Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Ion Țuculescu – medic și pictor, un model de dăruire totală.

Azi,  la emisiunea Personalități din știință și tehnică, o să vă povestesc despre craioveanul  Ion Țuculescu medic și pictor, un model de dăruire totală.

.          

            În 1965 eram elev în clasa a XI-a. Profesorul  nostru de desen, Trestian Alexandru, proaspăt absolvent de facultate, cu preocupări în zona picturii, ne-a povestit că la Muzeul de Artă din Craiova s-a deschis o expoziție  dedicată pictorului Ion Țuculescu. Pictorul murise în  27 iulie 1962. Ne-a trezit interesul și, împreună cu alți colegi, am vizitat expoziția deschisă pentru scurt timp, cred că numai o lună. Mai târziu am citit că în  perioada februarie- aprilie 1965 fusese organizată la Sala Dalles din București o expoziție retrospectivă, urmată de câteva expoziții  la Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Sibiu… Ca student, am citit despre participarea României la Bienala de la Veneția din 1967 cu tablourile lui Ion Țuculescu. Tot în 1967  am cumpărat o carte scrisă de Petru Comarnescu, critic de artă,  publicată la Editura Meridiane din București, și dedicată lui Ion Țuculescu. Cartea are 71 de pagini  și conține 30 de reproduceri după tablourile lui Ion Țuculescu.  Am citit textul și am privit reproducerile. În 1973 s-a deschis la Craiova Casa memorială Ion Țuculescu. Era situată  la intersecția dintre strada Romul și Calea București. Am vizitat expoziția permanentă deschisă aici. Am recitit textul din cartea scrisă  de Petru Comarnescu și am privit  tablourile originale. Casa memorială a fost demolată. Tablourile au fost mutate la Muzeul colecțiilor, care a funcționat câțiva ani pe Calea Unirii nr. 4. Acum sunt expuse sau depozitate la Muzeul de Artă din Craiova. Le-am  revăzut la Craiova. Le-am descoperit și în alte Muzee sau expoziții. Într-o vacanță de vară  am văzut câteva la Constanța. Am recitit des textul din cartea lui Petru Comarnescu. Așa a intrat pictorul Ion Țuculescu în viața mea.

            În luna februarie 2016 a fost lansată cartea concepută de Magda Buce Răduț și intitulată „Ion Țuculescu la Craiova”. Cartea conține multe informații despre viața personală, despre perioada studenției la medicină.  Eu l-am regăsit pe pictorul Ion Țuculescu, descoperit de mine în 1965  ca elev de liceu.

            Ion Țuculescu s-a născut la Craiova în data 19 mai 1910 în familia învățătorului Ioan P. Țuculescu, o vreme director al Școlii elementare Ion Heliade Rădulescu. Mama sa, Maria Verginica era tot învățătoare.  Ion Țuculescu, a crescut în curtea bisericii Sfântul Spiridon din Craiova, unde bunicul său, Ioan Papinian, era preot. Se pare că aici, la intersecția străzilor Jean Negulescu și Vasile Conta, în curtea bisericii plină cu flori, a descoperit frumusețea  naturii, a descoperit secretele luminii filtrată de frunzele pomilor. Tot de aici, din curtea bisericii Sfântul Spiridon, a descoperit animația din Piața Centrală,  din Piața de Pește, situată peste drum.  Între 1917 și 1922 a urmat cursul primar la Școala Ion Heliade Rădulescu apoi, până în 1928, a urmat Liceul Carol I fiind, mereu, premiant de onoare, adică a avut în fiecare an media zece. Nu era de mirare pentru că „ s-a remarcat prin  felul frumos, expresiv,  în care povestea și prin modul îngrijit în care își scria temele date pentru acasă. … caietul părea pictat… la toate disciplinele își surprindea colegii  și profesorii  prin cunoștințele ce depășeau  cu mult manualele școlare”.

            Întâmplător sau nu, în acea perioadă s-a construit etajul I al clădirii   Liceului, etaj care adăpostește Biblioteca școlii. Pictura care decorează celebra Biblioteca a Liceului Carol I din Craiova a fost realizată  de pictorul  Francisc Tribalsky. Fiica acestuia, Freda Tribalsky  Delnevo  a fost profesoara de pictură a elevului Ion Țuculescu.

            La disciplina „Desen” l-a avut ca profesor pe Eugen Ciolac care, intuindu-i talentul, i-a predat primele lecții de pictură. Tot în perioada liceului l-a vizitat pe pictorul craiovean Eustațiu Stoenescu care l-a determinat să încerce să picteze. Avea 15 ani când a participat la o expoziție de pictură organizată, în 1925, la Prefectura județului Dolj. Cu această ocazie profesorul său de franceză  Constantin Fortunescu  scria: „acest copil nu a luat lecții  de pictură propriu-zisă, ci doar lecții de desen, în orele de clasă, cu profesorul său Eugen Ciolac”.

            În 1928 s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale  iar în anul următor, 1929, s-a înscris și la Facultatea de Medicină din București.  A absolvit Facultatea de științe în 1936.

            Fiind student la medicină, o cunoaște pe viitoarea soție, colegă de an, Maria Fotiade, cu care  s-a căsătorit în 5 mai 1935. I-a unit …desenul, planșele făcute  la disciplinele de la facultatea de medicină. Planșele desenate de studentul Ion Țuculescu erau o  simbioză naturală între artă și știință.

            În lucrarea de  licență în medicină, susținută în mai 1939, a abordat un subiect interdisciplinar „Contribuțiuni la studiul birefringenței și cristalelor  lichide din glandele suprarenale”. Conducătorul lucrării a fost  profesorul Nicolae Ionescu Șișești, mehedințean născut în comuna  Șișești.

            Iată ce scria Ion Țuculescu, în jurnalul său, după susținerea lucrării de licență în medicină:„ …mi-am dat și teza, la care doctorul Ionescu-Șișești, renumit neurolog și un orator de  o bravură maioresciană, a avut  interesanta și  ciudata idee să nu vorbească despre lucrare. În schimb  a spus despre mine cam așa: „Dumneata ești un om al Renașterii. O multilateralitate neobișnuită pentru epoca noastră se sbate în dumneata. Vei avea mult de furcă cu această multilateralitate. Vei lua totul în serios  și vei suferi enorm din cauza asta”.

            A fost trimis pe front ca medic.         

            Din 1950 a lucrat ca cercetător științific la Academia Română, apoi la Spitalul Brâncovenesc din București.

            Într-o conferință  soția lui, Maria Țuculescu, menționa: „Din 1938  și până în 1947  avut șapte expoziții personale. Fiecare expoziție aducea ceva nou în arta lui. Era un inovator, un cercetător și pentru acest lucru el era întotdeauna sever criticat. În 1943, când a avut expoziția câmpurilor cu rapiță, a fost un adevărat dezastru. S-au scris articole defavorabile, i s-a spus că asta nu mai e pictură, că a sărit dincolo de artă. Dra el nu s-a înspăimântat. Și astfel, expoziția a rămas deschisă până la sfârșit.

            În 1956 a organizat o expoziție în casa sa din București, strada Lizeanu nr.5, casa în care locuia cu soția și cele trei fiice, unde venea multă lume.

S-a îmbolnăvit în noiembrie  1961. În ianuarie starea sănătății  i s-a înrăutățit dar a refuzat să se interneze. Avea nevoie de timp  pentru aș face testamentul: o pânză de 3 metri pe 1,40 metri  pe care a pictat lupta dintre bine și rău. A scris pe tablou:  „Testamentul meu plastic” .

A decedat în data de 27 iulie 1962.

Ion Țuculescu- un model de dăruire totală.

Craiovenii au stiut să-i cinstească valoarea. Craiova îi apreciază valoarea.

            În anii 1973-1978 a existat, în Craiova, Muzeul „Ion Țuculescu”, secție a Muzeului de artă din Craiova. Cădirea era situată pe Calea Unirii  dar a fost demolată. Acum este un spațiu verde. Începând cu anul 1979, lucrările pictorului craiovean sunt expuse în  Secția „Colecțiilor”.

            O stradă  din Craiova, cartier Lăpuș,  poartă numele Ion Țuculescu. Începe din dreptul căminului studențesc nr. 10, trece pe lângă Școala gimnazială „Mihai Eminescu”  și ajunge până la calea ferată  Craiova-Calafat.

            Bustul său, realizat e sculptorul Lucian Irimescu, a fost amplasat pe Aleea  Marilor Personalități din Craiova, organizată în 2001. Încă mai sperăm că busturile, mutate la începerea construcției parcării subterane de la Teatru, vor fi readuse fie pe vechiul amplasament fie într-un alt perimetru. Ar putea fi amplasate pe strada Unirii, acolo unde a  funcționat Muzeul Țuculescu.

            La  finalul acestui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să  mergeți la Muzeul de Artă din Craiova și să încercați să-l „descoperiți” pe Ion Țuculescu, un model de dăruire totală.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Constantin Nicolăescu Plopșor, arheologul care a descoperit mastodontul de la Stoina.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Constantin Nicolăescu Plopșor- arhelogul care a descoperit mastodontul de la Stoina.

Constantin Nicolăescu, s-a  născut la data d 20 aprilie 1900 în satul Plopșor, situat pe drumul dintre Craiova și Plenția. Deși localitatea  Plopșor  este situată pe linia principală dintre Craiova și Cetate,  nu este centru de comună.

Tatăl său, Stan Nicolăescu,  boier cu ceva stare în satul Plopșor, nu i-a acordat mare atenție copilului  Constantin pentru că era foarte slab și, spre desosebire de ceilalți copii, nu-l putea  ajuta la treburile  de pe moșie. Constantin își instalase un hamac într-un nuc și citea cât era ziua de lungă. Bunicul din partea mamei, Polina, a fost  Dinică Schileru,  primul țăran care a făcut parte din  Divanul Țării, din Parlamentul României  (1879- 1916). Dacă mergeți cu mașina  de la Filiași la Târgu Jiu, o să observați câteva panouri cu  chipul și numele lui Dinică Schileru.

