Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Să comparăm informațiile!

Am găsit în biblioteca mea un exemplar din Revista Știință și Tehnică. Numărul 8, august 1968, Anul XX, Seria II. Pe prima pagină, un articol care mi-a atras atenția :„Prezent și viitor în cercetarea științifică”. Iată ultimul paragraf din acest articol.

„Dispunem în prezent în întrega țară de aproape 270 de unități de cercetare științifică.La aceasta se adaugă și 820 de catedre din învățământul superior, în cadrul cărora lucrează peste 13.000 de cadre didactice cu pregătire științifică superioară.În rețeaua de cercetare științifică lucrează aproape 23.000 de cadre, care au abordat în ultimii ani peste 60.000 de teme, obținându-se succese importante în cele mai diverse domenii științifice”

-Cum stăm azi? m-am întrebat.

Am găsit și răspunsuri pentru anul 2020-2021 :https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2021/Transparenta/Stare%20invatamant/Raport_stare_invatamant_superior_RO_2020_2021.pdf

–Număr de instituții de învățământ superior – 89

–Număr de Facultăți – 541

–Număr de persoane înscrise la doctorat (care fac cercetare) – 22.773

–Număr de persoane care au obținut titlul de doctor (în 2020-2021) -2015

– Număr de cadre didactice universitare- 50.112

–Număr de profesori universitari – 5.446

– Număr de studenți ce revin unui cadru didactic – 15

Ce concluzie aș putea să trag?

Mi-am adus aminte de Titu Maiorescu!

,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“

Despre Ion Vînătoru sau …Prima mea lucrare științifică

Am terminat facultatea în 1970.

Am primit repartiție în cercetare, la SCSM Petroșani, împreună cu bunul meu prieten și coleg Ioan Căprar. Trecuseră mulți ani de când la Laboratorul electric nu mai fuseseră repartizați ( sau angajați) tineri absolvenți. Așa se face că oamenii de aici ne-au primit cu brațele deschise. Și-au pus speranțe în noi dar, fiecare în felul lui, ne-au ajutat să ne găsim un drum profesional.

Aș putea să povestesc cum fiecare dintre cei 10-15 ingineri de la Laboratorul electric m-au ajutat să descopăr „tainele cercetării” dar azi, 19 iunie 2022, o să scriu despre Ion Vînătoru.

Era în 1971.

Ion Vînătoru a aflat că Universitatea din Craiova , Facultatea de electrotehnică, va organiza, în a doua parte a anului, o Sesiune de Comunicări științifice, în colaborare cu Uzina Electroputere. M-a îndemnat să pregătesc o lucrare.

A trecut ceva vreme. Nu știam cum să încep. Nu știam ce titlu să propun.

Ion Vînătoru a intuit dilemele mele. M-a chemat la el și a spus:

– Îți propun ca lucrarea să aibă titlul „Protecţia antiexplozivă și antigrizutoasă a circuitelor electrice”.

Știam ce să scriu dar nu știam cum să încep.

După câteva zile Ion Vînătoru a venit la mine și mi-a propus structura, cuprinsul lucrării.

M-am luminat. Știam cum să încep.

Am scris lucrarea.

Am venit numai eu la Craiova, pentru prezentarea la Conferință. Era într-o vineri. Era 3 decembrie 1971.Nu-i știam pe organizatori. Nici organizatorii nu mă știau, dar au avut, față de mine, o atitudine extraordinar de caldă, de primitoare.

Din această experiență, legată de Ion Vînătoru, am învățat cum să scriu o lucrare științifică și am prins curaj.

Multe am învățat de la Ion Vînătoru.

Ne-am întâlnit, de multe ori, și după ce am plecat de la CCSM.

Am păstrat legatura cu Ion Vînătoru până de curând.

Chiar și în vremea „pandemiei” ne-am întâlnit în căsuța lui, situată în apropierea Laboratorului electric.

Primeam de la el, prin mesageria electronică, fotografii frumoase. Primeam mesaje frumoase.

Din 19 iunie 2022 nu o să mai primesc mesaje electronice de la Ion Vînătoru.

