Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Carol Davila, organizatorul sistemului medical din Țara Românească.

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să punctez câteva repere din viața doctorului Carol Davila, organizatorul sistemului medical din Țara Românească.

            Avem în Craiova o Universitate de Medicină cu patru Facultăți: Facultatea de Medicină, Facultatea d Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Asistență Medicală.

            Avem în Craiova câteva spitale: Spitalul județean sau Spitalul nr.1,  Spitalul municipal Filantropia, Spitalul  Clinic de Boli Infecțioase Victor Babeș, Spitalul CFR, Spitalul Clinic de Urgență Militar „Ștefan Odobleja”, Spitalul clinic de Neuropsihiatrie. Se pot menționa și alte spitale private.

            Avem, în Craiova, un elicopter care transportă pacienții care au nevoie urgentă de asistență medicală.

            N-a fost așa dintotdeauna! Mulți oameni s-au implicat în organizarea sistemului medical din țara noastră până să se ajungă aici. Unul dintre pionierii organizării învățământului medical și sistemului medical din țara noastră a  fost doctorul Carol Davila.

Carol Davila s-a născut în Italia, în anul 1832, iar venirea lui pe lume este învăluită în mister. Povestea spune a fost rodul iubirii vremelnice  dintre pianistul Franz Liszt și scriitoarea franceză Daniel Stern. A fost adus pe lume, în mare taină, în satul Avila din apropierea orașului Parma, trecut în registrul bisericii doar cu prenumele Carol. Apoi, în timp, s-a transformat, în  Carol Davila și se scrie așa cum se citește: Carol Davila.

A absolvit liceul din localitatea Limoges, din Franța, după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din  Angers, un centru universitar cunoscut, situat pe un afluent al râului Loarei . A fost un student de excepție lucrând, ca medic intern, și la Spitalul din Angers. În ianuarie 1853 și-a susținut Teza de doctorat cu titlul „ Prevenirea apariției și răspândirii sifilisului”. Avea 21 de ani și devenise doctor în medicină, chirurgie și farmacie.

Cu un an înainte,  în 1852,  domnitorul Barbu Știrbei, i-a trimis o scrisoare  decanului Facultății de medicină din Paris  prin care îi cerea să-i recomande un doctor iscusit care să se ocupe de organizarea serviciul  sanitar  din Țara Românească.

Așa a ajuns Carol Davila la București în data de 13 martie 1853.

Mai întâi s-a documentat. A inspectat sistemul de alimentare cu apă a Bucureștiului. A constatat că nu exista un serviciu de salubritate, gunoaiele fiind aruncate pa malul Dâmboviței. A inspectat modul în care era făcut controlul igienic al fabricării alimentelor. S-a documentat asupra modului în care era asigurată asistența bolnavilor și care era pregătirea corpului medical. A constatat  că medici erau străini. Unii dintre aceștia susțineau  că „mintea și capul de valah nu poate asimila greaua învățătură medicală”.  A inspectat  spitalul militar și a constatat că, de fapt, asistența medicală era asigurată de un felcer. Învățământul medical era ca și inexistent.

Multe nu erau cum trebuie dar a mai constatat ceva, pe care spus convingător: „Românul este capabil de a fi un bun doctor, inginer sau chimist, la fel cum e capabil francezul, rusul, grecul sau germanul, numai bună voință și încredere să ai într-însul”.

După această documentare  a elaborat un Raport, un plan, pe care l-a prezentat domnitorului Barbu Știrbei. Acesta  l-a numit medic șef al Spitalului militar și i-a dat mână liberă  pentru organizarea  sistemului sanitar din Țara Românească.

 Cred că este locul, stimați ascultători, să spun că  domnitorul Barbu Știrbei s-a născut la Craiova, iar pentru faptele bune făcute în timpul celor două domnii, 1849-1853 și 1854-1856,  capete luminate au numit un bulevard din Craiova Știrbei Vodă. Într-o vreme se întindea de la Poștă până la Luncă. Acum se oprește la… Ciupercă.

Dar să revenim la Carol Davila.

Pentru a-și duce planurile la bun sfârșit avea nevoie de  cadre medicale, avea nevoie de oameni de-ai locului cu  știință medicală. A început cu organizarea școlilor medicale. N-a fost simplu. La sfârșitului anului 1853  pregătise Regulamentul pentru înființarea Școlii de Mică  Chirurgie și proiectul  pentru înființarea  Serviciului sanitar al oștirii.

Spitalul militar  este împărțit pe secții,  ordinea și curățenia   a fost introdusă peste tot, iar nivelul actului medical  a crescut. Se menționează că în 1855   doctorul Carol Davila a făcut prima transfuzie de sânge din Țara Românească. Școala de Mică Chirurgie  s-a deschis  în 4 decembrie  1855 unde au început să învețe tineri soldați selecționați personal de către Carol Davila. Iată cum suna invitația: „Hotărându-se deschiderea învățăturii meșteșuglui felceresc la spitalul ostășesc,  să se prezinte dar tinerii care, cu învoirea părinților, doresc a se înrola în acea școală. Mai întâi vor fi văzuți și aleși  de Medicul șef Davila”.  Carol Davila i-a trimis pe elevii la colegiul Sfântul Sava pentru audierea cursurilor  de cultură generală: limba franceză, latina, greaca clasică, istorie și altele. A înființat o bibliotecă de specialitate. Fără cultură generală nu se poate construi o școală de medicină.

În 1857, Școala de Mică Chirurgie este  reorganizată și transformată în Școala  Națională de Medicină și Farmacie. Schimbarea este oficializată prin publicarea în Monitorul Oficial  nr.1092/ 1857. Tot în 1857  s-a înființat  și secția de „veterinărie”, iar biblioteca a fost înzestrată cu 6000 de volume de specialitate  din literatura medicală universală.

Fără bani nu se poate face școală. Carol Davila reușește să obțină aprobarea ca Școala să primească fonduri din bugetul statului pentru  cheltuielile de întreținere.

Un spital  trebuie să funcționeze în spații corespunzătoare. Prin grija lui Carol Davila, în 1858 a început construcția Spitalului Militar din București. În acest timp, Carol Davila elaborează primul regulament de funcționare, separând serviciul medical de serviciul chirurgical.

În 1859 Principatele Române se unesc sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, iar în 1860 Davila este avansat de către domnitor la gradul de General medic și devine  Inspector general al Administrației generale sanitare. În această calitate  va coordona și activitatea spitalelor civile.

Primii medici români au absolvit Școala Națională de Medicină în 1860. Carol Davila a selectat opt  dintre  aceștia. Pe șase  i-a trimis  în Franța, iar pe ceilalți doi i-a trimis în Italia  pentru perfecționare prin doctorat.

Ziua de 4 decembrie, ziua în care se înființase Școala de Mică Chirurgie,  era sărbătorită d elevi în fiecare an.  La festivitatea din 4 decembrie 1862, adică după șapte ani de la înființarea Școlii de Mică Chirurgie,  Carol Davila a ținut un discurs în care a spus: „ Primii elevi ai școlii  care și-au luat diplomele de doctori în străinătate  se vor ăntoarce petru a preda la rândul lor în fosta lor școală. În chipul acesta școala noastră va deveni ceea ce trebuie să fie, o adevărată facultate de medicină !”

La data de 12 noiembrie 1869, din inițiativa lui Carol Davila,  Școala de Medicină devine Facultatea  de Medicină și Farmacie și este inclusă în Universitatea din București. Cursurile au început în 22 noiembrie.

Selecția cadrelor medicale este importantă. Carol Davila a întocmit Regulamentul  pentru  selecționarea prin concurs a cadrelor medicale: extern, intern, secundar și medic primar. Regulamentul a  fost publicat în Monitorul Medical al României nr.9 din 1 aprilie 1862.

În 1864 Adunarea Deputaților a votat  naturalizarea  doctorului Carol Davila. Iată un fragment de Raportul întocmit cu această ocazie: „Doctorul Carol Davila, prin știința, talentul și rara activitate  ce în curs de unsprezece ani a desfășurat pentru dezvoltarea și progresul serviciului  și instituțiunii medicale românești, este un om care merită a i se acorda această recompensă națională”.

Crucea Roșie, ca organizație umanitară, a fost înființată în 1863. Prin strădania și implicarea nemijlocită a doctorului Carol Davila, la data de 4 iulie 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie a României. Deși a fost ales ca președinte, a refuzat și a cerut să rămână doar vicepreședinte. O lecție de modestie.

Nu v-am spus nimic, stimați ascultători, despre piedicile peste care a trebuit să treacă Davila: uneltiri, destituiri, acuzații, chiar și o provocare la duel.

Moartea prematură a soției, Ana Racoviță, în 1874 a fost o altă încercare pe care soarta i-a adus-o în cale.

Toate astea i-au zdruncinat sănătatea.

În dimineața zilei de 24 august 1884, la ora 4:30,  Carol Davila a rostit ultimele cuvinte: „Plec pentru marea călătorie”. Nu era singur. Era înconjurat  de mulți oameni apropiați lui.

Bustul său este amplasat în curtea Spitalului Militar Central Militar din București.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre francezul  Carol Davila, chemat în Țara Românească de domnitorul Barbu Știrbei,  naturalizat prin votul Adunării Deputaților din Principatele Unite care, cu dăruire și îndârjire a organizat Învățământul Medical  și a organizat  sistemul medical din țara noastră.

La finalul acestui episod, pentru a vă consolida legătura din Carol Davila și domnitorul Barbu Știrbei, cel care  l-a chemat pe meleagurile noastre și i-a dat mână liberă pentru organizarea sistemului medical, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să faceți o plimbare pe bulevardul Știrbei Vodă. Plecați de la clădirea Poștei Române, situată pe Calea Unirii, colț cu bulevardul Știrbei Vodă, treceți de clădirea Spitalului CFR,  treceți de Colegiul Frații Buzești apoi urcați spre Grădina Băniei. Găsiți o bancă la umbră.  Îndreptați-vă gândul spre doctorul Carol Davila.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Dimitrie Grecescu- prințul botanicii românești, fondator al botanicii medical din România.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Dimitrie Grecescu-prințul botanicii românești, fondator al botanicii medicale din România.

              Dimitrie Grecescu s-a născut la data de 15 iunie 1841 în satul Cerneți, comuna Șimian din județul Mehedinți, localitate aflată în imediata vecinătatea municipiului Turnu Severin.

            Victor Gomoiu, părintele istoriei medicinei din România, scria  despre Dimitrie Grecescu următoarele: „Se consideră  fiu al lui Nicolae Grecu. Unii spun că a fost  rob ( adică copilul unei roabe) de pe moșia boierului Sefendache de la Vânjuleț și că acesta (boierul Sefendache)  l-ar fi dăruit lui Davila cu ocazia unei vizite”.

