Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Șontea Sever – fondatorul școlii de  metalurgia pulberilor sinterizate de la Craiova.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre Sever Șontea,  fondator al școlii de metalurgia  pulberilor sinterizate de la Craiova.

Când spunem „școală” ne gândim atât la clădirea în care se desfășoară activitatea  didactică dar mai ales la oamenii și la atmosfera dintr-o unitate școlară.

Pot spune că este mai ușor să construiești clădirea unei școli decât să  dezvolți „spiritul unei școli”. Omu  care a reușit să formeze spiritul școlii de metalurgia pulberilor la Craiova a fost profesorul Sever Șontea.

Sever Șontea s-a născut la data de 8 noiembrie 1928 în satul  Crainici, din comuna Prunișor, din județul Mehedinți. Școala primară a urmat-o în satul natal, Crainici, din 1935 până în 1940.

În 1941 s-a înscris la Liceul „Traian” din Turnu Severin, pe care l-a absolvit  în 1948. A urmat trei ani la Academia de Studii Economice din București, în 1949 și 1952, apoi Institutul Politehnic din București, Facultatea de Metalurgie, specializarea „Siderurgie”, pe care a absolvit-o în 1958.

După absolvirea facultății, în 1958,  a fost repartizat la Uzinele Electroputere , unde funcționează ca Șef laborator Metalografie până în 1971, când se transferă la Universitatea din Craiova.

La Uzina Electroputere se implică eficient în asimilarea unor materiale noi  și a  tehnologiilor   fabricare a acestora( exp. Contacte electrice sinterizate WCuNi pentru întrerupătoare electrice).  Ca inginer, în laboratoarele uzinei, a elaborat noi metode distructive sau nedistructive de  încercare a materialelor folosite la fabricarea mașinilor și aparatelor  electrice, la fabricarea locomotivelor diesel-electrice și electrice.

Este locul să menționez că mehedințeanul  Sever Șontea a contribuit la organizarea unui laborator pilot  pentru cercetări în domeniul metalurgiei pulberilor, activitate pe care o va continua și la Universitatea din Craiova, atât ca activitate de cercetare  dar și ca activitate de microproducție.

Și-a susținut Teza  de doctorat, cu titlul „Cercetarea factorilor metalurgici și tehnologici care influențează sudarea unor aliaje de aluminiu de înaltă rezistență de tip AlZnMg”,  la Institutul Politehnic din Timișoara, Facultatea de Mecanică, în anul 1969. Teza a fost elaborată sub coordonarea profesorului  Vladimir Popovici.

Este interesant de menționat că profesorul Vladimir Popovici  a fost, începând cu anul 1960, Director  tehnic la Uzina Electroputere din Craiova, unde a funcționat până în toamna anului 1964 când a ocupat, prin concurs, postul de profesor  la Catedra de Utilajul și Tehnologia Sudări, din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara, atribuindu-se  și calitatea de șef de catedră și conducător de doctorat.

Dar să revenim la personalitatea despre care vorbim  azi, Sever  Șontea.

Vă reamintesc că Universitatea din Craiova s-a înființat, aș putea spune că s-a reînfințat în 1966,  și s-a dezvoltat constant. Așa se face că în 1977, pentru a răspunde nevoilor industriei din Oltenia, unde construcția de  mașini Agricole și automobile  era la apogeu, a fost înființată Facultatea de Mecanică. Tot în 1977 a fost înființată, în cadrul Facultății de Electrotehnică, secția de Electromecanică. În acest context, Sever Șontea ocupă, prin concurs, postul de profesor la Facultatea de Mecanică.

În anii ’70 Institutele de cercetări din București au deschis Filiale în  centrele industriale sau în centrele  universitare din țară. În acest context, în perioada 1976-1978 a coordonat Filiala din Craiova a „Institutului de Cercetări și Proiectări pentru Sectoare Calde București”, unitate integrată în Universitatea din Craiova. În această calitate a contribuit la  punerea în funcțiune a liniilor tehnologice  de la IOB Balș, Forja Grea Drobeta Turnu Severin, VILMAR Râmnicu Vâlcea,  Forja Cristuru Secuiesc.

Având în vedere experiența acumulată în producție, a ocupat, din 1977, funcția de șef  al catedrei de „Tehnologia materialelor”,  până la pensionare, cu o intermitență între 1990-1992 când a fost prorector al Universității din Craiova.

A obținut 20 de brevete  de invenție și certificate de inovator referitoare la materiale noi, metalurgia pulberilor, tehnologii neconvenționale, tratamente termice.

Dintre acestea menționez Brevetul  nr.88624, obținut în 1986, Lagăre cu autolubrifiere de tip Fe-Cu-Grafit și procedeu de obținere a acestora. Aceste lagăre, dar și alte componente din pulberi sinterizate, a fost fabricate  câțiva ani buni  la Secția de Microproducție piese sinterizate din cadrul Facultății de Mecanică. A fost o experiență utilă pentru toți, dar mai ales pentru studenții care participau la organizarea întregului proces de fabricație.

Este momentul să povestesc  o întâmplare cu profesorul Sever Șontea.

Prin anii 1980 am ținut un curs facultativ de Inventică. Întâlnirile cu studenții erau programate în clădirea veche a Casei Studenților din strada Ialomiciora. O clădire impunătoare, cu camere mari care te îndemnau să-ți dai drumul la imaginația creatoare. La una dintre întâlniri  l-am invitat  pe profesorul  Sever Șontea. A fost  punctual, așa cum era mereu, iar  discuțiile  cu studenții despre invențiile domniei sale au fost la obiect,  educative, utile. S-a încadrat  precis în timpul alocat. Aceași punctualitate și eficiență a manifestat-o  și în perioada  cât a îndeplinit funcția de prorector al Universității din Craiova. Din păcate, clădirea veche  în care a funcționat Casa Studenților a fost retrocedată și, de 30  de ani, este închisă. Nu are nici-o destinație!

            În  1992 a obținut conducerea de doctorat  în domeniul „Inginerie industrială” și a coordonat  25 de Teze, finalizate până în 2009. Subiectele abordate  au vizat rezolvarea unor probleme legate  de folosirea pieselor sinterizate din aliaje metalice, realizarea unor noi materiale pentru lagăre cu alunecare, fabricarea contactelor electrice pe bază de wolfram, obținerea de aliaje antifricțiune pe bază de fier.Unii dintre doctoranzi își continuă activitatea de cercetare, iar alții își continua activitatea în producție.

            S-a pensionat în  1999 dar și-a continuat activitatea ca profesor consultant.

            A  scris articole științifice și cărți la edituri locale și centrale,  cu subiecte legate de metalurgia pulberilor, sudarea materialelor și a aliajelor neferoase.

            Aș putea să citez mai multe titluri de cărți sau articole, dar prefer să amintesc doar două.

Prima: o broșură de cca. 125 de pagini „Dicționar de personalități din Oltenia”, publicată în 1998 la Editura SITECH din Craiova, cu sprijinul financiar  acordat de  Casa de Cultură a Municipiului Craiova.  La elaborarea dicționarului au partcipat 6 persoane, printre care și profesorul Sever Șontea. Îmi amintesc de meticulozitatea cu care aduna datele și exigența cu care selecta persoanele incluse în Dicționar. A rezultat un document elaborat, în bună parte, pe baza informațiilor culese direct de la persoanele incluse în Dictionar.

A doua carte pe care vreau să o amintesc: „Metalurgia pulberilor. Tehnologii de lucru și aplicații” publicată la Editura Universitaria din Craiova. Această carte pune în valoare două valențe ale profesorului Șontea. Prima: legătura cu practica industrială. A doua: formarea colaboratorilor pentru activitatea de cercetare, având în vedere echipa care lucrat la această carte, și anume: Mihail Mangra, Constantin Dumitru, Daniela Tărâță, Gheorghe Văduvoiu, Paul Herșcovici,

Dumitru Mazilu, Ileana Pascu.

Pentru activitatea desfășurată a primit  mai multe   Diplome și medalii. În 1983 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Ștințific ”, clasa a III-a. În 1999 a primit, din partea Asociației de Sudură din România  Medalia „Academician Corneliu Mikloș”. Medalia, cu diametrul de 60 mm  din metal turnat, este acordată  persoanelor care, de-a lungul activității profesionale, au contribuit în mod esențial la promovarea  tehnologiei sudării.

            A condus, la Craiova, Filiala „Tehnologii Neconvenționale” a Academiei Române.

            În 2005  a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Craiova”.

            În iunie 2015 a participat, în satul natal, Crainici,  la întâlnirea „Fii satului”. Ca de obicei, așa cum a făcut mereu în activitatea desfășurată, și-a pregătit  discursul cu atenție.

            Mai pe la început, explică de unde vine numele satului, Crainici, adică „locul cât vezi cu patru ochi”. În sat este un loc mai înalt din care oamenii  îi anunțau pe vecinii lor, strigând sau altfel,  despre  necazurile  aduse de năvălitori. Oamenii locului erau…crainici!

            Într-un paragraf vorbește despre un fiu al satului, inginerul  Adrian Dumitrescu, proiectant de nave fluviale, executate la Turnu Severin, care, printre altele, s-a ocupat și de construirea clădirilor Întreprinderii de Utilaj Greu din Craiova și care, acum, poartă numele „Popeci”.

            Spre finalul discursului spune:„Ca învățători în clasele I-IV l-am avut pe unchiul meu Ionică Cașotă și pe doamna Andone, care locuia în satul Capul Dealului  și venea la școală cu șareta. Așa cum am arătat, această dezvoltare a satului a provocat o emulație în cultură, astfel că mulți tineri și-au continuat studiile contribuind la creșterea vieții satului”. La finalul discursului său, profesorul Sever Șontea amintește multe nume de oameni din sat care au devenit învățători sau profesori, ingineri, militari, preoți, funcționari, comercianți, monahi, medici sau cadre medicale, lucrători la CFR.  Sunt menționate aproape o sută de persoane, cu nume și prenume și meseria pe care au practicat-o. Apoi, la final, le spune participanților la întâlnirea „Fii satului Crainici” din data de 5 iunie 2015: „Vă rog să vă reamintiți eforturile învățătorului Popescu  Gheorghe și ale  plutonierului  Raicu Petre care au revigorat  câmpiile și dealurile satului prin plantații pomicole, grădinărit și creșterea vitelor”.

             S-a stins din viață în data de 25 februarie   2019.

            Așadar, sitmați ascultători, azi la emisiunea  Personalități din știință și tehnică v-am povestit despre Sever Șontea, fondatorul școlii de Mealurgia  pulberilor sinterizate.

            Din povestea spusă  despre profesorul Sever Șontea o să fomrulșez câteva îndemnuri:

• Să nu ne uităm locurile natale!
• Să nu-i uităm pe cei de dinaintea noastră!
• Să nu-i uităm nici pe cei din generația cu care am crescut!
• Să nu-i uităm pe educatori!

