Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Să comparăm informațiile!

Am găsit în biblioteca mea un exemplar din Revista Știință și Tehnică. Numărul 8, august 1968, Anul XX, Seria II. Pe prima pagină, un articol care mi-a atras atenția :„Prezent și viitor în cercetarea științifică”. Iată ultimul paragraf din acest articol.

„Dispunem în prezent în întrega țară de aproape 270 de unități de cercetare științifică.La aceasta se adaugă și 820 de catedre din învățământul superior, în cadrul cărora lucrează peste 13.000 de cadre didactice cu pregătire științifică superioară.În rețeaua de cercetare științifică lucrează aproape 23.000 de cadre, care au abordat în ultimii ani peste 60.000 de teme, obținându-se succese importante în cele mai diverse domenii științifice”

-Cum stăm azi? m-am întrebat.

Am găsit și răspunsuri pentru anul 2020-2021 :https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2021/Transparenta/Stare%20invatamant/Raport_stare_invatamant_superior_RO_2020_2021.pdf

–Număr de instituții de învățământ superior – 89

–Număr de Facultăți – 541

–Număr de persoane înscrise la doctorat (care fac cercetare) – 22.773

–Număr de persoane care au obținut titlul de doctor (în 2020-2021) -2015

– Număr de cadre didactice universitare- 50.112

–Număr de profesori universitari – 5.446

– Număr de studenți ce revin unui cadru didactic – 15

Ce concluzie aș putea să trag?

Mi-am adus aminte de Titu Maiorescu!

,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“

Fierul de călcat electric 6 iunie 1882

Istoria fierului de călcat se pierde în negura vremurilor având diverse forme dar același rol: să dea hainelor aspect frumos, îngrijit, uneori complicat (pliuri). Abia în secolul XVII acesta capătă o formă de care se apropie cele de azi: o placă de metal groasă prevăzută cu mâner.Brevetul pentru primul fier de călcat electric a fost acordat în 6 iunie 1882 americanului Henry Seely, care se ocupa de matematică dar era pasionat de invenții.

Marca Universității  din Craiova, UNIVERSITAS CRAIOVENSIS, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci  în 06.12.2000 cu nr. M 2000 05157 și a obținut Certificatul de Marcă  combinată nr.044567/31.07.2001.

Marca este compusă  dintr-o  partea  verbală,  UNIVERSITAS CRAIOVENSIS,  și  dintr-o parte grafică , concepută de reputatul   heraldist Dan Ceronovodeanu.Culorile revendicate sunt:

– argintiu – fundal pentru semnele heraldice, fond leu, fond coperta carte;

– roșu – fundal pentru leu;

– albastru – fundal pentru carte;

– alb – fond carte;

– negru –  semne heraldice și  element verbal.

Marca a fost acordată pentru clasele: 38 Telecomunicații; 41 Educație, instruire, divertisment, activități  sportive și culturale; 42 Servicii de alimentație publică;cazare temporară; îngrijiri medicale,  de igienă și de frumusețe;servicii în domeniul veterinar și agricol; servicii juridice; cercetare științifică și industrială; programe pentru calculatoare.

     În mai 2014 Marca UNIVERSITAS CRAIOVENSIS  a fost reînnoită, conform  noii clasificării de la Nisa,  pentru  clasele:  38 Telecomunicații;  41 Educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale; 42 Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și de creație, referitoare la acestea; Servicii de analiză și cercetare industrială; Crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator; 43 Servicii de alimentație publică; Servicii de cazare temporară; 44 Servicii medicale; Servicii veterinare; Servicii de igienă și de îngrijire a frumuseții pentru oameni sau animale; Servicii de agricultură, horticultură și de silvicultură; 45 Servicii juridice; Servicii de siguranță pentru protejarea bunurilor și persoanelor; Servicii personale și sociale oferite de către terți, destinate să satisfacă nevoile indivizilor.

La inițiativa Secretarului Șef, Mircea Zăvăleanu,Marca- Sigla Universității din Craiova a fost concepută de reputatul heraldist  internațional   Dan Cernovodeanu  în perioada 1995- 1999 , perioadă în care acesta  a funcționat în calitate de cadru didactic asociat la Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie. Deoarece descrierea heraldică originală nu a rămas la Universitatea din Craiova, s-a făcut, în 2014, o reconstituire a acesteia cu ajutorul   d-lui dr.Toma Rădulescu, istoric la Muzeul de Istorie  Oltenia din Craiova. Forma electronică a fost realizată sub coordonarea d-lui șef.lucr.dr.ing.Marius Marian.

Descriere heraldică – Marca Universităţii din Craiova    

Scut scartelat care redă simbolic o carte, element fundamental al unei instituţii de învăţământ superior. El este   împărţit în trei cartiere, având în centru un scut mai mic. Sus, în cartierul din centru, stema Ţării Româneşti – acvila valahică “pe considerentul legitim al alegerii Bucureştilor ca centru politic unic” al României şi ca amintire a descendenţei  latine a poporului român (acvila romană), încoronată, conturnată, spre stânga, aripile deschise, cruce de aur în cioc, sepia şi topuzul în ghiare, totul deasupra a două suluri încrucişate – simbolul ştiinţei de carte. Securile consulare exprimă, de asemenea, latinitatea neamului, dar şi concepţia democratică de conducere statală. Acvila şi securile consulare romane se regăsesc și pe sigiliul Guvernului provizoriu   constituit la   9 iulie 1848, care , în  Proclamația de la Islaz, prevedea ” instrucțiune egală” precum și înființarea unei Universități la  București și la Craiova.

