Și distanțele cresc, în timp.
În urmă cu cincizeci de ani, mai precis în septembrie 1971, am parcurs, pe jos, cu rucsacul în spinare, traseul Uricani, Câmpu lui Neag, Câmpușel, Izbucul Cerna ( Izvoarele Cernei), Cerna Sat. Apoi, cu un IMS, am ajuns la Băile Herculane.
Vara aceasta am mers cu mașina de la Băile Herculane până la Cerna Sat. Drumul de la marginea satului, spre munte, altă dată o potecă, nu mai lată de un metru și jumătate, acum o șosea în toată regula, m-a dus ușor până la Cheile Corcoaiei, rămase aproape neschimbate,
Îmi amintesc că, acum 50 de ani, de la Izorul Cernei până în Cerna Sat am mers, pe jos, cca. 10-12 km.
Când un localnic mi-a spus că, acum, până la Izbucul Cerna sunt 30 de km am exclamat:
– Uite, dom’le, și drumurile se lungesc, în timp, așa cum creșteau, de mult- tare de mult, eroii din legendele despre apa Cernei și Cheile Fricii !
Poteca, pe care am mers in urma cu 50 de ani, cu încă doi tovarăși de lungi drumeții, se află, de ani buni, sub apele lacului Iovanu. Acum, de la Cerna Sat până la Izbucul Cernei se merge pe un drum care urcă în serpentine, iar apoi șerpuiește, obositor, pe malul lacului Iovanu.
18 iulie 2021