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Constantin Belea, fondatorul școlii de automatică din Craiova.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre Constantin Belea, fondatorul școlii  de automatică din Craiova.

Învățământul superior electrotehnic își are una dintre rădăcini în Institutul de Mașini și Aparate Electrice IMAE  înființat la data de 7 iulie 1951. A funcționat până în 1958 când, din motive neștiute de mulți, spuse sau scrise  de câțiva, a fost mutat la București.

Vă reamintesc că oltenii au scris încă din 1848, în Proclamația de la Islaz  că își doresc o Universitate la Craiova, așa cu nu s-au lăsat cu una cu două. Așa se face că în 1966 a fost înființată, aș putea spune că a fost reînființată, Universitatea din Craiova, printre noile facultăți numărându-se și Facultatea de Electrotehnică. La început, adică în 1966, a avut două secții: mașini și aparate electrice, care va deveni secția de Electrotehnică, în 1973, respectiv automatică, transformată, tot din 1973, în secția de Automatizări și calculatoare.

Încă de la început, șeful, aș spune coordonatorul catedrei  care se ocupa de  secția de Automatizări și calculatoare a profesorul universitar, doctor docent, Constantin Belea.

Constantin Belea s-a născut la data de 6 martie 1929 în localitatea Slănic Prohova din județul Prahova.  A urmat Școala Medie Tehnică Metalurgică Plopeni, apoi,  în 1950 a intrat, prin concurs  la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București. După doi ani de studiu, în 1952, a fost selecţionat şi transferat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, la Academia Militară Tehnică din Bucureşti, Facultatea de Aviaţie. A absolvit facultatea în anul 1954, obţinând Diploma de inginer electrotehnic în specialitatea Instalaţii Electrice Bord-Avion. A urmat aspirantura la Academia Militară Tehnică, finalizată în ianuarie 1957.  Lucrarea de disertaţie a fost elaborată  şi susţinută  în anul 1959 la Academia Militară de Ingineri de Aviaţie Jucovski din Moscova, obținând  Diploma de Candidat în Ştiinţe Tehnice. Lucrarea avea tema „Oscilații neliniare în sistemele de reglare automată” și s-a publicat, la recomandarea Consiliului Ştiinţific al Academiei Jukovsky, sub forma unei monografii de 264 pagini, la  Editura Maşghiz din Moscova. In lucrare a elaborat o metodă exactă de determinare a regimurilor periodice din sistemele automate neliniare, a stabilit dependenţa  amplitudinii şi perioadei autooscilaţiilor de parametrii neliniarităţilor, a stabilit ecuaţiile caracteristice care rezolvă problema stabilităţii regimurilor periodice, a studiat câteva  posibilităţi de înlăturare a regimurilor periodice din funcţiile sistemelor automate neliniare.

A continuat activitatea de doctorand la Academia Militară de Ingineri de Aviaţie Jukovski prin elaborarea tezei de doctorat „Metode noi în teoria sistemelor de reglare automată”, pe care a susținut-o în 1962. A obținut Diploma de Doctor în  Ştiinţe Tehnice, eliberată de Comisia de Atestare din Ministerul Invăţământului Superior şi Mediu Special al URSS, şi recunoscută de Comisia superioară de diplome din Ministerul Invăţământului din România ca diplomă de doctor docent în ştiinţe tehnice.  In această perioadă a perfecţionat metode de calcul pentru sistemele automate, propunând două metode bazate pe serii de puteri rapid convergente, care să înlocuiască seriile trigonometrice şi seria clasică de dezvoltare a funcţiilor exponenţiale la calculul dinamic al sistemelor automate de diferite tipuri. Totodată, s-a ocupat de invarianţa coordonatică şi parametrică a  sistemelor automate, stabilind câteva teoreme importante.

In perioada 1962-martie 1965 a desfăşurat  activitate didactică şi ştiinţifică  la Catedra de Radioelectronică de la Academia Militară Generală, ca lector superior, unde a predat cursurile „Bazele reglării automate”, „Automatică”, „Maşini electrice de calcul”, „Cibernetică”. A coordonat activitatea de cercetare ştiinţifică a catedrei și a fost membru al colegiului de redacţie al Buletinului Academiei Militare Generale.

In perioada aprilie 1965–februarie 1966 a lucrat la Institutul de Proiectări – Automatizări București, IPA, ca proiectant șef la Secţia de Automatizări complexe, pe teme legate de  introducerea tehnicii de calcul în industrie.  

In perioada februarie 1966-septembrie 1966 a  lucrat  la Institutul de Energetică al Academiei României, ca şef al Sectorului de sisteme neliniare, continuându-şi activitatea cu o jumătate de normă, până în anul 1968, când a devenit cercetător onorific al aceluiași institut.

In activitatea ştiinţifică s-a ocupat în mod deosebit de teoria sistemelor neliniare şi metodele numerice de calculul dinamic al sistemelor automate.  În preocupările sale au intrat studiul sistemelor autoacordabile, principiile teoretice și metodele de optimizare a sistemelor automate, studiul şi construcţia unor dispozitive de calcul, studiul sistemelor parametrice, recepţionarea optimă a semnalelor, modelarea numerică a sistemelor neliniare, construcția sistemelor dinamice liniare pe baza teoriei distribuțiilor.

La 1 septembrie 1966 a fost numit profesor suplinitor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Electrotehnică, şef al catedrelor de Maşini şi Aparate Electrice (1966-1967), Automatică şi Aparate Electrice (1967-1969) şi Automatizări și calculatoare (1969-1975, 1976-1985).  A fondat Catedra de Automatică în anul 1967. În intervalul aprilie – noiembrie 1968,  respectiv 1969-1974  a îndeplinit şi funcţia de Prorector al Universităţii din Craiova. Din 1968 a fost conducător științific de doctorat în automatică, automatizări si telecomenzi. Sub îndrumarea sa au fost finalizate 10 Teze de doctorat. Dintre Tezele de doctorat menționez doar  lucrarea „Automatizarea complexă  a obiectivelor energetice cu sisteme adaptive”, elaborată de Dan Nicolae, devenit ulterior profesor la Facultatea de Electrotehnică din Craiova și, un timp, decan al acesteia.  Această teză de doctorat, demonstrează implicarea facultății de electrotehnică în rezolvarea problemelor concrete ale industriei din  România. Este necesar să subliniez că această valență este continuată și în prezent.

Constantin Belea, a înfiinţat  Institutul de Proiectări pentru Automatizări – IPA  Craiova şi a iniţiat, în 1980,  Simpozionul Naţional de Teoria Sistemelor care se desfăşoară cu regularitate şi astăzi. A fost Președintele Comisiei de Teoria sistemelor în cadrul Secţiei de Automatică a Consiliului National al Inginerilor şi Tehnicienilor, patronat de Consiliul Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie.

În anul 1983 a obtinut titlul de „Profesor universitar evidenţiat”, distincţie acordată prin Ordinul Ministerului Invăţământului nr. 5121/16.06.1983.

In perioada 1981-1985 a fost titularul cursului „Dirijarea aparatelor de zbor şi navigaţie automată” la Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic Bucuresti.

            A fost distins cu premiul Traian Vuia al Academiei Române. Este autor a numeroase studii, cursuri universitare, monografii şi lucrări de sinteză în limbile romană, rusă şi engleză.  A publicat peste 200 de articole de specialitate în reviste din România și din străinătate printre care

 Automatica şi Electronica;  Studii şi cercetări de energetică şi electrotehnică;  Analele Universităţii din Craiova.

A tradus lucrări de sinteză din limbile rusă şi engleză.

Ca fondator al școlii de automatică din Craiova a inițiat mai multe direcții de cercetare considerate direcții „pionier” printre care  cea legată de sistemele optimale și adaptive.

A scris opt cărți publicate la Editura tehnică, la Editura Academiei  României sau la Editura Didactică și Pedagogică. Într-un cuvânt, edituri de mare prestigiu.

Pentru a  avea o imagine legată de viziunea tehnică și științifică a profesorului Constantin Belea, la începuturile  învățământului electrotehnic din Craiova, menționez  doar  cartea „Programarea la mașinile electronice de calcul” publicată în 1969 la Editura Militară din București.

S-a stins din viaţă, la Craiova, în data de 16  decembrie 1985.

În semn de prețuire pentru valoarea sa științifică și umană, Aula Facultății de Automatică, Electronică și Calculatoare poartă numele „Constantin Belea”.

Așadar, stimați ascultători, v-am povestit despre Constantin Belea, fondatorul școlii de automatică din Craiova.

În povestea mea am folosit multe cuvinte, multe expresii de specialitate, poate noi pentru unii dintre dumneavoastră și, din acest motiv, vă sugerez sa faceți un exercițiu.

Adunați câteva ambalaje din material plastic, PET-uri, pentru care puteți primi garanția de 50 de bani. Mergeți la un centru de colectare automată. În Craiova sunt montate câteva containere în zona magazinelor cu profil alimentar. Urmăriți, cu atenție, tot procesul, de la introducerea PET-ului în spațiul de colectare până la primirea documentului prin care vi se comunică suma pe care puteți să o obțineți  în  schimbul acestor ambalaje.

Este un exemplu concret de sistem automat, destinat preluări ambalajelor din material plastic. Gândiți-vă la complexitatea lui. Gândiți-vă la inginerii și tehnicienii care l-a proiectat, l-au construit, l-au montat. Gândiți-vă și la profesorii  care i-au școlit pe acești  creatori. În timp, printre profesori, a fost și Constantin Belea, profesor doctor docent la Universitatea din Craiova.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Charles Laugier ,născut la Cernele, organizatorul sistemului sanitar din Oltenia.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul   Charles Laugier, născut la Cernele, organizatorul sistemului sanitar din Oltenia.

            În Craiova funcționează, în prezent 25 de Licee sau Colegii. Unele dintre ele nu au un patronim. Marea majoritate au un patronim: Carol I, Elena Cuza, Frații Buzești,  Odobleja, Velovan etc. Nume românești pe care le știm din lecțiile de istorie. Unul dintre licee  portă un nume cu rezonanță franceză: Charles Laugier.

            Charles Laugier s-a născut la data de 21 ianuarie 1875 lângă Craiova, în comuna Cernele,  situată în partea vestică a orașului, la confluența râului Amaradia cu Jiul.

            Părinții săi erau originari din Franța dar, așa cum  s-a întâmplat cu mulți francezi  tineri, prin anii 1850, au preferat să emigreze în țări mai liniștite în care puteau să-și practice meseria.  Atunci, prin anii 1850,  România „era considerată America  Europei”. Așa s-a întâmplat și cu Victor Laugier, inginer  constructor și antreprenor.

