Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

09 Jun

05.06.2025.Gheorghe Cartianu- realizatorul  primelor  legături cu radiorelee din ţara noastră.

Posted in Personalități din știință și tehnică din România on 09.06.25

Personalități din știință și tehnică

Gheorghe Cartianu- realizatorul  primelor  legături cu radiorelee din ţara noastră.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, vă invit să asculați  câteva cuvinte despre viața și activitatea inginerului Gheorghe Cartianu, realizatorul primelor legături cu radiorelee din țara noastră.

Mulţi dintre noi au aşteptat trenul într-o staţie de metrou din Bucureşti. Când călătoreşti timpul are altă valoare, aşa că fiecare dintre noi s-a uitat la afișajele din stațiile de metrou din București ca să afle felurite informații.

Primele tabele cu informații despre circulația ramelor de metrou au fost instalate încă de  la darea în funcțiune a acestui mijloc de transport, adică în 1979. La început erau niște simple cronometre care indicau timpul scurs de la plecarea unei  garnituri din stația de metrou. Desigur, un călător este interesat să știe când vine următorul metrou, așa cum este afișat acum. Toate soluțiie tehnice au evoluat, dar  ele au avut la bază o soluție inițială, de regulă mai simplă.

 Primele tabele de afișaj din stațiiile metrolului bucureștean au fost conecepute  de Gheorghe Cartianu, inginer, profesor, inventator, cercetător şi creator de şcoală în domeniul radiocomunicaţiilor. În plus, un om sensibil faţă de colaboratorii săi, un om cu o cultură vastă care declara: „A nu fi atent la artă, la literatură, pentru că eşti inginer, e o mare eroare. Te transformi într-o maşină, devii un robot lipsit de sensibilitate”.

Gheorghe Cartianu  s-a născut   la data de 8 august 1907  în comuna Borca,  situată pe malul râului Bistriţa,  judeţul Neamţ. Tatăl său, Ioan Cartianu, a fost inginer silvic, iar mama sa, Eufrosina, casnică, era o femeie cultă.Urmează şcoala primară în comuna Dubrovăţ,  judeţul Iaşi, iar liceul la Bacău.  Ca elev, a fost colaborator la Gazeta matematică. Admirator al lui Proust a citit multă literatură franceză. A luat lecţii de pian şi vioară dezvlotându-şi aptitudinile native pentru muzică. A dovedit, încă din acea vreme, spirit inventiv şi aplicativ, construind , cu fratele său Paul, un planor şi un aparat de radiorecepţie cu lămpi. Desigur, o realizare remarcabilă pentru vremea aceea.

In 1926, a terminat liceul, ca absolvent de onoare şi s-a înscris la  Şcoala Politehnică din Bucureşti,  Facultatea de Electromecanică. Paralel cu studiile politehnice, le-a urmat şi pe cele de la Facultatea de Matematică, la Universitatea din Bucureşti.

In 1932, a obţinut licenţa de la ambele facultăţi şi  este numit inginer la Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni. Între anii 1933-1934 a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti, a staţiei de emisie de la Bod şi a efectuat emisiuni experimentale cu mai multe staţii de emisie.  Din 1933, la solicitarea profesorului Ernest Abason, ocupă şi postul de asistent la Matematici speciale în Şcoala Politehnică. Profesorul Tudor Tănăsescu îl solicită, apoi, ca asistent la cursul nou-înfiinţat de Radiocomunicaţii. Această combinare  între rigurozitatea cunoştinţelor teoretice de matematici şi aplicaţiile din tehnica radiocomunicaţiilor a marcat ulterior întreaga sa activitate. Frumuseţea domeniului de radiocomunicaţii îl  face ca, începând cu anul1937, să renunţe  la alte activităţi şi se dedică în exclusivitate activităţii  didactice şi de cercetare ştiinţifică  sub îndrumarea profesorului Tudor Tănăsescu.Valenţa de bază a acestei activităţi a fost aplicabilitatea rezultatelor cercetărilor   şi, de aceea, multe dintre aparatele concepute de el, bazate pe tehnicile radio,  au fost utilizate în practica vremii.  

In 1948 devine conferenţiar la cursul de Radiocomunicaţii, iar din  1952 ocupă postul de profesor şi este numit şef al Catedrei de radiocomunicaţii, la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii nou-înfiinţată, unde  a activat până la sfârşitul vieţii sale, contribuind la orientarea şi dezvoltarea electronicii şi telecomunicaţiilor ca profesor-manager, aşa cum îl numea, mai târziu, unul dintre discipolii săi, profesoara Adelaida Mateescu.

Devine doctor inginer, în 1968, cu lucrarea „Modulaţia de frecvenţă”, iar din 1970, deţine titlul de doctor docent.
            În anul 1940, a formulat noul criteriu de stabilitate a sistemelor electrice liniare şi neliniare, cunoscute, în literatura de specialitate, sub numele  „Criteriul Cartianu-Loewe”.


