Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică

Wilhelm Röntgen – părintele  radiografiei

Azi  la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc  despre  Wilhelm

Röntgen – părintele  radiografiei.      

             Medicii  ortopezi  fac în mod obişnuit radiografii pentru a  analiza fracturile oaselor. Medicii stomatologi fac în mod obişnuit radiografii pentru a analiza starea unui dinte. Medicii internişti analizează transparenţa plămânilor pentru a diagnostica starea de sănătate a unui muncitor care lucrează în mediu cu praf, praf de cărbune, praf de piatră. O radiografie toracică permite să fie recunoscute cele mai multe dintre leziunile pulmonare, cum ar fi cele ale tuberculozei, pneumopatiile infeţioase,  edemul pulmonar. Radiografia  uşurează  diagnosticarea infecţiilor pleurei (pleurezie, pneumotorax), precum şi a afecţiunilor care modifică forma inimii şi a vaselor (insuficienţă cardiacă, anevrism al aortei) sau cele ale mediastinului (adenopatii).

            Inginerii trebuie să verifice calitatea sudurilor,  să verifice integritatea pieselor  asamblate  din  mai multe componente, să verificie calitatea circuitelor imprimate  cu care sunt echipate submarinele, navele cosmice  sau  alte echipamente sofisticate.

           Toate aceste procedee de investigare utilizează razele X, descoperite de Wilhelm Röntgen

Wilhelm Röntgen s-a născut pe data de 27 martie 1845  în orăşelul Lennep din Prusia, acum parte componentă a oraşului Remscheid, Renania de Nord-Westfalia, Germania.Tatăl său era, la vremea aceea, un prosper comerciant de mărfuri textile. La vârsta de trei ani  familia  Röntgen  s-a mutat în Olanda, la Apeldorn, oraşul natal al mamei lui Wilhelm.În perioada copilăriei a manifestat pasiune pentru plimbările în natură dar şi  pentru farse mecanice complicate dar inteligent elaborate.

            Istoria spune că în 1862  era elev la Colegiul tehnic din Utreht dar a  fost exmatriculat  deoarece nu a vrut să  spună care dintre colegii săi de clasă a desenat  o caricatură a unuia dintre profesori. Vroia să devină inginer mecanic, aşa că  s-a înscris la Institutul Federal Tehnologic  din Zürich. Unul dintre profesori, August Kundt, a remarcat aptitudinile lui Wilhelm Röntgen şi îl include în echipa sa de cercetare ca asistent.

            În 1872 s-a transferat la Universitatea din Strasbourg unde a activat ca profesor de fizică  teoretică. În cercetările experimentale  a abordat mai multe domenii ale fizicii printre care conductibilitatea termică a cristalelor, proprietăţile piezoelectrice şi piroelectrice ale cristatelor, proprietăţile electrice ale cuarţului, magnetismul.

            Una dintre direcţiile de cercetare, demarată în anul 1894  la Universitatea din Würzburg , era axată pe descărcările electrice în vid. Folosea o lampă primită de la fizicanul de origine ucraineană Ivan Pulyui, cunoscută şi sub numele de tubul lui Crookes. Experineţele se desfăşurau în condiţii de cameră obscură şi  ca ecran se folosea  un  carton  care avea pe una dintre suprafeţele sale platinocianidă barică. Istoria spune că în ziua  8 noiembrie 1895, aproape de miezul nopţii, s-a hotărât să plece acasă.  A stins lumina şi a vrut să închidă uşa. A observat, însă, în întuneric o pată de lumină care venea dinspre ecranul din carton.S-a întors spre  tubul catodic. Acesta rămăsese, din întâmplare,  alimentat cu energie electrică.L-a deconectat şi luminiscenţa a dispărut. L-a alimentat din nou şi luminiscenţa a reapărut. Concluzia era clară: tubul catodic era sursa luminiscenţei, iar ecranul, plasat la un metru şi jumătate, acoperit cu platinocianidă barică oprea razele. Din întâmplare a  trecut  cu mâna  prin spaţiul dintre ecran şi tubul catodic. Surpiză. Pe ecran  a apărut silueta oaselor de la mâna sa. Oricare cercetător  vrea să înregistreze rezultatele obţinute aşa că Wilhelm Röntgen  a luat din dulap câteva plăci fotografice pe care le-a pus în lângă ecran. A constatat că pe placa fotografică se obţine imaginea oaselor de la mână.. Cincizeci de zile s-a odihnit puţin şi a muncit mult. A constatat că razele nu se împrăştie sferic în jurul tubului, că au o direcţie bine determinată , că se propagă în linie dreaptă, că nu pot fi nici reflectate, nici refractate şi că nu sunt deviate de câmpurile electrice sau magnetice. A constatat  că razele străbăteau un carton normal sau chiar o foiţă de tablă. În final a scris un articol ,      „ Despre un nou tip de raze” , la care era anexată fotografia mâinii soţiei sale,  Berta, cu inelul de cununie pe deget. Aceasta a fost prima radiografie din istoria omenirii. Soţia sa, Berta,  a fost singura care, în cele 50 de zile de muncă  a ştiut la ce lucrează Wilhelm Röntgen .

            În toate aceste zile a încercat să înțeleagă fenomenul și  să găsească  de cine depinde emiterea acestor raze. A schimbat forma tubului, a schimbat materialul catodului. A folosit aluminiu și platină. A schimbat unghiul de înclinare a catodului. După toate aceste cercetări, Wilhelm Röntgen  a conceput un nou tub catodic care să emită razele descoperite de el și pe care le-a numit raze X.

            În acele zile și nopți de muncă a descoperit: „ că toate corpurile sunt transparente la aceste raze, deși în grade foarte diferite.”

Pe 28 decembrie 1895  a trimis articolul  preşedintelui Societăţii de fizică şi medicină  a Universităţii din Würzburg. Apoi l-a trimis  şi altor fizicieni din Europa. Fotografia cu oasele mâinii şi inelul de cununie a făcut înconjurul lumii prin intermediul comentariilor din jurnalele vremii.

Toată presa vremii a relatat despre noua descoperire făcută de Wilhelm Röntgen.

 În vremea asta Wilhelm Röntgen   continua cercetările privind noile raze pe care le-a numit raze X. Abia după moartea sa au fost numite raze  Röntgen.  A mai publicat două articole, unul în 1896 şi al doilea în 1897, după care şi-a îndreptat atenţia spre alte domenii de cercetare din domeniul fizicii.

             În decembrie 1901 primeşte Premiul Nobel  pentru fizică,    cu motivaţia „ca apreciere pentru serviciile extraordinare oferite prin descoperirea remarcabilelor raze, (raze X)”.  A fost primul laureat Nobel pentru fizică. Istoria spune că discursul său la  Stockholm, capitala Suediei, locul unde se înmânează premiile Nobel, a fost extrem de scurt. Revenit acasă a ţinut un discurs mai amplu în care a spus „ Popularitatea nu este atât de importantă, pentru că cea mai frumoasă şi supremă fericire, pe care poate să o cunoască fiecare dintre noi , lucrând asupra oricăror probleme, este fericirea căutării şi savurarea soluţiei obţinute. În comparaţie cu această profundă satisfacţie lăuntrică, orice recunoaştere este mai nimic…”.

S-a stins din viaţă la data de 10 februarie 1923 în München, Germania.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Wilhelm Röntgen cel care, aparent din întâmplare, a descoperit razele X, numite apoi raze Röntgen, folosite și în zilele noastre  în  radiografie.

Și toutuși, nimic nu apare pe teren nepregătit.

Învățătura de carte, activitatea sistematică, bine organizată sunt instrumente utile pentru pregatirea  terenului  în știință.

La finalul acestui episod, stimați ascultători, menționez că  razele X  s-au folosit, la început, în medicină, pentru radiografii ale sistemului osos. Însăși Marie Curie a dotat câteva ambulanțe folosite pe front, în timpul Primului Război Mondial.

Apoi au fost folosite   de istorici pentru studiul mumiilor și a artefactelor. 

Au fost folosite de cercetătorii din domeniul picturii pentru a  studia tablourile celebre.

Istoria consemnează și câteva utilizări comerciale, dar periculoase, așa cum sunt multe reclame comerciale. Vânzătorii de încălțăminte au folosit aceste aparate pentru ca cei ce  cumpărau pantofi să-și vadă oasele picioarelor.

Destul de repede, oamenii de știință și-au dat seama că  expunerea îndelungată sau expunerea  repetată  este periculoasă. S-au conceput echipamente de protecție, s-au elaborat norme, reguli de utilizare a razelor X în medicină sau în alte domenii astfel încât această descoperire științifică să fie utilă oamenilor.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Blaise Pascal, precursor al calculatoarelor mecanice și al transportului în comun.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă  spun  povestea  fascinantă a francezului Blaise Pascal, precursor al calculatoarelor mecanice și al transportului în comun.

În zilele noastre, dacă trebuie să adunăm mai multe numere folosim un calculator  de buzunar, un calculator de birou sau telefonul mobil. În zilele noastre, dacă vrem să ne deplasăm într-un oraș folsim  tramvaiul, autobuzul sau metroul. Altfel spus, folsim mijlocele de transport în comun care funcționează după un program fix, cunoscut. Mijloacele de transport în comun se deplasezează pe trasee fixe, opresc în stații special amenajate. Biletul de călătorie are un preț accesibil. Oare cine a construit primul calculator? Cât de complicat era? Cât de ușor putea fi folosit? Oare cine și când   a imaginat sistemul de transport în comun. Ei bine,  răspunsurile la aceste întrebări, desigur particularizate, nunațte,  sunt legate de un singur om, francezul Blaise Pascal.

Blaise Pascal s-a născut în data de 19 iunie 1623 în localitatea  Clermont, din Franța,  care azi se numeşte Clermont-Ferrand. Tatăl său, Etienne Pascal era judecător în Clermont, dar avea şi preocupări în domeniul matematicii. Mama lui Blaise, Antoinette Begon, a murit când acesta avea trei ani.Tatăl său  considera că Blaise trebuie să înveţe mai întâi câteva limbi străine ( latina, greaca) şi abia mai târziu, după vârsta de 15 ani se poate ocupa şi de matematică.  Avea  opt ani când, în 1631, familia Pascal s-a mutat la Paris unde Etienne Pascal, tatăl lui Blaise, avea condiţii mai bune pentru a-şi continua  propriile cercetări în domeniul matematicii. Cu toate sfaturile tatălui său, Blaise era atras de ştiinţă. Avea   unsprezece ani când a  scris un scurt tratat despre vibraţia corpurilor şi  sunetele emise de acestea.  Într-o zi, pe când avea 12 ani i-a pus mai multe întrebări profesorului său de limbi străine despre geometrie, apoi a început să studieze singur şi în câteva săptămâni a învăţat multe proprietăţi ale figurilor geometrice. Mai mult, a reuşit să găsească o demnostraţie ingenioasă,  pentru  a arăta că suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180 de grade, folosind un cerc înscris în triunghi şi  pliind vârfurile triunghiulu astfel încât acestea să se întâlnească în centrul cercului.Tatăl său, impresionat de aptitudinile lui Blaise, i-a adus o copie după lucrarea „Elementele”,  scrisă de părintele geometriei,  Euclid, prin anul  300 î.Hr, și care a influențat  evoluția matematicii din vremea sa.

