Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Radu Voinea, voievod al Mecanicii clasice

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Radu Voinea – voevod al mecanicii clasice.

Vă reamintesc, stimați ascultători că, prin această emisiune, ne-am propus să dezvoltăm cultura cunoașterii și recunoașterii valorilor de lângă noi. De aceea personalitățile despre care v-am povestit sau despre care o să vă povestesc s-au născut în Oltenia sau au avut legătură cu Oltenia, într-un fel sau altul.

De regulă, în prima parte a fiecărui episod vă prezint  unde s-a născut personalitatea evocată, dat despre părinți, despre școală. Aceste informații le-am adunat, în timp, din dicționare sau alte publicații. Pe Academicianul Radu Voinea l-am întâlnit de multe ori dar am și un document, intitulat „Crâmpeie de viață”, în care el, Radu Voinea își prezintă etape din viață.

O să vă redau câteva crâmpeie, prezentate de Radu Voinea în 11 noiembrie 2004.

Despre locul nașterii: „ M-am născut la Craiova, la 24 mai 1923.Fără îndoială că locul natal a avut și are încă o puternică influență asupra mea. Oltenia, acest colț de țară, de o rară frumusețe nu numai naturală, ci și morală, mi-a dat o mândrie pe care o port și azi în suflet, sub forma unui patriotism cald, al dragostei de meleagurile copilăriei.”

Menționez că, în Craiova, a locuit pe strada Roșiori, actuală strada Ulmului.

Iată ce spunea despre părinți și profesori: „Părinții mei și învățătorii Matilda Columbeanu și Alexandru  Georgescu, ne-au dat fratelui meu și mie, o educație aleasă. În camera noastră, a copiilor, din casa părintească, aveam în permanență pe masă volumul cu opera lui Mihail Eminescu, iar pe perete harta României, cu toate localitățile, așa cum era ea în anii ’30, simboluri pe care le-am păstrat toată viața”

Menționez că, în Craiova, a locuit pe strada Roșiori, apoi Banu Mărăcine nr.33, actuala strada Ulmului.

            Acum câteva vorbe despre  cititul cărților: „Preotul Victor Marghescu era un om desosebit de cult, de cunoscător nu numai al religei, ci și al filosofiei și al literaturii.Ne îndemna să citim „Citiți , băieți, citiți”. Și ne reamintea vorbele cronicarului moldovean Miron Costin: „Că nu este alta și mai frumoasă, și mai de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților”.

            În perioada  1929-1933, a urmat școala primară „Petrache Trișcu” din Craiova, situată pe strada Tudor Vladimirescu, care se intersectează cu strada Ulmului, fostă Roșiori, pe care a copilărit Radu Voinea. A continuat învățătura la Liceul „Frații Buzești”, secția reală pe care l-a absolvit în 1941. Examenul de bacalaureat consta  în teze la limba română, limba franceză, matematică și  o probă orală la limba română, limba franceză, matematică, fizică și chimie, istorie, geografie și filosofie.

            La intrarea în clădirea liceului este montată o placă pe care sunt gravate cuvintele spuse de Radu Voinea: Aici se învață carte. Biblioteca liceului  are o secțiune  cu cărțile donate de Academicianul Radu Voinea.

            Între anii  1941-1946 a urmat cursurile secției de construcții a Politehnicii din București, obținând în 1946 diploma de inginer constructor. Și-a susținut proiectul de diplomă în 1946 înscriindu-se apoi la doctorat, coordonatorul fiind profesorul Mihail Hangan. Deși titlul temei pare exclusiv teoretic, „ Contribuții la studiul stabilității elastice  a sistemelor static nedeterminate”, aceasta era, totuși, legată de practică. Radu Voinea trebuia să răspundă la întrebarea : de ce s-a răsucit și apoi s-a prăbușit, la cutremurul din 11 noiembrie 1940, blocul Carlton din București.

            În anul 1947 a ocupat postul de asistent la Institutul Politehnic  din București,  apoi șef de lucrări, conferențiar și profesor universitar în 1963. În 1993 a devenit profesor consultant , continuându-și activitatea didactică. Se poate spune că, într-un fel sau altul, din 1947 s-a ocupat de educație, de educația tinerilor. Iată ce spunea, într-un interviu, despre educație:

            ….se include secvența sonoră

            În 1964 a fost numit prorector al Institutului Politehnic din București, calitate în care s-a ocupat de proiectarea și construcția noului local, situat pe  malul Dâmboviței, pe Splaiul  Independenței. Menționez că atunci, în anii ’60, Institutul Politehnic funcționa în clădirile situate pe strada Polizu. Povestea,  cu umor că, ocupându-se de această construcție, a reușit să finalizeze partea practică a tezei de doctorat, noua clădire a Politehnicii trecând cu bine pese cutremurul din 4 martie 1977.

            Cred că este locul să povestesc despre o discuție  avută cu un bătrân din Drănic, de lângă Segarcea, sau în care au trăit bunicii domniei sale: „Abătându-mă prin satul Drănic, unde se născuse tatăl meu, și spunându-i unui bătrân că sunt prorector, fără să știe exact ce  este această funcție mi-a spus : E bine, taică, e bine că ești prorector, dar să fii cu luare aminte, căci acolo sus bate  vântul mai tare”.

             În anul 1963 a fost ales  membru corespondent al Academiei Române, iar în 1974 membru titular. A fost  secretar general al Academiei Române (1967 – 1974) și președinte al Academiei Romane (1984 – 1990),  președinte al Secției de Știinte Tehnice a Academiei Române (1981 – 1983). A fost Președinte al Academiei de Științe Tehnice din România ASTR de la înființare, 1997, până în 2010.

            Legătura cu Craiova, cu Liceul Frații Buzești, cu Universitatea din Craiova, a fost sistematică,  a fost bogată. Profesorii de la Facultatea de Mecanică din Craiova îl consideră un bun prieten, un adevărat mentor. O dovadă este faptul că Școala doctorală de la această facultate poartă numele „Academician Radu Voinea”.

Ca recunoaștere a legăturilor  profesionale pe care le-a stabilit cu oamenii din învățământul superior românesc, mai multe universități din țară i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa: Universitatea din Timișoara și Universitatea din Craiova, în 1996, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții din București, în 1998, Universitatea din Pitești, Universitatea din Petroșani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați,  în 2000, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în 2001, Universitatea „Transilvania” din Brașov și Universitatea „Ovdius” din Constanța, în 2002.

Asociația Generală a Inginerilor din România, Sucursala Dolj, 11mai, și  Academia Română, 24 mai,  l-au evocat în luna mai  2023, când  s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Academicianului  Radu Voinea.          

L-am întâlnit  de multe ori. Cel mai des ne-am întâlnit la „Seminarul de istoria mecanicii”, inițiat în primăvara anului 2008 de către un grup de profesori cu care Academicianul Radu Voinea a colaborat în domeniul mecanicii.

La una dintre întâlniri, Academicianul Radu Voinea a spus: „Apelând la imaginea cunoscută a unei bărci în care vâslaşii privesc înapoi în timp ce conducătorul lor le indică cu gest discret „la dreapta” sau „la stânga” dorim ca şi pentru seminariile noastre tineretul care activează în cadrul Mecanicii să fie obişnuit să privească în trecut, din care mai avem mult de învăţat. A nu privi şi înapoi înseamnă uneori <a inventa bicicleta>”

S-a stins din viață la data de 11 mai 2010.

Întâmplător, în acele zile, eram în  București, la Politehnică.

Sicriul cu corpul neînsuflețit a fost depus, pentru câteva ore, sub cupola Rectoratului, clădire de care s-a ocupat în perioada construcției.

La finalul episodului de azi, în care v-am povestit despre încă un academician născut și crescut la Craiova,  vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică, să mergeți la grupul statuar Frații Buzești din Craiova, să priviți spre Liceul Frații Buzești, în care a învățat și Radu Voinea și să rememorați numele câtorva profesori  de la care, fiecare dintre dumneavoastră, indiferent de școala pe care ați urmat-o, ați descoperit tainele învățăturii de carte. Este un exercițiu de recunoaștere a valorilor  de lângă noi.

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Gheorghe Magheru, luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre  Gheorghe Magheru- luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei.

            Numele Magheru este legat de Revoluția de la 1848 și de Unirea Principatelor Române înfăptuită la 24 ianuarie 1859. Numele Magheru își are originea în zona Munților Apuseni, iar primii din acest neam s-au stabilit, la  început, în nordul Olteniei. Un argument adus adesea  în acest sens este numele localității Magherești situată în județul Gorj, pe drumul care face legătura între localitățile Săcelu și Crasna.

            Gheorghe Magheru, viitorul general, s-a născut în 1804 în localitatea Bârzeiul de Gilort, situată la 20 km de Târgu Cărbunești, pe malul stâng al Gilortului. Acum aparține comunei Albeni. Tatăl său, Ioan Magheru, a fost preot în sat. Mama sa, Bălașa, s-a prăpădit de timpuriu. O bună parte dintre Magherești sunt înmormântați aici. Gheorghe Magheru avea 17 ani când s-a alăturat armatei organizată de Tudor Vladimirescu.

            În 1826 îl găsim la Căimăcănia Craiovei. Cunoștea bine greaca și franceza. Cunoașterea unei limbi străine le-a fost de folos tinerilor din toate timpurile.

            Între 1828 și 1829 participă, ca ofițer în armata rusă, la luptele împotriva turcilor.  Pentru actele de bravură este decorat cu ordinul rusesc „Sfânta  Ana” în grad de Cavaler. Războiul s-a încheiat cu Pacea de la Adrianopol în septembrie 1929, prin care se recunoștea autonomia administrativă a Moldovei și Valahiei.  Cetățile turcești de la Turnu Măgurele, Giurgiu și Brăila sunt retrocedate Valahiei. În 1831 intră în magistratură ca Judecător de pace și Președinte de tribunal. În 1846 este numit Prefect al județului Romanați,  de către Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești. S-a implicat activ, concret, în Revoluția de la 1848. Vă reamintesc că Adunarea din iunie 1848, care a marcat începutul Revoluției, s-a organizat la Islaz, în județul Romanați unde Gheorghe Magheru era Prefect. Când a fost nevoie să se apere, nu a ezitat să scoată sabia din teacă. Fiica sa, Alexandrina, a cusut steagul tricolor pe care l-a dat Guvernului provizoriu din Craiova, iar revoluționarilor le-a împărțit cocarde tricolore lucrate de ea.

