Personalități din știință și tehnică.

Isaac Newton .Metoda observaţiei . Metoda matematică. Metoda principiilor  sau metoda inductivă.

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, aș vrea să vă captivez atenția cu povestea  marelui fizician Isaac Newton.

De mai mulți predau disciplina „Metodologia cercetării”, altfel spus  discutăm despre metodele utilizate  în activitatea de cercetare a fenomenelor, a proceselor, a sistemelor tehnice. Printre acestea se numără Metoda observației și Metoda inductivă.

Pentru ca cei care mă ascultă să înțeleagă principiul unei metode de  cercetare le  dau exemple de utilizare a acesteia de-a lungul timpului.Unele dintre exemple se referă la cercetările făcute de Isaac Newton.

            Isaac Newton  s-a născut prematur la data de 25 decembrie 1642, după calendarul gregorian, folosit şi în zilele noastre, sau  4 ianuarie 1643, după vechiul calendar iulian,  în satul Woolsthrope din Anglia. Tatăl său, un mic moşier din zona rurală, a murit  cu trei luni înainte de naşterea sa şi de aceea noul născut a primit la botez  numele acestuia –Isaac. Când Isaac avea trei ani, mama sa, Hannah  Ayscough, s-a recăsătorit cu un preot şi l-a lăsat în grija bunicii. Această separare a influenţat mult starea sufletească a lui Isaac dar a păstrat legătura cu mama sa, iar  când aceasta  s-a îmbolnăvit, în 1768, a rămas lângă ea până în ultima clipă încercând să-i aline suferinţa cu medicamente preparate  chiar  de el.

            A început şcoala generală în satul natal, dar s-a simţit  atras de învăţătură. Prefera  să citească şi să inventeze fel de fel de jucării şi dispozitive pe care şi le imagina. A continuat gimnaziul  într-un orăşel apropiat unde a locuit la un farmacist,  William Clarke, prieten de familie. Îl urmărea, îl observa  adesea pe farmacist  cum prepara medicamentele şi a încercat şi el să prepare propriile  reţete. Se pare că această perioadă a fost decisivă  în formarea aptitudinilor sale de cercetător, în  dezvoltarea  capacităţii de a observa ce se întâmplă în jurul său şi de a  extrage din aceste observaţii mai multe informații decât ceilalţi oameni.

            Avea 18 ani . Prin atitudinea sa  i-a convins pe toţi  că drumul său în viaţă este legat de studiu. Mama sa şi-a dat acordul şi Isaac  Newton a reuşit să intre, în 1660, la  Colegiul  Trinity al Universităţii din Cambridge. Din partea familiei primea doar zece lire pe an care i-ar fi ajuns timp de zece luni numai pentru mâncare, aşa că a acceptat să  îndeplinească diferite atribuţii, ca student subvenţionat, pentru profesori sau chiar şi pentru alţi studenţi. Deşi aceste activităţi suplimentare îi consumau  mult timp, găsea  mereu puterea de a studia, de a experimenta în fiecare zi reuşind să dea o nouă interpretare  teoriilor lui Kepler şi Galileo Galilei. Tot în această perioadă  şi-a completat şi dezvoltat cunoştinţele matematice studiind „Geometria” lui René Decartes. Acest studiu l-a condus la formularea teoremei binomului (x+a)ⁿ . Obţine  diploma universitară în 1664 sub îndrumarea lui Isaac Barrow, primul profesor de la Catedra Lucasiană de Matematică, iar prin aceasta dreptul de a continua activitatea  la  Colegiul  Trinity

În toamna anului 1664 Londra a fost lovită de Marea Ciumă. Newton s-a retras în satul natal unde s-a dedicat cercetării, observând natura, meditând asupra matematicii, făcând experienţe inspirate de natură. Legenda spune că în acea perioadă, stând în grădina casei natale, a observat un măr  care cădea din copac. S-a întrebat de ce a căzut spre pământ  şi nu s-a ridicat spre cer, de ce traiectoria mărului  a fost perpendiculară pe suprafaţa Pământului. Şi-a pus aceste întrebări sieşi dar şi unui prieten medic, cu care se plimba uneori. Cert este că în acea perioadă i s-au conturat ideile privind gravitaţia universală şi a demonstrat, folosind legea a treia a lui Kepler,  că forţa de atracţie gravitaţională  este invers proporţională cu pătratul  distanţei dintre corpuri. Tot în acea perioadă, folosind o prismă ţinută în dreptul unei raze de lumină a obţinut pe un perete un ansamblu de culori, un curcubeu. În 1667  epidemia de ciumă a trecut. Isaac Newton s-a reîntors la Cambridge şi, la recomandarea lui Barrow, a devenit profesor la Catedra Lucasiană de Matematică de la Cambridge.

            Pentru  cercetările astronomice se foloseau , în vremea aceea, telescoape de tip refractor  care avea neajunsul că  marginile imaginii erau colorate datorită principiului  acestuia. A făcut o analogie între  experimentul prin care a descompus lumina cu ajutorul unei prisme şi marginile colorate ale imaginilor obţinute cu telescopul refractor şi a găsit cauza aberaţiei cromatice. Apoi a construit singur noul tip de telescop – telescopul  reflector în care  imaginea observată este reflectată de o oglindă într-un sistem de prisme si apoi la o lentilă ocular. În 1671 a construit al doilea exemplar pe care l-a prezentat la o întrunire a Societăţii Regale, academia ştiinţifică din acea perioadă. Succesul a fost atât de mare încât a fost invitat  să devină membru al acestui for ştiinţific. În 1700 i-a trimis lui Halley proiectul unui aparat pentru măsurarea distanţei dintre Lună şi stelele imobile, principiul regăsindu-se în sextantul naval de azi.

            Primirea în Academie a produs o schimbare substanţială în atitudinea lui Newton  care a început să-şi prezinte rezultatele cercetărilor atât prin  conferinţe cât şi prin lucrări publicate. Venirea lui Newton în Societatea Regală nu a fost privită de toţi membrii la fel, dar mai ales de Robert Hook, care la acea vreme  gestiona  echipamentele din dotarea Academiei. Disputa dintre cei doi a durat patru ani şi a contribuit atât la clarificarea  teoriei atracţiei gravitaţionale cât şi la depăşirea momentului dificil al morţii mamei sale pe care, în ciuda amintirilor din copilărie, a  vegheat-o până în ultima clipă şi a încercat să o ajute cu reţete proprii. În această atmosferă tensionată este susţinut financiar şi moral de Edmond Halley, care poate fi  considerat unicul său prieten adevărat. Reuşeşte să demonstreze matematic  ipotezele formulate anterior în lucrarea „Principiile matematice ale filozofiei naturale” , cunoscută sub numele de „Principia”. Această lucrare  este considerată „ cea mai mare creaţie a minţii omeneşti”.        

            În 1689  postul de Preşedinte al Colegiului Regal din Cambridge a rămas vacant. Mai mulţi oameni de ştiinţă l-au propus pe Newton pentru acest post dar, deoarece acesta nu era şi preot, aşa cum cerea „regula” , nu a primit postul. Mai mult, nefiind regalist, şi-a pierdut şi postul  de membru al Parlamentului. Greu a obţinut un post de revizor al Trezoreriei. A trecut prin perioade grele de depresie. După şase ani , în 1895, a  obţinut postul  de vistier al Monetăriei Regale, poziţie în care  a  finalizat reforma monetară şi  a stopat contrafacerea bancnotelor. În sfârşit, în 1703 a fost ales Preşedinte al Societăţii Regale, reuşind  să  readucă  aici emulaţia creatoare, stopată de detractorul său, Robert Hooke. În 1705 Regina Ana a făcut o vizită la Universitatea din Cambridge şi, cu această ocazie, i-a conferit lui Newton titlul nobiliar de cavaler. A devenit Sir Isaac Newton.

            Ca un făcut, abia ce se liniştise viaţa sa după polemica cu Hooke şi cu  John Flamsteed  şi a intrat într-o nouă polemică cu Wilhelm Leibnitz  privind prioritatea descoperirii analizei matematice. În ultimii ani ai vieţii s-a dedicat cercetării datelor biblice, dând o nouă interpretare cronologiei,  care era diferită, chiar eretică, în comparaţie cu opiniile  perioadei medievale. S-a stins din viaţă la 19 martie 1727 . A fost înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la Westminster. Avea 84 de ani şi reuşise să deschidă  calea spre ştiinţa modernă.  Este considerat primul om de știință modern.

După patru ani de la decesul său, i s-a ridicat la mormânt un monument cu chipul său şi s-a scris următorul epitaf:  „Aici se odihneşte  Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune  aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea  planetelor, căile cometelor şi  fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase  şi  diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi  corect al naturii, al antichităţii şi al   Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia  Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.

În 1755 a fost  dezvelită  la  Trinity College statuia lui Newton pe care se află inscripţia „ Qui genus gumanum ingenio superavit – Prin mintea lui el depăşea specia umană „ ( Lucreţiu)

            Unitatea de măsură a forţei poartă numele său – Newton.

            La finalul acestui episod citesc un distih scris  de unul dintre cei mai mari poeți englezi ai iluminismului, Alexander Pope:

„Natura şi legile Naturii zăceau ascunse  în vălmăşeag de bezne.

Puterea cea divină, Dumnezeu, a spus:  Să fie Newton ! Şi s-a făcut lumină”.

      Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Euclid, părintele geometriei

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre învățatul grec Euclid, părintele geometriei.

Fiecare dintre noi îşi aminteşte de vremea când a fost elev. Ne amintim  disciplinele care ne-au plăcut cel mai  mult ,  pe care le legăm de profesorii care le-au predat şi care ne-au impresionat ca dascăli. Nu ne amintim, de regulă, disciplinele pe care nu le-am înţeles. Cred că de geometrie ne amintim aproape toţi, fie că ne-a plăcut , fie că nu am înţeles-o. Îmi amintesc de geometrie  pentru că  această disciplină  m-a  ajutat să transform o propoziţie într-un desen, într-o figură. Nu ştiam atunci, ca elev, cine a fost părintele acestei discipline, cine a fost primul geometru dar am ţinut minte că fiecare demonstraţie  a noastră se termina cu expresia„Quod erat demonstrandum” , adică „ Ceea ce era de demonstrat”. Mai târziu am aflat că aceste cuvinte au fost folosite de părintele geometriei-Euclid, iar geometria lui a fost primul instrument matematic folosit pentru înţelegerea lumii fizice.

