Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Mihai Mihăiţă – un îndrăgostit de Calea Ferată

Solicitarea iniţiatorilor  acestui volum a venit  abrupt , aşa că , în primul moment am avut senzaţia că barajul în care am  acumulat  întâmplări  cu Mihai Mihăiţă  s-a deschis brusc  şi nu ştiu la care să mă opresc : la anii `93…`94  , ani în care veneam rar la sediul din Calea Victoriei ca să-mi plătesc cotizaţia , la anul `97 ,  an din care am început să mă implic mai mult  în activitatea Filialei AGIR Dolj, în calitate de Preşedinte al acestei Filiale, la perioada de după 2002  , perioadă în care am lucrat mai mult  alături de  Preşedintele AGIR.  Fiecare   perioadă a însemnat , pentru mine, paşi de cunoaştere  a  Preşedintelui,  a  organizatorului, a profesionistului, a omului.

Într-un final m-am decis  să nu  leg povestea  mea de  AGIR, deşi mi-a  fost greu pentru că  fiecare tentativă de a începe o poveste  se canaliza , în mod implacabil,  spre  întâmplările de la sediul AGIR  din Calea Victoriei, spre  Colocviile  AGIR organizate sistematic  la Bucureşti , la Craiova sau în altă parte, spre  călătoria delegaţiei AGIR la  asociaţia similară din China, spre alte şi alte întâmplări legate de AGIR. Pot afirma că anii  din urmă au însemnat  o simbioză Mihai Mihăiţă- AGIR, aşa că o povestire despre Mihai Mihăiţă  nu poate fi rupă de AGIR.  Trec în revistă toate aceste întâmplări  şi analizându-le pentru a găsi esenţialul  descopăr  că,  de foarte multe ori , în discuţiile la care am asistat,  în discuţiile noastre ,  Mihai Mihăiţă   atacă sistematic  două  subiecte: calea ferată  şi  satul natal , Voloiacu, cu locuri şi oameni.

Îmi  povesteşte  despre o mulţime de oameni  din  satul domniei sale care şi-au împletit  destinele  cu calea ferată, despre  începuturile  în calea ferată  a multor colegi de facultate. Povestirile sună cam aşa : colegul  X   şi-a început activitatea la Caransebeş.  Acolo s-a căsătorit cu colega noastră Y. Acolo s-au născut fetele lor, apoi au venit la Bucureşti unde , împreună  am…..Povestirea continuă apoi cu  ce s-a făcut la calea ferată. Povesteşte cu emoţia îndrăgostitului de calea ferată.

Îmi  povesteşte  amănunte  concrete despre orice subiect  atacat de mine. I-am povestit despre istoria  fabricii de locomotive  electrice de la Craiova. Mihai Mihăiţă, îndrăgostitul de calea ferată,  se luminează  de aduceri aminte şi îmi spune  cum s-a făcut proba de urcare a rampei de la Predeal  cu o locomotivă electrică. Îmi spune . Toţi ştiam,  că locomotiva poate trage garnitura cu 50 de vagoane  de la Câmpina la Predeal, dar mie îmi era teamă  să nu se rupă cârligul de tracţiune. Ca să fiu sigur  că nu vor apărea probleme am pus o locomotivă la coada trenului. Totul s-a terminat cu bine, iar prezenţa celei de a doua locomotive  mi-a dat liniştea necesară   ca să savurez această premieră în istoria  căilor ferate din România. Mihai Mihăiţă – îndrăgostit de calea ferată ,de introducerea  noului , de siguranţa în căile ferate.

Îmi povesteşte  cum s-au construit multe gări. Mergeam cu trenul  de la Bucureşti la Iaşi pentru a sărbători  90 de ani de la înfiinţarea AGIR. Întâmplător  am avut locuri în acelaşi  compartiment. Până aproape de Ploieşti a citit  dintr-o carte, apoi , brusc, a pus cartea jos, a privit pe fereastra  vagonului şi mi-a povestit cum s-a construit triajul de Brazi, cum s-a construit  gara de la Brazi,  cum planta în fiecare primăvară flori  în faţa gărilor în care a lucrat. Mihai Mihăiţă-îndrăgostit de calea ferată, de cărţi, de flori.

