Simpozionul IN MEMORIAM: Sergiu RĂDĂUȚANU (17.06.2021)

În Memoria Marilor Personalități

Am aflat, din întâmplare, despre un Muzeu inedit, aflat la câțiva kilometri de Tg.Cărbunești, în satul Măceșu: Muzeul Crucilor.  Am plecat din Craiova spre Târgu Jiu. După aproape o oră am ajuns  în localitatea Peșteana Jiu, a cărei istorie este legată de mineritul din Oltenia. Era o zi de târg. Am revăzut o scenă de mult uitată în memoria copilăriei mele. O gospodină cumpărase o găină pe care o ducea într-o mână, iar în cealălată mână ducea o plasă cu legume și alte cumpărături.

Indicatorul spre Țicleni este vizbil de la distanță așa că am virat spre dreapta. O manevră dificilă  pentru că  înaintea mea mergea o căruță.

Încet-încet circulația s-a rarefiat și am putut să mă bucur de priveliștea pădurilor  care acoperă dealurile din dreapta și din stânga drumului.  Câteva sonde se arată timid, suficient ca să-mi aduc  aminte de  lecțiile de geografie  din liceu. Atunci, Țicleni, era un sat.  A fost ridicat la grad de oraș  de mai bine de 50 de ani, dar urmele satului sunt încă evidente. După mai puțin de 10 km , un indicator  mă îndeamnă să virez la dreapta, spre Muzeul Crucilor.              Drumul de macadam, în rampă, cu gropi  și curbe strânse,  îmi taie elanul cu care pornisem la drum. Dar ce mai contau cei câțiva kilometri până la destinație. După ultima curbă apare în fața noastră  biserica din satul  Măceșu. Ajuns în fața ei drumul cotește  puternic spre dreapta și vedem, pe neașteptate,  o placă din lemn  pe care scrie „Muzeul Crucilor”. 

Deși era sâmbătă, nu mă așteptam să fie deschis. Inscripția fixată deasupra porții îmi dă speranțe. Persoana de contact, Roxana Calotescu, și un număr de telefon. Am sunat. Doamna Roxana Calotescu  mi-a răspuns  repede dar n-a fost să fie.  Atât domnia sa cât și inițiatorul Muzeului ,    Pompiliu    Ciolacu, nu erau  în localitate.

 Poarta era descuiată  așa că am intrat   în  incinta  îngrijită, plină de culoare, primitoare.

            Mi-au atras atenția, încă din uliță, crucile mici, de cca. 50 cm, numite punți,  fixate cu cuie,  montate  pentru aducere aminte :  un nume  și un text explicativ.

             Aproape de intrare, o cruce albastră, fixată pe un copac, mi-a atras privirea. Textul, scris cu alb, se poate citi  destul de ușor:

               Se pomenește Tauru Gheorghe, profesor universitar…Am fost tot timpul mândru că m-am născut ROMÂN.

            A fost profesor la Craiova și, evident, l-am cunoscut. S-a născut la 13 septembrie 1935 în satul Brătuia, situat pe dealul opus.

            După ce am citit textul scris pe crucea vopsită în albastru, am înțeles că spațiul aceasta, de la Macesu, este mai mult decât un Muzeu.

            Sentimentul s-a  amplificat  după ce am descoperit, ușor, pe peretele exterior al Muzeului, puntea care ne aduce aminte de Ecaterina Teodoroiu-eroină,  apoi de Ștefan cel Mare- Mare Domnitor, de Constantin Brâncuși- sculptor, de Maria Tănase- solit vocal, de Corneliu Baba- pictor, de Tudor Arghezi-  scriitor și poet. Apoi alte și alte … punți. Multe, foarte multe pentru pomenirea oamenilor de cultură, a artiștilor.

            Și parcă toate se regăsesc într-o punte, de altă fromă, care ne îndeamnă:

            În memoria  personalităților neamului românesc, rogu-te călătorule, opreștete.Pomenește-i. Roagă-te pentru iertarea  greșelilor pe care le-au făcut, cu voie sau fără voie, pe acest Pământ.                              

            Spațiul primitor de la Măceșu-Gorj  este mai mult decât un Muzeu.

            Este o Punte IN MEMORIAM.

            O Punte în amintirea celor de dinaintea noastră.

Prefață la cartea „Cum să implementăm eficient SISTEME DE MANGEMENT ( 10, pentru OLTENIA).

