Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Sergiu Rădăuțanu – primul rector al Institutului Politehnic din Chişinău.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Sergiu Rădăuțanuu, primul Rector al Intitutului Politehnic din Chișinău.

L-am „ descoperit” pe Sergiu Rădăuțanu într-un mod inedit.

În urmă cu mai mulți am predat la Universitatea Tehnică a Moldovei cursul  de „Metodologia cercetării  ştiinţifice”.  Printre altele, le  prezentam doctoranzilor  de la această universitate personalități din știință și tehnică, apoi  le ceream, ca temă individuală,  să prezinte  și ei o personalitate din domeniul tezei lor de doctorat. Ca răspuns la această temă, unul dintre doctoranzi mi-a adus  o revistă, un „calendar istoric”. Calendarul cuprindea câteva informații scrise însoțite de multe fotografii cu rectorii, prorectorii Universității Tehnice a Moldovei.  Revista intitulată „calendar istoric”  prezenta fotografii bust cu Președinții Republicii Moldova,  cu primminiștri și miniștrii din guvernele Republicii Moldova care au absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei. Broșura cuprindea  fotografii bust, adunate într-un tablou, cu academicieni, scriitori, artiști care au aboslvit Universitatea Tehnică a Moldovei. De asemenea, am găsit acolo  fotografii bust ale cadrelor didactice, grupate pe facultăți  prezentate sub forma unui tabolu comun. Forma de prezentare mi-a amintit de tablorile pe care le făceam noi, ca  elevi, la aboslvirea liceului.

 Pe copertă erau  scris  câteva rânduri despre  Acad.Sergiu Rădăuțanu, rector-fondator al Politehnicii din Chișinău, 1964-1973. Așa am aflat despre Sergiu Rădăuțanu. Apoi  am discutat despre Sergiu Rădăuțanu cu colegii de la Chişinău  şi  cu câteva personalităţi de la Bucureşti. M-a impresionat, de la început,  lupta dusă de Sergiu Rădăuțanu pentru ca lumina ştiinţei să ajungă la tinerii proveniţi din satele moldoveneşti, în ciuda opreliştilor din vremea sa.  Așa am început să mă documentez  despre primul rector al Institutului Politehnic din Chișinău, Sergiu Rădăuțanu,

Sergiu Rădăuțanu s-a născut la data de 17 iunie 1926 în Chişinău într-o familie cu tradiţii intelectuale. Bunicul său, Serghei Rădăuțanu, a făcut studiile la Universitatea Sorbona din Paris.Tatăl său, Ion  Răduţan, a fost un timp asistent la  Universitatea  din Iaşi, apoi profesor de limba franceză la Seminarul Teologic din Chişinău.Mama sa, Nina a fost profesoară de muzică. A urmat şcoala primară în Chişinău  apoi  Liceul B.P.Haşdeu. Viaţa a fost dură cu Sergiu şi familia sa. Mai întâi, în 1940 au fost obligaţi să ia o decizie radicală :pleacă în România sau rămân în Chişinău. Au rămas. Apoi, în 1941, tatăl său, Ion Rădăuțanu, soldat în armata sovietică a murit pe frontul din Ukraina. Sergiu avea doar 15 ani când, prin forţa împrejurărilor , a cunoscut greutăţile sărăciei împreună cu bunica, mama şi fratele său de opt ani. A trecut prin toate. Voia să urmeze Institutul Pedagogic pentru a deveni profesor ca şi părinţii săi, dar  ,începând cu 1945, serviciul militar i-a răpit cinci ani buni. Abia în 1950 , când avea 24 de ani, a devenit student la Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat  din Chişinău. Se spune că până în anul III a purtat hainele militare, deoarece nu avea altele. A fost un student preocupat de învăţătură, dar şi un foarte bun camarad care şi-a pus în slujba  colegilor cultura sa şi experienţa dobândită pe perioada stagiului militar. Participa cu succes la competiţiile sportive şi la activităţile culturale ale facultăţii.

Se poate spune că  drumul în cercetare l-a început  ca student , sub conducerea profesorului M.V.Kot, cu care a lucrat în fizica  semiconductorilor. Acesta  fusese numit şeful catedrei de Fizică Experimentală în 1953, catedră înfiinţată în 1951, şi care a iniţiat aici primele cercetări în domeniul semiconductorilor. Imediat după terminarea studiilor  universitare, în 1955,  pe baza rezultatelor excelente obţinute ca student,  Sergiu Rădăuțanu a fost  trimis să se perfecţioneze  prin doctorat la Institutul Fizico-Tehnic „A. Ioffe” din Sankt-Petersburg. Timp de patru  ani a făcut cercetări asupra soluţiilor solide obţinute din Indiu (In), Arsen (As), Seleniu (Se),Telur (Te) şi obţine titlul ştiinţific de doctor în data  26.01.1959 . Şi aici Sergiu Rădăuțanu şi-a pus în valoare calităţile de organizator şi liant între tinerii din Moldova. În căminul destinat doctoranzilor, discuţiile profesionale, adevărate seminarii ştiinţifice, erau la ordinea zilei, iar Sergiu Rădăuțanu era animatorul principal.  Şi-a continuat cercetările în cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu studii asupra semiconductorilor de tip diamant  cu structură defectă, iar pe baza rezultatelor obţinute  a primit titlul ştiinţific de doctor habilitat în 17 iunie 1966 la Institutul Politehnic din Leningrad. Dezvoltă activitatea  Institutului de Fizică  Aplicată cu noi direcţii din fizica  semiconductorilor  şi  electronica corpului solid. Rezultatele obţinute, cuprinse în zeci de articole şi în 30 de cărţi, îl propulsează în funcţia de şef de laborator ( 1961-1964) ,iar mai apoi Director al Centrului de materiale semiconductoare al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1995-1998).

            Conducerea politică din anii ’60 a făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea, în martie 1964, a Institutului Politehnic din Chişinău. În data de 6 mai 1964 Sergiu Rădăuțanu a fost numit Rector. Vara anului 1964 a fost o vară de foc pentru Sergiu Rădăuțanu: a selectat cu exigenţă  un  corp didactic competent şi de calitate aducând pe cei care, într-un fel sau altul, aveau rădăcini moldoveneşti. A  format echipa de conducere, a  dotat laboratoarele, a organizat procesul de învăţământ, a organizat admiterea. Institutul Politehnic din Chişinău şi-a început activitatea  cu 575 de studenţi  la forma cu frecvenţă şi 500 la învăţământul seral şi fără frecvenţă. După începerea cursurilor, Rectorul Sergiu Rădăuțanu, a  făcut câteva vizite la alte institute de învăţământ din  spaţiul sovietic pentru a stabili relaţii de colaborare în domeniul didactic şi ştiinţific. În acest context, mai mulţi tineri au mers să se specializeze prin doctorat, s-au organizat la Chişinău mai multe conferinţe ştiinţifice. În pofida recomandărilor  făcute de conducerea politică, tinerii din satele moldoveneşti erau încurajaţi să-şi îndrepte atenţia şi spre alte specializări decât agricultura, iar procentul de studenţi moldoveni nu a scăzut sub 65-70%.Încet-încet, numărul studenţilor a crescut la  7 mii, iar  vorba românească se auzea atât în troleibuzele care îi aducea din Râşcani, unde se construiseră căminele, până în centru, unde  erau sălile de curs şi laboratoarele.S-au format grupe cu studenţi moldoveni ,iar cursurile erau predate în limba română. Chiar şi la rectorat se vorbea româneşte.  Şi-a valorificat  calitatea sa de a crea punţi între oameni prin participarea la activităţi sociale. A păstrat şi a dezvoltat legătura ştiinţifică cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Popularitatea lui Sergiu Rădăuțanu  crescuse prea mult, aşa că s-a trecut la provocări directe. În data de 9 decembrie 1970 un academician a prezentat la curs  o lecţie despre „limba moldovenească”. Auditoriul şi-a manifestat ostilitatea, iar situaţia a fost caracterizată ca „ moral-politică nesănătoasă”. Conducerea politică a trimis două comisii pentru a „ verifica” situaţia. Deciziile erau luate deja. Peste 50 de persoane au fost obligate să părăsească Institutul Politehnic. Grupele  moldoveneşti au fost desfiinţate. Totul a culminat cu destituirea Rectorului Sergiu Rădăuțanu în data de 2 octombrie 1973. Institutul  Politehnic ajunsese la  11 mii de studenţi şi  aproape o mie de cadre didactice.

Sergiu Rădăuțanu, profesorul, cercetătorul, s-a reîntors la Academie unde şi-a reluat cercetările, iar  dovezile privind recunoaşterea valorii sale au continuat să vină. În 1991 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992  al Academiei Inginereşti a Federaţiei Ruse .A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Timişoara, Braşov, Iaşi , Chişinău. Cu oamenii de ştiinţă din România a fondat o adevărată frăţie dacică. Mai multe străzi şi instituţii poartă numele său.  

S-a stins din viaţă în 6 martie 1998.

            Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele emisiunii „Personalități din știință și tehnică” este de a oferi  modele, exemple de bune practici.

            Exemplul de bune practici  din episodul de azi  este legat de adunarea sistematică, anuală, a unor fotografii, executate în mod unitar, bust, cu oamenii care lucrează într-o școală, într-o Primărie, într-un spital, într-o universitate, într-un restaurant, într-o farmacie, într-un atelier, într-o fabrică, într-o instituție publică sau privată, într-o asociație.

            De curând am discutat cu conducătorul  unei firme private care are mai puțin de 150 de angajați. L-am întrebat care este cea mai importantă realizare a lui în această firmă, în această companie. Mă așteptam să-mi spună despre vreo instalație, despre vreo lucrare tehnică dificilă care i-a pus la încercare cunoștințele de specialitate, competențele de conducător.

            Răspunsul a fost dezarmant: „Categoric cea mai importantă realizare este comunitatea acestei firme. Avem echipă  de fotbal cu care am câștigat mai multe competiții. Avem Clubul copiilor din care fac parte toți copiii și nepoții angajaților. Ne întâlnim cu ei în fiecare an la petrecerea  zilei de 1 iunie.  La fiecare petrecere vedem cum copii și nepoții angajaților cresc o dată cu firma! ”

            Așadar, stimați  ascultători, oamenii sunt importanți și de aceea e bine să  adunăm, să păstrăm fotografii cu oamenii de lângă noi. În felul acesta consolidăm cultura recunoașterii valorilor de lângă noi.

                  Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion Ionescu-Argetoaia și clădirea Liceului Frații Buzești.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Ion Ionescu- Argetoaia și clădirea  Liceului Frații Buzești din Craiova.

Argetoaia ese o comună sitută la 45 km NV de Craiova, pe drumul Breasta-Scaiești-Salcia.Localitatea este atestată documentar din 15 octombrie 1595, fiind menționată ăntr-un act de donație al domniței Stanca, soția lui  Mihai Viteazul, prin care dona moșia de la Piria, parte componentă a localității Argetoaia, către „Manăstirea dintr-un lemn”.

Liceul „Frații Buzești”. La început a fost Gimnaziul real din Craiova, înființat la data de 1 noiembrie 1882. Apoi, din 9 ianuarie 1910, Gimnaziul real primește numele „Frații Buzești”.Saltul de la Gimnaziu  se produce în 1922 cînd această instituție este transformată în Liceu prin înființarea cursului superior. În 16 noiembrie 1924 se pune piatra de temeile iar în 1929 se inaugurează clădirea în care funcționează și în prezent.

