Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Alexandru Proca – românul cu cele mai substanţiale contribuţii în  fizica  teoretică       

“Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod  gîndirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul”. Aşa a definit celebrul  Henri Poincaré gândirea omenească.Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi  fizicianul  Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.

Incursiune biografică

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Gării de Sud din Ploieşti. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală , la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat , urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră. Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice.Istoria spune că în 1920 a făcut o vizită  de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin  din Philadelphia, SUA, iar prin raportul întocmit la întoarcere a convins  guvernul României se cumpere câteva maşini electrice.

A fost atras de partea teoretică, de matematică încă  din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfăşurată în calitate de corespondent  la Gazeta Matematică.Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  la Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti.Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii , recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein.

Activitatea de inginer                                                         

Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „ Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924 atât în limba română cât şi în limba franceză. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică, condusă de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, născut în Craiova şi inventatorul celebrelor pile  electrice care, miraculos, funcţionează şi azi la Muzeul Tehnicii din Bucureşti.

Alături de marii fizicieni ai lumii.                                                             

Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi , în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50,nota maximă  fiind 20.           După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie.  Era celebră pentru că în 1903  a primit Premiul Nobel  pentru fizică, iar din 1906  a devenit  prima femeie- profesor la Universitatea  din Sorbona. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.

În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică “Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii:teoria relativităţii, elaborată de Enstein  şi teoria electronului elaborată de Dirac. Întâmplător sau nu, Henri Poincaré, şi-a început activitatea de inginer  în industria extractivă ,la o mină din localitatea franceză Vesoul,iar apoi s-a dedicat teoriei, s-a dedicat matematicii.Întîmplător sau nu, Alexandru Proca, urmează aproape acelaşi drum profesional  ca şi Henri  Poincaré.În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România.În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice ,cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor.Deşi la vremea aceea nu se obişnuia în Franţa  ca tinerii cercetători să fie trimişi la stagii în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr.Altfel spus, valoarea sa l-a dus în sfera celor mai mari fizicieni ai lumii  de la vremea aceea.Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”.

Profesor de fizică teoretică 

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de invidia mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949

Recunoaştere târzie

Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, a fost afectat de nedreptăţile care i s-au făcut . Nu a putut să înţeleagă micimile şi răutăţile venite din partea confraţilor. A tăcut. A suferit. I-a scăzut însă entuziasmul. I-a scăzut rezistenţa fizică şi s-a îmbolnăvit. La începutul anului 1953 i s-a pus diagnosticul  de cancer la gât. A luptat în continuare. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955.Peste două luni, la 13 decembrie 1955 , boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.

Gheorghe Lazăr – fondatorul învăţământului în limba română.

Despre şcoală , despre reformarea şcolii se vorbeşte şi se scrie mult azi. Slujtorii şcolii de azi aplică soluţii sugerate sau impuse. În vremea fanarioţilor învăţământul se făcea în limba greacă , era accesibil numai celor cu dare de mână, iar cei ce deţineau puterea imitau tot ceea ce era străin. Acestea erau condiţiile când, un ardelean, Gheorghe Lazăr, a întemeiat învăţământul cu predare în limba noastră.

La şcoala din satul natal.

Gheorghe Lazăr s-a născut la data de 5 iunie 1779 în localitatea Avrig , situată la 25 km de Sibiu, mergând înspre Braşov, şi atestată documentar încă din 1364.Părinţii săi, Gheorghe şi Mărie Lăzăroaie, ţărani înstăriţi, vroiau ca fiul lor să devină preot în sat, aşa cum doreau mulţi săteni din acea vreme. Avea nouă ani când a început Şcoala primară în Avrig , avându-l ca dascăl pe Ioan Barac cu care a păstrat legătura mulţi ani. S-a dovedit un elev eminent , aşa că învăţătorul şi preotul din sat, Ioan Racotă, îl îndeamnă să continuie învăţătura la Gimnaziul Piariştilor din Cluj pe care l-a absolvit în 1806.

Elev şi meditator.

Doar în primul an a obţinut calificativul bine, apoi a fost declarat în fiecare an “eminent”. Menţionez că Ordinul piarist este un ordin călugăresc romano-catolic înfiinţat cu scopul de a educa tineretul în spirit religios. Şcoala piaristă din Cluj a fost înfiinţată la data de 7 iunie 1776.