 În cartierul din  stânga, pe email roşu,  leu afrontat, spre dreapta, având între cele două labe o stea cu şase raze, de aur. Leul este încoronat şi deasupra unei coroane ce aminteşte de vechea  stemă a Craioveştilor şi Buzeştilor care a devenit mai târziu stema banului Olteniei. Leul afrontat îşi are originea şi în vechea stemă a Ţării Româneşti. Conform lui Dan Cernovodeanu, cel mai cunoscut heraldist român,  leul îşi are originea ca arme autentice ale dinastiei  Basarab şi prin extindere de la sfârşitul secolului al XIII-lea pe linia Asăneştilor ( Ioniţă Asan apărea pe vechea stemă a Craiovei până la începutul secolului al XX-lea). Coroanele prezente aici constituie principalele semne de onoare, ale libertăţii şi puterii, ale indpendenţei şi suveranităţii şi exprimă rangul pe care deţinătorul stemei îl ocupă într-o ierarhie unanim acceptată. Paralelismul semnalat şi aici, vultur – leu, este cel al însemnelor heraldice româneşti în care pasărea heraldică (acvila) constituie armoreria Statului, în timp ce leul armoreriile dinastice. Vulturul,  desigur , provine din armele lui Negru Vodă, personaj legendar originar din Făgăraş şi simbolizează unitatea teritorială.

Cel de al treilea cartier din dreapta are deviza  UNIVERSITAS CRAIOVENSIS, scrisă pe o eşarfă cu negru pe fond alb. În centru se află un scut mai mic împărţit în patru carouri – stânga sus şi dreapta jos de culoare albă, dreapta sus şi stânga jos de culoare neagră- simbol al colaborării în cercetare în special cu celelalte universităţi de pe întregul mapamond.

Sigla Universităţii din Craiova este o expresie a tradiţiei, a statorniciei şi a continuităţii în care se regăsesc înaintaşii şi se identifică cu ei în calitate de membrii ai unei comunităţi umane definite care îmbină istoria cu realitatea contemporană  şi care îndeamnă la apărarea patrimoniului ştiinţific naţional şi în care se regăsesc zeci de generaţii, cu toate că în vremuri grele au fost silite să le abandoneze dar care le-au reluat când silnicia a încetat. Revenirea la vechea tradiţie heraldică este o necesitate pentru o cultură  cu pretenţii mondiale şi pe care le regăsim în stemele altor universităţi cu vechime milenară. Sigla Universităţii din Craiova este născută din fondul general european şi parte integrantă a acestuia. Ea păstrează în linii generale şi conceptuale proiectele întocmite de către Mihail Seulescu şi Stelian Metzulescu, craioveni de origine şi membrii ai Comisiei Naţionale de Heraldică, primul a fost şi preşedinte al acesteia, în perioada interbelică în vederea inaugurării unei instituţii de învăţământ superior la Craiova, deziderat realizat prin Legea nr.138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi  Eforiei ei ,  votată de Adunarea Deputaţilor , în şedinţa din 5 aprilie 1947 şi promulgată de Regele Mihai I la data de 21 aprilie 1947.

      Scurtă biografie a heraldistului Dan Cernovodeanu

S-a născut la data de 10 octombrie 1921 , la Ploiești și a decedat  la 25 noiembrie 1999 la Paris.

A absolvit Facultate de Istorie din București  în anul 1940 și s-a specializat în heraldică și în studiul steagurilor țărilor ( vexilologie) fiind recunoscut ca o somitate internațională. A avut o contribuție însemnată  în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti  și a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre.În 1978 a plecat din România și s-a stabilit la Paris, obținînd doctoratul la Sorbona.

După 1990 a revenit în țară unde a desfășurat o susținută activitate profesională. În 13 ianuarie 1999 a fondat, la Iași,  împreună cu Paul Cernovodeanu și Ștefan S. Gorovei,  Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” .

Lucrarea sa, “Ştiinţa şi arta heraldică în România” , publicată în 1977  la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică  din București,  este o  carte de referință în publicațiile de sprecialitate din România.

Gheorghe Manolea

Despre profesorul Liviu Emil Pop,

Pe la începutul lunii decembrie am primit invitația de a participa la lanasarea cărții          „ Un om, o viață, un destin”. O carte autobiografică, scrisă cu har de Liviu Emil Pop.  Am participat la lansarea multor cărți scrise despre oameni pe care nu-i cunoscusem personal. Am partcipat la lansarea unor cărți scrise de oameni  pe care îi cunoscusem sau nu-i cunoscusem personal.

De data aceasta evenimentul avea, pentru mine, valențe cu totul speciale: îl cunoscusem pe profesor, deși am lucrat în domenii diferite, și citisem manuscrisul, cu ani buni în urmă, la câteva zile după ce  agronomul  Liviu Emil Pop a plecat… să viziteze ogoarele  pline de verdeață din Ceruri.

Pe  profesorul Liviu Emil Pop l-am cunoscut  prin anii ’80. Organizam, atunci, întâlniri sistematice cu studenții de la Facultatea de Electrotehnică din Craiova, grupa de acționări electrice și discutam despre invenții și despre inventatori. La una dintre întâlniri, programată la Casa de Cultură a studenților, corpul situat pe strada Ialomiciora de atunci, Eugeniu Carada de acum, l-am invitat pe profesorul docent Liviu Emil Pop, de la Facultatea de Agronomie, venit de la Cluj încă de la înființarea acesteia, adică în 1948. L-am  invitat pentru că era un invenator de marcă. Obținuse deja  Brevetul pentru „ Soi de arahide Tâmburești”.  Era menționat  în „Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale” , publicat de Editura științifică și enciclopedică  din București în 1979, astfel : „ 1968  Agronomul  Liviu Pop, care se ocupă încă din 1943 de cercetarea  structurii solului , realizează un aparat pentru determinarea rezistenței la presiune a agregatelor din sol…”

                O viață.