La începutul Revoluției de la 1848 Gheorghe Magheru a fost numit căpitan general al trupelor neregulate  și avea sarcina să formeze unități de dorobanți și panduri  pentru a organiza o armată regulată formată din regimente, batalioane, companii și plutoane care să însumeze 6000 de voluntari. Într-adevăr, la începutul lunii august 1848 reușise să organizeze o tabără militară impresionantă lângă Râmnicu Vâlcea, la Râureni, pe Câmpul lui Traian. Conducerea Țării Românești  după ce s-a asigurat de sprijinul a două divizii turcești și a unei armate rusești de 5000 de ostași, l-a somat pe Generalul Gheorghe Magheru să dizolve tabăra de voluntari de la Râureni. Deși entuziasmul  voluntarilor dorobanți și panduri era mare, după ce s-a consultat și cu alte căpetenii militare și revoluționare, Generalul Gheorghe Magheru a decis să evite o vărsare de sânge și să dizolve tabăra. Așa cum se întâmplă de obicei, voluntarii, întorși acasă, nu au scăpat de represaliile autorităților. Vae victis.Vai de cei învinși. A  plecat, ca și alții,  într-un lung exil însoțit și de fiica sa Alexandrina. Prima zi de bejenie în Transilvania -28 septembrie 1848. Două luni mai târziu, în noiembrie ajunge la Frankfurt pe Main, apoi la Viena, unde va rămâne până în 1853. În tot acest timp poartă o corespondență susținută cu oameni importanți. Le-a prezentat problemele Principatelor Unite. I-a scris contelui Walewsky, ministru de externe al Franței, lordului Clarendon, ministru bitanic la Constantinopol. I-a scris și Împăratului Napoleon al III-lea.

În 1857  a revenit din exil  și a fost deputat de Gorj în divanul ad-hoc. A făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales pe A. I. Cuza ca domn în data de 24 ianuarie 1859. După Unirea Principatelor Române s-a ocupat de organizarea armatei române, alături de maiorul Christian Tell. Ar fi vrut să participe și la Războiul de Independență dar a asistat doar la trecerea armatei Române în Bulgaria. Evenimentul se petrecea în august 1877, la Siliștioara, Romanați, acum un cartier al orașului Corabia.

S-a stins din viaţă la data de 23 martie 1880,  în  București  dar este înmormântat la Târgu-Jiu. Aici vizitatorul poate citi inscripția: „Trecătorule! Aici repausează generalul George Magheru, născut la 1803 şi decedat la 1880, luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei. Eternă fie-i memoria!”

O stradă din Craiova, o stradă din Caracal,  o stradă din Târgu Jiu, o stradă din Râmnicu Vâlcea, o stradă din Sibiu, o stradă din Focșani, o stradă din Arad,  poartă numele General Gheorghe Magheru.

            Un bulevard central din București, un bulevard din Oradea poartă numele General  Gheorghe Magheru.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am prezentat o personalitate legată de tehnica militară, Gheorghe Magheru. În partea finală a fiecărui episod  încerc să fac o legătură între personalitatea evocată și orașul nostru sau regiunea noastră. În acest context vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să faceți o plimbare pe strada General Gheorghe Magheru din Craiova.

Puteți să porniți  din strada Anul 1848, din zona fostei fabrici Independența, urcă puțin  în direcția nord-est și ajunge până în Cartierul Valea Roșie, la intersecția cu strada Împăratul Traian, fostă Silozului, și cu strada Spaniei, fostă Oborului. În zona de început a străzii, pe partea dreaptă, s-au construit mai multe blocuri, de la numărul 127 la numărul 117. Partea stângă este în schimbare. Se învecinează cu fosta fabrică Independența care, de câțiva ani este demolată încet-încet,  ca într-o agonie a unei ființe rănită de moarte. Tot pe partea stângă, pe la jumătatea urcușului, se întâlnește cu strada General Dragalina, apoi  intersectează strada Rovinari  și Ioana Radu după care o pornește decisă spre intersecția cunoscută și sub numele „Crucea de Piatră”. Deși este o stradă cu vechime, chiar și cele mai vechi case arată bine: solide, îngrijite. Desigur, noile case se întrec în a  etala gusturile noilor sau vechilor proprietari. Copacii plantați pe stradă și  cei care își revarsă ramurile din curți  îl îndeamnă pe trecător să facă o plimbare pe strada General Gheorghe Magheru.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Constantin Angelescu- om al școlii și al culturii

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre  Constantin Angelescu –  om al școlii și al culturii.

Uneori spunem:

– Eu nu fac politică, am alte treburi mai importante legate de mesera mea.

Și totuși, sunt oameni care, după formarea unei temelii profesionale solide, s-au implicat în viața politică și au lăsat neamului o moștenire istorică. Un exemplu  este și doctorul Constantin Angelescu  care, după ce a dobândit, prin căsătorie o avere fabuloasă, după  ce s-a afirmat ca medic chirurg sa- implicat în politică fiind, printre alte unul dintre cei mai longevivi miniștri ai învățământului.

Constantin Angelescu s-a născut la data de 12 iunie 1869 în Craiova.  Tatăl său, Dumitru Angelescu, era negustor în Craiova. Mama sa, Teodora, provenea din famila Geblescu al căui nume este legat și de Cula de Cernătești- Cula Izvoranu Geblescu.

A urmat școala primară Obedeanu. În 1887 a absolvt Liceul Carol I din Craiova apoi, în acelaș an, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Paris. După absolvirea facultății a urmat o specializare, prin studii docorale, în chirurgie, obținând titlul de doctor în medicină în 1897. În această perioadă a lucrat ca intern și a colaborat a mai multe reviste de specialitate din Franța, colaborare prin care s-a făcut cunoscut în domeniul chirurgiei medcale. A publicat lucrarea „Histerectomia abdominală totală a tumorilor fibroase ale uterului”

În 1897 s-a reîntors în țară și a lucrat la Spitalul Brâncovenesc  și la Spitalul Filantropia din București apoi, din 1910, la Spitalul Colțea. Având în vedere activitatea științifică  desfășurată în Franța dar și în țară, în 1903 este numit profesor la Facultatea de Medicină din București fiind, în același timp, Directorul Clinicii de chirurgie.

A continuat activitatea publicistică, începută în Franța, colaborând la revistele  România medicală, Revista de chirurgie, Revista științelor medicale, România medicală, Spitalul, Jurnal de chrurgie. Am menționat toate aceste reviste  pentru a  evidenția  multitudinea de reviste de la începutul secolului XX dar și pentru a vă informa că și în prezent sunt editate, în România, multe reviste din domeniul medicinei. Mai mult, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, editează Revista Română de Morfologie și Embriologie cotată în clasamentele internaționale de specialitate. Este momentul să spun că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a dezvolta cultura cunoașterii și recunoașterii ( în sensul acceptării)  valorilor de lângă noi, valorilor din orașul nostru.

S-a implicat în politică  find convins că, în felul acesta, își poate pune în aplicare ideile privind  dezvoltarea învățământului și culturii românești. A fost deputat în perioada 1901-1926, apoi senator până în 1940. În acest context a fost Ministrul Instrucțiunii Publice în perioada 19 ianuarie 1922 27 martie 1926, respectiv 22 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928.

Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”

Au făcut istorie cuvintele rostite  de Constantin Angelescu: „Valoarea unui popor se măsoară după contribuția pe care el o dă culturii și științei universale”.

Ca ministru al Instrucțiunii Publice  a promovat principiile fundamentale referitoare la libertatea învățământului, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar și instituirea examenului de bacalaureat.

 A ocupat și alte funcții publice.

 A fost un foarte bun organizator, realist, cu viziune. În acest context a contribuit la dezvoltarea învățământului românesc prin promulgarea Legii învățământului din 1924, prima Lege a învățământului după Unirea din 1918.

A contribuit la dezvoltarea învățământului prin aprobarea construirii a numeroase școli. Se menționează doar câteva din școlile din Craiova:

– Liceul Frații Buzești.Piatra de temelie a fost pusă în data de 16 noiembrie 1924, iar la eveniment a participat și Constantin Angelescu în calitate de Ministru, alături de alte oficialități.

– Liceul Elena Cuza. Piatra  temelie a fost pusă în data de iunie 1928. În actul de fundație se menționează „ temelia noului local de școală s-a pus de acel  iubitor de lumină și rîvnitor la  binele neamului  ministrul instrucțiunii dr. Constantin Angelescu”. În document sunt menținate și lte personalități care au participa la eveniment.Clădirea a fost naugurată în 1935.

– Liceul  de fete Regina Elisabeta. Clădirea a fost dată în funcțiune în 1928. Din 1948  funcționează aici Facultatea de  Agronomie din Craiova.

– Școala centrală de  fete Madona Dudu. Cădirea, situată pe strada Madoa Dudu, vizavi de Biserica Madona Dudu, a fost construită în 1905. Din 1948 în această clădire funcționează Muzeul Regional Oltenia, iar în prezent Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei.

