Blog – Prof. Gheorghe Manolea

În fiecare an a venit Moş Craciun, dar anul acesta am stat mai mult de vorbă cu el.Mi-a povestit despre oameni.I-am povestit despre alţi oameni. Oamenii, spiritul oamenilor este important. Spiritul “Moş Craciun” este important pentru că ne ” uneşte”  gândurile.Ne uneşte gândurile spuse. Spuneţi-Vă gândurile! Cuvântul ne înalţă spiritul!

Călătorim cu trenul sau cu maşina pe distanţe mai scurte sau mai lungi. Oricât de scurtă este călătoria, dacă ieşim din oraş, fie că este vorba de Craiova sau altă localitate, cu siguranţă vom trece şi pe un pod pentru a traversa un pârâu, un râu. Nu avem timp să ne gândim când a fost construit, cine l-a proiectat sau construit. Dar fiecare operă de artă are istoria sa, legată de viaţa unuia sau mai multor oameni. Unul dintre marii constructori de poduri din ţara noastră, care şi-a legat numele şi de ingineria seismică, a fost Aurel Beleş.

Articolul poate fi citit aici!

Ne place geografia, ne place istoria, ne place literatura sau matematica pentru că cineva din familie sau poate un profesor, un dascăl, un iniţiat ne-a deschis fereastra cunoaşterii acestor ştiinţe exact în momentul în care subconştientul nostru era în căutare de lumină. Bine, dar acestui iniţiat cine i-a deschis fereastra cunoaşterii? Nu ştiu să vă dau un răspuns competent, dar vă ofer povestea fascinantă a unui om care, aparent, s-a născut privind lumea prin fereastra matematicii, a geometriei. Acest om s-a numit Gheorghe Ţiţeica.

Articolul poate fi citit aici!

Preocupările mele sunt legate de istoria ingineriei, în particular, de istoria ştiinţei, în general. În documentele cercetate am găsit evocate adesea contribuţiile medicilor la inventarea unor procedee specifice medicinei, la inventarea unor dispozitive aplicate în medicină. Unii dintre aceştia s-au născut, au lucrat în Craiova. Mai mulţi medici contemporani din Craiova au obţinut brevete de invenţie. Un nume întâlnit constant în aceste documente este al doctorului Victor Gomoiu. Am avut mai multe tentative de a scrie despre Victor Gomoiu. De fiecare dată am renunţat, gândindu-mă că nu este domeniul meu, că alţii, printre care profesorul Mihail Şcheau, au scris mult, au scris mai bine despre Victor Gomoiu. Într-un final, mi-am adus aminte de o discuţie purtată cu profesorul Mihail Şcheau prin anii ’96 -’97, când încerca să salveze ce se putea salva din Muzeul de istorie a medicinei, amenajat cu multă trudă în clădirea din Calea Unirii, revendicată la vremea aceea. Aşa am acceptat că ştiinţa, că istoria ştiinţei, nu are graniţe. În plus, Victor Gomoiu se înscrie în galeria academicienilor cu rădăcini olteneşti.

Articolul poate fi citit  aici

Povestesc mereu despre inventatori. Mulţi oameni se declară ei înşişi  inventatori. Ne putem întreba: când o persoană are această calitate? Câte invenţii trebuie să aibă? Desigur, în mod oficial, o persoană poate fi considerată inventator dacă posedă un brevet de invenţie, eliberat de o autoritate naţională sau internaţională. Numărul de invenţii nu este semnificativ pentru a declara sau utiliza această calitate, de inventator. Petrache Poenaru a avut un singur brevet de invenţie – stiloul. A devenit celebru fără să fi reuşit aplicarea în practică a stiloului. Unii au doar câteva brevete. Alţii au avut chiar sute de brevete şi au reuşit să le aplice aproape pe toate. Un exemplu este Elihu Thomson.

Articolul poate fi citit  aici!

Ma simt legat, spiritual, de fiecare promotie. Promotia 2010-2011 , m-a stimulat sa predau cursul de Actionari electromecanice într-o manieră specială, ca pentru prieteni, într-un dialog permanent.

Începutul secolului XX a fost marcat de căutările şi realizările din domeniul aviaţiei. Mulţi tineri erau fascinaţi de aparatele zburătoare. Pe 17 august 1903, Traian Vuia a obţinut brevetul de invenţie francez pentru aeroplanul-automobil, iar pe 18 martie 1906 a efectuat un zbor epocal pe terenul de la Montesson. În 1910, Aurel Vlaicu s-a desprins de la sol cu un aparat mai greu decât aerul şi a zburat 40 m.
Mulţi tineri din Brăila erau şi ei fascinaţi de avioane. Printre aceştia se număra şi Ana Aslan, născută la Brăila cu trei ani înainte de trecerea în secolul XX. Visa să ajungă pilot. De asemenea, George Fernic născut la începutul secolului XX, adică în 1900, la Galaţi, adică la o aruncătură de băţ de Brăila, a fost un mare constructor de avioane. Alt tânăr al acelor vremuri, Ionel Fernic, maestru al romanţei şi tangoului românesc, vărul lui George Fernic, a fost un pasionat pilot civil.
Dar, ca în orice început, au fost şi multe tragedii. George Fernic a murit într-un accident aviatic când îşi pregătea zborul transatlantic de revenire în ţară. Ionel Fernic a murit tot într-un accident aviatic, fiind pasager al cursei Varşovia –  Bucureşti – Salonic.
Ca o coincidenţă ciudată, un tânăr născut la Brăila în aceeaşi perioadă cu cei evocaţi mai înainte a inventat paraşute, catapulte care să-i salveze pe piloţi, care să-i salveze pe pasagerii avioanelor în situaţii critice. Acest brăilean s-a numit Anastase Dragomir.

Articolul poate fi citit  aici.

Şcoala a avut, are şi va avea un rol important în formarea elitei unei naţiuni. Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele a jucat un rol important în formarea inginerilor din România. Aici au primit învăţătură nume sonore din ingineria românească şi care, mai apoi, i-au dus renumele şi pe alte meleaguri. Aşa cum se întâmplă de obicei, în istoria unei instituţii, apare un om care, prin forţa şi viziunea sa, îi schimbă radical destinul. În istoria Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele acest om s-a numit Gheorghe Ion Duca, de al cărui nume este legat începutul învăţământului ingineresc în ţara noastră prin reorganizarea acestuia şi prin construcţia localului din strada Polizu, colţ cu Calea Griviţei, în care a funcţionat multă vreme Institutul Politehnic din Bucureşti.  

Articolul poate fi citit  aici