            Orice poveste are un sâmbure de adevăr. Iată ce spune istoria.„ …doctorul Davila s-a aflat, curând după sosirea lui în țară, deci între 1853 și 1856, oaspete la masa boierului Sefendache, la o moșie din Mehedinți… la acel ospăț slujea la masă, aducând felurile și umplând paharele, un copil, ce e drept cam oacheș, cu buzele groase, dar foc de deștept! Era  robul de la curtea boierului, unul dintre mulții copii care se nășteau și creșteau cu o stare civilă incertă, la orice așezare mai înstărită. Dar acest Dimitrie…era împodobit și cu daruri artistice. În afara talentului muzical, moștenire ancestrală, îi mai prindea mâna și la desen”.

            Doctorul a intuit calitățile tânărului. Documentele nu menționează  cum dar este cert că tânărul mehedințean, Dimitrie Grecescu, a mers la București cu doctorul Carol Davila.

            Este momentul să precizez că doctorul Carol Davila a venit în Țara Românească, la invitația domnitorului  Barbu Știrbei, pentru a organiza  serviciul sanitar. În 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală  secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar, transformată în „Școala Națională de Medicină”. Așadar, venirea tânărului Dimitrie Grecescu  a găsit terenul pregătit.

S-a înscris la Școala  Națională de Medicină în 1856. Participa cu pasiune la  excursiile botanice organizate de doctorul Carol Davila, adunând  materialul necesar pentru un ierbar. A manifestat, de la început, un interes special pentru botanică.Un elev sârguincios. În 1863 devine intern de spital și medic de batalion.

 În anul următor, 1864, a obținut o bursă la Facultatea de Medicină din Paris obținând titlu de doctor în medicină în 1868. La Paris, îl întâlnește pe pictorul Nicolae Grigorescu cu care v-a lega o prietenie intrată în istorie.

            S-a întors în țară în 1869. A lucrat la Școala națională de medicină și farmacie ca profesor de botanică. În acest context, s-a ocupat de Grădina botanică a școlii.

            Pasiunea lui pentru desen consolidează prietenia cu Nicolae Grigorescu. Dragostea lui pentru botanică îl apropie de alt doctor naturalist, Alfred Bernáth. Istoria spune: „ Ei au alcătuit, din 1869, „trinitatea vremelnică”, în care Grecescu era „tatăl”, Bernáth „fiul”, iar Grigorescu „sfântul duh”. „Trinitatea” activa  împreună  atât la petreceri, cât și la treabă, căci la munte pictorul trasa  nenumărate schițe de peisaj pentru viitoarele tablouri, botanistul culegea plante, iar naturalistul ciocănea rocile cu uneltele geologului”.

 În 1880, Școala națională de medicină este transformată în Facultate de medicină. Dimitrie Grecescu este numit Director al Laboratorului de botanică medicală și profesor la Universitatea din București.

Cu ajutorul studenților  a adunat și a determinat plante din toate zonele țării, alcătuind  „Ierbarul florei României”, considerat cel mai complet ierbar de la noi. Dezvoltă relațiile  cu botaniști din afara țării  și alcătuiește un Ierbar european.

            Participă la Războiul de Independență al României, din 1877-18878,  ca medic- maior.

            În 1898 finalizează „Conspectul Florei României”, carte fundamentală a științei românești, în care plantele,  riguros  și judicios clasificate, sunt însoțite de denumirea științifică și denumirea populară. Pe subcoperta cărții sunt tipărite următoarele informații: „ Conspectul Florei României.Plantele vasculare indigene și cele naturalizate ce se găsesc pe teritoriul României, considerat subt punctul de vedere  sistematic și geografic. De Doctorul D. Grecescu De la Facultatea de Medicină din Paris, Profesor la Universitatea din București, Director al Laboratorului de Botanică Medicală, Medic-șef al Servițiului  Consultațiilor Spitalului de Copii, Membru al Societăței Geografice a României, Membru al Societăței Botanice a Franciei, Membru al Societăței de Sciințe Matematice și Naturale din Cherbourg. București, Tipografia „Dreptatea”, 1898, str.Sărindar, nr.10, telefon nr.15”.

            Un exemplar din această carte se găsește la Biblioteca Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

În 1909 face o completare a acestei cărți prezentând, cu mai multe detalii, particularitățile vegetației din diferite zone ale țării.

            Interesant de menționat teoria lansată de  Dimitrie Grecescu privind „flora dacică”, în care documentează unitatea florei pe spațiul vechii dacii.

            În discursul de primire în Academia Română, ținut în 1907, a prezentat istoria botanicii românești, discurs  considerat o contribuție de mare interes la vremea aceea. Discursul de răspuns a fost rostit de  Academicianul  Constantin I.  Istrati. Istoria consemnează acest eveniment astfel: „ Istrati a lăudat, sub cupolă, „firea de adevărat artist” a noului academician și și-a exprimat convingerea că, dacă Grecescu nu ar fi îmbrățișat studiul botanicii, țara noastră ar fi avut un pictor de seamă mai mult”. Cu această ocazie, doctorul Constantin Istrati  le-a amintit  academicienilor prezenți sub cupola Academiei că Dimitrie Grecescu,  „pe când era copil sărac, acasă în Mehedinți, zugrăvea firme și picta mici tablouri, iar prietenul său, Alfred Bernáth, posedă un desen în creion al lui Grecescu, datat 1857, care înfățișa o vedere a Dunării la Severin”.

            Un exemplar din Broșura care conține discursul de recepție și discursul  de răspuns se  găsește la Biblioteca Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

            A fost membru fondator al Societății Științelor Medicale din București,  membru al Societăți Naturaliștilor din Moscova și al Societății de Botanică din Franța.

            S-a stins din viață la data de 2 octombrie 1910. Avea 69 de ani. Locuia, atunci când a murit, pe strada Verde din București. Un nume de stradă demn  pentru  „prințul botanicii românești”. Acum se numește strada Lt.Lemnea.

              Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Dimitrie Grecescu, întemeietor al botanicii medicale din România, născut la Cerneți, Șimian, lângă Turnu Severin.

              Ca de obicei, în partea finală a fiecărui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să străbateți, ceea ce aș putea putea numi acum, „drumul culelor”. Vă sugerez să plecați din fața Facultății de Agronomie din Craiova pentru că  Biblioteca de aici găzduiește un exemplar din cartea de căpătâi scrisă de Dimitrie Grecescu.    Mergeți spre  Breasta și țineți calea spre Cernătești. Opriți-vă la Cula de la Cernătești apoi mergeți la Brabova. Cula Izvoranu-Geblescu este proaspăt renovată și vă așteaptă cu umbră și verdeață.  Continuați drumul spre Vânju Mare, locul în care s-a născut Victor Gomoiu, părintele Istoriei medicinei, apoi spre Șimian  și Cerneți. Aici puteți vizita Cula lui Tudor Vladimirescu, cu un foișor frumos la nivelul superior, și Cula lui Nistor care face parte din muzeul în aer liber din Cerneți.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Gheorghe Chițu, primul Primar al Craiovei.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre o personalitate  din științe juridice,Gheorghe Chițu- primul Primar al Craiovei.

Tatăl lui Gheorghe Chițu era negustor de cojoace în Craiova refugiat la Oboga, acum în județul Olt, din calea cetelor de turci și bulgari care prădau Țara Românească. Aici, la Oboga, s-a născut la data de 24 august 1828  primul dintre copii familiei Chițu, Gheorghe. A început învățătura la Școala Centrală din Craiova înființată cu doi ani înainte de nașterea sa, în 1826. Aici la avut ca profesor pe Ioan Maiorescu. Și-a continuat învățătura la București la Colegiul „Sfântu Sava”.

La Revoluția de la 1848 avea 20 de ani așa că, înflăcărat de ideile pașoptiste, a participat activ la evenimente. La propunerea lui Ioan Maiorescu,  Guvernul provizoriu revoluționar de la București,  la numit pe tânărul Gheorghe Chițu în funcția de „comisar extraordinar” în județul Dolj, sarcina lui fiind să meargă  oriunde ar fi fost necesar pentru a explica reformele propuse de noua Constituție.  Istoria consemnează discursurile ținute în Sala mare a Școlii centrale din Craiova.

După înfrângerea Revoluției este nevoit să plece din Țară. A mers la Viena unde s-a înscris la Universitate, obținând licența în Drept în 1857. A păstrat legătura cu țara, cu oamenii din Craiova. Iată ce scria într-una dintre scrisori:„ Scrie-mi, te rog, ce este cu școalele din Craiova și care sunt profesorii destinați”.

În altă scrisoare spunea:„ Asemenea te mai rog Elefterie, …să-mi trimiți negreșit manualul de Istoria României  de Aaron pentru că am mare trebuință de o asemenea carte; știi tu pentru ce scop.”

Se întoarce, în 1857, la Craiova unde întâlnește mulți tineri cu vederi unioniste  printre care Emanoil Chinezu, Eugeniu Carada. Pentru promovarea  Unirii dinte Țara Românească și Moldova, a fondat publicația „Vocea Oltului”. În primul număr, Gheorghe Chițu publică articolul „ Asupra doleanțelor Națiunii Române” în  care spunea: „Iar voi câți vă numiți și sunteți români, fii ai acestei infortunate nații, nu uitați nicidecum că de astăzi înainte orice minut pierdut în nelucrare este un an furat din viața scumpi noastre nații”.

Unirea din 1859  îi oferă condițiile prielnice pentru a se  afirma ca unul dintre  marii oameni politici ai țări, ocupând diverse funcții  administrative. Reîntors la Craiova, intră în magistratură, iar din 1859 este numit președinte al Tribunalului Comercial.  După un an, în 1860, devine Procuror la Curtea de Apel din Craiova, iar după doi ani, în 1862, a fost numit Procuror General. A fost primul Decan al Baroului Dolj, timp de doisprezece ani, între  1864 și 1876.

A fost deputat timp de 17 ani, între 1868 ș 1885, perioadă în care ocupat mai multe funcții de demnitar. A fost Ministrul cultelor  și instrucțiunii  publice în perioada 1876-1878 și în intervalul  1884-1885. În această calitate a înființat catedra de pedagogie la Universitățile din Iași și din București. A propus înființarea mai multor școli sătești și școli comerciale. Este  fondatorul Școlii Comerciale  de Băieți din Craiova unde, din 1878 până în 1881, a predat  dreptul comercial. A elaborat „Legea pentru numirea profesrilor de gimnazii, licee și școli profesionale”  prin care se prevedea profesorii pot ocupa posturile vacante numai în urma susținerii unor concursuri naționale  în care  erau verificate cunoștințele  de specialitate dar și cunoștințele pedagogie.

