Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică

Alexandu Proca, românul care a demonstrat teoretic existența mezonilor.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Alexandru Proca, românul care a demonstrat teoretic existența mezonilor.

În activitățile noastre folosim adesea expresia „am descoperit” sau „s-a descoperit” pe care o asociem cu elemente concrete, elemente fizice pe care le putem vedea, pe care le putem atinge.

Citim despre descoperirea unor stele folosind instrumente astronomice, folosind telescoape.

Citim despre descoperiri  făcute cu ajutorul microscopului, altfel spus cu ajutorul unui instrument pe care îl vedem, pe care îl putem atinge.

Și totuși, sunt cunoscute descoperiri intangibile,  făcute cu ajutorul instrumentului matematic, cum sunt mezonii, particule subatomice, cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron.

Unii dintre noi au puterea să imagineze aceste instrumente matematice. Unul dintre acești oameni  a fost și românul Alexandru Proca.

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, inginer constructor, a lucrat la ridicarea Gării de Sud din Ploiești, finalizată în 1872, situată pe magistrala București-Buzău. Alexandru Proca  a urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală, la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat, urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră.

Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice. A fost atras de partea teoretică, de matematică. Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti. Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii, recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein. Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică.

    Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi, în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50, nota maximă  fiind 20. Istoria spune că  diploma de licențiat  i-a fost înmânată chiar de Marie Curie, care pimise deja al doilea Premiu Nobel.

După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.        

 În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică „Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii: teoria relativităţii, elaborată de Einstein  şi teoria electronului, elaborată de Dirac.

În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România. În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice, cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor. Ministerul Afacerilor Externe din Franţa  îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr. Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”. 

În 1931 făcea parte din colectivul de redacție al revistei Annales de l’Institut Henri Poincaré, ocupându-se, printre altele, de promovarea activității mai multor savanți români tineri sau consacrați, prin care și matematicianul Simion Stoilow care atunci, în 1931, avea 44 de ani.

Așadar, stimați ascultători, deși departe de țară, Alexandru Proca i-a scos în față pe românii cu valoare științifică. Cred că este momentul să vă reamintesc că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a oferi modele de viață pentru tinerii dar și pentru adulții din zilele noastre. Alexandru Proca i-a scos în față, prin publicația la care lucra, pe românii cu valoare demonstrată.                                                                                                                                                                                                                                                                                          

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de împotrivirea mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.

Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949. Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, s-a simțit nedreptățit din punct de vedere profesional dar a luptat în continuare, a luptat scriind, ultimul articol fiind datat 18 octombrie 1955.

A predat, timp de patru ani, între 1940 și 1944, cursul de  Fizică teoretică la Universitatea din Porto. Apoi, din 1945 a condus Seminarul de Fizică Teoretică de la Sorbona. Istoria spune că, în toamna anului  1955, deși bolnav a vrut să participe la deschiderea  Seminarului la care participa și marele matematician român Simion Stoilow care fusese, în perioada 1946-1948, ambasadorul României în Franța.

Alexandru Proca a luptat mereu. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955. Peste două luni, la 13 decembrie 1955, boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Alexandru Proca, românul care a reușit să demonstreze existența unor particule subatomice, românul care a reușit să „descopere” cu ajutorul instrumentului matematic existența mezonilor, iar instrumentul dezvoltat poartă numele „Ecuațiile Proca”.  Sunt puțini  oameni al căror nume este asociat cu un instrument matematic.

La finalul fiecărui episod încerc să fac legătura între personalitatea  evocată și prezentul în care trăim.

Ei bine, în 2012, s-a înființat în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Inginerie Electrică ICPE CA București,  Centrul de excelență care poartă numele „Alexandru Proca” și care, într-un fel, continuă preocuparea lui Alexandru Proca de a promova tinerii cu valoare științifică. Centrul reunește  elevi olimpici, asigurându-se astfel, un climat de emulație, asigurându-se o „masă critică”  de  oameni cu  preocupări științifice de nivel ridicat. Oamenii sunt importanți. Omul care a reușit să catalizeze activitatea Centrului de excelență „Alexandru Proca” se numește Mircea Ignat care a descris  într-o carte, intitulată „Centrul de excelență: o poveste de succes” , epopeea acestui grup de tineri români cu valoare științifică.