Meritul  pentru obținerea aprobării construirii acestei clădiri monumentale îi aparține  directorului din acea vreme  Ion P. Ionescu-Argetoaia.

Ionescu  este un nume  foarte răspândit  la români. Sunt mulți români care   poartă numele Ionescu Ion. În România este o singură comună cu numele Argetoaia, atestată documentar  de  aproape 430 de ani.  Ion Ionescu Argetoaia  desemnează, fără echivoc, o  singură persoană. Ion Ionescu Argetoaia este, prin activitatea desfășurată și prin rezultatele obținute, o personalitate de prim rang, care nu poate fi confundată cu nimeni altul.

            S-a născut  la data de 22 iunie 1880  în   localitatea Argetoaia. A urmat școala primară în comuna natală unde s-a remarcat prin rezultatele obținute la învățătură așa că părinții l-au trimis să urmeze Liceul Carol I din Craiova. Documentele menționează că a fost coleg cu Nicolae Titulescu, deși acesta era cu un an și jumătate mai mare. Putem trage concluzia că a fost coleg de generație și cu vestitul Gogu Constantinescu.

            După absolvirea Liceului s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale din București, înființată în 1866. Durata studiilor era de trei ani, iar absolvenții  deveneau profesori pentru școlile gimnaziale. Ion Ionescu Argetoaia  dorea să facă mai mult și de aceea, după terminarea facultății, a plecat în Germania, la Universitatea din Jena. Vă reamintesc că Universitatea din Jena se numără printre cele mai vechi universități din Germania fiind înființată în 1558.

            S-a specializat în geologie, iar în Teza de doctorat s-a ocupat de „Pliocenul în Oltenia cu privire specială asupra tectonicii  depresiunii getice”. După obținerea doctoratului s-a reîntors în țară și a lucrat, din 1910 până în 1919 , la Institutul  geologic al României cu sediul în București. Acesta fusese înființat în 1906, iar primul său director a fost craioveanul Ludovic Mrazek. În aceiași perioadă a  funcționat și la catedra de geologie a Școlii Politehnice din Timișoara. Activitatea în învățământul superior s-a concretizat și prin două manuale  „Contribuții la studiul faunei molusce pliocene din Oltenia” și „Curs de geologie stratificată”. 

            Revine în Craiova ca profesor de științe naturale la Liceul Frații Buzești pe care îl va conduce timp de 20 de ani, din 1920 până în 1940.  Vă reamintesc că  Gimnaziul Frații Buzești a  fost transformat în Liceu în 1922, adică în vremea în care  școala era condusă de profesorul Ion Ionescu-Argetoaia. Tot el, Ion Ionescu-Argetoaia a avut un rol important în construirea localului actual în care a și locuit multă vreme pentru a putea fi prezent tot timpul în școală. Clădirea  a fost proiectată de arhitectul Mihai Mihalcea și inginerul Ștefan Băltăceanu. Piatra de temelie a fost pusă, cu mare fast, în 16 noiembrie 1924 și inaugurată după cinci ani, în 1929.

Ca profesor și director s-a ocupat de organizarea muzeului de științe naturale al  școlii, al doilea din țară, după Muzeul Antipa din București. Muzeul cuprindea  specii dispărute din fauna Olteniei, păsări și mamifere. Pasionat în egală măsură și de geologie, a organizat o colecție mineralogică cu cca. 1200 de roci specifice din Oltenia.

            S-a implicat și în organizarea  Muzeului  de Istorie Naturală a Craiovei  care, la început, în 1922, a funcționat în clădirea Prefecturii. A făcut parte din Sfatul științific al Muzeului Olteniei,  încă de la înființare, și din Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor, secția Craiova. Din 1928 a făcut parte din Societatea studenților Oltenia geografică și turistică, în calitate de membru fondator.

            Istoria spune că în 1928 a fost solicitat să predea anatomie comparată la Universitatea Sorbona din Paris dar, așa spune istoria, a refuzat.

            Pentru faptele  de arme  în Războaiele Românei din 1913 și 1916-1919 a fost distins cu „Victoria și carnetul de veteran”.

            Pentru activitatea desfășurată în învățământ  a fost distins, în 1932, cu  Medalia „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului”.

            O stradă din Craiova poartă numele  Ion Ionescu-Argetoaia. Este paralelă cu Bulevardul 1 Mai. Începe din strada Dimitrie Gerota, trece pe lângă Liceului economic, se intersectează cu strada dr. Victor Papilian și ajunge până la gardul care împrejmuiește Spitalul județean.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Ion Ionescu-Argetoaia, născut în satul Argetoaia care,  prin strădania sa a lăsat  o moștenire de care beneficiază și azi mii de cetățeni ai   Craiovei- Clădirea Liceului Frații Buzești.

            În amintirea mea,  satul Argetoaia este locul în care oamenii din satul meu din Mehedinți, vecin cu Argetoaia, veneau la bâlciul anual, organizat, de ani buni, în luna august. Veneau să se distreze. Cei tineri, hârjonindu-se cu fetele, se dădeau în tiribombe. Găseau și câte un fotograf  care  făcea poze „la minut”  dar și tablouri pe care le agățau în „camera” bună.

            Vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică, să mergeți până în comuna Argetoaia. Plecați din strada Ion Ionescu-Argetoaia, ieșiți în Bulevardul 1 Mai, mergeți spre fântâna arteziană de la Ciupercă, virați la dreapta  pe Bulevardul Știrbei Vodă și mergeți până la Liceul  Frații Buzești. Zăboviți câteva minute apoi porniți spre comuna Breasta, apoi spre Scăiești. După o călătorie lejeră de cca. o oră ajungeți în comuna Argetoaia.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion Popescu-Voitești- un gorjean îndrăgostit de satul lui.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Ion Popescu-Voitești- un gorjean îndrăgostit de satul lui.

Îmi amintesc că într-o zi din luna mai 2011,mai precis în 23 mai 2011, am fost într-o vizită profesională la Grupul Școlar Industrial Stoina, localitate cu „istorie” petrolieră. M-am convins că slujitorii  școlii din Stoina sunt iubitori de istorie. Pe hol, parcă ruşinate că stau în calea „modernului” , câteva  vitrine tixite de istorie: un corn  şi câteva oase de mamut, un ceainic de demult, o spată pentru războiul de ţesut, un pieptene pentru cânepă, un vas rotund din lemn pentru unt, o ploscă din lut frumos pictată, câteva „sărăriţe”  tot din lut ,  fără ornamente, linguri de lemn. Şi printre toate stau modeste câteva tăbliţe pe care au învăţat să scrie părinţii noştri, bunicii noştri.  Şi eu am scris, în clasa I-a , mai mult în joacă, pe o tăbliţă de acest tip.În sala de clasă unde am făcut vizita profesională  stau înșirate, frumos, tablouri cu personalități din țara noastră. Unul dintre tablouri mi-a atras atenția: Ion Popescu-Voitești. Un bărbat cu o privire hotărâtă, care îmi amintea de unul dintre colegii mei de facultate.

Așadar, azi o să vă povestesc despre Ion Popescu-Voitești.

Voitești este numele unui sat din județul Gorj. Aparține de comuna Bălănești, situată la poalele munților Parâng, accesibilă din drumul care leagă Tg.Cărbunești de Tg.Jiu. Este evident că Ion Popescu și-a luat numele după satul în care s-a născut  la  data 18 noiembrie 1876. A urmat școala primară în satul natal. Poate de aceea l-a iubit așa de mult încât, după pensionare, s-a reîntors să trăiască în casa părintească, acum casă memorială care poate fi vizitată, și în care a lăsat moștenire multe dintre obiectele valoroase pe care le-a adunat în timpul vieții,  o bogată colecţie paleontologică şi de mineralogie.

În 1888 a venit, pentru învățătură, la Școală Centrală din Craiova, actualul Colegiu ” Carol I”. Atunci nu se construise clădirea de azi a Colegiului. În 1895, după absolvirea liceului, s-a înscris la Universitatea din București, Secția de științe naturale. A obținut diploma de licență în 1898.

După absolvirea facultății, a funcționat ca profesor secundar la mai multe licee din țară: Târgu Jiu, Tulcea, Câmpulung-Muscel. Preda la școală dar făcea și studii geologice.

Pentru unul dintre aceste studii, elaborat în perioada 1905-1907, perioadă în care a funcționat a profesor secundar la Câmpulung-Muscel, a obținut, în 1905,  un premiu  de 1000 lei pentru lucrarea „Studiul geologic al văii Argeşului începând mai jos de Boteni şi până mai jos de Nămăeşti”. Cu banii astfel obținuți a mers  la Viena pentru a se perfecționa în domeniul paleontologiei. Și-a susținut teza de doctorat  cu titlul   „Contribuţii la studiul stratigrafic al Numuliticului din Depresiunea Getică”  la Paris, în 1910. După obținerea titlului de doctor  a  fost profesor în București, la Liceul Matei Basarab.

În timpul Primului Război Mondial a fost înrolat ca ofițer și a luat parte la sângeroasa bătălie de la Turtucaia fiind unul dintre miile de răniți. A fost avansat la gradul de maior și trecut în rezervă dar a primit ordin, din partea Statului Major, să găsească noi zăcăminte de petrol și sare deoarece  exploatările în funcțiune fuseseră ocupate de germani. A condus forarea sondelor de la Solonț și Moinești din județul Bacău și a descoperit masivul de sare de la Sărata-Bacău.

În anul 1919 a ocupat, prin concurs, postul de profesor la Universitatea din Cluj și Director al Muzeului de Geologie şi Paleontologie. Acesta este motivul pentru care o stradă din Cluj-Napoca poartă numele său- Ion Popescu-Voitești.

În cercetările sale a făcut studii de paleontologie, studii stratigrafice și de geologie generală  asupra munților Carpați. A făcut studii asupra moluștelor din paleocen și asupra unor resturi de mamifere fosile.

Ion Popescu-Voitești, împreună cu Ludovic Mrazek, a prezentat, în 1923, prima „Sinteză tectonică a României la scara 1:2.000.000.

În 1921 a publicat cartea „Elemente de geologie generală cu privire specială asupra geologiei României”, premiată de Academia Română, iar în  1925 lucrarea „ Noțiuni de geologia petrolului, cu o privire specială  asupra petrolului românesc”.  Cuvintele România, românesc apar frecvent în titlurile lucrărilor sale.

V-am povestit, în partea introductivă a acestui episod, că   în clădirea Liceului din Stoina, localitate cu „istorie” petrolieră, am găsit expuse, într-o vitrină, câteva oase de mamut, iar într-o sală de clasă portretului geologului Ion Popescu-Voitești. O asociere care demonstrează că profesorii de la Stoina știu „carte”.

A mai scris și alte cărți dar o   amintesc   numai  cartea „Alcătuirea geologică a pământului românesc”, publicată în 1944.

Și-a prezentat rezultatele cercetărilor efectuate  la congrese internațioanle de prestigiu cum ar fi  Congresul Internaţional de la Bruxelles (1922); Congresul Internaţional de Geologia Petrolului de la Londra (1923); Congresul Geografic de la Cairo (1924); Congresul Asociaţiei Geologilor Carpatini de la Lwow (1925), Bucureşti (1927), şi Praga (1931); Congresul Internaţional de Mine, Metalurgie şi Geologie Aplicată de la Liege (1930); Congresul Internaţional de la Paris (1935).