După ce  Blaise Pascal a împlinit 14 ani , tatăl său l-a luat la întrunirile  organizate  de savantul francez Marin Mersenne. Din aceste întruniri a rezultat, în 1635, cu contribuţia cardinalului Richelieu, Academia Franceză. În 1639, pe când avea 16 ani , a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria proiectivă, domeniu care  tratează figurile geometrice din punctul de vedere al perspectivei şi  al liniei de orizont. Una dintre comunicările făcute se referă la triunghiul care, acum, îi poartă numele: triunghiul lui Pascal.

Nevoia de învață, spune un proverb!

În 1639 tatăl său a fost numit colector de taxe în Normandia şi familia Pascal se stabileşte la Rouen. Pentru a-l ajuta pe tatăl său  în calculul taxelor a imaginat  un calculator mecanic  numit mai apoi Pascaline. Avea 18 ani, în 1641, când a construit  prima sa  maşină de  calcul mecanică  cu roţi dinţate, care putea efectua  adunări şi scăderi ale numerelor  cu  şase cifre. A experimentat această maşină timp de patru ani, construind  peste 50 de prototipuri până să ajungă la soluţia finală pe care i-a făcut-o cadou cancelarului Pierre Séguier, membru al Academiei Franceze şi protector al acesteia. Unul dintre  prototipuri poate fi văzut  la muzeul Zwinger din Dresda. Deşi se cunoştea şi o altă maşină  asemănătoare, realizată  cu douăzeci de ani mai înainte,  în 1623, totuşi invenţia   l-a făcut cunoscut în lumea ştiinţifică.

Experienţe  cu lichide

Istoria spune că fântânarii din Florenţa au instalat o pompă pentru a scoate apa de la o adâncime de peste 10 m dar nu au reuşit. L-au consultat şi pe cunoscutul fizician Evanghelista Torricelli care, printr-o experienţă cu un tub umplut cu mercur, a pus în evidenţă  existenţa presiunii atmosferice. În 1646, Blaise Pascal, împreună cu tatăl său, a repetat experienţa lui Torricelli la diferite altitudini, cea mai convingătoare fiind  cea  organizată la Puy-de-Dôme. Aici este un vulcan stins cu înalțimea de  1465 m.

Blaise Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea şi a dedus că în afara atmosferei Pământului este vid.  Blaise Pascal  s-a gândit că diferenţa de altitudine dintre două puncte poate fi măsurată cu ajutorul barometrului. A observat că lungimea coloanei de mercur este influenţată de umiditatea şi temperatura aerului, iar această observaţie  este   folosită și azi  în previziunile  meteorologice.

După aceste experienţe a redactat un Tratat despre vid  dar care nu a fost tipărit niciodată. În 1653 publică tratatul  „Despre echilibrul lichidelor” în care enunţă principiul transmiterii presiunilor în lichide care  spune că presiunea exercitată din exterior pe o porţiune din suprafaţa unui lichid aflată în repaus, într-un vas închis ermetic, se transmite prin lichid în toate direcţiile şi cu aceeaşi intensitate asupra pereţilor vasului în care se află lichidul. Plecând de la acest principiu  Joseph Bramah a inventat în 1795 presa hidraulică.

Moartea tatălui său, survenită în 1651, i-a schimbat mult modul de viaţă. S-a îndreptat spre filozofie şi  a scris o lucrare filozofică, Gândurile Les pensées, o colecţie de reflecţii asupra suferinţei omului şi încrederii în Dumnezeu. Este cunoscut pariul său : „dacă Dumnezeu există şi  sunt un bun  catolic, câştig viaţa veşnică supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. În acelaşi context  s-a împrietenit cu  Cavalerul de Méré, un savant excentric, pasionat de jocurile de noroc. Aesta, cunoscându-i pasiunea pentru matematică, i-a propus să rezolve o problemă legată de jocurile cu zarurile şi care poate fi formulată astfel: doi jucători de valori egale doresc să întrerupă jocul înainte de a termina partida; dacă se cunoaşte numărul punctelor acumulate şi numărul  turelor pe care vroiau să le joace, se cere să se afle în ce proporţie trebuie să împartă miza jocului. Pascal i-a trimis această problemă  şi lui Pierre de Fermat. Pascal pornește de la ipoteza că toate feţele zarului apar „ la fel de uşor” pentru că  Dumnezeu doreşte aşa. Prin această ipoteză, completată cu corespondenţa purtată cu Pierre de Fermat, Blaise Pascal și-a adus o contribuţie importantă la calculul probabilităţilor.

Blaise Pascal s-a implicat și în rezolvarea problemelor  cetățenilor din Paris.

Istoria spune că în 1661, din inţiativa lui Blaise Pascal s-a organizat la Paris un serviciu  de transport urban cu vehicule  cu tracţiune animală, numite tramcar, care puteau transporta  8 până la 14 persoane.  Serviciul deservea 5 linii de transport, cu itinerarii fixe și orar fix. Prețul  unei călătorii era modic dar depindea de distanța parcursă, divizată în mai multe segmente. Pentru simplificarea plății, călătorul trebuie trebuia să pregătească suma potrivită.

Așadar, se poate spune că Blaise Pascal a fost un precursor al sistemului de transport în comun. Abia în 1775, adică după aproape 100 de ani, un englez ,  a  fost inventat  tramvaiul, vehiculul care circula pe șine.

 În ultimii ani ai vieţii a suferit de o tumoare malignă la stomac şi, la cererea sa , a fost internat la spitalul „Incurabili” din Paris, în compania săracilor..

S-a stins din viaţa în data de 19 august 1662 şi  este înmormântat în cimitirul St. Étienne-du-Mont  din Paris.

Ca recunoaştere a contribuţiilor sale  în hidrostatică şi în domeniul calculatoarelor, unitatea de măsură a presiunii  şi un limbaj de programare, poartă numele său – Pascal.

Așadar, stimați ascultători,  azi v-am povestit despre un om care ar putea fi numit fizician, matematician, inginer, filosof. A fost un om curios care a vrut să rezolve problemele pe care le întâlnea.

La finalul acestui episod vă sugerez să vă întrebați și să căutați răspuns la câteva întrebări:

• Cum funcționează o pompă cu piston?
• Cum funcționează a pompă centrifugă?
• De la ce adâncime poate să aspire apa o pompă centrifugă?
• Până la ce înălțime poate fi  ridicata apa de către o pompă centrifugă?

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din ștință și tehnică

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului.

Azi la emisiunea „Personalități din știință și tehnică” aș vrea să vă captez atenția cu povestea lui Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului.

Cu ceva timp în urmă am fost plecat din ţară. Această deplasare era programtă de aprope o jumătate de an. Deşi   s-au adunat o mulţime de activităţi cu termene scadente în săptămâna trecută sau  în această săptămână nu era posbilă anularea deplăsării aşa că am plecat cu teama că nu voi putea să mă  achit la termen de sarcinile asumate.Uitasem că am la dispoziţie un telefon mobil şi că, în zilele noastre, pot comunica cu cei de acasă oriunde m-aş afla. Aşa se face că mi-am amintit că în urmă cu aproape 150  de ani,  în primele zile ale lunii martie 1876, s-a inventat un aparat care putea transmite la distanţă, dar prin fir electric, vocea umană. Fraza „Domnule Watson, vino până aici, am nevoie de dumneata” a făcut prima călătorie pe sârmă şi a fost rostită de inventatorul telefonulu, Alexander Graham Bell.

Alexander Graham Bell s-a născut la data 3 martie 1847  în oraşul  Edinburgh  din Scoţia. Începe şcoala în oraşul natal unde rămâne până la vârsta de 14 ani, după care se mută cu familia la Londra. La 16  ani a abandonat studiile muzicale, pentru care era foarte dotat, şi s-a consacrat  foneticii. În felul acesta a continuat preocupările bunicului său, pasionat de tehnica vorbirii şi de găsirea unui alfabet fonetic şi pe ale tatălui său, profesor de dicţie. Până în 1870 ,Graham studiază  anatomia şi fiziologia glasului uman. În această perioadă Bell îşi începe, ca medic,  cercetările privind realizarea  unui mijloc de corectare a vorbirii bolnavilor pe care îi îngrijea. Câţiva ani chiar a predat tehnica vorbirii la University College  din Londra. Deoarece doi dintre fraţii săi au murit de tuberculoză, familia hotărăşte să emigreze în Canada. Aici a început prin a preda limbajul  semnelor într-o şcoală de surzi. În 1873 a fost numit profesor de fiziologie vocală la Universitatea din Boston, iar în 1874 a construit o ureche artificială. În încercarea de oferi persoanelor cu dificultăţi auditive un aparat care să le permită comunicarea cu persoanele din jurul lor  a inventat telefonul. În anul 1876 se căsătoreşte cu fiica surdă a unui partener de afaceri, căsătorie din care va avea două fiice şi doi fii  dar care, din nefericire,  mor încă din copilărie. În anul 1882 a primit cetăţenia  americană.

In anul 1873 Bell încearcă să perfecţioneze „telegraful harmonic” şi  construieşte „phonoautograful” cu care înregistrează sunetul pe un cilindru înnegrit cu funingine. În acest context Bell  descoperă,  întâmplător, transmiterea sunetului  dar  nu reuşeşte   să-l reproducă, să-l redea.

După multe încercări, la începutul anului 1876 reuşeşte să pună la punct un microfon format dintr-o diafragmă felxibilă, solidară cu un magnet permanent. La emiterea unui sunet, membrana şi diafragma vibrau şi, ca efect al inducţiei electromagnetice, producea într-o bobină un curent variabil. Acesta parcurgea  un circuit electric  şi bobina unui  difuzor, asemănător cu microfonul, care transforma semnalul electric în unde sonore. Deşi  semnalul era slab, sunetele erau clare.

Aşa se face că la 7 martie 1876 avea să obţină, la New York, Brevetul 174.465 pentru  telefon, primul aparat care putea transmite la distanţă vocea umană. „Domnule Watson, vino până aici, am nevoie de dumneata ”. Acestea au fost cuvintele care au făcut  „întâia călătorie pe sârmă din câte se  cunosc în lume”. Ele erau rostite la Boston, într-una din zilele lunii martie 1876 de către medicul american Bell pentru a fi auzite de colaboratorul său care îl ajuta  la experimentarea unui aparat   „pentru dus şi întors vocea prin intermediul unui fir metalic, la distanţe mari”. Bell îşi începuse cercetările cu mulţi ani mai înainte, la Londra, căutând, ca medic, un mijloc de corectare a vorbirii bolnavilor pe care îi îngrijea. Primul lui aparat telefonic semăna mai mult cu o instalaţie de  sonerie  la care se adăuga o pâlnie. La expoziţia internaţională de la Philadelphia, din vara anului 1876 a prezentat însă un aparat introdus într-o cutie din lemn de cireş care a făcut senzaţie: plimba cuvintele vizitatorilor de la un pavilion la altul pe o distanţă mai mare de 100m.