            Gheorghe Cartianu a asistat la apariţia şi aplicarea celor mai importante invenţii în domeniul electronicii şi a adus contribuţii originale  la utilizarea acestora în practica curentă, prin perfecţionări, invenţii şi teorii originale.
                   În peioada 1933-1939  a construit mai multe staţii de emisie, cu care a efectuat emisiuni experimentale, iar în peioada 1947-1950  a realizat instalaţii de emisie, de concepţie proprie, cu modulaţie de frecvenţă.
                  În anul 1949, a realizat prima legatură cu radiorelee din ţară, între studiourile din Bucureşti şi staţia de emisie Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, după o concepţie originală. Din Tâncăbeşti, efectua emisiuni şi recepţii de radiodifuziune, pe unde ultrascurte, cu modulaţie de frecvenţă, demonstrând superioritatea acestora, faţă de modulaţia de amplitudine. Au fost primele experimentări de radiodifuziune HF (High Fidelity), din România.
                    În 1970 a inventat o instalaţie de emisie-recepţie pentru legături bilaterale radiotelex şi primul sistem din lume, de comunicaţie bilaterală, pentru galerii de mină. A primit Medalia de aur, la  Expoziția de la Nürenberg, în 1969, pentru invenţia “Procedeu de transmitere a semnalelor în bandă largă”.

Una dintre ultimele preocupări ale sale a fost transmiterea orei exacte, prin radio şi prin fir, cu afişare digitală. O concretizare practică au fost, multă vreme, ceasurile de la Metroul din Bucureşti, atât cele care indicau ora exactă precum  şi cele care indicau intervalele de timp la care se succedau trenurile.

Este creatorul şcolii româneşti de radiotehnică şi radiocomunicaţii.             

A stimulat abordarea de  noi domenii de cercetare cum ar fi : stabilitatea sistemelor electrice, modulaţia de frecvenţă, sinteza circuitelor electrice, transmisiuni de date, procese informaţionale în organismele vii.

A scris  zece  cărţi de referinţă în domeniu printre care  „Modulaţia de frecvenţă” (1958) , „Bazele radiotehnicii” (1962) , „Sinteza în domeniul frecvenţă” (1974) . Modulaţia de frecvenţă, a fost tradusă şi publicată în Franţa, Rusia, Ungaria.

A fost redactor al revistei Telecomunicaţii în perioada 19561974.

În 1930 s-a căsătorit cu   Ana  Tomescu,   asistentă de limba engleză la Universitatea  din Bucureşti.  Iată ce a scris doamna Cartianu despre căsnicia lor: „…Am trăit o viaţă întreagă ca doi studenţi, fiecare cu locul şi preocupările sale, cu lucruri simple, mărginindu-se la membrii familiei, prieteni din tinereţe şi colegii de profesie. În dialogul nostru interdisciplinar, îmi vorbea adesea despre proiecte şi căutări ştiinţifice, ceea ce îi deschidea perspectiva voiajului imaginar al unui veşnic tânăr căutător în lumea cunoaşterii“.

În anul 1963, a fost ales Membru Corespondent al Academiei Române, iar în 1981 a primit  Premiul Traian Vuia al Academiei Române.

Recunoaşterea valorii sale profesionale şi umane  se regăseşte în mai multe iniţiative ale discipolilor săi. Un amfiteatru al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti, unul dintre Premiile acordate de Academia Română  pentru rezultate deosebite în domeniul ştiinţelor tehnice poartă numele „Gheorghe Cartianu”. Din 2002 un Liceu din Piatra Neamţ poartă numele „Gheorghe Cartianu”.

S-a stins din viaţă la 26 iulie 1982 în Bucureşti.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit despre Gheorghe Cartianu,  profesorul, inginerul,  profesorul care a realizat primele afișaje  din stațiile metrolului  din București. De atunci, din 1979, multe s-au schimbat în domeniul afișajelor  electronice din sațiile de metrou, din metrou, din  stațiile de tramvai, din tramvaie.

La finalul acestui episod, pentru consolidarea informațiilor despre Gheorghe Cartianu, vă sugerez să faceți o plimbare cu tramvaiul din Craiova. O să constatați că în fiecare stație  sunt montate panouri electronice care afișeză timpii de așteptare. În alte orașe sunt  altfel de panouri.

Dacă unii dintre dumneavostră mergeți des cu tramvaiul, iar panourile electronice nu mai sunt o noutate, pentru consolidarea informațiilor despre Gheorghe Cartianu, vă îndemn … să ne amintim  de vremea în care nu era afișat nimic! Așadar, stimați ascultători, să ne bucurăm de ce avem! Să păstrăm ce avem! Să dezvoltăm ce avem bun!

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM, https://radio-online-romania.com/sud-fm, și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »