23 Apr
Nicolae Vasilescu-Karpen,patriarh al ştiinţei şi învăţământului tehnic românesc
Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 23.04.11
Craiova a dat României, a dat lumii mulţi oameni de seamă. Unii dintre ei, care au activat în domeniul umanist, sunt mai cunoscuţi. Alţii, care au avut meserii tehnice, meserii inginereşti sunt mai puţin cunoscuţi de locuitorii de azi ai Craiovei, ai României. Se întâmplă ca unii dintre cei uitaţi de românii de azi să fie evocaţii de către specialiştii de peste mări şi ţări care folosesc creaţiile lor, care folosesc invenţiile lor. O parte din vină o avem şi noi, cei de azi care , ocupaţi cu treburile zilnice uităm să dăm prinosul de recunoştinţă înaintaşilor noştri .De aceea o să vă povestim despre un craiovean, despre un român care şi-a adus o contribuţie remarcabilă la realizarea mijloacelor tehnice necesare zborului pe Lună şi anume sursa de energie, adică pila electrică. Tot el a pus bazele învăţământului ingineresc modern din România, fiind primul Rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti timp de 20 de ani, din 1920 şi până în 1940.
Vasilescu-Karpen Nicolae s-a născut la data de 28 noiembrie 1870 în Craiova. Urmează şcoala primară apoi Liceul Carol I din Craiova unde s-a remarcat prin spiritul de analiză şi prin pasiunea sa pentru partea experimentală a disciplinei studiate, dar mai ales de partea practică a fizicii.
S-a înscris, apoi, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1891 ca şef de promoţie .Încă nu împlinise 21 de ani când şi-a început activitatea la Serviciul Lucrărilor Publice din Bucureşti unde şi-a adus contribuţii remarcabile în realizarea echipamentelor de comunicaţie şi la proiectarea şi construcţia unui tunel de 3 km la Bereşti, pe linia ferată Galaţi-Bârlad. În 1899 pleacă la Paris pentru aş continua pregătirea la Şcoala Superioară de Electricitate, pe care a absolvit-o în 1901, iar în 1902 a absolvit şi Facultatea de Ştiinţe din Paris obţinând licenţa în fizică, mecanică şi matematică. În 1904 obţine titlul de doctor la Universitatea din Sorbona cu teza Cercetări asupra efectului magnetic al corpurilor electrizate în mişcare, şi publicată imediat în Annales de Chimie et de Physique.Din comisie a făcut parte şi celebrul fizician şi matematician Henri Poincaré. Prin fundamentarea teoretică a tezei dar mai ales prin experimentările făcute, Nicolae Vasilescu-Karpen a lămurit o problemă controversată printre fizicienii timpului. Iată ce spunea profesorul a. Berget în cartea sa „ La vie et la morte du globe”:” Este o consecinţă a fenomenului transportului sarcinilor, fenomen descoperit de Rowland, îndelung discutat şi căruia , frumoasele şi de acum înainte clasicele experienţe ale românului Vasilescu-Karpen,i-au verificat existenţa şi măsurat grandoarea, într-un mod definitiv”.
Îşi începe activitatea didactică la Universitatea din Lille unde funcţionează în calitate de conferenţiar la catedra de electrotehnică, unde s-a remarcat prin talentul său pedagogic.
Un fruntaş al ştiinţei tehnice
Deşi se bucura de aprecierea mediilor ştiinţifice din Franţa a decis, în 1905, să se reîntoarcă în ţară. În acelaşi an se înfiinţează la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti catedra de electricitate unde Nicolae Vasilescu-Karpen începe să predea cursul de electricitate şi electrotehnică şi unde va activa timp de 35 de ani.. Mai mult , alături de alţi dascăli , pune bazele învăţământului ingineresc modern din România caracterizat prin conţinutul său multilateral, complex, cu mai multe specialităţi. În al doilea deceniu al secolului XX România asigura pregătirea inginerilor pentru construcţia şi întreţinerea drumurilor,la Şcola Naţională de Poduri şi Şosele, a inginerilor silvici la Şcoala superioară de silvicultură de la Brnăneşti, a inginerilor agronomi la Şcoala superioară de agricultură de la Herestrău şi a arhitecţiilor. Specialiştii pentru celelalte domenii industriale , în plină expansiune, se pregăteau sau se formau în străinătate. În acest context efectuează un studiu documentat şi elaborează la 1 septembrie 1920 proiectul de transformare a Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele în Şcoala Politehnică din Bucureşti. Iată unul dintre argumentele cuprinse în studiul elaborat : „ Dacă în trecut ne puteam mulţumi cu formarea de ingineri, împrumutând ştiinţa gata făcută de la alţii, nu ne putem număra printre ţările civilizate fără a da propriul nostru aport ştiinţelor fundamentale şi aplicative”.Decretul Lege a fost promulgat de Regele Ferdinand în data de 10 iunie 1921.