Deşi învăţatul grec Euclid  şi-a adus o contribuţie incontestabilă la dezvoltarea ştiinţei, nu există informaţii  directe despre viaţa lui, acestea fiind deduse din opera sa. Se presupune că s-a născut în jurul anului 325 î.Hr. în Damasc, cea mai veche capitală din lume,  acum capitala Siriei, în vremea aceea fiind un ţinut   care aparţinea  imperiului Elen, adică Greciei de azi. Tot în Damasc s-a născut şi celebrul arhitect Apolodor, constructorul podului roman  de la Drobeta Turnu-Severin. Euclid  a trăit în Egipt, în Alexandria, centru de cultură şi în vremea faraonului Ptolomeu I, fiind unul dintre membrii Şcolii de Matematică a Muzeului, aşa cum se numea atunci  Universitatea de azi. Unul dintre  meritele lui Euclid este legat de sistematizarea  cunoştinţelor existente în vremea sa, într-o manieră logică, deductivă şi  unitară  astfel încât ele să poată fi folosite.

            A scris câteva lucrări, dar cea mai  cunoscută se numeşte „Elementele”  care  reprezintă primul instrument matematic pentru înţelegerea lumii fizice .

            Această lucrare  cuprinde 13 cărţi care pot fi grupate în cinci părţi. Prima carte începe cu construirea triunghiului echilateral şi se încheie cu ceea ce numim azi teorema lui Pitagora.

Cărţile a doua, a treia şi a patra  cuprind cercetările efectuate de Euclid  în teoria numerelor unde defineşte numerele perfecte şi numerele prime. Numerele perfecte sunt egale  cu suma divizorilor . Spre exemplu, numărul 6 se obţine ca suma divizorilor săi 1, 2 şi 3, iar numărul 28 ca suma divizorilor săi 1+2+7+14. Trebuie menţionat că Pitagora şi şcoala creată de el  considera că esenţa lumii este exprimată de numere şi a  observat că unele numere, numerele perfecte, se obţin ca suma unor numere naturale consecutive. Numărul 6 se obţine ca suma dintre 1, 2 şi 3, iar numărul perfect 28 ca suma  dintre 1+2+3+4+5+6+7. Meritul lui Euclid este legat de găsirea unei formule pentru calculul  numerelor perfecte, iar această formulă este un bun exemplu  de metodă deductivă: se porneşte de la general şi se ajunge la particular. Filozofii vremii au  considerat că numărul 28  este perfect şi pentru că Luna efectuează o rotaţie completă în jurul Pământului în 28 de zile. Euclid a demonstrat  că există o infinitate de numere prime.

Trebuie să recunoașteți, stimați ascultători, că puțini dintre dumneavoastră știau că luna face o rotație completă în jurul Pământului în 28 de zile, iar această informație este legată de matematică, este legată de numere.

Euclid a  definit punctul :„ acela care nu are părţi sau care nu are nici-o mărime”.

Esenţa cărţilor elaborate de Euclid este dată de postulate sau axiome  din care sunt dezvoltate  467 de teoreme. Vă reamintesc, stimați ascultători, că postulatul este un adevăr fundamental care apare ca evident şi care nu are nevoie să fie demonstrat. Postulatul de definește și ca un enunţ logic considerat ca adevărat fără demonstraţie.

Cel mai important şi cel mai cunoscut  este postulatul cinci  care spune că „ dacă se dă o linie dreaptă A şi un punct în plan, atunci prin acest punct se poate trasa o singură dreaptă B paralelă cu A „ Mulţi matematicieni au încercat să demonstreze acest postulat dar nu au reuşit, dar , aşa cum se întâmplă de multe ori în cercetarea ştiinţifică, cauţi ceva şi obţii…altceva. Importantă este căutarea. Aceste  încercări au condus la geometriile neeuclidiene care au deschis noi orizonturi pentru cunoaşterea ştiinţifice. Asta s-a întâmplat abia în secolul XIX, iar până atunci geometria lui Euclid a stat la baza ingineriei, la baza construcţiilor realizate în această perioadă. Este suficient să amintim un alt postulat :„linia dreaptă este cea mai scurtă distanţă dintre două puncte”.Un alt postulat, ușor de reținut:„ întregul este mai mare decât părțile”.

 Rigoarea construcţiei  logice, alegerea judicioasă a noţiunilor de bază, claritatea demonstraţiilor a făcut din  Elementele lui Euclid un model pentru matematicieni timp de aproape  2.300 de ani, până când doi matematicieni, independent unul de altul au creat geometria  neeuclidiană. Este vorba de  Nikolai Lobacevski, matematician  rus, și Janos Bolyai, matematician maghiar, născut la Cluj în 1802. Vă reamintesc, stimați ascultători că Universitatea din Cluj-Napoca  are patronimul Babeș-Bolyai. Victor Babeș- microbiolog. Janos Bolyai- matematician.

Euclid  a făcut cercetări şi în domeniul opticii , iar rezultatele le-a prezentat în două tratate :Optica şi Catoptrica. El afirmă că :” razele se propagă în linie dreaptă şi se duc la infinit”, şi că „tot ce este vizibil se vede în direcţie rectilinie”. Tot aici a explicat formarea umbrei, obţinerea imaginilor cu ajutorul orificiilor mici, propagarea luminii de către corpuri.

            A mai scris Diviziunea canonului – o lucrare de teorie a muzicii.

Euclid a murit în jurul anului 270 î.Hr.

Numele lui  Euclid a dăinuit în timp şi este folosit în zilele noastre pentru desemna  concursuri şcolare de matematică, proiecte, universităţi, asociaţii  ale bibliotecilor , asociaţii destinate învăţământului, străzi, case pentru înregistrări muzicale. Se cunoaşte un algoritm pentru determinarea  celui mare divizor comun al două numere cunoscute şi care se numeşte „ Algoritmul lui Euclid”, transpus în zilele noastre în programe  scrise în diferite limbaje.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Euclid, părintele geometriei. La finalul acestui episod, pentru consolidarea informațiilor despre Euclid, o să vă spun câteva „istorii”,  greu de verificat, în care învățatul grec este „eroul pozitiv”.

Se spune că în limba greacă, euclid înseamnă „renumit”.

 Euclid a trăit în vremea lui Ptolomeu I  care i-a cerut lui Euclid să-i arate o metodă  care să-i permită să învețe mai ușor geometria.

Euclid i-a răspuns:  „în geometrie nu există drumuri speciale pentru regi”.

O altă istorie spune că un elev l-a întrebat ce va câștiga el, elevul, dacă învață geometria.

Euclid i-a spus unui servitor:

• Dă-i omului ăsta 3 oboli că el trebuie să câștige bani din ce învață.

Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea, vă urez toate cele bune!

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Abert Einstein și teoria relativității

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Albert Einstein și

 teoria  relativității.

În această perioadă aproape toată lumea vorbeşte despre criză, despre criza economică. Se scrie mult despre ciză. Se scot la iveală teorii, se scot la iveală asemănări dintre perioada actuală şi   alte perioade de criză. Se aduc în actualitate opinii despre criză  ale unor oameni celebrii. Zilele trecute am participat la o întrunire pe tema invenţiilor. În acest context i s-a atribuit lui Albert Einstein, descoperitor al teoriei relativitãţii şi întemeietorul fizicii moderne,   afirmaţia că „ în perioadele de  criză  se nasc  invenţiile, descoperirile şi marile strategii”. Am vrut să verific afirmaţia şi am recitit o culegere de texte  scrise de Albert Einstein, începând cu 1914  şi reunite în volumul „Cum văd eu lumea. Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor”, publicată la Editura Humanitas în anul 2000. Am găsit, printre altele, şi  următorul pasaj, de o asemenea profunzime încât este actual şi azi. Iată ce spunea Einstein prin anii ’30 : „Şcoala  a fost întotdeauna mijlocul cel mai important pentru transferarea comorilor tradiţiei de la o generaţie la cea următoare .Lucrul acesta este şi mai adevărat astăzi decât în trecut, deoarece prin dezvoltarea modernă a vieţii economice, rolul familiei de purtător al tradiţiei şi al educaţiei a slăbit. Viaţa şi sănătatea societăţii umane depind astfel de şcoală într-o măsură şi mai mare decât în trecut”. Iată, pe scurt, câteva repere din viaţa lui Albert Einstein.

Albert Einstein s-a născut la  data de 14 martie 1879  în oraşul   Ulm din Germania.

Istoria spune că până la trei ani nu a scos nici-un cuvânt. Părinţii erau îngrijoraţi. Spre bucuria şi uimirea lor, într-o zi a început să vorbească cu fluenţa şi  vocabularul unui adult. A  acumulat, a analizat şi …a comunicat. Aşa a făcut toată viaţa. La vârsta de   11 ani  a început să frecventeze un gimnaziu din München. În 1896 s-a înscris la  Politehnica din Zürich-Elveţia, una dintre şcolile de elită de la vremea aceea,  pentru a obţine diploma de profesor de fizică. Îi plăcea mai mult partea experimentală a activităţii didactice şi de aceea îşi petrecea multe ore în laborator. Istoria spune că  îşi dorea să continue activitatea în laboratoarele Politehnicii, ca asistent  universitar, dar din cauza antipatiei pe care i-o purta un profesor, speranţele i-au fost năruite. S-a angajat ca profesor la un gimnaziu, preda în particular la domiciliu şi publica teorii originale în reviste ştiinţifice. Deşi ideile pe care le formula erau inedite ele au trecut neobservate. În vremea aceea se întreba : „Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina şi să călătorim prin intermediul acesteia?”. La un an după absolvirea facultăţii şi-a prezentat teza de doctorat dar profesorii examinatori  nu numai că nu au fost impresionaţi de subiect, dar nici nu i-au acordat  diploma în baza căreia ar fi putut profesa. Printr-o cunoştinţă obţine, începând cu anul 1902 , un post de funcţionar la  Oficiul Elveţian pentru Brevete. Se  presupune că analiza şi clarificarea utilizărilor  pentru diverse dispozitive i-a stimulat preocupările legate de spaţiu şi timp. A lucrat aici doi ani. Deşi avea o mulţime de idei, nu găsea un laborator în care să îşi verifice  teoriile. În aceste condiţii a fost nevoit să dezvolte o metodă proprie pe care a numit-o “ experiment teoretic”. Istoria spune că la întrebarea „unde se află laboratorul tău ?” deschidea sertarul unde era un stilou  şi hârtie şi spunea: „pentru experimentul teoretic, singurele lucruri  de care ai nevoie  sunt un stilou şi o foaie de hârtie”. În 1905, într-o perioadă de 100 de zile, a publicat trei articole, din domenii diferite dar  de o importanţă  revoluţionră pentru ştiinţă. Cel de al treilea  „Despre electrodinamica corpurilor în mişcare” a reprezentat prima formulare a  ceeace s-a numit ulterior teoria restrânsă a relativităţii. Relativitatea explica faptul că „masa  m a unui corp este o măsură a conţinutului său energetic”  dacă  este multiplicată cu viteza luminii c ridicată la pătrat, adică E=mc². Lumea ştiinţifică a rămas indiferentă. Doar după ce Max Planck, care enunţase deja teoria revoluţionară a cuantelor, l-a invitat pe Einstein la Universitatea din Berlin, comunitatea ştiinţifică a reacţionat şi şi-a arătat uimirea: un examinator de invenţii,  de doar  26 de ani, necunoscut, fără titluri ştiinţifice  nu poate formula o teorie revoluţionară! A rămas în continuare examinator la Oficiul de Brevete din Zürich. După patru ani, în 1909, a obţinut un post de profesor la Universitatea din Zürich. Abia în 1919, în timpul unei eclipse totale de Soare, observaţiile  astronomului Sir Arthur Eddignton, au confirmat teoriile lui Einstein privind  relativitatea timpului şi deformarea spaţiului. Puţini au înţeles teoria relativităţii deşi, la vremea respectivă, subiectul era „ monden”. Se fabricau  ciocolate şi pişcoturi „deformate”. Se spune că la o recepţie o participantă l-a întrebat :

• „Domnule Einstein, cum  v-a venit ideea asta nemaipomenită a relativităţii?

