In data de 25 mai 2010, după Laudatium, rostit de profesorul Ioan Sobor şi după festivitatea de înmânare a Diplomei de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău, am rostit, în faţa Senatului, următorul discurs de răspuns :
Doamnelor şi Domnilor,
Iniţial am pregătit un discurs despre evoluţia şi tendinţele din acţionările electrice, domeniul în care lucrez. Mi-a plăcut cum a ieşit dar conţinea multe informaţii de specialitate. Am renunţat.
Apoi am pregătit un discurs despre creatori de şcoală din România şi din Republica Moldova. Şi acesta mi-a plăcut cum a ieşit pentru că demonstram erudiţia mea . Conţinea, însă, prea multe date istorice aşa că am renunţat.
Intr-un final m-am decis ca în discursul meu să vă prezint într-o formă mai puţin convenţională ce am făcut eu important în viaţa profesională şi ce mă leagă de Universitatea Tehnică a Moldovei.
Am intitulat discursul:
Şcoala superioară şi drumurile profesionale ale discipolilor ei.
Încep cu un citat.
„ Nu zidurile fac o şcoală ci spiritul care domneşte într-însa”. A spus regele Ferdinand în noiembrie 1923 la inaugurarea Şcoalii Politehnice din Timişoara.
Voi continua cu o afirmaţie.
Spiritul unei şcoli este determinant pentru căile profesionale ale discipolilor ei, ale absolvenţilor ei.
Pentru a susţine această afirmaţie îmi este la îndemână să vă prezint câteva exemple din viaţa mea.
În 1965 eram student în anul I. Locuiam la cămin unde avem o „ staţie de radioamplificare” , de fapt o reţea de difuzoare conectate la o staţie de radiorecepţie. În fiecare cameră era un difuzor. Se retransmiteau programele naţionale de radio : programul I şi programul II. În fiecare seară se transmitea şi un program special realizat de studenţi. Erau emisiuni interesante! M-am dus la organizatori, studenţi mai mari, şi mi-am declarat disponibilitatea de a participa la realizarea programelor studenţeşti. Am dat şi o „probă de microfon”. Le-a plăcut cum se aude vocea mea şi am fot inclus în echipă. Rubrica „Noutăţi tehnico-ştiinţifice „ era neacoperită şi mi-a fost repartizată mie.
Deşi la vremea aceea erau puţine surse de informare am găsit totuşi multe noutăţi interesante pentru a fi prezentate colegilor studenţi. Interesul pentru noutăţile tehnico- ştiinţifice s-a păstrat până în prezent.
Acesta a fost un început de drum profesional. Începuturile în căutarea noutăţilor tehnice şi ştiinţifice.
Eram student în anul II.la Facultatea de Electromecanică a Institutului de Mine din Petroşani, oraş situat în Valea Jiului, adică în cel mai mare şi mai vechi bazin minier din România. Am venit la Petroşani deoarece în 1965 nu exista la Craiova o Universitate, nu exista o facultate de electromecanică, iar eu am vrut să devin inginer electromecanic. Deşi după un an, în 1966, s-a înfiinţat Universitatea din Craiova am rămas la Petroşani fascinat de măiestria pedagogică a profesorilor mei , de pasiunea lor pentru cercetare Am aflat că fiecare profesor conduce un cerc ştiinţific studenţesc unde studenţii lucrează cu profesorul şi acolo, la cercul ştiinţific studenţesc, se face altceva decât la laborator. M-am înscris la cercul de Bazele electrotehnicii. Am făcut echipă cu un alt coleg de grupă. Am discutat cu profesorul şi ne-a propus să ne ocupăm de măsurarea frecvenţei mărimilor sinusoidale .Ne-a propus să începem cu măsurarea frecvenţei cu ajutorul osciloscopului folosind figurile Lissajous. Ne-a dat o carte şi ne-a arătat cum trebuie manevrat osciloscopul apoi a plecat Am fost dezamăgit. Eu venisem să stau alături de profesor iar domina sa a plecat. Acum, după 44 de ani, ştiu că a făcut bine şi că nu a fost o întâmplare pentru că, rămaşi singuri, am citit , am încercat, am experimentat, am descoperit ,am fost , uneori, în culmea bucuriei.
Acesta a fost un alt început de drum profesional. Începuturile într-ale cercetării.
Ca student am participat în fiecare an la sesiuni de comunicări ştiinţifice studenţeşti. Am participat şi în 1970 la faza naţională organizată la Timişoara cu lucrarea „ Comanda adaptivă a sistemelor de acţionare electromecanică”. Juriul era format din profesori de la Bucureşti, Timişoara şi Craiova. De la Craiova participa celebrul profesor Constantin Belea, proaspăt doctor habilitat la Moscova. Obţinuse acest titlu ştiinţific în 1962 la Institutul de Aviaţie Jukovski. Avea 33 de ani când a obţinut acest titlu. Pentru comanda adaptivă am propus utilizarea unui echipament de calcul, echivalentul microprocesorului de azi. Era o noutate la vremea aceea. Am obţinut Premiul III Atunci am înţeles că la o lucrare ştiinţifică trebuie să lucrezi ani buni şi să aduci noutăţi tehnice şi ştiinţifice. Eu am învăţat, ca student, acţionările electrice cu plăcere şi pasiune. Evident, nu ştiam atunci că mă voi ocupa de acţionări electrice mulţi ani , că voi obţine brevete de invenţie în acest domeniu, că voi realiza sisteme automate de acţionare aplicate în practica industrială, că mă voi ocupa de organizarea de manifestări ştiinţifice în domeniu.
