Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Ca naţiune , ne-am legat speranţele de o ramură a economiei.Agricultura a fost una dintre ele.Uneori speranţele        au devenit realitate.Alteori speranţele au rămas doar speranţe.Dar oare cine transformă speranţa în realitate?  Şi oamenii au această menire,şi oamenii au această  putere! În urmă cu aproape o sută de ani, un om, Gheorghe Ionescu, a spus:“Când va încolţi în mintea organelor administrative că îmbunătăţirea producţiei agricole este o problemă fundamentală a satului nostru românesc, atunci greutăţile vor fi pe jumătate biruite. Dacă va deveni unanimă această convingere, se vor găsi şi mijloacele şi căile de a se ajunge la scop” Nu era un om oarecare .

         Gheorghe Ionescu-Şişeşti  s-a născut la  data de 16 octombrie 1885 în Şişeştii de Jos, un sat situat pe valea  pârâului  Coşuştea din judeţul Mehedinţi. 

Contextul istoric

Arhimede s-a născut în jurul anului  287 îHr, în Siracuza  unul dintre cele mai prospepre oraşe ale Siciliei, atunci sub stăpânirea  grecilor. De aceea Arhimede este considerat savant grec.Mai trebuie spus  că  doar cu 38  de ani înainte murise pe neaşteptate Alexandru Macedon , iar imperiul creat de el s-a divizat în trei. Partea care cuprindea Sicilia era condusă de Seleucus, iar Siracuza era guvernată de Hieron al II-lea.Tatăl lui Arhimede, astronomul Phidias,  era rudă cu regele Hieron, iar familiile lor erau în realţii foarte bune. Încă din copilărie a lucrart cu tatăl său, Phidias, şi a învăţat să lucreze cu instrumente astronomice , să facă observaţii astronomice.Situaţia financiară şi socială i-a permis să acumuleze multe cunosştinţe încă din perioada copilăriei.În vremea aceea oraşul Alexandria din Egipt era în plină înflorire intelectuală, era centrul culturii elene.Atras de faima  Bibliotecii din Alexandria, care conţinea peste 700.000 de volume, Arhimede  vine în acest centru  intelectual şi începe să studieze , alături de alţi prieteni, “Elementele lui Euclid”. Avea 20 de ani. Deşi profesorii şi colegii săi considerau că matematica  nu trebuie să fie aplicată, Arhimede era atras aspectele practice. Se pare că acesta a fost unul dintre motivele pentru care, după câţiva ani, s-a reîntors la Siracuza, pentru a se ocupa atât de aspectele abstracte ale matematicii dar şi de aplicaţiile acesteia. Alexandria este  situată în delta Nilului.Câmpiile erau mănoase, dar lipsa apei făcea ca , unoeri, recoltele să fie slabe. Aşa i-a venit ideea să  aplice  cunoştineţele despre spirale şi să construiască un şurub cu care să ridice apa, cunoscut în zilele noastre sub numele de şurubul lui Arhimede.

Istoria electrotehnicii este lungă, iar la scrierea ei au contribuit şi mulţi români.Unul dintre aceştia, considerat creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică, şi-a adus contribuţii remarcabile la perfecţionarea motoarelor electrice asincrone ce pun în mişcare, aparent miraculos, multe dintre instalaţiile care, acum, fac parte din viaţa noastră: ascensor, scări rulante, tramvai şi-câte-şi-mai-câte.

În data de 24 februarie 2011 s-a desfăşurat la Casa Universitarilor din Craiova primul Colocviu dintr-un ciclu mai amplu   organizat în 2011 de Sucursala AGIR Dolj.

Colocviul a  avut trei părţi.

