Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică

Oliviu Gherman, fondatorul școlii de fizică teoretică de la Craiova

Azi la emisiunea Personalități din știință și tehnică  mi-am propus să vă  spun povestea profesorului Oliviu Gherman, fondatorul școlii de fizică teoretică de la Craiova.

Învățământul superior din Craiova s-a dezvoltat începând cu anul 1947,   când a fost promulgată  Legea nr.138 pentru  înființarea și organizarea Universității  din Craiova. Dezvoltarea a  continuat cu înființarea, în 1951, a Institutului de Mașini și Aparate Electrice și cu înființarea Institutului Pedagogic de 3 ani, la 1 octombrie 1959.

Totuși, în anul 1966, prin înființarea, mai bine zis, prin reînființarea Universității din Craiova, cu șapte facultăți, Craiova devine un centru universitar cu forță. Desigur, forța academică a rezultat prin valorificarea potențialului uman local dar și prin  infuzia cu cadre didactice din alte centre universitare. Printre cei care au contribuit la creșterea  potențialului academic al Olteniei s-a numărat și profesorul Oliviu Gherman.

.

           Oliviu Gherman   s-a născut la data de 26 aprilie 1930, în prima sâmbătă după Paște, în comuna Mihai Viteazul, aflată la mai puțin de 6 km de Turda. A fost al zecelea copil al familiei Gherman. Tatăl său Octavian, a fost învățător, iar  mama, Maria, casnică.

          A început școala în comuna natală,  Mihai Viteazul. Din această perioadă, Oliviu Gherman a rămas cu amintirea unei isprăvi demne  de oamenii care știu să aplice știința de carte pentru a face dreptate în treburile de zi cu zi.

Iată isprava. Primăvara, oile din mai multe sate erau adunate într-o singură turmă. Se făcea proba mulsului  dimineața, la prânz și seara, cantitățile fiind, evident, diferite. Apoi, după  reguli  vechi, stăpânii oilor erau repartizați să vină să-și ia laptele dimineața, la prânz sau seara, dar unii dintre ei erau nedreptățiți și, evident, nemulțumiți. Oliviu, copilul de 6-7 ani,  a găsit o altă regulă de programare  care i-a mulțumit pe toți stăpânii oilor. Drept răsplată primea…lapte!

Apoi a dat admitere la Liceul „Regele Ferdinand”  din Turda. Parcurgea, în fiecare zi, dus-întors, iarnă-vară, cam unsprezece kilometri. A absolvit liceul în vara anului 1948, anul reformei învățământului, și a dat admiterea la Facultatea de matematică-fizică din Cluj.

Așadar, în toamna anului 1948 Oliviu Gherman era student în anul I la Cluj. A audiat cursul de

de fizică „predat entuziast  de profesorul Radu Țițieca”, fiul matematicianului Gheorghe Țițieca, născut la Turnu Severin. A audiat  cursul de algebră,  predat de profesorul Șerban Gheorghiu, cel care, în 1951  a venit la Craiova, la Institutul de Mașini și Aparate Electrice, nou înființat. A audiat cursul de mecanică rațională predat de profesorul Caius Iacob, devenit, peste câțiva ani, membru al Academiei Române. Una dintre colegele de an,  cu educație muzicală din familie, le-a transmis și celorlalți  interesul pentru muzică așa că, încă din anul I a  mers la spectacolele  susținute la Opera din Cluj.

          Am menționat aceste amănunte, stimați ascultători, având în vedere obiectivele acestei emisiuni subliniind, din nou, că personalitatea unui om se formează în tinerețe, mai precis în perioada în care urmează, cu interes, o școală.

          Anii ’50 au fost ani complicați pentru școala românească, inclusiv  din lipsă de cadre didactice. În acest context, având în vedere rezultatele obținute, Oliviu Gherman, student în anul III, este încadrat ca preparator la  Catedra  de „Electricitate și optică”. A absolvit facultatea  în 1952 ca șef de promoție. Obținuse diploma de licență în matematică așa că, „pentru conformitate”, s-a înscris la Universitatea din București, Facultatea de Fizică. Aici, la București, a audiat cursul de „Fizică statistică și Fizică cuantică”  predat de  profesorul Șerban Țițeica. Acesta l-a remarcat, i-a intuit valoarea profesională și, mai târziu,  l-a coordonat pentru elaborarea Tezei de doctorat.

          Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre episoadele acestei emisiuni a fost dedicat academicianului Șerban Țițeica și se încheia cu un citat dintr-un articol scris prin 2008 de către profesorul Oliviu Gherman.

          Dar să revenim la  tânărul Oliviu Gherman, asistent la Universitatea  „Babeș-Bolyai” din Cluj. În primăvara anului 1953 este numit cercetător cu jumătate de normă  la Secția de Fizică din Cluj a Academiei Române, iar în vara anului 1954 s-a înscris la doctorat, formă de perfecționare proaspăt înființată, dar după modelul sovietic, absolvenții primind titlul de „candidat în științe”.  Înscrierea la doctorat i-a asigurat tânărului Oliviu Gherman condițiile pentru ocuparea  postului de lector și  posibilitatea de a preda disciplina „Termodinamică și fizică statistică”.  După o muncă intensă, reușește ca în septembrie 1956 să finalizeze teza de doctorat în   care a studiat curgerea gazelor prin tuburi cilindrice, la presiuni medii și joase. Comisia care a analizat  Teza  a fost formată din conducătorul lucrării, Șerban Țițeica, academicianul Horia Hulubei, Ion Agârbiceanu și Alexandru Cișman, primiți în Academie câțiva ani mai târziu. Susținerea  a avut loc la București,  fiind prima teză  finalizată după noua procedură. Ministrul învățământului, Ilie Murgulescu, născut în  satul Cornu din județul Dolj, a avut și el un rol în derularea acestei  susțineri.

          Doi ani mai târziu, în martie 1958, a fost selecționat pentru  a lucra la Agenția Internațională  pentru Energie Atomică cu sediul la Viena. Contractul era pentru doi ani. Și-a început activitatea la Divizia de Documentare și Informare Științifică. O experiență complexă atât din punct de vedere profesional dar și al relațiilor interumane.

          Se reîntoarce la Cluj, în1960, la Universitatea  „Babeș-Bolyai”. Acumulase, la Viena, experiență internațională pe care și-a propus să o valorifice în țară. A inițiat, în cadrul Catedrei, „Seminarul de electrodinamică cuantică”. Participau cadre didactice dar și studenți printre care Liviu Tătar și Eugen Magyari, care după finalizarea studiilor vor veni ca asistenți la Universitatea din Craiova.

          Așadar, stimați ascultători,  viitoarele cadre didactice universitare  se formează încetul-cu-încetul. Subliniez, se formează, se selectează, se cern!

          Toată activitatea profesională desfășurată din 1958 a avut și  efecte. În 15 februarie 1962 a ocupat, prin concurs, postul de conferențiar în care era inclusă și disciplina de „Mecanică cuantică”, ceea ce însemna o recunoaștere a nivelului  său profesional.

          Iată ce spunea Oliviu Gherman despre experiența sa didactică: „Deoarece studenții care veneau de la cămin întârziau din cauza autobuzului, primele 5-6 minute era o forfotă deranjantă în sală. Inspirat  de motto-urile  din fața tuturor capitolelor  monografiei lui Messiah, am hotărât ca înaintea fiecărui curs să citesc o poezie a unui poet român, îndeosebi Blaga, Bacovia sau Pilat, potrivită cu spiritul  lecției de mecanică cuantică. De atunci, prezența la curs a fost punctuală”.