A fost Ministrul Finanțelor  între anul 1881 și anul 1882 și Ministru de interne în perioada 1882-1884.

A fost profesor la Facultatea de Drept din București, unde a predat  disciplina Istoria Filozofiei Dreptului.

Ca parlamentar , Gheorghe Chițu, a susținut dezvoltarea rețelei de căi ferate, atât pentru  valorificarea resurselor  cât și în interres strategic, pentru apărare, în caz de  nevoie. El spunea: „Înființarea de căi ferate e pentru România o chestiune  vitală, e o chestiune  de viață sau de moarte”.  Poate este locul să menționez  că în 1885 Camerele Parlamentului autorizează construcția a 9 magistrale, prin care și Magistrala Craiova-Calafat, finalizată în 1895. Ziarul „Adevărul” din 30 octombrie 1897 scria: „Toate discursurile (lui Gheorghe Chițu)  respirau dragostea de țară, iubirea de neam, dorința de a vedea România mare și puternică. Orator popular și orator de parlament, el știa să cuvânteze în graiul popular și în limba clasică”

A fost un om de cultură. A fondat, în 1857, jurnalul „Vocea Oltului”, a înființat o Tipografie, care i-a purtat numele, a colaborat la revista „Columna lui Traian”, a scris și a tradus câteva cărți. A fost președinte al „Societăţii pentru învăţătura poporului român” (iunie 1887 – iunie 1888).  A militat pentru înființarea Liceului Comercial din Craiova fiind, astfel, promotor al învățământului comercial în Oltenia. A fost profesor la acest Liceu dar și la Universitatea din București.

Pentru contribuțiile sale în domeniul culturii și învățământului, inclusiv în calitate de Ministru, a fost ales membru titular al Academiei Române în 27 iunie 1879. În perioada 1886-1888 a fost președinte al secțiunii literare a Academiei Române.

Gheorghe Chițu a fost primul Primar al Craiovei între 1864-1866. Este interesant de menționat că primul bust sculptat de Constantin Brâncuși a fost  al lui Gheorghe Chițu.

Gheorghe Chițu  a fost căsătorit de două ori. Cu a doua soție,  Alecsandrina Luță Ștefandache, a avut 4 copii, 3 băieți și o fată.

În anul 1889, în plină putere, când avea 61 de ani, se îmbolnăvește grav și se retrage din viața publică, stabilindu-se la moșia sa din localitatea Mirila, județul Romanați. Timp de 8 ani boala îi macină sănătatea. S-a stins din viață la data de 24 octombrie 1897 în localitatea Mirila, în apropiere de Balș.

Închei acest episod cu îndemnul: faceți o plimbare pe Bulevardul Gheorghe Chițu. Veți putea admira clădirea veche a Universității de Medicină dar și corpul nou, modern, spectaculos. Veți putea privi cum curge apa limpede și rece  din câteva dintre cele mai vechi  fântâni din Craiova.

Strada Gheorghe Chițu, sau Bulevardul Gheorghe Chițu este una dintre străzile cunoscute de craioveni sau de cei care sunt în trecere prin Craiova. Într-o vreme s-a numit strada Mureș, prin anii  ‘60 s-a numit Ghiorghi Dimitrov, iar la început s-a numit strada Tabaci.

Așadar, Bulevardul Gheorghe Chițu începe din strada Unirii, intersectează strada Eroilor, strada Părului, strada Caracal și se termină în strada Anul 1848. În urmă cu aproape o sută de ani pe aici, aș putea spune prin mijlocul actualei străzi,  curgea pârul Tabaci care  își aduna apele de la o mulțime de  izvoare, captate sub formă de fântâni, și utilizate de locuitorii zonei  pentru nevoile casnice, adăpatul animalelor sau pentru spălatul și tăbăcirea pieilor.

Din mulțimea de izvoare și fântâni au mai rămas câteva în bună stare sau doar amintirea lor. Fântâna de la intersecția cu strada Caracal, cu o vechime de aproape 150 de ani,  există și azi. Este vopsită proaspăt iar inscripția „Apă potabilă” scrisă cu vopsea roșie pe peretele din față îți dă curaj să cobori cele câteva trepte că să guști apa care curge abundent pe cele două țevi..

 Și în Piața Chiriac există și azi o fântână menționată în documente încă din 1800, adică în urmă cu mai bine de 200 de ani, ea fiind construită de Corporația Boiangiilor, cu aprobarea Primăriei. Se mai păstrează și placa din marmură care menționează că în 12 noiembrie 1883 fântâna a fost refăcută  tot de corporația Boiangiilor. Construcția actuală este vopsită proaspăt,  accesul pe scări este protejat cu două porți mici din fier forjat, iar deasupra celor două țevi pe care curge apă din abundență este construit un acoperiș din zidărie și țiglă.

 Și la intersecția cu strada Anul 1848, înspre strada înclinată, mai există una dintre multele fântâni din zonă. În documente este menționată cu numele Cișmeaua Oota încă din 1750, ceea ce înseamnă că are o vechime de peste 250 de ani. Scările de acces sunt bune, iar platforma curată. Debitul apei, care curge acum doar pe  țeava de jos,  este mare. Deși pe zid este vopsită inscripția „ apă nepotabilă”, localnicii o folosesc inclusiv pentru băut.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Galileo Galilei, adept al experimentului științific.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă povestesc despre Galileo Galilei, adept al experimentului științific.

În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii specifică Evului mediu. În această perioadă reînvie interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice. În această perioadă, numită mai târziu, perioada Renaşterii,  s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă.

Spiritul  Renaşterii s-a manifestat şi în ştiinţă prin renunţarea la autoritarismul Evului mediu  şi căutarea unor explicaţii ştiinţifice bazate pe raţionament şi experiment. Personalităţile vremii au refuzat să se conformeze  convenţiilor acceptate de majoritate, devenind deschizători de noi drumuri în ştiinţă. În perioada Renaşterii s-au făcut descoperiri care au schimbat radical modul de gândire. Unul dintre reprezentanţii Renaşterii în ştiinţă , fondatorul mecanicii moderne,  care a creat o stare de spirit în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte, a fost Galileo Galilei.

Galileo Galilei s-a născut la data de 15 februarie  1564  la Pisa, în regiunea Toscana din nordul  Italiei, zona unde a fost iniţiată Renaşterea italiană. Tatăl său, Vincenzo, avea patruzeci şi patru de ani, iar mama sa  Giulia avea douăzeci şi şase de ani. Istoria spune că, pe când era copil, în disputele pe care le avea cu copii de seama lui  aducea mereu argumente logice şi convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. Avea zece ani când   familia lui s-a mutat la Florenţa, centru prosper pentru activitatea ştiinţifică, capitala regiunii Toscana.  Galileo  a fost trimis să studieze la şcoala  iezuită de la Mănăstirea Camadolese di Santa Maria, situată                                                                                         la 30 de kilometri  sud de Florenţa. În 1581 a intrat la Universitatea din Pisa cu intenţia de a se dedica medicinei, la dorinţa tatălui său. A fost atras de matematică şi a părăsit Universitatea  fără să obţină diploma de medic.  

Intr-o duminică din 1583, Galileo era la o liturghie într-o biserică din Pisa. Şi-a îndreptat  privirea spre un lampadar atârnat de plafon care oscila. Întors  acasă a continuat să studieze  mişcarea pendulului greu, a stabilit că oscilaţiile acestuia nu  depind de greutatea lui ci de lungimea firului, a pus în evidenţă izocronismul oscilaţiilor pendulului şi a luat în considerare  posibilitatea utilizării acestuia pentru măsurarea timpului. Prima aplicaţie a acestei observații a fost cronometrarea pulsului de către medici. Apoi, pendulul a fost introdus în construcţia ceasurilor. Dacă  până atunci abaterea în măsurarea unei zile era de cca. 15 minute, prin introducerea pendulului abaterea s-a redus la cca. Zece secunde. În 1592 s-a mutat la Padova unde a funcţionat ca profesor de matematică. În acea perioadă a inventat o busolă militară.

 Începând cu anul 1604 s-a ocupat de legea căderii corpurilor în vid, iar după 1632  a demonstrat că această lege este independentă de  masa şi densitatea corpului. El afirma că „două corpuri de masă diferită, lăsate să cadă de la aceiaşi înălţime, ajung pe pământ în același timp”. Dar această afirmație era în contradicție cu afirmația făcută de Aristotel cu mai bine de 1900 de ani înaintea lui și pe care toată lumea, inclusiv lumea științifică, o considera adevărată. Aristotel a spus, la vremea lui, adică prin anii 384-322 î.H., că „dacă două corpuri de greutăți diferite sunt lăsate   să cadă de la aceiași înălțime, cel mai greu dintre  cele două corpuri cade mai repede decât cel cu greutatea mai mică”.

Oamenii de știință din vremea lui Galileo Galilei i-au cerut  să demonstreze  afirma lui care, evident, era diferită de ceea ce  toată lumea știa deja. Istoria spune că pentru a demonstra afirmaţia făcută, în 1589, a  urcat în vârful Turnului din Pisa  două ghiulele dintre care una avea greutatea dublă celeilalte. Le-a lăsat  să cadă simultan. Cele două ghiulele au atins suprafaţa Pământului în acelaşi timp. Așadar, Aristotel se înșelase.

 Experimentul a fost reluat câţiva ani mai târziu de fizicianul englez Robert Boyle. Folosind o pompă de aer a creat vid într-o incintă în care a lăsat să cadă o bilă de plumb şi o pană. Ambele au căzut cu aceiaşi viteză.

După aproape 400 de ani, în zilele noastre, în 1971, în timpul expediţiei pe Lună a misiunii Apollo 15, comandantul David Scott a refăcut, în atmosfera extrem de rarefiată de pe Lună, acelaşi experiment: a lăsat să cadă un ciocan geologic şi o pană. Deoarece  nu li se opunea nici-o rezistenţă din partea aerului, cele două obiecte au căzut cu aceiaşi viteză și au atins în același timp suprafața  Lunii, stelitul natural al Pământului.

Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni, este de a  oferi modele,  exemple de bune practici, pentru oamenii de azi, fie ei tineri sau mai puțin tineri. Așadar, stimați ascultători, nu luați de bună o afirmație făcută la televizor sau radio, scrisă într-un ziar sau într-o carte, spusă de un profesor sau de un „știutor de toate”. Este bine să verificați. Obișnuiți-vă să verificați afirmațiile pe care  ceilalți le consideră corecte, le consideră adevărate.