Am corespondat  cu domnul dr.ing.Mircea Ignat. Mi-a trimis mai multe documente legate de activitatea Centrului de excelență. Mi-a trimis, în format electronic cartea „Curs scurt de inițiere privind ideea de cercetare științifică”în care, undeva, scrie:„În cadrul centrului, unde este o altă lume şi o altă Românie, ne întâlnim şi ne despărţim cu zâmbetul pe buze şi, în cele două ore în care ne întâlnim, deviza este jocul. În mod evident cercetătorii trebuie să fie „jucători inovativi”! Deci cercetarea este joc, dar nu divertisment! ”

Așadar stimați ascultători, ca un corolar al acestui episod, vă îndemn să urmăriți, într-un fel sau altul, activitatea Centrului de excelență care poartă numele „Alexandru Proca”.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Alexandru Proca – românul cu cele mai substanţiale contribuţii în  fizica  teoretică       

“Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod  gîndirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul”. Aşa a definit celebrul  Henri Poincaré gândirea omenească.Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi  fizicianul  Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.

Incursiune biografică

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Gării de Sud din Ploieşti. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală , la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat , urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră. Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice.Istoria spune că în 1920 a făcut o vizită  de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin  din Philadelphia, SUA, iar prin raportul întocmit la întoarcere a convins  guvernul României se cumpere câteva maşini electrice.

A fost atras de partea teoretică, de matematică încă  din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfăşurată în calitate de corespondent  la Gazeta Matematică.Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  la Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti.Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii , recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein.

Activitatea de inginer                                                         

Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „ Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924 atât în limba română cât şi în limba franceză. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică, condusă de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, născut în Craiova şi inventatorul celebrelor pile  electrice care, miraculos, funcţionează şi azi la Muzeul Tehnicii din Bucureşti.

Alături de marii fizicieni ai lumii.                                                             

Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi , în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50,nota maximă  fiind 20.           După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie.  Era celebră pentru că în 1903  a primit Premiul Nobel  pentru fizică, iar din 1906  a devenit  prima femeie- profesor la Universitatea  din Sorbona. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.

În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică “Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii:teoria relativităţii, elaborată de Enstein  şi teoria electronului elaborată de Dirac. Întâmplător sau nu, Henri Poincaré, şi-a început activitatea de inginer  în industria extractivă ,la o mină din localitatea franceză Vesoul,iar apoi s-a dedicat teoriei, s-a dedicat matematicii.Întîmplător sau nu, Alexandru Proca, urmează aproape acelaşi drum profesional  ca şi Henri  Poincaré.În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România.În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice ,cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor.Deşi la vremea aceea nu se obişnuia în Franţa  ca tinerii cercetători să fie trimişi la stagii în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr.Altfel spus, valoarea sa l-a dus în sfera celor mai mari fizicieni ai lumii  de la vremea aceea.Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”.

Profesor de fizică teoretică 

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de invidia mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949

Recunoaştere târzie

Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, a fost afectat de nedreptăţile care i s-au făcut . Nu a putut să înţeleagă micimile şi răutăţile venite din partea confraţilor. A tăcut. A suferit. I-a scăzut însă entuziasmul. I-a scăzut rezistenţa fizică şi s-a îmbolnăvit. La începutul anului 1953 i s-a pus diagnosticul  de cancer la gât. A luptat în continuare. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955.Peste două luni, la 13 decembrie 1955 , boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.

Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod gândirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul“. Aşa a definit celebrul Henri Poincaré gândirea omenească. Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi fizicianul Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.
Articolul poate fi citit  aici !

Personalități din știință și tehnică.

Marie Skłodowska Curie, mamă răsplătită de viață.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Marie Sklodowska Curie, mamă răsplătită de viață.

Luptătoare pe tărâmul ştiinţei,  a primit de două ori Premiul Nobel, realizând astfel o premieră. În plus,  a fost o mamă  răsplătită de viaţă: una dintre fiice i-a continuat drumul profesional, obţinând şi ea Premiul Nobel. A doua a vegheat-o în clipele de suferinţă, iar apoi a scris o carte despre mama ei, carte scrisă din suflet despre o savantă şi o mamă în care a văzut tot timpul studenta săracă, dornică să-şi atingă visele. Este vorba despre Marie  Skłodowska Curie.

Marie Sklodowska Curie s-a născut  la data de 7 noiembrie 1867   la Varşovia , în vremea în care Polonia nu mai exista ca ţară. Fusese împărţită între trei imperii. Marie Skłodowska Curie este un model  de perseverenţă, de încredere în valoarea proprie. Este un exemplu de cercetător care a învins prin perseverenţă şi muncă neostenită.