Îmi povesteşte  despre  mersul trenurilor. Trenurile de la Craiova la Bucureşti sunt convenabile ca oră de plecare din Craiova. De multe ori întârzie 5-6 minute, nu mai mult. Odată  trenul a întârziat mai mult şi nu am ajuns la ora convenită cu domnia sa. Mi-a povestit , parcă cu năduf, cum,   ca  funcţionar de rang înalt  în Minister, analiza în detaliu  cauzele fiecărei întârzieri mai mari de 5 minute pentru a  lua măsura potrivită. Mihai Mihăiţă – îndrăgostit de calea ferată şi de lucrul bine făcut.

Îmi povesteşte  cum s-a construit Centrul de calcul al CFR , cum a învăţat cu plăcere informatica, cum a învăţat  despre gestiunea întreprinderilor. Îmi povesteşte  despre primul sistem informatic în timp real pentru conducerea şi supravegherea activităţii  vagoanelor de marfă pe reţeaua căilor ferate  din România. Mihai Mihăiţă – îndrăgostit de calea ferată şi de lucrul dus până la capăt.

Îmi povesteşte despre satul natal al domniei sale , Voloiacu , din Mehedinţi,  situat aproape de halta  de cale ferată Ciochiuţa, de oamenii din sat care şi-au legat  destinele de calea ferată. Povestim adesea despre  părinţii noştri, despre soţiile noastre, despre copii noştri. Mihai  Mihăiţă – îndrăgostit  de  calea  ferată, iubitor de oameni. 

Gheorghe Manolea,născut într-un sat din Mehedinţi.

           Aprilie 2010

Articolul poate fi citit în Gazeta de sud din data de 11.09.2010

In data de 25 mai 2010,  după Laudatium, rostit de profesorul Ioan Sobor şi după festivitatea de înmânare a Diplomei de Doctor Honoris Causa  al Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău, am rostit, în faţa Senatului, următorul discurs de răspuns :

Doamnelor şi Domnilor,

Iniţial   am pregătit un discurs despre  evoluţia şi tendinţele  din acţionările electrice, domeniul în care lucrez. Mi-a plăcut  cum  a ieşit dar conţinea multe informaţii de specialitate. Am renunţat.

Apoi am pregătit  un  discurs despre creatori de şcoală din  România şi din Republica Moldova. Şi acesta mi-a plăcut cum a ieşit pentru că  demonstram erudiţia mea . Conţinea,  însă,  prea  multe date istorice aşa că am renunţat.

Intr-un final m-am decis  ca în discursul meu să vă prezint într-o formă mai puţin convenţională ce am făcut eu important în viaţa profesională  şi ce mă leagă de Universitatea  Tehnică a Moldovei.

Am intitulat discursul: 

Şcoala superioară  şi  drumurile profesionale ale discipolilor ei.

Încep cu un citat.

 „ Nu zidurile fac o şcoală ci spiritul care domneşte într-însa”.  A spus regele Ferdinand în noiembrie 1923 la  inaugurarea  Şcoalii  Politehnice din Timişoara.  

Voi continua  cu o afirmaţie.

Spiritul unei şcoli este determinant pentru  căile profesionale ale discipolilor ei, ale absolvenţilor ei.

Pentru a  susţine această afirmaţie îmi  este la îndemână să vă prezint câteva exemple din viaţa mea. 

            În  1965 eram student în anul I. Locuiam la cămin  unde avem o „ staţie de radioamplificare” , de fapt o reţea  de difuzoare  conectate  la o staţie de radiorecepţie. În fiecare cameră era un difuzor. Se retransmiteau  programele naţionale de radio : programul I şi programul II. În fiecare seară  se transmitea şi un program special realizat  de studenţi. Erau emisiuni interesante! M-am dus la organizatori, studenţi mai mari, şi mi-am declarat disponibilitatea  de a participa la realizarea programelor studenţeşti. Am dat şi o „probă de microfon”. Le-a plăcut cum se aude vocea mea şi am fot inclus  în echipă. Rubrica „Noutăţi tehnico-ştiinţifice „ era neacoperită şi mi-a  fost repartizată mie. 

  Deşi la vremea aceea  erau puţine surse de informare am găsit  totuşi multe noutăţi interesante pentru a fi prezentate colegilor studenţi. Interesul pentru noutăţile  tehnico- ştiinţifice s-a păstrat până în prezent.