Constantin Nicolăescu a urmat cursurile primare la Școala Obedeanu. După absolvirea  Liceului Carol I din Craiova, în 1920, s-a înscris la  Facultatea de Istorie-Geografie a Universității din București.

În vacanțe venea la moșia tatălui său, din Plopșor, și își petrecea timpul citind  în hamacul montat în nuc. Aici, la Plopșor, în vacanțe, a cunoscut-o pe viitoarea soție, Maria, care era  rudă cu  boierul Stan Nicolăscu. Istoria spune că, deși între cei doi era dragostea mare, Maria n-a vrut să se mărite cu Constantin  până nu și-a terminat studiile și  i-a arătat diploma de licență. Cred că este momentul să vă reamintesc că unul dintre obiectivele acesti emisiuni este de  a oferi tinerilor modele pentru viață. Este important ca partenerii de viață să se îndemne reciproc, să se suțină reciproc în evoluția profesională, în dezvoltarea personală, cum se spune  acum

Maria, soția lui Constantin, era foarte harnică și pricepută în gătitul mâncărurilor, motiv pentru care era apreciată de socrul său, Stan Nicolăescu, tatăl lui Constantin Nicolăescu, care le-a dat o bucată de pământ pe care și-au construit un conac, în mijlocul câmpului.

Constantin și Maria au avut patru copii, o fată, Mira, și trei băieți.Unul dintre băieți, Dardu Nicolăescu-Plopșor, i-a călcat pe urme, devenind cu cunoscut paleoantropolg. Fata, Mira,  a aboslvit, în 1949, Facultatea de Arte Plastice, iar lucrarea ei de absolvire, o sculptură, intitulată „Dragobetele, ziua împerecherii păsărilor”  reprezentând două păsări stilizate, a fost expusă, într-un timp, în Complexul Lacul  Tei din București.
        Una dintre primele descoperiri se referă la oasele  unui animal preistoric, a unui mastodont, un mamut. Iată povestea acestei descoperiri. Prin 1925, câțiva copii din Stoina, acum în județul Gorj,  fiind cu vitele la păscut, se jucau în vâlceua  Nanului,  săpând într-un mal din nisip. A găsit un os mare de mastodont pe care l-au dus  învățătorului din sat, Ioan Petrescu, iar acesta l-a dus la școală. Apoi, cu ajutorul copiilor, au mi scos și alte oase. Doi ani mai târziu, în 1927, Prefectul județului Dolj le-a trimis Primarilor un chestionar. Una dintre întrebări se referea la descoperirea  de obiecte istorice îngropate în pământ, inclusiv oase de mamifere preistorice. Răspunsul primit  de la Stoina, care atunci aparținea de județul Dolj, de la învățătorul D. Hobeanu, l-a determinat pe Constantin  Nicolăescu-Plopșor să vină la Stoina  cu o echipă de arheologi.

Oasele au fost curăţate. Scheletul mastodontului a fost reconstituit fiind expus la Muzeul de Științe ale Naturii din Craiova, situate pe strada Popa Șapcă. Cea mai importantă piesă din patrimonial Muzeului, descoperită de Nicolăescu-Plopșor, este expusă chiar în sala de la intrarea în muzeu.

Această descoperire a fost descrisă de către C.S.Nicolăescu-Plopșor și Marin Demetrescu într-o broșură, cu titlul „Mastodontul de la Stoina-Dolj”, tipărită în 1929 la Editura  Scrisul Românesc din Craiova.

Activitatea de arheolog presupune să mergi pe teren, să mergi pe cocaluri. Nicolăescu-Plopșor   intra ușor în vorbă  cu oamenii pe care îi întâlnea. De la ei, de la oameni, a aflat legende, a aflat povești  pe care, apoi, le-a dat mai departe cititorilor. În 1928 a publicat, la Editura Tiparnița din Craiova, cartea „Povești oltenești”, republicată la Editura Scrisul Românesc în 1975. A scris povestea lui Iovan Iorgovan sau  Tivisoc și Tivismoc, copii nenăscuți ai lui Păcală.

A înființat, în 1966, Centrul de Istorie, Filologie și Etnografie Craiova al Academiei Române care a devenit, între timp, Institutul de Cercetări Socio-Umane Constantin Nicolăescu-Ploșor, cu sediul  în Craiova, pe strada Unirii nr.68, vis-a-vis a Biserica Mântuleasa.

Pentru activitatea depusă și rezultatele obșiniute, în 21 martie 1963, a fost primit în Academia Română ca membru corespondent.

Timp de un an, în 1967, a fost profesor la  Universitatea din Craiova, proaspăt înființată, aș putea spune chair reînființată, în 1966.

A locuit  pe strada care acum îi poartă numele C.S.Nicolăescu-Plopșor, în blocul conscut de craioveni pentru frizeria  care a funcționat mult timp aici, Frizeria Ciufulici. Se plimba prin English Park. Era inconfundabil cu pletele și barba lui.

Istoria spune că în 1936 a participat la un Congres internațional de istorie organizat la Londra. Făcea notă distinctă prin ținuta vestimentară, prin barba patriarhală și pletele haiducești. A doua zi, ziarele din Londra i-au publicat fotografia  însoțită de următoarul text: „ C.S. Nicolăescu Plopșor arheolog? Da. Înseși figura sa nu dezminte omul paleolitic!”

Unul dintre studenții lui Constantin Nicolăescu-Plopșor,  Lucian Roșu, absolvent al Liceului Frații Buzești din Craiova, ajuns profesor la Universitatea de Vest din Michigan din SUA, a scris o carte, o broșură de 80 de pagini, intitulată „ Cu C.S. Nicolăescu-Plopșor prin veac”. Cartea se găsește la Biblioteca Universității din Craiova.

Iată ce spunea Lucian Roșu despre corectitudinea  științifică a lui Constantin Nicolăescu-Plopșor: „Îmi amintesc că la o discuție nocturnă, i-am prezentat un punct de vedere personal privind cronologia paleoliticului superior din România, punct de vedere format în urma crcetărilor personale de la Ocna Sibiului și, în colaborare, de la Ohaba Ponor. Deși această opinie venea în contradincție cu opina s publicată, mi-a  replicat: „Știi ce? Pune mâna și scrie  ce mi-ai spus și publică imediat. Era în 1964”

Lucian Roșu continuă povestea și spune : „Au trecut anii și opinia mea a fost confirmată de probe de laborator în 1980. Plopșor nu mai  trăiește, dar eu știu, cunoscându-l că s-ar fi bucurat de această izbândă. Era lipsit cu totul de vanitate. Generozitatea și corectitudinea științifică erau marile lui daruri”.

Nicolăescu-Plopșor  a fost un educator, un formator de cercetători în domeniul arhelogiei. Iată ce povestește fostul să student „Lucian Roșu”: „ Se întâmpla, bunăoară, ca pe șantierul nostru, al cărui conducător era, să primească vizita unei personalități științifice  din altă țară. Plopșor ne implica pe fiecare dintre noi, cei 10-15 cercetători, în a ne spune opiniile, ne însărcina cu prezentarea problemelor și a descoperirilor din șantier. Știa ca nimeni altul să-și stimuleze elevii, lucra cu o mare delicatețe cu personalitatea lor. Era atât de neobișnuit și în același timp atât de familiar”.

Este locul să spun, să repet, că lumea nu începe cu noi și nu se termină cu noi. Nu se termină cu noi dacă povestim despre cei de dinaintea noastră. Scriind despre dascălii noștri, scriem istoria orașului nostru, scriem istoria Olteniei.

            La  finalul acestui episod, vă recomand  să împrumutați, de la Biblioteca Universității din Craiova, cartea „Cu C.S. Nicolăescu-Plopșor prin veac”, în format electronic.

Vă recoman ca   într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să vizitați Muzeul de Științe ale Naturii, strada Popa Șapcă,  apoi să mergeți în English Park, să vă așezați pe o bancă și să citiți din cartea, în format electronic, „Cu C.S. Nicolăescu-Plopșor prin veac”.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Dimitrie Gerota, primul medic radiolog român.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Dimitrie Gerota- primul medic radiolog  român.

Dimitrie Gerota s-a născut în data de 17 iulie 1867,  la Craiova,  fiind unul dintre cei opt copii din  familia preotului Dimitrie Constantin  și Maria Gerota. Preotul Constantin Gerota a slujit la Biserica Sfântul Ilie, situată în zona centrală a Craiovei.

A urmat Școala primară „Tudor Vladimirescu” din Craiova și Liceul Carol I, pe care l-a absolvit în anul 1886.

Avea 19 ani când a fost admis la Facultatea de Medicină din București. La vremea aceea, adică în 1886, Facultatea de Medicină din București avea doar 29 de ani. Student fiind,  lucrează ca intern al Eforiei spitalelor civile,  preparator la catedra de anatomie, apoi preparator la clinica chirurgicală condusă de profesorul Constantin Dimitrescu -Severneanu, cu care va lucra timp de patru ani. După șase ani de studii, mai precis în 16 iunie 1892, obține licența în medicină. 

Toamna anului  1893 este „bogată” pentru tânărul doctor Dimitre Gerota.  În septembrie  reușește la concursul pentru medic de regiment, iar  în noiembrie obține, prin concurs, o bursă pentru perfecționare în Franța și Germania, bursă  acordată de Ministerul Instrucțiunii Publice.