– Școala  de Comerț Gheorghe Chițu. Clădirea din strada Brestei, unde funcționează în prezent Colegiul Economic Gheorghe Chițu, a fost inaugurată în 1926. Menționez că în 1937, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la înființarea  Liceul Comercial de Băieți Gheorghe Chițu, 1877, s-a editat o broșură cu mai multe informații despre istoria liceului.  Broșura începe cu trei fotografii: clădirea Liceului, Regele Carol al II-lea și  Constantin Angelescu, Ministrul Educaței Naționale.  În această broșură, profesorul A. Văsculescu, într-un capitol amplu, face referire la rolul lui Constantin Angelescu în relansarea Liceului Comercial: „Prin Legea Dr. C. Angelescu pentru Organizarea Invăţământului Comercial Secundar, promulgată cu înalt Decret Regal No. 660 din 31 Martie 1936 şi publicată în Mon. Oficial Nr, 77 partea I din 1 Aprilie 1936, vechea Şcoală Comercială a lui Gh. Chiţu, nădejdea negustorimei craiovene, maltratată şi jicnită de cei care nu cunoşteau importanţa vieţei comerciale a Craiovei, renaşte ca paserea Phoenix din aproape cenuşea sa, datorită tot unui Craiovean, Dr. C. Angelescu, spre a deveni azi un Liceu Comercial, purtând cu mândrie numele strălucit al fondatorului său, Marele Român, “Gh. Chiţu“.

Ca recunoaștere a contribuțiilor profesionale în domeniul medicinei, în domeniul chirurgiei, a făcut parte din multe asociații profesionale, printre care:

– Societatea Națională de Chirurgie din Paris, membru  corespondent din 1927;

– Societatea Internațională de Urologie cu sediul la Paris, din 1930;

– Societatea Internațională de Chirurgie, cu sediul șla Bruxelles, dn 1929;

De asemenea, din 1934 a fost membru de onoare al Academiei Române. În perioada 1935-1948 a fost Președinte al Academiei de Medicină din România.

A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, în perioada ianuarie- 1918. După cel de al doilea război mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană.

Considerat de contemporanii săi „om școlii și al culturii”  a fost ales președinte al Comitetului de conducere a Ateneului Român, funcție pe care a îndeplinit-o timp de 24 de ani, între 1923 și 1947.  Cred că este  momentul potrivit  să vă amintesc, sau poate să vă reamintesc, că  friza ce înconjoară sala Ateneului Român  este acoperită cu scene din istoria națională. Iată cum este descrisă această frescă în Monografia Ateneului: „Faptele istorice sunt zugrăvite într-un spirit armonios și sugestiv de romantism și realism.Se poate distinge, urmîrind fresca în totalitatea ei, anumite însușiri ale poporului român, precum: înțeleciune, voință de acțiune, legătură puternică cu pământul țării, curaj în fața împrejurărilor și putere de sacrificiu, aspirație spre cultură, un sentiment al datoriei de viață, toate reprezentând o filosofie de luptă și de încredere. Este un adevărat poem al istoriei noastre, realizat cu multă responsabilitate și sensibilitate artistică”. Fresca a fost inaugurată în 1938, iar Constantin Angelescu, în calitate de Președinte al Ateneului a ținut cuvântarea oficială.

Aceste exemple dovedesc că sintagma „om al școlii și al culturii” i se potrivește  craioveanului Constantin Angelescu.

S-a stins din viață la data de 14 sptembrie 1948, în București. Avea 79 de ani.

              O stradă din Craiova, cartierul 1 Mai, poartă numele medicului Constantin Angelescu.            Un spital din București poartă numele „Prof.dr. Constantin Angelescu”.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre un craiovean care a intrat în istorie prin faptele sale și prin spusele sale: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”

          Vă sugerez ca într-o sâmbătă s-au într-o duminică să admirați clădirea Liceului Frații Buzești, Clădirea Liceului Elena Cuza, Clădirea Liceului economic Gheorghe Chițu, cădiri construite în urmă cu aproape 100 de ani prin voința politică a unui  craiovean onest.

                  Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Nicolae Coculescu- întemeietorul Observatorului Astronomic din București

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Nicolae Coculescu-  întemeietorul Observatorului Astronomic din București.

Privim adesea către cer.Ziua vedem cerul albastru,iar uneori și câțiva nori.Noaptea vedem o puzderie de stele.Unele mai luminoase, altele care își schimbă poziția.Cel mai des putem observa luna dar și aceasta apare ca un disc plin sau ca un semicerc.

Știința care se ocupă cu studierea mișcării stelelor se numește astronomie, iar oamenii care se ocupă cu acest studiu se numesc astronomi.

Se pare că Pitagora, filosof grec, care a trăit acum 2500 de ani a scris despre rotirea pământului în jurul axei sale și în jurul Soarelui.Alții, printre care și Ptolomeu, care a trăit acum cca 1800 d ani, considera că Pământul este centrul univesului.

A fost nevoie de știință de carte, de matematică pentru a se lămuri această problemă.

Nicolaus Copernic, astronom polonez, care a  trăit între 1473-1543, a dezvoltat  teoria heliocentrică demonstrând că Soarele este în centrul Sistemului Solar.

Așadar, azi o să vă povestesc despre unul dintre cei mai importanți astronomi români, Nicolae Coculescu.

            Nicolae Coculescu s-a născut la data de 31 iulie 1866 în Craiova. Tatăl său, Nicolae Cocu, era originar din Macedonia, s-a căsătorit cu Maria Dumitriu, cu care a avut patru copii:  două fete, Eugenia și Leontina, și doi băieți, Nicolae și Paul.

A urmat școala primară  apoi, Liceul Carol I din Craiova pe care l-a absolvit în 1892.  Documentele școlii demonstrează că a fost un elev silitor, absolvind clasa a VI-a și a VII-a într-un singur an școlar.

S-a înscris la Universitatea din București, Facultatea de științe, obținând  licența în matematică în 1889. L-a avut ca profesor pe celebrul Spiru Haret, rămas în istorie prin modul în care a reorganizat  învățământul românesc. Pentru Nicolae Coculescu, profesorul  Spiru Haret, matematician și astronom, a fost un model, fapt demonstrat prin decizia de a se perfecționa  și el în domeniul astronomiei. Obține o bursă și pleacă la Paris. În calitate de cercetător la Observatorul Astronomic din Paris, participă la o misiune  de cercetare în Senegal, dedicată eclipsei de  totale de soare din data de  16 aprilie 1893, iar constatările științifice făcute cu această ocazie le-a publicat în Analele Academiei Române din 1893.

După  doi ani de studii la Universitatea Sorbona din Paris și  încă 4 ani de cercetări,  a obținut titlul de doctor în matematici cu o temă legată mecanica cerească. În teza sa de doctorat elaborat o metodă originală pentru determinarea  efectelor perturbatoare pe care le exercită o planetă asupra altei planete, metodă citată apoi de mulți alți oameni de știință, printre care și celebrul matematician și astronom   Henri Poincaré.

Trebuie spus că la aceeași vestită Universitate Sorbona a obținut titlul de doctor și Spiru Haret, în 1878. Spiru Haret a fost primul străin și, evident, primul român care a obținut titlul de doctor în matematici la Sorbona.

Revenit în ţară, este numit, la 1 noiembrie 1895, ca suplinitor şi, după aceea, la 28 mai 1896, ca profesor titular, la catedra de astronomie şi meca­nică cerească la Facultatea de Științe  a Universităţii din București,  unde a funcționat până în 1937, adică timp de 42 de ani.

Nicolae Coculescu și-a legat numele de înființarea, în 1908, și dotarea Observatorului astronomic  din București, pe care l-a conceput ca pe o unitate de cercetare și de practică universitară. Aici s-au format valorile științifice  românești din domeniul astronomiei. În acest demers a fost  sprijinit și de Spiru Haret, Ministrul Învățământului sau al Instucțiunii Publice, cum se numea atunci.

S-a preocupat de achiziţionarea şi de montarea, în 1912, a marii lunete ecuatoriale Mertz-Prin – care avea obiectivul fotografic  de 38-570 cm şi obiectivul vizual de  38-600 cm. În 1926 a fost achizionată marea lunetă meridian Steinheil-Prin, cu obiectivul de 19-235 cm.

            Echipamentele cumpărate cu banii țării au fost folosite de astronomii români pentru cercetări  utile. Aceștia au determinat poziții de comete și planete în coordonate ecuatoriale, au determinat pe cale fotografică polul nord, au determinat apexul solar. Având în vedere valoarea rezultatelor obținute, astronomii români, împreună cu Nicolae Coculescu, au participat, în perioada octombrie-noiembrie 1933, la determinări mondiale de longitudini. La început, Observatorul Astronomic a funcționat în cadrul Unversității din București, iar de la 1 iunie 1931 este parte componentă a Academiei Române. În 1990 s-a înființat, în cadrul  Academiei Române,  Institutul Astronomic, prin reunirea observatoarelor astronomice  din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Sediul acestuia este situat în București, pe strada Cuțitul de Argint nr.5,  iar o parte din teren i-a aparținut lui Nicolae Coculescu care l-a donat, în 1908, pentru construirea  Observatorului.

            Dintre cărțile publicate se amintesc:

–  Teoria refracţiei as­tronomice, publicată în 1898;

– Tratat elementar de astronomie , publicată în 1923;

– Lecţiuni elementare de mecanică cerească, publicată în 1905;

– Perturbaţiile pla­ne­tare, publicată în 1905 și

 – Curs de astronomie teoretică publicat în  1929.

              O stradă din Craiova, cartierul Craiovița Nouă, o stradă din București și o școală din Scornicești, județul Olt, poartă numele astronomului Nicolae Coculescu.      

            La finalul acestui episod, în care v-am povestit despre astronomul Nicolae Cocluescu, născut la Craiova, vă invit să vizitați Observatorul astronomic al Universității din Craiova, amenajat în Grădina Botanică „Alexandru Buia”. Se intră pe poarta din strada Iancu Jianu și, după câteva sute de metri, pe partea stângă, se poate vedea  Clădirea Observatorului, lipită de clădirea care adăpostește  serele pentru  flori. Observatorul astronomic al Universității din Craiova are ca scop promovarea astronomiei, popularizarea  științei.

            Este un bun prilej ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să vizitați Gradina Botanică „Alexandru Buia” și Observatorul astronomic din Craiova.

                  Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion Ionescu-Argetoaia și clădirea Liceului Frații Buzești.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Ion Ionescu- Argetoaia și clădirea  Liceului Frații Buzești din Craiova.

