Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică

George-Gogu Constantinescu- fiu al  Craiovei

Azi și mâine, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă vorbesc despre  Gogu Constantinescu. Episodul de azi l-am institulat Gogu Constantinescu- fiu al Craiovei.

În 2007, inginerul Alexandru Manda, la vremea aceea Director al  Editurii ALMA din Craiova, în colaborare cu Fundația  Culturală Magazin Istoric,  s-a ocupat de editarea unui număr special din publicația Magazin Istoric dedicat Craiovei și personalităților legate de Craiova. Eu trebuia să scriu despre un inventator. Decizie grea. Soluția a venit în mod firesc după o discuție cu Alexandru Manda. Domnia sa, student fiind, a participat, în toamna anului  1961, la ceremonia prilejuită de acordarea titlului de Doctora Honoris Casua, de către Institutul Politehnic din București, craioveanului George Gogu Constantinescu.

Discuția, purtată în 2007, a avut un efect  greu de explicat: am avut sentimentul că am stat de vorbă cu …Gogu Constantinescu. Din acest motiv, este personalitatea despre care am scris, despre care am povestit cel mai mult.

            George Constantinescu s-a născut la data de 4 octombrie 1881, într-o casă situată lângă Grădina Mihai Bravu. O casă maiestuoasă, învecinată cu alte case încărcate de istorie: în stânga casa Glogoveanu, care l-a adăpostit o vreme pe Tudor Vladimirescu, apoi între 1913-1949 Primăria Craiovei,  mai în faţă casa în care o poposit Alexandru Ioan Cuza în 27 iunie 1859.

          Tatăl său, George  Constantinescu a fost profesor de matematică, absolvent al Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti, secţia matematică dar şi absolvent al cursurilor de specializare de la Sorbona. A fost  director al Şcolii Superioare din Craiova, actualul Colegiu Carol I, unde a funcţionat timp de 30 de ani. Mama sa, Ana, de origine alsaciană, născută Roy, era o iubitoare de muzică şi o pianistă desăvârşită.

            La început părinţii îl strigau George, iar uneori Gogu, pentru a evita confuzia cu numele tatălui său. Copilul răspundea bucuros la apelativul Gogu, pe care şi l-a păstrat apoi devenind prenumele acceptat chiar şi oficial.

A urmat Şcoala Primară Obedeanu, cea mai veche şcoală din Craiova. Se povesteşte că în acea perioadă a construit un telefon cu ajutorul căruia comunica din dormitor cu mama sa aflată la bucătărie sau în curte. La început a fost un simplu sistem de semnalizare: o sfoară şi un clopoţel. A citit, a experimentat şi a construit un aparat din ce în ce mai perfecţionat.

Din 1892 urmează Şcoala Superioară din Craiova. A apucat perioada construcţiei localului actual al Colegiului Naţional Carol I, edificat între 1893 şi 1895 şi proiectat de arhitecţii Toma Dobrescu şi D. Nedelcu. Era dotat cu instalaţii de încălzire centrală şi cu instalaţii electrice.

În vremea liceului şi-a transformat camera într-un adevărat laborator pentru experimente fizico-chimice. Aici a realizat o lampă electrică cu mercur, alimentată de la acumulatori, şi diverse motoare. Din dorinţa de a-şi ajuta sora, Maria, să se descurce mai bine la matematică a realizat un calculator, bazat pe un sistem mecanic, care putea realiza calcule cu până la 30 de cifre.

Se povesteşte că tatăl său, George, a sesizat că fiul agrea în special fizica, chimia şi matematica, şi i-a spus: „Gogule, n-ai să ajungi nici sacagiu dacă nu-ţi însuşeşti cultura generală, deschizătoare de orizonturi pentru toate specialităţile”. L-a ascultat. Petrecea adesea multe ore în biblioteca liceului.

Acompania la pian corul liceului în care cânta vocal şi Nicolae Titulescu. S-au mai întâlnit peste ani în Anglia. Prin anii 1897-1898 a venit la Craiova o delegaţie din Bulgaria. La sfârşit corul şcolii, din care făcea parte şi Nicolae Titulescu, a cântat imnul naţional bulgar „Sumi Mariţa”. La pian acompania  Gogu Constantinescu. La final a fost un moment de confuzie. Participanţii nu ştiau dacă ceremonia s-a încheiat şi trebuie să plece sau mai urmează ceva. Gogu Constantinescu, a cărui prezenţă de spirit s-a manifestat în multe ocazii, a sesizat  momentul delicat şi a început să cânte solo la pian „Sumi Mariţa”. Toată asistenţa s-a aşezat pe scaune, iar finalul a fost un entuziasm greu de descris în cuvinte. Istoria spune că profesorul de matematică, Ionciovici, i-a zis „Minunat eşti Gogule, la muzică, dar tu ai să fii un mare inginer şi inventator”.

