06 Feb
06.02.2026.Antoni Gaudi, arhitectul Catedralei Sagrada Familia din Barcelona.
Posted in Personalități din știință și tehnică din întreaga lume on 06.02.26
Azi, la emisiunea Personalități din știință și tehnică, mi-am propus să vă povestesc despre Antoni Gaudi, arhitectul spaniol al Catedralei Sagrada Familia din Barcelona.
Cine a fost în Spania, la Barcelona, a vizitat, sau a admirat măcar din stradă, catedrala Sagrada Familia. O construcție care îl copleșește pe trecător sau pe vizitator.
În 1872 José María Bocabella, librar din Barcelona, specializat în cărți religioase, fondatorul unei asociații religioase, a făcut o vizită la Vatican. A vizitat și Casa Sfântă din Lorreto, unde se presupune că s-a născut Maria, mama lui Isus. La întoarcere, s-a decis să construiască, în Barcelona, o biserică asemănătoare. A început să strângă banii necesari, în special din donații. Primul proiect, pentru o biserică obișnuită, de tip neogotic, a fost conceput de către arhitectul Francisco de Paula del Villar.
După zece ani de la vizita făcută la Roma de către librarul din Barcelona, José María Bocabella, mai precis în 19 martie 1882, s-a început construirea criptei absidei și a fost finalizată în mai puțin de un an. Menționez, stimați ascultători, că absida unei biserici este o construcție semicirculară, la capătul opus intrării, orientată spre răsărit, destinată altarului și slujitorilor bisericii.
Din diverse motive, la data de 18 martie 1883, arhitectul inițial, Francisco de Paula del Villar a demisionat, iar proiectul a fost preluat și apoi schimbat radical de către arhitectul Antoni Gaudi.
Antoni Gaudi, s-a născut la data de 25 iunie 1852, în localitatea Reus, un centru comercial situat în apropiere de Marea Mediterană, la cca 100 km est față de Barcelona, în provincia Catalonia, de la poalele munților Pirinei, munți care despart Spania de Franța.
Tatăl său, Francesc Gaudi i Serra, a fost ultimul membru al unei familii care se ocupa cu confecționarea obiectelor din aramă sau cupru cum ar fi ibrice, vaze din aramă, obiecte decorative sau cazane pentru țuică, cunoscute și sub numele de alambic. Mama sa, Antonia Cornet I Bertran, era fiica unui fierar. De altfel, mai târziu, Antoni Gaudi, spunea că a moștenit de la familia sa un simț special al suprafeței și al spațiului. Istoria spune că Antoni a văzut lumina zilei chiar în atelierul de vară al tatălui său.
Antoni a fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei Gaudi, trei băieți și două fete, având o sănătate șubredă. Istoria spune că în primii ani de viață a avut o infecție pulmonară apoi a suferit din cauza reumatismului articular fiind obligat să folosească un măgar pentru a merge la școală. Din cauza durerilor provocate de reumatism, era obligat să stea retras și să-i privească pe colegii lui cum se distrează jucând jocurile copilăriei. A început școala primară în localitatea natală, Reus, din Spania. Deși nu avea note foarte bune, deși absenta adesea din pricina stării de sănătate, s-a remarcat prin îndemânarea cu care executa diverse desene sau obiecte. Avea probleme cu memoria. Singura disciplină la care excela era geometria, la care combina cu ușurință figurile plane sau cele spațiale.
Deși avea dificultăți evidente la școală, părinții săi doreau să-i ofere singurului băiat rămas în viață oportunitatea de a urma o școală nou înființată: Colegio de los Padres Ecolapios. A avut șansa ca, în ciclul secundar, să se împrietenească cu doi elevi mai mari, Eduardo Toda și Jose Rivera, cu înclinații literare și iubitori de natură. În plimbările lor vizitau, uneori, ruinele unor construcții istorice, unele din vremea romanilor. Cei trei tineri, uniți de pasiunea lor, au redactat o publicație săptămânală, în care Eduardo și Jose scriau articolele, iar Antoni se ocupa de partea grafică, de ilustrația revistei. Această activitate extrașcolară a influențat pozitiv rezultatele obținute la școală, în special la retorică, adică la arta de a vorbi în public.
Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a oferi modele pentru tinerii și pentru adulții din zilele noastre. Prietenia celor trei tineri și activitățile extrașcolare pot fi modele de reușită pentru tinerii de azi, modele bazate pe implicare personală.
Momentul care l-a determinat pe Antoni Gaudi să se ocupe de arhitectură este legat de cei doi prieteni, Toda și Jose, și de decizia lor de a renova clădirea abandonată a unei mănăstiri, Mănăstirea Poblet, căreia i-au schimbat chiar și destinația publică, devenind un spațiu pentru activitatea artiștilor. Acum mănăstirea face parte din patrimoniul UNESCO.
Printr-o voință extraordinară, reușește să se pregătească și să fie admis la Școala Tehnică Superioară de Arhitectură din Barcelona. Evenimentul se petrecea la data de 24 octombrie 1873 când Antoni Gaudi avea 21 de ani.
Avea mereu probleme de sănătate așa cu nu frecventa cursurile cu regularitate. Tot cam pe atunci, mai precis între 1875 și 1878, a efectuat și stagiul militar obligatoriu. În plus, tatăl său, rămas singur, a venit să locuiască la Barcelona, cu Antoni, care era singurul susținător financiar al familiei. În vremea aceea a notat în jurnalul său: „Trebuie să muncesc din greu pentru a scăpa de greutăți”.