Argetoaia ese o comună sitută la 45 km NV de Craiova, pe drumul Breasta-Scaiești-Salcia.Localitatea este atestată documentar din 15 octombrie 1595, fiind menționată ăntr-un act de donație al domniței Stanca, soția lui  Mihai Viteazul, prin care dona moșia de la Piria, parte componentă a localității Argetoaia, către „Manăstirea dintr-un lemn”.

Liceul „Frații Buzești”. La început a fost Gimnaziul real din Craiova, înființat la data de 1 noiembrie 1882. Apoi, din 9 ianuarie 1910, Gimnaziul real primește numele „Frații Buzești”.Saltul de la Gimnaziu  se produce în 1922 cînd această instituție este transformată în Liceu prin înființarea cursului superior. În 16 noiembrie 1924 se pune piatra de temeile iar în 1929 se inaugurează clădirea în care funcționează și în prezent.

Meritul  pentru obținerea aprobării construirii acestei clădiri monumentale îi aparține  directorului din acea vreme  Ion P. Ionescu-Argetoaia.

Ionescu  este un nume  foarte răspândit  la români. Sunt mulți români care   poartă numele Ionescu Ion. În România este o singură comună cu numele Argetoaia, atestată documentar  de  aproape 430 de ani.  Ion Ionescu Argetoaia  desemnează, fără echivoc, o  singură persoană. Ion Ionescu Argetoaia este, prin activitatea desfășurată și prin rezultatele obținute, o personalitate de prim rang, care nu poate fi confundată cu nimeni altul.

            S-a născut  la data de 22 iunie 1880  în   localitatea Argetoaia. A urmat școala primară în comuna natală unde s-a remarcat prin rezultatele obținute la învățătură așa că părinții l-au trimis să urmeze Liceul Carol I din Craiova. Documentele menționează că a fost coleg cu Nicolae Titulescu, deși acesta era cu un an și jumătate mai mare. Putem trage concluzia că a fost coleg de generație și cu vestitul Gogu Constantinescu.

            După absolvirea Liceului s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale din București, înființată în 1866. Durata studiilor era de trei ani, iar absolvenții  deveneau profesori pentru școlile gimnaziale. Ion Ionescu Argetoaia  dorea să facă mai mult și de aceea, după terminarea facultății, a plecat în Germania, la Universitatea din Jena. Vă reamintesc că Universitatea din Jena se numără printre cele mai vechi universități din Germania fiind înființată în 1558.

            S-a specializat în geologie, iar în Teza de doctorat s-a ocupat de „Pliocenul în Oltenia cu privire specială asupra tectonicii  depresiunii getice”. După obținerea doctoratului s-a reîntors în țară și a lucrat, din 1910 până în 1919 , la Institutul  geologic al României cu sediul în București. Acesta fusese înființat în 1906, iar primul său director a fost craioveanul Ludovic Mrazek. În aceiași perioadă a  funcționat și la catedra de geologie a Școlii Politehnice din Timișoara. Activitatea în învățământul superior s-a concretizat și prin două manuale  „Contribuții la studiul faunei molusce pliocene din Oltenia” și „Curs de geologie stratificată”. 

            Revine în Craiova ca profesor de științe naturale la Liceul Frații Buzești pe care îl va conduce timp de 20 de ani, din 1920 până în 1940.  Vă reamintesc că  Gimnaziul Frații Buzești a  fost transformat în Liceu în 1922, adică în vremea în care  școala era condusă de profesorul Ion Ionescu-Argetoaia. Tot el, Ion Ionescu-Argetoaia a avut un rol important în construirea localului actual în care a și locuit multă vreme pentru a putea fi prezent tot timpul în școală. Clădirea  a fost proiectată de arhitectul Mihai Mihalcea și inginerul Ștefan Băltăceanu. Piatra de temelie a fost pusă, cu mare fast, în 16 noiembrie 1924 și inaugurată după cinci ani, în 1929.

Ca profesor și director s-a ocupat de organizarea muzeului de științe naturale al  școlii, al doilea din țară, după Muzeul Antipa din București. Muzeul cuprindea  specii dispărute din fauna Olteniei, păsări și mamifere. Pasionat în egală măsură și de geologie, a organizat o colecție mineralogică cu cca. 1200 de roci specifice din Oltenia.

            S-a implicat și în organizarea  Muzeului  de Istorie Naturală a Craiovei  care, la început, în 1922, a funcționat în clădirea Prefecturii. A făcut parte din Sfatul științific al Muzeului Olteniei,  încă de la înființare, și din Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor, secția Craiova. Din 1928 a făcut parte din Societatea studenților Oltenia geografică și turistică, în calitate de membru fondator.

            Istoria spune că în 1928 a fost solicitat să predea anatomie comparată la Universitatea Sorbona din Paris dar, așa spune istoria, a refuzat.

            Pentru faptele  de arme  în Războaiele Românei din 1913 și 1916-1919 a fost distins cu „Victoria și carnetul de veteran”.

            Pentru activitatea desfășurată în învățământ  a fost distins, în 1932, cu  Medalia „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului”.

            O stradă din Craiova poartă numele  Ion Ionescu-Argetoaia. Este paralelă cu Bulevardul 1 Mai. Începe din strada Dimitrie Gerota, trece pe lângă Liceului economic, se intersectează cu strada dr. Victor Papilian și ajunge până la gardul care împrejmuiește Spitalul județean.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Ion Ionescu-Argetoaia, născut în satul Argetoaia care,  prin strădania sa a lăsat  o moștenire de care beneficiază și azi mii de cetățeni ai   Craiovei- Clădirea Liceului Frații Buzești.

            În amintirea mea,  satul Argetoaia este locul în care oamenii din satul meu din Mehedinți, vecin cu Argetoaia, veneau la bâlciul anual, organizat, de ani buni, în luna august. Veneau să se distreze. Cei tineri, hârjonindu-se cu fetele, se dădeau în tiribombe. Găseau și câte un fotograf  care  făcea poze „la minut”  dar și tablouri pe care le agățau în „camera” bună.

            Vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică, să mergeți până în comuna Argetoaia. Plecați din strada Ion Ionescu-Argetoaia, ieșiți în Bulevardul 1 Mai, mergeți spre fântâna arteziană de la Ciupercă, virați la dreapta  pe Bulevardul Știrbei Vodă și mergeți până la Liceul  Frații Buzești. Zăboviți câteva minute apoi porniți spre comuna Breasta, apoi spre Scăiești. După o călătorie lejeră de cca. o oră ajungeți în comuna Argetoaia.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion Popescu-Voitești- un gorjean îndrăgostit de satul lui.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Ion Popescu-Voitești- un gorjean îndrăgostit de satul lui.

Îmi amintesc că într-o zi din luna mai 2011,mai precis în 23 mai 2011, am fost într-o vizită profesională la Grupul Școlar Industrial Stoina, localitate cu „istorie” petrolieră. M-am convins că slujitorii  școlii din Stoina sunt iubitori de istorie. Pe hol, parcă ruşinate că stau în calea „modernului” , câteva  vitrine tixite de istorie: un corn  şi câteva oase de mamut, un ceainic de demult, o spată pentru războiul de ţesut, un pieptene pentru cânepă, un vas rotund din lemn pentru unt, o ploscă din lut frumos pictată, câteva „sărăriţe”  tot din lut ,  fără ornamente, linguri de lemn. Şi printre toate stau modeste câteva tăbliţe pe care au învăţat să scrie părinţii noştri, bunicii noştri.  Şi eu am scris, în clasa I-a , mai mult în joacă, pe o tăbliţă de acest tip.În sala de clasă unde am făcut vizita profesională  stau înșirate, frumos, tablouri cu personalități din țara noastră. Unul dintre tablouri mi-a atras atenția: Ion Popescu-Voitești. Un bărbat cu o privire hotărâtă, care îmi amintea de unul dintre colegii mei de facultate.

Așadar, azi o să vă povestesc despre Ion Popescu-Voitești.

Voitești este numele unui sat din județul Gorj. Aparține de comuna Bălănești, situată la poalele munților Parâng, accesibilă din drumul care leagă Tg.Cărbunești de Tg.Jiu. Este evident că Ion Popescu și-a luat numele după satul în care s-a născut  la  data 18 noiembrie 1876. A urmat școala primară în satul natal. Poate de aceea l-a iubit așa de mult încât, după pensionare, s-a reîntors să trăiască în casa părintească, acum casă memorială care poate fi vizitată, și în care a lăsat moștenire multe dintre obiectele valoroase pe care le-a adunat în timpul vieții,  o bogată colecţie paleontologică şi de mineralogie.

În 1888 a venit, pentru învățătură, la Școală Centrală din Craiova, actualul Colegiu ” Carol I”. Atunci nu se construise clădirea de azi a Colegiului. În 1895, după absolvirea liceului, s-a înscris la Universitatea din București, Secția de științe naturale. A obținut diploma de licență în 1898.

După absolvirea facultății, a funcționat ca profesor secundar la mai multe licee din țară: Târgu Jiu, Tulcea, Câmpulung-Muscel. Preda la școală dar făcea și studii geologice.

Pentru unul dintre aceste studii, elaborat în perioada 1905-1907, perioadă în care a funcționat a profesor secundar la Câmpulung-Muscel, a obținut, în 1905,  un premiu  de 1000 lei pentru lucrarea „Studiul geologic al văii Argeşului începând mai jos de Boteni şi până mai jos de Nămăeşti”. Cu banii astfel obținuți a mers  la Viena pentru a se perfecționa în domeniul paleontologiei. Și-a susținut teza de doctorat  cu titlul   „Contribuţii la studiul stratigrafic al Numuliticului din Depresiunea Getică”  la Paris, în 1910. După obținerea titlului de doctor  a  fost profesor în București, la Liceul Matei Basarab.

