Blog – Prof. Gheorghe Manolea

De paisprezece ani se organizează Conferința  „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”. Anul acesta Conferința s-a ținut la Chișinău.

Probabil pentru că, de curând, s-a înființat Filiala ASTR Chișinău.

Poate pentru că, în acest an, s-au împlinit 55 de ani de la înființarea Universității Tehnice a Moldovei, gazda conferinței.

Poate pentru că Președintele Filialei Chișinău a împlinit, în acest an, o vârstă rotundă.

Deplasarea de  la București la Chișinău s-a făcut cu un autocar. Drumul de la București la Chișinău măsoară aproape 450 km, adică 7-8 ore de „mers întins”, la care, vrând-nevrând, se adaugă inevitabilele pauze.

Destul de mult!

Noroc că autocarul cu care cei aproape 90 de călători au făcut deplasarea avea microfon și… difuzoare.

S-a povestit despre Constanatin Budeanu, născut  în Buzău, cel care a intuit existența puterii deformante,  a definit și a explicat întregii lumi  ce este puterea deformantă. S-a povestit și despre Gheorghe Manea, născut la Râmnicu Sărat, celebrul profesor de „Organe de mașini”.

S-a povestit despre Podul de la Cosmești-Tecuci dar și despre marele constructor de poduri- Anghel Saligny, născut și el pe meleaguri moldovenești.

Trecând prin Bârlad s-a povestit despre Elena Farago și minunantele ei poezii… „copilărești”: „…Să fiți buni, copiii mei”.

S-au făcut statistici – câți membri ASTR sunt născuți în județul Buzău, Vrancea sau Vaslui.

Unii dintre cei născuți în aceste județe erau în autocarul care ne ducea, în ritmul lui, spre Chișinău.

Chișinăul, cunoscut de unii dintre participanți, necunoscut pentru  mulți alții dintre noi, ne-a primit cu soare, cu căldură, cu aglomerație, cu prietenie.

Lucrările prezentate în Plen  și, deopotrivă, Lucrările prezentate în secțiuni, au demonstrat profesionalismul cercetătorilor de pe ambele maluri ale Prutului dar și anvergura, profunzimea, creativitatea  cercetărilor efectuate de mulți ani, s-ar putea spune de o „viață de om”,  de cercetătorii de pe malul stâng  și malul drept al Prutului. Și a mai fost ceva:  s-a dovedit  că știința poate fi împletită frumos cu recunoașterea   valorilor de lângă noi, recunoaștere spusă explicit, documentat și cu voce tare. Să nu-i uităm pe oamenii creativi care contribuie azi la dezvoltarea Societății Cunoașterii.

            În drumul de întoarcere spre București, s-a schimbat registrul discuțiilor.

S-au citit din scrierile literare proprii. S-a spus și o legendă despre numele Craiovei și oamenii care s-au  născut  acolo.Trecând pe lângă Mausolelul de la Mărășești s-a amintit cum în 14 mai 1923 a fost ales sicriul cu osemenitele Eroului necunoscut și dus, apoi, în Parcul Carol din București.

            Mai mult, la una dintre opriri a fost sărbătorit  unul dintre participanți  cu …  „La mulți ani! ”,  stimulați și  de vinul dăruit la plecare, în buna tradiție românească, de  prietenii din Chișinău.

            Oprirea autocarului la Gara de Nord a venit, parcă, prea repede dar ne-a îndemnat să gândim și să spunem: pe când este programată următoarea deplasare?

Așadar, Conferința „ Zilele ASTR Chișinău 2019” a consolidat prietenii profesionale.    

Amintiri redescoperite

De mai mulți ani, Asociația Generală a Inginerilor din România- AGIR  acordă Premii anuale pentru realizări inginerești deosebite.

De regulă, Premiile se acordă pentru construcții inginerești: poduri, locomotive, mașini, aparate și multe alte creații din aceste categorii.

Deși oferta este abundentă, se premiază, cu greu, și cărți.

Anul acesta, 2018, a fost premiată o singură carte: Ingineri, pasiune și muzică.60 de ani împreună cu Orchestra inginerilor , publicată la Editura AGIR în 2017. Autor . Andrei Iliescu, inginer  cu experiență în fabricarea calculatoarelor, înzestrat cu harul muzicii, cu harul scrisului.

Am citit cartea și, pagină cu pagină, am descoperit istoria fascinantă a Orchestrei inginerilor  dar și Personalitățile marcante ale vieții științifice și publice – membri ai Orchestrei.