Având în vedere contribuțiile științifice ,în 1939 a fost numit Director al  Institutului Geologic al României.

     Marele savant nu s-a limitat la activitatea didactică şi de laborator, ci a fost permanent în teren, la cercetări, alături de studenţii săi. Mărturie stau fotografiile documentare, manuscrisele şi  obiectele ce se află în casa memorială din satul Voiteştii din Vale, unde s-a retras după ieşirea la pensie. De altfel, el a fost toată viaţa mândru de originea sa, dovadă faptul că şi-a adăugat numele satului de baştină la numele de familie. Mai mult, a lăsat aici, posterităţii, o veritabilă colecţie paleontologică şi de mineralogie.

            În ziua de 4 octombrie 1944 a plecat, ca de obicei, într-o plimbare pe dealurile din satul său, Voitești. Din păcate a fost ultima plimbare dar spirtitul său este prezent și astăzi prin casa memorială vizitată frecvent de elevi și specialiști, prin școala generală care îi poartă numele.

            La finalul episodului de azi vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să mergeți până la Voiteștii din Vale și să vizitați Casa meomorială Ion Popescu-Voitești. Dacă plecați din Craiova, mergeți mai întâi în cartierul Rovine, pe strada Ion Popescu-Voitești. O stradă  frumoasă, plină  de verdeață în timpul verii, cu blocuri proaspăt vopsite, paralelă cu strada Gheorghe Țițeica, care face legătura între  strada Simion Stoilov și Bulevardul Decebal.

Mergeți pe Bulevardul Decebal până în zona Gării din Craiova, continuați pe Bulevardul Dacia până la intersecția cu strada Amaradia. Virați la dreapta peste calea ferată, în zona triaj. Treceți prin Stoina, localitate cu „istorie” petrolieră, apoi prin Târgu Cărbunești, Copăcioasa. Intersecția spre Bălănești  este bine marcată așa că virați ușor la dreapta spre Voiteștii din Vale. O să întâlniți  multe case noi, frumose, multe case vechi frumos  renovate care amintesc de stilul construcțiilor din Nordul Olteniei, din Oltenia de sub munte. Puteți vizita Biserica din lemn, construită în 1794 dar nu zăboviți prea mult. Casa memorială Ion Popescu-Voitești vă așteaptă cu multe surprize.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

  Benjamin Franklin- exponent al  metodei experimentale în cercetare

   Bună seara, stimați ascultători!

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Benjamin Franklin, exponent al metodei experimentale în cercetare.

Vara, când soarele strălucește puternic, ne îmbrăcăm cu haine de culoare deschisă,  care ni se par mai răcoroase.

Vara, pe timp de furtună, clădirile care nu sunt prevăzute cu paratrăznete, niște tije metalice ascuțite la capăt, sunt, uneori, lovite de fulger, se aprind și ard. Uneori mor și oameni.

 Cel care demonstrat că hainele de culoare închisă absorb razele solare mai mult decât hainele de culoare deschisă, cel care a inventat paratrăznetul a fost Benjamin Franklin.        

            Benjamin  Franklin  [ bengiamin frenklin} s-a născut la data de 17 ianuarie 1706 în Boston,  fiind al şaptesprezecelea copil   al  Franklin. Mama sa, Abiah Folger, făcea parte dintr-o familie de cărturari din primul val de colonişti americani. Tatăl său a fost institutor.

            Începe şcoala la 8 ani şi îi uimeşte pe toţi prin inteligenţa sa dar, datorită condiţiilor materiale, la vârsta de 10 ani întrerupe, pentru totdeauna, mersul la şcoală. Nu a întrerupt niciodată  cititul, studiul.  Judecata sănătoasă moştenită de la tatăl său l-a ajutat să se afirme în tot ceea ce a făcut. Avea 12 ani când a început să lucreze ca ucenic în tipografia fratelui său. Leagă cărţi. Citeşte dar scrie şi poezii, compune balade, scrie nuvele şi schiţe apreciate de cititori.

            Avea 16 ani când a citit Memorii despre Socrate, scrise de Xenofon. Își formează  deja un stil, bazat  pe modestie şi concesii, stil folosit  în elaborarea viitoarelor lucrări. Succesul pe care îl are cu scrierile sale îl încurajează  să plece la New York. Avea 17 ani.

            În 2 noiembrie 1724, se îmbarcă pe vasul „Speranţa Londrei” cu destinaţia Anglia. Îşi începe activitatea tot într-o tipografie dar întâlneşte mulţi oameni de cultură, iar bagajul de cunoştinţe se îmbogăţeşte considerabil. Îl întâlneşte şi pe Sir Hans Slone, succesorul lui Sir Isaac Newton ca Secretar  la Academia din Anglia. Acesta, impresionat de punga din azbest adusă de Benjamin Franklin şi care se  curăţa de impurităţi prin introducerea ei în foc, îi face cunoştinţă cu mai multe personalităţi din lumea ştiinţifică din Londra. Formarea lui ştiinţifică este completată prin lecturi şi spectacole de teatru. În 23 iulie 1726 se reîntoarce în America .

            Benjamin Franklin a fost preocupat mereu de perfecţionarea sa. A citit, a filtrat informaţiile obţinute, le-a dat o formă clară, le-a aplicat, le-a spus şi altora. Prin anii 1727-1730   a înfiinţat  asociaţia intelectuală „Junta”  [ hunta] care a funcţionat aproape 40 de ani. La una dintre întâlniri le-a prezentat membrilor asociaţiei treisprezece virtuţi pe care le-a cultivat mereu în viaţa sa.

1.Cumpătarea: nu mânca în prostie şi nu bea până să te îmbeţi.

2.Tăcerea: nu vorbi decât ce poate fi folositor pentru tine şi pentru alţii; fereşte-te de bârfeli.

3.Ordinea: fiecare lucru să fie la locul lui, fiecare treabă la timpul său.

4.Hotărârea: fii decis să faci ce trebuie; execută fără şovăială ce ai decis.

5.Economia: nu cheltui nimic fără folos sau dacă nu faci aceasta, fă-o numai pentru binele altuia.

6.Munca: nu pierde timpul, ci ocupă-te neîncetat cu ce e mai folositor, abţine-te de la orice lucru de prisos.

7.Sinceritatea: fereşte-te de la orice prefăcătorie, formează-ţi cugetări drepte şi sincere şi te conformează lor când vorbeşti;

8.Dreptatea: nu face rău nimănui, nu vătăma interesele aproapelui şi nu întârzia să faci binele la care te obligă datoria;

9.Moderaţia: fereşte-te de extreme, nu te supăra pe nedreptăţile ce ţi se fac.

10.Curăţenia: nu suferii murdăria nici pe corp, nici pe haine, nici în casă.

11.Liniştea: nu te tulbura de fleacuri, nici de întâmplări obişnuite sau de care nu poţi scăpa.

12.Castitatea: oferă-te rar plăcerilor trupeşti, numai pentru sănătate. Nu strica reputaţia ta sau a altora.

13.Smerenia: imită pe Isus şi pe Socrate

 Mai mult, şi-a controlat greşelile şi a reuşit să-şi organizeze o viaţă ordonată, sănătoasă şi plină de activitate creatoare.

            În 1746 vine din Anglia doctorul Spencer care face, la Boston, câteva experienţe din domeniul electricităţii. Este fascinat şi se dedică cercetărilor din domeniul electricităţii. Mai mult, se ocupă de înfiinţarea unei academii pentru educarea tineretului din Pennsylvania. Primeşte de la Royal Society  din Londa, Academia engleză, o butelie de Leyda şi un tub de sticlă pentru experienţe în domeniul electricităţii. Franklin face o serie de experienţe pe care le descrie foarte amănunţit şi le trimite în Anglia, la Royal Society dar şi în Franţa, contelui Buffon. Acesta le traduce în limba franceză  şi astfel Europa  află despre experienţele americanului Benjamin Franklin. Trebuie menţionat că la vremea aceea  coloniile americane erau considerate foarte înapoiate, iar surprinderea europenilor era mare. Mai trebuie  spus că până la Franklin electricitatea  era doar o curiozitate, iar el  a transformat-o în ştiinţă  prin experienţe bine pregătite. Franklin a observat  că dacă un obiect ascuţit este apropiat de un corp electrizat între acestea se produce un arc asemănător cu fulgerul. Într-o zi  cu furtună din iunie 1752  a ridicat în aer  un zmeu confecţionat din pânză subţire  de mătase, întinsă pe câteva stinghii din brad, pe care îl dirija cu ajutorul unei sfori din mătase. La partea superioară a zmeului a legat o sârmă pentru atragerea electricităţii, iar la partea inferioară a plasat un întrerupător între sfoara legată de zmeu şi  sfoara ţinută în mână de Franklin. A început ploaia. Franklin şi fiul său  de 20 de ani, Williams, s-au retras sub un şopron. Ploaia a udat firul de mătase până la  întrerupător. Franklin a încercat să închidă întrerupătorul când un arc electric s-a produs între două cele două părţi metalice. Natura electrică a descărcărilor atmosferice era dovedită experimental. Atunci i s-a conturat soluţia pentru paratrăsnet:  o bară metalică ascuţită montată pe acoperişul casei şi legată cu un conductor electric la pământ. Primul paratrăsnet a fost montat în 1760 pe casa unui comerciant din Philadelphia. După 22 de ani, în 1782 se montaseră deja 400 de paratrăsnete. Doar ambasada Franţei nu avea paratrăsnet, iar în 27 martie 1782 un fulger a lovit clădirea şi un soldat. În 1772 Franklin a  propus o soluţie, bazată pe folosirea paratrăznetelor pentru  protejarea  depozitelor de praf de puşcă.

Benjamin Franklin şi-a demonstrat geniul în multe domenii ale ştiinţei.

În matematică este cunoscut pentru „pătratul magic” care are 16 numere pe verticală şi 16 pe orizontală. În total 256 de numere, aranjate astfel încât adunate pe orizontală, pe verticală sau pe diagonală dau acelaşi rezultat: 256.

A inventat  una dintre cele mai bune sobe din vremea sa  care nu scotea fum în cameră şi cu un randament foarte bun. De remarcat metoda inductivă aplicată în domeniul termotehnicii. A plecat de la soluţii intuitive, empirice pe care le-a generalizat ştiinţific. Mai trebuie subliniat că nu a vrut să breveteze soluţia sa dar a făcut descrieri foarte amănunţite astfel încât toţi oamenii să poată folosi soluţiile lui.

A făcut cercetări privind propagarea sunetului în lichide, deşi toţi specialiştii susţineau că, datorită incompresibilităţii acestora , sunetul nu se poate propaga în lichide.

A explicat apariţia aurorei boreale ca fenomen electric în aerul rarefiat.

Este celebru pentru o experienţă prin care a demonstrat gradul de absorbţie a razelor solare în funcţie de culoarea obiectului. Într-o iarnă a  întins pe zăpadă, una lângă alta, o batistă albă şi una neagră. Batista neagră a absorbit razele soarelui, zăpada s-a topit şi batista s-a afundat în zăpadă mai mult decât batista albă.