În Franța și în Germania, timp de patru ani, lucrează în laboratoare de anatomie și   în serviciul  de boli ale căilor  urinare. Mai mult, în 1895 lucrează ca asistent la Institutul de anatomie din Berlin.

Ca toți tinerii români din acea perioadă, se întoarce în țară pentru a practica profesia pentru care s-a pregătit, medicina. În paralel, desfășoară o susținută activitate de cercetare, fiind și cadru didactic.

Cercetările medicale efectuate de medicul Dimitrie Gerota au vizat anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui. Metoda de cercetare utilizată, injectarea vaselor limfatice cu o vopsea solubilă, este cunoscută sub numele „metoda Gerota”. De asemenea, fascia renală anterioară poartă numele „fascia lui Gerota”, iar fibroza retroperitoneală  este numită „sindromul Gerota”.

A mai publicat și alte lucrări, printre care: „Raporturile rinichiului cu privire la ectopia congenitală şi căpătată” în 1899, „Oclusie intestinală cronică consecutivă unei structuri tuberculoase a colonului ascendent”  în 1902), „Contribuţiuni la studiul tratamentului plăgilor abdominale”  în 1903,  „Apendicita și celelalte maladii ale apendicelui vermiform” în 1939.

În 1895 Wilhelm Röentgen descoperă razele care, mai târziu,  îi vor purta numele utilizate  cu succes într-un domeniu nou: radiologia. La scurt timp se înființează un laborator de radiologie la spitalul Colțea din București. În 1898 doctorul Dimitrie Gerota este numit șeful Laboratorului de radiologie. Se apucă serios de lucru. Folosește radiologia în scop medical. Mai mult, publică și o lucrare științifică cu titlul „Razele lui Röentgen sau razele X”. Atunci, la începuturile utilizării razelor Röentgen în medicină, nu erau cunoscute  efectele negative ale acestora. Așa se face că Dimitrie Gerota, datorită expunerii îndelungate, neprotejate  face o formă de cancer care a condus la amputația mâinii. Prin această activitate de pionierat, doctorul Dimitrie Gerota a intrat în istoria medicinei ca primul medic radiolog din România.

În 17 iulie 1907, Dimitrie Gerota, a pus piatra de temelie pentru un sanatoriu privat, numit de  „ De chirurgie și faceri”, care i-a purtat numele până în 1948. Din 1998, spitalul care funcționează pe locul vechiului sanatoriu, pe lângă Foișorul de Foc din București,  se numește din nou, Spitalul de urgență „Prof.dr. Dimitrie Gerota”.

Era medic practician în București dar i se oferă  posibilitatea de a preda Anatomia tinerilor care  se pregăteau să devină pictori sau sculptori,  urmând Școala Națională de Arte Frumoase din București.  Precizez că  Școala națională de Arte Frumoase  fusese înființată în octombrie 1864 prin Decretul Domnitorului Alexandru Iona Cuza, la îndemnurile pictorului Theodor Aman, absolvent al Școlii Centrale din Craiova și fost elev al craioveanului Constantin Lecca și al pictorului Gheorghe Tătărăscu.

            Printre studenții celebrii ai Școlii se numără mulți craioveni sau olteni, cum ar fi Constantin Brâncuși, Corneliu Baba, Vasile Drăguț, Florin Mitroi.

            Pe studentul Constantin Brâncuși, venit la București în 1898, i l-a recomandat  preotul Dimitrie Gerota, tatăl doctorului și profesorului de anatomie Dimitrie Gerota. Cei doi olteni, Dimitrie Gerota și Constantin Brâncuși, lucrează doi ani, între 1900 și 1902, la un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. A rezultat celebrul Ecorșeu, sau Jupuitul, expus la Ateneul Român în 1903 și multiplicat de către Constantin Brâncuși în patru exemplare, unul ajungând și la Colegiul Carol I din Craiova. Lucrarea prezenta atât de multe detalii încât, copii ale acesteia, au fost folosite multă vreme în școlile de medicină. Este interesant ce spunea Brâncuși despre profesorul Dimitrie Gerota. „Seriozitatea si punctualitatea cu care își îndeplinea sarcinile didactice, bogăția documentării iconografice, expunerile sale clare și deloc pedante însoțite întotdeauna de desene în crete colorate făcute la tablă cu mâna lui, în timp ce vorbea, construcția regiunii sau a aparatelor făcute, plecând de la simplu la compus, fermeca pe student și-l obliga să urmărească această construcție pe care fiecare era tentat să o copieze pe caiet, desenând în același timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o îndatorire imensă”.

            În 1913, este mobilizat ca medic militar și, împreună cu trupele române, participă la cele de al doilea război balcanic. Istoria consemnează că, înainte de a pleca pe front,  oferă, cu titlu gratuit, 25 de paturi în spitalul său de lângă Foișorul de  Foc din București.

A fost ales  membru corespondent al Academiei Române în 1916.

            În noiembrie 1935 l-a criticat, într-un articol, pe Regele Carol al II-lea, motiv pentru care a fost arestat și închis la Jilava. A murit în 3 martie 1939.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre un om, născut la Craiova, care și-a dedicat viața semenilor tămăduindu-i și instruindu-i, în egală măsură. Iar craioveni, pentru a-l cinsti, au numit o stradă din orașul nostru strada Dr. Dimitrie Gerota. Strada doctor Dimitrie Gerota  face legătura dintre Bd.1 Mai și strada Râului. Începe din zona Fabricii de confecții, trece pe lângă Liceul economic, Complexul meșteșugăresc, Școala generală de hipoacuzici și ajunge în strada Râului.

            Și în București, o stradă centrală, situată în spatele Teatrului Național, poartă numele dr. Dimitrie Gerota.          

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Dimitrie Grecescu- prințul botanicii românești, fondator al botanicii medical din România.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Dimitrie Grecescu-prințul botanicii românești, fondator al botanicii medicale din România.

              Dimitrie Grecescu s-a născut la data de 15 iunie 1841 în satul Cerneți, comuna Șimian din județul Mehedinți, localitate aflată în imediata vecinătatea municipiului Turnu Severin.

            Victor Gomoiu, părintele istoriei medicinei din România, scria  despre Dimitrie Grecescu următoarele: „Se consideră  fiu al lui Nicolae Grecu. Unii spun că a fost  rob ( adică copilul unei roabe) de pe moșia boierului Sefendache de la Vânjuleț și că acesta (boierul Sefendache)  l-ar fi dăruit lui Davila cu ocazia unei vizite”.

            Orice poveste are un sâmbure de adevăr. Iată ce spune istoria.„ …doctorul Davila s-a aflat, curând după sosirea lui în țară, deci între 1853 și 1856, oaspete la masa boierului Sefendache, la o moșie din Mehedinți… la acel ospăț slujea la masă, aducând felurile și umplând paharele, un copil, ce e drept cam oacheș, cu buzele groase, dar foc de deștept! Era  robul de la curtea boierului, unul dintre mulții copii care se nășteau și creșteau cu o stare civilă incertă, la orice așezare mai înstărită. Dar acest Dimitrie…era împodobit și cu daruri artistice. În afara talentului muzical, moștenire ancestrală, îi mai prindea mâna și la desen”.

            Doctorul a intuit calitățile tânărului. Documentele nu menționează  cum dar este cert că tânărul mehedințean, Dimitrie Grecescu, a mers la București cu doctorul Carol Davila.

            Este momentul să precizez că doctorul Carol Davila a venit în Țara Românească, la invitația domnitorului  Barbu Știrbei, pentru a organiza  serviciul sanitar. În 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală  secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar, transformată în „Școala Națională de Medicină”. Așadar, venirea tânărului Dimitrie Grecescu  a găsit terenul pregătit.

S-a înscris la Școala  Națională de Medicină în 1856. Participa cu pasiune la  excursiile botanice organizate de doctorul Carol Davila, adunând  materialul necesar pentru un ierbar. A manifestat, de la început, un interes special pentru botanică.Un elev sârguincios. În 1863 devine intern de spital și medic de batalion.

 În anul următor, 1864, a obținut o bursă la Facultatea de Medicină din Paris obținând titlu de doctor în medicină în 1868. La Paris, îl întâlnește pe pictorul Nicolae Grigorescu cu care v-a lega o prietenie intrată în istorie.

            S-a întors în țară în 1869. A lucrat la Școala națională de medicină și farmacie ca profesor de botanică. În acest context, s-a ocupat de Grădina botanică a școlii.

            Pasiunea lui pentru desen consolidează prietenia cu Nicolae Grigorescu. Dragostea lui pentru botanică îl apropie de alt doctor naturalist, Alfred Bernáth. Istoria spune: „ Ei au alcătuit, din 1869, „trinitatea vremelnică”, în care Grecescu era „tatăl”, Bernáth „fiul”, iar Grigorescu „sfântul duh”. „Trinitatea” activa  împreună  atât la petreceri, cât și la treabă, căci la munte pictorul trasa  nenumărate schițe de peisaj pentru viitoarele tablouri, botanistul culegea plante, iar naturalistul ciocănea rocile cu uneltele geologului”.

 În 1880, Școala națională de medicină este transformată în Facultate de medicină. Dimitrie Grecescu este numit Director al Laboratorului de botanică medicală și profesor la Universitatea din București.

Cu ajutorul studenților  a adunat și a determinat plante din toate zonele țării, alcătuind  „Ierbarul florei României”, considerat cel mai complet ierbar de la noi. Dezvoltă relațiile  cu botaniști din afara țării  și alcătuiește un Ierbar european.

            Participă la Războiul de Independență al României, din 1877-18878,  ca medic- maior.