            Victor Laugier, tatăl lui Charles,  s-a născut în anul 1844, în Marsilia,  ca și Blanche Laugier, mama lui Charles, născută Vivet, în anul 1857. Soții Victor și Blanche au avut doi copii Jules, devenit arhitect, și Charles, devenit medic.

            Având în vedere  originea sa, amândoi părinții fiind  francezi, primii ani de școală i-a făcut la Institutul de băieți  Gustav Arnold, între 1882 și 1885. Această școală privată a fost înființată în Craiova în anul 1855, de către Gustav Arnold, condusă apoi de fiul său, Gustav care era și profesor de germană. 

            Între anii 1885 și 1887  a urmat  școala secundară  la Liceul nr.7  apoi, când avea 12 ani, s-a mutat  la Liceul  Carol I pe care l-a absolvit în  1892, când avea  17 ani. A fost coleg cu Gheorghe Țițeica , Victor Papilian și Constantin D. Fortunescu.

            In 1892 s-a la Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o după șase ani, în 1898, cu teza „ Rezultate obținute în buza de epure simplă congenitală  la Spitalul de copii din București”, elaborată sub îndrumarea profesorului Râmniceanu pe baza studiilor făcute la Clinica Chirurgicală de copii. Profesorii săi i-au apreciat  priceperea și capacitatea de dăruire profesională, meticulozitatea cu care  îi examina și îi urmărea pe copii pe care îi îngrijea, fiind convinși de pregătirea lui  ca specialist în pediatrie, psihiatrie și igienă.

La un an după terminarea facultății, în 1899, se căsătorește cu Gabrielle Murgășeanu,  fiica unui  boier cu moșii în zona localității Murgași.

Laugier a obținut titlul de doctor în 1898 dar putea fi  considerat  specialist în pediatri și psihiatrie   deoarece, ca student,  timp de patru ani , a fost extern și intern la Spitalul de copii din București, apoi intern la spitalul Mărcuța, timp de un an și jumătate.

La începutul anului 1900 este numit medic al Plasei Oltețul de Sus, adică zona Balșului din zilele noastre. Spre sfârșitul anului, în octombrie 1900, este transferat în Plasa Ocolu, de care aparținea și comuna și comuna sa natală, Cernele. Lucrează aici până în 15 ianuarie 1903, când este numit  medic primar al județului Gorj.

Aici, în Gorj, se ocupă  de educația sanitară a tinerelor mame  scriind  o carte, o broșură. Pe coperta acesteia scrie  „Cum trebue să creștem să îngrijim și să ferim copiii de boală „ de Doctorul Ch.Laugier” Medic-primar al județului Gorjiu, Fost intern al spitalului de copii din Bucuresci. Tg. Jiu. Tipografia N.D.Miloșescu Furnisorul  Curții Legale 1904.

În octombrie 1908 vine la Craiova unde va ocupa postul de Inspector și Director  al Regiunii I-a Sanitare Oltenia. Mai întâi s-a informat asupra practicii medicale din Oltenia pentru a putea preveni și combate  cauzele care produc îmbolnăvirile. Va rămâne pe acest post toată viață, adică până în anul 1930 când se stinge din viață în deplină putere creatoare.

Om cu viziune, își dă seama că pentru pregătirea cadrelor sanitare este nevoie  școală. Înființează Școala de Oficianți  Sanitari din Craiova, iar absolvenții acestei școli au lucrat din Banat până în Cadrilater. Așa se explică numele pe care îl poartă Liceul din strada Brestei,  Liceul Charles Laugier, instituție cu poveste lungă.

Unul dintre primele sale obiective a fost combaterea tuberculozei. În acest scop a inițiat vacccinarea copiilor nou născuți și a construit  secția de tuberculoză, condusă multă vreme de doctorul A. Metzulescu.

În timpul Primului Război Mondial se angajează în Armată, ca șef de Ambulanță, ocupându-se de combaterea tifosului exantematic care decima armata română.

A publicat mai multe cărți, unele fiind retipărite. Este important să menționez cî în Biblioteca Universității din Craiova se găsesc, și pot fi consultate, 13cărți, printre care :  Igiena Craiovei. Evoluția tuberculozei,  Pelagra în Oltenia, Călăuza Sanitarului, Holera în Dolj în 1911.

În cartea  „Sănătatea în Dolj. Monografie sanitară”, publicată în 1910 la Editura „ Institutul Grafic Samitca” se ocupă, în cele 600 de pagini, de educația sanitară a locuitorilor județului. Descrie admnistrația sanitară a județului   dar și îmbrăcămintea săteanului, alimentația, munca la câmp și obiceiurile legate de igienă și medicina empirică.  Prin această activitate Charles Laugier   a încercat să  ridice nivelul de viață al țăranului  din Oltenia.

             Cartea „Contribuțiuni la etnografia medicală a Olteniei”, publicată în 1925 la Editura Scrisul Românesc din Craiova, a  fost premiată de Academia Română cu Premiul Demostene Constantinide în valoare de 4000 de lei, sumă pe care Charles Laugier a restituit-o Acadmiei.  Cartea este o sinteza privind mentalitatea  oltenilor asupra  vieții și asupra lumii, mitologia locală legată de prevenirea și tratamentul unor suferințe. Charles Laugier a cules și a publicat în această carte  67 de descântece folosite în satele oltenești.

Cartea „Conceptul geo-social-cultural în medicină”,  reprezintă modelul după care Charles Laugier și-a construit concepția medicală,  aceea de socio-culturalism, elaborând un plan de culturalizare a populației din Oltenia, un plan de popularizare a științei, de pregătire sanitară a elevilor de liceu.

            O componetă imporatntă  a activității doctorului Charles Laugier a fost  „Organizarea asisteneți medico-sanitare publice în Oltenia”. Iată ce scrie medicul Cristian Olaru în Teza sa de doctorat „Viața și activitatea doctorului Charles Hippolyte Laugier 1875-1930”, elaborată în 1998 sub coordonarea profesorului Șcheau Mihail:„  La Craiova, politicienii i-au dat mână liberă” lui Charles Laugier; nu s-au amestecat în treburile sanitare și nici nu l-au antrenta în vreun partid politic, încât a fost total independent. Acestea i-au permis  să se realizeze  „ ca cel mai mare animator cultural  și cel mai mare realizator în domeniul sanitar nu numai în orașul său  ci în toată Oltenia. Prin cadrele bine pregătite, care știau ce să facă, a înlocuit și vechii servitori și oameni de curte ai marilor proprietari”.

            Cred că este locul  să spun că profesorul Mihail Șcheau a fost artizanul  Muzeului Istoria Medicinei care a funcționat mulți ani pe strada Unirii din Craiova. Clădirea a fost retrocedată și fondul documentar s-a risipit. Printre cărțile din Arhiva Muzeului menționez cartea „Din amintirile mele.Oameni, locuri și fapte” scrisă în 1956 de Nicolae Popescu, colaborator și prieten cu Charles Laugier, care conține multe informații despre personalitatea evocată în acest episod.

            În titlul acestui episod am menționat că Charles Laugier a fondat și a reorganizat instituții sanitare din Oltenia pentru că  construit și renovat dispensarele rurale și urbane. Iată

Câteva exemple: construirea Spitalului din Dăbuleni, construirea de noi anexe la Spitalul Filantropia din Craiova. Istoria consemnează că doctorul Charles Laugier  a conceput planurile pentru Sanatoriul de la Leamna și că s-a ocupat de construirea acestuia, de punerea pietrei de temelie, în 1921, până la inaugurarea acestuia, în 1927.

Se poate menționa și spitalul din  Târgu Cărbunești, pe care l-a amenajat  ca  spital de tuberculoză.

            S-a stins din viață la data 16 august 1930. Avea 55 de ani. Este înmormântat în Cimitirul Catolic din Craiova

            „A fost un  model al medicului  hărăzit  cu aură de sfințenie”.

            La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să plecați din fața Liceului Charles Laugier, strada Brestei nr.129. Mergeți până la intersecția cu strada Râului, virați la stânga și mergeți până la intersecția cu strada Bucovăț unde virați a dreapta. După câteva sute de metri ajungeți la poarta cimitirului catolic. Monumentul  familiei Luagier este în față- stânga, la cca. 50 m.

            Un monument de o simplitate pilduitoare.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehncă.

Dan Dascălu și cercetările din domeniul microtehnologiilor din România

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul  Dan Dascălu și cercetările din domeniul microtehnologiilor din România

.           Cuvintele intră și ies din limbajul oamenilor. Cuvintele de specialitate intră și ies din dicționare în funcție de evoluția științei și tehnicii. La această emisiune vorbim despre personalități din știință și tehnică. Vrând-nevrând, vorbim despre știință și tehnică.

Unele cuvinte dispar pur și simplu. Unele cuvinte nu mai sunt folosite de oameni pentru că nu mai au legătură cu obiectele pe care le desemnau. Desigur, vorbim de cuvinte  folosite în știință și tehnică.

            Puțini dintre noi își mai amintesc de tuburile electronice, numite uneori lămpi, folosite în construirea aparatelor de radio și a televizoarelor.

            Unii dintre noi își mai amintesc de tranzistoare, dispozitivele  semiconductoare folosite pentru construirea aparatelor de radio și a televizoarelor.

            Atât tubul electronic cât și tranzistorul  au, din punct de vedere tehnic, același rol, îndeplinesc aceeași funcție: amplifică semnalul  electric transmis prin cablu sau prin unde electromagnetice.

            Cineva ar putea spune:

-Și totuși, acum avem în casele noastre cel puțin un televizor, un radio, un casetofon, un calculator. Cum este amplificat semnalul electric în aceste echipamente?

Principiul de amplificare a rămas același  dar  evoluția tehnologiei  a permis reducerea dimensiunii elementelor componente. La început a fost tubul electronic. În 1948 a fost inventat tranzistorul care a înlocuit tubul electronic, deși este de câteva zeci de ori mai mic. Deși tranzistorul a fost o invenție pionier, comunitatea științifică nu a reacționat. Nu a reacționat pentru că nu se întrevedea o aplicație. Nu a reacționat pentru că mentalitatea specialiștilor din 1948 era alta. Au mai trecut patru ani până când  dispozitivul semiconductor, numit tranzistor,  a fost folosit pentru prima dată, într-o aplicație cu impact social. A fost folosit la realizarea unui aparat auditiv. Avea toate atributele necesare: dimensiuni mici, consum de energie redus.

Așadar, stimați ascultători, se poate spune că  tehnologia a evoluat, istoric vorbind, pentru a răspunde unor necesități sociale.

 În 1960 a fost realizat primul circuit integrat,  sau CIP, care, deși  conține câteva zeci de tranzistoare, are dimensiunea unui  tranzistor clasic .Apoi, miniaturizarea a continuat.

Această evoluție pentru reducerea dimensiunilor componentelor electronoice este rezultatul  cercetărilor  făcute de specialiști.