O altă experienţă din zoologie. Intr-o zi a găsit în borcanul cu dulceaţă multe furnici. A lăsat în borcan o singură furnică şi l-a agăţat de tavan cu o sfoară. Furnica a ieşit din borcan, s-a urcat pe sfoară şi a parcurs, pe tavan şi pe perete, drumul până la celelalte surate. Apoi celelalte furnici au refăcut drumul în sens invers până la borcan.

Se pot da numeroase exemple din care rezultă modul în care Benjamin Franklin i-a ajutat pe concetăţenii săi. Despre sobă am povestit mai sus. Se spune că, în vremea sa, gunoiul zăcea adunat în grămezi pe stradă sau în curţile oamenilor. Pentru rezolvarea problemei a constituit un grup de lucrători care au ridicat gunoiul de pe străzi apoi i-a convins pe cetăţeni să contribuie sistematic la plata acestor lucrători. Se poate spune că a organizat primul serviciu de salubritate publică din America.

Banjamin Franklin este unul dintre fondatorii Statelor Unite ale Americii.

S-a stins din viaţă la Boston, în  seara zilei 17 aprilie 1790, în urma unei pneumonii. Avea 84 de ani.

În partea finală a fiecărui episod vă fac o sugestie pentru consolidarea informațiilor despre  personalitatea prezentată. De regulă, sugestia presupune mișcare, presupune deplasare, presupune un experiment.  De data aceasta vă sugerez să citiți o carte. Vă sugerez să  citiți o carte scrisă de Benjamin Franklin. Cartea, autobiografică, se intitulează „Povestea vieții mele”. Dacă este posibil, citiți-o pe o bancă în parc. Asta așa, ca un exemplu pentru ceilalți!.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

                    Eugen Bădărău, fondatorul şcolii româneşti de fizica plasmei.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Eugen Bădărău, fondatorul școlii românești de fizica  plasmei.

Plasma este considerată cea de a patra stare de agregare alături de starea solidă, starea lichidă și starea gazoasă. Plasma poate fi obținută prin descărcări în gaze la presiune joasă, cea mai cunoscută aplicație  fiind tubul cu neon folosit pentru reclamele luminoase. Cercetările  din acest domeniu s-au dezvoltat permanent, inclusiv în România, o dovadă fiind existența Institutului  Național de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, Măgurele. Unul dintre pionierii  din acest domeniu de cercetare a fost Eugn Bădărău.

Eugen Bădărău  s-a născut la data de 19 septembrie 1887   în localitatea Folteşti- Ismail, judeţul Galaţi. A urmat   şcoala  primară în localitatea natală  şi  liceul la Ismail.

Iată ce spunea despre perioada liceului: „În liceu am avut 10 pe toată linia şi medalia de aur. Unii ziceau că nu ai nici-o aptitudine dacă eşti bun la toate. Cânt bine şi la vioară. Am avut succes cântând în orchestră vioara a doua. Eram pasionat pentru fizica aplicată şi pentru artă. Nu ştiam ce drum să urmez. La urmă a prevalat aptitudinea pentru ingineria fizică”. A susţinut examenul de bacalaureat în 1905 .Se simţea atras de inginerie aşa că , în acelaşi an, a plecat la Graz, în Austria şi s-a înscris  la Școala Tehnică. A rămas aici până în 1907 şi a urmat cursurile de inginerie timp de doi ani. Una dintre disciplinele audiate în această perioadă,  fizica, l-a atras în mod deosebit mai ales prin partea sa teoretică şi de aceea a decis să plece în Italia, la Pisa, unde  fizica teoretică era  bine cotată. Aşadar, în perioada 1907- 1911  a studiat la Pisa, iar în 1911 obţine licenţa în fizică. Continuă activitatea aici în calitate de doctorand, sub îndrumarea profesorului Angelo Battelli. În 1912 obţine titlul de doctor cu  teza „Constanta dielectrică  a gazelor şi a amestecurilor de gaze”. În următorii doi ani, 1912-1914 a lucrat ca asistent la Universitatea din Pisa, în cadrul Institutului de Fizică experimentală. A continuat cercetările începute în cadrul tezei de doctorat  studiind gazele comprimate până la 350 atmosfere. 

 Identifică   noi direcţii  de cercetare în domeniul opticii şi decide să  plece în Rusia. Din 1914 a ocupat un post de asistent la Institutul de Fizică din Petrograd unde a lucrat sub coordonarea  fizicianului rus Abram Fiodorovici Ioffe, de la Universitatea din Petrograd, devenit ulterior Leningrad. Acum, acest institut poartă numele profesorului Ioffe. Evenimentele istorice din 1917 îl prind în acest oraş, dar Eugen Bădărău  îşi continuă activitatea  de cercetare  devenind, în 1917, şef de secţie la Institutul de optică. Şi-a axat cercetările  asupra problemelor de optică studiind  birefringenţa  corpurilor izotrope în câmp magnetic. Pentru determinarea  indicilor de refracţie  ai gazelor  a inventat un nou tip de interferometru pe care l-a prezentat, sub forma unei comunicări ştiinţifice, la primul Congres de Ştiinţă organizat la Petrograd în 1918. Pe baza rezultatelor  cercetărilor efectuate obţine, în 1918  titlul  de  doctor docent  şi  este numit profesor  la Institutul Fototehnic Superior unde lucrează  timp de aproape trei ani, până în 1921.

În 1921 este  solicitat  să vină la Universitatea din Cernăuţi. Menţionez că Universitatea din Cernăuţi a fost înfiinţată în 1875 şi a fost multă vreme renumită în Austro-Ungaria, iar oraşul  Cernăuţi  din Bucovina de nord, situat pe malul Prutului, aparţinea din nou  României, după ce timp de 143 de ani, din 1775  până în 1918, aparţinuse Imperiului Habsburgic. Eugen Bădărău  funcţionează aici ca profesor agregat apoi ca profesor titular la Catedra de fizică teoretică şi experimentală. A condus laboratorul de fizică experimentală, iar în perioada 1926-1928 chiar şi Facultatea de Ştiinţe, în calitate de Decan. În cadrul laboratorului de fizică experimentală a iniţiat o nouă direcţie de cercetare axată pe  fizica descărcărilor în gaze. De aceea este  considerat fondatorul şcolii româneşti de fizica plasmei.

În 1934  se înfiinţează la Universitatea din Bucureşti catedra de fizică corpusculară, iar Eugen Bădărău este chemat să conducă  activitatea ştiinţifică a acestei catedre, care un an mai târziu, devine  catedra de acustică, optică şi  fizică moleculară  de care se ocupă până în  1962.

              Cercetările efectuate de Eugen Bădărău  au  acoperit o gamă foarte largă de domenii ale fizicii, începând cu descărcările electrice în gaze şi fizica plasmei, domeniu în care este considerat  fondator  al şcolii româneşti. A dat o explicaţie originală  mecanismului descărcărilor electrice luminiscente  şi a determinat coeficientul de ionizare  în gaze mono- şi poliatomice. A fost printre primii din lume  care au dovedit experimental emisia electronică a metalelor bombardate cu ioni pozitivi. Spectaculoase au fost şi  cercetările din domeniul acusticii şi ultraacusticii aplicate  la combaterea poluării sonore, la controlul materialelor de construcţie sau pentru stimularea germinaţiei plantelor. La fel de spectaculoase au fost şi aplicaţiile descărcărilor în gaze pentru obţinerea  de parfumuri. Iată ce spunea Eugen Bădărău despre aceste cercetări. „ Nu pot uita clipa în care din metan, în timpul cercetărilor noastre, a ieşit formol, prin  descărcare în scânteie. Am simţit cu toţii un miros pătrunzător. Ne-am privit miraţi. Să fie formol ? Să vedem ce zice analiza! La analiză am constatat  că mirosul nu ne înşelase: era într-adevăr formol. Formol – pornind de la gaz  metan….Şi dacă e să alunec pe panta confidenţelor, atunci trebuie să mărturisesc că în laboratoarele noastre s-au produs multe parfumuri excepţional de frumos mirositoare. Căci din gaz metan amestecat cu brom, prin descărcare electrică, am obţinut bromuri cu miros pe care cei mai mari parfumeuri l-ar fi invidiat… Poate că, cine ştie  când, fabricanţii de parfumuri vor merge pe calea deschisă de noi.”                                                       

Într-un interviu din 1967 spunea: „ Secretul marilor descoperiri constă în muncă şi spirit de observaţie, combinate cu simţ al perspectivei şi inteligenţei.”

                             S-a bucurat de multe dovezi de recunoaştere, cea mai  importantă fiind primirea, la  data de 12 august  1948, ca membru titular al Academiei Române. Avea 61 de ani. La iniţiativa sa, a fost înfiinţată în 1955,  Comisia de acustică a Academiei  fiind apoi  şi Preşedintele acestei Comisii. În perioada 1949- 1956  a condus  Secţia  de optică şi spectroscopie  din cadrul Institutului de Fizică Atomică de  la Măgurele, iar apoi, în intervalul 1956-1975 a fost  Directorul   Institutului de Fizică al Academiei.

                             A scris multe cărți printre care: „Fizica descărcărilor în gaze”, Editura Academiei, 1957, , Bazele acusticii moderne ”, Editura Academiei 1961, „Gaze ionizate. Descărcări electrice în gaze”, Editura Tehnică 1965.

                             Pentru activitatea sa a primit,  în 1962  titlul  de „ Om de ştiinţă emerit”, iar în  în 1966, Ordinul „Meritul ştiinţific”.

                             Personalitate complexă, de o vastă cultură, a cântat la vioară într-un cvartet, a iubit literatura, în special  romanul clasic în care Tolstoi şi Dostoievski au ocupat un loc important. Un erudit care știa să dezvolte relațiile umane și profesionale. Poate şi de aceea a fost Director tehnic al Radiodifuziunii Române în perioada 1940-1944. În această perioadă a scris și o carte cu informații din acest domeniu, intitulată „Cinematografia”, tipărită la Editura Națională Gheorghe Mecu în 1942. Cartea are 160  de pagini.

                             O stradă din Bucureşti poartă numele său. Interesant de menţionat  că aceasta  porneşte din strada Constantin Miculescu, cel pe care Eugen Bădărău  la succedat ca profesor la Universitatea din Bucureşti. Continuitate  în timp şi spaţiu!

                             Chiar şi crezul său de viaţă  îmbină ştiinţa cu frumosul :„Am dorit să-mi aduc contribuţia la realizarea visului întregii omeniri, o viaţă  senină, frumoasă”

                             S-a stins din viaţă la data de 11 martie 1975 în Bucureşti.

                             În partea finală a acestui episod, vă invit să rememorați anii de liceu. Ce disciplină v-a atras mai mult?  Când și cum v-ați decis  să vă alegeți un drum profesional? Vă mai aminitiți numele câtorva profesori din liceu? Povestiți-le prietenilor despre unul dintre ei! În felul acesta  învățăm să ne cunoaștem și să ne recunoaștem valorile de lângă noi.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Grigore Moisil, fondatorului şcolii româneşti  de teorie algebrică  a mecanismelor automate.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Grigore Moisil, fondatorul școlii românești de teorie algebrică a mecanismelor automate.