 Einstein a răspuns:

• „ Păi, unii oameni se gândesc şi la lucrurile simple!”

La o altă recepţie explica  relativitatea  astfel:

•  „Când stai lângă o fată drăguţă două ore, ele par  două minute. Când stai pe o plită încinsă două  minute , ele par să fie două ore . Aceasta este relativitatea”.

Deşi Einstein este cunoscut pentru teoria  relativităţii, el a primit Premiul Nobel în 1921  pentru contribuţia sa în teoria cuantică, cuprinsă în cel de al doilea articol scris în 1905. Vestea i-a fost adusă în timpul călătoriei de reîntoarcere din Japonia spre America.  Istoria  spune că nu  s-a bucurat   foarte exploziv. Se aştepta ca premiul să-i fie acordat pentru teoria relativităţii!

Faima l-a implicat şi în demersul pe lângă preşedintele Franklin Roosevelt de a grăbi construirea bombei atomice. Mai mulți fizicieni i-au trimis o scrisoare prin care își exprimau îngijorarea că Germania  nazistă  va finaliza cercetărilor privind fabricarea bombei nucleare. Îi cereau  să  intervină pe lângă președintele  Franklin Roosevelt, pentru accelerarea cercetărilor  făcute de cercetătorii din Statele Unite. În 1945 au fost construite cele două bombe nucleare cu care au fost distruse orașele Hiroșima și Nagasaki.

  Ironia sorţii :  pe data de 6 august 1945 era în casa sa din Princeton şi  a ascultat la radio ştirea lansării bombei atomice. Degeaba a strigat „Ce oroare!” Degeaba şi-a amintit că în timpul vizitei în Japonia din 1923 declarase : „dacă toţi oamenii lumii ar fi aşa de zâmbitori ca japonezii, nu ar mai exista războaie!”   S-a stins din viaţă la 18 aprilie 1955 într-un spital din Princeton, SUA.

Albert Einstein a deschis omenirii o altă fereastră!

A iubit copiii!

 A iubit vioara!

 A urât războiul!

            Așadar, stimați ascultători,  prin povestirea de azi, dedicată marelui fizician Albert Einstein, am adus în discuție rolul școlii în transferarea comorilor de la o generație la alta.

            La finalul acestui episod, în care am vorbit despre Einstein si despre socală, vă recomand ca într-o sâmbătă sau într-o duminică, să mergeți pe Bulevardul Decebal, din Craiova, până în dreptul Facultății de electrotehnică. Pe fronispiciul clădirii este un mozaic cu scene din  activitatea unei școli. Printre  ele este scrisă și formula E=mc², adică teoria relativității în formă restrânsă.

            Soarta l-a înzestrat pe  Albert Einstein  cu puterea de a vedea universul altfel decât ceilalți contemporani cu el. Aceștia, adică contemporanii cu Albert Einstein, au încercat ca, prin discuții simple, prin convorbiri, să înțeleagă „teoria relaitivității”. Și pentru că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a vă oferi modele, modele despre modul în care pot fi organizate „discuțiile”, „convorbirile” vă recomand Revista „Cugeul românesc” , din februarie 1922, o revistă de cultură generală, în care ilustrul matematician Traian  Lalescu, născut în Banat, militant pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara, a publicat  articolul „Convorbiri relativiste”.

            La convorbiri cele trei convorbiri participă personaje imaginare:un filosof, un inginer, un profesor, un cetățean curios, un matematician atipatic, un invitat, o doamnă.  Altfel spus, niște oameni obișnuți care doresc să înțeleagă „teoria relativității”.Prima cnvorbire:„Introducere în teoria relativității”. A doua convorbire: Absolut și realtiv.  A treia convorbire: Spațiul și universul.

            La final, unul dintre participanți spune: „Banală rebuie să fie viața privită numai cu intrumente de măsură”, iar altul, ca o concluzie, afirmă: „Viața trebuie înțeleasă cu mintea și trătă cu sufletul”.

            Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Thomas Alva Edison, inventatorul becului cu filament.

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre Thomas Alva Edison,

 inventatorul becului cu filament.

            Se lasă seara și lumina naturală este înlocuită de lumina dată de lămpile electrice. Străzile sunt luminate cu felurite becuri. Unele au o lumină albă. Altele au o lumină gălbuie. Trecerile de pietoni sunt luminate noaptea altfel decât celelalte zone pentru a-i atenționa pe șoferi că trebuie să reducă viteza. Avem acasă becuri de  diferite forme dar, oricare ar fi forma, acesta este din sticlă, este un balon de sticlă. Într-o vreme, când becul nu mai răspândea lumină, nu mai funcționa, spuneam că s-a ars, Ca să ne convingem că s-a ars îl deșurubam din dulie și ne uitam în interiorul balonului de sticlă.  Vedeam cum filamentul, de forma unei spirale, atârna, agățat de unul dintre electrozii din interior. În ultima vreme nu mai găsim becuri cu filament. Găsim alte tipuri de becuri, numite becuri economice pentru că la aceiași lumină produsă, consumă mai puțină energie, consumă mai puțin curent. Becul cu filament, becul pe care aproape ca nu-l mai găsim să-l cumpărăm, a fost inventat în 1879, adică acum 145 de ani, de către Thomas Alva Edison.

            Thomas Alva Edison s-a născut la data de 11 februarie 1847 în localitatea Milan, statul Ohio din Statele Unite ale Americii  fiind al șaptelea copil al familiei  Samuel Edison și Nancy Elliot  Edison. După puțin timp de la nașterea lui Thomas, în 1857, familia s-a  mutat la Port Huron, în apropierea orașului Detroit care, după câțiva ani, ca efect al dezvoltării căilor ferate din zonă, devine un oraș puternic industrializat.

            Calea ferată și trenul au fost  o oportunitate și pentru Thomas Edison care, la vârsta de

12 ani, închiriază un vagon din trenul care circula zilnic între Port Huron,  și Detroit, în care cu ajutorul unor echipamente simple reușește  să tipărească un ziar în care publica noutăți din zonă și pe care îl vindea călătorilor cu o sumă modică, 3 cenți. Așadar, la vârsta de 12-15 ani Thomas Edison a practicat cu succes meseria de tipograf, jurnalist și vânzător de ziare.

            În 1863, când avea 16 ani, învață, autodidact, meseria de telegrafist. O învață bine  dar îi înțelege toate subtilitățile ceea ce îl ajută să găsească multe soluții pe care le-a brevetat și le-a aplicat. În 1872 brevetează și aplică sistemul telegrafic duplex,  care permitea transmiterea   simultană, pe aceeași linie fizică,  a două mesaje,  apoi a patru mesaje. Această metodă, numită multiplexare, este folosită și azi în forme evoluate.

            În 1878 Thomas Edison inventează un aparat pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a  sunetelor, numit fonograf. Principiul reproducerii mecanice a sunetelor a fost utilizat și la construirea patefoanelor cu ac și pâlnie pentru amplificarea sunetului. Deși a avut multe invenții, aceasta, fonograful i-a adus celebritate.

            Este locul, stimați ascultători, să vă spun că Liceul Carol I din Craiova are, în muzeul său, un fonograf Edison  pe care l-au studiat, la vremea potrivită elevii liceului printre care și Gogu George Constantinescu. Mai trebuie spus că Gogu Constantinescu, după plecarea din țară,  l-a căutat pe Edison în America pentru a-i prezenta invențiile lui. Nu s-au înțeles. Metodele  de cercetare pe care le foloseau cei doi mari inventatori, Gogu Constantinescu și Thomas Edison, era diferite. Edison se baza pe intuiție, iar Gogu Constantinescu se baza pe instrumentul matematic.

            Dar să revenim la Thomas Alva Edison.

            În acea vreme mai mulți ingineri, din toată lumea, căutau o soluție pentru  „lampă” electrică.  Se găsise o soluție: arcul electric format între doi electrozi din iridium, introduși într-un tub de sticlă. Dezavantajul acestei soluții era legat de consumul destul de rapid al celor doi electrozi. Thomas Edison a intuit că „lampa electrică” va avea căutare, va avea succes comercial așa că mărit echipa  care lucra la găsirea unei soluții. Printre cei angajați s-a numărat și Francis Upton un absolvent  strălucit de  la  Colegiul din New Jersey  devenit, mai  târziu, Universitatea Princeton,  care era teoreticianul echipei. În echipa au adus și un sticlar care să toarne balonul din sticlă. Folosesc un filament fier, din cupru, din nichel sau din platină, pe care îl încălzesc până la incandescență. În cercetările lor aveau nevoie de instrumente de măsură așa că au imaginat un fotometru, pentru a măsura  intensitatea lumini. Au utilizat și un ampermetru pentru măsurarea curentului care parcurgea filamentul. După sute de experimentări au ajuns la concluzia că filamentul trebuie să  fie în formă de spirală iar în interiorul  corpului din sticlă trebuie să fie vid.Menționez că sursa de energie era bateria electrică, iar numărul mare  de experiențe și  curenții mari duceau la descărcarea rapidă a acestora. Edison și Upton  imaginează și construiesc un dinam, un generator de curent continuu, rotit cu ajutorul unei  mașini cu abur. Cheltuise mulți bani. Numărul concurenților era în creștere. Concurența era mare. Edison nu se dă bătut. În seara zilei de 26 septembrie 1878 au reușit folosind un filament din platină-iridiu acoperit cu oxid de magneziu, a cărui rezistență electrică era de 3 ohmi, iar vidul era de 10^-6 atmosfere, o performanță pentru acele vremuri. Becul a luminat 14 ore.  Edison și echipa lui continuă căutările încă un an. În 28 noiembrie 1879  realizează un bec cu filament din  carton gros. Becul a luminat 40 de ore. Reușise. Se pare că atunci Edison ar fi spus: „ Geniul este 1% inspirație și 99% transpirație”. Fabrică 260 de becuri pe care le instalează în curtea și pe strada care ducea la gara  din localitate. Le aprindea în fiecare seară. Zeci de persoane priveau cu uimire minunea  făcută de Edison.