          În anii aceia funcțiile administrative nu se ocupau prin concurs. Era propusă o persoană, de regulă cu rezultate profesionale deosebite, iar conducerea instituției  făcea demersurile necesare. Așa se face că în toamna anului 1965, Oliviu Gherman este numit Decan al Facultății de Fizică din Cluj, calitate în care a continuat activitatea de cercetare  în domeniul fizicii matematice  dar a reușit să  revigoreze și  activitatea de cercetare în domeniul fizicii experimentale.

          O vorbă românească spune „Nu aduce anul ce aduce ceasul”. La suprafață apele păreau liniștite dar în adâncuri erau învolburate. Altă vorbă spune „ Nu pot încăpea două săbii într-o teacă și nici doi domni într-o țară săracă”.

          În 1966 s-a înființat, ca să nu spun că s-a reînființat, Universitatea din Craiova. Oliviu Gherman, conferențiar și Decan la Cluj, acceptă să vină la Craiova. Vine cu câțiva absolvenți valoroși de la Cluj cu care va  fonda o școală de fizică matematică și una de topologie. La început  a îndeplinit și funcția de prorector.

          A predat mai multe discipline, după cum era nevoie, domnia sa fiind „deschizător de drum”. A predat Fizică-Electrodinamică, Fizică atomică și moleculară, Fizică cuantică,  Fizică statistică, Termodinamică.  A stimulat interesul cadrelor didactice tinere pentru cercetarea științifică de nivel internațional.

           În acelaşi timp, însă, cu generozitatea marilor spirite, a cultivat şi a educat interesul tinerelor generaţii pentru marea ştiinţă, pentru gândirea carteziană, pentru cercetarea de cel mai înalt nivel. Așa cum se spune în mediul academic, a creat o școală.

            În 1967 a obținut calitatea de conducător de doctorat.

            Cred că este locul să menționez că primul conductor de doctorat din învățământul superior craiovean a fost Alexandru Buia, de la Institutul Agronomic, la vremea aceea, adică în 1960. În 1966 a fost înființată Universitatea din Craiova, iar în 1967 au primit dreptul de conducere doctorate doi dintre  profesorii noii universități: Eugen Dobrescu- matematician, și Oliviu Gherman-fizician,

            A scris articole științifice. A scris cărți printre care, în 1966,  capitolele „Mecanica cuantincă” și „Termodinamica și fizica statistică”  din Manalul inginerului…

          Anul 1990 a adus multe schimbări pe care mulți dintre noi  le-au trăit, iar alții le știu mai bine decât cei care le-au trăit.

          Profesorul Gherman, ca și alți profesori, decide să se implice  în  activitatea politică.

          S-a stins din viață la data de 11 octombrie 2020, în București.

          La finalul  fiecărui episod  fac câte o propunere care să contribuie la consolidarea informațiilor despre personalitatea evocată. La finalul fiecărui episod  fac câte o sugestie prin care să  asigur o conexiune a personalității evocate cu oamenii de azi.

          La finalul acestui episod o să povestesc despre una  dintre întâlnirile mele cu profesorul Oliviu Gherman,  de fapt o întâlnire cu Ambasadorul Oliviu Gherman.

          În 2001 Oliviu Gherman  a fost numit Ambasador în Franța. În acel an, 2001, în luna iulie,  în preajma zilei Franței, 14 iulie, am organizat o excursie la Paris cu un grup de studenți din Craiova.  Excursia a fost organizată  de Asociația Oltenia-Franța și susținută financiar de partenerii noștrii din Asociația France-Oltenie. De altfel, inițiativa i-a aparținut  Președintelui Asociației France-Oltenie,  Jackie Cavallin, impresionat de modul în care se implicaseră tinerii studenți de la Craiova în activitățile de voluntariat organizate de noi. Am ajuns și la Turnul Eiffel. O parte din grup  a vrut să urce în turn.  Pentru că Ambasada României este la câteva minute  de mers pe jos, ceilalți   ne-am propus să-i facem o vizită Ambasadorului României, profesorul Oliviu Gherman. O decizie  care nu a ținut seama de nici-o regulă de protocol, ca să nu zic de  bună-creștere.

          Și totuși, Ambasadorul Oliviu Gherman ne-a primit. Eram români și francezi, printre care  și Jackie Cavallin, președintele Asociației France-Oltenie. Profesorul Oliviu Gherman mă cunoștea bine de la Craiova dar aici, la Paris, la sediul Ambasadei, era altceva. Așa credeam eu. Ambasadorul Oliviu Gherman,  ardeleanul deschis la suflet și la minte, cu urme oltenești lăsate de șederea sa la Craiova din 1966,  a fost la înălțime. La înălțimea omului  de știință, la înălțimea omului cult și cultivat, la înălțimea unui diplomat.

          Timpul a trecut. În 2015 am publicat, la editura AGIR, cartea „Despre doctorat și doctoranzi la Facultatea de electrotehnică din Craiova”. În partea de început l-am prezentat și pe profesorul Oliviu Gherman. L-am invitat la lansarea cărții, programată pentru  data de 24 februarie 2016. M-a sunat și a motivat de ce nu poate  să vină. În 2016 Oliviu Gherman a publicat, tot la Editura AGIR, cartea autobiografică „O viață în diagonală”. Pe 28 octombrie 2016 a fost programată lansarea cărții, la sediul AGIR din București. Profesorul Oliviu Gherman mi-a trimis o Invitație pentru acest eveniment.

          Vă îndemn, stimați ascultători, să citiți cartea „O viață în diagonală” scrisă de Oliviu Gherman, născut în localitatea   care poartă numele  celui care a unit, pentru prima dată, provinciile locuite de români, Mihai Viteazul.

                      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehniică.

Mihai Nicolescu,  cercetătorul  preocupat de valorificarea   terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Azi la emisiunea Personalități din știință și tehnică  mi-am propus să vă  spun câteva vorbe despre profesorul Mihai Nicolescu, cercetător preocupat de valorificarea terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Oltenia are, în zona de sud, peste 200.000 ha de soluri nisipoase. Deși oamenii locurilor s-au confruntat cu probleme legate de asigurarea apei, de încălzirea puternică a solului de la suprafață, de spulberarea nisipurilor, au găsit mereu soluții pentru a cultiva cele necesare traiului. În urmă cu zeci de ani, oamenii locului au cultivat cunoscutele lubenițe oltenești. În fiecare cuib puneau trei kilograme de gunoi, la adâncimea de 50 cm. Gunoiul nu este spulberat de vânt, nu se mineralizează rpede, reține apa și fertilizează solul pe durata culturii.

Oltenii, fie că este vorba de pandurii lui Tudor Vladimirescu, fie că  este vorba de oltenii adunați la Islaz în 1848, și-au dorit o Universitate, o școală de nivel superior. Au luptat! În 1947, la Craiova  s-au deschis porțile Facultății de Agronomie. Au venit aici oameni cu știință de carte care i-au învățat pe cei doritori cum să lucreze pământul cu câștig pentru oamenii locului dar și pentru alții. Printre cei care s-au școlit aici s-a numărat și Mihai Nicolescu.