            L-am ascultat de multe ori la radio. L-am văzut de câteva ori la televizor. Prin anii ’70 îi citeam articolele publicate în săptămânalul „Contemporanul”. Student fiind, i-am studiat  şi unele dintre cărţi. Mai târziu am cumpărat și am citit câteva în care este prezentată personalitatea lui Grigore Mosil. Era fascinant de fiecare dată. Mă întrebam  de unde are atâta forţă. Desigur resursele umane sunt multiple. Cred că în cazul lui Grigore Moisil această forţă a  avut ca sursă educaţia, şcoala şi …şcoala continuă, adică învăţarea continuă.

Grigore Moisil s-a născut în data de 10 ianuarie 1906  la Tulcea  fiind unul dintre cei patru copii ai familiei Moisil.  O coincidenţă bizară: străbunicul său s-a născut tot într-o zi de 10 ianuarie şi s-a numit tot Grigore. Tatăl său, Constantin Moisil, era originar  din comuna Măieru, Bistriţa-Năsăud. A fost  profesor de istorie, iar mama sa  era învăţătoare. Mama sa, Elena,  l-a învăţat, mai întâi să socotească de la 1 la 10, apoi de la 10 la 100  pentru că, spunea dânsa, dacă ştii cât fac 2+3, atunci  ştii cât fac 20+30.De fapt, i-a dat încredere în el, l-a educat să nu-i fie frică de matematică, să creadă că matematica nu este grea. Grigore Moisil spunea: „Când mă gândesc la mama, mă gândesc la  mine cum creşteam sub ochii mamei”.

Familia Moisil  s-a mutat la Bucureşti când Grigore avea patru ani. Mama sa a fost directoarea şcolii „Maidanul Dulapului”, azi „Enăchiţă Văcărescu”. În şcoala  primară s-a remarcat  ca un copil cu aplecare spre învăţătură. Era vremea Primului  Război Mondial.  A prins farmecul calculului mintal şi s-a îndrăgostit de   regula  de trei simplă, iar profesorul său  l-a făcut să înţeleagă bucuria demonstraţiei geometrice. Este o bună dovadă cât de importanţi sunt învăţătorii, primii profesori ai unui copil. Ei  deschid porţi sau  închid obloanele ferestrelor spre lumea  învăţăturii.

Studiile  liceale le-a început, în 1916, la Vaslui şi le-a  finalizat în 1923 la  Bucureşti, la liceul Spiru Haret. În perioada liceului  a fost  un colaborator constant al Gazetei matematice. În anul 1923 era elev în penultima clasă de liceu şi,  sfătuindu-se cu tatăl său, a hotărât să  dea examenele pentru ultima clasă în perioada verii: un examen în iunie şi altul în septembrie. Fiind un elev bun dar mai ales fiind foarte bun la matematică le-a luat pe amândouă.

Ar fi putut să dea admiterea la Politehnică în acelaşi an, pentru că în vremea aceea orice copil bun la matematică urma o carieră inginerească. Pentru că fizic era destul de firav, mama sa l-a sfătuit : „Nu mai da tu imediat examen de admitere, dă-l la anul, tot e un an câştigat”. Ca să nu stea degeaba s-a înscris la  Secţia de matematică a Universităţii din Bucureşti. Aici a întâlnit profesori de excepţie: Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Ţiţeica, Anton Davidoglu. Totuşi, în 1924 a dat admitere la Politehnica din Bucureşti şi urmează cursurile  secţiei de construcţii până în anul IV. A urmat, în paralel, şi facultatea de matematici. Atracţia către matematică a fost mai puternică. În 1929 şi-a susţinut, la Bucureşti,  teza de doctorat în matematici cu tema „Mecanica analitică a sistemelor continue”, publicată în acelaşi an la editura Gautier-Villars din Paris pentru a se asigura protecţia prin drept de autor a ideilor foarte valoroase  formulate de Grigore Moisil. Iată ce spunea  Grigore Moisil despre această etapă: „ În 1929, căzând multe examene la Politehnică, pentru a nu avea un bilanţ negativ , mi-am dat seama că aveam gata o lucrare de matematici care poate s-ar fi potrivit ca lucrare de doctorat. Profesorii Pompeiu şi Ţiţeica au fost de acord  că lucrarea putea fi prezentată la doctorat; cu puţin înainte , marele matematician italian Volterra, venit în ţară, mi-a citit lucrarea şi a lăudat-o public. De atunci am rămas în matematici şi n-am mai terminat politehnica”.

În 1930 pleacă la Paris pentru perfecţionarea în matematici, iar un an mai târziu, în 1931, susţine examenul de docenţă cu teza „Asupra unei clase de sisteme de ecuaţii cu  derivate parţiale din Fizica matematică”.  Imediat după susţinerea tezei a fost numit conferenţiar  la Facultatea de matematică din Iaşi, dar şi-a  continuat  perfecţionarea  la Roma, cu o bursă Rockefeller. A funcţionat la Iaşi, ca profesor de calcul diferenţial, timp de 10 ani  pe care i-a numit, într-un interviu din 1970, „10 ani frumoşi”.

La sfârşitul  anului 1941, în 30 decembrie, a fost chemat ca profesor de analiză superioară şi logică matematică la facultatea de ştiinţe  a Universităţii din Bucureşti unde a funcţionat până în 1948.

Grigore Moisil a avut un rol important în formarea informaticienilor şi la construcţia calculatoarelor  în România. El a înfiinţat un Centru de Calcul la Universitatea din Bucureşti  care urma să fie dotat cu un calculator CIFA  realizat la Institutul de Fizică Atomică de către inginerul Victor Toma, acum academician, iar până atunci studenţii de la Bucureşti erau trimişi  să facă practică la Timişoara unde se realizase deja un alt calculator cu tuburi MECIPT, cu 50 de operaţii pe secundă.  La inţiativa lui Grigore Moisil s-a făcut cu acest calculator prima traducere a unei fraze din limba engleză în limba română.

În 1948, la 1 octombrie, devine membru titular al Academiei Române.

În 1946, noua conducere politică a României a luat decizia să trimită ca ambasadori oameni de ştiinţă. Printre aceştia  s-a numărat şi Grigore Moisil care a fost  numit ambasador în Turcia, la Ankara.     Iată  ce spunea Grigore Moisil despre această perioadă :„Atunci am redactat într-o vară un memoriu important care a avut urmări când m-am întors cu el în ţară. Atunci am redactat  un volum de logică matematică. Mai mult decât atât. Am găsit că  e bine ca acolo, în Turcia, să arăt că România nouă care se formează  stimează, respectă munca intelectuală”. A rămas în Turcia până în 1949.

A scris „Teoria algebrică a mecanismelor  automate” ( 1959) , „Funcţionarea în mai mulţi timpi a schemelor  cu relee ideale” (1963) , „ Teoria algebrică a dispozitivelor automate discrete” (1963), „ Teoria algebrică a circuitelor cu tranzistori” (1965).

            Mulţi l-au cunsocut pe Grigore Moisil din emsiunile radio şi televiziune, cu vocea inconfundabilă şi spontaneitatea ieşită din comun, din interviurile publicate  în  ziarele timpului, din  tableta publicată săptămânal, spre sfârşitul vieţii, în «  Contemporanul ». Mi se pare de actualitate  un interviu  apărut în  ziarul  « Informaţia » din martie 1970  şi intitulat « Omul să-şi facă o plăcere din însăşi  munca lui » : „Consider că învăţarea continuă- proprie mai ales oamenilor de ştiinţă- începe să devină o treabă pe care trebuie să o facă şi cei care nu au această meserie. Adică aceea care lucrează modest, în domenii precise ale tehnicii şi economiei; şi anume, e nevoie să se înveţe cu ceea ce se numeşte şcoala continuă”. Spunea asta în 1970. Azi, după aproape 55 de ani, este la modă expresia  de import      „învăţare continuă”.  Se adevereşte din nouă că  „nimeni nu este profet în ţara lui”.

S-a stins din viaţă în seara zilei de 21 mai 1973, ora 19. Era  în  Canada, într-o vizită profesională  la Centrul de calcul al Politehnicii  din  Ottawa.

Așadar, stimați  ascultători,  azi v-am povestit despre Grigore Moisil, un vizionar în domeniul utilizării calculatoarelor în domeniul  lingvistic, pentru analiza unui  text sau pentru traducerea unui text scris dintr-o limbă de circulație internațională în limba română.

În partea finală a acestui episod am pregătit  câteva secvențe sonore dintr-un interviul acordat de Grigore Moisil în 1968.

( ascultă înregistrarea audio).

Timbrul vocii este unul special. Spontaneitatea răspunsurilor  este  dovada spiritului matematicianului Grigore Moisil.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Ștefan Odobleja – precursor al ciberneticii

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Ștefan Odobleja, precursor al ciberneticii.

În ultima perioadă  expresiile   „atac cibernetic” ,  „apărare cibernetică ” , „securitate cibernetică”, sunt folosite frecvent.

Ne putem pune întrebarea dacă această sintagmă, dacă acest cuvânt  a apărut acum, în zilele noastre sau a fost folosit și de alte generații.

 Mulți dintre noi  au auzit, la vremea lor, despre  „Facultatea de cibernetică”  sau  au folosit expresia „sistem cibernetic”.

Și totuși, istoria consemnează folosirea  expresei  „cibernetică”  de către filosoful  grec Platon, care a trăit acum 2400 de ani, cu semnificația de guvernare, de conducere a poporului, a maselor de oameni.

În zilele noastre termenul și-a păstrat semnificația inițială , „arta de a conduce” dar este folosit pentru a discuta despre conducerea sistemelor tehnice, despre conducerea automată, inteligentă a sistemelor tehnice.

Un automobil fără șofer este un exemplu de sistem automat cibernetic sau sistem automat inteligent. Automobilului i se „spune”  care este drumul pe care trebuie să-l pracurgă, iar direcția de mers este verificată permanent de sistemul cibernetic prin compararea direcției impuse cu direcția reală. Sistemul cibernetic, ia decizia de a roti volanul automobilului la dreapta sau la stînga pentru ca acesta să se deplaseze pe traseul impus.

Cineva ar putea spune:

– Păi și omul, șoferul face la fel: urmărește  în  minte  distanțele față de reperele exterioare și decide să vireze dreapta, stânga  mai mult sau mai puțin.

Așadar, în cazul automobilului, sistemul cibernetic este reprezentat de creierul omului. Componenta specifică pentru un sistem cibernetic este legătura inversă sau bucla de reacție. Termenul consacrat folosit azi  este  ”feedback ”.

Trecerea de la înțelesul „a conduce masele de oameni” la înțelesul „a conduce un echipament tehnic” a fost făcută de un medic cu preocupări și în domeniul psihologiei.

Acest medic s-a numit Ștefan Odobleja.

Ștefan Odobleja s-a născut la data de 13 octombrie 1902 în județul Mehediniți, în apropiere   de Vânju Mare, în localitatea Izvorul Aneștilor. A urmat școala primară în satul natal unde a avut parte de un învățător exigent de la care a învățat, pe lângă buchia  cărții, cum să se instruiască și cum să-și dirijeze pasiunea. La Liceul „Traian” din Turnu Severin a avut parte de un profesor  de la care a învățat atât de bine limba franceză încât și-a scris cărțile în această limbă de circulație internațională.

            După liceu a fost învățător   în insula Ada-Kaleh, acum acoperită de lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Aici l-a vizitat fostul său profesor Teodor Costescu – directorul Liceului „Traian” care,  văzând preocupările fostului elev, l-a îndemnat să urmeze studii universitare de medicină. Așa se face că în perioada 1922-1928  Ștefan Odobleja a urmat cursurile  Facultății de medicină ca bursier al Institutul Militar Medico-Legal  din București. Teza de doctorat a avut ca temă „Acidentele de automobil”.