Tatăl său a fost profesor de fizică, iar mama sa directoarea unei şcoli cu pensiune. A adunat cu greu ban peste ban  pentru a-şi realiza visul: să fie studentă la vestita universitate  Sorbona din Paris. În 1891 s-a mutat la Paris. A locuit în suburbia La Vilette unde acum, întâmplător sau nu, Statul francez a  construit o Cetate a ştiinţei şi unde vin zilnic zeci de copii pentru a  descoperi drumurile ştiinţei. Marie  s-a înscris la Universitate şi a fost prima femeie care a obţinut licenţa în fizică la Sorbona, în 1893, absolvind cursurile cu  magna cum laude. După numai un an a obţinut şi licenţa în matematică. În această perioadă l-a cunoscut pe viitorul soţ, Pierre Curie, care conducea Laboratorul de la École de Phisique et Chimie. S-au căsătorit pe data de 26 iulie  1895, iar  drept călătorie de nuntă au făcut  o excursie cu biciclete prin satele Franţei. În 1897, abia refăcută după naşterea primei fiice, Irène,  şi-a ales ca teză de doctorat studiul radiaţiilor  abia descoperite de  Becquerel. A început să măsoare proprietăţile  uraniului şi a testat diferite materiale care conţin uraniu. În aprilie 1898 a întocmit raportul de  cercetare, apoi într-un articol, soţii Curie au anunţat descoperirea unui nou element. Ei au propus ca „ acest nou element să fie numit  poloniu, după numele ţării de origine a unuia dintre noi”. Nici că se poate o dovadă mai convingătoare a dragostei pentru pământul pe care a văzut lumina zilei. Soţii Curie au descoperit şi un nou fenomen pe care l-au numit radioactivitate. În 1900 soţii Curie şi-au sintetizat rezultatele  într-un articol prezentat la Congresul Internaţional de Fizică în care au pus întrebarea: Care este sursa de energie emanată de razele lui Becquerel? Vine din interiorul  corpurilor radioactive sau din  afara lor? Intuitiv, Marie Curie a presupus că această energie provine dintr-o activitate  din interiorul atomilor. Pornind de aici, misterele atomului aveau să fie dezvăluite la cumpăna dintre secole. Pentru a descoperi aceste mistere, Marie a prelucrat, kilogram cu kilogram, câteva tone de reziduuri de oxid de uraniu primite din Germania. Şi după atâta amar de muncă a obţinut zece grame de radiu pur. Cât despre condiţiile de muncă  şi despre salarii parcă nici nu-ţi vine să vorbeşti acum: un hangar şi un post de profesoară la Şcoala normală de fete din Sévres.

Așadar, stimați ascultători, cred că este locul să menționez  ce spunea Marie Curie despre munca științifică: „Nu trebuie să uităm că atunci când radiul a fost descoperit nimeni nu  ştiut că se va dovedi atât de folositor  în spitale. Munca era chiar ştiinţă pură. Iar asta dovedeşte  că munca ştiinţifică nu trebuie privită doar din punctul de vedere al  necesităţii directe. Trebuie făcută pentru ea însăşi, pentru frumuseţea ştiinţei, iar apoi există mereu şansa ca o descoperire ştiinţifică să devină, precum radiul, un beneficiu pentru umanitate” .

 Desigur azi cunoaştem utilitatea radiului. Dar în 1900 nu se ştia nimic. Fizicianul Becquerel a suferit o arsură ciudată  pe când transporta  în buzunar o sticluţă cu o sare de radiu. Aflând despre eveniment, Pierre Curie îşi expune în mod voluntar un braţ la acţiunea radiului timp de câteva ore. Apoi Marie Curie studiază  acţiunea radiului asupra animalelor şi descoperă că prin această terapie, numită mai apoi  Curieterapie, pot fi tratate anumite forme de cancer.