Dar să revenim la Galilelo Galilei.

În 1609, aflat la Veneţia, a construit  luneta cu ocular divergent, care îi poartă numele, care mărea de o mie de ori  şi a început studiul astrelor. A observat Luna. A constatat că are o suprafaţă neregulată. Mai  mult, în 1619, a măsurat  înălţimea munţilor. A descoperit sateliţii lui Jupiter, inelul lui Saturn, petele   Solare, fazele lui Venus, noutăţi care sprijineau sistemul lui Copernic. În 1612, prin  Discursul despre corpurile plutitoare a pus bazele hidrostaticii. În 1632 a scris Dialog privind cele două sisteme planetare principale care a văzut lumina tiparului în martie 1633 şi în care Galilei combate  sistemul geocentric şi susţine sistemul heliocentric a lui Copernic, tratează problema  rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a Pământului.   În decurs de şase luni Inchiziţia a interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal. Procesul a durat 20 de zile, iar Galilei  a trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi. Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a spus „Eppur, si muove! Şi totuşi, se învârte!”. După condamnare s-a retras la Arcetri, lângă Florenţa, sub supravegherea inchiziţiei. În 1634 şi-a pierdut una dintre fiice, călugăriţă, iar doi mai târziu a orbit, probabil din cauza cataractei. S-a stins  din viaţă la 9 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani.  Galileli, fondatorul mecanicii moderne  a  contribuit la crearea unei stări de spirit, în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.

 Trei secole mai târziu, în 1992,  papa Ioan Paul al II-lea  a recunoscut, în numele Bisericii Catolice, că Galilei a fost nedreptăţit. Trebuie subliniat că în octombrie 1989  sonda spaţială  Galileo a fost lansată de pe naveta spaţială  Andromeda. În 1995  sonda a ajuns la Jupiter, planeta ai cărei sateliţi au fost observaţi pentru prima dată de Galilei în 1610. Acest exemplu demonstrează puterea intelectuală a savanţilor din perioada Renaşterii, unul dintre exponenţii acestei perioade fiind Galileo Galilei, despre care v-am povestit azi.

Galileo Galilei spunea: „Nu poți învăța nimic pe nimeni: poți să ajuți pe cineva să descopere”.

Având în vedere această afirmație, la finalul acestui episod, pentru a vă consolida informațiile despre Galileo Galilei,  vă sugerez să încercați să refaceți experimentul  cu mișcarea unui pendul. Legați o bilă grea cu o sfoară.  Țineți sfoara cu mâna stângă la o înălțime convenabilă. Cu mâna  dreaptă deplasați bila,  din poziția verticală, spre dreapta au stânga, apoi eliberați bila și observați oscilațiile acesteia. Reduceți la jumătate  lungimea sforii și reluați experimentul. Comparați rezultatele observațiilor. Unii dintre dumneavoastră, cu aptitudini de cercetători, pot să reia experimentul și să folosească diverse instrumente pentru a măsura durata oscilațiilor.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

            Personalități din știință și tehnică

Șerban Țițeica,  fondatorul școlii românești  de  fizică teoretică și fizică cuantică.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre fizicianul Șerban Țițeica, fondatorul școlii românești de fizică teoetică, de fizică cuantică.

Citim sau urmărim știri despre lansarea sateliților pentru telecomunicații, a navelor cosmice care duc și aduc  oameni din spațiul extraterestru. Urmărim la televizor imagini din momentul lansării unei nave cosmice. Sunt impresionante instalațiile care transportă nava spre rampa de lansare. Este impresionant jetul de flăcări care țâșnesc în momentul lansării rachetei. Toate acestea ne pot face să credem că  sunt rezultate ale ingineriei, ale tehnologiei. Și totuși fără  fizica teoretică nu ar fi posibile  realizările  din tehnologie, din inginerie. Unul dintre reprezentanții de seamă ai fizicii teoretice  din țara noastră este Șerban Țițeica.

            Șerban Țițeica a fost unul dintre cei trei copii ai matematicianului Gheorghe Țițieca, creatorul școlii românești de  geometrie. Gheorghe Țițeica s-a născut la  Turnu Severin, iar fiul său, Șerban Țițeica s-a născut la București  în data de 27 martie 1908.

            A urmat Școala generală în București, apoi Liceul „Mihai Viteazul”  din capitală pe care l-a absolvit în anul 1926. Iată cum descria Șerban Țițeica, mai târziu, perioada liceului: „În penultima clasă am avut un profesor de fizică  excepțional, profesorul Roman. Lui îi datorez orientarea  spre fizică, el mi-a trezit în mare măsură interesul  pentru această știință și i-am rămas recunoscător toată viața. Profesorul Roman  discuta cu noi, ne stimula gândirea. Noi învățam mult mai puțin la fizică decât elevii de azi”.

            În 1926 s-a înscris la Universitatea din București, Facultatea de științe, obținând, în 1929, când avea 21 de ani, o dublă licență,  în științe fizico-chimice și în științe matematice.

            A fost pasionat de muzică și, încă de mic, a învățat să cânte la pian, iar în vremea studenției a  urmat și Conservatorul.În familia Țițeica se susțineau   adevărate concerte de muzică de cameră.

            Un an mai târziu, în 1930, a început studiile doctorale la Universitatea din Leipzig, sub îndrumarea profesorului  Werner Heienberg, unul dintre fondatorii mecanicii cuantice,care a obținut Premiul Nobel în 1932, adică în perioada în care  care Șerban Țițeica  era doctorand.  A elaborat Teza de doctorat cu  titlul „ Despre modificarea rezistenței metalelor în câmp magnetic” pe care a susținut-o în 1934.  Contribuția lui Șerban Țițeica s-a concretizat într-o ecuație  care  descrie modul în care se modifică rezistența electrică a unui conductor metalic în funcție de intensitatea câmpului magnetic, ecuație care îi poartă numele în literatura din fizica cuantică.O lucrare  de cercetare fundamentală care a deschis drum altor cercetări fundamentale sau aplicative, concretizate prin „Teoria  transportului în salturi”. De altfel, ca o dovadă a recunoașterii valorii acestui rezultat științific, în 1985, anul în care a decedat marele fizician, s-a organizat  în Italia, la Trieste, un simpozion științific inititulat „Șerban Țițeica.Teoria transportului în salturi” .

  Iată ce spunea Șerban Țițeica, în 1969, într-un interviu acordat televiziunii române, despre cercetările în fizica teoretică: „Fizica teoretică se face într-un cabinet. Stai la masa de lucru cu cărți, cu reviste, cu hârtii și un mare coș în care arunci  foile pe care ai scris. Dar fără fizica teoretică aselenizarea navei cosmice Apollo 11 din 21 iulie 1969 n-ar fi fost posibilă . Fără  fizica teoretică n-ar fi fost posbil un calcul prealabil foarte exact al traiectoriei navei cosmice, al locului și al momentului aselenizarii”

            A revenit în țară și, din 1935, a ocupat un post de asistent la Facultatea de Științe care funcționa în cadrul  Școalii Politehnice din București, actuala Universitatea Politehnică. În vremea aceea  era rector craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen care avea și el studii în domeniul fizicii. În 1941 era deja conferențiar la catedra de Analiză matematică.

            A funcționat la Școala Politehnică din București până în 1941 când s-a transferat la Universitatea din Iași unde a funcționat ca profesor de fuzică până în 1948.

            În 1948 revine în București dar la Universitatea din București, ca șef al Catedrei de fizică teoretică, unde va funcționa până în 1977 când se pensionează dar rămâne încadrat ca profesor consultant, așa cum se practica în acea perioadă.

Este momentul, stimați ascultători, să fac o paranteză în expunerea mea pentru a explica în ce context a revenit Șerban Țițeica la București.

            În 1948 Academicianul Horia Hulubei a  inițiat înființarea unui institut de fizică dedicat exclusiv  cercetării științifice. El propunea, în felul acesta, separarea de activitatea didactică, urmând ca aceasta să se desfășoare, în continuare, la Universitatea din București și la Institutul Politehnic din București.  A obținut repartizarea unui conac boieresc  din  comuna Măgurele, situată la 12 km sud de București. Aici și-a început activitatea, în 1949, Institutul  de Fizică Atomică, subordonat Academiei Române. Din prima echipă de cercetători a făcut parte și Șerban Țițeica. Așadar, acesta este contextul în care Șerban Țițeica a revenit la București. Am considerat că este un detaliu important pentru că poate fi un model de   creare a unei entități  de cercetare: mai întâi se formează echipa.Horia Hulubei, Șerban Țițeica împreună cu puțini alți fizicieni au deschis  drumul cercetărilor din România în domeniul nuclear .

            Pentru ca imaginea  despre importanța  unui institut de cercetări să fie completă menționeză că aici, la Institutul de Fizică Atomică s-a realizat, în 1957, primul calculator numeric din țara noastră, CIFA, de către  echipa condusă  de cercetătorul Victor Toma, iar în 1962 s-a construit  primul laser din România, de către echipa condusă de Ion Agârbceanu.

            Dar să revenim la Șerban Țițeica.

            În 1951   este numit șeful secției de Fizică teoretică din cadrul Academiei, iar din1955 ocupă postul de Director adjunct al Institutului de Fizică Atomică  din Măgurele, despre care v-am povesit mai înainte. De altfel, la vremea aceea, având în Vedere valoarea lucrărilor elaborate, Șerban Țițeica era considerat, de către comunitatea științifică, al doilea specialist din România în domeniul nuclear

            Mulți ingineri și fizicieni  din România au lucrat la Institutul  Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, URSS. Printre ei s-a numărat și Șerban Țițeica care, în perioada 1956- 1981 a fost reprezentatul permanent al Românei în Consiliul științific. Se poate menționa că, pentru doi ani, între 1962 și 1964 a fost directorul  adjunct al Institutului de cercetări  nucleare de la Dubna.    

A scris mai multe cărți, printre care „Elemente de mecanică statistică” , Editura Academiei 1956,  „Termodinamoica”, Editura Academeiei 1982. A  scris, de asemenea, cursuri universitare pentru studenți. Amintesc „Elemente de mecanică teoretică”, în patru volume, tipărite la Unversitatea din București, Facultatea de Fizică.

În 1955 a fost  ales membru al Academiei Române, iar în perioada 1963-1985 a ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei.

În 1965  a fost ales membru al Academiei de Științe din URSS, iar din 1967  a fost  ales membru al Academiei Saxone de Științe din  Leipzig.

            S-a stins din viață pe 28 mai 1985 la București.

