Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

19 Jul

19.07.2020 Despre liniste

Posted in Uncategorized on 19.07.20

Linistea aduce bucurie !

De doua zile, la Craiova, ploua linistit, iar Pamantul isi arata bucuria trimitindu-si   plantele sa salute norii binefacatori.

Oamenii asculta, cu speranta, linistea !

No Comments »

21 May

21.05.2020 Ce am învățat !

Posted in Mesaje transmise catre..., Uncategorized on 21.05.20

Vrând-nevrând, în ultimele două luni,  am stat în casă mai mult ca de obicei. Un bun prilej să fac ordine  în … hârtii.

Am găsit  un document din perioada de început a activității mele în cercetare. Mai toate instituțiile aveau, și  în anii ’70 ,  un  avizier care purta numele  „Gazeta de perete”. Am scris  câteva articole dar mai toate s-au pierdut.  Documentul găsit  este ciorna unuia dintre ele.

L-am citit de multe ori. De fiecare dată cu emoție.De fiecare dată mă regăseam pe mine, cel de acum, în cel care a scris articolul în urmă cu aproape 50 de ani. Într-un târziu m-am decis să-l postez pe blogul gheorghe.manolea.ro.

Așadar…

Petroșani 1974

Ce am învățat !

De cîțiva ani merg pe un drum nou, uneori frumos, alteori spinos, și învăț. Învățînd, învăț cît de sus este adevărul.

Învățăm prin munca noastră și prin munca altora, iar recompensa  cea mai mare obținută pentru munca noastră  este stima și aprecierea celor cu adevărat învățați. Și alții se bucură cînd au obținut,  pentru munca lor , stima, respectul nostru.

În anii aceștia am învățat ce înseamnă respectul față de proprietatea de idei.

Fiecare idee e o creație științifică al cărei autor, care a realizat-o cu prețul unei mari trude, va suferi aceiași durere, văzându-și paternitatea furată, ca și o mamă căreia i se fură fructul iubirii sale.

Am învățat că trebuie să separ clar, pentru ceilalți, ideile care îmi aparțin, de ideile pe care le-am primit.

Nimic mai dureros decît anularea muncii colegului , printr-un singur gest, sau printr-o singură frază.

Nimic mai nepoliticos decît trecerea sub tăcere a contribuției tovarășului cu care am pornit la drum.

Puțini vor fi aceia care astfel ofensați nu vor plăti, sistematic, cu aceiași monedă.

Am învățat că trebuie să apreciez cu justețe și politețe munca colegului, chiar dacă s-a născut după mine sau înaintea mea, chiar dacă pe  „hîrtia” lui scrie muncitor, tehnician sau inginer.

Am învățat și m-am obișnuit să spun : Mulțumesc Omule!

Ing.Manolea Gheorghe

Cercetător științific.

No Comments »

19 Apr

19.04.2020 Uneori, doar Legendele rămân

Posted in Anunţuri către studenţi,masteranzi,doctoranzi, Evenimente în imagini (galerie foto), Uncategorized on 19.04.20

În vara anului 1968 am făcut o vizită profesională la Salina Slănic din Prahova.

Exploatarea sării în zona Slănic este menționată încă din  1601. Din 1852 se trece la  exploatarea  prin  metoda camerelor cu profil trapezoidal. Pentru extracție s-au folosit, de-a lungul timpului, mai multe puțuri și diferite mașini de extracție.În 1938 s-a deschis mina „Unirea” proiectată dă aibă 15 camere cu profil trapezoidal,  10 m deschiderea la tavan și 35 m la talpă și înclinirea de 600.   Activitatea de extracție  s-a desfășurat până în 1970 cînd s-a mutat la mina „Victoria”. Pentru  transportul pe verticală, de la adâncimea de 2018 m,  s-a folosit o mașină de extracție cu cablu lat. Iluminatul electric a fost folosit din 1912. Procesul tehnologic de extragere cuprindea următoarele faze: havare, perforare, încărcarea găurilor cu exploziv, împușcarea frontului de abataj,copturirea frontului de lucru, concasarea sării în subteran și transportul la suprafață  cu transportoare, vagoneți sau autovehicule.

            În 1968  exploatarea sării la Salina Slănic din Prahova era  în toi așa că noi am vizitat-o ca pe o exploatare minieră. Acum Salina Slănic Prohova este  deschisă în scop turistic și pentru tratament cu aerosoli.