            În 1898 finalizează „Conspectul Florei României”, carte fundamentală a științei românești, în care plantele,  riguros  și judicios clasificate, sunt însoțite de denumirea științifică și denumirea populară. Pe subcoperta cărții sunt tipărite următoarele informații: „ Conspectul Florei României.Plantele vasculare indigene și cele naturalizate ce se găsesc pe teritoriul României, considerat subt punctul de vedere  sistematic și geografic. De Doctorul D. Grecescu De la Facultatea de Medicină din Paris, Profesor la Universitatea din București, Director al Laboratorului de Botanică Medicală, Medic-șef al Servițiului  Consultațiilor Spitalului de Copii, Membru al Societăței Geografice a României, Membru al Societăței Botanice a Franciei, Membru al Societăței de Sciințe Matematice și Naturale din Cherbourg. București, Tipografia „Dreptatea”, 1898, str.Sărindar, nr.10, telefon nr.15”.

            Un exemplar din această carte se găsește la Biblioteca Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

În 1909 face o completare a acestei cărți prezentând, cu mai multe detalii, particularitățile vegetației din diferite zone ale țării.

            Interesant de menționat teoria lansată de  Dimitrie Grecescu privind „flora dacică”, în care documentează unitatea florei pe spațiul vechii dacii.

            În discursul de primire în Academia Română, ținut în 1907, a prezentat istoria botanicii românești, discurs  considerat o contribuție de mare interes la vremea aceea. Discursul de răspuns a fost rostit de  Academicianul  Constantin I.  Istrati. Istoria consemnează acest eveniment astfel: „ Istrati a lăudat, sub cupolă, „firea de adevărat artist” a noului academician și și-a exprimat convingerea că, dacă Grecescu nu ar fi îmbrățișat studiul botanicii, țara noastră ar fi avut un pictor de seamă mai mult”. Cu această ocazie, doctorul Constantin Istrati  le-a amintit  academicienilor prezenți sub cupola Academiei că Dimitrie Grecescu,  „pe când era copil sărac, acasă în Mehedinți, zugrăvea firme și picta mici tablouri, iar prietenul său, Alfred Bernáth, posedă un desen în creion al lui Grecescu, datat 1857, care înfățișa o vedere a Dunării la Severin”.

            Un exemplar din Broșura care conține discursul de recepție și discursul  de răspuns se  găsește la Biblioteca Facultății de Agronomie din Craiova, strada Libertății nr.19.

            A fost membru fondator al Societății Științelor Medicale din București,  membru al Societăți Naturaliștilor din Moscova și al Societății de Botanică din Franța.

            S-a stins din viață la data de 2 octombrie 1910. Avea 69 de ani. Locuia, atunci când a murit, pe strada Verde din București. Un nume de stradă demn  pentru  „prințul botanicii românești”. Acum se numește strada Lt.Lemnea.

              Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Dimitrie Grecescu, întemeietor al botanicii medicale din România, născut la Cerneți, Șimian, lângă Turnu Severin.

              Ca de obicei, în partea finală a fiecărui episod, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să străbateți, ceea ce aș putea putea numi acum, „drumul culelor”. Vă sugerez să plecați din fața Facultății de Agronomie din Craiova pentru că  Biblioteca de aici găzduiește un exemplar din cartea de căpătâi scrisă de Dimitrie Grecescu.    Mergeți spre  Breasta și țineți calea spre Cernătești. Opriți-vă la Cula de la Cernătești apoi mergeți la Brabova. Cula Izvoranu-Geblescu este proaspăt renovată și vă așteaptă cu umbră și verdeață.  Continuați drumul spre Vânju Mare, locul în care s-a născut Victor Gomoiu, părintele Istoriei medicinei, apoi spre Șimian  și Cerneți. Aici puteți vizita Cula lui Tudor Vladimirescu, cu un foișor frumos la nivelul superior, și Cula lui Nistor care face parte din muzeul în aer liber din Cerneți.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Gheorghe Chițu, primul Primar al Craiovei.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre o personalitate  din științe juridice,Gheorghe Chițu- primul Primar al Craiovei.

Tatăl lui Gheorghe Chițu era negustor de cojoace în Craiova refugiat la Oboga, acum în județul Olt, din calea cetelor de turci și bulgari care prădau Țara Românească. Aici, la Oboga, s-a născut la data de 24 august 1828  primul dintre copii familiei Chițu, Gheorghe. A început învățătura la Școala Centrală din Craiova înființată cu doi ani înainte de nașterea sa, în 1826. Aici la avut ca profesor pe Ioan Maiorescu. Și-a continuat învățătura la București la Colegiul „Sfântu Sava”.

La Revoluția de la 1848 avea 20 de ani așa că, înflăcărat de ideile pașoptiste, a participat activ la evenimente. La propunerea lui Ioan Maiorescu,  Guvernul provizoriu revoluționar de la București,  la numit pe tânărul Gheorghe Chițu în funcția de „comisar extraordinar” în județul Dolj, sarcina lui fiind să meargă  oriunde ar fi fost necesar pentru a explica reformele propuse de noua Constituție.  Istoria consemnează discursurile ținute în Sala mare a Școlii centrale din Craiova.

După înfrângerea Revoluției este nevoit să plece din Țară. A mers la Viena unde s-a înscris la Universitate, obținând licența în Drept în 1857. A păstrat legătura cu țara, cu oamenii din Craiova. Iată ce scria într-una dintre scrisori:„ Scrie-mi, te rog, ce este cu școalele din Craiova și care sunt profesorii destinați”.

În altă scrisoare spunea:„ Asemenea te mai rog Elefterie, …să-mi trimiți negreșit manualul de Istoria României  de Aaron pentru că am mare trebuință de o asemenea carte; știi tu pentru ce scop.”

Se întoarce, în 1857, la Craiova unde întâlnește mulți tineri cu vederi unioniste  printre care Emanoil Chinezu, Eugeniu Carada. Pentru promovarea  Unirii dinte Țara Românească și Moldova, a fondat publicația „Vocea Oltului”. În primul număr, Gheorghe Chițu publică articolul „ Asupra doleanțelor Națiunii Române” în  care spunea: „Iar voi câți vă numiți și sunteți români, fii ai acestei infortunate nații, nu uitați nicidecum că de astăzi înainte orice minut pierdut în nelucrare este un an furat din viața scumpi noastre nații”.

Unirea din 1859  îi oferă condițiile prielnice pentru a se  afirma ca unul dintre  marii oameni politici ai țări, ocupând diverse funcții  administrative. Reîntors la Craiova, intră în magistratură, iar din 1859 este numit președinte al Tribunalului Comercial.  După un an, în 1860, devine Procuror la Curtea de Apel din Craiova, iar după doi ani, în 1862, a fost numit Procuror General. A fost primul Decan al Baroului Dolj, timp de doisprezece ani, între  1864 și 1876.

A fost deputat timp de 17 ani, între 1868 ș 1885, perioadă în care ocupat mai multe funcții de demnitar. A fost Ministrul cultelor  și instrucțiunii  publice în perioada 1876-1878 și în intervalul  1884-1885. În această calitate a înființat catedra de pedagogie la Universitățile din Iași și din București. A propus înființarea mai multor școli sătești și școli comerciale. Este  fondatorul Școlii Comerciale  de Băieți din Craiova unde, din 1878 până în 1881, a predat  dreptul comercial. A elaborat „Legea pentru numirea profesrilor de gimnazii, licee și școli profesionale”  prin care se prevedea profesorii pot ocupa posturile vacante numai în urma susținerii unor concursuri naționale  în care  erau verificate cunoștințele  de specialitate dar și cunoștințele pedagogie.

A fost Ministrul Finanțelor  între anul 1881 și anul 1882 și Ministru de interne în perioada 1882-1884.

A fost profesor la Facultatea de Drept din București, unde a predat  disciplina Istoria Filozofiei Dreptului.

Ca parlamentar , Gheorghe Chițu, a susținut dezvoltarea rețelei de căi ferate, atât pentru  valorificarea resurselor  cât și în interres strategic, pentru apărare, în caz de  nevoie. El spunea: „Înființarea de căi ferate e pentru România o chestiune  vitală, e o chestiune  de viață sau de moarte”.  Poate este locul să menționez  că în 1885 Camerele Parlamentului autorizează construcția a 9 magistrale, prin care și Magistrala Craiova-Calafat, finalizată în 1895. Ziarul „Adevărul” din 30 octombrie 1897 scria: „Toate discursurile (lui Gheorghe Chițu)  respirau dragostea de țară, iubirea de neam, dorința de a vedea România mare și puternică. Orator popular și orator de parlament, el știa să cuvânteze în graiul popular și în limba clasică”

A fost un om de cultură. A fondat, în 1857, jurnalul „Vocea Oltului”, a înființat o Tipografie, care i-a purtat numele, a colaborat la revista „Columna lui Traian”, a scris și a tradus câteva cărți. A fost președinte al „Societăţii pentru învăţătura poporului român” (iunie 1887 – iunie 1888).  A militat pentru înființarea Liceului Comercial din Craiova fiind, astfel, promotor al învățământului comercial în Oltenia. A fost profesor la acest Liceu dar și la Universitatea din București.

Pentru contribuțiile sale în domeniul culturii și învățământului, inclusiv în calitate de Ministru, a fost ales membru titular al Academiei Române în 27 iunie 1879. În perioada 1886-1888 a fost președinte al secțiunii literare a Academiei Române.

Gheorghe Chițu a fost primul Primar al Craiovei între 1864-1866. Este interesant de menționat că primul bust sculptat de Constantin Brâncuși a fost  al lui Gheorghe Chițu.

Gheorghe Chițu  a fost căsătorit de două ori. Cu a doua soție,  Alecsandrina Luță Ștefandache, a avut 4 copii, 3 băieți și o fată.

În anul 1889, în plină putere, când avea 61 de ani, se îmbolnăvește grav și se retrage din viața publică, stabilindu-se la moșia sa din localitatea Mirila, județul Romanați. Timp de 8 ani boala îi macină sănătatea. S-a stins din viață la data de 24 octombrie 1897 în localitatea Mirila, în apropiere de Balș.