În anul 2008, anul în care s-au aniversat 100 de ani de la nașterea academicianului Șerban Țițeica, s-a organizat, sub egida UNESCO, Simpozionul Național „Șerban Țițeica- Profesorul”.

La finalul acestui episod, stimați ascultători, o să vă redau un fragment din articolul „Șerban Țițieca, așa cum l-am cunoscut” publicat  în revista „Curierul de fizică” nr. 61 din august 2008, scris de către Oliviu Gherman, multă vreme profesor la Universitatea din Craiova :  Șerban Țițieca a fost un model pentru fizica româneascã, un criteriu de profesionalism, o persoanã generoasã, un factor de înserare a cercetãrilor de fizicã teoreticã,  și nu numai, în contextul cercetãrii mondiale, el a fost un reper. El este prezent în fiecare din noi. Mai mult decât atât, el este prezent în tot ce s-a realizat de valoare în fizica româneascã din ultimele șase decenii”

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Constantin  I. Budeanu şi… puterea deformantă.

Azi la emisiunea „Personalități din știință și tehnică” ,mi-am propus să vă spun povestea fascinantă a inginerului, a academicanului Constantin Budeanu care a  intuit existența unei mărimi electrice care nu poate fi văzută, puterea deformantă.

Folosim adesea expresii de forma  „Luna asta a fost frig şi am consumat mult curent electric” sau  „Trebuie să plătesc curentul electric”. De fapt plătim energia electrică, adică puterea electrică consumată într-un interval de timp. Consumatorul casnic plăteşte  energia activă.Cosumatorii industriali plătesc şi energia reactivă, adică un supliment de energie utilizată pentru magnetizarea motoarelor electice. Și consumatorii casnici, cu puteri instalate peste 30kW, plătesc energia recativă. Omul nu vede nici puterea activă, nici puterea reactivă şi nici puterea deformantă, care apare în cazul unor consumatori neliniari, bazaţi,  de regulă, pe componente electronice. Deşi nu  sunt văzute, aceste puteri au fost intuite, au fost definite. Aceste puteri au fost  explicate, pentru întreaga lume, de un român, Constantin I. Budeanu.

Constantin  I.  Budeanu  s-a născut la data de 16 februarie  1886 în oraşul Buzău, unde a urmat cursurile şcolii elementare şi ale Liceului „ Vasile Alecsandri”. În 1903  este admis ca student la  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, iar după 5 ani, la 10 iulie 1908, obţine titlul de inginer constructor cu media generală 18,21. În urma unui concurs,  Academia Română îi oferă, în 1908, o bursă pentru specializare în domeniul electrotehnicii. În 1909  a absolvit Şcoala Superioară de Electricitate din Paris şi obţine diploma inginer  energetician. A efectuat, timp de un an, un stagiu de practică  la întreprinderi electrice din Paris, pe care l-a continuat  în Germania,  la Fabrica de Maşini Electrice  şi la una dintre  Centralele  electrice din Berlin.

            În 1910  se reîntoarce în ţară şi îşi  începe activitatea de inginer la  atelierele CFR,

unde a funcţionat până în 1919. Din 1919, a lucrat timp de doi ani, până în 1921, la Societatea Tramvaielor din Bucureşti. Interesant de menţionat că se  mai păstrează legitimaţia-abonament  utilizată de Constantin  I.  Budeanu   pentru a călătorii cu tramvaiul. Legitimaţia cu nr. 2332  are fotografia  lui Constantin  I.Budeanu  şi următorul text  imprimat : „ am luat la cunoştinţă de condiţiunile de folosire a abonamentului din formularul  Cerere  de abonament  pe care l-am semnat” . Urmează semnătura  lui Constantin Budeanu  şi adresa scrisă de mână : str. Washington 32. Abonamentul, valabil pentru toate liniile, costa  960 lei.

            Apoi, timp de 10 ani, între 1921 şi 1931  a lucrat la Societatea „Electrica”, în calitate de Director tehnic. În acea perioadă a inventat reostatul cu lichid  pentru încercarea generatoarelor electrice.

            Din 1931  până în 1948  a lucrat şi  la  Creditul pentru întreprinderi electrice din România.

            Aşadar, timp de 38 de ani  a fost în contact direct cu problemele practice, cu problemele tehnice legate de  centrale electrice, de reţele electrice, de electrotehnică.

 A fost mereu atras  şi de  studiul teoretic, astfel că  în anul 1916 devine asistent la cursul de electricitate şi electrotehnică al  Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele. Datorită calităţilor sale pedagogice  i s-au încredinţat şi  cursurile  de „Maşini electrice” şi „Tracţiune electrică”.

Avea 40 de ani şi o bogată experienţă practică  şi de aceea, în 1926, este numit profesor la  cursurile  „ Electricitate şi măsurări electrice ”  şi „Bazele teoretice ale electrotehnicii” la Şcoala Politehnică  din Bucureşti, înfiinţată în 1920 prin transformarea  Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele şi  care va deveni mai apoi Institutul Politehnic  Bucureşti, respectiv Universitatea Politehnica Bucureşti. Prin toate aceste transformări  învăţământul superior din România a demonstrat că ştie să ţină pasul cu  schimbările din economie, din viaţa socială, din lumea academică mondială. A slujit această şcoală până la pensionarea sa în anul 1959.

Activitatea lui Constantin I. Budeanu  a fost o împletire între practică şi teorie, între teorie şi practică,  caracterizată de  dorinţa sa permanentă de a înţelege cât mai bine sensul fizic al fenomenelor pe care le întâlnea  într-o epocă în care studiul electrotehnicii de-abia se închega. Această valenţă   se regăseşte în tratatul “Puissances reactives et fictives” , publicat în 1927, în care a definit noţiunea de „putere deformantă” şi metodele de calcul ale acesteia. Trei ani mai târziu, în 1930, a definit noţiunea de „factor de putere” , celebrul cos φ , a definit noţiunea de „ putere reactivă”   şi a   denumit unitatea de măsură a acesteia – VAR  Volt Amper Reactiv . Ca o dovadă a importanţei acestor noţiuni  este faptul că ele au fost imediat adoptate de  Conferinţa Electrotehnică Internaţională întrunită la Stockholm. Ca o dovadă a valorii lor ştiinţifice este faptul că a fost, între 1932 şi  1935,  membru în Consiliul de Conducere al Societăţii  Electricienilor Francezi din Paris şi Preşedinte al  Comitetului Internaţional pentru Studiul   Fenomenelor Reactive şi Deformante. Importanţa acestor concepte este mai evidentă în zilele noastre când consumatorii neliniari de tip instalaţii de sudură, cuptoare electrice, convertoare statice  au o pondere importantă,  când consumatorul  casnic  este păgubit de consumatorul industrial  prin  deformarea regimului de funcţionare  al  reţelelor electrice.

Pentru meritele sale remarcabile, a fost ales, în 1938,  membru corespondent al Academiei Române, iar apoi, în 1955,  membru plin  al Academiei Române  ca şi al unor academii şi societăţi străine. Academia Română acordă anual  Premiul „Constantin Budeanu”  celor mai valoroase lucrări ştiinţifice din domeniul electrotehnicii.

A avut un rol important şi în dezvoltarea  învăţământului superior electrotehnic,  în publicarea unor lucrări ştiinţifice şi tehnice de valoare prin  utilizarea  metodelor  matematice cele mai moderne, fără însă a pierde  din vedere sensul fizic al fenomenelor studiate.
El este primul inginer român care îşi înscrie numele atât în electrotehnică cât şi în teoria generală a ştiinţei, prin descoperiri de mare valoare. Cu colaboratorii săi  „era discret, lipsit de îngâmfare, nu făcea niciodată caz de pregătirea sa ştiinţifică şi îşi impunea punctual de vedere fără ostentaţie”.

Iată ce spunea un fost student, Nicolae Golovanov,  devenit, la rândul său, un ilustru profesor la Universitatea Politehica din București: Am avut deosebitul privilegiu ca în anul II de facultate să învăţ primele noţiuni de Bazele teoretice ale Electrotehnicii cu acad. Constantin Budeanu. Am apreciat în mod deosebit distincţia sa de adevărat profesor universitar în care tinerii erau „domnul student” sau „domnişoara studentă” iar cei din jur era „doamnă” şi „domn”. Apariţia domnului academician la curs, îmbrăcat impecabil, cu haine rămase din alte timpuri, cu lavalieră şi batistă asortată, cu o figură de om superior, cu o prezenţă impecabilă în faţa tablei negre, făcea ca studenţii să-l aştepte cu deosebit respect, pentru a afla noi noţiuni ale viitoarei noastre meserii. Cu deosebit talent de dascăl, cu grija ca tot ce prezenta să fie bine înţeles de către studenţi, a pus accentul, pentru început, pe explicarea clară a aspectelor fizice şi apoi pe relaţiile de calcul specifice acestor fenomene”.

Un pedagog special. Iată cum îl descria fostul său student, Nicolae Golovanov, profesor pensionar la Universitatea Politehnica din București: „Urmărind cu atenţie reacţia celor din sală a reuşit întotdeauna să observe când sunt necesare unele sublinieri şi în puţine cuvinte să aducă completările necesare. Ca un bunic sfătos se apropia de studenţi şi lămurea ceea ce nu era clar”.

Cu altă ocazie, profesorul Nicolae Golovanov, fostul student al Academicianului Constantin Budeanu, menționa:„L-am cunoscut, ca student, în ultimul său an la catedră în anul 1957. Rămăsese acelaşi mare dascăl care trăia împreună cu studenţii săi toate etapele de pregătire inginerească şi se străduia să ne facă să înţelegem sensul fizic al fenomenelor pe care le prezenta la tablă.      În marele laborator de Electrotehnică din vechiul local al politehnicii bucureştene, profesorul era lângă noi şi, cu bogata sa experienţă practică, ne ajuta să realizăm montajele complexe ale lucrărilor de laborator. Cu această ocazie am aflat şi faptul că omul cunoscut în toată lumea şi care a avut funcţii importante în industria şi şcoala românească la sfârşitul activităţii didactice avea dificultăţi financiare”.

Istoria se repetă și în zilele noastre.

Cred că este momemtul, stimați ascultători, să vă reamintesc că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a consolida cultura recunoașterii valorilor de lângă noi. Dacă avem în vedere cele  spuse, în urmă cu cîțiva ani, de către profesorul uiversitar Nicolae Golovanov:„Absolvenţii din anul 1959, care se definesc ca fiind „generaţia acad. Constantin Budeanu” au realizat un frumos bust al profesorului lor. Astăzi unul dintre laboratoarele din facultatea de Energetică îi poartă numele şi găzduieşte bustul profesorului Constatin Budeanu care urmăreşte cu atenţie ceea fac studenţii actuali sub conducerea profesorilor care au învăţat de la profesorii care i-au fost studenţi iar pe holul facultăţii de Energetică o placă din marmură aminteşte de impresionantele realizări didactice ale profesorului”.