Unul dintre cercetătorii  din acest domeniu a fost și craioveanul Dan Dascălu.

Dan Dascălu s-a născut la data de 5 aprilie 1942 în Craiova. Studiile primare le-a făcut la Școala Generală nr. 50 din București.

A urmat Liceul Sf. Sava din București pe care l-a absolvit în 1960. În același an  a fost admis la Institutul Politehnic din București,  Facultatea de electronică și telecomunicații, care fusese înființată cu doar șapte ani înainte, în 1953. A obținut titlul de inginer în 1965. A  urmat o specializare  în Anglia, la Universitatea din Birmingham, după care, în 1971, a obținut titlul  de doctor inginer. În 1976 a ocupat, prin concurs, postul de conferențiar universitar, iar în 1990 a devenit profesor. În 2012 a fost pensionat dar și-a continuat activitatea de cercetare.

După doi ani, în 1973, a înființat Laboratorul de cercetare pentru „Dispozitive semiconductoare de microunde”. Cercetările au avut un pronunțat caracter aplicativ, fiind realizate în colaborare cu unitățile de producție din acea perioadă: Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice ICCE și  Întreprinderea  de Piese Radio  și Semiconductori IPRS Băneasa, înființată în 1962. Componentele electronice realizate la IPRS Băneasa era exportate în țările  care, atunci, făceau parte din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc CAER, creat în 1949. Întreprinderea Electromagnetica București, înființată în 1930, a fost implicată în realizarea primelor radiorelee digitale  de microunde construite în România.

Pentru activitatea desfășurată și rezultatele obținute, a fost ales ca Membru Corespondent al Academiei Române, iar în 1993 a fost titularizat.

Din această poziție, în 1993 a fondat Institutul de Microtehnologie,  devenit mai târziu  Institutul Național de  Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie IMT București, primul institut dedicat microtehnologiilor din estul Europei. Decizia de înființare a acestui Institut  s-a dovedit una de perspectivă având în vedere că, în prezent, domeniul  este considerat cheia competitivității industriale.

Pentru  rezultatele oținute a primit, în 1974, Premiul Traian Vuia al Academiei Române, iar în 2000  Ordinul  „Serviciul  Credincios” , cu grad de Ofițer.

S-a stins din viață la data de 10 februarie 2021. Avea 79 de ani.

            De regulă, la finalul fiecărui episod, vă recomand să descoperiți locuri legate de personalitatea evocată. Azi voi face o recomandare și un apel către dumneavoastră.

            Vă recomand ca într-o zi de lucru, de luni până vineri, să mergeți la Muzeul Politehnicii din București, strada Polizu, mai bine spus strada Gheorghe Polizu nr.1. Muzeul funcționează într-unul dintre pavilioanele fostei Școli Naționale de Poduri și Șosele, transformată în 1920 în Școala Politehnică din București. Una dintre săli este dedicată aparatelor de radio și telecomunicațiilor. Găsiți aici un telefon pentru  mediu exploziv conceput de cel care vă vorbește în anii 1973-1975 și fabricat la Electromagnetica București până prin anul 2000. Acest telefon cântărește  două kilograme și a înlocuit, la vremea lui, adică în 1975, un telefon care cântărea 20 de kilograme.

            La final vă invit să ne gândim împreună cum am putea  aduna, la Craiova, exponate pentru  un Muzeu al Științei și Tehnicii. Să începem cu aparate de radio!

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Alexandru Buia, fondatorul Grădinii Botanice din Craiova.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc 

                        despre Alexandru Buia- fondatorul Grădinii Botanice din Craiova.

                        Trecem adesea pe strada Iancu Jianu fie că urcăm dinspre strada Brestei

spre strada Nicolae Titulescu, sau la coborâm. Ne-am obișnuit cu existența Grădinii

Botanice, iar vegetația bogată ne face să credem că acest peisaj este așa  de sute de ani.

            Și totuși, în urmă cu 75 de ani, adică o viață de om, peisajul arăta altfel.

 Schimările, inclusiv schimbarea peisajului, este legată de oameni.  Schimbarea de

pe strada Iancu Jianu a fost generată de înființarea Facultății de Agronomie,

adică de împlinirea unui vis al oamenilor din Craiova. În Proclamația  de la Islaz,

document legat de numele lui Nicolae Bălcescu și de  localitatea situată la vărsarea

Oltului în Dunăre, oamenii și-au scris, în 1848, mai multe dorințe printre care

instrucțiune egală apoi o Universitate la București  și la Craiova. Au trecut 100 de

ani pentru ca visul oltenilor să devină realitate. În 5 aprilie 1947 s-a dat o

lege pentru înființarea Universității din Craiova. Legea prevedea mai multe facultăți dar, până la urmă, s-a înființat, în martie 1948 numai Facultatea de Agronomie.

            Unul dintre oamenii care contribuit la dezvoltarea învățământului superior agricol din Oltenia a fost și Alexandru Buia.                                      

Alexandru Buia  s-a născut la  data de 23 martie 1911 în localitatea  Sângeorz-Băi, mai demult Sîngeorzul Român, o localitate frumoasă, situată pe malul  Someşului Mare. Localitatea este atestată documentar din 1245.   A aparţinut  din 1762  pînă în 1851 Districtului Grăniceresc Năsăudean, cunoscut şi sub numele de  Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17.A fost al zecelea copil dintr-o familie cu            unsprezece copii .A urmat  Liceul  din Năsăud, a cărui clădire a fost construită în 1888 şi la a cărui fondare a contribuit şi bunicul academicianului Grigore Moisil. Pe perioada studiilor liceale  a primit o bursă din fondurile grănicereşti. A absolvit liceul în 1929. Profesorii l-au remarcat şi l-au comparat cu alt om important al locurilor năsăudene, Florian Porcius ( 1816-1906), unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti, membru al Academiei Române  din 1882. Poate de aceea l-au îndemnat să se înscrie la Academia de Înalte Studii  Agronomice din Cluj. Poate şi pentru că un alt ilustru năsăudean, Iuliu Prodan, profesor  la catedra  de botanică descriptivă şi fitopatologie  de la Academie , fusese profesor secundar la Liceul din Năsăud.       

          Şi aici a fost  remarcat  pentru  sârguinţa cu care învăţa, pentru  altruismul manifestat în toate împrejurările, pentru calităţile de organizator şi orator. Aşa se  face că , în perioada studiilor universitare, a devenit  Preşedinte al Asociaţiei Studenţilor  din Centrul Universitar Cluj şi a participat, în 1934, la Congresul  Internaţional al Studenţilor ţinut la Veneția.

          La terminarea studiilor universitare, în 1934, a obţinut diploma de inginer agronom cu distincţie şi  a fost numit  asistent la  catedra de Botanică şi Fitopatologie, condusă de profesorul Iuliu Prodan.  Sub  îndrumarea acestuia  îşi elaborează teza de doctorat cu titlul „Cercetări asupra Cuscutelor  din România” , susţinută în 1938 şi publicată un an mai târziu, în 1939. O lucrare valoroasă, continuată mai apoi în cercetările sale,  în cadrul căreia a descoperit mai multe unităţi sistematice noi pentru ştiinţă şi care îi poartă numele. Iată numai câteva: Cuscuta  basarabica Buia, Cuscuta prodani Buia. Această lucrare  îl situează printre puţinii monografi din lume ai genului Cuscuta dar l-a recomandat, ştiinţific vorbind,  pentru ocuparea, în 1940, a postului de profesor suplinitor la Catedra de Botanică sistematică, anatomie şi  fiziologie vegetală, iar apoi, în 1943  ca profesor titular. În acea perioadă a elaborat şi publicat, în 1948, cursul de  „Botanică sistematică”. Calităţile sale  profesionale şi de bun organizator  l-au propulsat, de asemenea, din 1945,  în funcţia de Decan al Facultăţii de Agronomie din Cluj,   Era o personalitate  cunoscută în lumea botaniştilor când, în 1948, a fost solicitat de Ministerul Învăţământului Public   să vină la Craiova pentru organizarea  Institutului Agronomic şi dezvoltarea învăţământului botanic,  a învăţământului agronomic în Oltenia. Acum, după 77 de ani de la începuturile învăţământului agronomic la Craiova, se poate spune că profesorul Alexandru Buia şi-a îndeplinit cu brio misiunea de apostolat.

          A editat monografia  „ Flora Olteniae Exsiccata”. A publicat, în 1961 şi 1962 , „Elemente de morfologie vegetală”, cursul de „Morfologia plantelor”, a participat la elaborarea mai multor monografii, apărute după  decesul său. Este vorba de tratatul de       „Botanică agricolă” , apărut în 1965, de cursul „Botanică” apărut în 1967 sub coordonarea lui Mihai Răvăruţ, de „Flora mică a României” , lucrare coordonată de magistrul său, Iuliu Prodan şi care a apărut în trei ediţii: 1958, 1961 şi 1966.                                

Din 1955 şi până în 4 octombrie 1964 , când a trecut în nefiinţă  a fost Rector al Institutului Agronomic „Tudor Vladimirescu” din Craiova .    

Grădina Botanică – Alexandru Buia.        

Una dintre realizările de primă importanţă ale profesorului Alexandru Buia a fost Grădina Botanică. Nu trebuie să uităm că a venit de la Cluj unde  şcoala de botanică are rădăcini puternice. Alexandru  Buia, ca de altfel toţi marii botanişti, ştia că fără o grădină botanică şi un herbar ştiinţific nu se poate asigura un învăţământ superior de  nivel mondial. Înfiinţarea Grădinii Botanice din Craiova a fost rezultatul implicării  mai multor persoane cu putere de decizie din Craiova şi din regiunea Oltenia, a fost rezultatul implicării afective a cadrelor didactice, a studenţilor şi a salariaţilor Institutului Agronomic, dar persoana catalizatoare a acestor energii a fost profesorul Alexandru Buia.

Mai întâi  s-a obţinut aprobarea Ministerului Agriculturii, care a asigurat şi finanţarea iniţială a lucrărilor de amenajare, pe baza  Memoriului elaborat de oamenii care lucrau în Catedra de Botanică, Fiziologie vegetală și Cultura Plantelor semnat de Al. Buia, I.Gr.Mihăilescu, I.Safta, N.Oprean, Patega Brumaru și V. Junou. În memoriu se propunea amenajarea unui teren pentru sportul universitar. Se mai menționa unicitatea conducerii din punct de vedere științific, didactic, practic și administrativ.

 Apoi, administraţia locală,  a  repartizat Institutului Agronomic  terenul Parcului „ 7 Noiembrie- Fântâna Jianu”, format din două parcele: una întabulată pe strada Lev Tolstoi, nr.24, actuala stradă Iancu Jianu, și a doua întabulată pe strada Comuna din Paris, nr.26, actuala strada Constantin Lecca.

