Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Viaţa unor oameni începe în condiţii  memorate de istorie, vitrege pentru unii.Oamenii aceştia, unii dinte ei , luptă  cu  vicisitudinile vieţii şi le înving. Unii dintre ei îşi dedică energia semenilor  şi se aşteaptă ca semenii (sau  viaţa) să spună, într-un fel sau altul, “te apreciem, omule”. Uneori se întâmplă chiar aşa, alteori invers, adică semenii, desigur alţi semeni, să le spună  “ te condamnăm, omule”. Cele bune au fost uitate,iar condamnarea lor are rol  simbolic: cineva trebuie pedepsit pentru ca semenii, alţi semeni desigur, să se înspăimânte sau să se bucure sau să aibă sentimentul că au câstigat lupa cu viaţa. Iată  un exemplu   de inginer a cărui viaţă a început dramatic şi s-a sfârşit dramatic deşi a creat instituţii care funcţionează şi azi.

.             Fiul unui erou căzut pentru independenţa neamului.

Constantin Buşilă s-a născut în data de 4.05.1877 în oraşul Târgu Ocna, pe valea Trotuşului . Tatăl său, Dimitrie Buşilă  a fost căpitan în  Armata Română şi s-a jertfit pentru cucerirea independenţei  căzând eroic  pe câmpul de luptă în 31 august 1877. Nu a apucat să-l vadă pe Constantin  care a  dus de unul singur greutăţile vieţii. Urmează cursurile Liceului “Principatele Unite “ din Iaşi .Avea 18 ani când s-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Student  dotat şi foarte sârguincios, a absolvit  studiile de inginerie în 1900 ca şef de promoţie, după care a plecat în Belgia, la Liège pentru perfecţionare în domeniul electrotehnic la Institutul de specialitate Montefiore, timp de un an de zile. Aici îşi susţine şi teza de doctorat.

Angajat  de Anghel Saligny.

Se reîntoarce în ţară în 1901 şi este angajat de Anghel Saligny pentru a participa la proiectarea şi construcţia portului Constanţa. Constantin Buşilă s-a ocupat de  proiectarea centralei electrice. Generatorul electric era antrenat de un motor Diesel cu puterea de 1600 CP.Vă reamintesc că în 1902 a fost dat în folosinţă la Craiova primul grup  electric din România antrenat de un motor Diesel cu puterea de 120 CP. Construcţia centralei de la Constanţa  s-a terminat în 1904 , iar Constantin  Buşilă  a fost  numit director , funcţie pe care a ocupat-o până în 1909.

În 1909 s-a transferat la  Societatea de Tramvaie din Bucureşti unde a ocupat funcţia de subdirector.  Vă reamintesc că prima linie de tramvai electric  din Bucureşti a fost dată în funcţiune  la data de 9 decembrie 1894  între Uzina electrică Grozăveşti, Cheiul Dâmboviţei, Podul Regina Maria, Bd. Elisabeta, Bd. Carol, Universitate, Pache Protopopescu, Obor.

            In timpului primului război mondial, a lucrat la Direcţia muniţiilor, deoarece absolvenţii Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele  primeau , pe durata studiilor, şi cunoştinţe militare specifice armei geniu. Activitatea profesională a lui Constantin  Buşilă  a fost legată  de  Anghel Saligny. Astfel, când acesta devine Ministru al lucrărilor publice, între 1918 şi 1919, îl numeşte  secretar general pe Constantin Buşilă pe care îl cunoştea acum bine după ce lucraseră împreună  la construirea portului Constanţa. În 1919 participă, ca membru fondator, la înfiinţarea  uneia dintre cele mai  mari societăţi petroliere  din România , Creditul Minier, cu sediul în Bucureşti, Bd. I.C. Brătianu , nr. 75.Scopul acestei societăţi era de a apăra interesele româneşti în exploatarea zăcămintelor de petrol şi a altor bogăţii naturale aflate atunci  sub controlul unor companii internaţionale străine. În plus, Creditul Minier a  fost model pentru constituirea şi a altor societăţi inginereşti cu capital românesc, cum a fost Petrolul Românesc,  Nafta Română şi altele.

            Contribuţiile la dezvoltarea  Sistemului Energetic Naţional.

Specializarea făcută în Belgia, experienţa acumulată   pe perioada construirii centralei electrice din portul Constanţa  au definit restul drumului profesional în domeniul  electric. S-a ocupat de electrificarea căilor ferate, utilizarea energiei electrice în industria petrolieră şi în agricultură, s-a ocupat de electrificarea  unor localităţi.

            Se aminteşte  contribuţia la electrificarea  căii ferate Arad-Pâncota. Pe acestă linie circulau încă din 1906  automotoare dotate cu câte un motor  de 60 CP cu benzină  care antrena un generator electric pentru alimentarea celor două motoare de  electrice de tracţiune.În 1912 s-a început electrificarea acestei linii care a fost inaugurată la data de 10 aprilie 1913. Alimentarea se făcea în curent continuu la tensiunea de 1500 V prin pantograf, soluţie considerată  avansată la acea vreme. Energia electrică era furnizată  de centrala electrică de la Arad  şi transportată pe o linie de 15 kV.