Viaţa nu este simplă şi nu a fost simplă nici pentru Bell. A fost nevoit să-şi apere prioritatea într-un proces dificil şi îndelungat deoarece compatriotul său, Elisha Gray, brevetase un aparat asemănător. Până la urmă, Curtea Supremă a SUA, a recunoscut prioritatea  lui Graham Bell. Dar disputa  asupra priorităţii inventării telefonului nu s-a oprit. Istoria spune că telefonul a fost inventat  în 1871, cu cinci ani înaintea  lui Bell, de  Antonio Meucci, un  italian emigrat în Statele Unite ale Americi. Din lipsă de cultură tehnică şi din lipsă de mijloace financiare, Meucci nu a brevetat  soluţia. Se pare că de curând, în zilele noastre, mai precis în data 15 iunie 2002, Camera Reprezentanţilor  din Statele  Unite ale americii   i-a atribuit lui  Meucci  prioritatea inventării telefonului. Dar este doar… o știre!

Geniul  inventiv al lui Graham Bell  este demonstrat de cele 18 Brevete individuale şi alte 12   în colectiv. Dintre acestea 14 se referă la telefon şi telegraf. La  6 aprile 1875 a brevetat telegraful multiplu cu ajutorul căruia se puteau  transmite două semnale în acelaşi timp. Alte 4 invenţii  se referă la fotofon şi unul la fonograf, 5 la vehicule  aeriene, 4 la hidroplanoare şi 2 la celule cu seleniu. În 1919, construieşte hidroptera, prima navă rapidă pe pernă de aer. A inventat un procedeu electric pentru localizarea obiectelor metalice în corpul uman, procedeu care a fost folosit până la descoperirea razelor X de către Rontgen.

S-a stins din viaţă la 2 august 1922 în Baddek, Noua Scoţie.

            La  finalul acestui episod, stimați ascultători, o să vă spun povestea primelor telefoae din țara noastră.

In primele zile ale anului 1878, la puţin timp după ce Bell îşi brevetase invenţia, telefonul a apărut şi la noi, în România .Revista  „Femeia română”  anunţa :“ Telefonul se poate vedea şi în Bucureşti, la domnul Engel, primul constructor român de aparate mecanice- lângă grădina Cişmigiu ,pe intrarea Schlader. Recomandăm cititorilor noştri de a nu pierde din vedere această frumoasă ocaziune de a vedea telefonul”. În iulie 1878 , dirigintele oficiului poştal din Giurgiu, C. Floru, publica o lucrare intitulată „Telefonie electrică” în care spunea între altele  că  „a văzut şi a vorbit cu telefonul instalat la fabrica de aparate telefonice a d-lui Leopold Teirrich, din Bucureşti”. Prima menţiune oficială despre existenţa telefonului la Bucureşti o găsim în Monitorul oficial din 3 martie 1886 când se anunţa „instalarea unei centrale telefonice cu 5 posturi”.

În 1930 s-a înființat fabrica „Standard Electrica Română”care, din 1962, se va numi Întreprinderea Electromgnetica București, producăoare de telefoane și centrale telefonice. Istoria consemnează, în 1937,   existența unei Fabrici de telefoane și la Timișoara.

Eu am cunoscut bine Întreprinderea Electromgnetica București  din anii 1973-1978 când m-am ocupat  de introducerea în fabricație a unui telefon pentru medii cu pericol de explozie. A fost perioada când fabrica s-a dezvoltat. A ajuns la apogeu prin 1980. Interesant de menționat că omul care s-a implicat în realizarea acestui telefon, din partea uzinei Electromagnetica, inginerul Muscleanu Doru Oprea, și care a proiectat toate modele de telefoane cu disc din anii 1970,  nu auzea bine. Când discutam cu domnia sa își activa proteza auditivă apoi o dezativa. I se părea că oamenii fac prea mult zgomot. L-am menționat, stimați ascultători, pe inginerul Musceleanu Doru Oprea pentru că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este consolidarea culturii recunoșterii valorilor de lângă noi, a oamenilor de lângă noi.  Oamenii sunt importanți. Să nu-i  uităm pe oameni.

 În 1990 Electromagnetica devine societate pe acțiuni. S-a adaptat mereu și a reușit să rezite pe piața produselor electrotehnice. În prezent fabrică stații  de încărcare pentru autovehiculele electrice. Nu și-a vândut terenurile pentru construirea de locuințe.

În urmă cu aproape 150 de ani telefoanele erau conectate între ele, erau legate între ele prin conductoare electrice fizice. Acum telefoanele sunt… mobile!

Poate că, în viitor, vom putea comunica  folosind undele electromagnetice  emise de creierul omului.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Christiaan Huygens şi….curcubeul !

   Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă povestesc despre Christiaan Huygens și fenomentul optic cunoscut sub numele de curcubeu.

În copilărie ne-am minunat de curcubeul care apare pe cer după ploaie. Fiecare ştiam o legendă. Curcubeul este brâul Cosânzenei . Sau Curcubeul este brâul  Fecioarei Maria. Altă legendă spune că Sfântul Petru a deschis  uşile Raiului, pentru a mai primi un suflet, iar  o rază de lumina din Rai s-a strecurat pe uşă şi  a ajuns pe pământ. O altă legendă susține că  la capetele Curcubeului sunt comori din aur. Alții susțin că, de fapt, Curcubeul este un şarpe care bea apă din două râuri sau din două bălţi. Unii cred că acest fenomen, Curcubeul,  este mâna lui Dumnezeu peste creștetul nostru, în  semn  că ne protejează.

Tineri fiind, la şcoală, am învăţat că el, curcubeul, este un fenomen optic care ia naştere  datorită dispersiei şi reflexiei luminii solare în picăturile de apă care rămân în atmosferă după ploaie. El este vizibil atunci când Soarele bate din spatele nostru în perdeaua de nori din faţă, lumina reflectându-se pe bolta senină a cerului.

Lumina albă pe care o percepem  venind de la Soare este formată dintr-un număr enorm de radiaţii monocromatice, fiecare de o culoare particulară, iar picăturile de ploaie  descompun lumina solară într-o succesiune de culori: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Tineri fiind, am memorat această succesiune  sub forma acronimului ROGVAIV.

Trecerea de la legendă la adevăr a fost făcută un fizician, cunoscut în lumea ştiinţifică pentru teoria ondulatorie a luminii,  olandezul Christiaan Huygens.

Christiaan Huygens  s-a născut în data de 14 aprilie 1629  la Haga. Tatăl său, figură ilustră a literaturii olandeze,  a fost secretarul  Ducelui de Orania şi i-a oferit fiului său  cea mai bună educaţie posibilă. La vârsta de 16 ani  a început studiile la Universitatea din Leiden, iar după doi ani s-a  mutat la Colegiul de Orania din oraşul Bremen unde a studiat dreptul şi matematica. După  terminarea studiilor universitare s-a reîntors la Haga unde a început cercetări în  domeniul matematicii, astronomiei şi ştiinţelor naturale. Citise deja lucrarea „ Mesagerul stelar”  scrisă de  Galileo Galilei  din care aflase despre abundenţa corpurilor cereşti existente  dar instrumentele astronomice nu evoluaseră foarte mult. Lucra cu  fratele său şi cu  Baruch Spinoza, filozof dar şi şlefuitor de lentile. În 1656, la vârsta de 27 de ani,  Christiaan Huygens, realizează un ocular mai performant pentru telescopul cu care făcea observaţii astronomice. Cu acesta a reuşit să observe inelele planetei Saturn, menţionate şi de Galileo Galilei ca fiind nişte „ Mânere”   şi a descoperit  unul dintre sateliţii  acestei planete, pe care l-a numit Titan.

În 1659 a descris pentru prima dată suprafaţa planetei Marte.

În 1670 construieşte un strung pentru şlefuirea  lentilelor, cu ajutorul căruia  realizează lentilele plan convexe ale ocularului negativ, imaginat de el ca o combinaţie de lentile,  prin care a eliminat aberaţia cromatică. A estimat distanţa de la Pământ la Soare  ca reprezentând de 12.543 ori diametrul Pământului, valoare ce diferă doar cu 7% de valoarea  estimată  în zilele noastre .

Mai trebuie subliniat că, în lucrarea    Cosmotheoros, apărută la trei ani după moartea sa, făcea o afirmaţie extrem de îndrăzneaţă pentru acea vreme şi anume  că dacă Pământul nu este în centrul universului, aşa cum demonstrase  Copernic  cu 100 de ani înainte, mai precis în 1530, atunci  trebuie să existe fiinţe asemănătoare cu omul şi pe alte planete altfel „ Pământul ar avea o situaţie privilegiată, fiind unica parte a Universului care se poate lăuda cu asemenea vieţuitoare”.

            În cercetările sale astronomice avea nevoie de un instrument  pentru măsurarea timpului şi de aceea unele dintre cercetările sale au fost îndreptate spre măsurarea precisă a timpului. În acest scop el a aplicat mişcarea armonică a pendulului, descrisă de Galilelo Galilei  cu  aproape 50 de ani înainte. După mai multe cercetări, în 1657  şi-a prezentat public primul ceas cu pendul care poate fi considerat stră-străbunicul ceasului deoarece, folosind oscilaţiile regulate ale pendulului pentru a controla mecanismul regulator al ceasului, a reuşit să îmbunătăţească precizia acestuia. După 18  ani de cercetări, în  1675,  a perfecţionat construcţia ceasului prin introducerea roţii de balans. Lucrarea de referinţă a lui Huygens, Orologiul sau Despre mişcarea corpurilor, apărută în 1673, este  un tratat  amplu şi amănunţit asupra pendulului. Acesta include explicaţii asupra forţelor centripetă  şi centrifugă, concepte care vor fi înglobate mai târziu în legea  gravitaţiei a lui Newton.

            Regele Franţei , Ludovic al XVI-lea, l-a invitat  să locuiască în incinta Bibliotecii Regale din Paris, unde a rămas până în 1681. O perioadă  a locuit şi  la Londra unde, în 1663, a fost ales membru al Societăţii Regale. Aici  şi-a prezentat Newton comunicarea asupra luminii. Newton prezenta lumina ca un flux de particule, adică  teoria corpusculară. Huygens  a propus însă teoria luminii propagată ca undă, explicând fenomenele de reflexie şi refracţie. Deşi teoria corpusculară s-a impus, poate şi datorită notorietăţii susţinătorului ei, Newton, în final, după încă 100 de ani de cercetări, teoria lui Huygens , adică teoria ondulatorie , a ieşit învingătoare.

 În 1690, studiind proprietăţile optice ale calcitului, imaginează existenţa reţelei interne a  cristalelor minerale.