Viaţa unor oameni începe în condiţii  memorate de istorie, vitrege pentru unii.Oamenii aceştia, unii dinte ei , luptă  cu  vicisitudinile vieţii şi le înving. Unii dintre ei îşi dedică energia semenilor  şi se aşteaptă ca semenii (sau  viaţa) să spună, într-un fel sau altul, “te apreciem, omule”. Uneori se întâmplă chiar aşa, alteori invers, adică semenii, desigur alţi semeni, să le spună  “ te condamnăm, omule”. Cele bune au fost uitate,iar condamnarea lor are rol  simbolic: cineva trebuie pedepsit pentru ca semenii, alţi semeni desigur, să se înspăimânte sau să se bucure sau să aibă sentimentul că au câstigat lupa cu viaţa. Iată  un exemplu   de inginer a cărui viaţă a început dramatic şi s-a sfârşit dramatic deşi a creat instituţii care funcţionează şi azi.

.             Fiul unui erou căzut pentru independenţa neamului.

Constantin Buşilă s-a născut în data de 4.05.1877 în oraşul Târgu Ocna, pe valea Trotuşului . Tatăl său, Dimitrie Buşilă  a fost căpitan în  Armata Română şi s-a jertfit pentru cucerirea independenţei  căzând eroic  pe câmpul de luptă în 31 august 1877. Nu a apucat să-l vadă pe Constantin  care a  dus de unul singur greutăţile vieţii. Urmează cursurile Liceului “Principatele Unite “ din Iaşi .Avea 18 ani când s-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Student  dotat şi foarte sârguincios, a absolvit  studiile de inginerie în 1900 ca şef de promoţie, după care a plecat în Belgia, la Liège pentru perfecţionare în domeniul electrotehnic la Institutul de specialitate Montefiore, timp de un an de zile. Aici îşi susţine şi teza de doctorat.

În aceste zile am urmărit la televizor , la radio sau în presa scrisă evenimentele tragice de la Uricani. S-au evocat alte evenimente tragice petrecute nu de mult la mina Petrila din Valea Jiului. Puţini, din zona noastră, îşi mai amintesc de alte accidente petrecute în minele din Valea Jiului, în minele din România. Eu îmi amintesc de multe accidente miniere. Într-unul, petrecut la mina Paroşeni în în anul 1982, au murit colegi de-ai mei şi asta nu se poate uita. Mineritul este, până la urmă, o meserie ca multe altele, cu greutăţile ei, cu frumuseţile ei. Ion Dezideriu Sârbu, până nu de mult concetăţean cu noi, a descris   cu har şi frumuseţile şi greutăţile mineritului.

            Acum sursele care generează exploziile în mine sunt multiple. La început sursa de aprindere a gazului metan era doar opaiţul care făcea lumină în abataj. Trecerea de la opaiţ la lampa de siguranţă a rămas celebră în metodologia cercetării ştiinţifice.

            Iată o scurtă istorie a iluminatului minier şi a acestei treceri.

Calea ferată  din ţara noastră se confruntă în această perioadă cu multe greutăţi şi cred că , în acest context, este necesar să fie evocate câteva  etape din istoria acestui domeniu de activitate.

Începutul începuturilor.

Pentru a marca începutul istoriei căilor ferate trebuie precizat că prima cale ferată din lume  destinată transportului de călători a fost inaugurată la 15 septembrie 1830, adică acum  aproape  180 de ani, în Anglia. Primul român care a călătorit cu trenul:Petrache Poenaru.La 27 octombrie 1831 linia a fost vizitată de tânărul bursier român Petrache Poenaru, inventatorul stiloului , care, în raportul său oficial, spunea printre altele:”Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi…”

Pentru a citi articolul, faceti click aici!

În zilele noastre folosim în mod  obişnuit faxul pentru a transmite documente scrise sau desenate . Mulţi   cred că este o invenţie a ultimilor ani. Şi totuşi …faxul a fost inventat înaintea telefonului.

Primul pas : telegraful electrochimic.

Istoria faxului , o abreviere a cuvântului latin facsimil,   a început în anii 1840 , doar la  câţiva ani de la inventarea telegrafului . Vorbim aici de o perioadă în care curentul electric era generat de baterii. Telegraful folosea  conductori electrici neizolaţi , întinşi de-a lungul liniilor de cale ferată . La staţia de transmisie era montat un întrerupător care închidea şi deschidea circuitul de alimentare a unui electromagnet de la staţia de recepţie . Aici, la recepţie, electromagnetul producea un sunet mai lung sau mai scurt  conform codului Morse, decodificat de operator.