Documentele  de primire au fost semnate  de prof.I.Lungu – Directorul Institutului Agronomic, prof.I.Maxim- Decanul Facultății de Agronomie și Alexandru Buia în calitate de responsabil al Grădinii Botanice.

Profesorul Buia  s-a implicat direct în elaborarea  proiectului de amenajare a Grădinii şi a prevăzut toate sectoarele unei grădini botanice universitare. Terenul inţial era plat, iar pentru crearea condiţiilor ecologice  a fost necesară  amenajarea unui microrelief  specific  cu înălţimi  cuprinse între 1,5 şi 30 m. Mai mult, folosind apa  colectată din izvorul fântânii Jianu, construită de Hagi Stan Jianu în jurul anului 1800, s-au amenajat 3 lacuri, cu o suprafaţă totală  a luciului de apă  de 0,3 ha. Această amenajare a permis cultivarea de specii autohtone şi exotice, erbacee şi lemnoase.             

În plus,  Institutul Agronomic, care atunci se numea „Tudor Vladimirescu”,  a construit și câteva sere pentru plante ecuatoriale,  tropicale și subtropicale.

În 1953 Grădina Botanică a fost deschisă pentru craioveni, pentru vizitatori, alăturându-se celor din Iași, deschisă în 1856, București, deschisă în 1860 și Cluj, deschisă în 1920.

Ca dovadă  recunoașterii contribuției  fondatorului  Grădinii Botanice, în 13 martie 2002, conducerea Universității din Craiova a decis ca aceasta să poarte numele „Alexandru Buia”.

La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să  vizitați Grădina Botanică din Craiova. Nu uitați să vizitați și serele pentru plante ecuatoriale, tropicale, subtropicale dar și multe alte  plante. Ajunși în zona  serelor o să descoperiți ușor bustul profesorului Alexandru Buia.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion Țuculescu – medic și pictor, un model de dăruire totală.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul  Ion Țuculescu medic și pictor, un model de dăruire totală.

.          

            În 1965 eram elev în clasa a XI-a. Profesorul  nostru de desen, Trestian Alexandru, proaspăt absolvent de facultate, cu preocupări în zona picturii, ne-a povestit că la Muzeul de Artă din Craiova s-a deschis o expoziție  dedicată pictorului Ion Țuculescu. Pictorul murise în  27 iulie 1962. Ne-a trezit interesul și, împreună cu alți colegi, am vizitat expoziția deschisă pentru scurt timp, cred că numai o lună. Mai târziu am citit că în  perioada februarie- aprilie 1965 fusese organizată la Sala Dalles din București o expoziție retrospectivă, urmată de câteva expoziții  la Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Sibiu… Ca student, am citit despre participarea României la Bienala de la Veneția din 1967 cu tablourile lui Ion Țuculescu. Tot în 1967  am cumpărat o carte scrisă de Petru Comarnescu, critic de artă,  publicată la Editura Meridiane din București, și dedicată lui Ion Țuculescu. Cartea are 71 de pagini  și conține 30 de reproduceri după tablourile lui Ion Țuculescu.  Am citit textul și am privit reproducerile. În 1973 s-a deschis la Craiova Casa memorială Ion Țuculescu. Era situată  la intersecția dintre strada Romul și Calea București. Am vizitat expoziția permanentă deschisă aici. Am recitit textul din cartea scrisă  de Petru Comarnescu și am privit  tablourile originale. Casa memorială a fost demolată. Tablourile au fost mutate la Muzeul colecțiilor, care a funcționat câțiva ani pe Calea Unirii nr. 4. Acum sunt expuse sau depozitate la Muzeul de Artă din Craiova. Le-am  revăzut la Craiova. Le-am descoperit și în alte Muzee sau expoziții. Într-o vacanță de vară  am văzut câteva la Constanța. Am recitit des textul din cartea lui Petru Comarnescu. Așa a intrat pictorul Ion Țuculescu în viața mea.

            În luna februarie 2016 a fost lansată cartea concepută de Magda Buce Răduț și intitulată „Ion Țuculescu la Craiova”. Cartea conține multe informații despre viața personală, despre perioada studenției la medicină.  Eu l-am regăsit pe pictorul Ion Țuculescu, descoperit de mine în 1965  ca elev de liceu.

            Ion Țuculescu s-a născut la Craiova în data 19 mai 1910 în familia învățătorului Ioan P. Țuculescu, o vreme director al Școlii elementare Ion Heliade Rădulescu. Mama sa, Maria Verginica era tot învățătoare.  Ion Țuculescu, a crescut în curtea bisericii Sfântul Spiridon din Craiova, unde bunicul său, Ioan Papinian, era preot. Se pare că aici, la intersecția străzilor Jean Negulescu și Vasile Conta, în curtea bisericii plină cu flori, a descoperit frumusețea  naturii, a descoperit secretele luminii filtrată de frunzele pomilor. Tot de aici, din curtea bisericii Sfântul Spiridon, a descoperit animația din Piața Centrală,  din Piața de Pește, situată peste drum.  Între 1917 și 1922 a urmat cursul primar la Școala Ion Heliade Rădulescu apoi, până în 1928, a urmat Liceul Carol I fiind, mereu, premiant de onoare, adică a avut în fiecare an media zece. Nu era de mirare pentru că „ s-a remarcat prin  felul frumos, expresiv,  în care povestea și prin modul îngrijit în care își scria temele date pentru acasă. … caietul părea pictat… la toate disciplinele își surprindea colegii  și profesorii  prin cunoștințele ce depășeau  cu mult manualele școlare”.

            Întâmplător sau nu, în acea perioadă s-a construit etajul I al clădirii   Liceului, etaj care adăpostește Biblioteca școlii. Pictura care decorează celebra Biblioteca a Liceului Carol I din Craiova a fost realizată  de pictorul  Francisc Tribalsky. Fiica acestuia, Freda Tribalsky  Delnevo  a fost profesoara de pictură a elevului Ion Țuculescu.

            La disciplina „Desen” l-a avut ca profesor pe Eugen Ciolac care, intuindu-i talentul, i-a predat primele lecții de pictură. Tot în perioada liceului l-a vizitat pe pictorul craiovean Eustațiu Stoenescu care l-a determinat să încerce să picteze. Avea 15 ani când a participat la o expoziție de pictură organizată, în 1925, la Prefectura județului Dolj. Cu această ocazie profesorul său de franceză  Constantin Fortunescu  scria: „acest copil nu a luat lecții  de pictură propriu-zisă, ci doar lecții de desen, în orele de clasă, cu profesorul său Eugen Ciolac”.

            În 1928 s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale  iar în anul următor, 1929, s-a înscris și la Facultatea de Medicină din București.  A absolvit Facultatea de științe în 1936.

            Fiind student la medicină, o cunoaște pe viitoarea soție, colegă de an, Maria Fotiade, cu care  s-a căsătorit în 5 mai 1935. I-a unit …desenul, planșele făcute  la disciplinele de la facultatea de medicină. Planșele desenate de studentul Ion Țuculescu erau o  simbioză naturală între artă și știință.

            În lucrarea de  licență în medicină, susținută în mai 1939, a abordat un subiect interdisciplinar „Contribuțiuni la studiul birefringenței și cristalelor  lichide din glandele suprarenale”. Conducătorul lucrării a fost  profesorul Nicolae Ionescu Șișești, mehedințean născut în comuna  Șișești.

            Iată ce scria Ion Țuculescu, în jurnalul său, după susținerea lucrării de licență în medicină:„ …mi-am dat și teza, la care doctorul Ionescu-Șișești, renumit neurolog și un orator de  o bravură maioresciană, a avut  interesanta și  ciudata idee să nu vorbească despre lucrare. În schimb  a spus despre mine cam așa: „Dumneata ești un om al Renașterii. O multilateralitate neobișnuită pentru epoca noastră se sbate în dumneata. Vei avea mult de furcă cu această multilateralitate. Vei lua totul în serios  și vei suferi enorm din cauza asta”.

            A fost trimis pe front ca medic.         

            Din 1950 a lucrat ca cercetător științific la Academia Română, apoi la Spitalul Brâncovenesc din București.

            Într-o conferință  soția lui, Maria Țuculescu, menționa: „Din 1938  și până în 1947  avut șapte expoziții personale. Fiecare expoziție aducea ceva nou în arta lui. Era un inovator, un cercetător și pentru acest lucru el era întotdeauna sever criticat. În 1943, când a avut expoziția câmpurilor cu rapiță, a fost un adevărat dezastru. S-au scris articole defavorabile, i s-a spus că asta nu mai e pictură, că a sărit dincolo de artă. Dra el nu s-a înspăimântat. Și astfel, expoziția a rămas deschisă până la sfârșit.

            În 1956 a organizat o expoziție în casa sa din București, strada Lizeanu nr.5, casa în care locuia cu soția și cele trei fiice, unde venea multă lume.

S-a îmbolnăvit în noiembrie  1961. În ianuarie starea sănătății  i s-a înrăutățit dar a refuzat să se interneze. Avea nevoie de timp  pentru aș face testamentul: o pânză de 3 metri pe 1,40 metri  pe care a pictat lupta dintre bine și rău. A scris pe tablou:  „Testamentul meu plastic” .

A decedat în data de 27 iulie 1962.

Ion Țuculescu- un model de dăruire totală.

Craiovenii au stiut să-i cinstească valoarea. Craiova îi apreciază valoarea.

            În anii 1973-1978 a existat, în Craiova, Muzeul „Ion Țuculescu”, secție a Muzeului de artă din Craiova. Cădirea era situată pe Calea Unirii  dar a fost demolată. Acum este un spațiu verde. Începând cu anul 1979, lucrările pictorului craiovean sunt expuse în  Secția „Colecțiilor”.

            O stradă  din Craiova, cartier Lăpuș,  poartă numele Ion Țuculescu. Începe din dreptul căminului studențesc nr. 10, trece pe lângă Școala gimnazială „Mihai Eminescu”  și ajunge până la calea ferată  Craiova-Calafat.

            Bustul său, realizat e sculptorul Lucian Irimescu, a fost amplasat pe Aleea  Marilor Personalități din Craiova, organizată în 2001. Încă mai sperăm că busturile, mutate la începerea construcției parcării subterane de la Teatru, vor fi readuse fie pe vechiul amplasament fie într-un alt perimetru. Ar putea fi amplasate pe strada Unirii, acolo unde a  funcționat Muzeul Țuculescu.

            La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să  mergeți la Muzeul de Artă din Craiova și să încercați să-l „descoperiți” pe Ion Țuculescu, un model de dăruire totală.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Constantin Nicolăescu Plopșor, arheologul care a descoperit mastodontul de la Stoina.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Constantin Nicolăescu Plopșor- arhelogul care a descoperit mastodontul de la Stoina.