            Surpriza…

Printre personalitățíle care au făcut parte din Orchestra iniginerilor l-am găsit pe Nicolae M. Nicolae, pe care l-am cunosct în 1976 ca ambasador al României în SUA. În acel an, 1976, împreună cu alți 10-12 tineri am  făcut parte dintr-un grup  cu care am vizitat America timp de o lună.

După un zbor de 10 ore, cu un avion al companiei TAROM, am aterizat la New York unde ne-a întâmpinat  Ambasadorul României, Nicolae M. Nicolae. Apoi, la întoarcere, la Washington DC, am fost invitați la sediul Ambasadei unde am fost oaspeți de vază ai ambasadorului Nicolae M. Nicolae.

Au trecut mulți ani de atunci dar numele Nicolae M. Nicolae l-am ținut minte. Și întâlnirea de la Ambasadă am ținut-o minte. Cu siguranță atitudinea ambasadorului a fost un motiv esențial. După 42 de ani, citind cartea Ingineri, pasiune și muzică.60 de ani împreună cu Orchestra inginerilor am aflat, cu bucurie, mai multe detalii despre omul Nicolae M. Nicolae.

A absolvit Facultatea de electrotehnică din București în 1948. A cântat mereu la vioară. A fost Director  general al cunoscutei uzine Electrotehnica. A fost prim-vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Prieten cu marele  violonist Ion  Voicu, cu Valentin Lipatti, și el pasionat de vioară, mulți ani  ambasador al României la UNESCO, au cântat adesea, împreună, cu viorile lor celebre.

Asta… pentru comparație!

E bine să avem, mereu, un reper, un termen de comparație. În toate.

Citind  despre inginerul Nicolae M. Nicolae, membru al Orchestrei inginerilor, pe care l-am cunoscut ca ambasador în Statele Unite ale Americii,  am redescoperit amintirile   din vizita  care m-a făcut, atunci și de atunci, să privesc viața „cu alți ochi”.

Cascada Vălul Miresei.
Plecând din centrul orașului Huedin se merge cu mașina în direcția Beliș- Lacul Fântînele. Se trece prin localitatea Sâncraiu, apoi prin Călata.
După 9 km se ajunge la interescția cu drumul spre localitatea Răchițele. Șoseaua este bine asfaltată așa că cei 20 km prin satele Buteni, Ciuleni, Mărgău, Scrind Frăsinet sunt parcurși cu ușurință.
Din centrul comunei Răchițele se traversează, spre dreapta, podul foarte îngust peste pârâul de la care vine numele localității, Răchițele. După cca. 300 m o pancartă „Pâine caldă” te îmbie să oprești și să cumperi produsul care ne aduce aminte de pâinea coaptă de bunici pe vatra din bucătăria cu horn.
Drumul urcă încet 5-6 kilometri până în zona unor cabane. Mulțimea de mașini parcate dar și un indicator cu inscripția „Casacada 15 minute” arată că de aici începe druml de poveste spre cascada „Vălul Miresei”.

Drumul de macadam urcă ușor, iar deplasarea, cu pasul, la umbra copacilor și susurul pârâului din stânga este o plăcere, fie că mergi doar cu gândurile tale, fie că mergi alături de un tovarăș de excursie.

Cele 15 minute pot să se dilate la 30 sau 45 de minute dacă vrei să guști din plin plăcerea mersului pe jos.Drumul șerpuiește ușor, la stânga și la dreapta. Deodată o cotește puternic la stânga și te lasă să descoperi minunăția de cascadă.
Apa coboară formând două pânze înspumate, ca un văl de mireasă. Prima pânză, mai scurtă și mai îngustă, seamănă cu vălul prins pe capul unei mirese.A doua pânză, mai lungă, se lățește spre baza cascadei așa cum vălul miresei acoperă umerii și spatele fetei. Asemănarea este izbitoare așa că numele „Vălul Miresei” se transformă ușor în renume.

Legenda pune:

„Trecând pe aici,odată, Dumnezeu

Se-opri pe această piatră și, aleasă,

O lacrimă din ochiul lui căzu.

Și-acest crescu din ea Văl de Mireasa ”

(Teofil Răchițeanu)

Mulțumit de priveliște, bucuros că am aflat o nouă legendă, cobor spre satul Răchițele. Ca într-o vrajă, pe drumul  scăldat în lumina Soarelui, am întâlnit o mireasă în carne și oase, răpită din misterul apei de un flăcău arătos și curajos.