După  întâlnirea  de la Casa studenților, situată în centrul Craiovei, am mers pe jos  până la fosta  Casă de cultură a tineretului, zonă cunoscută de craioveni sub numele „ la geamuri”. Am povestit , a povestit multe.

L-am întrebat:

• Ce ați făcut ca să ajungeți profesor docent ( un titlu științific rar).

Ne-am oprit și cu candoarea unui licean mi-a spus:

-Eu am muncit. Cei din jurul meu au apreciat ce am făcut eu.

Unele dintre povestirile de atunci le-am scris într-o carte intitulată „Invenții și istoriile lor”, dar le-am reluat și în alte publicații: ziare, Buletine  universitare, un Dicționar al Academiei Române.  Toate  duceau la același final:  O viață dedicată agriculturii, cercetării, învățământului.

             Omul Liviu Emil Pop.

În 1985 s-a organizat la Râmnicu Vâlcea un salon de Invenţii. Fiind aproape de Craiova, Universitatea din noastră a participat cu multe invenţii şi cu o delegaţie numeroasă. Printre participanţi, profesorul docent Liviu Pop, care avea atunci 66 de ani.  Deşi am anunţat din vreme când sosim la Râmnicu Vâlcea, se făcuse cinci după-amiaza şi încă nu ştiam unde vom fi cazaţi. Le-am cerut organizatorilor să rezolve această problemă măcar pentru cel mai de seamă participant – docentul Liviu Pop. Într-o jumătate de oră s-a rezolvat, dar profesorul a întrebat: „Ceilalţi unde vor fi cazaţi?“. „Încă nu ştim“, au răspuns organizatorii, „dar se va rezolva“. „Atunci rămân şi eu în hol cu ei până vor fi cazaţi“, a răsăpuns omul Liviu Pop.

A doua zi am asistat la o fascinantă expunere despre cultura de arahide

Un destin.

Vorbeam cu profesorul Liviu Emil Pop mai des sau mai rar. În 2010, într-una din primele zile ale lunii noiembrie, Liviu Emil Pop a vrut să se odihnească „mai mult”. În timp ce domnia sa se odihnea „mai mult”  am stat de vorbă cu fiica domniei sale, Livia Avram. Mi-a arătat manuscrisul dactilografiat. Îl terminase în 29 noiembrie 1993 și îl dactilografiase în patru exemplare, dedicate celor  care l-au însoțit în destinul său de om.

Peste ceva timp, poate o lună, am citit, aproape pe nerăsuflate, unul dintre exemplare.

L-am regăsit pe ardeleanul ordonat, meticulos,  îndrăgostit de  tot ce este legat de agricultură și de oameni.

Am descoperit, însă, și  istoria învățământului agricol, istoria  cercetării agricole și a agriculturii din Oltenia.

Lansarea cărții scrise de Liviu Emil Pop,  inventatorul  ”Soiului de arahide Tâmburești”,  a făcut să răsară, între cărțile Bibliotecii Alexandru și Aristia Aman din  Craiova,  „ cultura recunoașterii valorilor de lângă noi”.

13 februarie  Ziua mondiala a Radioului.

Discuție purtată cu Andrada Cojocaru la Radio Craiova în data de 13 februarie, ca ”Invitat in studio”  la emisunea ” Pulsul zilei”.Documentul de bază

http://www.radiocraiova.ro/audio-ziua-mondiala-a-radioului

Contextul  discuției despre  Ziua mondială a Radioului

In cadrul Academiei Române își desfășoară activitatea Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei si Tehnicii  – CRIFST–. Deoarece în acest an, mai precis în data de 13 martie,  se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Dragomir Hurmuzescu, o personalitate  care a marcat istoria științei, istoria tehnicii, istoria învățământului din România , s-a propus ca în perioada 13 februarie – 13 martie să se organizeze mai multe activități în care să fie evocat Dragomir Hurmuzescu.

Reamintesc că Dragomir Hurmuzescu este fondatorul Societății Române de Radiodifuziune  ,  reamintesc că Dragomir Hurmuzescu  a coordonat  realizarea primului  receptor radiofonic din Romania . Radioreceptorul a fot montat   în laboratorului Institutului electrotehnic din București unde se organizau  audiții publice.  De două ori pe săptîmână,  joia și sâmbăta, de la ora 21,30 , oamenii  se adunau în curtea laboratorului  și ascultau  emisiunile radio transmise de posturile străine. Cel mai bine se auzea postul din Viena. Asta se întâmpla în 1925.

Ei bine,în acest context, adică al evocării lui Dragomir Hurmuzescu, ne-am propus  ca la începutul perioadei 13 februarie- 13 martie , să spune câteva cuvinte și despre 13 februarie –Ziua Mondiala  a Radioului.

Cand si cum s-a decis  alegerea datei de 13 februarie  ca ziua Mondiala a Radioului

In data de 3 noiembrie 2011 s-a desfasurat  Conferinta generala  a UNESCO,  Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură,  iar Delegatia Permanenta  a Spaniei   a prezentat   propunerea Academiei Spaniole de Radio  de  a se  marca prima emisiune a postului de radio al Natiunilor Unite facuta in 1946. Atunci , in noiembrie 2011, s-a propus  ca ziua de 13 februarie sa fie declarata si sarbatorita ca Ziua mondiala a Radioului. La 14 ianuarie 2013, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat în mod oficial proclamarea Zilei Mondiale Radio, marcată de UNESCO. Scopul acesti propuneri  este de sensibiliza populatia asupra rolului radioului și  de a promova  cooperarea internațională între radiodifuzorii din toata lumea. Eu aș traduce acest obiectiv în felul următor: rolul informativ și educativ al radioului este net superior în comparație cu  televiziunea.