            În 10 decembrie 1903 soţii Curie au primit Premiul Nobel  pentru fizică pe care l-au împărţit cu Henri Becquerel. Din păcate, în 1906 Pierre Curie a murit într-un accident  de trăsură în Paris. Marie Curie a preluat postul de profesor la Sorbona deţinut de Pierre şi a devenit astfel prima femeie- profesor la această universitate. Istoria spune că înainte de primul curs, în ziua de 5 noiembrie 1906, cu două zile înainte de a  împlini 39 de ani, a făcut, mai întâi, o vizită la mormântul lui Pierre. A urmat  o perioadă grea dar, în final, munca ei a fost recompensată, în 1911,  cu al  doilea Premiu Nobel, pentru chimie. Până atunci nici un alt laureat nu fusese distins de două ori cu această  înaltă recompensă ştiinţifică. Dar aceste recunoaşteri internaţionale n-au putut  învinge mentalitatea membrilor Academiei de Ştiinţe din Franţa: o femeie nu poate ocupa un fotoliu în Academie. În şedinţa din 23 ianuarie 1911 preşedintele Academiei de ştiinţe le spune uşierilor:„Lăsaţi să intre toată lumea, cu excepţia femeilor”. Marie Curie nu a intrat în Academie. Întâmplări de genul acesta s-au mai petrecut şi se mai petrec. Titu Maiorescu, craiovean de-al nostru,  contemporan cu Marie Curie a spus într-un discurs „ Fereşte-te a doua zi după succes!”. Evident, nu s-a gândit la Marie Curie. Dar  oamenii mari au suferit totdeauna asaltul furibund al acelora care voiau să descopere, sub armura geniului, creaturi umane  imperfecte.

În timpul primului război mondial Marie Curie a  desfăşurat o bogată activitate pentru utilizarea razelor X, sau razele Roentgen, în intervenţiile medicale şi chirurgicale. A creat  primul automobil echipat cu un aparat radiologic, care circula din spital în spital, pentru a veni în ajutorul răniţilor. Tot în acea perioadă a echipat două sute de săli cu aparate radiologice.

După terminarea războiului a înfiinţat la Paris Institutul Radiului.

În 1922 a fost aleasă în Academia Franceză de Medicină, fiind prima femeie care a ocupat această poziţie, iar în 1923 Parlamentul  francez i-a acordat o pensie pe viaţă.

Câţiva ani, din 1928, a lucrat şi cu un român celebru în fizica teoretică, Alexandru Proca. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”

De altfel, Marie Curie, a lucrat și cu alți români printre care Dragomir Hurmuzescu, inventatorul electroscopului folosit pentru cercetarea proprietăților radiului, respectiv Ștefania Mărăcineanu, cunoscută pentru declanșarea ploii artificiale, în 1930.

Soţii Curie au avut două fiice:  Irène şi Eve. Irène a moştenit pasiunea pentru cercetare, pentru ştiinţă. Împreună cu soţul ei Jean- Frèdèric Joliot  a obţinut Premiul Nobel pentru fizică pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. Eve a fost alături de mama ei  până în ultima clipă, adică până în ziua de 4 iulie 1934, când Marie Curie a murit de leucemie asociată cu intoxicaţie radioactivă. Apoi Eve Curie  a scris o carte plină de dragoste :Madame Curie.

            Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit  despre Marie Curie, o luptătoare pe tărâmul ştiinţei care, în premieră, a primit de două ori Premiul Nobel.

În plus,  a fost o mamă  răsplătită de viaţă cu două fiice iubitoare de părinți.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

Strada Lyon

Strada Lyon din cartierul Rovine are forma literei U sau de potcoavă, sprijinită pe strada Gogu Constantinescu. O stradă nouă  încadrată de blocuri botezate cu litera G urmată de un număr .

Lyon este numele unui oraș din Franța  situat la 460 km de Paris, spre nord-vest, și la  314 km de Marsilia, spre sud.

• De ce o stradă din Craiova poartă numele unui oraș din Franța ?, ar putea fi o întrebare pe care să o formuleze cineva .
• Pentru că Lyon este oraș înfrățit cu Craiova, sau mai exact este oraș partener cu Craiova, i-aș răspunde.

Craiova este înfrățită și cu alte orașe  din alte țări:  Finlanda,   Macedonia,   Bulgaria, China,  Suedia. Craiova este înfrățită și cu alt oraș din Franța,  Nanterre,  departament al Parisului. Înfrățirea dintre Craiova și Nanterre s-a  făcut în 1962. Eram elev la liceu când s-a parafat această înfrățire și am avut mai mulți colegi care au mers în excursii, în  schimburi bilaterale în Franța, la Paris.

Ideea înfrățirii între localități a apărut la începutul secolului XX și s-a materializat prin legături între orașe din Franța și din Anglia dar s-a dezvoltat foarte mult după al  Doilea Război Mondial ca metodă de reconciliere între  comunități din țări care făceau parte din sisteme politice diferite. Înfrățirea a avut un rol foarte important în extinderea Uniunii Europene. Înfrățirea are  un rol important în colaborarea dintre statele Uniunii Europene și de aceea, în prezent, sunt alocate fonduri pentru susținerea activităților specifice. Programul  de finanțare a fost lansat în 2014, se derulează în perioada 2014 -2020 și poartă numele ” Europa pentru cetățeni”. Programul este  derulat de Direcţia Generală Comunicare din cadrul Comisiei Europene și  îşi propune să promoveze cetăţenia europeană activă prin implicarea societăţii civile în construirea unei Europe unite, bazată pe valori istorice şi rememorarea unui trecut comun, pe aprofundarea dialogului intercultural şi pe concepte precum toleranţa, solidaritatea, democraţia, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă. Obiectivul general al Programului este acela de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.