În timpul Primului Război Mondial a fost înrolat ca ofițer și a luat parte la sângeroasa bătălie de la Turtucaia fiind unul dintre miile de răniți. A fost avansat la gradul de maior și trecut în rezervă dar a primit ordin, din partea Statului Major, să găsească noi zăcăminte de petrol și sare deoarece  exploatările în funcțiune fuseseră ocupate de germani. A condus forarea sondelor de la Solonț și Moinești din județul Bacău și a descoperit masivul de sare de la Sărata-Bacău.

În anul 1919 a ocupat, prin concurs, postul de profesor la Universitatea din Cluj și Director al Muzeului de Geologie şi Paleontologie. Acesta este motivul pentru care o stradă din Cluj-Napoca poartă numele său- Ion Popescu-Voitești.

În cercetările sale a făcut studii de paleontologie, studii stratigrafice și de geologie generală  asupra munților Carpați. A făcut studii asupra moluștelor din paleocen și asupra unor resturi de mamifere fosile.

Ion Popescu-Voitești, împreună cu Ludovic Mrazek, a prezentat, în 1923, prima „Sinteză tectonică a României la scara 1:2.000.000.

În 1921 a publicat cartea „Elemente de geologie generală cu privire specială asupra geologiei României”, premiată de Academia Română, iar în  1925 lucrarea „ Noțiuni de geologia petrolului, cu o privire specială  asupra petrolului românesc”.  Cuvintele România, românesc apar frecvent în titlurile lucrărilor sale.

V-am povestit, în partea introductivă a acestui episod, că   în clădirea Liceului din Stoina, localitate cu „istorie” petrolieră, am găsit expuse, într-o vitrină, câteva oase de mamut, iar într-o sală de clasă portretului geologului Ion Popescu-Voitești. O asociere care demonstrează că profesorii de la Stoina știu „carte”.

A mai scris și alte cărți dar o   amintesc   numai  cartea „Alcătuirea geologică a pământului românesc”, publicată în 1944.

Și-a prezentat rezultatele cercetărilor efectuate  la congrese internațioanle de prestigiu cum ar fi  Congresul Internaţional de la Bruxelles (1922); Congresul Internaţional de Geologia Petrolului de la Londra (1923); Congresul Geografic de la Cairo (1924); Congresul Asociaţiei Geologilor Carpatini de la Lwow (1925), Bucureşti (1927), şi Praga (1931); Congresul Internaţional de Mine, Metalurgie şi Geologie Aplicată de la Liege (1930); Congresul Internaţional de la Paris (1935).

Având în vedere contribuțiile științifice ,în 1939 a fost numit Director al  Institutului Geologic al României.

     Marele savant nu s-a limitat la activitatea didactică şi de laborator, ci a fost permanent în teren, la cercetări, alături de studenţii săi. Mărturie stau fotografiile documentare, manuscrisele şi  obiectele ce se află în casa memorială din satul Voiteştii din Vale, unde s-a retras după ieşirea la pensie. De altfel, el a fost toată viaţa mândru de originea sa, dovadă faptul că şi-a adăugat numele satului de baştină la numele de familie. Mai mult, a lăsat aici, posterităţii, o veritabilă colecţie paleontologică şi de mineralogie.

            În ziua de 4 octombrie 1944 a plecat, ca de obicei, într-o plimbare pe dealurile din satul său, Voitești. Din păcate a fost ultima plimbare dar spirtitul său este prezent și astăzi prin casa memorială vizitată frecvent de elevi și specialiști, prin școala generală care îi poartă numele.

            La finalul episodului de azi vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să mergeți până la Voiteștii din Vale și să vizitați Casa meomorială Ion Popescu-Voitești. Dacă plecați din Craiova, mergeți mai întâi în cartierul Rovine, pe strada Ion Popescu-Voitești. O stradă  frumoasă, plină  de verdeață în timpul verii, cu blocuri proaspăt vopsite, paralelă cu strada Gheorghe Țițeica, care face legătura între  strada Simion Stoilov și Bulevardul Decebal.

Mergeți pe Bulevardul Decebal până în zona Gării din Craiova, continuați pe Bulevardul Dacia până la intersecția cu strada Amaradia. Virați la dreapta peste calea ferată, în zona triaj. Treceți prin Stoina, localitate cu „istorie” petrolieră, apoi prin Târgu Cărbunești, Copăcioasa. Intersecția spre Bălănești  este bine marcată așa că virați ușor la dreapta spre Voiteștii din Vale. O să întâlniți  multe case noi, frumose, multe case vechi frumos  renovate care amintesc de stilul construcțiilor din Nordul Olteniei, din Oltenia de sub munte. Puteți vizita Biserica din lemn, construită în 1794 dar nu zăboviți prea mult. Casa memorială Ion Popescu-Voitești vă așteaptă cu multe surprize.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Ștefan Odobleja – precursor al ciberneticii

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Ștefan Odobleja, precursor al ciberneticii.

În ultima perioadă  expresiile   „atac cibernetic” ,  „apărare cibernetică ” , „securitate cibernetică”, sunt folosite frecvent.

Ne putem pune întrebarea dacă această sintagmă, dacă acest cuvânt  a apărut acum, în zilele noastre sau a fost folosit și de alte generații.

 Mulți dintre noi  au auzit, la vremea lor, despre  „Facultatea de cibernetică”  sau  au folosit expresia „sistem cibernetic”.

Și totuși, istoria consemnează folosirea  expresei  „cibernetică”  de către filosoful  grec Platon, care a trăit acum 2400 de ani, cu semnificația de guvernare, de conducere a poporului, a maselor de oameni.

În zilele noastre termenul și-a păstrat semnificația inițială , „arta de a conduce” dar este folosit pentru a discuta despre conducerea sistemelor tehnice, despre conducerea automată, inteligentă a sistemelor tehnice.

Un automobil fără șofer este un exemplu de sistem automat cibernetic sau sistem automat inteligent. Automobilului i se „spune”  care este drumul pe care trebuie să-l pracurgă, iar direcția de mers este verificată permanent de sistemul cibernetic prin compararea direcției impuse cu direcția reală. Sistemul cibernetic, ia decizia de a roti volanul automobilului la dreapta sau la stînga pentru ca acesta să se deplaseze pe traseul impus.

Cineva ar putea spune:

– Păi și omul, șoferul face la fel: urmărește  în  minte  distanțele față de reperele exterioare și decide să vireze dreapta, stânga  mai mult sau mai puțin.

Așadar, în cazul automobilului, sistemul cibernetic este reprezentat de creierul omului. Componenta specifică pentru un sistem cibernetic este legătura inversă sau bucla de reacție. Termenul consacrat folosit azi  este  ”feedback ”.

Trecerea de la înțelesul „a conduce masele de oameni” la înțelesul „a conduce un echipament tehnic” a fost făcută de un medic cu preocupări și în domeniul psihologiei.

Acest medic s-a numit Ștefan Odobleja.

Ștefan Odobleja s-a născut la data de 13 octombrie 1902 în județul Mehediniți, în apropiere   de Vânju Mare, în localitatea Izvorul Aneștilor. A urmat școala primară în satul natal unde a avut parte de un învățător exigent de la care a învățat, pe lângă buchia  cărții, cum să se instruiască și cum să-și dirijeze pasiunea. La Liceul „Traian” din Turnu Severin a avut parte de un profesor  de la care a învățat atât de bine limba franceză încât și-a scris cărțile în această limbă de circulație internațională.

            După liceu a fost învățător   în insula Ada-Kaleh, acum acoperită de lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Aici l-a vizitat fostul său profesor Teodor Costescu – directorul Liceului „Traian” care,  văzând preocupările fostului elev, l-a îndemnat să urmeze studii universitare de medicină. Așa se face că în perioada 1922-1928  Ștefan Odobleja a urmat cursurile  Facultății de medicină ca bursier al Institutul Militar Medico-Legal  din București. Teza de doctorat a avut ca temă „Acidentele de automobil”.

            A funcționat ca medic militar, mutându-se dintr-o garnizoană în alta: Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Dorohoi, Turda, Târgoviște, Cernavodă.

Iată  cum era   descris Ștefan Odobleja  de către un contemporan  „Era mic de statură, îndesat, animat de o forţă aspră, ce se degaja din întreaga sa figură. Avea o privire scrutătoare, în care se citea încleştarea voinţei ţăranului român hotărât să câştige bătălia cu soarta, conştiinţa dreptăţii şi revolta de a nu fi înţeles”. Cânta la vioară. Citea din Gogol, Tolstoi, Mark Twain.

 În  perioada cât a funcționat ca medic militar a colaborat la „ Revista sanitară militară” în care  a publicat două studii:

• Procedeu practic pentru a evita aburirea oglinzilor laringoscopice, publicat în nr.11-12 din 1928 și
• Aplicațiile gravitației în terapeutică, publicat în nr. 4 din 1929.

Trebuie menționat și studiul  „Metodă de transonanță  toracică”, publicat în Buletinul medico-terapeutic  din  mai 1929, în care formulează  legea reversibilității, cunoscută apoi sub numele de feedback, și prin care devine precursor al ciberneticii.

Prima carte, pe care a publicat-o în 1935, tipărită la imprimeria  CORVIN din Lugoj, s-a numit „La Phonoscopie- o nouă  metodă de explorare clinică”. Ștefan Odobleja menționa

 „Am stabilit principiul fizic pe care se bazează metoda de explorare, şi am ajuns la concluzia că propagarea sunetelor depinde de mediul de propagare cât şi de felul sunetelor propagate, un anumit sunet se propagă în mod preferenţial, selectiv printr-un anumit mediu. Există o electivitate de propagare, care implică un fel de acord între sunetul  propagat şi mediul propagator.”

Cartea a primit „Premiul General dr. Papiu Alexandru”, premiu care se acorda anual celor mai bune cărți scrise de un medic militar.

Într-o discuție purtată cu Viorel Sahagia după 1965,  Ștefan Odobleja spunea „ Fonoscopia a fost concepută ca o nouă metodă de explorare clinică, aplicabilă la delimitarea cordulu și ficatului, la delimitarea uterului gravid și în special indicată pentru depistarea și urmărirea  colecțiilor pleurale și pericardice”. În această discuție Ștefan Odobleja a asociat termenul Fonoscopie cu radiografie, endoscopie.

Așadar, Ștefan Odobleja este un precursor al   tehnicilor de explorare  clinică bazat pe imaginea grafică a unor semnale sonore.

Ștefan Odobleja a participat și la al Doilea Război Mondial.

În 1938, adică cu 10 ani înaintea lui Norbert Wiener a scris o carte, în limba franceză,   cu titlul ”Psihologia consonantistă” în care afirmă că  Legea fundamentală care guvernează spiritul și fizicul este ”legea reversibilității” sau  feedback -ul. Aceasta este esența și acesta este meritul lui Ștefan Odobleja legat de cibernetică. Prin această afirmație, Ștefan Odobleja a demonstrat că cibernetica va trece  de la înțelesul „a conduce masele de oameni” la înțelesul „a conduce un echipament tehnic”.  Atunci, și mulți ani după, puțini au înțeles valoarea acestei afirmații.

În 1946 s-a retras din armată și a revenit în satul natal în care se simțea foarte bine.

 Deși prin cartea sa, „Psihologia consonantistă”  a revoluționat gândirea științifică fundamentând legile generale care guvernează sistemele, inclusiv sistemul cunoașterii științifice, oficialitățile vremii nu l-au susținut. A pierdut și Ștefan Odobleja dar a pierdut și România. Țara noastră a pierdut  o prioritate mondială în domeniul sistemelor cibernetice, în domeniul sistemelor inteligente. Ștefan Odobleja  s-a stins din viață în 1978, aproape neștiut. Mai târziu, Academia Română i-a recunoscut meritele alegându-l membru de onoare. Și Craiova îi cinstește valoarea. Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele Ștefan Odobleja.

Și totuși, Editura Scrisul Românesc din Craiova, condusă mulți ani de Ilarie Hinoveanu, a publicat, în 2003, cartea „Ștefan Odobleja: între  „aventura științifică” și patimile glorificării.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am vorbit despre Ștefan Odobleja,  născut la Izvorul Aneștilor, situat la 30 de km de Turnu Severin, medic militar.

Vă reamintesc că  unul intre obiectivele acestei emisiuni este de a oferi, tinerilor și adulților, exemple de bune practici.

Și dacă am vorbit despre mehedințeanul Ștefan Odobleja  pot să menționez că a învățat la școală   atât de bine limba franceză încât  a scris  cărțile despre medicină direct în limba franceză.

Și dacă am vorbit despre un om care a scris cărți trebuie să vă spun că pe subcoperta  primei cărți, La Phonoscopie, Ștefan Odobleja a făcut, în 1934, o dedicație: „În memoria fratelui meu, Dumitru Odobleja, îi dedic această carte”. Dumitru Odobleja murise în 1917 în timpul Primului Război Mondial dar Ștefan Odobleja  nu și-a uitat fratele.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Paul  Gheorghe Dimo- mehedințeanul patriarh al energeticii românești.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă  despre Paul Gheorghe Dimo- mehedințeanul patriarh al energeticii românești.

            Învățătura de la școală este o sămânță  care dă roade, mai devreme sau mai târziu, iar roada  ei este folositoare, într-un fel sau altul.

            Eram student în anul III când am făcut o vizită profesională, o excursie  de studii la Porțile de Fier unde am vizitat șantierul viitoarei Hidrocentrale. Noi am făcut multe excursii de studii. În anul IV când am învățat despre rețele electrice, despre centrale electrice, despre teoria garfurilor. Tot atunci, adică în 1968 a fot publicată o carte în care se folosea teoria grafurilor. Autorul, Paul Dimo, realizase un dispozitiv utilizat pentru analiza rețelelor electrice  cu ajutorul teoriei grafurilor despre care învățasem la școală. Brevetase soluția. Atunci nu știam nimic despre brevete dar am reținut că o soluție tehnică poate fi brevetată. Mult mai târziu, am aflat că Paul Dimo s-a născut în județul Mehedinți, adică în județul în care am născut și eu. Încet-încet am adunat multe informații  despre mehedințeanul Paul Dimo care, în vremea în care noi vizitam șantierul viitoarei Hidrocentrale de la Porțile de Fier, el imagina pe planșetă sistemul energetic al României.

Paul Gheorghe Dimo s-a născut la data de 10 iunie 1905  în Turnu Severin, într-o familie cu descendenți ce ajung până în vremea lui Mihai Viteazul, care i-au fost sprijinitori de nădejde, unul dintre ei fiind chiar pedepsit de turci prin tăierea capului. Paul Dimo  a urmat studiile liceale în Tr. Severin, perioadă în care profesorii  au remarcat preocupările sale  pentru electricitate, domeniu aflat, atunci,  încă la început.

            În 1923 s-a înscris la Școala Politehnică din București, instituție de învățământ superior proaspăt înființată ( 1920) prin strădania craioveanului Nicolae Vasilescu Karpen. A obținut diploma de inginer electromecanic în 1928 după care, în 1929, s-a înscris la Școala Superioară de Electricitate din Paris obținând   titlul de inginer diplomat în 1929.        După reîntoarcerea în țară  s-a angajat, în 1930, ca proiectant la  Societatea de gaz și electricitate din București, unde a lucrat până în 1945, ajungând să ocupe funcția de Director tehnic. A urmat o perioadă dificilă, generată de schimbările politice, dar în 1948 este angajat la Centrala Industrială a Energiei Electrice, iar din 1949 la Institutul de Studii și Proiectări Energetice ISPE la care a funcționat ca Inginer șef.

            S-a făcut remarcat prin activitatea științifică desfășurată și, în 1949,  a fost angajat ca șef  de sector cercetare la Institutul de energetică al Academiei Române, post pe care l-a ocupat până în 1969.   Tot în această perioadă ( 1949-1969)  a fost consilier ştiinţific pentru Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie de la „Porţile de Fier I”, a cărui construcție a început la 7 septembrie 1964 și s-a finalizat, oficial la data de 16 mai 1972.

            În 1968  Paul Dimo a obținut, la Institutul Politehnic din București,  titlul de doctor în științe tehnice cu Teza „Analiza sistemelor electroenergetice” apoi, în 1970, titlul de doctor docent.

            A fost profesor la Facultatea de Energetică din București unde a predat, printre altele, disciplina Metode moderne  în conducerea sistemului energetic, prevăzută în Planul de învățământ în anul V, an terminal.

             În perioada activității lui Paul Dimo, sistemul energetic din România  se dezvolta, atât în sectorul producție  și în sectorul distribuție dar și sectorul consumatorilor industriali. Această dezvoltare era însoțită  de apariția unor perturbații a căror cauză nu era cunoscută.

            Se menționează că anul 1928 marchează  începutul hidroenergeticii în Oltenia prin darea în funcțiune a centralei de la Runcu, județul Gorj, dotată cu o turnină Francis de 40kW, dublata în 1933.În perioada 1937-1940 se electrică mai multe localități din Oltenia, în special prin construirea de centrale electrice proprii, printre care Dudașu, Șimian, Schela Cladovei (1937), Breznița Ocol, Jidoștița, Halânga și Malovăț (1939), ca să le  amintim doar pe cel din județul Mehedinți, județul în care s-a născut Paul Dimo, și care erau legate prin trei linii aeriene cu tensiunea de 6 kV.     

            Cercetător cu vocație, implicat direct în activitatea practică, a luat în studiu  mai multe detalii ale problemelor  cu care se confrunta în mod curent ca inginer proiectant la Societatea de gaz și electricitate din București, ca cercetător la Institutul de energetică al Academiei Române sau Consilier ştiinţific pentru Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie de la „Porţile de Fier I” . Pregătirea teoretică, obținută la Școala Politehnică din București și la Școala Superioară de Electricitate, i-a permis elaborarea unor metode originale pentru analiza sistemelor electroenergetice.

            În 1953 a publicat  articolul „Cauza supratensiunilor prelungite în rețelele cu neutrul izolat” .Apoi, în  1959,  a publicat la Editura Tehnică din București cartea  „ Analiza sistemelor electromagnetice prin separarea nodurilor și utilizarea curenților de scurtcircuit”  . Cu această ocazie, Paul Dimo menționa: „Creșterea puterii instalate în centralele electrice din țara noastră, cu și extinderea rețelelor de transport și de distribuție a energiei electrice pun în fața unui număr din ce în ce mai mare de ingineri și tehnicieni probleme complexe legate de proiectarea și exploatarea  acestor instalații. Interconectarea sistemelor energetice regionale, crearea sistemului energetic național și centralizarea comenzii prin dispeceri ridică noi probleme legate de mărirea siguranței în funcționare, asigurarea calității corespunzătoare a energiei și a eficienței economice a regimului de funcționare. În aceste condiții, este de mare importanță stabilirea unor metode simple, clare și rapide de analiză a regimurilor de funcționare și a stabilității sistemelor electroenergetice”.

            În această carte  este expusă metoda de analiză a sistemelor electromagnetice cu ajutorul Analizorului grafic, inventat de Paul Dimo, pentru care a obținut Certificatul de

 Inventator nr.40927 eliberat de Oficiul de Stat pentru Standarde și Invenții OSSI, actualul OSIM București. Metoda, numită mai târziu  „Analiza nodală Dimo”, a fost utilizată prima dată  de Paul Dimo în 1953 , pentru un caz particular în care se urmărea determinarea  diferențelor maxime  posibile de tensiune în anumite cazuri de defect, într-o rețea cu mai multe generatoare. Apoi, în anii 1955-1956, Paul Dimo a utilizat această metodă în probleme de stabilitate statică și dinamică. La vremea respectivă, Paul Dimo a intuit posibilitatea  transpunerii acestei metode pe calculatoarele numerice.      

            În cursul anului 1958  Paul Dimo a depus Cereri pentru brevetarea metodei și angrafului în  mai multe țări, obținând brevetarea în Anglia, în Austria,  în Elveția și  în  Franța.

             A primit Premiul de stat  pentru Planul de  electrificare a țării, în 1950, și pentru Proiectarea hidrocentralei Moroieni respectiv pentru lucrarea  Cauza supratensiunilor prelungite în  rețelele cu neutrul izolat, în 1954.