Închei acest episod cu îndemnul: faceți o plimbare pe Bulevardul Gheorghe Chițu. Veți putea admira clădirea veche a Universității de Medicină dar și corpul nou, modern, spectaculos. Veți putea privi cum curge apa limpede și rece  din câteva dintre cele mai vechi  fântâni din Craiova.

Strada Gheorghe Chițu, sau Bulevardul Gheorghe Chițu este una dintre străzile cunoscute de craioveni sau de cei care sunt în trecere prin Craiova. Într-o vreme s-a numit strada Mureș, prin anii  ‘60 s-a numit Ghiorghi Dimitrov, iar la început s-a numit strada Tabaci.

Așadar, Bulevardul Gheorghe Chițu începe din strada Unirii, intersectează strada Eroilor, strada Părului, strada Caracal și se termină în strada Anul 1848. În urmă cu aproape o sută de ani pe aici, aș putea spune prin mijlocul actualei străzi,  curgea pârul Tabaci care  își aduna apele de la o mulțime de  izvoare, captate sub formă de fântâni, și utilizate de locuitorii zonei  pentru nevoile casnice, adăpatul animalelor sau pentru spălatul și tăbăcirea pieilor.

Din mulțimea de izvoare și fântâni au mai rămas câteva în bună stare sau doar amintirea lor. Fântâna de la intersecția cu strada Caracal, cu o vechime de aproape 150 de ani,  există și azi. Este vopsită proaspăt iar inscripția „Apă potabilă” scrisă cu vopsea roșie pe peretele din față îți dă curaj să cobori cele câteva trepte că să guști apa care curge abundent pe cele două țevi..

 Și în Piața Chiriac există și azi o fântână menționată în documente încă din 1800, adică în urmă cu mai bine de 200 de ani, ea fiind construită de Corporația Boiangiilor, cu aprobarea Primăriei. Se mai păstrează și placa din marmură care menționează că în 12 noiembrie 1883 fântâna a fost refăcută  tot de corporația Boiangiilor. Construcția actuală este vopsită proaspăt,  accesul pe scări este protejat cu două porți mici din fier forjat, iar deasupra celor două țevi pe care curge apă din abundență este construit un acoperiș din zidărie și țiglă.

 Și la intersecția cu strada Anul 1848, înspre strada înclinată, mai există una dintre multele fântâni din zonă. În documente este menționată cu numele Cișmeaua Oota încă din 1750, ceea ce înseamnă că are o vechime de peste 250 de ani. Scările de acces sunt bune, iar platforma curată. Debitul apei, care curge acum doar pe  țeava de jos,  este mare. Deși pe zid este vopsită inscripția „ apă nepotabilă”, localnicii o folosesc inclusiv pentru băut.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică!

Vasile Georgescu-Paleolog și bârnele din atelierul lui Brâncuși.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Vasile Georgescu-Paleolog și bârnele din atelierul lui Constantin Brâncuși.

Din septembrie 2023 până în ianuarie 2024  a fost organizată, la Muzeul de Artă din Timișoara, „Expoziția Brâncuși:  surse românești și perspective universale”.În ianuarie am ajuns la Timișoara unde mai regăsit, adunate, mai multe dintre operele lui Brâncuși. Pe unele le văzusem, în 1976, la Muzeul de Artă Modernă din New York unde scria „Expoziția Constantin Brâncuși, sculptor francez de origine română”. Acestea nu au fost aduse la Timișoara deși pe pentru ele m-am dus. Pe altele le văzusem la Paris, iar pe altele la Craiova.  Afișul citit în 1976 la New York, „sculptor francez se origine română” m-a urmărit ani mulți până am citit despre scoaterea lui Brâncuși în lumina românească de către Vasile Georgescu-Paleolog.

            Vasile Georgescu s-a născut la  data de 23 septembrie 1891 în suburbia Obedeanu din Craiova, fiind al șaselea copil al familiei Badea și Maria Georgescu. Alte surse menționează ca loc de naștere localitatea Teiu din actuala comună Orodel. Începe cursurile primare la Școala Obedeanu în 1898. Se mută cu familia la București unde continuă la Școala „Sfinții Voevozi” și Liceul „Sfântu Sava”. Revine la Craiova, după decesul tatălui său, și continuă studiile la Liceul Carol I până în 1908 când este eliminat și trebuie să părăsească țara.

            Susține examenul de Bacalaureat  la Paris, în 1911, și se înscrie la Facultatea de Drept unde urmează doi ani. În această perioadă îl cunoaște pe sculptorul Constantin Brâncuși cu care se împrietenește devenind un confident de nădejde. Deși viața lui Vasile Georgescu-Paleolog este tumultoasă, cu multe evenimente interesante, printre care începerea unui doctorat cu celebrul Albert Einstein, voi menționa, în special, legătura lui cu Constantin Brâncuși.

Scrie pentru prima dată un articol despre  Constantin Brâncuși pe care îl publică, în 1913, în ziarul francez „Paris-Midi”. În 1921, în vreme ce locuia în Italia, îl invită pe Constantin Brâncuși să-i facă o vizită în localitatea Blevio, situată pe malul lacului Como.

            A revenit în România în 1922, împreună cu soția, Cécile Laum. Se stabilește în satul Corlate, din actuala comună Orodel unde  își construiește un conac. Aici  a  fost un plugar model,  a fost primar  și profesor de limba română și limba franceză, înființând o bibliotecă  și creând o atmosferă culturală remarcabilă. Aici editează, în 1927, împreună cu Constantin S.Nicolăescu-Plopșor, publicația „Redeșteptarea”, tipărită la Plenița.

            La Corlate  are răgazul necesar să pună în pagină informațiile adunate despre Brâncuși, așa că,  în 1937, publică în „Arhivele Olteniei”  din Craiova, un articol  cu multe explicații despre sculpturile lui Constantin Brâncuși, inclusiv despre Poarta sărutului. Un  an mai târziu, în 1938 , tipărește la Editura Ramuri prima carte din lume despre Opera lui Constantin Brâncuși.

Vă reamintesc că în perioada 1937-1938 au fost inaugurate, la Târgu Jiu, cele trei lucrări monumentale bine cunoscute: Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Venit în România pentru aceste evenimente, Constantin Brâncuși îl vizitează pe Vasile Georgescu-Paleolog la Corlate.

            În 1947 publică la Editura Forum, în limba franceză,  cartea „Brâncuși”. Aceasta este singura monografie publicată în timp ce Constantin Brâncuși era în viață.

Din 1965 s-a mutat în Craiova și a locuit pe strada A I Cuza nr.9.  Pe fațada blocului  a fost montată o placă pe care scrie „ În acest imobil a locuit  V.G.Paleolog (1891-1979), critic de artă, eminent cercetător al vieții și operei sculptorului Constantin Brâncuși”.

 A scris, săptămânal, în ziarul local „Înainte” despre operele lui Brâncuși,  despre personalitatea lui Constantin Brâncuși.

 În 1967 a publicat, la Editura Scrisul Românesc, cartea „Tinerețea lui Brâncuși”.

 În 1970, cu ocazia unei vizite la Paris, face demersurile necesare   ca bârnele de lemn  din  Atelierele lui Brâncuși să fie aduse la Craiova și depozitate, în 1972, în curtea Muzeului de Artă.  După un timp au fost mutate și expuse în curtea Liceului „Constantin Brâncuși” din Craiova. Din 2022 au revenit la Muzeului de Artă din Craiova, mai bine spus sunt expuse în interiorul  Centrului Cultural „Constantin Brâncuși” , inaugurat în 15 septembrie 2022.

S-a stins din viață  la Craiova, în data de 12 februarie 1979 și este înmormântat în Cimitirul Sineasca.

O stradă din Craiova, cartierul Craiovița Nouă, poartă numele Vasile Georgescu-Paleolog Prin acordarea acestui nume unei străzi din cartierul Craiovița Nouă, demonstrăm că știm să aducem în memoria colectivă valorile umane născute în acest colț de țară. Vasile Georgescu- Paleolog  pentru  că a fost primul care l-a scos la lumina scrisului pe Constantin Brâncuși,.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Vasile Georgescu-Paleolog,  și închei   îndemnându-vă să mergeți, într-o sâmbătă sau într-o duminică, la  Școala Obedeanu, unde a învățat  Vasile-Georgescu, apoi la Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”, unde au fost expuse  bârnele aduse din atelierul  lui Brâncuși din Paris. Intrați la Muzeul de artă din Craiova, gazda primitoare a operelor lui Brâncuși. Intrați în Centrul Cultural Brâncuși   și priviți bârnele aduse la Craiova de Vasile Georgescu-Paleolog. Urcați cu liftul în oul de sticlă din curtea Muzeului de Artă. În final mergeți  la Biserica „Sfânta Maria” din Cimitirul Sineasca, unde este înmormântat, din 1979, Vasile Georgescu-Paleolog.

Ajunși la casele dumneavoastră, citiți cartea „Tinerețea lui Brâncuși”, scrisă de Vasile Georgescu-Paleolog.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică  

Fortunescu D.Constantin-cărturar care s-a născut în Craiova, a trăit în Craiova și pentru Craiova.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre

Fortunescu D.Constantin- cărturar  care s-a născut în Craiova, a trăit în Craiova și pentru Craiova.

În urmă cu ceva ani am sărbătorit 50 de ani de la absolvirea liceului. În cuvântul  rostit în fața colegilor, al elevilor și al profesorilor  cu care ne-am  întâlnit atunci, am spus : „Acum, după 50 de ani, mai bine spus și acum, după 50 de ani, le mulțumim profesorilor noștri de atunci pentru exigența lor, pentru bunătatea lor, pentru  dăruirea lor, pentru stângăciile lor, pentru prietenia lor. Din toate și de la toți am învățat ceva”.