            Acesta a fost un început de drum profesional. Începuturile în căutarea noutăţilor tehnice şi ştiinţifice.

            Eram  student în anul II.la Facultatea de  Electromecanică a  Institutului de Mine din Petroşani, oraş situat în Valea Jiului, adică în cel mai mare şi mai vechi bazin minier din România. Am venit la Petroşani deoarece în 1965 nu exista la Craiova o Universitate, nu exista o facultate de electromecanică, iar eu am vrut să devin  inginer electromecanic. Deşi după un an, în 1966, s-a înfiinţat Universitatea din Craiova am rămas la Petroşani   fascinat de măiestria pedagogică a profesorilor  mei , de pasiunea lor  pentru cercetare Am aflat că fiecare profesor conduce un cerc  ştiinţific studenţesc unde studenţii lucrează cu profesorul  şi  acolo, la cercul ştiinţific studenţesc, se face altceva decât   la laborator. M-am înscris la cercul de Bazele electrotehnicii. Am făcut echipă cu un alt coleg  de grupă. Am discutat cu profesorul şi  ne-a propus să ne ocupăm de măsurarea frecvenţei mărimilor sinusoidale .Ne-a propus  să începem cu măsurarea frecvenţei cu ajutorul osciloscopului folosind  figurile Lissajous. Ne-a dat o carte şi ne-a arătat cum trebuie manevrat osciloscopul apoi a plecat   Am fost dezamăgit. Eu venisem să stau alături de profesor iar domina sa a plecat. Acum, după  44 de ani, ştiu că a făcut bine şi că nu a fost o întâmplare pentru că, rămaşi singuri,   am citit , am încercat, am experimentat, am descoperit ,am fost , uneori, în culmea  bucuriei.

            Acesta a fost un alt început de drum profesional. Începuturile  într-ale cercetării.

            Ca student am participat în fiecare an la sesiuni de  comunicări ştiinţifice studenţeşti. Am participat şi în 1970 la faza naţională  organizată la Timişoara cu  lucrarea    „ Comanda adaptivă a sistemelor de acţionare  electromecanică”. Juriul  era format din profesori de la Bucureşti, Timişoara şi Craiova.  De la Craiova participa  celebrul profesor   Constantin Belea, proaspăt  doctor habilitat la Moscova. Obţinuse acest titlu ştiinţific în 1962 la Institutul de Aviaţie Jukovski. Avea  33 de ani când a obţinut acest titlu. Pentru  comanda adaptivă am propus utilizarea unui echipament de calcul, echivalentul microprocesorului de azi. Era o noutate la vremea aceea. Am obţinut Premiul III  Atunci am înţeles că la o lucrare  ştiinţifică trebuie să lucrezi  ani buni şi să aduci noutăţi tehnice şi ştiinţifice.  Eu am învăţat,   ca student,  acţionările electrice cu  plăcere şi pasiune. Evident, nu ştiam atunci  că mă voi ocupa de acţionări electrice mulţi ani , că voi obţine brevete de invenţie în acest domeniu, că voi realiza sisteme automate de acţionare aplicate în practica industrială, că mă voi ocupa de organizarea de manifestări ştiinţifice în domeniu.

            Acesta a fost un alt început pentru mine . Începuturile utilizării  calculatoarelor  în acţionările electrice , în echipamentele electrice.

            Drumurile  profesionale începute în facultate  au fost  continuate în anii care au urmat.

            În 1970 am fost repartizat la un institut de cercetări din Petroşani. În mod natural am continuat  drumul cercetării. Se foloseau atunci în minele din România telefoane Siemens , care cântăreau 40 de kilograme şi telefoane româneşti care cântăreau 20 de kilograme. Erau grele şi nici nu puteau fi folosite în abataj, adică acolo unde se muncea pentru a scoate cărbune. Dacă minerul vroia să ceară ceva de la suprafaţă , trebuia să meargă un kilometru până la primul telefon. Eu m-am ocupat de modernizarea  telefoanelor pentru mediul exploziv. Am studiat noutăţile tehnice şi ştiinţifice şi am conceput un telefon de numai patru kilograme. Mai mult ,putea fi folosit şi în abataj ,iar pentru un miner cele patru kilograme erau ca un fulg.   Acest telefon s-a fabricat multă vreme la Electromagnetica din Bucureşti. S-a exportat şi în China. Am obţinut primul  meu  Brevet de invenţie pentru acest telefon.