A avut contribuţii notabile și  în matematică.

A scris, în 1657,  primul tratat de teoria probabilităţilor intitulat „ Despre raţionament în jocurile de noroc”. A elaborat o teorie a logaritmilor. Faimosul său principiu, despre mişcarea frontului de undă, stă la baza unei  importante ramuri din matematica actuală, geometria de contact. Christiaan  Huygens  a combinat matematica pură cu  matematica aplicată, a combinat matematica pură  cu fizica, a aplicat  matematica  în inginerie.

Ca dovadă de recunoaştere a valorii sale, unii istorici ai ştiinţei îl consideră peChristiaan Huygens  ca pe savantul de la care a început revoluţia ştiinţifică. Contemporanii  noştri au botezat cu numele său  un crater de pe planeta  Marte, un munte de pe Lună. Sonda care a coborât  în data de 14 ianuarie 2005  pe Titan, satelitul natural al planetei Saturn, s-a numit Christiaan Huygens. Un pachet de programe destinat procesării imaginilor  poartă numele Huygens Software.

A murit în data  8 iunie 1695 la Haga.

Așadar, stimați ascultători, episodul de azi l-am început cu enumerarea  semnificației pe care, copii fiind,  i-o dădeam curcubeului. La finalul acestui episod vă reamintesc că, în mitologia greacă Zeița Iris era considerată mesagera curcubeului. Numele ei are semnificația de curcubeu-iris sau mesager-eiris.  Zeița Iris făcea legătura dintre zei și muritori și, de fiecare dată când cobora pe pământ lăsa o urmă pe cer: curcubeul.  În mitologia greacă se spunea  că Zeița Iris a fost pedepsită de către stăpâna ei, Zeița Herra,  ca după fiecare ploaie cu soare să aducă apă cu ulciorul  din râul Styx.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Galileo Galilei, adept al experimentului științific.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, mi-am propus să vă povestesc despre Galileo Galilei, adept al experimentului științific.

În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii specifică Evului mediu. În această perioadă reînvie interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice. În această perioadă, numită mai târziu, perioada Renaşterii,  s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă.

Spiritul  Renaşterii s-a manifestat şi în ştiinţă prin renunţarea la autoritarismul Evului mediu  şi căutarea unor explicaţii ştiinţifice bazate pe raţionament şi experiment. Personalităţile vremii au refuzat să se conformeze  convenţiilor acceptate de majoritate, devenind deschizători de noi drumuri în ştiinţă. În perioada Renaşterii s-au făcut descoperiri care au schimbat radical modul de gândire. Unul dintre reprezentanţii Renaşterii în ştiinţă , fondatorul mecanicii moderne,  care a creat o stare de spirit în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte, a fost Galileo Galilei.

Galileo Galilei s-a născut la data de 15 februarie  1564  la Pisa, în regiunea Toscana din nordul  Italiei, zona unde a fost iniţiată Renaşterea italiană. Tatăl său, Vincenzo, avea patruzeci şi patru de ani, iar mama sa  Giulia avea douăzeci şi şase de ani. Istoria spune că, pe când era copil, în disputele pe care le avea cu copii de seama lui  aducea mereu argumente logice şi convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. Avea zece ani când   familia lui s-a mutat la Florenţa, centru prosper pentru activitatea ştiinţifică, capitala regiunii Toscana.  Galileo  a fost trimis să studieze la şcoala  iezuită de la Mănăstirea Camadolese di Santa Maria, situată                                                                                         la 30 de kilometri  sud de Florenţa. În 1581 a intrat la Universitatea din Pisa cu intenţia de a se dedica medicinei, la dorinţa tatălui său. A fost atras de matematică şi a părăsit Universitatea  fără să obţină diploma de medic.  

Intr-o duminică din 1583, Galileo era la o liturghie într-o biserică din Pisa. Şi-a îndreptat  privirea spre un lampadar atârnat de plafon care oscila. Întors  acasă a continuat să studieze  mişcarea pendulului greu, a stabilit că oscilaţiile acestuia nu  depind de greutatea lui ci de lungimea firului, a pus în evidenţă izocronismul oscilaţiilor pendulului şi a luat în considerare  posibilitatea utilizării acestuia pentru măsurarea timpului. Prima aplicaţie a acestei observații a fost cronometrarea pulsului de către medici. Apoi, pendulul a fost introdus în construcţia ceasurilor. Dacă  până atunci abaterea în măsurarea unei zile era de cca. 15 minute, prin introducerea pendulului abaterea s-a redus la cca. Zece secunde. În 1592 s-a mutat la Padova unde a funcţionat ca profesor de matematică. În acea perioadă a inventat o busolă militară.

 Începând cu anul 1604 s-a ocupat de legea căderii corpurilor în vid, iar după 1632  a demonstrat că această lege este independentă de  masa şi densitatea corpului. El afirma că „două corpuri de masă diferită, lăsate să cadă de la aceiaşi înălţime, ajung pe pământ în același timp”. Dar această afirmație era în contradicție cu afirmația făcută de Aristotel cu mai bine de 1900 de ani înaintea lui și pe care toată lumea, inclusiv lumea științifică, o considera adevărată. Aristotel a spus, la vremea lui, adică prin anii 384-322 î.H., că „dacă două corpuri de greutăți diferite sunt lăsate   să cadă de la aceiași înălțime, cel mai greu dintre  cele două corpuri cade mai repede decât cel cu greutatea mai mică”.

Oamenii de știință din vremea lui Galileo Galilei i-au cerut  să demonstreze  afirma lui care, evident, era diferită de ceea ce  toată lumea știa deja. Istoria spune că pentru a demonstra afirmaţia făcută, în 1589, a  urcat în vârful Turnului din Pisa  două ghiulele dintre care una avea greutatea dublă celeilalte. Le-a lăsat  să cadă simultan. Cele două ghiulele au atins suprafaţa Pământului în acelaşi timp. Așadar, Aristotel se înșelase.

 Experimentul a fost reluat câţiva ani mai târziu de fizicianul englez Robert Boyle. Folosind o pompă de aer a creat vid într-o incintă în care a lăsat să cadă o bilă de plumb şi o pană. Ambele au căzut cu aceiaşi viteză.

După aproape 400 de ani, în zilele noastre, în 1971, în timpul expediţiei pe Lună a misiunii Apollo 15, comandantul David Scott a refăcut, în atmosfera extrem de rarefiată de pe Lună, acelaşi experiment: a lăsat să cadă un ciocan geologic şi o pană. Deoarece  nu li se opunea nici-o rezistenţă din partea aerului, cele două obiecte au căzut cu aceiaşi viteză și au atins în același timp suprafața  Lunii, stelitul natural al Pământului.

Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni, este de a  oferi modele,  exemple de bune practici, pentru oamenii de azi, fie ei tineri sau mai puțin tineri. Așadar, stimați ascultători, nu luați de bună o afirmație făcută la televizor sau radio, scrisă într-un ziar sau într-o carte, spusă de un profesor sau de un „știutor de toate”. Este bine să verificați. Obișnuiți-vă să verificați afirmațiile pe care  ceilalți le consideră corecte, le consideră adevărate.

Dar să revenim la Galilelo Galilei.

În 1609, aflat la Veneţia, a construit  luneta cu ocular divergent, care îi poartă numele, care mărea de o mie de ori  şi a început studiul astrelor. A observat Luna. A constatat că are o suprafaţă neregulată. Mai  mult, în 1619, a măsurat  înălţimea munţilor. A descoperit sateliţii lui Jupiter, inelul lui Saturn, petele   Solare, fazele lui Venus, noutăţi care sprijineau sistemul lui Copernic. În 1612, prin  Discursul despre corpurile plutitoare a pus bazele hidrostaticii. În 1632 a scris Dialog privind cele două sisteme planetare principale care a văzut lumina tiparului în martie 1633 şi în care Galilei combate  sistemul geocentric şi susţine sistemul heliocentric a lui Copernic, tratează problema  rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a Pământului.   În decurs de şase luni Inchiziţia a interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal. Procesul a durat 20 de zile, iar Galilei  a trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi. Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a spus „Eppur, si muove! Şi totuşi, se învârte!”. După condamnare s-a retras la Arcetri, lângă Florenţa, sub supravegherea inchiziţiei. În 1634 şi-a pierdut una dintre fiice, călugăriţă, iar doi mai târziu a orbit, probabil din cauza cataractei. S-a stins  din viaţă la 9 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani.  Galileli, fondatorul mecanicii moderne  a  contribuit la crearea unei stări de spirit, în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.

 Trei secole mai târziu, în 1992,  papa Ioan Paul al II-lea  a recunoscut, în numele Bisericii Catolice, că Galilei a fost nedreptăţit. Trebuie subliniat că în octombrie 1989  sonda spaţială  Galileo a fost lansată de pe naveta spaţială  Andromeda. În 1995  sonda a ajuns la Jupiter, planeta ai cărei sateliţi au fost observaţi pentru prima dată de Galilei în 1610. Acest exemplu demonstrează puterea intelectuală a savanţilor din perioada Renaşterii, unul dintre exponenţii acestei perioade fiind Galileo Galilei, despre care v-am povestit azi.

Galileo Galilei spunea: „Nu poți învăța nimic pe nimeni: poți să ajuți pe cineva să descopere”.

Având în vedere această afirmație, la finalul acestui episod, pentru a vă consolida informațiile despre Galileo Galilei,  vă sugerez să încercați să refaceți experimentul  cu mișcarea unui pendul. Legați o bilă grea cu o sfoară.  Țineți sfoara cu mâna stângă la o înălțime convenabilă. Cu mâna  dreaptă deplasați bila,  din poziția verticală, spre dreapta au stânga, apoi eliberați bila și observați oscilațiile acesteia. Reduceți la jumătate  lungimea sforii și reluați experimentul. Comparați rezultatele observațiilor. Unii dintre dumneavoastră, cu aptitudini de cercetători, pot să reia experimentul și să folosească diverse instrumente pentru a măsura durata oscilațiilor.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Nikola Tesla, inventatorul motorului de curent alternativ.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Nikola Tesla- inventatorul motorului de curent alternativ

Uneori, ploile sunt însoțite de tunete și fulgere. De regulă, ne este frică de fulgere. Acest sentiment , frica, generează, la oameni, şi nu numai la oameni, reacţii  total diferite. Pe unii îi inhibă. La alţii declanşează reacţii creative. Aşa s-a inventat paratrăsnetul. O soluţie pentru a elimina efectele nedorite ale descătuşării acestei  energii fantastice. Mulţi oameni s-au gândit cum să  capteze, cum să stocheze, cum să  folosească această energie. Unii dintre aceştia au făcut o pasiune şi o profesie din utilizarea energiei fulgerelor, iar meritul lor este remarcabil dacă ţinem seama că, în vremea lor, teoria şi practica electricităţii era la început .Unul dintre aceştia a fost Nikola Tesla.

Nikola Tesla s-a născut  la 9 iulie  1856  în localitatea Smiljan, Croaţia.Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a energiei electrice şi motorul de curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială. Era un visător cu tentă poetică şi calităţi de autodidact .  

 Tatăl său,  Milutin Teslea, era preot ortodox, iar  mama sa,  Gica  Mandici, era o femeie extrem de inteligentă care a inventat multe obiecte gospodăreşti aplicate  la ferma sa.                

Tatăl său vroia  ca Nikola să devină preot, deşi el era atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră, iar tatăl său, în culmea disperării,  i-a promis că dacă va supravieţui, îl va lăsa  să urmeze cursurile de inginerie.

Aşadar, între 1875 şi 1881,  a urmat  cursurile Universităţii Tehnice din Graz, Austria, şi  ale Universităţii din Praga. La  Graz a văzut pentru prima oară una dintre cele mai vechi mașini electrice:  o maşină electrică  fabricată de compania Gramme din Paris. Era o maşină de curent continuu, dar el visa la maşină de curent alternativ. În 1881, când încă nu împlinise vârsta de 25 de ani,  descoperă  existenţa câmpului magnetic alternativ, independent de  fizicianul italian Galileo Feraris  Iată  ce povestea Nikola Tesla :  „Într-o după-amiază,  făceam o plimbare în parc, alături de un prieten, recitând poezii. Pe atunci, ştiam cărţi întregi pe de rost. Una dintre acestea era Faust a lui Goethe. Soarele tocmai apunea, amintindu-mi de un pasaj celebru; ideea mi-a venit ca o străfulgerare de lumină, şi într-o secundă adevărul era dezvăluit. Cu un băţ, am desenat pe nisip diagrama pe care 6 ani mai târziu am prezentat-o în cadrul alocuţiunii de la Institutul American de Inginerie Electrică”. Era motorul cu curent alternativ, o invenţie care în curând avea să schimbe lumea.

 În perioada stagiaturii, la  Strassburg, în 1883, a construit primul motor de inducţie. În 1884  s-a îmbarcat spre New York   unde a sosit cu 4 cenţi în buzunar. Şi-a găsit de lucru prima dată la Thomas Edison, dar cei doi inventatori aveau  personalităţi divergente aşa că despărţirea lor a  fost  inevitabilă. În 1885  construieşte un motor electric  bifazat şi intuieşte  posibilitatea realizării maşinilor polifazate. În 1887 a reușit să construiască primul motor electric , alimentat în curent alternativ, altfel spus, a construit un motor cu inducție, un motor asincron. Istoria spune că, u an mai târziu, în 1888  a făcut o demonstrație  cu acest motor la Institutul Amercan al Inginerilor Electricieni.

La 1 mai 1893 s-a deschis Expoziţia Mondială de la Chicago. Nikola Tesla instalase aici prima centrală electrică cu generatoare de curent alternativ, iar  vizitatorii au putut vedea  cum s-au aprins sute de becuri alimentate în curent alternativ. Până atunci era aplicat doar sistemul Edison, bazat pe curent continuu.

              În 1890  inventează telegrafia  cu semnale armonice produse de generatoare electrice rotative. În 1891 a inventat   o bobină de inducţie utilizată  în tehnologia  radio şi care îi portă numele, Bobina Tesla. În 1897 a obţinut un brevet de invenţie pentru un post de radioemisie construit chiar de el. Şi totuşi, oficial, inventatorul radioului  este Marconi. Iată o variantă. La începutul lui 1895, Tesla era pregătit să transmită un semnal la cca 100 km, la Weat Point, New York . Din nefericire, înainte de experiment, un incendiu i-a    distrus  laboratorul împreună cu toată munca sa. Prioritatea lui Tesla  în domeniul undelor radio  este demonstrată de brevetul obţinut   în 1898 pentru o navă teleghidată prin radio, acesta fiind considerat începutul telemecanicii. Demonstraţia a fost făcută cu ocazia expoziţiei  organizată la Madison Square Garden, iar nava în miniatură se mişca pe un lac artificial. Iată ce a notat Tesla.   „Când a apărut prima oară a creat o impresie pe care nici o altă invenţie de-a mea n-a produs-o”.  Prin fraza formulată atunci   „acestea sunt începuturile unei rase de roboţi, oameni mecanici, care vor face munca laborioasă a omenirii”  Nikola Tesla poate fi considerat  precursor al  roboticii .

Din mai 1899 până în 1900 a locuit în Colorado Springs, unde a efectuat un experiment învăluit în mister  legat de undele staţionare terestre. Iată ce spunea Tesla: „Observam undele staţionare. Deşi pare imposibil, această planetă, în ciuda dimensiunilor sale, se comportă ca un conductor de dimensiuni mici. Semnificaţia extraordinară a acestui lucru în ceea ce priveşte transmiterea energiei wireless, mi-a devenit clară. Nu numai că puteam transmite orice mesaj telegrafic fără fire oriunde, dar şi să imprim la orice distanţă de pe glob slabele modulaţii ale vocii umane, mai mult, să transmit energie, în cantităţi nelimitate oriunde pe glob, fără pierderi.” Pentru a demonstra această afirmaţie a construit o staţie experimentală cu două bobine  uriaşe cu care a obţinut, aşa cum susţinea într-un articol,  tensiuni de peste 12 milioane de volţi cu care  a produs  fulgere  care măsurau 41 de m şi a aprins, fără fir,   200 de lămpi electrice situate la o distanţă de 40  de km. Prin această experienţă  Tesla  a dovedit ca Pământul este sensibil la vibraţiile electrice de o anumită frecvenţă şi că ar  putea fi folosit ca un conductor  electric. Mulţi se  întreabă şi astăzi  „Oare a reuşit Tesla să transmită energia wireless?”. Cert este că oamenii au auzit   tunetul de  la o distanţă de peste 40 de km,  o aură albastră a înconjurat întreaga zonă, fluturii aveau aripi înconjurate de o aură, iar la robinet curgeau pe lângă apă, curenţi electrici. 

Nikola Tesla a emis ipoteza că Piramidele din Egipt erau și generatoare de energie și, pentru a demnostra această afirmație, a făcut, prin anii ’30, mai multe experiențe cu piramide.  De altfel, și în zilele noastre cercetătorii au făcut încercări pentru utilizarea constrcțiilor sub formă de piramidă pentru cultivarea plantelor.

.  În ultimii ani de viată, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice.  S-a stins din viaţă la data  7 ianuarie 1943 în New York. Deoarece  nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. La ceremonia funerară au  asistat mii de oameni, iar trei Laureaţi ai Premiului Nobel au adus prinosul lor de recunoştinţă  „pentru una dintre cele mai strălucite minţi din lume care a deschis drumul pentru multe dezvoltări tehnologice ale timpurilor moderne”.

După moartea sa numai câteva dintre caietele cu însemnări au ajuns la  nepotul său,  Sava Kosanovich, adăpostite ulterior în  muzeul  Nikola Tesla din Belgrad. Şi  în zilele noastre  oamenii de ştiinţă  mai caută prin caietele sale   noi descoperiri şi invenţii.

În satul natal  este amenajată  Casa Memorială, iar în  fața acesteia este  amplasată o statuie  a lui Nikola Tesla.

La finalul acestui episod vă recomand să cumpărați sau să împrumutați  cartea „Nikola Tesla. Invențiile mele”.  O carte autobiografică.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Luigi Galvani, descoperitorul curentului electric.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Luigi Galvani, descoperitorul curentului electric.

Trăim în epoca energiei electrice. Mai toate aparatele folosite în activităţi obişnuite, fie ele casnice, fie ele medicale, fie ele industriale sau de alt tip  folosesc energie electrică. Întreruperea furnizării energiei electrice, întreruperea curentului electric, ne produce o stare de  disconfort. Spre exemplu nu mai putem urmării emisiunea preferată la televizor sau  nu mai putem continua călătoria cu trenul. Dacă este noapte  şi suntem într-un oraş, întreruperea  furnizării energiei electrice, întreruperea curentului electric poate să perturbe serios circulaţia autovehiculelor. Rareori, în acele momente de disconfort, ne punem întrebarea cum s-a descoperit curentul electric. Se spune că marile descoperiri, marile invenţii au fost făcute întâmplător. Şi curentul electric a fost descoperit aparent  întâmplător de către italianul Luigi Galvani.

Luigi Galvani s-a născut în data de 9 septembrie 1737  la Bologna, Italia. Iniţial a început să studieze teologia, dar ulterior s-a dedicat medicinei. La finalul studiilor medicale a elaborat o remarcabilă  teză de doctorat  despre formarea oaselor, teză  care i-a asigurat obţinerea unui  post de profesor  la catedra de anatomie  a Universităţii din Bologna. A funcţionat aici din 1762 şi s-a ocupat de studiul fiziologiei păsărilor şi a instrumentelor pentru auz. Pe baza cercetărilor efectuate a publicat câteva lucrări privind structura oaselor, a rinichiului şi urechii la păsări. A pierdut postul de profesor  deoarece a refuzat să depună jurământul de credinţă guvernului Republicii Cisalpine, din timpul Revoluţiei Franceze, guvern pe care îl considera dictatorial. A reprimit acest post în 1794. Pentru o plasare în timp   a evenimentelor precizez că în 1775 s-a construit  la Craiova Şcoala Obedeanu.

După această etapă, Luigi Galvani şi-a dedicat  o parte din cercetări şi studiului  fenomenelor electrice. De aceea, în laboratorul său se găsea tot timpul  o maşină electrostatică pentru producerea  de electricitate. Aceasta era formată  dintr-un disc de sticlă, pus în mişcare de rotaţie manual, şi de care se frecau nişte perniţe. Prin frecare, discul de sticlă se încarcă electrostatic iar la apropierea unei baghete metalice legată la pământ se produce un arc electric. Istoria spune că într-o zi din anul 1790 a pregătit mai multe picioare amputate de broaşte. A tăiat picioarele  cu partea din spate a corpului broaştei, a îndepărtat pielea până la nervii măduvei spinării. Unul dintre asistenţi a  atins cu vârful scalpelului nervul crural intern al broaştei, iar piciorul broaştei a început să se smucească. Un alt asistent a afirmat că a văzut  ţâşnind  un arc electric din maşina electrostatică aflată în apropiere. Luigi Galvani a intuit importanţa  întâmplării şi a reluat experimentul pentru a desluşi, pentru a-şi explica  ce se întâmplase. A oprit   maşina electrostatică   şi  a atins cu scalpelul nervii  broaştei. Muşchii piciorului nu  au reacţionat. A repetat experimentul cu  maşina electrostatică   în funcţiune. Muşchiul broaştei a răspuns prin convulsii, deşi era desprins de corp.