În a doua parte a studiilor , numite şi gimnaziul superior, şi-a îndreptat atenţia în special asupra filozofiei şi dreptului.Pentru a se întreţine a dat lecţii particulare fiului unei familii de intelectuali din Cluj, Gyulay Khun. Aici a avut acces la o bibliotecă bogată dar a întâlnit şi alţi intelectuali ai vremii printre care Samuel Crişianul, profesor de logică. Datorită condiţiilor materiale,aproape doi ani, între 1801 şi 1802 , a studiat la Gimnaziul Piariştilor din Sibiu, perioadă în care Consistoriul din Sibiu, având în vedere calităţile sale, l-a selecţionat pentru a deveni propovăduitor al catolicismului. După absolvirea gimnaziului a primit o bursă de 200 florini pe an şi a plecat la Viena pentru a studia teologia cu cei mai renumiţi profesori.

Student la Viena.

Spiritul său analitic l-a îndepărtat de şcoala religioasă rigidă şi l-a îndreptat spre studiul laic al filozofiei, istoriei şi matematicii.În perioada 1806-1809, când Austria a fost ocupată de armatele lui Napoleon I, Gheorghe Lazăr a lucrat ca topograf pentru acesta alături de alţi studenţi concentraţi.Cunoştinţele şi experienţa dobândite atunci, i-au fost de mare folos mai târziu pentru aş câştiga existenţa, iar mai apoi la pregătirea topografilor din Ţara Românească.

La Viena a publicat mai multe articole cu caracter pedagogic în care îşi expune concepţiile sale privind cugetarea liberă şi admiraţia pentru valorile enciclopedice, pentru concepţiile democratice.Această schimbare de atitudine a lui Gheorghe Lazăr i-a determinat pe susţinătorii săi din Consistoriul din Sibiu să nu-i mai acorde încrederea pentru a ocupa un post de preot.

Profesor de şcoală elementară la Sibiu.

A funcţionat, timp de patru ani, între 1811 şi 1815, ca profesor la o şcoală elementară de teologie din Sibiu,cu un salariu de mizerie de 300 de florini pe an, venit pe care l-a avut şi ca student la Viena. A încercat să tipărească unele lucrări cu carcater educativ dar a fost împiedicat. Ca urmare a mai multor nedreptăţi care i s-au făcut, inclusiv evacuarea din locuinţa primită în cadrul şcolii , pleacă în Ţara Românească.

Elaborarea planului de organizare a şcolii în Ţara Românescă.

La recomandarea fostului său învăţător din sat,Ioan Barac, stabilit între timp la Braşov, este primit de logofeteasa Cantica Bărcăneasa ca învăţător particular pentru fii săi. Îl suie în caleaşca sa şi îl trece munţii în Ţara Românească, bazându-se şi pe faptul că era rudă cu Grigorie Dimitrie Ghica, devenit ulterior Domn al Ţării Româneşti.

A lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu care avea şi atribuţii privind coordonarea şcolilor din Ţara Românească. Împreună cu Iordache Golescu, cu Ioan Văcărăscu , cu mitropolitul Dionisie au pus la punct un plan amplu de organizare a şcolii pe trei grade, începând cu şcoala primară, apoi învăţământul mediu şi continuând cu învăţământul superior, universitar. Datorită reputaţiei de inginer şi geometru pe care şi-o câştigase în capitala ţării, Gheorghe Lazăr are şansa “să prezinte personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa Domnitorului şi în faţa dascălilor de la Academia grecească din Schitul Măgureanului, planul său de organizare a unei Academii cu ştiinţe în limba română , cuprinzând şcolari de la cei “ de tot neştiutori” pînă la matematicieni virtuoşi, filozofi şi jurişti….”

Divanul ţării a discutat acest plan aprope trei luni , dar la data de 6 martie 1818 a aprobat planul propus de Gheorghe Lazăr.

Prima şcoală românească la Sf.Sava.