Din nefericire, tatăl său moare în 1896 din cauza unei boli de inimă. Era elev în clasa a V-a de liceu. Evenimentul i-a dat puterea să se descurce singur şi să-şi asume şi multe alte obligaţii legate de familie.  

În 1899 îşi ia Bacalaureatul cu nota 8,90. A fost al 8-lea din 75 de elevi. S-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, pe care o termină în 1904 ca şef de promoţie cu cea mai mare notă obţinută până atunci: 18,51, nota maximă fiind 20. Secolul XX a debutat, în Occident, cu o puternică  criză economică. Nici România nu a fost ocolită. A fost o perioadă grea pentru absolvenţii Şcolii de poduri şi şosele deoarece s-au sistat toate lucrările publice din lipsă de fonduri. Proiectanţii străini, la care se făcea apel până atunci, cereau sume pe care Guvernul nu le putea da. Pentru relansare erau necesare noi soluţii autohtone, noi tehnologii, noi materiale de construcţii. A fost un moment prielnic pentru ca betonul armat să se impună, pentru ca un inginer din ţară să impună soluţia sa.

Spirit novator, Gogu Constantinescu încearcă să demonstreze, prin proiectul de absolvire, avantajele noilor materiale şi tehnologii şi a calculat un pod din beton armat, după o metodă proprie, deşi profesorul de poduri, Anghel Saligny, i-a avertizat pe elevii săi să nu folosească betonul, material nesigur şi chiar periculos. 

Teoria  betonului armat, nu era bine pusă la punct. Betonul armat este un material neomogen, compozit, cu discontinuităţi. Tratarea lui ca un corp elastic era încă la început.

Încearcă, fără succes, să obţină unicul post vacant de inginer din Bucureşti. La insistenţele fostului său profesor, Elie Radu, este angajat la Ministerul Lucrărilor Publice, iar între 1906 şi 1908 este asistentul acestuia la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. Sarcina lui Gogu Constantinescu era să perfecţioneze teoria betonului armat, să lămurească problema aderenţei şi transmiterii eforturilor de la beton la oţel. Meritul lui Gogu Constantinescu este că a elaborat o teorie corectă a betonului armat şi o metodă originală de calcul a bolţilor încastrate. În toată viaţa sa, Gogu Constantinescu a imaginat, a calculat şi a verificat experimental. Verificarea acestor soluţii s-a făcut prin construirea primului pod cu arc, de 14 m deschidere, în 1905, la Doftana, după planurile inginerului Tiberiu Eremia. Apoi, în 1906, podul cu grinzi drepte şi 16 m deschidere din Parcul Carol din Bucureşti.

Istoria spune că în 1906 a fost  solicitat să rezolve o problemă la Camera Deputaţilor: peretele eliptic ce înconjura camera a început să se deplaseze. A rezolvat problema utilizând o centură eliptică de beton armat. Gogu Constantinescu a verificat zilnic, timp de o săptămână, dacă zidul se mai deplasează. La terminarea lucrărilor, deputaţii au refuzat, de teamă, să intre în clădire pentru că a fost consolidată cu beton armat de către un inginer tânăr, necunoscut. Din păcate această mentalitate despre competenţa tinerilor ingineri se păstrează şi azi. S-au numit două comisii de anchetă prezidate de profesorul Davidescu şi respectiv de profesorul Ion Ionescu. Soluţia finală, practică, a venit tot de la Gogu Constantinescu. Le-a alungat teama deputaţilor încărcând clădirea cu saci umpluţi cu nisip având fiecare greutatea unui om.  Sacilor nu le-a fost teamă!

                   Tot în acea perioadă a construit  cele două poduri de la Lainici, acum scoase din funcțiune, cu două arce din beton armat, având deschideri de 60 m şi calea suspendată cu tiranţi. La vremea aceea era o performanţă pentru că nu se mai construiseră în ţară astfel de poduri.

În anul 1908, ca protest faţă de refuzul Consiliului tehnic superior de a accepta soluţiile lui bazate pe construcţiile din beton armat, îşi dă demisia din serviciul statului şi înfiinţează, împreună cu Tiberiu Eremia, o antrepriză prin intermediul căreia construieşte mai multe poduri şi clădiri din beton armat.

Dintre realizările sale în domeniul construcţiilor, care pot fi văzute şi astăzi, se

menţionează:

– Moscheea din Constanţa, construită în 1910. Cupola minaretului este formată dintr-o pânză de beton armat de 5 cm grosime deşi are o deschidere de 8 m;

– Castelul de apă de la Periş (judeţul Ilfov);

– fostul Minister al Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Generală a Municipiului Bucureşti).

La acestea poate fi adăugat proiectul de alimentare cu apă a oraşului Calafat, din judeţul Dolj,  realizat între 1908 şi 1910. O bună parte din reţeaua de alimentare  executată atunci, este funcţională şi azi.

      Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.