19 Jun
19.06.2022 Despre Ion Vînătoru sau …Prima mea lucrare științifică
Posted in Uncategorized on 19.06.22
Despre Ion Vînătoru sau …Prima mea lucrare științifică
Am terminat facultatea în 1970.
Am primit repartiție în cercetare, la SCSM Petroșani, împreună cu bunul meu prieten și coleg Ioan Căprar. Trecuseră mulți ani de când la Laboratorul electric nu mai fuseseră repartizați ( sau angajați) tineri absolvenți. Așa se face că oamenii de aici ne-au primit cu brațele deschise. Și-au pus speranțe în noi dar, fiecare în felul lui, ne-au ajutat să ne găsim un drum profesional.
Aș putea să povestesc cum fiecare dintre cei 10-15 ingineri de la Laboratorul electric m-au ajutat să descopăr „tainele cercetării” dar azi, 19 iunie 2022, o să scriu despre Ion Vînătoru.
Era în 1971.
Ion Vînătoru a aflat că Universitatea din Craiova , Facultatea de electrotehnică, va organiza, în a doua parte a anului, o Sesiune de Comunicări științifice, în colaborare cu Uzina Electroputere. M-a îndemnat să pregătesc o lucrare.
A trecut ceva vreme. Nu știam cum să încep. Nu știam ce titlu să propun.
Ion Vînătoru a intuit dilemele mele. M-a chemat la el și a spus:
– Îți propun ca lucrarea să aibă titlul „Protecţia antiexplozivă și antigrizutoasă a circuitelor electrice”.
Știam ce să scriu dar nu știam cum să încep.
După câteva zile Ion Vînătoru a venit la mine și mi-a propus structura, cuprinsul lucrării.
M-am luminat. Știam cum să încep.
Am scris lucrarea.
Am venit numai eu la Craiova, pentru prezentarea la Conferință. Era într-o vineri. Era 3 decembrie 1971.Nu-i știam pe organizatori. Nici organizatorii nu mă știau, dar au avut, față de mine, o atitudine extraordinar de caldă, de primitoare.
Din această experiență, legată de Ion Vînătoru, am învățat cum să scriu o lucrare științifică și am prins curaj.
Multe am învățat de la Ion Vînătoru.
Ne-am întâlnit, de multe ori, și după ce am plecat de la CCSM.
Am păstrat legatura cu Ion Vînătoru până de curând.
Chiar și în vremea „pandemiei” ne-am întâlnit în căsuța lui, situată în apropierea Laboratorului electric.
Primeam de la el, prin mesageria electronică, fotografii frumoase. Primeam mesaje frumoase.
Din 19 iunie 2022 nu o să mai primesc mesaje electronice de la Ion Vînătoru.
Ion Vînătoru a plecat în călătoria eternă!
Amintirea despre Ion Vînătoru va rămâne asociată cu prima mea lucrare științifică, scrisă împreună cu Ion Vînătoru !