A fost numit Rector în 1920 şi a deţinut această funcţie până în 1940. A acordat o importanţă specială lucrărilor practice de laborator, practicii în producţie, desfăşurată pe perioada vacanţei de vară, a introdus în Planul de învăţământ cursuri cu profil economic, administrativ şi juridic. De asemenea , a introdus cursuri pentru învăţarea limbilor străine pentru a le asigura studenţilor condiţiile de bază de documentare din literatura de specialitate publicată, evident, într-o altă limbă decât limba română. A înfiinţat doctoratul în inginerie. Iată ce spunea academicianul Remus Răduleţ despre Vasilescu-Karpen : ”Numeroşi fruntaşi ai ştiinţei şi tehnicii româneşti, nenumărate generaţii de ingineri educaţi de eminentul om de ştiinţă şi distinsul profesor-inginer, vor păstra veşnic vie amintirea celui ce s-a străduit să ridice ştiinţa şi tehnica românească la nivelul preocupărilor tehnicii mondiale”. Printre aceştia se numără şi Alexandru Proca., unul dintre studenţii primei promoţii ai Şcolii Politehnice din Bucureşti. Şi-a început activitatea de inginer în 1922 la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru utilajele petroliere şi miniere, adică s-a atins obiectivul înfiinţării unei şcoli politehnice. După câţiva ani Alexandru Proca a fost angajat la „Institutul Radiului „ din Paris , condus de Marie Curie, deţinătaorae Premiului Nobel pentru fizică din 1903. Iată ce spunea Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca” .
Profesor impunător.
Ca dascăl, Nicolae Vasilescu-Karpen şi-a pregătit lecţiile cu minuţiozitate, se documenta şi le sistematiza astfel încât să ajungă la esenţa fenomenului iar studenţii să poată urmării prelegerile sale bogat ilustrate cu figuri desenate pe tablă . De-a lungul anilor a adus mai multe contribuţii ştiinţifice privind regula practică pentru determinarea sensului forţei electromotoare, distribuţia liniilor de câmp magnetic, raportul dintre masa şi energia electronului, a stabilit cauza reacţiei indusului maşinilor electrice. Cărţile sale „ Manual de electrotehnică generală „, scrisă în 1925 şi „ Electricitatea” , scrisă în 1942 , sunt dovezi incontestabile susţinute şi de recenzia făcută de acad. Şt. Procopiu :” În definitiv, „Electricitatea” domnului Vasilescu-Karpen constituie o expunere interesantă şi originală a continuumului şi a câmpului în electricitate. Organizarea consistă în a strânge electricitatea într-o unitate deductivă, înlocuind noţiunile magnetice şi reducând magnetismul la electricitate; în sfârşit, trecând peste ordinea cronologică, studenţii înaintaţi în fizică vor simţi plăcerea în a urmări raţionamentele şi deducţiile domnului Karpen”. ”Figură impunătoare, cu o prestanţă desăvârşită, de un calm proverbial , cu glasul plăcut şi cu vorbire ponderată”. A rămas în memoria studenţilor şi prin examenele inteligente pe care le ţinea” .
Activitatea de cercetare.
