03 Feb
03.02.2025.Cristea Mateescu, caracalean constructor de baraje şi hidrocentrale.
Posted in Personalitati din stiinta si tehnica- născute în Oltenia sau legate de Oltenia on 03.02.25
Personalități din știință și tehnică
Cristea Mateescu, caracalean constructor de baraje şi hidrocentrale.
Călătoresc des în Ardeal, la Cluj-Napoca. De cele mai multe ori am mers pe Valea Oltului. Am multe amintiri legate de râul Olt.Imi place şi legenda legată de geneza râurilor Mureş şi Olt. Într-un an am fost în satul Comana de Jos, situat pe malul stândg al Oltului. În anul acela plouase mult şi Oltul ieşise din matcă. Apa ajunsese în livada casei bunicului Alexandru Furţea . Apa era de o palmă, iar merele căzute din pomi pluteau aproape nemişcate.Pe stâlpul porţii de la casa bătrânească erau mai multe semne ce marcau nivelul la care , de-a lungul timpului, a ajuns Oltul revărsat. Dacă merg pe Valea Oltului, mă opresc sistematic la intrarea în defileul Oltului.Îmi place barajul construit aici care transformă năvalnicul Olt din legendă, într-un lac cu luciu liniştit ca în livada bunicului.Mulţi ingineri s-au ocupat de proiectarea şi construcţia barajelor.Unul dintre ei a fost şi academicianul Cristea Mateescu.
Cristea Mateescu s-a născut în data de 11 august 1894 la Caracal. Tatăl său a fost funcţionar,iar mama casnică. A urmat şcoala primară în oraşul natal, apoi Liceul Carol I la Craiova şi Liceul din Buzău. A candidat, în 1913, la concursul de admiterea la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, reuşind pe primul loc.A obţinut diploma de inginer în 1919 şi şi-a continuat pregătirea inginerească în Elveţia, printr-un stagiu efectuat în 1920 şi 1921, şi în Franţa printr-un stagiu efectuat în 1921 şi 1922. În aceste două stagii, susţinute financiar printr-o bursă de Academia Română, a studiat, în mod special , amenajarea căderilor de apă şi amenjarea lacurilor de acumulare destinate centralelor hidroelectrice. În Franţa l-a cunoscut pe profesorul Denis Fydoux care i-a facilitat vizitarea mai multor centrale hidroelectrice deschizând astfel drumul profesional al lui Cristea Mateescu.
Imaginaţia mea poate merge departe şi mă pot întreba dacă inginerul Cristea Mateescu, născut la 15 km de Olt , îndrăgostit de amenajări hidrotehnice, s-a gândit că râul Olt va fi transformat radical pe o lungime de 350 km pentru a se construi 31 de centrale hidroelectrice, cu o putere instalată totală de 1.112,8 MW şi o producţie de 3.040,6 GWh/an.
Oare şi-a imaginat că la Râmnicu Vâlcea se va construi în 1974 o hidrocentrală al cărui baraj măsoară 34 m înălţime , alimentată dintr-un lac cu suprafaţa de 319 ha şi care acumulează 319 milioane m3 de apă? Mă duce gândul la hidrocentrala de la Ioneşti, pusă în funcţiune în 1978 al cărei baraj are o înălţime de 14 m, alimentată dintr-un lac cu o suprafaţă de 466 ha şi un volum de 25 milioane m3. Mă gândesc la hidrocentrala de la Turnu, construită în 1981 şi care are o înălţime de 44 m, iar lacul acumulează 13 milioane m3 de apă într-un lac cu suprafaţa de 154 ha. Ce să mai spunem de hidrocentrala de la Drăgăneşti, construită în 1988, al cărui lac de acumulare are o suprafaţă de 1000 ha şi se întinde până dincolo de podul de cale ferată şi podul rutier care traversează Oltul , acoperind plaja pe care odinioară copilul Cristea Mateescu se scălda şi se juca cu ceilalţi copii de vârsta lui.
Dar să nu uităm hidrocentrala de la Islazul istoric.
Nu ştiu dacă inginerul Cristea Mateescu şi-a imaginat toate astea dar se ştie sigur prima lucrare în domeniu a fost uzina electrică Sadu-Gorj.şi că s-a făcut remarcat, în 1927, cu lucrarea “ Amenajarea raţională a Ialomiţei superioare”. De altfel, a organizat şi condus pentru prima dată în România un serviciu pentru studiul hidroenergetic al râurilor Prahova, Ialomiţa, Târlung,Buzău-Bâsca, Siret. Se ştie sigur că a întocmit proiectul uzinei hiroelectrice de la Sadu V- Sibiu, cu baraj de anrocamente şi mască din beton armat, primul construit în România.Râul Sadu are istorie energetică. Iată câteva date. În 1896 a fost construită prima hidrocentrală de pe teritoriul ţării noastre, Sadu I. În 1907 se construieste în amonte a doua hidrocentrală, Sadu II, iar in 1955 hidrocentrala Sadu V, alimentată cu apa din lacul Negoveanu, având un baraj de 62m înălţime.