            A funcționat ca medic militar, mutându-se dintr-o garnizoană în alta: Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Dorohoi, Turda, Târgoviște, Cernavodă.

Iată  cum era   descris Ștefan Odobleja  de către un contemporan  „Era mic de statură, îndesat, animat de o forţă aspră, ce se degaja din întreaga sa figură. Avea o privire scrutătoare, în care se citea încleştarea voinţei ţăranului român hotărât să câştige bătălia cu soarta, conştiinţa dreptăţii şi revolta de a nu fi înţeles”. Cânta la vioară. Citea din Gogol, Tolstoi, Mark Twain.

 În  perioada cât a funcționat ca medic militar a colaborat la „ Revista sanitară militară” în care  a publicat două studii:

• Procedeu practic pentru a evita aburirea oglinzilor laringoscopice, publicat în nr.11-12 din 1928 și
• Aplicațiile gravitației în terapeutică, publicat în nr. 4 din 1929.

Trebuie menționat și studiul  „Metodă de transonanță  toracică”, publicat în Buletinul medico-terapeutic  din  mai 1929, în care formulează  legea reversibilității, cunoscută apoi sub numele de feedback, și prin care devine precursor al ciberneticii.

Prima carte, pe care a publicat-o în 1935, tipărită la imprimeria  CORVIN din Lugoj, s-a numit „La Phonoscopie- o nouă  metodă de explorare clinică”. Ștefan Odobleja menționa

 „Am stabilit principiul fizic pe care se bazează metoda de explorare, şi am ajuns la concluzia că propagarea sunetelor depinde de mediul de propagare cât şi de felul sunetelor propagate, un anumit sunet se propagă în mod preferenţial, selectiv printr-un anumit mediu. Există o electivitate de propagare, care implică un fel de acord între sunetul  propagat şi mediul propagator.”

Cartea a primit „Premiul General dr. Papiu Alexandru”, premiu care se acorda anual celor mai bune cărți scrise de un medic militar.

Într-o discuție purtată cu Viorel Sahagia după 1965,  Ștefan Odobleja spunea „ Fonoscopia a fost concepută ca o nouă metodă de explorare clinică, aplicabilă la delimitarea cordulu și ficatului, la delimitarea uterului gravid și în special indicată pentru depistarea și urmărirea  colecțiilor pleurale și pericardice”. În această discuție Ștefan Odobleja a asociat termenul Fonoscopie cu radiografie, endoscopie.

Așadar, Ștefan Odobleja este un precursor al   tehnicilor de explorare  clinică bazat pe imaginea grafică a unor semnale sonore.

Ștefan Odobleja a participat și la al Doilea Război Mondial.

În 1938, adică cu 10 ani înaintea lui Norbert Wiener a scris o carte, în limba franceză,   cu titlul ”Psihologia consonantistă” în care afirmă că  Legea fundamentală care guvernează spiritul și fizicul este ”legea reversibilității” sau  feedback -ul. Aceasta este esența și acesta este meritul lui Ștefan Odobleja legat de cibernetică. Prin această afirmație, Ștefan Odobleja a demonstrat că cibernetica va trece  de la înțelesul „a conduce masele de oameni” la înțelesul „a conduce un echipament tehnic”.  Atunci, și mulți ani după, puțini au înțeles valoarea acestei afirmații.

În 1946 s-a retras din armată și a revenit în satul natal în care se simțea foarte bine.

 Deși prin cartea sa, „Psihologia consonantistă”  a revoluționat gândirea științifică fundamentând legile generale care guvernează sistemele, inclusiv sistemul cunoașterii științifice, oficialitățile vremii nu l-au susținut. A pierdut și Ștefan Odobleja dar a pierdut și România. Țara noastră a pierdut  o prioritate mondială în domeniul sistemelor cibernetice, în domeniul sistemelor inteligente. Ștefan Odobleja  s-a stins din viață în 1978, aproape neștiut. Mai târziu, Academia Română i-a recunoscut meritele alegându-l membru de onoare. Și Craiova îi cinstește valoarea. Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele Ștefan Odobleja.

Și totuși, Editura Scrisul Românesc din Craiova, condusă mulți ani de Ilarie Hinoveanu, a publicat, în 2003, cartea „Ștefan Odobleja: între  „aventura științifică” și patimile glorificării.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am vorbit despre Ștefan Odobleja,  născut la Izvorul Aneștilor, situat la 30 de km de Turnu Severin, medic militar.

Vă reamintesc că  unul intre obiectivele acestei emisiuni este de a oferi, tinerilor și adulților, exemple de bune practici.

Și dacă am vorbit despre mehedințeanul Ștefan Odobleja  pot să menționez că a învățat la școală   atât de bine limba franceză încât  a scris  cărțile despre medicină direct în limba franceză.

Și dacă am vorbit despre un om care a scris cărți trebuie să vă spun că pe subcoperta  primei cărți, La Phonoscopie, Ștefan Odobleja a făcut, în 1934, o dedicație: „În memoria fratelui meu, Dumitru Odobleja, îi dedic această carte”. Dumitru Odobleja murise în 1917 în timpul Primului Război Mondial dar Ștefan Odobleja  nu și-a uitat fratele.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Paul  Gheorghe Dimo- mehedințeanul patriarh al energeticii românești.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă  despre Paul Gheorghe Dimo- mehedințeanul patriarh al energeticii românești.

            Învățătura de la școală este o sămânță  care dă roade, mai devreme sau mai târziu, iar roada  ei este folositoare, într-un fel sau altul.

            Eram student în anul III când am făcut o vizită profesională, o excursie  de studii la Porțile de Fier unde am vizitat șantierul viitoarei Hidrocentrale. Noi am făcut multe excursii de studii. În anul IV când am învățat despre rețele electrice, despre centrale electrice, despre teoria garfurilor. Tot atunci, adică în 1968 a fot publicată o carte în care se folosea teoria grafurilor. Autorul, Paul Dimo, realizase un dispozitiv utilizat pentru analiza rețelelor electrice  cu ajutorul teoriei grafurilor despre care învățasem la școală. Brevetase soluția. Atunci nu știam nimic despre brevete dar am reținut că o soluție tehnică poate fi brevetată. Mult mai târziu, am aflat că Paul Dimo s-a născut în județul Mehedinți, adică în județul în care am născut și eu. Încet-încet am adunat multe informații  despre mehedințeanul Paul Dimo care, în vremea în care noi vizitam șantierul viitoarei Hidrocentrale de la Porțile de Fier, el imagina pe planșetă sistemul energetic al României.

Paul Gheorghe Dimo s-a născut la data de 10 iunie 1905  în Turnu Severin, într-o familie cu descendenți ce ajung până în vremea lui Mihai Viteazul, care i-au fost sprijinitori de nădejde, unul dintre ei fiind chiar pedepsit de turci prin tăierea capului. Paul Dimo  a urmat studiile liceale în Tr. Severin, perioadă în care profesorii  au remarcat preocupările sale  pentru electricitate, domeniu aflat, atunci,  încă la început.

            În 1923 s-a înscris la Școala Politehnică din București, instituție de învățământ superior proaspăt înființată ( 1920) prin strădania craioveanului Nicolae Vasilescu Karpen. A obținut diploma de inginer electromecanic în 1928 după care, în 1929, s-a înscris la Școala Superioară de Electricitate din Paris obținând   titlul de inginer diplomat în 1929.        După reîntoarcerea în țară  s-a angajat, în 1930, ca proiectant la  Societatea de gaz și electricitate din București, unde a lucrat până în 1945, ajungând să ocupe funcția de Director tehnic. A urmat o perioadă dificilă, generată de schimbările politice, dar în 1948 este angajat la Centrala Industrială a Energiei Electrice, iar din 1949 la Institutul de Studii și Proiectări Energetice ISPE la care a funcționat ca Inginer șef.

            S-a făcut remarcat prin activitatea științifică desfășurată și, în 1949,  a fost angajat ca șef  de sector cercetare la Institutul de energetică al Academiei Române, post pe care l-a ocupat până în 1969.   Tot în această perioadă ( 1949-1969)  a fost consilier ştiinţific pentru Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie de la „Porţile de Fier I”, a cărui construcție a început la 7 septembrie 1964 și s-a finalizat, oficial la data de 16 mai 1972.

            În 1968  Paul Dimo a obținut, la Institutul Politehnic din București,  titlul de doctor în științe tehnice cu Teza „Analiza sistemelor electroenergetice” apoi, în 1970, titlul de doctor docent.

            A fost profesor la Facultatea de Energetică din București unde a predat, printre altele, disciplina Metode moderne  în conducerea sistemului energetic, prevăzută în Planul de învățământ în anul V, an terminal.

             În perioada activității lui Paul Dimo, sistemul energetic din România  se dezvolta, atât în sectorul producție  și în sectorul distribuție dar și sectorul consumatorilor industriali. Această dezvoltare era însoțită  de apariția unor perturbații a căror cauză nu era cunoscută.

            Se menționează că anul 1928 marchează  începutul hidroenergeticii în Oltenia prin darea în funcțiune a centralei de la Runcu, județul Gorj, dotată cu o turnină Francis de 40kW, dublata în 1933.În perioada 1937-1940 se electrică mai multe localități din Oltenia, în special prin construirea de centrale electrice proprii, printre care Dudașu, Șimian, Schela Cladovei (1937), Breznița Ocol, Jidoștița, Halânga și Malovăț (1939), ca să le  amintim doar pe cel din județul Mehedinți, județul în care s-a născut Paul Dimo, și care erau legate prin trei linii aeriene cu tensiunea de 6 kV.     

            Cercetător cu vocație, implicat direct în activitatea practică, a luat în studiu  mai multe detalii ale problemelor  cu care se confrunta în mod curent ca inginer proiectant la Societatea de gaz și electricitate din București, ca cercetător la Institutul de energetică al Academiei Române sau Consilier ştiinţific pentru Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie de la „Porţile de Fier I” . Pregătirea teoretică, obținută la Școala Politehnică din București și la Școala Superioară de Electricitate, i-a permis elaborarea unor metode originale pentru analiza sistemelor electroenergetice.

            În 1953 a publicat  articolul „Cauza supratensiunilor prelungite în rețelele cu neutrul izolat” .Apoi, în  1959,  a publicat la Editura Tehnică din București cartea  „ Analiza sistemelor electromagnetice prin separarea nodurilor și utilizarea curenților de scurtcircuit”  . Cu această ocazie, Paul Dimo menționa: „Creșterea puterii instalate în centralele electrice din țara noastră, cu și extinderea rețelelor de transport și de distribuție a energiei electrice pun în fața unui număr din ce în ce mai mare de ingineri și tehnicieni probleme complexe legate de proiectarea și exploatarea  acestor instalații. Interconectarea sistemelor energetice regionale, crearea sistemului energetic național și centralizarea comenzii prin dispeceri ridică noi probleme legate de mărirea siguranței în funcționare, asigurarea calității corespunzătoare a energiei și a eficienței economice a regimului de funcționare. În aceste condiții, este de mare importanță stabilirea unor metode simple, clare și rapide de analiză a regimurilor de funcționare și a stabilității sistemelor electroenergetice”.

            În această carte  este expusă metoda de analiză a sistemelor electromagnetice cu ajutorul Analizorului grafic, inventat de Paul Dimo, pentru care a obținut Certificatul de

 Inventator nr.40927 eliberat de Oficiul de Stat pentru Standarde și Invenții OSSI, actualul OSIM București. Metoda, numită mai târziu  „Analiza nodală Dimo”, a fost utilizată prima dată  de Paul Dimo în 1953 , pentru un caz particular în care se urmărea determinarea  diferențelor maxime  posibile de tensiune în anumite cazuri de defect, într-o rețea cu mai multe generatoare. Apoi, în anii 1955-1956, Paul Dimo a utilizat această metodă în probleme de stabilitate statică și dinamică. La vremea respectivă, Paul Dimo a intuit posibilitatea  transpunerii acestei metode pe calculatoarele numerice.      

            În cursul anului 1958  Paul Dimo a depus Cereri pentru brevetarea metodei și angrafului în  mai multe țări, obținând brevetarea în Anglia, în Austria,  în Elveția și  în  Franța.

             A primit Premiul de stat  pentru Planul de  electrificare a țării, în 1950, și pentru Proiectarea hidrocentralei Moroieni respectiv pentru lucrarea  Cauza supratensiunilor prelungite în  rețelele cu neutrul izolat, în 1954.

            În 1961, Academia Romana i-a acordat Premiul „Traian Vuia” pentru contribuțiile la Studiul stabilității statice a sistemelor energetice.

S-a făcut cunoscut pe plan mondial în calitate de creator al metodei REI(Radial, Equivalent, Independent – network) – DIMO de analiză nodală a sistemelor electroenergetice.

            A utilizat calculatorul numeric, asociat cu analizorul grafic – anagraful DIMO– pentru analiza nodală a rețelelor complexe care puteau fi aduse  la o structură topologică echivalentă, reprezentativă. A stabilit, împreună cu alți colaboratori, principiile de dezvoltare  a rețelelor electrice de 35, 110, 220 și 440 kV din România

            Pentru activitatea desfășurată a primit numeroase premii și distincții.

În 21 martie 1963 a fost ales Membru corespondent al  Academiei Române, iar în 22 ianuarie 1990 a fost ales Membru titular. Din păcate, după câteva luni, în 17 aprilie 1990, s-a stins din viață.

Bustul lui Paul Dimo este amplasat în curtea Academiei Române.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am spus povestea lui Paul Gheorghe Dimo, născut la Turnu Severin, care a demonstrat  că știința de carte l-a ajutat să rezolve probleme de importante pentru oamenii din vremea lui și care, recunoscându-i  valoarea, l-au inclus în Panteonul Academicienilor  din România.

 Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea,  să urez  toate cele bune!

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Arhimede, între legendă şi adevăr.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Arhimede, personalitate care a trăit înainte de nașterea lui Iisus Hristos.

În  episoadele acestei emisiuni v-am prezentat personalități  care au trăit în vremurile apropiate de noi, în era noastră,  unele chiar în secolele prinse de mulți dintre noi, adică scolul XX, care a început la 1 ianuarie  1901, sau secolul XXI, care a început  la 1 ianuarie 2001.

Istoria științei și tehnicii consemnează activitatea multor personalități care s-au născut înaintea erei noastre. Conform calendarului gregorian, numărătoarea anilor a început cu nașterea lui Iisus Hristos și desemnează „era noastră”, iar evenimentele petrecute înainte de nașterea lui Hristos sunt plasate „înaintea erei noastre”. Una dintre pesonalitățile născute înaintea erei noastre a fost Arhimede.

Arhimede s-a născut în jurul anului  287 îHr, în Siracuza  unul dintre cele mai prospere oraşe ale Siciliei, atunci sub stăpânirea  grecilor. De aceea Arhimede este considerat savant grec.Mai trebuie spus  că  doar cu 38  de ani înainte murise pe neaşteptate Alexandru Macedon , iar imperiul creat de el s-a divizat în trei. Partea care cuprindea Sicilia era condusă de Seleucus, iar Siracuza era guvernată de Hieron al II-lea.Tatăl lui Arhimede, astronomul Phidias,  era rudă cu regele Hieron, iar familiile lor erau în realţii foarte bune. Încă din copilărie a lucrat cu tatăl său, Phidias, şi a învăţat să lucreze cu instrumente astronomice, să facă observaţii astronomice.Situaţia financiară şi socială i-a permis să acumuleze multe cunoştinţe încă din perioada copilăriei. În vremea aceea oraşul Alexandria din Egipt era în plină înflorire intelectuală, era centrul culturii elene. Atras de faima  Bibliotecii din Alexandria, care conţinea peste 700.000 de volume, Arhimede  vine în acest centru  intelectual şi începe să studieze, alături de alţi prieteni, „Elementele lui Euclid”. Avea 20 de ani. Deşi profesorii şi colegii săi considerau că matematica  nu trebuie să fie aplicată, Arhimede era atras aspectele practice. Se pare că acesta a fost unul dintre motivele pentru care, după câţiva ani, s-a reîntors la Siracuza, pentru a se ocupa atât de aspectele abstracte ale matematicii dar şi de aplicaţiile acesteia. Alexandria este  situată în delta Nilului. Câmpiile erau mănoase, dar lipsa apei făcea ca, unoeri, recoltele să fie slabe. Aşa i-a venit ideea să  aplice  cunoştinţele despre spirale şi să construiască un şurub cu care să ridice apa, cunoscut în zilele noastre sub numele de şurubul lui Arhimede.

            Din studiul “Elementelor”, Arhimede a aflat modul în care Euclid a  calculat numărul π . Ştia deja că circumferinţa unui cerc este cu ceva mai mare decât diametrul său înmulţit cu trei. Vroia să calculeze şi aria cercului. A observat că un cerc  putea să fie înscris şi circumscris în acelaşi tip de poligon regulat. A observat că un poligon cu un număr mare de laturi poate fi asemănat cu un cerc. Ştia să calculze  aria poligoanelor regulate. Din aproape în aproape a ajuns la un poligon cu 96 laturi pe care la  înscris şi, respectiv, la circumscris aceluiaşi cerc. A calculat suprafaţa acestora şi a formulat ipoteza că suprafaţa cercului este media suprafeţelor celor două poligoane. A observat apoi că suprafaţa cercului este 3,14 R² . Aşadar, descoperise valoarea numărului π. Iar metoda  de cercetare aplicată de Arhimede s-a numit, mai târziu, metoda aproximărilor succesive. De aici a fost doar un pas până la formularea relaţiei dintre circumferinţa cercului şi raza sa : L = 2 πR .

            Copilul Arhimede  a lucrat cu instrumentele astronomice ale tatătului său şi ca, orice copil, a rămas cu pasiunea pentru studiul cerului. Se presupune ca la Alexandria s-a ocupat, în primul rând, de astronomie pentru a putea continua  activitatea tatălui său. Şcoala astronomică din Alexandria  susţinea folosirea metodelor experimentale aşa că, Arhimede  şi-a construit un aparat pentru  măsurarea diametrului Soarelui. A calculat principalele mărimi legate de Soare, Lună, planete şi stelele fixe. A  construit  un model fizic al sistemului solar, un planetarium, cum îi  spunem noi azi. Era o sferă din cupru  care, acţionată cu mâna sau hidraulic, reproducea fazele Lunii, mişcarea Soarelui şi a planetelor, eclipsele de Soare şi de Lună. Modelul  era  atât de fascinant încât, spune istoria, a fost singurul trofeu pe care  Marcellus l-a luat din Siracuza cucerită de el.

            Deşi Silicia  a fost implicată în Primul Război Punic, Siracuza a fost ocolită de lupte. Arhimede şi-a continuat cercetările  privind echilibrarea greutăţilor pe un cântar. Istoria spune că se întreba adesea: „Dacă am o greutate mare şi o greutte mică, unde să plasez punctul de sprijin  al unei pârghii astfel încât să le echilibrez?” . A găsit soluţia  şi a postulat,   în lucrarea  „Pincipiul pârghiei”  că dacă se dă un pilon lung , care se  sprijină pe un suport, se poate deplasa un obiect  cu o greutate practic infinită. Aşa a ajuns să spună “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi mişca Pământul din loc”. A aflat şi regele Hieron al II-lea, rudă şi prieten cu Arhimede, care i-a cerut  să-şi dovedească afirmaţia. Tocmai se terminase  construirea corăbiei Syracusia, de 4.200 de tone, pe care regele Hieron al II-lea o pregătise cadou pentru regele Egiptului .Istoria spune că Arhimede a construit un sistem de pârghii şi scripeţi cu care a reuşit să împingă singur în mare corabia . Acest experiment a făcut ca încrederea  regelui în Arhimede  să crească şi mai mult.

            O să vă povestesc, stimați ascultători, cu a rezolvat  Arhimede o problemă  primită de la Regele Hieron.

            Istoria spune că Regele Hieron al II-lea şi-a comandat o coroană de aur. Le-a dat meşterilor bijutieri bucăţi de aur cântărite cu atenţie. La final a cântărit şi coroana. Aceiaşi greutate. Totuşi, sfetnicii lui îi şoptiseră că bijutierii obişnuiesc  să înlocuiască aurul cu argintul, în cantităţi egale. Nu ştia cum să scape de această bănuială, aşa că la chemat pe Arhimede şi i-a cerut să rezolve  dilema. Mult timp a căutat soluţia până când, într-o zi, mergând la baie  a observat că volumul de apă dislocat  din cadă depinde o volumul persoanei: la copii, un volum mai mic,  la cei corpolenţi , un volum mai mare. Atunci ar fi strigat „Evrika” , „Am găsit”. S-a dus la rege şi a pus într-un vas cu apă coroana. A măsurat apa dislocată. Apoi, în acelaşi vas a pus bucăţi de aur care aveau greutatea coroanei. Pe Arhimede nu l-a interesat ce s-a întâmplat cu bijutierii : el descoperise un principiu  şi s-a grăbit să-l scrie în lucrarea „Despre corpurile plutitoare”.

            Acum, stimați ascultători, o altă poveste  legată de moartea lui Arhimede.

            În anul 218 îHr a început al doilea război punic. Zilele liniştite ale Siracuzei au trecut. Siracuza a fost  încercuită şi atacată pe mare şi uscat. A rezistat timp de trei ani , graţie armelor imaginate de Arhimede. Catapulte grele capabile să arunce stânci mari peste navele ancorate în larg. Catapulte mai mici şi aruncătoare de săgeţi pentru lupta pe uscat cu infanteria. Oglinzi curbate  care, concentrând razele soarelui au incendiat corăbiile asediatoare.  După trei ani,  în noaptea care urmat festivalului dedicat zeiţei Artemis, noapte în care vigilenţa asediaţilor a scăzut aproape de tot, aramata romană a intrat în Siracuza şi a pus stăpânire pe oraş. Arhimede avea 75 de ani şi, ca de obicei îşi vedea ,absorbit, de cercetările sale. Un soldat a călcat, din neatenţie, peste  cercurile desenate de Arhimede. Acesta l-a apstrofat, iar soldatul  l-a ucis cu  sabia pe marele savanat Arhimede.

