02 Jul
23.06.2025. Duiliu Marcu, arhitect născut la Calafat.
Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 02.07.25
Personalități din știință și tehnică.
Duiliu Marcu, arhitect născut la Calafat.
Azi la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să încerc să vă prezint, pe scurt, bogata activitate a arhitectului Duiliu Marcu.
Un vizitator printr-un oraș va ține minte câteva clădiri frumoase, impunătoare. Frumusețea clădirilor are mai multe rădăcini dar, fără îndoială, frumusețea lor este rezultatul talentului arhitectului. De fiecare dată reținem destinația actuală a clădirii. Nu știm însă cine a fost arhitectul.
Un vizitator prin Craiova ar putea să fie impresionat de clădirea Universității din Craiova, proiectată în 1890 de arhitectul Ion Socolescu, de clădirea Teatrului Național din Craiova, proiectată de arhitectul Alexandru Iotzu și inaugurată ân 1973. Ar putea să fie impresionat de clădirea Primăriei din Craiova, care a fost proiectată de către arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată de Arhitectul Constantin Iotzu.
Un vizitator prin Craiova, ajuns pe Calea Unirii, ar putea să fie impresionat de Hotelul și Restaurantul Minerva, proiectat de arhitectul Thomas Dobrescu și construit în 1901. Și dacă are puterea să nu zăbovească prea mult la fiecare casă va ajunge, în zona Tabaci, la Casa Vrăbiescu, proiectată, în 1913, de către tânărul arhitect Duiliu Marcu.
Duiliu Marcu s-a născut la Calafat în data de 23 martie 1885 într-o familie modestă. Tatăl său era ofițer în armata regală, iar mama sa, ca multe soții de ofițeri, era casnică. A început școala la Calafat, iar din 1900 devine elev al Liceului Carol I din Craiova. Pentru talentul său la desen a câștigat multe premii și a fost îndrumat către Școala de Arhitectură din București. În 1906 pleacă la Paris pentru a studia la Școala de Arte Frumoase din capitala Franței. În 1912 s-a reîntors în țară. A proiectat atât clădiri cu destinație de locuință cât și clădiri cu destinație publică îmbinând tradiția arhitecturii naționale cu tendințele contemporane lui, funcționalitatea cu preferințele beneficiarului și cu propria concepție arhitecturală.
Activitatea arhitectului Duiliu Marcu poate fi grupată în trei etape:
– etapa arhitecurii clasice, în care a avut ca model arhitectura pariziană;
– etapa arhitecturii neoromânești, sau brâncovenești;
– etapa arhitectrii moderne.
În perioada 1913-1915, tânărul arhitect, abia reîntors în țară, este angajat într-o lucrare de unificare a unor construcții existente care vor deveni, ceea ce azi se numește „Casa Vrăbiescu”, situată pe strada Unirii nr.100. Casa este ușor de identificat. Mergând pe Calea Unirii înspre Parcul Romanescu, se trece de fosta Grădină de vară a Cinematografului Patria și se ajunge la intersecția cu strada Simion Bărnuțiu. Este strada pe care circulă autobuzul spre gară. Casa Vrăbiescu este ultima, pe dreapta, la intersecția cu strada Gheorghe Doja. Ei bine, aici erau deja construite alte clădiri solosite ca așezământ medical. Sarcina tânărului arhitect Duiliu Marcu a fost să reunească aceste case într-un proiect unitar. A rezultat un edificiu „în stilul renascentist târziu, cu curte interioară și balconașe.” Istoria menționează că, în aceiași perioadă, s-a ocupat și de casa Tudor Mărăscu dar eu nu am reușit să identific această casă.
Se poate spune că în 1916 era încă la începutul carierei. Cu toate acestea, unul dintre specialiștii în beton armat, inginerul Constantin Vasilescu (1870-1944) îl solicită să-i proiecteze casa din București, situată pe strada Lascăr Catargiu la nr. 54. Cădirea, impunătoare, există și în zilele noastre și adăpostește Aeroclubul Român.
În Planul de sistematizare a Bucureștiului, elaborat de Primăria Capitalei în 1931, s-a prevăzut demolarea atelierelor de locomotive, construite lângă Gara de Nord. În 1936 s-a constituit un colectiv de arhitecți, coordonat de Duiliu Marcu, care au proiectat „Palatul Administrtaiv CFR”. Echipa de arhitecți a avut în vedere utilitatea construcției și sobrietatea acesteia. La vremea ei a fost cea mai mare clădire administrativă din sud-estul Europei, iar la conceperea ei, Duiliu Marcu, născut la Calafat, a avut un cuvânt depus. Construirea Palatului a început în 1937. În prezent aici funcționează Ministerul Transporturilor.
Arhitectul Duiliu Marcu a proiectat, în 1937, Palatul Victoria din București care prin fațadă de 90 m lungime și prin interioarele sale combină elementele clasice cu concepția geometrică a compoziției. Duiliu Marcu s-a implicat în toate etapele și detaliile Palatului Victoria. Iată ce spunea istoricul Georgeta Filitti: „Duiliu Marcu este unul din acei români care a spus în repetate rânduri: suntem prea săraci ca să ne permitem să facem lucrul prost. De pildă, la Clădirea Consiliului de Miniștri a spus foarte clar și ce fel de marmură, și de unde în Italia trebuie luată și adusă. A desenat lămpile de Murano, lămpi care s-au comandat la Murano, pe urmă altă parte au fost făcute aici. Concepția unitară asupra clădirii îl face, într-adevăr, unic în spațiul nostru.” Palatul Victoria a fost sediul Ministerului de externe, a Consiliului de Miniștrii, iar acum este sediul Guvernului. Din 2004 este inclus pe Lista monumentelor istorice.
