Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Străzile au nume generice (Victoriei, Revoluţiei), au nume de oraşe, au nume de ţări, de pomi. Cele mai multe poartă numele unor oameni. De cele mai multe ori considerăm că între numele unor străzi apropiate nu există nicio legătură. Spre exemplu, în Timişoara sunt două străzi care poartă numele Remus şi Zoe. Puţini ştiu că ele sunt legate de academicianul Remus Răduleţ  şi de soţia acestuia, Zoe. În Bucureşti, două străzi perpendiculare poartă numele Eugen Bădărău şi Constantin Miculescu. Oare este vreo legătură între cele două nume?

De mulţi ani , în vacanţă, merg în Ardeal. Merg la Cluj-Napoca.  Am mers din Craiova la Cluj-Napoca pe multe drumuri: prin Petroşani, prin Caransebeş, prin Timişoara, prin Braşov. De cele mai multe ori am mers pe Valea Oltului. Am multe amintiri legate de râul Olt.Imi place şi legenda legată de geneza râurilor Mureş şi Olt.  Într-un an am fost în satul  Comana de Jos. În anul acela plouase mult şi Oltul  ieşise din matcă. Apa  ajunsese în livada casei bunicului Alexandru  Furţea . Apa era de o palmă, iar merele căzute  din pomi   pluteau aproape nemişcate.Pe stâlpul porţii de la casa bătrânească erau mai multe semne ce  marcau nivelul la care , de-a lungul timpului, a ajuns Oltul revărsat. Dacă merg pe Valea Oltului, mă  opresc  sistematic la intrarea în defileul Oltului.Imi place barajul construit aici care transformă năvalnicul Olt din legendă, într-un lac  cu luciu liniştit ca în livada bunicului.Mulţi ingineri s-au ocupat de proiectarea şi construcţia barajelor.Unul dintre ei a fost şi academicianul Cristea Mateescu.

            Scurtă biografie

Cristea Mateescu s-a născut  în  data de 11 august 1894    la Caracal. Tatăl său a fost

Mulţi dintre noi au aşteptat trenul într-o staţie de metrou din Bucureşti. Când călătoreşti timpul are altă valoare, aşa că fiecare dintre noi s-a uitat la ceasul din staţiile de metrou din Bucureşti ca să ştie când a plecat ultimul tren. Ceasurile din staţiile metroului bucureştean funcţionează încă de la darea în funcţiune a acestui mijloc de transport , adică din  1979 . Ele au fost concepute de Gheorghe Cartianu,inginer,profesor, inventator, cercetător şi creator de şcoală în domeniul radiocomunicaţiilor. În plus , un om sensibil faţă de colaboratorii săi, un om cu o cultură vastă care declara: “A nu fi atent la artă, la literatură, pentru că eşti inginer, e o mare eroare. Te transformi într-o maşină, devii un robot lipsit de sensibilitate”.

Scurtă biografie

Discutam într-o zi cu un coleg oltean, dar care a petrecut mai mulţi ani la Timişoara , despre  oamenii importanţi din România. Am ajuns şi la academicieni.  Colegul meu  a făcut o remarcă : Oltenia nu a dat prea mulţi academicieni. Mi-au venit atunci în minte mai multe nume de academicieni născuţi în Oltenia sau în Craiova. Unul dintre aceştia , Ludovic Mrazek ,a fost una dintre personalităţile ştiinţifice marcante ale începutului de secol XX   care a reprezentat şcoala şi cercetarea geologică românească la  evenimentele  ştiinţifice internaţionale ale vremii. 

            Etapa de formare.

Ludovic Mrazek  s-a născut  la data 17 iulie 1867 în   Craiova.

Unii oameni se afirmă  în viaţă într-o singură direcţie, de regulă legată de profesia lor. Alţii, se investesc în activităţi ştiinţifice dar şi în activităţi utile imediat  comunităţii. Unii oameni se bucură de recunoaştere  din partea semenilor doar o vreme. Alţii multă vreme după trecerea în nefiinţă. Iată povestea unui  om complex: deschizător de drumuri – ca matematician, inginer-creator de şcoală politehnică ,  susţinător al tinerilor talentaţi, susţinător al sportului – ca om de cultură. În plus- recunoscut şi omagiat de posteritate.

