26 Jun
16.06.2025.Paul Cernea, organizatorul Clinicii de Oftalmologie din Craiova
Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 26.06.25
Personalități din știință și tehnică.
Paul Cernea, organizatorul Clinicii de Oftalmologie din Craiova
Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Paul Cernea,organizatorul Clinicii de Oftalmologie din Craiova.
Când descriem o persoană menționăm culoarea ochilor: căprui, albaștri, verzi sau negri.
Oamenii au născocit legende despre culoarea ochilor. Alți oameni, pasionați de statistică, au asociat culoarea ochilor cu aptitudinile cu înclinațiile unei persoane. Unii afirmă că persoanele cu ochi căprui sunt romantice, persoanele cu ochi albaștri nu sunt foarte dinamici, persoanele cu ochii verzi știu să se bucure de orice moment al vieții, iar persoanele cu ochii negrii își asumă riscurile vieții. Desigur, sunt statistici! Inclusiv perceperea culorii este relativă!
Dar și medicii, oftalmologii au făcut studii de specialitate și au publicat articole, au publicat cărți dedicate ochiului, dedicate modului în care sunt „văzute” culorile. Unul dintre acești medici a fost Paul Cernea.
Paul Cernea s-a născut la data de 20 septembrie 1926, în comuna Cristești, din județul Botoșani. Localitatea, situată la 10-12 km sud de Botoșani, are istorie dacă ținem seama că este menționată încă de pe la 1600.
Tată său, originar din Oltenia, din Apele Vii, care la vremea aceea aparținea de județul Romanați, era tehnician agronom. Supraviețuitor al luptelor de la Mărășești, a primit 5 ha de pământ și a rămas în Moldova. Mama sa, originară din Preuțești, aproape de Fălticeni, era descendentă din neam de preoți. Paul Cernea, a fost singurul băiat din cei patru copii ai familiei Cernea: Viorica, Georgeta, Paul și Lucia.
A urmat școala primară în comuna natală. La 1 septembrie 1936 devine elev la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani, locuind la internat. Mai târziu, Paul Cernea recunoștea că viața la internat l-a învățat să fie ordonat, punctual, modest și conciliant. I-a rămas întipărită în amintire biblioteca liceului cu zeci de mii de volume de autori români și străini. I-au rămas întipărite în minte greutățile războiului. Exodul polonezilor, a căror țară a fost invadată în 1939. Dictatul de la Viena prin care România cedează o parte din Ardeal. Soldații din Regimentul 37 Infanterie Botoșani reveniți acasă pentru refacere. Retragerea nemților. Venirea rușilor. Drumul de bejenie din Moldova până în Oltenia, la Apele Vii. Fiecare are rădăcinile lui.
În vremurile tulburi din 1944-1945, continuă liceul la Deva, la Liceul Decebal din Deva dar, în final, în 1945 a susținut examenul de bacalaureat la Botoșani.
După mulți ani Paul Cernea nota:„Privind înapoi, după jumătate de secol, constat ce rol important l-au avut în țara noastră familia, mediul social în care a crescut și liceul în educarea și formarea generațiilor din acea vreme. Prin corectitudinea profesorilor și exemplul lor de înaltă ținută morală și intelectuală, liceul a reușit să modeleze și să formeze personalități de valoare”.
În octombrie 1945 a susținut examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Iași. În 1948, ca student în anul IV, face primii pași în spital. Iată ce spunea Paul Cernea despre această perioadă: „Efectuarea cu succes a unor activități practice- un pansament, injecții și transfuzii, aplicarea unui aparat gipsat- erau tot atâtea lucruri noi. Participarea în echipa operatorie, mici intervenții chirurgicael, participarea la ședințe de referate ale clinicii și la redactarea unor lucrări științifice rămânea adânc întipărite în amintirea viitorului medic”.
A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în 1951 fiind repartizat ca preparator la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Sf. Spiridon din Iași unde a funcționat până în 1956.
În 1957 s-a înscris la doctorat, la Cluj, avându-l coordonator pe profesorul Ion Păcurariu, reușind să-și susțină Teza în științe medicale în 1961. În același an, 1961, a ocupat, prin concurs, postul de medic primar la secția de Oftalmologie a Spitalului CFR din Iași, preluând și postul de director al Spitalului.
Și-a început activitatea didactică în 1970, ca șef de lucrări (lector) la Institutul de Medicină și Farmacie in Iași. De fapt, așa cum este deja statuat în învățământul medical, și-a continuat activitatea în spital, secția de Oftalmologie devenind Clinică universitară.