           Mihai Nicolescu  s-a născut la data de 18 iunie 1942 în orașul Târgoviște, jud. Dâmbovița.

A urmat școala primară și gimnazială în orașul natal, Târgoviște. Avea 15 ani când a dat admiterea la liceu, la unda dintre cele mai vechi instituții de învățământ din țară, fiind înființată în 1860 cu numele „Școala normală  nr. 1 de fete” apoi, din 1993 a primit numele „Școala pedagogică de fete”. În 1957, anul în care Mihai Nicolescu a  susținut examenul de admitere la liceu, instituția a primit numele „Școala medie nr.2”, devenind școală mixtă, pentru băieți și fete. În acel an, 1957, multe școli au cunoscut această transformare în școli mixte. Mai trebuie spus că durata liceului era de trei ani.

          Cred că este locul să menționez, stimați ascultători, că la Târgoviște s-a născut marele om de cultură Ion Heliade Rădulescu, iar în 1972, când se împliniseră o sută de ani de la moartea acestuia, „Școala medie nr.2” a primit numele „Ion Heliade Rădulescu”.

          Dar să revenim la Mihai Nicolescu.

          În 1960 a absolvit clasa a X-a, ultima clasă de liceu din perioada respectivă, și s-a înscris la Institutul Agronomic „Tudor Vladimirescu” din Craiova, Facultatea de Agronomie.

          Preocuparea pentru activitatea de cercetare s-a manifestat încă din anul II când, în cadrul cercului științific  studențesc „Mecanizare” a realizat un dispozitiv, montat pe pluguri, pentru înregistrarea automată a adâncimii arăturii. Apoi, în anul III, participând la cercul științific studențesc „Agrofitotehnie” a decis să lucreze la tema „Dinamica umidității solului brun-roșcat de la Șimnic”, pe care a continuat-o până la absolvirea facultății, în 1965. Pentru elaborarea Proiectului de Diplomă s-a documentat la Stațiunea Didactică de la Șimnic unde laboratoarele de cercetare erau conduse de cadrele didactice de la Facultatea de Agronomie din Craiova.

          Vă reamintesc, stimați ascultători,  că am inițiat această emisiune pentru că personalitățile prezentate pot fi modele de viață pentru tinerii dar și pentru adulții din zilele noastre, pentru că din povestirile mele rezultă că școala a avut un rol important în formarea lor, că personalitățile s-au format în perioada în care au studiat.

          După absolvirea Facultății de Agronomie din  Craiova și-a început activitatea  profesională la

Stațiunea Centrală de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri din Dăbuleni. La început a fost încadrat ca inginer stagiar, apoi ca inginer de cercetare, iar din 1966 până  în 1974 a funcționat ca cercetător științific.

          În această perioadă s-a ocupat de stabilirea  tehnologiilor de lucru pentru succesiuni de culturi pe solurile formate din nisipuri, cu fertilitate redusă. Așadar, o luptă cu natura neprielnică din zona de sud a Olteniei.

Cercetător cu vocație, Mihai Nicolescu a plecat de la ipoteza  că pentru ca nisipul să nu fie spulberat de vânt,  terenul trebuie să fie cultivat cu ceva de primăvara până toamna.

A încercat să semene porumbul în miriștea borceagului de toamnă. Rezultatele au fost încurajatoare pentru tânărul cercetător care a reușit să stabilească  sistemul de fertilizare pentru porumb, adică suplimentul de fosfor și azot care asigură obținerea de plante sănătoase și producție bună.

A experimentat succesiunea orz- soia pentru boabe. Orzul se însămânțează toamna și se recoltează înaintea grâului. Soia, planta de aur a omenirii sau planta viitorului, poate aduce profit.

A experimentat și altă  succesiune: grâu- fasole.

            În documentele pe care le-am studiat am găsit multe date statistice dar, așa cum am mai spus, obiectivul emisiunii „Personalități din știință și tehnică” este de a prezenta exemple de bune practici,  modele care să-i convingă pe ascultători că activitatea de cercetare,  că cercetarea aplicativă din domeniul agricol, că cercetările pentru folosirea terenurilor nisipoase  din Oltenia  sunt utile  și aduc  foloase oamenilor.

          Este locul să vă reamintesc, stimați ascultători, că în perioada 1969-1973, s-a construit Sistemul de irigații Sadova-Corabia. Vă reamintesc și că în perioada 1965-1974   tânărul Mihai Nicolescu era cercetător la Dăbuleni. Așadar, inginerul Mihai Nicolescu a cercetat  modul în care  regimul de irigare, combinat cu sistemul de fertilizare  favorizează succesiunea  cultură de  cartof timpuriu urmată de cultura porumbului pentru boabe,  respectiv succesiunea cultură de grâu urmată de porumb pentru boabe.

            Aceste cercetări s-au concretizat prin  19 tehnologii originale.

            Rezultatele obținute au fost prezentate la manifestările științifice organizate în țară sau străinătate, la întâlnirile profesionale organizate la „Casa Agronomului” sau la Centrele de perfecționare din Dolj, Mehedinți, Gorj.

            Amintesc doar Simpozionul „Irigarea culturilor de câmp și horticole în sistemele de irigație din Oltenia”,  desfășurat la Universitatea din Craiova în 15-16 mai 1972, la care  Mihai Nicolescu, inginer la Stațiunea de Cercetare din Dăbuleni a prezentat lucrarea „Rezultate experimentale privind comportarea unor hibrizi de porumb, în condiții de irigare pe nisipuri‟.

            Experiența acumulată, rezultatele obținute i-au permis  inginerului Mihai Nicolescu  ca, în 1977, să-și susțină, la Universitatea din Craiova, Teza de doctorat cu tema „Contribuții la stabilirea unor succesiuni de culturi pentru boabe, în condiții de irigare, pe nisipurile din sudul Olteniei‟, conducător științific  fiind prof. dr. doc. Stratula Vasile.

            Din luna aprilie a anului 1978,  dr.ing. Mihai Nicolescu  este numit director la Stațiunea de Cercetare Agricolă Șimnic unde se va ocupa de  agrotehnica plantelor furajere pe luvisolul din Oltenia precum și de folosirea erbicidelor în cadrul unei succesiuni de plante, soia- grâu- porumb- porumb – floarea soarelui- sfeclă de zahăr,  în condiții de irigare.

            Ca rezultat al acestor cercetări s-a reușit îmbunătățirea  structurii culturilor furajere pe solurile din Oltenia și perfecționarea tehnologiilor specifice acestor culturi.

            Rezultatele obținute, experiența acumulată  au fost valorificate și în activitatea  didactică. Așadar  cercetătorul Mihai Nicolescu și-a continuat activitatea de cercetare  dar a predat disciplinele  „Fitotehnie” și  „Tehnologii intensive pentru cultura plantelor”   la Facultatea de Agronomie  a Universității din Craiova.

Iată cum îl descrie unul dintre  foștii săi studenți, Gheorghe Matei: Am avut șansa să îl cunosc  în  ipostaza de  cercetător  și de profesor la disciplina de Fitotehnie, unde lucrez acum. Ca profesor era captivant, extrem de generos cu expunerile la curs, îmbinând într-un mod deosebit cunoștințele teoretice cu exemple practice din vasta experiență acumulată în cadrul celor două stațiuni de cercetare unde a lucrat. Reușea să transmită nu numai informație, dar și emoție și să mobilizeze orice resursă a studenților pentru a-i determina să se pregătească cât mai bine, nu numai pentru examen, dar mai ales pentru ceea ce urma după absolvire: exercitarea unei profesii atât de complexe dar și nobile în același timp.