 Se aminteşte aici contribuţia la dezvoltarea reţelelor electrice pe  Valea Prahovei. Astfel, în 1920 a preluat societatea germană „ Electrica”  şi a dezvoltat-o  construind şi  modernizând   centralele  electrice de la Câmplina, Floreşti, Ploieşti, Slănic Prahova,  centrale destinate rafinăriilor şi sondelor.

A contribuit la  crearea Sistemului Energetic Naţional prin înfiinţarea, în 1926, a Institutului Român de Energie – IRE , cu atribuţii în domeniul cercetării,  care funcţionează şi  azi sub numele  Institutului Naţional Român  pentru Studiul Amenajărilor şi Folosirii Surselor de Energie şi acelaşi acronim- IRE.

În cadrul acestui institut a fondat  Buletinul Institutului Român de Energie, revistă care a apărut până în 1944. Activitatea acesteia  a fost continuată , începând din 1953 de  revista Energetica, care apare şi azi. În Buletinul IRE au  fost publicate multe articole  care au contribuit la dezvoltarea electrotehnicii din ţara noastră, la organizarea  cercetărilor în domeniul electrotehnic. Multe articole au fost semnate de Constantin Buşilă. Tot aici a publicat şi Nicolae Vasilescu-Karpen, craioveanul  inventator al  celebrelor pile K.

          Activitatea asociativă

          Constantin Buşilă  a activat în mai multe asociaţii profesionale. A participat la şedinţa de constituire a Asociaţiei Generale a Inginerilor- AGIR, ţinută la Iaşi în data de 12 august 1918 , fiind membru al Consiliului de administraţie.

            Constantin Buşilă „ a promovat România  ca membru fondator al Comisiei Mondiale a Energiei” , înfiinţată în 1926 şi în Comisia  Internaţională a Marilor Reţele Electrice , cunoscută sub acronimul CIGRE. Tot din 1926 a făcut parte din Comisia Electrotehnică Internaţională – CEI – şi  din Comitetul Electrotehnic Român – CER – ca Preşedinte.A fost Preşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România , Preşedinte al Consiliului Superior al Apelor şi Energiei , Preşedinte al Consiliului Tehnic Superior .

            S-a implicat foarte mult în activitatea Societăţii Politehnica, înfiinţată în  decembrie 1881 cu ocazia inaugurării liniei de cale ferată Buzău-Mărăşeşti, prima linie proiectată şi construită de inginerii români.În 1935 a fost ales Preşedinte al Societăţii Politehnica. În această calitate s-a implicat  în  adoptarea   mai multor legi legate de apărarea titlului de inginer, în organizarea învăţământului tehnic superior,  „s-a implicat în   crearea unei biblioteci tehnice pentru personalul  tehnic mediu şi inferior, în studierea  programelor de redresare a economiei naţionale”.

            Activitatea didactică.

            Şi-a început activitatea didactică în 1910, îndată ce a revenit în Bucureşti de la Constanţa. A  predat la Şcoala  Naţională de Poduri şi Şosele  disciplina de „ Lucrări grafice” , apoi, din 1916 „Tehnologie mecanică” , „ Organe de maşini”, „ Aparate de ridicat”. În 1920, prin contribuţia craioveanului Nicolae Vasilescu-Karpen, s-a înfiinţat Şcoala Politehnică.  Constantin Buşilă si-a continuat activitatea şi aici fiind prorector  apoi,  până în 1940 , Decanul Facultăţii de Electromecanică.În 1939 a  fost numit preşedintele Consiliului de perfecţionare al Politehnicii din Iaşi pe anul şcolar 1939/1940.      În 1937 a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe contribuind şi în această calitate la dezvoltarea industriei româneşti, la formarea şi promovarea specialiştilor din domeniul ingineriei.

            Ministru al lucrărilor publice  şi golgota  specialistului.

            La insistenţele lui Ion  Antonescu, care vedea în Constantin Buşilă un  specialist cu recunoaştere internaţională,   a acceptat în 1941 postul de Ministru al lucrărilor publice şi comunicaţiilor,  pe care l-a ocupat până la data de 5 august 1943. Deşi la acceptarea postului a precizat ca  nu va face politică ci doar activitate profesională,  deşi şi-a înaintat de trei ori demisia după trecerea Prutului de către Armata Română, totuşi, în  toamna anului 1944 a fost arestat ,iar în  6 mai 1946 a fost judecat , alături de alţi demnitari politici şi condamnat la închisoare. A rezistat numai până în 1949 cînd, la data de 6 aprilie  a murit în închisoarea de la Aiud. Până la condamnare Constantin Buşilă  scria „”Nu am facut decât bine în viaţă, îndeplinindu-mi datoria către ţară! Nu văd de ce să mă tem!”. După judecată, Preşedintele completului  a declarat „Doamnă, am avut trista misiune de a prezida un proces deja judecat”.

            Aceasta a fost  golgota inginerului Constantin Buşilă, fiul  căpitanului  Dimitrie Buşilă, căzut în Războiul pentru Independenţa României în 1877