La 24 martie 1818, a început activitatea didactică cu predare în limba română la Şcoala de inginerie hotarnică românească. Localul, deşi situat în centrul Bucureştiului, fostele chilii ale mănăstirii Sf. Sava, era impropriu pentru o şcoală. . Elevii acestei şcoli erau copii micilor meseriaşi şi ai târgoveţilor. Cei cu dare de mână mergeau în continuare la şcolile greceşti.

Gheorghe Lazăr a elaborat mai multe manuale prin care a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. Se aminteşte “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă”, adică trigonometria plană. I s-au alăturat şi alţi cărturari : Eufrosin Poteca , Ion Eliade Rădulescu. A introdus discipline noi precum geometria, filosofia, geografia, gramatica.

Scriind noile manuale , prin traducerea sau compilarea celor utilizate în Europa, Gheorghe Lazăr a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. Termeni precum adunare, scădere, înmulţire, împărţire, latură, triunghi, sin , cosin, punct, linie,poligon, trapez au fost introduşi de Gheorghe Lazăr şi îşi păstrează forma şi azi. Desigur, alţi termeni au suferit schimbări radicale , alţii s-au pierdut în timp, aşa cum se întâmplă, de altfel şi astăzi.

În felul acesta, Gheorghe Lazăr a demonstrat că limba română poate fi folosită pentru a transmite cunoştinţe de bază, cunoştinţe inginereşti dar şi cunoştinţe de filozofie, disciplină considerată, la vremea respectivă, piatra de încercare a unei limbi superioare care poate fi folosită în învăţământul universitar.Până la înfiinţarea şcolii de la Sf.Sava, numită de Gheorghe Lazăr “Academia cu ştiinţe”, filozofia era predată numai în limba greacă la Academiile domneşti la care nu aveau acces decât cei privilegiaţi.

„ Cititorule, Ce eşti am fost, Ce sunt vei fi, Găteşte-te dar”

În primăvara anului 1823 s-a îmbolnăvit şi a simţit că nu mai are mult de trăit aşa că l-a chemat pe fratele său, Onea –numit şi Oancea, să vină cu căruţa la Bucureşti şi să-l readucă în satul lor, Avrig. După câteva luni, la 17 septembrie 1823 s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe, nu departe de casa în care s-a născut. Avea 44 de ani. Pe cruce este gravat un epitaf scris de Gheorghe Lazăr : „ Cititorule, Ce eşti am fost, Ce sunt vei fi, Găteşte-te dar”

După 63 de ani de la moartea sa , în 1886, a fost amplasată în Bucureşti o statuie a lui Gheorghe Lazăr şi un bust în Avrig, localitatea în care s-a născut, iar în 1973 a fost amplasat şi la Sibiu un bust din bronz

Spiru Haret, reformator al învăţământului românesc.

Omul de care avem nevoie !

Scurtă incursiune în copilăria  lui Spiru Haret

Spiru Haret s-a născut în data  de 15 februarie 1851 la Iaşi. Străbunicii lui au venit   de la sud de Dunăre la începutul secolului XIX, adică pe la 1800, fiind cel mai probabil de  origine aromână, şi s-au stabilit în zona de nord a Moldovei. Tatăl  său, Costache Haret, era condicar la tribunalul „ criminalicesc”  din Iaşi. Mama sa, Smaranda, provenea  din familia Ştefanovici , originară din Bucovina. Boala tatălui său dar şi un conflict la locul de muncă face ca Spiru Haret să înceapă şcoala abia la 15 mai 1859 la Dorohoi. Cu toate acestea, încheie  clasa I-a cu  calificativul „ eminenţie”. Lipsurile materiale obligă familia să plece  şi din Dorohoi ,iar Spiru Haret este încredinţat unei mătuşi şi înscris  la o şcoală situată în  mahalaua Sărăriei din Iaşi. Departe de căldura  familie, Spiru Haret şi-a găsit în învăţătură dar şi în treburile suplimentare de la şcoală  echilibrul sufletesc. Directorul şcolii îl caracteriza  ca  „ retras   de copiii gâlcevitori şi stând la sfat cu cei buni, liniştit şi tăcut în bancă, răspunzând prompt şi decisiv, vorbind rar şi lămurit când era întrebat din obiectele clasei”. Unul dintre evenimentele  care l-au marcat  din perioada şcolii primare a  fost inaugurarea Universităţii din  Iaşi, petrecută la data de  26 octombrie 1860, la care a participat şi  domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an pleacă cu mătuşa şi unchiul său la Bucureşti, iar în 1862   devine bursier la colegiul Sf.Sava . Avea 14 când , după moartea mamei, în 1865 şi a tatălui, în 1866, preia responsabilitatea  de a avea grijă de fratele şi cele două surori  pe care îi aduce la Bucureşti. Cu toate greutăţile materiale reuşeşte să rămână an de an premiant al clasei şi al colegiului.