            În 1977 am dat concurs şi am ocupat un post de asistent la Universitatea din Craiova  pentru disciplina  acţionări electrice.

            Şi acesta a fost un fel început pentru mine. Începuturile activităţii didactice.

            Am  considerat că această activitate este  o misiune educativă şi de aceea  am făcut mai mult  decât a preda, a  examina şi a da note.

            Prin anii ’80  am organizat un Cerc de inventică cu studenţii. Altfel spus ,le-am arătat drumul fascinant al noutăţilor tehnice şi ştiinţifice. Unii dintre studenţii de atunci au devenit profesori  la liceele tehnice din Craiova. Sămânţa sădită  atunci a dat roade. Acum, după 40 de ani, se organizează anual  câte o sesiune de Referate susţinute de elevi pe tema „Inventatorul meu preferat”. Evident particip şi eu .Uneori doar ascult, alteori le povestesc şi eu despre inventatorul meu preferat, Gogu Constantinescu. Despre acest inventator  le-am povestit şi studenţilor  şi cadrelor didactice  de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Despre inventatori povestesc în fiecare săptămână  la Radio Craiova. Altfel spus, ceea ce am început în şcoală, ca student, fac şi azi.  Despre inventatori şi oameni de ştiinţă scriu  în fiecare săptămână  într-un cotidian local. Am povestit şi despre academicianul Serghei Kapiţa, cu rădăcini basarabene şi vorbitor de limbă moldovenească, vorbitor de limbă română. Despre inventatori, despre oameni de ştiinţă   scriu trimestrial, de aproape trei ani în Meridianul Ingineresc al Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău. Mai mult, susţin la Craiova cursuri de Inventică, termen introdus de venerabilul profesor  ieşean Vitalie Belous,  născut la Bălţi în urmă cu 80 de ani. Inventica este un subiect frecvent  abordat de mine  cu profesorul  Lorin Cantemir , născut la Zelena-Hotin şi legat afectiv de Universitatea Tehnică a Moldovei.

            Aşadar , drumul „noutăţilor tehnico-ştiinţifice” , început  în urmă  cu aproape 45 de ani m-a adus şi în  cetatea  dumneavoastră.

            Anul 1990 a fost un an de mari schimbări în România.

            Pentru  cadrele didactice de la Universitatea din Craiova,  anul 1990 a însemnat şi noi deschideri spre lumea ştiinţifică, spre lumea universitară. În calitate de secretar ştiinţific la Facultatea de Electromecanică m-am ocupat de organizarea primei ediţii a Conferinţei Internaţionale de Electrotehnică Teoretică şi Aplicată – ICATE. La această primă ediţie a venit de la Chişinău profesorul  Tudor Ambros, pasionat de maşini electrice care , împreună cu profesorul Aurel Câmpeanu de la Craiova  au scris ecuaţia  Craiova-Chişinău. La această ecuaţie s-au adăugat mereu noi termeni, noi persoane. L-am întâlnit la Braşov , în 1994, la Conferinţa Internaţională OPTIM pe profesorul  Petru Todos. Aş putea spune că la ecuaţia iniţială Craiova – Chişinău s-a mai adăugat  ecuaţia  acţionări electrice- Todos-Manolea şi, alături de alte ecuaţii de acest tip , a apărut , din punctul meu de vedere  Sistemul  Craiova-Chişinău. În 1997 am participat la prima ediţie a Conferinţei Internaţionale de Sisteme Electromecanice SIELMEC , devenită ulterior SIELMEN. Am înţeles atunci care erau nevoile dumneavoastră. Am revenit în acelaşi an  şi am ţinut câteva prelegeri despre acţionări electrice. În  ecuaţia acţionări electrice a apărut şi profesorul Ion Sobor . Erau necesare   trei puncte de sprijin, Todos- Sobor-Manolea,  pentru a asigura stabilitatea    unei prietenii profesionale  bazate pe proiecte, pe acţiuni comune  în care fiecare s-a investit cu pasiune .

            Despre primul nostru proiect.