Mai mult, aparatul de radio este accesibil comunităților izolate. De asemenea, emisunile radio pot fi ascultate fără a afecta mobilitatea ascultorilor. Emisiunile radio pot fi ascultate si de cei care nu au un telefon mobil .

Cât de inedită este această  propunere.

Ne-am obisnuit deja  să sărbătorim ziua nationala sau internationala a unor categorii profesionale sau a unor activitati. Spre ex. in 14 septembrie, ziua in care s-a inaugurat Podul  de cale ferata de la Cernavodă, se sarbatoreste  , in Romania, ziua Inginerului. Sau, in 26  aprilie se sarbatoreste Ziua mondiala a Proprietatii industriale.  De asemenea, ziua mondiala a apei, a inimii.

Asadar, a sarbatorii ziua nationala sau  mondiala a unei activitati nu este o noutate. Chiar si ziua Radioului  este deja sarbatorita.

Spre exemplu, în Rusia, ziua Radioului este sărbătorită în data de 7 mai. A fost alesă  această zi deoarece  la 7 mai 1895 Alexander Popov  a  făcut o demonstrație in  laboratorul de fizica al Universitatii  din Petersburg  privind functionrea unei instalatii de Telefonie Fara Fir –TFF. Popov a avut contributii si in realizarea antenei Radio.

Radioamatorii au  o Zi Internaţională, aniversată anual, 18 aprilie. La 18 aprilie 1925, s-a infiintat Uniunea Internaţională a Radioamatorilor.

În România, ziua de 1 noiembrie  este sărbătorită  ca ziua Radiodifuziunii Române având în vedere că la 1 noiembrie 1928  Dragomir Hurmuzescu transmitea primul mesaj radio ” Alo, alo, aici Radio București” . Desigur , este ziua Radiodifuziunii.

Justificarea  sarbatoririi  zilei  Radioului, zilei Mondiale a Radioului.

Scopul sărbătoririi Zilei Mondiale a Radioului este de a  sensibiliza populația asupra  rolului Radioului. In acest scop se dezbat  teme de interes larg. Spre exemplu in  2014 tema a fost ”Pe 13 februarie să celebrăm femeile din lumea Radioului și pe cei care le susțin” adică, oamenii ca dv. care faceti  ca radioul să fie un instrument de informare, o sursa de informatii culturale.

Asadar, din punctul meu de vedere, se justifica.

S-ar putea alege și altă zi?

In istoria radioului au  fost multe momente de o importanta istorica.Spre exemplu la 28 martie 1899 , Marconi a transmis prima radiograma peste Canalul Mânecii. Ziua de 28 martie ar putea fi Ziua Mondiala a radioului.  Sa nu uitma ca in 12 decembrie 1901 , Marconi a transmis prima radiograma peste Atlantic. Si ziua de 13 decembrie ar putea fi Ziua Mondiala a radioului. Academia de Radio din Spania a propus data de 13 februarie  pentru că in 13 februarie 1946  a fost facuta prima transmisie radio a postului Natiunilor Unite.  Este un argument  acceptat deja de  UNESCO -Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură .

Contribuțiile craiovenilor la dezvoltarea radioului din Romania.

Nicolae Vasilescu Karpen

Vasilescu-Karpen Nicolae s-a născut la data de 28 noiembrie 1870 în Craiova. Urmează şcoala primară  apoi   Liceul Carol I din Craiova unde s-a remarcat prin spiritul de analiză şi  prin  pasiunea sa pentru partea experimentală a disciplinei studiate, dar mai ales de partea practică a fizicii. S-a înscris, apoi,  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care a absolvit-o  în anul 1891 ca şef de promoţie .Încă nu împlinise 21 de ani când şi-a început activitatea la Serviciul Lucrărilor Publice din Bucureşti unde şi-a adus contribuţii remarcabile în realizarea echipamentelor de comunicaţie.

Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat mai multe activităţi industriale.Din 1906 a fost  şef al Diviziei tehnice a Poştei Telegrafului Telefoanelor. În această calitate a construit la Herăstrău un post de telegrafie fără fir folosit în timpului Primului Război Mondial pentru a comunica cu celelalte ţări europene. Staţia de emisie, asemănătoare cu cea instalată în Turnul Eiffel din Paris, avea o putere de 25 kW , o antenă de 80 m înălţime şi o rază de emisie de 2.000 km. În perioada 1914- 1915 s-a asigurat legătura  cu staţiile din Paris, Lyon, Atena, Sevastopol.A proiectat  lucrările de electrificare pentru localităţile  Constanţa, Vaslui, Câmpina , Râmnicu Sărat.

Mihail Konteschweller

Mihail Konteschweller s-a născut în  data de 23 mai 1897  la Craiova.A fost elev la actualul Liceu Fratii Buzesti .

Documentele menţionează că în  1914, adică la vârsta de 17 ani , a făcut  mai multe fotografii aeriene  deasupra Craiovei. A folosit  un  zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat  şi pe care îl declanşa de la sol cu ajutorul  unei sfori .Se poate spune că a fost prima încercare de comandă de la distanţă, sau , altfel spus, de telemecanică, domeniu care l-a pasionat şi în care a fost un pionier recunoscut  în ţară şi în străinătate

Studiile superioare le-a făcut în Anglia fiind preocupat de radiofonie.