Ion Vînătoru a plecat în călătoria eternă!

Amintirea despre Ion Vînătoru va rămâne asociată cu prima mea lucrare științifică, scrisă împreună cu Ion Vînătoru !

Cercetarea științifică între cerințe și realizări

Am adunat, de-a lungul timpului, reviste sau ziare în care am scris câte un articol. Le-am răsfoit în ultimele zile și am găsit un interviu din 1988. În anii care au trecut am desfășurat o activitate de cercetare aplicativă notabilă, care mă face să cred că am acumulat multă experiență. Am citit ce am spus în 1988. După 34 de ani aș răspunde la fel!

Așadar…

Interviu cu dr.ing.Gheorghe Manolea, publicat în „Catedra”, Foaie volantă editată cu prilejul „Zilei învățătorului” , 30 iunie 1988.

Statutul și rolul specialistului în societate au fost într-o continuă evoluție, determinată de relația om-natură, diviziunea socială a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicilor, totalitatea cunoașterii omenești, progresele școlii și învățământului.

Având în vedere exigențele epocii contemporane în ceea ce privește însușirea culturii și specializării, formarea profesională, civică și patriotică, stăpânirea tezaurului de cunoștințe acumulate de omenire, am avut o discuție cu tovarășul dr.ing.Gheorge Manolea, șef de lucrări la Facultatea de Electrotehnică a Universității din Craiova, pe tema cercetării științifice în ansamblul ei și cercetarea științifică a cadrelor didactice și specialiștilor din învățământul mediu.

Reporter: Este necesară cercetarea științifică la nivelul învățământului mediu?

G.M.:Cercetarea științifică aplicativă urmărește o finalitate concretă, ea reprezentând sarcina profesională a unui număr din ce în ce mai mare de specialiști, reuniți în institute specializate, grupați în echipe de cercetare – una dintre formele de organizare care, prin caracterul multidisciplinar, conduce la soluții de avangardă. După cum se știe, școala românească a optat pentru îmbinarea culturii generale cu cultura profesională, pentru că performanța ce i se cere produsului său final – absolventul – în anii de după școală, fie că lucrează ca muncitor cu înaltă calificare, fie că lucrează ca inginer specialist, ca economist sau medic, nu poate fi atinsă dacă pregătirea pentru performanță nu începe de timpuriu. De asemenea, aproape întotdeauna, descoperirea unui fapt sau a semnificației unui fenomen reprezintă, în fond, consecința aplicării unor principii care aparțin altor domenii.

Privite lucrurile din acest punct de vedere, rezultă că cercetarea științifică a cadrelor didactice și specialiștilor din învățământul mediu trebuie considerată ca o componentă permanentă a activității didactice.

Reporter: Cum poate fi realizat obiectivul cercetării științifice desfășurate de cadrele didactice și specialiștii din licee?

G.M.: Formarea de elevi creatori se poate obține prin activitatea didactică la clasă și prin activitate suplimentară de cercetare propriu-zisă, desfășurată în laboratoare, pe teren, în biblioteci etc. Spre exemplu, profesorul poate să-l învețe pe elev la clasă să culeagă informații din mai multe surse – documentarea – și să le prelucreze selectiv. Este la îndemâna oricărui profesor de liceu să folosească la disciplina lui atât manualul cât și alte tratate, reviste. Subliniez, însă, că simpla indicare a unei cărți sau a mai multora nu înseamnă că i-am învățat pe elevi să facă o documentare din literatură. Profesorul trebuie să compare informațiile și să le selecteze împreună cu elevul. Mai vreau să subliniez că documentarea numai în limba maternă poate fi echivalată cu a-l învăța pe elev doar să „audă” nu să și „vadă” și, de aceea, este absolut necesar ca absolventul de liceu să știe cel puțin să traducă din două limbi străine. Desigur bibliotecile școlare au un fond documentar minimal, dar dacă profesorul și elevul împrmută o carte sau o revistă de la Biblioteca Universității din Craiova – unde se găsește cel puțin un exemplar din oricare publicație românească – de la Biblioteca Centrală Universitară București, de la Institutul Național de Informare și Documentare INID București, de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci OSIM București înseamnă că au descoperit mai multe chei de aur.

