Lacrimile unei mame.
De ce plâng mamele? Când plâng mamele?
Mi-am pus aceste întrebări azi, în timpul unei ceremonii oficiale desfășurată la Facultate, uitându-mă la lacrimile unei mame.
Am încercat să-mi aduc aminte când am văzut-o pe mama mea plângând. Cred că tot la o ceremonie asemănătoare petrecută cu mulți ani în urmă.
Mamele plâng numai când bucuria se revarsă din ochii lor.
Se uită la copilul ei .
Il vede împlinit.
Se uită în jos spre mâinile care l-au legănat și lacrimile se revarsă pur-si-simplu printre pleoapele rămase întredeschise din vremea nopților de veghe.
O mama plânge numai de bucurie!
Bucuria care vine de la copilul ei.
Să nu uităm lacrimile de bucurie ale mamelor !