Așa mi-am adus aminte de  Constantin D. Fortunescu.

În Dicționarul Personalităților din Dolj se menționează.

„Constantin Fortunescu s-a născut la data de 28 octombrie 1874 la Craiova. A absolvit Liceul Carol I din Craiova și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Elev fiind, face parte din grupul editorial al Revistei Școalei, sub îndrumarea profesorului și gazetarului Gheorghe T. Buzoianu. Profesor de limba franceză la Liceul Carol I din Craiova, timp de 40 de ani, între 1897și 1937. Pentru a se perfection în limba franceză a fost trimis la Paris,  de Spiru Haret, unde a stat un an. A înființat Societatea Prietenii Științei (1915), revista Arhivele Olteniei (1922) și Filiala Arhivele Statului (1931) al cărei prim director onorofic a fost. A fost secretar general la Ministerul Instrucțiunii Publice, sub ministeriatul lui Nicolae Iorga, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor Olteni (1937), președinte al Cercului franco-român din Craiova, delegatul profesorilor la congrese internationale din străinătate, cărturar cu mari contribuții la dezvoltarea vieții culturale a Craiovei, rafinat bibliofil, colecționar de opere de artă, profesor emerit. A colaborat la Ramuri, Oltenia și alte publicații.”

Pentru a-l cunoaște mai bine pe Constantin Fortunescu merită să citez și din cartea profesorului Nicolae Andrei „Istoria învățâmântului din Craiova”:  „..în anul 1902, la 24 martie, ia ființă, din initiativa C. D. Fortunescu, societatea „Cooperațiunea școlară”. Societate alcătuită din totalitatea profesorilor și elevilor liceului. „Cooperațiunea școlară” avea drept scop  să realizeze o mai mare apropiere între elevi și profesori, pentru a facilita acestora din urmă îndeplinirea misiunii de educatori și institutori ai celor dintâi. Societatea își mai propunea să realizeze strângerea relațiilor de camaraderie între elevii școlii, dezvoltarea gustului literar și artistic al acestora, ajutorarea materială a elevilor săraci”.

A scris Istoria Tiparului Țărilor Române, rămas sub formă de manuscris și păstrat la Biblioteca Academiei Române.

În 1966 Liceul Nicolae Bălcescu, adică Liceul Carol I, sărbătorea 140 de ani de existență. Cu această ocazie  a fost publicat un volum omagial în care personalitățile  vremii au evocat profesorii care au făcut istorie la acest liceu.

Iată ce spunea, în 1966, profesorul Constantin Papastase despre măestria pedagogică  la care ajunsese Constantin Fortunescu.

„Acum 36 de ani când am venit în Craiova ( adică în 1930), profesorul Constantin.D. Fortunescu atinsese apogeul carierei sale profesionale. Era secretar al Ministerului Învățământului, ministru fiind Nicolae Iorga. În plinătatea lui fizică și intelectuală el domina activitatea culturală a orașului. Figura lui senină m-a atras, glasul lui blând mi-a mers la inimă…Constantin Fortunescu  întrunea în el nu un om, ci mai mulți deodată: profesorul, animatorul, omul de cultură. Cu glasul lui blând și modelat vorbea mișcător în fața elevilor. Răbdarea cu care stăruia pe lângă fiecare elev pentru a- ajuta să descifreze tainele limbii lui Moliére, La Fontaine, Victor Hugo, Balzac și ale altor titani ai literaturii francize, căldura cu care știa să îmbrace vorba  lui blândă și prietenească, intuiția cu care putea să descifreze în fiecare copil elemental poziti și să-l valorifice, toate găseau în profesor o îmbinare armonioasă care îl apropia de oamenii în devenire…Căci apa înțeleciunii sale era fermecată și fiecare (elev) devenea om, sorbind-o.

Bunătatea îi stimula acțiunile, înțelepciunea și omenia le da pecetea intelectualității”.

Constantin Fortunescu s-a stins din viață la data de 21 septembrie 1965. Avea 91 de ani.

Oamenii urbei noastre  îi recunosc valența de „cărturar născut la Craiova”  și prin strada care îi poartă numele: strada  C.D.Fortunescu.

Patronime  Nicolae Andrei

La finalul episodului de azi, în care v-am povestit despre un om care a trăit pentru Craiova,  vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică,  să faceți o plimbare pe strada Constantin Fortunescu.

Strada C .D. Fortunescu începe din zona  Detașamentului de Pompieri, denumit în prezent Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltenia. Cei care n-au trecut prin zonă de mai multă vreme vor avea surpiza să găsescă o clădire nouă, impunătoare. În câteva minute se ajunge la intersecția cu strada Eugeniu Carada. Deși aici este o încrengătură de străzi, strada C. D. Fortunescu lasă în dreapta statuia lui Eugeniu Carada, în stânga Pasajul subteran și se continuă dincolo de strada Arieș. Atenție! Pietonii nu pot travesa prin această zonă.

Dacă tot suntem pe strada C. D. Fortunescu, vă reamintesc că profesorul C.D. Fortunescu a înființat  „Cooperațiunea școlară” care își propunea  să realizeze apropierea dintre elevi și profesori.  Le sugerez profesorilor din timpurile noastre ca, în săptămâna „școala altfel” , să facă, cu elevii, o plimbare tematică  pe această stradă,  dar și pe altele.

Sugestia este valabilă și pentru părinți. O plimbare pe strada C .D. Fortunescu, o plimbare pe străzile Craiovei este bine venită și pentru copii și pentru  părinți, este bine venită și pentru părinți și pentru copii. Este o afirmație pe care o fac bazându-mă pe propria experiență.

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Radu Voinea, voievod al Mecanicii clasice

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Radu Voinea – voevod al mecanicii clasice.

Vă reamintesc, stimați ascultători că, prin această emisiune, ne-am propus să dezvoltăm cultura cunoașterii și recunoașterii valorilor de lângă noi. De aceea personalitățile despre care v-am povestit sau despre care o să vă povestesc s-au născut în Oltenia sau au avut legătură cu Oltenia, într-un fel sau altul.

De regulă, în prima parte a fiecărui episod vă prezint  unde s-a născut personalitatea evocată, dat despre părinți, despre școală. Aceste informații le-am adunat, în timp, din dicționare sau alte publicații. Pe Academicianul Radu Voinea l-am întâlnit de multe ori dar am și un document, intitulat „Crâmpeie de viață”, în care el, Radu Voinea își prezintă etape din viață.

O să vă redau câteva crâmpeie, prezentate de Radu Voinea în 11 noiembrie 2004.

Despre locul nașterii: „ M-am născut la Craiova, la 24 mai 1923.Fără îndoială că locul natal a avut și are încă o puternică influență asupra mea. Oltenia, acest colț de țară, de o rară frumusețe nu numai naturală, ci și morală, mi-a dat o mândrie pe care o port și azi în suflet, sub forma unui patriotism cald, al dragostei de meleagurile copilăriei.”

Menționez că, în Craiova, a locuit pe strada Roșiori, actuală strada Ulmului.

Iată ce spunea despre părinți și profesori: „Părinții mei și învățătorii Matilda Columbeanu și Alexandru  Georgescu, ne-au dat fratelui meu și mie, o educație aleasă. În camera noastră, a copiilor, din casa părintească, aveam în permanență pe masă volumul cu opera lui Mihail Eminescu, iar pe perete harta României, cu toate localitățile, așa cum era ea în anii ’30, simboluri pe care le-am păstrat toată viața”

Menționez că, în Craiova, a locuit pe strada Roșiori, apoi Banu Mărăcine nr.33, actuala strada Ulmului.

            Acum câteva vorbe despre  cititul cărților: „Preotul Victor Marghescu era un om desosebit de cult, de cunoscător nu numai al religei, ci și al filosofiei și al literaturii.Ne îndemna să citim „Citiți , băieți, citiți”. Și ne reamintea vorbele cronicarului moldovean Miron Costin: „Că nu este alta și mai frumoasă, și mai de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților”.

            În perioada  1929-1933, a urmat școala primară „Petrache Trișcu” din Craiova, situată pe strada Tudor Vladimirescu, care se intersectează cu strada Ulmului, fostă Roșiori, pe care a copilărit Radu Voinea. A continuat învățătura la Liceul „Frații Buzești”, secția reală pe care l-a absolvit în 1941. Examenul de bacalaureat consta  în teze la limba română, limba franceză, matematică și  o probă orală la limba română, limba franceză, matematică, fizică și chimie, istorie, geografie și filosofie.

            La intrarea în clădirea liceului este montată o placă pe care sunt gravate cuvintele spuse de Radu Voinea: Aici se învață carte. Biblioteca liceului  are o secțiune  cu cărțile donate de Academicianul Radu Voinea.

            Între anii  1941-1946 a urmat cursurile secției de construcții a Politehnicii din București, obținând în 1946 diploma de inginer constructor. Și-a susținut proiectul de diplomă în 1946 înscriindu-se apoi la doctorat, coordonatorul fiind profesorul Mihail Hangan. Deși titlul temei pare exclusiv teoretic, „ Contribuții la studiul stabilității elastice  a sistemelor static nedeterminate”, aceasta era, totuși, legată de practică. Radu Voinea trebuia să răspundă la întrebarea : de ce s-a răsucit și apoi s-a prăbușit, la cutremurul din 11 noiembrie 1940, blocul Carlton din București.

