Blog – Prof. Gheorghe Manolea

2 comments on this topic

1. Theodor Augustin says:
   
   4. August - 6:06 am

   Va inteleg perfect atat reactia, cat si imboldul de a posta comentariul dumneavoastra pe blog.Francois Villon spunea odata “Mais ou sont les neiges d’antan?…”
   Avem “avantajul” fata de generatiile de azi sa fi trait si perioada cand valoarea, educatia, formatia, umanitatea, grija si respectul pentru cel aproape noua, bunul simt si trasaturile de caracter precum integritatea morala, spiritualitatea, etica si dreptatea, erau concepte ce primau in formarea si dezvoltarea individului si a societatii. Poate tocmai de aceea este cu atat mai greu si de neinteles pentru noi ceea ce traim astazi, bulversandu-ne, revoltandu-ne si nascand contrarierate si spirit de fronda. Din pacate, haosul si societatea decrepita si bolnava in care traim are menirea de a manipula caractere si impregna mintea, chiar si a celor mai putin arivisti si individualisti, cu otrava si conceptii alterate si total gresite ceea ce ma detrmnina sa cred ca suntem iremediabil condamnati la mediocritate, atavism, primitivism si alienare.
   Format fiind in anii 60-90, imi este imposibil sa inteleg cum efortul pas cu pas de formare a unei ideologii sociale, umane si rationale de-a lungul a peste 20 de ani de SOCIALISM, poate degenera atat de usor si radical in inca 20 de ani de DEMOCRATIE. Privesc cazurile precum cel semnalat de dumneavoastra cu sentimente amestecate de revolta si repulsie pe de o parte si cu mila si toleranta pe de alta, gandindu-ma ca numai un cataclism, un Hitler sau poate un semn Ceresc, ar mai putea indrepta ceva astfel incat semidoctii ce ne sunt acum elevi sa aiba , macar jumate din bunul simt, cultura si integritatea morala a generatiilor noastre. Dar asta e un vis, desigur, atata timp cat a-ti iubi tara, a fi moral, cinstit sau corect, sunt notiuni cu care ajungi sa iti fie rusine sau chiar frica a te lauda.

1. Alexandru Botu says:
   
   5. August - 7:42 am

   Interesanta poveste!….
   Si mie mi s-a intamplat, numai ca imi cereau sa duca ei caruciorul pentru a recupera moneda. Adica imi faceau un mic serviciu si eu acceptat sa-l achit astfel. De multe ori am acceptat, aceasta “poveste”parandu-mi-se mai acceptabila decat cersitul direct.
   Dar nu m-am intalnit cu situatia pomenita, in care scoaterea banului era facuta cu speraclu si fara contraserviciu, iar graba aratand si preocuparea fata de eficacitate, eficienta…
   Situatia in care m-am aflat era una normala? Am reactionat normal? Poate sa fie situatia in care m-am aflat precursoarea celei in care s-a aflat Profesorul?

1. Marius Rujan says:
   
   5. September - 1:14 pm

   Da, interesanta, numai ca nu este singulara.
   Aproape la orice supermarket, care are in dotare carucioare cu fise, se intampla acest fenomen.
   Am reflectat mult timp, daca sa raspund sau sa nu acestei povesti, punandu-mi intrebarea : Care este reactia NORMALA in aceste cazuri ?
   Indiferent de abordare, ai doua solutii, fie dai caruciorul, fie nu, nu exista nuante de gri !
   Sa va spun patania mea :
   La finalul cumparaturilor dintr-un supermarket, s-a apropiat de mine un copilas, care mi-a cerut sa duca ele caruciorul la locul lor de ,,parcare”, pentru a recupera fisa de 50 bani. I-am spus sa sa aiba rabdare ca se rezolva. In acel moment a aparut o femeie mai in varsta, vizibil cu probleme mentale, care a gonit copilul spunandu-i ca este carucuiorul ei, si-l va duce ea.
   Iritat de atitudinea femei, mai ales ca acel copil se departase, fiindu-i probabil frica, am refuzat sa ,,predau” caruciorul femeii, care s-a simtit ofensata de refuz, si l-am dus personal la locul lui.
   Problema nu s-a finalizat aici, femeia intorcandu-si razbunarea catre copil, care de altfel a luat-o la fuga, eu primimd si ,,urarile” de rigoare.
   O fi normal ce am facut, nu o fi ….