            Edison a inventat dar a știut să valorifice fiecare rezultat, fiecare brevet. Înființase deja „Societatea Edison pentru lumina electrică”. Putea fabrica, acum, becuri care funcționau timp de 550 de ore, adică puteau să lumineze timp de 60 de nopți.

            Pentru ca vestea despre marea lui realizare să ajungă cât mai departe, dar mai ales să fie văzută de câți mai mulți oameni, Edison  echipează o navă maritimă cu becuri și cu un dinam. Nava luminată feeric pleacă în lume. Ajunge la Rio de Janeiro, în Brazilia. Ajunge la Valparaiso, în Chile, apoi pe coasta vestică a Americii, la  San Francisco.

            Era un mare succes, dar Edison voia să cucerească New York-ul. Asaltul trebuia să fie bine pregătit. A modelat la scara 1:1, în jurul laboratorului său din Menlo Park,  un cartier: străzi, case, puncte de distribuție, rețele electrice îngropate, stâlpi  pentru 400 de  lămpi, adică  becuri, surse de alimentare cu energie, adică 11 generatoare de curent continuu, cunoscute multă vreme cu numele de dinam, siguranțe fuzibile pentru protejarea rețelei în cazul unui scurtcircuit.

            Succesul nu s-a lăsat așteptat.

În 1881 s-au vândut 35.000 de becuri.

O clădire situată pe Bulevardul 65 din New York a fost iluminată electric. Mii de oameni veneau la New York să vadă minunea.

A călătorit  în Franța,  să-și prezinte invenția la Expoziția Universală de la Paris. În  Pavilionul american   se construise un turn pe care s-au montat 20.000 de becuri care se aprindeau pe rând. A fost una dintre atracțiile expoziției.

A călătorit în Anglia unde un tânăr arhitect s-a ocupat de aranjarea becurilor astfel încât să pună în valoare avantajele și versatilitatea iluminatului electric. A  conceput un candelabru sub forma unui aranjament floral folosind  becuri de culori diferite. A imaginat o reclamă luminoasă, din becuri  care se aprindeau pe rând și care, la final, afișa numele Edison.

Edison avea 42 de ani și,  așa cum va declara mai târziu, a fost perioada cea mai fericită din viața lui.

Nu s-a oprit. A muncit și a inventat. A inventat și a aplicat.A aplicat și s-a bucurat.

La un moment dat a spus: „Dacă nu aș fi avut atât de multă ambiție și nu aș fi  încercat să fac atât de multe lucruri, aș fi fost probabil mai fericit, dar mai puțin folositor”.

S-a stins din viață la 18 octombrie 1931, la vârsta de 84 de ani.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am spus povestea becului electric cu filament dar  și povestea omului Thomas Alva Edison care, la un moment dat, nota: „ Este ușor să inventezi lucruri minunate și să „aranjezi” să vorbească ziarele, dar necazurile  vin când încerci să perfecționezi invențiile  astfel încât să aibă valoare comercială”.

      Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

Wilhelm Röntgen – părintele  radiografiei

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre  Wilhelm

Röntgen – părintele  radiografiei.      

             Medicii  ortopezi  fac în mod obişnuit radiografii pentru a  analiza fracturile oaselor. Medicii stomatologi fac în mod obişnuit radiografii pentru a analiza starea unui dinte. Medicii internişti analizează transparenţa plămânilor pentru a diagnostica starea de sănătate a unui muncitor care lucrează în mediu cu praf, praf de cărbune, praf de piatră. O radiografie toracică permite să fie recunoscute cele mai multe dintre leziunile pulmonare, cum ar fi cele ale tuberculozei, pneumopatiile infeţioase,  edemul pulmonar. Radiografia  uşurează  diagnosticarea infecţiilor pleurei (pleurezie, pneumotorax), precum şi a afecţiunilor care modifică forma inimii şi a vaselor (insuficienţă cardiacă, anevrism al aortei) sau cele ale mediastinului (adenopatii).

            Inginerii trebuie să verifice calitatea sudurilor,  să verifice integritatea pieselor  asamblate  din  mai multe componente, să verificie calitatea circuitelor imprimate  cu care sunt echipate submarinele, navele cosmice  sau  alte echipamente sofisticate.

           Toate aceste procedee de investigare utilizează razele X, descoperite de Wilhelm Röntgen

Wilhelm Röntgen s-a născut pe data de 27 martie 1845  în orăşelul Lennep din Prusia, acum parte componentă a oraşului Remscheid, Renania de Nord-Westfalia, Germania.Tatăl său era, la vremea aceea, un prosper comerciant de mărfuri textile. La vârsta de trei ani  familia  Röntgen  s-a mutat în Olanda, la Apeldorn, oraşul natal al mamei lui Wilhelm.În perioada copilăriei a manifestat pasiune pentru plimbările în natură dar şi  pentru farse mecanice complicate dar inteligent elaborate.

            Istoria spune că în 1862  era elev la Colegiul tehnic din Utreht dar a  fost exmatriculat  deoarece nu a vrut să  spună care dintre colegii săi de clasă a desenat  o caricatură a unuia dintre profesori. Vroia să devină inginer mecanic, aşa că  s-a înscris la Institutul Federal Tehnologic  din Zürich. Unul dintre profesori, August Kundt, a remarcat aptitudinile lui Wilhelm Röntgen şi îl include în echipa sa de cercetare ca asistent.

            În 1872 s-a transferat la Universitatea din Strasbourg unde a activat ca profesor de fizică  teoretică. În cercetările experimentale  a abordat mai multe domenii ale fizicii printre care conductibilitatea termică a cristalelor, proprietăţile piezoelectrice şi piroelectrice ale cristatelor, proprietăţile electrice ale cuarţului, magnetismul.

            Una dintre direcţiile de cercetare, demarată în anul 1894  la Universitatea din Würzburg , era axată pe descărcările electrice în vid. Folosea o lampă primită de la fizicanul de origine ucraineană Ivan Pulyui, cunoscută şi sub numele de tubul lui Crookes. Experineţele se desfăşurau în condiţii de cameră obscură şi  ca ecran se folosea  un  carton  care avea pe una dintre suprafeţele sale platinocianidă barică. Istoria spune că în ziua  8 noiembrie 1895, aproape de miezul nopţii, s-a hotărât să plece acasă.  A stins lumina şi a vrut să închidă uşa. A observat, însă, în întuneric o pată de lumină care venea dinspre ecranul din carton.S-a întors spre  tubul catodic. Acesta rămăsese, din întâmplare,  alimentat cu energie electrică.L-a deconectat şi luminiscenţa a dispărut. L-a alimentat din nou şi luminiscenţa a reapărut. Concluzia era clară: tubul catodic era sursa luminiscenţei, iar ecranul, plasat la un metru şi jumătate, acoperit cu platinocianidă barică oprea razele. Din întâmplare a  trecut  cu mâna  prin spaţiul dintre ecran şi tubul catodic. Surpiză. Pe ecran  a apărut silueta oaselor de la mâna sa. Oricare cercetător  vrea să înregistreze rezultatele obţinute aşa că Wilhelm Röntgen  a luat din dulap câteva plăci fotografice pe care le-a pus în lângă ecran. A constatat că pe placa fotografică se obţine imaginea oaselor de la mână.. Cincizeci de zile s-a odihnit puţin şi a muncit mult. A constatat că razele nu se împrăştie sferic în jurul tubului, că au o direcţie bine determinată , că se propagă în linie dreaptă, că nu pot fi nici reflectate, nici refractate şi că nu sunt deviate de câmpurile electrice sau magnetice. A constatat  că razele străbăteau un carton normal sau chiar o foiţă de tablă. În final a scris un articol ,      „ Despre un nou tip de raze” , la care era anexată fotografia mâinii soţiei sale,  Berta, cu inelul de cununie pe deget. Aceasta a fost prima radiografie din istoria omenirii. Soţia sa, Berta,  a fost singura care, în cele 50 de zile de muncă  a ştiut la ce lucrează Wilhelm Röntgen .

            În toate aceste zile a încercat să înțeleagă fenomenul și  să găsească  de cine depinde emiterea acestor raze. A schimbat forma tubului, a schimbat materialul catodului. A folosit aluminiu și platină. A schimbat unghiul de înclinare a catodului. După toate aceste cercetări, Wilhelm Röntgen  a conceput un nou tub catodic care să emită razele descoperite de el și pe care le-a numit raze X.

            În acele zile și nopți de muncă a descoperit: „ că toate corpurile sunt transparente la aceste raze, deși în grade foarte diferite.”

Pe 28 decembrie 1895  a trimis articolul  preşedintelui Societăţii de fizică şi medicină  a Universităţii din Würzburg. Apoi l-a trimis  şi altor fizicieni din Europa. Fotografia cu oasele mâinii şi inelul de cununie a făcut înconjurul lumii prin intermediul comentariilor din jurnalele vremii.

Toată presa vremii a relatat despre noua descoperire făcută de Wilhelm Röntgen.

 În vremea asta Wilhelm Röntgen   continua cercetările privind noile raze pe care le-a numit raze X. Abia după moartea sa au fost numite raze  Röntgen.  A mai publicat două articole, unul în 1896 şi al doilea în 1897, după care şi-a îndreptat atenţia spre alte domenii de cercetare din domeniul fizicii.

             În decembrie 1901 primeşte Premiul Nobel  pentru fizică,    cu motivaţia „ca apreciere pentru serviciile extraordinare oferite prin descoperirea remarcabilelor raze, (raze X)”.  A fost primul laureat Nobel pentru fizică. Istoria spune că discursul său la  Stockholm, capitala Suediei, locul unde se înmânează premiile Nobel, a fost extrem de scurt. Revenit acasă a ţinut un discurs mai amplu în care a spus „ Popularitatea nu este atât de importantă, pentru că cea mai frumoasă şi supremă fericire, pe care poate să o cunoască fiecare dintre noi , lucrând asupra oricăror probleme, este fericirea căutării şi savurarea soluţiei obţinute. În comparaţie cu această profundă satisfacţie lăuntrică, orice recunoaştere este mai nimic…”.

S-a stins din viaţă la data de 10 februarie 1923 în München, Germania.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Wilhelm Röntgen cel care, aparent din întâmplare, a descoperit razele X, numite apoi raze Röntgen, folosite și în zilele noastre  în  radiografie.

Și toutuși, nimic nu apare pe teren nepregătit.

Învățătura de carte, activitatea sistematică, bine organizată sunt instrumente utile pentru pregatirea  terenului  în știință.

La finalul acestui episod, stimați ascultători, menționez că  razele X  s-au folosit, la început, în medicină, pentru radiografii ale sistemului osos. Însăși Marie Curie a dotat câteva ambulanțe folosite pe front, în timpul Primului Război Mondial.