Se ştie sigur că inginerul Cristea Mateescu a participat la proiectarea barajului de la Văliug, construit între 1946 şi 1949, că a partcipat la proiectarea hidrocentralei de la Bicaz, construită între 1951 şi 1960. Se ştie sigur că a fost şef de proiect al compexului hidroenergetic Vidraru-Corbeni, construit între 1958 şi 1966. Spre bucuria profesionistului îndrăgostit de meseria lui, Cristea Mateescu a trăit să vadă sau să citească despre amenajarea hidroenergetică a Oltului superior începută în 1974.
După finalizarea studiilor, în 1922, a fost angajat la Societatea Anonimă Română “ Electrica” unde a funcţionat până în 1926. În acest context vreau să menţionez că în august 1884 a fost pusă în funcţiune Uzina Electrică a Castelului Peleş, iar în 1899 este dată în funcţiune Hidrocentrala de la Sinaia, cea mai mare la vremea aceea de la noi din ţară. În 1898, s-a înfiinţat Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice şi Industriale, care gestiona activitatea energetică din zona Prahova. La data de 11 mai 1901, aceasta îşi va schimba numele devenind „Electrica” Societate Română pe Acţiuni, iar în 1921 „Electrica” Societatea Anonimă Română .Aşadar, Cristea Mateescu şi-a început activitatea la una dintre cele mai importante societăţi hidroelectrice din România devenită acum România Mare.
Rezultatele obţinute ca student, specializările făcute în Elveţia şi Franţa, rezultatele obţinute ca inginer l-au recomandat pentru activitatea didactică. Aşa se face că, începând cu 1926 este asistent la cursul de mecanică raţională şi rezistenţa materialelor.
În 1938 şi-a susţinut teza de doctorat cu, a devenit conferenţiar în 1939, apoi profesor în 1946. A predat mai multe discipline, printre care regimul şi amenajarea apelor, la Institutul de Construcţii din Bucureşti, aşa cum se numea atunci actuala Universitate Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Trebuie menţionat că timp de 14 ani, între 1950 şi 1964, a fost şeful Catedrei de hidraulică şi construcţii hidraulice.
Cristea Mateescu s-a format ca inginer la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele aşa că în palmaresul său sunt incluse şi proiecte pentru construcţii civile celebre, cum este blocul “Asigurarea Română” ARO-Patria din Bucureşti.
A fost redactor-şef la revista “Hidrotehnica”. A colaborat la planul de electrificare a României. A fost Preşedinte al Comitetului Naţional Român al Marilor Baraje în perioada 1957-1963. A evocat , în lucrările sale , personalităţile a doi ingineri români : Alexandru Davidescu şi Ion Ionescu. A fost ales ca membru corespondent al Academiei Române în 1955 şi a devenit apoi membru titular în 1974.
Aşadar, un alt academician cu rădăcini olteneşti.
S-a stins din viaţă la 14 iunie 1979 în Bucureşti.Avea 85 de ani.
Unul dintre obiectivele acestei emisiuni este de a oferi modele de viață pentru tineri dar și pentru adulți.
Activitatea olteanului Cristea Mateescu poate fi un model pentru oamenii ajunși la maturitate. Activitatea caracaleanului Cristea Mateescu poate fi un bun exemplu pentru cei care pot să scrie despre înaintașii lor.
Cristea Mateescu a scris o carte despre Alexandru Davidescu și o altă carte despre Ion Ionescu.
Am în biblioteca mea cartea scrisă de olteanul Cristea Mateescu, intitulată simplu: „Ion Ionescu”. Cartea a fost publicată la Editura Științifică din București în 1966, în ciclul „Savanți de pretutindeni”. Ion Ionescu i-a fost profesor lui Cristea Mateescu. Ion Ionescu a scris despre profesorii lui. Cristea Mateescu a scris despre profesorul său Ion Ionescu. Acesta este modelul pe care vrem să-l promovăm prin această emisiune: elevul, după ce și-a depășit magistrul, scrie despre învățătorul lui. Și tot așa din generație în generație. Lumea nu începe cu noi și nu se termină cu noi. Nu se termină cu noi dacă povestim despre cei de dinaintea noastră. Îndemnul meu este: să scriem despre dascălii noștri. Scriind despre dascălii, despre profesorii noștri, scriem istoria învățământului nostru, scriem istoria orașului nostru, scriem istoria Olteniei noastre.
La final, stimați ascultători, vă reamintesc că azi, la emisiunea „Personalități din știință și
tehnică”, v-am povestit despre Cristea Mateescu, caracalean constructor de baraje și hidrocentrale.
Până la următoarea întâlnire eu, Gheorghe Manolea, să urez toate cele bune!
Mențiune.
Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și on line radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.