Acesta a fost un alt început pentru mine . Începuturile utilizării calculatoarelor în acţionările electrice , în echipamentele electrice.
Drumurile profesionale începute în facultate au fost continuate în anii care au urmat.
În 1970 am fost repartizat la un institut de cercetări din Petroşani. În mod natural am continuat drumul cercetării. Se foloseau atunci în minele din România telefoane Siemens , care cântăreau 40 de kilograme şi telefoane româneşti care cântăreau 20 de kilograme. Erau grele şi nici nu puteau fi folosite în abataj, adică acolo unde se muncea pentru a scoate cărbune. Dacă minerul vroia să ceară ceva de la suprafaţă , trebuia să meargă un kilometru până la primul telefon. Eu m-am ocupat de modernizarea telefoanelor pentru mediul exploziv. Am studiat noutăţile tehnice şi ştiinţifice şi am conceput un telefon de numai patru kilograme. Mai mult ,putea fi folosit şi în abataj ,iar pentru un miner cele patru kilograme erau ca un fulg. Acest telefon s-a fabricat multă vreme la Electromagnetica din Bucureşti. S-a exportat şi în China. Am obţinut primul meu Brevet de invenţie pentru acest telefon.
În 1977 am dat concurs şi am ocupat un post de asistent la Universitatea din Craiova pentru disciplina acţionări electrice.
Şi acesta a fost un fel început pentru mine. Începuturile activităţii didactice.
Am considerat că această activitate este o misiune educativă şi de aceea am făcut mai mult decât a preda, a examina şi a da note.
Prin anii ’80 am organizat un Cerc de inventică cu studenţii. Altfel spus ,le-am arătat drumul fascinant al noutăţilor tehnice şi ştiinţifice. Unii dintre studenţii de atunci au devenit profesori la liceele tehnice din Craiova. Sămânţa sădită atunci a dat roade. Acum, după 40 de ani, se organizează anual câte o sesiune de Referate susţinute de elevi pe tema „Inventatorul meu preferat”. Evident particip şi eu .Uneori doar ascult, alteori le povestesc şi eu despre inventatorul meu preferat, Gogu Constantinescu. Despre acest inventator le-am povestit şi studenţilor şi cadrelor didactice de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Despre inventatori povestesc în fiecare săptămână la Radio Craiova. Altfel spus, ceea ce am început în şcoală, ca student, fac şi azi. Despre inventatori şi oameni de ştiinţă scriu în fiecare săptămână într-un cotidian local. Am povestit şi despre academicianul Serghei Kapiţa, cu rădăcini basarabene şi vorbitor de limbă moldovenească, vorbitor de limbă română. Despre inventatori, despre oameni de ştiinţă scriu trimestrial, de aproape trei ani în Meridianul Ingineresc al Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău. Mai mult, susţin la Craiova cursuri de Inventică, termen introdus de venerabilul profesor ieşean Vitalie Belous, născut la Bălţi în urmă cu 80 de ani. Inventica este un subiect frecvent abordat de mine cu profesorul Lorin Cantemir , născut la Zelena-Hotin şi legat afectiv de Universitatea Tehnică a Moldovei.
Aşadar , drumul „noutăţilor tehnico-ştiinţifice” , început în urmă cu aproape 45 de ani m-a adus şi în cetatea dumneavoastră.
Anul 1990 a fost un an de mari schimbări în România.
Pentru cadrele didactice de la Universitatea din Craiova, anul 1990 a însemnat şi noi deschideri spre lumea ştiinţifică, spre lumea universitară. În calitate de secretar ştiinţific la Facultatea de Electromecanică m-am ocupat de organizarea primei ediţii a Conferinţei Internaţionale de Electrotehnică Teoretică şi Aplicată – ICATE. La această primă ediţie a venit de la Chişinău profesorul Tudor Ambros, pasionat de maşini electrice care , împreună cu profesorul Aurel Câmpeanu de la Craiova au scris ecuaţia Craiova-Chişinău. La această ecuaţie s-au adăugat mereu noi termeni, noi persoane. L-am întâlnit la Braşov , în 1994, la Conferinţa Internaţională OPTIM pe profesorul Petru Todos. Aş putea spune că la ecuaţia iniţială Craiova – Chişinău s-a mai adăugat ecuaţia acţionări electrice- Todos-Manolea şi, alături de alte ecuaţii de acest tip , a apărut , din punctul meu de vedere Sistemul Craiova-Chişinău. În 1997 am participat la prima ediţie a Conferinţei Internaţionale de Sisteme Electromecanice SIELMEC , devenită ulterior SIELMEN. Am înţeles atunci care erau nevoile dumneavoastră. Am revenit în acelaşi an şi am ţinut câteva prelegeri despre acţionări electrice. În ecuaţia acţionări electrice a apărut şi profesorul Ion Sobor . Erau necesare trei puncte de sprijin, Todos- Sobor-Manolea, pentru a asigura stabilitatea unei prietenii profesionale bazate pe proiecte, pe acţiuni comune în care fiecare s-a investit cu pasiune .