            Apoi, din 1995, obține calitatea de conducător științific de doctorat, la Universitatea din Craiova,  domeniul „Agronomie”, îndrumând mai mulți doctoranzi în specialitatea „Cultura plantelor de câmp” ,dintre care 26  au obținut titlul științific de doctor inginer.

            Coordonarea Cercetărilor  doctorale presupune atât competențe de cercetător dar mai ales competențe  de formator  privind identificarea  unei probleme din agricultură, analiza critică a soluțiilor existente,  propunerea și validarea unei soluții. Profesorul Mihai Nicolescu, prin implicare și prin competență a reușit să formeze profesioniști competitivi  care îi continuă  direcțiile  de cercetare.

            Iată cum îl descrie, Gheorghe Matei, unul dintre   foștii doctoranzi: „ Domnia sa și-a pus amprenta și a format zeci de tineri care au ales acest drum în viață, inclusiv subsemnatul beneficiind de îndrumare  atunci când am inițiat primele cercetări la programul de Doctorat. Acuratețea și profunzimea cercetărilor realizate alături de identificarea unor soluții tehnologice care să răspundă nevoilor regionale sau  naționale  pot fi elementele reprezentative ale activității științifice desfășurate de către profesorul Mihai Nicolescu”

Claudia Borleanu a completat: „O sursă inepuizabilă de inspirație,  un  vizionar în domeniul nostru, un mentor în formarea mea profesională. Prin îndrumarea  atentă, prin exigența  constructivă și prin generozitatea cu care împărtășea cunoașterea, mi-a insuflat  dorința de a urmări excelența în tot ceea ce fac”.

                        În acest context, câștigă, prin competiție,  finanțarea mai multor proiecte de cercetare. Se menționează Proiectul „Cercetări privind particularitățile sistemului de agricultură durabilă realizat în diferite condiții pedoclimatice și tehnologice din Oltenia‟, derulat în perioada 2006-2007.  Am ales  acest exemplu  deoarece, din punctul meu de vedere,  este reprezentativ pentru importanța continuității într-o tematică de cercetare.

          Istoria  ne-a demonstrat că  la dezvoltarea unui domeniu de activitate  contribuie cercetătorii  cu condiția ca  partea administrativă  să elaboreze politici  care să permită valorificarea rezultatelor cercetărilor. Din toate timpurile, istoria  oferă exemple de oameni de știință care  s-au implicat în administrație, în politica unei țări.

            Este o responsabilitate pe care Mihai Nicolescu și-a asumat-o  în perioada 1997-2004, în calitate de deputat în Parlamentul României, activând în Comisia de Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii specifice.  Ca rezultat al  profesionalismul de care a dat dovadă, în perioada  decembrie 2000- decembrie 2004, a fost vicepreședinte al acestei Comisii.

          În decembrie 2009   a fost ales, prin vot secret,  vicepreședinte al  Academiei de Științe Agricole și Silvice  „Gheorghe Ionescu-Șișești” din București. În această calitate s-a ocupat de consolidarea infrastructurii  unităților de cercetare,  de elaborarea strategiei de cercetare-dezvoltare și de inovare în agricultură, de viziunea asupra creșterii performanței sistemului de cercetare din domeniul agricol. Citez din spusele profesorului Gheorghe Matei de la Facultatea de Agronomie din Craiova: „Spirit înalt, identifica cu ușurință potențialul colaboratorilor și cu mult tact, uneori fără ca persoana respectivă să afle,  crea oportunități prin care facilita evoluția profesională, dar și umană a colegilor și colaboratorilor”

            Dintre cărțile publicate amintesc două: Cultura fasolei în județul Dolj, lucrare tipărită la Întreprinderea Poligrafică Oltenia în 1984 și   volumul „Particularități ale sistemului de agricultură durabilă din Oltenia”, publicat în 2008, la Editura SITECH din Craiova, elaborat în colaborare cu echipa de cercetători formată și de domnia sa, respectiv Matei Gheorghe, Mocanu Romulus, Paraschivu Marius.

          Afirm, stimați ascultători  că, de regulă, comunitatea specialiștilor, în general, comunitatea specialiștilor din  agricultură, le-a acordat membrilor săi onorurile pe care și le-au câștigat  prin muncă sistematică, utilă semenilor. Este și cazul profesorului Mihai Nicolescu. Astfel, în 1971 a primit „Medalia Muncii”, iar în 1974  i s-a acordat „Ordinul Muncii clasa a III-a”. Mai târziu, în 2004,  primit Ordinul Național „Serviciul Credincios”  în grad de Cavaler.

          S-a stins din viață la dat de 7 octombrie 2020.

          Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre un cercetător, Mihai Nicolescu, care, mulți ani s-a ocupat de  găsirea unor soluții pentru valorificarea solurilor sărace din Oltenia, solurilor nisipoase din Oltenia. Pentru consolidarea informațiilor  despre profesorul Mihai Nicolescu vă sugerez  să vizitați clădirea Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

          Înainte de a intra pe poarta monumentală a clădirii, îndreptați-vă privirea spre statuia lui Tudor Vladimirescu, realizată de  Margareta Cosăceanu-Lavrillier, nepoata lui Gogu Constantinescu, părintele Teoriei sonicității, născut în casa spre care privește Tudor Vladimirescu. Se poate spune că Tudor Vladimirescu privește și spre casa Glogoveanu, în care a lucrat ca administrator.  Mai trebuie spus că Brâncuși a văzut, în 1936, macheta acestei statui în atelierul artistei Margareta Cosăceanu și i-a sugerat  ca statuia să fie amplasată la Craiova, pe locul în care este acum.

          Intrați, apoi, în clădirea construită între 1925 și 1928. Atunci, în 1928, aici funcționa  Școala  secundară de fete „Regina Elisabeta”. Vizitând curtea interioară puteți să vă imaginați austeritatea unei școli de fete de acum 100 de ani.

          Vizitați parterul și etajele. Spații generoase, cu exponate legate de agricultură, de produsele agricole specifice Olteniei. Sălile de curs poartă numele marilor profesori care au funcționat aici. În aripa din partea dreaptă, la primul etaj, se afla biroul  care l-a găzduit pe profesorul Mihai Nicolescu.

          Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Victor Daimaca-  astronom român descoperitor de comete.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Victor Daimaca,  singurul astronom român descoperitor de comete.

Vă reamintesc că am început această emisiune din dorința  de a vă prezenta viața unor oameni care au avut o contribuție  recunoscută la dezvoltarea științei și tehnicii. Nutresc speranța că unii dintre acești oameni pot fi modele  pentru  unii dintre noi.

 Pot fi modele  prin simplitatea  vieții pe care au dus-o, prin tenacitatea cu care își urmează pasiunea profesională.

Întâlnim zilnic, pe stradă, zeci de oameni. Toţi par să fie la fel. Unora, care nu sunt îmbrăcaţi „ la trei ace” , cum se spune într-o expresie plastică, care nu îşi expun cu vehemenţă punctul de vedere, care „ nu se bat cu pumnul în piept” , nici nu le dăm importanţă. Şi totuşi, unii  dintre ei au puterea ca printr-o muncă  de furnică , cu mijloace  financiare proprii, să acumuleze informaţii, să-şi formeze deprinderi şi, în final,   să deschidă porţi ale cunoaşterii nebănuite de ceilalţi  umblători prin viaţă. Unul dintre aceştia a fost Victor Daimaca, multă vreme profesor la țară, profesor de liceu dar care este   singurul astronom român descoperitor de comete.