            În vizitele mele la Chişinău  am ţinut cursuri pentru studenţi dar am ţinut şi Conferinţe  în faţa cadrelor didactice şi a studenţilor. Într-una dintre Conferinţe am prezentat  rezultatele obţinute de noi  într-un proiect de încălzire electrică a unui depozit pentru margarină. Soluţia folosită atunci,  dar pe care o folosim şi azi în alte aplicaţii, se baza pe elemente de încălzire cu coeficient de temperatură pozitiv. O soluţie „inteligentă”. Din discuţiile purtate  cu ceilalţi doi termeni ai ecuaţiei  „ acţionări electrice”  a rezultat primul proiect comun  finanţat în Programul Moldova  şi intitulat „Sistem electric computerizat pentru încălzire-uscare depozite de materii prime”. Aplicaţia pentru Republica Moldova era destinat spaţiului de depozitare a  butaşilor de viţă  de vie. În perioada derulării proiectului am venit de mai multe ori la Chişinău. O dată am venit şi cu alţi colaboratori. Am adus cu noi  un convertor static pentru sistemele de acţionare, conceput de noi şi folosit în activitatea  cu studenţii de la Craiova. Am făcut atunci câteva lucrări de laborator cu studenţii de la Facultatea de energetică din Chişinău. Şi această sămânţă a prins.

            Al doilea proiect al nostru.

            În decembrie 1999 sau poate în  ianuarie 2000,  profesorul Todos şi profesorul Sobor  au venit la Craiova pentru a scrie  împreună cererea de finanţare pentru proiectul „Sisteme autonome automatizate-surse de alimentare cu energie electrică a consumatorilor serviciilor antigrindină, folosind energia solară şi eoliană” Cererea de finanţare a însemnat  definirea obiectivelor de bază ,  a obiectivelor măsurabile , a activităţilor etc. Am lucrat  câteva zile ca studenţii  în sesiune. Am  depus împreună documentele la  Secretarul de Stat Florin  Tănăsescu care gestiona programul MOLDOVA. Am  obţinut finanţarea şi  timp de trei ani am lucrat împreună  la acest proiect. Esenţa acestui proiect  este legată de un automat programabil conceput de noi şi un software specific pentru gestionarea circulaţiei energiei între sursa primară- panoul fotovoltaic, elementul de stocare- acumulatorul şi consumatorii serviciului antigrindină. Esenţa acestui automat programabil este un microprocesor, un circuit specializat pe care l-am propus, ca soluţie tehnică, şi în urmă cu 40 de ani pentru comanda adaptivă a sistemelor de acţionare electromecanică. O temă de actualitate care ne-a permis şi alte colaborări. O teză de doctorat în cotutelă finalizată deja. O alta în curs de elaborare. Participarea  pe această temă la proiecte transfrontaliere  sau interregionale.

            Aşadar , drumul „cercetării ” , început  în urmă cu  aproape 40 de ani m-a adus şi în  cetatea  dumneavoastră unde , cu prietenii profesionali, am edificat mai multe proiecte.

            Am scris şi o carte „ Bazele cercetării creative”  ca o  sinteză a experienţei mele în domeniul cercetării. Această carte  a însemnat  o punte  între  activitatea de cercetare şi activitatea didactică desfăşurată de mine la Universitatea Tehnică a Moldovei.  Această carte a însemnat pentru conducerea Universităţii Tehnice  dovada că  vă pot fi util dumneavoastră  prin susţinerea unui curs  specific la Master, apoi, din acest an şi la Şcoala Doctorală , curs intitulat  „Istoria şi metodologia cercetării”.

            Desigur acordarea titlului de Doctor Honoris Causa   de către Universitatea Tehnică a Moldovei  reprezintă pentru mine un nou început şi deci un nou proiect.

            Tema acestui proiect am descoperit-o în acest an  şi se numeşte Sergiu Rădăuţan, primul Rector al Universităţii Tehnice a Moldovei, o personalitate ştiinţifică apreciată în multe ţări, inclusiv în România. Dovada  aprecierii este şi  bustul  din bronz al  lui Sergiu Rădăuţan  turnat de prietenii săi din  România şi găzduit acum la Institutul de geodinamică din Bucureşti.

Mi-am propus ca , în virtutea  legitimităţii conferite de  titlul de DHC al UTM să mă ocup de aducerea bustului profesorului  Sergiu Rădăuţan la Chişinău.         .

            Vă mulţumesc pentru oportunitatea de a  adăuga noi termeni în ecuaţia Craiova-Chişinău.