            În 1961, Academia Romana i-a acordat Premiul „Traian Vuia” pentru contribuțiile la Studiul stabilității statice a sistemelor energetice.

S-a făcut cunoscut pe plan mondial în calitate de creator al metodei REI(Radial, Equivalent, Independent – network) – DIMO de analiză nodală a sistemelor electroenergetice.

            A utilizat calculatorul numeric, asociat cu analizorul grafic – anagraful DIMO– pentru analiza nodală a rețelelor complexe care puteau fi aduse  la o structură topologică echivalentă, reprezentativă. A stabilit, împreună cu alți colaboratori, principiile de dezvoltare  a rețelelor electrice de 35, 110, 220 și 440 kV din România

            Pentru activitatea desfășurată a primit numeroase premii și distincții.

În 21 martie 1963 a fost ales Membru corespondent al  Academiei Române, iar în 22 ianuarie 1990 a fost ales Membru titular. Din păcate, după câteva luni, în 17 aprilie 1990, s-a stins din viață.

Bustul lui Paul Dimo este amplasat în curtea Academiei Române.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am spus povestea lui Paul Gheorghe Dimo, născut la Turnu Severin, care a demonstrat  că știința de carte l-a ajutat să rezolve probleme de importante pentru oamenii din vremea lui și care, recunoscându-i  valoarea, l-au inclus în Panteonul Academicienilor  din România.

 Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

George-Gogu Constantinescu, exponent al României

Ieri, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, v-am prezentat episodul  „Gogu Constantinescu-fiu al Craiovei”. Azi voi continua povestirea cu partea a II-a intitulată „Gogu Constantinescu – exponent al României”.

În noiembrie 1910 pleacă în Anglia pentru a-şi pune în aplicare ideile extrem de îndrăzneţe. În 1913 avea deja 18 Brevete de invenţie. În 1913 pleacă în America pentru a-şi susţine, la Oficiul de brevete, soluţiile pentru care ceruse protecţie. Aici se întâlneşte şi cu Edison care avea atunci 66 de ani. Deoarece nu găseşte înţelegerea şi susţinerea financiară pe care şi-o dorea se reîntoarce în Anglia.

Izbucnirea Primului război mondial facilitează aplicarea invenţiilor lui, respinse la început ca fiind fanteziste, în tehnica militară. Între 1914 şi 1918 a fost consilier al Amiralităţii Britanice, poziţie pe care o va reocupa şi în perioada 1940 – 1945.

În 1919 a devenit cetăţean englez.

La 45 de ani era deja celebru. Revista engleză  „The Graphycs” –  din 10 ianuarie 1926 – îl menţionează ca unul din cei 17 cei mai renumiţi oameni de ştiinţă ai lumii din perioada 1900 – 1925 împreună cu Einstein, Lord Kelvin, Marconi, ş.a.

Recunoaşterea sa poate fi demonstrată şi prin numărul de Brevete de invenţie obţinute:

• Anglia – 114 Brevete de invenţie
• SUA – 45 Brevete de invenţie
• Franţa – 18 Brevete de invenţie
• România – 5 Brevete de invenţie

Cea mai prolifică latură a activităţii sale tehnico-ştiinţifice o constituie domeniul sonicităţii. Sonicitatea este ştiinţa transmiterii energiei mecanice prin vibraţii.

De fapt, Gogu Constantinescu a găsit legile pentru transmiterea puterii mecanice la distanţă prin oscilaţiile care se propagă în medii continui (lichide, solide) datorită elasticităţii acestora.

Acest rezultat este un foarte bun exemplu pentru a demonstra că una dintre barierele care stopează creativitatea este legată de cunoştinţele dobândite anterior. În vremea aceea savanţii şi inginerii erau convinşi că lichidele, şi în special apa, sunt incompresibile. În toate calculele hidraulice din acea vreme se pornea de la ipoteza că apa este incompresibilă.

Ori, la baza acestei noi ştiinţe se află fenomenul compresibilităţii lichidelor şi propagarea de forţe şi mişcări periodice, sub forma undelor elastice, cu viteză finită, din aproape în aproape.

Legile care se aplică în sonicitate sunt identice cu cele din curentul electric. Aceasta a fost analogia pe care a făcut-o Gogu Constantinescu şi care, aşa cum spunea René Descartes că „metoda creează rezultatele” l-a condus la rezultate spectaculoase.

Electrotehnicienii au conceput motoare electrice sincrone, asincrone, monofazate, trifazate, serie, derivaţie.

Gogu Constantinescu a creat motoare sonice sincrone, asincrone, monofazate, bifazate, trifazate, serie, derivaţie.

Legenda spune că fizicianul englez Lord Rayleigh, văzând aceste motoare în funcţiune a spus „Existenţa şi funcţionarea motoarelor dumitale sunt de domeniul magiei. Cu toate că m-am ocupat o viaţă întreagă de sunet nu mi-aş fi putut imagina că transmisia acestuia prin apă poate produce asemenea efecte”.

A scris puţin şi a publicat puţin.

În 1918 a publicat la Londra prima lucrare  „Teoria sonicității. Un tratat despre transmiterea  puterii prin vibrații”.

            În 14 noiembrie 1919 a susţinut, la București,  conferinţa de primire în Academia Română, iar în decembrie 1919 ţine prima conferinţă publică despre sonicitate şi aplicaţiile ei. A început conferinţa astfel „Este o mare bucurie pentru mine să pot să fac această comunicare pentru prima oară în public, în localul Şcoalei Naţionale de Drumuri şi Şosele, în acelaşi amfiteatru în care am avut cinstea să învăţ şi eu”. Şi-a continuat conferinţa în ianuarie 1920 în acelaşi loc.

Gogu Constantinescu a manifestat permanent interes pentru aplicaţia practică finală şi de aceea a depus toate eforturile pentru a găsi aplicaţii ale teoriei sonicităţii.

 În 1915 nemţii foloseau un sistem nou de tragere printre elicele avionului. Soluţiile propuse de inginerii britanici erau mecanice şi nu dădeau rezultatele dorite. Salvarea a venit de la sonicitate şi de la Gogu Constantinescu care a câştigat concursul lansat de Amiralitatea britanică în acest scop. În august 1916 s-au realizat primele teste cu un avion echipat cu dispozitivul conceput de Gogu Constatinescu    pentru tragerea printre palele elicei.

Superioritatea faţă de sistemul utilizat de aviaţia germană  a făcut ca, până la sfârşitul războiului, peste 50 000 avioane  să fie  echipate cu acest dispozitiv.

Gogu Constantinescu a realizat, în mai 1923, primul automobil cu schimbător de viteze automat.

Revine pentru prima dată în ţară în anul 1919, în dorinţa de a-şi valorifica aici invenţiile. Înconjurat cu simpatie de tehnicieni, este ales membru de onoare al Academiei Române.

Cu toate acestea, aceeaşi lipsă de înţelegere a autorităţilor îl face să plece din nou în Anglia, unde face noi descoperiri importante.                                                             

Se mai întoarce în 1933, pentru scurt timp, din dorinţa de a aplica în ţară, la locomotivele fabricate de Uzinele Malaxa, convertorul de cuplu (invenţie prin care se înlocuiau cutiile de viteză).

La invitaţia Prezidiului Academiei Române, în toamna anului 1961 (între 8 septembrie şi 8 octombrie), în vârstă de 80 de ani, Gogu Constantinescu vizitează ţara. Vizitează, desigur, Craiova. Vizitează şi Şcoala care se numea atunci „Liceul Nicolae Bălcescu”.  

În timpul şederii sale în ţară, i-a fost decernată diploma de Doctor Honoris Causa de către Institutul Politehnic din Bucureşti (fosta Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, în cadrul căreia şi-a terminat studiile universitare). Aceasta a fost prima diplomă de Doctor Honoris Causa în domeniul tehnic, acordată în România, decernată de Institutul Politehnic din Bucureşti.

În anul 1963 a revenit în România împreună cu a doua soţie, Eva, pentru a petrece vacanţa la Constanţa şi pentru a sărbători, la Bucureşti, împlinirea a 82 de ani. Cu această ocazie vizitează şi Institutul de Studii şi Cercetări Hidrotehnice (ISCH), respectiv standul experimental de cercetări sonice, unde inventatorul Ion St. Basgan îi prezintă una dintre invenţiile care foloseau teoria sonicităţii.

Concepută între 1930-1934, această invenţie avea să realizeze, în premieră absolută, transmiterea energiei sonice create la suprafaţă, prin garnitura de forare, la sapă, punând sapa să oscileze în sus şi în jos (fară a ridica garnitura de forare), astfel ca ea să cadă pe verticală, cu o frecvenţă stabilită, săpând găuri nedeviate.

În 1957, toamna, academicianul Aurel Beleş a participat la Congresul de geotehnică şi fundaţii din Londra. Cu acest prilej i-a făcut o vizită lui Gogu Constantinescu la reşedinţa sa situată pe malul lacului Coniston. La întoarcerea în ţară a ţinut mai multe conferinţe. Una dintre ele a fost prezentată la Academia Română în data de 5 mai 1958. Iată ce a consemnat Aurel Beleş: „ Ca român, cu sufletul şi cu gândul, se trudeşte să facă cunoscut străinătăţii geniul şi arta poporului român, realizările şi aportul pe care poporul român îl poate aduce ştiinţei, culturii şi progresului general”.

Diploma de Doctor Honoris Causa acordată de  Institutul Politehnic din Bucureşti în data de 27 septembrie 1961 a fost semnată de Ilie Murgulescu,  născut în Dolj, la vremea aceea Ministrul Învăţământului şi Culturii, Preşedintele Comisiei de Confirmare a Diplomelor.

Ideile de avangardă ale lui Gogu Constantinescu, după mai bine de 100 de ani, sunt reluate de cercetătorii care încearcă tratarea cancerului şi a altor boli grave prin intermediul vibraţiilor.