Așadar, stimați ascultători,  ca popor, avem cultura recunoașterii  valorilor de lângă noi. Această cultură trebuie păstrată și consolidată, fiecare cum poate, inclusiv prin emisiuni la radio.

Constantin Budeanu a murit în după amiaza zilei de  27 februarie 1959 la Bucureşti. Cu câteva minute mai înainte discutase la telefon cu un colaborator despre organizarea unei conferinţe ştiinţifice. Avea 73 de ani.

          La finalul acestui episod, pentru a face legătura  cu viața noastră obișnuită, vă sugerez să studiați factura pentru energie electrică. De regulă citim doar prima pagină, unde este înscrisă suma pe care trebuie să o plătim și data până la care trebuie să achităm. Citiți și următoarele pagini. Dacă aveți posibilitatea,  studiați factura pentru energie electrică emisă pentru un consumator noncasnic în care o să identificați un rând în care este menționată  energia reactivă, explicată de buzoianul Constantin Budeanu.

                        Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică!

Vasile Georgescu-Paleolog și bârnele din atelierul lui Brâncuși.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Vasile Georgescu-Paleolog și bârnele din atelierul lui Constantin Brâncuși.

Din septembrie 2023 până în ianuarie 2024  a fost organizată, la Muzeul de Artă din Timișoara, „Expoziția Brâncuși:  surse românești și perspective universale”.În ianuarie am ajuns la Timișoara unde mai regăsit, adunate, mai multe dintre operele lui Brâncuși. Pe unele le văzusem, în 1976, la Muzeul de Artă Modernă din New York unde scria „Expoziția Constantin Brâncuși, sculptor francez de origine română”. Acestea nu au fost aduse la Timișoara deși pe pentru ele m-am dus. Pe altele le văzusem la Paris, iar pe altele la Craiova.  Afișul citit în 1976 la New York, „sculptor francez se origine română” m-a urmărit ani mulți până am citit despre scoaterea lui Brâncuși în lumina românească de către Vasile Georgescu-Paleolog.

            Vasile Georgescu s-a născut la  data de 23 septembrie 1891 în suburbia Obedeanu din Craiova, fiind al șaselea copil al familiei Badea și Maria Georgescu. Alte surse menționează ca loc de naștere localitatea Teiu din actuala comună Orodel. Începe cursurile primare la Școala Obedeanu în 1898. Se mută cu familia la București unde continuă la Școala „Sfinții Voevozi” și Liceul „Sfântu Sava”. Revine la Craiova, după decesul tatălui său, și continuă studiile la Liceul Carol I până în 1908 când este eliminat și trebuie să părăsească țara.

            Susține examenul de Bacalaureat  la Paris, în 1911, și se înscrie la Facultatea de Drept unde urmează doi ani. În această perioadă îl cunoaște pe sculptorul Constantin Brâncuși cu care se împrietenește devenind un confident de nădejde. Deși viața lui Vasile Georgescu-Paleolog este tumultoasă, cu multe evenimente interesante, printre care începerea unui doctorat cu celebrul Albert Einstein, voi menționa, în special, legătura lui cu Constantin Brâncuși.

Scrie pentru prima dată un articol despre  Constantin Brâncuși pe care îl publică, în 1913, în ziarul francez „Paris-Midi”. În 1921, în vreme ce locuia în Italia, îl invită pe Constantin Brâncuși să-i facă o vizită în localitatea Blevio, situată pe malul lacului Como.

            A revenit în România în 1922, împreună cu soția, Cécile Laum. Se stabilește în satul Corlate, din actuala comună Orodel unde  își construiește un conac. Aici  a  fost un plugar model,  a fost primar  și profesor de limba română și limba franceză, înființând o bibliotecă  și creând o atmosferă culturală remarcabilă. Aici editează, în 1927, împreună cu Constantin S.Nicolăescu-Plopșor, publicația „Redeșteptarea”, tipărită la Plenița.

            La Corlate  are răgazul necesar să pună în pagină informațiile adunate despre Brâncuși, așa că,  în 1937, publică în „Arhivele Olteniei”  din Craiova, un articol  cu multe explicații despre sculpturile lui Constantin Brâncuși, inclusiv despre Poarta sărutului. Un  an mai târziu, în 1938 , tipărește la Editura Ramuri prima carte din lume despre Opera lui Constantin Brâncuși.

Vă reamintesc că în perioada 1937-1938 au fost inaugurate, la Târgu Jiu, cele trei lucrări monumentale bine cunoscute: Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Venit în România pentru aceste evenimente, Constantin Brâncuși îl vizitează pe Vasile Georgescu-Paleolog la Corlate.

            În 1947 publică la Editura Forum, în limba franceză,  cartea „Brâncuși”. Aceasta este singura monografie publicată în timp ce Constantin Brâncuși era în viață.

Din 1965 s-a mutat în Craiova și a locuit pe strada A I Cuza nr.9.  Pe fațada blocului  a fost montată o placă pe care scrie „ În acest imobil a locuit  V.G.Paleolog (1891-1979), critic de artă, eminent cercetător al vieții și operei sculptorului Constantin Brâncuși”.

 A scris, săptămânal, în ziarul local „Înainte” despre operele lui Brâncuși,  despre personalitatea lui Constantin Brâncuși.

 În 1967 a publicat, la Editura Scrisul Românesc, cartea „Tinerețea lui Brâncuși”.

 În 1970, cu ocazia unei vizite la Paris, face demersurile necesare   ca bârnele de lemn  din  Atelierele lui Brâncuși să fie aduse la Craiova și depozitate, în 1972, în curtea Muzeului de Artă.  După un timp au fost mutate și expuse în curtea Liceului „Constantin Brâncuși” din Craiova. Din 2022 au revenit la Muzeului de Artă din Craiova, mai bine spus sunt expuse în interiorul  Centrului Cultural „Constantin Brâncuși” , inaugurat în 15 septembrie 2022.

S-a stins din viață  la Craiova, în data de 12 februarie 1979 și este înmormântat în Cimitirul Sineasca.

O stradă din Craiova, cartierul Craiovița Nouă, poartă numele Vasile Georgescu-Paleolog Prin acordarea acestui nume unei străzi din cartierul Craiovița Nouă, demonstrăm că știm să aducem în memoria colectivă valorile umane născute în acest colț de țară. Vasile Georgescu- Paleolog  pentru  că a fost primul care l-a scos la lumina scrisului pe Constantin Brâncuși,.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Vasile Georgescu-Paleolog,  și închei   îndemnându-vă să mergeți, într-o sâmbătă sau într-o duminică, la  Școala Obedeanu, unde a învățat  Vasile-Georgescu, apoi la Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”, unde au fost expuse  bârnele aduse din atelierul  lui Brâncuși din Paris. Intrați la Muzeul de artă din Craiova, gazda primitoare a operelor lui Brâncuși. Intrați în Centrul Cultural Brâncuși   și priviți bârnele aduse la Craiova de Vasile Georgescu-Paleolog. Urcați cu liftul în oul de sticlă din curtea Muzeului de Artă. În final mergeți  la Biserica „Sfânta Maria” din Cimitirul Sineasca, unde este înmormântat, din 1979, Vasile Georgescu-Paleolog.

Ajunși la casele dumneavoastră, citiți cartea „Tinerețea lui Brâncuși”, scrisă de Vasile Georgescu-Paleolog.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică  

Fortunescu D.Constantin-cărturar care s-a născut în Craiova, a trăit în Craiova și pentru Craiova.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Fortunescu D.Constantin- cărturar  care s-a născut în Craiova, a trăit în Craiova și pentru Craiova.

În urmă cu ceva ani am sărbătorit 50 de ani de la absolvirea liceului. În cuvântul  rostit în fața colegilor, al elevilor și al profesorilor  cu care ne-am  întâlnit atunci, am spus : „Acum, după 50 de ani, mai bine spus și acum, după 50 de ani, le mulțumim profesorilor noștri de atunci pentru exigența lor, pentru bunătatea lor, pentru  dăruirea lor, pentru stângăciile lor, pentru prietenia lor. Din toate și de la toți am învățat ceva”.

Așa mi-am adus aminte de  Constantin D. Fortunescu.

În Dicționarul Personalităților din Dolj se menționează.

„Constantin Fortunescu s-a născut la data de 28 octombrie 1874 la Craiova. A absolvit Liceul Carol I din Craiova și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Elev fiind, face parte din grupul editorial al Revistei Școalei, sub îndrumarea profesorului și gazetarului Gheorghe T. Buzoianu. Profesor de limba franceză la Liceul Carol I din Craiova, timp de 40 de ani, între 1897și 1937. Pentru a se perfection în limba franceză a fost trimis la Paris,  de Spiru Haret, unde a stat un an. A înființat Societatea Prietenii Științei (1915), revista Arhivele Olteniei (1922) și Filiala Arhivele Statului (1931) al cărei prim director onorofic a fost. A fost secretar general la Ministerul Instrucțiunii Publice, sub ministeriatul lui Nicolae Iorga, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor Olteni (1937), președinte al Cercului franco-român din Craiova, delegatul profesorilor la congrese internationale din străinătate, cărturar cu mari contribuții la dezvoltarea vieții culturale a Craiovei, rafinat bibliofil, colecționar de opere de artă, profesor emerit. A colaborat la Ramuri, Oltenia și alte publicații.”

Pentru a-l cunoaște mai bine pe Constantin Fortunescu merită să citez și din cartea profesorului Nicolae Andrei „Istoria învățâmântului din Craiova”:  „..în anul 1902, la 24 martie, ia ființă, din initiativa C. D. Fortunescu, societatea „Cooperațiunea școlară”. Societate alcătuită din totalitatea profesorilor și elevilor liceului. „Cooperațiunea școlară” avea drept scop  să realizeze o mai mare apropiere între elevi și profesori, pentru a facilita acestora din urmă îndeplinirea misiunii de educatori și institutori ai celor dintâi. Societatea își mai propunea să realizeze strângerea relațiilor de camaraderie între elevii școlii, dezvoltarea gustului literar și artistic al acestora, ajutorarea materială a elevilor săraci”.

A scris Istoria Tiparului Țărilor Române, rămas sub formă de manuscris și păstrat la Biblioteca Academiei Române.

