08 Jan
Spiru Haret, reformator al învăţământului românesc
Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 08.01.11
Omul de care avem nevoie !
Scurtă incursiune în copilăria lui Spiru Haret
Spiru Haret s-a născut în data de 15 februarie 1851 la Iaşi. Străbunicii lui au venit de la sud de Dunăre pe la 1800, fiind cel mai probabil de origine aromână, şi s-au stabilit în zona de nord a Moldovei. Tatăl său, Costache Haret, era condicar la tribunalul „ criminalicesc” din Iaşi. Mama sa, Smaranda, provenea din familia Ştefanovici , originară din Bucovina. Boala tatălui său dar şi un conflict la locul de muncă face ca Spiru Haret să înceapă şcoala abia la 15 mai 1859 la Dorohoi. Cu toate acestea, încheie clasa I-a cu calificativul „ eminenţie”. Lipsurile materiale obligă familia să plece şi din Dorohoi ,iar Spiru Haret este încredinţat unei mătuşi şi înscris la o şcoală situată în mahalaua Sărăriei din Iaşi. Departe de căldura familiei, Spiru Haret şi-a găsit în învăţătură dar şi în treburile suplimentare de la şcoală echilibrul sufletesc. Directorul şcolii îl caracteriza ca „ retras de copiii gâlcevitori şi stând la sfat cu cei buni, liniştit şi tăcut în bancă, răspunzând prompt şi decisiv, vorbind rar şi lămurit când era întrebat din obiectele clasei”. Unul dintre evenimentele care l-au marcat din perioada şcolii primare a fost inaugurarea Universităţii din Iaşi, petrecută la data de 26 octombrie 1860, la care a participat şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an pleacă cu mătuşa şi unchiul său la Bucureşti, iar în 1862 devine bursier la colegiul Sf.Sava . Avea 14 ani când , după moartea mamei, în 1865 şi a tatălui, în 1866, preia responsabilitatea de a avea grijă de fratele şi cele două surori pe care îi aduce la Bucureşti. Cu toate greutăţile materiale reuşeşte să rămână an de an premiant al clasei şi al colegiului.
Pentru a citi tot articolul, faceti click aici!