Vă spuneam, stimați ascultători, că, în acea perioadă, Luigi Galvani era  preocupat de  studiul fenomenelor electrice, temă  la modă în anii 1790. El observase că arcul produs de maşina electrostatică seamănă cu  fulgerul produs pe vreme de furtună, aşa că a  organizat o serie de experimentări în afara laboratorului. A legat capătul unei   sârme de fier   de acoperişul casei, iar pe  celălalt  l-a izolat. A atârnat pe sârmă mai multe picioare  de broască  pe care le-a fixat cu cârlige  de cupru la capetele dinspre nervi. De fiecare picior a legat  o altă sârmă pe care a introdus-o în apa unei fântâni. În timpul unei furtuni a observat că fiecare fulgerare făcea ca picioarele de broască să  aibă nişte convulsii. În timpul experienţelor a mai observat însă că picioarele de broască  se contractau şi dacă sârma cu care legase picioarele atingea  un grilaj de fier  care înconjura fântâna.

A presupus că aceste convulsii erau produse de electricitatea atmosferei, electricitate care există şi pe vreme calmă. Totuşi, ipoteza trebuia verificată aşa că  a decis să reia experimentele într-un spaţiu închis. Istoria spune că a pus piciorul broaştei pe o placă de  fier şi a atins placa cu cârligul de cupru legat de nervii măduvei. Contracţia muşchilor s-a produs şi de această dată. Cercetător cu vocaţie, Luigi Galvani a utilizat şi alte metale pentru confecţionarea cârligului. A obţinut acelaşi rezultat. A utilizat şi materiale izolante. Fenomenul de contracţie nu a mai apărut. A tras concluzia că  smuciturile apar dacă picioarele sunt atinse cu metale diferite. Un an mai târziu, în 1791, a publicat eseul „ Comentariu despre efectul electricităţii  asupra mişcării muşchilor” în care a descris experienţele efectuate  susţinând că animalele au un „fluid electric animal”  care circulă prin muşchi şi nervi. Deşi prin această  descoperire, Luigi Galvani a pus bazele  cercetărilor  ulterioare  din domeniul electrochimismului celular  şi ale efectului electricităţii asupra ţesuturilor vii, ipoteza formulată de el  nu era corectă.

Istoria spune că Alessandro Volta ( 1745- 1827) , la vremea aceea profesor la Universitatea din Pavia a combătut ideea lui Galvani, dar  această critică l-a ajutat să inventeze pila voltaică. Repetând experienţele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când muşchiul este în contact cu două metale diferite nu este ţesutul organic, ci contactul între metale – şi a demonstrat această ipoteză înlocuind ţesutul broaştei cu bucăţele de hârtie înmuiate în soluţie salină, bună conductoare de electricitate, obţinând astfel curent electric. Aşadar, în experienţele lui Galvani, piciorul broaştei juca rolul  de indicator al trecerii curentului electric, ca la un instrument de măsură. De altfel,  instrumentele   cu ac indicator pentru măsurarea curenţilor slabi sau a tensiunilor mici  se numesc galvanometre, după numele lui Luigi Galvani. Mai mult, pila voltaică, inventată de Alessandro Volta , pornind de la experienţele lui Luigi Galvani, marchează începutul unor multiple aplicaţii printre care   realizarea electrolizei apei, adică descompunerea apei în oxigen şi hidrogen pur cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică, apoi a separării sodiului(Na) şi potasiului (K) din sărurile lor şi, în sfârşit a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820. Trebuie amintită, de asemenea, galvanoplastia adică tehnica acoperirii unor corpuri cu straturi subţiri  dintr-un metal : nichel – nichelarea, crom – cromarea, argint- argintarea , etc.  

Aşadar, stimați ascultători, aparent, o întâmplare a condus la  deschiderea  unei noi epoci în fizică. Doar aparent deoarece Luigi Galvani  desfăşura o activitate metodică de cercetare care i-a permis să formuleze concluzii de o importanţă  cu totul deosebită la vremea aceea.

 Luigi Galvani s-a stins din viaţă în  data de 4 decembrie 1798 la Bologna.

            Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități in știință și tehnică

Pitagora și metoda documentării.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Pitagora și metoda documentării.

La cursul de Istoria şi metodologia cercetării ştiinţifice, încep cu o clasificare a  metodelor de cercetare. Unele dintre aceste metode, numite metode generale, se aplică, se utilizează în toate domeniile şi se referă la metoda documentării, metoda observaţiei şi metoda experimentală. Interesant de subliniat  că metoda documentării, metodă de bază şi în prezent, este şi cea mai veche, utilizată şi de părintele teoremei triunghiului dreptunghic, cunoscută  de toţi cei care au trecut prin primele clase gimnaziale, adică de Pitagora.

Pitagora s-a născut în jurul anului 582 îHr. în insula  Samos, una dintre insulele greceşti din Marea Egee, unde se află un templu  dedicat zeiţei Hera, care s-a născut aici fiind fiica lui Cronos, iar mai apoi soţia lui Zeus. La câţiva kilometrii de acest templu se află  localitatea Pythagóreion , numită astfel pentru a marca locul unde s-a născut cel care    punea la baza realităţii obiective şi subiective teoria numerelor şi a armoniei, făcând  din numere esenţa existenţei ştiinţifice. Tatăl lui Pitagora, Mnesarchus, era de origine siriană şi se ocupa cu negoţul de cereale. Pitagora a dovedit o aplecare specială către învăţătură şi de aceea şcoala primară a făcut-o cu Pherecydes, unul dintre înţelepţii Greciei, iar apoi, cu susţinerea conducătorului insulei, Policrate, a plecat la studii în Egipt. Avea 18 ani. Se pare că a primit învăţătură şi de la Thales din Milet care la un moment dat a recunoscut că nu mai are ce să-l înveţe. A studiat în Egipt, timp de 22 de ani, aritmetica, astronomia, geometria. În timpul invaziei persane a fost luat prizonier şi dus în Babilon unde şi-a desăvârşit cunoştinţele astronomice. Istoria spune că  aici, în Babilon, a descoperit, pe vase de argilă datând din jurul anului 1800 îHr, inscripţia „Un număr la pătrat este suma pătratelor altor două numere”.

S-a reîntors în insula natală şi a înfiinţat o şcoală numită „Semicercul lui Pitagora”. A făcut-o pentru aşi arăta recunoştinţa faţă de cei care îl ajutaseră dar  şi pentru a nu uita ceea ce învăţase. Istoria spune că la început nu a venit la şcoală nici-un elev, aceştia preferând  terenul de sport. Pitagora le-a propus să vină la şcoala sa şi îi va plăti. În final, s-au îndrăgostit de învăţătură şi au venit la şcoală fără să mai fie plătiţi.

Așadar, stimați ascultători, putem să facem o paralelă cu învățământul profesional dual din zilele noastre. Elevii sunt plătiți ca să vină la școală. Probabil că trebuie căutată metoda prin care ei, elevii din zilele noastre, să se îndrăgostească de învățătura, să se îndrăgostească de o meserie.

Dar să revenim la Pitagora.

Pitagora a plecat din Samos în jurul anului 525 îHr. pentru  a-şi duce  învăţătura şi în alte colţuri ale Greciei. A ales  zona de sud a Peninsulei Italice, oraşul Crotona,  a cărui dezvoltare fusese afectată de războaiele anterioare. Pitagora era deja cunoscut printre locuitorii din Crotona, aşa că acesta a început imediat să-şi prezinte învăţăturile în faţa tinerilor şi bătrânilor adunaţi în număr mare pe stadioane. În discursurile sale îi îndemna pe tineri să acorde respect părinţilor şi bătrânilor,  îi îndemna pe tineri să studieze cu seriozitate, le dădea sfaturi cum să îşi organizeze viaţa  într-un mod simplu, lipsit de exagerări extravagante şi lux costisitor, a prezentat un  nou  plan urbanistic. Toate acestea au avut ca rezultat reconstruirea oraşului Crotona, rămas în istorie până în zilele noastre fiind un atractiv oraş turistic din sudul Italiei, Crotone.

După  primele succese a decis să reia ideea înfiinţării unei şcoli, aşa cum făcuse şi în insula natală, Samos. Aici, în Crotona, a reuşit să facă mai mult decât o şcoală, a reuşit să constituie un grup  de oameni care trăiesc împreună după reguli foarte stricte. Însăşi primirea în grup, numită mai apoi Frăţia Pitagoreică, era condiţionată de trecerea unor teste care durau trei ani şi prin care doritorii demonstrau că sunt hotărâţi să studieze. Se spune că, după încheierea unei zile de lucru, discipolii se adunau în jurul lui Pitagora şi răspundeau la trei întrebări : „Ce ai greşit azi?” ,  „Ce ai realizat azi?” , „Ce ai uitat să faci azi ?”.Istoria spune că printre membrii Frăţiei Pitagoreice s-a numărat şi Milo din Croton, celebru ca atlet care a participat la şase Olimpiade consecutive şi care a câştigat multe dintre probe. Era  comparat, adesea, cu Hercule. Frăţia Pitagoreică s-a destrămat şi datorită caracterului exclusivist adoptat în ultima parte.

Teorema triunghiului dreptunghic sau teorema lui Pitagora este cea mai cunoscută ipoteză ştiinţifică datorită faptului că  teorema este cuprinsă în toate manualele de matematică  pentru elevi, că pentru memorarea ei s-au scris poezii şi cântece, iar  în rezolvarea ei s-au implicat sute de personalităţi ale lumii ştiinţifice, inclusiv un Preşedinte american , James Garfield, existând peste trei sute de  moduri de demonstrare. Se pare că Pitagora a aflat  despre această teoremă cât a stat în Egipt, deoarece egiptenii au folosit-o la construirea piramidelor, sau din perioada cât a fost prizonier în Babilon  unde s-a descoperit, pe vase de argilă datând din jurul anului 1800 îHr, inscripţia „Un număr la pătrat este suma pătratelor altor două numere”. El , Pitagora, a demonstrat această ipoteză printr-o metodă grafică, alăturând două pătrate de aceeași mărime.

Plecând de aici a găsit numerele pitagoreice :3,4,5  ;  (3²  + 4² =  5²) , 5,12,13  ; ( 5²  + 12² =  13²) ; 8,15, 17  ; (8²  + 15² =  17²) ;şi lista poate continua.

Ne amintim şi acum enunţul teoremei, fie că îl spunem ca atare, „într-un triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egală cu suma pătratelor catetelor”, fie că folosim alte metode mnemotehnice:

„Numai dreptunghic dacă este
Un biet triunghi, nu e poveste,
Ci-n totdeauna este adevărat:
Ipotenuza la pătrat
Egală este, neapărat,
Cu o catetă la pătrat
Ce adunată trebuie-ndat
Cu cealălaltă la pătrat”

Pitagora a descoperit tabla de înmulţire, a introdus noţiunile de număr prim şi număr compus, a dezvoltat teoria numerelor iraţionale sub formă geometrică, a exprimat lungimile coardelor care dau notele muzicale prin rapoarte numerice simple, a afirmat că Pământul se mişcă în jurul unui foc central, iar Soarele reflectă lumina venită de la acesta, a explicat fazele Lunii şi a studiat mişcarea proprie a planetelor.

