Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Mulţi dintre noi au aşteptat trenul într-o staţie de metrou din Bucureşti. Când călătoreşti timpul are altă valoare, aşa că fiecare dintre noi s-a uitat la ceasul din staţiile de metrou din Bucureşti ca să ştie când a plecat ultimul tren. Ceasurile din staţiile metroului bucureştean funcţionează încă de la darea în funcţiune a acestui mijloc de transport , adică din  1979 . Ele au fost concepute de Gheorghe Cartianu,inginer,profesor, inventator, cercetător şi creator de şcoală în domeniul radiocomunicaţiilor. În plus , un om sensibil faţă de colaboratorii săi, un om cu o cultură vastă care declara: “A nu fi atent la artă, la literatură, pentru că eşti inginer, e o mare eroare. Te transformi într-o maşină, devii un robot lipsit de sensibilitate”.

Scurtă biografie

Gheorghe Cartianu  s-a născut   la data de 8 august 1907  în comuna Borca,  situată pe malul râului Bistriţa  judeţul Neamţ. Tatăl său , Ioan Cartianu, a fost inginer silvic, iar mama sa , Eufrosina, casnică , era o femeie cultă..  Urmează şcoala primară în comuna Dubrovăţ,  judeţul Iaşi, iar liceul la Bacău.  Ca elev, a fost colaborator la Gazeta matematică. Admirator al lui Proust a citit multă literatură franceză. A luat lecţii de pian şi vioară dezvlotându-şi aptitudinile native pentru muzică.A dovedit, încă din acea vreme, spirit inventiv şi aplicativ, construind , cu fratele său Paul, un planor şi un aparat de radiorecepţie cu lămpi.Desigur, o realizare remarcabilă pentru vremea aceea.

In 1926, a terminat liceul, ca absolvent de onoare şi s-a înscris la  Şcoala Politehnică din Bucureşti,  Facultatea de Electromecanică. Paralel cu studiile politehnice, le-a urmat şi pe cele de la Facultatea de Matematică, la Universitatea din Bucureşti.

Inginer practician.

In 1932, a obţinut licenţa de la ambele facultăţi şi  este numit inginer la Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni. . Între anii 1933-1934 a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti , a staţiei de emisie de la Bod şi a efectuat emisiuni experimentale cu mai multe staţii de emisie.  Din 1933, la solicitarea profesorului Ernest Abason, ocupă şi postul de asistent la Matematici speciale în Şcoala Politehnică. Profesorul Tudor Tănăsescu îl solicită, apoi, ca asistent la cursul nou-înfiinţat de Radiocomunicaţii. Această combinare  între rigurozitatea cunoştinţelor teoretice de matematici şi aplicaţiile din tehnica radiocomunicaţiilor a marcat ulterior întreaga sa activitate. Frumuseţea domeniului de radiocomunicaţii îl  face ca , începând cu anul1937,să renunţe  la alte activităţi, şi se dedică în exclusivitate activităţii  didactice şi de cercetare ştiinţifică  sub îndrumarea profesorului Tudor Tănăsescu.Valenţa de bază a acestei activităţi a fost aplicabilitatea rezultatelor cercetărilor   şi, de aceea, multe dintre aparatele concepute de el, bazate pe tehnicile radio,  au fost utilizate în practica vremii.  

Cadru didactic universitar.

In 1948 devine conferenţiar la cursul de Radiocomunicaţii, iar din  1952 ocupă postul de profesor şi este numit şef al Catedrei de radiocomunicaţii, la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii nou-înfiinţată, unde  a activat până la sfârşitul vieţii sale contribuind la orientarea şi dezvoltarea electronicii şi telecomunicaţiilor ca profesor-manager, aşa cum îl numea, mai târziu, unul dintre discipolii săi, profesoara Adelaida Mateescu.

Devine doctor inginer, în 1968, cu lucrarea “Modulaţia de frecvenţă”, iar din 1970, deţine titlul de doctor docent.
            În anul 1940, a formulat noul criteriu de stabilitate a sistemelor electrice liniare şi neliniare, cunoscute, în literatura de specialitate, sub numele “Criteriul Cartianu-Loewe”.