Student la  matematică în Bucureşti.

Încă din vremea liceului a  fost atras de astronomie, iar frumuseţea matematicii a descoperit-o aproape singur  conspectând  din cărţile recomandate la şcoală. Deşi a demonstrat aptitudini şi pentru disciplinele umaniste, în 1869  s-a înscris la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti. Greutăţile financiare îl obligă să predea, ca profesor de matematică, la Seminarul Central şi să cunoască astfel  direct  punctele slabe din organizarea învăţământului  românesc de la acea vreme. Mai mult, contribuie la completarea  lipsei de manuale didactice prin  publicarea, în 1873,  a  unui „ Curs de trigonometrie” şi o traducere  a  cărţii „ Elemente de astronomie”, vechea lui  pasiune din liceu. Aceste contribuţii, cunoscute  şi de  Titu Maiorescu,  ajuns  Ministru al instrucţiunii publice, îi facilitează obţinerea unei burse de studii la Paris, în 1874. Drumul spre Paris a început pe peronul Gării Filaret, inaugurată cu doar cinci ani în urmă, o dată cu darea în funcţiune a liniei ferate Bucureşti-Giurgiu.

Student şi doctorand la  Sorbona.

Şi aici lipsurile materiale l-au însoţit , mai ales că o parte din bursă i-o trimitea surorii sale Ana –Nina , acum studentă la Iaşi. A suportat uşor  aceste lipsuri pentru că a descoperit aici  domenii de studiu care îl atrăgeau în mod deosebit dar şi  pe secretarul facultăţii de ştiinţe, Charles Philippon,  a cărui fiică, Féline, era căsătorită  la Craiova cu Nicolae Gloveanu. În această atmosferă a obţinut licenţa în matematici la 3 iulie 1875 şi licenţa în ştiinţe fizice la 2  august 1876 dar a urmat şi „ Şcoala de înalte studii” unde se predau cursuri cu caracter aplicativ. Mai mult, audiind cursul de mecanică cerească , predat de profesorul Victor Puiseaux, s-a hotărât să-şi  concretizeze şi visul de a  elabora o teză de doctorat pe tema „ Asupra invariabilităţii marilor axe  ale orbitelor planetare”. Aşa se face că în 30 ianuarie 1878 are loc susţinerea festivă, Spiru Haret devenind   primul străin şi , evident, primul român doctor în matematici  la Sorbona , iar teza sa privind  instabilitatea sistemelor planetare a fost  citată  în lucrările de specialitate până în zilele noastre. Vestea despre succesul lui Spiru Haret  a ajuns în ţară  pe cale oficială prin scrisoarea  Decanului de ştiinţe  din Paris adresată Ministrului  Instrucţiunii Publice, Gheorghe Chiţu. Încărcătura emoţională  trebuie legată de faptul că în 1877  Principatele Române îşi cuceriseră , cu jertfe umane, Independenţa. Deşi Universitatea din Grenoble i-a oferit un post de profesor, Spiru Haret a decis să se întoarcă în ţară deoarece venise în Franţa cu o bursă  oferită de ţara sa dar şi pentru că  obţinerea Independenţei oferea intelectualilor perspective  atractive.

Profesor  la Universitatea din Bucureşti.