Dar să revenim la strada Lyon, la orașul Lyon.

În 2009 am primit o invitație din partea comunității științifice din Lyon să prezint câteva repere din istoria ingineriei din România. În Lyon funcţionează patru instituţii de învăţământ superior. Una  dintre acestea poartă numele  inventatorilor cinematografului : fraţii Lumière. August şi Louis Lumière. Universitatea Lumière a fost  înfiinţată în 1973 prin reorganizarea Universităţii  din Lyon , creată în 1896.

Frații Lumière au făcut prima proiecție publică a unui film în 28 decembrie 1895,  la  cafeneaua “Grand Café” ,  din Paris. Filmul proiectat, realizat de  Frații Lumière , avea titlul  „Sosirea unui tren în gară”. Filmul durează doar 35 de secunde  şi prezintă intrarea unei locomotive cu abur în gara Ciotat, situată pe malul mării Mediterana, o staţiune estivală în vogă și cu un șantier naval în expansiune, la vremea respectivă.

În conferința pe care am ținut-o la Lyon în martie  2009 am povestit despre Petrache Poenaru. L-am ales pe el, pe Petrache Poenaru, pentru că la data de 25 mai 1827 a obținut Brevetul Francez 3208 pentru ”Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală” , invenție care a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, așa cum invențiile fraților Lumière au revoluționat industria fotografică și cinematografică. În conferința mea am avansat ipoteza că Petrache Poenaru, student la Ecole Polytechique din Paris, ar fi putut să-l întâlnească pe celebrul matematician și fizician  Andrè-Marie Amper, profesor la aceiași  universitate și care s-a născut la 20 ianuarie 1775 în localitatea Poleymieux-au-Mont-d’Or situată la 15 km de  Lyon.Locuitorii orașului Lyon se mândresc cu Andrè-Marie Amper așa cum noi ne mândrim cu Petrache Poenaru. Ipoteza mea a avut ecou  printre participanți pentru că, apoi, discuțiile s-au purtat într-o altă atmosferă.

Am vizitat împreună Institutul Lumière, de fapt Muzeul  cinematografului construit pe locul în care, în anul 1895,  Antoine Lumière, tatăl celor doi inventatori, fotograf în Lyon,  a deschis  uzina Monplaisir destinată fabricării aparatelor de fotografiat. Aici se găsește și Hangarul în care s-au proiectat primele filme și care, în 1995, adică în zilele noastre, a fost declarat Monument istoric.Și în Craiova  sunt multe clădiri care ar putea fi transformate în Muzee și să atragă turiști, să aducă beneficii orașului nostru.

Am vizitat împreună orașul vechi unde au funcționat multe ateliere de țesătorie.Acum sunt muzee în care s-au păstrat vechile utilaje de țesătorie. Am văzut acolo aceleași tipuri de utilaje care au existat și la fabrica de țesături din Craiova situată  pe strada ”Anul 1848 ” , clădire demolată de curând.

Am vizitat și o instalație ultramodernă de valorificare  termică a deșeurilor rezultate din epurarea apelor reziduale colectate din zona Lyon-St.Etienne. Instalația, complet automatizată, este echipată cu două reactoare termice care incinerează 40.000 t/an de nămol rezultat din epurarea apelor reziduale și care generează 21 de milioane de kWh/an utilizați pentru încălzirea a cca. 1000 de apartamente. După opinia mea, ar putea fi o temă de colaborare între Craiova și Lyon.

Istoria spune că în anul 1643, în timpul epidemiei de ciumă, orașul a fost salvat de la distrugere de  Fecioara Maria. În  8 decembrie 1852 municipalitatea  a inaugurat statuia Fecioarei Maria, amplasată pe vârful colinei Fourvière, iar locuitori au aprins, spontant , câte o lumânare la ferestrele caselor apoi au pornit într-o procesiune spre statuie.Așa a apărut Festivalul luminilor care se organizează anual între 8 și 12 decembrie.