Traian Lalescu s-a născut la data de 12 iulie 1882 – în Bucureşti  ,  personalitate proeminentă a şcolii matematice româneşti, cu  contribuţii în multiple domenii ale matematicii pure şi aplicate. Tatăl său, tot Traian, originar din comuna Cornea, judeţul Caraş-Severin, a fost funcţionar de  bancă, dar cu preucupări elevate din moemnt ce a scris „Agenda băncilor populare şi metodul de coeficient Lalescu”. Mama era ardeleancă. Studiile primare le-a făcut în Bucureşti, primele două clase gimnaziale în Craiova, următoarele două clase la Roman, studiind apoi, din clasa a V-a, la Liceul Internat din Iaşi. Pe tot parcursul studiilor sale, Traian Lalescu a fost premiantul I al clasei şi preminantul de onoare al şcolii, devenind încă din clasa a VI-a corespondent al Gazetei Matematice. După terminarea liceului, în toamna anului 1900, Traian  Lalescu a dat examen de admitere la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, reuşind primul, dar după trei ani se retrage şi se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, secţia de Matematici. Printre profesorii săi se numărau Gheorghe Ţiţeica, Anton Davidoglu, Spiru Haret, Nicolae Coculescu si Ermil Pangrati. Obţine titlul de licenţiat în matematică în  1905 după care pleacă la Paris.  La 28 februarie 1908 şi-a susţinut, la Sorbona , teza de doctorat cu titlul Sur l’equation de Volterra care  va fi considerată prima contribuţie de seamă în domeniul ecuaţiilor integrale şi prin aceasta unul dintre  fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.  Ilustrul matematician Volterra a fost atât de impresionat de lucrarea lui Traian Lalescu, încât a introdus rezultatele acesteia în propria sa lucrare  intitulată “Lecţii asupra ecuaţiilor integrale şi integro-diferenţiale”. Reîntors în ţară, funcţionează în învăţământul mediu la Giurgiu şi Bucureşti la Seminarul Central şi la Gimnaziul „ Gheorghe Şincai”.A publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor integrale, intitulat Introducere la teoria ecuaţiunilor integrale, Editura Hermann Fils-Paris.  În 1921 a editat la Timişoara “Revista Matematică”. Între 1920 si 1927 a  scris „ Tratat de geometrie analitică”, în patru volume. Traian Lalescu este autorul unei  monografii intitulată „Geometria triunghiului” şi al unor   studii originale privind  funcţiile spline . A elaborat  studii în domeniile ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.

In ultimele săptămâni a plouat mult. A plouat dar au fost şi multe fulgere. De regulă, ne este frică de fulgere. Acest sentiment , frica, generează, la oameni, şi nu numai la oameni, reacţii  total diferite. Pe unii îi inhibă . La alţii declanşează reacţii creative. Aşa s-a inventat paratrăsnetul. O soluţie pentru a elimina efectele nedorite ale descătuşării acestei  energii fantastice. Mulţi oameni s-au gândit cum să  capteze, cum să stocheze, cum să  folosească această energie. Unii dintre aceştia au făcut o pasiune şi o profesie din utilizarea energiei fulgerelor, iar meritul lor este remarcabil dacă ţinem seama că , în vremea lor, teoria şi practica electricităţii era la început .Unul dintre aceştia a fost Nikola Tesla.

Familia

Nikola Tesla s-a născut  la 9 iulie  1856  în localitatea Smiljan , Croaţia.Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul de curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială. Era un visător cu tentă poetică şi calităţi de autodidact .