Pentru a nu știu câta oară m-am convins că, de multe ori, realitatea se transformă în legendă apoi, când te aștepți mai puțin, legenda se transformă, din nou, în realitate.

Hai să descoperim … realitatea!

Despre Albumul „Trecutul  în Craiova de astăzi”

        La  sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie a acestui an, 2018, a fost lansată, la Târgul de carte Gaudeamus  Craiova, a doua Ediție a albumului „Trecutul în Craiova de astăzi”. Am folosit prima ediție a acestei cărți ca să mă documentez  pentru emisiunile prezentate  câtăva vreme la Radio Craiova  sub  genericul „ Străzile Craiovei și numele lor”.Pentru mine a fost o carte document utilă și  consultată adesea. Mai mult, le-am oferit această carte multora dintre invitații mei, veniți la Craiova, din țară sau mai de departe, pentru a participa la evenimete științifice din domeniul ingineriei. Prima ediție a fost tipărită atât în limba română cât și în limba engleză, în tiraj limitat. Așadar știam bine cartea și aș fi vrut să răsfoiesc și ediția a II-a dar, fiind plecat din țară, nu mi-a rămas decât să-i trimit  un mesaj electronic autoarei, Magda Buce Răduți, prin care îmi exprimam punctul de vedere, dar mai ales speranța că, prin noua ediție, voi putea continua obiceiul de  oferi aceată carte prietenilor veniți în urbea noastră.

O cunoscusem pe Magda Buce Răduți la Târgul  de carte Gaudeamus din 2016. Atunci am participat la lansarea altei cărți  scrisă de autoare: Ion Țuculescu la Craiova. După lansare am discutat mult despre Ion Țuculescu, pictorul pe care îl descoperisem în vremea liceului, dar și despre domnia sa.

A absolvit  Institutul  de Arte  Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Muzeologie. Deși s-a dedicat mult studiului  valorilor artistice  din Craiova, Țuculescu și Brâncuși  ocupând un loc important, a  „întors pe toate fețele” monumentele  de patrimoniu din Oltenia,  monumentul feudal de  la Jitianu fiind adus în prim plan.  Învățământul a fost alt spațiu în care  s-a simțit ca acasă. Ca profesoară de Istoria Artei la Liceul de Arte din Craiova i-a adus pe elevi în muzeele Craiovei, Colecția Ion Țuculescu,  adăpostită  câtăva vreme într-o frumoasă casă situată în capătul străzii Unirii, fiind adesea „sală de clasă” și „agora” pentru erudita profesoară. Cronicar al evenimentelor din  zona artelor vizuale și-a făcut simțită prezența  în presa scrisă, la Radio sau pur și simplu vorbindu-le vizitatorilor.

În septembrie 2016 am organizat la Craiova o „ întâlnire a inginerilor români de pretutindeni” la care și-au anunțat participarea români din toate colțurile României dar și mai de departe. Aveam nevoie de cineva care să le prezinte invitaților mei Craiova cea măreață, Craiova care a fost și care este.

Magda Buce Răduți a răspuns, fără echivoc, solicitării mele și, în seara premergătoare deschiderii „Simpozionului Științific al Inginerilor Români de Pretutindeni SINGRO 2016”,   în Aula „ Alexandru Buia”, din clădirea în care a început Istoria învățământului superior ingineresc din Craiova, nu departe de casa în care a poposit, pentru câteva zile Alexandru Ioan Cuza, și el contributor  la apariția învățământului superior din România, a fermecat  auditoriul cu informații, meșteșugit înșiruite,  despre clădirile Craiovei. Ajutorul domniei sale  la reușita SINGRO 2016 a fost de necontestat.

Într-o seară, spre sfârșitul lunii martie, m-a sunat la telefon  o veche cunoștință, inginerul Cristi Voicu. M-a invitat la o întâlnire, organizată peste câteva zile, la „Galeria de Artă” din Craiova, situată pe colțul dintre  strada Unirii și strada Popa Șapcă. Invitația, verbală, a fost laborioasă dar eu am  reținut doar că  se va discuta și despre „Trecutul în Craiova de astăzi”,  că va fi prezentă și doamna Magda Buce Răduți.

Am acceptat fără rezerve.

În ziua și la ora convenită am intrat la Galeria de Artă. Surpriză. Eram, alături de  arhitectul Paul Popescu și de  profesorul Corneliu  Sabetay, unul dintre vorbitori.