Apoi au fost folosite   de istorici pentru studiul mumiilor și a artefactelor. 

Au fost folosite de cercetătorii din domeniul picturii pentru a  studia tablourile celebre.

Istoria consemnează și câteva utilizări comerciale, dar periculoase, așa cum sunt multe reclame comerciale. Vânzătorii de încălțăminte au folosit aceste aparate pentru ca cei ce  cumpărau pantofi să-și vadă oasele picioarelor.

Destul de repede, oamenii de știință și-au dat seama că  expunerea îndelungată sau expunerea  repetată  este periculoasă. S-au conceput echipamente de protecție, s-au elaborat norme, reguli de utilizare a razelor X în medicină sau în alte domenii astfel încât această descoperire științifică să fie utilă oamenilor.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Blaise Pascal, precursor al calculatoarelor mecanice și al transportului în comun.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă  spun  povestea  fascinantă a francezului Blaise Pascal, precursor al calculatoarelor mecanice și al transportului în comun.

În zilele noastre, dacă trebuie să adunăm mai multe numere folosim un calculator  de buzunar, un calculator de birou sau telefonul mobil. În zilele noastre, dacă vrem să ne deplasăm într-un oraș folsim  tramvaiul, autobuzul sau metroul. Altfel spus, folsim mijlocele de transport în comun care funcționează după un program fix, cunoscut. Mijloacele de transport în comun se deplasezează pe trasee fixe, opresc în stații special amenajate. Biletul de călătorie are un preț accesibil. Oare cine a construit primul calculator? Cât de complicat era? Cât de ușor putea fi folosit? Oare cine și când   a imaginat sistemul de transport în comun. Ei bine,  răspunsurile la aceste întrebări, desigur particularizate, nunațte,  sunt legate de un singur om, francezul Blaise Pascal.

Blaise Pascal s-a născut în data de 19 iunie 1623 în localitatea  Clermont, din Franța,  care azi se numeşte Clermont-Ferrand. Tatăl său, Etienne Pascal era judecător în Clermont, dar avea şi preocupări în domeniul matematicii. Mama lui Blaise, Antoinette Begon, a murit când acesta avea trei ani.Tatăl său  considera că Blaise trebuie să înveţe mai întâi câteva limbi străine ( latina, greaca) şi abia mai târziu, după vârsta de 15 ani se poate ocupa şi de matematică.  Avea  opt ani când, în 1631, familia Pascal s-a mutat la Paris unde Etienne Pascal, tatăl lui Blaise, avea condiţii mai bune pentru a-şi continua  propriile cercetări în domeniul matematicii. Cu toate sfaturile tatălui său, Blaise era atras de ştiinţă. Avea   unsprezece ani când a  scris un scurt tratat despre vibraţia corpurilor şi  sunetele emise de acestea.  Într-o zi, pe când avea 12 ani i-a pus mai multe întrebări profesorului său de limbi străine despre geometrie, apoi a început să studieze singur şi în câteva săptămâni a învăţat multe proprietăţi ale figurilor geometrice. Mai mult, a reuşit să găsească o demnostraţie ingenioasă,  pentru  a arăta că suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180 de grade, folosind un cerc înscris în triunghi şi  pliind vârfurile triunghiulu astfel încât acestea să se întâlnească în centrul cercului.Tatăl său, impresionat de aptitudinile lui Blaise, i-a adus o copie după lucrarea „Elementele”,  scrisă de părintele geometriei,  Euclid, prin anul  300 î.Hr, și care a influențat  evoluția matematicii din vremea sa.

După ce  Blaise Pascal a împlinit 14 ani , tatăl său l-a luat la întrunirile  organizate  de savantul francez Marin Mersenne. Din aceste întruniri a rezultat, în 1635, cu contribuţia cardinalului Richelieu, Academia Franceză. În 1639, pe când avea 16 ani , a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria proiectivă, domeniu care  tratează figurile geometrice din punctul de vedere al perspectivei şi  al liniei de orizont. Una dintre comunicările făcute se referă la triunghiul care, acum, îi poartă numele: triunghiul lui Pascal.

Nevoia de învață, spune un proverb!

În 1639 tatăl său a fost numit colector de taxe în Normandia şi familia Pascal se stabileşte la Rouen. Pentru a-l ajuta pe tatăl său  în calculul taxelor a imaginat  un calculator mecanic  numit mai apoi Pascaline. Avea 18 ani, în 1641, când a construit  prima sa  maşină de  calcul mecanică  cu roţi dinţate, care putea efectua  adunări şi scăderi ale numerelor  cu  şase cifre. A experimentat această maşină timp de patru ani, construind  peste 50 de prototipuri până să ajungă la soluţia finală pe care i-a făcut-o cadou cancelarului Pierre Séguier, membru al Academiei Franceze şi protector al acesteia. Unul dintre  prototipuri poate fi văzut  la muzeul Zwinger din Dresda. Deşi se cunoştea şi o altă maşină  asemănătoare, realizată  cu douăzeci de ani mai înainte,  în 1623, totuşi invenţia   l-a făcut cunoscut în lumea ştiinţifică.

Experienţe  cu lichide

Istoria spune că fântânarii din Florenţa au instalat o pompă pentru a scoate apa de la o adâncime de peste 10 m dar nu au reuşit. L-au consultat şi pe cunoscutul fizician Evanghelista Torricelli care, printr-o experienţă cu un tub umplut cu mercur, a pus în evidenţă  existenţa presiunii atmosferice. În 1646, Blaise Pascal, împreună cu tatăl său, a repetat experienţa lui Torricelli la diferite altitudini, cea mai convingătoare fiind  cea  organizată la Puy-de-Dôme. Aici este un vulcan stins cu înalțimea de  1465 m.

Blaise Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea şi a dedus că în afara atmosferei Pământului este vid.  Blaise Pascal  s-a gândit că diferenţa de altitudine dintre două puncte poate fi măsurată cu ajutorul barometrului. A observat că lungimea coloanei de mercur este influenţată de umiditatea şi temperatura aerului, iar această observaţie  este   folosită și azi  în previziunile  meteorologice.

După aceste experienţe a redactat un Tratat despre vid  dar care nu a fost tipărit niciodată. În 1653 publică tratatul  „Despre echilibrul lichidelor” în care enunţă principiul transmiterii presiunilor în lichide care  spune că presiunea exercitată din exterior pe o porţiune din suprafaţa unui lichid aflată în repaus, într-un vas închis ermetic, se transmite prin lichid în toate direcţiile şi cu aceeaşi intensitate asupra pereţilor vasului în care se află lichidul. Plecând de la acest principiu  Joseph Bramah a inventat în 1795 presa hidraulică.

Moartea tatălui său, survenită în 1651, i-a schimbat mult modul de viaţă. S-a îndreptat spre filozofie şi  a scris o lucrare filozofică, Gândurile Les pensées, o colecţie de reflecţii asupra suferinţei omului şi încrederii în Dumnezeu. Este cunoscut pariul său : „dacă Dumnezeu există şi  sunt un bun  catolic, câştig viaţa veşnică supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. În acelaşi context  s-a împrietenit cu  Cavalerul de Méré, un savant excentric, pasionat de jocurile de noroc. Aesta, cunoscându-i pasiunea pentru matematică, i-a propus să rezolve o problemă legată de jocurile cu zarurile şi care poate fi formulată astfel: doi jucători de valori egale doresc să întrerupă jocul înainte de a termina partida; dacă se cunoaşte numărul punctelor acumulate şi numărul  turelor pe care vroiau să le joace, se cere să se afle în ce proporţie trebuie să împartă miza jocului. Pascal i-a trimis această problemă  şi lui Pierre de Fermat. Pascal pornește de la ipoteza că toate feţele zarului apar „ la fel de uşor” pentru că  Dumnezeu doreşte aşa. Prin această ipoteză, completată cu corespondenţa purtată cu Pierre de Fermat, Blaise Pascal și-a adus o contribuţie importantă la calculul probabilităţilor.

Blaise Pascal s-a implicat și în rezolvarea problemelor  cetățenilor din Paris.

Istoria spune că în 1661, din inţiativa lui Blaise Pascal s-a organizat la Paris un serviciu  de transport urban cu vehicule  cu tracţiune animală, numite tramcar, care puteau transporta  8 până la 14 persoane.  Serviciul deservea 5 linii de transport, cu itinerarii fixe și orar fix. Prețul  unei călătorii era modic dar depindea de distanța parcursă, divizată în mai multe segmente. Pentru simplificarea plății, călătorul trebuie trebuia să pregătească suma potrivită.

Așadar, se poate spune că Blaise Pascal a fost un precursor al sistemului de transport în comun. Abia în 1775, adică după aproape 100 de ani, un englez ,  a  fost inventat  tramvaiul, vehiculul care circula pe șine.

 În ultimii ani ai vieţii a suferit de o tumoare malignă la stomac şi, la cererea sa , a fost internat la spitalul „Incurabili” din Paris, în compania săracilor..

S-a stins din viaţa în data de 19 august 1662 şi  este înmormântat în cimitirul St. Étienne-du-Mont  din Paris.

Ca recunoaştere a contribuţiilor sale  în hidrostatică şi în domeniul calculatoarelor, unitatea de măsură a presiunii  şi un limbaj de programare, poartă numele său – Pascal.

Așadar, stimați ascultători,  azi v-am povestit despre un om care ar putea fi numit fizician, matematician, inginer, filosof. A fost un om curios care a vrut să rezolve problemele pe care le întâlnea.

La finalul acestui episod vă sugerez să vă întrebați și să căutați răspuns la câteva întrebări:

• Cum funcționează o pompă cu piston?
• Cum funcționează a pompă centrifugă?
• De la ce adâncime poate să aspire apa o pompă centrifugă?
• Până la ce înălțime poate fi  ridicata apa de către o pompă centrifugă?

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din ștință și tehnică

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului.

Azi la emisiunea „Personalități din știință și tehnică” aș vrea să vă captez atenția cu povestea lui Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului.

Cu ceva timp în urmă am fost plecat din ţară. Această deplasare era programtă de aprope o jumătate de an. Deşi   s-au adunat o mulţime de activităţi cu termene scadente în săptămâna trecută sau  în această săptămână nu era posbilă anularea deplăsării aşa că am plecat cu teama că nu voi putea să mă  achit la termen de sarcinile asumate.Uitasem că am la dispoziţie un telefon mobil şi că, în zilele noastre, pot comunica cu cei de acasă oriunde m-aş afla. Aşa se face că mi-am amintit că în urmă cu aproape 150  de ani,  în primele zile ale lunii martie 1876, s-a inventat un aparat care putea transmite la distanţă, dar prin fir electric, vocea umană. Fraza „Domnule Watson, vino până aici, am nevoie de dumneata” a făcut prima călătorie pe sârmă şi a fost rostită de inventatorul telefonulu, Alexander Graham Bell.