De regulă, o carte are o prefață, scrisă de o terță persoană, aleasă de autor. Prefața se referă la autor sau la subiect. Cartea „ Cum să implementăm eficient Sisteme de management” a fost tipărită la mai bine de un an după ce am scris Prefața așa că, având o formă „concretă” ( pe hârtie) am recitit-o aproape în întregime și i-am descoperit valența istoriografică prin trimiterile la informații complementare subiectelor dezvoltate în fiecare capitol. Acesta a fost motivul pentru care am postat Coperta și Prefața în ziua când, în calendarul ortodox, se sărbătorește „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Zi în care bătrânii împart … fructe. O carte este rodul, fructul … creației.

Prefață

Management.

            Un cuvânt, aparent nou, care a apărut în vocabularul nostru după 1990.

Pentru mine și pentru mulți din jurul meu era un cuvânt cu înțelesuri neclare, uneori ascunse. Simpla traduce „ a conduce”, „arta de a realiza ceva împreună cu alți oameni” nu era suficientă.

Pe ici-pe colo, termenul „Director”  era înlocuit cu „Manager”. 

Prin ’92 devenisem Directorul Centrului de Implementare a Invențiilor din Craiova, entitate în subordinea Miinisterului Cercetării și Tehnologiei. Deși făcusem cercetare timp de douăzeci de an, aveam „senzația”  că nu știu cum să încep o cercetare. Așa se face  că, la începutul anului 1994, m-am înscris la un curs de „Management competitiv”  organizat la București de The Open University- The open Business School CODEX, iar la sfârșitul anului 1995 am obținut diploma  „The effective Manger, level-profesional”.

 Pentru mine, acest curs a fost foarte util.

            Apoi am observat că mulți absolvenți de la Facultatea de Electromecanică din Craiova își găseau  de lucru în birourile de „Asigurarea calității” deși ei nu avuseseră  un curs cu acest profil în Planul de învățământ. Așadar, era un drum nou care trebuia acoperit  printr-o pregătire uiversitară. Funcționa, la vremea aceea,  forma de învățământ „Studii aprofundate”, cu durata de un an,  după  formarea de bază numită „Licență”.  A avut succes! A rezistat diverselor schimbări  și, mai mult, s-a transformat  în Master cu durata de doi ani. La început s-a numit „Managementul calității”, apoi  „Ingineria  și managementul calității și mediului”. Altfel spus, structura didactică a evoluat dar Facultatea de Electromecanică  nu își certificase încă un Sistem  de management al calității.

            Ne-am adaptat și, în 2001, printr-un proiect finanțat de Guvern s-a Proiectat, implementat și certificat sistemul de management al calității, conform Standardului ISO 9001,  în cadrul Universității din Craiova, pe un modul  cu profil agricol și un modul cu profil electric. L-am extins, apoi, pentru componenta de cercetare a Unversității din Craiova pe modulul de Transfer tehnologic și protecția proprietății industriale.

                Destul de repede, numărul persoanelor  (din Craiova, din Dolj, din Oltenia) implicate în Sistemele de management al calității a  depășit  masa critică și, în mod natural, a apărut un Organism de certificare  dar și un  grup profesional ( Cercul calității)  cu activitate sistematică în care se „discută”  despre Sistemele de management, despre  Cum să implementăm eficient Sisteme de management.

            Vă îndemn, în cunoștință de cauză,   să intrați în „ atmosfera”  creată de  „Cercul calității” din cadrul AGIR Dolj!       

POST- RESTANT
Pe vremea când viteza de comunicare era mică, iar dorința de comunicare era mare, ca și acum, oamenii foloseau Serviciul poștal special „POST- RESTANT”. Expeditorul scria pe plic numele destinatarului și localitatea unde trebuia să ajungă. Plicul era păstrat până când destinatarul venea să-l ridice.
În vara anului 1878, Mihai Eminescu a fost invitat de junimistul Nicolae Mândrea la Conacul său din comuna Florești, acum în județul Gorj. Eminescu a stat aici aproape două luni, iunie și iulie. A expediat câteva scrisori de la Gara din Filiași și a ridicat, de la Post Restant, scrisorile primite.
În amintirea acelor vremuri câțiva oameni inimoși au amplast bustul lui Mihai Eminescu în spațiul din spatele Gării din Filiași, pe care l-am vizitat de câteva ori în ultimii ani.
Știam și despre bustul amplasat în Parcul special amenajat în Florești, pe locul fostului conac, dar nu fusesem încă acolo, așa că …

Am găsit mai mult decât mă așteptam.
Am găsit și un Muzeu memorial Mihai Eminescu, organizat în vechea Școală primară din Florești.

