Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Sochirca Nicolae Bogdan   Conceperea şi realizarea unui automat programabil  destinat mediilor potenţial explozive 

Avram Adrian  Software de monitorizare şi control al procesului de transport cu benzi  cu aplicaţii în carierele de lignit

Nu s-au făcut fotografii, aşa că……

În discuţiile noastre obişnuite folosim adesea expresia „curent electric“ şi sintagme care conţin întreaga expresie sau numai cuvântul „curent“: „s-a întrerupt curentul electric“, „merg să plătesc curentul electric“, „am nevoie de un conductor care să suporte un curent mai mare“. Asociem expresia „curent electric“ cu noţiunea „amper“. Spunem „vă rog să-mi daţi o siguranţă electrică de 16 A“ sau „este nevoie de un amperaj mai mare pentru a putea suda aceste piese“. Unele dintre aceste sintagme sunt incorecte din punct de vedere tehnic, din punct de vedere electrotehnic, din punct de vedere academic, dar asta este altă problemă. Expresia „curent electric“ a fost folosită de fizicianul André-Marie Ampère în urmă cu peste 200 de ani.

Articolul poate fi citit  aici

L-am ascultat de multe ori la radio. L-am văzut de câteva ori la televizor. I-am citit articolele din săptămânalul Contemporanul. Student fiind, i-am studiat şi unele cărţi. Era fascinant de fiecare dată. Mă întrebam de unde are atâta forţă. Desigur, resursele umane sunt multiple. Cred că în cazul lui Grigore Moisil această forţă a avut ca sursă educaţia, şcoala şi… şcoala continuă, adică învăţarea continuă

Articolul poate fi citit aici !

                    Valenţele Şcolii de la Iaşi.

                        Şcoala nu are vârstă. Clădirea în care funcţionează Şcoala  are o anumită vechime, mai mare sau mai mică. O Şcoală are, sau nu are, valoare  şi vigoare.

Valoarea unei şcoli este dată  de  cei care, în timp, în istorie, au slujit-o şi de cei care s-au  format la această şcoală. Valoarea rezultă, în opinia mea, din dimensiunea istorică a şcolii.

Vigoarea unei şcoli este dată de cei care slujesc, la timpul prezent, instituţia-şcoală.

                        Şcoala de la Iaşi are valoare. Am mai  multe argumente pentru a susţine această afirmaţie dar mă consider îndreptăţit să aduc doar două argumente.  L-am întâlnit de mai multe ori pe profesorul Nicolae Boţan ,un slujitor de mare valoare al Şcolii de la Iaşi , un nobil al acţionărilor electrice, iniţiatorul Conferinţei Naţionale de Acţionări Electrice, care „ funcţionează şi azi”. Prin profesorul Nicolae Boţan şi profesorul Profir Degeratu, mentorul nostru  într-ale acţionărilor s-a creat o punte profesională între  Şcoala de la Iaşi şi Şcoala de la Craiova.

                        Şcoala de la Iaşi are valoare prin absolvenţii ei pe care eu  i-am  văzut la lucru ca profesori-ingineri electromecanici  în Licee din Iaşi, din Suceava, din Roman , din Câmpina . Pedagogi de referinţă, profesionişti recunoscuţi.

                        Şcoala de la Iaşi are frumuseţe „oltenească”, pentru că , aşa cum  „ mărgelele „ lui Brâncuşi se înşiră pe o „inimă” de fier spre infinit, aşa şi „şcolile ieşene” se  înşiră pe apa milenară a Bahluiului  aducându-şi  prinosul  lor la „Marea  de cunoştinţe” ştiinţifice ale lumii.

                        Şcoala de la Iaşi ştie să respecte valorile umane. Un craiovean, Mihai Konteschweller, truditor  pe tărâmul radiofoniei, alături de Dragomir Hurmuzescu, părintele  Şcolii de la Iaşi,  a fost profesor la Iaşi numai doi ani, 1947-1948. Şi totuşi, în semn de preţuire pentru strădania acestuia, promoţia de ingineri din 1948 poartă numele „  profesor Mihai Konteschweller” pentru că Şcoala de la Iaşi ştie cum să spună „ te preţuiesc, omule”.

                        Şcoala de la Iaşi  are vigoare. Argumentul meu este legat de prezenţa slujitorilor de azi ai Şcolii de la Iaşi în tot ceea ce reprezintă ştiinţă, tehnică,  viaţa comunităţii profesionale  naţionale şi internaţionale.

                        La ceas  aniversar îi doresc Şcolii de la Iaşi  „ Valoare crescătoare şi Vigoare crescătoare !”

                        Prof.dr.ing.Gheorghe Manolea

                        Universitatea din Craiova

În Munţii Metaliferi din Apuseni se află două vârfuri stâncoase numite Detunate, care au atras dintotdeauna turiştii, curioşii. Detunata Goală are o înălţime de 1169 m, dar spectaculozitatea provine de la aglomerarea de  coloane de bazalt de formă prismatic-hexagonală, bizar de regulate, de parcă un meşter cioplitor le-a fasonat cu răbdare. Istoria spune că numele Detunata vine de la zgomotul asemănător unui tunet care se produce la desprinderea unei pietre din masiv şi rostogolirea ei către bază. Pentru a se ajunge la ele se trece prin comuna Bucium, al cărei nume vine de la tulnic, de la buciumul folosit de păstorii din Munţii Apuseni. Comuna are mai multe sate, printre care Bucium Poieni şi Bucium Şasa. Am fost acolo prima dată în 1970. Eram în ultimul an de facultate, iar unul dintre colegii mei, Cosma Nicolae, originar din Bucium Poieni, ne-a invitat la bunica lui, o munteancă iute şi sfătoasă. Multe am auzit de la dânsa. Multe mi le amintesc şi acum. De atunci mi-a rămas în minte că în Bucium Şasa a trăit preotul Ion Agârbiceanu, pe care îl ştiam de la şcoală ca fiind autorul frumoasei povestiri despre Fefeleaga şi calul ei Bator. Mai târziu am aflat că din locurile acestea de basm a pornit spre lumea ştiinţei fiul său, Ion I. Agârbiceanu. Erau amintiri rămase într-un colţ neumblat al memoriei mele. De curând discutam cu fostul director administrativ de la Universitatea din Craiova, inginerul Micu Sălică, acum pensionar. Nu ştiu cum am ajuns să vorbim despre laser şi dintr-o dată interlocutorul meu parcă s-a luminat şi a început să-mi povestească despre fostul său profesor de la facultate, Ion I. Agârbiceanu. Aşa m-am hotărât să vă povestesc despre un reprezentant strălucit al fizicii din România şi care a realizat, în 1963, primul laser cu gaz din ţara noastră.

Articolul poate fi citit   aici !