Victor Daimaca s-a născut în data  de 22 august 1892, la Turnu Severin. Părinţii săi  Maria şi Dumitru Daimaca erau mici  negustori  şi aveau o casă „ semeaţă” în cartierul olarilor din Turnu Severin. A urmat şcoala primară în oraşul natal, apoi Liceul „Traian” pe care l-a absolvit în anul  1913. Încă de mic, dar mai ales în perioada liceului a fost pasionat de astronomie, aşa că şi-a continuat studiile la  Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, a desfăşurat diverse activităţi, iar din 1929 Victor Daimaca s-a stabilit în Târgu Jiu. La început  a funcţionat la Şcoala de meserii din satul în care s-a născut eroina Ecaterina Teodoroiu, Vădeni.  S-a remarcat prin rigurozitate şi tenacitate,  fiind apoi transferat  la Şcoala Normală de băieţi din Târgu Jiu  unde a predat  aritmetica, algebra şi  geometria.

În 1949, la vârsta de 57 de ani, s-a mutat în Bucureşti pentru a lucra la Observatorul Astronomic. S-a stins din viaţă la 20 mai 1969 în Bucureşti la vârsta 77 ani.

Pasiunea pentru astronomie a început  în vremea liceului  după ce  a descoperit în Biblioteca şcolii mai multe  volume mari, cu gravuri frumoase, interesante. Erau  lucrări de popularizare a astronomiei printre care câteva scrie de  Camille Flammarion: ,,Ce este cerul ?”, ,,Astronomie Populară”, ,,Stelele şi curiozităţile cerului”, ,,Pământurile cerului”.

Acumulase deja multe cunoştinţe când, în 1907, într-o dimineaţă de august, la vârsta de 14 ani, a văzut pentru prima dată o stea cu coadă. Era cometa Daniel.

În 1910, Revista „Orion”, pe care Victor Daimaca o citea cu regularitate, anunțase  despre trecerea a patru comete strălucitoare şi a altor trei comete slabe. A reuşit să le vadă folosind un binoclu, iar bucuria, satisfacţia a fost enormă. Folosind anuarul lui Flammarion din acel an, 1910, a văzut, folosind acelaşi binoclu, şi Planeta Uranus în constelaţia Arcaşul. Era din ce în ce mai  fascinat de bolta cerească, aşa că şi-a ,,construit” un observator astronomic în podul casei  părinteşti din  mahalaua olarilor.

 Tot în 1910 cometa Haley se  apropia de Soare, iar strălucirea ei  creştea şi se dezvolta, aşa că în  primăvara anului 1910  Victor Daimaca  a reuşit să o vadă cu ochiul liber  I-a scris  lui Victor Anestin, redactor la revista „Oriona”,  o scurtă relatare  publicată de acesta   în revista pe care o conducea darşi în ziarul Universul. Victor Daimca fusese  singurul  român  care văzuse  cometa Haley cu ochiul liber .

 În 1913  a terminat liceul şi a trebuit să-şi părăsească observatorul improvizat din podul casei părinteşti. S-a înscris la facultatea de ştiinţe din Bucureşti. A început războiul cu greutăţile lui.

În 1929 s-a stabilit la Tg. Jiu .Preocupat de activitatea didactică a lăsat pe plan secund  observarea bolţii cereşti. În 20 septembrie 1938 uzina electrică  din Tg. Jiu a luat foc şi oraşul a rămas într-un  întuneric total  care a făcut ca cerul să strălucească. Un bun prilej pentru Victor Daimaca de a  studia firmamentul. Apoi, camuflajul impus de război a menţinut condiţiile favorabile pentru observarea stelelor.

În 1943 a urmărit săptămâni la rând cometa  Whipple, până în luna mai când aceasta s-a depărtat   atât de mult încât nu mai putea fi văzută cu binoclul. Atunci s-a decis să caute comete noi, nedescoperite încă. Avea acum multe cunoştinţe de astronomie. Avea un atlas ceresc Dien-Flammarion cu stelele şi nebuloasele până la magnitudinea a 9-a. Avea un binoclu mai bun  care mărea de  15 ori şi care îi permitea să vadă comete până  la magnitudinea a 9-a.Şansa nu s-a lăsat aşteptată mult. În noaptea de 3 septembrie 1943,  spre zorii zilei, a îndreptat binoclul spre constelaţia Lynx. A văzut  o steluţă extrem de mică   ca  o pată rotundă, alburie, difuză.  A cercetat  atlasul. A găsit toate stelele din câmpul binoclului , dar steluţa alburie, difuză  nu era trecută. În a doua noapte a găsit-o deplasată spre Ursa Mare la 2 grade depărtare de locul iniţial. Aşadar  era  o cometă! În noaptea de 5 septembrie, ajunsese şi mai departe. A notat pe atlas poziţiile observate, a calculat deplasarea din timpul zilei, a estimat direcţia de deplasare şi a făcut o schiţă cu traseul cometei pentru următoarele nopţi .A trimis la Observatorul Astronomic din Bucureşti o telegramă: „Cometă nouă, mărimea a 8-a în Lynx, pe linia Alfa – Gemini – Ipsilon Ursa Mare, deplasare diurnă 2 grade spre omicron Ursa Mare”. Cometa se afla la 49,5 milioane kilometri de Pământ.

Telegrama  a ajuns la destinaţie după 3 zile  deoarece Gestapo-ul german  a crezut că este o telegramă cu conţinut cifrat legat de  lagărul de deţinuţi politici  de la Târgu Jiu.  În dimineaţa zilei de 9 septembrie 1943 Observatorul din Bucureşti a identificat cometa descrisă de Victor Daimaca şi a comunicat telegrafic descoperirea şi poziţiile cometei Biroului Central  al Uniunii Astronomice Internaţionale de la Copenhaga care le-a trimis în toată lumea.  Cometa nu mai fusese observată de nimeni înainte şi de aceea a primit numele Daimaca 1943.

În seara  zilei de  16 decembrie , a găsit cu binoclul o cometă în regiunea sudică a constelaţiei Aquarius. Observatorul din Bucureşti  a trimis informaţia  la Copenhaga. Cu câteva ore înainte  se primise o informaţie asemănătoare şi de la  Observatorul Astronomic de la Johannesburg din Africa de Sud. Un alt amator, american de origine, Peltier, identificase şi el cometa dar după Daimaca. În final aceasta  a primit numele  Cometa Van Gent – Peltier – Daimaca.

 Victor Daimaca a mai descoperit şi alte comete : la 30 iulie 1945 – cometa Kopf (ce a fost ulterior descoperită de un german, cometa purtând numele acestuia, deoarece telegrama lui Daimaca nu a ajuns în timp util la Copenhaga); apoi la 5 septembrie 1946 , la 14 octombrie 1947 , la 22 iunie 1948 . În 1955 , deşi locuia la Bucureşti, a revenit pentru o scurtă vacanţă la Tg. Jiu şi , întâmplător sau nu, în seara zilei de 25 iulie a descoperit Cometa Bakharov

Victor  Daimaca a descoperit cu ajutorul binoclului  7 comete,  dintre care 2 noi care îi poartă numele.  Pentru prima  cometă descoperită, a primit o medalie de bronz cu numele său gravat pe ea din partea Societăţii astronomice a Pacificului din San Francisco .