Deși Hotelul Athénée Palace fusese construit între 1912-1914, fiind prima clădire cu structura din beton armat din București, a fost modernizat în 1937 de arhitectul Duiliu Marcu care a păstrat aspectul special al acestuia, fațadele au fost complet schimbate prin utilizarea arcadelor adâncite. Hotelul a fost prevăzut, atunci, cu cele mai moderne instalații iar reorganizarea holului, a saloanelor de recepție și a sălii de mese i-au asigurat caracterul funcțional și în zilele noastre.
Primul local al Bibliotecii Academiei Române a fost construit în perioada 1926-1928, după planurile arhitectului Gheorghe Balș, iar din 1937 proiectul a fost continuat de Duiliu Marcu care a conceput aripa destinată colecțiilor. Vă reamintesc, stimați ascultători, că sediul Academiei Române este pe Calea Victoriei nr.125, colț cu Bulevardul Dacia, iar accesul la Biblioteca Academiei se face prin Bulevardul Dacia, în apropiere de Calea Griviței.
Planul de urbanism al Bucureștiului, adoptat în 1935, prevedea resistematizarea Bulevardului Eroilor, care se prelungea până la Palatul Victoria, și construirea unui edificiu pentru Școala Superioară de Război, în Dealul Cotroceni. Ansamblul monumental al Academiei Militare, este bine pus în valoare fiind construit pe câteva terase. Pentru arhitectul Duiliu Marcu, născut la Calafat, a fost o oportunitate de ași pune în valoare concepția privind construcțiile publice. Acum instituția, a cărei construcție a început în 1937, se numește Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
Arhitectul Duiliu Marcu, născut la Calafat, ajuns deja celebru, s-a ocupat de proiectarea celei de a doua gări regale din Sinaia. Aceasta a fost construită între 1938 și 1940, la solicitarea Regelui Carol al II-lea, fiind prevăzută și cu o remiză pentru gararea trenului regal.
Documente demne de încredere spun că Duiliu Marcu, împreună cu arihtecții Ion Mincu și I.D. Berindei s-a ocupat și de Casa Poenaru, din Craiova, situată pe strada Eugeniu Carada nr.10 , în care a funcționat o vreme, până prin anii 90, Casa de Cultură a Studenților. Deși în documentele studiate pentru elaborarea acestui episod sunt câteva inadvertențe, pe care sunt dator să le menționez, amintirea activităților desfășurate de mine aici, cu studenții, prin anii 80, mă îmboldesc să vorbesc despre această clădire. Consideram atunci, prin anii 80, că spațiile generoase din această clădire pot declanșa creativitatea tinerilor, din orice vremuri. Acum clădirea așteaptă vremuri mai bune.
Lista clădirilor proiectate de Duiliu Marcu este lungă, dar mai trebuie menționate clădirea Institutului Politehnic din Timișoara și clădirile de locuit de pe strada Știrbei Vodă, Bulevardul Magheru și Bulevardul Ana Ipătescu din București dar și alte clădiri de locuit din Sinaia. A elaborat studii de sistematizare pentru București, Brașov, Buzău, Timișul de Sus, Agigea.
A fost profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din 1929 și până în 1953. Membru al Academiei Române din 1955. S-a stins din viața în data de 9 martie 1966 la București.
Georgeta Filitti, istoric îl caracteriza astfel : „Cred că Duiliu Marcu rămâne cel mai reprezentativ arhitect a primei jumătăţi a secolului XX şi prin formaţia lui, şi prin dăruirea cu care a practicat meseria.”
În Craiova, în cartierul „Craiovița Nouă” o stradă poartă numele Arhitect Duiliu Marcu. Deși se numește „Aleea Duiliu Marcu”, este o arteră impunătoare care face legătura între Strada George Enescu, din zona Catedralei Sf.Ioan Botezătorul, acum în construcție și Bulevardul Oltenia, zona complexului comercial Orizont. Aleea Arhitect Duiliu Marcu asigură accesul spre Școala generală nr. 30 „Mihai Viteazul” și Gradinița nr.40.
Aleea Arhitect Duiliu Marcu, din cartierul Craiovița Nouă, prevăzută și cu o fântănă arteziană, este o zonă pietonală cu personalitate din Craiova.
Ca de obicei, pentru consolidarea informațiilor despre personalitatea evocată, la finalul acestui episod vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică sa faceți o plimbare prin Craiova, să priviți câteva clădiri și să vă gândiți la arhitecții care le-au construit, arhitecți menționați la începutul acestui episod. Plecați din fața clădirii Universității din Craiova, treceți pe lângă Teatrul Național, Primăria Craiova, Prefectura Olteniei, Hotel Palace, Restaurantul și Hotelul Minerva, Casa Universitarilor, Casa Vrăbiescu. Vă reamintesc că aceasta, Casa Vrăbiecu, a fost proiectată de arhitectul Duiliu Marcu în 1913.
De aici puteți continua plimbarea prin Craiova cu un autobuz electric până în cartierul Craiovița Nouă. Vă îndemn să faceți o plimbare bine meritată pe Aleea Arhitect Duiliu Marcu. Verdeața și băncile, existente din abundență, vă vor asigura relaxarea binemeritată.
Mențiune.
Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și on line radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.