            Vă mulţumesc pentru  acordarea titlului de Doctor Honoris  Causa 

            Chişinău 25 mai 2010

În luna martie 2009 doamna profesoară Sonia Degeratu a finalizat cartea “Materiale electrotehnice”  pregătită pentru Editura Universitaria din Craiova. Mi-a cerut să scriu un Cuvânt înainte. Iată ce am scris… 

Cuvânt înainte 

În  primăvara anului 1978 studenţii anului patru de la Facultatea de Electrotehnică din Craiova au fost „ aleşi”  să meargă pe Şantierul  „ Dunăre- Marea Neagră”. Pe Şantier au mers numai studenţii. Studentele au rămas la Craiova. Dacă studenţii munceau pe un şantier , normal era ca şi studentele să muncească pe un şantier. Clădirea Şcolii Normale din Craiova, situată pe Calea Bucureşti,  fusese afectată de cutremurul din 1977 şi urma să fie  folosită de Facultatea de  Mecanică,  facultate nou  înfiinţată în cadrul Universităţii din Craiova. Aşadar, şantierul exista. Trei luni , studentele  din anul  patru al Facultăţii de Electrotehnică, printre care şi Sonia Dumitrescu,   au muncit la consolidarea clădirii Facultăţii de Mecanică. Se poate spune că , din piatră, au construit o şcoală. Sonia Dumitrescu a construit o parte din şcoală pe care, cu migală, a vopsit-o , a curăţat-o. În timpul acesta ,colegii lor, studenţii din anul patru,  au construit „ o cale de umblat” pentru barje şi şlepuri , făcute din fier  şi destinate să care piatră , fier, cărbune.

 După trei luni , adică în luna iunie 1978 au început cursurile semestrului II. Acelaşi număr de ore repartizate într-o lună şi jumătate. Luni-marţi-miercuri = o săptămână. Se învăţa şi sâmbăta. Joi- vineri- sâmbătă  = o săptămână. Eu eram atunci asistent şi aveam toate orele la anul patru. Ceilalţi studenţi erau în vacanţă la mare sau la munte.

„Aleşii” să muncească pe Şantierul „ Dunăre- Marea Neagră”  nu dădeau semne de oboseală. Cursuri, seminarii, proiecte, laboratoare, consultaţii – păreau să fie  hrană dătătoare de puteri  pentru   studenţii din anul patru .Acum, după trei decenii, pot afirma  că foarte  mulţi dintre ei , inclusiv Sonia Dumitrescu , Sonia Degeratu, au folosit „ puterea” dobândită  atunci pentru  a deschide noi drumuri  profesionale, pentru a construi , pentru a crea  cu pasiune , cu dăruire şcoli de învăţătură, şcoli de cercetare, iar alegerea lor pentru acea  încercare de viaţă nu a fost întâmplătoare. „Cineva”  a vrut să-i convingă  de valoarea lor, de puterea lor intelectuală.

Cuprul  se găseşte în natură în stare nativă. Este maleabil, ductil, bun conducător de căldură şi electricitate. Cositorul se găseşte şi el în natură  dar este   ascuns  în casiterită .  Este maleabil şi ductil. Topite împreună, cu măiestrie şi ştiinţă , dau bronzul –material rezistent , numai  bun pentru  armele luptătorilor  şi uneltele meşteşugarilor. Oamenii au descoperit şi alte metale. Unul dintre oameni, Dimitri I. Mendeleev  , le-a aranjat  într-o ordine logică. Această ordonarea le-a permis altor oameni să meargă pe drumul nevăzut  dintre metale şi nemetale şi să descopere semiconductoarele şi aplicaţiile lor. Una dintre cele mai importante o reprezintă tranzistorul,   inventat  la data de 16 decembrie 1947 de către John Bardeen, Walter Houser Brattain, şi William Bradford Shockley.

 Cărbunele ( grafitul) şi diamantul  conţin carbon. Şi  cărbunele şi diamantul  s-au format sub  pământ, fără lumină. Diamantul dă multă lumină. Elementul magic, ordonat şi el de Mendeleev,  este carbonul, capabil să formeze lanţuri lungi de atomi pe care se fixează şi alte elemente, cum ar fi hidrogenul. Aşa a apărut  clasa materialelor  numite obişnuit plastice, numite de specialişti polimeri organici. Unul dintre aceştia este Nylonul , brevetat în 1937, folosit pentru confecţionarea paraşutelor utilizate la debarcarea în Normandia, iar apoi, după război,  la confecţionarea unor obiecte de  îmbrăcăminte , simbol al modernismului.