            Așadar, stimați ascultători,  v-am prezentat episodul intitulat „Arhimede între legendă și adevăr”. Folosesc  adesea aceste „legende” în lecțiile mele pentru a sensibiliza audioriul, studenți sau masteranzi și pot spune că efectul este, de fiecare dată, pozitiv. O lecție poate fi însoțită  de o „legendă” care, spusă cu tâlc, crează sinapse utile în procesul de învățare.

Ca de obicei, la finalului episodului fac o  sugestie prin care, un ascultător interesat, să-și consolideze informațiile despre  subiectul sau personalitatea prezentată. Vă sugerez să refaceți experimentul lui Arhimede cu scufundarea corpurilor în apă. Pregătiți o pârghie  având punctul de sprijin la mijloc, ca la cântarele cu două talere. Legați la capete două obiecte  cu greutăți egale dar din materiale diferite. Scufundați pârghia într-un vas cu apă și observați cum se înclină.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Ion I. Agârbiceanu realizatorul primului  laser cu gaz  din ţara noastră. 

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Ion Agârbiceanu, realizatorul primului laser cu gaz din țara noastră.

În munții Metaliferi din Apuseni  se află două vârfuri stâncoase numite Detunate, care au atras din totdeauna turiştii, curioşii. Detunata  Goală  are o înălțime de 1169 m, dar spectaculozitatea provine de la aglomerarea de  coloane de bazalt  de formă prismatic-hexagonală, bizar de regulate de parcă un meşter cioplitor le-a fasonat cu răbdare. Istoria spune că numele Detunata vine de la zgomotul  asemănător unui tunet care se produce la desprinderea unei pietre din masiv  şi rostogolirea ei către bază. Pentru a se ajunge la ele se trece prin comuna Bucium, al cărui nume vine  de la tulnic, de la buciumul folosit de păstorii din Munţii Apuseni. Comuna are mai multe sate printre care Bucium  Poieni şi Bucium Șasa. Am fost acolo prima dată în 1970, cu unul  dintre colegii mei de facultate, Cosma Nicolae, originar din Bucium Poieni, care  ne-a invitat la bunica lui, o munteancă iute şi sfătoasă. Multe am auzit de la dânsa. Multe  mi le amintesc şi acum.  De atunci mi-a rămas în minte că în Bucium Şasa a trăit preotul Ion Agârbiceanu, pe care îl ştiam de la şcoală ca fiind autorul frumoasei povestiri despre Fefeleaga şi calul ei Bator. Mai târziu am aflat că din locurile acestea de basm a pornit spre lumea ştiinţei fiul său, Ion I. Agârbiceanu. Erau amintiri rămase într-un colţ neumblat al memoriei mele. Prin 2010 discutam cu  fostul Director administrativ de la Universitatea din Craiova, inginerul Micu Sălică. Nu ştiu cum am ajuns să vorbim despre laser şi dintr-o dată interlocutorul meu parcă s-a luminat la față şi a început să-mi povestească, cu evidentă emoție, despre fostul său profesor de la facultate, reprezentant strălucit al fizicii din România, Ion.I. Agârbiceanu.

Ion I. Agârbiceanu  s-a născut în data de 6 ianuarie 1907  în localitatea Bucium-Şasa. Tatăl său, Ion Agârbiceanu era preot în sat, iar mama sa Maria, era casnică, aşa cum  se întâmpla în multe familii de preoţi.  Mai târziu, în 1919,  tatăl său a  făcut parte din Primul Parlament al României Mari, iar în perioada 1922-1926 a fost vicepreşedinte al Senatului. A fost membru al Academiei Române, redactor al revistei „Transilvania”, protopop în Cluj, scriitor. Aşadar, Ion I. Agârbiceanu a  crescut într-o familie de intelectuali preocupaţi de literatură  dar şi de evoluţia fizicii şi a astronomiei. Atmosfera din familie dar şi  calităţile intelectuale ale copilului, i-au determinat pe părinţi să-l  dea la şcoală de la vârsta de 5 ani. Avea 17 ani când a absolvit Liceul „Gheorghe Bariţiu”  din Cluj. S-a înscris la Institutul Electrotehnic înfiinţat de Dragomir Hurmuzescu în cadrul Universităţii din Bucureşti pe care l-a absolvit  în 1930, obţinând titlul de inginer. A plecat în același an la Paris pentru aprofundarea studiilor în fizică. În 1934 şi-a susţinut teza de doctorat  în domeniul spectroscopiei.

A lucrat  puţină  vreme ca inginer în Anglia, apoi a revenit în ţară şi a funcţionat ca asistent apoi ca şef de lucrări la Universitatea din Bucureşti, Facultatea  de Fizică. În 1948 s-a înfiinţat, tot în Bucureşti, Institutul de Petrol şi Gaze, iar Ion I. Agârbiceanu  a fost numit şef al catedrei de fizică, apoi din 1955 s-a transferat la Institutul Politehnic Bucureşti,  unde a funcţionat  până în ultima clipă a vieţii,  adică până în 1971. Iată ce  spunea  fostul său student  din anul universitar 1961-1962, Micu Sălică, multă vreme Director la Universitatea din Craiova, atunci student în anul întâi. „Un om de o eleganţă desăvârşită  ca gestică şi îmbrăcăminte. Purta de obicei haine maro, în carouri. Dacă  întrebai pe cineva care nu îl cunoştea  ce crede că este această persoană, cu siguranţă îţi spunea că trebuie să fie un savant. În amfiteatrul în care preda, locurile din faţă se ocupau încă din pauza precedentă. Eu eram student la mecanică dar veneau studenţi şi de la electronică, de la cibernetică. Cursul era demonstrat la tablă cu o viteză de expunere aleasă în aşa fel încât   studenţii să-şi poată nota. De multe ori, la o demonstraţie, la un enunţ se oprea, se gândea puţin şi spunea : dar profesorul X are o altă părere despre asta şi tind să-i dau dreptate. După fiecare curs ne dădea mai multe variante de probleme pe care cred că  le compunea atunci. Vizita des   Anglia şi SUA, iar gurile rele  spuneau că se duce să-i înveţe pe cei de acolo fizica modernă. În timpul cursului punea întrebări  nominale, prin sondaj, să vadă  dacă s-a înţeles. Era o plăcere mai mare decât o plimbare la şosea cu prietena când  îţi spunea : „bine tinere, văd că judeci, deşi te-ai încurcat, dar principalul este că judeci”. L-am întrebat o dată  cum să învăţăm pentru examen. Ne-a  răspuns: „Luaţi  2-3 cărţi  cu acelaşi subiect, scrise de autori străini, şi găsiţi contradicţiile  dintre  teoriile susţinute de aceşti autori. Automat în mintea voastră  se vor forma sinapsele şi, fără să vreţi,  veţi reţine esenţialul”. Un alt student l-a întrebat cum se fac marile descoperiri şi ne-a dat un răspuns uluitor pentru noi atunci:” Toată lumea ştie  despre un adevăr că este absolut. Vine un ignorant care nu ştie treaba asta şi face o mare descoperire”. Desigur seamănă puţin cu afirmaţia lui Einstein „Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.” Îmi amintesc şi de unul dintre sfaturile pe care  ni le-a dat. „Când o să fiţi ingineri şi unul dintre subalterni va face o greşeală tehnică, remediaţi întâi voi  greşeala şi apoi să-l pedepsiţi pe respectivul” Aceasta a fost povestea spusă de Sălică Micu, cel care cu aproape 65 de ani în urmă a fost studentul  lui Ion I. Agârbiceanu. Istoria spune că profesorul Agârbiceanu a  asistat, într-o zi,  la lecţia ţinută de un coleg mai tânăr. La sfârşit profesorul Agârbiceanu s-a  ridicat din banca în care stătuse şi a spus: „Am venit aici în inspecţie, dar îl felicit pe tânărul savant”.

Cercetarea ştiinţifică pe care a desfăşurat-o a fost  de avangardă,  iar  numele său  este legat de una dintre realizările  fizicii contemporane: laserul. Primul laser funcţional  a fost construit în 1960  şi avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin. Primul laser cu gaz a fost construit tot în 1960 de către fizicianul iranian Ali Javan  folosind un amestec de heliu şi neon care producea un fascicul cu lungimea de undă apropiată de infraroşu. Cercetările desfăşurate  de Ion I. Agârbiceanu în fizică şi spectroscopie au cunoscut o amplificare substanţială din 1956 prin înfiinţarea Institutului de Fizică din Bucureşti şi a Laboratorului de metode optice şi fizică nucleară. În 1963 a fost construit în acest Laborator, sub îndrumarea lui Ion I. Agârbiceanu, primul laser românesc cu gaz, după o concepţie originală, brevetată. Pentru meritele sale ştiinţifice a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963,  a lucrat în Grupul European de Spectroscopie Atomică, a fost reprezentantul României la Uniunea Internaţională  de Fizică Pură şi Aplicată.

S-a stins din viaţă la Cluj-Napoca în data de 9 martie 1971.

În partea finală a acestui episod, pentru completarea informațiilor despre laser, pentru fixarea informațiilor despre  Ion I. Agârbiceanu, pentru consolidarea culturii recunoașterii valorilor de lângă noi, vă sugerez ca într-o zi de lucru să vizitați laboratorul  de laseri  organizat în clădirea centrală a Universității din Craiova .

Transformați-vă, pentru câteva zeci de minute, într-un tânăr studios și curios!

Laboratorul dispune de 4 instalații de tip laser. Două dintre acestea funcționează pe bază de argon, putând emite radiații continue sau sub forma unor pulsuri. Un al treilea laser are ca mediu activ un amestec gazos format din ioni de heliu și de neon(He-Ne). În sfârșit, o a patra instalație este din categoria laserilor solizi, având la baza ionul pozitiv al unui element rar din clasa lantanidelor, neodimul (Nd3+), amplificat de un cristal format din ytriu, aluminiu si granat (YAG).

Studenții dar și vizitatorii laboratorului pot vedea la lucru instalațiile de tip laser utilizate pentru studii de spectroscopie atomică și moleculară, pentru investigarea proprietăților optice ale materialelor anizotrope sau pentru aplicații în medicină. În acest din urmă  caz, laserii au devenit instrumente esențiale în chirurgie, urologie sau, mai nou, în dermatologie, instalațiile de tip laser fiind utilizate, spre exemplu, pentru eliminarea tatuajelor inscripționate pe piele.

Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele  acestei emisiuni este de a oferi modele de viață pentru tinerii dar și pentru adulții de azi.

 Iată un astfel de  model:

• Lucrează în domeniul laserilor !
• A învățat despre laseri în laboratoarele Universității din Craiova, adică în laboratorul pe care v-am propus să-l vizitați!
• Ca student și cadru didactic la Universitatea din Craiova  a cunoscut lumea internațională a cercetătorilor din domeniul laserilor!
• S-a integrat în lumea internațională a cercetătorilor din domeniul laserilor!
• Este cercetător asociat al Universității din Craiova!
• Este cercetător la o prestigioasă universitate din Europa!
• Susține, sistematic, cursuri și activități practice din domeniul laserilor  pentru studenți și elevi din Craiova!
• Modelul din zilele noastre se numește Cristian Șarpe.

Acest exemplu și  povestea mea despre Ion I. Agârbiceanu, născut în 1907, realizatorul primului laser cu gaz din țara noastră în 1963, îmi demonstrează mie, și nutresc speranța că vă  convinge și pe dumneavoastră, stimați ascultători, că oamenii sunt importanți, iar societatea trebuie să aibă grijă de creatorii săi.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.