Alexander Graham Bell s-a născut la data 3 martie 1847  în oraşul  Edinburgh  din Scoţia. Începe şcoala în oraşul natal unde rămâne până la vârsta de 14 ani, după care se mută cu familia la Londra. La 16  ani a abandonat studiile muzicale, pentru care era foarte dotat, şi s-a consacrat  foneticii. În felul acesta a continuat preocupările bunicului său, pasionat de tehnica vorbirii şi de găsirea unui alfabet fonetic şi pe ale tatălui său, profesor de dicţie. Până în 1870 ,Graham studiază  anatomia şi fiziologia glasului uman. În această perioadă Bell îşi începe, ca medic,  cercetările privind realizarea  unui mijloc de corectare a vorbirii bolnavilor pe care îi îngrijea. Câţiva ani chiar a predat tehnica vorbirii la University College  din Londra. Deoarece doi dintre fraţii săi au murit de tuberculoză, familia hotărăşte să emigreze în Canada. Aici a început prin a preda limbajul  semnelor într-o şcoală de surzi. În 1873 a fost numit profesor de fiziologie vocală la Universitatea din Boston, iar în 1874 a construit o ureche artificială. În încercarea de oferi persoanelor cu dificultăţi auditive un aparat care să le permită comunicarea cu persoanele din jurul lor  a inventat telefonul. În anul 1876 se căsătoreşte cu fiica surdă a unui partener de afaceri, căsătorie din care va avea două fiice şi doi fii  dar care, din nefericire,  mor încă din copilărie. În anul 1882 a primit cetăţenia  americană.

In anul 1873 Bell încearcă să perfecţioneze „telegraful harmonic” şi  construieşte „phonoautograful” cu care înregistrează sunetul pe un cilindru înnegrit cu funingine. În acest context Bell  descoperă,  întâmplător, transmiterea sunetului  dar  nu reuşeşte   să-l reproducă, să-l redea.

După multe încercări, la începutul anului 1876 reuşeşte să pună la punct un microfon format dintr-o diafragmă felxibilă, solidară cu un magnet permanent. La emiterea unui sunet, membrana şi diafragma vibrau şi, ca efect al inducţiei electromagnetice, producea într-o bobină un curent variabil. Acesta parcurgea  un circuit electric  şi bobina unui  difuzor, asemănător cu microfonul, care transforma semnalul electric în unde sonore. Deşi  semnalul era slab, sunetele erau clare.

Aşa se face că la 7 martie 1876 avea să obţină, la New York, Brevetul 174.465 pentru  telefon, primul aparat care putea transmite la distanţă vocea umană. „Domnule Watson, vino până aici, am nevoie de dumneata ”. Acestea au fost cuvintele care au făcut  „întâia călătorie pe sârmă din câte se  cunosc în lume”. Ele erau rostite la Boston, într-una din zilele lunii martie 1876 de către medicul american Bell pentru a fi auzite de colaboratorul său care îl ajuta  la experimentarea unui aparat   „pentru dus şi întors vocea prin intermediul unui fir metalic, la distanţe mari”. Bell îşi începuse cercetările cu mulţi ani mai înainte, la Londra, căutând, ca medic, un mijloc de corectare a vorbirii bolnavilor pe care îi îngrijea. Primul lui aparat telefonic semăna mai mult cu o instalaţie de  sonerie  la care se adăuga o pâlnie. La expoziţia internaţională de la Philadelphia, din vara anului 1876 a prezentat însă un aparat introdus într-o cutie din lemn de cireş care a făcut senzaţie: plimba cuvintele vizitatorilor de la un pavilion la altul pe o distanţă mai mare de 100m.

Viaţa nu este simplă şi nu a fost simplă nici pentru Bell. A fost nevoit să-şi apere prioritatea într-un proces dificil şi îndelungat deoarece compatriotul său, Elisha Gray, brevetase un aparat asemănător. Până la urmă, Curtea Supremă a SUA, a recunoscut prioritatea  lui Graham Bell. Dar disputa  asupra priorităţii inventării telefonului nu s-a oprit. Istoria spune că telefonul a fost inventat  în 1871, cu cinci ani înaintea  lui Bell, de  Antonio Meucci, un  italian emigrat în Statele Unite ale Americi. Din lipsă de cultură tehnică şi din lipsă de mijloace financiare, Meucci nu a brevetat  soluţia. Se pare că de curând, în zilele noastre, mai precis în data 15 iunie 2002, Camera Reprezentanţilor  din Statele  Unite ale americii   i-a atribuit lui  Meucci  prioritatea inventării telefonului. Dar este doar… o știre!

Geniul  inventiv al lui Graham Bell  este demonstrat de cele 18 Brevete individuale şi alte 12   în colectiv. Dintre acestea 14 se referă la telefon şi telegraf. La  6 aprile 1875 a brevetat telegraful multiplu cu ajutorul căruia se puteau  transmite două semnale în acelaşi timp. Alte 4 invenţii  se referă la fotofon şi unul la fonograf, 5 la vehicule  aeriene, 4 la hidroplanoare şi 2 la celule cu seleniu. În 1919, construieşte hidroptera, prima navă rapidă pe pernă de aer. A inventat un procedeu electric pentru localizarea obiectelor metalice în corpul uman, procedeu care a fost folosit până la descoperirea razelor X de către Rontgen.

S-a stins din viaţă la 2 august 1922 în Baddek, Noua Scoţie.

            La  finalul acestui episod, stimați ascultători, o să vă spun povestea primelor telefoae din țara noastră.

In primele zile ale anului 1878, la puţin timp după ce Bell îşi brevetase invenţia, telefonul a apărut şi la noi, în România .Revista  „Femeia română”  anunţa :“ Telefonul se poate vedea şi în Bucureşti, la domnul Engel, primul constructor român de aparate mecanice- lângă grădina Cişmigiu ,pe intrarea Schlader. Recomandăm cititorilor noştri de a nu pierde din vedere această frumoasă ocaziune de a vedea telefonul”. În iulie 1878 , dirigintele oficiului poştal din Giurgiu, C. Floru, publica o lucrare intitulată „Telefonie electrică” în care spunea între altele  că  „a văzut şi a vorbit cu telefonul instalat la fabrica de aparate telefonice a d-lui Leopold Teirrich, din Bucureşti”. Prima menţiune oficială despre existenţa telefonului la Bucureşti o găsim în Monitorul oficial din 3 martie 1886 când se anunţa „instalarea unei centrale telefonice cu 5 posturi”.

În 1930 s-a înființat fabrica „Standard Electrica Română”care, din 1962, se va numi Întreprinderea Electromgnetica București, producăoare de telefoane și centrale telefonice. Istoria consemnează, în 1937,   existența unei Fabrici de telefoane și la Timișoara.

Eu am cunoscut bine Întreprinderea Electromgnetica București  din anii 1973-1978 când m-am ocupat  de introducerea în fabricație a unui telefon pentru medii cu pericol de explozie. A fost perioada când fabrica s-a dezvoltat. A ajuns la apogeu prin 1980. Interesant de menționat că omul care s-a implicat în realizarea acestui telefon, din partea uzinei Electromagnetica, inginerul Muscleanu Doru Oprea, și care a proiectat toate modele de telefoane cu disc din anii 1970,  nu auzea bine. Când discutam cu domnia sa își activa proteza auditivă apoi o dezativa. I se părea că oamenii fac prea mult zgomot. L-am menționat, stimați ascultători, pe inginerul Musceleanu Doru Oprea pentru că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este consolidarea culturii recunoșterii valorilor de lângă noi, a oamenilor de lângă noi.  Oamenii sunt importanți. Să nu-i  uităm pe oameni.

 În 1990 Electromagnetica devine societate pe acțiuni. S-a adaptat mereu și a reușit să rezite pe piața produselor electrotehnice. În prezent fabrică stații  de încărcare pentru autovehiculele electrice. Nu și-a vândut terenurile pentru construirea de locuințe.

În urmă cu aproape 150 de ani telefoanele erau conectate între ele, erau legate între ele prin conductoare electrice fizice. Acum telefoanele sunt… mobile!

Poate că, în viitor, vom putea comunica  folosind undele electromagnetice  emise de creierul omului.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Christiaan Huygens şi….curcubeul !

   Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă povestesc despre Christiaan Huygens și fenomentul optic cunoscut sub numele de curcubeu.

În copilărie ne-am minunat de curcubeul care apare pe cer după ploaie. Fiecare ştiam o legendă. Curcubeul este brâul Cosânzenei . Sau Curcubeul este brâul  Fecioarei Maria. Altă legendă spune că Sfântul Petru a deschis  uşile Raiului, pentru a mai primi un suflet, iar  o rază de lumina din Rai s-a strecurat pe uşă şi  a ajuns pe pământ. O altă legendă susține că  la capetele Curcubeului sunt comori din aur. Alții susțin că, de fapt, Curcubeul este un şarpe care bea apă din două râuri sau din două bălţi. Unii cred că acest fenomen, Curcubeul,  este mâna lui Dumnezeu peste creștetul nostru, în  semn  că ne protejează.

Tineri fiind, la şcoală, am învăţat că el, curcubeul, este un fenomen optic care ia naştere  datorită dispersiei şi reflexiei luminii solare în picăturile de apă care rămân în atmosferă după ploaie. El este vizibil atunci când Soarele bate din spatele nostru în perdeaua de nori din faţă, lumina reflectându-se pe bolta senină a cerului.

Lumina albă pe care o percepem  venind de la Soare este formată dintr-un număr enorm de radiaţii monocromatice, fiecare de o culoare particulară, iar picăturile de ploaie  descompun lumina solară într-o succesiune de culori: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Tineri fiind, am memorat această succesiune  sub forma acronimului ROGVAIV.

Trecerea de la legendă la adevăr a fost făcută un fizician, cunoscut în lumea ştiinţifică pentru teoria ondulatorie a luminii,  olandezul Christiaan Huygens.

Christiaan Huygens  s-a născut în data de 14 aprilie 1629  la Haga. Tatăl său, figură ilustră a literaturii olandeze,  a fost secretarul  Ducelui de Orania şi i-a oferit fiului său  cea mai bună educaţie posibilă. La vârsta de 16 ani  a început studiile la Universitatea din Leiden, iar după doi ani s-a  mutat la Colegiul de Orania din oraşul Bremen unde a studiat dreptul şi matematica. După  terminarea studiilor universitare s-a reîntors la Haga unde a început cercetări în  domeniul matematicii, astronomiei şi ştiinţelor naturale. Citise deja lucrarea „ Mesagerul stelar”  scrisă de  Galileo Galilei  din care aflase despre abundenţa corpurilor cereşti existente  dar instrumentele astronomice nu evoluaseră foarte mult. Lucra cu  fratele său şi cu  Baruch Spinoza, filozof dar şi şlefuitor de lentile. În 1656, la vârsta de 27 de ani,  Christiaan Huygens, realizează un ocular mai performant pentru telescopul cu care făcea observaţii astronomice. Cu acesta a reuşit să observe inelele planetei Saturn, menţionate şi de Galileo Galilei ca fiind nişte „ Mânere”   şi a descoperit  unul dintre sateliţii  acestei planete, pe care l-a numit Titan.