Sonia Dumitrescu a fost repartizată, după absolvirea facultăţii,  la un institut  de cercetări din Craiova. După câţiva ani de acumulări profesionale, în 1991, Sonia Degeratu a obţinut,  prin concurs, un post la Facultatea de Electromecanică.  Folosindu-şi   cu măiestrie puterea   intelectuală nativă  şi folosind  cunoştinţele  acumulate de oameni de-a lungul timpului, Sonia Degeratu  a construit o şcoală modernă de materiale  la facultatea noastră.

Şcoală  înseamnă spaţii. A finalizat ceea ce a început   cu ani în urmă.

Şcoală înseamnă echipamente. Sonia Degeratu a adunat cu migală echipamente şi,  prin proiectele iniţiate, va completa această zestre.

Şcoală  înseamnă cărţi şi o filozofie specifică.

 O carte cu filozofie proprie este un Diamant.

Diamantul  făurit cu măiestrie, cu  pasiune şi ştiinţă  de profesoara Sonia Degeratu  poartă numele de „ Materiale electrotehnice”.

Vă invit să  studiaţi  acest diamant.

 Nu pregetaţi să o ascultaţi pe profesoară cum povesteşte despre materiale.

 Eu, fostul său profesor, o ascult fascinat cum povesteşte despre    Kapton şi Kinel, banale poliamide , dar  care devin, miraculos,   eroi  învingători  în  lupta motorului electric cu temperaturile înalte .

Eu,  fostul său profesor  ,  mă minunez cum materialele inteligente ,    îndeplinesc, în mod miraculos,   gândurile  profesoarei Sonia Degeratu. 

28.03.2009

                                                           PREFAŢĂ

Aproape în fiecare zi, noi oamenii de azi, beneficiem de avantajele multor produse   sofisticate sau simple, perfecţionate de-a lungul secolelor sau abia inventate, pe care le cumpărăm fiindcă avem nevoie de ele, sau pentru că ne place aspectul lor, pe care le cumpărăm pentru că ne dau sentimentul că suntem mai puternici şi care înglobează munca a mii de oameni depusă pe durata a sute de ani.

De cele mai multe ori nici nu ne punem întrebări legate de modul în care  au apărut  aceste produse, cine le-a inventat, cine le-a perfecţionat.

Câţi dintre noi ştiu legenda lui Dedal şi a fiului său Ikar care, pentru e evada de pe insula unde au fost surghiunuiţi, şi-au lipit de corp aripi pentru a zbura? Câţi dintre noi mai povestesc legenda meşterului Manole care şi-a construit aripi din şindrilă pentru a coborî din înaltul Bisericii pe care tot el a construit-o? Câţi români acceptă că fraţii Wright au efectuat la 17 decembrie 1903 ora 10,35 primul zbor cu un aparat de zbor mai greu decât aerul deşi Traian Vuia a primit la 17 august 1903 Brevetul de invenţie francez nr.332106 pentru aeroplanul-automobil, iar la 18 martie 1906 a decolat şi aterizat folosind mijloace proprii de bord? Doar cunoscătorii se întreabă de ce s-au dezvoltat complicatele avioane cu reacţie, iar aerodina lenticulară a românului Henri Coandă care nu avea piese mecanice în mişcare , care nu necesita aeroporturi speciale, a fost uitată!

Ne face plăcere să zburăm cu avionul, iar în emoţia  profundă a acestui eveniment  ni se pare un sacrilegiu să  socotim câte tone de CO₂  ajung în atmosferă de la sutele de avioane care zboară zilnic, să socotim câte tone de deşeuri petroliere ajung în atmosferă pentru a obţine combustibilul necesar acestor zboruri, câte tone de alte deşeuri ajung în apă sau în pământ  pentru a obţine  produsele din care se fabrică  avioanele, pentru a obţine accesoriile cu care se echipează avioanele. Şi  ce zgomot fac!

Am dat doar un exemplu!