 Ca  omagiu adus marelui astronom, la Liceul ,,Traian” a luat fiinţă  în 1973 un cerc de astronomie care îi poartă numele, iar în 1976 a fost construit aici un observator astronomic menit să eternizeze numele lui Victor Daimaca,  într-o formă inedită, între Bucureşti şi Timişoara. De asemenea, câte o stradă din  Bucureşti  şi Tg. Jiu, respectiv Liceul de informatică  poartă numele Victor Daimaca.

După ce v-am povestit despre Victor Daimca, născut la Turnu Severin, singurul astronom român descoperitor de comete, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică  să încercați să descoperiți locurile de unde acesta, cu un binoclu, a descoperit câteva comete.Vă sugerez să mergeți la Târgu Jiu, în  cartierul Vădeni, fostul sat Vădeni, în care și-a început activitatea ca profesor la școala de meserii. Cartierul este la ieșirea spre Petroșani. S-a păstrat, ca odinioară, casa în care s-a născut și a trăit Ecaterina Teodoroiu, eroina de pe Jiul  care străbate Oltenia de la Nord la Sud. După ce vizitați casa memorială, reamintiți-vă de astronomul Victor Daimaca,  continuați drumul spre Petroșani până la primul sens giratoriu, virați la dreapta pe centura orașului. După aproape doi kilometri, pe stânga, pe  locul unde a existat lagărul refugiaților polonezi din timpul celui de al Doilea Război Mondial, puteți vedea un ceas solar, construit de polonezi. Un stâlp din beton, de cca. doi metri, plasat tagent pe partea de nord a unui cerc din beton, cadranul ceasului. O bară metalică, fixată în centrul cercului și sprijinită de stâlp, proiectează, la lumina Soarelui, o umbră care indică ora. Dacă nu-l mai găsiți aici, căutați Ceasul Solar în Parcul Insulița Jiului, un spațiu în care găsiți  și alte sculpturi în piatră. Victor Daimaca a privit cerul noaptea și a descoperit comete. În timpul zilei, vizitatorii privesc ceasul solar și află ora, află timpul.

            Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică  

Cristea Mateescu, caracalean constructor de baraje şi hidrocentrale.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Cristea Mateescu,  caracalean constructor de baraje și hidrocentrale.

Călătoresc des  în Ardeal, la Cluj-Napoca.  De cele mai multe ori am mers pe Valea Oltului. Am multe amintiri legate de râul Olt.Imi place şi legenda legată de geneza râurilor Mureş şi Olt.  Într-un an am fost în satul  Comana de Jos, situat pe malul stândg al Oltului. În anul acela plouase mult şi Oltul  ieşise din matcă. Apa  ajunsese în livada casei bunicului Alexandru  Furţea . Apa era de o palmă, iar merele căzute  din pomi   pluteau aproape nemişcate.Pe stâlpul porţii de la casa bătrânească erau mai multe semne ce  marcau nivelul la care , de-a lungul timpului, a ajuns Oltul revărsat. Dacă merg pe Valea Oltului, mă  opresc  sistematic la intrarea în defileul Oltului.Îmi place barajul construit aici care transformă năvalnicul Olt din legendă, într-un lac  cu luciu liniştit ca în livada bunicului.Mulţi ingineri s-au ocupat de proiectarea şi construcţia barajelor.Unul dintre ei a fost şi academicianul Cristea Mateescu.

Cristea Mateescu s-a născut  în  data de 11 august 1894    la Caracal. Tatăl său a fost funcţionar,iar mama casnică. A urmat  şcoala primară în oraşul natal,  apoi Liceul Carol I   la  Craiova şi Liceul din  Buzău. A candidat, în 1913,  la concursul de admiterea la  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, reuşind pe primul loc.A obţinut diploma de inginer  în 1919 şi   şi-a  continuat pregătirea  inginerească  în  Elveţia,   printr-un stagiu efectuat în  1920 şi 1921, şi în Franţa printr-un stagiu  efectuat în 1921 şi 1922. În aceste două stagii, susţinute financiar printr-o bursă de Academia Română,  a studiat, în mod special ,  amenajarea căderilor de apă şi  amenjarea lacurilor de acumulare destinate centralelor hidroelectrice. În Franţa l-a cunoscut pe profesorul  Denis Fydoux  care i-a facilitat vizitarea  mai multor centrale hidroelectrice deschizând astfel drumul profesional al lui Cristea Mateescu.

Imaginaţia  mea  poate  merge departe  şi mă pot   întreba dacă inginerul   Cristea  Mateescu, născut la  15 km de Olt , îndrăgostit de amenajări hidrotehnice, s-a gândit că râul  Olt va fi transformat  radical pe o lungime de 350 km  pentru a   se  construi 31 de centrale hidroelectrice,  cu o putere instalată  totală de 1.112,8 MW şi o producţie  de 3.040,6 GWh/an.

Oare şi-a imaginat  că  la Râmnicu Vâlcea se va construi în 1974 o hidrocentrală al cărui baraj măsoară 34 m înălţime , alimentată dintr-un lac cu suprafaţa de 319 ha şi care acumulează 319 milioane m³  de apă? Mă duce gândul la hidrocentrala de la Ioneşti, pusă în funcţiune în 1978 al cărei baraj  are o înălţime de 14 m, alimentată dintr-un lac  cu o suprafaţă de 466 ha şi un volum de 25 milioane  m³. Mă  gândesc  la hidrocentrala de la Turnu, construită în 1981 şi care are o înălţime de 44 m, iar lacul  acumulează 13 milioane m³  de apă într-un lac cu suprafaţa de 154 ha. Ce să mai spunem de hidrocentrala de la Drăgăneşti, construită în 1988, al cărui lac de acumulare are o suprafaţă de 1000 ha şi se întinde până dincolo de podul de cale ferată şi podul rutier care traversează Oltul ,  acoperind plaja pe care odinioară  copilul Cristea Mateescu se scălda şi se juca cu ceilalţi copii  de vârsta lui.

Dar să nu uităm hidrocentrala de la Islazul istoric.

Nu ştiu dacă inginerul Cristea Mateescu şi-a imaginat toate astea   dar se ştie sigur prima lucrare în domeniu a fost uzina electrică Sadu-Gorj.şi  că s-a făcut remarcat, în 1927,   cu lucrarea “ Amenajarea raţională a Ialomiţei superioare”.  De altfel, a  organizat şi condus pentru prima dată în  România un serviciu pentru studiul  hidroenergetic  al râurilor  Prahova, Ialomiţa, Târlung,Buzău-Bâsca, Siret. Se ştie sigur că a întocmit proiectul uzinei hiroelectrice de la Sadu V- Sibiu, cu baraj de anrocamente şi mască din beton armat, primul construit în România.Râul Sadu are istorie energetică. Iată câteva date. În 1896 a fost construită prima hidrocentrală de pe teritoriul ţării noastre, Sadu I. În 1907 se construieste în amonte a doua hidrocentrală, Sadu II, iar in 1955 hidrocentrala Sadu V, alimentată cu apa din lacul Negoveanu, având un baraj de 62m înălţime.