În 1659 a descris pentru prima dată suprafaţa planetei Marte.

În 1670 construieşte un strung pentru şlefuirea  lentilelor, cu ajutorul căruia  realizează lentilele plan convexe ale ocularului negativ, imaginat de el ca o combinaţie de lentile,  prin care a eliminat aberaţia cromatică. A estimat distanţa de la Pământ la Soare  ca reprezentând de 12.543 ori diametrul Pământului, valoare ce diferă doar cu 7% de valoarea  estimată  în zilele noastre .

Mai trebuie subliniat că, în lucrarea    Cosmotheoros, apărută la trei ani după moartea sa, făcea o afirmaţie extrem de îndrăzneaţă pentru acea vreme şi anume  că dacă Pământul nu este în centrul universului, aşa cum demonstrase  Copernic  cu 100 de ani înainte, mai precis în 1530, atunci  trebuie să existe fiinţe asemănătoare cu omul şi pe alte planete altfel „ Pământul ar avea o situaţie privilegiată, fiind unica parte a Universului care se poate lăuda cu asemenea vieţuitoare”.

            În cercetările sale astronomice avea nevoie de un instrument  pentru măsurarea timpului şi de aceea unele dintre cercetările sale au fost îndreptate spre măsurarea precisă a timpului. În acest scop el a aplicat mişcarea armonică a pendulului, descrisă de Galilelo Galilei  cu  aproape 50 de ani înainte. După mai multe cercetări, în 1657  şi-a prezentat public primul ceas cu pendul care poate fi considerat stră-străbunicul ceasului deoarece, folosind oscilaţiile regulate ale pendulului pentru a controla mecanismul regulator al ceasului, a reuşit să îmbunătăţească precizia acestuia. După 18  ani de cercetări, în  1675,  a perfecţionat construcţia ceasului prin introducerea roţii de balans. Lucrarea de referinţă a lui Huygens, Orologiul sau Despre mişcarea corpurilor, apărută în 1673, este  un tratat  amplu şi amănunţit asupra pendulului. Acesta include explicaţii asupra forţelor centripetă  şi centrifugă, concepte care vor fi înglobate mai târziu în legea  gravitaţiei a lui Newton.

            Regele Franţei , Ludovic al XVI-lea, l-a invitat  să locuiască în incinta Bibliotecii Regale din Paris, unde a rămas până în 1681. O perioadă  a locuit şi  la Londra unde, în 1663, a fost ales membru al Societăţii Regale. Aici  şi-a prezentat Newton comunicarea asupra luminii. Newton prezenta lumina ca un flux de particule, adică  teoria corpusculară. Huygens  a propus însă teoria luminii propagată ca undă, explicând fenomenele de reflexie şi refracţie. Deşi teoria corpusculară s-a impus, poate şi datorită notorietăţii susţinătorului ei, Newton, în final, după încă 100 de ani de cercetări, teoria lui Huygens , adică teoria ondulatorie , a ieşit învingătoare.

 În 1690, studiind proprietăţile optice ale calcitului, imaginează existenţa reţelei interne a  cristalelor minerale.

A avut contribuţii notabile și  în matematică.

A scris, în 1657,  primul tratat de teoria probabilităţilor intitulat „ Despre raţionament în jocurile de noroc”. A elaborat o teorie a logaritmilor. Faimosul său principiu, despre mişcarea frontului de undă, stă la baza unei  importante ramuri din matematica actuală, geometria de contact. Christiaan  Huygens  a combinat matematica pură cu  matematica aplicată, a combinat matematica pură  cu fizica, a aplicat  matematica  în inginerie.

Ca dovadă de recunoaştere a valorii sale, unii istorici ai ştiinţei îl consideră peChristiaan Huygens  ca pe savantul de la care a început revoluţia ştiinţifică. Contemporanii  noştri au botezat cu numele său  un crater de pe planeta  Marte, un munte de pe Lună. Sonda care a coborât  în data de 14 ianuarie 2005  pe Titan, satelitul natural al planetei Saturn, s-a numit Christiaan Huygens. Un pachet de programe destinat procesării imaginilor  poartă numele Huygens Software.

A murit în data  8 iunie 1695 la Haga.

Așadar, stimați ascultători, episodul de azi l-am început cu enumerarea  semnificației pe care, copii fiind,  i-o dădeam curcubeului. La finalul acestui episod vă reamintesc că, în mitologia greacă Zeița Iris era considerată mesagera curcubeului. Numele ei are semnificația de curcubeu-iris sau mesager-eiris.  Zeița Iris făcea legătura dintre zei și muritori și, de fiecare dată când cobora pe pământ lăsa o urmă pe cer: curcubeul.  În mitologia greacă se spunea  că Zeița Iris a fost pedepsită de către stăpâna ei, Zeița Herra,  ca după fiecare ploaie cu soare să aducă apă cu ulciorul  din râul Styx.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Galileo Galilei, adept al experimentului științific.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă povestesc despre Galileo Galilei, adept al experimentului științific.

În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii specifică Evului mediu. În această perioadă reînvie interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice. În această perioadă, numită mai târziu, perioada Renaşterii,  s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă.

Spiritul  Renaşterii s-a manifestat şi în ştiinţă prin renunţarea la autoritarismul Evului mediu  şi căutarea unor explicaţii ştiinţifice bazate pe raţionament şi experiment. Personalităţile vremii au refuzat să se conformeze  convenţiilor acceptate de majoritate, devenind deschizători de noi drumuri în ştiinţă. În perioada Renaşterii s-au făcut descoperiri care au schimbat radical modul de gândire. Unul dintre reprezentanţii Renaşterii în ştiinţă , fondatorul mecanicii moderne,  care a creat o stare de spirit în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte, a fost Galileo Galilei.

Galileo Galilei s-a născut la data de 15 februarie  1564  la Pisa, în regiunea Toscana din nordul  Italiei, zona unde a fost iniţiată Renaşterea italiană. Tatăl său, Vincenzo, avea patruzeci şi patru de ani, iar mama sa  Giulia avea douăzeci şi şase de ani. Istoria spune că, pe când era copil, în disputele pe care le avea cu copii de seama lui  aducea mereu argumente logice şi convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. Avea zece ani când   familia lui s-a mutat la Florenţa, centru prosper pentru activitatea ştiinţifică, capitala regiunii Toscana.  Galileo  a fost trimis să studieze la şcoala  iezuită de la Mănăstirea Camadolese di Santa Maria, situată                                                                                         la 30 de kilometri  sud de Florenţa. În 1581 a intrat la Universitatea din Pisa cu intenţia de a se dedica medicinei, la dorinţa tatălui său. A fost atras de matematică şi a părăsit Universitatea  fără să obţină diploma de medic.  

Intr-o duminică din 1583, Galileo era la o liturghie într-o biserică din Pisa. Şi-a îndreptat  privirea spre un lampadar atârnat de plafon care oscila. Întors  acasă a continuat să studieze  mişcarea pendulului greu, a stabilit că oscilaţiile acestuia nu  depind de greutatea lui ci de lungimea firului, a pus în evidenţă izocronismul oscilaţiilor pendulului şi a luat în considerare  posibilitatea utilizării acestuia pentru măsurarea timpului. Prima aplicaţie a acestei observații a fost cronometrarea pulsului de către medici. Apoi, pendulul a fost introdus în construcţia ceasurilor. Dacă  până atunci abaterea în măsurarea unei zile era de cca. 15 minute, prin introducerea pendulului abaterea s-a redus la cca. Zece secunde. În 1592 s-a mutat la Padova unde a funcţionat ca profesor de matematică. În acea perioadă a inventat o busolă militară.

 Începând cu anul 1604 s-a ocupat de legea căderii corpurilor în vid, iar după 1632  a demonstrat că această lege este independentă de  masa şi densitatea corpului. El afirma că „două corpuri de masă diferită, lăsate să cadă de la aceiaşi înălţime, ajung pe pământ în același timp”. Dar această afirmație era în contradicție cu afirmația făcută de Aristotel cu mai bine de 1900 de ani înaintea lui și pe care toată lumea, inclusiv lumea științifică, o considera adevărată. Aristotel a spus, la vremea lui, adică prin anii 384-322 î.H., că „dacă două corpuri de greutăți diferite sunt lăsate   să cadă de la aceiași înălțime, cel mai greu dintre  cele două corpuri cade mai repede decât cel cu greutatea mai mică”.

Oamenii de știință din vremea lui Galileo Galilei i-au cerut  să demonstreze  afirma lui care, evident, era diferită de ceea ce  toată lumea știa deja. Istoria spune că pentru a demonstra afirmaţia făcută, în 1589, a  urcat în vârful Turnului din Pisa  două ghiulele dintre care una avea greutatea dublă celeilalte. Le-a lăsat  să cadă simultan. Cele două ghiulele au atins suprafaţa Pământului în acelaşi timp. Așadar, Aristotel se înșelase.

 Experimentul a fost reluat câţiva ani mai târziu de fizicianul englez Robert Boyle. Folosind o pompă de aer a creat vid într-o incintă în care a lăsat să cadă o bilă de plumb şi o pană. Ambele au căzut cu aceiaşi viteză.

După aproape 400 de ani, în zilele noastre, în 1971, în timpul expediţiei pe Lună a misiunii Apollo 15, comandantul David Scott a refăcut, în atmosfera extrem de rarefiată de pe Lună, acelaşi experiment: a lăsat să cadă un ciocan geologic şi o pană. Deoarece  nu li se opunea nici-o rezistenţă din partea aerului, cele două obiecte au căzut cu aceiaşi viteză și au atins în același timp suprafața  Lunii, stelitul natural al Pământului.

Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni, este de a  oferi modele,  exemple de bune practici, pentru oamenii de azi, fie ei tineri sau mai puțin tineri. Așadar, stimați ascultători, nu luați de bună o afirmație făcută la televizor sau radio, scrisă într-un ziar sau într-o carte, spusă de un profesor sau de un „știutor de toate”. Este bine să verificați. Obișnuiți-vă să verificați afirmațiile pe care  ceilalți le consideră corecte, le consideră adevărate.

Dar să revenim la Galilelo Galilei.