Deși notele obținute la Școala de Arhitectură erau slabe, deși unele proiecte primite ca student nu erau acceptate de profesori, totuși mulți dintre profesorii săi îi apreciau sclipirile de genialitate. Se poate da ca exemplu Proiectul pentru fântâna amplasată în Plaza Catalonia apreciat de către profesorul său Francisco de Paula del Villar, cel care a realizat, mai târziu, primul proiect al Bisericii Sagrada Familia, Sfânta Familie.
De asemenea, se spune că la absolvire, în 15 martie 1878, când Directorul Școlii de Arhitectură i-a înmânat Diploma ar fi spus: „Am dat titlul unui nebun sau unui geniu. Timpul ne va spune asta”. Avea 24 de ani. Mulți intuiau geniul lui Antoni Gaudi și încercau să-i pună piedici în obținerea unor lucrări importante. Șansa lui Antoni Gaudi poate fi asociată cu organizarea Târgului Internațional de la Paris din 1878, adică în anul în care a primit atestatul de arhitect. Unul dintre expozanți, patronul unui magazin de mănuși din piele, i-a cerut să-i conceapă o vitrină pentru produsele lui din piele. Gaudi a conceput o vitrină neconvențională care îmbina elemente din sticlă, lemn și plante exotice confecționate din metal. În plus, vitrina permitea vizitatorului să vadă mănușile din toate unghiurile. Ziarele vremii au lăudat soluția găsită de tânărul arhitect. Mai mult, un alt tânăr, cu putere financiară în industria textilă, Eusebi de Güell, cu doar 8 ani mai mare decât Gaudi, i-a apreciat imaginația, i-a apreciat talentul. Peste câțiva ani, Gaudi avea să realizeze Parcul Güell devenit, în zilele noastre, un loc de atracție pentru turiștii veniți la Barcelona.
Încă nu devenise foarte cunoscut deși finalizase câteva clădiri printre care „Felinarele din piatră și bronz din Piața Reial”, construite în perioada 1878-1879, „Clădirea uniunii sindicale din Mataró” construită în 1883, „Casa Vicens” și „Capricho”, construite între 1883 și 1885.
O întâmplare din această perioadă îi va schimba fundamental viața.
Așadar, în 19 martie 1882 începuse, în Barcelona, construirea bisericii visată de către
librarul José Maria Bocabella și proiectată de arhitectul Paula del Villar, profesor la Școala de Arhitectură din Barcelona. În primăvara anului 1883, Bocabella, finanțatorul proiectului, intră în conflict cu arhitectul Paula del Villar iar acesta demisionează. Bocabella apelează la alt arhitect, Juan Martorell Montels, cu care era bun prieten. Acesta îl refuză dar i-l recomandă pe Antoni Gaudi, cu care colaborase din 1880 la construirea unei catedrale, mult apreciată de beneficiar.
La 3 noiembrie 1883 Antoni Gaudi era angajat ca arhitect profesionist al proiectului Sagrada Familia, Sfânta Familie, din Barcelona. Gaudi avea 31 de ani și începuse să lucreze la o construcție care, în zilele noastre, este considerată una dintre minunile arhitectonice ale lumii și care reprezintă principala atracție turistică din Barcelona. Gaudi și-a propus să construiască o catedrală cu optsprezece turnuri, reprezentând cei doisprezece discipoli, cei patru apostoli, Fecioara Maria și Iisus Hristos. În fiecare turn era prevăzut câte un clopot tubular cu lungimea de câțiva metri. Lucrările la Catedrala Sagrada Familia au trecut prin multe situații dificile, inclusiv financiare. Pentru a urmări mersul lucrărilor, în 1925, Antoni Gaudi se mută pe șantierul catedralei. Din păcate, în urma unui accident de tramvai, Gaudi a decedat la data de 10 iunie 1926, adică acum aproape o sută de ani. Sagrada Familia, catedrala dedicată lui Dumnezeu, este încă neterminată dar lucrările continuă și în zilele noastre, iar spiritul lui Gaudi, înmormântat în cripta catedralei Sagrada Familia, le veghează mereu.
Antoni Gaudí a mai construit și alte edificii, ultimul fiind „Casa Milà, construită între 1906 și 1910, dar catedrala Sagrada Familia este opera care l-a făcut celebru.
Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre arhitectul spaniol Antoni Gaudí și opera sa. Stilul său se bazează pe redarea elementelor din natură, cum ar fi cochilii de melci, carapace broască țestoasă, pietre de râu, cuiburi de păsări. De asemenea, a folosit materiale din gresie și faianță rămase de la alte construcții și șantiere, sau chiar instalații industriale scoase din uz. Gaudí, în stilul său, pleca, de la natură și se întorcea la natură care, pentru el, reprezenta perfecțiunea.
Ca de obicei, la finalul episodului, pentru consolidarea informațiilor transmise azi, vă recomand ca, într-o sâmbătă sau într-o duminică, să mergeți la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, să-i studiați exteriorul și pictura murală din interior. Apoi urcați până la complexul Minerva. Admirați arhitectura exterioară și picturile din interior.
Mențiune.
Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și on line radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.