În martie 1878 a revenit în ţară şi a fost numit profesor  la disciplina „Mecanică raţională”. Avea 27 de ani .Doi ani mai târziu devine Membru Corespondent al Academiei Române. Un pedagog excelent. Demonstraţia era construită simultan la tablă şi pe caietele studenţilor. Urmărea  reacţiile auditoriului şi se adapta la puterea de înţelegere a acestuia. Completa demonstraţia cu aplicaţia practică.  Pentru el era clar  că  pregătirea din liceu nu le permitea studenţilor să urmărească un curs universitar de ţinută. Probabil că şi-a amintit  de experienţa lui de elev, experienţă în care şcoala  a suplinit familia. Sigur şi-a amintit de experienţa lui de profesor la Seminarul Central din Bucureşti. Şi-a expus cu fermitate punctul de vedere. Ministerul Instrucţiunii Publice  a remarcat competenţa lui Spiru Haret  şi i-a încredinţat misiunea de a inspecta  şcolile medii din Moldova. În Rapoartele întocmite  critica  accentul pus pe memorare în procesul de învăţământ, remarca  slaba pregătire pedagogică a profesorilor  atraşi spre politică, remarca lipsa profesorilor luminaţi, pasionaţi de meserie. Iată ce scria Spiru Haret în Raportul publicat în data de  10 decembrie 1884: „ Pentru a organiza şi a conduce învăţământul într-un stat trebuie mai întâi a se defini cu preciziune trebuinţele pe care e vorba ale satisface şi mijloacele  de care se dispune pentru aceasta atît în bani cît şi în oameni”. Efectul publicării acestui Raport a fost mutarea discuţiilor privind Reforma învăţământului din cercul politicienilor , în faţa opiniei publice.

Ministru al Instrucţiunii  Publice

Ca urmare a competenţei profesionale şi a spiritului de corectitudine, este numit  în februarie 1885 Secretar  general al Ministerului instrucţiunii, ministru fiind D.A.Sturdza. Într-o atmosferă ostilă , Spiru Haret a elaborat un Proiect de reformă depus la biroul Adunării Deputaţilor la 24 ianuarie 1886.Lupta a fost grea. Au căzut Miniştrii. Au căzut Guverne. Nici Reforma nu a trecut. În martie 1897 Spiru Haret a fost numit Ministru. Reacţiile adverse au fost extrem de virulente, dar el era conştient de  trăinicia convingerilor sale. Mai mult, în intervalul scurs  Proiectul fusese supus dezbaterii publice ,iar observaţiile corpului didactic erau consistente. Noul Proiect prevedea gimnaziul unic, divizarea cursului superior de liceu în secţiile clasică, reală şi modernă, iar cunoştinţele predate trebuiau să asigure dobândirea unui orizont cultural larg, care să ţină seama de trebuinţele societăţii româneşti. A fost introdusă calitatea de „profesor diriginte”. Îmbina exigenţa cu obiectivitatea examinării. Era îmbunătăţită remunerarea profesorilor. Universităţile trebuiau să aducă un aport original la progresul ştiinţei.În 23 martie 1898 Proiectul a devenit Lege. Acesta a fost doar începutul, dar efectele s-au simţit multă vreme, până când…..

10 noiembrie – 125 de ani de la nașterea Elizei Leonida-Zamfirescu,prima femeie inginer din Europa

În istoria omenirii sunt cunoscute multe femei celebre.Au fost regine,împărătese, scriitoare, misionare.Cunoaştem multe femei celebre din sport, din teatru, din film, din artă.Ştim despre multe femei eroine,care s-au jertfit pentru libertate ,pentru dreptate.Aparent,în ştiinţă, în inginerie sunt mai puţine femei celebre.Este doar o aparenţă. Iată un exemplu de femeie celebră în Europa şi născută în România.

Eliza Leonida-Zamfirescu s-a născut la data de 10 noiembrie 1887  la Galaţi. Tatăl său, Anastase Leonida,  ofiţer de armată şi  mama sa , Matilda Gill,  fiica unui inginer de origine franceză, s-au ocupat atent de creşterea  celor 11 copii, patru fete şi 7 băieţi, şi de educaţia celor opt care au ajuns la maturitate şi care au fost, fiecare în felul său, modele de intelectuali români de la începutul secolului XX : în inginerie, în medicină, în artă, în învăţământ. Eliza a fost al cincilea copil al familiei Leonida.

Un vis care trebuia să devină realitate.

Victor Daimaca – singurul astronom român descoperitor de comete.