În 1609, aflat la Veneţia, a construit  luneta cu ocular divergent, care îi poartă numele, care mărea de o mie de ori  şi a început studiul astrelor. A observat Luna. A constatat că are o suprafaţă neregulată. Mai  mult, în 1619, a măsurat  înălţimea munţilor. A descoperit sateliţii lui Jupiter, inelul lui Saturn, petele   Solare, fazele lui Venus, noutăţi care sprijineau sistemul lui Copernic. În 1612, prin  Discursul despre corpurile plutitoare a pus bazele hidrostaticii. În 1632 a scris Dialog privind cele două sisteme planetare principale care a văzut lumina tiparului în martie 1633 şi în care Galilei combate  sistemul geocentric şi susţine sistemul heliocentric a lui Copernic, tratează problema  rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a Pământului.   În decurs de şase luni Inchiziţia a interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal. Procesul a durat 20 de zile, iar Galilei  a trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi. Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a spus „Eppur, si muove! Şi totuşi, se învârte!”. După condamnare s-a retras la Arcetri, lângă Florenţa, sub supravegherea inchiziţiei. În 1634 şi-a pierdut una dintre fiice, călugăriţă, iar doi mai târziu a orbit, probabil din cauza cataractei. S-a stins  din viaţă la 9 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani.  Galileli, fondatorul mecanicii moderne  a  contribuit la crearea unei stări de spirit, în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.

 Trei secole mai târziu, în 1992,  papa Ioan Paul al II-lea  a recunoscut, în numele Bisericii Catolice, că Galilei a fost nedreptăţit. Trebuie subliniat că în octombrie 1989  sonda spaţială  Galileo a fost lansată de pe naveta spaţială  Andromeda. În 1995  sonda a ajuns la Jupiter, planeta ai cărei sateliţi au fost observaţi pentru prima dată de Galilei în 1610. Acest exemplu demonstrează puterea intelectuală a savanţilor din perioada Renaşterii, unul dintre exponenţii acestei perioade fiind Galileo Galilei, despre care v-am povestit azi.

Galileo Galilei spunea: „Nu poți învăța nimic pe nimeni: poți să ajuți pe cineva să descopere”.

Având în vedere această afirmație, la finalul acestui episod, pentru a vă consolida informațiile despre Galileo Galilei,  vă sugerez să încercați să refaceți experimentul  cu mișcarea unui pendul. Legați o bilă grea cu o sfoară.  Țineți sfoara cu mâna stângă la o înălțime convenabilă. Cu mâna  dreaptă deplasați bila,  din poziția verticală, spre dreapta au stânga, apoi eliberați bila și observați oscilațiile acesteia. Reduceți la jumătate  lungimea sforii și reluați experimentul. Comparați rezultatele observațiilor. Unii dintre dumneavoastră, cu aptitudini de cercetători, pot să reia experimentul și să folosească diverse instrumente pentru a măsura durata oscilațiilor.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Nikola Tesla, inventatorul motorului de curent alternativ.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Nikola Tesla- inventatorul motorului de curent alternativ

Uneori, ploile sunt însoțite de tunete și fulgere. De regulă, ne este frică de fulgere. Acest sentiment , frica, generează, la oameni, şi nu numai la oameni, reacţii  total diferite. Pe unii îi inhibă. La alţii declanşează reacţii creative. Aşa s-a inventat paratrăsnetul. O soluţie pentru a elimina efectele nedorite ale descătuşării acestei  energii fantastice. Mulţi oameni s-au gândit cum să  capteze, cum să stocheze, cum să  folosească această energie. Unii dintre aceştia au făcut o pasiune şi o profesie din utilizarea energiei fulgerelor, iar meritul lor este remarcabil dacă ţinem seama că, în vremea lor, teoria şi practica electricităţii era la început .Unul dintre aceştia a fost Nikola Tesla.

Nikola Tesla s-a născut  la 9 iulie  1856  în localitatea Smiljan, Croaţia.Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a energiei electrice şi motorul de curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială. Era un visător cu tentă poetică şi calităţi de autodidact .  

 Tatăl său,  Milutin Teslea, era preot ortodox, iar  mama sa,  Gica  Mandici, era o femeie extrem de inteligentă care a inventat multe obiecte gospodăreşti aplicate  la ferma sa.                

Tatăl său vroia  ca Nikola să devină preot, deşi el era atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră, iar tatăl său, în culmea disperării,  i-a promis că dacă va supravieţui, îl va lăsa  să urmeze cursurile de inginerie.

Aşadar, între 1875 şi 1881,  a urmat  cursurile Universităţii Tehnice din Graz, Austria, şi  ale Universităţii din Praga. La  Graz a văzut pentru prima oară una dintre cele mai vechi mașini electrice:  o maşină electrică  fabricată de compania Gramme din Paris. Era o maşină de curent continuu, dar el visa la maşină de curent alternativ. În 1881, când încă nu împlinise vârsta de 25 de ani,  descoperă  existenţa câmpului magnetic alternativ, independent de  fizicianul italian Galileo Feraris  Iată  ce povestea Nikola Tesla :  „Într-o după-amiază,  făceam o plimbare în parc, alături de un prieten, recitând poezii. Pe atunci, ştiam cărţi întregi pe de rost. Una dintre acestea era Faust a lui Goethe. Soarele tocmai apunea, amintindu-mi de un pasaj celebru; ideea mi-a venit ca o străfulgerare de lumină, şi într-o secundă adevărul era dezvăluit. Cu un băţ, am desenat pe nisip diagrama pe care 6 ani mai târziu am prezentat-o în cadrul alocuţiunii de la Institutul American de Inginerie Electrică”. Era motorul cu curent alternativ, o invenţie care în curând avea să schimbe lumea.

 În perioada stagiaturii, la  Strassburg, în 1883, a construit primul motor de inducţie. În 1884  s-a îmbarcat spre New York   unde a sosit cu 4 cenţi în buzunar. Şi-a găsit de lucru prima dată la Thomas Edison, dar cei doi inventatori aveau  personalităţi divergente aşa că despărţirea lor a  fost  inevitabilă. În 1885  construieşte un motor electric  bifazat şi intuieşte  posibilitatea realizării maşinilor polifazate. În 1887 a reușit să construiască primul motor electric , alimentat în curent alternativ, altfel spus, a construit un motor cu inducție, un motor asincron. Istoria spune că, u an mai târziu, în 1888  a făcut o demonstrație  cu acest motor la Institutul Amercan al Inginerilor Electricieni.

La 1 mai 1893 s-a deschis Expoziţia Mondială de la Chicago. Nikola Tesla instalase aici prima centrală electrică cu generatoare de curent alternativ, iar  vizitatorii au putut vedea  cum s-au aprins sute de becuri alimentate în curent alternativ. Până atunci era aplicat doar sistemul Edison, bazat pe curent continuu.

              În 1890  inventează telegrafia  cu semnale armonice produse de generatoare electrice rotative. În 1891 a inventat   o bobină de inducţie utilizată  în tehnologia  radio şi care îi portă numele, Bobina Tesla. În 1897 a obţinut un brevet de invenţie pentru un post de radioemisie construit chiar de el. Şi totuşi, oficial, inventatorul radioului  este Marconi. Iată o variantă. La începutul lui 1895, Tesla era pregătit să transmită un semnal la cca 100 km, la Weat Point, New York . Din nefericire, înainte de experiment, un incendiu i-a    distrus  laboratorul împreună cu toată munca sa. Prioritatea lui Tesla  în domeniul undelor radio  este demonstrată de brevetul obţinut   în 1898 pentru o navă teleghidată prin radio, acesta fiind considerat începutul telemecanicii. Demonstraţia a fost făcută cu ocazia expoziţiei  organizată la Madison Square Garden, iar nava în miniatură se mişca pe un lac artificial. Iată ce a notat Tesla.   „Când a apărut prima oară a creat o impresie pe care nici o altă invenţie de-a mea n-a produs-o”.  Prin fraza formulată atunci   „acestea sunt începuturile unei rase de roboţi, oameni mecanici, care vor face munca laborioasă a omenirii”  Nikola Tesla poate fi considerat  precursor al  roboticii .

Din mai 1899 până în 1900 a locuit în Colorado Springs, unde a efectuat un experiment învăluit în mister  legat de undele staţionare terestre. Iată ce spunea Tesla: „Observam undele staţionare. Deşi pare imposibil, această planetă, în ciuda dimensiunilor sale, se comportă ca un conductor de dimensiuni mici. Semnificaţia extraordinară a acestui lucru în ceea ce priveşte transmiterea energiei wireless, mi-a devenit clară. Nu numai că puteam transmite orice mesaj telegrafic fără fire oriunde, dar şi să imprim la orice distanţă de pe glob slabele modulaţii ale vocii umane, mai mult, să transmit energie, în cantităţi nelimitate oriunde pe glob, fără pierderi.” Pentru a demonstra această afirmaţie a construit o staţie experimentală cu două bobine  uriaşe cu care a obţinut, aşa cum susţinea într-un articol,  tensiuni de peste 12 milioane de volţi cu care  a produs  fulgere  care măsurau 41 de m şi a aprins, fără fir,   200 de lămpi electrice situate la o distanţă de 40  de km. Prin această experienţă  Tesla  a dovedit ca Pământul este sensibil la vibraţiile electrice de o anumită frecvenţă şi că ar  putea fi folosit ca un conductor  electric. Mulţi se  întreabă şi astăzi  „Oare a reuşit Tesla să transmită energia wireless?”. Cert este că oamenii au auzit   tunetul de  la o distanţă de peste 40 de km,  o aură albastră a înconjurat întreaga zonă, fluturii aveau aripi înconjurate de o aură, iar la robinet curgeau pe lângă apă, curenţi electrici. 

Nikola Tesla a emis ipoteza că Piramidele din Egipt erau și generatoare de energie și, pentru a demnostra această afirmație, a făcut, prin anii ’30, mai multe experiențe cu piramide.  De altfel, și în zilele noastre cercetătorii au făcut încercări pentru utilizarea constrcțiilor sub formă de piramidă pentru cultivarea plantelor.

.  În ultimii ani de viată, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice.  S-a stins din viaţă la data  7 ianuarie 1943 în New York. Deoarece  nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. La ceremonia funerară au  asistat mii de oameni, iar trei Laureaţi ai Premiului Nobel au adus prinosul lor de recunoştinţă  „pentru una dintre cele mai strălucite minţi din lume care a deschis drumul pentru multe dezvoltări tehnologice ale timpurilor moderne”.

După moartea sa numai câteva dintre caietele cu însemnări au ajuns la  nepotul său,  Sava Kosanovich, adăpostite ulterior în  muzeul  Nikola Tesla din Belgrad. Şi  în zilele noastre  oamenii de ştiinţă  mai caută prin caietele sale   noi descoperiri şi invenţii.

În satul natal  este amenajată  Casa Memorială, iar în  fața acesteia este  amplasată o statuie  a lui Nikola Tesla.

La finalul acestui episod vă recomand să cumpărați sau să împrumutați  cartea „Nikola Tesla. Invențiile mele”.  O carte autobiografică.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.