2010 – cu Cabina telefon public cu cartelă

2020 cu Rețea de apă curentă, fără Cabina pentru telefonul public
Multe s-au schimbat în Florești.
Școală nouă.

Apă curentă.

Case noi.

Multe case noi.Mulțimea de case noi ( aș putea spune… lipsa caselor care stau să cadă), dimensiunea satului, pe care l-am traversat de multe ori doar „ pe linia principală”, m-au făcut să exclam din nou :Eterna diferență dintre realitate și ce cred oamenii!

Și totuși, a rămas amintirea lui Mihai Eminescu.
Soarta l-a trimis, pentru noi, cei de după el, la POST RESTANT Florești.
Eminescu ne așteaptă … să-l recitim!

În vara anului 1968 am făcut o vizită profesională la Salina Slănic din Prahova.

Exploatarea sării în zona Slănic este menționată încă din  1601. Din 1852 se trece la  exploatarea  prin  metoda camerelor cu profil trapezoidal. Pentru extracție s-au folosit, de-a lungul timpului, mai multe puțuri și diferite mașini de extracție.În 1938 s-a deschis mina „Unirea” proiectată dă aibă 15 camere cu profil trapezoidal,  10 m deschiderea la tavan și 35 m la talpă și înclinirea de 60⁰.   Activitatea de extracție  s-a desfășurat până în 1970 cînd s-a mutat la mina „Victoria”. Pentru  transportul pe verticală, de la adâncimea de 2018 m,  s-a folosit o mașină de extracție cu cablu lat. Iluminatul electric a fost folosit din 1912. Procesul tehnologic de extragere cuprindea următoarele faze: havare, perforare, încărcarea găurilor cu exploziv, împușcarea frontului de abataj,copturirea frontului de lucru, concasarea sării în subteran și transportul la suprafață  cu transportoare, vagoneți sau autovehicule.

            În 1968  exploatarea sării la Salina Slănic din Prahova era  în toi așa că noi am vizitat-o ca pe o exploatare minieră. Acum Salina Slănic Prohova este  deschisă în scop turistic și pentru tratament cu aerosoli.

           Atunci, în 1968, am coborât cu colivia minieră și am văzut camerele cu profil trapezoidal și havezele care tăiau zgomotos bucăți din muntele de sare.

            După vizita profesională în salină am făcut baie în Lacul Miresei,  din Grota Miresei, formată în 1914 prin prăbușirea tavanului  unei mine de sare mai vechi, săpată în Muntele de sare. Lacul, situat la o adâncime de 20 m față de vârful muntelui,  avea o suprafață de 425 m² . Intrarea se făcea printr-un tunel scurt, o parte din galeria de coastă, care făcea legătura cu  mina veche săpată în Muntele de sare. În 1968  muntele de sare era decopertat, fără vegetație, și  miile  de  vârfuri din sare, formate de apa ploilor,  formau o pădure de  fractali, deoarece par identici la orice nivel de  magnitudine.

            Toate au o poveste. Grota Miresei are povestea ei. Lacul Miresei  are povestea lui. Eu le-am „lipit” cu amintiri.

Se spune că demult o fată din Slănic a fost părăsită de logodnicul  ei chiar în noaptea nunții. Fără să le spună nuntașilor, s-a ascuns în mina veche de la marginea satului și a plâns zile și noapți. Lacrimile i se pelingeau, șiroaie, pe obraj, se adunau pe bărbie  și apoi se scurgeau, ca un pârâiași, pe vatra abatajului, adunându-se  până s-a format  un lac așa de mare că n-a mai putut să iasă afară. Oamenii au decoperit-o târziu, fără suflare, acoperită cu rochia de mireasă .I-au zis Grota Miresei.

Cu timpul, datorită ploilor, tavanul  abatajului s-a surpat și s-a format un crater prin care razele soarelui ajungeau, în miezul zilei,  să se reflecte  în apa de smarald a lacului.

Anii au trecut . Locurile  s-au schimbat puțin, iar oamenii mai de loc.Se  spune că o tânără săracă din Slănic a fost mărtitată de părinți cu un băiat bogat din sat dar pe care ea nu-l iubea. În noaptea nunții, fata, îmbrăcată în rochia de mireasă, s-a urcat pe Muntele de sare și s-a aruncat în lacul din  inima grotei.  S-a lovit de luciul apei ca de o lespede și a murit pe loc dar a rămas la suprafață. Nuntașii au căutat-o și au găsit-o în Grota Miresei. Plutea pe luciul apei  acoperită cu vălul de mireasă. Oamenii l-au numit Lacul Miresei.