Vă reamintesc, stimați ascultători că emisiunea „Personalități din știință și tehnică”  și-a propus să vă ofere ceea ce azi  numim „ exemple de bune practici”.

Iată un exemplu legat  de Pitagora.

Istoria spune că prin anul 530 î.Hr. Se lucra la alimentarea cu apă a insulei grecești Samos. Se obișnuia ca, în timpul zilei, să li se ofere lucrătorilor câte o cupă cu vin. Unii, mai lacomi, mai necumpătați, întreceau măsura. Pitagora a inventat „paharul cumpătării” pe care era marcat, în interior, nivelul până la acre  lucrătorul putea să-l umple. Dacă era depășit acest semn, ca prin minune, vinul se scurgea din cupă, din pahar și lacomul rămânea și fără partea la care avea dreptul ca și ceilalți lucrători.

Părea un miracol dar, de fapt, Pitagora a prevăzut în interiorul paharului un sistem de vase comunicante prin care lacomului, sau nemulțumitului, i se lua darul. Mai mult,  se făcea de rușine în fața celorlalți oameni.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Pitagora, născut acum aproape 2500 de ani, dar ale cărui  descoperiri le învățăm și azi la școală.

Vă reamintesc, stimați ascultători că unul dintre obiectivele emisiunii „Personalități din știință și tehnică” este de a oferi modele de viață pentru tinerii  dar și pentru adulții din zilele noastre.

În acest context, vă sugerez  să vă  răspundeți la următaore întrebări, la care răspundeau, în fiecare zi, cei care  fuseseră acceptați în Școala Pitagorică:

-„Ce ai greşit azi?” ,

–  „Ce ai realizat azi?” ,

–  „Ce ai uitat să faci azi ?”

Scrieți aceste răspunsuri! Cumpărați „paharul cumpătării” sau „paharul lui Pitagora”. Se poate cumpăra ușor. Într-o sâmbătă sau într-o duminică, invitați un prieten. Discutați cu el întrebările și răspunsurile scrise de dumneavoastră. Arătați-i și paharul cumpătării. Apoi discutați despre Pitagora.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică

  Benjamin Franklin- exponent al  metodei experimentale în cercetare

   Bună seara, stimați ascultători!

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Benjamin Franklin, exponent al metodei experimentale în cercetare.

Vara, când soarele strălucește puternic, ne îmbrăcăm cu haine de culoare deschisă,  care ni se par mai răcoroase.

Vara, pe timp de furtună, clădirile care nu sunt prevăzute cu paratrăznete, niște tije metalice ascuțite la capăt, sunt, uneori, lovite de fulger, se aprind și ard. Uneori mor și oameni.

 Cel care demonstrat că hainele de culoare închisă absorb razele solare mai mult decât hainele de culoare deschisă, cel care a inventat paratrăznetul a fost Benjamin Franklin.        

            Benjamin  Franklin  [ bengiamin frenklin} s-a născut la data de 17 ianuarie 1706 în Boston,  fiind al şaptesprezecelea copil   al  Franklin. Mama sa, Abiah Folger, făcea parte dintr-o familie de cărturari din primul val de colonişti americani. Tatăl său a fost institutor.

            Începe şcoala la 8 ani şi îi uimeşte pe toţi prin inteligenţa sa dar, datorită condiţiilor materiale, la vârsta de 10 ani întrerupe, pentru totdeauna, mersul la şcoală. Nu a întrerupt niciodată  cititul, studiul.  Judecata sănătoasă moştenită de la tatăl său l-a ajutat să se afirme în tot ceea ce a făcut. Avea 12 ani când a început să lucreze ca ucenic în tipografia fratelui său. Leagă cărţi. Citeşte dar scrie şi poezii, compune balade, scrie nuvele şi schiţe apreciate de cititori.

            Avea 16 ani când a citit Memorii despre Socrate, scrise de Xenofon. Își formează  deja un stil, bazat  pe modestie şi concesii, stil folosit  în elaborarea viitoarelor lucrări. Succesul pe care îl are cu scrierile sale îl încurajează  să plece la New York. Avea 17 ani.

            În 2 noiembrie 1724, se îmbarcă pe vasul „Speranţa Londrei” cu destinaţia Anglia. Îşi începe activitatea tot într-o tipografie dar întâlneşte mulţi oameni de cultură, iar bagajul de cunoştinţe se îmbogăţeşte considerabil. Îl întâlneşte şi pe Sir Hans Slone, succesorul lui Sir Isaac Newton ca Secretar  la Academia din Anglia. Acesta, impresionat de punga din azbest adusă de Benjamin Franklin şi care se  curăţa de impurităţi prin introducerea ei în foc, îi face cunoştinţă cu mai multe personalităţi din lumea ştiinţifică din Londra. Formarea lui ştiinţifică este completată prin lecturi şi spectacole de teatru. În 23 iulie 1726 se reîntoarce în America .

            Benjamin Franklin a fost preocupat mereu de perfecţionarea sa. A citit, a filtrat informaţiile obţinute, le-a dat o formă clară, le-a aplicat, le-a spus şi altora. Prin anii 1727-1730   a înfiinţat  asociaţia intelectuală „Junta”  [ hunta] care a funcţionat aproape 40 de ani. La una dintre întâlniri le-a prezentat membrilor asociaţiei treisprezece virtuţi pe care le-a cultivat mereu în viaţa sa.

1.Cumpătarea: nu mânca în prostie şi nu bea până să te îmbeţi.

2.Tăcerea: nu vorbi decât ce poate fi folositor pentru tine şi pentru alţii; fereşte-te de bârfeli.

3.Ordinea: fiecare lucru să fie la locul lui, fiecare treabă la timpul său.

4.Hotărârea: fii decis să faci ce trebuie; execută fără şovăială ce ai decis.

5.Economia: nu cheltui nimic fără folos sau dacă nu faci aceasta, fă-o numai pentru binele altuia.

6.Munca: nu pierde timpul, ci ocupă-te neîncetat cu ce e mai folositor, abţine-te de la orice lucru de prisos.

7.Sinceritatea: fereşte-te de la orice prefăcătorie, formează-ţi cugetări drepte şi sincere şi te conformează lor când vorbeşti;

8.Dreptatea: nu face rău nimănui, nu vătăma interesele aproapelui şi nu întârzia să faci binele la care te obligă datoria;

9.Moderaţia: fereşte-te de extreme, nu te supăra pe nedreptăţile ce ţi se fac.

10.Curăţenia: nu suferii murdăria nici pe corp, nici pe haine, nici în casă.

11.Liniştea: nu te tulbura de fleacuri, nici de întâmplări obişnuite sau de care nu poţi scăpa.

12.Castitatea: oferă-te rar plăcerilor trupeşti, numai pentru sănătate. Nu strica reputaţia ta sau a altora.

13.Smerenia: imită pe Isus şi pe Socrate

 Mai mult, şi-a controlat greşelile şi a reuşit să-şi organizeze o viaţă ordonată, sănătoasă şi plină de activitate creatoare.

            În 1746 vine din Anglia doctorul Spencer care face, la Boston, câteva experienţe din domeniul electricităţii. Este fascinat şi se dedică cercetărilor din domeniul electricităţii. Mai mult, se ocupă de înfiinţarea unei academii pentru educarea tineretului din Pennsylvania. Primeşte de la Royal Society  din Londa, Academia engleză, o butelie de Leyda şi un tub de sticlă pentru experienţe în domeniul electricităţii. Franklin face o serie de experienţe pe care le descrie foarte amănunţit şi le trimite în Anglia, la Royal Society dar şi în Franţa, contelui Buffon. Acesta le traduce în limba franceză  şi astfel Europa  află despre experienţele americanului Benjamin Franklin. Trebuie menţionat că la vremea aceea  coloniile americane erau considerate foarte înapoiate, iar surprinderea europenilor era mare. Mai trebuie  spus că până la Franklin electricitatea  era doar o curiozitate, iar el  a transformat-o în ştiinţă  prin experienţe bine pregătite. Franklin a observat  că dacă un obiect ascuţit este apropiat de un corp electrizat între acestea se produce un arc asemănător cu fulgerul. Într-o zi  cu furtună din iunie 1752  a ridicat în aer  un zmeu confecţionat din pânză subţire  de mătase, întinsă pe câteva stinghii din brad, pe care îl dirija cu ajutorul unei sfori din mătase. La partea superioară a zmeului a legat o sârmă pentru atragerea electricităţii, iar la partea inferioară a plasat un întrerupător între sfoara legată de zmeu şi  sfoara ţinută în mână de Franklin. A început ploaia. Franklin şi fiul său  de 20 de ani, Williams, s-au retras sub un şopron. Ploaia a udat firul de mătase până la  întrerupător. Franklin a încercat să închidă întrerupătorul când un arc electric s-a produs între două cele două părţi metalice. Natura electrică a descărcărilor atmosferice era dovedită experimental. Atunci i s-a conturat soluţia pentru paratrăsnet:  o bară metalică ascuţită montată pe acoperişul casei şi legată cu un conductor electric la pământ. Primul paratrăsnet a fost montat în 1760 pe casa unui comerciant din Philadelphia. După 22 de ani, în 1782 se montaseră deja 400 de paratrăsnete. Doar ambasada Franţei nu avea paratrăsnet, iar în 27 martie 1782 un fulger a lovit clădirea şi un soldat. În 1772 Franklin a  propus o soluţie, bazată pe folosirea paratrăznetelor pentru  protejarea  depozitelor de praf de puşcă.

Benjamin Franklin şi-a demonstrat geniul în multe domenii ale ştiinţei.

În matematică este cunoscut pentru „pătratul magic” care are 16 numere pe verticală şi 16 pe orizontală. În total 256 de numere, aranjate astfel încât adunate pe orizontală, pe verticală sau pe diagonală dau acelaşi rezultat: 256.

A inventat  una dintre cele mai bune sobe din vremea sa  care nu scotea fum în cameră şi cu un randament foarte bun. De remarcat metoda inductivă aplicată în domeniul termotehnicii. A plecat de la soluţii intuitive, empirice pe care le-a generalizat ştiinţific. Mai trebuie subliniat că nu a vrut să breveteze soluţia sa dar a făcut descrieri foarte amănunţite astfel încât toţi oamenii să poată folosi soluţiile lui.

A făcut cercetări privind propagarea sunetului în lichide, deşi toţi specialiştii susţineau că, datorită incompresibilităţii acestora , sunetul nu se poate propaga în lichide.

A explicat apariţia aurorei boreale ca fenomen electric în aerul rarefiat.

Este celebru pentru o experienţă prin care a demonstrat gradul de absorbţie a razelor solare în funcţie de culoarea obiectului. Într-o iarnă a  întins pe zăpadă, una lângă alta, o batistă albă şi una neagră. Batista neagră a absorbit razele soarelui, zăpada s-a topit şi batista s-a afundat în zăpadă mai mult decât batista albă.