 Se ştie sigur că inginerul Cristea Mateescu a participat la proiectarea  barajului de la  Văliug, construit între 1946 şi 1949, că a partcipat la proiectarea hidrocentralei de la Bicaz, construită  între 1951 şi 1960. Se ştie sigur că a fost şef de proiect al compexului  hidroenergetic Vidraru-Corbeni, construit între 1958 şi 1966. Spre bucuria profesionistului îndrăgostit de meseria lui, Cristea Mateescu a trăit să vadă sau să citească despre amenajarea hidroenergetică a Oltului superior începută în 1974.

După finalizarea studiilor, în 1922,  a fost angajat la Societatea Anonimă  Română                “ Electrica” unde a funcţionat până în 1926. În acest context vreau să menţionez că în august 1884 a fost pusă în funcţiune Uzina Electrică a Castelului Peleş, iar în 1899  este dată în funcţiune  Hidrocentrala de la Sinaia, cea mai mare la vremea aceea de  la noi din ţară. În 1898, s-a înfiinţat Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice şi Industriale, care gestiona activitatea energetică din zona Prahova. La data de 11 mai 1901, aceasta  îşi va schimba  numele devenind „Electrica” Societate Română pe Acţiuni, iar în 1921  „Electrica” Societatea Anonimă  Română .Aşadar, Cristea Mateescu şi-a început activitatea la una dintre cele mai importante societăţi hidroelectrice din România devenită acum România Mare.

Rezultatele obţinute ca student, specializările făcute în Elveţia şi Franţa, rezultatele obţinute ca inginer l-au recomandat pentru activitatea didactică. Aşa se face că, începând cu 1926  este asistent la cursul de mecanică raţională şi rezistenţa materialelor.

În 1938  şi-a  susţinut teza de doctorat cu, a devenit conferenţiar în 1939, apoi profesor în 1946. A predat mai multe discipline, printre care  regimul şi amenajarea apelor,  la Institutul de Construcţii din Bucureşti, aşa cum se numea atunci  actuala Universitate Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Trebuie menţionat că timp de 14 ani, între 1950 şi 1964, a fost şeful Catedrei  de hidraulică şi construcţii hidraulice.

Cristea Mateescu s-a format ca inginer la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele  aşa că  în palmaresul său sunt incluse şi  proiecte pentru construcţii civile celebre, cum este blocul  “Asigurarea Română”  ARO-Patria   din Bucureşti.

A fost redactor-şef la revista “Hidrotehnica”. A colaborat la planul de electrificare a României.  A fost Preşedinte al Comitetului Naţional Român al Marilor Baraje în perioada  1957-1963. A evocat , în lucrările sale , personalităţile  a doi ingineri români : Alexandru Davidescu şi Ion Ionescu. A fost ales ca  membru corespondent al Academiei  Române în 1955 şi a devenit  apoi membru titular  în 1974.

Aşadar, un alt academician  cu rădăcini olteneşti.          

 S-a stins din viaţă la 14 iunie 1979 în  Bucureşti.Avea 85 de ani.

Unul dintre obiectivele acestei emisiuni  este de a oferi modele de viață pentru tineri dar și pentru adulți.

Activitatea  olteanului Cristea Mateescu  poate fi un model pentru oamenii ajunși la maturitate. Activitatea caracaleanului Cristea Mateescu poate fi un bun exemplu pentru cei care pot să  scrie despre înaintașii lor.

Cristea Mateescu a scris o carte despre Alexandru Davidescu și o altă carte despre Ion Ionescu.

            Am în biblioteca mea cartea scrisă de olteanul Cristea Mateescu, intitulată simplu: „Ion Ionescu”. Cartea a fost  publicată la Editura Științifică din București în 1966, în ciclul „Savanți de pretutindeni”. Ion Ionescu i-a fost profesor lui Cristea Mateescu.  Ion Ionescu  a scris despre profesorii lui. Cristea Mateescu a scris despre profesorul său Ion Ionescu. Acesta este modelul pe care vrem să-l promovăm prin această emisiune: elevul, după ce și-a depășit magistrul, scrie despre învățătorul lui. Și tot așa din generație în generație. Lumea nu începe cu noi și nu se termină cu noi. Nu se termină  cu noi dacă povestim despre cei de dinaintea noastră. Îndemnul meu este: să scriem despre dascălii noștri. Scriind despre dascălii, despre profesorii noștri, scriem istoria învățământului nostru, scriem istoria orașului nostru, scriem istoria Olteniei noastre.

La  final, stimați ascultători, vă reamintesc că  azi, la emisiunea „Personalități din știință și

tehnică”, v-am povestit  despre Cristea Mateescu,  caracalean constructor de baraje și hidrocentrale.

Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Aristide Caranda, fabricant de acumulatoare electrice.

            Azi  la Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” aș vrea să vă rețin atenția cu câteva informații despre Aristide Caranda,  fabricantul acumulatoarelor electrice cu același nume.

            La începuturile automobilismului pornirea motorului termic nu era o operație simplă. Șoferul folosea o manivelă mecanică cu care rotea  arborele cotit al motorului automobilului până când acesta pornea și funcționa singur. Șoferul avea nevoie de forță și de îndemânare pentru ca manevra de pornire să reușească.

            Acum ne urcăm în automobil, introducem cheia în contact, facem o mișcare simplă și motorul mașinii noastre pornește în câteva secunde.

            Această minune care înlocuiește forța și îndemânarea șoferului de altădată folosește un acumulator  de la care este alimentat un motor electric, unii îi spun electromotor, care rotește motorul termic.

            Fabricarea acumulatoarelor pentru automobile în țara noastră are o istorie de aproape 125 de ani, istorie scrisă de mai  mulți specialiști în acest domeniu. Printre ei se numără și Aristide Caranda.

Aristide Caranda s-a născut la data de 21 august 1931 în satul Glogova din județul Gorj,  situat pe Valea Motrului, pe drumul care face legătura între Motru și Baia de Aramă. Un sat cu  istorie, atestat documentar încă din 1537, așa cum rezultă dintr-un hrisov semnat de Domnitorul Țării Românești Radu Paisie. De aici, din Glogova, au  descins familiile boierilor Glogoveni, stabiliți la Craiova. Una dintre casele Glogoveanu există și acum, pe strada Brestei, colț cu  strada Iancu Jianu, în care funcționează acum, Tribunalul din Craiova. Numele satului Gologova  vine de la  numele slav al păducelului, Glog, arbustul cu flori albe și fructe roșii din care oamenii cu probleme cardiace  prepară ceai.

Tatăl lui Aristide Caranda, învățător în sat, i-a cultivat respectul pentru învățătură, pentru muncă. I-a stimulat ambiția pentru  lucrul bine făcut și dus până la capăt.

După absolvirea Liceului dn Turnu Severin, Aristide Caranda s-a înscris la Institutul Politehnic din București, Facultatea de Chimie Industrială, obținând diploma de inginer în 1956. Așa cum era în vremea aceea, a fost repartizat la întreprinderea Acumulatorul din București unde s-a angajat la data de 1 august 1956, adică   la puțin timp după terminarea facultății. Întreprinderea, situată pe Calea Dorobanți nr.105, era o fabrică  cu condiții grele de lucru, cu mediu toxic, cu noxe de plumb, dar și cu tehnologii electrochimice  învechite. Totuși, această întreprindere  era principalul furnizor de  acumulatoare din România  acelor ani.

