Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

16 Sep

14.09.2018 Amintiri redescoperite

Posted in Evenimente în imagini (galerie foto), Mesaje transmise catre... on 16.09.18

Amintiri redescoperite

De mai mulți ani, Asociația Generală a Inginerilor din România- AGIR  acordă Premii anuale pentru realizări inginerești deosebite.

De regulă, Premiile se acordă pentru construcții inginerești: poduri, locomotive, mașini, aparate și multe alte creații din aceste categorii.

Deși oferta este abundentă, se premiază, cu greu, și cărți.

Anul acesta, 2018, a fost premiată o singură carte: Ingineri, pasiune și muzică.60 de ani împreună cu Orchestra inginerilor , publicată la Editura AGIR în 2017. Autor . Andrei Iliescu, inginer  cu experiență în fabricarea calculatoarelor, înzestrat cu harul muzicii, cu harul scrisului.

Am citit cartea și, pagină cu pagină, am descoperit istoria fascinantă a Orchestrei inginerilor  dar și Personalitățile marcante ale vieții științifice și publice – membri ai Orchestrei.

            Surpriza…

Printre personalitățíle care au făcut parte din Orchestra iniginerilor l-am găsit pe Nicolae M. Nicolae, pe care l-am cunosct în 1976 ca ambasador al României în SUA. În acel an, 1976, împreună cu alți 10-12 tineri am  făcut parte dintr-un grup  cu care am vizitat America timp de o lună.

După un zbor de 10 ore, cu un avion al companiei TAROM, am aterizat la New York unde ne-a întâmpinat  Ambasadorul României, Nicolae M. Nicolae. Apoi, la întoarcere, la Washington DC, am fost invitați la sediul Ambasadei unde am fost oaspeți de vază ai ambasadorului Nicolae M. Nicolae.

Au trecut mulți ani de atunci dar numele Nicolae M. Nicolae l-am ținut minte. Și întâlnirea de la Ambasadă am ținut-o minte. Cu siguranță atitudinea ambasadorului a fost un motiv esențial. După 42 de ani, citind cartea Ingineri, pasiune și muzică.60 de ani împreună cu Orchestra inginerilor am aflat, cu bucurie, mai multe detalii despre omul Nicolae M. Nicolae.

A absolvit Facultatea de electrotehnică din București în 1948. A cântat mereu la vioară. A fost Director  general al cunoscutei uzine Electrotehnica. A fost prim-vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Prieten cu marele  violonist Ion  Voicu, cu Valentin Lipatti, și el pasionat de vioară, mulți ani  ambasador al României la UNESCO, au cântat adesea, împreună, cu viorile lor celebre.

Asta… pentru comparație!

E bine să avem, mereu, un reper, un termen de comparație. În toate.

Citind  despre inginerul Nicolae M. Nicolae, membru al Orchestrei inginerilor, pe care l-am cunoscut ca ambasador în Statele Unite ale Americii,  am redescoperit amintirile   din vizita  care m-a făcut, atunci și de atunci, să privesc viața „cu alți ochi”.

No Comments »