 Tatăl său,  Milutin Teslea , era preot ortodox , iar  mama sa,  Gica  Mandici, era o femeie extrem de inteligentă care a inventat multe obiecte gospodăreşi aplicate  la ferma sa. Istoria spune că Gica Mandici   l-a născut pe Nikola în timpul unei furtuni de vară cu multe fulgere.Familia Tesla avea trei fete şi doi băieţi.Dane , băiatul cel mare era foarte dotat. De la el a auzit Nikola despre cărţi, despre biblioteci, despre baraje, despre invenţii

Tatăl său vroia  ca Nikola să devină preot, deşi el era atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră ,iar tatăl său , în culmea disperării,  i-a promis că dacă va supravieţui, îl va lăsa  să urmeze cursurile de inginerie.

L-am „ descoperit” pe Sergiu Rădăuţan într-un mod inedit. La cursul de „Istoria şi metodologia cercetării ştiinţifice” le prezint  doctoranzilor  de la Universitatea Tehnică a Moldovei  mai multe personalităţi  apoi  le cer, ca temă individuală,  să prezinte o personalitate din domeniul tezei lor. Unul dintre doctoranzi mi-a adus  un”calendar istoric” unde sunt menţionate doar câteva rânduri despre Sergiu Rădăuţan. Apoi  am discutat cu colegii de la Chişinău  şi  cu câteva personalităţi de la Bucureşti. M-am documentat. M-a impresionat, de la început,  lupta dusă de Sergiu Rădăuţan pentru ca lumina ştiinţei să ajungă la tinerii proveniţi din satele moldoveneşti, în ciuda opreliştilor din vremea sa.  

Incursiune biografică

Sergiu Rădăuţan s-a născut la data de 17 iunie 1926 în Chişinău într-o familie cu tradiţii intelectuale. Bunicul său, Serghei Rădăuţan, a făcut studiile la Universitatea Sorbona din Paris.Tatăl său, Ion  Răduţan, a fost un timp asistent la  Universitatea  din Iaşi, apoi profesor de limba franceză la Seminarul Teologic din Chişinău.Mama sa, Nina a fost profesoară de muzică. A urmat şcoala primară în Chişinău  apoi  Liceul B.P.Haşdeu. Viaţa a fost dură cu Serghei şi familia sa. Mai întâi, în 1940 au fost obligaţi să ia o decizie radicală :pleacă în România sau rămân în Chişinău. Au rămas. Apoi, în 1941, tatăl său, Ion Rădăuţan, soldat în armata sovietică a murit pe frontul din Ukraina. Sergiu avea doar 15 ani când, prin forţa împrejurărilor , a cunoscut greutăţile sărăciei împreună cu bunica, mama şi fratele său de opt ani. A trecut prin toate. Vroia să urmeze Institutul Pedagogic pentru a deveni profesor ca şi părinţii săi, dar  ,începând cu 1945, serviciul militar i-a răpit cinci ani buni. Abia în 1950 , când avea 24 de ani, a devenit student la Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat  din Chişinău. Se spune că până în anul III a purtat hainele militare, deoarece nu avea altele. A fost un student preocupat de învăţătură, dar şi un foarte bun camarad care şi-a pus în slujba  colegilor cultura sa şi experienţa dobândită pe perioada stagiului militar. Participa cu succes la competiţiile sportive şi la activităţile culturale ale facultăţii.

Pe drumul  cercetării ştiinţifice.