Am vorbit despre carte și despre autoare. În esență, ce-am scris mai sus.

Apoi m-am întrebat:

-Oare de unde are Magda Buce Răduți atâta har și atâta putere pentru a scrie despre clădirile Craiovei?

Ca să răspund, am adaptat o veche legendă …

De mult, tare de mult, prin locurile astea trăia un om bogat și puternic, un Crai. Craiul Iov.  Deși era bogat și avea un Castel mare și frumos, era neferict pentru că nu avea copii. Spre bătrânețe nevasta lui i-a dăruit o fată. A fost atât de bucuros încât a uitat să dea  celor trei ursitori ceea ce tradiția cerea. Două dintre ursitori nu  s-au supărat, dar a treia tare s-a mâniat și  a aruncat un blestem cumplit. Castelul Craiului Iov să se năruie  când fata lui va părăsi Castelul.

Craiul Iov a aflat de blestemul care s-a abătut asupra lui și nu o lăsa pe fată să iasă din Castel. Oamenii din jur veneau adesea la  Castelul Craiului Iov unde găseau la frumoasa și buna lui copilă o vorbă bună, o alinare a durerilor lor.

Vestea despre frumusețea și bunătatea fiicei Craiului Iov s-a răspândit peste mări și țări așa că, la vremea măritișului , au început să curgă flăcăi să o pețească. Numai că tatăl fetei, Craiul Iov, nu-i lăsa să ajungă la fiica lui. Unul dintre flăcăi, a pândit-o pe fată până a ieșit la fereastra Castelului și s-au înțeles să fugă în lume.

Zis-și-făcut!

La miezul nopții,  fata, îmbrăcată în rochie de mireasă, cu un buchet de flori în mână, a ieșit la poarta Castelului unde o aștepta  flăcăul călare pe un cal falnic. Doar ce s-a închis poarta Castelului și s-a pornit o furtună  cum nu s-a mai pomenit. Câteva clipe au trecut  și Castelul Craiului Iov  a fost  acoperit de ape.

A doua zi , oamenii din jur au venit, ca de obicei, la Castel. În locul lui au găsit un lac, iar pe luciul liniștit al apei plutea vălul de mireasă al fetei.

În amintirea bunătății și frumuseței fetei  oamenii l-au numit lacul Crai Iovița,  iar  așezării   de lângă  lac i-au zis Crai Iova.

Apoi s-au așezat pe marginea Lacului Craiovița și fiecare povestea despre  bunătatea fetei, numită de ei Crai Iovița. Au povestit trei zile și trei nopți. În dimineața celei de a treia zi, Ursitoarea, ce-a de a treia, a venit printre ei și le-a zis:

– Oameni buni, ascultând poveștile voastre, îmi dau seama că blestemul meu a fost prea aspru dar nu-l mai pot întoarce. Totuși am ursit ca prin aceste locuri să se născă mulți alți oameni care vor construi Castele mai frumoase  decât ale Craiului Iov.

Oamenii au ascultat dar nu s-au ridicat să plece, iar Ursitoarea, ce-a de a treia,  le-a zis:

– Am mai ursit  să se nască o fată care, cu har și vorbă iscusită, să scrie  cărți despre Castelele ce se vor fi construit, iar  faima despre măreția și frumusețea lor să  dăinuiască peste veacuri.

Era vorba despre cea care acum se numește Magda Buce Răduți.

Eu vă îndemn să citiți „Trecutul în Craiova de astăzi”, scrisă cu har de Magda Buce Răduți, și să vă plimbați prin Craiova. Veți citi, pe puținele plăcuțe cu denumirea străzii, numele oamenilor din trecutul Craiovei. Veți întâlni oamenii buni de azi, cei care locuiesc pe străzile asfaltate sau cu gropi gata să adune apele potoapelor ce  se abat, uneori, peste Castelele Crai Iovenilor.

Despre profesorul Liviu Emil Pop,

Pe la începutul lunii decembrie am primit invitația de a participa la lanasarea cărții          „ Un om, o viață, un destin”. O carte autobiografică, scrisă cu har de Liviu Emil Pop.  Am participat la lansarea multor cărți scrise despre oameni pe care nu-i cunoscusem personal. Am partcipat la lansarea unor cărți scrise de oameni  pe care îi cunoscusem sau nu-i cunoscusem personal.