A fost un inventator prolific, cu peste 193 de brevete, multe dintre ele invenţii pionier.

S-a stins din viaţă la 12 decembrie 1965 şi este înmormântat în curtea bisericii din Lowick, la sud de Lacul Coniston, Anglia.

Ieri și azi v-am povestit  despre Gogu Constantinescu, născut şi educat la Craiova, format ca inginer  la Bucureşti, şi-a pus în practică ideile în Anglia, dar a rămas mereu un mare om- exponent al României.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

George-Gogu Constantinescu- fiu al  Craiovei

Azi și mâine, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă vorbesc despre  Gogu Constantinescu. Episodul de azi l-am institulat Gogu Constantinescu- fiu al Craiovei.

În 2007, inginerul Alexandru Manda, la vremea aceea Director al  Editurii ALMA din Craiova, în colaborare cu Fundația  Culturală Magazin Istoric,  s-a ocupat de editarea unui număr special din publicația Magazin Istoric dedicat Craiovei și personalităților legate de Craiova. Eu trebuia să scriu despre un inventator. Decizie grea. Soluția a venit în mod firesc după o discuție cu Alexandru Manda. Domnia sa, student fiind, a participat, în toamna anului  1961, la ceremonia prilejuită de acordarea titlului de Doctora Honoris Casua, de către Institutul Politehnic din București, craioveanului George Gogu Constantinescu.

Discuția, purtată în 2007, a avut un efect  greu de explicat: am avut sentimentul că am stat de vorbă cu …Gogu Constantinescu. Din acest motiv, este personalitatea despre care am scris, despre care am povestit cel mai mult.

            George Constantinescu s-a născut la data de 4 octombrie 1881, într-o casă situată lângă Grădina Mihai Bravu. O casă maiestuoasă, învecinată cu alte case încărcate de istorie: în stânga casa Glogoveanu, care l-a adăpostit o vreme pe Tudor Vladimirescu, apoi între 1913-1949 Primăria Craiovei,  mai în faţă casa în care o poposit Alexandru Ioan Cuza în 27 iunie 1859.

          Tatăl său, George  Constantinescu a fost profesor de matematică, absolvent al Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti, secţia matematică dar şi absolvent al cursurilor de specializare de la Sorbona. A fost  director al Şcolii Superioare din Craiova, actualul Colegiu Carol I, unde a funcţionat timp de 30 de ani. Mama sa, Ana, de origine alsaciană, născută Roy, era o iubitoare de muzică şi o pianistă desăvârşită.

            La început părinţii îl strigau George, iar uneori Gogu, pentru a evita confuzia cu numele tatălui său. Copilul răspundea bucuros la apelativul Gogu, pe care şi l-a păstrat apoi devenind prenumele acceptat chiar şi oficial.

A urmat Şcoala Primară Obedeanu, cea mai veche şcoală din Craiova. Se povesteşte că în acea perioadă a construit un telefon cu ajutorul căruia comunica din dormitor cu mama sa aflată la bucătărie sau în curte. La început a fost un simplu sistem de semnalizare: o sfoară şi un clopoţel. A citit, a experimentat şi a construit un aparat din ce în ce mai perfecţionat.

Din 1892 urmează Şcoala Superioară din Craiova. A apucat perioada construcţiei localului actual al Colegiului Naţional Carol I, edificat între 1893 şi 1895 şi proiectat de arhitecţii Toma Dobrescu şi D. Nedelcu. Era dotat cu instalaţii de încălzire centrală şi cu instalaţii electrice.

În vremea liceului şi-a transformat camera într-un adevărat laborator pentru experimente fizico-chimice. Aici a realizat o lampă electrică cu mercur, alimentată de la acumulatori, şi diverse motoare. Din dorinţa de a-şi ajuta sora, Maria, să se descurce mai bine la matematică a realizat un calculator, bazat pe un sistem mecanic, care putea realiza calcule cu până la 30 de cifre.

Se povesteşte că tatăl său, George, a sesizat că fiul agrea în special fizica, chimia şi matematica, şi i-a spus: „Gogule, n-ai să ajungi nici sacagiu dacă nu-ţi însuşeşti cultura generală, deschizătoare de orizonturi pentru toate specialităţile”. L-a ascultat. Petrecea adesea multe ore în biblioteca liceului.

Acompania la pian corul liceului în care cânta vocal şi Nicolae Titulescu. S-au mai întâlnit peste ani în Anglia. Prin anii 1897-1898 a venit la Craiova o delegaţie din Bulgaria. La sfârşit corul şcolii, din care făcea parte şi Nicolae Titulescu, a cântat imnul naţional bulgar „Sumi Mariţa”. La pian acompania  Gogu Constantinescu. La final a fost un moment de confuzie. Participanţii nu ştiau dacă ceremonia s-a încheiat şi trebuie să plece sau mai urmează ceva. Gogu Constantinescu, a cărui prezenţă de spirit s-a manifestat în multe ocazii, a sesizat  momentul delicat şi a început să cânte solo la pian „Sumi Mariţa”. Toată asistenţa s-a aşezat pe scaune, iar finalul a fost un entuziasm greu de descris în cuvinte. Istoria spune că profesorul de matematică, Ionciovici, i-a zis „Minunat eşti Gogule, la muzică, dar tu ai să fii un mare inginer şi inventator”.

Din nefericire, tatăl său moare în 1896 din cauza unei boli de inimă. Era elev în clasa a V-a de liceu. Evenimentul i-a dat puterea să se descurce singur şi să-şi asume şi multe alte obligaţii legate de familie.  

În 1899 îşi ia Bacalaureatul cu nota 8,90. A fost al 8-lea din 75 de elevi. S-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, pe care o termină în 1904 ca şef de promoţie cu cea mai mare notă obţinută până atunci: 18,51, nota maximă fiind 20. Secolul XX a debutat, în Occident, cu o puternică  criză economică. Nici România nu a fost ocolită. A fost o perioadă grea pentru absolvenţii Şcolii de poduri şi şosele deoarece s-au sistat toate lucrările publice din lipsă de fonduri. Proiectanţii străini, la care se făcea apel până atunci, cereau sume pe care Guvernul nu le putea da. Pentru relansare erau necesare noi soluţii autohtone, noi tehnologii, noi materiale de construcţii. A fost un moment prielnic pentru ca betonul armat să se impună, pentru ca un inginer din ţară să impună soluţia sa.

Spirit novator, Gogu Constantinescu încearcă să demonstreze, prin proiectul de absolvire, avantajele noilor materiale şi tehnologii şi a calculat un pod din beton armat, după o metodă proprie, deşi profesorul de poduri, Anghel Saligny, i-a avertizat pe elevii săi să nu folosească betonul, material nesigur şi chiar periculos. 

Teoria  betonului armat, nu era bine pusă la punct. Betonul armat este un material neomogen, compozit, cu discontinuităţi. Tratarea lui ca un corp elastic era încă la început.

Încearcă, fără succes, să obţină unicul post vacant de inginer din Bucureşti. La insistenţele fostului său profesor, Elie Radu, este angajat la Ministerul Lucrărilor Publice, iar între 1906 şi 1908 este asistentul acestuia la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. Sarcina lui Gogu Constantinescu era să perfecţioneze teoria betonului armat, să lămurească problema aderenţei şi transmiterii eforturilor de la beton la oţel. Meritul lui Gogu Constantinescu este că a elaborat o teorie corectă a betonului armat şi o metodă originală de calcul a bolţilor încastrate. În toată viaţa sa, Gogu Constantinescu a imaginat, a calculat şi a verificat experimental. Verificarea acestor soluţii s-a făcut prin construirea primului pod cu arc, de 14 m deschidere, în 1905, la Doftana, după planurile inginerului Tiberiu Eremia. Apoi, în 1906, podul cu grinzi drepte şi 16 m deschidere din Parcul Carol din Bucureşti.

Istoria spune că în 1906 a fost  solicitat să rezolve o problemă la Camera Deputaţilor: peretele eliptic ce înconjura camera a început să se deplaseze. A rezolvat problema utilizând o centură eliptică de beton armat. Gogu Constantinescu a verificat zilnic, timp de o săptămână, dacă zidul se mai deplasează. La terminarea lucrărilor, deputaţii au refuzat, de teamă, să intre în clădire pentru că a fost consolidată cu beton armat de către un inginer tânăr, necunoscut. Din păcate această mentalitate despre competenţa tinerilor ingineri se păstrează şi azi. S-au numit două comisii de anchetă prezidate de profesorul Davidescu şi respectiv de profesorul Ion Ionescu. Soluţia finală, practică, a venit tot de la Gogu Constantinescu. Le-a alungat teama deputaţilor încărcând clădirea cu saci umpluţi cu nisip având fiecare greutatea unui om.  Sacilor nu le-a fost teamă!

                   Tot în acea perioadă a construit  cele două poduri de la Lainici, acum scoase din funcțiune, cu două arce din beton armat, având deschideri de 60 m şi calea suspendată cu tiranţi. La vremea aceea era o performanţă pentru că nu se mai construiseră în ţară astfel de poduri.

În anul 1908, ca protest faţă de refuzul Consiliului tehnic superior de a accepta soluţiile lui bazate pe construcţiile din beton armat, îşi dă demisia din serviciul statului şi înfiinţează, împreună cu Tiberiu Eremia, o antrepriză prin intermediul căreia construieşte mai multe poduri şi clădiri din beton armat.

Dintre realizările sale în domeniul construcţiilor, care pot fi văzute şi astăzi, se

menţionează:

– Moscheea din Constanţa, construită în 1910. Cupola minaretului este formată dintr-o pânză de beton armat de 5 cm grosime deşi are o deschidere de 8 m;

– Castelul de apă de la Periş (judeţul Ilfov);

– fostul Minister al Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Generală a Municipiului Bucureşti).

La acestea poate fi adăugat proiectul de alimentare cu apă a oraşului Calafat, din judeţul Dolj,  realizat între 1908 şi 1910. O bună parte din reţeaua de alimentare  executată atunci, este funcţională şi azi.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.