Reporter: Care ar putea fi tematica cercetării științifice desfășurate în licee?

G.M.:În acest sens, experiența învățământului doljean este remarcabilă, ținând seama că s-au abordat teme din domeniul tuturor disciplinelor de învățământ. În ceea ce privește domeniul tehnic, consider că temele abordate împreună cu elevii nu trebuie să depășească nivelul lor de cunoștințe și posibilități pentru ca astfel ei să-și poată forma o gândire creativă. De asemenea, trebuie obișnuiți să găsească soluții simple, dar eficiente, care să conducă la îmbunătățirea și completarea materialului didactic, la ușurarea efortului fizic în ateliere, în școală, în gospodăriile personale, la creșterea productivității.

În ceea ce privește activitatea de cercetare, desfășurată numai de cadrele didactice și specialiști, consider că integrarea lor, acolo unde este posibil, în colectivele de cercetare din învățământul superior și institutele de profil ar putea duce la creșterea eficienței acestei activități. Oricum trebuie eliminat amatorismul și insistat pe profesionalism.

Reporter: Se poate stabili o metodologie unică de cercetare științifică?

G.M.: Deși toată lumea este de acord că nu se pot da rețete pentru cercetare, totuși, în fiecare act de creație se parcurg câteva etape tipice: observația (documentarea), analiza critică a ceea ce există ( ce este bun, ce nu este performant, ce este logic, ce are continuitate etc,), identificarea ipotezelor de lucru, formularea soluției, verificarea soluției (experimentarea).

Generalizând, puțin forțat, se poate spune că la fiecare disciplină predată în liceu, la mai multe sau mai puține lecții, se parcurg deja sau se pot parcurge aceste etape împreună cu elevii atât în secvența de predare cât și în secvența de verificare a cunoștințelor. Din aceste experimente de cercetare în clasă, elevul poate să tragă concluzia că activitatea de învățare nu este numai memorare și reproducere ci este o activitate de cercetare, de căutare, este un ansamblu de corelații între informații.

19 iunie 2022

Dumnezeu îi ajută pe oameni prin Oameni.

Cincisprezece noiembrie două mii treisprezece. O zi de vineri. O zi normală pentru mine. O zi plină, ca de obicei.

Spre seară aveam programată o întâlnire la biroul meu. Urcând scările am avut sentimentul că se petrece ceva cu mine, fără să-mi pot explica ce s-a întâmplat.

Am început discuția cu inginerul cu care aveam întâlnire dar, inexplicabil, nu reușeam să mă concentrez.

Mi-am cerut scuze și am amânat discuția, apoi am încercat, în fel și chip, să mă liniștesc. Aveam o durere în capul pieptului pe care o puneam pe seama unei indigestii.

Am plecat spre casă.

Durerea din capul pieptului nu a încetat, deși încercasem și alte remedii.

Oamenii de lângă mine s-au sfătuit și au chemat salvarea, adică o mașină. În salvare, adică în mașină, erau Oameni. O doamnă m-a consultat, mi-a dat și o pastilă, apoi mi-a spus:

– Nu trebuie să vă speriați, dar protocolul cere să vă ducem la spital!

Acolo, o doamnă doctor, adică un Om, m-a consultat apoi mi-a spus:

– Nu trebuie să vă speriați, dar protocolul cere să vă trimitem cu elicopterul la București.

De la spital la aeroport am mers cu o salvare. Era spre miezul nopții. Lângă elicopter erau alți Oameni. Au deschis o trapă spre un spațiu îngust din burta elicoperului. Uneori mi-e teamă de spații înguste. Gândul meu nerostit a fost auzit de unul dintre oamenii adunați în jurul elicopterului. Un Om, era tot o doamnă, m-a întrebat:

– Vreți să mai așteptăm sau putem să ne îmbarcam?

Au zăbovit puțin apoi am zburat spre Spitalul Militar din București.