Așadar, strada Lyon din Craiova poate fi un punct de plecare pentru un proiect european care să pună față în față oameni din Craiova, România, și Lyon ,Franța.

Strada Lyon ne îndeamnă să privim spre viitor !

SINGRO  – Eveniment de referință în activitatea AGIR

În fiecare an AGIR organizează  două Colocvii pe teme de  actualitate: în aprilie și în iunie. Din doi în doi ani AGIR organizează, în septembrie, Simpozionul SINGRO  pe teme de interes național la care sunt invitați ingineri români din toate țările. Vin ingineri  români care au studiat în România, iar acum lucrează în alte țări. Vin ingineri sau arhitecți care au studiat în România, s-au reîntors în țările lor dar sunt, în continuare,  vorbitori de limbă română. Vin ingineri care au studiat în alte țări și în alte limbi pentru care limba română este limba maternă.

SINGRO 2012 a reunit, alături de ingineri din România, ingineri din Moscova, Kiev, Chișinău, Wroclaw,New-York. Tema din acest an, ”Inginerie și educație”,  a oferit un cadru generos pentru proiecte de viitor. Arhitectul inginer din Wroclaw se va ocupa de restaurarea unei clădiri cu istorie ”tehnică” din Craiova, inginerul constructor din New-York se va ocupa de prezentarea în America a unei sculpturi realizată de  Brâncuși, aflată până acum într-o colecție privată. Inginerii din Chișinău vor participa la un proiect din  Programul Capacităţi, Subprogramul “Cooperări bilaterale – Programul de cooperare bilaterală România – Republica Moldova”.

SINGRO – eveniment de referință în activitatea AGIR, este la a X-a ediție. Evenimentul poate fi considerat  model  pentru modul în care se construiesc operele sociale, economice, inginerești: cu viziune, cu perseverență, cu constanță, cu pasiune ,cu apreciere reciprocă, cu recunoaștere reciprocă, cu respect unii față de alții.

SIMPOZIONUL ȘTIINȚIFIC  AL INGINERILOR ROMÂNI PRETUTINDENI

13 septembrie 2012

Secțiunea Educație.

La secțiunea Educație au fost înscrise 18 lucrări din care s-au susținut 16 plus încă o lucrare suplimentară

Temele abordate se referă la

 Craiova a dat României, a dat lumii  mulţi oameni de seamă. Unii dintre ei, care au activat în domeniul umanist,  sunt mai cunoscuţi. Alţii, care au avut meserii tehnice, meserii inginereşti sunt mai puţin cunoscuţi de locuitorii de azi ai Craiovei, ai României. Se întâmplă ca unii dintre cei uitaţi de românii  de azi să fie evocaţii de către   specialiştii de peste mări şi ţări care folosesc creaţiile lor, care folosesc invenţiile lor. O parte din vină o avem şi noi, cei de azi care , ocupaţi cu treburile zilnice uităm să dăm prinosul de recunoştinţă înaintaşilor noştri .De aceea o să vă povestim  despre un craiovean, despre un  român care şi-a adus o contribuţie remarcabilă  la realizarea mijloacelor tehnice necesare zborului pe Lună şi anume sursa de energie, adică pila electrică. Tot el  a  pus bazele învăţământului ingineresc  modern din România, fiind primul Rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti timp de 20 de ani,  din 1920 şi până în 1940.

Vasilescu-Karpen Nicolae s-a născut la data de 28 noiembrie 1870 în Craiova. Urmează şcoala primară  apoi   Liceul Carol I din Craiova unde s-a remarcat prin spiritul de analiză şi  prin  pasiunea sa pentru partea experimentală a disciplinei studiate, dar mai ales de partea practică a fizicii.

Luptătoare pe tărâmul ştiinţei,  a primit de două ori Premiul Nobel , realizând astfel o premieră . În plus,  a fost o mamă  răsplătită de viaţă: una dintre fiice i-a continuat drumul profesional , obţinând şi ea Premiul Nobel. A doua a vegheat-o în clipele de suferinţă, iar apoi a scris o carte despre mama ei, carte scrisă din suflet despre o savantă şi o mamă în care a văzut tot timpul studenta săracă , dornică să-şi atingă visele.

Marie Skłodowska Curie s-a născut la data de 7 noiembrie 1867   la Varşovia , în vremea în care Polonia nu mai exista ca ţară. Fusese împărţită între trei imperii. Marie Skłodowska Curie este un model  de perseverenţă, de încredere în valoarea proprie. Este un exemplu de cercetător care a învins prin perseverenţă şi muncă neostenită.