În 1999, ca urmare fisurilor apărute în munte și  a ploilor, Grota s-a surpat înghițând  amintirile celor care au trecut pe acolo.

Legendele au rămas!

Le vreme de colind, ne-am adunat, mai vechi și mai noi, așa cum ne-adunam  și altă dată.

Ne-am adunat la … Perinița.

M-am bucurat să-i văd pe cei noi.

M-am bucurat să-i revăd pe mulți dintre cei vechi.

Vrând-nevrând, cei veniți s-au grupat  după gusturi știute sau doar bănuite.

La un semn, făcut de nu știu cine, cei vechi și cei noi s-au ridicat, s-au adunat în cerc, s-au prins de mână  și, învârtindu-se    roată, trei pași  înainte, trei pași înapoi,  au dat TIMPUL înapoi.

Am jucat „Hora care ne unește”!

Colindul colindelor – Adrian Păunescu

Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

https://www.youtube.com/watch?v=GPJrhEVNPxk

Marca Universității  din Craiova, UNIVERSITAS CRAIOVENSIS, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci  în 06.12.2000 cu nr. M 2000 05157 și a obținut Certificatul de Marcă  combinată nr.044567/31.07.2001.

Marca este compusă  dintr-o  partea  verbală,  UNIVERSITAS CRAIOVENSIS,  și  dintr-o parte grafică , concepută de reputatul   heraldist Dan Ceronovodeanu.Culorile revendicate sunt:

– argintiu – fundal pentru semnele heraldice, fond leu, fond coperta carte;

– roșu – fundal pentru leu;

– albastru – fundal pentru carte;

– alb – fond carte;

– negru –  semne heraldice și  element verbal.

Marca a fost acordată pentru clasele: 38 Telecomunicații; 41 Educație, instruire, divertisment, activități  sportive și culturale; 42 Servicii de alimentație publică;cazare temporară; îngrijiri medicale,  de igienă și de frumusețe;servicii în domeniul veterinar și agricol; servicii juridice; cercetare științifică și industrială; programe pentru calculatoare.

     În mai 2014 Marca UNIVERSITAS CRAIOVENSIS  a fost reînnoită, conform  noii clasificării de la Nisa,  pentru  clasele:  38 Telecomunicații;  41 Educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale; 42 Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și de creație, referitoare la acestea; Servicii de analiză și cercetare industrială; Crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator; 43 Servicii de alimentație publică; Servicii de cazare temporară; 44 Servicii medicale; Servicii veterinare; Servicii de igienă și de îngrijire a frumuseții pentru oameni sau animale; Servicii de agricultură, horticultură și de silvicultură; 45 Servicii juridice; Servicii de siguranță pentru protejarea bunurilor și persoanelor; Servicii personale și sociale oferite de către terți, destinate să satisfacă nevoile indivizilor.

La inițiativa Secretarului Șef, Mircea Zăvăleanu,Marca- Sigla Universității din Craiova a fost concepută de reputatul heraldist  internațional   Dan Cernovodeanu  în perioada 1995- 1999 , perioadă în care acesta  a funcționat în calitate de cadru didactic asociat la Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie. Deoarece descrierea heraldică originală nu a rămas la Universitatea din Craiova, s-a făcut, în 2014, o reconstituire a acesteia cu ajutorul   d-lui dr.Toma Rădulescu, istoric la Muzeul de Istorie  Oltenia din Craiova. Forma electronică a fost realizată sub coordonarea d-lui șef.lucr.dr.ing.Marius Marian.

Descriere heraldică – Marca Universităţii din Craiova    

Scut scartelat care redă simbolic o carte, element fundamental al unei instituţii de învăţământ superior. El este   împărţit în trei cartiere, având în centru un scut mai mic. Sus, în cartierul din centru, stema Ţării Româneşti – acvila valahică “pe considerentul legitim al alegerii Bucureştilor ca centru politic unic” al României şi ca amintire a descendenţei  latine a poporului român (acvila romană), încoronată, conturnată, spre stânga, aripile deschise, cruce de aur în cioc, sepia şi topuzul în ghiare, totul deasupra a două suluri încrucişate – simbolul ştiinţei de carte. Securile consulare exprimă, de asemenea, latinitatea neamului, dar şi concepţia democratică de conducere statală. Acvila şi securile consulare romane se regăsesc și pe sigiliul Guvernului provizoriu   constituit la   9 iulie 1848, care , în  Proclamația de la Islaz, prevedea ” instrucțiune egală” precum și înființarea unei Universități la  București și la Craiova.