Era deja sâmbătă și încă nu se luminase de ziuă.

Mai mulți oameni s-au ocupat de mine. Mi-au pus două „bucșe” pe vasele prin care circulă sângele. Pe Omul numărul unu nu l-am cunoscut. I-am aflat numele, mai târziu.

A mai trecut ceva vreme. Alți oameni, alt Om, mi-au scos inima, i-au făcut ce i-au făcut, au pus-o la loc și m-au trimis la Oamenii mei de acasă, la cei care au știut mereu cum să mă ajute.

Acum, într-o altă zi normală pentru mine, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi l-a dat, am înțeles că Dumnezeu îi ajută pe oameni prin Oameni !

Vreau sa fii Păpădia mea!

Sunt aproape 20 de ani de când un Om îmi trimite o felicitare de ziua mea de naștere. A fost o vreme când mi-a trimis o Felicitare scrisă, cu o imagine frumoasă, imprimată pe carton, expediată într-un plic dedicat. Apoi, în alți ani, mi-a trimis un mesaj prin poșta electronică. Un mesaj simplu care menținea o legătură nevăzută între noi. Anul acesta mi-a trimis, de ziua mea, un mesaj pe telefon.

Anul acesta a fost simplu să-l sun la telefon. Nu mai vorbisem, direct sau la telefon, de foarte mulți ani.

Am discutat de una, de alta.

Am ajuns la copii.

Are o fetiță.

Vârsta ei este apropiată de vârsta nepoților mei, așa că l-am întrebat:

– Lucian, ce subiecte discuți cu fetița ta? Îți pun întrebarea asta pentru că, de multe ori, eu nu găsesc cele mai potrivite teme pe care să le discut cu nepoții mei.

După mai multe exemple, detalii din care am înțeles dorința lui, de tată, de a-și vedea copilul împlinit, mi-a spus că, într-o zi, în timpul unei drumeții pe Valea Jiețului, fetița l-a întrebat:

– Tată, cum ai vrea tu să fiu eu?

Întrebarea m-a luat prin surprindere, a continuat Lucian, așa că nu i-am răspuns imediat. Ne-am continuat drumul în tăcere, fiecare cu gândurile lui. După o cotitură, pe marginea drumului, am văzut o păpădie, care ieșise la lumina zilei printr-o crăpătura a asfaltului.

Ne-am oprit amândoi, fascinați de păpădia care, în lumina filtrată de frunzele copacilor, părea că se bucură de victoria ei asupra asfaltului. Rădăcinile, acoperite de asfaltul zgrunțuros, neprielnic, dar înfipte bine în pământul hrănitor pe care îl acoperea, i-au dat ei, Păpădiei, puterea să răzbată, semeață, la lumină.

Găsisem răspunsul la întrebare.

– Vreau să fii Păpădia mea!

Despre diacritice.

A fost o vreme când, la susținerea Proiectelor de Diplomă, insistam asupra importanței utilizării diacriticelor : ă, â, î, ș, ț.

Devenisem…plictisitor!, până când…

Un absolvent descria instalația de confecționare a înfășurărilor transformatoarelor electrice care conținea și un dispozitiv de „depănare”, de „derulare” a conductorului de cupru. Absolventul, din-nu-știu-ce-motive, în expunerea orală, a folosit litera „a” în loc de „ ă” și a spus că este … un dispozitiv de „depanare” ( de reparare), ceea ce dovedea modul superficial în care acesta și-a elaborat Proiectul.

Atunci, toți au apreciat insistențele mele asupra importanței utilizării diacriticelor în limba română.

Timpul a trecut.

Proiectul de Diplomă se numește acum Lucrare de Licență și este editată, de regulă, cu ajutorul unui calculator.

Problema a rămas și s-a … amplificat, iar eu insist, cu fiecare ocazie, asupra importanței utilizării diacriticelor.

Explicația obișnuită: tastatura calculatorului ...

În timp, problema s-a rezolvat. Meteahna de a scrie fără diacrtice a rămas!