Se poate spune că  drumul în cercetare l-a început  ca student , sub conducerea profesorului M.V.Kot, cu care a lucrat în fizica  semiconductorilor. Acesta  fusese numit şeful catedrei de Fizică Experimentală în 1953, catedră înfiinţată în 1951, şi care a iniţiat aici primele cercetări în domeniul semiconductorilor. Imediat după terminarea studiilor  universitare, în 1955,  pe baza rezultatelor excelente obţinute ca student,  Sergiu Rădăuţan a fost  trimis să se perfecţioneze  prin doctorat la Institutul Fizico-Tehnic „A. Ioffe” din Sankt-Petersburg. Timp de patru  ani a făcut cercetări asupra soluţiilor solide obţinute din Indiu (In), Arsen (As), Seleniu (Se),Telur (Te) şi obţine titlul ştiinţific de doctor în data  26.01.1959 . Şi aici Sergiu Rădăuţan şi-a pus în valoare calităţile de organizator şi liant între tinerii din Moldova. În căminul destinat doctoranzilor, discuţiile profesionale, adevărate seminarii ştiinţifice, erau la ordinea zilei, iar Sergiu Rădăuţan era animatorul principal.  Şi-a continuat cercetările în cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu studii asupra semiconductorilor de tip diamant  cu structură defectă, iar pe baza rezultatelor obţinute  a primit titlul ştiinţific de doctor habilitat în 17 iunie 1966 la Institutul Politehnic din Leningrad. Dezvoltă activitatea  Institutului de Fizică  Aplicată cu noi direcţii din fizica  semiconductorilor  şi  electronica corpului solid. Rezultatele obţinute, cuprinse în zeci de articole şi în 30 de cărţi, îl propulsează în funcţia de şef de laborator ( 1961-1964) ,iar mai apoi Director al Centrului de materiale semiconductoare al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1995-1998).

 Profesor universitar şi Rector

 Conducerea politică din anii ’60 a făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea, în martie 1964, a Institutului Politehnic din Chişinău. În data de 6 mai 1964 Sergiu Rădăuţan a fost numit Rector. Vara anului 1964 a fost o vară de foc pentru Sergiu Rădăuţan: a selectat cu exigenţă  un  corp didactic competent şi de calitate aducând pe cei care, într-un fel sau altul, aveau rădăcini moldoveneşti. A  format echipa de conducere, a  dotat laboratoarele, a organizat procesul de învăţământ, a organizat admiterea. Institutul Politehnic din Chişinău şi-a început activitatea  cu 575 de studenţi  la forma cu frecvenţă şi 500 la învăţământul seral şi fără frecvenţă. După începerea cursurilor, Rectorul Sergiu Rădăuţan, a  făcut câteva vizite la alte institute de învăţământ din  spaţiul sovietic pentru a stabili relaţii de colaborare în domeniul didactic şi ştiinţific. În acest context, mai mulţi tineri au mers să se specializeze prin doctorat, s-au organizat la Chişinău mai multe conferinţe ştiinţifice. În pofida recomandărilor  făcute de conducerea politică, tinerii din satele moldoveneşti erau încurajaţi să-şi îndrepte atenţia şi spre alte specializări decât agricultura, iar procentul de studenţi moldoveni nu a scăzut sub 65-70%.Încet-încet, numărul studenţilor a crescut la  7 mii, iar  vorba românească se auzea atât în troleibuzele care îi aducea din Râşcani, unde se construiseră căminele, până în centru, unde  erau sălile de curs şi laboratoarele.S-au format grupe cu studenţi moldoveni ,iar cursurile erau predate în limba română. Chiar şi la rectorat se vorbea româneşte.  Şi-a valorificat  calitatea sa de a crea punţi între oameni prin participarea la activităţi sociale. A păstrat şi a dezvoltat legătura ştiinţifică cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Până aici….!

Popularitatea lui Sergiu Rădăuţan  crescuse prea mult, aşa că s-a trecut la provocări directe. În data de 9 decembrie 1970 un academician a prezentat la curs  o lecţie despre „limba moldovenească”. Auditoriul şi-a manifestat ostilitatea, iar situaţia a fost caracterizată ca „ moral-politică nesănătoasă”. Conducerea politică a trimis două comisii pentru a „ verifica” situaţia. Deciziile erau luate deja. Peste 50 de persoane au fost obligate să părăsească Institutul Politehnic. Grupele  moldoveneşti au fost desfiinţate. Totul a culminat cu destituirea Rectorului Sergiu Rădăuţan în data de 2 octombrie 1973. Institutul  Politehnic ajunsese la  11 mii de studenţi şi  aproape o mie de cadre didactice.