 În cartierul din  stânga, pe email roşu,  leu afrontat, spre dreapta, având între cele două labe o stea cu şase raze, de aur. Leul este încoronat şi deasupra unei coroane ce aminteşte de vechea  stemă a Craioveştilor şi Buzeştilor care a devenit mai târziu stema banului Olteniei. Leul afrontat îşi are originea şi în vechea stemă a Ţării Româneşti. Conform lui Dan Cernovodeanu, cel mai cunoscut heraldist român,  leul îşi are originea ca arme autentice ale dinastiei  Basarab şi prin extindere de la sfârşitul secolului al XIII-lea pe linia Asăneştilor ( Ioniţă Asan apărea pe vechea stemă a Craiovei până la începutul secolului al XX-lea). Coroanele prezente aici constituie principalele semne de onoare, ale libertăţii şi puterii, ale indpendenţei şi suveranităţii şi exprimă rangul pe care deţinătorul stemei îl ocupă într-o ierarhie unanim acceptată. Paralelismul semnalat şi aici, vultur – leu, este cel al însemnelor heraldice româneşti în care pasărea heraldică (acvila) constituie armoreria Statului, în timp ce leul armoreriile dinastice. Vulturul,  desigur , provine din armele lui Negru Vodă, personaj legendar originar din Făgăraş şi simbolizează unitatea teritorială.

Cel de al treilea cartier din dreapta are deviza  UNIVERSITAS CRAIOVENSIS, scrisă pe o eşarfă cu negru pe fond alb. În centru se află un scut mai mic împărţit în patru carouri – stânga sus şi dreapta jos de culoare albă, dreapta sus şi stânga jos de culoare neagră- simbol al colaborării în cercetare în special cu celelalte universităţi de pe întregul mapamond.

Sigla Universităţii din Craiova este o expresie a tradiţiei, a statorniciei şi a continuităţii în care se regăsesc înaintaşii şi se identifică cu ei în calitate de membrii ai unei comunităţi umane definite care îmbină istoria cu realitatea contemporană  şi care îndeamnă la apărarea patrimoniului ştiinţific naţional şi în care se regăsesc zeci de generaţii, cu toate că în vremuri grele au fost silite să le abandoneze dar care le-au reluat când silnicia a încetat. Revenirea la vechea tradiţie heraldică este o necesitate pentru o cultură  cu pretenţii mondiale şi pe care le regăsim în stemele altor universităţi cu vechime milenară. Sigla Universităţii din Craiova este născută din fondul general european şi parte integrantă a acestuia. Ea păstrează în linii generale şi conceptuale proiectele întocmite de către Mihail Seulescu şi Stelian Metzulescu, craioveni de origine şi membrii ai Comisiei Naţionale de Heraldică, primul a fost şi preşedinte al acesteia, în perioada interbelică în vederea inaugurării unei instituţii de învăţământ superior la Craiova, deziderat realizat prin Legea nr.138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi  Eforiei ei ,  votată de Adunarea Deputaţilor , în şedinţa din 5 aprilie 1947 şi promulgată de Regele Mihai I la data de 21 aprilie 1947.

      Scurtă biografie a heraldistului Dan Cernovodeanu

S-a născut la data de 10 octombrie 1921 , la Ploiești și a decedat  la 25 noiembrie 1999 la Paris.

A absolvit Facultate de Istorie din București  în anul 1940 și s-a specializat în heraldică și în studiul steagurilor țărilor ( vexilologie) fiind recunoscut ca o somitate internațională. A avut o contribuție însemnată  în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti  și a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre.În 1978 a plecat din România și s-a stabilit la Paris, obținînd doctoratul la Sorbona.

După 1990 a revenit în țară unde a desfășurat o susținută activitate profesională. În 13 ianuarie 1999 a fondat, la Iași,  împreună cu Paul Cernovodeanu și Ștefan S. Gorovei,  Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” .

Lucrarea sa, “Ştiinţa şi arta heraldică în România” , publicată în 1977  la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică  din București,  este o  carte de referință în publicațiile de sprecialitate din România.

Gheorghe Manolea