Vă reamintesc, stimați ascultători, că în 1947 s-a promulgat Legea 138 prin care era înființată Universitatea din Craiova cu patru Facultăți, printre care și Facultatea de Medicină umană . Totuși a funcționat numai Facultatea de Agronomie respectiv Institutul Agronomic din Craiova. În 1966 se înființează, aș putea spune că se reînființează Universitatea din Craiova care va include, din 1970, Facultatea de Medicină.
Dar să revenim la Paul Cernea care, din 1975, vine la Craiova, la Facultatea de Medicină, pe post de conferențiar, apoi profesor universitar până în 1996 când, prin pensionare, devine profesor consultant.
Ca medic, a făcut dovada empatiei cu pacienții săi. Iată ce povestea, peste ani, despre o operație făcută în primii ani de activitate: „ O fetiță de 4 ani din Dorohoi, când eram la Iași, este adusă de mama sa pentru operație de strabism. Îmi aduc aminte, și acum, că era ziua de 1 mai, iar eu mergeam mereu la spital să văd cum evoluează infecția oculară. După două zile totul a intrat în normal. Am revăzut fetița după mai mulți ani, cu poziția bună a ochilor și fără sechele. În prezent este căsătorită și are și ea copii. Dar eu cred că în acea săptămână am îmbătrânit cu 10 ani”
Activitatea științifică a fost o preocupare permanentă, abordând o tematică variată care cuprinde afecțiuni și malformații oculare congenitale, discromatopsii congenitale, glaucom, afecțiuni vasculare retiniene. Rezultatele obținute au fost prezentate la manifestări științifice de profil organizate în Franța, Germania, Elveția, Italia.
Așa cum se întâmplă în mod obișnuit în activitatea de cercetare, rezultatele comunicate la manifestări științifice, publicate în reviste, îmbunătățite prin confruntările cu specialiștii din domeniul oftalmologiei, au fost reunite în câteva cărți de referință. Amintesc prima carte publicată de profesorl Paul Cernea, intitulată „Explorări funcționale în oftalmologie”, publicată în 1975, la Editura Junimea din Iași, în colaborarea cu doamna dr. Florica Ignat. În 1977 a publicat la Editura Scrisul românesc din Craiova, volumul „Vederea culorilor”, apoi Glaucomul, Editura Medicală 1979. Ca o încununare a acestei activități, în 1997 a publicat la Editura Medicală, în colaborare cu toate clinicile din țară, „Tratat de oftalmologie”.
Profesorul Paul Cernea a fost un specialist în oftalmologie dar a fost și un om de cultură. De altfel domnia sa afirma: „ Nu există o infirmitate mai mare spirituală decât lipsa de cultură umanistă la un medic”. Se pot aduce multe dovezi pentru a documenta că a fost un om de cultură. Mă rezum la două cărți scrise de domnia sa: „ Personalități ale oftalmologiei”, publicată la Editura Medicală Universitară în anul 2000, și cartea autobiografică „ Viața de oculist” publicată la Editura EBOS Soft din Craiova în 1998.
Ca recunoaștere a valorii domniei sale, în 1992, profesorul Paul Cernea a fost ales Membru titular al Academiei de Științe Medicale din România. La trecerea în neființă, petrecută în 20 iunie 2013, Academia de Științe Medicale din România a publicat un necrolog în care spunea: A condus şi organizat Clinica Oftalmologică din Craiova, aceasta fiind un centru de referinţă a oftalmologiei româneşti. Cu grijă de părinte a insuflat fiecărui rezident curajul de a ţine un bisturiu în mână şi de a lua cea mai bună decizie. Cu înţelepciunea unui dascăl a contribuit esenţial la formarea a numeroase generaţii de tineri specialişti oftalmologi pe care i-a antrenat şi stimulat în munca de cercetare ştiinţifică. A coordonat şi susţinut Revista de Oftalmologie, ridicându-i prestigiul științific”
Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni este ca , prin exemple concrete, să contribuie la formarea culturii recunoașterii valorilor de lângă noi. Exemplul de azi a fost oftalmologul Paul Cernea.
La finalul acestui episod, pentru consolidarea culturii recunoașterii valorilor de lângă noi, vă recomand ca într-o zi să mergeți la Biblioteca Aristia și Alexandru Aman, să împrumutați cartea „Viața de oculist”, scrisă de Paul Cernea, să vă așezați pe o bancă în fața Casei Memoriale „ Elena Farago” , născută și ea în Moldova, la Bârlad, venită la Craiova ca și Paul Cernea. Citiți din cartea „ Viața de oculist”, scrisă de Paul Cernea. Încercați să vă aduceți în minte dulcele grai moldovenesc.
Mențiune.
Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și on line radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.