schematisme. A păstrat claritatea în toate scrierile sale filosofice, rămânând mereu în domeniul sigur al  faptelor și observațiilor, începând cu prima sa lucrare, ”Teoria fatalismului” scrisă la vârsta de 25  de ani,  și până la ultima lucrare ” Întâile principii care alcătuiesc lumea” , apărută postum.

În încheierea povestirii mele despre  strada Vasile Conta, voi reda un citat din opera filozofolului Vasile Conta : Părinţii care nu se interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca acei proprietari care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi şi speculatori, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie prin ţările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu neputinţă.