Întâlnim zilnic, pe stradă, zeci de oameni. Toţi par să fie la fel. Unora , care nu sunt îmbrăcaţi „ la trei ace” , cum se spune într-o expresie plastică, care nu îşi expun cu vehemenţă punctul de vedere, care „ nu se bat cu pumnul în piept” , nici nu le dăm importanţă. Şi totuşi, unii  dintre ei au puterea ca printr-o muncă  de furnică , cu mijloace  financiare proprii, să acumuleze informaţii, să-şi formeze deprinderi şi, în final,   să deschidă porţi ale cunoaşterii nebănuite de ceilalţi  umblători prin viaţă. Unul dintre aceştia a fost Victor Daimaca, singurul astronom român descoperitor de comete.

Biografia unui profesor de liceu.

Victor Daimaca s-a născut în data  de 22 august 1892 , la Turnu Severin. Părinţii săi  Maria şi Dumitru Daimaca erau mici  negustori  şi aveau o casă „ semeaţă” în cartierul olarilor din Turnu Severin. A urmat şcoala primară în oraşul natal, apoi Liceul „Traian” pe care l-a absolvit în anul  1913. Încă de mic, dar mai ales în perioada liceului a fost pasionat de astronomie, aşa că şi-a continuat studiile la  Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Aici întâlneşte dascăli  celebri, pasionaţi de meseria lor cum au fost  Gheorghe Ţiţeica, născut şi el în Turnu Severin, creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină ,  Nicolae Coculescu, născut la Craiova, profesor de astronomie şi mecanică cerească, astronom remarcabil  care a îmbinat în mod creator studiile teoretice cu observaţiile foarte precise, cel  care , în 1908,  a întemeiat   Observatorul astronomic  din Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, a desfăşurat diverse activităţi , iar din 1929 Victor Daimaca s-a stabilit în Târgu Jiu. La început  a funcţionat la Şcoala de meserii din satul în care s-a născut eroina Ecaterina Teodoroiu, Vădeni, acum un cartier al oraşului Tg. Jiu.  S-a remarcat prin rigurozitate şi tenacitate,  fiind apoi transferat  la Şcoala Normală de băieţi din Târgu Jiu  unde a predat  aritmetica, algebra şi  geometria.

În 1949, la vârsta de 57 de ani, s-a mutat în Bucureşti pentru a lucra la Observatorul Astronomic. S-a stins din viaţă la 20 mai 1969 în Bucureşti la vârsta 77 ani.

Începuturile pasiunii pentru astronomie

26 aprilie – Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Din anul  2000, în calendarul ONU a fost inclusă o nouă sărbătoare: Ziua Mondială a proprietăţii intelectuale. Proprietatea intelectuală se referă la creaţii ale minţii şi se împarte în două categorii: Proprietatea Industrială (invenţii; mărci şi indicaţii geografice; desene şi modele industriale) şi Dreptul de Autor (opere literare; lucrări muzicale, de artă şi arhitectonice).

Iniţiativa instituirii noii sărbători a aparţinut Chinei, care a propus ca ziua în care a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală OMPI, adică 26 aprilie 1970 ,   să fie desemnată ca Ziua Mondială a Proprietăţii  Intelectuale

Propunerea Chinei a fost   adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale şi de atunci, din anul 2000, ziua de 26 APRILIE  este celebrată de    OMPI şi de statele membre în fiecare an, constituind  o oportunitate pentru sensibilizarea publicului asupra  rolului şi contribuţiei proprietăţii intelectuale la  dezvoltarea economică, culturală şi socială a ţărilor  lumii.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale asigură protecţia la nivel mondial a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru ca în acest fel, creativitatea inventatorilor şi a autorilor să fie recunoscută şi recompensată.

În fiecare an Directorul General al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale lansează un mesaj cu o anumită destinaţie. În acest an , 2012, Directorul General al OMPI , domnul Francis Gurry,  a  transmis  un mesaj dedicat  inventatorilor  vizionari – oamenilor  ale căror invenţii  au transformat  viaţa noastră.

Iată ce se spune în

Alexandru Buia – ctitorul Grădinii botanice din Craiova

Despre Grădinile  botanice.