Un profesor  porneşte de la un exemplu, de la o observaţie şi dezvoltă o  teorie, scrie una sau mai multe cărţi. Profesorul Niculae Boteanu a scris  această carte, intitulată Tehnologii şi echipamente de asigurare a calităţii mediului.           

Vă recomand să o citiţi!

Veţi găsi, în primul capitol, multe informaţii despre poluarea industrială, despre influenţa factorilor de mediu asupra poluanţilor, despre tehnici şi tehnologii de tratare şi monitorizare a deşeurilor. Într-o cultură cu tehnologie avansată scopul suprem al vieţii este de a utiliza fluxul de energie şi resurse materiale pentru a crea abundenţă materială şi de a satisface orice dorinţă umană, unde valoarea primară este plasată în transformarea mediului ambiant cu scopul extragerii bogăţiilor lui cu ajutorul tehnologiei. Astfel, dintre toate valorile, se evidenţiază progresul material, eficienţa şi specializarea cu distrugerea ecosistemului natural. Eşecul acestui mod de a concepe lumea este evident. În fiecare zi este experimentat adevărul că un organism nu poate supravieţui într-un mediu constituit din propriile deseuri

Vă sugerez să studiaţi şi al doilea capitol. Este un bun exemplu de îmbinare didactică a principiilor de tratare mecanică a deşeurilor, de tratare termică a deşeurilor, de tratare mecanico-biologică a deşeurilor, cu imagini lămuritoare şi convingătoare ale echipamentelor şi instalaţiilor bazate pe aceste principii. Găsiţi aici relaţii matematice pentru calcule specifice, dar şi valori ale parametrilor şi variabilelor care intervin în procesele de tratare a deşeurilor  studiate.

Al treilea capitol, Tehnologii şi echipamente pentru separare şi filtrare,  este un capitol al modelelor matematice. Fie că este vorba de separarea  sistemelor eterogene, de filtrarea sistemelor eterogene sau de filtre electrostatice, modelul matematic este prezent pentru a  descoperi esenţa, pentru a generaliza principiul. Modelele matematice prezentate şi prin aceasta cartea pe care o citiţi este,  pe de o parte o sursă de informaţii, iar pe de altă parte un instrument pentru  inovarea în domeniul tehnologiilor şi echipamentelor pentru filtrare, altfel spus, este un instrument  care permite cercetarea în domeniu şi finalizarea prin noi tehnologii şi echipamente aplicabile în practică.

Escaladarea volumului de noxe generat de progresul industrial, devenit un element de alarmă la scară planetară, necesită concentrarea preocupării pentru găsirea de tehnologii şi produse inovative pentru îndepărtarea acestei primejdii care ameninţa însăşi viata pe pământ. În acest sens reducerea emisiilor din instalaţiilor de ardere, reducerea emisiilor de oxid de sulf,  reducerea emisiilor de oxizi de azot, reducerea poluanţilor produşi de motoarele cu ardere internă, reducerea zgomotului, aplicarea proceselor regenerabile sunt teme de cercetare al căror început poate fi identificat în această carte, sunt probleme pentru care autorul oferă soluţii.

Lucrarea se adresează specialiştilor formaţi sau în formare, dar ea poate fi consultată şi de publicul larg, de utilizatorul de autovehicul, care va găsi multe informaţii de interes, de la nocivitatea gazelor arse, geneza lor şi modul de reducere, pănă la reglementări romaneşti şi internaţionale care definesc limite pentru poluarea chimică şi fonică a mediului ambiant.

Poluarea determină perturbarea echilibrelor biologice a ecosistemelor, fiind interferenţa consecinţelor activităţii omului cu acţiunea modelatoare asupra naturii. Astfel, în lupta cu menţinerea echilibrului ecosistemelor solului, lucrarea reprezintă o introducere în domeniul proceselor şi echipamentelor de tratare şi epurare a apelor în corelare cu protecţia solului.

Aşadar, vă recomand această carte  pentru că identifică probleme şi oferă soluţii privind asigurarea calităţii mediului, pentru că analizează  starea mediului de azi şi ne îndeamnă, discret  dar motivat, să inovăm  pentru noi  cu gândul la  generaţiile viitoare.

            Prof.dr.ing.Gheorghe Manolea

 Craiova, România,  mai 2008

Articolul poate ficitit în Gazeta de sud din data de 04.09.2010. Faceţi click pe campul albastru