În timpul primului război mondial  dar mai ales imediat după  terminarea  lui, interesul pentru  radiofonie şi telegrafia fără fir a crescut foarte mult .Craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen, instalează, la Bucureşti, lâgă lacul Herăstrău,   în 1915 primul post de radiotelegrafie – cunoscut  sub acronimul TFF , telegrafia fără fir, din România  cu care a intrat în legătură cu staţii similare din Europa. . Avea o putere de  150 kW.De altfel, în 1917 Lucien Lévy inventează superheterodina , adică receptorul radio standard utilizat, ca schemă de principiu,   până în zilele noastre  atât în receptoarele de trafic cât şi în cele  casnice.În perioada 1924- 1925 Mihail Konteschweller a locuit şi a lucrat la Paris unde a realizat mai multe  aparate de radio de tip  ultra-reacţie  şi super-reacţie.

Mihai Konteschweller publică   în reviste de specialitate rezultatele obţinute în domeniul radiofoniei. Una dintre acestea, RADIOFONIA,  cu apariţie bilunară, apărută  la 15 octombrie 1925  îl  avea  colaborator pe Mihai Konteschweller, alături  de prof. doctor D.Hurmuzescu, comandor Boerescu,  ing. I. Halpern, ing. I. Bruneanu, ing. Sergiu Condrea si ing. Emil Petraşcu.            Experienţa acumulată în aceşti ani  a fost prezentată în două cărţi  :Actualităţi radiofonice,  publicată la Bucureşti  în 1931  şi  Radio pentru toţi (2 volume), publicată la  Bucureşti în 1930 şi 1931  de Tipografia “Dimitrie Cantemir”  şi premiată de Academia Română

Amza Jianu- olteanul  inventator  de metode chirurgicale

Când vorbim despre inventatori ne ducem cu gândul la meseria de inginer, la ingineri. Desigur, cea  mai  mare parte a inventatorilor este  din zona ingineriei. Nu trebuie să generalizăm, însă. Oricine dintre noi poate să inventeze. Oricine  dintre noi poate să imagineze o soluţie tehnică, un produs , un procedeu care să fie  nou, să implice o activitate inventivă  şi să poată fi aplicat industrial. Oricare dintre noi poate să inventeze dacă  are cunoştinţe temeinice într-un domeniu al ştiinţei dar şi un spirit imaginativ. Pot să dau exemple din aproape toate  domeniile de activitate. Multe exemple  sunt din domeniul medicinei sau se referă la medici obligaţi ,  prin natura  meseriei lor, să găsească soluţii tehnice sau metode  pentru rezolvarea medicală sau chirurgicală a problemelor legate de sînătatea oamenilor   . Unul dintre aceşti medici  a fost  Amza Jianu.           

Amza Jianu  s-a născut la 7 iulie 1881   în comuna Fălcoiu, judeţul Olt . Comuna Fălcoiu  este situată la confluenţa  Olteţului cu râul Olt şi este atestată documentar din 1535. Legenda spune că numele comunei vine de la numele boierului Matei Fălcoianu. O analiză toponimică poate duce , însă, la concluzia că boierul Matei şi-a luat numele de la satul Fălcoiu, unde îşi avea moşia. Acesta era mare vistier în vremea domniei lui Ioan Mavrocordat (2 decembrie 1716 – 6 martie 1719). Matei Fălcoianu , neavând moştenitori,  a lăsat întreaga avere satului cu condiţia  de a se construi în comună un spital pentru săteni. În prezent  funcţionează aici un Cămin cu 50 de locuri pentru persoane vârstnice de tip rezidenţial, având ca atribuţie principală protecţia persoanelor vârstnice si prevenirea marginalizării sociale a  acestora. Acum localitatea  are cca. 4.300 locuitori.

Studii superioare

Amza Jianu a urmat cursurile Liceului Carol I din Craiova apoi, din  1901,  Facultatea de Medicină din  Bucureşti. A publicat,în 1908,  în Revista de chirurgie, câteva articole care l-au consacrat ca  promotor al chirurgiei experimentale în România.  În teza sa de doctorat, susţinută în  1908, intitulată „Terapeutica chirurgicală în ulcerul stomacului” (225 pagini), bogat ilustrată şi cu o amplă bibliografie, studiază experimental şi clinic rezultatele obţinute prin anastomoza gastro-duodenală, pilorectomia şi excluderea pilorului, modificările sucului gastric, ajungând la concluzii  valabile şi azi. Teza sa de doctorat a fost premiată cu Medalia de aur.

Activitatea medicală

În perioada 1901 1904 a lucrat ca extern în câteva spitale bucureştene, iar în perioada 1904 -1908 a funcţionat ca intern. Timp de doi ani, 1910-1912, a fost încadrat ca asistent la Clinica I-a cirurgicală a Facultăţii de medicină  din Bucureşti, apoi timp de opt ani, între 1912 şi 1920   a  activat  la clinica chirurgicală  a Facultăţii de  medicină din Iaşi, ca profesor.  Din 1920 revine în Bucureşti şi  activează la clinica  bolilor  căilor urinare, până  în 1930, apoi la clinica chirurgicală a  Facultăţii de medicină, până  la pensionare în 1949.

Domenii de cercetare

A fost  preocupat şi de fiziopatologia digestivă şi efectuează o serie de cercetări  experimentale bazate pe metoda fistulei Pavlov  şi  elaborează   o tehnică  originală pe care a publicat-o în reviste de specialitate. A studiat  digestia gastrică a grăsimilor şi a cercetat  modificarile mucoasei antrale în urma excluziei pilorice.

Preocupat de ameliorări de tehnică şi crearea de noi metode chirurgicale, imaginează

un procedeu original de tratament al paraliziei faciale prin transplantare de maseter,procedeu cunoscut  acum  în literatura de specialitate  ca metoda Jianu-Lexer. Detaliile despre acest procedeu au fost expuse în articolul “ Tratamentul chirurgical al paraliziei faciale” publicat în 1909 în Revista de chirurgie. A pus în evidenţă calităţile anestezice ale stovainei utilizată apoi pentru perfecţionarea tehnicilor rahianesteziei.

