Despre limitele omului
Discutam într-o zi cu …
Vroiam să spun că discutam cu un copil, dar îmi dau seama că trebuie să spun că ….discutam într-o zi cu un om. Discutam despre un test de evaluare la limba romana la care nu a scris ultimul subiect: dialog cu un personaj literar îndrăgit.
– Am vrut să scriu un dialog cu Nică a Petrei, spunea omul cu care discutam. Am început să scriu dar am renunțat.
Apoi mi-a povestit cu lux de amănunte dialogul pe care vroia să-l scrie de parcă îl recitea a nu știu-câta-oară.Dialogul era simplu. Nică îi povestea câte o frântură din ”La cireșe”, după care se oprea, iar el, omul, ca să-l stimuleze să continue, îi spunea doar:
– Și…?,
după care Nică continua povestea scrisă cu har de Ion Creangă.
– Frumos dialogul, mie îmi palce, dar nu înțeleg de ce nu l-ai scris.
– Vezi !, mi-a răspunsul omul. Fiecare om are o limită a lui.
– Nu înțeleg ce vrei să spui !, i-am răspuns eu.
– Păi, imaginează-ți că un om vrea să urce o scară. Urcă o treaptă , urcă două, urcă mai multe. Mai vrea să urce o treaptă dar ceva îl oprește. Nu știe ce îl oprește, Atunci omul se întoarce la ultima treaptă urcată. Asta este limita lui.
Comments Off on 18.12.2012 Despre limitele omului