O altă experienţă din zoologie. Intr-o zi a găsit în borcanul cu dulceaţă multe furnici. A lăsat în borcan o singură furnică şi l-a agăţat de tavan cu o sfoară. Furnica a ieşit din borcan, s-a urcat pe sfoară şi a parcurs, pe tavan şi pe perete, drumul până la celelalte surate. Apoi celelalte furnici au refăcut drumul în sens invers până la borcan.

Se pot da numeroase exemple din care rezultă modul în care Benjamin Franklin i-a ajutat pe concetăţenii săi. Despre sobă am povestit mai sus. Se spune că, în vremea sa, gunoiul zăcea adunat în grămezi pe stradă sau în curţile oamenilor. Pentru rezolvarea problemei a constituit un grup de lucrători care au ridicat gunoiul de pe străzi apoi i-a convins pe cetăţeni să contribuie sistematic la plata acestor lucrători. Se poate spune că a organizat primul serviciu de salubritate publică din America.

Banjamin Franklin este unul dintre fondatorii Statelor Unite ale Americii.

S-a stins din viaţă la Boston, în  seara zilei 17 aprilie 1790, în urma unei pneumonii. Avea 84 de ani.

În partea finală a fiecărui episod vă fac o sugestie pentru consolidarea informațiilor despre  personalitatea prezentată. De regulă, sugestia presupune mișcare, presupune deplasare, presupune un experiment.  De data aceasta vă sugerez să citiți o carte. Vă sugerez să  citiți o carte scrisă de Benjamin Franklin. Cartea, autobiografică, se intitulează „Povestea vieții mele”. Dacă este posibil, citiți-o pe o bancă în parc. Asta așa, ca un exemplu pentru ceilalți!.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Personalități din știință și tehnică.

Arhimede, între legendă şi adevăr.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Arhimede, personalitate care a trăit înainte de nașterea lui Iisus Hristos.

În  episoadele acestei emisiuni v-am prezentat personalități  care au trăit în vremurile apropiate de noi, în era noastră,  unele chiar în secolele prinse de mulți dintre noi, adică scolul XX, care a început la 1 ianuarie  1901, sau secolul XXI, care a început  la 1 ianuarie 2001.

Istoria științei și tehnicii consemnează activitatea multor personalități care s-au născut înaintea erei noastre. Conform calendarului gregorian, numărătoarea anilor a început cu nașterea lui Iisus Hristos și desemnează „era noastră”, iar evenimentele petrecute înainte de nașterea lui Hristos sunt plasate „înaintea erei noastre”. Una dintre pesonalitățile născute înaintea erei noastre a fost Arhimede.

Arhimede s-a născut în jurul anului  287 îHr, în Siracuza  unul dintre cele mai prospere oraşe ale Siciliei, atunci sub stăpânirea  grecilor. De aceea Arhimede este considerat savant grec.Mai trebuie spus  că  doar cu 38  de ani înainte murise pe neaşteptate Alexandru Macedon , iar imperiul creat de el s-a divizat în trei. Partea care cuprindea Sicilia era condusă de Seleucus, iar Siracuza era guvernată de Hieron al II-lea.Tatăl lui Arhimede, astronomul Phidias,  era rudă cu regele Hieron, iar familiile lor erau în realţii foarte bune. Încă din copilărie a lucrat cu tatăl său, Phidias, şi a învăţat să lucreze cu instrumente astronomice, să facă observaţii astronomice.Situaţia financiară şi socială i-a permis să acumuleze multe cunoştinţe încă din perioada copilăriei. În vremea aceea oraşul Alexandria din Egipt era în plină înflorire intelectuală, era centrul culturii elene. Atras de faima  Bibliotecii din Alexandria, care conţinea peste 700.000 de volume, Arhimede  vine în acest centru  intelectual şi începe să studieze, alături de alţi prieteni, „Elementele lui Euclid”. Avea 20 de ani. Deşi profesorii şi colegii săi considerau că matematica  nu trebuie să fie aplicată, Arhimede era atras aspectele practice. Se pare că acesta a fost unul dintre motivele pentru care, după câţiva ani, s-a reîntors la Siracuza, pentru a se ocupa atât de aspectele abstracte ale matematicii dar şi de aplicaţiile acesteia. Alexandria este  situată în delta Nilului. Câmpiile erau mănoase, dar lipsa apei făcea ca, unoeri, recoltele să fie slabe. Aşa i-a venit ideea să  aplice  cunoştinţele despre spirale şi să construiască un şurub cu care să ridice apa, cunoscut în zilele noastre sub numele de şurubul lui Arhimede.

            Din studiul “Elementelor”, Arhimede a aflat modul în care Euclid a  calculat numărul π . Ştia deja că circumferinţa unui cerc este cu ceva mai mare decât diametrul său înmulţit cu trei. Vroia să calculeze şi aria cercului. A observat că un cerc  putea să fie înscris şi circumscris în acelaşi tip de poligon regulat. A observat că un poligon cu un număr mare de laturi poate fi asemănat cu un cerc. Ştia să calculze  aria poligoanelor regulate. Din aproape în aproape a ajuns la un poligon cu 96 laturi pe care la  înscris şi, respectiv, la circumscris aceluiaşi cerc. A calculat suprafaţa acestora şi a formulat ipoteza că suprafaţa cercului este media suprafeţelor celor două poligoane. A observat apoi că suprafaţa cercului este 3,14 R² . Aşadar, descoperise valoarea numărului π. Iar metoda  de cercetare aplicată de Arhimede s-a numit, mai târziu, metoda aproximărilor succesive. De aici a fost doar un pas până la formularea relaţiei dintre circumferinţa cercului şi raza sa : L = 2 πR .

            Copilul Arhimede  a lucrat cu instrumentele astronomice ale tatătului său şi ca, orice copil, a rămas cu pasiunea pentru studiul cerului. Se presupune ca la Alexandria s-a ocupat, în primul rând, de astronomie pentru a putea continua  activitatea tatălui său. Şcoala astronomică din Alexandria  susţinea folosirea metodelor experimentale aşa că, Arhimede  şi-a construit un aparat pentru  măsurarea diametrului Soarelui. A calculat principalele mărimi legate de Soare, Lună, planete şi stelele fixe. A  construit  un model fizic al sistemului solar, un planetarium, cum îi  spunem noi azi. Era o sferă din cupru  care, acţionată cu mâna sau hidraulic, reproducea fazele Lunii, mişcarea Soarelui şi a planetelor, eclipsele de Soare şi de Lună. Modelul  era  atât de fascinant încât, spune istoria, a fost singurul trofeu pe care  Marcellus l-a luat din Siracuza cucerită de el.

            Deşi Silicia  a fost implicată în Primul Război Punic, Siracuza a fost ocolită de lupte. Arhimede şi-a continuat cercetările  privind echilibrarea greutăţilor pe un cântar. Istoria spune că se întreba adesea: „Dacă am o greutate mare şi o greutte mică, unde să plasez punctul de sprijin  al unei pârghii astfel încât să le echilibrez?” . A găsit soluţia  şi a postulat,   în lucrarea  „Pincipiul pârghiei”  că dacă se dă un pilon lung , care se  sprijină pe un suport, se poate deplasa un obiect  cu o greutate practic infinită. Aşa a ajuns să spună “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi mişca Pământul din loc”. A aflat şi regele Hieron al II-lea, rudă şi prieten cu Arhimede, care i-a cerut  să-şi dovedească afirmaţia. Tocmai se terminase  construirea corăbiei Syracusia, de 4.200 de tone, pe care regele Hieron al II-lea o pregătise cadou pentru regele Egiptului .Istoria spune că Arhimede a construit un sistem de pârghii şi scripeţi cu care a reuşit să împingă singur în mare corabia . Acest experiment a făcut ca încrederea  regelui în Arhimede  să crească şi mai mult.

            O să vă povestesc, stimați ascultători, cu a rezolvat  Arhimede o problemă  primită de la Regele Hieron.

            Istoria spune că Regele Hieron al II-lea şi-a comandat o coroană de aur. Le-a dat meşterilor bijutieri bucăţi de aur cântărite cu atenţie. La final a cântărit şi coroana. Aceiaşi greutate. Totuşi, sfetnicii lui îi şoptiseră că bijutierii obişnuiesc  să înlocuiască aurul cu argintul, în cantităţi egale. Nu ştia cum să scape de această bănuială, aşa că la chemat pe Arhimede şi i-a cerut să rezolve  dilema. Mult timp a căutat soluţia până când, într-o zi, mergând la baie  a observat că volumul de apă dislocat  din cadă depinde o volumul persoanei: la copii, un volum mai mic,  la cei corpolenţi , un volum mai mare. Atunci ar fi strigat „Evrika” , „Am găsit”. S-a dus la rege şi a pus într-un vas cu apă coroana. A măsurat apa dislocată. Apoi, în acelaşi vas a pus bucăţi de aur care aveau greutatea coroanei. Pe Arhimede nu l-a interesat ce s-a întâmplat cu bijutierii : el descoperise un principiu  şi s-a grăbit să-l scrie în lucrarea „Despre corpurile plutitoare”.

            Acum, stimați ascultători, o altă poveste  legată de moartea lui Arhimede.

            În anul 218 îHr a început al doilea război punic. Zilele liniştite ale Siracuzei au trecut. Siracuza a fost  încercuită şi atacată pe mare şi uscat. A rezistat timp de trei ani , graţie armelor imaginate de Arhimede. Catapulte grele capabile să arunce stânci mari peste navele ancorate în larg. Catapulte mai mici şi aruncătoare de săgeţi pentru lupta pe uscat cu infanteria. Oglinzi curbate  care, concentrând razele soarelui au incendiat corăbiile asediatoare.  După trei ani,  în noaptea care urmat festivalului dedicat zeiţei Artemis, noapte în care vigilenţa asediaţilor a scăzut aproape de tot, aramata romană a intrat în Siracuza şi a pus stăpânire pe oraş. Arhimede avea 75 de ani şi, ca de obicei îşi vedea ,absorbit, de cercetările sale. Un soldat a călcat, din neatenţie, peste  cercurile desenate de Arhimede. Acesta l-a apstrofat, iar soldatul  l-a ucis cu  sabia pe marele savanat Arhimede.

            Așadar, stimați ascultători,  v-am prezentat episodul intitulat „Arhimede între legendă și adevăr”. Folosesc  adesea aceste „legende” în lecțiile mele pentru a sensibiliza audioriul, studenți sau masteranzi și pot spune că efectul este, de fiecare dată, pozitiv. O lecție poate fi însoțită  de o „legendă” care, spusă cu tâlc, crează sinapse utile în procesul de învățare.

Ca de obicei, la finalului episodului fac o  sugestie prin care, un ascultător interesat, să-și consolideze informațiile despre  subiectul sau personalitatea prezentată. Vă sugerez să refaceți experimentul lui Arhimede cu scufundarea corpurilor în apă. Pregătiți o pârghie  având punctul de sprijin la mijloc, ca la cântarele cu două talere. Legați la capete două obiecte  cu greutăți egale dar din materiale diferite. Scufundați pârghia într-un vas cu apă și observați cum se înclină.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.