Chiar şi cu aceste mijloace primitive , câţiva inventatori au reuşit să dezvolte un mecanism capabil să transmită imagini şi înregistrări la mare distanţă . Primul dintre ei a fost   scoţianul Alexander Bain  care, în 1843, a înregistrat un brevet de invenţie al unui telegraf electrochimic automat . Invenţia lui Bain se baza pe un proces electrochimic prin care un curent electric trecea printr-o hârtie îmbibată cu o soluţie de potasiu , cauzând o înnegrire a hârtiei în funcţie de intensitatea curentului.

Pentru a citi articolul, faceţi click aici!

Îmi amintesc uneori de profesorii din liceu. Îmi aduc aminte de mulţi dintre ei, în funcţie de context. Îmi aduc aminte de profesoara de fizică, Vlăduţ  Maria. Mică de statură. Tânără, dar aprigă. Îmi aduc  aminte de multe dintre exemplele  pe care ni le dădea pentru a înţelege mai bine  lecţiile de fizică. Spre exemplu influenţa vitezei de curgere  asupra temperaturii  aerului. Au trecut de atunci  aproape  cincizeci de ani, adică o jumătate de secol, dar ţin minte şi acum aceste exemple. Epopeea  fizicii în ţara noastră este legată de profesorul Alexe Marin, născut la Craiova  şi de Emanoil Bacaloglu, autor al primelor lucrări ştiinţifice  româneşti de fizică, matematică şi chimie, organizator  al cercetării ştiinţifice din România.

Pentru a citi articolul faceţi click aici!

Omul de care avem nevoie !

Scurtă incursiune în copilăria  lui Spiru Haret

Spiru Haret s-a născut în data  de 15 februarie 1851 la Iaşi. Străbunicii lui au venit   de la sud de Dunăre  pe la 1800, fiind cel mai probabil de  origine aromână, şi s-au stabilit în zona de nord a Moldovei. Tatăl  său, Costache Haret, era condicar la tribunalul „ criminalicesc”  din Iaşi. Mama sa, Smaranda, provenea  din familia Ştefanovici , originară din Bucovina. Boala tatălui său dar şi un conflict la locul de muncă face ca Spiru Haret să înceapă şcoala abia la 15 mai 1859 la Dorohoi. Cu toate acestea, încheie  clasa I-a cu  calificativul „ eminenţie”. Lipsurile materiale obligă familia să plece  şi din Dorohoi ,iar Spiru Haret este încredinţat unei mătuşi şi înscris  la o şcoală situată în  mahalaua Sărăriei din Iaşi. Departe de căldura  familiei, Spiru Haret şi-a găsit în învăţătură dar şi în treburile suplimentare de la şcoală  echilibrul sufletesc. Directorul şcolii îl caracteriza  ca  „ retras   de copiii gâlcevitori şi stând la sfat cu cei buni, liniştit şi tăcut în bancă, răspunzând prompt şi decisiv, vorbind rar şi lămurit când era întrebat din obiectele clasei”.  Unul dintre evenimentele  care l-au marcat  din perioada şcolii primare a  fost inaugurarea Universităţii din  Iaşi, petrecută la data de  26 octombrie 1860, la care a participat şi  domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an pleacă cu mătuşa şi unchiul său la Bucureşti, iar în 1862   devine bursier la colegiul Sf.Sava . Avea 14 ani când , după moartea mamei, în 1865 şi a tatălui, în 1866, preia responsabilitatea  de a avea grijă de fratele şi cele două surori  pe care îi aduce la Bucureşti. Cu toate greutăţile materiale reuşeşte să rămână an de an premiant al clasei şi al colegiului.

Pentru a citi tot articolul, faceti click aici!