Constantin Nicolăescu, s-a  născut la data d 20 aprilie 1900 în satul Plopșor, situat pe drumul dintre Craiova și Plenția. Deși localitatea  Plopșor  este situată pe linia principală dintre Craiova și Cetate,  nu este centru de comună.

Tatăl său, Stan Nicolăescu,  boier cu ceva stare în satul Plopșor, nu i-a acordat mare atenție copilului  Constantin pentru că era foarte slab și, spre desosebire de ceilalți copii, nu-l putea  ajuta la treburile  de pe moșie. Constantin își instalase un hamac într-un nuc și citea cât era ziua de lungă. Bunicul din partea mamei, Polina, a fost  Dinică Schileru,  primul țăran care a făcut parte din  Divanul Țării, din Parlamentul României  (1879- 1916). Dacă mergeți cu mașina  de la Filiași la Târgu Jiu, o să observați câteva panouri cu  chipul și numele lui Dinică Schileru.

Constantin Nicolăescu a urmat cursurile primare la Școala Obedeanu. După absolvirea  Liceului Carol I din Craiova, în 1920, s-a înscris la  Facultatea de Istorie-Geografie a Universității din București.

În vacanțe venea la moșia tatălui său, din Plopșor, și își petrecea timpul citind  în hamacul montat în nuc. Aici, la Plopșor, în vacanțe, a cunoscut-o pe viitoarea soție, Maria, care era  rudă cu  boierul Stan Nicolăscu. Istoria spune că, deși între cei doi era dragostea mare, Maria n-a vrut să se mărite cu Constantin  până nu și-a terminat studiile și  i-a arătat diploma de licență. Cred că este momentul să vă reamintesc că unul dintre obiectivele acesti emisiuni este de  a oferi tinerilor modele pentru viață. Este important ca partenerii de viață să se îndemne reciproc, să se suțină reciproc în evoluția profesională, în dezvoltarea personală, cum se spune  acum

Maria, soția lui Constantin, era foarte harnică și pricepută în gătitul mâncărurilor, motiv pentru care era apreciată de socrul său, Stan Nicolăescu, tatăl lui Constantin Nicolăescu, care le-a dat o bucată de pământ pe care și-au construit un conac, în mijlocul câmpului.

Constantin și Maria au avut patru copii, o fată, Mira, și trei băieți.Unul dintre băieți, Dardu Nicolăescu-Plopșor, i-a călcat pe urme, devenind cu cunoscut paleoantropolg. Fata, Mira,  a aboslvit, în 1949, Facultatea de Arte Plastice, iar lucrarea ei de absolvire, o sculptură, intitulată „Dragobetele, ziua împerecherii păsărilor”  reprezentând două păsări stilizate, a fost expusă, într-un timp, în Complexul Lacul  Tei din București.
        Una dintre primele descoperiri se referă la oasele  unui animal preistoric, a unui mastodont, un mamut. Iată povestea acestei descoperiri. Prin 1925, câțiva copii din Stoina, acum în județul Gorj,  fiind cu vitele la păscut, se jucau în vâlceua  Nanului,  săpând într-un mal din nisip. A găsit un os mare de mastodont pe care l-au dus  învățătorului din sat, Ioan Petrescu, iar acesta l-a dus la școală. Apoi, cu ajutorul copiilor, au mi scos și alte oase. Doi ani mai târziu, în 1927, Prefectul județului Dolj le-a trimis Primarilor un chestionar. Una dintre întrebări se referea la descoperirea  de obiecte istorice îngropate în pământ, inclusiv oase de mamifere preistorice. Răspunsul primit  de la Stoina, care atunci aparținea de județul Dolj, de la învățătorul D. Hobeanu, l-a determinat pe Constantin  Nicolăescu-Plopșor să vină la Stoina  cu o echipă de arheologi.

Oasele au fost curăţate. Scheletul mastodontului a fost reconstituit fiind expus la Muzeul de Științe ale Naturii din Craiova, situate pe strada Popa Șapcă. Cea mai importantă piesă din patrimonial Muzeului, descoperită de Nicolăescu-Plopșor, este expusă chiar în sala de la intrarea în muzeu.

Această descoperire a fost descrisă de către C.S.Nicolăescu-Plopșor și Marin Demetrescu într-o broșură, cu titlul „Mastodontul de la Stoina-Dolj”, tipărită în 1929 la Editura  Scrisul Românesc din Craiova.

Activitatea de arheolog presupune să mergi pe teren, să mergi pe cocaluri. Nicolăescu-Plopșor   intra ușor în vorbă  cu oamenii pe care îi întâlnea. De la ei, de la oameni, a aflat legende, a aflat povești  pe care, apoi, le-a dat mai departe cititorilor. În 1928 a publicat, la Editura Tiparnița din Craiova, cartea „Povești oltenești”, republicată la Editura Scrisul Românesc în 1975. A scris povestea lui Iovan Iorgovan sau  Tivisoc și Tivismoc, copii nenăscuți ai lui Păcală.

A înființat, în 1966, Centrul de Istorie, Filologie și Etnografie Craiova al Academiei Române care a devenit, între timp, Institutul de Cercetări Socio-Umane Constantin Nicolăescu-Ploșor, cu sediul  în Craiova, pe strada Unirii nr.68, vis-a-vis a Biserica Mântuleasa.

Pentru activitatea depusă și rezultatele obșiniute, în 21 martie 1963, a fost primit în Academia Română ca membru corespondent.

Timp de un an, în 1967, a fost profesor la  Universitatea din Craiova, proaspăt înființată, aș putea spune chair reînființată, în 1966.

A locuit  pe strada care acum îi poartă numele C.S.Nicolăescu-Plopșor, în blocul conscut de craioveni pentru frizeria  care a funcționat mult timp aici, Frizeria Ciufulici. Se plimba prin English Park. Era inconfundabil cu pletele și barba lui.

Istoria spune că în 1936 a participat la un Congres internațional de istorie organizat la Londra. Făcea notă distinctă prin ținuta vestimentară, prin barba patriarhală și pletele haiducești. A doua zi, ziarele din Londra i-au publicat fotografia  însoțită de următoarul text: „ C.S. Nicolăescu Plopșor arheolog? Da. Înseși figura sa nu dezminte omul paleolitic!”

Unul dintre studenții lui Constantin Nicolăescu-Plopșor,  Lucian Roșu, absolvent al Liceului Frații Buzești din Craiova, ajuns profesor la Universitatea de Vest din Michigan din SUA, a scris o carte, o broșură de 80 de pagini, intitulată „ Cu C.S. Nicolăescu-Plopșor prin veac”. Cartea se găsește la Biblioteca Universității din Craiova.

Iată ce spunea Lucian Roșu despre corectitudinea  științifică a lui Constantin Nicolăescu-Plopșor: „Îmi amintesc că la o discuție nocturnă, i-am prezentat un punct de vedere personal privind cronologia paleoliticului superior din România, punct de vedere format în urma crcetărilor personale de la Ocna Sibiului și, în colaborare, de la Ohaba Ponor. Deși această opinie venea în contradincție cu opina s publicată, mi-a  replicat: „Știi ce? Pune mâna și scrie  ce mi-ai spus și publică imediat. Era în 1964”

Lucian Roșu continuă povestea și spune : „Au trecut anii și opinia mea a fost confirmată de probe de laborator în 1980. Plopșor nu mai  trăiește, dar eu știu, cunoscându-l că s-ar fi bucurat de această izbândă. Era lipsit cu totul de vanitate. Generozitatea și corectitudinea științifică erau marile lui daruri”.

Nicolăescu-Plopșor  a fost un educator, un formator de cercetători în domeniul arhelogiei. Iată ce povestește fostul să student „Lucian Roșu”: „ Se întâmpla, bunăoară, ca pe șantierul nostru, al cărui conducător era, să primească vizita unei personalități științifice  din altă țară. Plopșor ne implica pe fiecare dintre noi, cei 10-15 cercetători, în a ne spune opiniile, ne însărcina cu prezentarea problemelor și a descoperirilor din șantier. Știa ca nimeni altul să-și stimuleze elevii, lucra cu o mare delicatețe cu personalitatea lor. Era atât de neobișnuit și în același timp atât de familiar”.

Este locul să spun, să repet, că lumea nu începe cu noi și nu se termină cu noi. Nu se termină cu noi dacă povestim despre cei de dinaintea noastră. Scriind despre dascălii noștri, scriem istoria orașului nostru, scriem istoria Olteniei.

            La  finalul acestui episod, vă recomand  să împrumutați, de la Biblioteca Universității din Craiova, cartea „Cu C.S. Nicolăescu-Plopșor prin veac”, în format electronic.

Vă recoman ca   într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să vizitați Muzeul de Științe ale Naturii, strada Popa Șapcă,  apoi să mergeți în English Park, să vă așezați pe o bancă și să citiți din cartea, în format electronic, „Cu C.S. Nicolăescu-Plopșor prin veac”.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Dimitrie Gerota, primul medic radiolog român.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Dimitrie Gerota- primul medic radiolog  român.

Dimitrie Gerota s-a născut în data de 17 iulie 1867,  la Craiova,  fiind unul dintre cei opt copii din  familia preotului Dimitrie Constantin  și Maria Gerota. Preotul Constantin Gerota a slujit la Biserica Sfântul Ilie, situată în zona centrală a Craiovei.

A urmat Școala primară „Tudor Vladimirescu” din Craiova și Liceul Carol I, pe care l-a absolvit în anul 1886.

Avea 19 ani când a fost admis la Facultatea de Medicină din București. La vremea aceea, adică în 1886, Facultatea de Medicină din București avea doar 29 de ani. Student fiind,  lucrează ca intern al Eforiei spitalelor civile,  preparator la catedra de anatomie, apoi preparator la clinica chirurgicală condusă de profesorul Constantin Dimitrescu -Severneanu, cu care va lucra timp de patru ani. După șase ani de studii, mai precis în 16 iunie 1892, obține licența în medicină. 

Toamna anului  1893 este „bogată” pentru tânărul doctor Dimitre Gerota.  În septembrie  reușește la concursul pentru medic de regiment, iar  în noiembrie obține, prin concurs, o bursă pentru perfecționare în Franța și Germania, bursă  acordată de Ministerul Instrucțiunii Publice.

În Franța și în Germania, timp de patru ani, lucrează în laboratoare de anatomie și   în serviciul  de boli ale căilor  urinare. Mai mult, în 1895 lucrează ca asistent la Institutul de anatomie din Berlin.

Ca toți tinerii români din acea perioadă, se întoarce în țară pentru a practica profesia pentru care s-a pregătit, medicina. În paralel, desfășoară o susținută activitate de cercetare, fiind și cadru didactic.

Cercetările medicale efectuate de medicul Dimitrie Gerota au vizat anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui. Metoda de cercetare utilizată, injectarea vaselor limfatice cu o vopsea solubilă, este cunoscută sub numele „metoda Gerota”. De asemenea, fascia renală anterioară poartă numele „fascia lui Gerota”, iar fibroza retroperitoneală  este numită „sindromul Gerota”.