Recunoaştere

S-a reîntors la Academie unde şi-a reluat cercetările, iar  dovezile privind recunoaşterea valorii sale au continuat să vină. În 1991 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992  al Academiei Inginereşti a Federaţiei Ruse .A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Timişoara, Braşov, Iaşi , Chişinău. Cu oamenii de ştiinţă din România a fondat o adevărată frăţie dacică. Mai multe străzi şi instituţii poartă numele său.  

S-a stins din viaţă în 6 martie 1998.

Rădăcinile multor mari români se întind, genealogic vorbind, până în satele româneşti. Unul dintre aceştia s-a  născut la Bucureşti, dar  tatăl său  s-a născut la Craiova ,iar  bunicul său  s-a născut la Perişor-Dolj, cu rădăcini care duc spre Tudor Vladimirescu. A învăţat în ţara în care s-a născut. S-a afirmat pe alte meleaguri. Preocupat de probleme aeronautice, aprofundează ştiinţific şi realizează numeroase invenţii (250 Brevete)  A ascultat chemarea pământului şi a revenit acolo unde s-a născut pentru a sădi un pom al creaţiei tehnice. După ce l-a văzut viguros a plecat  să se întâlnească  cu tatăl său, cu bunicul său, poate cu Tudor Vladimirescu, poate cu alţi creatori  români Acest mare român a  fost Henri Coandă

Henri Coandă s-a născut la data de 7 iunie 1886 în  Bucureşti.A urmat Liceul Sfântul Sava din Bucureşti şi Liceul militar din Iaşi, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în 1905,  devenind , ulterior , ofiţer de artilerie. Pasionat de tehnica  zborului , construieşte  la Arsenalul armatei din Dealul Spirii,  între 1905 şi 1906 machete de rachete şi un avion rachetă propulsat prin fuzee. Avea atunci 19 ani. Totuşi, îşi dădea seama că  fără un fundament ştiinţific nu putea finaliza ideile sale.

Despre şcoală , despre reformarea şcolii  se vorbeşte şi se scrie mult azi.  Slujtorii şcolii de azi  aplică  soluţii sugerate sau impuse. În vremea fanarioţilor învăţământul se făcea în limba greacă , era accesibil numai  celor cu dare de mână, iar cei ce deţineau puterea  imitau tot ceea ce era străin. Acestea erau condiţiile când, un ardelean, Gheorghe Lazăr, a întemeiat învăţământul  cu predare în limba noastră.

La şcoala din satul natal.

                     Gheorghe Lazăr s-a născut  la data de 5 iunie 1779  în localitatea  Avrig , situată la 25 km de Sibiu, mergând înspre Braşov, şi atestată documentar încă din 1364.Părinţii săi,  Gheorghe şi Mărie Lăzăroaie, ţărani înstăriţi, vroiau ca fiul lor să devină preot în sat, aşa cum doreau mulţi  săteni din acea vreme.  Avea nouă ani când a început  Şcoala primară  în Avrig  , avându-l ca dascăl pe Ioan Barac cu care a păstrat legătura mulţi  ani. S-a dovedit un elev eminent , aşa că învăţătorul şi preotul din sat, Ioan Racotă, îl îndeamnă să  continuie  învăţătura la Gimnaziul Piariştilor din Cluj pe care l-a absolvit în 1806.

„Grijeşte de sănătate, pleacă urechea la cei necăjiţi şi nu uita că politeţea nu costă şi fii bun cu cei buni şi cu cei răi, mai bun..”. Este un fragment dintr-o scrisoare a unui tată din zona Sibiului  către fiul său ajuns om important la Craiova. Era, la vremea scrierii  scrisorii ,în 1965, Rectorul Institutului Agronomic din Craiova, Mircea Oprean.

Veneraţie pentru părinţi.

Mircea Oprean  s-a născut în ziua de 28 mai 1915  în comuna Jina,  situată în judeţul Sibiu, la graniţa cu judeţul Alba., pe drumul care leagă Miercurea Sibiului de Obârşia Lotrului. Tatăl său, Nicolae Oprean, a fost notar în Poiana  Sibiului, comună învecinată cu Jina, şi a avut o