În 1966 Liceul Nicolae Bălcescu, adică Liceul Carol I, sărbătorea 140 de ani de existență. Cu această ocazie  a fost publicat un volum omagial în care personalitățile  vremii au evocat profesorii care au făcut istorie la acest liceu.

Iată ce spunea, în 1966, profesorul Constantin Papastase despre măestria pedagogică  la care ajunsese Constantin Fortunescu.

„Acum 36 de ani când am venit în Craiova ( adică în 1930), profesorul Constantin.D. Fortunescu atinsese apogeul carierei sale profesionale. Era secretar al Ministerului Învățământului, ministru fiind Nicolae Iorga. În plinătatea lui fizică și intelectuală el domina activitatea culturală a orașului. Figura lui senină m-a atras, glasul lui blând mi-a mers la inimă…Constantin Fortunescu  întrunea în el nu un om, ci mai mulți deodată: profesorul, animatorul, omul de cultură. Cu glasul lui blând și modelat vorbea mișcător în fața elevilor. Răbdarea cu care stăruia pe lângă fiecare elev pentru a- ajuta să descifreze tainele limbii lui Moliére, La Fontaine, Victor Hugo, Balzac și ale altor titani ai literaturii francize, căldura cu care știa să îmbrace vorba  lui blândă și prietenească, intuiția cu care putea să descifreze în fiecare copil elemental poziti și să-l valorifice, toate găseau în profesor o îmbinare armonioasă care îl apropia de oamenii în devenire…Căci apa înțeleciunii sale era fermecată și fiecare (elev) devenea om, sorbind-o.

Bunătatea îi stimula acțiunile, înțelepciunea și omenia le da pecetea intelectualității”.

Constantin Fortunescu s-a stins din viață la data de 21 septembrie 1965. Avea 91 de ani.

Oamenii urbei noastre  îi recunosc valența de „cărturar născut la Craiova”  și prin strada care îi poartă numele: strada  C.D.Fortunescu.

Patronime  Nicolae Andrei

La finalul episodului de azi, în care v-am povestit despre un om care a trăit pentru Craiova,  vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să faceți o plimbare pe strada Constantin Fortunescu.

Strada C .D. Fortunescu începe din zona  Detașamentului de Pompieri, denumit în prezent Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltenia. Cei care n-au trecut prin zonă de mai multă vreme vor avea surpiza să găsescă o clădire nouă, impunătoare. În câteva minute se ajunge la intersecția cu strada Eugeniu Carada. Deși aici este o încrengătură de străzi, strada C. D. Fortunescu lasă în dreapta statuia lui Eugeniu Carada, în stânga Pasajul subteran și se continuă dincolo de strada Arieș. Atenție! Pietonii nu pot travesa prin această zonă.

Dacă tot suntem pe strada C. D. Fortunescu, vă reamintesc că profesorul C.D. Fortunescu a înființat  „Cooperațiunea școlară” care își propunea  să realizeze apropierea dintre elevi și profesori.  Le sugerez profesorilor din timpurile noastre ca, în săptămâna „școala altfel” , să facă, cu elevii, o plimbare tematică  pe această stradă,  dar și pe altele.

Sugestia este valabilă și pentru părinți. O plimbare pe strada C .D. Fortunescu, o plimbare pe străzile Craiovei este bine venită și pentru copii și pentru  părinți, este bine venită și pentru părinți și pentru copii. Este o afirmație pe care o fac bazându-mă pe propria experiență.

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Nikola Tesla, inventatorul motorului de curent alternativ.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Nikola Tesla- inventatorul motorului de curent alternativ

Uneori, ploile sunt însoțite de tunete și fulgere. De regulă, ne este frică de fulgere. Acest sentiment , frica, generează, la oameni, şi nu numai la oameni, reacţii  total diferite. Pe unii îi inhibă. La alţii declanşează reacţii creative. Aşa s-a inventat paratrăsnetul. O soluţie pentru a elimina efectele nedorite ale descătuşării acestei  energii fantastice. Mulţi oameni s-au gândit cum să  capteze, cum să stocheze, cum să  folosească această energie. Unii dintre aceştia au făcut o pasiune şi o profesie din utilizarea energiei fulgerelor, iar meritul lor este remarcabil dacă ţinem seama că, în vremea lor, teoria şi practica electricităţii era la început .Unul dintre aceştia a fost Nikola Tesla.

Nikola Tesla s-a născut  la 9 iulie  1856  în localitatea Smiljan, Croaţia.Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a energiei electrice şi motorul de curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială. Era un visător cu tentă poetică şi calităţi de autodidact .  

 Tatăl său,  Milutin Teslea, era preot ortodox, iar  mama sa,  Gica  Mandici, era o femeie extrem de inteligentă care a inventat multe obiecte gospodăreşti aplicate  la ferma sa.                

Tatăl său vroia  ca Nikola să devină preot, deşi el era atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră, iar tatăl său, în culmea disperării,  i-a promis că dacă va supravieţui, îl va lăsa  să urmeze cursurile de inginerie.

Aşadar, între 1875 şi 1881,  a urmat  cursurile Universităţii Tehnice din Graz, Austria, şi  ale Universităţii din Praga. La  Graz a văzut pentru prima oară una dintre cele mai vechi mașini electrice:  o maşină electrică  fabricată de compania Gramme din Paris. Era o maşină de curent continuu, dar el visa la maşină de curent alternativ. În 1881, când încă nu împlinise vârsta de 25 de ani,  descoperă  existenţa câmpului magnetic alternativ, independent de  fizicianul italian Galileo Feraris  Iată  ce povestea Nikola Tesla :  „Într-o după-amiază,  făceam o plimbare în parc, alături de un prieten, recitând poezii. Pe atunci, ştiam cărţi întregi pe de rost. Una dintre acestea era Faust a lui Goethe. Soarele tocmai apunea, amintindu-mi de un pasaj celebru; ideea mi-a venit ca o străfulgerare de lumină, şi într-o secundă adevărul era dezvăluit. Cu un băţ, am desenat pe nisip diagrama pe care 6 ani mai târziu am prezentat-o în cadrul alocuţiunii de la Institutul American de Inginerie Electrică”. Era motorul cu curent alternativ, o invenţie care în curând avea să schimbe lumea.

 În perioada stagiaturii, la  Strassburg, în 1883, a construit primul motor de inducţie. În 1884  s-a îmbarcat spre New York   unde a sosit cu 4 cenţi în buzunar. Şi-a găsit de lucru prima dată la Thomas Edison, dar cei doi inventatori aveau  personalităţi divergente aşa că despărţirea lor a  fost  inevitabilă. În 1885  construieşte un motor electric  bifazat şi intuieşte  posibilitatea realizării maşinilor polifazate. În 1887 a reușit să construiască primul motor electric , alimentat în curent alternativ, altfel spus, a construit un motor cu inducție, un motor asincron. Istoria spune că, u an mai târziu, în 1888  a făcut o demonstrație  cu acest motor la Institutul Amercan al Inginerilor Electricieni.

La 1 mai 1893 s-a deschis Expoziţia Mondială de la Chicago. Nikola Tesla instalase aici prima centrală electrică cu generatoare de curent alternativ, iar  vizitatorii au putut vedea  cum s-au aprins sute de becuri alimentate în curent alternativ. Până atunci era aplicat doar sistemul Edison, bazat pe curent continuu.

              În 1890  inventează telegrafia  cu semnale armonice produse de generatoare electrice rotative. În 1891 a inventat   o bobină de inducţie utilizată  în tehnologia  radio şi care îi portă numele, Bobina Tesla. În 1897 a obţinut un brevet de invenţie pentru un post de radioemisie construit chiar de el. Şi totuşi, oficial, inventatorul radioului  este Marconi. Iată o variantă. La începutul lui 1895, Tesla era pregătit să transmită un semnal la cca 100 km, la Weat Point, New York . Din nefericire, înainte de experiment, un incendiu i-a    distrus  laboratorul împreună cu toată munca sa. Prioritatea lui Tesla  în domeniul undelor radio  este demonstrată de brevetul obţinut   în 1898 pentru o navă teleghidată prin radio, acesta fiind considerat începutul telemecanicii. Demonstraţia a fost făcută cu ocazia expoziţiei  organizată la Madison Square Garden, iar nava în miniatură se mişca pe un lac artificial. Iată ce a notat Tesla.   „Când a apărut prima oară a creat o impresie pe care nici o altă invenţie de-a mea n-a produs-o”.  Prin fraza formulată atunci   „acestea sunt începuturile unei rase de roboţi, oameni mecanici, care vor face munca laborioasă a omenirii”  Nikola Tesla poate fi considerat  precursor al  roboticii .

Din mai 1899 până în 1900 a locuit în Colorado Springs, unde a efectuat un experiment învăluit în mister  legat de undele staţionare terestre. Iată ce spunea Tesla: „Observam undele staţionare. Deşi pare imposibil, această planetă, în ciuda dimensiunilor sale, se comportă ca un conductor de dimensiuni mici. Semnificaţia extraordinară a acestui lucru în ceea ce priveşte transmiterea energiei wireless, mi-a devenit clară. Nu numai că puteam transmite orice mesaj telegrafic fără fire oriunde, dar şi să imprim la orice distanţă de pe glob slabele modulaţii ale vocii umane, mai mult, să transmit energie, în cantităţi nelimitate oriunde pe glob, fără pierderi.” Pentru a demonstra această afirmaţie a construit o staţie experimentală cu două bobine  uriaşe cu care a obţinut, aşa cum susţinea într-un articol,  tensiuni de peste 12 milioane de volţi cu care  a produs  fulgere  care măsurau 41 de m şi a aprins, fără fir,   200 de lămpi electrice situate la o distanţă de 40  de km. Prin această experienţă  Tesla  a dovedit ca Pământul este sensibil la vibraţiile electrice de o anumită frecvenţă şi că ar  putea fi folosit ca un conductor  electric. Mulţi se  întreabă şi astăzi  „Oare a reuşit Tesla să transmită energia wireless?”. Cert este că oamenii au auzit   tunetul de  la o distanţă de peste 40 de km,  o aură albastră a înconjurat întreaga zonă, fluturii aveau aripi înconjurate de o aură, iar la robinet curgeau pe lângă apă, curenţi electrici. 

Nikola Tesla a emis ipoteza că Piramidele din Egipt erau și generatoare de energie și, pentru a demnostra această afirmație, a făcut, prin anii ’30, mai multe experiențe cu piramide.  De altfel, și în zilele noastre cercetătorii au făcut încercări pentru utilizarea constrcțiilor sub formă de piramidă pentru cultivarea plantelor.