A mai publicat și alte lucrări, printre care: „Raporturile rinichiului cu privire la ectopia congenitală şi căpătată” în 1899, „Oclusie intestinală cronică consecutivă unei structuri tuberculoase a colonului ascendent”  în 1902), „Contribuţiuni la studiul tratamentului plăgilor abdominale”  în 1903,  „Apendicita și celelalte maladii ale apendicelui vermiform” în 1939.

În 1895 Wilhelm Röentgen descoperă razele care, mai târziu,  îi vor purta numele utilizate  cu succes într-un domeniu nou: radiologia. La scurt timp se înființează un laborator de radiologie la spitalul Colțea din București. În 1898 doctorul Dimitrie Gerota este numit șeful Laboratorului de radiologie. Se apucă serios de lucru. Folosește radiologia în scop medical. Mai mult, publică și o lucrare științifică cu titlul „Razele lui Röentgen sau razele X”. Atunci, la începuturile utilizării razelor Röentgen în medicină, nu erau cunoscute  efectele negative ale acestora. Așa se face că Dimitrie Gerota, datorită expunerii îndelungate, neprotejate  face o formă de cancer care a condus la amputația mâinii. Prin această activitate de pionierat, doctorul Dimitrie Gerota a intrat în istoria medicinei ca primul medic radiolog din România.

În 17 iulie 1907, Dimitrie Gerota, a pus piatra de temelie pentru un sanatoriu privat, numit de  „ De chirurgie și faceri”, care i-a purtat numele până în 1948. Din 1998, spitalul care funcționează pe locul vechiului sanatoriu, pe lângă Foișorul de Foc din București,  se numește din nou, Spitalul de urgență „Prof.dr. Dimitrie Gerota”.

Era medic practician în București dar i se oferă  posibilitatea de a preda Anatomia tinerilor care  se pregăteau să devină pictori sau sculptori,  urmând Școala Națională de Arte Frumoase din București.  Precizez că  Școala națională de Arte Frumoase  fusese înființată în octombrie 1864 prin Decretul Domnitorului Alexandru Iona Cuza, la îndemnurile pictorului Theodor Aman, absolvent al Școlii Centrale din Craiova și fost elev al craioveanului Constantin Lecca și al pictorului Gheorghe Tătărăscu.

            Printre studenții celebrii ai Școlii se numără mulți craioveni sau olteni, cum ar fi Constantin Brâncuși, Corneliu Baba, Vasile Drăguț, Florin Mitroi.

            Pe studentul Constantin Brâncuși, venit la București în 1898, i l-a recomandat  preotul Dimitrie Gerota, tatăl doctorului și profesorului de anatomie Dimitrie Gerota. Cei doi olteni, Dimitrie Gerota și Constantin Brâncuși, lucrează doi ani, între 1900 și 1902, la un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. A rezultat celebrul Ecorșeu, sau Jupuitul, expus la Ateneul Român în 1903 și multiplicat de către Constantin Brâncuși în patru exemplare, unul ajungând și la Colegiul Carol I din Craiova. Lucrarea prezenta atât de multe detalii încât, copii ale acesteia, au fost folosite multă vreme în școlile de medicină. Este interesant ce spunea Brâncuși despre profesorul Dimitrie Gerota. „Seriozitatea si punctualitatea cu care își îndeplinea sarcinile didactice, bogăția documentării iconografice, expunerile sale clare și deloc pedante însoțite întotdeauna de desene în crete colorate făcute la tablă cu mâna lui, în timp ce vorbea, construcția regiunii sau a aparatelor făcute, plecând de la simplu la compus, fermeca pe student și-l obliga să urmărească această construcție pe care fiecare era tentat să o copieze pe caiet, desenând în același timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o îndatorire imensă”.

            În 1913, este mobilizat ca medic militar și, împreună cu trupele române, participă la cele de al doilea război balcanic. Istoria consemnează că, înainte de a pleca pe front,  oferă, cu titlu gratuit, 25 de paturi în spitalul său de lângă Foișorul de  Foc din București.

A fost ales  membru corespondent al Academiei Române în 1916.

            În noiembrie 1935 l-a criticat, într-un articol, pe Regele Carol al II-lea, motiv pentru care a fost arestat și închis la Jilava. A murit în 3 martie 1939.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre un om, născut la Craiova, care și-a dedicat viața semenilor tămăduindu-i și instruindu-i, în egală măsură. Iar craioveni, pentru a-l cinsti, au numit o stradă din orașul nostru strada Dr. Dimitrie Gerota. Strada doctor Dimitrie Gerota  face legătura dintre Bd.1 Mai și strada Râului. Începe din zona Fabricii de confecții, trece pe lângă Liceul economic, Complexul meșteșugăresc, Școala generală de hipoacuzici și ajunge în strada Râului.

            Și în București, o stradă centrală, situată în spatele Teatrului Național, poartă numele dr. Dimitrie Gerota.          

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Dimitrie Grecescu- prințul botanicii românești, fondator al botanicii medical din România.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Dimitrie Grecescu-prințul botanicii românești, fondator al botanicii medicale din România.

              Dimitrie Grecescu s-a născut la data de 15 iunie 1841 în satul Cerneți, comuna Șimian din județul Mehedinți, localitate aflată în imediata vecinătatea municipiului Turnu Severin.

            Victor Gomoiu, părintele istoriei medicinei din România, scria  despre Dimitrie Grecescu următoarele: „Se consideră  fiu al lui Nicolae Grecu. Unii spun că a fost  rob ( adică copilul unei roabe) de pe moșia boierului Sefendache de la Vânjuleț și că acesta (boierul Sefendache)  l-ar fi dăruit lui Davila cu ocazia unei vizite”.

            Orice poveste are un sâmbure de adevăr. Iată ce spune istoria.„ …doctorul Davila s-a aflat, curând după sosirea lui în țară, deci între 1853 și 1856, oaspete la masa boierului Sefendache, la o moșie din Mehedinți… la acel ospăț slujea la masă, aducând felurile și umplând paharele, un copil, ce e drept cam oacheș, cu buzele groase, dar foc de deștept! Era  robul de la curtea boierului, unul dintre mulții copii care se nășteau și creșteau cu o stare civilă incertă, la orice așezare mai înstărită. Dar acest Dimitrie…era împodobit și cu daruri artistice. În afara talentului muzical, moștenire ancestrală, îi mai prindea mâna și la desen”.

            Doctorul a intuit calitățile tânărului. Documentele nu menționează  cum dar este cert că tânărul mehedințean, Dimitrie Grecescu, a mers la București cu doctorul Carol Davila.

            Este momentul să precizez că doctorul Carol Davila a venit în Țara Românească, la invitația domnitorului  Barbu Știrbei, pentru a organiza  serviciul sanitar. În 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală  secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar, transformată în „Școala Națională de Medicină”. Așadar, venirea tânărului Dimitrie Grecescu  a găsit terenul pregătit.

S-a înscris la Școala  Națională de Medicină în 1856. Participa cu pasiune la  excursiile botanice organizate de doctorul Carol Davila, adunând  materialul necesar pentru un ierbar. A manifestat, de la început, un interes special pentru botanică.Un elev sârguincios. În 1863 devine intern de spital și medic de batalion.

 În anul următor, 1864, a obținut o bursă la Facultatea de Medicină din Paris obținând titlu de doctor în medicină în 1868. La Paris, îl întâlnește pe pictorul Nicolae Grigorescu cu care v-a lega o prietenie intrată în istorie.

            S-a întors în țară în 1869. A lucrat la Școala națională de medicină și farmacie ca profesor de botanică. În acest context, s-a ocupat de Grădina botanică a școlii.

            Pasiunea lui pentru desen consolidează prietenia cu Nicolae Grigorescu. Dragostea lui pentru botanică îl apropie de alt doctor naturalist, Alfred Bernáth. Istoria spune: „ Ei au alcătuit, din 1869, „trinitatea vremelnică”, în care Grecescu era „tatăl”, Bernáth „fiul”, iar Grigorescu „sfântul duh”. „Trinitatea” activa  împreună  atât la petreceri, cât și la treabă, căci la munte pictorul trasa  nenumărate schițe de peisaj pentru viitoarele tablouri, botanistul culegea plante, iar naturalistul ciocănea rocile cu uneltele geologului”.

 În 1880, Școala națională de medicină este transformată în Facultate de medicină. Dimitrie Grecescu este numit Director al Laboratorului de botanică medicală și profesor la Universitatea din București.

Cu ajutorul studenților  a adunat și a determinat plante din toate zonele țării, alcătuind  „Ierbarul florei României”, considerat cel mai complet ierbar de la noi. Dezvoltă relațiile  cu botaniști din afara țării  și alcătuiește un Ierbar european.

            Participă la Războiul de Independență al României, din 1877-18878,  ca medic- maior.

            În 1898 finalizează „Conspectul Florei României”, carte fundamentală a științei românești, în care plantele,  riguros  și judicios clasificate, sunt însoțite de denumirea științifică și denumirea populară. Pe subcoperta cărții sunt tipărite următoarele informații: „ Conspectul Florei României.Plantele vasculare indigene și cele naturalizate ce se găsesc pe teritoriul României, considerat subt punctul de vedere  sistematic și geografic. De Doctorul D. Grecescu De la Facultatea de Medicină din Paris, Profesor la Universitatea din București, Director al Laboratorului de Botanică Medicală, Medic-șef al Servițiului  Consultațiilor Spitalului de Copii, Membru al Societăței Geografice a României, Membru al Societăței Botanice a Franciei, Membru al Societăței de Sciințe Matematice și Naturale din Cherbourg. București, Tipografia „Dreptatea”, 1898, str.Sărindar, nr.10, telefon nr.15”.

            Un exemplar din această carte se găsește la Biblioteca Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

În 1909 face o completare a acestei cărți prezentând, cu mai multe detalii, particularitățile vegetației din diferite zone ale țării.

            Interesant de menționat teoria lansată de  Dimitrie Grecescu privind „flora dacică”, în care documentează unitatea florei pe spațiul vechii dacii.

            În discursul de primire în Academia Română, ținut în 1907, a prezentat istoria botanicii românești, discurs  considerat o contribuție de mare interes la vremea aceea. Discursul de răspuns a fost rostit de  Academicianul  Constantin I.  Istrati. Istoria consemnează acest eveniment astfel: „ Istrati a lăudat, sub cupolă, „firea de adevărat artist” a noului academician și și-a exprimat convingerea că, dacă Grecescu nu ar fi îmbrățișat studiul botanicii, țara noastră ar fi avut un pictor de seamă mai mult”. Cu această ocazie, doctorul Constantin Istrati  le-a amintit  academicienilor prezenți sub cupola Academiei că Dimitrie Grecescu,  „pe când era copil sărac, acasă în Mehedinți, zugrăvea firme și picta mici tablouri, iar prietenul său, Alfred Bernáth, posedă un desen în creion al lui Grecescu, datat 1857, care înfățișa o vedere a Dunării la Severin”.