De curând, în vreme de Pandemie, am participat la o întâlnire profesională cu oameni foarte competenți în domeniul lor de activitate dar, într-unele dintre documentele prezentate, nu se foloseau diacriticele. În contextul dat, comentariul meu privind importanța utilizării diacriticelor ar fi părut deplasată, nod-în-papură, așa că m-am abținut.

Fiind în vreme de Pandemie, toată lumea purta mască. Inclusiv vorbitorul. La un moment dat, din-nu-știu-ce-motiv, vorbitorul și-a îndepărtat masca și … am descoperit altă fizionomie, alt om.

Întâmplarea mi-a dat „puterea” să-mi expun „teoria” privind importanța utilizării diacriticelor în limba română.

Vorbitorul, un foarte bun profesionist, a argumentat de ce nu a folosit diacriticele în documentele prezentate:

– textele cu diacritice nu pot fi folosite pentru crearea de link-uri, importante în activitatea lui;

– textele cu diacritice nu pot fi traduse automat, operație importantă în activitatea lui.

Și totuși, folosirea diacriticelor în limba română este esențială!

În plus, orice problemă are soluție!

25.07.2021

Și distanțele cresc, în timp.

În urmă cu cincizeci de ani, mai precis în septembrie 1971, am parcurs, pe jos, cu rucsacul în spinare, traseul Uricani, Câmpu lui Neag, Câmpușel, Izbucul Cerna ( Izvoarele Cernei), Cerna Sat. Apoi, cu un IMS, am ajuns la Băile Herculane.

Vara aceasta am mers cu mașina de la Băile Herculane până la Cerna Sat. Drumul de la marginea satului, spre munte, altă dată o potecă, nu mai lată de un metru și jumătate, acum o șosea în toată regula, m-a dus ușor până la Cheile Corcoaiei, rămase aproape neschimbate,

Îmi amintesc că, acum 50 de ani, de la Izorul Cernei până în Cerna Sat am mers, pe jos, cca. 10-12 km.

Când un localnic mi-a spus că, acum, până la Izbucul Cerna sunt 30 de km am exclamat:

– Uite, dom’le, și drumurile se lungesc, în timp, așa cum creșteau, de mult- tare de mult, eroii din legendele despre apa Cernei și Cheile Fricii !

Poteca, pe care am mers in urma cu 50 de ani, cu încă doi tovarăși de lungi drumeții, se află, de ani buni, sub apele lacului Iovanu. Acum, de la Cerna Sat până la Izbucul Cernei se merge pe un drum care urcă în serpentine, iar apoi șerpuiește, obositor, pe malul lacului Iovanu.

18 iulie 2021

Nu sunt adept al neologismelor!

Nu sunt un adept al neologismelor tehnice! Folosirea lor peste măsură mă duce cu gândul la Remus Răduleț, academicianul care a consumat mult timp, multă energie pentru elaborarea Lexiconului Tehnic Român. La vremea aceea apariția Lexiconului era o necesitate.

Prima ediție, elaborată între 1948 și 1956, a avut 8 volume. Ediția a doua, elaborată între 1957 și 1966, însumează 18 volume. Au lucrat aproape 500 de persoane…

Zilele trecute am cumpărat un ceas pentru udat gazonul din curte și grădina de lângă casă.

Este un ceas mecanic, cu arc, ca cele de pe vremea în care se elabora Lexiconul, care, după un timp închide o vană din interiorul lui și oprește, automat, apa care vine de la robinet. Sunt mulțumit de el. Mut aspersorul oscilant în poziția convenabilă, pornesc ceasul și… îmi văd de treabă.

Într-una dinte zile m-am întâlnit cu un prieten, mai tânăr.

I-am povestit despre dispozitivul cumpărat de mine. La început nu a înțeles despre ce este vorba și mi-a pus mai multe întrebări. Răspunsurile mele nu reușeau să-l lămurească așa că mimica lui era descurajantă pentru mine.

Într-un final a exclamat:

– A! Este vorba de un … timer! și s-a luminat la față.

Deși nu sunt un „fan” al neologismelor, trebuie să recunosc că, uneori, ne scot din încurcătură.

11.07.2021