            În anul 1947 a ocupat postul de asistent la Institutul Politehnic  din București,  apoi șef de lucrări, conferențiar și profesor universitar în 1963. În 1993 a devenit profesor consultant , continuându-și activitatea didactică. Se poate spune că, într-un fel sau altul, din 1947 s-a ocupat de educație, de educația tinerilor. Iată ce spunea, într-un interviu, despre educație:

            ….se include secvența sonoră

            În 1964 a fost numit prorector al Institutului Politehnic din București, calitate în care s-a ocupat de proiectarea și construcția noului local, situat pe  malul Dâmboviței, pe Splaiul  Independenței. Menționez că atunci, în anii ’60, Institutul Politehnic funcționa în clădirile situate pe strada Polizu. Povestea,  cu umor că, ocupându-se de această construcție, a reușit să finalizeze partea practică a tezei de doctorat, noua clădire a Politehnicii trecând cu bine pese cutremurul din 4 martie 1977.

            Cred că este locul să povestesc despre o discuție  avută cu un bătrân din Drănic, de lângă Segarcea, sau în care au trăit bunicii domniei sale: „Abătându-mă prin satul Drănic, unde se născuse tatăl meu, și spunându-i unui bătrân că sunt prorector, fără să știe exact ce  este această funcție mi-a spus : E bine, taică, e bine că ești prorector, dar să fii cu luare aminte, căci acolo sus bate  vântul mai tare”.

             În anul 1963 a fost ales  membru corespondent al Academiei Române, iar în 1974 membru titular. A fost  secretar general al Academiei Române (1967 – 1974) și președinte al Academiei Romane (1984 – 1990),  președinte al Secției de Știinte Tehnice a Academiei Române (1981 – 1983). A fost Președinte al Academiei de Științe Tehnice din România ASTR de la înființare, 1997, până în 2010.

            Legătura cu Craiova, cu Liceul Frații Buzești, cu Universitatea din Craiova, a fost sistematică,  a fost bogată. Profesorii de la Facultatea de Mecanică din Craiova îl consideră un bun prieten, un adevărat mentor. O dovadă este faptul că Școala doctorală de la această facultate poartă numele „Academician Radu Voinea”.

Ca recunoaștere a legăturilor  profesionale pe care le-a stabilit cu oamenii din învățământul superior românesc, mai multe universități din țară i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa: Universitatea din Timișoara și Universitatea din Craiova, în 1996, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții din București, în 1998, Universitatea din Pitești, Universitatea din Petroșani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați,  în 2000, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în 2001, Universitatea „Transilvania” din Brașov și Universitatea „Ovdius” din Constanța, în 2002.

Asociația Generală a Inginerilor din România, Sucursala Dolj, 11mai, și  Academia Română, 24 mai,  l-au evocat în luna mai  2023, când  s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Academicianului  Radu Voinea.          

L-am întâlnit  de multe ori. Cel mai des ne-am întâlnit la „Seminarul de istoria mecanicii”, inițiat în primăvara anului 2008 de către un grup de profesori cu care Academicianul Radu Voinea a colaborat în domeniul mecanicii.

La una dintre întâlniri, Academicianul Radu Voinea a spus: „Apelând la imaginea cunoscută a unei bărci în care vâslaşii privesc înapoi în timp ce conducătorul lor le indică cu gest discret „la dreapta” sau „la stânga” dorim ca şi pentru seminariile noastre tineretul care activează în cadrul Mecanicii să fie obişnuit să privească în trecut, din care mai avem mult de învăţat. A nu privi şi înapoi înseamnă uneori <a inventa bicicleta>”

S-a stins din viață la data de 11 mai 2010.

Întâmplător, în acele zile, eram în  București, la Politehnică.

Sicriul cu corpul neînsuflețit a fost depus, pentru câteva ore, sub cupola Rectoratului, clădire de care s-a ocupat în perioada construcției.

La finalul episodului de azi, în care v-am povestit despre încă un academician născut și crescut la Craiova,  vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică, să mergeți la grupul statuar Frații Buzești din Craiova, să priviți spre Liceul Frații Buzești, în care a învățat și Radu Voinea și să rememorați numele câtorva profesori  de la care, fiecare dintre dumneavoastră, indiferent de școala pe care ați urmat-o, ați descoperit tainele învățăturii de carte. Este un exercițiu de recunoaștere a valorilor  de lângă noi.

              Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Gheorghe Magheru, luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre  Gheorghe Magheru- luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei.

            Numele Magheru este legat de Revoluția de la 1848 și de Unirea Principatelor Române înfăptuită la 24 ianuarie 1859. Numele Magheru își are originea în zona Munților Apuseni, iar primii din acest neam s-au stabilit, la  început, în nordul Olteniei. Un argument adus adesea  în acest sens este numele localității Magherești situată în județul Gorj, pe drumul care face legătura între localitățile Săcelu și Crasna.

            Gheorghe Magheru, viitorul general, s-a născut în 1804 în localitatea Bârzeiul de Gilort, situată la 20 km de Târgu Cărbunești, pe malul stâng al Gilortului. Acum aparține comunei Albeni. Tatăl său, Ioan Magheru, a fost preot în sat. Mama sa, Bălașa, s-a prăpădit de timpuriu. O bună parte dintre Magherești sunt înmormântați aici. Gheorghe Magheru avea 17 ani când s-a alăturat armatei organizată de Tudor Vladimirescu.

            În 1826 îl găsim la Căimăcănia Craiovei. Cunoștea bine greaca și franceza. Cunoașterea unei limbi străine le-a fost de folos tinerilor din toate timpurile.

            Între 1828 și 1829 participă, ca ofițer în armata rusă, la luptele împotriva turcilor.  Pentru actele de bravură este decorat cu ordinul rusesc „Sfânta  Ana” în grad de Cavaler. Războiul s-a încheiat cu Pacea de la Adrianopol în septembrie 1929, prin care se recunoștea autonomia administrativă a Moldovei și Valahiei.  Cetățile turcești de la Turnu Măgurele, Giurgiu și Brăila sunt retrocedate Valahiei. În 1831 intră în magistratură ca Judecător de pace și Președinte de tribunal. În 1846 este numit Prefect al județului Romanați,  de către Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești. S-a implicat activ, concret, în Revoluția de la 1848. Vă reamintesc că Adunarea din iunie 1848, care a marcat începutul Revoluției, s-a organizat la Islaz, în județul Romanați unde Gheorghe Magheru era Prefect. Când a fost nevoie să se apere, nu a ezitat să scoată sabia din teacă. Fiica sa, Alexandrina, a cusut steagul tricolor pe care l-a dat Guvernului provizoriu din Craiova, iar revoluționarilor le-a împărțit cocarde tricolore lucrate de ea.

La începutul Revoluției de la 1848 Gheorghe Magheru a fost numit căpitan general al trupelor neregulate  și avea sarcina să formeze unități de dorobanți și panduri  pentru a organiza o armată regulată formată din regimente, batalioane, companii și plutoane care să însumeze 6000 de voluntari. Într-adevăr, la începutul lunii august 1848 reușise să organizeze o tabără militară impresionantă lângă Râmnicu Vâlcea, la Râureni, pe Câmpul lui Traian. Conducerea Țării Românești  după ce s-a asigurat de sprijinul a două divizii turcești și a unei armate rusești de 5000 de ostași, l-a somat pe Generalul Gheorghe Magheru să dizolve tabăra de voluntari de la Râureni. Deși entuziasmul  voluntarilor dorobanți și panduri era mare, după ce s-a consultat și cu alte căpetenii militare și revoluționare, Generalul Gheorghe Magheru a decis să evite o vărsare de sânge și să dizolve tabăra. Așa cum se întâmplă de obicei, voluntarii, întorși acasă, nu au scăpat de represaliile autorităților. Vae victis.Vai de cei învinși. A  plecat, ca și alții,  într-un lung exil însoțit și de fiica sa Alexandrina. Prima zi de bejenie în Transilvania -28 septembrie 1848. Două luni mai târziu, în noiembrie ajunge la Frankfurt pe Main, apoi la Viena, unde va rămâne până în 1853. În tot acest timp poartă o corespondență susținută cu oameni importanți. Le-a prezentat problemele Principatelor Unite. I-a scris contelui Walewsky, ministru de externe al Franței, lordului Clarendon, ministru bitanic la Constantinopol. I-a scris și Împăratului Napoleon al III-lea.

În 1857  a revenit din exil  și a fost deputat de Gorj în divanul ad-hoc. A făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales pe A. I. Cuza ca domn în data de 24 ianuarie 1859. După Unirea Principatelor Române s-a ocupat de organizarea armatei române, alături de maiorul Christian Tell. Ar fi vrut să participe și la Războiul de Independență dar a asistat doar la trecerea armatei Române în Bulgaria. Evenimentul se petrecea în august 1877, la Siliștioara, Romanați, acum un cartier al orașului Corabia.

S-a stins din viaţă la data de 23 martie 1880,  în  București  dar este înmormântat la Târgu-Jiu. Aici vizitatorul poate citi inscripția: „Trecătorule! Aici repausează generalul George Magheru, născut la 1803 şi decedat la 1880, luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei. Eternă fie-i memoria!”

O stradă din Craiova, o stradă din Caracal,  o stradă din Târgu Jiu, o stradă din Râmnicu Vâlcea, o stradă din Sibiu, o stradă din Focșani, o stradă din Arad,  poartă numele General Gheorghe Magheru.

            Un bulevard central din București, un bulevard din Oradea poartă numele General  Gheorghe Magheru.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am prezentat o personalitate legată de tehnica militară, Gheorghe Magheru. În partea finală a fiecărui episod  încerc să fac o legătură între personalitatea evocată și orașul nostru sau regiunea noastră. În acest context vă sugerez ca într-o sâmbătă sau într-o duminică să faceți o plimbare pe strada General Gheorghe Magheru din Craiova.