            Un exemplar din Broșura care conține discursul de recepție și discursul  de răspuns se  găsește la Biblioteca Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

            A fost membru fondator al Societății Științelor Medicale din București,  membru al Societăți Naturaliștilor din Moscova și al Societății de Botanică din Franța.

            S-a stins din viață la data de 2 octombrie 1910. Avea 69 de ani. Locuia, atunci când a murit, pe strada Verde din București. Un nume de stradă demn  pentru  „prințul botanicii românești”. Acum se numește strada Lt.Lemnea.

              Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Dimitrie Grecescu, întemeietor al botanicii medicale din România, născut la Cerneți, Șimian, lângă Turnu Severin.

              Ca de obicei, în partea finală a fiecărui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să străbateți, ceea ce aș putea putea numi acum, „drumul culelor”. Vă sugerez să plecați din fața Facultății de Agronomie din Craiova pentru că  Biblioteca de aici găzduiește un exemplar din cartea de căpătâi scrisă de Dimitrie Grecescu.    Mergeți spre  Breasta și țineți calea spre Cernătești. Opriți-vă la Cula de la Cernătești apoi mergeți la Brabova. Cula Izvoranu-Geblescu este proaspăt renovată și vă așteaptă cu umbră și verdeață.  Continuați drumul spre Vânju Mare, locul în care s-a născut Victor Gomoiu, părintele Istoriei medicinei, apoi spre Șimian  și Cerneți. Aici puteți vizita Cula lui Tudor Vladimirescu, cu un foișor frumos la nivelul superior, și Cula lui Nistor care face parte din muzeul în aer liber din Cerneți.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Gheorghe Chițu, primul Primar al Craiovei.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre o personalitate  din științe juridice,Gheorghe Chițu- primul Primar al Craiovei.

Tatăl lui Gheorghe Chițu era negustor de cojoace în Craiova refugiat la Oboga, acum în județul Olt, din calea cetelor de turci și bulgari care prădau Țara Românească. Aici, la Oboga, s-a născut la data de 24 august 1828  primul dintre copii familiei Chițu, Gheorghe. A început învățătura la Școala Centrală din Craiova înființată cu doi ani înainte de nașterea sa, în 1826. Aici la avut ca profesor pe Ioan Maiorescu. Și-a continuat învățătura la București la Colegiul „Sfântu Sava”.

La Revoluția de la 1848 avea 20 de ani așa că, înflăcărat de ideile pașoptiste, a participat activ la evenimente. La propunerea lui Ioan Maiorescu,  Guvernul provizoriu revoluționar de la București,  la numit pe tânărul Gheorghe Chițu în funcția de „comisar extraordinar” în județul Dolj, sarcina lui fiind să meargă  oriunde ar fi fost necesar pentru a explica reformele propuse de noua Constituție.  Istoria consemnează discursurile ținute în Sala mare a Școlii centrale din Craiova.

După înfrângerea Revoluției este nevoit să plece din Țară. A mers la Viena unde s-a înscris la Universitate, obținând licența în Drept în 1857. A păstrat legătura cu țara, cu oamenii din Craiova. Iată ce scria într-una dintre scrisori:„ Scrie-mi, te rog, ce este cu școalele din Craiova și care sunt profesorii destinați”.

În altă scrisoare spunea:„ Asemenea te mai rog Elefterie, …să-mi trimiți negreșit manualul de Istoria României  de Aaron pentru că am mare trebuință de o asemenea carte; știi tu pentru ce scop.”

Se întoarce, în 1857, la Craiova unde întâlnește mulți tineri cu vederi unioniste  printre care Emanoil Chinezu, Eugeniu Carada. Pentru promovarea  Unirii dinte Țara Românească și Moldova, a fondat publicația „Vocea Oltului”. În primul număr, Gheorghe Chițu publică articolul „ Asupra doleanțelor Națiunii Române” în  care spunea: „Iar voi câți vă numiți și sunteți români, fii ai acestei infortunate nații, nu uitați nicidecum că de astăzi înainte orice minut pierdut în nelucrare este un an furat din viața scumpi noastre nații”.

Unirea din 1859  îi oferă condițiile prielnice pentru a se  afirma ca unul dintre  marii oameni politici ai țări, ocupând diverse funcții  administrative. Reîntors la Craiova, intră în magistratură, iar din 1859 este numit președinte al Tribunalului Comercial.  După un an, în 1860, devine Procuror la Curtea de Apel din Craiova, iar după doi ani, în 1862, a fost numit Procuror General. A fost primul Decan al Baroului Dolj, timp de doisprezece ani, între  1864 și 1876.

A fost deputat timp de 17 ani, între 1868 ș 1885, perioadă în care ocupat mai multe funcții de demnitar. A fost Ministrul cultelor  și instrucțiunii  publice în perioada 1876-1878 și în intervalul  1884-1885. În această calitate a înființat catedra de pedagogie la Universitățile din Iași și din București. A propus înființarea mai multor școli sătești și școli comerciale. Este  fondatorul Școlii Comerciale  de Băieți din Craiova unde, din 1878 până în 1881, a predat  dreptul comercial. A elaborat „Legea pentru numirea profesrilor de gimnazii, licee și școli profesionale”  prin care se prevedea profesorii pot ocupa posturile vacante numai în urma susținerii unor concursuri naționale  în care  erau verificate cunoștințele  de specialitate dar și cunoștințele pedagogie.

A fost Ministrul Finanțelor  între anul 1881 și anul 1882 și Ministru de interne în perioada 1882-1884.

A fost profesor la Facultatea de Drept din București, unde a predat  disciplina Istoria Filozofiei Dreptului.

Ca parlamentar , Gheorghe Chițu, a susținut dezvoltarea rețelei de căi ferate, atât pentru  valorificarea resurselor  cât și în interres strategic, pentru apărare, în caz de  nevoie. El spunea: „Înființarea de căi ferate e pentru România o chestiune  vitală, e o chestiune  de viață sau de moarte”.  Poate este locul să menționez  că în 1885 Camerele Parlamentului autorizează construcția a 9 magistrale, prin care și Magistrala Craiova-Calafat, finalizată în 1895. Ziarul „Adevărul” din 30 octombrie 1897 scria: „Toate discursurile (lui Gheorghe Chițu)  respirau dragostea de țară, iubirea de neam, dorința de a vedea România mare și puternică. Orator popular și orator de parlament, el știa să cuvânteze în graiul popular și în limba clasică”

A fost un om de cultură. A fondat, în 1857, jurnalul „Vocea Oltului”, a înființat o Tipografie, care i-a purtat numele, a colaborat la revista „Columna lui Traian”, a scris și a tradus câteva cărți. A fost președinte al „Societăţii pentru învăţătura poporului român” (iunie 1887 – iunie 1888).  A militat pentru înființarea Liceului Comercial din Craiova fiind, astfel, promotor al învățământului comercial în Oltenia. A fost profesor la acest Liceu dar și la Universitatea din București.

Pentru contribuțiile sale în domeniul culturii și învățământului, inclusiv în calitate de Ministru, a fost ales membru titular al Academiei Române în 27 iunie 1879. În perioada 1886-1888 a fost președinte al secțiunii literare a Academiei Române.

Gheorghe Chițu a fost primul Primar al Craiovei între 1864-1866. Este interesant de menționat că primul bust sculptat de Constantin Brâncuși a fost  al lui Gheorghe Chițu.

Gheorghe Chițu  a fost căsătorit de două ori. Cu a doua soție,  Alecsandrina Luță Ștefandache, a avut 4 copii, 3 băieți și o fată.

În anul 1889, în plină putere, când avea 61 de ani, se îmbolnăvește grav și se retrage din viața publică, stabilindu-se la moșia sa din localitatea Mirila, județul Romanați. Timp de 8 ani boala îi macină sănătatea. S-a stins din viață la data de 24 octombrie 1897 în localitatea Mirila, în apropiere de Balș.

Închei acest episod cu îndemnul: faceți o plimbare pe Bulevardul Gheorghe Chițu. Veți putea admira clădirea veche a Universității de Medicină dar și corpul nou, modern, spectaculos. Veți putea privi cum curge apa limpede și rece  din câteva dintre cele mai vechi  fântâni din Craiova.

Strada Gheorghe Chițu, sau Bulevardul Gheorghe Chițu este una dintre străzile cunoscute de craioveni sau de cei care sunt în trecere prin Craiova. Într-o vreme s-a numit strada Mureș, prin anii  ‘60 s-a numit Ghiorghi Dimitrov, iar la început s-a numit strada Tabaci.

Așadar, Bulevardul Gheorghe Chițu începe din strada Unirii, intersectează strada Eroilor, strada Părului, strada Caracal și se termină în strada Anul 1848. În urmă cu aproape o sută de ani pe aici, aș putea spune prin mijlocul actualei străzi,  curgea pârul Tabaci care  își aduna apele de la o mulțime de  izvoare, captate sub formă de fântâni, și utilizate de locuitorii zonei  pentru nevoile casnice, adăpatul animalelor sau pentru spălatul și tăbăcirea pieilor.

Din mulțimea de izvoare și fântâni au mai rămas câteva în bună stare sau doar amintirea lor. Fântâna de la intersecția cu strada Caracal, cu o vechime de aproape 150 de ani,  există și azi. Este vopsită proaspăt iar inscripția „Apă potabilă” scrisă cu vopsea roșie pe peretele din față îți dă curaj să cobori cele câteva trepte că să guști apa care curge abundent pe cele două țevi..

 Și în Piața Chiriac există și azi o fântână menționată în documente încă din 1800, adică în urmă cu mai bine de 200 de ani, ea fiind construită de Corporația Boiangiilor, cu aprobarea Primăriei. Se mai păstrează și placa din marmură care menționează că în 12 noiembrie 1883 fântâna a fost refăcută  tot de corporația Boiangiilor. Construcția actuală este vopsită proaspăt,  accesul pe scări este protejat cu două porți mici din fier forjat, iar deasupra celor două țevi pe care curge apă din abundență este construit un acoperiș din zidărie și țiglă.

 Și la intersecția cu strada Anul 1848, înspre strada înclinată, mai există una dintre multele fântâni din zonă. În documente este menționată cu numele Cișmeaua Oota încă din 1750, ceea ce înseamnă că are o vechime de peste 250 de ani. Scările de acces sunt bune, iar platforma curată. Debitul apei, care curge acum doar pe  țeava de jos,  este mare. Deși pe zid este vopsită inscripția „ apă nepotabilă”, localnicii o folosesc inclusiv pentru băut.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.