           Atunci, în 1968, am coborât cu colivia minieră și am văzut camerele cu profil trapezoidal și havezele care tăiau zgomotos bucăți din muntele de sare.

            După vizita profesională în salină am făcut baie în Lacul Miresei,  din Grota Miresei, formată în 1914 prin prăbușirea tavanului  unei mine de sare mai vechi, săpată în Muntele de sare. Lacul, situat la o adâncime de 20 m față de vârful muntelui,  avea o suprafață de 425 m2 . Intrarea se făcea printr-un tunel scurt, o parte din galeria de coastă, care făcea legătura cu  mina veche săpată în Muntele de sare. În 1968  muntele de sare era decopertat, fără vegetație, și  miile  de  vârfuri din sare, formate de apa ploilor,  formau o pădure de  fractali, deoarece par identici la orice nivel de  magnitudine.

            Toate au o poveste. Grota Miresei are povestea ei. Lacul Miresei  are povestea lui. Eu le-am „lipit” cu amintiri.

Se spune că demult o fată din Slănic a fost părăsită de logodnicul  ei chiar în noaptea nunții. Fără să le spună nuntașilor, s-a ascuns în mina veche de la marginea satului și a plâns zile și noapți. Lacrimile i se pelingeau, șiroaie, pe obraj, se adunau pe bărbie  și apoi se scurgeau, ca un pârâiași, pe vatra abatajului, adunându-se  până s-a format  un lac așa de mare că n-a mai putut să iasă afară. Oamenii au decoperit-o târziu, fără suflare, acoperită cu rochia de mireasă .I-au zis Grota Miresei.

Cu timpul, datorită ploilor, tavanul  abatajului s-a surpat și s-a format un crater prin care razele soarelui ajungeau, în miezul zilei,  să se reflecte  în apa de smarald a lacului.

Anii au trecut . Locurile  s-au schimbat puțin, iar oamenii mai de loc.Se  spune că o tânără săracă din Slănic a fost mărtitată de părinți cu un băiat bogat din sat dar pe care ea nu-l iubea. În noaptea nunții, fata, îmbrăcată în rochia de mireasă, s-a urcat pe Muntele de sare și s-a aruncat în lacul din  inima grotei.  S-a lovit de luciul apei ca de o lespede și a murit pe loc dar a rămas la suprafață. Nuntașii au căutat-o și au găsit-o în Grota Miresei. Plutea pe luciul apei  acoperită cu vălul de mireasă. Oamenii l-au numit Lacul Miresei.

În 1999, ca urmare fisurilor apărute în munte și  a ploilor, Grota s-a surpat înghițând  amintirile celor care au trecut pe acolo.

Legendele au rămas!

No Comments »

15 Apr

15.04.2020 Să folosim lumina din noi și vom vedea până departe!

Posted in Evenimente în imagini (galerie foto), Mesaje transmise catre..., Uncategorized on 15.04.20

No Comments »

21 Dec

21.12.2019. E vremea de colindat!

Posted in Anunţuri către studenţi,masteranzi,doctoranzi, Evenimente în imagini (galerie foto), Uncategorized on 21.12.19

Colindul colindelor – Adrian Păunescu

Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

https://www.youtube.com/watch?v=GPJrhEVNPxk

No Comments »

21 Jun

21 iunie 2014. Artă, inginerie, medicină, viață.

Posted in Evenimente în imagini (galerie foto), File din Istoria stiintei si tehnicii, Mesaje transmise catre..., Uncategorized on 21.06.14

Dana Malide 1Fat cells (red) and blood vessels (green)
A mouse’s fat cells (red) are shown surrounded by a network of blood vessels (green). Fat cells store and release energy, protect organs and nerve tissues, insulate us from the cold and help us absorb importFat cells (red) and blood vessels (greenant vitamins.

Daniela Malide,  născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, lucrează la National Heart, Lung, and Blood Institute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

Deși este medic, participă cu o ” lucrare de artă” la o expoziție organizată pe Aeroportul  internațional din Washington.

Imaginea este  fantastică, este mai mult decât o lucrare de artă. Ingineria și-a adus prinosul său  prin perfecționarea microscopului  cu care s-a obținut această imagine. Studiul imaginii, studiu făcut de medici,    contribuie la îmbunătățirea sănătății oamenilor.  Acest studiu  este făcut  și de Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Cluj-Napoca.

Alte imagini puteți  vedea pe   http://www.nigms.nih.gov/education/life-magnified/Pages/default.aspx

2 Comments »