.  În ultimii ani de viată, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice.  S-a stins din viaţă la data  7 ianuarie 1943 în New York. Deoarece  nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. La ceremonia funerară au  asistat mii de oameni, iar trei Laureaţi ai Premiului Nobel au adus prinosul lor de recunoştinţă  „pentru una dintre cele mai strălucite minţi din lume care a deschis drumul pentru multe dezvoltări tehnologice ale timpurilor moderne”.

După moartea sa numai câteva dintre caietele cu însemnări au ajuns la  nepotul său,  Sava Kosanovich, adăpostite ulterior în  muzeul  Nikola Tesla din Belgrad. Şi  în zilele noastre  oamenii de ştiinţă  mai caută prin caietele sale   noi descoperiri şi invenţii.

În satul natal  este amenajată  Casa Memorială, iar în  fața acesteia este  amplasată o statuie  a lui Nikola Tesla.

La finalul acestui episod vă recomand să cumpărați sau să împrumutați  cartea „Nikola Tesla. Invențiile mele”.  O carte autobiografică.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Dragomir Hurmuzescu, părintele radiofoniei din România.

   Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă povestesc despre Dragomir Hurmuzescu, părintele radiofoniei din România.

M-am întrebat de multe ori: De ce inventează oamenii? Analizând istoria mai multor invenţii se poate spune că oamenii caută soluţii la problemele  de care se lovesc la un moment dat.  În cele mai multe cazuri aceste probleme îşi au rădăcinile în activitatea profesională.Un cercetător, un doctorand  propune  o  soluţie tehnică dar care trebuie verificată cu instrumentele existente, iar dacă nu există trebuie să le creeze, să le inventeze. O să dau exemplul unui  inginer  român, din a doua jumătate a secolului XIX care a inventat câteva dispozitive pentru a-şi finaliza teza de doctorat.  Spre onoarea sa aceste dispozitive au fost folosite şi de alţi cercetători contemporani cu el  reuşind  astfel să deschidă noi porţi ale cunoaşterii. Numele acestui inventator, considerat părintele emisiunilor radiofonice din România, este Dragomir Hurmuzescu.

Dragomir Hurmuzescu  s-a născut la data de 13 martie 1865  în Bucureşti, într-o casă de pe strada Dorobanţi, ca fiul cel mare al lui Martin Hurmuzescu, functionar modest de poştă, şi al Profirei, casnică.

A urmat gimnaziul „Matei Basarab” şi apoi Liceul „Sf. Sava”, ca bursier. Din1885 devine şi bursier al Şcolii Normale Superioare  care  forma viitorii profesori pentru învăţământul secundar, la secţia ştiinţe fizice.

Timp de trei ani, între 1884și 1887,  a fost student al Universității din București, la secția de științe naturale. Iată ce povestea, mult mai târziu, dspre perioada ât a fost student la Bucurști: „ Aici, ca student am audiat o comunicare a prof. Bacaloglu, despre apărătorul de trăsnet. Expunerea a fost foarte clară, de altfel ca toate lecțiile acestui profesor, dar ne-a produs o mare decepție, după ideea noastră, doritori, cum eram, de noutăți senzaționale. Am ascultat o lecție foarte simplă și simplificată pe înțelesul tuturor, fără vreo dezvoltare ori perspectivă de generalizare mai înaltă”.

Din 1887  a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Sorbona din Paris, unde  şi-a desăvârşit studiile teoretice şi le-a completat cu altele de ştiinţă experimentală şi aplicată. În 1890, după ce obţine  licenţa în ştiinte fizice, ca şef de promoţie, este admis să lucreze la laboratorul de cercetări al profesorului Lippman. Din această perioadă datează importantele sale descoperiri practice, de folosinţă imediată: dielectrina – „un izolant, alcătuit dintr-un amestec de sulf şi parafină”,  dinamul de tensiune înaltă – 3.000 V şi electroscopul care îi poartă acum numele, electroscopul  Hurmuzescu  cu ecran electrostatic. Cu acest electroscop, în 1899 Pierre şi Marie Curie vor face primele lor experienţe asupra radiului, iar Becquerel îl va utiliza în 1903 în cercetări de radioactivitate, distinse cu premiul Nobel. Atât dinamul cât şi electroscopul au fost brevetate în Franţa. Invențiile sale, rezultate din necesitatea de a efectua experimetările din cadrul tezei de doctorat, au fost achizitionate de Casa Alvergniat-Chaband, care fabrica aparate de laborator și le-a fabricat în serie şi au fost prezentate la toate expoziţiile anuale ale firmei timp de 15 ani.

La 28 aprilie 1896 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Asupra unei noi determinări a raportului dintre unităţile electrostatice şi electromagnetice” în care stabileşte constanta electrodinamică . Originalitatea acestei teze consta în faptul că pentru determinarea constantei electrodinamice  a folosit aparatele  construite de el, iar rezultatul era citat  în toate cursurile universitare de la acea vreme.Teza de doctorat, realizarea electroscopului şi publicarea a 17 lucrări ştiinţifice deosebit de valoroase, îl impun definitiv în lumea ştiintifică pe savantul roman. După susţinerea tezei, în 1896, se întoarce în ţară animat de dorinţa de a ridica cercetarea din România la nivel european.

La 1 octombrie 1896 este numit conferentiar de fizică-matematică la Facultatea de științe din Iași. În 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de gravitate, căldură și electricitate, catedră de curând înființată la Facultatea de științe din Iași. Din această perioadă s-a  ocupat de organizarea unui laborator în care a efectuat multe  de cercetări originale. În 1900 Dragomir Hurmuzescu devine profesor titular al Universității din Iași  și se dedică exclusiv cercetărilor științifice.

Timp de șase ani, între 1904 şi 1910,  organizează primul laborator de electricitate din țară, unde  se efectuau multe cercetări experimenatle dar se construiau şi aparatele  necesare pentru experințele  inedite  din  domeniul fizicii. În 1910 laboratorul  este  transformat  în Şcoala de electricitate  respectiv  „ Institutul electrotehnic” de pe lânga Universitatea din Iași. Aceasta este prima școală de fizică experimentală și, din acest motiv, Dragomir  Hurmuzescu  este onsiderat  fondator al învatamântului electrothnic  din tara noastra,  având în vedere că  din acest institut  a apărut, mai tîrziu,  Şcoala Politehnică „Gh. Asachi” din Iaşi, respectiv Uiversitatea „ Gheorghe Asachi” din zilele noastre. În această perioadă  repetă şi realizează, în 1901,  experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Popov, cercetează radioactivitatea petrolului şi a apelor minerale din România, perfecţionează mai multe aparate de măsură pentru mărimi electrice printre care se numără și  galvanometrele.

De numele lui  Dragomir Hurmuzescu este legată și fondarea, alături de Petru Poni,  în 1900, a  publicatiei periodice   Analele științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, editată în limba franceză, la care a activat ca secretar de redacţie  şi pe care a introdus-o în circuitul mondial al publicaţiilor ştiinţifice. 

În 1913 este transferat la  Universitatea din Bucureşti, ca profesor la disciplina „Aplicaţiile căldurii şi electricităţii”, unde va funcţiona până la pensionare în 1937.  Aici, la Universitatea din București”, înfiinţează  Institutul Electrotehnic din Bucureşti, după modelul celui de la Iaşi, fiind Director al acestuia  şi Decan al  Facultăţii de ştiinţe. În cadrul Institutului Electrotehnic  face primele încercări de  la noi din țară privind  transmisia prin telegrafie fără fir, împreună  cu inginerul Emil Petraşcu. Aici, la Universitatea din București, mai precis la Institutul electrotehnic din București,  studenţii erau instruiţi în domeniul radiocomunicaţiilor, domeniu nou în România la acea vreme.  În 1924, în cadrul Institutului Electrotehnic, a fost plasat primul post de emisie radiofonică din ţară,  sub conducerea lui Hurmuzescu.  În 1925, sub îndrumarea lui Dragomir Hurmuzescu, a fost construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic, care permitea audiţia unor emisiuni publice. Emisiunile se ţineau de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta la orele 21,30. Iată ce spunea Dragomir Hurmuzescu, „În anexele laboratorului  din str.Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.” 

În 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune  care la 1 noiembrie 1928 difuza în eter prima emisiune cu anunţul: Alo, alo, aici Radio Bucureşti.  După aceste cuvinte, Dragomir Hurmuzescu, președintele Societății  de Difiziune Radioteefonică  a rostit un discurs în care a spus: „ Radiofonia este de mare importanță socială, căci se poate adresa lumii întregi”.Este momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România.

În anul 1915, Dragomir Hurmuzescu este numit membru corespondent al Academiei Române.

Moare în 1954, la 29 mai, în Bucureşti, la masa de lucru, în timp ce îşi redacta memoriile,  aproape uitat şi desconsiderat în  „epoca stalinistă”.

Pentru a-i cinsti memoria, unul dintre premiile Academiei Române îi poartă astăzi numele. Premiul Dragomir Hurmuzescu este  acordat de Secția de Științe Fizice

Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează Concursul  Naţional Studenţesc de fizicã „Dragomir HURMUZESCU.

Un liceu din București, din Deva, din Medgidia, și din alte orașe poartă numele Dragomir Hurmuzescu.

La finalul fiecărui episod, stimați ascultători, vă fac o recomandare,  o sugestie  pentru consolidarea informațiilor despre personalitatea prezentată. Azi, având în vedere colaborarea din Dragomir Hurmuzescu și craioveanul Mihai Konteschweller, vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică  să descoperiți două relee radio-tv  din Oltenia: releul de la Șimnicul de Sus și Releul de la  Novaci-Rânca.

Plecați de la cele două sensuri giratorii situate la intersecția din Bulevardul Carol și strada Frații Golești în direcția Horezu. Treceți pe sub calea ferată, lăsați în stânga Centrala Termoelectrică CET  2 din  cartierul Bariera Vâlcii și traversați Centura de Nord a Craiovei. Deja se profilează  în față, pe dealul de la Șimnicul de Jos,  față Releul  Radio-TV. Puteți să rămâneți în zona, în pădurea de la Mlecănești, sau să mergeți mai departe spre Novaci. Aveți de parcurs aproape 100 de kilometric dar peisajul și obiectivele întâlnite merită tot efortul. De la Novaci până la Rânca sunt aproape 20 de kilometri. Aproape de stațiunea tursitică Rânca, pe partea dreaptă, se profilează releul radio-tv Novaci-Rânca.

Vă sugerez să rămâneți o vreme, poate o zi sau două la Rânca. Puneți în bagajul pregătit de acasă și cartea „Dragomir Hurmuzescu”, scrisă  de Constantin A.Ghica și publicată de Editura Științifică în anul 1967. Are doar 174 de pagini.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.