Avea doar 31 de ani când  a fost numit profesor  la clinica chirurgicală din Iaşi. Aici a organizat un centru de  chirurgie unde a abordat cu succes toate domeniile chirurgicale.Tot aici a introdus măsuri severe  de asepsie si antisepsie. Se pare ca este primul chirurg din ţara  noastră care a operat cu   mască, boneta, mănuşi de cauciuc si halat sterile.

Consacrarea internaţională

Consacrarea internaţională  i-a fost adusă  de inventarea unui procedeu original de esofagoplastie, utilizând un tub confecţionat din marea curburăgastrică. Execută pentru prima dată esofagoplastia cu tub gastric pretoracic, pe care îl ridică până în regiunea cervicală.  A publicat detalii despre acest procedeu într-o revistă germană de specialitate în 1912 şi în 1914.  De atunci metoda este  menţionată în toate tratatele clasice şi , mai mult,  este utilizată şi în prezent în practica chirurgicală  .Cu toate îmbunătăţirile aduse ulterior ,ideea de bază şi meritul primordial rămân ale profesorului  Amza Jianu.Interesant de menţionat că  peste aproape 40 de ani , în 1951, un alt chirurg  român  de la Spitalul Universitar Bucureşti , profesorul Dan Gavriliu,  a  inventat  esofagoplastia cu material gastric,  înlocuind complet esofagul.Procedeul este cunoscut şi sub numele de “ esofagoplastie cu material gastric” sau “anastomoză eso-gastrică”. Procedeul se aplică persoanelor care nu au esofag  fie din naştere fie în urma ingestiei de substanţe toxice sau din alte cauze canceroase.  Prima operaţie a fost făcută de profesorul Dan Gavriliu în data de 20 aprilie 1951 şi consemnată într-o publicaţie medicală  românească. După un an  de experimentări, în 1952, profesorul Dan Gavriliu a prezentat  o comunicare la Societatea Română de Chirurgie  despre rezultatele obţinute pe încă 17 pacienţi.

Creator de şcoală medicală

Reuşeşte să înfiinţeze, pe lângă clinica de chirurgie ,  un post de conferentiar de radiologie  şi organizează primul curs de radiologie din Iaşi, sub conducerea doctorului Vignal, medic al Misiunii Franceze.

A avut preocupări de neurochirurgie fiind considerat primul neurochirurg al ţării.

noastre. A imaginat, în 1910,  un procedeu original de craniectomie decompresivă  şi  a efectuat , la Iaşi, extirpări de tumori ponto-cerebeloase.

În 1920 este transferat la Bucureşti  ca profesor titular la Clinica de Boli Urinare a Spitalului Colţea. Timp de 8 ani a practicat în această clinică chirurgia urinară,  şi chirurgia generală. Aici organizează o secţie de urologie şi , în 1928, “Centrul anticanceros”  cu 12 paturi, pentru radioterapie anticanceroasă.

În 1930, Amza  Jianu este numit profesor de clinică chirurgicală la Spitalul Colţea. Deşi  în 1946 clinica  este mutată la Spitalul Filantropia,   Amza Jianu va  funcţiona până la data pensionării, în 1949,  ca profesor de clinică chirurgicală.

Din 1936 devine   membru al Academiei de Medicină din România  şi membru al Societăţii internaţionale de Chirurgie.

Articolul publicat în “Bulletin de l’Académie de Médicine de Roumanie“ în anul 1937 şi intitulat  “Principes d’organisation de la lutte contre le cancer “ înscrie în galeria   organizatorilor luptei  contra cancerului  din ţara noastră.

Este primul chirurg care introduce la noi în  ţară cuiul Smith-Petersen pentru stabilizarea fracturilor de col femural, realizând un aparat original pentru orientarea cuiului şi foloseşte pentru prima dată metoda Kuntscher în fracturile oaselor lungi .

S-a stins din viaţă în  data de 22 noiembrie 1962 în Bucureşti.

Hermann Oberth şi  cucerirea spaţiului cosmic

În data de  12 aprilie 1961, a fost lansată nava cosmică” Vostok 1” care avea la bord un om: Iuri Gagarin. A fost   primul om  care a  zburat în spaţiu  pe orbita Pământului. Unii dintre noi îşi mai aduc aminte de  ziua în care a fost lansată nava spaţială “Vostok 6“ condusă de Valentina Tereşkova, prima femeie cosmonaut  din lume. Era atunci  16 iunie 1963. Mulţi dintre noi îşi aduc aminte de data de 22 iulie 1969, ora 4,40, ora Bucureştiului când  Neil Armstrong  a coborât pe Lună, satelitul natural  al Pământului. Atunci a spus „ Un pas mic pentru om, dar un salt uriaş pentru omenire”. Un salt uriaş la care şi-a adus contribuţia şi românul Hermann Oberth.

            Despre familie

Hermann Oberth  s-a născut  în  data de 25 iunie 1894  la Sibiu, într-o familie  de iluminişti. Bunicul său Friedrich Krasser,  a scris mai multe poezii progresiste dintre care Antisyllabus  şi Tabula rasa  sunt cele mai cunoscute şi publicate în volumul Viziera deschisă. Istoria spune că în iulie 1869, la o întâlnire duminicală obişnuită în casa bunicului lui Hermann Oberth , Friedrich Krasser, acesta ar fi spus:” Oameni buni, puteţi crede ce vreţi, dar să ştiţi că peste o sută de ani oamenii vor debarca pe Lună”. Peste o sută de ani, la data de 22 iulie 1969 primul om păşea pe Lună. Mama lui Hermann , Valerie Oberth  a fost o femeie inteligentă şi înţeleaptă, dotată cu o memorie extraordinară. Valerie a cumpărat multe cărţi pentru  cei doi băieţi ai săi. Printre ele , romanele lui Jules Verne. Tatăl lui Hermann a fost un chirurg celebru , corect, perseverent   şi care se entuziasma pentru orice  noutate .A fost directorul spitalului judeţean din Sighişoara  timp de 30 de ani, din 1896 până în 1926. Cu un simţ al datoriei  proverbial   a contribuit la formarea  spiritului strălucitor şi caracterului remarcabil  al fiului său.

Copilăria

Spiritul  inventiv al lui Hermann  s-a manifestat de timpuriu. Se spune că la vârsta de patru ani a construit o locomotivă din lemn şi i-a întrebat pe musafirii veniţi în vizită dacă ar putea ajunge cu ea  în Lună  , aşa cum spusese bunicul său.  A imaginat o moară de apă   destinată cascadei Niagara. Avea, atunci, şase ani.

La vârsta de şase ani Hermann Oberth a început să înveţe la celebra „ Şcoală din Deal” . Celebră pentru că este atestată documentar din 1522,  pentru că a format mulţi oameni de seamă,   pentru că  majoritatea celor care trec şi azi prin Sighişoara urcă cele 174 de  trepte spre această şcoală.

Pe toată perioada şcolii l-a frământat problema zborului cosmic . A făcut calcule . A făcut experienţe. În  1908 , când avea paisprezece ani, a  construit o centrifugă cu braţe de 35 de metri şi care se rotea în jurul unui ax vertical pentru a verifica  dacă un om poate suporta forţa care se exercită asupra sa în momentul lansării rachetei.

Studiile superioare

În 1913  a plecat la München pentru a studia medicina, aşa cum vroia tatăl său, dar mergea adesea să audieze  cursurile facultăţii  tehnice. Între timp a izbucnit războiul şi a plecat pe front. A fost rănit şi  şi-a continuat stagiul militar ca sergent sanitar.

În 1917 a calculat prima rachetă  de mare distanţă  care avea o lungime de 25 de metri şi diametrul de 5 m. Drept combustibil  propunea un amestec de alcool, apă şi aer  lichid. Aşadar – combustibil lichid. A fost primul proiect din lume al unei rachete cu rază mare de acţiune cu combustibil lichid.

Pentru ceea ce vroia să facă avea nevoie de învăţătură temeinică, aşa că în  februarie 1919  s-a înscris la  Universitatea din Cluj , iar în toamnă  s-a transferat la München. Cu noile cunoştinţe , dar şi pe baza celor pe  care le acumulase deja , în vara  anului 1920 , a finalizat proiectul unei rachete cu hidrogen şi oxigen. Cu această ocazie a ajuns şi la o nouă invenţie : racheta cu mai multe  trepte. Treapta inferioară folosea  un amestec de alcool şi oxigen, iar cea superioară un amestec de hidrogen şi oxigen. Era primul proiect din lume al unei rachete cu mai multe trepte şi combustibil lichid bazat pe calcule numerice. A proiectat apoi o rachetă pentru cercetări meteorologice, iar în final o rachetă care trebuia să pătrundă în spaţiul cosmic cu oameni la bord,  fiind astfel primul care a prezentat  calcule matematice referitoare la lansarea unei rachete spre Lună şi aterizarea cu paraşuta. Proiectul  a fost prezentat ca lucrare de disertaţie la Universitatea din Heidelberg, apoi,  la 23 mai 1923 şi la Facultatea de Fizică  din Cluj. Preşedintele Comisiei a fost Augustin Maior.

Despre rachete

În  1923, a apărut la editura Oldenbourg  din München, cartea „Racheta spre spaţiile interplanetare” care avea acelaşi titlu cu lucrarea sa de disertaţie. Multe dintre soluţiile propuse s-au aplicat sau se aplică  în prezent .Viteza optimă de lansare şi traiectoria rachetei în urcare de la vest spre est, forma de clopot a ajutajelor pentru viteze mari de evacuare a gazelor, răcirea regenerativă, rigidizarea rezervoarelor de  combustibil printr-o uşoară suprapresiune, aterizarea cu paraşuta, curăţirea aerului din capsulă prin distilare. În 1925  familia Oberth s-a mutat  la Mediaş, unde Hermann  a ocupat un post de profesor de matematică şi fizică la  gimnaziul Stephan Ludwig Roth. Continuă cercetările , deşi  mijloacele financiare erau modeste, iar în 1929 apare la editura Oldenbourg cartea „ Căile navigaţiei spaţiale”,  care a intrat în istoria  ştiinţelor ca lucrare-model, numită de multe ori „ Biblia astronauticii”.

Povestea  vieţii lui Hermann Oberth a început de la ficţiunea lui Jules Verne. A continuat tot cu ficţiune. În 1928 a participat , în calitate de consultant ştiinţific la turnarea filmului „Femeia în Lună” de către studiourile UFA  din Germania. Imaginile din film au prefigurat lansarea reală  din 1969 a unei rachete spaţiale  la Cape Kennedy. Platforma rachetei, interiorul navei , deşi ficţiune în 1928 , erau aranjate ca în navele spaţiale de azi. În acea perioadă pune la punct motorul conic şi a obţinut mai multe Brevete de invenţie: Propulsarea vehicolelor cu aparate  reactive acţionate de gazele de ejecţie,Procedeu de combustie rapidă(1931).