Puteți să porniți  din strada Anul 1848, din zona fostei fabrici Independența, urcă puțin  în direcția nord-est și ajunge până în Cartierul Valea Roșie, la intersecția cu strada Împăratul Traian, fostă Silozului, și cu strada Spaniei, fostă Oborului. În zona de început a străzii, pe partea dreaptă, s-au construit mai multe blocuri, de la numărul 127 la numărul 117. Partea stângă este în schimbare. Se învecinează cu fosta fabrică Independența care, de câțiva ani este demolată încet-încet,  ca într-o agonie a unei ființe rănită de moarte. Tot pe partea stângă, pe la jumătatea urcușului, se întâlnește cu strada General Dragalina, apoi  intersectează strada Rovinari  și Ioana Radu după care o pornește decisă spre intersecția cunoscută și sub numele „Crucea de Piatră”. Deși este o stradă cu vechime, chiar și cele mai vechi case arată bine: solide, îngrijite. Desigur, noile case se întrec în a  etala gusturile noilor sau vechilor proprietari. Copacii plantați pe stradă și  cei care își revarsă ramurile din curți  îl îndeamnă pe trecător să facă o plimbare pe strada General Gheorghe Magheru.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Constantin Angelescu- om al școlii și al culturii

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre  Constantin Angelescu –  om al școlii și al culturii.

Uneori spunem:

– Eu nu fac politică, am alte treburi mai importante legate de mesera mea.

Și totuși, sunt oameni care, după formarea unei temelii profesionale solide, s-au implicat în viața politică și au lăsat neamului o moștenire istorică. Un exemplu  este și doctorul Constantin Angelescu  care, după ce a dobândit, prin căsătorie o avere fabuloasă, după  ce s-a afirmat ca medic chirurg sa- implicat în politică fiind, printre alte unul dintre cei mai longevivi miniștri ai învățământului.

Constantin Angelescu s-a născut la data de 12 iunie 1869 în Craiova.  Tatăl său, Dumitru Angelescu, era negustor în Craiova. Mama sa, Teodora, provenea din famila Geblescu al căui nume este legat și de Cula de Cernătești- Cula Izvoranu Geblescu.

A urmat școala primară Obedeanu. În 1887 a absolvt Liceul Carol I din Craiova apoi, în acelaș an, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Paris. După absolvirea facultății a urmat o specializare, prin studii docorale, în chirurgie, obținând titlul de doctor în medicină în 1897. În această perioadă a lucrat ca intern și a colaborat a mai multe reviste de specialitate din Franța, colaborare prin care s-a făcut cunoscut în domeniul chirurgiei medcale. A publicat lucrarea „Histerectomia abdominală totală a tumorilor fibroase ale uterului”

În 1897 s-a reîntors în țară și a lucrat la Spitalul Brâncovenesc  și la Spitalul Filantropia din București apoi, din 1910, la Spitalul Colțea. Având în vedere activitatea științifică  desfășurată în Franța dar și în țară, în 1903 este numit profesor la Facultatea de Medicină din București fiind, în același timp, Directorul Clinicii de chirurgie.

A continuat activitatea publicistică, începută în Franța, colaborând la revistele  România medicală, Revista de chirurgie, Revista științelor medicale, România medicală, Spitalul, Jurnal de chrurgie. Am menționat toate aceste reviste  pentru a  evidenția  multitudinea de reviste de la începutul secolului XX dar și pentru a vă informa că și în prezent sunt editate, în România, multe reviste din domeniul medicinei. Mai mult, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, editează Revista Română de Morfologie și Embriologie cotată în clasamentele internaționale de specialitate. Este momentul să spun că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a dezvolta cultura cunoașterii și recunoașterii ( în sensul acceptării)  valorilor de lângă noi, valorilor din orașul nostru.

S-a implicat în politică  find convins că, în felul acesta, își poate pune în aplicare ideile privind  dezvoltarea învățământului și culturii românești. A fost deputat în perioada 1901-1926, apoi senator până în 1940. În acest context a fost Ministrul Instrucțiunii Publice în perioada 19 ianuarie 1922 27 martie 1926, respectiv 22 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928.

Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”

Au făcut istorie cuvintele rostite  de Constantin Angelescu: „Valoarea unui popor se măsoară după contribuția pe care el o dă culturii și științei universale”.

Ca ministru al Instrucțiunii Publice  a promovat principiile fundamentale referitoare la libertatea învățământului, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar și instituirea examenului de bacalaureat.

 A ocupat și alte funcții publice.

 A fost un foarte bun organizator, realist, cu viziune. În acest context a contribuit la dezvoltarea învățământului românesc prin promulgarea Legii învățământului din 1924, prima Lege a învățământului după Unirea din 1918.

A contribuit la dezvoltarea învățământului prin aprobarea construirii a numeroase școli. Se menționează doar câteva din școlile din Craiova:

– Liceul Frații Buzești.Piatra de temelie a fost pusă în data de 16 noiembrie 1924, iar la eveniment a participat și Constantin Angelescu în calitate de Ministru, alături de alte oficialități.

– Liceul Elena Cuza. Piatra  temelie a fost pusă în data de iunie 1928. În actul de fundație se menționează „ temelia noului local de școală s-a pus de acel  iubitor de lumină și rîvnitor la  binele neamului  ministrul instrucțiunii dr. Constantin Angelescu”. În document sunt menținate și lte personalități care au participa la eveniment.Clădirea a fost naugurată în 1935.

– Liceul  de fete Regina Elisabeta. Clădirea a fost dată în funcțiune în 1928. Din 1948  funcționează aici Facultatea de  Agronomie din Craiova.

– Școala centrală de  fete Madona Dudu. Cădirea, situată pe strada Madoa Dudu, vizavi de Biserica Madona Dudu, a fost construită în 1905. Din 1948 în această clădire funcționează Muzeul Regional Oltenia, iar în prezent Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei.

– Școala  de Comerț Gheorghe Chițu. Clădirea din strada Brestei, unde funcționează în prezent Colegiul Economic Gheorghe Chițu, a fost inaugurată în 1926. Menționez că în 1937, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la înființarea  Liceul Comercial de Băieți Gheorghe Chițu, 1877, s-a editat o broșură cu mai multe informații despre istoria liceului.  Broșura începe cu trei fotografii: clădirea Liceului, Regele Carol al II-lea și  Constantin Angelescu, Ministrul Educaței Naționale.  În această broșură, profesorul A. Văsculescu, într-un capitol amplu, face referire la rolul lui Constantin Angelescu în relansarea Liceului Comercial: „Prin Legea Dr. C. Angelescu pentru Organizarea Invăţământului Comercial Secundar, promulgată cu înalt Decret Regal No. 660 din 31 Martie 1936 şi publicată în Mon. Oficial Nr, 77 partea I din 1 Aprilie 1936, vechea Şcoală Comercială a lui Gh. Chiţu, nădejdea negustorimei craiovene, maltratată şi jicnită de cei care nu cunoşteau importanţa vieţei comerciale a Craiovei, renaşte ca paserea Phoenix din aproape cenuşea sa, datorită tot unui Craiovean, Dr. C. Angelescu, spre a deveni azi un Liceu Comercial, purtând cu mândrie numele strălucit al fondatorului său, Marele Român, “Gh. Chiţu“.

Ca recunoaștere a contribuțiilor profesionale în domeniul medicinei, în domeniul chirurgiei, a făcut parte din multe asociații profesionale, printre care:

– Societatea Națională de Chirurgie din Paris, membru  corespondent din 1927;

– Societatea Internațională de Urologie cu sediul la Paris, din 1930;

– Societatea Internațională de Chirurgie, cu sediul șla Bruxelles, dn 1929;

De asemenea, din 1934 a fost membru de onoare al Academiei Române. În perioada 1935-1948 a fost Președinte al Academiei de Medicină din România.

A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, în perioada ianuarie- 1918. După cel de al doilea război mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană.

Considerat de contemporanii săi „om școlii și al culturii”  a fost ales președinte al Comitetului de conducere a Ateneului Român, funcție pe care a îndeplinit-o timp de 24 de ani, între 1923 și 1947.  Cred că este  momentul potrivit  să vă amintesc, sau poate să vă reamintesc, că  friza ce înconjoară sala Ateneului Român  este acoperită cu scene din istoria națională. Iată cum este descrisă această frescă în Monografia Ateneului: „Faptele istorice sunt zugrăvite într-un spirit armonios și sugestiv de romantism și realism.Se poate distinge, urmîrind fresca în totalitatea ei, anumite însușiri ale poporului român, precum: înțeleciune, voință de acțiune, legătură puternică cu pământul țării, curaj în fața împrejurărilor și putere de sacrificiu, aspirație spre cultură, un sentiment al datoriei de viață, toate reprezentând o filosofie de luptă și de încredere. Este un adevărat poem al istoriei noastre, realizat cu multă responsabilitate și sensibilitate artistică”. Fresca a fost inaugurată în 1938, iar Constantin Angelescu, în calitate de Președinte al Ateneului a ținut cuvântarea oficială.

Aceste exemple dovedesc că sintagma „om al școlii și al culturii” i se potrivește  craioveanului Constantin Angelescu.

S-a stins din viață la data de 14 sptembrie 1948, în București. Avea 79 de ani.

              O stradă din Craiova, cartierul 1 Mai, poartă numele medicului Constantin Angelescu.            Un spital din București poartă numele „Prof.dr. Constantin Angelescu”.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre un craiovean care a intrat în istorie prin faptele sale și prin spusele sale: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”

          Vă sugerez ca într-o sâmbătă s-au într-o duminică să admirați clădirea Liceului Frații Buzești, Clădirea Liceului Elena Cuza, Clădirea Liceului economic Gheorghe Chițu, cădiri construite în urmă cu aproape 100 de ani prin voința politică a unui  craiovean onest.

                  Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.