Despre primul nostru proiect.
În vizitele mele la Chişinău am ţinut cursuri pentru studenţi dar am ţinut şi Conferinţe în faţa cadrelor didactice şi a studenţilor. Într-una dintre Conferinţe am prezentat rezultatele obţinute de noi într-un proiect de încălzire electrică a unui depozit pentru margarină. Soluţia folosită atunci, dar pe care o folosim şi azi în alte aplicaţii, se baza pe elemente de încălzire cu coeficient de temperatură pozitiv. O soluţie „inteligentă”. Din discuţiile purtate cu ceilalţi doi termeni ai ecuaţiei „ acţionări electrice” a rezultat primul proiect comun finanţat în Programul Moldova şi intitulat „Sistem electric computerizat pentru încălzire-uscare depozite de materii prime”. Aplicaţia pentru Republica Moldova era destinat spaţiului de depozitare a butaşilor de viţă de vie. În perioada derulării proiectului am venit de mai multe ori la Chişinău. O dată am venit şi cu alţi colaboratori. Am adus cu noi un convertor static pentru sistemele de acţionare, conceput de noi şi folosit în activitatea cu studenţii de la Craiova. Am făcut atunci câteva lucrări de laborator cu studenţii de la Facultatea de energetică din Chişinău. Şi această sămânţă a prins.
Al doilea proiect al nostru.
În decembrie 1999 sau poate în ianuarie 2000, profesorul Todos şi profesorul Sobor au venit la Craiova pentru a scrie împreună cererea de finanţare pentru proiectul „Sisteme autonome automatizate-surse de alimentare cu energie electrică a consumatorilor serviciilor antigrindină, folosind energia solară şi eoliană” Cererea de finanţare a însemnat definirea obiectivelor de bază , a obiectivelor măsurabile , a activităţilor etc. Am lucrat câteva zile ca studenţii în sesiune. Am depus împreună documentele la Secretarul de Stat Florin Tănăsescu care gestiona programul MOLDOVA. Am obţinut finanţarea şi timp de trei ani am lucrat împreună la acest proiect. Esenţa acestui proiect este legată de un automat programabil conceput de noi şi un software specific pentru gestionarea circulaţiei energiei între sursa primară- panoul fotovoltaic, elementul de stocare- acumulatorul şi consumatorii serviciului antigrindină. Esenţa acestui automat programabil este un microprocesor, un circuit specializat pe care l-am propus, ca soluţie tehnică, şi în urmă cu 40 de ani pentru comanda adaptivă a sistemelor de acţionare electromecanică. O temă de actualitate care ne-a permis şi alte colaborări. O teză de doctorat în cotutelă finalizată deja. O alta în curs de elaborare. Participarea pe această temă la proiecte transfrontaliere sau interregionale.
Aşadar , drumul „cercetării ” , început în urmă cu aproape 40 de ani m-a adus şi în cetatea dumneavoastră unde , cu prietenii profesionali, am edificat mai multe proiecte.
Am scris şi o carte „ Bazele cercetării creative” ca o sinteză a experienţei mele în domeniul cercetării. Această carte a însemnat o punte între activitatea de cercetare şi activitatea didactică desfăşurată de mine la Universitatea Tehnică a Moldovei. Această carte a însemnat pentru conducerea Universităţii Tehnice dovada că vă pot fi util dumneavoastră prin susţinerea unui curs specific la Master, apoi, din acest an şi la Şcoala Doctorală , curs intitulat „Istoria şi metodologia cercetării”.
Desigur acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Tehnică a Moldovei reprezintă pentru mine un nou început şi deci un nou proiect.
Tema acestui proiect am descoperit-o în acest an şi se numeşte Sergiu Rădăuţan, primul Rector al Universităţii Tehnice a Moldovei, o personalitate ştiinţifică apreciată în multe ţări, inclusiv în România. Dovada aprecierii este şi bustul din bronz al lui Sergiu Rădăuţan turnat de prietenii săi din România şi găzduit acum la Institutul de geodinamică din Bucureşti.
Mi-am propus ca , în virtutea legitimităţii conferite de titlul de DHC al UTM să mă ocup de aducerea bustului profesorului Sergiu Rădăuţan la Chişinău. .
Vă mulţumesc pentru oportunitatea de a adăuga noi termeni în ecuaţia Craiova-Chişinău.
Vă mulţumesc pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa
Chişinău 25 mai 2010