Grădina botanică este , azi, o instituţie de cultură  şi un spaţiu de relaxare pentru populaţie. Ca instituţie de cultură,ca instituţie  de cercetare a apărut încă din antichitate , grădina botanică  fiind “laboratorul” în care medicii  cultivau plantele de care aveau nevoie în tratarea bolnavilor.Apoi ,în perioada Renaşterii, grădinile botanice au fost organizate pe lângă universităţi, pentru studiul ştiinţelor naturale,pentru aclimatizarea speciilor exotice, iar mai nou pentru conservarea speciilor ameninţate cu dispariţia.Se poate spune că o Universitate care are o grădină botanică este o instituţie de nivel mondial.  În lume sunt cca 800 de grădini botanice, în înţelesul actual de organizare şi funcţionare, dintre care  9 sunt în România:Arad,  Bucureşti, Cluj-Napoca , Craiova,Galaţi,  Iaşi, Jibou- Sălaj, Tg.Mureş, Tulcea. Grădina botanică  de la Craiova a fost  ctitorită de  Alexandru Buia, profesor la Facultatea de Agronomie din Craiova.

Dragomir Hurmuzescu- părintele radiofoniei din România.

De ce invetează oamenii? Analizând istoria mai multor invenţii se poate spune că oamenii caută soluţii la problemele  de care se lovesc la un moment dat.  În cele mai multe cazuri aceste probleme îşi au rădăcinile în activitatea profesională.Un cercetător, un doctorand  formulează o  soluţie care trebuie verificată cu instrumentele existente, iar dacă nu există trebuie să le creeze, să le inventeze.O să dau exemplul unui  inginer  român , din a doua jumătate a secolului XIX care a inventat câteva dispozitive pentru a-şi finaliza teza de doctorat.  Spre onoarea sa aceste dispozitive au fost folosite şi de alţi cercetători contemporani cu el  reuşind  astfel să deschidă noi porţi ale cunoaşterii. Numele acestui inventator este Dragomir Hurmuzescu, considerat părintele emisiunilor radiofonice din România.

Şcoala de început şi şcoala superioară.

Dragomir Hurmuzescu s-a născut la data de 13 martie 1865  în Bucureşti ,într-o casă de pe strada Dorobanţi, , ca fiul cel mare al lui Martin Hurmuzescu, functionar modest de poştă, şi al Profirei, casnică.

Galileo Galilei: “ şi totuşi se învârte”

În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii specifică Evului mediu. În această perioadă reînvie interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice. În această perioadă, numită mai târziu, perioada Renaşterii,  s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă.

Spiritul  Renaşterii s-a manifestat şi în ştiinţă prin renunţarea la autoritarismul Evului mediu  şi căutarea unor explicaţii ştiinţifice bazate pe raţionament şi experiment. Personalităţile vremii au refuzat să se conformeze  convenţiilor acceptate de majoritate, devenind deschizători de noi drumuri în ştiinţă. În perioada Renaşterii s-au făcut descoperiri care au schimbat radical modul de gândire. Unul dintre reprezentanţii Renaşterii în ştiinţă a fost Galilelo Galilei, fondatorul mecanicii moderne, şi care a creat o stare de spirit în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.

Descoperiri importante

Constantin I. Budeanu  si….puterea deformanta.

Folosim adesea expresii de forma” Luna asta a fost frig şi am consumat mult curent electric” sau  “ Trebuie să plătesc curentul electric”. De fapt plătim energia electrică, adică puterea electrică consumată într-un interval de timp. Consumatorul casnic plăteşte  energia activă.Cosumatorii industriali plătesc şi energia reactivă, adică un supliment de energie utilizată pentru magnetizarea motoarelor electice.Omul, consumatorul nu vede nici puterea activă, nici puterea reactivă şi nici puterea deformantă, care apare în cazul unor consumatori neliniari, bazaţi,  de regulă, pe componente electronice.Deşi nu  sunt văzute, aceste puteri au fost intuite, au fost definite de către  fizicieni, de  către specialiştii în electrotehnică. Puterea deormantă a fost intuită, a fost definită  a fost  explicată, pentru întreaga lume, de un român: Constantin I. Budeanu.

Povestea vieţii.