A studiat mecanismul zborului păsărilor pe vânt variabil . A avut contribuţii teoretice şi practice originale în domeniile : electricitate, electrostatică, electromagnetism, telegrafia fără fir, pile electrice , aerodinamică, termodinamică, în electrochimie şi chimia fizică. În 1909 a propus, în premieră, printr-o notă intitulată „ Asupra telefoniei la mare distanţă” şi adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă, procedeu folosit în telefonia fără fir. Aici trebuie amintit că în 1907 Augustin Maior a fost primul care a realizat experimental comunicaţii simultane pe un număr de 5 căi pe o singură linie de transmisie lungă de 15 km , la Budapesta. În 1963 , Nicolae Vasilescu Karpen într-o comunicarea făcută la Academie îl amintea pe Augustin Maior spunând:” Prin această comunicare am crezut că astfel reamintesc care sunt promotorii procedeului folosit azi pentru telefonia prin cablu la mare distanţă”.
Realizări de seamă
O realizare de o valoare inestimabilă o reprezintă Pila Karpen , sau pila K, care funcţionează folosind exclusiv temperatura mediului ambiant. Prin conceperea acestora craioveanul Vasilescu-Karpen şi-a adus o contribuţie remarcabilă la realizarea mijloacelor tehnice necesare zborului pe Lună şi anume sursa de energie, adică pila electrică. A început să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşit încă înainte de Primul Război Mondial, dar Brevetul l-a obţinut în 1922. Lucrarea teoretică se referă la dimensiunile pe care trebuie să le aibă aparatul şi materialele din care trebuie construit. Vasilescu-Karpen susţine în această lucrare că pila inventată de el va furniza energie electrică la nesfârşit.
După ce teoria a fost gata, s-a apucat de lucru. Vroia să demonstreze printr-un prototip că ceea ce calculase era corect. Prototipul a fost gata în 1950.El a realizat două pile electrice legate în serie, care alimentau un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un comutator. La fiecare jumătate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul era deschis. Motorul şi paletele aveau drept scop demonstrarea faptului că pilele furnizează energie electrică.
Ieşit din comun este faptul că o pilă electrică, adică strămoşul bateriilor de azi nu poate funcţiona mai mult de 5-10 ani, deoarece unul dintre electrozi se corodează, iar înlocuirea lui înseamnă, de fapt, o pilă electrică nouă. Pila Karpen, care există la Muzeul Tehnicii din Bucureşti, funcţionează şi azi , dupa 59 de ani de la construire.
Inginer şi Academician.
Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat mai multe activităţi industriale.Din 1906 a fost şef al Diviziei tehnice a Poştei Telegrafului Telefoanelor. În această calitate a construit la Herăstrău un post de telegrafie fără fir folosit în timpului Primului Război Mondial pentru a comunica cu celelalte ţări europene. Staţia de emisie, asemănătoare cu cea instalată în Turnul Eiffel din Paris, avea o putere de 25 kW , o antenă de 80 m înălţime şi o rază de emisie de 2.000 km. În perioada 1914- 1915 s-a asigurat legătura cu staţiile din Paris, Lyon, Atena, Sevastopol.A proiectat lucrările de electrificare pentru localităţile Constanţa, Vaslui, Câmpina , Râmnicu Sărat.
În perioada 1931-1934 a fost Preşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România .
Nicolae Vasilescu-Karpen a devenit membru titular al Academiei Române din 1922, Membru de onoare al “Société française des électriciens” alături de Niels Bohr, Lord Rutherford, Nikola Tesla. În istoria ştiinţei reprezintă figura omului de ştiinţă care s-a ocupat de cercetări complexe dar legate de practică . Reprezintă exemplul inginerului şi cercetătorului care, după pensionarea la vârsta de 70 ani, a continuat să cerceteze şi să scrie. Din cele 82 de lucrări elaborate, 25 au fost realizate după împlinirea vârstei de 70 de ani.
S-a stins din viaţă la 2 martie 1964 la Bucureşti. Avea 94 de ani.
Ca omagiu adus marelui om de ştiinţă, numele său este purtat de mai multe Licee din ţară, în special cu profil de telecomunicaţii.
La Colegiul Carol I din Craiova activează o Fundaţie cu numele Nicolae Vasilescu-Karpen.