            Cred că este locul să vă spun, stimați ascultători că fabricarea  de baterii auto și acumulatoare a început în România  în anul 1899. Atunci, la sfârșitul secolului XIX s-a înființat în București   „Atelierul de montaj și reparațiuni de acumulatori”, care era, de fapt o filială  a unei firme din Germania. La început, componnetele erau aduse din Germania și asamblate la București. Mai târziu, prin 1911, se transformă în „Societatea Anonimă TUDOR” . Numele TUDOR vine de  inventatorul tehnologiei de fabricare a acumulatoarelor cu plumb, Henry TUDOR.  Unul dintre directorii acestei fabrici, după 1921, a fost craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen, atunci Rector al Școlii Politehnice din București. Ocuparea acestei funcții nu a fost întâmplătoare, nu a fost de conjunctură. Nicolae Vasilescu Karpen, despre care v-am povestit într-unul dintre episoadele aceste emisiuni, a inventat celebrele Pile K, care funcționează pe un nou principiu, pe un principiu termodinamic.

Documentele  vremii menționează și alte fabrici pentru acumulatoare în București, Timișoara, Oradea, Brașov, Deva.          Întreprinderea Acumulatorul  din București a fost înființată în 1949 prin naționalizarea și unificarea  fabricilor din București. 

          Dar să revenim la tânărul inginer Aristide  Caranda.

          Își începe activitatea de inginer în secția de producție, implicându-se în organizarea și modernizarea procesului de fabricare a plăcilor din plumb. Concomitent cu modernizarea procesului tehnologic trebuia  pregătită forța de muncă, școlarizați munictorii. Exemplul tatălui său, învățător în satul Glogova din județul Gorj, i-a fost de folos  în această etapă a activității sale. I-a fost de folos și mai târziu.  S-a implicat  în asigurarea calității produselor, în respectarea riguroasă a tehnologiei de fabricare a acumulatoarelor.

          Această implicare  i-a asigurat  evoluția profesională devenind inginer tehnolog șef al fabricii.  Fabrica Acumulatorul crește ca volum de producție și, în  1958, se mută în noul spațiu construit pe strada Brăilei nr.84,  acum  strada Biruinței, din cartierul Pantelimon din București.

          Prin rezultatele obținute, prin profesionalismul  de care a dat dovadă, a reușit, în 1960, să convingă conducerea Ministerului să  cumpere o tehnologie modernă de la firma VARTA din Germania. S-au cumpărat utilaje și tehnologii dar s-a asigurat și perfecționarea  personalului  implicat în procesul de producție. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate  așa că, după alți 10 ani, în 1970, se retehnologizează producția  cu ajutorul firmei americane SINGER. După încă un deceniu, în1980, producția  de acumulatoare  se extinde și la Bistrița, în județul Bistrița-Năsăud.

          Iată ce spunea, după ani, Aristide Caranda despre această perioadă: „Am avut nemți alături de noi pentru integrarea producției și a calității. Răspunderea era mare, însă toți trăgeam în aceeași direcție”.

          Cred că este locul să menționez, stimați ascultători, că în anul 1990 ne-au lipsit oamenii cu viziune tehnică și organizatorică, oamenii onești care  „să tragă în aceeași direcție”, care să retehnologizeze fabricile pe care le aveam în Craiova, printre care și Electroputere.

          Să revenim, stimați ascultători,  la Aristide Caranda, olteanul din Glogova brăzdată de râul Motru,  cel care nu a stat pe gânduri și s-a implicat în construirea și punerea în funcțiune a noii fabrici de la Bistrița-Năsăud. Și aici, la Bistrița-Năsăud, l-a avut ca model pe tatăl său, învățător. I-a învățăt meserie pe muncitorii serioși  din zona de nord a Ardealului. În anul 1989 fabrica  Acumulatorul ajunsese la 1900 de angajați. Aristide Caranda a mai făcut ceva. A colaborat cu oamenii din cercetare, cu specialiști  în procesele de electroliză din institutele de cercetări din țară.                                              .
            Anul 1990 a adus multe schimbări în viața economică și socială a României. În acest context, în data de 5 septembrie 1991, Aristide Caranda decide  să-și folosească  experiența organizatorică și profesională  dezvoltând o afacere  proprie. A înființat  compania Electro Auto Service SRL (EAS).

            Și-a propus atunci câteva obiective  printre care: fabricarea în exclusivitate națională a acumulatorilor auto fără întreținere, organizarea unei rețele de centre de vânzare și service, certificarea sistemului de management al calității.

            Deși a lucrat mai bine de 30 de ani într-o întreprindere socialistă, a înțeles că într-o economie de piață numele, Marca, este importantă așa că  în 2005 a schimbat numele companiei. I-a dat  un nume potrivit pentru o economie de piață și a înregistrat  la OSIM Marca, numele: CARANDA BATERII. Era anul 1999.

            Aristide Caranda a ținut minte vorbele oamenilor din  Glogova, satul natal: „Obrazul subțire cu cheltuială se ține”.  A cumpărat  din Germania  un laborator automatizat pentru testarea acumulatoarelor. A investit în tehnologie și echipamente și, încet-încet, a devenit un nume pe piața acumulatoarelor electrice.

            În anul 2019 inginerul Aristide Caranda a fost invitat de către profesorul Florin Tănăsescu, o vreme Ministru Secretar de Stat la Ministerul Cercetării și Tehnologiei, multă vreme un actor principal în industria electrotehnică din România, să țină o conferință despre Istoria Industriei de acumulatoare din România. La finalul expunerii, inginerul Aristide Caranda a spus: „Sper că v-am stârnit curiozitatea și vă rog să priviți acest material ca pe o avanpremieră a unei cărți care trebuie scrisă pentru ca generațiile de ingineri,  ce vin după noi, să înțeleagă că au datoria patriotică, morală și profesională de a duce mai departe ștafeta aprinsă în urmă cu 120 de ani de oameni entuziaști, flacăra care a fost și este alimentată de energia vie  a acestor oameni, flacăra care nu s-a stins niciodată până azi tot așa cum bateria Karpen Vasilescu nu s-a oprit din 1950 până astăzi”.

            Din păcate, Aristide Caranda, a cărui energie părea inepuizabilă, s-a stins din viață la data de 23 ianuarie 2022.

          La finalul acestui episod, pentru consolidarea informațiilor despre Aristide Caranda, vă invit  să faceți o plimbare spre Valea Vlăcii din Craiova, până la kolometrul zero din Craiova.

Plecați de la fostele case Glogoveanu, acum Tribunalul Craiova. Boierii Glogoveni au rădăcini în satul Glogova,  ca și Aristide Glogoveanu. Lăsați pe stânga Liceul economic Gheorghe Chițu, fost Primar al Craiovei  care, la vremea lui, a înființat școli pentru copii negustorilor din Craiova. După alte câteva sute de metri ajungeți la clădirea care a adăpostit prima centrală  electrică din Craiova. Acum are altă destinație: găzduiește o sală de sport. În spatele  acestei clădiri, pe strada Nicolae Titulescu, funcționează un centru de vânzare și service  pentru acumulatoarele Caranda, de fapt primul centru de acest tip înființat în 1995 de către Aristide Caranda. Intrați și stați de vorbă cu oamenii de aici. Vorbiți despre acumulatoarele Caranda. Întrebați despre Aristide Caranda.                 .                                                            
               Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.