După premiera filmului Femeia în Lună s-a reîntors la Mediaş ca profesor de gimnaziu dar şi-a continuat cercetările cu mijloace financiare proprii. În 1932 a publicat, în revista românească „Natura”  articolul „Zborul rachetelor şi zborul în vid”. În acelaşi an a preluat şi conducerea atelierului gimnaziului unde a putut să realizeze şi să experimenteze multe dintre soluţiile imaginate. Hermann povesteşte într-o scrisoare că a reuşit să lanseze  primele rachete cu combustibil lichid. Se poate spune că Mediaşul a fost primul oraş  din care s-a lansat o rachetă. Porţile spre zborul cosmic erau deschise. La Mediaş poate fi vizitat acum  Muzeul Hermann Oberth.

Oglinda cosmică

În 1923  a conceput o oglindă cosmică capabilă să concentreze energia solară    în anumite puncte de pe Pământ . Cu o faţetă individuală a oglinzii s-ar putea lumina noaptea  un oraş întreg, nemaifiind  necesare instalaţiile electrice pentru iluminatul stradal.

După 1938 au urmat ani grei pentru Hermann. Ani cu realizări profesionale dar şi cu decepţii psihologice legate de atitudinea oamenilor şi a oficialităţilor.

S-a stins din viaţă la 28 decembrie 1989 la Feucht, Nürnberg, Germania.

Fat cells (red) and blood vessels (green)
A mouse’s fat cells (red) are shown surrounded by a network of blood vessels (green). Fat cells store and release energy, protect organs and nerve tissues, insulate us from the cold and help us absorb important vitamins.

Daniela Malide,  născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, lucrează la National Heart, Lung, and Blood Institute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

Deși este medic, participă cu o ” lucrare de artă” la o expoziție organizată pe Aeroportul  internațional din Washington.

Imaginea este  fantastică, este mai mult decât o lucrare de artă. Ingineria și-a adus prinosul său  prin perfecționarea microscopului  cu care s-a obținut această imagine. Studiul imaginii, studiu făcut de medici,    contribuie la îmbunătățirea sănătății oamenilor.  Acest studiu  este făcut  și de Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Cluj-Napoca.

Alte imagini puteți  vedea pe   http://www.nigms.nih.gov/education/life-magnified/Pages/default.aspx

RELOC Craiova – drumul de la reparația la fabricația de locomotive.
M-am obișnuit să citesc în fiecare dimineață presa locală de la Craiova. De curând am citit într-unul dintre ziare ,pe INTERNET ,(http://www.cvlpress.ro/21.05.2014/locomotiva-de-manevra-grea-%E2%80%9Eterranova-prezentata-in-premiera/ ) o știre de ultimă oră: ” Societatea Electroputere VFU – RELOC în parteneriat cu corporaţia americană Caterpillar SA a prezentat, ieri, în premieră, prima locomotivă Diesel 1250, destinată serviciului de manevră grea şi transportului de marfă. Locomotiva a fost botezată, simbolic, „TerraNova”, iar primele opt bucăți vor fi exportate în Europa de Vest, piaţa externă fiind cea vizată de producător” .

Deși mă întâlnesc sistematic cu unul dintre directorii tehnici, știrea m-a surprins. M-a surpins plăcut! Știam că RELOC   are ,cu noua conducere, planuri mari . Am asistat, în ultimii ani, la un declin de neînțeles pentru mine al multor întreprinderi din Craiova încât am crezut că sunt doar planuri pe hârtie.

La început, în 1968, a fost o Întreprindere de reparat locomotive – una din lanțul IMMR-urilor. A început cu repararea locomotivelor Diesel-electrice LDE 2100 CP, fabricate la Electroputere, vecina falnică de peste drum. IMMR Craiova a crescut constant : a atras specialiști, s-a dotat. În 1975 și-a verificat forțele prin modernizarea unei rame Diesel-electrice destinată transportului feroviar de rang guvernamental. Inimoșii ingineri care s-au ocupat atunci de repararea ei au tratat problema mult mai profund și, în final, a rezultat un nou tip de automotor Diesel cu transmisie electrică și reglare automată.A circulat multă vreme sub numele de ” Săgeata albastră”.
În 1990 era una dintre întreprinderile de frunte ale Craiovei. Și-a schimbat numele din IMMR în RELOC dar a rămas în frunte. Mai mult, colaborarea dintre RELOC și Facultatea de electromecanică ne-a încurajat să înființăm o specialitate nouă : Tracțiune electrică. Legăturile noastre s-au intensificat. Cei mai buni absolvenți au fost angajați la RELOC. Am avut și câteva contracte de cercetare pentru modernizarea echipamentelor utilizate pentru verificarea subansamblelor după reparație. Imi amintesc de emoțiile pe care le-am avut când s-a pus în funcție ștandul pentru încercarea compresoarelor după reparare. Eram acolo profesori și absolvenți de la secția de Tracțiune electrică. Ajunsesem pe culme.
Apoi…declinul.
Mulți au plecat de la RELOC .Unii dintre absolvenții Facultății de electromecanică au rămas și și-au asumat responsabilități demne de toată admirația. Au găsit greu beneficiari pentru serviciile de reparații locomotive, dar nu s-au lăsat cu una cu două.
Schimbările au continuat pe plaforma de est a Craiovei. Fabrica de aparataj a devenit  Shopping  Mall -Auchan,  Facultatea de electrotehnică și Facultatea de electromecanică s-au reunit sub numele de Facultatea de inginerie electrică. RELOC s-a asociat cu Electroputere VFU ( vehicule feroviare urbane). Această ultimă schimbare a fost de bun augur : RELOC a trecut de la reparația de locomotive la fabricația de locomotive. Un salt obținut prin perseverență , prin perfecționare, prin profesionalism.