De data aceasta evenimentul avea, pentru mine, valențe cu totul speciale: îl cunoscusem pe profesor, deși am lucrat în domenii diferite, și citisem manuscrisul, cu ani buni în urmă, la câteva zile după ce  agronomul  Liviu Emil Pop a plecat… să viziteze ogoarele  pline de verdeață din Ceruri.

Pe  profesorul Liviu Emil Pop l-am cunoscut  prin anii ’80. Organizam, atunci, întâlniri sistematice cu studenții de la Facultatea de Electrotehnică din Craiova, grupa de acționări electrice și discutam despre invenții și despre inventatori. La una dintre întâlniri, programată la Casa de Cultură a studenților, corpul situat pe strada Ialomiciora de atunci, Eugeniu Carada de acum, l-am invitat pe profesorul docent Liviu Emil Pop, de la Facultatea de Agronomie, venit de la Cluj încă de la înființarea acesteia, adică în 1948. L-am  invitat pentru că era un invenator de marcă. Obținuse deja  Brevetul pentru „ Soi de arahide Tâmburești”.  Era menționat  în „Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale” , publicat de Editura științifică și enciclopedică  din București în 1979, astfel : „ 1968  Agronomul  Liviu Pop, care se ocupă încă din 1943 de cercetarea  structurii solului , realizează un aparat pentru determinarea rezistenței la presiune a agregatelor din sol…”

                O viață.

După  întâlnirea  de la Casa studenților, situată în centrul Craiovei, am mers pe jos  până la fosta  Casă de cultură a tineretului, zonă cunoscută de craioveni sub numele „ la geamuri”. Am povestit , a povestit multe.

L-am întrebat:

• Ce ați făcut ca să ajungeți profesor docent ( un titlu științific rar).

Ne-am oprit și cu candoarea unui licean mi-a spus:

-Eu am muncit. Cei din jurul meu au apreciat ce am făcut eu.

Unele dintre povestirile de atunci le-am scris într-o carte intitulată „Invenții și istoriile lor”, dar le-am reluat și în alte publicații: ziare, Buletine  universitare, un Dicționar al Academiei Române.  Toate  duceau la același final:  O viață dedicată agriculturii, cercetării, învățământului.

             Omul Liviu Emil Pop.

În 1985 s-a organizat la Râmnicu Vâlcea un salon de Invenţii. Fiind aproape de Craiova, Universitatea din noastră a participat cu multe invenţii şi cu o delegaţie numeroasă. Printre participanţi, profesorul docent Liviu Pop, care avea atunci 66 de ani.  Deşi am anunţat din vreme când sosim la Râmnicu Vâlcea, se făcuse cinci după-amiaza şi încă nu ştiam unde vom fi cazaţi. Le-am cerut organizatorilor să rezolve această problemă măcar pentru cel mai de seamă participant – docentul Liviu Pop. Într-o jumătate de oră s-a rezolvat, dar profesorul a întrebat: „Ceilalţi unde vor fi cazaţi?“. „Încă nu ştim“, au răspuns organizatorii, „dar se va rezolva“. „Atunci rămân şi eu în hol cu ei până vor fi cazaţi“, a răsăpuns omul Liviu Pop.

A doua zi am asistat la o fascinantă expunere despre cultura de arahide

Un destin.

Vorbeam cu profesorul Liviu Emil Pop mai des sau mai rar. În 2010, într-una din primele zile ale lunii noiembrie, Liviu Emil Pop a vrut să se odihnească „mai mult”. În timp ce domnia sa se odihnea „mai mult”  am stat de vorbă cu fiica domniei sale, Livia Avram. Mi-a arătat manuscrisul dactilografiat. Îl terminase în 29 noiembrie 1993 și îl dactilografiase în patru exemplare, dedicate celor  care l-au însoțit în destinul său de om.

Peste ceva timp, poate o lună, am citit, aproape pe nerăsuflate, unul dintre exemplare.

L-am regăsit pe ardeleanul ordonat, meticulos,  îndrăgostit de  tot ce este legat de agricultură și de oameni.

Am descoperit, însă, și  istoria învățământului agricol, istoria  cercetării agricole și a agriculturii din Oltenia.

Lansarea cărții scrise de Liviu Emil Pop,  inventatorul  ”Soiului de arahide Tâmburești”,  a făcut să răsară, între cărțile Bibliotecii Alexandru și Aristia Aman din  Craiova,  „ cultura recunoașterii valorilor de lângă noi”.