Constructor şi inventator de radioinstalaţii
            Gheorghe Cartianu a asistat la apariţia şi aplicarea celor mai importante invenţii în domeniul electronicii şi a adus contribuţii originale  la utilizarea acestora în practica curentă, prin perfecţionări, invenţii şi teorii originale.
                    A construit mai multe staţii de emisie, cu care a efectuat emisiuni experimentale (1933-1939) şi a realizat instalaţii de emisie, de concepţie proprie, cu modulaţie de frecvenţă (1947 – 1950).
În anul 1949, a realizat prima legatură cu radiorelee din ţară, între studiourile din Bucureşti şi staţia de emisie Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, după o concepţie originală. Din Tâncăbeşti, efectua emisiuni şi recepţii de radiodifuziune, pe unde ultrascurte, cu modulaţie de frecvenţă, demonstrând superioritatea acestora, faţă de modulaţia de amplitudine. Au fost primele experimentări de radiodifuziune HF (High Fidelity), din România.
                    A inventat o instalaţie de emisie-recepţie pentru legături bilaterale radiotelex şi primul sistem din lume, de comunicaţie bilaterală, pentru galerii de mină (1970). A primit Medalia de aur, la Nürenberg, în 1969, pentru invenţia “Procedeu de transmitere a semnalelor în bandă largă”.

Una din ultimele preocupări ale sale a fost transmiterea orei exacte, prin radio şi prin fir, cu afişare digitală. O concretizare practică o constituie ceasurile de la Metroul din Bucureşti – atât cele care arată ora exactă, cât şi cele care măsoară intervalele de timp la care se succed trenurile.

Creator de şcoală.
            Este creatorul şcolii româneşti de radiotehnică şi radiocomunicaţii.             

A stimulat abordarea de  noi domenii de cercetare cum ar fi : stabilitatea sistemelor electrice, modulaţia de frecvenţă, sinteza circuitelor, transmisiuni de date, procese informaţionale în organismele vii.

A scris  zece  cărţi de referinţă în domeniu printre care  “Modulaţia de frecvenţă” (1958) , „Bazele radiotehnicii” (1962) ,„Analiza şi sinteza circuitelor electrice” (1972); „Sinteza în domeniul frecvenţă” (1974) .Prima carte, Modulaţia de frecvenţă, a fost tradusă şi publicată în Franţa, Rusia, Ungaria.

A fost redactor al revistei Telecomunicaţii în perioada 1956–1974.

Viaţa de zi cu zi

În 1930 s-a căsătorit cu   Ana  Tomescu,   asistentă de limba engleză la Universitatea Bucureşti.  Iată ce a scris doamna Cartianu despre căsnicia lor: „…Am trăit o viaţă întreagă ca doi studenţi, fiecare cu locul şi preocupările sale, cu lucruri simple, mărginindu-se la membrii familiei, prieteni din tinereţe şi colegii de profesie. În dialogul nostru interdisciplinar, îmi vorbea adesea despre proiecte şi căutări ştiinţifice, ceea ce îi deschidea perspectiva voiajului imaginar al unui veşnic tânăr căutător în lumea cunoaşterii“.

Recunoaştere

În anul 1963 , a fost ales Membru Corespondent al Academiei Române, iar în 1981 a primit  Premiul Traian Vuia al Academiei Române.

Recunoaşterea valorii sale profesionale şi umane  se regăseşte în mai multe iniţiative ale discipolilor săi. Un amfiteatru al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti poartă numele „Gheorghe Cartianu”. Unul dintre Premiile acordate de Academia Română  pentru rezultate deosebite în domeniul ştiinţelor tehnice poartă numele „Gheorghe Cartianu”. Din 2002 un Liceu din Piatra Neamţ poartă numele „Gheorghe Cartianu”.

S-a stins din viaţă la 26 iulie 1982 în Bucureşti