Fat cells (red) and blood vessels (green)
A mouse’s fat cells (red) are shown surrounded by a network of blood vessels (green). Fat cells store and release energy, protect organs and nerve tissues, insulate us from the cold and help us absorb important vitamins.

Daniela Malide,  născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, lucrează la National Heart, Lung, and Blood Institute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

Deși este medic, participă cu o ” lucrare de artă” la o expoziție organizată pe Aeroportul  internațional din Washington.

Imaginea este  fantastică, este mai mult decât o lucrare de artă. Ingineria și-a adus prinosul său  prin perfecționarea microscopului  cu care s-a obținut această imagine. Studiul imaginii, studiu făcut de medici,    contribuie la îmbunătățirea sănătății oamenilor.  Acest studiu  este făcut  și de Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Cluj-Napoca.

Alte imagini puteți  vedea pe   http://www.nigms.nih.gov/education/life-magnified/Pages/default.aspx

RELOC Craiova – drumul de la reparația la fabricația de locomotive.
M-am obișnuit să citesc în fiecare dimineață presa locală de la Craiova. De curând am citit într-unul dintre ziare ,pe INTERNET ,(http://www.cvlpress.ro/21.05.2014/locomotiva-de-manevra-grea-%E2%80%9Eterranova-prezentata-in-premiera/ ) o știre de ultimă oră: ” Societatea Electroputere VFU – RELOC în parteneriat cu corporaţia americană Caterpillar SA a prezentat, ieri, în premieră, prima locomotivă Diesel 1250, destinată serviciului de manevră grea şi transportului de marfă. Locomotiva a fost botezată, simbolic, „TerraNova”, iar primele opt bucăți vor fi exportate în Europa de Vest, piaţa externă fiind cea vizată de producător” .

Deși mă întâlnesc sistematic cu unul dintre directorii tehnici, știrea m-a surprins. M-a surpins plăcut! Știam că RELOC   are ,cu noua conducere, planuri mari . Am asistat, în ultimii ani, la un declin de neînțeles pentru mine al multor întreprinderi din Craiova încât am crezut că sunt doar planuri pe hârtie.

La început, în 1968, a fost o Întreprindere de reparat locomotive – una din lanțul IMMR-urilor. A început cu repararea locomotivelor Diesel-electrice LDE 2100 CP, fabricate la Electroputere, vecina falnică de peste drum. IMMR Craiova a crescut constant : a atras specialiști, s-a dotat. În 1975 și-a verificat forțele prin modernizarea unei rame Diesel-electrice destinată transportului feroviar de rang guvernamental. Inimoșii ingineri care s-au ocupat atunci de repararea ei au tratat problema mult mai profund și, în final, a rezultat un nou tip de automotor Diesel cu transmisie electrică și reglare automată.A circulat multă vreme sub numele de ” Săgeata albastră”.
În 1990 era una dintre întreprinderile de frunte ale Craiovei. Și-a schimbat numele din IMMR în RELOC dar a rămas în frunte. Mai mult, colaborarea dintre RELOC și Facultatea de electromecanică ne-a încurajat să înființăm o specialitate nouă : Tracțiune electrică. Legăturile noastre s-au intensificat. Cei mai buni absolvenți au fost angajați la RELOC. Am avut și câteva contracte de cercetare pentru modernizarea echipamentelor utilizate pentru verificarea subansamblelor după reparație. Imi amintesc de emoțiile pe care le-am avut când s-a pus în funcție ștandul pentru încercarea compresoarelor după reparare. Eram acolo profesori și absolvenți de la secția de Tracțiune electrică. Ajunsesem pe culme.
Apoi…declinul.
Mulți au plecat de la RELOC .Unii dintre absolvenții Facultății de electromecanică au rămas și și-au asumat responsabilități demne de toată admirația. Au găsit greu beneficiari pentru serviciile de reparații locomotive, dar nu s-au lăsat cu una cu două.
Schimbările au continuat pe plaforma de est a Craiovei. Fabrica de aparataj a devenit  Shopping  Mall -Auchan,  Facultatea de electrotehnică și Facultatea de electromecanică s-au reunit sub numele de Facultatea de inginerie electrică. RELOC s-a asociat cu Electroputere VFU ( vehicule feroviare urbane). Această ultimă schimbare a fost de bun augur : RELOC a trecut de la reparația de locomotive la fabricația de locomotive. Un salt obținut prin perseverență , prin perfecționare, prin profesionalism.